1

CURS I CONTRACTUL DE VÂNZARE. DEFINIŢIE. NOŢIUNI GENERALE. CARACTERE JURIDICE 1. Definiţie şi noţiuni generale. Contractul de vanzare – cumparare (noul Cod civil foloseste

denumirea de contract de vanzare) prezinta o importanta deosebita pentru dreptul civil roman, el fiind amplu reglementat legal, pe larg tratat in doctrina si extrem de utilizat in practica.

Doctrina a retinut ca este cel mai utilizat contract civil pentru ca asigura circulatia juridica a bunurilor si a altor valori patrimoniale; de asemenea, s-a aratat ca reprezinta „arhetipul contractelor” si ca, pornind de la el, autorii Codului civil si-au formulat rationamentele pentru elaborarea dreptului comun al obligatiilor.

Art. 1294 C.civ. 1864 definea contractul de vânzare-cumpărare ca pe un contract prin care una dintre părţi, vânzătorul, transmite proprietatea unui bun al său celeilalte părţi, cumpărătorul, care se obligă în schimb să plătească vânzătorului preţul bunului vândut.

În sens larg, obiect al contractului de vânzare-cumpărare pot fi şi alte drepturi reale, nu numai dreptul de proprietate, dar şi drepturi de creanţă, drepturi intelectuale sau chiar, în mod excepţional (1399-1401 C.civ.1864), drepturi asupra unei universalităţi (cuprinzând drepturi şi datorii, activ şi pasiv), aşa cum este o moştenire.

De altminteri, unii autori, cand au formulat definitia contractului de vanzare-cumparare, au avut in vedere acest obiect extins al contractului, extrapoland definitia legala.

In acest sens, contractul de vanzare-cumparare a fost definit ca un contract prin care una dintre parti (vanzatorul) transmite celeilalte parti (cumparatorul), in schimbul unei sume de bani, numita pret, un drept de proprietate asupra unui lucru anume sau asupra unei universalitati juridice (care cuprinde drepturi si obligatii), un alt drept real, un drept de creanta sau o actiune in justitie cu caracter patrimonial impreuna cu dreptul litigios aferent.

Pana in anul 2011, contractul de vanzare-cumparare a fost reglementat de art. 1294–1404 C.civ. din 1864; de asemenea, Codul comercial continea reglementari referitoare la vanzare, in articolele 60-73. In acceptiunea legiuitorului anterior, vanzarea comerciala nu prezenta diferente esentiale

2

fata de vanzarea civila; deosebirile veneau din faptul ca vanzarea comerciala era supusa unor reguli specifice relatiilor comerciale (art. 42, 43, 46-57 din Codul comercial). Aceste reguli speciale se completau insa cu regulile generale in materie de vanzare, cuprinse in Codul civil 1864.

In prezent, sediul comun al materiei contractului de vanzare se gaseste in Capitolul I din Titlul IX al Cartii a V-a din Codul civil 2009, existand insa si alte acte normative in dreptul nostru pozitiv care reglementeaza diverse varietati de vanzare.

In ceea ce priveste regulile tranzitorii, avand in vedere art. 3 din Legea nr. 71/2011, trebuie precizat ca, in principiu, incheierea, efectele si incetarea contractului de vanzare sunt supuse legii in vigoare la data incheierii sale. In alte cuvinte, daca contractul a fost incheiat inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, vor fi aplicabile regulile vechii reglementari, iar daca contractul a fost incheiat dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, contractul va fi guvernat de noua reglementare.

2. Caracterele juridice ale contractului de vânzare Aşa cum rezultă din definiţia contractului, vânzarea este un contract: - sinalagmatic, intrucat, conform art. 1171 N.C.civ. este izvor

de obligatii reciproce si interdependente: vanzatorul are obligatia de a transfera proprietatea lucrului vandut iar cumparatorul are obligatia de a plati pretul;

- consensual, deoarece, conform art. 1178 N.C.civ. (art. 1295 C.civ. 1864), contractul este incheiat prin simplul acord de vointa al partilor;

- cu titlu oneros, ambele parti avand ca scop ce a determinat incheierea contractului, obtinerea unui anumit folos drept echivalent al obligatiei asumate: cumparatorul urmareste sa devina proprietarul bunului, iar cumparatorul urmareste primirea pretului (art. 1172 alin. 1 N.C.civ.);

- comutativ, existenta drepturilor si obligatiilor fiind certa, iar intinderea obligatiilor fiind determinata sau determinabila in momentul incheierii contractului (art. 1173 alin. 1 N.C.civ.); o exceptie de la regula comutativitatii o reprezinta vanzarea de drepturi litigioase, care are un caracter aleatoriu, existenta dreptului subiectiv nefiind certa si cu atat mai putin determinabila sau determinata;

- translativ de proprietate, pentru ca, prin intrunirea acordului de vointa al celor doua parti, se produce transferul dreptului

3

de proprietate; in cadrul acestui caracter se discuta si despre transferul instantaneu al proprietatii, insa, uneori, in doctrina este evidentiat si caracterul instantaneu al contractului de vanzare-cumparare (ca un caracter de sine statator), intrucat dreptul de proprietate se transmite dintr-o data, instantaneu, fiind de neconceput transferul „in rate” al dreptului de proprietate;

- de drept comun in materia contractelor translative de proprietate, caracter conferit de art. 1651 N.C.civ.

CURS II CONTRACTUL DE VÂNZARE. CONDITII DE VALIDITATE.

CONDITII PRIVIND CAPACITATEA PARTILOR După cum se cunoaşte, contractul de vânzare, ca orice act juridic, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de valabilitate, care tin de: capacitatea părţilor, consimţământul partilor, obiectul contractului şi cauza acestuia.

În anumite situaţii, contractele trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii specifice de formă. Art. 1240-1245 N.C.civ. reglementeaza conditiile de forma a contractului.

Prin art. 1179 din noul Cod civil se mentine aceeasi viziune asupra conditiilor de validitate ale contractului.

1) Conditii privind capacitatea partilor Contractului de vanzare i se aplica regulile generale in ceea ce

priveste capacitatea de exercitiu. Fiind vorba de un act de dispozitie, partile trebuie sa aiba, ca regula, capacitate de exercitiu deplina.

Art. 1180 si 1181 N.C.civ. sunt consacrate capacitatii, conditie de validitate a contractelor in general.

Cu titlu de exceptii, legea prevede anumite incapacitati speciale pentru contractul de vanzare.

Incapacităţi speciale în materia vânzării-cumpărării in reglementarea

Codului civil din 1864:

4

- interdicţia vânzării între soţi (art. 1307 C.civ. 1864); ratiunea acestei interdictii sta in aceea ca, in spatele incheierii unui contract de vanzare-cumparare s-ar putea ascunde o donatie simulata, prin care s-ar incerca eludarea dispozitiei legale (art. 937 C.civ. 1864) care consacra revocabilitatea donatiei intre soti ;

- tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor aflate sub tutela lor (art. 1308 pct. 1 C.civ. 1864);

- mandatarii împuterniciţi a vinde un lucru nu îl pot cumpăra (art. 1308 pct. 2 C.civ. 1864);

- persoanele care administrează bunuri ce aparţin statului, sau unităţilor administrativ-teritoriale nu pot cumpăra bunurile aflate în administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ. 1864), iar funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau unităţilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 4 C.civ. 1864);

- judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială îşi exercită funcţia sau profesia (art. 1309 C.civ. 1864);

- prin acte normative pot fi stabilite şi alte incapacităţi speciale în materia vânzării-cumpărării.

Incapacităţi speciale în materia vânzării in noul Cod civil Noua reglementare civila consacra regula capacitatii, conform careia

orice persoana se bucura de capacitatea de a contracta, incapacitatea fiind numai o exceptie de la aceasta regula (minorii care nu au implinit 14 ani si interzisii judecatoresti – art. 43 alin. 1).

Conform art. 1652 N.C.civ., pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzisa de lege aceasta prerogativa, iar art. 1180 N.C.civ. dispune ca poate contracta orice persoana care nu este declarata prin lege incapabila.

