CMYK

cyan magenta yellow black

Anul II, nr. 5, noiembrie, 2011 P A G I N I 8 glasul.satului@gmail.com

GLASUL SATULUISpectacol folcloric de

anvergură la “hramul satului”

Sărbătoarea “Sfintei Treimi”, hramul Bisericii

satului Mirosloveşti

În tot Protopopiatul Paşcani, cu peste o sută de Biseri-ci, doar Biserica satului nostru are prăznuirea “Sfintei Treimi”.Şi, de când demnitatea administrativă de protoereu e deţinutăde părintele Pavel Postolache, fiu vrednic al satuluiMirosloveşti, Sfânta Liturghie din această unică Zi a anuluicreştin-ortodox e cea mai încărcată de trăire spirituală pentrucei prezenţi în Sfântul lăcaş. Cum să nu fie aşa, când ceremoni-alul liturgic e oficiat, de regulă, de un impresionant sobor depreoţi?....................................... continuare pagina 3

Din nou, oaspeţibasarabeni

la Mirosloveşti

Dacă ar fi să calculăm, “pe genunchi’,frecvenţa medie a contactelor noastredirecte cu distinşii cărturari basarabeni,ar rezulta că la două-trei luni trăim bucu-ria acestui privilegiu. Şi asta, fiindcă ono-ranţii noştri prieteni (sper că definirearelaţiei noastre prin intermediul termenu-lui “prieten” nu e mult exagerată), ori decâte ori trec prin vecinatatea noastră, îndrumurile lor culturale prin această partede Ţară, fac şi necesara abatere de ladrum, ca să ajungă la Mirosloveşti.

La sfârşitul lui martie, anul curent, o“delegaţie” mirosloveşteană, invitatăfiind, a participat la o festivitatea acade-mică dedicată scriitorului Nicolae Dabija,la Universitatea “G. Bacovia” din Bacău.Evenimentul a fost şi un prilej de lansarea romanului “Tema pentru acasă” a dis-tinsului scriitor basarabean, citit şi laMirosloveşti”, şi a volumului “Cădereacomuniştilor” al profesorului universitarVasile Şoimaru”, acestă carte fiind chiarşi lansată în vatra noastră sătească. Laeveniment, mirosloveştenii prezenţi auretrăit bucuria întâlnirii şi cu celebrulnaist Vasile Iovu, al cărui nai a sunatmaiestuos “pe viu” şi la noi în sat. ...............................continuare pagina 5

Cartea basarabeană în atenţia publicului

Publica]ie trimestriala ap\rut\

la propunerea primarului comuneiMiroslove[ti, Ionu]

Gospodaru, [isus]inut\ financiar

de Prim\rie [i Consiliul Local

Arta populară - una dintre cele mai emoţionante forme ale manifestărilor umane

Venind de demult, arta populară face parte integrantădin limbajul nostru cultural şi artistic. Iile, covoarele(scoarţele), ţesăturile de toate felurile, ceramica, ciopli-turile în lemn sintetic, minunata noastră artă popularăîşi au izvorul în sensibilitatea şi măiestria cu careoamenii ştiu să îmbine culori, să ţese şi să picteze, sădăltuiască în lemn opere de o neasemuită frumuseţe.

O scurtă istorisire de război

pagina 4

Ion (Jănică) Handra ne-a relatat, în timpuldocumentării pentru monografia comunei,despre drama unui soldat din Soci, penume Chiruţ Iordache. Acesta, în cel de-AlDoilea Război Mondial, lupta alături decamarazii săi pe linia frontului din zonaPăstrăveni-Uricheni,

Hramul Bisericii “Sf. Treime” din Mirosloveşti a prilejuit şi uneveniment de natură culturală, specific vieţii laice. Fii ai satuluidomiciliaţi pe alte meleaguri, invitaţi particulari sau oficiali, întreaceştia aflându-se şi cei doi distinşi parlamentari din colegiulnostru, au asistat la o prezentare de carte basarabeană aflată îninventarul Bibliotecii comunale.

În sala principală a bibliotecii, asistenţa a aflat de existenţasecţiunii de carte basarabeană, sector patrimonial datorat profe-sorului univ. dr. Vasile Şoimaru Dacă vreţi să vă menţineţi intactăsănătatea, atunci trebuie să aveţi grijă atât de corpul cât şi de mintea dum-neavoastră. Iată câteva sfaturi, preluate în cea mai mare parte de la cele-brul psiholog american ......................continuare pagina 5

pagina 6

CMYK

“Jubileul” este un termendesemnat de dicţionarele limbiiromâne ca exprimând o sărbă-toare dedicată unui eveniment,la un număr rotund de ani de laproducerea lui. Şi tot dicţionarulne edifică asupra faptului că“jubileul” a fost instituit iniţialpentru numerele cincizeci,douăzeci şi cinci (de ani, dela…).

Deşi sărbătoarea jubiliară estrâns legată de perioadă/timp,noi, redacţia publicaţiei “Glasulsatului”, vom lega aniversareacare ne priveşte de…numărulproduselor realizate. Şi, evident,vom recurge şi la o reducerematematică. Vom simplifica princinci numărul douazeci şi cinci,consacrat în context, şi vomobţine un mini-jubileu pentruevenimentul cultural local, dejaremarcat ca atare, adicărealizarea celui de-al cincileanumăr al gazetei

mirosloveştene. Evenimentul prin care ne

“alintăm” aici (împreună cu citi-torii noştri, sperăm) nu va fi mar-cat de vreun banchet sau cineştie ce festivitate pompoasă, cidoar de o simplă aducere înatenţie a “performanţei” legatede revista noastră trimestrială,ajunsă, iată, la a cincea ediţie.

Şi ce se poate face, mai con-cret, în sensul celor de mai sus?Categoric, mai întâi trebuie sămulţumim iniţiatorului şi finanţa-torilor ”Glasului…”, respectiv,domnului Ionuţ Gospodaru, pri-marul comunei, şi consilierilorlocali (care girează iniţiativa pri-marului).

Apoi, se simte nevoia abso-lută de a evidenţia contribuţiaconsistentă a unor redactori şicolaboratori în realizarea acesteigazete săteşti, apreciată decătre unii observatori neutri caavând chiar anvergură, compar-ativ cu produsele similare dinmediul rural. Între cei remarcaţica fiind contribuabili direcţi (şidedicaţi) la realizarea gazetei,sub aspectul conţinutului, e evi-dentă dăruirea d-lui prof. IoanLeleu, care e colaboratorul nos-tru cel mai activ, a d-nelorprof.Georgiana Popa (redactor),înv. Leleu Alexandrina (colabora-tor) şi prof. Vica Stan, redactor.

În ce îl priveşte pe domnulprimar, dânsul e şi un activcolaborator, prin contribuţia pecare o are în selectarea şi

furnizarea imaginilor legate detematica administrativă şi de cealegată de tradiţii, prin implicareanemijlocită în relaţia cu cei carese ocupă de realizarea tehnică arevistei.

Nu vom trece cu vedereaonoarea pe care o acordă publi-caţiei noastre, oferindu-necolaborarea, domnul ing. dr.Ionel Lupu, care, departe deograda copilăriei, împământenitde la tinereţe în urbea Iaşului,rezonează cu sensibil itate laproblematica rurală.

Aminteam mai sus că apariţiapublicaţiei noastre a fost remar-cată în afara comunităţi i. Înacest sens am făcut referiri înnumerele anterioare la articoledin presa basarabeană (“Liter-atura şi arta” şi “Expresul deUngheni”). Solidar cu faptele“consătenilor” săi, domnul prof.univ. dr. Vasile Şoimaru de laChişinău (Cetăţean de Onoare alcomunei Mirosloveşti), un neo-bosit călător prin românimea “dinjurul României”, a dus exem-plare ale publicaţiei noastre pemeleaguri basarabene, ca pe unanume “blazon” al locurilor debaştină ale strămoşilor săinăvrăpeşteni.

Desigur, ce părinte nu e mân-dru de propriul copil? Aducem învorbă această remarcă pentru ani se ierte (parţial) eventualulpăcat al “laudei de sine” (evidentaici fiind vorba de un sine “colec-tiv”). Şi, cu toleranţa cititorilor

noştri, cărora le intuim “solidari-tatea locală”, aducem şi ultimulexemplu în susţinerea ideii că“Glasul satului” e un produs cul-tural care merită acest (modest,totuşi) demers jubiliar. Anume,vom invoca onoarea pe care ne-o face ziarul “Buna ziua Iaşi”,cotidian profesionist, dedicândrevistei noastre un articol con-sistent, o prezentare a număruluipatru al publicaţieimirosloveştene. Între altele, dis-tinsul autor al articolului, Dl IonelBostan (publicist, scriitor, profe-sor universitar), constată:“Puţine sunt comunele judeţuluinostru care se pot mândri cu orevistă proprie. Între acestea –Mirosloveştii, care editează reg-ulat – la fiecare trei luni – publi-caţia locală "Glasul satului" (...).Ajunsă la ediţia a patra, publi-caţia vine cu articole interesantepentru orice cititor, evident, vor-bitor de limba română – şi nu,aşa cum ne-am fi aşteptat, doarpentru vieţuitorii din Soci,Verşeni ori Miteşti. Aruncându-ne o privire asupra număruluirecent ieşit de sub tipar (Ianuar-ie – Martie, 2011, Anul II, Nr. 4,pagini 8), descoperim mai multemateriale asupra cărora merităsă ne aplecăm cu luare aminte”.Şi urmează prezentarea unorteme abordate de ziarul nostru,cu reproduceri consistente dinarticolele ediţiei.

