TEHNOLOGIA AMENAJARII MAGAZINULUI

3.1. Categorii fundamentale de magazine

Plecând de la faptul că un magazin este caracterizat prin: localizare în spaţiu, sortimentul pe care-l prezintă şi îi determină mărimea şi caracterul său – mai mult sau mai puţin atractiv – care defineşte zona de atracţie putem lua în considerare tipologia care face referire la magazine de atracţie şi magazine de proximitate. Fiecare dintre aceste tipuri de magazine combină frecvent factorii ca gradul de atractivitate şi distanţa sau timpul consacrat cumpărăturii.

După ritmul de cumpărare a produselor pot fi puse în evidentă trei categorii fundamentale de puncte de vânzare:

magazine de proximitate; magazine de atracţie cu dominantă alimentară; magazine de atracţie cu dominantă nealimentară.

Prin prisma consumatorului, punctele de vânzare diferă unele faţă de altele din punctul de vedere al următoarelor elemente:

Magazine de proximitate

Magazine de atracţie cu dominantă alimentară

Magazine de atracţie cu dominantă nealimentară

Nevoi - de reînnoire frecventă;

- de reînnoire săptămânală până la sezonieră;

- de reînnoire sezoni-eră, anuală, ocazională;

Clientela - pietonală (85%;)

- zona comercială de

- motorizată (85%);

- frecvenţa

- motorizată (95%);

- zonă comercială

500-1000 m. de magazin;

- frecvenţă intensivă;

săptămânală; întinsă pe o distanţă de până la 40 Km de magazin;

- frecvenţă – o dată sau de două ori pe an;

Asortiment - strict limitat la produse banale;

- redus la băcănie şi băuturi;

- produse proaspete dominante;

- articole banale completate cu articole semibanale;

- limitat în profunzime pentru a permite o prezentare de modă;

- axate pe articole de frecvenţă rară;

dezvoltat în profunzime şi lărgime;

CA - ridicată, obţinută prin frecvenţa reînnoită a unei clientele limitată la zona comercială respectivă;

- ridicată pentru articolele banale, mai slabă pentru articolele semibanale;

- medie, rezultat al frecvenţei de cumpărare ocazională a unei clientele numeroase;

Service - autoservire generalizată, exclusiv pentru anumite raioane;

- autoservire la toate raioanele;

- fără service după vânzare;

- alegere liberă asistată;

- consultanţă din partea vânzătorului înainte şi după vânzare;

Adaosul comercial

- limitat în procente, dar multiplicat valoric prin rotaţia rapidă a stocului;

- scăzută în procent pentru articolele banale, ridicată în medie pentru articolele semibanale, multimplicat valoric prin rotaţia rapidă a stocului

- ridicată

Sursa: Tehnologie Comercială, AL Ristea, Ed. Expert, 1999

3.2. Planificarea spaţiului comercial

3.2.1. Amenajarea spaţiului comercial

Spaţiul comercial reprezintă o resursă fundamentală a comerţului care este limitată şi rigidă, spre deosebire de asortiment care cunoaşte un proces continuu de reînnoire.

Pe de o parte cantitatea de mărfuri păstrată în magazin este condiţionată de spaţiul disponibil, iar pe de altă parte, mărimea spaţiului înfluenţează cheltuielile cu personalul.

Tipuri de amenajare a suprafeţei de vânzare:

1. Dispunerea tip grilă se caracterizează prin aceea că grupele de produse sunt expuse pe linii transversale şi longitudinale iar canalele de circulaţie sunt perpendiculare pe acestea. Acest tip este utilizat în general de hipermagazine şi supermagazine.

2. Dispunerea flux liber permite un flux nestructurat al clienţilor, asortimentul de mărfuri este grupat pe familii şi subfamilii de produse. Această dispunere utilizează spaţiul mai puţin eficient decât dispunerea grilă şi este utilizat îndeosebi de magazine sau raioane specializate în comercializarea confecţiilor sau articolelor de încălţăminte.

3. Amenajarea tip boutigue, în care mărfurile sunt grupate astfel încât fiecare familie de produse constituie un raion bine individualizat, cu propriul stil şi ambianţă specifică. Acest sistem de amenajare este utilizat în general de către magazinele de lux sau de puncte de vânzare care comercializează marfuri la preţuri ridicate ce permit absorbirea cheltuielilor generate de acest sistem.