Incapacităţi de a cumpara - judecatorii, procurorii, grefierii, executorii, avocatii, notarii publici,

consilierii juridici si practicienii in insolventa nu pot cumpara, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenta instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea (art. 1653

5

alin. 1 N.C.civ.), cu exceptia drepturilor succesorale ori cotelor-parti din dreptul de proprietate de la comostenitori sau coproprietari, a drepturilor litigioase destinate indestularii unei creante care s-a nascut inainte ca dreptul sa fi devenit litigios precum si a dreptutilor litigioase destinate apararii altor drepturi ale persoanei ce stapaneste bunul (art. 1653 alin. 2 N.C.civ.);

- mandatarii sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publica, bunuri pe care sunt insarcinati sa le vanda, daca nu au fost imputerniciti expres in acest sens (art. 1654 alin. 1, lit. a), sub sanctiunea nulitatii relative (art. 1654 alin. 2);

- parintii, tutorele, curatorul si administratorul provizoriu sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publica, bunuri ale persoanelor pe care le reprezinta (art. 1654 alin. 1, lit. b), sub sanctiunea nulitatii relative (art. 1654 alin. 2);

- functionarii publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executorii precum si alte asemenea persoane care ar putea influenta conditiile vanzarii facute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administreaza ori a carei administrare o supravegheaza, sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publica (art. 1654 alin. 1, lit. c), sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 1654 alin. 2).

Incapacităţi de a vinde Conform art. 1655 N.C.civ., care reglementeaza incapacităţile de a

vinde, persoanele prevăzute la art. 1654 alin. 1 (mandatarii, parintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, functionarii publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executorii precum si alte asemenea persoane) nu pot să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz (art. 1655 N.C.civ. alin. 1). In egala masura, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în schimbul unei prestaţii promise de persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani (art. 1655 N.C.civ. alin. 2).

Ca element de noutate, semnalam faptul ca, prin noul Cod civil, interdicţia vânzării (si a cumpararii) între soţi (prevazuta de art. 1307 C.civ. 1864) a fost eliminata prin art. 317 alin. 1 din Codul civil 2009.

6

CURS III CONTRACTUL DE VÂNZARE. CONDITII DE VALIDITATE.

CONDITII PRIVIND CONSIMTAMANTUL PARTILOR, OBIECTUL CONTRACTULUI SI CAUZA ACESTUIA 1) Conditii privind consimtamantul Regulile generale in materia consimtamantului, conditie de validitate a contractului sunt cuprinse in art. 1182-1224 N.C.civ.

In principiu, in ceea ce priveste consimtamantul, in materia vanzarii se aplica regulile de drept comun. Totusi, cateva aspecte se impun analizate in cele ce urmeaza.

Promisiunea de vânzare (antecontractul) - promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare), reprezintă

un contract unilateral prin care proprietarul unui bun promite unei persoane ca va vinde acel bun, aceasta rezervându-şi facultatea de a-şi manifesta ulterior, de regulă în interiorul unui termen, consimţământul de a-l cumpăra; ca element de noutate si ca o varietate de promisiune unilaterala de vanzare, Codul civil 2009 a introdus institutia pactului de optiune, dispunand ca atunci cand partile convin ca una dintre ele sa ramana legata de propria declaratie de vointa, iar cealalta sa o poata accepta sau refuza, acea declaratie se considera ca oferta irevocabila (art. 1278);

- promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, este un contract sinalagmatic prin care ambele părţi se obligă să încheie în viitor, la preţul stabilit de ele, un contract de vânzare-cumpărare avand ca obiect unul sau mai multe bunuri;

- pactul de preferinţă reprezintă o variantă a promisiunii de vânzare, prin care proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul în care va vinde bunul respectiv, să acorde preferinţă unei anumite persoane, la preţ egal;

2) Condiţiile obiectului contractului de vânzare

7

Art. 1225-1234 N.C.civ. reglementeaza obiectul, conditie de validitate a contractelor in general.

Condiţiile lucrului vândut

- să fie în circuitul civil (adica sa nu fie inalienabil) ; - să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista

în viitor (bunuri viitoare) ; - să fie determinat sau determinabil ; - să fie licit si moral ; - sa fie posibil ; - să fie în proprietatea vânzătorului; in principiu, vanzatorul,

trebuind sa transmita dreptul de proprietate prin vanzare, rezulta ca el trebuie sa fie proprietarul lucrului; in conditiile noului Cod civil, aceasta regula a fost atenuata, fiind permisa vanzarea perfectata de vanzatorul care, in momentul incheierii contractului, nu are calitatea de proprietar, in cazul amanarii transferului dreptului (vanzarea bunurilor viitoare, a bunurilor de gen sau a bunurilor individual determinate – atunci cand vanzarea s-a facut sub conditia dobandirii ulterioare a dreptului asupra lucrului) ; totodata, este valabila vanzarea unui bun aflat in indiviziune (sau in proprietate comuna pe cote-parti) de catre unul dintre coindivizari, fara acordul celorlalti cotitulari, insa dreptul dobandit de cumparator este unul sub conditie, conditia fiind aceea ca, la partaj, bunul sa afie atribuit vanzatorului.

Condiţiile preţului - să fie stabilit în bani ; - sa fie determinat sau determinabil ; - sa fie sincer sau real (pretul sa fie cel adevarat, sa corespunda

realitatii, sa nu fie fictiv) şi serios, adica sa existe o echivalenta valorica relativa, raportatata atat la valoarea lucrului vandut, cat si la subiectivismul partilor contractante, adica sa nu fie derizoriu; conform art. 1665 alin. 2 N.C.civ., pretul este derizoriu atunci cand este intr-atat de disproportionat fata de valoarea bunului, incat este evident ca partile nu au dorit sa consimta la o vanzare.

3) Conditiile privind cauza contractului de vanzare In conceptia Codul civil 2009, cauza este motivul care determina

fiecare parte sa incheie contractul (art. 1235 N.C.civ.), iar cauza contractului de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca conditiile generale privind

8

cauza actului juridic civil : cauza sa existe, cauza sa fie licita si morala (art. 1236 N.C.civ.).

Noul Cod civil reglementeaza cauza ca o conditie a actului juridic in articolele 1235-1239.

Existenta cauzei se prezuma, pana la proba contrara.

CURS IV

CONTRACTUL DE VÂNZARE. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE. OBLIGATIILE VANZATORULUI. GARANTIA PENTRU EVICTIUNE

Efectele contractului de vânzare constau in obligatiile pe care

contractul, in calitate de izvor de obligatii, le naste in sarcina partilor. a. Obligaţiile vânzătorului:

- obligatia de a transfera proprietatea lucrului vandut – reprezinta efectul esential al vanzarii iar conform conceptiei traditionale in materie reprezinta prima si cea mai importanta dintre obligatiile vanzatorului; doctrina recenta subliniaza faptul ca transferul proprietatii se realizeaza de drept, automatic, abstract si instantaneu, astfel incat vanzatorul nu are o obligatie de transmitere a proprietatii, aceasta realizandu-se de drept, prin incheierea contractului;

- obligaţia de predare a lucrului vândut către cumpărător (1685-1694 N.C.civ.); aceasta obligatie consta in punerea la dispozitia cumparatorului a bunului vandut, ca o concretizare a transferului de proprietate intervenit prin contractul de vanzare, astfel incat cumparatorul sa se bucure deplin de toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate: posesia (contactul direct cu lucrul), folosinta (culegerea fructelor) si dispozitia (inclusiv cea materiala, care este legata de contactul cu bunul);

- obligaţia de garanţie: 1) pentru evicţiune (pentru evicţiunea rezultând din fapte

personale şi pentru evicţiunea rezultând din fapta unui terţ); 2) pentru vicii; 3) in conditiile legii, pentru buna functionare.

9

1) Garantia pentru evictiune Termenul ”evictiune” provine din limba latina: evictio, - onis = deposedare, ceea ce inseamna ca o persoana pierde dreptul sau asupra unui lucru pentru ca prin justitie s-a recunoscut unui tert un drept concurent cu al sau. Aceasta persoana poarta numele de ”evins”. Evictiunea a fost definita ca pierderea totala sau partiala, de catre cumparator, a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra bunului, ca urmare a valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept asupra bunului cumparat. Conform art. 1337 C.civ. 1864, vanzatorul era de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care n-au fost declarate la incheierea contractului. Noul Cod civil consacra expres institutiei evictiunii articolele 1695-1706.

a) Garantia pentru evicţiunea rezultând din fapte personale (art. 1695 alin. 1 si 3 N.C.civ.)