Distinsul publicist ieşeangăseşte în revistă şi alte smilitu-

dini cu lumea urbană: „Nulipsesc nici evenimentele cultur-ale de pretenţii similare marilororaşe. Astfel, redactorul-şef alrevistei, la rubrica "Punţi pestePrut", se referă la lansări decarte şi conferinţe la care a par-ticipat doctorul în economieVasile Şoimaru, conferenţiar laAcademia de Studii Economicedin Chişinău şi vlăstar al neamu-lui făcut celebru de MihailSadoveanu, în romanul NeamulSoimăreştilor". Dl Ionel Bostanremarcă, de asemeni, în arti-colele gazetei legăturile noastreonorante cu distinse personal-ităţi basarabene: „Poate nu estelipsit de importanţă să adaugămcă, în decursul ultimilor ani,comunitatea mirosloveşteană i-aavut ca oaspeţi basarabeni pescriitorii şi gazetarii NicolaeDabija, Vlad Pohilă, NicolaeRusu, pe artiştii emeriţi NinelaCaranfil (actriţă la TeatrulNaţional) şi Vasile Iovu (naist şiflautist la Filarmonică)”.

Cu aceste aprecieri careoferă distincţie ocupaţiei noastrede factură gazetărească,aprecieri venite pe o „fi l ieră”publicistică respectabilă, dar maiales intermediate de un aşa dedistins condei, încheiem apo-teotic – şi, evident, recunoscă-tori Dlui prof. univ.dr. IonelBostan – editorialul număruluijubiliar al gazetei noastre.

Gheorghe Pârlea

Cuvântul de după tăcere

Micul jubileu al “Glasului…”

Hramul Bisericii satului Miroloveştieste Sărbătoarea “Sfintei Treimi”, dartradiţia locală anticipează cu o zibucuria, prin manifestări laice. Local-nicii îşi invită “la hram” rudele şi pri-etenii din afara localităţii cu o ziînainte, de “Duminica Mare”. Deaceea mulţi săteni invocă confuz

Hramul Bisericii, ca fiind în aceastăzi şi nu luni, de “Sf. Treime”.

În această Sfântă Duminică, dupăSlujba de la Biserică dedicatăÎnduhovnicirii Păstorilor dintâi ai Bis-ericii Creştine, musafirii, împreunacu ospitalierele lor gazde, se bucurăde deliciul borşului nostru moldove-

nesc şi al “veneticelor” sarmale gar-nisite cu friptură. Urmează apoi săparticipe cu toţii, fie ca spectatori, fieca protagonişti, la “hora satului” şi săse dea în scrânciobe.

De la o vreme, ceea ce săteniinumesc “la bâlci” se ţine la “Budăie”,locul redevenit foarte popular pentru

această sărbătoare. În ultimii ani,înainte ca fiul său să devină primarulcomunei, vrednicul gospodar al satu-lui Ion Gospodaru (pizmuit de unii şipreţuit de alţii) a amenajat în preaj-ma înstăritei sale gospodării loc bunpentru asemenea gen de petreceresătească. El e, în parte, şi “drago-manul” evenimentului, căci“tocmeşte” scrânciobele, “manageri-ază” scenografia la faţa locului şi, lanevoie, participă şi la serviciul “deordine publică”, alături de agenţiiprofesionişti.

Marea atracţie a acestei ediţii a“Bâlciului de la Mirosloveşti” a fost,anul acesta, spectacolul folcloric,având ca invitat special, în premieră,Ansamblul Folcloric “CiprianPorumbescu” din Suceava. Celebriiprofesionişti în arta dansului şi cân-tecului popular au încântat câtevasute de spectatori care i-au secondatîn horă pe artiştii dansatori şi i-auaplaudat entuziast pe interpreţiivocali.

Gavriil Navrăpeşteanu

cyan magenta yellow black

2 Anul II nr.5 . noiembrie 2011

Spectacol folcloric de anvergură la“hramul satului”

CMYK

cyan magenta yellow black

Spiritualitate locală 3Anul II nr.5 . noiembrie 2011

În tot Protopopiatul Paşcani, cupeste o sută de Biserici, doar Biseri-ca satului nostru are prăznuirea“Sfintei Treimi”. Şi, de când demni-tatea administrativă de protoereu edeţinută de părintele Pavel Posto-

lache, fiu vrednic al satuluiMirosloveşti, Sfânta Liturghie dinaceastă unică Zi a anului creştin-ortodox e cea mai încărcată de trăirespirituală pentru cei prezenţi în Sfân-tul lăcaş. Cum să nu fie aşa, când

ceremonialul liturgic e oficiat, de reg-ulă, de un impresionant sobor depreoţi?

Şi anul acesta părintele-protopopa venit la Biserica părinţilor şi buni-cilor săi cu un număr impresionant

de preacucernici părinţi din Pro-topopiat (şi nu numai), câţiva fiind şidânşii fii ai satului (părintele OctavPantelimon şi părintele BogdanFrăsilă).

Participanţii la Sfânta Slujbă ded-icată doctrinei fundamentale a cred-inţei noastre (Celor Trei PersoaneÎndumnezeite de Dumnezeu-Unul)au umplut naosul Bisericii, între eiaflându-se şi oficialii (parlamentari şiprimari) invitaţi la hram de primarul

comunei, dl Ionuţ Gospodaru.Ca de obicei, când Slujba e ofici-

ată prin contribuţia părintelui PavelPostolache, şi acum ceremonialulreligios a avut ca notă particulară,cum a remarcat şi părintele-parohLiviu Siminciuc, verva oratorică şifrumuseţea remarcabilă a cântărilor,însuşiri izvorâte din zestrea pas-torală a părintelui-protopop.

Redacţia

Sărbătoarea “Sfintei Treimi”, hramulBisericii satului Mirosloveşti

Părintele Romică din Soci a copilăritşi, imediat ce şi-a împlinit ucenicia, aslujit Domnului pe meleaguri mol-dave mai puţin impregnate de trecu-tul istoric decât locurile în carepropovăduieşte Cuvântul Domnuluiacum. De când e la Soci îşi exercitămisiunea preoţească într-o frumoasăîmpletire cu misia lumească de buncetăţean în comunitatea care l-aadoptat. În acest context, e remarca-bilă ataşarea sa de faptele demneale înaintaşilor, cele ce au hrănitmemoria urmaşilor. A ridicat monu-ment soldaţilor care au stropit cusânge jertfelnic glia locului şi a ani-mat evenimente de aducere amintechiar în locurile impregnate cu sim-bolistica faptelor vrednice ale stră-moşilor. Îmi amintesc, între altele, uneveniment care a prilejuit părinteluirepovestirea unei întâmplări demne

de reactualizat.Dar iată contextul

prielnic istorisiriipărintelui. Într-o fru-moasă zi de primă-vară, când se afla încomună doctorulVasile Şoimaru, unales oaspetebasarabean – şi maimult decât atât –,părintele Romicătrimise veste să neabatem, după cesăvârşim treburilenoastre punctuale,şi pe la Soci. Fixaseel un loc de întâlnirela marginea păduriiîn care îşi adus-eseră obol suprempatriei vreo 5oo deostaşi români înprimăvara şi varaanului 1944. Dar

locul acesta fusese ales de părin-tele-paroh vizând o perspectivă tem-porală mai adânc pătrunzătoare înistorie.

Se ştie, de la cronicar, că prinaceste părţi, în satul Boureni,megieş cu satul în care slujeştepărintele, Dragoş-Vodă, descălecă-torul, ar fi ucis bourul, cu ajutor şisacrificiu din partea Moldei, tovarăşalui de vânătoare din lumea patru-pedelor. În pădurea care despartecele două sate, oamenii locului, ceiai trecutului, au consacrat fapta leg-endară prin intermediul toponimului"Dealul Căpăţânii". În locul acesta,unde oamenii cei de demult, după ces-au ospătat vânătoreşte la prazniculvoievodal, au îngropat capul nefolos-itor al fiarei, părintele a înjghebat unambient romantic pentru răgazul cel

necesar trupului şi minţii, cu o masăşi bănci încropite din leaţuri decarpen. Şi, în preajma Sfintei Sărbă-tori a Paştelui, părintele îşi aşteptaoaspetele basarabean şi pe însoţi-torii lui locali în acest loc cu rever-beraţiile vremurilor apuse. Adusese,împreună cu fiul său, seminaristul,un coş de nuci, colaci şi vin din pro-ducţia satului, nu spre îmbuibare tru-pească ci spre folositoare zăbavădăruită sufletului.

Musafirii părintelui veneau de laun alt loc de aducere aminte, de laStejarul lui Andriuţă, arborele care,după vreo cinci veacuri de înfruntarea stihiilor cerului, tocmai fusesedoborât în ultima sa bătălie cu “bal-aurul” văzduhului. Basarabeanulvenise cu stejărei din rădăcina altuibătrân vegetal, încă în viaţă pestePrut, ca să ducă mai departe, pelocurile strămoşilor din care el setrage, ştafeta timpurilor româneşti.

