CUPRINS

Introducere…………………………………………….….………………………………….......3

Capitolul I. Conceptul şi evoluţia istorică a instituţiei contenciosului administrativ…..……5

1.1. Noţiunea, constituirea şi evoluţia intituţiei contenciosului administrativ..................5

1.2. Instituţia contenciosului administrativ în drept comparat……………………..........9

Capitolul II. Instituţia contenciosului administrativ în Republica Moldova……….………12

2.1. Reglementarea contenciosului administrativ în legislaţia Republicii

Moldova…………………………………………………………………………....12

2.2. Acţiunea în contencios administrativ. Obiectul acţiunii……………………………14

2.3. Subiecţi cu drept de sesizare în instanţa de contencios administrativ…...................17

Încheiere………………………….…………………………………………..…………………22

Bibliografie…………………………………………………………….......................................23

2

Introducere

Actualitatea lucrarii. Începînd cu anii ’90, Republica Moldova, odată cu căderea

regimului sovietic, a trecut pe o nouă cale de dezvoltare, exprimată prin naşterea unor noi

raporturi economice, social-politice, noi reforme capabile să înscrie în societate o nouă

mentalitate democratică, în special în domeniul apărării drepturilor omului.

Evident că societatea a simţit necesitatea de a constitui o instituţie juridică nouă a

contenciosului administrativ, legitimată de semnificaţia pe care ea o are pentru statul de drept,

reprezentînd un instrument important prin intermediul căruia, omul de rînd exponent al

poporului, se poate apăra împotriva abuzurilor comise de autorităţile publice, prin acte

administrative ilegale ce lezează grav drepturile şi interesele legitime.

Considerăm ca tema de cercetare rezultă în sporirea responsabilităţii pentru controlul de

legalitate a actelor administrative emanate de la autoritatile publice, revizuirea interesului

naţional pe care statul îl promovează cît şi a responsabilităţii judecatorilor pentru judecarea

ilegală a litigiilor de contencios administrativ.

Actualitatea problemei mai este determinată şi de aspiraţiile Republicii Moldova la

procesul de integrare europeană, proces ce necesită coordonare de idei şi solutii pe plan Uniunea

Europeană – Republica Moldova, mai ales în domeniul asigurării înfăptuirii justiţiei

administrative pe plan intern, garantarea accesului cetăţenilor la justiţia naţională şi asigurarea

unui proces echitabil, iar în cazurile epuizării căilor interne de soluţionare, dreptul la un recurs

internaţional.

Scopul principal al lucrării a fost determinat de necesitatea studierii profunde a

tendinţelor de dezvoltare doctrinară a dreptului naţional şi internaţional, în problema răspunderii

publice administrativ-patrimoniale, dezvoltarea şi implementarea în doctrina noastră a dreptului

administrativ.

Pentru a obţine o abordare cît mai deplină a problemei date, este nevoie de prezentat în

lucrare, consecvent şi explicat, informaţii şi studii de caz împletite pe baza următoarelor

obiective:

- reliefarea evoluţiei istorice a contenciosului administrativ, evidenţierea particularităţilor

de evolutie, tendinţelor de dezvoltare;

- cercetarea fenomenului de interacţiune între puterile publice sub aspectul respectării

limitelor de competenţă;

- studierea problemelor existente în efectuarea controlului jurisdicţional al actelor

administrative şi controlului de legalitate, a răspunderii autorităţilor administraţiei

publice; 3

- studierea metodelor de sporire a eficienţei controlului de legalitate a actelor

administrative emise de către autorităţile administraţiei publice cu propunerea unor

măsuri de redresare de ordin metodologic;

- studierea practicii existente în judecarea litigiilor de contencios administrativ în

Republica Moldova, prin aprecierea atît a dinamicii creşterii litigiilor examinate de către

aceste instanţe, cît şi a clasificării tipurilor acestora, stabilirea gradului de separare a

jurisdicţiei administrative de cea civilă. Aprecierea aspectelor de influenţă a hotărîrilor

Curţii Europene a Drepturilor Omului în judecarea cauzelor de către instanţele naţionale;

- examinarea contenciosului administrativ sub aspect organizatoric şi procesual.

Însemnătatea stiinţifică şi practica. Semnificaţia teoretică a lucrării se determină prin

faptul, că toate concluziile elaborate în lucrare sînt bazate pe o analiză ştiinţifică a problemelor şi

fenomenelor cercetate şi pot înlătura considerabil coliziunile existente în doctrina naţională.

Vom încerca să explicăm necesitatea primordială a ideilor reformatoare ce, posibil,vor contribui

la dezvoltarea rolului contenciosului administrativ în calitatea sa de instanţă specializată în

judecarea litigiilor administrative, la delimitarea lui de jurisdicţia comună, va servi drept garanţie

pentru efectuarea unei justiţii echitabile atît pentru victime cît şi pentru însăşi autorităţile

administraţiei publice.

Suportul metodologic. La elaborarea lucrarii au fost folosite următoarele metode:

- metoda logică (folosirea unor serii de procedee şi operaţii metodologice, gnoseologice

specifice, prin care se creat posibilitatea surprinderii structurii şi dinamicii raporturilor

necesare între diferite componente)

- metoda comparativă (compararea sistemelor de drept ale diferitor state, a trăsăturilor

ramurilor, instituţiilor şi normelor acestora în scopul unei mai bune cunoaşteri şi folosirii

experienţei reciproce în măsura în care ea este aplicabilă specificului ţării respective)

- metoda istorică (efectuarea cercetării ştiinţifice a fenomenului juridic care rezidă în

analiza condiţiilor economice, sociale şi politice, la momentul apariţiei instituţiei de

contencios administrativ, completată cu analiza evoluţiei relaţiilor reglementate

juridiceşte, avînd ca scop de a înţelege clar conţinutul şi forma fenomenului juridic

analizat)

Structura lucrării. Lucrarea este structurată în trei capitole, introducere ca iniţiere în studiu,

încheiere, ce înserează concluzii şi recomandări, bibliografie, în funcţie de suport documentar şi

doctrinar al lucrării.

4

Capitolul I. Conceptul şi evoluţia istorică a instituţiei contenciosului administrativ

1.1 Noţiunea ,constituirea şi evoluţia intituţiei contenciosului administrativ

Dacă încercăm să cautăm originea cuvîntului “contencios”, observăm ca ea provine de la

cuvîntul francez “contentieux”, care la rîndul său se trage de la cuvîntul latin “contentiosus” ce

înseamna “contestat, litigious”, şi care la rîndul sau provine de la verbul latin “contendere’ ce

înseamnă “ a lupta” . Din limba franceză „contanteux”, semnifică organ de jurisdicţie, specializat

în rezolvarea litigiilor dintre stat şi persoanele fizice.

