Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-NapocaFacultatea de Geografie

Specializare “Turismul sportiv şi agrementul din perspectiva ecodezvoltării”

PROIECT

1

NEVOIA ACTIVITĂȚILOR MOTRICE PENTRU ORGANISMUL UMAN ȘI PROMOVAREA-DEZVOLTAREA TURISMULUI VITICOL ÎN ZONA DE DEAL A COMUNEI LECHINȚA

1.Aşezare Podgoria Lechința este situată în regiunea deluroasă a Someșului Mare și

Mureșului din nord-estul Podișului Transilvaniei. Ea se dispune de o parte și de alta a

paralelei de 47 latitudine nordică, între 46°40' (Hodosa) si 47°14' (Dumitra), având

altitudini variabile pană la 600 m. Podgoria înglobeaza orașele Bistrița, Beclean și Reghin

și este localizată în județele Bistrița Năsăud și Mureș. Ea are ca și centru polarizator

comuna Lechința. Este situată mai la nord de podgoriile Târnave şi Aiud şi deţine un

climat care este mai umed decât în orice alta podgorie transilvanăneană.Comuna Lechinţa

este situată în partea de nord – est a României între 470 37’ şi 470 48’ latitudine

nordică şi 230 27’ şi 250 36’ longitudine estică, făcând parte din regiunea de dezvoltare

nord-vest, ea fiind încadrată de judeţele Maramureş în nord, Suceava în est, Mureş în sud şi

Cluj în vest. Până la reîmpărţirea administrativ teritorială din anul 1968, comuna Lechinţa

cuprindea satele Lechinţa şi Vermeş. Satele Ghiraleş, Sâniacob şi Ţigău, la care se adăuga,

în acea vreme, satul Şirioara, erau sate aparţinătoare comunei Ghiraleş. Bungard şi

Sângeorzu Nou erau sate incluse comunei Sângeorzu Nou. Aceste comune făceau parte din

raionul Bistriţa, incluzându-se regiunii Cluj.

Faţă de căile de comunicaţie are o poziţie favorabilă, teritoriul comunei fiind

străbătut de la nord la sud de calea ferată cu ecartament normal Bistriţa - Luduş, iar cele

două drumuri judeţene asfaltate ( Beclean - Lechinţa şi Bistriţa - Lechinţa - Budeşti )

asigură legătura cu D.N. 17 ( Dej - Vatra Dornei ) şi D.N. 15 ( Bistriţa - Tîrgu Mureş ).

Lechinţa e legată şi de municipiul Tîrgu Mureş printr-o cale ferată cu ecartament îngust.

Câmpia Transilvaniei se caracterizează prin prezenţa unor unităţi deluroase mai

înalte situate pe dreapta Someşului Mic şi pe stânga Someşului Mare, dar şi pe stânga văilor

Dipşa, Şieu, în timp ce sectorul median sudic al unităţii corespunde unui spaţiu mai

2

coborât, cu altitudini de 400-450 m, dar şi cu suprafeţe destul de întinse ce coboară sub 400

m, situate de-a lungul văilor ce pătrund adânc în câmpie.

Câmpia Someşană cuprinde trei sectoare de unităţi deluroase : dealurile

Cojocna-Sic, dealurile Unguraşului şi dealurile Lechinţei, iar partea mai coborâtă e

încadrată în aşa-numita „Câmpie a Fizeşului”.

2. Arealul delimitat pentru vinificaţie

Condiţionarea şi îmbutelierea vinurilor cu denumirea de origine controlată

3

Fig. 1. Încadrarea podgoriei Lechinţa în spaţiul viticol românesc

Lechinţa cuprinde următoarele localităţi (fără cele din judeţul Mureş) situate în judeţul

Bistriţa-Năsăud:

- Com. Lechinţa - satele Lechinţa, Sângeorzu Nou, Vermeş, Ţigău, Sâniacob;

- Com. Galaţii Bistriţei - satele Galaţii Bistriţei, Herina, Tonciu;

- Com. Matei - satele Matei, Corvineşti, Enciu, Bidiu;

- Com. Braniştea - sat Braniştea;

- Com. Petru Rareş - satele Petru Rareş, Reteag;

- Com. Uriu - sat Uriu;

- Com. Şieu - Odorhei - satele Şieu-Odorhei, Bretea;

- satele Teaca, Viile Tecii, Archiud, Ocniţa, Pinticu;

- satul Urmeniş;

- satul Milaş;

- satele Şieu, Ardan, Posmuş, Şoimuş;

- Mun. Bistriţa cu localităţile componente - Ghinda, Viişoara;

- satele - Dumitra, Cepari;

- satele - Budacu de Jos, Buduş, Jelna;

- satul Livezile.