Şi în atmosfera aceasta plină demelancolia istoriei, vitregită, însă, dedulcile mângâieri ale primăverii, căci,deşi ne aflam într-o zi senină deaprilie, bătea un vânt aspru, orămăşiţă a crivăţului, părinteleRomică începu a ne povesti păţaniasa, legată de relaţia lui cu legendalocului. Fusese împins, poate, să ofacă acum şi pentru că protagonistulîntâmplării era de faţă, ce-i drept, cualtă vârstă şi cu altă minte… Dintonul povestitorului cu har, încă de laînceput era uşor de înţeles că vomasculta o întâmplare hazlie.

Intermediată de cuvinte puţindiferite de cele ale povestitoruluioriginar, iată şi istorisirea părinteluiRomică: ***

Într-o vară, pe când fiul său aveavreo cinci anişori, tatăl se apucă să-ipovestească acestuia “Legendabourului moldav”, chiar pe locul încare părintele deşira acum ghemulepic. Gândise că era cazul ca puiulde român aflat sub oblăduirea sa

educativă să înceapă a-şi cunoaştestrăbunii. Suspectându-şi tatăl, cuprivire la veridicitatea mobilului carea dat naştere toponimului amintit, fiulîi cere acestuia, insistent şi cu ges-turi patetice, imperative, să dez-groape capul bourului, ca să aibădovada că atunci, demult, s-a întâm-plat întocmai. Desigur, părinteleRomică ştia că trebuie să fii foarteprecaut în privinţa felului în caretrăieşte puiul de om această vârstădificilă, notorie pentru avalanşa între-bărilor, a cererilor de argumente. Şiiată-l pe tăticul-pedagog pus la mareîncercare.

După o socoteală a sa, grăbitcumpănită, singura ieşire din impasera cea pe calea amăgirii subtile,prin exploatarea inocenţei infantile:cu ce să sape, în absenţa uneiunelte, a unei cazmale? O vor faceîmpreună în altă zi… În fine, argu-mentul amânării deschiderii“şantierului arheologic”, cu motivulinvocat, a potolit văpaia prunculuisău. Cu promisiunea solemnă, însă,cerută de fragedul învăţăcel, anume,că asta se va întâmpla negreşit.

“De-acum, tăticule, după ce l-aiamăgit cu un analgezic, caută şi pilu-la care să trateze cauza. Ce, nuputeai să spui că nici un escavatordin lume nu poate pătrunde în adân-cul legendelor din groapa timpuluilăsat în urmă?”. Şi automustrărileîngânate de tatăl cel iubitor de istoriesunt întrerupte, la câteva zile, deîntâmplarea că un enoriaş al său, întimp ce-şi planta nişte pomi, dez-gropă o ţeastă de bovină. Numaibună pentru planul ce-i încolţi îngând tatălui aflat în mintea copiilor. Îiceru omului s-o curăţe şi să i-oaducă în taină acasă. Desigur, tot cuocaua mică o va scoate la capăt cuîndărătnicul său fiu, care ţinea morţişsă aducă la lumină fapta care a pustemelie Ţării Moldovei. Va simula, lafaţa locului, dezgroparea promisăîntr-o doară, dintr-un exces de zel

părintesc . Dar în planurile tatălui, fie el preot,

îşi băgase bine coada şi Potrivnicul.Căci într-o zi, plodul cel cu sete decunoaştere cotrobăi pe unde nu erade aşteptat şi găsi corpul delict.Necunoscând însă anatomia necu-vântătoarelor, Mihuţ al părintelui aasociat obiectul ciudat cu ghidonulunei motociclete…Şi mare i-a fostdescumpănirea tatălui când îşi văzutfeciorul angajat într-o zgomotoasăprobă de motocros prin ogradă.

Deşi aflat ca pe jar, toată grijapărintelui de până acum se risipiînsă într-o clipă. Fiul său cel pornitsă investigheze legendele nu se răstila tatăl său, cum era de aşteptat, căa dezgropat căpăţâna bourului înabsenţa martorului care se voia a fi.Însă cucernicia sa, pentru oriceeventualitate, avea pregătit în grabăun plan B: era gata să-i spună fiuluică ţeasta dezgropată în lipsa mar-torului era a…vacii bourului şi că pecea a bourului aveau s-o dezgroapeîmpreună, conform înţelegerii.

Desigur, părintele Romică n-ar fiscăpat uşor din cercul vicios în careintrase, căci întâmplarea de a găsicurând un alt craniu de vită, obligato-riu cu ceva diferenţe anatomice faţăde primul, ar fi însemnat o iluzie.Norocul însă veni, spre a eliberatatăl de dificila întreprindere didac-tică pe tărâmul istoriei, pe altă cale.Cum preocupările copilăriei timpuriisunt atăt de diverse, fiul uită cu totulde pretenţia sa legată de legendabourului moldav.

Acum, peste ani, şi tatăl, şi fiul ştiubine că legendele arar se dez-groapă. Iar atunci când râvneşti laasta, e posibil ca în loc de bour săgăseşti…vaca bourului. (Publicat în“Basarabia literară”, 5 martie, 2011)

Gheorghe Pârlea

Vaca bourului

CMYK

cyan magenta yellow black

Venind de demult, arta popularăface parte integrantă din limbajulnostru cultural şi artistic.

Iile, covoarele (scoarţele),ţesăturile de toate felurile,ceramica, ciopliturile în lemn –sintetic, minunata noastră artăpopulară – îşi au izvorul în sen-sibilitatea şi măiestria cu careoamenii ştiu să îmbine culori, săţese şi să picteze, să dăltuiascăîn lemn opere de o neasemuităfrumuseţe.

Îmbinând dragostea delocul natal cu dragostea pentrufrumos, oamenii au creat operede o rară şi uimitoare frumuseţe.

De fapt cine o fi cusutîntâiul ornament pe o pânză? Ofi fost poate o tânără care,aşteptându-şi ziua nunţii, îşicusea iia de mireasă, ori poate onevastă care a dorit să toarne pecămaşa bărbatului său,puzderie, picături de dragoste şide frumos?

Dar în ţesaturile deornament, în ţesăturile populare,care femeie va fi aşezat întâilemotive colorate care să-i aducăîn locuinţă un strop de soare şide lumină?

Creatorii de artă popularănu şi-au încrustat numele peoperele lor. Creaţiile lor nu suntaltceva decât ecoul dorului dupăfiinţa iubită şi simţul artisticmoştenit din străbuni.

Acolo, oriunde, încăsuţele lor s-a creat un anumefel de artă populară.

Culorile folosite sunt lumi-noase, rupte parcă din naturageneroasa a ţării noastre, culoride grâu de iarbă şi de brad, culo-rile pădurilor în toamnă.

Trăind altădată din ,,dăr-nicia zgârcită” a pământului,ţaranul român şi-a revărsat înlocuinţa lui tot ce avea mai lumi-nos în suflet. Şi-a aşezat porţiprimitoare la intrare în gospo-darie, şi-a încrustat stâlpiiprispei şi i-a şlefuit, şi-a încrus-tat lemnul cu dantele cioplite orişi-a încins casa, în semn dedragoste, cu un brâu de motivenaţionale alese din cea mai fru-moasa cămaşă de mire etc.Obiectele făurite de mâinile cre-atorilor răspândeau lumina culo-rilor în încăperile întunecoase.Privindu-le, uitau de necazuri.Şlefuindu-le, îşi treceau mai uşor

serile lungi de iarnă.Dincolo de necazuri,

ţaranul român a ştiut să-şipăstreze frumuseţea sufletului,să-şi ţină pentru el bucuriile lui,iar resursele lui de creator să lereverse în casa, în ograda, însatul lui de baştină.

Specialiştii consideră căelementul decorativ de bază, dincategoria ţesăturilor, îl constituiecovorul (scoarţa). Aceastareprezintă ţesătura cea maiimportantă a artei decorativeromâneşti pentru împodobirealocuinţei satelor noastre, chiar şiazi.