Vanzatorul va trebui sa se abtina de la orice fapt personal de natura a-l tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului, fie ca este vorba de o tulburare de fapt (de exemplu, patrunderea abuziva pe terenul vandut si realizarea de acte de stapanire a acestuia) sau de o tulburare de drept (de exemplu, vanzatorul invoca un drept real asupra lucrului vandut).

b) Garantia contra evicţiunii rezultând din fapta unui tert (art. 1695 alin. 2 N.C.civ.)

In cazul in care cumparatorul sufera o tulburare din partea unei terte persoane, vanzatorul va fi obligat sa-l apere pe cumparator, iar daca nu reuseste sa-l apere, va suporta consecintele evictiunii.

Spre deosebire de garantia pentru evicţiunea rezultând din fapte personale, care opereaza atat pentru tulburarile de drept, cat si pentru cele de fapt, garantia contra evicţiunii rezultând din fapta unui tert opereaza numai pentru tulburarile de drept si numai daca acestea sunt intemeiate pe un drept nascut anterior vanzarii si care nu a fost adus la cunostinta cumparatorului.

c) Functionarea obligatiei de garantie pentru evictiune - cat timp evictiunea nu s-a produs, vanzatorul trebuie sa se abtina

de la orice fapt sau act ce ar putea duce la tulburarea cumparatorului;

10

- in situatia in care evictiunea este pe cale sa se produca, vanzatorul trebuie sa il apere cu mijloacele pe care le are la indemana pe cumparator impotriva pretentiilor tertului; pentru aceasta, daca cumparatorul este actionat in judecata de catre tertul posibil evingator, cumparatorul poate cere ca vanzatorul sa fie introdus in proces ;

- daca evictiunea s-a produs, cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii (art. 1700 N.C.civ.), iar vanzatorul trebuie sa restituie integral pretul primit, chiar daca valoarea bunului a scazut (art. 1701 N.C.civ.), sporul de valoare al bunului daca valoarea acestuia a crescut (art. 1701 alin. 3), sa suporte contravaloarea fructelor (art. 1702 alin. 1 lit. a N.C.civ.), cheltuielile de judecata rezultate din procesul cu tertul evingator si cheltuielile determinate de incheierea si executarea contractului (art. 1702 alin. 1 lit. b si c N.C.civ,) precum si pierderile suferite si castigurile nerealizate de catre cumparator din cauza evictiunii (art. 1702 alin. 1 lid. d).

Dispozitiile legale care reglementeaza garantia pentru evictiune au caracter supletiv, astfel incat partile pot modifica continutul acestei garantii, conform art. 1698 alin. 1 N.C.civ., marind, micsorand sau chiar eliminand obligatia de garantie.

In ceea ce priveste marirea acestei garantii legea nu prevede limitari, in schimb asupra clauzei de inlaturare a garantiei contra evictiunii opereaza limitele prevazute de art. 1698 alin. 2 si 1699 N.C.civ., conform carora „stipulaţia prin care obligaţia de garanţie a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu îl exonerează pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, cu excepţia cazului în care cumpărătorul şi-a asumat riscul producerii evicţiunii” (art. 1698 alin. 2 N.C.civ.), iar „chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanţie, el răspunde totuşi de evicţiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă” (art. 1699 N.C.civ. ).

CURS V

CONTRACTUL DE VÂNZARE. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE. OBLIGATIILE VANZATORULUI. GARANTIA

11

PENTRU VICII ASCUNSE. GARANTIA PENTRU BUNA FUNCTIONARE

2) Garantia pentru vicii Conform art. 1352 C.civ. 1864, vanzatorul era dator a raspunde de

viciile ascunse ale lucrului, daca din cauza lor lucrul devenea impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile micsorau intr-atat valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, daca ar fi cunoscut acest aspect, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus.

In reglementarea in vigoare, garantiei contra viciilor ii sunt consacrate articolele 1707- 1715 N.C.civ.

Pentru ca aceasta garantie sa opereze, este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii: viciul trebuie sa fie ascuns (art. 1707 alin. 2 N.C.civ.), sa fi existat in momentul predarii lucrului (art. 1707 alin. 3 N.C.civ.) si sa fie grav (art. 1707 alin. 1 N.C.civ.).

Garantia contra viciilor ascunse nu opereaza in vanzarile realizate in procedura executarii silite (art. 1707 alin. 5 N.C.civ.).

Conform art. 1710 N.C.civ. alin. 1, in temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor, cumpărătorul poate obţine, după caz:

a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia; b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de

vicii; c) reducerea corespunzătoare a preţului; d) rezoluţiunea vânzării. In temeiul alin. 2 din acelasi articol, instanţa, ţinând seama de

gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune, la cererea vânzătorului, o altă măsură prevăzută la alineatul anterior decât cea solicitată de cumpărător.

3) Garantia pentru buna functionare

Codul civil in vigoare din anul 2011 introduce pentru prima oara in legislatia civila institutia garantiei pentru buna functionare (institutie specifica domeniului dreptului consumatorului). Conform art. 1716 alin. 1, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe

12

cheltuiala sa. Alin. 2 al aceluiasi articol dispune ca, dacă reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut, in lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata maximă a reparaţiei fiind de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului. Dacă vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit în schimbul înapoierii bunului (art. 1716 alin. 3).

Dacă vânzătorul dovedeşte că defecţiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul, garanţia nu va fi datorată. Comportamentul cumpărătorului se apreciază avandu-se in vedere si instrucţiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător (art. 1717 N.C.civ.).

Cu privire la momentul constatarii si comunicarii defectiunii, legea precizeaza ca, sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să comunice defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanţie.

Dacă această comunicare nu a putut fi făcută în termenul de garanţie, din motive obiective, cumpărătorul are obligaţia să comunice defecţiunea într-un termen rezonabil de la data expirării termenului de garanţie (art. 1718 alin. 1).

În cazul în care vânzătorul a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calităţi, dispoziţiile alin. 1 sunt aplicabile în mod corespunzător (art. 1718 alin. 2).

CURS VI

CONTRACTUL DE VÂNZARE. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE. OBLIGATIILE CUMPARATORULUI. VARIETATI DE VANZARE

1. Obligaţiile cumpărătorului Noul Cod civil stabileste ca obligatiile principale ale cumparatorului

sunt : - preluarea bunului vandut si

13

- plata pretului vanzarii (art. 1719). O alta obligatie legala a cumparatorului este aceea de a suporta

cheltuielile vanzarii (art. 1666). In esenta, din aceasta perspectiva, noua reglementare este similara cu

cea anterioara, existand insa si anumite diferente. 1) plata preţului Conform dispozitiilor art. 1361 C.civ. 1864, in lipsa de stipulatie

contrara, cumparatorul era obligat sa plateasca pretul la locul si in momentul in care i se facea predarea lucrului vandut.

Art. 1720 alin. 1 din noul Cod civil prevede ca, în lipsa unei stipulaţii contrare, preţul trebuie plătit la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă.

Cum in cazul vanzarii bunurilor imobile cuprinse in cartea funciara transferul dreptului de proprietate se realizeaza la momentul inscrierii in cartea funciara (art. 885 N.C.civ.), rezulta ca in cazul vanzarii care are ca obiect aceste imobile, cumparatorul este tinut la executarea obligatiei de plata a pretului la momentul intabularii.

Dacă insa la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, daca partile nu convin altfel, plata preţului urmeaza a se face la locul care rezultă din uzanţe sau, în lipsa acestora, la locul destinaţiei. Potrivit art. 1721 al Codului civil intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, in cazul executarii cu intarziere a obligatiei de plata a pretului, cumparatorul datoreaza si dobanda aplicata pretului (daune cominatorii):

- fie din ziua dobandirii proprietatii (daca bunul produce fructe civile sau naturale),

- fie din cea a predarii, daca bunul nu produce fructe, dar ii produce alte foloase.

In cazul neexecutarii obligatiei de plata a pretului, vanzatorul are la dispozitie trei mijloace de actiune:

- sa ceara executarea obligatiei de plata a pretului, - sa invoce exceptia de neexecutare a contractului, sau - sa ceara rezolutiunea contractului, eventual cu daune-interese (art.

1549 N.C.civ.). 2) preluarea lucrului vândut A doua obligatie principala a cumparatorului este aceea de preluare a

lucrului vandut, la termenul convenit de parti.

14

In cazul in care aceasta obligatie nu este executata, vanzatorul are optiunile de a depune lucrul vandut intr-un depozit, la dispozitia si pe cheltuiala cumparatorului, respectiv de a-l vinde.

