ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ DE SPECIALITATEI. GENERALITĂŢI

Analizând autorităţile care realizează administraţie publică în actualul sistem constituţional şi legal, am stabilit că

este vorba despre două categorii de autorităţi administrative, respectiv despre autorităţi ale administraţiei de stat şi

autorităţi ale administraţiei publice autonome locale.

Administraţia de stat, la rândul său, este formată din două categorii de organe din punctul de vedere al competenţei

teritoriale (rationae loci):

- administraţia de stat centrală (cei doi şefi ai executivului, ministerele, autorităţi centrale autonome);

- administraţia de stat teritorială (prefectul, serviciile desconcentrate ale ministerelor etc.).

Din punct de vedere al competenţei materiale (rationae materiae), administraţia centrală de stat cuprinde două

categorii de organe:

- organe având competenţă materială generală - Preşedintele şi Guvernul;

- organe având competenţă materială de specialitate - ministerele, alte organe centrale de specialitate, organele

centrale autonome.

Primele ministere în România s-au înfiinţat începând cu anul 1831, în baza Regulamentelor Organice, în

Muntenia, şi în 1832 în Moldova, unele ranguri boiereşti fiind transformate în funcţii de miiştri. Ministerele reprezintă o

categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice, având rolul de a organiza exercitarea

şi a executa în concret legile în anumite domenii de activitate.

II. FUNDAMENTE CONSTITUŢIONALE ACTUALE PRIVIND

MINISTERELE ŞI ADMINISTRAŢIA MINISTERIALĂ

Avem în vedere, în primul rând, secţiunea I a capitolului V din titlul III al legii fundamentale, secţiune intitulată

“administraţia publică centrală de specialitate”.

În afara acestor prevederi exprese, dispoziţii în materie mai regăsim şi în alte părţi ale Constituţiei, de exemplu

secţiunea a II-a din acelaşi capitol, care, în art.123 alin.(2) prevede rolul prefectului, de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale sau dispoziţiile

privitoare la membrii Guvernului, respectiv miniştri, deci conducătorii diferitelor autorităţi centrale de specialitate cu

statut de ministere.

1. Categorii de organe centrale de specialitate

Art.116, intitulat “structura”, stabileşte următoarele categorii de organe care constituie, în actualul sistem

constituţional, acest tip de administraţie:

a) ministerele, care se organizează numai în subordinea Guvernului;

b) alte organe de specialitate care se pot organiza :

- în subordinea Guvernului;

- în subordinea ministerelor;

- ca autorităţi centrale autonome.

Rezultă că, din punctul de vedere al statutului lor, al raporturilor cu alte autorităţi administrative, administraţia

centrală de specialitate cuprinde două categorii de organe:

1) organe subordonate, fiind vorba despre o subordonare faţă de Guvern sau faţă de ministere;

2) organe autonome centrale, care nu se află în subordinea nici unei alte autorităţi administrative.

Art.117 consacră următoarele moduri de înfiinţare a organelor centrale de specialitate:

a) înfiinţarea, potrivit legii, a ministerelor;

Art.117 alin.1 prevede că ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.

Statutul ministerelor este cel consacrat de art.34 din Legea nr. 90/2001, şi anume acela de organe de specialitate

ale administraţiei publice centrale, care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora.

Legea nr. 90/2001, în art.36, arată că ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului

de încredere asupra Programului de guvernare şi asupra întregii liste a Guvernului, la învestitură.

Art.37 din aceeaşi lege recunoaşte primului-ministru dreptul de a solicita Parlamentului modificarea structurii

Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere.

b) înfiinţarea prin lege organică a autorităţilor centrale autonome;

Art.117 alin.(3) dispune că “autorităţile centrale autonome se pot înfiinţa prin lege organică”.

c) prin acte ale Guvernului şi ministerelor, cărora le este recunoscută competenţa de a înfiinţa organe de

specialitate în subordinea lor, în următoarele condiţii:

- o asemenea competenţă să le fie recunoscută expres de lege;

- să se obţină avizul Curţii de Conturi .

Constatăm că prin Constituţie nu se precizează numărul de ministere, ceea ce se explică prin faptul că “cerinţele

dezvoltării economice, sociale, pot determina, la un moment dat, fie contopirea unor ministere, fie separarea lor în cadrul unor

ministere distincte sau a unor secretariate de stat, având atribuţii proprii”.

2. Actele organelor administraţiei centrale de specialitate

Constituţia nu face nici un fel de precizări cu privire la actele administraţiei centrale de specialitate. Există însă

unele dispoziţii, din a căror interpretare deducem că prin Constituţie se recunoaşte implicit competenţa miniştrilor de a

emite acte juridice.

Astfel, art.107, care reglementează “statutul Primului-ministru”, prevede că acesta coordonează activitatea

membrilor Guvernului, respectând însă atribuţiile ce revin fiecăruia.

Cum membrii Guvernului exercită unele atribuţii, rezultă implicit că ei îndeplinesc şi acte şi fapte juridice prin

intermediul cărora duc la îndeplinire atribuţiile respective.

Nici în Legea nr. 90/2001 nu regăsim reglementări speciale în ceea ce priveşte actele emise sau adoptate de

organele centrale de specialitate, denumirile lor sau regimul juridic.

În schimb, majoritatea actelor normative care reglementează activitatea ministerelor prevăd că, în îndeplinirea

sarcinilor care le revin, ministerele emit ordine şi instrucţiuni.

Diferenţa dintre ordine şi instrucţiuni constă în caracterul, normativ sau individual, pe care îl au acestea.

Astfel, ordinele pot avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual, pe când instrucţiunile pot avea numai

caracter normativ.

În afara celor două denumiri consacrate, în practică se mai regăsesc şi multe altele, cum ar fi: Ministerul

Finanţelor emite precizări, norme tehnice, convenţii; Banca Naţională care este autoritate centrală autonomă emite ordine,

circulare, principii, norme, norme metodologice, norme obligatorii etc. Miniştrii, la rândul lor, emit şi ei acte care poartă

diferite denumiri, cum ar fi: circulare, decizii, precizări, rezoluţii, ordine, norme metodologice etc.

3. Clasificarea organelor centrale de specialitate ale administraţiei de stat

Cum rezultă şi din titlul acestei categorii de organe, şi anume “organe centrale de specialitate ale administraţiei

de stat” rezultă că “administraţia publică centrală se realizează numai ca administraţie statală”.

a. Am stabilit ca prim criteriu de clasificare statutul organului central respectiv, ceea ce a atras identificarea a două

astfel de categorii de organe centrale de specialitate, respectiv organe subordonate (Guvernului sau ministerelor) şi organe

centrale autonome.

b. Din punctul de vedere al modului de înfiinţare, am identificat trei categorii de organe centrale de specialitate:

- prin lege organică - pentru autorităţile centrale autonome;

- prin lege sau prin procedura de acordare a votului de încredere – pentru ministere;

- prin acte ale Guvernului şi ministerelor - pentru alte organe de specialitate înfiinţate în subordinea ministerelor şi

a Guvernului.

c. Din punctul de vedere al denumirii lor, identificăm o varietate de denumiri, şi anume:

- ministerele, noţiune prin care se evocă autorităţile centrale de specialitate subordonate exclusiv Guvernului;

- alte organe centrale de specialitate, care poartă denumiri diferite şi anume comisii, consilii, agenţii, secretariate

de stat , oficii etc.

Acestea, la rândul lor, pot fi în subordinea Guvernului, a ministerelor sau autonome