Analizatorii

Sisteme morfo funcționale prin intermediul căruia la nivel cortical se realizează analiza cantitativă și calitativă a stimulilor din mediul extern și intern care acționează asupra receptorilor.

Excitațiile se propagă pe căile senzitive determinând in ariile corticale formarea de senzații.

Fiecare analizator e constituit din 3 segmente:

1. Segmentul periferic sau receptorul e o formațiune specializată care poate percepe o anumită formă de energie din mediul extern sau intern sub formă de stimuli sau excitații.

2. Segmentul intermediar sau de conducere e format din căile nervoase prin care impulsul nervos care conduce stimulii e transmis scoarței cerebrale.Căile ascendente sunt de 2 tipuri- Directă- Indirectă

Calea directă are sinapse puține . Pe această cale impulsurile sunt conduse rapid și proiectate într-o arie corticală specifică fiecărui analizator.

Calea indirectă reprezentantă de sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) . impulsurile sunt conduse lent și proiectate cortical , difuz și nespecific.

3. Segmentul central e reprezentat de aria din scoarța cerebrală la care ajung calea de conducere și la nivelul căreia stimulii sunt transformați în senzații specifice.

Analizatorul cutanat

(somestezic)Reprezentat de piele

Pielea este un imens câmp receptor datorită numeroaselor și variatelor terminații ale analizatorului cutanat care informează centrii nervoși superiori asupra proprietăților și fenomenelor cu care organismul vine în contact.

În piele se găsesc următoarele tipuri de receptori:

- Receptori tactili , termici , dureroși , de presiune , vibratori.

Pielea constituie învelișul protector și sensibil al organismului și se continuă la nivelul orificiilor nazale , bucale cu mucoasele respective.

Pielea e alcătuită de la suprafață în profunzime din 3 straturi.

1. Epidermul aflat în contact direct cu mediul înconjurător. Este un epiteliu pavimentos pluristratificat cheratinizat. Conține terminații nervoase libere dar e lipsit de vase de sânge. Se hrănește prin osmoză din lichidul intercelular.Prezintă 2 straturi : - unul superficial cornos și unul profund germinativ.

2. Dermul este o pătură conjunctivă densă în care se găsesc vase de sânge , vase limfatice , terminații nervoase libere și anexele cutanate care sunt firele de păr și canalele glandelor exocrine.E format din 2 straturi- Unul spre epiderm numit dermul papilar în care se află papilele dermice care

sunt niște ridicături tronconice iar pe suprafața degetelor devin mai evidente formând niște proeminențe numite creste papilare a căror întipărire dau amprentele care sunt importante în criminalistică.

- Stratul spre hipoderm numit dermul reticular care conține fibre de colagen și fibre elastice dar și puține elemente celulare.

3. Hipodermul- Alcătuit din țesut conjunctiv lax conținând un număr variabil de celule adipoase.

Aici se află bulbul firului de păr , glomerulii glandelor sudoripare și corpusculii Vatter Pacini.

Anexele pielii:

De 2 feluri:

1. Cornoase reprezentate de firul de păr și unghiile numite și lamele cutanate. Ele sunt organe caduce ( + placenta)

2. Glandulare – Glandele sudoripare , sebacee , mamare.

Cornoase

Firul de păr

Prezintă 2 porțiuni

- O porțiune înfiptă oblic în piele numită rădăcină care prezintă câte o glandă sebacee și un mușchi erector al firului de păr format din țesut muscular neted . La baza rădăcinii se găsește o porțiune îngustă numită bulbul firului de păr înconjurat de țesut conjunctiv , vase de sânge și nervi alcătuind papila firului de păr.

- O porțiune liberă , vizibilă numită tulpină.

Unghiile

- Lame cornoase alcătuite din celule cheratinizate fiind situate pe fețele dorsale ale degetelor în dreptul ultimei falange.

Ele prezintă

- O porțiune transparentă de culoare roz numită corpul unghiei- O porțiune ascunsă sub piele numită rădăcină - Între corp și rădăcină se află o zonă albicioasă semilunară numită lunulă- Părțile moi pe care sunt așezate unghiile alcătuiesc patul unghiei.

Anexele glandulare

1. Glandele sudoripare- De tip tubular , foarte numeroase ( 2-3 milioane)- Au rol de a elabora sudoarea.- Sunt mai numeroase pe frunte , palmă și în planta piciorului.- Extremitatea profundă a glandei numită glomerul e încâlcită ți situată în

hipoderm. E înconjurat de capilare prin care își extrage apa și diferite substanțe pentru a forma sudoarea.

- Glomerulul se continuă cu canalul excretor al glandei care străbate dermul , epidermul și se deschide la suprafața pielii prin sacul excretor.

2. Glandele sebacee- De tip acinos și sunt fixate rădăcinii firului de păr.- Secretă o substanță lipidică numită sebum care are rol de protecție.

3. Glandele mamare- Glande sebacee modificate a căror dezvoltare constituie unul din caracterele

sexuale secundare feminine.

Receptorii – în piele se află 2 tipuri de receptori

1. Terminații nervoase libere2. Terminații încapsulate.

Terminații nervoase libere:

- Sunt arborizații dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali printre celulele epidermului.

- Există și fibre nervoase care se termină sub forma unui coșuleț în jurul unor celule epiteliale și care constituie discurile Merkel care recepționează stimulii tactili.

Terminații încapsulate

- În hipoderm se află corpusculii pentru sensibilitatea tactilă (Vater Picini) care sunt cei mai mari.

- În derm se află corpusculii Meisner , Krause , Rufinii pentru sensibilitatea tactilă.

Pielea este sediul receptorilor pentru următoarele tipuri de sensibilități . Ei reprezintă segmentele periferice a cel puțin 3 tipuri de analizatori. Tactil , Termic , Dureros.

Receptorii tactili fac parte din categoria mecano-receptori fiind stimulați de deformările mecanice și sunt localizate în derm fiind mai numeroși în tegumentul fără păr. Prin intermediul lor se pot genera senzații de presiune și vibrații. Cei cu localizare în partea superioară a dermului recepționează atingerea cum sunt corpusculii Meisner și discurile Merkel iar cei situați profund recepționează presiunea ( corpusculii Rufinii).

Tot în profunzime se află și corpusculii Pacini care se adaptează foarte rapid și recepționează vibrațiile.

