A N U L XXXVI No . 10 IS Aprm« 1920

UNIVERSUL Director : STELIAN POPESCU.

кояетш şi HDmiNisTRflŢiH REVISTA PREŢUL 25 BANI П, STRADA BREZOIflHll 11 SĂPTĂMÂNALA Abonament 10 Lei pe an

S U M A R : Horia Furtună . , . D-rul regelui Alfons

Victor Efthnlu . . . . Lebedele Sacre

loafl Sreculoseu

Boerge Stratulat , Radu Cosmla , . . . Vine Primăvara Barbu SoiacolN ,

C-Hi A. Bhlca

N. Maoadonaki . . . . Noaptea poeziei

Vlotor A. Bacaloglu Pentru mărirea Patriei Rusa Ardeleana . . . Însemnări vechi Bemt-Zam . . .

Popie . . . . . . Sonet incandescent Cooat. Porleţeanu

14S U N I V E R S U L L I T E R A î?

COLABORATORII

„Universului fiterar 44

Şeriian Bascovici, 1 T i

Victor Á. Bacalogln, Al. Gazában, Cridijn, Radu Cosmin V. Cbristodorescu, Ion Dragoslav, Ludovic Dauş, Gabriel Bonná, Victor Eiîîfflifl, Horia Fortuna, P. Florentin, George Gregorian, GemiZam, ion Creculescu, Emil Isac, Leontin Iliescu,

Lia Hársa. Alex. Macedoiisíá Nikita Macedonski, A. Mândru, D. Nanu, Nigriin, N. Pora, Lizi Panta, Ion Pilat. Popic, Vintilä Panta, Dragoş Protopopsen Rain D. Rosetti, C. Riulei, AI. Tb. Stamatiad. Livlu Rebreanu, N. Ţine.

UNIVERSUL LIT D O C T O R U L R E G E L U I A L F O N S

— NOTE DIN CAPTIVITATE —

Maiorul von dem Basse, C O R N A U -

îafitul lagărului din Stralsund, ne credea destul de slăbiţi ea să con. fundă iluzia eu realitatea

T e lipea unei hrane suficiente tnaiorul voia F Ă ne ofere în ziua • e e e * de iarnă un concurs de bu-Bavoinţă: bunăvoinţa ea şi buna» voinţa regelui Alfons al Spaniei care ъ& trimetea doctorul său per* eonal ca să ne viziteze

Maiorul, ca toţi oamenii medi­ocri, era de o natură contempla­tivă întreruptă de lungi porioa. de de flecărie. După ce privi frontul de ofiţeri români şj auzi chemaţi la apelul delà ora 4 du­pă amiază, maiorul vojnd să nu rorbescă ne făcu semm să n* apropiem

Germania, spuse el fără to Bul ironiei necesare, face tot ce e cu putinţă spre a îmbunătăţi eoarta prizonierilor De lucrul a-Cest a v r e a să se convinsa doefo. tul regelui Alfons cate vine să .•â viziteze ţi cu care puteţi sta de vorbă în prezenţa mea.

Ofiţerii rnçi ge repeziră şi în-conjurară pe doctor

— Domnule, Începu unul, eu am fost prins pe când Germanii Urmăreau p© bolşevici Dar eu nn «unt ofiţer. Vă rog deci eă in­terveniţi să ni se dea voe să-mi aduc prin ţări neutre nevasta din Petrograd

Domnule începu altul sen--tind pe doctor de a n»a« răspunde eu n'am ce face toată ziua mă plictisesc ţi n»S neura?tenizez.

De cât tjrop eşti pr'zoijier? *e crezu obligat ?ă întrebe doc­torul. I — De şase Iun»;

Ei, puful spaniolul n'ai ijreptnl să te plângi. Sunt alţii ţrtnţt mei de mult

Limba aleasă era efia franceză; fcecentul epaniol ţi ce l . rusesc o făceau să scrâşnească precum «crâcnea omătul bätäi de tălpile aoastre^

— Vous n'flvcz pas le droit dc vous pla'gner! spusese doctorul, şi ruşii vojau să-i demonstreze contrariul Atunci reprezentantul regelui se îndreptă brusc către noi cu mâinile întinse şi cu su­râsul ci cu accentul pe buze:

— Ali zise el. şânieţi ofiţc-i români. Simt. mulţumit că vad ofiţeri românit Eu, regele şi n e -• vaîtă-mea iubim foarte mult pc ofiţerii români. Bieţii ofiţeri ro­mâni.

Simţeam cum peste mâinile lui întinse stă gata să cadă fr a zu care i se citea in ochj: De ce naiba aţi mai intrat în război?

Si cu siguranţa omului care ştie că face parte dintr>o naţie hotărâtă să râmfle neutra cu ori ce preţ, ne întrebă:

—_ Ce pot să fac pentru rîv.V Micul nostru grup de tre'spre

zece ofiţeri îşi dedea seama de zădărnicia vorbelor do jale şi de neputinţa dc a ne ajuta a acestui brunet, pomădat, afectai, şi c a r e punea cu atâta graţie pe faţa sa inconştienţa cu solicitudinea

Totuşi fercheşul şi tânărul ma­ior Dalescu cu mustat« răsucită eu gura plină de salivă cordială şi cu acel surâs graţie căru i a a avansat atât de departe rămânând în Bucureşti, făcu un pas înainte;

— Am onoare a să mă prezint maiorul Dalescu

Eram cu toţii miceaţi î n faţa acestei ini(iati\e_ Totuşi nu ne aşteptam decât hi un discurs bine rostit cu ecou, dar fără conse. citiţi Doctorul aştepta cu un zâmbet prietenesc expresiunea ja. lei noastre

Şi priviud pe maior gata să vorbească ne veni în minte:

Nu-i plânsul unei inimi numai S'-al unei clipe trecătoare Ci neamu nostru 'ctreg îş!

spune Durerile de care moare

— NcvastUTiaea. .iacenu шаіо-.І

de HORIA FURTUNĂ

ml , mi-a trimes tifi pachete cu alimefe. Ei bine n'am primit de cât unul şi înăuntru nu erau do cât câteva pişcoturi şi vreo zece nuci Dacă eşti atât de gentil s i | e interesezi ce s'au făcut cele­lalte pachete,,

Va *ii -ліѵіі trei pac!'., <<•? ir.« tre-hă vizitator".! cu »crenlul mar-siiiczo-í'rece-e. uotúad cu crcio.iu/ jntr'un carnet gros

Da. d-le, zise Daicscn, fer-tându.şi fericirea feţii, diîaiân-ilu-si narile si micţrerâudu-şi cehii de beatitudine.

_ Bine, D-le Cum vă numiţi? Maior Da'eseu. adaose el iu

'•uimea radioactivitatea Jfevcân-mi.şi inaipJlc, meovomdu-.-e brusc şi repelat şj uitându-se ca şi curo spaniolul i-ar fi si adus pachetele ţi lear ii ţinut ascunse ]a spate

Ningea încet e Ne uitam înainte, gânditori

fb.-e'ira jaţi şi lipsiţi d • voinţa simţind odată mai mult cât de medjoeră e viaţa Frunţile unora se rezemau de umerii camarazilor

Dcodafă, spre a salva situaţia locotenentul Rare? îşi faeu b'c. cu o hârtiuţă de carnet.uotes scrisa în ci'abă cu creionul bunic pe spinarea unui coleg Ta treacăt văd titlul: Excellence!

Domniile doctor, iată o pe. ti ţie cam originală, dar sinceră!

Locotenentul apăsă cu sa tis fni'ţio pe ubimul cuvânt.

S — Sţoia mea mă credo m-JŢ-i

şi cum războiul va mai dura, rn'-e frică să nu se mărite cu altui,

— Pardon, ű.le. dar narii dreptul'să iau petiţii, zise spâni, olul sub privirea aprobatoare ? maiorului german

— A! Păcat. Si Rareş ridicân. du-ş-i mantaua băgă bileţelul SE bli^iînrul de!a pantaîonl

Ruşii se apropi a ră în înloar. cere ofensivă.

Doctorul nota nume după nu­me fără nicio indicaţie care r-ă-i aducă aminte da eccerea éietűí-

UNIVERSUL LITERAR

ruia_ Ca mulţumit că prevederile lui se îndeplinesc

Am vizitat 3*0 lagăre. Ei bi­ne pretutindeni prizonierii cer ,,сез trois soaes'«: 1) schimbul de prizonieri; 2) îmbunătăţirea hra­nei; 3) încălzitul camerelor.

Pe faţa lui era mulţumirea so­ciologului care verifică o lege, sa­tisfacţia statistieJanului care în . tocmeşte o situaţie exactă. Şi ve ­deam cum m a i târziu acest dile­tant îşi va scrie memoriile în-uuloşându-se asupra mizeriilor noastre şi asupra inimei lui bune,

— Apropos: Era să uit, zise el către ruşi, E vreunul dintre dv. din r,eg_ Olviopol. Kegele Alfons are йоиа regimente Olviopol: li­nul îa Anglia şi altul în Rusia^ La fiecare trei luni îmi telegra­f i c ă :

— Aj găsii оіЦехі din regimen­

tul meu? Şi eu îi telegrafiez: _ Nu! Doctorul Sofranof se apropie.

