Upload
madalina-roman
View
213
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
analiza structurii diferentiate a unor ferme
Citation preview
Analiza structurii diferentiate a unor ferme ecologice din diferite tari Europene
Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care
favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător.
Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor
sintetici şi a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea
animalelor, se evită folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de
creştere, şi se pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane
cu produse naturale.
Grija pentru o alimentatie sanatoasa a dus la cresterea productiei locale de
alimente ecologice, pana la afaceri de milioane de euro, reprezentand investitii
semnificative in ferme, supermarket-uri, restaurante speciale si fabrici din diferite
tari Europene.Cercetările în agricultura ecologică sunt organizate diferit în ţările
europene. Până în 1980 a fost în principal condusă de institute private de cercetare,
care a fost punctul de pornire pentru dezvoltarea cercetărilor în cadrul fermelor
ecologice din 1920. În 1980 prima universitate a adăugat agricultura ecologică în
curriculum lor, în 1990 primul proiect înfiinţat de UE pentru agricultura ecologică
a contribuit la o mai bună colaborare a cercetărilor în agricultura ecologică la nivel
european, şi primul institut de cercetare a devenit activ.
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa
următoarea evoluţie(după Ion V. şi colab., 2005):
anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania,
odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf
Steiner;
în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde
dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în
prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din ţările
germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în
Elveţia;
1
în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;
anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către
Asociaţia Solului din Marea Britanne;
în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de
Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franţa;
se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura
Organică din Elveţia, care este în prezent cel mai mare institut de
cercetare pentru agricultura ecologică din lume;
în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din
Germania;
la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi
organizaţiilor pentru agricultură ecologică şi se publică standardele de
bază IFOAM;
în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;
în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la
Nuremberg;
1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii
Europene;
în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura
ecologică, care devine lege în 1993;
în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin
financiar pentru agricultura ecologică în UE şi se pune bazele
programului IFOAM de acreditare;
anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru
agricultura ecologică din Danemarca;
în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr.
1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura
ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie
1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de
origine animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;
în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede
măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică,
2
în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un
plan european de Acţiune pentru agricultura ecologică.
În perioada 1999 - 2003, suprafetele cultivate ecologic au crescut,
considerabil, în special în statele în care agricultura ecologica reprezenta un
procent relativ mic în 1999: Grecia si-a triplat suprafetele cultivate ecologic,
Portugalia a înregistrat o crestere de 50%, Austria de 10%, iar Cehia de 15%, în
timp ce statele care detineau, deja, ponderi mai mari decât media UE-25 au
înregistrat cresteri relativ mici.
Marile aşteptări politice şi sociale şi interesul pentru cercetări în cadrul
agriculturii ecologice sunt reflectate în faptul că planul de acţiune european este în
lucru şi acest plan de acţiune naţional există deja, incluzând programe speciale de
cercetare în cadrul agriculturii ecologice (ex: Germania: Schema Federală a
Agriculturii Ecologice BOEL; Danemarca: Centru de Cercetare Danez pentru
Agricultura Ecologică DARCOF). În momentul de faţă institutele de cercetare se
bucură de o atenţie tot mai mare în multe ţări : în Franţa: Institutul Naţional pentru
Cercetare în Agricultura Ecologică INRA are acum un grup de coordonare pentru
agricultura ecologică (Comitetul Intern pentru agricultura ecologică CIAB), şi
Institutul Federal german de cercetare pentru agricultură (FAL) are un institut de
cercetare dedicat cercetărilor în agricultura ecologică, şi îşi diversifică de
asemenea activităţile de coordonare.
În Germania după lansarea Schemei Federale pentru Agricultura Ecologică,
situaţia este chiar satisfăcătoare.
Din contră, Italia sprijină foarte puţin cercetările din cadrul agriculturii
ecologice. Banii pentru cercetare provin de la Comisia Europeană cât şi din
informaţiile Ministerului Italian al Agriculturii.Italia ramâne tara europeana cu cele
mai extinse suprafete cultivate ecologic: peste 1 milion de hectare (din care doua
regiuni, Sicilia si Sardinia, reprezinta aproape jumatate), adica 1/5 din total UE-25,
urmata de Germania, Spania, Marea Britanie si Franta, Austria etc. Tot Italia are si
cel mai mare numar de ferme ecologice (31% din total UE-25), urmata de Austria,
Spania si Germania.
3
În ciuda faptului că Italia are cea mai mare suprafaţă utilizată în mod
ecologic din Europa, are unul dintre cele mai mici bugete pentru cercetările în
cadrul agriculturii ecologice. Sumele pentru finanţarea cercetării se bazează atât pe
raportul Comisiei Europene cât şi pe informaţii ale Ministerului Agriculturii din
Italia.
În cadrul programelor de cercetare ale Uniunii Europene au fost finanţate
mai multe proiecte pentru agricultura ecologică. Referitor la cererea de ofertă
pentru cel de-al şaselea program cadru care a fost lansat în anul 2002, agricultura
ecologică joacă un rol mult mai proeminent decât în programele anterioare, iar prin
acesta sunt finanţate mai multe proiecte de cercetare în agricultura ecologică.
O data cu dezvoltarea cerintelor pietei se impune un plan de masuri menit
sa satisfaca cererea in crestere de produse ecologice la nivel european, atat din
punct de vedere calitativ cat si cantitativ.
Piata produselor ecologice este una din pietele in continua dezvoltare cu o
crestere anuala de 20%. Pentru a fi recunoscute ca produse ecologice, produsele
trebuie să facă referiri explicite, în scopul comercializarii lor, la modul de
producţie ecologic, să fie etichetate şi să se supună controlului unui organism de
inspecţie, în scopul obţinerii certificatului de control. În zootehnie, fermele
certificate în UE-25 înregistrau un septel total de aproape 3 milioane în 2003 (2,3
% din total), cu Italia, Suedia si Germania pe primele locuri (peste 0,4 milioane,
fiecare).
În ceea ce priveste programele de finantare în domeniul agriculturii si
protectiei mediului, aproape jumatate din totalul suprafetelor cultivate ecologic în
UE-15 au beneficiat de sustinere în 2003, pe primele locuri situându-se tari ca
Suedia (67% din totalul suprafetelor care au beneficiat de finantari), Danemarca
(37%), Olanda (26%), Italia (22%) si Marea Britanie (20%) (figura 1).
Figura 1
Clasificarea tarilor cu cea mai mare suprafata ecologica
4
Agricultura ecologica este un sector nou in Romania. Romania dispune de
conditii favorabile pentru promovarea agriculturii ecologice si anume:
soluri fertile si productive;
chimizarea si tehnologizarea nu au atins inca nivelurile din tarile
puternic industrializate;
agricultura romaneasca traditionala se bazeaza pe utilizarea de
tehnologii curate;
exista posibilitatea sa se delimiteze perimetre ecologice, nepoluante
unde sa se aplice practicile agriculturii ecologice;
cererea pentru produse ecologice este in crestere;
-agricultura ecologica poate deveni o sursa de ocupare a populatiei
din mediul rural.
Numarul producatorilor ecologici a crescut de la 100.000 în 1998 la
135.000 în 2003 (2% din totalul agricultorilor), din 157.000 agenti economici cu
activitate în domeniu (producatori, procesatori si importatori).
5