Diferite de la o zonă laalta, scoarţele se aseamănă printehnica de lucru.Scoarţele moldoveneşti diferăprin cromatică şi ornamentaţie.Cromatica este potolită, faptcare îşi are explicaţia înfolosirea culorilor de origine veg-etală în vopsitul lânii. Florilecâmpului, scoarţa copacilor,rădăcinile plantelor, constituiemateria primă din care se puteauobţine aceste culori. De exem-plu: negru – se obţinea din

amestecul de coaja de arin cucalaican; cafeniu – din coajaverde de nucă; galben – din frun-za de mesteacăn, coajă depadureţ, siminoc şi altele; violet– din sfeclă roşie; roşu deschisşi închis – din sovârf cu frunzede padureţ; verde – din urzicăvie, laptele câinelui, nalbă,coada şoricelului; albastru – dinusuc de oaie de la spălatul lânii,amestecat cu piatra vânătă.Unele modele se lucrau cu lânăîn culori naturale: cafeniu închis,gri şi alb.Motivele ornamentale dispuse pescoarţele moldoveneşti suntgeometrice ori florale şi purtaudiferite denumiri: în coroniţe, înbujori, în trandafiri, în bobocei,în curpănul bostanului, floarea-soarelui, frunza stejarului; înunghiuri şi romburi, în miez denucă, în cruci sau suveicuţe, înşinatău ori în papuşele etc.La Miroslăveşti, aproape că nuexistă locuinţă ţărănească încare să intri şi să nu poţi admira,şi astazi, cusături şi ţesături dec-orative. Unele sunt vechi depeste 100 de ani şi sunt păstrate

în/pe lada de zestre, iar altelesunt mai noi şi împodobesc maiales odaia de curat.Gospodinele adăpostesc cu nos-talgie aceste valori şi vorbescdespre ele cu un nestăpânit sen-timent de mândrie - atunci cândsunt puse s-o facă.Cele mai reprezentative obiectedecorative se pot vedea si laşezatorile organizate în satelecomunei noastre, cu sprij inulPrimăriei din Miroslăveşti şi aComitetului Judeţean de Culturădin Iaşi.Şezătoarea, această formă demanifestare artistică, înmă-nunchează multe elemente aleartei populare. La şezătoaretinerii pot vedea un interior ţără-nesc de altădată: cu zestreafetei de măritat aşezată pe sipet,într-un colţ al camerei, cusăturişi alesături ce împodobesc cam-era, culmea pe care se păstraucostumele naţionale şi cele detoate zilele etc. Tot aici pot afladespre ocupaţii străvechi şiunelte de lucru, despre obiceiurişi datini strămoşeşti, desprebucate ce vin din vechime etc.

Oriunde ne-am născut,noi, românii, arta populară stămărturie calitaţilor spirituale alepoporului nostru, mesager alpermanenţei noastre pe acestelocuri.

Referindu-se la măreţiaartei noastre populare, un emi-nent critic de artă spunea: ,,Pre-tutindeni unde se vorbeşte limbaromână, o mare artă populară s-a manifestat dintotdeauna prinoperele rafinate şi robuste.Vigoarea ei izvorăşte dinstrăvechiul şi permanentul con-tact cu pământul şi muncile careîi zămislesc rodnicia; rafinamen-tul ei – din calităţile native aleunui popor ales”.

Înv. Alexandrina Leleu

De la străbuni…la strănepoţiArta populară - una dintre cele mai

emoţionante forme ale manifestărilor umane

4 Anul II nr.5 . noiembrie 2011

Superstiţiile sunt credinţe potriv-it cărora anumite întâmplări potinfluenţa sau detremina eveni-mente din viaţa oamenilor. Princredinţe şi superstiţii, omul arsde soare, bătut de ploi şi ros deboli încearcă să se elibereze deaceste situaţii.

În satul nostru s-aîntipărit în mintea oamenilor fap-tul că pentru a fi ocoliţi de ploi cugrindină şi furtuni, de trăsnete şifulgere, nu trebuie să lucreze înanumite zile din an, cum ar fi: a9-a joi după Paşte, sau ziua Sf.Ioan de la Suceava. De aseme-nea nu se lucrează în ziua de Sf.Ilie, pe 20 iulie, pentru apărarede tunete şi trăsnete; în mier-curea din mijlocul Postului Mare(de Miezul Păreţilor), pentru caoamenii să nu ,,tăndăluiască” câtînainte, cât înapoi; de Sf.Ioan-cap de primăvară, pe 24 februar-ie, care deschide cântatul şiîmperecherea păsărilor - pentruca acestea să nu mănâncesemănăturile; de Sf. Foca, pe 22

iulie, pentru incendii şi fulgere;de Sf. Haralambie-tămăduitorulde boli; de Sf. Spiridon, pe 12decembrie, făcătorul de minuni;de Sf. Trifon, pe 1 februarie -pentru ca recoltele să fie păzitede viermi şi de lăcuste; deStratenie, pe 2 februarie etc.

Se spune că Stratenie,mergând la biserică şi văzându-lpe Trif îmblătind grâul în zi desărbătoare, se întoarce din drumşi îi zice: „Trif nebunule, fie aziziua ta, că a mea va fi mâine”.Aşa a şi rămas - sărbătoarea Sf.Trifon pe data de 1 februarie.

Aceste credinţe vin dinvechime, când oamenii nu-şiputeau explica fenomenelenaturii. În realitate acestefenomene pot fi explicate foarteclar din punct de vedere ştiinţific.

De exemplu, grindina,care-i înspăimântă pe oameni,se formează în norii cumulo-nim-bus (,,balaurii”), la mareînălţime; atunci când norii întâl-nesc sectoare cu aer rece, pică-

turile de apă se transformă încristale de gheaţa ce se măresc,iar în cădere nu au timp să setopească în întregime şi cad subformă de gheaţă, distrugândrecoltele.

Grindina cade pe anu-mite porţiuni în funcţie de fron-turile de aer rece, dispuse peculoare, uneori bine delimitate.De aceea este posibil să plouăcu grindină pe o anumităsuprafaţa, iar alăturat să fiesoare şi senin. Este ca şi neguratoamnei, care se formează la felpe anumite fâşii, unele cu ceaţă,altele cu soare.

Oamenii se feresc sălucreze în zilele amintite maisus, pentru că uneori s-a întâm-plat să se producă astfel defenomene chiar în aceste zile.

Pentru a opri ploilecumpănoase, oamenii înfigtoporul în pământ, ori colţulsapei, atunci când se află peogor. Aceasta este o superstiţie.La biserică se trag clopotele, iarin case se aprind lumânări, maiales cele de la Sf. Înviere.Sunetele clopotelor disperseazănorii, abat curenţii de aer, dar nu

opresc ploaia şi furtuna distrugă-toare.

Efectele negative aleacestor fenomene se pot doardiminua prin împăduriri, canalede scurgere, îndiguiri, baraje,instalare de paratrăsnete etc.

Copiii trebuie educaţi demici cum să se ferească de furiaapelor, de pericolul focului, detrăsnete şi fulgere, de grindină,retrăgându-se la adăpost, cuuşile si ferestrele închise, să nu

alerge în timpul furtunilor, să nuse adăpostească sub copaci oristâlpi înalţi, să nu aibă asupralor obiecte de metal etc.

Aşadar, în viaţă trebuiesă ne conducem după legi alenaturii şi nu după legi oculte, cuprejudecăti şi superstiţii, să nufim victime ale necunoaşterii, oriale propriei noastre naivităţi.

Prof. Leleu Ioan

Credinţe şi superstiţii – de laprejudecăţi, la realitate

CMYK

cyan magenta yellow black

Paralele temporale 5Anul II nr.5 . noiembrie 2011

Dacă ar fi să calculăm, “pe genunchi’,frecvenţa medie a contactelor noastredirecte cu distinşii cărturari basarabeni,ar rezulta că la două-trei luni trăim bucu-ria acestui privilegiu. Şi asta, fiindcă ono-ranţii noştri prieteni (sper că definirearelaţiei noastre prin intermediul termenu-lui “prieten” nu e mult exagerată), ori decâte ori trec prin vecinatatea noastră, îndrumurile lor culturale prin această partede Ţară, fac şi necesara abatere de ladrum, ca să ajungă la Mirosloveşti.

La sfârşitul lui martie, anul curent, o“delegaţie” mirosloveşteană, invitatăfiind, a participat la o festivitatea acade-mică dedicată scriitorului Nicolae Dabija,la Universitatea “G. Bacovia” din Bacău.Evenimentul a fost şi un prilej de lansarea romanului “Tema pentru acasă” a distin-sului scriitor basarabean, citit şi laMirosloveşti”, şi a volumului “Cădereacomuniştilor” al profesorului universitarVasile Şoimaru”, acestă carte fiind chiarşi lansată în vatra noastră sătească. Laeveniment, mirosloveştenii prezenţi auretrăit bucuria întâlnirii şi cu celebrul naistVasile Iovu, al cărui nai a sunat maiestu-os “pe viu” şi la noi în sat.

Recent, la începutul lui iunie, laîntoarcerea de la comemorarea dedicată,la M-rea Diaconeşti, regretatului savant şipatriot Andrei Vartic – pilduitoare tran-scendere a prieteniei dincolo de hotaruldintre viaţă şi moarte –, scriitorul NicolaeDabija şi universitarul Vasile Şoimaru autrecut musai şi pe la noi (anul trecut, laevenimentul de aceeaşi factură de la Dia-coneşti au participat şi câţivamirosloveşteni; a se vedea “Glasul satu-

lui”, nr. 3/2010). Acum, cei doi oaspeţi au animat, în

popasul de câteva ore pe meleagul nos-tru, grupul gazdelor format din primarulIonuţ Gospodaru, prof. Ioan Leleu, prof.Ioan Pârlea, prof. Gelu Hogaş, preoţii-parohi Liviu şi Romică Siminciuc, vred-nicul gospodar Ion Gospodaru (tatăl pri-

marului), semnatarul acestor rânduri etc.Ca o coincidenţă, în acest timp se afla

în sat şi o reprezentantă a statului austri-ac – vorbitoare şi de limbă engleză şirusă (!), translatorul local pentru englezăfiind tânărul teolog Ilie Siminciuc –, venită

la noi pentru a promova un program euro-pean de investiţii care ţine de “energiaverde”.