In fine, d-]e. Iată unul! Din 002 lagăre câte am vizitat eşti cel dintâi. Ce mulţumit o să fie regele! Am să-i telegrafiez O sä se intereseze mult de d-ta."

Asta s'a învârtit! Ce de mal pachete o să primească 5 şopti o voce invidioasa.

Safronof. fericit, vedea cum se afundă în noaptea întâiei ciorbe de gulie porcească şi cum apare într'un nimb de glorie silueta re­gelui Alfons încărcat de bunătăţi pentru singurul reprezentant al reg_ Olviopol Nu ştia sărmanul rus că mai trebuia să şadă pase luni în lagăr şi să fie trimis apoi in Eusia bolsevista fără să pri­mească nimic delà problematica generozitate a Malestaţej sale.

P e când Safranof şedea nemiş­cat şi fericit ca im premiant în. tăi care aşteaptă eă i se aşeze cununa pe frunte, spaniolul Ц copia numele pe carnet, cu o de» osebită caligrafie_ Apoi îşi a . prinse ţigara mai scrise numele câtorva ruşi setoşi de glorie^ mal spuse că în special nevastă-sa se interesează de ofiţerii romanţ îşt privi scrisul cu dragostea unul a. mator de autografe, pu«e ereio. nul în latura carnetului şi carne­tul în prdesiu. şi în fine ca ţigara în gură ?i cu mâinile in buzunar: pleca fericit spre al 303-lea lagifo

In timpul acesta un căpitan de intendenţă rus explica maiorului von dem Basse că a găsit soluţia' lipsei de cimbustibil; O singura sticlă de соЫас pe lună ar comba­te cu succes frigul la ruşi

HOBIA FUKTiJNA

F A T U M Dé tute veacuri sufletele noastre Se caută în lumile de astre, Aşa cum din spre munţi două izvoare, Se caută 'n câmpia roditoare? De câte mii de ani mereu prefacem Tot lutu-acesta greu în care zăcem, Si întrupăm sub forme ce se-asemăn Aceiaşi sete oarbă şi adâncă, Pe cate moartea o sporeşte încă, Pentru găsirea sufletului gemăn ?

Că 'n drumul meu te vei ivi odată De mult şttam. Imagina visată Nu e un joc al gândurilor repezi. O, poţi de restul vieţii să te lepezi Mereu, mereu, acelaş vis feeric Noi vom urzi pe calea de 'ntuneric A pribegiei noastre milenare — Şi când ne'mbracă iar o re'ntrupare Atunci întindem mâinile spre fire Ca să ne dea dorita întregire.

Ca rătăciţii nopţilor nebune, Pe mări sau munţi, sub groaznice furtune, Căiăndu-se în zorii dimineţii. Ça ei ne-am căutat sub vraja vieţii. Şi ne-am găsit, cam se găsesc sub daltă Create da o minte.ee tresaltă

Sub focul insoirării geniale, Armonicele linii ideale. Şi'n clioa când am fost atât de-apreape Că braţele-am deschis spre-a ne sorbi, Zigzagul unui fulger ne orbi, Vroind in întuneric să ne'ngroape.

Cum se prăvale unda în spre vale Prinzând sub ea toţi ai borii din cafa Sortindu-i depărtărilor vrăşmaşe, Tot astfel unda nopţii uriaşe, Ne-a rupt din vraja sfântă-a întâlnirii. Ce rost mai are'n lume legea firii Când străduinţa noastră o 'ncunună, — După atâta luptă sub furtună, — Zdrobirea luntrei de eterna stâncă?

Noi ne-am pierdut în liniştea adâncă, Chemându-ne în bezna, ce ne prinse Ca 'ntfun cavou cu candelile stinse. Şi când porni alt fulger efemer, Cât de departe ne-am zărit sub cer Cu braţele întinse 'n căutare! Păţeam atuncea două cruci aparte Ce merg să se împlânte fiecare Pe două gropi cu două inimi moarte.

Ion I. Greculesci

UNIVERSUL LlTfcKAR

L E B E D E L E S A C R E Albasire 'n zo'i şi roze 'n răsărit Şi bulgări mari de-argint in zilele de vată Şi vâlvătăi de flacără şi para m asfinţit, fie lacul verde 'n jurul templului de mult

l ruină Un pâlc de lebede s'au mai oprit Şi stârnesc in noaptea-ne creştină...

Erà un templu închinat oe vremi lui Pan... in jurul lui danţau satiri şi fauni iar. nimfele ţipau înrourate Fugind din lac. Era un templu închinat lui Pan Şi-acuma-i o ruină.

Veneau ţăranii în pădurea cu silvani şi /nimfe

Grâu fiert şi miere tânără şi vin, Ulcele, smirnă şi bucăţi de ceară Duceau în dar divinităţilor păgâne, Jar Pan, din adâncimi de codru, le cânta

/din nai Ji fermeca şi le dădea lumina li alina în clipe de durere Şi-i veselea in orele de voluptate şi beţie...

Dar Pan e mort ,ч* templul e ruină... S'a prefăcut rugina cel din urină faun Satirii şi-au piei dut frumosul chip demonic Şi rătăcesc în codrii: ţapi sălbateci, Jar zânele, speriate căprioare.

Cum de-aţi întârziat in lumea nouă O, lebede uitate'n noaptea-ne creştină? Nu sânteţi sufletele zeităţilor apuse Ce rătăcesc şi-acum in locuri mult iubite, Pe iazul plin de verdele pădurii?

O, lebede albuslre, albe, roze, O, călătoare lespezi de morminte, Ecouri şt lumini din depărtatele apoteoze. O lebedelor sacre!... Voi sânteţi calmele poeme 'ntârziate Jn sufletele noastre sbuciumate ; Seninătăţi şi visuri dedemult Şi liniştiri în aprigul tumult Voi sunteţi amintirea selenarelor extaze, Trandafiri şi raze, Călătoare lespezi de morminte, Lebedelor albe, lebedelor sacre...

Victor Eftîmîd

Î N S E M N Ă R I V E C H I de N. RUSSU ARDELEANÜ

' «..O reverie dulce — iluzia u-nei elte vieţi, superioare, — îmi ascunse ideea de timp şi spaţiu eine ştie In ce colţ al microcos­mului meu. Când, deodată, toa­tă lumea aceea de vis pieri în noaptea neagră de afară, nirnt-cită de un sgomot de valuri m e taitce ale căror vibraţii m a u înfiorat profund: cel mai m a r e clopot din Bucureşti îşi repercuis ta modulaţiile de bas mist ic în atmosfera oraşului căzut în e-vlavie convenţională şi plin de atâtea... Şi «n suflet îmi trezi, ca un ecou neaşteptat ca o che-oare imperioasă căreea nu mă puteam împotrivi, o chemare pli­nă de făgădueli din altă sferă ce simboliza, nariect chemarea ace­

luia a cărui „înviere'' o prăz-nuim de atâta vreme, din ce în <e m a i zadarnic.

Şi v iaţa şi faptele Lui m ă preocupă din nou... Ştiţi c ine a fost El, (deşi nu mai ştiţi cine este!) Viaţa Lui, cu toate cuvin­tele ce a rostit, cu toate faptele ce a săvârş i t a dovedit cu pri­sosinţă duhul supraomenesc care l'a purtat pe deasupra oa­menilor, ba chiar şi printre unii din ei. De ce oare n'a scris El nimic?... Alţii, în vremea Lui, scriau, deşi nu aveau nici a mia parte din comorile Lui. E s igur eă El şi-a dat s e a m a de preţul unei scrieri originale ce trăeşte veacuri. Cred chiar c& El й'а Kandit muH dacă a b ine Susi îa-

'redinţeze sufletul unor foi de papirus menite să-l transmită а<г tut de incomplect cititorilor. Pe semne însă că El s'a convins că scr ' in 'b I a r fi fost i ç forate sau distruse, de oarece el пц era decât fiul prea îndrăzneţ al u-nui tâmplar nefericit. De aceea El s'a hotărât să întrebuinţeze ctfl mai bun mijloc de propa­gandă: predica şi pilda. E s igur că numai prin predk-ele lui in­spirate de un suflet m a r e şi de un talent extraordinar a reuşit a tâ t de repede şi de strălucit şi numai prin pildele lui şi în deo­sebi prin abnegaţ ia ş i bunătatea lui infinită a cucerit veacurile şi a fanatizat atâtea generaţi i , r ă 4

mânâ.nd p â n ă aai. еирга.пгЦ/шіі.

UNIVERSUL LITERAR

(Legendele însă i<au preschimbat ; c u totul în ochii muiţhnei , în-viindu-1 materialiceşte şi ridicân-du 1 ia cer ad, Httoram, după re l'uu născut dintr'o fecioară. In nici un alt caz n u e atât de vu-dit roiul anticultural al legende­lor).

Mintea mi se desfată în lu­m i n a simtimintelor lui arzătoare *і а gândurilor Lui astrale. Ce splendid a vorbit El! Ce con­vingere nebiruită şi t a t ă bogăţie1

rară. cuprindea fraz.i Іліі! y.Toaic. cule oft dori sä vă (cică

rouă oamenii, aşa şi voi facc(i-Ie

lor. căci aceasta-i legea... t,Nu acei cari •pomenesc numele

Tatălui, vor intra hi і>пр(Ѵ(Ціа su, ci acei cari împlinesc roia 4-a...