Un al doilea sens al cuvîntului “contencios” întruneşte în sine noţiunea de sistem de

norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ.În general, în doctrina juridică naţională

şi internaţională, de la autor la autor vom observa diferite tendinţe şi încercări de a defini

contenciosul administrativ.

Însăşi prin definiţie, contenciosul administrativ regrupează totalitatea regulilor aplicabile

la soluţionarea juridică a litigiilor apărute în urma activităţii administrative, ce sînt îndreptate atît

spre impunerea unui comportament legal al autorităţilor administraţiei publice în activitatea lor,

cît şi repararea prejudiciilor morale şi materiale apărute în legătură cu lezarea unor drepturi ale

persoanelor fizice şi juridice.

Valentin Prisacaru consideră necesar evidenţierea elementelor ce vor face posibilă

definirea noţiunii de contencios administrativ:

- în primul rind este necesar de observat că activitatea desfaşurată de instanţa de contencios

administrativ este aceea de a soluţiona cu putere de adevăr legal, un conflict juridic în care

una din părţi este un serviciu public administrativ

- în al doilea rînd, organele special create, care înfăptuiesc această activitate fac parte din

sistemul organelor judecatoreşti

- în al treilea rînd, obiectul acţiunii de contencios administrativ îl constituie anularea sau

modificarea unui act administrativ de autoritate, obligarea autorităţii administrative la

rezolvarea cererii referite la un drept recunoscut de lege şi repararea pagubei ce i-a fost

cauzată prin emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege

Deci, dupa părerea autorului sus-menţionat, prin contencios administrativ se poate de înţeles o “

activitate de soluţionare cu putere de adevăr legal, de către instanţele de contencios administrativ

competente potrivit normelor legale, a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un

serviciu public administrativ iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act

5

administrativ de autoritate ilegală ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept

recunoscut de lege”.1

În opinia marelui doctrinar romîn Teodor Mrejeru , prin “contencios administrativ” se

poate întelege “un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar în

activitatea de soluţionare a litigiilor, în care cel puţin una din părţi este un organ al administraţiei

publice; deci contenciosul administrativ reprezintă o instituţie juridică, în cadrul dreptului

administrativ , ca ramura de drept”2 Dupa părerea aceluiaşi autor cît şi a altora, contenciosul

administrativ urmează a mai fi definit în sens larg şi îngust 3.

În sens larg, înţelegem prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor

judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv un funcţionar public sau o

structură autorizată să presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe de altă

parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autoritaţii publice; pe

cînd în sens îngust, noţiunea de contencios administrativ evocă totalitatea litigiilor de competenţa

instanţelor de contencios administrativ.

În doctrina franceză, sintagma de “contencios administrativ” este definită ca fiind “ un

ansamblu de probleme legate de existenţa unor anumite litigii survenite cu ocazia unei activităţi

administrative în sensul cel mai larg al cuvîntului”4

În opinia autorilor Valeria Zubco, Anastasia Pascari şi Gheorghe Creţu , prin “contencios

administrativ” se poate înţelege drept o: “activitate de soluţionare de către instanţele de

contencios administrativ, competente potrivit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una

din părti este o autoritate publică, un serviciu public sau un funcţionar public, şi conflictul juridic

apărînd după adoptarea sau emiterea actului administrativ sau după nesoluţionarea în termenul

legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege”5 .

Odata cu intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ, prin art.1 alin. (1), se

defineşte contenciosul administrativ ca : “o instituţie juridica care are drept scop contracararea

abuzurilor şi exceselor de putere ale autoritaţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în

spiritul legii, ordonarea activitaţii autoritaţilor publice şi asigurarea ordinii de drept”6

În literatura juridică de specialitate străina, este răspîndită opinia, precum că instituţia

juridică a contenciosului administrativ a apărut ca urmare a organizarii puterilor în stat potrivit

cerinţelor principiilor separarii puterilor în stat şi a fost legiferată pentru prima dată în Franţa

1 Valentin Priscaru. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. Ed. All Beck, Bucuresti, 1996,p.2782 Theodor Mrejeru. Contenciosul administrativ.Doctrina.Jurisprudenta. Ed. All Beck, Bucuresti, 2003,p.53 Theodor Mrejeru. Contenciosul administrativ.Doctrina.Jurisprudenta. Ed. All Beck, Bucuresti, 2003,p.84 Verginia Vedinas. Drept administrativ si institutii politico-administrative. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002,p.1505 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004,p.196Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000

6

cînd în anul 1790 a fost înfiinţat Consiliul de stat şi Comisiile de prefectura, mai apoi în

majoritatea statelor europene, în mod ad-hoc în perioada din sec.XVII-XIX.

Savantul rus Nazimov А., susţine însă, că apariţia institutului justiţiei administrative se

atestează în Europa, încă în evul mediu. De la mijlocul secolului XIII în Anglia apare treptat

institutul judecătorilor, funcţie ce putea fi deţinută de marii proprietari de pămînt, cumulînd,

totodată, funcţiile de conducători cu cele de judecători ai justiţiei administrative, care examinau

litigiile legate de fiscalitate dintre cetăţeni şi organele de poliţie etc.

În epoca feudalismului în Franţa, Germania, Italia un rol important în examinarea

plîngerilor cetăţenilor asupra acţiunilor autorităţilor publice îl jucau instanţele de drept comun

care adoptau decizii. În Franţa medievală, parlamentele erau exponentele puterii judecătoreşti

superioare administrative în toate provinciile „ competenţa generală a parlamentelor le oferea de

rînd cu toate şi competenţa de organ al jurisdicţiei administrative, care soluţiona litigiile de drept

public”

Prin urmare, toate sistemele monarhiei absolute din Europa Occidentală au preluat

această modalitate de apărare a drepturilor publice şi au funcţionat pînă la crearea în mod ad-hoc

a unui institut al jurisdicţiei administrative după un model cu totul nou, generat de istoricele

evenimente din Franţa de la sf. sec. XVIII-XIX .

Odată cu Revoluţia Franceză din 1789, în Franţa apare şi instituţia contenciosului

administrativ,care treptat s-a dezvoltat şi în celălalte ţari, reprezentînd un mijloc fundamental de

protecţie a cetăteanului . În acea perioadă, contenciosul administrativ era definit ca “un sistem de

organe competente în soluţionarea litigiilor între administraţie şi administraţi”.7

Instituţia justiţiei administrative a fost cunoscută în istoria dreptului românesc încă de la

mijlocul sec. XIX, fiind la îndemînă şi populaţiei Basarabiei în perioada aflării ei în componenţa

Statului Român .Prima perioadă de existenta a contenciosului administrativ român aplicat şi pe

teritoriul Basarabiei a fost reglementată de Legea contenciosului administrativ din 11.02.1864.