4

3. Istoricul viticulturii în zonă.

Din cele mai vechi timpuri, cum arată şi vestigiile arhelogice, locuitorii acestor

meleaguri s-au ocupat cu agricultura (creşterea animalelor şi cultura plantelor).

Cultura viţei de vie în această podgorie este foarte veche. Practicată, la început de către

daci, ea s-a dezvoltat tot mai mult în timpul stăpânirii romane, cand comerţul cu vin era

prioritar. Mai tarziu, venirea saşilor în secolele XII-XIII a impulsionat şi mai mult dezvoltrea

viticulturii. Localitatea viticolă din această podgorie, atestata din vechi timpuri, este Teaca. În

evul mediu Teaca devenise un centru viticol destul de important iar în anul 1546 aici se

infiinteaza breasla dogarilor. Podgoria Lechinta, s-a conturat la actualele dimensiuni în perioada

de inflorire a feudalismului. În “Dosarul Horticol” nr.3 din 1947 al Camerei Agricole Năsăud

reiese că, din cele 594 ha de plantaţii viticole existente pe teritoriul ocolului, 140 ha aparţineau

de localitatea Lechinţa, 100 ha de Sângeorzul Nou, 86 de ha de Urmeniş, 74 de ha de Sâniacob.

Pe actuala hartă viticola a Transilvaniei (dar şi pe cea veche) se conturează cinci

podgorii, toate de primă mărime. În fruntea lor se află podgoria Târnavelor, cu centrele sale

viticole de la Blaj, Jidvei, Mediaş, Târnăveni, Zagar şi Valea Nirajului. Foarte aproape de

această aşezare şi faimă este podgoria Alba, care-şi împarte viile între centrele viticole Alba-

Iulia şi Ighiu; puţin mai la sud se află podgoria Sebeş-Apold, iar mai la nord cea de la Aiud. În

sfârşit, asezată mai sus pe hartă, există vechea podgorie a Lechinţei, cu renumitele sale centre

viticole de la Lechinţa, Teaca, Bistriţa şi Batoş.

Odată cu venirea saşilor, licoarea a cunoscut o perioadă înfloritoare. Oenologii spun că vinul de

Lechinţa era unul din vinurile casei imperiale austriece. „Vinul de Lechinţa” era cunoscut şi cu

denumirea ,,vinul împăratului”  pentru că se servea pe masa imperială de la Viena. Vinul de Lechinţa

este cunoscut şi apreciat atât în Romania cat si in afara ei. Este cunoscut si ca “licoarea imparatilor”

datorita faptului ca era unul din vinurile casei imperiale din Viena. Pana in 1989 vinul era destinat in

mare parte doar exportului (RDG, RFG, URSS, Cehoslovacia). Vinurile de Lechinta au cucerit

numeroase medalii de aur si argintlaconcursuri internationale şi naţionale de prestigiu.

Prin anii ’50, podgoria Lechinţa a ajuns pe la 500-600 de hectare. Odată cu noul

sistem de orânduire capitalistă au mai rămas 16 hectare. Cea mai mare producţie de vin  s-a

obţinut la Lechinţa în 1976: 170 de vagoane de vin. Prin anii ’70, s-a ajuns 686 ha, scăzând

treptat la 428 ha în anul 1982. Începând din 1982, suprafaţa viilor pe rod se extinde din nou

ajungând în anul 1986 la 444 ha.

5

Fig. 1. Vas pentru transportat

vinul

După anul 1990, datorită privatizării agriculturii, suprafeţele ocupate cu viţă de vie scad

în continuare, astfel că în prezent, doar pe 320 de ha se mai cultivă viţă de vie.

Suprafeţele cultivate cu viţă de vie situează comuna Lechinţa pe primul loc în judeţ în

ce priveşte ponderea viilor din totalul arabil, înaintea comunelor Teaca, Dumitra, Braniştea,

Viişoara cu Bistriţa.

Înainte de 1990, suprafeţele cultivate cu viţă de vie aparţineau în cea mai mare parte

IAS-ului Lechinţa (350 ha în anul 1985), unităţilor CAP (69ha), iar în gospodăriile personale

ale membrilor CAP şi gospodăriilor individuale câte 5 ha.

După 1990, toate suprafeţele viticole ale comunei au fost privatizate iar multe dintre

aceste suprafeţe au fost distruse parţial.

Via se cultivă pe cele mai mari suprafeţe în Lechinţa (Buna, Ştiolna, Savinca, Dealul

Viilor) apoi, Vermeş (Faţa Vermeşului, Fânaţe), Sângeorzul Nou (Piroşa, Hagău) şi Sâniacob.