,,.Y'«m venii să nimkcsc, ci să 'desăvârşesc...'1

lata cuvântul lui Dumnezeu, iată expresia Lui, iată sublimul sufletesc! Cine a niai rostit oare usenAnea cuvinte? Şi rine a in ţeles mai bine iniiriu omului şi nobilele iui aspiraţii?

Mie îmi pare rău că n'a scris I s u s (mai ales că exemplul ge­niului Lui n'a folosit nenumăra­telor genii de eri şi de azi). To­tuşi simt o mare bucurie că ne a r ă m a s m ă c a r atât cât no-a ră­m a s delà El. în cât să-i putem întrezări mărimea de necuprins. Ce document extraordinar am avea într'o pag ină scrisă do El! Dar Ui u r m a urmei trebue să. mărteaOsese teama că chiar de р г fi scris, nici El nu ar fi pu­tui, exprima în litere, mai mult decât umbra gândurilor iui, pen­tru că o fatalitate îl face ;.m scrii­tor, cu toată munca de talent re ar să vari i , să nu lumineze tot fondul lucrului despre care scrie, ei să-i at ingă numai latu­rile unei părţi. Aceasta e o lege fizică.

Gândindu-mâ la toţi câţi se mai adapă din izvorul creştinis­mului adăpostit în biserică, nu mi vine. sä cred jgbjBUBt întregi

la minte. Poate mă înşel; dar a-tunci c re\oltăior, răci nu sunt decât nişte şarlatani. Căci sa pot ei numi creştini, când vecinie cu Dumnezeu în gură, făptuesc ton­te voiic celui rău, împotr iva' în­văţăturilor Lui? Cinstesc ei le­gea creştină când nu fac altora decât cceace mar dori nici odatii să le facă ior alţii? Vai, şi nu e nimeni care să le poată arunca piatra! Nimeni, sub toate .jură­mintele, nu mai urmează pildele şi învăţături le Lui, n imeni!

Cum să tălmăcesc oare faptul acesta? Misionarii creştini spun păgânilor că toată rasa albă. e creştină, noi înşine am rhezăşui aceasla . dar păgânii au pare-.se, m a i mult hun s imţ decât unii din noi. Ei caută să ne vadă în fapte. Vorbele noastre- nu i impresionea­ză de Ioc. Şi observa ndu-ne bine mişcările, ei constată că nici una din cele mai neînsemnate fapte alß multor albi ori cât de reli­gioşi, mi trădează nimic demn de respect, nimic nobil, ci numai răutate rafinată, făţărnicie hi­doasă de sub care rânjesc cele mai josnice interese şi o totală uitare de Dumnezeu (aceasta cel puţin faţă de ei).

Şi atunci ..sălbatecii 1', plicti­siţi de misionarii creştini. îi mă­nâncă. . .

...Tot ce I se atribuie a fest altfel gândit şi rostit de el, în cât nimeni n'a putut şi nu va putea su redea învăţă!urile Lui în toc­mai. Asfel se explică falsificarea imensă a creştinismului şi naşte­rea atâtor diavoli do creştini cari secerat atâtea mii de ліеЦ şi au secerai atâtea mji de vieţi şi au furat, a iâ lea averi cu cari a m putea să hrănim şi să îmbrăcăm toată marea mulţ ime a cerşetori­lor neputincioşi de pe pământ.

Oamenii cei mulţ i sunt cei proşti, ei au fost lesne înşelaţi . Dar putinii cinstiţi de ce nu s'au răsvrătit împotriva tiraniei a-cestor monşÎTii sufleteşti? De ce

nu s'a format în cursul veacuri* lor de înmormântare voită a in-vâţŞturei LuJ, o l igă împotriva acestor diavoli cari au făurit, prin inchiziţie, şi alte opere abo­minabile, spectacolul ridicol şi a-tùt de tragic în acelaş t imp. al creşt inismului de azi?

...Clopaltul d e l a Mitropolie r&* s u n ă iar, dar sufletu-ml «'a га-vorât în sine, pUn de pace. De ce gândul meu pătrunde a c u m a primăvara pe care o văd şi o s imt mai mult ca totdeauna? D« ce m i apar atâtea nuanţe strWM» citoare şi vii, de ce-mi răsuna cântecul tinereţii şi nări le mi s» dilată, pline de miraajsina Invie-rei?... Sunt par'că in Tot ce lu i* conştientă, sau in mine înşii-nij a mică iunie reflectând acest to* infinit, atât de cunoscut, de fa­miliar, a tâ t de drag şi de nou totdeauna? Nu şt iu пітДе- d a r sentimentul pe eane-1 încerc t« clipa aceasta, e o divină compen­saţ ie care mă face să spun •> dànc convins, ça nu m a i doresc

Iată, soarele îneacă orlzoijtu* şi ferestrele odăji mele în 1одпі« n a i creatoare de tinereţe. T<* sărut părinte ceresc, ideal unic al pământului , al acestei iiţnţ# sublime, nebănu i t ţ de paraziţi i ei.

Sorbind ceaiul fierbinte ş?;

frângund bucata de pâine Ubä' şi cuget la viaţa Lui, la v iaţa a. celui gen iu excepţional care şi-* jertfit!-o cu cel mai mare folos ş i cu un suprem interes, celor u« mil i din vreme* sa, celor rătă­ciţi şi mizeri Ş' orbi, mul ţ ime î căreea omul superior i-a dat tot­deauna ceva din sufletul său. Of astfel de v iaţă trăesc ііцвдаі ceea cari. si«itri de superiorii*-» tea lor, Ці Închin* m u n c a c**' maj nobilă binelui mul ţ imi i # p ă -sate de intunerecul înfiorător a l prostiei, căci numai pentru at#*t scop natura-dumnezeu. a fost «şai de darnica cu ei.., 4

UNIVERSUL LITERAR

5 0 Я Б Т I N C A N D E S C E N T C U C Ă P T U Ş E A L A *

(Inovaţ ie senzaţională a Popicu lu i ) CS

Strofa 1

Căptuşala I

Strofa II

Căptuşa la II

Ter ţ ina A

Căptuşa la A.

Căptuşa la B.

Te r ţ ina B.

MOTTO: Quoi, tu raillais vraiment

quand tu disais : je t'aime ? (coujllet)

cum t oare-atâta largă simpatie Ce'ţi arătai prin grai cât şi prin scris, „ Nu a făcut în sufletu'ţi închis Nici o impresie mai azurie ?

Cum ? vorbe în zadar au fost Tot ce de-atâţia ani într'una Noi ne-adresăm întotdauna Cu rost, şi-ades mai fără rost ?

Cum? doar atât de scurtă trăinicie Să aibă fericitu-mi paradis, Cu tot ce-am năzuit şi tot ce-am zis Cât tu mi-ai arătat prietinie ?

Cum ? sonetist ca Ariost Chiar mai grozav ca el, când luna Gonea din sufletu-mi furtuna —, Să-mi strici al vieţii adăpost?

Vai, mintea mea nu poate să priceapă Aceea ce nu e de priceput, Şi mă sufoc mai rău ca într'o groapă.

Căci, îndrăsneaţă şi perfidă, Tu, fără milă, m'ai distrus, Ca pe un arbor — o omidă,

A, dar'ar sfinţii toţi de sus Să te trimită în infern In focul groaznic şi etern !

Căci e oribil gestul ce-ai făcut, — Şi alt» soartă nici că se cuvine Pentru un soi de viperă ca tine !..,

Morala : E drept că vinovată ţi-e prostia 4 V v v w

Dar sufletul tot nobil îmi rămâne, — Aşa că, fără vorbă, cél mult mâne Am să'ţi acord de milă amnestia.

POPIC. *) Sonetul este de unsprezece silabe, căptuşala de noua. A-

ceaeta pentru că la ori ce vestmânt, căptuşala e întotdauna mai re­duşi. De altfel ea nu este absolut necesară şl cititorul se poate uşor diirjensa de un asemenea lux primăvăratec, Nu mai nutin sonetul

152 UNIVRRSUL LITERAR

S P R E T I N E Sunt singur în noapte şi gânduî Mă poartă spre ochii tăi clari Ге văd tot aşa cum de-arândul De zile şi nopţi imi apari

Ге văd zâmbitoare voioasă Ca dorul ce-1 porţi în priviri £ noapte de toamnă ploioasă Şi-n Juru-mi văd doar trandafiri

Căci visul mă duce în zare Departe, spre luni nevisate E Mai. şi totul îmi pare Dorinţe plăceri, voluptate.

£ noapte, mă simt turburat In vremea ce-n jurul meu stal Cu părul în vânt resfirat In noaptea senină de Mai

Şi glasul tău dulce-mi şopteşte Cuvinte duioase de dor... Pe rând însă clipele mor Dar visul mereu dăinuieşte

Şi-n urmă dispare târziu Sunt singur şi noaptea se Iasă Iar dorul din nou mă apasă Mai greu, mai adânc, mai pustiu

Şi-aşi vrea să te uit câte-odată Căci prea eşti străină de mine Dar vecinie privirile-ţi fine Mă chiamă prelung şi mă-nbati

Mă chiamă privirile tale Privirile ţi surâzătoare Dar vraja lor calmă mă doare In nopţile acestea de jale.