În materie de contencios administrativ, Consiliul de stat soluţiona, potrivit legii organice,

litigiile între particulari şi persoanele juridice care reclamau vătămarea intereselor lor, prin

măsuri administrative, luate de: miniştri, prefecţi şi alţi agenţi administrativi, cu încălcarea

legilor şi regulamentelor interne.

În anul 1866 Consiliul de Stat a fost desfiinţat, iar atribuţiile lui de contencios

administrativ au fost transmise organelor judecătoreşti.

7 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004,p.19

7

Se poate de efectuat o periodizare a evoluţiei instituţiei contenciosului administrativ şi

pentru spaţiul basarabean:

- contenciosul în perioada sovietică

Este caracteristic faptul că, deşi nu a existat instanţa specializată de contencios

administrativ, drepturile şi libertăţile ce ţin de dreptul cetăţenilor la petiţionare să facă plîngeri

împotriva actelor funcţionarilor, organelor de stat şi obşteşti au fost stipulate în Constituţia

URSS (art.58)” şi Constituţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Potrivit acestora,

actele funcţionarilor îndeplinite cu încălcarea legii, cu depăşirea limitelor împuternicirilor, ce

ştirbesc drepturile cetăţenilor, pot fi atacate în justiţie conform legii. Plîngerile trebuie să fie

soluţionate în ordinea şi în termenele stabilite de lege.

- contenciosul în perioada anilor 1990 – 2000

Perioadă la fel lipsită de existenţa “de jure” şi “de facto” a fenomenului dat. Declarîndu-

se drept stat independent şi suveran, Republica Moldova a adoptat legea supremă - Constituţia,

în care se reglementează principiile şi caracteristicile statului de drept. În acest sens, în

problemele care ne interesează se conturează deja trăsăturile cele mai importante şi anume:

• independenţa şi separarea puterilor

• asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

• exercitarea şi respectarea strictă a legilor de către toţi (cetăţeni, funcţionari,

organe de stat sau organe nestatale

- contenciosul in perioada 2000 - prezent

Adoptarea Legii contenciosului administrativ, lege ce a marcat necesitatea

reglementărilor într-un mod corect şi adecvat a raporturile juridice administrative din sfera

administraţiei publice, supunînd unui control judecătoresc specializat actele emise de autorităţile

administraţiei publice.

8

1.2 Intituţia contenciosului administrativ în drept comparat

Analizînd legislaţia mai multor state, precum şi apelînd la literatura de specialitate din

acest domeniu, observăm că după modul de organizare, funcţionare şi după procedura de

efectuare a controlului legalitaţii actelor administrative, instituţia contenciosului administrativ se

deosebeşte de la o ţară la alta. 8

În acest fel, se poate de elaborat o clasificare a instituţiei date în patru sisteme, fiecare

cuprinzînd un grup anumit de ţări9:

- Sistemul de jurisdicţie administrativă inclus în sistemul judiciar (Romania, R.Moldova,

Bulgaria);

- Sistemul de contencios administrativ de tip francez ( Franţa, Grecia, Polonia);

- Sistemul de contencios administrativ de tip germanic (Germania , Austria, Suedia);

- Fără sistem de jurisdicţie administrativă ( S.U.A, Islanda, Norvegia).

Concepţia franceză a dreptului administrativ pune un accent particular, printre diferitele

forme de control ale administraţiei, pe controlul jurisdicţional, care permite înlăturarea tuturor

dificultăţilor rezultate din activitatea administraţiei, cu excepţia celora care nu sînt supuse

controlului jurisdicţional. Contenciosul administrativ, rămîne a fi un proces revelatoriu, care dă

posibilitate instanţelor de judecată să someze ori să înlăture încălcările comportamentului şi

devierile pe care autorităţile îşi permit să le admită.

Savanţii francezi Laubadère A, Venezia J, Gaudemet Y, consideră că : “ existenţa în

Franţa a unei jurisdicţii administrative distincte de jurisdicţia de drept comun constituie un

produs al istoriei; ea îşi găseşte originea sa în concepţia monarhiei sistematizate pe acest punct

de către Revoluţie şi completate de evoluţia care în sec. al XIX -lea a detaşat progresiv jurisdicţia

administrativă de administraţie.

După revoluţia franceza din 1789, se creează consilii de prefectură în fiecare

departament, ca prima instanţa, şi Consiliul de stat, ca instanţa de fond şi recurs. În textul celebru

şi fundamental al Legii din 16-24 august 1790, art.13, se proclamă principiul separării

autorităţilor administrative şi judiciare: „ Funcţiile judiciare sînt distincte şi vor rămîne

întotdeauna separate de funcţiile administrative. Judecătorii nu vor putea să citeze în faţa lor

administratorii în raport de funcţiile lor”.

Dupa adoptarea legii privind reforma contenciosului administrativ la 31 decembrie 1987 (

act de importanţă primordiala pentru sistemul organelor de contencios administrativ) au fost

formate trei grade de jurisdicţie administrativă:

8 Ioan Alexandru. Administratia publica. Ed. Lumina-Lex, Bucuresti, 1999,p.5529 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004,p.44

9

- Tribunalele administrative;

- Curţile administrative de Apel;

- Consiliul de stat.

Tribunalele administrative au fost introduse în urma reformei din 30 septembrie 1953,

înlocuind vechile consilii ale prefecturii.Reprezintă judecătorii de prima instanţa în contenciosul

administrativ francez.

Curţile administrative de Apel reprezintă instanţele ce judecă apelurile declarate

împotriva hotărîrilor elaborate de tribunalele administrative, excepţie făcînd litigiile referitoare la

alegerile municipale şi cantonale.

Consiliul de stat reprezintă cel mai important organ de jurisdicţie administrativă, ce

întruneşte calitaţile de curte supremă şi curte de casaţie cu o competenţa specială. Fiind instanţa

administrativă supremă, Consiliul de Stat hotărăşte în mod suveran, deoarece împotriva

hotărîrilor sale nu există cale de atac.

În Germania (reprezentantă a sistemului de contencios administrativ germanic),

jurisdicţia administrativă este reglementată de Legea privind jurisdicţia administrativă din 21

ianuarie 1960, care prevede organizarea şi funcţionarea a 52 de tribunale administrative ca

jurisdicţii de primă instanţa, competente să judece toate litigiile administrative de competenţa

teritorială a landurilor, a 16 tribunale administrative superioare şi Curtea Federala

Administrativă. 10

Contenciosul de tip germanic se deosebeşte de cel francez prin faptul ca jurisdicţiile

administrative sînt organizate în cadrul unui sistem judiciar unic, fiind separate de sistemul

judiciar de drept privat.

Sistemul dat a evoluat începînd cu sec. XIX, formîndu-se în cîteva state germane.