3) cheltuielile vânzării Dacă părţile nu au stipulat altceva în convenţie, cumparatorului ii

revine obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii. Aceasta regula era prevazuta in trecut de art. 1305 C.civ. 1864 si este

consacrata si de legea in vigoare (art. 1666 N.C.civ.).

2. Varietăţi de vânzare a. Vânzarea după greutate, număr sau măsură Acest tip de contract de vanzare are o sfera de aplicare limitata la

cazul lucrurilor de gen dintr-un lot determinat. b. Vânzarea pe încercate Reprezinta acel tip de contract de vanzare-cumparare incheiat inca din

momentul realizarii acordului de vointa al partilor, dar sub conditia suspensiva a incercarii lucrului de catre cumparator.

c. Vânzarea cu pact de răscumpărare Reprezinta o vanzare afectata de conditia rezolutorie constand in

razgandirea absolut unilaterala a vanzatorului, care poate restitui pretul intr-un anumit termen.

Un astfel de contract este nul absolut.

d. Vânzarea unei moşteniri Conform art. 956 din noul Cod civil, dacă prin lege nu se prevede

altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.

Potrivit art. 954 din noul Cod civil, moștenirea unei persoane se deschide prin decesul acesteia. Intelegem prin deces, cel fizic constatat sau cel declarat prin hotărâre judecatorească.

Potrivit reglementării anterioare, art. 651 din Codul civil de la 1864 prevedea că “succesiunile se deschid prin moarte”. Declararea disparitiei

15

unei persoane nu ducea la deschiderea succesiunii acesteia, căci potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954, cel disparut era socotit in viata daca nu intervenise o hotarâre judecatorească de declarare a mortii.

Numai moartea, asadar, declansează transmiterea patrimoniului succesoral catre mostenitorii acelei persoane. Câtă vreme o persoana este in viată nu poate fi vorba de mostenirea acesteia (nulla est viventis hereditas). Chiar și cel dispărul este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă (art. 53 din noul Cod civil).

In concluzie, vanzarea unei mosteniri este valabila numai daca se incheie dupa deschiderea mostenirii; in caz contrar, vanzarea este nula absolut.

e. Vânzarea de drepturi litigioase Reprezinta o varietate de vanzare care consta in instrainarea unui

drept litigios, supus unei contestari judiciare.

CURS VII CONTRACTUL DE DONAŢIE. NOTIUNE. REGLEMENTARE.

CARACTERE JURIDICE. CONDITII DE VALIDITATE

1. Noţiune şi reglementare Donaţia este un contract prin care una dintre părţi, donatorul, cu

intenţie liberală, îşi micşorează irevocabil patrimoniul său cu un drept in favoarea celeilalte părţi, numită donatar, fără a urmări obtinerea unei contraprestatii.

Contractul de donatie beneficiaza de o definitie legala, cuprinsa in art. 985 din noul Cod civil.

Conform art. 985 N.C.civ., donatia este contractul prin care, cu intentia de a gratifica, o parte, numita donator, dispune in mod irevocabil de un bun in favoarea celeilalte parti, numita donatar.

2. Caractere juridice Contractul de donaţie este un contract: - unilateral; - solemn; - cu titlu gratuit (o liberalitate).

16

Uneori, doctrina mai retine si alte caractere juridice ale acestui contract:

- irevocabil; - translativ de drepturi (pe calea donatiei se poate transmite nu

numai dreptul de proprietate, ci si un alt drept, real sau de creanta); - incheiat intuitu persoane; - numit. 3. Condiţii de validitate a. Condiţii privind capacitatea părţilor: - incapacităţi de a dispune: - minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot

încheia un contract de donaţie (cu excepţia darurilor obişnuite); - minorul nu poate dispune în favoarea tutorelui nici după ce a ajuns

la majorat cât timp tutorele nu a primit descărcare de gestiune de la autoritatea tutelară (cu excepţia situaţiei în care tutorele este ascendentul minorului).

- incapacităţi de a primi: - persoanele neconcepute şi organizaţiile care n-au dobândit

personalitatea juridică, - medicii şi farmaciştii care au tratat o persoană în boala din cauza

căreia moare de la bolnavii trataţi, - situatia cetăţenilor străini şi a apatrizii (initital, in Constitutia

Romaniei, s-a prevazut o interdictie expresa, in sensul in care cetăţenii străini şi a apatrizii nu puteau primi donaţii având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor; ulterior, prin Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constitutiei, interdictia a fost atenuata, permitandu-se ca acestia sa poata dobandi terenuri in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la U.E. si din alte tratate la care Romania este parte, in conditiile prevazute de legea organica);

- prin lege pot fi reglementate şi alte incapacităţi speciale. b. Condiţii privind obiectul contractului Bunul (sau după caz, dreptul) trebuie: - să fie în circuitul civil; - să fie determinat sau determinabil; - sa fie posibil şi licit; - să existe sau să poată exista în viitor.

17

c. Condiţii privind forma contractului de donaţie. Conform art. 1011 N.C.civ, “donatia se incheie prin inscris autentic,

sub sanctiunea nulitatii absolute”. In aceste conditii, donatia este un act autentic, sancţiunea nerespectării

formei autentice fiind nulitatea absolută. In reglementarea anterioara datei de 1 octombrie 2011, in ciuda prevederii foarte stricte (categorice chiar) a conditiei formei autentice a contractului de donatie (art. 813 C.civ. 1864), exista si exceptia darului manual, pentru care, in ciuda lipsei unei dispozitii exprese, era acceptata transmiterea dreptului de proprietate prin simpla traditiune (remiterea materiala a bunului), fara a fi ceruta conditia formei autentice. Iata deci ca in acest domeniu s-a inregistrat cea mai importanta situatie in care o cutuma contra legii (contra legem) avea caracter de izvor de drept.

Cutuma contra legii este acea cutuma care tinde la a se opune legii, prin instaurarea unei conduite contrare acesteia; in principiu, unei astfel de cutume nu i se poate recunoaste caracterul de izvor de drept, singura exceptie importanta identificata de doctrina in acest domeniu fiind darul manual care, in regelementarea anterioara noului Cod civil nu beneficia de o prevedere expresa care sa il excluda de la indeplinirea conditiei formei autentice. Cu toate acestea, darul manual, ca varietate de donatie nesupusa conditiei formei autentice a avut o larga raspandire in viata sociala romaneasca.

Forta acestei cutume contra legii a fost confirmata de faptul ca, in noul Cod civil, legiuitorul a inteles ca exceptia de la forma conditiei formei autentice consacrata de cutuma contra legii care a avut ca obiect darul manual, sa fie confirmata printr-o prevedere expresa in noua lege care sa consacre legislativ aceasta exceptie.

Art. 1011 din noul Cod civil, care reglementeaza forma donaţiei, prevede:

„(1) Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.

(3) Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.

(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

18

Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.”

d. Principiul irevocabilităţii donaţiilor Donaţia este, prin esenţa ei, irevocabilă (art. 1015 N.C.civ.);

irevocabilitatea donaţiilor este mai accentuată decât principiul forţei obligatorii aplicabil in general contractelor.

Sectiunea a 3-a din Capitolul II (Donatia), apartinand Titlului III (Liberalitatile) din Codul civil in vigoare, este consacrata revocarii donatiei:

- revocarea pentru ingratitudine (art. 1023-1026 N.C.civ.); - revocarea pentru neexecutarea sarcinii (1027-1029 N.C.civ.); - revocabilitatea donaţiilor între soţi (1031 N.C.civ.).

CURS VIII CONTRACTUL DE DONAŢIE. CATEGORII DE DONATII

EXCEPTATE DE LA REGULILE CONSACRATE DE PRINCIPIUL SOLEMNITATII DONATIILOR. REVOCAREA DONATIILOR. OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTULUI DE DONATIE

1. Categorii de donatii exceptate de la regulile consacrate de principiul solemnitatii donatiilor

a. Donaţiile simulate 1) donaţiile deghizate – o donatie este deghizata atunci cand,

conform actului public, apare ca un act juridic cu titlu oneros;

2) donaţiile prin interpunere de persoane – sunt donatii in care simulatia vizeaza persoana adevaratului donatar ; contractul se incheie cu o alta persoana decat donatarul real, incheindu-se si un cotrainscris in care se precizeaza adevaratul donatar.

b. Donaţiile indirecte Reprezinta acte juridice incheiate cu intentia de a gratifica, dar

infaptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donatie In acest caz, forma autentica nu este obligatorie, donatiile indirecte

fiind supuse numai regulilor de fond ale donatiei nu si celor de forma;

19

Exemplu: renuntarea la un drept facuta cu intentia de a gratifica, remiterea de datorie sau stitpulatia pentru altul facuta cu intentia de a gratifica.

c. Darurile manuale Reprezinta acele donatii care necesita, in afara de acordul de vointa de

a transfera si dobandi un lucru cu titlu gratuit, si remiterea materiala a bunului (traditiunea).