Constantin A. I Qfatea

1 P E N T R U MĂRIREA PATRIEIL S U F L E T U L S O L D A T U L U I N O S T R U

I I I VlCTOft Я. ВЛСЛЮбІЛ Şi sufletele ostaşilor morţi, pluteau pe de-asa-

pra capetelor noastre, tmbărbătăndu-ne la luptă si datorie.

Ъ ffrtfrflffl mai trîïëpartate, tavăţaţii ziceau:

„Omul e an suflet ce tâ­răşte un cadavru". Şi plecând de la această teorie, găseau că sufletul n'are nimic comun cu corpul în care el se ma­nifestă şi că el e tot şi toată concretizarea noianului de sentimente ce omul primeşte din clipa plăsmuirei.

Fiziologiştii moderni, nu •unt convinşi de-aceastâ se­paraţie d'intre corp şi suflet. Ei din contră zic că, sufletul îste o abstracţiune fiziolo­gică. Fantezia, cugetarea, ra­ţiunea, conştiinţa, sunt rezul­tatul mişcăriior moleculare a celulelor sufletului cu sediu îa centrul аашИгеі: créerai.

De-ad şl ştiinţa modernă, arată că un suflet nematerial nu exista, şi că sufletul e le­gat totdeauna de procese materiale, înlănţuit de un „substrat material'1, adică stă în strânsă legătură cu cree-rul cel mare care este orga­nul sufletului.

De la procesul ce se naşte în créer, prin acţiuni înălţă­toare sau mici, numim noi un suflet mare sau suflet josnic.

Sufletul vorbeşte prin cele două puteri ale sale: conşti­inţa şi voinţa.

Constanţa este călăuza ce ne îndrumează viaţa, dar vo­inţa ne dă tăria de-a ne îm­potrivi pornirilor oprite de conştiinţă. Ea dă une-ori si

puterea de-a îndeplini fapte mari şi nobile.

Şi atunci ne putem întreba : Cele două puteri ale sufletu­lui conştiinţa şi voinţa se nasc prin fire sau se dobân­desc prin educaţiune ?

Cred. în umila mea părere, că instinctele bune sau rele se nasc, însă ca ori-ce ac­ţiune, au nevoe de-îndrumare bună, călăuzire dreaptă, de poleire.

Să venim acum la soldatul nostru.

Se ştie că armata este ţă­rănimea, căci numai Vio sunt orăşeni. Se mai ştie din ne­norocire, c i cu toate legile obligatorii pentru trimeterea la scoală a cooilulul de tari,

UNIVERSUL LÏTFRAP

analfabetismul în România este în floare. ЕІ se socoate de 60—65 la sută din popu­laţie. Deci, aceşti 60—65 la sută, cărora H-se pune arma în mână, şi li-se vorbeşte de Patrie, Drapel şi Rege, ar urma s i fie nişte manechine inconştiente dacă n'ar avea Inăscută în ei ideia de dato­rie şi conştiinţă şi dacă şefii lor, nu le-ar polei darul cu care natura i-a plămădit.

Eu cred şi fără exageraţie, Că nu este popor mai deştept ca cel românesc şi că acest fapt se datoreşte : 1) popor încercat în lupte şi oţelit de suferinţe; 2) produs al în-crucişerei atâtor rase şi po­poare ce-au năvălit pămân­tul nostru îngrăşat cu sănge.

Românul, or cât ar fi de neînvăţat, pe lângă inteligenţa ce sclipeşte în ochii lui al­baştrii sau negrii, are acel bun simţ, care-i arată calea dreaptă a datoriei, care-i des-vâlue mândria naţiei ce nu admite sclavie şi înjosire. El are suflet mare — este bun fi sobru, este ascultător. Ar­matelor mecanice ale Kaize-rului. H-se oDuneau armatele

noastre voluntare, înzestrate cu acel sentiment dc patrio­tism şi conştiinţă care nu se precupeţeşte. Nu trebue uitat, c'aceste suflete s'au plămădit în plina măreţie a naturei, în susurul isvoarelor şi'n frea­mătul codrilor; c'aceste su­flete s'au zămislit sub duio­şia buciumului, a fluerului de ciobănaş, a doinei codrului

Să nu pierdem din vedere că soldaţii sunt rezervoriul torţelor V/Î ale ţărei şi că aceste forţe sunt ţărănimea, care lipsită de belşugul şi de răul oraşelor, păstrează încă în suflet, acea curăţenie care formează tăria morală a na-ţiunei.

Dar.... încă odată şi mereu voi glăsui, adresându - vă voua conducătorii de eri şi de azi ai soldaţilor ce-i co­mandaţi.

Lipiţi-vă de ei, îngrijiţi-i, certaţi-i părinteşte când gre­şesc şi răsplătiţi-i când îşi fac datoria. F-aceţi să vă iu­bească, intraţi în sufletul lor şi veţi vedea ce comoară o-dihneşte într'însul. Războiul ne-a apropiat unii de alţii prin suferinţele şi gloriele«

împărtăşite, mormintele au primit la o l'alta şi pe ofiţei ca şi pe soldat, roua dimine-ţei sclipeşte pe-aceiaşi iarbă ce creşte în jurul aceleaşi cruci de la căpătâi.

Nu, nu... soldatul nostru are suflet înăscut, are con­ştiinţă de ce e bun şi ce e rău, e blând şi supus :—tre­bue însă îndemnat prin po­veţe, gesturi şi dragoste.

Ne-am frământat atâta spre a ne întregi neamul şi mări Patria — s'au presărat dure­rile cu nemiluita pretutindeni şi trebue să recunoaştem că numai de la ei, aşteptăm păs­trarea acestui testimoniu sfînt, realizat o clipă de Mihai Vi­teazul, sperat atâta vreme, înfăptuit azi. Nouă ofiţerilor ne este dată măreaţa sarcină de-a veghea ca sufletul lor să rămână curat şi plin de poezie, aşa cum natura l'a zămislit. Şi-atunci putem zice, că ; „ Omul e un suflet ce con­duce o voinţă şi-o judecată'1, şi că acest dar, ni l'a semă­nat D-zeu cu bunătate şfdăr-nicie.

victor A. Bacaloglu.

S P R E V I A T A Deschide larg fereastra, căci iar e primăvară Şi visătoare-ascultă cum picură tăcerea, Cum picură în suflet, senina mângâerea. Deschide larg fereastra, în seara asta clară

Şi-ascultă mii de glasuri, cum iarăşi te (recheamă

Pe calea înflorită, pierdută eri în ceaţă, Cu sufletul mai tânăr, păşeşte fără teamă, încrezătoare iarăşi îndemnului la viaţă.

E atâta armonie în clipa de acuma Atât parfum afară, atât mister în fire Că simţi ceva din tine, cum părăseşte huma Furând nemărginirei un strop de fericire.

Şi sufletul 4 deschide, să năpădească în-(ţrânsul

Tot farmecul de-afară, ca picături de rouă Acoperindu-i jaiea sâ-i stăvilească plânsul Născând în tine iarăşi un dor de-o viată nouă,

Deschide larg fereastra, şi dusă 'n reverie Acestei seri senine, uitându-ţi vechea rană In suflet ca 'ntrun templu, aprinde iar făclia Unei iubiri curate şi fără de prihană.

I. Const. Perieteana

154 UNIVERSUL LITERAR

S T R Ă I N

fk c u r a u umflaiă. lătaiă dß su­ivi te de sânge şi cu spinarea uii-m a i víírgi din pricbia lovituri­lor, Pavel .--o smuci din' mùiniln meşterulu i ţi dădu năvală spre luşă: o deschise Înspăimântat i i câ t te-ai ş terse In oclii se Î I I -jfundä ín grădină, alma tr l^ân-diirşi .sufletul, ş i , ^aşicum tot **ar fi temut să m i i ia urma meşterul spre a-i mângâia, din nou coastele, ci aşa (lestul de •şubrede, se făcu melc sul> -un s"c bătrân şi stufos. Піп ascun­zătoare, scâncind, privea cerce-

ijtător prin frunzişul pomuşoru-•Jui spre a fi gata să se iacă nă­

l u c ă , în caz dc I'iir paşle iar cea. * u | tău. * !А1»іЯі lupă o bună bucată de iVreme, ne mai auzind nimic îşi i iSdu cu ideea că s«o fi gândit jsă-l lase în pace, şi răsuflă uşu-rat> îndrăznind să-şi înt in lă pu­ţ in piciorul drept, care-i amer-|ţise. Apoi, a şa gliom cum era şi apăsat, de crărilc socului, so răsuci cu fereală în loc şi-şi lipi Tun ocliiu do o gaură durată în ţgardiil cc despărţea grădina de maidan. Maidanul ora larg larg c â t patru sirii zi mari puse una l ângă alta şi în cl dădeau mai

,muUo curţi din împrejurimi. Pe l ângă gardul în umbra căruia se afla, <Je рагіед maidanului era Îngrămădit gunoiul aruncat noaptea de oameni; restul câm­pului , pe a loc urca, era aeoporit. jeu iarbă verde şi măruntă; riunr '•in* spre mijloc pământul era •pleşuv, bătătorit, fiind de băeiii. mahala le i cari jucau în fiecare •«lupă amiază- oi un sau harul.