Caracteristic pentru instanţele inferioare era sistemul mixt de competenţe ale acestora, adică

jurisdicţia administrativă era reprezentată concomitent şi de organele de stat, reprezentînd nişte

colegii membrii cărora se alegeau concomitent de populaţie ori se numeau de autorităţile ierarhic

superioare inclusiv de rege. Instanţa superioară era separată de organele puterii, exercitînd

funcţiile de apel, şi de revizuire a hotărîrilor instanţelor inferioare. Şedinţele purtau un caracter

public, cu dezbateri active, cu participarea după caz a avocaţilor.

În unele cazuri cum ar fi acţiunile în răspundere administrativă, pentru obţinerea

despăgubirii pentru expropriere şi pentru determinarea unui prejudiciu, precum şi în toate

diferendele privind bunurile; se încredinţează cazul tribunalelor ordinare şi celor administrative.

10 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004,p.55

10

Din cele analizate, se trag următoarele concluzii că detaşarea completă de la autorităţi a

contenciosului administrativ german, impun instanţelor de judecată responsabilitatea de cele mai

supreme interese ale naţiunii, deoarece de felul în care vor fi judecate, responsabilă în stat

rămîne a fi numai justiţia.

În Romania, acţiunea în contencios administrativ este deschisă oricărei persoane fizice

sau juridice care se consideră vătămată în drepturile sale, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autoritaţi administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept

recunoscut de lege. 11

Legislaţia prevede: “Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-

un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri este indreptaţita să

obţină recunoşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei”.

Persoana vătămată poate sesiza tribunalul în cazul în care nu este mulţumit de soluţia dată

reclamaţiei, în termen de 30 de zile. Însa în cazul nerezolvarii reclamaţiei de către autoritatea

emitentă (recursul ierarhic), se poate sesiza direct tribunalul.Conducătorul autoritaţii

administrative se poate îndrepta cu acţiune, în condiţiile legii, împotriva celor vinovaţi de

neexecutarea hotărîrii.12

În S.U.A ( stat fără sistem jurisdicţional administrativ), sistemul de control al legalitaţii

actelor administrative este subordonat celui judiciar. În acest stat, fiecare autoritate publică

deţine în materia dată o structură proprie (consiliul de contencios administrativ), iar la nivel

ierarhic se situează şeful departamentului, ministerului care efectuează controlul legalitaţii

actelor administrativ. Consiliile de contencios administrativ nu sînt instanţe de judecată, au un

personal format din magistraţi ( care nu fac parte din corpul judecătorilor).

Curţile districtuale au competenţa generală cu privire la litigiile administrative

reglementate expres în acte legislative. Efectele deciziei instanţei date sînt limitate la litigiul dat

fără a avea putere de precedent judiciar. Curţile de apel judecă apelurile contra deciziilor curţilor

districtuale precum şi recursurile înaintate direct privind deciziile agenţiilor federale situate în

raza teritorială. Decizia Curţii de apel are caracter de precedent doar pentru deciziile curţilor

districtuale din aria lor teritorială. Curtea Supremă a S.U.A este formată din 9 judecători. Are

competenţa de a judeca în plenum, ca instanţa de recurs, recursurile în materie administrativă.

Capitolul II. Instituţia contenciosului administrativ în Republica Moldova

2.1 Reglementarea contenciosului administrativ în legislaţia Republicii Moldova

11 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 200412 Legea contenciosului administrativ nr.29 din 7 noiembrie 1990 (Romania)

11

Actualitatea deosebită a problemei protectiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului în lumea contemporană nu numai că nu poate fi ignorată, dar ea se bucura de o

recunoastere generală. Abordarea concretă a acestor probleme presupune luarea în considerare a

unui spectru larg de aspecte şi implicaţii de natură politică, economică, socială şi culturală.

“Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului,

drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul

politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate “ – reprezintă un set de garanţii reglementate în

legea fundamentală a statului, Constituţia RM ,din 29 iulie 1994.

Analizînd prevederile Constituţiei observăm fundamentarea instituţiei cercetate în

lucrarea de faţă, ca instituţie de noutate în sistemul de drept autohton, cu destinaţie juridică de

apărare a drepturilor omului împotriva eventualelor abuzuri ale organelor administraţiei publice

şi a funcţionarilor ce-şi desfăsoară activitatea în cadrul acestor organe, astfel încît oricine se

consideră vatamat într-un drept al său , recunoscut de lege , printr-un act administrativ al unui

organ al administraţiei publice, să poată cere şi să obtină anularea sau modificarea actului

respectiv şi repararea pagubei cauzate. 13

Art.20 al Constituţiei RM prevede că : “Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă

din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violeaza drepturile,

libertăţile şi interesele sale legitime”. Prin această reglementare se incearcă crearea unui cadru

general, din punct de vedere al valorilor care pot fi ocrotite prin justiţie, inclusiv în cadrul

litigiilor de contencios administrativ.

Din considerente proprii, una din principalele norme constituţionale ce face referinţa la

tema analizată în lucrare este art.53 al Constituţiei RM şi anume : “Persoana vătămată într-un

drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în

termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoasterea dreptului pretins, anularea

actului şi repararea pagubei”. 14

Art.54 menţionează : “În Republica Moldova, nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau

ar diminua drepturile şi libertătile fundamentale ale omului şi cetăţeanului”. Articolul dat, deci

este consacrat principiilor care trebuie respectate atunci cînd are loc restringerea de drept sau

libertate, inclusiv dreptul fundamental prevăzut de acest articol.

Art.72 alin.(3) menţionează în mod expres ca instituţia contenciosului administrativ

reprezintă unul din domeniile pe care legislatorul moldovean le-a rezervat reglementării legilor

organice.

13 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Ion Creanga. Ghidul cetateanului in contenciosul administrativ. Ed.Ulysse, Chisinau, 200314 Constitutia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, art.53

12

Suportul legal al contenciosului administrativ în RM pîna la 19 august 2000, a fost

constituit în coordonare de către articolul 53 din Constituţie (care reglementează dreptul

persoanei vătămate de o autoritate publică) şi de capitolul 24 al Codului de precedura civila

( care viza în exclusivitate examinarea plîngerilor împotriva acţiunilor nelegitime ale organelor

administraţiei publice, instituţiilor, organizaţiilor şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere din

cadrul acestora ce lezează drepturile cetăţenilor.