Lor li se adaugă și terminații nervoase libere care pot detecta atingerea și presiunea.

O varietate a corpusculilor Vater – Pacini sunt corpusculii Golgi- Mazzoni care sunt localizați în hipodermul pulpei degetelor.

Receptorii termici sunt terminații nervoase libere cu diametru mic și nemielinizate.

Sunt de 2 tipuri

- Cei care trimit impulsuri atunci când temperatura tegumentului scade numiți receptori pentru rece ( Krause)

- Cei care trimit impulsuri atunci când temperatura tegumentului crește sunt receptorii pentru cald ( Rufinii)

- Receptorii pentru rece ii depășesc numeric pe cei pentru cald. Temperaturile extreme stimulează receptorii pentru durere.

Receptorii pentru durere sunt reprezentați de terminații nervoase libere însă toți receptorii cutanați pot transmite impulsuri care pot fii interpretate ca durere dacă sunt stimulați excesiv. Acești receptori sunt stimulați de 3 categorii de factori.( mecanici , termici , chimici)

Ei se adaptează puțin sau deloc în prezența stimulului iar persistența stimulului poate duce la o creștere în intensitate a senzației.

Câmpul receptor și acuitatea senzorială

Câmpul receptor al unui neuron implicat în sensibilitatea cutanată reprezintă aria tegumentară a cărei stimulare determină modificări în rata de declanșare a neuronului respectiv. Suprafața câmpului receptor e invers proporțională cu densitatea receptorilor din regiunea respectivă. Acuitatea tactila se caracterizează prin pragul de percepere distinctă a 2 puncte diferite și este distanța minimă la care prin stimularea a 2 puncte apropiate subiectul percepe atingerea fiecăruia dintre ele. Valoarea acesteia variază intre 2 mm la vârful limbii și 50 mm în anumite zone de pe toracele posterior.

Evidențierea sensibilității termice e în raport cu temperatura corpului . Termoreceptorii sunt răspândiți peste tot în derm . Corpusculii Rufinii sunt sensibili la temperaturi de peste 28 grade Celsius iar temperaturile peste 50 dau senzația de durere fiind percepute ca arsuri. Corpusculii Krause sunt sensibili la temperaturi de sub 20 grade Celsius iar sub 10 grade Celsius sunt percepuți ca senzații dureroase.

Evidențierea sensibilității dureroase. Pot fii folosite ciupituri , înțepături și lovirea la nivelul tegumentului.

Evidențierea sensibilității tactile. Sensibilitatea tactilă nu este repartizată uniform pe toată suprafața pielii. Discriminarea specială se poate determina cu ajutorul esteziometrului Webber care este un compas special cu care pot fi percepuți izolat 2 stimuli aplicați simultan. Cele 2 vârfuri ale compasului sunt percepute separat dacă se află la o anumită distanță unul de celălalt care se măsoară în mm. Distanța minima la care vârfurile sunt simțite separat dă acuitatea tactilă diferită în anumite regiuni ale corpului.

Analizatorul vizualVederea furnizează peste 90% din informațiile asupra mediului înconjurător de aceea are importanță fiziologică considerabilă nu numai în diferențierea luminozității , formei și culorii obiectelor dar și în orientarea în spațiu , menținerea echilibrului și a tonusului cortical ( atenția)

Globul ocular

- Formă aproximativ sferică fiind situat în orbită.- Între globul ocular și peretele osos al orbitei se află o capsulă de țesut adipos în

care se găsesc mușchii extrinseci care sunt striați ai globului ocular.- Peretele globului ocular e format din

3 tunici concentrice – externă , medie și internă .Medii refringente

Cele 3 tunici sunt :

I) Tunica externă fibroasă care e formată din 2 porțiuni inegale : Posterior sclerotica și anterior corneea . Între ele se află șanțul sclero-cornean în profunzimea căruia se află un canal prin care umoarea apoasă trece spre venele sclerotice unde excesul se va absorbi.

1. Corneea - Situată în partea anterioară.- E mai puțin întinsă decât sclerotica fiind transparentă , lipsită de vase de sânge ,

având în structura sa numeroase fibre nervoase.2. Sclerotica

- Tunica opacă reprezentând 5/6 din tunica externă.- Pe ea se inseră mușchii extrinseci ai globului ocular , posterior fiind perforat de

fibrele nervului optic care părăsește globul ocular cât și de artera care intră în globul ocular.

- E formată din țesut conjunctiv dens.

II) Tunica medie e vasculară și prezintă din înapoi spre înainte 3 segmenteCoroida , corpul ciliar , irisul.

1) Coroida Se întinde posterior de ora serata care reprezintă limita dintre coroidă și corpul ciliar în partea posterioară fiind prevăzută cu un orificiu prin care iese nervul optic.

2) Corpul Ciliar - E situat înaintea orei serata și in structura sa prezintă procesele ciliare care sunt

alcătuite din aglomerații capilare și secretă umoarea apoasă împreună cu mușchiul ciliar care e format din fibre musculare netede de 2 feluri. Fibre

musculare circulare inervate de fibre PS ale nervului 3 și fibre musculare radiare inervate de S.

3) Irisul - O diafragmă dispusă în fața anterioară a cristalinului prezentând în mijloc un

orificiu numit pupilă.- Are rolul unei diafragme care reglează cantitatea de lumină ce sosește la retină.

III) Tunica internă reprezentată de reintră care e derivat biologic din ectoderm ca și SNC.

Este o membrană fotosensibilă care realizează recepția și transformarea stimulilor luminoși în influx nervos.

Din punct de vedere morfologic și funcțional prezintă două regiuni.

1) Retina vizuală ( partea optică) care se întinde posterior de ora serata și prezintă două porțiuni:- Pata galbenă ( macula luteea) situată în dreptul axului vizual iar la nivelul ei se

găsesc mai multe celule cu con decât cu bastonaș iar in centru prezintă o concavitate numită foveea centralis în care se găsesc numai conuri.

- Pata oarbă situată medial și inferior de pata galbenă. Reprezintă locul de ieșire al nervului optic din globul ocular și de intrare a arterelor din globul ocular. În pata oarbă nu se găsesc celule fotoreceptoare.

Structural retina e formată din 10 straturi în care se găsesc 3 feluri de celule funcționale care realizează sinapse și anume:

I) Celule fotoreceptoare cu con și bastonașII) Celule bipolareIII) Celule multipolare

Înafara de acestea se mai găsesc și celule de susținere și celule de asociație.