Şi Pavel se- jrAiidî s 1 » ia la «Snătoasă pe-a ci ca s ă scape o-idată şi do moşier şi do copii iui. ţŞi se miră- rinn de nu-i venise» *mai de vreme in minte* această Meie sănătoasă. --••Se• săturase de aşa năpaslă. ÎNu» a jungea pare,", numai firea turbată şi ti'-«ln!>îu ai .meşteru­lu i ! Mai totdeauna se, isbea şi ;de ura groaznică .şi1 .neînţeleasă a copiilor.

D in nimica toată, clin senin, îl »jpurau; iar meşterul . cum auzea,

sa fărca foc, se aprindea îa po­runcă, holba ochii, îi rostogolea ca pe nişte gogonele în orbite punea m â n a pe curea şi înce­pea a răcni. Dar el, bietul, nici n'avea destulă putere să-şi stri­ge durerea şi răbda, c-ăbda până ce obosea călăul.

Cit. despre mâncare, ce 'dă<tc.a Dumnezeu! Lui i se părea că mai multă, trecere avea cotoiul delà bucătărie.,.

.Şi. deodată un fior rece Ca un vârf dc cuţit îi îngheţă şira spi­nării.

I se păruse c ă i ch iamă cine­va. Nici in ima nu-i mai bătea. Şi se făcuse numai urechi. Vo­cea răsună din nou, groasă şi necăjită:

— Pavele! Pavele! ICI era, meşterul! Pavel îşi

pierdu cumpătul. I se părea c ă i şi aude paşii prin grădină ş i c ă şi simte pe gpatele-i burduşit cureaua nemiloasă. învârtită de a mână- de uriaş. Şi, fără să mai stea pe gânduri , s e ridică repede în sus, îşi vâri un picior şi apoi pe celălalt în crăpăturile scân­durilor- şi. sprijinindu-se în m.H ni, a junse călare pe gard. Când să dese alico, băgă de sea­mă speriat c ă i rămăsese pan­talonii într'im cuiu. rău bătut. De aliia. putu sä sc desfacă. A-poi sări dincolo. In grabă căzu cu piciorul într.'uu mărăcine şi începu s ă i curgă .sânge. Fără să-i pese de durcie porni îna­inte, sărind cu grijă printre cio­burile aruncate 'ш gunoiu.

In mijlocul maidanului se a-«Junasoră doi ucenici delà o tâtuplărie şi vin băiat delà câr­c iumă, îşi lăsaseră deoparte lu­crurile cu cari îi tr imiseseră stăpânii şi se apucaseră sa joa­ce în bani. Pavel îşi şterse la­crimile şi se apropie de ei, să se uite. Când il văzură aşa pră­pădit. l)ăie(ii îşi lăsară jocul şi se strânseră în jurul lui.

De ce plângi, mă? îl între­bă băiatul delà cârciumă.

— Cine plânge?.. . Eu nu plâng!.».

de PETRU VALCOVEÄNÜ

— Aşa?! Da, de sänge cine te-a umplut?

Pavel tăcu. Atunci until din cei doi ucenici de t â m p U r i a l u a vorba:

— Mă, păi parcă voi «fciţi? P'ăsta totdeauna îl bate m a t e r n s'o de-1 snopeşte şi ei tace, că e prosti

— Aşa mă? grăi cel dlntâij Şi tu iaci, ai? De ce taci mă? Ce n'ai gură? Nu potl să lefi In! stradă şi să strigi? Sa fiu «tt în locul tău să vezi cum nvai m**s duce la secţie! Şi de nu Par În­chide, na! Cu dreptul meu, auzi? Dcne să to bată, mă? Prostulet.,,

Apoi bäkirf îşi văzurft din MU de joc; iar Pavel, după ce ti maf privi puţin, pleca.

Pe drum ii veni fn minte vor­bele băiatului aceluia. Aţa. e, de сеи bat« mereu? Pe eî nU-I doare? De bună seamă, bine ar, fi de s'ar întâmpla eă-1 IrtehLsăi şi pe meşter să rărnâie şi topii lui străini şi calici, uite aşa are să facă: are să se duca să spue că-1 bate mereu, şi că-1 umple de sânge.

Din maidan eşi primVo uli« vioară în stradă. Apoi cu capul în piept, îngândurat, se îndrep­tă către secţie, mergând pe lâft* gă ziduri. Secţia era o casă ma­re, cum n " era nici una pe stra­da aceia. La poartă era o ban* că pe care stătea u n sergent şl scria ceva înt-ftin carnet. Pavef trecu peste drum şi de acolo în­cepu să privească... Acum o să-f facă şi lui dreptate şi n«o să-i mai bată nimeni... După câtval t imp sergentul îşi închise c*iv netul şi intră In curtea secţie?* Pavel trecu şi el drumul şi ră« mase în poartă ea un « n cârd se află la o răscruce şi nu ştie pe ce cale s'o ja. Apoi trecu poai». <a şi intră In curte. Mergea c»j teamă, caşicum Par fi t ra t ci» neva de haină.

Ca să intre în secţie, trebui* s ă urce o scară la capetele că4 reia se ridicau, roşj de vrematf doi stâlpi groşi dft piatră, cat1

susţineau un plafond pe care Verau zueruvjti pjaj muljtl Ішгегі/

Pavel păşi lncet-încet câte o treaptă şi apoi când ajunse sus, se vârî între un stülp şl perete.,. Dece era aşa de nemilos meş­terul ăsta?.,. Trebue să se plân­gă, trebuie.,. Altfel într'o bună zi l'ar omorî... Apoi. plin de grijă, tşi şterse cu şorţul sân­gele închegat de pe mâini şi-şi luă inima tn dinţi. Când să ia­să delà strâmtoare îşi aruncă iscoditor privirea înăuntru. Dar iaiediat se dădu înapoi speriat, caşicuin l'ar ii tras cineva do liaiiiä. Văzuse i" odaie un °m Îmbrăcat într'o haină cu nasturi lucitori, mergând furios încoace şi în colo, în vreme ce într'un colţ şedea ghemuit un băiat do «eama lui cu ochi i roşii de plâns.

Acesta să fie oare comisarul? ee gândi Pavel privind dus. Oare ce aă fi făcut băiatul de p lânge »şa cumplit şi dece oare să-şi spulbere mania, onml t u nas­turi sclipitori, in cuvinte bolbo­rosite pe care el nu le poate în-ţelege? Odată i se păru că fu­riosul se uitase îa spre el. Şi se dădu Înapoi coprins iarăş de spaima care nu-i s lăbise^ firea nici o clipă. începu să tremure si-i păru rău că intrase în curte; iar privirea şi-o rotea bănuitoa­re şi înfricoşată. Fără să-şi dpa seamă şi par'că împins stărui­tor de cineva s imţi , e m u îi alu-

ÎJNIVERSUL LITERAR

necă înapoi un picior şi apoi al tul pe trepte ş i se trezi în josul scftrij cu mintea şi suiletul goa­le. Când se găsi In strană se pipăi şi-şi făcu în giiiiii o cruce.

.Şi mintea lui Înfrigurată îi închipui fiinţa s ă r m a n i şi '>пб\з-T«?ată a mamei lui смгс-l aduse ee odată la meşterul Ѵгн; •• t a s ă i înveţe o meserie şi нй sca­pe ş i ea. de o grijă din cele mulle pe 'ar i le su:.-r м delà m o a . l e a bărbatului ei. II v=i pri­mi ea cu voje bună când îl va vedea venindu-i iar pe слр? Va alerga ca iar cu el sîi-i găsească un stăpân mai bun? Ce vor fa­ce, ei doi nevoiaşi?...

Spre seară ajunse acasă. In­tră in curte cu aceiaşi teamă cu care după îndemnul năetilor de pe maidan ule îgase şi spre íer-ţie, se furişă ca un hoţ pe lungă zid. ajunse la bucătărie, o des chise şi intră. Kra întuneric de abia putea să vadă. V o i u să-şi c iu te un loc, unde să stea pună a dona zi ca să-1 găsească dimi­neaţa. Din bucătărie, prin uşa ce-o despărţea de odaia meşteru­lui, auzea cum aşezau masa şi începu să s imtă gul la stomac. Deodată lr.sfi, din nebăgare <ie seamS, lovi cu cotul coada unei cratiţc, aşezată pe o masă , ş i . o dădu jos. La sgomotul făcut sa •auzi din odaie vocea meşterului .

155

— Andrei. <a vezi- cine e? Apoi uşa se deschise, urmată

de un val ce lumină şi băiatul) meşterului se ivi in prag:

K Pavel, tatăl zise băiatul.; Xi-i să intre!... Da vitio'nv-

coa, mă! Ce credeai că n'o s ă pun mâna l»e tine?

Pave] se înfiora mai vârtos şi iutră cu in ima strânsă. Meş­terul era ia masă , înconjurat de nevaş 'ă şi copii. Toţi mâncau tu. cuti. Jjin farfurii s e ridicau a-buri aromaţi .»i fic-iiitiţi. ce gâ ­dilau nările luj l'ave! şi-i pătru-n ((eau până '« stomac, hicălzin-du-i-i.

— Unde mi-ai umblat până acum, hai?

Pavel tresări şi ră ma.se cu o-chii ţ intă Ja meşter: i*.