În urma adoptării Legii contenciosului administrativ la 10 februarie 2000, atît pentru

societate cît şi pentru doctrina şi jurisdicţia administrativă naţională au intervenit multe inovaţii

ce ţin de :

- activitatea de control a legalităţii actelor administrative de către organelor de justiţie;

- sporirea şi asigurarea accesului persoanelor fizice şi juridice la justiţie;

- sporirea gradului de responsabilitate a organelor administraţiei publice faţă de actele

administrative emise

- mărirea spectrului subiecţilor ce pot contesta deciziile administrative în instanţele de

contencios;

- asigurarea unui control riguros în vederea executării Constituţiei, hotărîrilor Guvernului,

legilor şi decretelor Preşedintelui Republicii Moldova;

- asigurarea unui control din partea statului asupra activităţii autorităţilor administraţiei

publice locale.15

Dupa părerea noastră, Legea contenciosului administrativ a asigurat dezvoltarea instituţiei

juridice din următoarele considerente:

a) a creat o instanţă de judecată specializată, pe principiile existente în practica statelor

democratice;

b) a asigurat realizarea principiului constituţional de verificare a actelor administrative de

către instanţele specializate şi supunerea acestora controlului jurisdicţional;

c) a deschis larg posibilităţile de contestare în justiţie a actelor administrative ilegale;

d) a contribuit la sporirea responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice pentru

procesele decizionale.

Legea nominalizată trasează scopul de baza a instituţiei contenciosului administrativ, şi

anume: ”Contenciosul administrativ, ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor

şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor personei în spiritul legii,

ordonarea şi disciplinarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept”. 16

15 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Ion Creanga. Ghidul cetateanului in contenciosul administrativ. Ed.Ulysse, Chisinau, 200316 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, art.1

13

În opinia cîtorva doctrinari moldoveni ( Elena Aramă şi Orlov Maria), contenciosul

administrativ în Republica Moldova în perspectiva sa de dezvoltare trebuie să devină o

subramură a dreptului administrativ, care va conţine în sine totalitatea de raporturi de drept ce

apar în scopul soluţionării unui litigiu, generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în

termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept legal, ce vor reglementa raporturile

juridice dintre autorităţile administraţiei publice, instanţele de contencios administrativ şi

persoanele fizice şi juridice.

În acest sens, se propune stipularea în legislaţie a unei prevederi ce ţine de numirea în

funcţie de judecători ai completului de contencios administrativ a persoanelor care au acumulat o

practică de activitate în organele administraţiei publice nu mai puţin de 5 ani de zile, posedînd

obligatoriu studiile juridice respective.

2.2 Acţiunea în contencios administrativ. Obiectul acţiunii

Potrivit art.1 din Legea contenciosului administrativ: “Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de

contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi

repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. 17 Deci, conchidem pe baza acestei prevederi, că acţiunea

în contencios administrativ reprezintă un mod de apărare legală împotriva abuzurilor autorităţilor

publice, o posibilitate de a pretinde o anumită conduită întru apărarea şi realizarea unui drept

subiectiv ocrotit de lege.

Regimul juridic al acestei instituţii, adică apartenţa lui la regimul de drept administrativ

este determinat de obiectul acestuia, care include soluţionarea litigiilor apărute între două părţi,

dintre care una este un organ al administraţiei publice, iar cealălaltă este o persoană fizică ori

juridică lezată în drepturi de acest organ.18 Pentru a introduce o acţiune în contencios

administrativ, este necesar ca instanţele respective să verifice respectarea unui şir de condiţii.

O astfel de măsura se impune pentru asigurarea unei stabilităţi a actelor administrative şi

pentru a evita introducerea unor cereri abuzive şi generarea unor conflicte nejustificate, totodată,

oferindu-se posibilitatea ca administraţia să-şi exercite controlul administrativ ierarhic asupra

actelor sale administrative.

Condiţiile date (obligatorii pentru toţi subiecţii cu drept de sesizare şi pentru instanţele de

contencios administrativ), le putem obţine din Legea contenciosului administrativ:

17 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 200018 Ion Creanga. Curs de drept administrativ. Ed. Epigraf, Chisinau, 2003, p.291

14

- actul emis ( sau obligatoriu pentru emitere) trebuie să parvină de la o autoritate

administrativă (vizează în calitate de emitenţi, autoritaţile publice, funcţionarii din cadrul

lor);

- condiţia existenţei vătămării unui drept recunoscut de lege reclamantului ( adică este

necesar ca să fie încalcare a unui drept subiectiv, recunoscut de lege pe care autoritatea

administrativa este obligată să-l respecte sau să-l realizeze);

- existenţa capacităţii necesare de “a sta” în justiţie. Condiţia dată invocă prezenţa

capacitaţii de folosinţa şi de exercitiu a persoanelor fizice şi juridice ce se vor adresa în

instanţa de contencios administrative;

- vătămarea dreptului să fie cauzată printr-un act administrativ sau prin refuzul autorităţii

administrative. Situaţia dată se referă la contextul obiectului acţiunii de contencios,

determinîndu-l ca fiind actele administrative, precum şi acţiunile / inacţiunile organelor

administraţiei publice sau ale funcţionarilor din cadrul lor;

- obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile. Presupune obligaţia

reclamantului să sesizeze în prealabil autoritatea care a emis actul vătămător sau organul

ierarhic superior, înainte de a se adresa în instanţa de contencios administrativ şi să ceară

anularea actului sau repararea împrejurarilor ce au condus la vătămarea dreptului său; 19

Art.3 al aceleaşi legi, stipulează următoarele: “ Obiect al acţiunii în contenciosul

administrativ îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi individual, prin care este

vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, emise de:

- autorităţile publice şi cele asimilate acestora în sensul prezentei legi

- subdiviziunile autorităţilor publice

- funcţionarii din structurile specificate

cît şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.20

Art.2 adaugă şi :” refuzul de a primi o cerere sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen

de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către o autoritate publică în cazul în care legea nu

dispune altfel.” 21 Răspunderea funcţionarului public în cazul dat se referă la reparaţia pagubelor

produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii publice în care el funcţionează. 22

Deci, însumînd aceste prevederi legale, conchidem că din categoria “obiect al acţiunii în

contencios administrativ” face parte actul şi contractul administrativ, nesoluţionarea în termen

legal a unei cereri şi repararea pagubei.