2. Revocarea donaţiilor Dincolo de faptul ca donatiile sunt irevocabile si de dreptul părţilor de

a stipula expres în contract anumite clauze care pot duce la desfiinţarea contractului, noul Cod civil prevede anumite cauze de revocare a donaţiilor:

- un caz veritabil de revocare a donatiei, constand in donatiile incheiate intre soti, care sunt revocabile pe timpul casatoriei (art. 1031 N.C.civ.) precum si

- doua cauze legale de revocare a donatiei, respectiv:

- neexecutarea fara justificare a sarcinii si

- ingratitudinea.

a. Revocabilitatea donatiilor intre soti Conform art. 1031 N.C.civ., orice donatie incheiata intre soti este

revocabila numai in timpul casatoriei.

Art. 1033 prevede ca este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi (1), fiind prezumată persoană interpusă, până la proba contrară (prezumtie relativa – juris tantum), orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul (2).

Art. 1032 N.C.civ. prevede ca nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea-credinţă.

b. Revocarea pentru ingratitudine Aceasta revocare operează în prezenţa unor cauze expres prevăzute de art. 1023 N.C.civ.:

1) atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind

20

ca altii intentioneaza sa atenteze, nu l-a instiintat; acest caz presupune intentia (ca forma de vinovatie) de a ucide; culpa nu are ca efect revocarea donatiei;

2) fapte penale, cruzimi sau injurii grave la adresa donatorului, de asemenea, savarsite cu intentie;

3) refuzul nejustificat de a asigura alimente donatorului ajuns in nevoie, in limita valorii actuale a bunului donat, tinandu-se insa seama de starea in care se afla bunul la momentul donatiei.

c. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii Consacrata de art. 1027 N.C.civ., reprezintă o cauză de revocare specifică donaţiilor cu sarcină si are ca fundament reciprocitatea si interdependenta obligatiilor in cazul contractelor sinalagmatice.

3. Obligaţiile părţilor contractului de donatie

a. Obligaţiile donatorului - obligaţia de predare a bunului;

- obligatia de a raspunde pentru dol si culpa grava (art. 1017

N.C.civ.); - în principiu, donatorul nu garantează pentru evicţiune şi vicii, dar

există anumite excepţii, prevazute de art. 1018 si 1019 N.C.civ. (de exemplu, cand donatorul si-a asumat expres garantia contra evictiunii, daca evictiunea rezulta din fapta sa sau dintr-o imprejurare pe care a cunoscut-o si nu a adus-o la cunostinta donatarului; in cazul donaţiei cu sarcină, cand, in limita sarcinii, contractul de donatie este unul sinalagmatic, iar nu unul unilateral).

b. Obligaţiile donatarului 1) când donaţia este pur gratuită, donatarul nu are nicio obligaţie; 2) când donaţia este pur gratuită, donatarul are în schimb o îndatorire

generală, numită “de recunoştinţă”, a cărei sancţiune în caz de încălcare fiind revocarea pentru ingratitudine;

3) când donaţia este cu sarcină, donatarul este ţinut să execute sarcina (o obligaţie).

21

CURS IX

CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

1. Noţiune. Reglementare

Reglementat de art. 1777 – 1823 N.C.civ., locaţiunea a fost definită ca acel contract prin care o persoană, numita locator, se obligă fata de o alta persoana, numita locatar, sa-i asigure folosinţa temporară a unui lucru, în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

În reglementarea anterioară, art. 1411 din Codul civil din 1864 definea același contract în modul următor: „locațiunea lucrurilor este un contract prin care una din pățile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat”.

În ceea ce privește doctrina de drept civil, locaţiunea a fost definită ca acel contract prin care o persoană, numita locator, se obligă fata de o alta persoana, numita locatar, sa-i asigure folosinţa temporară a unui lucru, în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

Privitor la sfera de acoperire a instituției locațiunii, Codul civil din 1864 distingea între locațiunea lucrurilor (locatio rei - art. 1411, cel care definea noțiunea de locațiune, folosea termenul de locațiune a lucrurilor) și locațiunea de lucrări (contractul de muncă, contractul de antrepriză și contractul de transport – art. 1413).

Noua reglementare abandonează această abordare, reglementând sub denumirea generală de locațiune, ceea ce vechiul cod considera a fi o locațiune a lucrurilor. Conceptul de locațiune de lucrări dispare, contractul de muncă, contractul de antrepriză și contractul de transport (la care se referea art. 1413 C.civ. 1864, când trata locațiunea de lucrări) fiind eliminate total din sfera de acoperire a instituției locațiunii.

În ceea ce privește durata locațiunii, contractul poate fi încheiat pe durată determinată sau nedeterminată, însă nu poate prezenta sub nicio formă caracterul perpetuității. În acest sens, art. 1783 din noul Cod civil prevede ca intervalul de timp maxim pentru care se poate încheia un contract de locațiune este de 49 de ani, aceasta normă având caracter imperativ, întrucât, daca părțile convin asupra unui termen mai lung, acest termen reduce de drept la 49 de ani.

22

Conform art. 1785 N.C.civ., dacă în contract părţile nu au arătat durata locaţiunii, fără a-şi fi dorit să contracteze pe o durată nedeterminată, se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, locaţiunea se consideră încheiată: pentru un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea activităţii unui profesionist, pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate sau pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui imobil.

2. Caracterele juridice ale contractului de locaţiune Locaţiunea este un contract:

- sinalagmatic (bilateral); - consensual; - cu titlu oneros; - cu executare succesivă; - comutativ.

3. Condiţiile de validitate a contractului de locaţiune Fiind vorba de un act de administrare (totuşi, prin voinţa legii, in cazul

imobilelor, dacă depăşeşte 5 ani, locaţiunea este considerat act de dispoziţie), părţile nu trebuie să îndeplinească condiţii speciale în ceea ce priveşte capacitatea juridică.

În ceea ce priveşte obiectul contractului, bunul închiriat poate fi mobil sau imobil, corporal sau incorporal; poate fi chiar şi un lucru viitor, cu excepţia bunurilor dintr-o moştenire nedeschisă.

Preţul pe care locatarul îl plăteşte în schimbul folosinţei lucrului se numeşte chirie.

4. Efectele contractului de locaţiune

a. obligaţiile locatorului: - locatorul are obligaţia de a preda lucrul (art. 1787 N.C.civ.); - locatorului ii revine obligaţia efectuării reparaţiilor necesare pentru

a mentine lucrul in stare corespunzatoare de intrebuintare pe toata durata locatiunii (art. 1788 N.C.civ.); in aceasta categorie nu intra

23

micile reparatii, numite locative, care sunt in sarcina locatarului; - obligaţia de garanţie (art. 1789 N.C.civ.) pentru tulburarile

provenite din propria fapta, din faptele tertilor sau din viciile bunului.

b. obligaţiile locatarului: - obligatia de a lua in primire lucrul; - plata chiriei; conform art. 1796 N.C.civ., locatarul trebuie sa

plateasca chiria (pretul locatiunii) la termenele convenite, iar daca nu au fost convenite aceste termene, potrivit uzantelor (art. 1797 al. 1 N.C.civ.);

- obligaţia de a întrebuinţa lucrul cu prudenta, cu diligenta si potrivit destinatiei stabilite prin contract (art. 1799 N.C.civ.), inclusiv obligatia de a efectua reparatiile mici, locative (art. 1802 N,C.civ.);

- obligaţia de restituire a lucrului in starea in care a fost predat (art. 1821 alin. 1 N.C.civ.).

5. Contractul de sublocaţiune şi contractul de cesiune a contractului de locatiune

a. sublocaţiunea este permisă, cu respectarea acordului locatorului (art. 1805 N.C.civ.);

b. cesiunea contractului de locaţiune de către locatar este permisă în aceleaşi condiţii ca şi sublocaţiunea (art. 1805 N.C.civ.).