— Nu meşlere.. că., să., ba nu. , ba da., .să vezi., uite când am eş i t . ba nu., când m'am dus., şi., asta şi t u n d a m văzut eu...

Meşterul Vacile nici U u - l lăsă să ^sprfivcascu şi-i ş ferse o pal­mă.

— Să te înveţi minta! A l f d a t ä să nu mai fugi de acasă!

Pavel se dădu înapoi şi se re­zemă de perete în timp ce o la­cr imă j se desprinse dintre ge­nele umede şi se prelinse pe o liraz, până în tolţnl yur : i- ar-zâiidu-i-1.

Povaiâ către [ doamnele elegante Doamnelor , de vreţi s ă fiţi pururi t inere, f r u m o a s e . Remarcabi l de d is t inse , cochete şi g r a ţ i o a s e , Renunţaţi o s ă p t ă m â n ă la petreceri şi la m o d e , La a c e l e a pălări i scumpe foc şi incomode , Renunţaţi doară scurtă v r e m e la distracţ i i e femere . La col inde pe la baluri , la fox- trot şi premiere Şi în loc de-o bagate lă care mâine' i d e m o d a t ă , S a u ajunge vechitură p ă r ă s i t ă , ş i fonetă , C u m p ă r a t ! o a c ţ i u n e l a ' m p r u m u t u i d e i a S t a t . O să ţ ipe furnisorul că'i uitaţi , că Taţi trădat , IM'o s 'aveţ i e drept , aspectu l după ultimul jurnal , Insă o s 'aveţ i în sch imb, avantag iu l co lo far Ca în loc de-o s implă roche care-i poa te de prisos , S ă t ă i a ţ i v r e - o t r e i c u p o a n e c e v ă s u n t m a i d e f o l o s

UNIVERSUL LITERAR

N O A P T E A P O E Z I E I E noaptea rece în grădina de toamnă parcă'nfiorata, Infăşurate'n şal, iubito, şi-asfel pe braţu-mi aplecata, Să mergem în palatul nopţii iluminat de stele-albastre Şi'npodobit pentru noi singuri cu basmele iubii ii noastre. Nici rozele nu pot să doarmă..-—ne spun atâtea prin parfum, Ne spun în taină, noapte dulce, întâmpindu-ne în drum Şi ca o muzică'n surdina, răsună mersul nopţii 'ncet; Subt vraja ta înaintează, căci tu eşti dulcele-i buchet. Să nu o turburăm, iubito, să stăm pe banca solitară, Nimic nu e schimbat, priveşte; e tot ca'n astă primăvară, Tot înfrunziţi se'nalţă plopii, pe-acelaş loc rămase, iar Se văd acelaş constelaţii pe fondul cerurilor, clar, Privirea ta este aceiaşi şi glasul tău e neschimbat, Doar văzul meu este, adesea, de-un văl de lacrămi turburat, Iubirea, sufletul mi-1 umple şi te sărut şi te desmierd... La gândul groaznic care'mi spune că în curând am să

te pierd,

Aş vrea să nu mai fiu atuncea...dar noaptea trece fără ştire Intr'un extaz adânc, pierdută, se duce fără şovăire, Şi luna ca şi altădată răsare; n'a întârziat. Ne-a spus-o cu un freamăt plopii când fruntea lor s-a luminat. •Văpaia ei printe stufişuri, coboară; iat'o pe alee, S'ar zice o nălucă alba şi'ngândurată de femee. Nu'ţi fie teamă, nu e nimeni; s'a dus chiar vântul să se culce Şi lumea e aşa departe, acum prietena mea dulce, Şi aburii ce par fantome sunt absorbiţi în depărtări, Doar vraja clarului de lună înainteză pe cărări; Dar de-ai vedea vreo fantomă în alb mantie'nbrăcată, Să nu te sperii, căci cu lauri şi trandafiri e' ncununată, Şi poate e Musset sau Ghoete, sau poate Byron sau Verlaine ii simt cântându-te dm raze şi din al florilor polen, Ascunşi de lume ne'nconjoară; ei nu sunt morţi, ei nu sunt

scrum

ti ne ascultă, cfne ştie...—ei sunt beţia de parfum; i sunt zefirii ce adie, sunt razele ce te sărută

Şi te arată'nfăşurată de-o frumuseţe ne'ntrecută. O! dacă n'ar fi fost poeţii, nu ne-am iubi atât de n/ult; Ca o aromă 'mbătătoare, n'ar fi nici glasu-ţi când te-ascult Strângându-ţi mâinile pe-obraji-mi, şi ochii-ţi n'ar fi

albăstrele, Nici roua ce-a picat dintrânşii n'ar mai fi lacrime de stele, Căci raza lunei se opreşte, sclipind, în lacrimile tale Şi amintirea lor în urmă ciistalizată în opale Dacă va face noaptea noastră îu totdeauna să dureze Cu florile nemuritoare şi fruntea ta s'o coroneze Şi asfel când vom fi ţărână tot vom trăi în poezie... Alăturea vom fi prin versuri, să ne iubim în veşnicie.

NIK1ŢA MACEDOrbKl

Ш-VERSUL LITERAR _ - 1 5 * P — — - I F Í J 'IL • —

V I N E F R I A X A V A R A !

Deşi e ultima babă, zâmbetul primăverii m ă chiamă, disdedi-mineaţă, la aer, la lumină , la воагѳ!

„Baba", e s t a e cea m a l tânără din toate. Deşi pe umerii coline­lor oe imprejmuesc satul mai stărue câteva şuviţe albe de ză­padă, ca nişte plete gârbove de ergint , n imic n'a mai rămas d'n răposata iarnă, decât vr'o doi colţi ascuţiţi ce tot m a i rânjesc drumeţului când sui pe deal şi-ţi ţueră vântul pe la urechi.

Dar, de-o iei către vale şi te Îndrepţi pe drumul Buimăceni-}or, pe puterea d'o palmă, pe pârtia din marginea şoselei, poţi merge uşor, fără frică d'a-ţi în­gropa picioarele p â n ă la genun­chi to glodul negru şi cleios ce-ţî fură galoşii.

Prin curţi s e hârjonesc dobi­toacele. ' Pţprceluşii s e g iugiulesc . - Viţeii sburdă în ogradă, pe l â n g ă mamele lor.

Bibilicele fac o gălăgie de zici, Doamne ce e astia!?

Cocoşii bat din pinteni pe lân­gă sexul slab, de m a m a focului.

Si, pe lângă garduri, mii şi milioane de gâre mici roşii, cu puncte negre, se prăjesc fericite Jto potopul razelor de aur ce plouă din belşug din soare în di­mineaţa asta s fântă şi lumi­noasă. . Hi opresc, pe dreapta drumu­lui, In căsuţa mică, ţărănească ţ i cu prispă, în care e încartiruit sanitarul pictor Chirovici delà formaţia doctorului Ш п .

Tânărul artist are musafiri , o du due curăţică, domnişoara Je-ny, refugiată din Bucureşt i cu iţmilia. ei.

Zăresc la pieptul dudui i o vio­rica! P r i m a floare, primul zâm­bet de primăvară.'- U n fir albas­tru cu două frunzuliţe, un fir de viorea prins pe pieptul unei fete de optsprezece ani! Un simbol ce cadrează, .atôt de fermecător, cu uHmineaţa asta de început de pri­măvară.

Unde ai găsit , dudue, flo­ricica, asta?

, Imn dat-o eu. maestre. îmi

răspunde pictorul. Am cules-o din pădure.

Fericit muritor, pictore! Dumneata ai cules primul surâs al Primăverii!. . .

Ce mai pictez:? Iaca, bisericuţa asta veche,

de lemn, din marg inea satului. Mi-au îngheţat şi mâini şi pi­cioare de când lucrez la ea. în câmp, sub cerul liber, căutând s'o fac din toate părţile.

Când o să am plăcerea, maes­tre, să-ţi lucrez o coperîă pentru viitorul dumifaale volum de ver­suri patriotice, sau pentru volu­minosul Jurnal de pribegie ce aud că scrii?

Des; sunt contra i lustra ţiilor de pe copertai sau din cu­prinsul volumelor, voiu i r i m i cu plăcere să-mi faci d-ta ceva ale­goric, pictore dragă. Pân'a tuncC nu pierde însă prilejul, şi lucrea­ză, lucrează mereu, după natură, scene din războiu. Dacă. nu poţi fi chiar pe câmpul de luptă ai atâtea dinaintea ochilor! Atâtea mizerii, a tâ tea tablouri zilnice,' convoiuri do bolnavi, soldaţi în cârje, oşteni sdrenţuiţi şi fără manta le iarna pe ger de 20 de grade eroii de m â i n e şi de ieri, cu pielea lipită pe oase din cauza lipsei de hrană; cai morţi, arun­caţi pe marginea drumurilor, mi­zeria satelor moldoveneşti .

LTite, colo, Vi la ciocoiască, înaltă, e legantă ca un castel, din. coaci imediat în jurul ei. du-ghiana jidovească şi hordele de papuaşi, acoperite cu stuf, ale ţăranilor, bălăcite în noroiul pâ­nă la căpătâna roţilor," pline de tifus exantematic , de gemete şi de sărăcie!