Cele 10 straturi ale retinei de la interior la exterior

- Membrana limitantă internă- Fibrele nervului optic- Celulele multipolare ganglionare- Celulele amocrine- Celule bipolare- Celula orizontală- Celule fotoreceptoare cu conuri- Celule fotoreceptoare cu bastonaș- Membrana limitantă externă- Stratul pigmentar

Celulele fotoreceptoare ale retinei sunt:

Celule cu bastonaș care sunt celule nervoase modificate în număr de 125 mil.

- Sunt mai numeroase la periferia retinei optice , în pata galbenă numărul lor este mai mic iar în foveea centralis numărul lor lipsește.

- Aceste celule conțin in regiunea externă o substanță proteică numită scotopsină care împreună cu un pigment numit retinen formează rodopsina sau purpur retinian care e substanța fotosensibilă a acestor celule.

- Ele sunt adaptate pentru vederea nocturnă la lumină slabă.- Mai multe celule cu bastonaș fac sinapsă cu o singură celulă bipolară.- Mai multe celule bipolare fac sinapsă cu o singură celulă multipolară.

Celule fotoreceptoare cu con

- Tot celule nervoase modificate . În număr de 6-7 milioane fiind mai numeroase în pata galbenă iar în foveea centralis se află numai celule cu con.

- Ele conțin în regiunea externă ca substanță fotosensibilă iodopsină.- Fiecare celulă cu con din foveea centralis face sinapsă cu o singură celulă bipolară

iar aceasta face sinapsă cu o singură celulă multipolară.- Ele sunt adaptate la vederea diurnă , colorată și la lumină intensă.

Mediile refringente Sunt reprezentate de:

1) Cornee2) Umoarea apoasă3) Cristalin4) Corpul Vitros

Aceste medii au rolul de a refracta razele luminoase.

Cristalinul- Forma unei lentile biconvexe transparente localizată între iris și corul vitros și

care e învelit de o capsulă elastică numită cristaloidă.- E menținut la locul sau printr-un sistem de fibre care alcătuiesc ligamentul

suspensor sau zonula lui Zinn. Nu conține vase de sânge, nutriția lui se face prin difuziune de la vasele proceselor ciliare.

Umoarea apoasă:

- Lichid incolor care rezultă prin activitatea secretorie a proceselor ciliare.- Trece în camera posterioară delimitată anterior de iris și posterior de cristalin.

Apoi prin pupilă trece în camera anterioară delimitată anterior de cornee și posterior de iris. De aici prin canal lui Schlemm se reabsoarbe în venele scleroticii.

Corpul vitros:

- Formă sferoidală- Consistentă gelatinoasă- Transparent- Ocupă camera vitros situată înapoia cristalinului.

Calea opticaReprezintă segmentul intermediar al analizatorului vizual.

Receptorii căii vizuale sunt celulele fotoreceptoare cu con și cu bastonaș.

Protoneuronul se află la nivelul celulelor bipolare din retină iar al doilea neuron e reprezentat de celulele multipolare ganglionare din retină. Axonii neuronilor proveniți din câmpul intern al retinei numit câmp nazal se încrucișează formând cheazma optică după care ajung în tractul optic opus. Axonii neuronilor multipolari provin din câmpul extern al retinei numit câmp temporal nu se încrucișează și trec în tractul optic de aceeași parte. Neuronul optic conține fibre de la un singur glob ocular iar tractul optic conține fibre de la ambii ochi.

Tractul optic ajunge la corpii geniculați laterali din metatalamus unde fac sinapsă cu cel de-al treilea neuron al cărui axon se proiectează în scoarța cerebrală și anume în lobul occipital în jurul scizurii calcarine unde se află ariile vizuale primare și secundare sau asociative care reprezintă segmentul cortical al analizatorului.

Fiecărui punct de pe retină îi corespund un punct specific de proiecție corticală , aria vizuală primară se întinde mai ales pe fața medială a lobilor occipitali de-o parte și de alta a scizurii calcarine.

În jurul ei se află ariile vizuale secundare sau asociative.

La nivelul ariei vizuale primare cea mai întinsă reprezentare o are macula luteea , ea ocupând regiunea posterioară a lobului occipital.

În ariile vizuale se realizează senzația și percepția vizuală adică transferul stimulilor electrici porniți de la nivelul celulelor fotoreceptoare în senzații de lumină , formă și culoare.

Simțul culorilor se datorează neuronilor corticali specializați în prelucrarea informațiilor recepționate la nivelul celulelor cu con.

Câmpul vizual reprezintă spațiul cuprins cu privirea iar fiecărui ochi îi corespunde un câmp vizual monocular care se suprapune în mare parte cu câmpul vizual al celuilalt ochi Partea comună a celor două câmpuri reprezintă câmpul vizual binocular . Orice obiect aflat în câmpul vizual binocular formează către o imagine pe retina fiecărui ochi. Ele fuzionează pe scoarță într-o imagine unică. Procesul de fuzionare este posibil numai dacă imaginile retinei

se formează în punctele corespondente. Acest proces de fuzionare a imaginii începe la nivelul corpilor geniculați laterali din metatalamus.

Vederea binoculară conferă abilitatea vederii în profunzime ( stereoscopică).

Extirparea ariei vizuale primare determină orbirea iar distrugerea ariilor vizuale secundare produce afazia vizuală ( Vede literele scrise dar nu înțelege semnificația cuvintelor citite)

Anexele ochiuluiDe 2 feluri:

1. Anexe de mișcare reprezentate de mușchii extrinseci ai globului ocular care sunt în număr de 6

2. Anexele de protecție care sunt sprâncenele , genele , pleoapele , conjunctiva și aparatul lacrimal.

FiziologieFuncția lui e reprezentată de perceperea luminozității , formei și culorii obiectelor din mediul extern. Ochiul poate fii comparat cu un aparat fotografic la nivelul ochiului existând deci irisul care se comportă ca o diafragmă variabilă.

Aparatul dioptric ocular e format din:

- Corneea care are o putere de refracție de 40 dioptrii ( dioptria reprezentând inversul distanței focare exprimată în metrii)

- Cristalinul are o putere de refracție de 20 dioptrii.

Acest aparat dioptric al ochiului poate fi considerat ca o singură lentilă convergentă cu o putere totală de refracție de 60 dioptrii și cu centrul optic situat la 17 mm în fața retinei.