Din totalul viilor pe rod, cea mai mare suprafaţă (98%) revine celor altoite şi 2% viilor

hibride.

Soiurile de cea mai mare valoare pentru obţinerea vinurilor: Neuburger, Riesling, Pinot-

Gris, Fetească albă, Fetească regală, Muscat Ottonel.

Vinurile din aceste soiuri au fost câştigătoare a numeroase medalii la concursuri

naţionale şi internaţionale, datorită calităţilor lor naturale şi modului ingenios de preparare de

către specialiştii de la staţia de vinificaţie Lechinţa ce aparţinea până în 1990 IAS-ului Lechinţa.

Se mai spune despre vinul de Lechinţa că a salvat soarta românilor de la o destinaţie pe care nici

nu dorim să ne-o imaginăm măcar, chiar imediat după al doilea Război Mondial, când ruşii

decideau cu duritate destine şi direcţii. Se pare că vinul de pe aici a făcut minuni în delegaţiile

ruseşti, şi probabil şi alte istorii neştiute zac uitate în poduri de case vechi sau pivniţe, în

amintirile generaţiilor care se subţiază de la an la an şi în poveşti reale care devin legende în

timp.

Uneltele timpurii folosite în viticultură.

În trecut vinul era transpotat cu vase speciale, de formă prelungă, fixate şi făcând una

cu corpul căruţei. În cantităţi mici, transportul vinului se făcea pe cai, acesta era încărcat în

două bărbinţe (vase lunguieţe, cu o capacitate redusă), prinse în ambele părţi ale şeii.

6

7

Fig.3. Vas de transportat mustul

Fig.4. Obiect ceramic de zdrobit strugurii Fig.5. Mojar-sită pentru struguri

4. Valorificarea turistică a viticulturii.

Vinul şi tradiţiile culinare au fost mult timp privite ca o componentă importantă a turistului.

Turismului viticol poate fi definit ca vizitarea de podgorii, crame, festivaluri de vin şi degustare

de vin , unde strugurii sunt factorii principali de motivare pentru vizitatori.

Turismul viticol este destinat in principal cunoscatorilor din domeniu si strainilor. Daca pana

acum numarul turistilor romani nu era nici pe departe la fel de mare precum cel al strainilor, in ultimii

ani situatia s-a mai echilibrat.

În varianta ideala, turismul viticol înseamnă turism de familie, turism de business sau solitar.

Romanii au început să prindă gustul unei vacanţe la o podgorie . Reprezentanţii din domeniu se

asteapta la o creştere a numărului de turişti, faţă de anul trecut, potrivit unor statistici în domeniu.

Turiştii care ajung într-o astfel de zonă pot lua parte la un program care le oferă ocazia de a vizita

beciurile şi podgoriile. În plus, se poate degusta vinul şi se ia parte la arta producerii acestuia.

5. Elementele promotoare valorificarii turistice a viticulturii din arealul Lechinţa.

La Lechinţa o astfel de formă de turism nu ar putea avea loc fara de elementele constructoare

turismului viticol, şi anume: crama, podgoriile şi bineînţeles vinul.

Astfel aici s-ar putea crea un circuit turistic, care să cuprindă vizitarea cramei cu toate

unităţile sale aferente, inclusiv podgoriile deţinute, combinat cu turismul cultural-religios a zestrei

lăsată moştenire comunei, de căte comunităţile săseşti ce au coexistat în Transilvania medievală.

Dar ca să nu epuizăm starea de bine a turistului şi pentru a nu intervi plictiseala, putem apela la

turismul sportiv, pescuitul fiind la mare căutare aici, dat fiind numărul mare de lacuri cu peşte din

arealul viticol lechinţean.

Crama Podgoriei.

În 1949 s-a infiintat Golstad Lechinta. Prin 1962 viile au început sa fie grupate, facandu-se

trupuri mai mari, după care s-au întregit trupurile, formandu-se cea mai mare unitate viticola. De la 50-

60 hectare s-a ajuns la peste 500 hectare de vie, doar soiuri albe.

Până în 1989, vinul era destinat în mare parte doar exportului (RDG, RFG, URSS, Cehoslovacia),

în Romania, se imbutelia doar la comandă.

Dependinţe. 8

Crama Lechintza prezintă:

două niveluri subterane la care se adauga şi parterul pentru stocarea vinului în butoaie

de stejar: - cele de jos, aflate pe pardosea au o capacitatea de 4.000 – 4.500 l

- cele suprapuse au capacităţi între 1.500 – 1.700 l

- piatra de temelie o reprezinta gigantele butoaie de 10.000 de litri mai puţine la

număr.

sala festivă decorata cu fresce care simbolizează arta vinificării

holul scărilor cu balustradele, care de altfel sunt croite în spiritul locului

încaperea de unde începe precesul de transformare a strugurilor, până la obţinerea

mustului, de unde mustul este transportat automat printr-un sistem de furtunuri direct

în butoaiele aflate subteran.