4. Dispunerea tip buclă sau aleea circulară unde raioanele posedă o faţadă pe această pistă circulară.

Suparaţa comercială a magazinului se poate delimita astfel:

sala de vânzare; spaţiu destinat păstrării rezervei de mărfuri;

spaţii auxiliare

primirea, dezambalarea, recepţia mărfurilor; spaţii pentru ambalaje; spaţiu pentru retuşuri şi călcat; sala polivalentă (prezentarea modei, expoziţii); spaţii anexe sanitare şi sociale; spaţii anexe operative (birouri); spaţii tehnice (centrale tehnice, centrale telefonice); goluri pentru lifturi, scări rulante, benzi tansportoare).

O importantă deosebită în organizarea procesului tehnologic o are forma sălii de vânzare. Sunt preferate formele pătrate sau cât mai aproape de această formă datorită condiţilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare. Cât despre înălţimea sălii de vânzare, această ar trebui să fie de 3 -3.5 m.

3.2.2. Dimensionarea raioanelor

Pentru determinarea spaţiului de vânzare pentru fiecare raion se poate apela la una din metodele următoare:

1. Metoda procentului mediu naţional sau zonal – presupune dimensionarea fiecărui raion funcţie de un procent mediu ce reprezintă spaţiul de vânzare destinat unei categorii de produse dintr-un anumit tip de magazin. De exemplu, dacă raionul de dulciuri reprezintă în medie 5% din suprafaţa comercială a magazinului, comerciantul care dispune de o suprafaţă de 500mp, va aloca raionului respectiv 25 mp.

2. Metoda rentabilităţii pe grupe de produse presupune dimensionarea fiecărui raion funcţie de vănzările sau profitul pentru fiecare mp suprafaţă de vânzare. Spaţiul atribuit fiecărei categorii de produse va fi în strănsă legătură cu vânzările sau profitul realizat de acestea.

3. Metoda dezvoltării progresive sau metoda stocului optim de etalare presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape:

- determinarea unui număr teoretic de referinţe pornind de la un asortiment tip pentru fiecare raion;

- stabilirea stocului de etalare;

- stabilirea unei norme de încărcare pe mp suprafaţă de etalare;

- determinarea lungimii linearului alocat fiecărui raion.

Proiectarea planului de amenajare a spaţiului comercial ţinând cont doar de raportul vânzări pe suprafaţă este incorect, deoarece produsele sunt expuse prin intermediul a numeroase modalităţi de prezentare şi echipamente (rafturi, stative, stendere, stelaje, etc). Pentru a realiza o dimensionare corectă trebuie să se recurgă la utilizarea metrului linear care permite estimarea spaţiului de vânzare de-a lungul unei piese de mobilier utilizată pentru prezentarea mărfurilor.

Linearul reprezintă lungimea de expunere a produselor într-un magazin.

Mărimea linearului este variabilă în funcţie de sezonalitate,de anumite perioade ale anului, caracterizate prin atingerea unor vârfuri de cerere şi nu în ultimul rând, de modă.

Criterii utilizate pentru alocarea spaţiilor pentru fiecare produs:

1. Alocarea linearului pentru fiecare produs funcţie de volumul sau valoarea vânzărilor

Avantaje: uşor de aplicat, simplitate;

Dezavantaje: bazându-se pe date din perioadele precedente poate omite noile produse; nu ţine cont de marjă;

2. Determinarea linearului în funcţie de cota de piaţă repartizează linearul în raport cu cota de piaţă naţională, locală sau regională a unui produs. De exemplu, în condiţiile în care cota de piaţă a băuturilor spumoase este de 20%, acestă categorie de produse va ocupa un procent de 20% din totalul linearului.

Avantaje: uşor de utilizat, carater pragmatic;

Dezavantaje: rentabilitatea produselor nu este luată în calcul, noile produse îşi găsesc greu spaţiu;

3. Stabilirea linearului optim funcţie de marja brută presupune atribuirea pentru fiecare produs a unui linear proporţional cu marja prevăzută a se realiza de către raionul respectiv.

Avantaje: ia în considerare rentabilitatea produselor;

Dezavantaje: necesită informaţii numeroase

4. Determinarea spaţiului în funcţie de viteza de circulaţie a stocurilor. Această metodă se bazează pe nivelul desfacerilor zilnice, perioadele de vârf ale cererii şi capacitatea de stocare şi etalare a raionului.