Razele luminoase paralele care vin la o distanță mai mare de 6 m de ochi se vor focaliza la 17 mm în spatele centrului optic dând pe retină o imagine reală , mai mică și răsturnată.

Cea mai mare putere de refracție a aparatului dioptric ocular aparține feței anterioare a corneei dar și cristalinul e important deoarece raza lui de curbură poate fi crescută prin procesul de acomodare.

Acomodarea:

- Reprezintă variația puterii de refracție a cristalinului în raport cu distanța la care privim un obiect . Se datorează:Elasticității cristalinuluiLigamentului suspensor al săuMușchiului ciliar care reprezintă organul activ al acomodării.

I) Când ochiul privește la distanta mai mare de 6 metrii mușchiul ciliar e relaxat iar ligamentul său suspensor e în tensiune punând în tensiune și cristaloida și ca urmare cristalinul se comprimă. Prin comprimarea cristalinului raza de curbură crește iar puterea de conjugare scade la valoarea minimă de 20 dioptrii.

II) Când ochiul privește la o distanța mai mică de 6 metri mușchiul ciliar se contractă iar ligamentul suspensor se relaxează , tensiunea din cristaloidă scade și datorită elasticității cristalinul se bombează . Ca urmare puterea sa de convergență crește la valoarea maximă.Pe măsura trecerii anilor puterea de convergență a cristalinului scade deoarece el devine mai gros și mai puțin elastic . Aceasta se numește presbitism sau prezbiopie.

Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem cel mai clar un obiect cu un efort maxim de acomodare se numește punct proxi iar cel mai apropiat de ochi la care vedem clar fără efort de acomodare se numește punct remotum.

La tineri punctul de proxim se află la 25 cm iar punctul seratum se află la 6 m de ochi.

Acomodarea e un reflex reglat de centrii corticali și de coliculii cvadrigemeni superiori din mezencefal prin intermediul nucleului vegetativ accesor al oculomotorului din mezencefal determină contracția mușchiului ciliar.

La acest reflex participă și centrii corticali din ariile vizuale primară și secundară iar la răspuns participă și mușchii irisului și mușchii extrinseci ai globului ocular.

Reflexul pupilar fotomotor din mezencefal constă în contracția mușchilor circulari ai irisului care produc pupiloconstricție ( mioză) ca reacție la stimulii la lumină puternică a retinei. Mai constă în contracția mușchilor radiari și relaxarea mușchilor circulari producând pupilodilatație numită midriază ca reacție la stimulare la întuneric.

În funcție de distanța la care se află retina de centrul optic există:

1. Ochiul emetrop ( ochiul normal ) la care retina se află la 17 mm in spatele corpului optic iar imaginea obiectelor plasată la infinit este creată fără acomodare.

2. Ochiul anatrop ( anormal) de mai multe feluri - Ochiul hipermetrop care are retina situată la mai puțin de 17 mm de centrul optic

iar razele luminoase paralele sunt focalizate înapoia retinei iar imaginile obiectelor este neclară. Îndepărtarea obiectului de ochi sau purtarea unor lentile convergente corectează defectul de vedere.

- Ochiul hipometrop ( miop ) cu retina situată la dințată mai mare de 17 mm iar razele luminoase solare focalizează înaintea retinei și imaginile sunt neclare. Apropierea obiectelor de ochi sau purtarea unor lentile convergente ( biconcave) corectează deficitul.

- Astigmatismul – viciu de refracție datorită existenței mai multor raze de curbură ale suprafeței corneei. Deci curbura corneei și a cristalinului nu este uniformă și de aceea razele luminoase paralele nu focalizează într-un singur punct ci există focare diferite pentru razele orizontale și pentru cele verticale. ( lentile cilindrice)

Procesele fotochimice din retină:Retina e sensibilă la radiațiile electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 390- 770 mm . Recepția vizuală constă în transferul energiei electromagnetice a luminii în influx nervos care se petrece la nivelul fotoreceptorilor din retină deoarece în structura lor se află molecule fotosensibile care sunt de mai multe tipuri . Celulele cu bastonaș conțin un singur tip de pigment numit rodopsină. Celulele cu con conțin 3 tipuri de pigmenți vizuali numiți iodopsine.

Procesul fotoreceptor e identic la cele 2 tipuri de celule fotoreceptoare. Pigmentul vizual absoarbe energia radiației vizuale și se descompune în cele 2 componente:

- Retinenul care e derivat din vitamina A care e comun tuturor pigmenților vizuali și Opsina care diferă în funcție de pigmentul vizual.Deoarece pigmentul vizual face parte din structura celulelor cu con și cu bastonașe , descompunerea sa determină modificări ale conductanțelor ionice care duce la apariția potențialilor receptori.Celulele cu bastonaș sunt mult mai sensibile decât cele cu conuri astfel pentru a stimula o celulă cu bastonaș e suficientă energia unei singure cuante de lumină. Sensibilitatea celulelor fotoreceptoare cu cât conține mai mult pigment vizual iar cantitatea de pigment din interiorul celulelor variază in funcție de expunerea lor la lumină sau la întuneric.

I) Prin expunerea mult timp la lumină puternică pigmentul vizual din celulele fotoreceptoare se descompune în retinen și opsină iar cea mai mare parte a retinenului se transformă în vitamina A . Ca urmare scade concentrația pigmenților vizuali iar sensibilitatea ochiului la lumină scade. Acest proces reprezintă adaptarea la lumină iar timpul necesar de adaptare este cam de 5 minute.

II) Adaptarea la întunericCând un individ stă mult la întuneric retinenul și opsinele din celulele fotoreceptoare sunt transformate în pigmenți vizuali iar vitamina A se transformă în retinen crescând astfel cantitatea de pigment vizual.Acest proces e denumit adaptarea la întuneric . Timpul necesar : 20 min

Sensibilitatea unei celule cu bastonaș la întuneric e de zeci de ori mai mare decât mla lumină din acest motiv vederea nocturnă sau scotopsină e asigurată de celulele cu bastonaș. În avitamina A se compromite adaptarea la întuneric.

Reducerea vederii: - Diurne – hemerolopie

Nocturne – mictolopie

Vederea în alb negru și cromatic

Stimularea celulelor cu bastonaș produce senzația de lumină albă iar lipsa senzației duce la negru. Corpurile care reflectă toate radiațiile luminoase apar albe iar cele care absorb toate radiațiile apar negre.