19 Ion Creanga. Curs de drept administrativ. Ed. Epigraf, Chisinau, 2003, p.29620 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, art.321 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, art.222 Guţuleac Victor, Andrea Loredana. Particularităţile răspunderii juridice a funcţionarului public // Legea şi viaţa. decembrie 2006

15

Obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ este actul administrativ care se

caracterizează printr-o manifestare unilaterală de voinţa, cu caracter normativ sau individual, a

unei autoritaţi publice, în vederea organizarii sau executarii concrete a legii.23

Actul administrativ constituie un act juridic unilateral, care reprezintă o manifestare de

voinţa expresă, emis în regim de putere publică , prin care se nasc, se modifică sau se sting

raporturi de drept administrativ ; o formă principală de activitate a administraţiei publice prin

care se asigură realizarea puterii de stat şi exercitarea sarcinilor ce-i revin. 24

Actul administrativ este un act juridic care reprezintă o manifestare de voinţă a organelor

administraţiei publice în scopul de a produce efecte juridice, iar faptele materiale şi operaţiunile

administrative nu produc prin ele însele efecte juridice şi nu pot face obiectul acţiunii în

contenciosul administrativ . 25

Pentru ca actul administrativ să fie legal, el trebuie să întrunească un set de condiţii

esentiale de validitate ale acestuia. În acest sens, Curtea Constituţională enumeră acel set necesar

de condiţii:

- să fie în formă scrisă, să cuprindă anumite elemente de formă ( semnătura funcţionarului,

data emiterii, ştampila);

- să fie adoptat de organul competent şi semnat de funcţionarul competent;

- să fie publicat ( după caz) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, sau să fie adus la

cunoştiinţa celor interesaţi în modul şi în ordinea prevăzută de lege;

- sa fie contrasemnat ( cînd legea prevede acest moment).

2.3 Subiecţi cu drept de sesizare în instanţa de contencios administrativ

Apelînd la prevederile art.53 din Constituţie şi la art.2 al Legii contenciosului

administrativ evidenţiem următoarele: “Orice persoană vătămată într-un drept subiectiv de către

o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluţionarea unei cereri în termen legal, se

23 Ion Creanga. Curs de drept administrativ. Ed. Epigraf, Chisinau, 2003, p.29224 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004, p.8225 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004, p.83

16

poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea

dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. 26

Din art.5 al legii cutare rezultă că pot sesiza în contenciosul administrativ şi unele

categorii de persoane care nu sînt vătămate într-un drept propriu, recunoscut de lege, dar care

urmăresc apărarea drepturilor unor terţe persoane. 27

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, subiecţii cu drept de sesizare în

contenciosul administrativ sînt: 28

- persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se

consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri

- Guvernul, Ministerul Administraţiei Publice Locale, direcţia teritorială control

administrativ a Ministerului Administraţiei Publice Locale, preşedintele raionului şi

primarul - în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;

- procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele

emise de autorităţile publice;

- avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă

actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari;

- instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate

- alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Persoana fizică şi juridică, funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar

Pentru ca persoanele fizice şi juridice să devină subiecţi cu drept de sesizare în instanţa de

contencios administrativ, urmează să se considere vătămate într-un drept subiectiv (pretins)

recunoscut şi ocrotit de lege, adică să-şi justifice calitatea sa procesuală activă. Deci, dreptul în

care se consideră vătămată persoana, trebuie să fie prevazută în lege, în favoarea aceluia care

invocă încălcarea acestui drept. 29 .

Pentru a fi parte în proces, persoana urmează să aibă calitate şi capacitate procesuală. Calitatea

procesuală reprezintă situaţia existenţei unui drept subiectiv şi vătămarea lui printr-un act ilegal

(în continuare acest fapt va determina admiterea sau respingerea în fond a acţiunii de contencios

administrativ). Capacitatea procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi şi de

a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, în plan procesual, pentru a valorifica în justiţie

dreptul sau interesul în legătură cu care s-a născut litigiul.

26 Constitutia Republicii Moldova din 29 iulie 199427 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 200028 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 200029 Valentin Prisacaru. Contencios administrativ roman. Ed. All Beck, Bucuresti, 1995, p.152

17

Capacitatea procesuală ( sînt aplicabile legităţile capacităţii civile), constă din două elemente

esentiaţe: 30

- capacitatea de folosinţa ( conform art.18 CC şi art.57 CPC al RM) este recunoscută în

egală măsură tuturor persoanelor fizice şi juridice capabile de a avea drepturi şi

obligaţii. Apare din momentul naşterii persoanei fizice (data înregistrării , recunoaşterii,

autorizării personei juridice) şi încetează odată cu decesul persoanei fizice ( încetarea

persoanei juridice în conformitate cu prevederile legale)

- capacitatea procesuală de exerciţiu reprezintă aptitudinea unei persoane care are

folosinţa drepturilor sale, de-a valorifica singură în justiţie aceste drepturi, exercitînd

personal drepturi procesuale şi asumîndu-şi tot astfel obligaţiile procesuale capacitatea

de a sta în justiţie. Capacitatea de exerciţiu se dobîndeşte de persoanele fizice la

îimplinirea vîrstei de 18 ani ( sau în caz de căsătorie, contract de munca) şi încetează la

decesul sau declararea incapabilităţii. Persoanele juridice o pot dobindi doar întrunind

toate prevederile legale stabilite de un un set de legi aparte.

Curtea Constituţională,a precizat în Hotărîrea nr.39 din 9 iulie 2001 următoarele:

“Instituirea prin lege a unor reguli speciale de procedură şi a modalităţilor de execitare a

drepturilor procedurale la examinarea litigiilor unei categorii distincte de persoane oficiale de

stat nu contrazice principiul statuat de art.20 din Constituţie – accesul liber la justiţie, deoarece

aceste reguli rezultă din necesitatea înfăpturii unor acţiuni exclusiv politice, care nu comportă un

litigiu de munca”. 31

Există problema, dacă persoana juridică de drept public, respectiv autorităţile

administrative aflate în subordinea unor autorităţi administrative superioare au dreptul de a sta în

justiţie pentru a aduce în faţa instanţelor de contencios administrativ acte emise de aceste din

urmă autorităţi.

Ca urmare a adoptării Legii privind administraţia publică locală şi efectuării ulterioare a

unor serii de modificări, a fost efectuat tranferul drepului de sesizare, prin care povara

controlului actelor autorităţilor administraţiei publice este pusă în seama Guvernului,

Ministerului Adminstraţiei Publice Locale, preşedintelui raionului şi primarului.

Remarcăm că prin Legea administraţiei publice locale sînt stabilite trei forme de control

al legalităţii actelor administraţiei publice locale, şi anume controlul obligatoriu, facultativ si de

oportunitate.

Controlului obligatoriu îi sînt supuse următoarele acte ale autorităţilor administraţiei

publice locale:

30 Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ. Ed. Cartier, Chisinau, 2004, p.7431 Hotarirea Curtii Constitutionale nr.39 din 9 iulie 2001

18

- deciziile consiliilor locale de nivelurile întîi şi al doilea

- actele normative ale primarului, ale preşedintelui raionului şi ale pretorului

- actele privind organizarea licitaţiilor şi actele privind atribuirea de terenuri

- actele de angajare şi cele de eliberare a personalului administraţiei publice locale

- actele care implică cheltuieli sau angajamente financiare de peste 30 mii lei - în unitatea

administrativ-teritorială de nivelul întîi şi de peste 300 mii lei - în unitatea administrativ-

teritorială de nivelul al doilea

- actele emise în exercitarea unei atribuţii delegate de stat autorităţilor administraţiei

publice locale.