Avantaje: nu recurge la imobilizarea produselor de rezervă;

Dezavantaje: se aplică pentru un număr mic de produse şi cu cerere relativ stabilă.

Pentru o gestionare optimă a linearului, rezultatele obţinute într-o perioadă anterioară trebuie permanent actualizate şi adaptate la modificările apărute în structura sortimentului sau în cererea consumatorilor.

Indicatori de eficienţă

a) Densitatea vânzărilor (vânzările/m2) este una dintre cele mai facile metode în alocarea spaţiilor comerciale. Se utilizează unităţi fizice sau valorice şi se poate calcula pentru analiza performanţelor unui produs, unui raion sau pentru întregul magazin. Se recomandă pentru situaţia în care produsele sunt expuse la un singur nivel.

b) Vănzările/metru linear sau profitul/metru linear. Este o metodă mai precisă deoarece are în vedere veniturile obţinute la nivelul lungimii de prezentare a mărfurilor pentru fiecare piesă de mobilier.

c) Vănzările/m3 sau profitul/m3. Se ai în calcul atât lungimea cât şi adâncimea echipamentului comercial.

d) Marja brută/m2 sau marja brută/metru linear.

e) Pentru compararea rentabilităţii unui raion care comercializează produse cu viteză de circulaţie şi marje diferite se trece la multiplicarea marjei comerciale cu numărul de rotaţii al stocurilor.

f) Indicele de sensibilitate al raionului este unul dintre cei mai sensibili indicatori de apreciere a randamentului spaţiilor comerciale.

g) Elasticitatea linearului.

V – valoarea vânzărilor;L – dimensionarea linearului;∆V – modificarea vânzărilor;

∆L – modificarea linearului.

3.2.3. Implantarea raioanelor

Amplasarea raioanelor în cadrul sălii de vânzare se face funcţie de particularităţile constructive ale clădirii, caracteristicile mărfurilor şi comportamentul spaţial al clienţilor în cadrul sălii de vânzare.

Factorii de influenţă ai planului de aranjare spaţială a suprafeţei de vânzare sunt: natura şi caracteristicile mărfurilor expuse, formele de vânzare practicate, dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare, obiceiurile de cumpărare şi preferinţele cumpărătorilor, condiţiile de aprovizionare de la furnizori.

In elaborarea planului se urmăresc obiective ca: utilizarea raţională a suprafeţei disponibile, dirijarea circuitului clientului, reducerea operaţiunilor de manipulare a mărfurilor, realizarea unui nivel minim al chieltuielilor de circulaţie.

In strănsă legatură cu factorii menţionaţi, se recomandă ca implantarea raioanelor să se realizeze corespunzător următoarelor principii:

- Capacitatea de a crea un volum ridicat al vânzărilor pe mp. Raioanele care ating valori ridicate ale vânzărilor pe mp trebuie să fie situate în zonele cu cea mai densă circulaţie a clienţilor.

- Amplasarea produselor de cerere curentă pe traseul parcurs în mod obişnuit de către consumator, asigurăndu-se însă alternarea acestora cu produse de impuls. Pentru a înlătura reţinerile probabile ale cumpărătorului legate de cheltuirea banilor, de obicei, comercianţii cu amănuntul plasează produsele cu cea mai mare frecvenţă a cererii aproape de intrare. In spaţiile mari de comercializare, articolele cu cerere ridicată sunt plasate la intervale regulate pentru a-l atrage pe cumpărător printre rafturi.Uneori acestea sunt situate între două părţi laterale ale unui raft pentru a crea un model alternant, obţinându-se o expunere maximă a mărfii. Articolele de impuls sunt de regulă situate între aceste două puncte, uneori fiind complementare la articolele cu mare cerere.

- Variaţia sezonieră. Două raioane care vând produse cu sezonalitate diferită pot fi localizate unul lăngă altul. Jucăriile şi mobilierul de grădină sunt două exemple. In perioada sărbătorilor de iarnă, suprafaţa raionului cu jucării poate fi mărită pe seama reducerii temporare a raionului destinat mobilierului de grădină şi viceversa.