Stimularea celulelor cu conuri produce senzații diferite în funcție de pigmentul vizual pe care în conțin astfel există celule cu conuri care conțin pigmenți sensibili la culoarea roșie numiți conuri roșii. Conuri sensibile la culoarea verde numite conuri verzi și conuri sensibile la culoarea albastră numite conuri albastre.

Stimularea egală a celor 3 tipuri de conuri produc senzația de alb. Stimularea unei singure categorii de conturi produce senzația culorii absorbite.

Culorile primare : Roșu , Verde , Albastru iar prin amestecul lor în proporții diferite se pot obține toate celelalte culori ale spectrului luminos inclusiv culoarea albă . ( Roșu , Portocaliu , Galben , Verde , Albastru , Indigo , Violet ). Fiecărei culori din spectru îi corespunde o culoare complementară care în amestec cu prima dau culoarea albă.

Unul din defectele cromatice se numește daltonism sau cecitate cromatică. Persoanele care nu au din naștere celulele cu con corespunzătoare uneia dintre cele 3 culori fundamentale văd în locul culorii respective un ton cenușiu iar cel mai frecvent lipesc celulele cu con sensibile la culorile verde și la roșu. Această boală apare în exclusivitate la bărbați datorită unei gene recesive x-linkata . 8% din populația masculină suferă de daltonism.

Analizatorul vestibulo-cohlearEste pentru poziția corpului în repaus și în mișcare si este situat în urechea internă.

Distingem 2 componente:

- Analizatorul auditiv care are anexat un nerv ce conduce impulsul și anume nervul acustic sau cohlear pe traiectul căruia se află ganglionul spiral Corti

- Analizatorul vestibular care are anexat nervul vestibular pe traiectul căruia se află ganglionul vestibular Scarpa.

Cei 2 nervi se unesc și formează nervul 8 acustico-vestibular care se îndreaptă spre trunchiul cerebral în care pătrunde prin șanțul bulbopontin.

Analizatorul auditivDeține la unele animale roluri importante legate de orientarea în spațiu, pentru depistarea surselor de hrană și a pericolelor iar la om servește la perceperea vorbirii care stă la baza relațiilor interumane.

Urechea umană percepe undele sonore repetate într-o anumită ordine numite sunete sau care succed neregulat numite zgomote.

Undele sonore au 3 proprietăți fundamentale

- Intensitatea determinată de amplitudine- Înălțimea condiționată de frecvență - Timbrul depinzând de vibrațiile armonice supraadăugate sau superioare.

Frecvența sunetelor percepute de urechea umană e cuprinsă între 0 -130 db.

Prin perfecționarea aparatului auditiv s-au dezvoltat anexele importante ale acestui analizator care sunt urechea internă și urechea medie.

Urechea externă:Formată din:

- Pavilionul urechii- Conductul auditiv extern care e acoperit de piele.

Urechea medie ( casa timpanului)Formată dintr-o cavitate pneumatică săpată în stânca osului temporal fiind tapetată de mucoasă și prezența următorilor pereți:

- Peretele lateral reprezentat de timpan care e acoperit pe partea laterală de piele și pe cea internă de mucoasă . El separă urechea externă de cea medie și are o structură fibroasă.

- Peretele medial care prezintă fereastra ovală și fereastra rotundă.- Peretele anterior la nivelul căruia se deschide orificiul trompei lui Eustachio prin

care urechea medie comunică cu nazofaringele și care are rolul de a egala presiunea pe ambele fețe ale timpanului.

În interior urechea medie conține un lanț articulat de 3 oscioare care o traversează de la timpan până la fereastra ovală care sunt ciocan , nicovală și scăriță.

Ciocanul și scărița au fiecare anexat câte un mușchi astfel mușchiul ciocanului are rolul de a diminua vibrațiile sonore puternice . Mușchiul scăriței are rolul de a amplifica vibrațiile sonore prea slabe reglând astfel intensitatea undei sonore.

Urechea internă:Formată din cavități săpate în stânca osului temporal care alcătuiesc labirintul osos în interiorul căruia se află un sistem de camere membranoase care alcătuiesc labirintul membranos

Între labirintul osos și cel membranos se află perilimfă.

Labirintul ososFormat din :

- Vestibulul osos care e o cavitate cu 6 pereți.- Cele 3 canale semicirculare osoase care se află în planuri perpendiculare unul pe

celălalt iar fiecare canal se deschide la o extremitate printr-o dilatație mai largă numită ampulă iar la cealaltă extremitate canalul anterior se unește cu cel posterior printr-un canal comun înainte de a se deschide în vestibul. Ca urmare cele 3 canale semicirculare se vor deschide în vestibulul osos prin 5 orificii.

- Melcul osos ( cohlee osoasă) care e situat anterior de vestibul fiind un canal osos spiralat răsucit de 2 ori și jumătate în jurul unui ax central numit columelă sau modiol pe care se prinde lama spirală osoasă care e întregită de lama bazilară a labirintului membranos. Aceste 2 membrane spirală și bazilară împart lumenul melcului osos în 2 rampe# Una superioară numită rampă vestibulară care e situată deasupra membranei vestibulare.# Una inferioară sau timpanică situată sub membrana bazilară.Cele 2 rampe conțin perilimfă care e un lichid cu componență similară a lichidului cefalorahidian.Spre vârful melcului lama spirală lasă un spațiu liber numit Helicotrenă.

Labirintul membranosE format și el dintr-un sistem de camere situate în interiorul labirintului osos.

- Vestibul membranos care e format din 2 cavități membranoase

Utricula situată în partea superioarăSacula situată sub utriculă

De la utriculă și saculă pleacă câte un canal endolimfatic formând un canal endolimfatic comun

În utriculă se deschid cele 3 canale semicirculare membranoase care sunt situate în interiorul celor osoase și care sunt și ele perpendiculare unul pe celălalt. Și ele prezintă 3 extremități dilatate numite ampule și 2 extremități nedilatate numite neampule.

De la saculă pleacă un canal care face legătura cu melcul membranos numit și canal cohlear care e situat în interiorul melcului osos pe care nu îl ocupă în întregime ci doar parțial în spațiul care corespund celor 2 membrane bazilară și vestibulară Reissner.