După ce distinşii musafiri chişinăuieniau semnat în cartea de onoare a comuneişi ne-au oferit cărţi basarabene (un vrafde cărţi) cu dedicaţii şi autografe, ne-amdeplasat cu toţii în “Parcul Unirii”, o

palmă din glia satului, loc cu o încărcă-tură spirituală care ţine de istoria locală,dar şi de cea naţională. Naţională, pentrucă cei trei stejărei aduşi din trupul unuistejar basarabean şi plantaţi în locul Ste-jarului lui Andriuţă, ca o ştafetă peste tim-

puri, semnifică renaşterea României Mari.Stejăreii sădiţi sub auspiciile patriotuluiVasile Şoimaru s-au prins, semn bun pen-tru împlinirea la care lucrează cu însu-fleţire şi argumente istorice implacabilecei doi oaspeţi ai nostri, unul dintre eifiind chiar cel mai reprezentativ militant alre-Unirii, preşedintele Forului Democratal Românilor din Republica Moldova.

Ne-am fotografiat cu toţii apoi, în zecide ipostaze, în acest loc de suflet,cocoţaţi pe trunchiul secular – doborât defurtunile vremurilor şi ale vremii (vezipovestea Stejarului în “Glasul satului” nr.3/2010) –, timp în care aici, ca o con-secinţă a interferenţei dintre două epociistorice (dictatura sovietică şi vicleanapre-fază a globalizării) s-au rostit cuvintede obidă şi de speranţă în patru limbi.

Şi toate acestea s-au întâmplat la noi,la Mirosloveşti, un sat amplasat în Edenulde pe valea inferioară a râului Moldova,aşezare rurală ce-ar fi zăcut în anonimatprofund dacă nu şi-ar fi găsit pe-aiciînaintaşii un vrednic basarabean de azi,dr. Vasile Şoimaru.

Dar mai contează, în context, şi fap-tul că în comuna noastră se află satulVerşeni, baştina mamei şi bunicilor“Ceahlăului literaturii române”, atât dedragă lui Mihail Sadoveanu, cămeleagurile noastre sunt impregnate deistoria descălecatului voievozilor întemei-etori, lucru remarcat, în acest peisaj auro-ral, şi de către marele iubitor de Neam,academicianul Nicolae Dabija.

Gheorghe Pârlea

Din nou, oaspeţi basarabeni la Mirosloveşti

Hramul Bisericii “Sf. Treime” dinMirosloveşti a prilejuit şi uneveniment de natură culturală,specific vieţii laice. Fii ai satuluidomicil iaţi pe alte meleaguri,invitaţi particulari sau oficiali,între aceştia aflându-se şi cei doidistinşi parlamentari din colegiulnostru, au asistat la o prezentarede carte basarabeană aflată îninventarul Bibliotecii comunale.

În sala principală a bibliotecii,asistenţa a aflat de existenţasecţiunii de carte basarabeană,sector patrimonial datorat profe-sorului univ. dr. Vasile Şoimarude la Academia de Studii Eco-

nomice Chişinău, Cetăţean deOnoare al comunei noastre.

D-na bibliotecară LenuţaMunteanu şi învăţătorul Gheo-rghe Pârlea au prezentatistoricul acestei întreprinderi cul-turale şi au trecut în revistăunele titluri de cărţi.

Un grup coral de elevi,pregătit de profesorul lor de edu-caţie muzicală, Gelu Hogaş, ainterpretat un popular imnbasarabean dedicat idealuluiUniri i (“Îndemn la Unire” deAurelian Silvestru).

În mod expres, moderatorii s-au oprit asupra romanului “Tema

pentru acasă” a scriitoruluiNicolae Dabija. Cei de faţăau aflat că romanul adevenit foarte popular atâtîn Basarabia cât şi înRomânia, că se pregăteştetraducerea lui în câtevalimbi de largă circulaţie. Afost editat în trei ediţi i,însumând 15 000 de exem-plare şi, conform statisti-

cilor furnizate de biblioteci, adepăşit o sută de mii de cititori.

Romanul prezintă o frumoasăpoveste de dragoste pe fondulistoriei dramatice a Basarabiei,sub ocupaţie sovietică, şi a fostdonat Bibliotecii, dar şi unorlocalnici, direct de către autor,aflat, cu câteva zile în urmă, la atreia vizită în comunaMirosloveşti.

P. S. La cele consemnate înlegătură cu acest eveniment, maiprecizăm că la lansarea romanu-lui numit în aula Universităţii“George Bacovia” din Bacău (17martie, 2011) au participat şi pri-marul Ionuţ Gospodaru, direc-torul şcolii (prof. Gelu Hogaş) şiînvăţătorul Gheorghe Pârlea,acesta din urmă prezentând dis-tinsului public şi opiniile sale decititor al romanului (aprecieripublicate în “Literatura şi arta” şiîn “BiblioPolis”, reviste care aparla Chişinău). Cu prilejul eveni-mentului de la Bacău, autorulaflă de la profesorul Gelu Hogaşcă numele imaginar dat în romancomandantului lagărului siber-ian, în care se desfăşoară ceamai mare parte a acţiunii, coin-cide cu numele real al coman-dantului lagărului de prizonieride la Volkuta, în care a stat tatălsău. Scriitorul mai constată, înaceastă convorbire autor-cititor,că unchiul său, arhimandritulSerafim Dabija, a fost deportat,la un an de la eliberarea local-nicului nostru, în acelaşi lagăr dela Cercul Polar. Impresionat decele două coincidenţe intermedi-ate de dascălul din Mirosloveşti,scriitorul a făgăduit că va scriedespre acestea, în contextulaltor asemenea întâmplări.

Gavriil Năvrăpeşteanu

Cartea basarabeană în atenţia publicului

CMYK

cyan magenta yellow black

Punţi peste Prut

6 Anul II nr.5 . noiembrie 2011

(Rezumat după cartea de memorii a prof. col.Grigore Dominte – De la Dachau şi Erfurt,director la Corecţie şi ofiţer de Miliţie, Ed. Irex-on, Bucureşti, 2006)

O poveste reală, şi totuşi neverosim-ilă, provocată de acest monstru al istoriei cepoartă numele, adaptat ortografic, de Al DoileaRăzboi Mondial.

Dumitru Dominte din Soci, gospodar înrândul oamenilor, cum se spune, avea în prea-jma războiului şapte copii, o nevastă frumoasădar bolnavă de boala cea mai frecventă avremii, tuberculoza, o Joiană bună de lapte şiceva pământ moştenit din tată-n fiu de lastramoşii săi. Unul din ei, Călin Dominte,venise la Soci de dincolo de Carpaţi, cum vor fivenit şi înaintaşii sătenilor din spiţa lui Sasu oria lui Moroşanu.

Avea Dumitru Dominte ceva din fireaardelenilor căci nu era lung la vorbă şi, maiales, era hotărât în faptă. Cum oare să-ţi expli-ci felul în care şi-a luat nevastă? La o hora asatului, i s-a întâmplat lui Dumitru, flăcau camtrecut cu vârsta, să simtă un fior ciudat pentruRaruca lui Dumitru Sasu, o fată peste măsurăde frumoasă, de vreo nouăsprezece ani. Aaşteptat spargerea horei, odată cu apusulsoarelui, ca să găsească motiv s-o însoţeascăacasă pe cea care musai trebuia să-i devinănevastă. Când a ajuns pe la poartagospodăriei lui, căci pe-acolo avea drumcodana, a tras-o-n ograda sa cu tot cu crean-ga părului de care fata se agăţase, în încer-carea disperată de-a se opune. O dată intratăîn casa flăcăului pe înnoptate, victima acestuivicleşug nu mai putea da înapoi. A împărtăşitcu Dumitru Dominte, flăcău răsărit, cu minteînclinată spre acumulări intelectuale (îl citea peTolstoi, pe Hugo, pe Schiller), viaţa aceea pre-cară a refacerii de după Primul Război Mondi-al.

Ca o fatalitate, cei doi însurăţei au trebuitsă-şi trăiască experienţa de familişti între douărăzboaie mondiale, evenimente tragice care auimplicat două generaţii succesive. N-au apucata-şi vedea copiii crescuţi, că s-a şi arătat nouliad pe pământ, un preludiu al Apocalipsei, carea curmat în cinci ani 50 de milioane de vieţi.

Dumitru Dominte începuse deja să urceGolgota propriului destin, cu doar câţiva aniînainte de declanşarea războiului. I-a murit maiîntâi cel de-al doilea născut. Copiii îi veneau pelume câte unul la doi ani. Mama lor era firavăşi şubrezită de vechea-i suferinţă fizică. Lapuţin timp după naşterea celui de-al şapteleacopil, biata femeie s-a sfârşit, cu fiul din urmăla sân.

Tatăl era de-acum şi mamă pentru cei şasecopii. Dar oare cum poţi face asta? Iată cum,citându-l pe cel de-al treilea născut, autorulcărţii amintite: “Fiindcă tata nu putea face faţăîngrijirii celor şase băieţi minori, era obligat săne pună la muncă pe fiecare după puterile lui;astfel, cei mai mari se ocupau de muncile agri-cole, iar cei mai mici de îngrijirea păsărilor, por-cilor şi vitelor”. Cei şase copii cu vârste întrepatru luni şi paisprezece ani n-apucară a se

obişnui cu absenţa mamei căci începu pentruei o altă nenorocire.

