3. Sindroame senzitivepdf.pdf

8/16/2019 3. Sindroame senzitivepdf.pdf

1/16

SINDROAME SENZITIVE

Receptorii sensibilitatii sunt:

-Exteroceptori sau receptori cutanati: tactili, termici si durerosi. Ei pun in legatura sistemul

nervos cu mediul extern. Caile sensibilitatii exteroceptive sunt formate

din 3 neuroni: primul se afla in ganglionul spinal; dendrita sa merge prin nervii periferici la

receptorii cutanati, iar axonul intra in radacina posterioara a nervilor spinali si face sinapsa cu al

doilea neuron din coarnele posterioare medulare. Axonul acestuia incruciseaza linia mediană la

nivelul comisurii albe anteriare, având raporturi strânse cu canalul ependimar, ajunge în

cordonul lateral de partea opusă unde devine ascendent si merge la talamus unde face sinapsa cu

al treilea neuron senzitiv. Axonul acestuia ajunge in girul postcentral al lobului parietal.

- Proprioceptorii culeg stimulii profunzi de la nivelul aparatului locomotor: muschi,oase si articulatii, informand sistemul nervos despre starea de tensiune si

contractie a muschiului, despre pozitia segmentelor corpului în spaţiu, etc. Sensibilitatea

proprioceptiva este constienta – impulsurile ajung la scoarta cerebrala, si inconstienta –

impulsurile ajung la cerebel. Cei trei neuroni sunt astfel dispusi: primul in ganglionul

spinal, al doilea pentru sensibilitatea conştientă in nucleii Gall si Burdach din bulb şi al

treilea in talamus si de aici in girul postcentral parietal. Pentru sensibilitatea

proprioceptiva inconstienta al doilea neuron se afla in coarnele posterioare medulare

(nucleul toracic Clark) si de aici se proiecteaza pe cortexul cerebelos.

- Exista si sensibilitatea visceroceptiva care informeaza sistemul nervos despreorganele interne.

Cortexul senzitiv primar aflat la nivelul girusului postcentral are o organizare

somatotopica – homunculus senzitiv, asemanatoare cu homunculusul motor.


2/16


3/16

Tulburările de sensibilitate explorate în examenul neurologic cuprind douăcategorii principale de manifestări: subiective (spontane) si obiective (provocate). I. Tulburari subiective de sensibilitate

Paresteziile (sau disesteziile)reprezintă senzaţii anormale, neplăcute, descrise de bolnav sub formă de amorţeli, furnicături, arsuri, senzaţie de rece sau cald, etc. Destul defrecvent paresteziile tactile sunt provocate sau accentuate la contactul cu solul sauatingerea diverselor obiecte. Paresteziile se întâlnesc în leziuni ale nervilor periferici :nevrite, polinevrite, poliradiculonevrite. Paresteziile viscerale (cenestopatiile) suntresimtite, de obicei, în sferele cardiacă şi digestivă sub formă de palpitaţii, senzaţie deoprirea inimii, de tracţiune a stomacului, etc.

Durerile îmbracă aspecte variate, fiind întâlnite în numeroase afecţiuni

neurologice, cutanate, musculare, osteoarticulare sau viscerale.Durerile care interesează semiologia şi patologia neurologică sunt cele care relevă

o afectare a căilor sensibilităţii. Pentru a putea evidenţia acest element diagnostic aldurerii, vor trebui urmărite:

-topografia;-modul de desfăşurare în timp; -factorii declanşatori.

Uneori, durerea poate constitui singurul simptom al bolii (nevralgia trigeminalăsau glosofaringiană); de obicei, însă, ea este asociată şi cu alte semne neurologice.

Caracterele topografice ale durerii au o importanţă primordială pentrudiagnosticul de localizare.