6. Încetarea locaţiunii

Încetarea locaţiunii se poate realiza în următoarele modalităţi:

- la expirarea termenului; - prin denunţarea unilaterală, atunci cand locatiunea este fara

termen, cu conditia respectarii termenului de preaviz (art. 1816 N.C.civ.);

- prin reziliere pentru neexecutare, conform art. 1817 N.C.civ. ; - prin imposibilitatea folosirii lucrului, inclusiv pieirea acestuia

(1818 N.C.civ.); - desfiintarea titlului locatorului (art. 1819 N.C.civ.); Cu toate ca locatiunea nu inceteaza prin moartea locatorului sau

locatarului, in cazul locatiunii cu durata determinata, mostenitorii locatarului pot denunta contractul in termen de 60 de zile de la data la care au luat cunostinta de moartea locatarului si existenta locatiunii (art. 1820 N.C.civ.).

24

CURS X

VARIETATI ALE CONTRACTULUI DE LOCAŢIUNE

Conform art. 1778 alin. 2 din Codul civil in vigoare, dispozitiile generale ale locatiunii sunt aplicabile, in mod corespunzator, inchirierii locuintelor si arendarii, daca sunt compatibile cu regulile particulare prevazute pentru aceste contracte. De asemenea, conform alin. 3 al aceluiasi articol, locatiunea spatiilor destinate exercitarii activitatii unui profesionist este supusa regulilor generale ale locatiunii.

In concluzie, se observa ca legea civila prevede reguli speciale pentru varietăţile de locaţiune :

- contractul de închiriere a locuinţelor (locaţiunea suprafeţelor locative) – art. 1824 – 1835 N.C.civ.;

- contractul de arendare (locaţiunea fondurilor rurale) – art. 1836 – 1850 N.C.civ. ;

- contractul de locatiune a spatiilor destinate exercitarii activitatii unui profesionist (art. 1824, 1828-1831 N.C.civ.).

Prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, locațiunea și subspeciile sale beneficiază de o reglementare unitară, singurele dispoziții legale care se află în afara noului Cod civil fiind unele dintre cele referitoare la închirierea locuințelor, cuprinse în alte acte normative.

În ceea ce privește arendarea însă, reglementarea a fost readusă în Codul civil, prin abrogarea legii speciale.

1. Contractul de inchiriere a locuintelor

Inchirierea locuintelor este o specie a contractului de locatiune, reglementata de Codul civil (art. 1824-1835), dar si de alte acte normative (de-a lungul timpului, au continut anumite reglementari ale contractului de locatiune Legea nr. 114/1996 a locuintei, Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte, trecute in proprietatea statului, OUG nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, etc.).

25

Deosebirea de esenta dintre contractul de inchiriere a locuintei de contractul de locatiune in general este data de obiectul specific al inchirierii si anume suprafata locativa, a carei folosinta este transmisa in schimbul chiriei.

In ceea ce priveste caracterele juridice si efectele contractului de inchiriere a locuintei, acestea sunt aceleasi cu cele ale contractului de locatiune, cu precizarea ca forma scrisa este ceruta numai ad probationem iar inregistrarea la organele fiscale produce in special efecte de natura fiscala si nu constituie o cerinta ad validitatem.

2. Contractul de arendare

Contractul de arendare este o specie a contractului de locatiune, reglementata expres de Codul civil (art. 1836-1850), el supunandu-se regulilor speciale din materia arendarii, dar si regulilor generale din materia locatiunii.

Partile contractului de arenda sunt arendatorul si arendasul, primul fiind cel care transmite celui de-al doilea bunuri de natura agricola, in vederea exploatarii o perioada de timp determinata sau determinabila, in schimbul unei chirii, numite arenda, care poate consta fie in produse agricole, fie intr-o suma de bani.

Atunci cand partile nu prevad expres durata pentru care se incheie contractul, art. 1837 C.civ. prevede ca arendarea se considera a fi facuta pentru toata perioada necesara recoltarii fructelor pe care bunul agricol urmeaza sa le produca in anul agricol in care se incheie contractul.

Spre deosebire de inchirierea locuintelor, cealalta subspecie a locatiunii, arendarea prezinta unele caractere juridice opuse celor ale locatiunii, anume:

- caracterul solemn (rezultat din necesitatea formei scrise sub sanctiunea nulitatii absolute, inregistrarea contractului la consiliul local, precum si in cazul imobilelor, necesitatea inscrierii in cartea funciara) si

- caracterul intuitu personae (care decurge din interdictia subarendarii sub sanctiunea nulitatii absolute, limitarea cesiunii arendarii numai la sotul arendasului, daca acesta participa la exploatarea bunurilor si la descendentii majori ai arendasului, precum si din faptul ca arendarea inceteaza prin moartea, incapacitatea si falimentul arendasului).

26

Contractul de arendare este:

- sinalagmatic;

- cu executare succesiva;

- cu titlu oneros.

3. Contractul de locatiune a spatiilor destinate exercitarii activitatii

unui profesionist În ceea ce privește a treia varietate a contractului de locațiune,

contractul de locațiune a spațiilor destinate exercitării unei profesii sau întreprinderi, caracterul de subspecie a locațiunii este dat de art. 1778 alin. 3 din noul Cod civil, conform căruia acestui contract îi sunt aplicabile dispozițiile generale din materia locațiunii, precum și art. 1824 și 1828 – 1831 N.C.civ., care reglementează închirierea locuințelor.

Acest contract se aseamană semnificativ atât cu locațiunea în general, cât și cu închirierea locuințelor, deosebirea esențială decurgând din destinația specială a lucrului închiriat, legată de exercitarea unei profesii sau a unei întreprinderi.

CURS XI

CONTRACTUL DE MANDAT. MANDATUL CU REPREZENTARE

Mandatul poate fi de două feluri:

- mandatul cu reprezentare;

- mandatul fără reprezentare.

In ciuda asemanarilor vadite, cele doua institutii prezinta deosebiri semnificative.

Mandatul cu reprezentare

1) Definitie

Reglementat de art. 2009 – 2071 N.C.civ., contractul de mandat este un contract prin care o parte, mandatarul, se obligă să încheie unul sau mai

27

multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care o reprezintă.

2) Forma mandatului

Mandatul poate fi:

- expres sau tacit, adică el poate avea formă scrisă (autentica sau sub semnatura privata), verbala sau poate fi dat tacit (art. 2013 N.C.civ.) ;

- in principiu, mandatul este un contract consensual, dar de cele mai multe ori îmbracă forma scrisă a procurii.

Conform regulii simetriei formelor, atunci când actul juridic ce urmează a fi încheiat este solemn, şi procura trebuie să aibă formă solemnă.

3) Capacitatea părţilor în contractul de mandat

Mandantul trebuie să fie capabil de a contracta el însuşi actul pentru a cărui îndeplinire îl însărcinează pe mandatar, capacitatea sa urmand a se aprecia in functie de natura actului juridic care urmeaza sa fie incheiat prin mandatar.

Mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

4) Obligaţiile părţilor în contractul de mandat a. Obligaţiile mandatarului (art. 2017 – 2024 N.C.civ.): - principala indatorire a mandatarului este îndeplinirea (executarea)

mandatului; - obligaţia de a da socoteală mandantului pentru indeplinirea

mandatului; - când se substituie o terţă persoană, se nasc obligaţii specifice

legate de această substituire; mandantul va avea o actiune directa impotriva substituitului.

b. Obligaţiile mandantului (art. 2025 – 2029 N.C.civ.): - mandantul are obligatia de a restitui cheltuielile făcute cu ocazia

mandatului; - când mandatul este cu titlu oneros, mandantul va plati suma

convenită in contract (remuneratia).

28

5) Efectele faţă de terţi ale mandatului - terţul are raporturi juridice cu mandantul; - intre mandatar si terti nu se creeaza raporturi juridice, insa, dacă

mandatarul depăşeşte limitele mandatului, va răspunde faţă de terţi, cu excepţia situaţiei în care terţii au cunoscut această depăşire a limitei mandatului.

6) Încetarea mandatului - prin executare; - la expirarea termenului; - prin imposibilitatea fortuită de executare; - prin revocare, mandatul fiind, în principiu, revocabil; - prin renunţarea mandatarului, acesta trebuind însă să îl notifice pe

mandant; - prin moartea sau punerea sub interdicţie a uneia dintre părţi.