- Amplasarea raioanelor care comercializează produse care necesită probe sau demonstraţii în afara fluxului intens al clienţilor. Unităţile comerciale amplasează, în mod frecvent cabinele şi bancurile de probă în afara fluxului principal al clienţilor, în timp ce raioanele propriu-zise (confecţii, aparatură electronică) le sunt alocate zone strategice de implementare. Această practică este mai puţin atractivă pentru cumpărători, mai ales în situaţia în care nu sunt familiarizaţi cu sistemul de amenajare din respectivul punct de vânzare.

- Poziţionarea raioanelor care necesită condiţii şi echipamente specifice de prezentare (carne, peşte, prăjituri etalate în raioane frigorifice) perimetral în cadrul sălii de vânzare pentru a nu stânjenii fluxul de clienţi şi a permite alimentarea facilă a agregatelor frigorifice.

- Amplasarea raioanelor cu grad ridicat de noutate în zone de interes maxim pentru consumatori în scopul promovării acestora.

- Consolidarea imaginii magazinului. Dacă se doreşte o poziţionare a magazinului ca punct de vânzare a produselor proaspete, comerciantul respectiv va avea interesul să plaseze acet raion în zona de debut a circuitului clienţilor pentru a fi în măsură să transmită mesajul clar încă din momentul când clienţii vor pune piciorul în magazin.

In funcţie de dimensiunile magazinului şi profilul acestuia, poziţionarea raioanelor prezintă particularităţi diferite.

In cofetării, tutungerii şi chiaşurile de ziare produsele sunt amplasate în proximitatea căilor de acces ca urmare a vârfului de vânzări dimineaţa şi seara.

In magazinele de încălţăminte, cea mai mare parte a stocului este expus în vitrină sau în jurul pereţilor, permiţând ca o mare parte a spaţiului să fie destinat clienţilor.

Procesul implementării raioanelor se realizează în cadrul a două etape: implementare generală şi implementare în detaliu.

Scopul compartimentării pe raioane este de a se creea un raport optim între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. In practică se utilizează în acest scop, aşa-numita regulă 4.3.2.1., care se bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine, potrivit cărora aceştia se opresc, în cea mai mare parte în apropierea intrării în magazin, evitând drumul până în partea opusă intrării. Pe baza acestor observaţii regula cere ca suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi egale: în prima pătrime, situată în proximitatea intrării, se vor amplasa acele raioane care să contribuie cu 40% la volumul total al vânzărilor, iar în celelalte în ordine, raioanele cu ponderi de 30%, 20% şi 10%. In mod similar, regula poate fi adoptată şi în cazul magazinelor cu mai multe niveluri, avându-se în vedere că zonele cele mai profitabile sunt parterul şi subsolul, iar potenţialul de vânzare se reduce pe măsura înaintării pe verticală.

3.3. Fluxul de circulaţie

Fluxul de circulaţie are în vedere deplasarea consumatorilor în interiorul magazinului care este nemijlocit condiţionat de mărimea şi localizarea spaţială a căilor de circulaţie în cadrul sălii de vânzare. O amenajare optimă poate influenţa comportamentul de cumpărare.

La dimensionarea şi orientarea căilor de circulaţie, trebuie avute în vedere următoarele elemente: poziţionarea punctelor fixe, dispunerea mobilierului comercial, comportamentul spaţial al clienţilor.

Căile de acces în magazin trebuie să fie primitoare, comode, dimensionate astfel încât să asigure circulaţia nestânjenită a clienţilor. Acestea trebuie să fie poziţionate undeva în dreapta unităţii comerciale pentru a orienta fluxul clienţilor în direcţia acelor de ceasornic.

Modelul de flux:

- nu trebuie să creeze impresia unui circuit impus dearece clienţii nu agrează ideea de a fi constrânşi;

- să uşureze efectuarea cumpărăturilor;

- să permită găsirea rapidă a produselor căutate.

Fluxul clienţilor trebuie să fie facilitat prin dimensionarea corectă a căilor de circulaţie. Pentru a preveni aglomeraţia, culoarele de circulaţie trebuie să fie suficient de largi. Recomandările în acest sens constau în existenţa unor culoare principale de 2-3.5 m, care să fie construite în linie dreaptă şi să-şi păstreze lăţimea de trecere pe tot parcursul sălii de vânzare şi culoare secundare de 1.8-2.2 m.