În leziuni ale nervilor periferici, durerea este localizată în teritoriul nervuluirespectiv. În atingeri radiculare corespunde dermatoamelor (teritorii cutanatelongitudinale la nivelul membrelor şi în centură la nivelul trunchiului ; f iecăruidermatom îi corespunde o anumită rădăcină a nervului spinal). Alteori, durerea are un

caracter difuz, neprecis: în interesarea talamusului, a cordoanelor spinotalamice dinmaduvă sau în leziunile traumatice ale unor nervi periferici.

In funcţie de natura şi intensitatea ei, durerea îmbracă mai frecvent urmatoareleforme:


4/16

• nevralgia : durere de intensitate violentă, cu caracter în generalintermitent, localizată în teritoriul de distribuţie al unui nerv periferic;

• cauzalgia : durere cu caracter de arsură, însoţită de rezonanţă afectivă şitulburări vegetative cutanate; este întâlnită, mai ales, în răniri ale nervului mediansau sciatic popliteu extern; durerea depăşeste teritoriul inervatde nervul respectiv,iradiind la distanţă ; are un caracter continuu şi poate fi provocată prin atingerisuperficiale ale tegumentelor;

• hiperpatia din leziunile talamice cuprinde, în mod difuz, teritorii întinsedin hemicorpul controlateral, traducandu-s e prin senzaţii dureroase dezagreabile,însoţite de rezonanţă afectivă mare; apare spontan sau poate fi declanşată deexcitanţi care, în mod normal, nu provoacă dureri (atingere usoara, variatii mici de

temperatura în special frigul, mobilizarea pasiva a membrelor, aplicarea unuidiapazon). Durerea iradiaza difuz in hemicorpul respectiv si persista si dupaincetarea excitantului.

Dupa modul de desfăşurare în timp, se disting: • dureri care se dezlănţuie brusc, sub formă de crize paroxistice de durată

scurtă, separate de intervale libere;• dureri cu caracter continuu , care, chiar când sunt mai puţin intense

decât primele, devin mai supărătoare prin durata lor şi hiperpatia adeseacauzalgică. Factorii declanşatori ai durerii trebuie căutaţi cu grijă:

- în nevralgii, zonele cutanate care pot dezlănţui accesul dureros (,,triggerzone");

- în hiperpatiile cauzalgice sau talamice, aplicarea unor stimuli simpli tactili

sau termici;

- în durerile radiculare, anumite eforturi (ridicarea unor greutăţi, tuse,stranu t, defecatie), schimbarea de poziţie (orto sau clinostatism) saumanevre de elongaţie (proba Lasegue, Bonnet, Neri).


5/16

II. Tulburări obiective de sensibilitate

Tulburările obiective de sensibilitate cuprind modificările puse în evidenţă deexaminator p rin aplicarea de excitanţi adecvaţi.

Inainte de a începe examenul, bolnavul va fi instruit asupra modului cum trebuie săurmarească şi să dea răspunsul adecvat. Bolnavul se examinează dezbracat, cu ochiiînchişi, cerându-i să comunice verbal ori de cate ori percepe un stimul; excitaţiile vor fiaplicate disritmic, la momente suficient de distanţate între ele. Se vor explora, succesiv,regiunile simetrice în sens vertical iar limita teritoriilor patologice va fi evidenţiatămergând de la zonele afectat e spre cele sănătoase şi apoi invers.Examenul nu va fi prelungit mult timp, pentru a nu obosi bolnavul şi a primi date eronate.

Prin examenul clinic al sensibilităţii obiective se explorează sensibilitatea

superficială, profundă şi sintetică. Sens ibilitatea superficială (exteroceptivă) cuprinde excitaţiile cu punct de

plecare de la receptorii cutanaţi şi mucoase; este diferenţiată în sensibilitate tactilă,termică şi dureroasă.