Prinde pe câte un nenorocit de oştean, adus din Oltenia sau din Muţenia ca să se refacă în Moldova; prinde-1 la momentul •când stă d'un ceas pe marginea drumului, neşt i ind cum să trea­că delà o marg ine la alta din cauza glodului în care ster scu­funda până le. brâu, blestemând:

— Trăsni-i-iar Dumnezeu! că ne-au luat ţâra şi ne-au adus pe noi p'aci. Aoleo! ce drumuri! ce sate! munca-i-ar oftica de nemţi

DE RADU COSMIN

şi de ciocoi, că n u s'au îndurai, s'adueă mai mul te care c u pie­triş s'aştearnă pe şosele, în ini­m a satului, măcar delà u n conac la altul!...

Camera pictorului Chirovici 4 un întreg apartament.

Colţul cu patul, după para­van, e dormitor. La mijlocul o-dăii e farmacia formaţiunei. In alt colţ, m a s a cu penelurile şi culorile formează — atel ierul! In alt colţ magazia de lemne! Iar lângă uşe, două scaune de l emn şi o băneioară compun salonai şu! de primire.

Afară, pe prispă, aşteaptă Ma­ri ţi ca, o fată din satul Buimăceni care, a venit cu duduia cea din Bucureşti , ся să ia pâini proas­pete, căci pictorul m a i e însăr­cinat şi cu m a s a şi hrana trupei-

In curtea casei lui e cuptorul de unde ies pâinile calde şi de unde, azi, 9 Martie, cele d o u ă două fete mai aşteaptă şi nişte mucenici calzi.

— Şi cum o duceţi, Mariţico, 1ц saţ cu atâţia soldaţi?^

— Şi mai tine şi, m a i rău. — Am auzit că*mor oameni i

pe capete Ia voi în siat? — Mor, domnişorule, m o r m e ­

reu, şi bătrâni şi femei, i ar m a i eri, au muri t cinoi copii odată.

— Cum s ă nu moară! intervină domnişoara delà Bucureşti . S ă vezi în ce murdărie trăiesc oa­menii din sat, ai fugi îngrozit . Stau câte treizeci, patruzeci In-tr'o cameră. Tot in odaia aceea, stă şi femeea cu copiii ei. Când face curăţenie, mătură c u feres­trele şi u şa închisă, sau, îndoia! ce a măturat a şl închis uşa s ă n u iese căldura. >••

Şi s u n t d'o nepăsare, d'o Ы-conştientă revoltătoare tărăncile.. Cum se îmbolnăveşte vr'o fe­in ee, vr'un copil, sau vr'un om, îi şi s trâng cămăşi le , lucruri le mai cunaite şi i le pregătesc de înmormântare.

Aşa s'au deprins cu m o a r t e * zilnică In zeci de exemplare, c& sünt d'o indiferenţă în fata ei, 'aproape, revoltătoare.

Prin ferestrele larg rTeechiie delà camera pic torului . patru*.

15» UNIVERSUL LITERAR

d e soarele cu puterea lui dc via­tă.

Moartea biruită, pa re 8, fuge. ruş inată , cari încetăm brusc a»scut»a asupra ei şi ne îndrep­t ă m privirea spre o copiHí ca de 9 ani , Veronicn. ce tine în brate u n lud; mic, de fetită 'bia înţăr­cată şi legate amândouă peste №fp şi peste frunte cu o broboa­dă. V c r o i i K " « rade ii face gropi­ţe în obraz. Ludul tel mic surâ­

de şi so s trenge la pieptul celei mari. Peste amândouă copili­tele râde soarele şi zâmbetul Primăverii care ne aminteşte , parca, eterna continuitate з vie­ţei. Do *ub frunzele uscate ale verei înmormântate sub zăpadă, îşi scot capetele mici, nevinova­te, ghioceii şi viorelele, Viorica şi ludul rel dolofan, sufasul vie­ţei de azi, nădejdea si reînvierea naţiei d<j mâine. !.

Au ieşit pâinile. Au eşit mucenicii. Mariţica şi-a umplut coşul şi

urmând pe duduia din Bucu­reşti, se îndreaptă amândouă pe drumul Buimăeenilor, voioase ai svelte, una floare de orae, alta floare de câmp, legănate pe man g :ne a drumului, de adierea van< tului, ca două flori de răsura .

Radu Cottnin 9 Martie 1917. •

T E L E O R .-Un" scriiior un cronicar al ziarelor noa­

s t re a închis ochii. Tre i -pa t ru confraţi şi familia l'au condus

ila g roapă . Jefuit de editori , viaţa ia fost un chin în

i'grija zilei de mâine iar băt râneţea o tor tură . P reocupa te de politică gazetele i-au privit

'moartea ca un fapt d ive r s ; unele chiar n 'au anun ţa to .

P e urma lui Tcleor multe personali tăţ i poli t ice ş i -au câştigat primele simpatii , edi­torii şi-au mărit tirajele, iar librarii şi-au epuizat ediţiile cumpăra te pe nimic şi pentru to tdeauna . » Fire liniştită şi modestă , din pana lui nu şi-a făcut arma pentru a domestici viaţa ; p o a t e de aceea i-a fost da tsă-ş i poar te şi să-ş i sfârşească bătrâneţea — în părăsire — £e paturi le spitalelor.

O p e r a lui aduna tă în treizeci de volume i ţ i ' b r o ş u r i — până în anul 1910 — scrisă co lora tă şi patr iarhal , reînvie pentru un cercetă tor al vieţi noast re intelectuale ultima ijumătate a secolului al XIX-lea alături de „amint i r i le" lui Gh. Panu şi Iacob Negruţi şi sunt ca o urmare la „Scr isor i le" lui Ion Ghica şi „Amintir i le" lui Vasile Ureche. >"• -, Generaţ i le viitoare, mai puţin s tăpâni te de (meschinării le egoiste vor şti să preţuiască cum se cuvine viaţa si opera acelor care s'an jerfit pentru înzestrarea limbei şi lite-raturei ţării, şi poate , c 'atunci, se vor bucura şi ei de bronzul care până astăzi s'a risipit ca să , s f ideze cu nemurirea lui, argila păcă ­t o a s ă ; ^ nababi lor . "

George I Stfatulat

E trist..', e toamr)â... *) E trist . , e toamnă . . . Sea r ă . Solitar d e s t r a m tăcu t , p i e r d u t , trecuturi, când frunze v e ş t e d e arar, presar, p ă m â n t u l umed de săruturi.., .

Prin crengi , în umbră 'n freamăte de frunză, o, desp le t i t e l e famei ce p lâng. . . Şi visul , cum î ncea rcă sä se-ascunză în ochi i -mi desfrunzi ţ i ca şi un crîngr Şi te v isez p e t ine ' n t r ' un decor de toamnă , frunze v e ş t e d e şi crîng, cu t o a t e frunzele ce sborul lor, în pă ru l tău d e noapte-şi frîng.

Şi -a ra r , când te sărut, neştiutor, în păr , p e urma frunzelor uscate,— d e - a t î t parfum d e noapte má 'nfior în t o a m n a de şuv i ţ e resfirate...

Barb» Solacola

P R I N U N G H E R E Prin tăcutele unghere firul vremii se deşiră. Oreerul îi ţine ison iar păianjenul înşiră,»

Vechiul ornic îl măsoară pe tadranu-i şi tâcnt

II aşează'n cartea vremii după fiece minut»

In vestmântul ei de doliu, Noaptea, plină, de misierei

Cu ochi negrii de cărbune îi priveşte tn„. tăcere ţ

Gem&ZMb

C)t£la^voluffiüJ_»Ujubfe pc drumuri* apărut de curând,

UNIVERSUL LITERAR *59

Pentru consolidarea Bomâuii Ilari ÎMPRUMUTUL INTERN

In virtuţi» legii promulgata In Monitorul Oficial No. 213 din 16 Дадцагіе 1920, Guvernul Român •reit« reota «mortfbilä 5 Ja eu tu

Scopul împrumutului , 'Aeest împrumut are da scop a-eeperirea nevoilor tezaurului din caua» marelui contingent de tru­pe rămase Încă mobilizate pen­tru аракізка ţării, pentru pune­rea tn aplicare a diferitelor legi sociale, isvorate din înseşi urmă­rile războiului, precum şi pentru reconstituirea gospodăriei naţio­nale. » In textul titlurilor noului lm-prumut se vor reproduce urmă­toarele cendiţiuni: 1 împrumutul va fi emis în ti­tluri 1« purtător d e ЭД0- 1.000, 6.000, 10.000 si 20.000 Ici ' Tit)uri]e V9r purta In facsimile semnăturile Ministrului de Fi­nanţe, a Directorului Datoriei Publice şi a Casierului Central al Tezaurului Public şi o semnă­tură manuscrieă de control.

Scutirile de impozite Subacxiitorul la acest Împru­

mut e scutit pentru sumele sub­scrise de impozitul asupra c r e -sterii averilor, (asupra câştiguri. lor de гйгЬоі) şi asupra averilor. 'Sumele subscrise nu se vor so-toti ie stabilirea averilor asupra cărora st va executa un eventual tmvr&mvt forţat.

Titlurile acestui împrumut v o r

fi scutite do orice impozite pre­zente sau viitoare.