Indicatori de analiză privind fluxul clienţilor în spaţiul de vânzare1:

Indicele de frecventare a raionului

1 0 0in t

m agazininra taucarepersoanedenum aru l

ra ionprintrecu taucarepersoanedenum aru lIfr

Indicele staţionărilor

1 0 0ra ionprintrecu taucarepersoanedenum aru l

ra ioninopritauscarepersoanedenum aru lIs

Indicele de evaluare al personalului

1 0 0produsedeca tegorie ifa tainra ioninsta tiona tepersoanedenum aru l

m anaintinu tefo staucareprodusedenum aru lIep

Indicele intenţiilor de cumpărare

1 0 0co s

m anaintinu tefo staucareprodusedenum aru l

inaseza teprodusedenum aru lIic

Indicele de cumpărare

1 0 0co s

ina seza tep ro d u sed en u m a ru l

icu m p a re to rd en u m a ru lIc

Coeficientul de atracţie a raionului

1 0 0ra ionu lu ia lefrecven ta rdeind ice le

ra iond incum pararedeInd ice leIa r

3.4. Politici comerciale noi ale magazinului

Poziţionarea în magazin. In orice punct de vânzare există poziţii care realizează o vânzare mai bună pentru că atrag uşor atenţia oamenilor. Sunt locuri pe rafturi (la nivelul ochilor, capetele de gondole) pentru categorii de mărfuri cu vânzare rapidă.

Blocurile orizontale şi verticale. Mulţi dintre detailişti comercializează produse similare într-un singur bloc de expunere vertical. Aceasta permite cumpărătorului să facă o selecţie mai bună când se află în faţa unei secţiuni de rafturi. Micii detailişti folosesc blocurile orizontale, cu produsele similare aranjate de-a lungul raftului. Dacă unii autori pledează în favoarea concepţiei referitoare la detailistul independent potrivit căreia căile de acces se potrivesc cu calea pe care călătoreşte ochiul omului, alţii folosesc acceaşi explicaţie pentru a recomanda blocul vertical.

Tehicile de expunere. Dezbaterile despre blocurile orizontale şi verticale sunt mai importante pentru comercianţii care vând produse ambalate sau produse individuale. Vânzătorii de mărfuri pentru casă, de textile şi articole la modă trebuie să folosească expunerile in-store pentru a permite clienţilor să caute direct. Indiferent de regulile de expunere, prezentarea trebuie să fie în permanentă interesantă şi stimulativă.

Crearea interesului. Incercarea de a indentifica regulile din tehnica merchandising pune în pericol singura regulă reală care există în etalarea mărfurilor, adică nevoia de a stimula clienţii să cumpere. Literatura care face referire la comerţul cu amănuntul sugerează aducerea teatrului în magazin. Acest lucru se realizează prin eliminarea soluţiilor de rutină. Detailiştii moderni rotesc stocul sau schimbă poziţia articolelor în magazin pentru a menţine interesul clienţilor.

Sezonalitatea. Schimbarea anotimpurilor oferă un motiv bun pentru a schimba modul de etalare. Unele produse nu au sezonalitate în vânzare.

Increderea în fabricant. Reprezentanţii fabricantului sunt abili în a convinge detailistul că ar putea beneficia de îmbunătăţirea etalării produselor. Anumite fabrici oferă comercianţilor planuri de merchandising pentru o gamă largă de produse, incluzând chiar produse ale concurenţei

Informaţii privitoare la traseele selectate de către clienţi, punctele de interes, sau dimpotrivă, de dezinteres, pot fi obţinute prin studierea fluxurilor parcurse de către cumpărători. Aceste informaţii opt determina reamenajarea unor raioane sau a întregului magazin.

Designul exterior şi interior al magazinului

Designul magazinului este dat de stilul sau atmosfera magazinului şi contribuie la proiectarea unei imagini pe piaţă. Clineţii trebuie sensibilizaţi şi atraşi prin punerea în valoare a atuurilor fiecărui magazin.

3.5.1. Designul exterior al magazinului

Pentru asigurarea identităţii vizuale a magazinului, trebuie respectate următoarele principii:

- magazinul trebuie să creeze impresia abundenţei şi existenţa unei largi posibilităţi de alegere;

- magazinul trebuie să se facă uşor de remarcat şi de reţinut;

- trebuie să fie unic ca şi formă de prezentare;

Componentele designului esterior:

1. Faţada. Ea trebuie să permită identificarea magazinului, să atragă atenţia potenţialilor cumpărători şi să îi determine să intre în magazin.