Canalul cohlear conține organul corti care e așezat pe membrana bazilară și conține receptorii acustici.

În centrul organului corti se află un spațiu triunghiular numit tunelul corti pe laturile căruia se află stâlpii interni și externi iar lateral se află cel de susținere deasupra cărora se află celulele receptoare auditive. La polul bazal al celulelor receptoare sosesc dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral corti iar la polul apical se găsesc cili auditivi care pătrund în membrana reticulată secretată de celulele de susținere.

Deasupra cililor auditive se află membrana tectoria.

Calea acusticăProtoneuronul se află în ganglionul spiral Corti ale cărui dendrite ajung la polul bazal al celulelor receptoare auditive din organul Corti iar axonii formează nervul cohlear care ajung la nucleii cohleari pontini ( anteriori și posteriori) unde se găsește deutoneuronul . Axonii acestora se încrucișează după care capătă un traiect ascendent ajungând la coliculii cvadrigemeni inferiori din mezencefal unde se gătește al 3 lea neuron al căii . Aceștia sunt legați prin brațul coliculului inferior de corpii geniculați mediali din metatalamus unde se află al 4 lea neuron al căii. Axonul acestuia se proiectează în girul temporal superior unde se află aria auditivă primară iar în jurul ei se află aria auditivă secundară sau de asociație.

Mecanismul recepției auditive:Celulele receptoare auditive sau senzoriale de la nivelul organului Corti transformă energia mecanică a sunetelor în impuls nervos. Unda sonoră sau sunetul e transmis până la organul Corti prin pavilionul urechii care captează și dirijează sunetele spre conductul auditiv extern. Apoi unda sonoră pune în vibrație membrana timpanică care antrenează lanțul articulat de 3 oscioare.

Perforațiile timpanului nu duc la surditate ci doar la o scădere a acuității auditive a urechii respective.

Apoi unda sonoră e transmisă succesiv ferestrei ovale , perilimfei și endolimfei care se găsesc în interiorul canalului cohlear.

Variațiile de presiune ale endolimfei fac să vibreze membrana bazilară pe care se găsește organul Corti. Vibrațiile membranei bazilare antrenează celulele receptoare auditive care vor suferi deformații mecanice la contactul cu membrana tectoria.

Înclinarea cililor într-o parte depolarizează celulele iar în direcție opusă le hiperpolarizează. Depolarizările cresc frecvența potențialilor de acțiune iar hiperpolarizarea o reduc.

Membrana bazilară are o structură comparabilă cu un rezonator cu coarde căruia îi corespund particularități de elasticitate și de rezonanță.

Astfel baza melcului intra în rezonanță cu sunetele cu frecvențe înalte ( 1500 Hz)

Mijlocul membranei bazilare rezonează la o frecvență medie ( 5000 Hz)

Vârful membranei rezonează la frecvențele joase ( 20- 500 Hz )

Fiecare neuron senzitiv din ganglionul spiral Corti transmite impulsuri nervoase de la o anumită zonă a membranei bazilare pe care se află organul corti astfel sunetele de o anumită frecvență activează anumiți neuroni cohleari , coliculari și metatalamici. În felul acesta excitațiile sonore sunt separate la nivelul membranei bazilare și se transmit prin fibre izolate spre neuronii corticali.

Identificarea direcției de unde vine sunetul se realizează prin 2 mecanisme principale:

- Prin detectarea decalajului în timp dintre sunetele acustice care intră in cele 2 urechi.

- Prin diferențele de intensitate a sunetului care ajunge la cele 2 urechi.

Analizatorul vestibularÎn urechea internă se află analizatorul vestibular ( componente vestibulare) . Acest analizator are funcția de a furniza informații asupra poziției și mișcării corpului în spațiu pe baza căreia se declanșează reflexele posturale și gestuale.

La această funcție participă și informațiile de la nivelul receptorilor musculari kinestezici (proprioceptori ) , receptorii cutanați de tact și presiune și vizuali.

Arhicerebelul are și el rol în echilibru.

Receptorii vestibulari se află în labirintul membranos care e situat în cel osos. În vestibulul membranos reprezentat de utriculă și saculă se află câte o maculă numită maculă utriculară și macula saculară acestea fiind formate din celule de susținere așezate pe o membrană bazală printre care se află celulele senzoriale cu cili. La polul bazal al celulelor senzoriale sosesc dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa iar cilii cestor celule sunt înglobați în membrana otolitică în care se află granule de carbonat de Ca și Mg numite otolite sau otoliți.

În ampulele canalelor semicirculare membranoase sunt localizate crestele ampulare care sunt formate din celule de susținere și din celule senzoriale prevăzut la polul apical cu cili care pătrund într-o cupolă gelatinoasă iar la polul bazal al celulelor senzoriale se află dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa care reprezintă protoneuronul căii vestibulare.

Dendrita protoneuronului ajunge la celulele senzoriale cu cili din macula utriculară și saculă și din crestele ampulare . Axonii celulelor senzoriale formează ramura vestibulară a nervului 8 care se îndreptă spre nucleii vestibulari bulbari care sunt superior , inferior , lateral și medial unde se găsește cel de-al doilea neuron al căii vestibulare. De la nucleii vestibulari bulbari pleacă următoarele fascicule:

- Spre măduva spinării pleacă fasciculul vestibulo-spinal care controlează tonusul muscular.

- Spre cerebel pleacă fasciculul vestibulo-cerebelos care controlează echilibrul static și dinamic.

- Spre nucleii nervilor cranieni 3 , 4, 6 pleacă fasciculul vestibulo-nuclear care controlează mișcările globului ocular cu punct de plecare labirintic.

- Spre talamus pleacă fasciculul spino-toracic care se continuă spre scoarța cerebrală cu fasciculul talamo-cortical.

FiziologieAre rolul de a informa scoarța cerebrală despre poziția capului în spațiu și despre accelerările liniare sau circulare la care acesta e supus.

Simțul vestibular nu este un simț propriu zis al echilibrului ci doar o componenta importantă a mecanismelor ce contribuie la reglarea echilibrului alături de analizatorii motor , vizual , tactil și arhicerebelul.

Segmentul periferic:

Receptorii maculari din utriculă și saculă sunt stimulați mecanic de otolite atât în condiții statice cât și în condiții dinamice.

Când capul e mișcat otolitele apasă asupra cililor celulelor senzoriale care transmit impulsuri centrilor nervoși pe care îi informează asupra poziției capului în raport cu direcția vectorului gravitațional.