CURS XII

CONTRACTUL DE MANDAT. MANDATUL FARA REPREZENTARE. SUBSPECII ALE CONTRACTULUI DE MANDAT FARA REPREZENTARE

1. Mandatul fără reprezentare Este acel contract de mandat (numit şi contract de interpunere) în

care, deşi mandatarul lucrează în interesul mandantului, încheie actul juridic în numele său personal, fără a-l reprezenta pe mandant.

Între părţi, mandatul fără reprezentare va produce efecte ca orice mandat, însă între mandant şi terţi nu se stabilesc raporturi juridice.

In concluzie, exista raporturi juridice numai între mandant si mandatar, pe de o parte si mandatar şi terţi, pe de alta parte.

2. Subspecii al contractului de mandat (fara reprezentare) Sunt subspecii ale contractului de mandat: - contractul de comision; - contractul de consignatie;

29

- contractul de expeditie. Subliniem faptul ca toate aceste subspecii ale contractului de mandat sunt forme ale mandatului fara reprezentare. a. Contractul de comision (art. 2043-2053 C.civ.) Conform art. 2043 C.civ., contractul de comision este mandatul care are ca obiect achizitionarea sau vanzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului si in numele comisionarului, care actioneaza cu titlu profesional, in schimbul unei remuneratii, numita comision. Contractul de comision reprezinta o varietate de mandat fara reprezentare. Caracterele juridice ale contractului de comision sunt:

- caracter consensual (forma scrisa fiind ceruta numai ad probationem, conform art. 2044 C.civ.);

- caracter sinalagmatic; - caracter cu titlu oneros; - caracter intuitu personae.

b. Contractul de consignatie (art. 2054-2063 C.civ.) Contractul de consignatie este un contract prin care consignantul incredinteaza consignatarului anumite bunuri mobile pentru a fi vandute pe seama consignantului, dar in nume propriu, la un pret prestabilit, consignatarul avand obligatia de a remite consignantului, dupa caz, pretul obtinut (in cazul in care vanzarea s-a produs) sau bunul nevandut (in cazul in care vanzarea nu s-a produs). Contractul de consignatie este o varietate a contractului de comision (art. 2054 alin. 1 c.civ.) si deci a mandatului fara reprezentare. Caracterele juridice:

- contract consensual; - sinalagmatic; - cu titlu oneros; - intuitu personae.

c. Contractul de expeditie (art. 2064-2071 C.civ.)

Contractul de expeditie este o varietate a contractului de comision (art. 2064 C.civ.) si a mandatului fara reprezentare.

Partile contractului sunt expeditorul, cel care se obliga sa incheie in nume propriu si in contul celeilalte parti un contract de transport si sa indeplineasca operatiunile accesorii ale acestuia, si comitentul.

30

Caracterele juridice ale contractului de expeditie sunt: - caracter sinalagmatic; - caracter consensual; - carcater comutativ; - caracter intuitu personae.

CURS XIII

CONTRACTUL DE IMPRUMUT. CONTRACTUL DE DEPOZIT. CONTRACTUL DE ANTREPRIZA. CONTRACTUL DE SOCIETATE. CONTRACTUL DE TRANSPORT. CONTRACTUL DE TRANZACTIE

1. CONTRACTUL DE IMPRUMUT (art. 2144 – 2170 C.civ.) In ciuda faptului ca imprumutul de folosinta si imprumutul de consum prezinta caracteristici care intr-o mare masura le despart, din perspectiva formei de legiferare noul legiuitor opteaza tot pentru o reglementare unitara, sub umbrela comuna a sintagmei „contractul de imprumut”.

1) Imprumutul de folosinta (comodatul) Reglementat de art. 2146 - 2157 C.civ., comodatul este contractul prin care o parte, comodantul, transmite folosinta gratuita a unui lucru individual determinat celeilalte parti, numita comodatar, care are obligatia de a restitui acest lucru dupa un anumit timp.

Din perspectiva caracterelor juridice, comodatul este un contract: - cu titlu gratuit; - real (el implica predarea efectiva a lucrului imprumutat); - unilateral; - netranslativ de proprietate (spre deosebire de imprumutul de

consumatie, care este translativ de proprietate, comodatul este numai translativ de folosinta).

2) Imprumutul de consumatie (mutuum)

Imprumutul de consumatie poate fi cu titlu gratuit si cu titlu oneros, adica cu dobanda. (art. 2158 - 2170 C.civ.). Conform art. 2158 C.civ., imprumutul de consumatie propriu-zis, cu titlu gratuit (mutuum), este contractul prin care imprumutatorul remite imprumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile si

31

consumptibile prin natura lor, iar imprumutatul se obliga sa restituie dupa o anumita perioada de timp aceeasi suma de bani sau aceeasi cantitate de bunuri de aceeasi natura si calitate.

Definitiei legale trebuie sa ii adaugam o caracteristica importanta a acestui contract pe care legiuitorul a omis sa o reliefeze in continutul art. 2158 C.civ., aceea ca prin mutuum se produce transferul dreptului de proprietate de la imprumutator la imprumutat (asa cum chiar legiuitorul stipuleaza in art. 2160 C.civ.).

Imprumutul de consumatie gratuit este un contract: - cu titlu gratuit; - unilateral; - real; - translativ de proprietate. Cu titlu de exceptie, imprumutul de consumatie poate fi si cu titlu

oneros. Atunci cand obiectul imprumutului de folosinta este o suma de bani, art. 2159 alin. 2 C.civ. prezuma relativ ca imprumutul este cu titlu oneros.

Deosebirea esentiala dintre imprumutul de consumatie gratuit si cel oneros este aceea ca, in cazul celui din urma, imprumutatul, pe langa obligatia principala de a restitui suma imprumutata, datoreaza si o remuneratie, numita dobanda.

2. CONTRACTUL DE DEPOZIT (art. 2103-2143 C.civ.) Conform art. 2103 C.civ., depozitul este contractul prin care depozitarul primeste de la deponent un bun mobil, cu obligatia de a-l pastra pentru o perioada de timp si de a-l restitui in natura, remiterea bunului fiind o conditie pentru incheierea valabila a contractului. Caracterele juridice ale contractului de depozit sunt:

- real; - in principiu cu titlu gratuit (ca exceptie, poate fi si oneros, in

conditiile art. 2106 C.civ.); - in principiu unilateral (atunci cand este oneros, este si bilateral); - intuitu personae; - in anumite situatii, translativ de proprietate.

In ceea ce priveste formele de contracte de depozit, de lege lata exista:

- depozitul voluntar, numit si regulat (in cazul caruia optiunea deponentului in alegerea depozitarului este neingradita si nerestrictionata);

- depozitul necesar (in cazul caruia bunul a fost incredintat unei persoane sub constrangerea unei intamplari neprevazute);

32

- depozitul hotelier (ce are ca obiect primirea contra cost de catre hotelieri a bunurilor clientilor);

- sechestrul conventional (in cazul caruia un bun litigios este depozitat la o terta persoana, pana la solutionarea litigiului, tertul avand obligatia de a restitui bunul persoanei indreptatite la acel moment).

3. CONTRACTUL DE ANTREPRIZA (art. 1851-1880 C.civ.) Antrepriza este contractul prin care o parte, antreprenorul, se obliga

ca, pe riscul sau, sa execute o anumita lucrare, materiala ori intelectuala, sau sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

Subantrepriza este permisa (art. 1852 C.civ.), insa in raporturile cu beneficiarul, antreprenorul raspunde pentru fapta subantreprenorului.

Contractul de antrepriza prezinta urmatoarele caractere juridice: - consensual ; - sinalagmatic ; - cu titlu oneros ; - comutativ ; - in principiu intuitu personae (chiar daca subantrepriza este

permisa, antreprenorul raspunde fata de beneficiar pentru fapta subantreprenorului).

Codul civil aloca o reglementare speciala antreprizei in constructii, tinand cont de faptul ca este cea mai des intalnita forma a acestui contract (1874-1880 C.civ.).

4. CONTRACTUL DE SOCIETATE (art. 1881-1954 C.civ.) Conform art. 1881 C.civ., societatea se poate constitui cu

personalitate juridica sau fara personalitate juridica, prin contractul de societate prin care doua sau mai multe persoane se obliga reciproc sa coopereze pentru desfasurarea unei activitati si sa contribuie la aceasta prin aporturi banesti, in bunuri, in cunostinte specifice sau prestatii, cu scopul de a imparti beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta, fiecare asociat contribuind la suportarea pierderilor proportional cu participarea la distributia beneficiului, daca prin contract nu s-a stabilit altfel.