Titlurile Titlurile vor fi primite pe va­

loarea lor nominală ca garanţie la toato case le Statului . Cupoa­nele scăzute vor fi primite la a-celeaşi Casse drept numerar. Ti. titlurile vor putea fi puse în gaj (lombardate) la Banca Naţională a României şi la Cassa de Depu­neri.

Subtcriitorul va putea plăti pământul cu care a fost împro­prietărit prin expropriere cu a-ceste titluri pe valoarea l°r пл-тгпаіа. purtând primul cupon neajuns la scadenţa.

Titlurile acestui împrumut vor purta o dobândă de 50 la suta pr, an la capitalul nominal . In ac<:st scop titlurile sunt însoţite de o f o a e de cupoane de dobânzi se­mestriale pe zece ani , reînoibilc p â n ă Ia complecta stingere a a-castui Împrumut..

Amortizările 'Amortizările acestui împru­

m u t se vor face pe valoarea no­minală In curs de 40 ani, con­form tabelei anexate ] a textai ti­tlurilor, prin trageri la sorţi se­mestriale cari vor avea loc la ] Septembrie şi la 1 Matt ié al fie­cărui an, cu începere (іэіа i Sep­tembrie 1921, dată fixa,á pentru prima tragere.

Guvernul se obligă a c u de­nunţa acest împrumut Înainte de 1 Mai 1931.

Titlurile .eşite ia sorţ; vor • îi plutite 1ч 1 ivi ai şi 1 Nüt,mbrié c« urmează fiecărei trageri Ini schimbul titlurilor având ataşate toato cupoanele, începând cu scadenţa imediat următoare ter­menului rambursărei . Pr imul cupon va fi plătibil la 1 Noem-brie 1920. - ,

Cupoanele Valoarea cupoanelor ce - vor '

lipsi se va deduce din capitalul de rambursat..

Numerile titlurilor eşite la sor­ţi la fiecare tragere, împreună cu o specificare a celor din tra* geriie precedente, cari nu s'ati prezentat ia р Ы а so vor publ ica în Monitorul Oficial. >i,

Cupoanele scăzute şi neprezen­tate la plată so prescriu după cinci ani , iar titlurile eşite la sor-i ţi după trecerea de treizeci de ani delà scadenţa lor. . >

Iu locul titlurilor perdute, fú­rató sau distruse se vor libera proprietarilor duplicate în con­formitate c u legea decretată cu No. 3380 din 13 Noembrie 1918, putftndu-se lua cunoşt inţa de dispoziţiunile acestei legi la lo­curile de plntă. • „ *

Subscrierile acestui împrumut vor fi ireductibile. •••.'•'Ш^'" Min. уа Finanţe, AUREII VLA.P

GoxidLitiunile} de s u b s c r i e r e . In Mea pwspeeiului de mai Мш, subscrian» la împrumutul Ь I» siţtă dm 1920, va Începe tn l i » 4» 25 Martie a. c,

JTubapriena шщпит

le tneiu-etU 4, la Ministerul de Finanţe, la

tasm 'de Depuneri, Сощетпа-^untjd Economie, Ш Âdminitir*-

' t. La Bănica Naţională a Româ­niei. -

*. La вапса Marmorosch Blank et Co.

4. La Banca Românească. 5. La Banca Naţiunei. í. La Banca de Credit Român. 7. La Banca Agricolă. 8. La Banca The Bank of Rou-

manian Ltd. 9. La Вщса.CameTcială Ro-,

mână. 1 10. La Banca Уе Scont a Щ

mâniei. *ii 41. La ваѣса Ţărănească.? 12. La Banca Generală a . J]ffi\

Româneşti. <',&»•«.—" 13. La Banca CereaUstilor. 14. La Banca Dacia Traiană. 15. La Banca^Fortuna. 46. La Banca L. Berkovitz. 17. La Q, M. ЕііітінМІи*.

І6П

18. La M. Finkels. 19. La C. Steriu. SO. La l. D. Benzal. 11. La Banca Sindicatului A-

fncoj ІаІотЦа. 12. La Banca Munteniei. Z3. La Banca h ranco-Română. ii. La Creditul Technic. І5. La Banca Sindicatului A-

$ricoi ll[uv.. SS. La Banca Chrisoveloni. il. La P. Gr. tonescvL. tS. La Cobilovici. І9. La Societ. cooperativă Vic­

toria Unirii. 30. La Banca Cârpacilor.

• 31. La Banca Rahova-Braga-éiru.

32. La Centrala Băncilor din Provincie.

93. La Grosswald et Marcovici. 94. La Josef Cohen et Strwrfer. 35. La Haim, Campus et Bassa. 36. La Banca Româna de Co­

merţ ţi industrie. 37. La Sindicul Bursei. 38. La A. Laza-ns. 89. La Casa Funcţionarilor Pu­

blici. 40. La Societatea de Asigurare

Generala. 11. La Banca Oborului. 42. La Banca de Petrol, Mine

ţi industrie. 43. La Banca Poporului. 44. La Simon Schwartz. Subscrierile se vor mai face la

alte Banei sau Instituţii, cari se v o r indica prin publicaţiuni spe­ciale precum şi la Băncile Popu­lare. In Provincie Inclusiv

Basarabia şi Bucovina I. La toate Sueurs. H Agenţiile

Băncilor mai sus menţionate. %. La Administraţiile financiare

ţi ia Percepţii. 3. La Bonca Comerful-ui

Craiova. 4. La Banca Moldovei^ laţi. B. La Banca laţilor, laţi. €. La Banca Ъас&, laţi. 7. La Banca Groswald. laţi. 8. La Banca Jurist, Iaşi. 9. La Banca Romană, Brăila. 10. La Banca Brăila, Brăila. II. La Societatea Economia,

focşani. 13. La Societatea Frăţia, Foc­

şani. 13. La Societatea Putnei, Foc­

şani. 14. La Societatea Mileov, Foc-

UNlVFRSUî L'TRRAR

/5 . La Societatea centrală, > Ploeţti. j

16. La Fraţii B. Eschenasy, j Craiova.

17. La Prima Societate de Eco­nomie, laşi.

14. La'Banca Boloşăneo.nă Ro­mână. Botoşani.

19. La Banca de Credit piatra. Neamţ.

20. La Banca M. Moscowitz, Botoşani.

21. La N. T. Popp, Craiova. 22. La Banca Olteniei, Craiova. 23. La H. G. Silberman. 24. Precum ţi la orice alte

Casse de bancă, сац se vor in­dica prin publicaţiuni speciale.

25. La Federalele Băncilor Po­pulare.

In Transilvania 1. La Perceptorate şi la toate

Băncile cari fac parte din Asocia-ţiunea Solidaritatea, precum şi la altele cari se vor desemna ul­terior.

Preţul de emisiune este ţixal pentru acei ce vor face vărsămin-tele integrale j a 87 suta de lei, capital nominal, iar pentru aceia ce vor face vdrsănuntele In rate la 88 suta de lei capital nominal.

Vărsămintele cari nu se vor face integral, se vor face in doua rate Prima rată va fi de 48 lei la subscriere, a doua rată se va plăti până la 3 Iulie 1920 şl va fi de 40 lei.

Cei cari nu vor achita rata « doua ш acest termen vor plăti pentru o lună de zile numitoare, o dobândă de 8 la sută pe an. După acest termen ee va putea vinde dreptul In contul si rizicul subscriitorului.

Guvernul are dreptul să tnchi. dă subscrierea oricând va voi, a. nunţând cu cinci zile înainte de data Închiderii ei, prin publica­ţiuni speciale.

La subscrieri cu vărsăminte integrale se vor primi bonurile de tezaur precum şi bonurile de tezaur ale Apărării Naţionale de-ducându-se dobânda până la sca­denţa lor, de la data subscrierii la noul împrumut. Se vor mai primi tot la subscrierile cu văr-săminte integrale pe valoarea.lor nominală; cupoanele se scad tn interval delà 1 Aprilie 1920 până la 1 Aprilie 1921 inclusiv delà ti tlurile de rentă aflate In depozi­tul Caaaei de Depuneri eţ Banei.

lor care au fost autorizate sţ-eT trimeată depozitele la Moscova. De asemenea se vor prima cin poaaele cu aceleaşi scodenţe del* t tlurile aflate tn posesia detec­torilor.

Subscriitorului i se va liber* o chitanţă constatând subscrie* rea şi efectuarea varsămintelorv

Subscrierile se vor face Pe foc* mulare ce se vor pune gratuit 1« dispoziţia subscriitorilor.

SubscrieHle pentru acest (na prumut vor fi ireductibile.

Titlurile definitive împreună cu foile de cupoane se vor liber* ce| mai târziu la 1 Iulie 1920. Chitanţele sunt circuîabile ca st titlurile până la emitere* ace** tora. Min. de Finanţe. AUREL YLA1

Bucureţti, 80 Februarie 19ІЛ.

J o c u r i d i s t rac t iYB

6 . PALINDROM de Marin O. Dumitrescu

Prima dată de-l cătaţi Ca numeral II aflaţi Iar dacă II Inversaţi 0 negare Insă daţi.

7. ŞARADA de C. ie A.

Prima parte da-i câta Ţine chiar de mâna ta A doua parte e ia stână Sunt ce poartă numa lână Tot cuvântul împreunat Un animal domesticat

Restul de deslegătorl cari aa deslegat jocurile din seria ѴШ tl rom publica ta numărul viitor.