Când capul și corpul suferă accelerări liniare care pot fi înainte , înapoi , lateral forțele de inerție împing otolitele care sunt mai dense decât endolimfa din canalul cohlear în sensul opus deplasării. Ca urmare se declanșează la nivelul centrilor nervoși reacții motorii corectoare ale poziției capului și corpului pentru menținerea echilibrului pe toată durata mișcării.

De remarcat că receptorii maculari nu detectează viteza de deplasare a capului/corpului și doar accelerația și anume receptorii din utriculă accelerația orizontală iar cei din saculă accelerația verticală.

Receptorii otolitici nu participă la menținerea echilibrului în condițiile accelerării circulare ale capului/corpului.

Crestele ampulare și cupolele gelatinoase care se găsesc la baza canalelor semicirculare sunt cel-l de-al doilea organ receptor al acestui analizator care e responsabil de menținerea echilibrului în condiții de accelerare circulară ale capului și corpului . Cilii celulelor receptoare din canalele semicirculare sunt excitați mecanic de deplasarea endolimfei care se găsește în interiorul canalului cohlear sau a melcului membranos.

Orice mișcare de rotație a capului sau corpului antrenează rotația simultană a canalelor semicirculare membranoase aflate în planul rotației respective.

Datorită inerției endolimfa din canalul cohlear va suferi o deplasare relativă în sens opus și va inclina cupola gelatinoasă în sensul deplasării respective. Fenomenele mecanice se petrec simultan în canalele semicirculare dar cu un sens inversat.

Recepționarea mișcărilor circulare ale corpului e posibilă datorită orientării canalelor semicirculare în cele 3 planuri ale spațiului care sunt frontal , orizontal și sagital.

Prin combinarea impulsurilor sosite de la cele 3 perechi de canale semicirculare ale ambelor urechi , centrii nervoși sunt conștienți în orice minut de mișcarea efectorilor.

Analizatorul olfactivSimțul mirosului numit olfactiv e slab dezvoltat la om comparativ cu alte animale.

Rolul său principal constă în a depista prezența în aer a unor substanțe mirositoarea eventual nocive și împreună cu simțul gustului de a participa la aprecierea calității alimentelor și la declanșarea secrețiilor digestive.

Receptorii acestui analizator sunt chemoreceptori din mucoasa olfactivă care ocupă partea posterosuperioară a foselor nazale și sunt reprezentați de celulele olfactive bipolare care au rol de protoneuron. Aceste celule au o dendrită scurtă și groasă care se termin cu o veziculă numită buton olfactiv care e prevăzută cu cili.

Axonii celulelor olfactive bipolare pleacă de la polul bazal al lor și se înmănunchează formând nervii olfactivi în număr de 10-20 . Ei străbat lama ciuruită a osului etmoid și se termină în bulbul olfactiv unde fac sinapsă cu celulele mitrale de la acest nivel care sunt neuroni multipolari și care reprezintă deutoneuronul căii olfactive.

Axonii celui de-al doilea neuron formează tracturile olfactive care se proiectează pe fața medială a lobului temporal unde se află aria olfactivă mai precis în girul hipocampic și nucleul amigdalian ( nu are legătură cu talamusul și are doar 2 neuroni).

La fel ca și simțul gustului , simțul mirosului este un simț chimic care e cel mai puțin lămurit dintre toate simțurile noastre.

Pentru a putea fi mirosită o substanță trebuie să fie volatilă și să ajungă în narine și să fie solubilă astfel încât să poată traversa stratul de mucus din fosele nazale și să ajungă la celulele receptoare olfactive deoarece acesta căptușește suprafața internă a cavitații nazale.

Polul dinspre mucoasă al celulelor olfactive bipolare formează un buton olfactiv prin care se proiectează 6-12 cili olfactivi către mucoasă . Acești cili sunt cei care reacționează la mirosurile din aer și apoi stimulează celulele olfactive. Membrana cililor conține un număr mare de molecule proteice de care se leagă substanțele mirositoare. În urma acestui proces se produce depolarizarea celulelor receptoare ducând la generarea potențialilor de recepție. Deși omul poate distinge până la 10 000 de mirosuri diferite există un număr de 50 de mirosuri primare datorită a căror combinație în proporții diferite rezultă întreaga diversitate de senzații olfactive .

Anumite substanțe chimice pot stimula pe lângă terminațiile nervului 1 și terminații nervoase ale nervului 5 producând reacții speciale astfel piperul determină strănutul iar ceapa lăcrimarea iar sărurile de amoniu stimulează reflexele respiratorii.

Mucoasa olfactivă e formată din celule olfactive bipolare dar și din celule de susținere de natură epitelială care formează epiteliul COLUMNAL.

Substanțele odorante provoacă stimularea și senzația olfactivă dacă ajung în cornetul nazal superior unde se află mucoasa olfactivă pentru aceasta fiind necesară fie o inspirație mai profundă fie inspirații scurte și repetate numite adulmecare.

Pragul sensibilității olfactive e reprezentat de concentrația minimă dintr-o substanță odorantă care provoacă senzația de miros. Ea fiind pentru eteri 1/1 milion g / litru aer iar pentru mosc 1/10 milioane g/litru aer.

Determinarea senzației olfactive se face cu ajutorul aparatului numit olfactometru iar acuitatea olfactivă este invers proporțională cu concentrația substanței odorante.

Analizatorul gustativAre rolul de a informa asupra calității alimentelor introduse în cavitatea bucală . Intervine și în declanșarea reflexelor necondiționate , a salivației și glandelor digestive.

Receptorii acestui analizator sunt tot chemoreceptori reprezentați de muguri gustativ ide la nivelul papilelor linguale caliciforme sau circumvalate , fungiforme și foliate ( papilele filiforme nu au ) .

Mugurii gustativi au formă ovoidală și sunt formați din celule de suport sau de susținere și celule receptoare cu cili care se proiectează prin porul gustativ la suprafața limbii unde vin în contact cu substanțele sapide dizolvate în salivă .

Celulele receptoare senzoriale prezintă la polul apical un microvil iar la polul bazal sosesc terminații nervoase ale nervului 7 , 9 , 10.

Protoneuronul se află în ganglionii superiori și inferiori de pe traiectul acestui nerv.