Controlul facultiv este efectuat conform art.65 al Legii administraţiei publice locale de

către Direcţia teritorială control administrativ, care la rîndul ei poate supune controlului

legalităţii orice act care nu constituie obiectul unui control obligatoriu în termen de 30 de zile de

la data primirii listei menţionate la alin.(1) (si anume lista actelor emise de primar sau de

preşedintele raionului în luna precedentă, transmisă de către secretarul consiliului local).

Consiliul local de nivelul întîi sau al doilea poate solicita direcţiei teritoriale control

administrativ să verifice legalitatea oricărui act adoptat de autoritatea executivă respectivă în

cazul în care consideră că acesta este ilegal. În cazul în care consideră că decizia consiliului local

este ilegală, primarul, preşedintele raionului sau secretarul poate solicita direcţiei teritoriale

control administrativ efectuarea unui control al legalităţii. Cererea de efectuare a controlului

legalităţii este depusă în termen de 30 de zile de la data emiterii actului, cu indicarea prevederilor

legislaţiei ce se consideră a fi încălcate. Direcţia teritorială control administrativ urmeaza a lua

una din următoarele decizii:

- declanşarea procedurii controlului de legalitate, prevăzute la art.68

- respingerea cererii şi încunoştinţarea solicitantului, cu indicarea motivelor respingerii. 32

Cît priveşte Guvernul ca subiect de sesizare in contenciosul administrativ, acesta potrivit

prevederilor art.25 şi 48 al legii sus-numite, poate solicita instanţei de contencios constatarea

faptelor şi circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliilor locale de ambele

niveluri.

Potrivit prevederilor legale, primarul este în drept să sesizeze Direcţia teritorială control

administrativ sau instanţa de contencios administrativ pentru a solicita exercitarea controlului de

legalitate a deciziei consiliului.Decizia poate fi atacată de primar, dacă o consideră ilegală. Cu

aceleaşi drepturi este investit şi preşedintele raionului raportat la activitatea consiliului raional.33

Procurorul

32 Legea privind administratia publica locala nr.436 din 28 decembrie 200633 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000

19

Art.124 din Constitutie statuează următoarele: “Procuratura reprezintă interesele generale

ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.34 Această

prevedere oferă dreptul procurorului, în baza exercitării atribuţiilor sale legale, să aprecieze dacă

se încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor prin actele administrative

ale autorităţilor publice emise cu exces de putere ce lezează ordinea de drept, prin urmare dreptul

procurorului de a cere respectarea legalităţii la emiterea actelor administrative inclusiv pe calea

contenciosului administrativ. 35

Procurorul are dreptul ( potrivit art.5 al Legii contenciosului administrativ) de a sesiza

instanţa de contencios administrativ cu privire la existenţa actelor ilegale emise de autorităţile

publice. În cazul în care se consideră că actul administrativ este ilegal, procurorul potrivit art.20

al Legii cu privire la procuratură, este obligat să înainteze organului emitent sau celui ierarhic

superior un recurs, cerînd anularea sau modificarea actului ilegal, iar organul respectiv este

obligat să examineze recursul în termen de 10 zile. În caz că organul sesizat nu admite recursul,

procurorul este în drept să conteste actul ilegal în instanţa de judecată. 36

Avocatul Parlamentar

Legea contenciosului administrativ prin art.5 recunoaşte Avocatul Parlamentar drept

subiect de sesizare în contencios administrativ în numele altor persoane (adică oferă abilitatea

acestei persoane de a ataca actele administrative ce au vătămat un drept legal, în instanţa de

contencios administrativ). Astfel, în baza celor menţionate, Avocatul Parlamentar, ca urmare a

controlului realizat potrivit atribuţiilor sale legale, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau

excesul de putere al autorităţii administrative nu pot fi înlăturate decît pe cale judecătorească,

sesizează instanţa de contencios administrativ în interesul persoanei fizice vătămate care a depus

plîngerea (în cazul dat petiţionarul dobîndeşte calitatea de reclamant ).

Instanţele de drept comun şi cele specializate

Calitatea de subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ potrivit art.5 din

Legea contenciosului administrativ o au instanţele de drept comun şi specializate în cazul

ridicării excepţiei de ilegalitate. Art.13 din aceiaşi lege menţionează: “ Legalitatea unui act

administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică poate fi cercetată oricînd în

cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea

parţii interesate”.34 Constitutia Republicii Moldova din 29 iulie 199435 Ion Creanga. Curs de drept administrativ. Ed. Epigraf, Chisinau, 2003, p.282

36 Legea cu privire la Procuratura nr. 118 din 14 martie 200320

Deci, în interesul justiţiei şi pentru asigurarea ordinii de drept, la examinarea unei pricini de

drept comun, judecătorul din oficiu poate sesiza instanţa de contencios pentru a supune

controlului legalităţii un act administrativ de care depinde soluţionarea litigiului în fond.

Alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare

Legea contenciosului administrativ mai prevede o categorie de persoane care, în

conformitate cu legislaţia în vigoare, pot fi subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul

administrativ. În privinţa modalităţii de introducere a unei cereri din numele persoanei vătămate

utilizind calea reprezentării prin procură, practica judecatorească stabilşste următoarele: “ Nu se

admite înaintarea acţiunii în contencios administrativ în interesele altor persoane, cu excepţia

cazurilor în care persoana este împuternicită de drept să reprezinte în justiţie interesele altor

persoane, sau dacă subiectul raportului de drept administrativ împuterniceşte prin mandat altă

persoană să-i reprezinte interesele în justiţie”.

În categoria de subiecţi cu drept de sesizare sînt incluşi şi consilierii consiliilor locale şi

raionale. Potrivit art.28 din Legea administraţiei publice locale : “Consilierul consiliului local de

nivelul intîi poate ataca în instanţa de contencios administrativ decizia de ridicare a mandatului”,

iar potrivit art.54 din aceiaşi lege: “ Consilierul consiliului local de nivelul al doilea poate ataca

în contenciosul administrativ refuzul preşedintelui consiliului de a convoca şedinţa consiliului”.

Organele de tutelă şi curatelă, deasemenea au calitate de subiect cu drept de sesizare în

instanţa de contencios administrativ, pentru apărarea drepturilor şi intereselor copiilor rămaşi

fără ocrotire părintească. Astfel, la categoria dată sînt atribuite potrivit art.113 din Codul

Familiei: 37

- autoritatea centrală pentru protecţia copilului

- organele executive ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile

administrativ teritoriale de nivelul II

- autorităţile deliberative din unităţile administrativ teritoriale de nivelul I

Încheiere

În ultimii ani, în Republica Moldova s-a înregistrat o evoluţie juridică remarcabilă,

transpusă în viaţă prin elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative şi realizarea

dispoziţiilor legale în vigoare.