Când i-a venit ordin de concentrare, DumitruDominte avea terminată armata de vreo cincis-prezece ani, cu gradul de sergent. Acum tre-buia să-şi ia în primire din nou puşca, dar în cecondiţii?! Abia îi murise, în iarnă, nevasta şiavea de hrănit o casă de copii. Poate c-ar figăsit el înţelegere la Comenduire, dar săvedeţi întâmplare. Fratele său mai mare, Grig-ore, ca să scape de concentrare, se dădu laComisariat drept Dumitru, cu tot cu situaţia luifamilială, şi invocă înţelegere. Culmea, o şiobţinu. Acum ce să mai facă Dumitru?! Să-şiînfunde în puşcărie fratele? Îi lăsă cu legământcopiii în grijă şi de-aici încolo îl va înjura pânăla sfârşitul vieţii. Până în 1944, copiii Dominteîşi vor purta aproape singuri de grijă, ajutaţisporadic de rude şi de nişte săteni inimoşi.Unchiul Grigore, cel cu substituirea de per-soană, s-a străduit şi el să-şi spele ruşinea faţăde ostaşul aflat în locul lui la Cotu Donului.

Au trecut doi ani de când copiii Dominte trăi-

au fără mamă şi fără tată. Frontul de Est seapropia de România, odată cu compania ser-gentului Dumitru Dominte, care, ascuns încarapacea lui de introvertit, era greu de citit decătre tovarăşii lui de arme. În aceste împre-jurări, soceanul făcu ce făcu şi obţinu o per-misie de trei zile ca să poată veni, de la Nistru,pe Valea Moldovei, unde sălăşluiau în nevoicei şase copii ai săi. Găsindu-i slabi şi în miz-erie, întârzie întoarcerea cu două zile, în încer-

carea sa precipitată de a mai orândui treburilecasei. Între timp sergentul fusese dat dezertorşi deferit Curţii Marţiale. A fost judecat sumar şicondamnat la 25 de ani închisoare, osândă pecare trebuia s-o împlinească după ce se vaîntoarce de pe linia întâi a frontului, dacă aveanorocul să scape de moarte.

Absurd! Nu putea încape în destinul unui omal vremurilor noastre atâta fatalitate. E de-ajuns un Iov, cel din Biblie. Prin urmare, peholurile Tribunalului Militar, Dumitru Domintereîntâlni o persoană providenţială. Cu pestezece ani în urmă, când îşi îndeplinea stagiulmilitar, printr-o întâmplare, devenise curierulunei domnişoare îndrăgostite. Îi ducea scriso-rile parfumate şi copleşite de pasiune tânăruluiei iubit. Femeia ajunse între timp avocată cunume în breaslă. Iată că veni aşadar vremeabunei răsplăţi. O adevărată profesionistă, avo-cata obţinu recursul şi achitarea. DumitruDominte a fost însă decăzut din starea decombatant şi mutat la o companie de pază dinBacău, fapt ce-l avantaja oarecum, căci putea

primi de-acum veşti despre copiii săi.La Soci, viaţa fraţilor Dominte era încercată

de cumplita iarnă a anilor 1943-1944. Nuaveau haine şi lemne de foc, iar Joiana eragestantă, deci nu le mai asigura subzistenţa.Pe la începutul lui martie, familia minorilorîncearcă un reviriment, odată cu sosirea tru-pelor române în sat. În casa lor, deşi mică, aufost încartiruiţi câţiva soldaţi, iar sub părul dinlivadă militarii au improvizata o bucătărie decampanie. Zilnic copiii Dominte primeau câte ogamelă de ciorbă. Între timp a fătat şi Joiana,copiii scăpând la nepreţuitul izvor de lapte.

Viaţa însă continuă să ceară tribut abuzivfamiliei lui Dumitru. Unul din copii, cel de şaseani, moare în braţele lui Grigore, fratele de 12ani, care, deşi nu era cel mai mare, era capulfamiliei formată numai din copii. L-au înmor-mântat soldaţii, care i-au înjghebat sicriu şi l-auaşezat în mormântul mamei. Moarta încă maipăstra pe cap baticul şi la gât mărgelele, îşiaminteşte în cartea sa Grigore Dominte, fiul.

În vara lui 1944, copiii Dominte nu s-auputut evacua odată cu sătenii şi au continut săconvieţuiască cu militarii.

Când luptele s-au înteţit în zonă, un ofiţer i-a obligat pe copii să se refugieze şi ei. Şi-aupus câteva blide într-un paner de papură, şi-auluat Joiana de funie, bucătăria lor de cam-panie, şi au plecat spre Verşeni. Au zăbovitacolo vreo săptămână, dormind pe unde apu-cau, chiar şi pe şant, alături de animalul care-iţinea în viaţă, apoi s-au îndreptat, obligaţi deautorităţi, spre Roznov. Exodul a durat zileîntregi. Se opreau din loc în loc ca să pascăJoiana şi-apoi s-o mulgă. Era atâta suferinţă înjur încât nimeni nu le-a adresat o vorba în totacest timp. La Bălăneşti au fost despărţiţi şirepartizaţi pe la familii mai înstărite ca să fiefolosiţi la muncile gospodăriei.

Tatăl, aflat atunci la compania de pază dela Bacău, primeşte veste despre exodul copi-ilor şi obţine o nouă permisie. Îi găseşte slugipe la casele gospodarilor nemţeni şi află cusfâşiere de moartea băiatului de şase ani. Se-ntoarce la unitate, luând cu el şi instalându-iclandestin în cazarmă pe patru dintre cei cincibăieţi: Grigore, Ion, Ilie şi Mihai (pe Costache,băiatul cel mare îl lăsă în satul cu refugiaţi).Aici îi descoperă un general venit în inspecţie,care ordonă (după ce intervine personal lapatronajul unui serviciu social) trimiterea mino-rilor în tabăra de copii orfani din Slanic-Moldo-va, staţiune înţesată cu ofiţerimea germanăcare răspundea de trupele din Moldova. (Con-tinuarea, în numărul următor.)

Gheorghe Pârlea

Copiii Dominte din Soci, în lagărele naziste (I)

Ion (Jănică) Handra ne-a relatat,în timpul documentării pentru mono-grafia comunei, despre drama unuisoldat din Soci, pe nume Chiruţ Ior-dache. Acesta, în cel de-Al DoileaRăzboi Mondial, lupta alături decamarazii săi pe linia frontului dinzona Păstrăveni-Uricheni, la o"azvârlitură de băţ" de satul unde-şiavea gospodăria. Îl măcina mereudorul şi grija faţă de cei de-acasă, cuatât mai mult cu cât el se afla înpreajma lor, fără a putea avea însăveşti de la ei. Numai câteva clipe îşidorea să-i vadă şi să-i îmbrăţişeze,căci, "…cine ştie ce va urma…", setânguia el tovarăşilor săi.

Într-o seară, la apel, soldatulsocean lipsea. Absentul făcuseimprudenţa care avea să-i fie fatală:a ascultat de glasul inimii şi nu de cel

al raţiunii. În timpul nopţii ce a urmat

aceleiaşi seri, pe un cal înspumat dezorul cu care soldatul spera săatenueze fapta-i necugetată, seîntorcea la camarazii săi din vizitafugară făcută alor săi. Camaraziiînsă îl întâmpinară ca pe un inamic,după cum le era consemnul.

Războiul nu cunoaşte clemenţace, pe timp de pace, se naşte din cir-cumstanţele atenuante. Soldatul afost adus în faţa plutonului de exe-cuţie, în prezenţa nedumeriţilor săicamarazi.

Unul din ei, gospodar în Valea-Albă, i-a povestit acestea lui Handra,mulţumit că a putut să facă măcaratât pentru amintirea nefericituluisău camarad.

O scurtă istorisire de război

CMYK

cyan magenta yellow black

Din vremuri de restrişte 7Anul II nr.5 . noiembrie 2011

Luna mai, cea de a cincea lună acalendarului gregorian, cunoscută şisub numele popular de florar, indicătimpul florilor şi al exuberanţei vege-taţiei. Nu întâmplător bătrânii noştrispuneau că ,,luna mai e rai ’’, căciacum livezile şi câmpurile sedezvăluie mai frumoase ca oricând.

Numele literar al lunii îşi areoriginea în latinescul maius, lunăconsacrată pietăţii faţă de bătrâniicetăţii (maiores), iar în vechiul calen-dar roman era cea de a treia lună aanului, întrucât anul începea cu lunamartie şi avea doar 10 luni.

Prima zi a acestei luni este unadintre zilele mult aşteptate şi multîndrăgite de români, fiind o zi demare sărbătoare, chiar dacă pentruunii este o sărbătoare comunistă,amintindu-le de zilele în care erauobligaţi să îl omagieze pe ,,mult iubit-

ul nostru preşedinte ’’, tovarăşulNicolae Ceauşescu. Pentru unii,probabil cei mai mulţi, nu este decâtun bun prilej de a-i cere patronului ozi liberă, că tot românul este acum însărbătoare şi tradiţia trebuie respec-tată. Puţini sunt cei care mai cunoscmultiplele semnificaţii ale acesteizile.

În întreaga lume, începând dinanul 1889, 1 Mai se sărbătoreşte cazi internaţională a muncii.