Deutoneuronul se află în nucleul solitar din bulb. Axonii celui de-al doilea neuron se încrucișează după care se îndreaptă spre talamus unde se află cel de-al 3 lea neuron al căii al cărui axon se proiectează în scoarța cerebrală și anume în partea inferioară a girului postcentral unde se află aria gustativă primară.

Omul percepe 4 gusturi fundamentale:

- Dulce – la vârful limbii- Acru – pe marginea limbii- Sărat - n partea anterioară a feței dorsale- Amar – pe fața dorsală a limbii

Identificarea substanțelor chimice specifice care stimulează receptorii gustativi este încă incomplet cunoscută dar au fost identificați cel puțin 13 posibili sau probabili receptori chimici în celulele gustative.

Cei mai mulți dintre mugurii gustativi pot fi stimulați de 2 sau mai mulți stimuli gustativi care nu intră în categoria celor primari dar de obicei predomină 1-2 categorii din gusturile primare.

La contactul dintre substanțele sapide și celulele receptoare gustative se produce depolarizarea lor ducând la apariția potențialului de receptor și astfel substanțele chimice se leagă de moleculele proteice ale celulelor receptoare care pătrund în membrana microvililor și deschid canalele ionice ale acestora permițând astfel pătrunderea ionilor de NA care va depolariza celula.

Pragul sensibilității gustative e reprezentat de concentrația cea mai slabă la care stimulul produce o senzație gustativă și variază foarte mult de la o substanță la alta. Acest prag este mai ridicat la substanțele dulci și mai scăzut la cele amare.

Pentru zahăr pragul este de 1g/l iar pentru chinină este de 0,005 g/l la o temperatură de 24g.c.

Băuturile prea calde sau prea reci nu au gust iar degustătorii de vin pot deosebii până la 300 gusturi diferite.

Analizatorul muscularDesfășurarea normală a activității motorii necesită informarea permanentă a SNC asupra poziției spațiale a corpului , a diferitelor sale segmente și a gradului de contracție a mușchilor .

Aceste informații sunt furnizate de receptorii aparatului vestibular , de receptorii cutanați , vizuali dar și de anumiți receptori specifici care se află în aparatul locomotor numiți proprioceptori.

Receptorii acestui analizator sunt situați în mușchi , tendoane , articulații , ligamente și periost. Receptorii kinestezici din periost și articulații sunt :

1) Corpusculii Vatter-Pacini care sunt identici cu cei din piele și sunt sensibili la mișcări si modificări de presiune.

2) Receptorii situați la joncțiunea mușchi-tendon sunt corpusculii neurotendinoși Golgi. În corpuscul pătrund 1-3 fibre nervoase care sunt stimulate de întinderea puternică a tendonului . Ei monitorizează continuu tensiunea produsă în tendoane de contracția mușchiului sau de întinderea pasivă. Neuronii senzitivi ai acestor receptori fac sinapsă cu neuronii de asociație sau intercalari din măduvă care prezintă sinapse inhibitorii cu neuronii motori care inervează mușchiul acesta ajutând la prevenirea contracției musculare excesive sau a alungirii exagerate a mușchiului.

3) Terminații nervoase libere se ramifică în toată grosimea capsulei articulare și trimit sensibilitatea dureroasă articulară.

4) Fusurile neuromusculare sunt diseminate (răspândite) printre fibrele musculare striate obișnuite care sunt stimulate de tensiunea dezvoltată în timpul contracției musculare.

Fusul neuromuscular este o porțiune alungită , fusiformă situată printre fibrele musculare scheletice și paralel cu acestea . Fiecare fus constă din 5-10 fibre musculare modificate incluse într-o capsulă conjunctivă numite fibre intrafusale pentru a putea fii diferențiate de fibrele musculare situate obișnuite numite exterofusale.

Sunt constituite dintr-o porțiune centrală necontractilă care conține nuclei și din extremități alungite contractile care se termină pe tendoane sau pe fibrele extrafusiforme. În funcție de dispunerea nucleilor ele se clasifică în:

1) Fibre cu sac nuclear care prezintă o porțiune centrală dilatată cu ______ nuclei.2) Fibre cu lanț nuclear care au nuclei așezați în șir pe toată lungimea lor.

Fusurile au inervație dublă : Senzitivă și Motorie

Inervația senzitivă e asigurată de dendrite ale neuronilor din ganglionul spinal și care sunt de 2 tipuri:

În zona centrală se găsesc terminații primare spiralate sau anulo-spirale care se desprind în jurul porțiunilor centrale a fibrelor cu sac nuclear. Ele reprezintă principala structură aferentă a fusului neuromuscular și care au viteză de conducere foarte mare.

Deasupra și dedesubtul acestora se află terminațiile secundare în floare sau în buchet care sunt mai subțiri și viteza de conducere mai mică. Ele se termină pe zonele contractile ale extremităților fibrele cu lanț muscular.

Inervația motorie e asigurată de axoni neuronilor ganglionari din cornul anterior medular care ajung la porțiunea periferică a fibrelor cu sac nuclear și cu lanț nuclear pe care le contractă determinând întinderea porțiunii centrale ceea ce duce la stimularea fibrelor senzitive primare și secundare.

Impulsul nervos se transmite neuronilor alfa tot din cornul anterior ce duce la contracția fibrelor exterofusale determinând astfel contracția mușchiului.

Impulsurile aferente de la proprioceptori sunt conduse pe căile sensibilității proprioceptive și anume :

- Pe calea sensibilității proprioceptive conștiente prin fasciculele spinobulbare.- Pe calea sensibilității inconștiente prin fasciculele spinocerebeloase.

Dispunerea în paralele a fibrelor intrafusale cu cele extrafusale face ca întinderea fibrelor extrafusale să determine întinderea celor intrafusale.

În măduva spinării există 2 tipuri de motoneuroni care inervează mușchii scheletici și anume motoneuroni afla care inervează fibrele extrafusale și gama care inervează fibrele intrafusale.

Relaxarea musculară e prevenită prin întinderea și activitatea fusurilor neuromusculare care la rândul lor declanșează o reacție reflexă astfel acest mecanism produce o întinderea și o tensiune musculară de relaxare care e tonusul muscular.

Proiecția corticală a analizatorului kinestezic se află în girusul în girusul postcentral din cortexul cerebral.

Al 3 lea neuron se află în nucleul talamic VENTRO-MEDIAL