Pentru a crea o “undă verde” progresului socio-economic, un moment important (după

considerentele proprii) este, ca fiece individ trebuie să se simtă apărat de instituţiile statului,

obligate să intervină de fiecare dată când se încălcă drepturile legitime; să aibă convingerea că

37 Codul Familiei nr.1316 – XIV din 26 octombrie 200021

relaţiile juridice statornicite de organul de stat, sînt relaţii sigure pe care se poate baza fără nici

cea mai mică îndoială

Analiza generală a cercetărilor efectuate în baza temei „Contenciosul administrativ în

Republica Moldova” ne permite să formulăm următoarele concluzii:

- Contenciosul administrativ în Republica Moldova, în această scurtă perioadă de 8 ani a

preluat principiile generale de organizare a instanţelor specializate de judecată, parte

integrantă a sistemului judiciar, din doctrina şi practica juridică internaţională. S-a lucrat

mult pentru asigurarea echilibrului puterilor în stat şi conlucrarea lor, pentru asigurarea

controlului judecătoresc asupra activităţii organelor administraţiei publice.

- Prin schimbarea radicală a conceptelor de control asupra activităţii administraţiei publice,

s-a oferit posibilitate persoanelor care se consideră vătămate în drepturi legale să pretindă

despăgubirea materială şi morală a prejudiciilor cauzate printr-un act administrativ ilegal

sau nesoluţionarea în termen a unei cereri.

- S-a pus bază în delimitarea contenciosului administrativ ca subramură a

dreptului administrativ, prin delimitarea justiţiei administrative de

procesul civil.

În legătură cu aceste concluzii, am dori să menţionăm cîteva recomandări, în privinţa

dată:

- dezvoltarea în perspectivă a contenciosului administrativ din Republica Moldova,

studierea profundă a dreptului aplicabil;

- integrarea jurisdiţiei administrative în sistemul judiciar, codificarea şi armonizarea ei;

- preluarea şi dezvoltarea practicii dreptului internaţional asupra legislaţiei naţionale în

judecarea unor litigii de contencios administrativ, judecarea litigiilor de contencios

administrativ în Republica Moldova;

- introducerea unor modificări în legislaţie, îndeosebi în privinţa stabilirea reală şi

eficientă a volumului prejudiciului cauzat victimei, reieşind din gravitatea erorii comise

de funţionarul public, cît şi din gradul de prejudiciere; dezvoltarea la nivel doctrinar al

noţiunii de prejudiciu material şi moral cauzat prin actele autorităţilor locale.

BIBLIOGRAFIE:

Acte internaţ ionale

1. Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948

2. Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

din 4 noiembrie 1950

3. Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile din 16 decembrie 196622

Legi ş i alte acte normative

4. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 - Monitorul Oficial al RM nr. 001 din

18.08.1994

5. Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985 – Veştile nr.3 din

29 aprilie 1985

6. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 -

Monitorul Oficial al RM nr. 111-115 din 12 iunie 2003

7. Legea serviciului public, nr. 443-XIV din 4 mai 1995 - Monitorul Oficial al RM nr.61

din 2 noiembrie 1995

8. Legea cu privire la organizarea judecătorească, Nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 –

Monitorul Oficial al RM nr. 58 din 19 octombrie 1995

9. Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 –XII din 17 octombrie 1997 –

Monitorul Oficial al RM nr.82-83 din 11 decembrie 1997

10. Legea contenciosului administrativ nr. 793- XIV din 10 februarie 2000 – Monitorul

Oficial al RM nr.57 din 18 mai 2000

11. Legea cu privire la Procuratură nr. 118 din 14 martie 2003 – Monitorul Oficial al RM

nr. 73-75 din 18 aprilie 2003

12. Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28 decembrie 2006 – Monitorul

Oficial al RM nr.32 din 9 martie 2007

13. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 18 martie 1999 cu privire la interpretarea

unor dispoziţii din art. 94 alin. (2) şi art. 102 alin. (3) din Constituţia Republicii

Moldova – Monitorul Oficial al RM nr.31 din 1 aprilie 1999

14. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.39 din 9 iulie 2001 privind revizuirea Hotărîrii

Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 mai 1998 "Cu privire la interpretarea art. 20 din

Constituţia Republicii Moldova" – Monitorul Oficial al RM nr. 90 din 2 august 2001

15. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.46 din 21 noiembrie 2002 pentru controlul

constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV

din 10 februarie 2000 cu modificările şi completările operate prin Legea nr. 726-XV

din 7 decembrie 2001 şi Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002 – Monitorul Oficial nr.

170 din 13 decembrie 2002

16. Legea contenciosului administrativ nr.29 din 7 noiembrie 1990 ( Romania) – Monitorul

Oficial nr.122/8 din 8 noiembrie 1990

Literatura de specialitate

23

17. Alexandru Ioan. Administraţia publică: teorii, realităţi, perspective. Ed. Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999

18. Aramă Elena. Istoria dreptului românesc. Chişinău, 1998

19. Brezoianu Dumitru. Drept administrativ român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

20. Creangă Ion. Curs de drept administrativ. Ed. Epigraf, Chişinău, 2003

21. Dacian Cosmin Dragoş. Procedura contenciosului administrativ, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2003

22. Deleanu Ion. Drept constituţional şi instituţii politice. vol.1 Ed. Chemarea, Iaşi 1998

23. Fistican E. Reglementarea contenciosului administrativ în Republica Moldova // Statul

de drept şi administraţia publică. Ed. Cartier, Chişinău, 1999

24. Guţuleac Victor, Andrea Loredana. Particularităţile răspunderii juridice a

funcţionarului public // Legea şi viaţa. decembrie 2006

25. Guzun Ion. Conceptul actului administrativ // Legea şi viaţa, septembrie 2006

26. Mrejeru Theodor. Contenciosul administrativ.Doctrină.Jurisprudenţă. Ed. All Beck,

Bucureşti, 2003

27. Orlov Maria. Drept administrativ. Ed. Epigraf, Chişinău, 2001

28. Rusu Ion. Drept administrativ. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001

29. Ţurcanu Radu. Realizarea contenciosului administrativ în Republica Moldova // Statul

de drept şi administraţia publică. Ed. Cartier, Chişinău, 1999

30. Zubco Valeriu, Pascari Anastasia, Creangă Ion. Ghidul cetăţeanului în contenciosul

administrativ. Ed.Ulysse, Chişinau, 2003 – 156 p.

31. Zubco Valeriu , Pascari Anastasia, Creţu Gheorge.Contenciosul administrativ. Ed.

Cartier, Chişinau, 2004 – 231 p.

24