În tradiţia populară, această zieste cunoscută sub numele deArmindeni , nume ce îşi are origineaîn slavonescul Ierumiinu-deni , ziua(sfântu)lui Ieremia.Potrivit unorscrieri, numele ar avea o origine maiîndepărtată, amintind de vechiul zeual vegetaţiei, care proteja recoltele şianimalele.

În mediul rural acum se ser-

bează odihna pământului, pentru caacesta să aibă rod bogat, să nu batăgrindina, să nu fie dăunători, să fievitele sănătoase şi vinul bun.

1Mai, în tradiţia populară,reprezintă începutul verii agricole,fiind numit chiar ,,capul verii’’.

Importanţa lunii mai pentruagricultură este precizată şi în câte-va zicale :,,dacă plouă în mai aimălai’’ ; ,, a fost frumos ca luna mai ’’; ,,a fi frumos ca florile de mai’’. Secrede că dacă plouă în mai, în iunieva fi cald şi frumos, iar dacă vor fimulţi gândaci în această lună, anulva fi mănos.

Termenul ,,Armindeni’’ maiare o semnificaţie, legată de o altătradiţie populară, denumind ramurileverzi aşezate pe la porţi .

În dimineaţa zilei de 1Maioamenii se spală cu rouă şi-şi punramuri verzi la porţi pentru noroc şibelşug, dar şi pentru a ocroti casa despiritele rele. În unele zone, la case-le cu fete se plantează puieţi demesteacăn în faţa porţii, iar în altele,în seara din ajunul acestei zile băieţiimerg şi pun armindeni la porţilefetelor de măritat, taţii acestora fiindnevoiţi să afle cine a lăsat armindeniişi să îi cinstească cu băutură.

Prin alte sate se pune oramură verde în faţa casei sau uncopăcel curăţat de ramuri lăsându-lpână la seceriş, când va fi ars înfocul cu care se coace pâinea dingrâul cel nou.

Obiceiul acesta alîmpodobirii porţilor cu ramuri verziaminteşte de uciderea celor pais-prezece mii de prunci, în încercareadisperată a lui Irod de a pune capătvieţii micului Iisus.

Se spune că oamenii luiIrod puseseră o ramură la casa unde

se opriseră cu măcelul pentru a ştide unde să înceapă a doua zi. Însăcând s-au întors, la toate casele erauramuri verzi puse de oameni pentrua-l proteja pe Iisus, dar şi pe propriiifii.

În popor această zi estecunoscută ca fiind şi ,,ziua pelinului’’sau ,,ziua beţivilor’’, între cele douădenumiri existând o anumită legă-tură. Potrivit tradiţiei, în această zieste bine ca oamenii să petreacă înaer liber toată ziua, ospătându-se cusarmale, carne de miel la grătar şicinstindu-se cu vin amestecat cupelin, pentru ca să fie veseli ca lunamai şi să le meargă bine tot anul.Vinul se bea şi pentru ca să li se sub-ţieze sângele şi pentru ca să fie roşiica vinul. Sărbătoarea se ţine şi ca sănu se acrească vinul vechi.

Întorcându-se de la serbărilecâmpeneşti, bărbaţii îşi puneau pelinîn pălării, iar femeile îl purtau în sânpentru a se proteja de boli , dar şi deforţele malefice. Pelinul – fiereaplantelor (Artemisia absinthium),plantă cu aromă dulce-amăruie şiameţitoare – este cunoscut pentruproprietăţile lui terapeutice, însă esteconsiderat şi ca o plantă magică, unsimbol solar, care alungă spiritelerele, curăţă fiinţa umană de impu-rităţi, îi redă vigoare şi vioiciune. Deaceea se crede că e bine să-ţi puipelin în aşternut, între haine, înpodeaua caselor. În acelaşi timp,gospodinele ştiu bine că pelinul ţinedeparte moliile, puricii şi alte insecte.

Pentru purificarea locuinţeise mătura timp de şapte săptămâni,în fiecare sâmbătă, cu o mătură sim-bolică din frunze de pelin, fiecare colţal casei, alungând spiritele rele,vrăjile, cearta, lăsând locuitorii caseisă trăiască în linişte şi armonie.

În unele zone ale ţării se treccopiii printr-un cerc făcut din tulpiniproaspete de pelin, ferindu-i de forţemalefice, dar şi de anumite boli(epilepsie, friguri…)

Pelinul este cel mai puter-nic tonic amar de la noi. Dar tocmaiprincipiile lui amare îl fac să aibăefecte vindecătoare excepţionale,fiind utilizat în tratamentele naturistepentru tratarea indigestiilor, abalonărilor, a intoxicaţiilor alimenta-re, a reumatismului, paraliziilor , ahepatitei, a cirozei, a durerilor decap…

E bine de ştiut că pelinul,consumat în exces, poate fi toxic,generând agitaţie, dureri de cap, tul-burări psihice, greaţă.

Ziua de 1 Mai este cunos-cută în popor ca fiind şi ,, ziuaboilor’’. Oamenii nu muncesc,spunând că nici rândunelele nu-şifac cuib în această zi. Nici boii nu sefolosesc la munca câmpului, iarnerespectarea acestei reguli atragedupă sine moartea animalelor sauîmbolnăvirea stăpânilor acestora.

În unele zone ale ţării secrede că în această zi este bine săse pună fasole în pământ, pentru căvor fi roditoare, castraveţi , că nu-imănâncă viermii.

Tot în această zi e bine săse culeagă plante medicinale, efec-tul lor fiind mai mare.

Se spune că dacă va plouade 1 Mai va mai ploua încă patruze-ci de zile. Dar, de obicei, această zi euna însorită, românii putându-sebucura din plin de frumuseţeanaturii, petrecând, dacă nu ca altă-dată, cu miel, caş, sarmale şi vin-pelin, măcar cu mici şi bere .

Prof . Stan Virginica

Semnificaţii ale zilei de 1 Mai

Dacă vreţi să vă menţineţi intactăsănătatea, atunci trebuie să aveţi grijăatât de corpul cât şi de mintea dum-neavoastră. Iată câteva sfaturi, prelu-ate în cea mai mare parte de la cele-brul psiholog american Phil Graw şicompletate cu observaţii proprii.

RENUNŢAŢI LA PROASTELE OBI-CEIURI. Pentru a vă fi mai uşor, înrealitate, nu renunţaţi la un obicei, ci îlînlocuiţi cu altul, care vă împiedică să-lmai repetaţi pe primul. Cel de al doileaobicei trebuie să nu prezinte con-secinţe negative asupra sănătăţii. Deexemplu, dacă sunteţi fumător, înlocuiţiarhicunoscuta ţigară cu un mic ardeiiute, cu piper, cuişoare sau altcevaasemănător. Dacă sunteţi consumatorfrecvent sau chiar dependent dealcool, înlocuiţi-l cu un produs lichidputernic aromat, preparat la domiciliu.Dacă mâncaţi prea mult când ajungeţiacasă, atunci beţi mai întâi o cană delichid, de preferat apă sau un ceai receneîndulcit şi apoi mai rezolvaţi alte tre-buri, înainte de a vă aşeza la masă.

COMBATEŢI STRESUL. Cele maieficiente şi mai la îndemână metodesunt cele asigurate de mângâierea,joaca şi vorbirea în faţa câinelui şi apisicii din curte sau alipirea frunţii şipalmelor de scoarţa tulpinii unui pomfructifer din livadă, timp de 5-15minute. Procedând în acest fel vor dis-părea urmele de încordare nervoasă şiveţi putea gândi normal şi dormi bine.Combaterea stresului este deosebit deimportantă şi trebuie rezolvată ori decâte ori este nevoie, pentru că, în cazcontrar, aceste acumulări nervoase

negative conduc la cele mai neaştep-tate îmbolnăviri, organismul umancedând într-unul din punctele sale maislabe.

VĂRSAŢI-VĂ NERVII ÎN ALT MOD.Cel mai bine, dar şi cel mai greu estesă nu reacţionaţi imediat, fulgerător şiagresiv în faţa unei acuzări ce vi separe nedreaptă. Aici se vede nivelulnostru educaţional. Defularea nu estecea mai bună soluţie. Puteţi spunecuvinte dureroase, care apoi nu maipot fi retrase.Trebuie să înţelegeţi cămânia este de obicei produsă de jig-nire, nedreptăţire, teamă sau frustrareşi atunci este necesar să identificaţicare este problema ce a declanşat-o.După o asemenea stare este bine orisă vă concentraţi asupra unor treburifizice, ori să procedaţi ca în cazul com-baterii stresului, în compania câinelui,pisicii ori a pomului fructifer agreat.

RECONSIDERAŢI MARIAJUL. Orelaţie familială înseamnă - între multealtele - şi o negociere, iar negocierilenu se sfârşesc niciodată. Într-o aseme-nea relaţie este vorba de ce primeşti,în schimbul a ceea ce oferi, iar acestfapt presupune un efort permanent.Este ca şi cum primăvara ai amenaja ogrădină de legume, pe care apoi aiabandona-o şi te-ai întoarce pesteşase luni, când nu vei mai găsi acolomare lucru. În căsnicie trebuie, în per-manenţă, să faci faţă nevoilor demoment.

Situaţia actuală a numeroaselorfamilii de români, în care unul dinparteneri este plecat la muncă înstrăinătate ridică uneori probleme spe-

ciale. În majoritatea cazurilor însă,dacă veniturile obţinute acolo sunt uti-lizate apoi în folosul ambilor parteneri,atunci frustrarea este suportată maiuşor.