Contractul de societate este : - intuitu personae; - sinalagmatic (in ciuda intereselor convergente ale asociatilor) ; - comutativ; - cu titlu oneros;

33

- consensual (cu exceptia situatiei in care in care sunt aduse in patrimoniul societatii bunuri imobile, caz in care se impune forma autentica iar contractul capata si un caracter suplimentar, anume translativ de proprietate).

Conform art. 1888 C.civ., dupa forma lor, societatile pot fi: - simple; - in participatie; - in nume colectiv; - in comandita simpla; - cu raspundere limitata; - pe actiuni; - in comandita pe actiuni; - cooperative; - alte tipuri de societate anume reglementate de lege. 5. CONTRACTUL DE TRANSPORT (art. 1955-2008 C.civ.) Art. 1955 C.civ. stipuleaza ca prin contractul de transport,

transportatorul se obliga, cu titlu principal, sa transporte o persoana sau un bun dintr-un loc in altul, in schimbul unui pret pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obliga sa il plateasca, la timpul si locul convenite.

Contractul poate avea ca obiect transportul de persoane (si bagajele persoanelor transportate) si transportul de bunuri, iar dovada contractului de transport se face cu documentele de transport, cum ar fi scrisoarea de trasura, recipisa de bagaje, foaia de parcurs, conosamentul, tichetul, legitimatia de calatorie, etc.

6. CONTRACTUL DE TRANZACTIE (art. 2267-2278 C.civ.)

Tranzactia este contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta, prin tranzactie putandu-se naste, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre parti. Dupa cum tranzactia se incheie in timpul unui proces sau in afara lui, tranzactia este judiciara sau extrajudiciara.

34

CURS XIV CONTRACTELE ALEATORII. CONTRACTUL DE ASIGURARE.

CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA. CONTRACTUL DE INTRETINERE. CONTRACTUL DE JOC SI PARIU

Denumirea acestor contracte rezulta din latinescul alea (-ae, - zar,

noroc, risc, primejdie). Contracte aleatorii prezinta un caracter antagonic fata de cele

comutative, in cazul carora, la incheierea contractului, partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor ambelor parti.

Per a contrario, contractele aleatorii sunt contracte cu titlu oneros in care intinderea sau chiar si existenta obligatiei pentru una dintre parti ori pentru ambele parti contractante nu se cunoaste in momentul incheierii contractului deoarece depinde de un eveniment viitor si incert, incertitudinea referindu-se la indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului (conditie) ori numai la momentul indeplinirii (termen incert).

Pentru ca un contract sa faca parte din specia contractelor aleatorii, este obligatoriu ca acest caracter (aleatoriu) sa existe pentru ambele parti si nu pentru numai una dintre ele. In alte cuvinte, la incheierea contractului trebuie sa existe sanse de castig si de pierdere pentru toate partile contractului aleatoriu.

In cele ce urmeaza vom trata numai patru dintre aceste contracte aleatorii, insa pot fi concepute contracte aleatorii intr-un numar nelimitat, intre acestea putand fi amintite:

- vanzarea de drepturi litigioase; - vanzarea unui lucru viitor daca, prin contract, cumparatorul isi

asuma riscul nerealizarii lucrului; - contractul prin care se constiruie un uzufruct viager, etc. 1. CONTRACTUL DE ASIGURARE (art. 2199-2241 C.civ.) Art. 2199 C.civ. defineste contractul de asigurare, anume acel contract

prin care contractantul asigurarii sau asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta din urma se obliga ca, in cazul producerii riscului asigurat, sa plateasca o indemnizatie, dupa caz, asiguratului, beneficiarului asigurarii sau tertului pagubit.

Activitatea de asigurare beneficiaza de o voluminoasa reglementare prin acte normative cu caracter special, insa Codul civil aloca 43 de articole acestui domeniu.

Contractul de asigurare este un contract :

35

- consensual (forma scrisa fiind necesara ad probationem, concretizata in polita de asigurare);

- sinalagmatic; - cu titlu oneros; - cu executare succesiva; - aleatoriu (fiind cel mai des intalnit contract aleatoriu). In functie de obiectul asigurat, exista : - asigurari de persoane; - asigurari de raspundere civila; - asigurari de bunuri. De asemenea, dupa cum partile au sau nu libertatea de a incheia un

contract de asigurare, exista : - asigurari facultative; - asigurari obligatorii, cum ar fi:

o asigurarile de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule,

o asigurarea locuintelor pentru anumite riscuri (cutremure, aluncari de teren sau inundatii)

o asigurarile de raspundere civila pentru anumite categorii profesionale, precum avocati, notari, executori judecatoresti sau medici.

2. CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA (art. 2242-2253

C.civ.) Este acel contract prin care o parte, numita debirentier, se obliga sa efectueze in folosul unei persoane, numita credirentier, prestatii periodice constand in sume de bani sau alte bunuri fungibile, durata contractului fiind aceea a vietii credirentierului, daca partile nu au stabilit constituirea rentei pe durata vietii debirentierului sau a unei terte persoane determinate. Dupa cum renta s-a constituit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ea prezinta caractere juridice diferite :

- cand s-a constituit cu titlu oneros ea are caracter: - aleatoriu; - sinalagmatic; - consensual. - cand s-a constituit cu titlu gratuit, aceasta are caracter: - comutativ; - unilateral; - va fi supusa cerintelor de forma ale actului prin care s-a

constituit (donatie, testament, etc.).

36

3. CONTRACTUL DE INTRETINERE (art. 2254-2263 C.civ.)

Intretinerea este acel contract prin care o parte se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti sau a unui tert prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru toata durata vietii creditorului intretinerii, daca prin contract nu s-a prevazut o alta durata a acesteia. Contractul de intretinere este un contract:

- aleatoriu (daca nu s-a incheiat pe o alta durata decat viata unei persoane, durata determinata);

- cu titlu oneros; - solemn; - sinalagmatic; - cu executare succesiva; - intuitu personae.

4. CONTRACTUL DE JOC SI PARIU (art. 2264-2266 C.civ.)

In lipsa unei definitii legale (ca si in vechea reglementare), trebuie avute in vedere definitiile acestor contracte oferite de doctrina.

In acest sens, amintim ca jocul sau pariul (prinsoarea) este un contract prin care partile se obliga reciproc a plati o suma de bani sau alt lucru castigatorului, in functie de realizarea sau nerealizarea unui eveniment sau fapt depinzand de forta, indemanarea sau dibacia, cunostintele, inteligenta, etc. partilor contractante ori a altor persoane sau de hazard – care face sa existe sanse de castig sau pirdere pentru toate partile contractante. Caractere juridice:

- aleatoriu; - cu titlu oneros; - consensual; - sinalagmatic.

37

Bibliografie: Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea.

Schimbul. Ediția a 5-a, Editura Universul Juridic, 2017; D. Chirică, Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea și schimbul. Ediția a 2-a, Editura

Hamangiu, 2017; L. Stănciulescu, Dreptul contractelor civile. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, 2017; F. Motiu, Contracte speciale. Curs universitar. Ediția a VII-a, Editura Universul Juridic,

2017; F. Motiu, Contracte speciale. Sinteze teoretice, teste grilă.., Editura Universul Juridic,

2017; M. L. Istrătoaie, Contracte civile speciale, Editura C. H. Beck, 2017; V. Marcusohn, Drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, 2017; Dumitru C. Florescu, Contractele civile in noul Cod Civil. Editia a 4-a, Editura Universul

Juridic, 2014; G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Editura

Hamangiu, Bucuresti, 2012; F. Motiu, Contracte speciale in noul Cod civil. Editia a 3-a, Editura Universul Juridic,

Bucuresti, 2012; Stanciu D. Carpenaru, L. Stanciulescu, V. Nemes, Contracte civile si comerciale, Editura

Hamangiu, Bucuresti, 2009; Liviu Stanciulescu, Curs de drept civil. Contracte - editia a 2-a revizuita si adaugita,

Editura Hamangiu, 2014; C. Toader, ”Drept civil. Contracte speciale”, ediţia 2, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005; C. Toader, “Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni. Culegere de speţe”, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004.