Din punct de vedere al configuraţie, faţada poate fi liniară, în unghi, arcadă.

Din punct de vedere constructiv se disting: faţade modulare, faţade prefabricate, faţade cu nişe, faţade distinctive (cele modulare).

2. Copertina îndeplineşte următoarele funcţii:

- de protecţie a mărfurilor;

- funcţie arhitecturală;

- funcţie publicitară şi informativa;

3. Vitrina, pe de o parte serveşte pentru aerisire şi iluminare, iar pe de altă parte este un mod de comunicare vizuală cu mediul exterior.

In ultimele decenii, vitrina a devenit un centru principal de interes pentru comercianţi datorită impactului exercitat asupra trecătorilor, iar pentru trecători, principalul argument de a intra într-un magazin.

Vitrinele se pot realiza în mai multe variante:

- de tip liniar;

- de tip alveolar;

- de tip insular (se amenajază pe trotuar în faţa intrării).

4. Modalităţi de acces în cadrul punctelor de vânzare.

Majoritatea magazinelor beneficiază de o singură intrare, poziţionată în dreapta acestuia.

Pentru a creşte numărul vizitatorilor, un magazin ar trebuie sa aibă o intrare în faţa magazinului pentru a atrage pietonii şi una adiacentă parcării.

Efectul căilor de acces asupra clienţilor este amplificat de pardoseala utilizată la intrarea în magazin.

Uşile magazinelor nu trebuie să fie acoperite cu afişe care ar putea constitui un obstacol în calea vizibilităţii în interiorul magazinului.

3. Firma, atrage atenţia clienţilor în mod special prin poziţia sa, iluminarea şi modalitatea de prezentare.

Orientarea firmei este de obicei longitudinală, deasupra accesului, dar se poate realiza şi o amplasare pe plan verical dacă înălţimea magazinului permite.

6. Ambientul de iluminat se referă la modul de iluminare exterioară a unităţilor comerciale, la proiectarea luminilor faţadei magazinului pentru a asigura o cât mai bună vizibilitate a magazinului.

Designul interior al punctului de vânzare

1. Planşeele (inferior şi superior).

Planşeul inferior are atât caracteristici funcţionale (manipularea în plan orizontal), cât şi caracteristici estetice contribuind la imaginea magazinului. O atenţie deosebită trebuie acordată materialului din care este confecţionată pardoseala, în strănsă legătură cu sortimentul de produse comercializat în respectivul magazin.

Pentru a sensibiliza clientul, pardoseala poate avea un rol promoţional prin lipirea pe acesta de autocolante de forme si dimensiuni diferite pentru a sugera diverse mesaje (săgeţi care indice fluxul clienţilor sau îndreaptă clienţii spre un anumit raion).

Planşeul superior trebuie să fie confecţionat din materiale bune pentru că acesta susţine diverse instalaţii electrice sau conducte. Accesoriile de iluminat sunt fie instalate odată cu suprafaţa plafonului, fie sunt suspendate de acesta.

Cu ajutorul tavanelor false se poate micşora suprafaţa magazinului pentru a crea o atmosferă mai intimă. Un rol important în atmosfera magazinului o are culoarea şi materialul tavanului.

2. Pereţii magazinului au funcţia de a separa interiorul magazinului de mediul exterior, pe de o parte, şi de a compartimenta suprafeţele comerciale, pe de altă parte.

Pereţii sunt confecţionaţi din diverse materiale (lemn, metal, ipsos, rigips, sticlă) şi pot fi simpli sau cu un grad ridicat de finisare. Aceştia pot fi şi portabili pentru a asigura o flexibilitate în utilizarea spaţiului, dar şi pentru extinderea, respectiv restrângerea raioanelor în funcţie de sezon.

3. Semnalizarea se realizează prin plăcuţe, pictograme, afişaje electronice ce au drept scop orientarea clienţilor către scări, lifturi, case de marcat şi informarea clienţilor despre modul de poziţionare al raioanelor, atunci când magazinul este mare.

4. Ambientul interior este rezultatul următoarelor tipuri de ambient: ambient constructiv (configuraţia sălii de vânzare), ambient estetic (estetica mobilierului, accesorii), ambinet de iluminat, ambient floral (plantele utilizate), ambinet igientic (curăţenia din magazin şi a personalului), ambient olfactiv (parfumurile personalului şi modalităţile de ventilaţia).