SUNTEM DATORI FAŢĂ DEDESCENDENŢII NOŞTRIDatoria fundamentală a părinţilor estede a asigura un trai corespunzător, oinstruire şi o educaţie solidă pentrucopii lor. În plus, faţă de tentaţiile per-

iculoase ale societăţii actuale, descen-denţii trebuie mereu atenţionaţi şiurmăriţi să nu cadă sub influenţadrogurilor sau a unor practici sexualetimpurii ori a unor fapte aberante.

Cea mai delicată este situaţia copi-ilor la care unul sau mai ales ambiipărinţi sunt plecaţi la lucru în străină-tate. Presa relevă cazul sinucideriiunor copii sensibili, aflaţi în astfel desituaţii. Traumele sufleteşti trăite încopilărie nu se uită toată viaţa. Este dedatoria cadrelor didactice şi mai ales apsihologilor de la şcoli şi primării săurmărească cu mai multă responsabili-tate astfel de situaţii delicate. Noi încănu stăpânim situaţia din lumea copiilor

traumatizaţi, în timp ce în străinătatechiar şi pentru câini există psihologispecializaţi cum este de exemplu arhi-cunoscutul CESAR MILLAN, precum şicentre de psihologie canină!!!

Dr. GABRIELLE BAUER (2007)crede că aproximativ 1% din oameninu au conştiinţă, adică sunt psihopaţi,personalităţi deviante sau "oameni fărăraţiune morală", cum erau denumiţi decătre filozofii greci antici. Unii experţi

au constatat că lipsa dragostei părin-teşti poate cauza apariţia psihopatiei.Un exemplu: cei doi elevi de la LiceulColumbine, care au împuşcat mortal15 colegi şi profesori, proveneau dindouă familii violente, destrămate detimpuriu. Cel mai grav este că per-soanele fără conştiinţă nu se schimbăîn timp şi nici nu se pot trata, pentru căîncă nu s-a descoperit antidotul chimic.Din acest motiv, responsabilitateapărinţilor - pe termen lung - pentru cal-ităţile morale ale descendenţilor estedeosebit de importantă. Ei trebuie sălase societăţii oameni normali şi nu psi-hopaţi!!!

ORIENTAREA OCUPAŢIONALĂ A

TINERETULUI. În ultimii 20 de ani,viaţa societăţii româneşti s-a schimbatfoarte mult, schimbare ce s-a înregis-trat şi la sate. O bună parte din popu-laţia rurală tânără a plecat la muncă înstrinătate. Agricultura a rămas defici-tară la capitolul forţa de muncă. Uniitineri din mediul rural nu mai suntinteresaţi de lucrarea pământului. Agri-cultura românească se află într-o pro-fundă criză. Dacă în perioada interbe-lică România era "Grânarul Europei" ,acum importăm alimente într-o pro-porţie îngrijorătoare. Astăzi este nece-sară creşetrea urgentă a veniturilor înzonele rurale.

Pe plan mondial este importantădezvoltarea puternică a Chinei, dinultimele 2-3 decenii. Aici, în anumiteregiuni, satele sunt supraaglomerate,iar fermele obişnuite nu depăşesc înmedie 700 metri pătraţi. Aproape 60%din populaţia totală a Chinei trăieşte înastfel de ferme mici şi câştigă cam otreime faţă de veniturileorăşenilor.Ţăranul Ren Xuping dinapropierea oraşului Chengdu a înjghe-bat o fermă de creştere a iepurilor înanul 1984 şi în câţiva ani a ajuns mil-ionar.El a instruit în jur de alţi 300.000viitori crescători de iepuri. Ca şi încazul crescătoriilor de ciupercicomestibile, cheltuielile pentru crescă-toriile de iepuri se amortizează total încâţiva ani.

Spaţiul limitat nu ne permite să dez-voltăm mai mult acest aspect, dartineretul din mediul rural poate găsi şidezvolta zeci şi zeci de activităţi, laînceput de tipul microfermelor şiapoi......cine mai ştie!

Ing. Dr. Ionel Lupu

Ce trebuie şi ce nu trebuiesă faceţi când vă confruntaţi

cu o problemă

CMYK

cyan magenta yellow black

În mreaja muzelor

8 Anul II nr.5 . noiembrie 2011

melc, melc, codobelc…

în grădina mea un melcse zbate să facă-un cerc!

se roteşte într-un picior,dar nu are nici un spor…

cercul trasat în cărareîi tot sare în spinare!...

dintr-o scorbură de nucîl insultă-un pui de cuc:

“tu, cu coarne boierteşti,mai bine scrie poveşti!”

fluturii în zborul lorîl apostrofează-n cor:

“măi, cochilie cerată,nu te mai opreşti odată?”

căţărat într-un mărarîl ceartă şi-un gogoşar:

“nu te mai frământa, frate,grea povară ai în spate!”

şi-i mai spune şi-o furnicăcă prea multă grabă strică…

insultat şi-apostrofat,melcul meu s-a bosumflat!...

şi-a plecat molcom la baltăsă se scalde-n apa caldă,

şi s-a urcat pe buşteansă mănănce-un leuştean.

Credinţa copilei

Lia credea din tot sufletulcă şi cel mai mic gândăcelare puterea spirituală a zeilor…

ca urmare, în ochii ei blânzinimic nu era fără suflet:nici frunza în bătaia vântului,nici apa unduioasă a râului,sau vântul, veşnicul călător…

înconjurată de natura blândăa unui aprilie inflorescentinima ei sensibilă se umpleade singuratatea tremurătoare

a începutului de primăvară……de dorul acela melancolicpe care îl simţea împreunăcu apele, gâzele sau florile…

Cantece din folclorul copiilor

prof. Dumitru Calin

Pe Calea laptelui ceresc,În miile de stele,

Caut ades şi steaua ta,De este printre ele.

Să te găsesc îmi este greuŞi ca un fier mă arde

Când văd că din neant mereuO stea se stinge, cade…

Pe malul lacului, târziuÎn noaptea grea, pustieAştept zadarnic paşii tăiCăci n-au de und’ să vie.

Şi-atunci îmi blestem soarta meaŞi ziua despărţirii

Iar triştii paşi mă duc ‘napoiÎn patul osândirii.

Adorm apoi de chin purtatCăci visele mă poartă

Spre-acele clipe ce-au apus,Spre ce a fost odată…

Nostalgie (postumă, fragment)

Ion HogaşAutosatiră în două epigrame(…cu gândul la un maestru)

Referitor la…Păstorel,Desigur, nu rimez la fel…

Dar nu sunt chiar aşa de tristCăci am un avantaj, cumva:

În timp ce despre el se zice că…”era”,Se spune despre mine că…exist.

***

Era un geniu PăstorelŞi-avea butoaie de...Cotnar’…

Eu nu cutez s-ajung ca elŞtiind că n-am decât…pahar.

Unora…cu fapte mici

Omul, zilnic, e pe-o scară –Când o urcă, când coboară…

Ştiu pe unii care-ţi jurăCă-i la fel şi pentru ei…

Da, dar scara lor e-n…şurăŞi-are numai…doi fuscei.

Unuia, ca o ironie a soartei

În căsnicie-avea problemeCăci mult prea des se îmbăta

Şi nu se întorcea devremeCum îi cerea soţia sa.

Pân’ ce-ntr-o zi, întors la vremeŞi treaz cum rar i se-ntâmpla,

Găsi nevasta cu un neneCe-avea…soţie care bea.

EpigrameGheorghe Pârlea

ERATĂ: În numerele 3 şi 4 ale publicaţiei noastre au apărut unele erori care

nu aparţin autorilor, ci sunt consecinţele operaţiunilor tehnice efectuate de

realizatorii revistei. Până la produsul final, gazeta trece prin mai multe oper-

aţiuni computerizate. Asta nu ne absolvă însă de atenţie mai mare la verifi-

carea matriţei pe care o primim înaintea tipăririi. Urmare, ne cerem scuze şi

intervenim cu următoarele precizări: imaginea de la articolul „Efectul evocării

strămoşilor (nr. 4, autor ing. dr. Ionel Lupu) nu e cea din intenţia autorului;- în

articolul din nr. 3, referitor la vizita I.P.S. Teofan în comuna noastră, abre-

vierea corectă care precede numele Mitropolitului este „I.P.S” în loc de „P.S.”;

în conţinutul articolului este folosită corect, nu şi în titlu;- unele cuvinte

care conţin litere cu diacritice din articolele publicaţiei apar cu deficienţe,

urmare (şi) a dificultăţilor de recunoaştere a semnelor de către computerele

care procesează gazeta.

Invitaţie la...colaborare

Dacă distinşii oameni de condei, cu sau fără origini mirosloveştene, doresc

să ne dea sfaturi, sau chiar să colaboreze în contextul tematic rural, primim

cu recunoştinţă şi onoare.Rugăm, de asemeni, localnicii care au exerciţiul

comunicării scrise să ne devină colaboratori.

Redacţia

Redactor coordonator: Gheorghe Pârlea

Colegiul de redacţie:

Virginica Stan, Georgiana Popa,

Ioan Pârlea

Colaborator (editări computerizate)

Costel ApreuteseiE-mail: glasul.satului@gmail.com