Baza tehnologică este reprezentată de utilajele folosite în procesol de vinificaţie, şi care sunt

unele de scară industrială, de mari capacităţi şi de un randament ridicat:

-zdrobitor dezbrobonitor

-două prese mecanico-hidraulice

-o presă pneumatică cu burduf

-un cântar pentru recepţia cantitativă a strugurilor

-un pod rulant pentru descărcarea vanelor cu struguri

-aparatură pentru determinarea calităţii mustului (refractometru)

9

Fig.6. Ansamblul preselor hidraulice de stoarcere a strugurilor

Vinurile de Lechintza au cucerit importante premii la concursuri internationale de prestigiu

(medalii de aur si de argint) - Montpellier, Ljubljana, Budapesta, dar si la concursuri nationale -

Bucuresti, Focsani, Vaslui; cea mai recentă medalie a fost obţinută la Vaslui în 1984 cu vinul de soi

Neuburger.

Unitatea este dotată şi cu încăperi speciale, decorate şi sculptate cu elemente caracteristice

vinivicaţiei (fresce), care permit găzduirea unor evenimente: reuniuni, congrese, petreceri, degustări de

vinuri, etc; unde sentimentul de ,,beatitudine’’ la propriu şi figurat este armonizat de petecul de pădure

de pin care o împresură. Şi ca turistul să ştie de unde provine materia prima pentru fabricatra

vinului, se poate recurge la o promenadă la culrurile viticole, unde se pot descrie soiurile de viţă de

vie şi vinul pe care-l produc fiecare în parte.

10

Fig.7. Vinurile premiate cu medalii ale cramei

Arta dogăritului este reliefată de meşterii locali nu numai prin clasicul dogărit, ci şi prin sculpturi de

excepţie gravate pe butoaie, ceea ce dă o notă aparte şi o identitate proprie fiecărui obiect destinat artei

vinului.

11

Fig.8. Fresce simbolizând arta vinificării

Fig.9. Arta dogăritului – sculpturi butoaie (a). Fig.9. Arta dogăritului – sculpturi butoaie (b).

Indiferent de nume, de cât este de cuprinzator, trebuie sa recunoastem un lucru că a aparut o cale

nouă pentru relaxare, o destinaţia a celor care caută ineditul, care işi doresc „altceva” faţa de monotonia

urbană.

Cu alte cuvinte, turismul viticol în varianta ideala, ar însemna turismul viticol de familie, turism

de business sau solitar.

Plaiurile viticole ale Lechinţei cu un relief şi un climat propice dezvoltarii armonioase şi a

maturării depline a strugurilor, oferă pe de altă parte şi un relief aparte, prin varietate şi armonie, cu

imagini pitoreşti, care au stârnit întotdeauna admiraţia celor care îşi îndreptau paşii spre această zonă.

Trecătorii au zăbovit îndelung aici, ca apoi să aştearnă pe hârtie şi fotografie slove şi imagini pline de

admiraţie adresate deopotrivă zonei şi locuitorilor.

Lechinţa este o zonă de convergenţa atât a căilor de comunicaţie rutieră cât şi feroviare, ceea ce

reprezintă un motor ce va angrena industria turismului şi sectorul vitivinicol.

Punerea în mişcare a acestui sistem va duce la promovarea şi dezvoltarea turismului viticol,

numărul vizitatorilor va creşte, iar activitatea legată de producerea şi valorificarea vinului se va

intensifica.

Segmentul beneficiarilor finali va creşte pe măsură ce dezvoltarea economică a zonei prin

această formă de turism, prinde contur şi începe să-şi producă efectele. Astfel imaginea localităţii

Lechinţa va deveni mai atrăgătoare, iar promovarea turismului va fi făcută la standardele zilelor

noastre, dar într-o perfectă concordanţaă cu mediul natural, printr-o dezvoltare durabilă, prietenoasă cu

cu mediul înconjurător.

Trebuie să menţionez că întotdeauna trecătorii prin zonă au devenit adevăraţi turişti, având

ocazia de a vizita beciurile cramei şi plantaţiile viticole. În plus se poate degusta vinul şi participa la

arta producerii acestuia.

Gustul unei vacanţe la o astfel de cramă capătă alte valenţe, faţă de o vacanţă obişnuită,

monotonă, iar turistul va rămâne cu o amintire vie, parfumată, şi cu frumuseţea locurilor şi ospitalitatea

localnicilor.

12