Sensibilitatea tactilă se cercetează prin atingeri succesive disritmice aletegumentelor cu un tampon de vată, bolnavul comunicând percepţia fiecărui stimul.Pentru explorări de fineţe sunt utilizate esteziometrele Frey, care conţin fire de păr

calibrate ca diametru şi rigiditate.În explorarea sensibilităţii tactile, trebuie să se ţina seama de unele teritorii

hiperkeratozice mai putin sensibile (palma, planta), precum şi de repartiţia diferită acorpusculilor tactili pe diverse zone cutanate. Astfel, în vârful degetelor corpusculii tactili

sunt în număr de 135/cm 2, în timp ce la coapsă numărul acestora este de numai 5/cm2.Sensibilitatea termică se examinează cu două eprubete- una conţinând apa caldă

la temperatura de 40-45 ° C iar cealaltă, apă rece sub 15° C. Acestea se aplică succesiv pe

tegumente variind ordinea lor pentru a nu crea un stereotipii.

Sensibilitatea dureroasă se cercetează prin apasarea tegumentelor cu varful unuiac cu gamalie, cerând bolnavului să diferenţieze atingerile cu partea ascuţită a acului decele cu gămălia acestuia.


6/16

Sensibilitatea profundă (proprioceptivă) cuprinde excitaţiile recepţionate de lanivelul muschilor, tendoanelor, articulaţiilor şi periostului. Este diferenţiată însensibilitatea mioartrokinetică şi sensibilitatea vibratorie.

Sensibilit atea mioartrokinetică este simţul atitudinii şi al deplasărilor diferitelorsegmente ale corpului în spaţiu. Bolnavul având ochii închisi, i se imprimă succesiv, îndiferite articulaţii (în special la degete), miscări pe care cerem să le denumească sau sălereproducă la membrul opus. Simţul atitudinilor se poate explora folosind următoareamanevră: se cere bolnavului, acesta având ochii închişi, să atingă cu indexul de la o mânăindexul de la mâna opusă. În cazuri de tulburare a sensibilităţii profunde, bolnavul nu vanimeri ţinta, mai ales dacă în timpul manevrei examinatorul imprimă o nouă poziţiemâinii care trebuie atinsă.

Sensibilitatea vibratorie (palestezia) se examinează cu un diapazon pus învibraţie, care se aplică pe eminenţele osoase superficiale - maleole, creasta tibiei, rotulă,apofizele spinoase ale vertebrelor, extremitatea radiusului, clavicula, etc.

Tulburări de sensibilitate profundă apar în nevrite, tabes, compresiuni medulare,în leziuni ale trunchiului cerebral, sindroame talam ice şi sindroame parietale. Consecinţatulburărilor de sensibilitate profundă este ataxia de tip tabetic.

Ataxia tabetică se manifeastă clinic prin: -mers talonat cu baza lărgită, bolnavul urmărindu-şi mersul cu ochii; -probele indice- nas şi călcâi-genun chi evidenţiază o dismetrie sau

hipermetrie, care se accentuează sau apare numai cu ochii închişi; - proba Romberg este pozitivă, imediată şi pacientul cade indiferent de

direcţie. Tulburarile obiective de sensibilitate pot fi grupate in urmatoarele categorii:

1. Hiperestezie (perceperea exagerată îndeosebi a excitaţiilor dureroase);2. Hipoestezie sau anestezie (diminuarea sau abolirea senzaţiilor determinate de

diverşi stimuli). Topografia tulburărilor de sensibilitate este determinată de sediul leziunii şi are o

valoare de localizare a procesului patologic. Astfel, în tipul nevritic abolirea sensibilităţiiare loc în teritoriul de distribuţie a nervului respectiv: median, cubital, etc.Tipulradicular se traduce prin tulburări de sensibilitate la nivelul dermatomului respectiv.


7/16

Tipul polinevritic are tulburări de sensibilitate la nivelul membrelor superioare şiinferioare către extremităţi (deci sunt simetrice, bilaterale şi distale).

Sensibilitatea sintetică (diferenţiată) cuprinde o serie de senzaţii mai complexe,care rezultă dintr -o diferenţiere şi combinare a senzaţiilor elementare, atribuite etajelorsuperioare de integrare (cortexul parietal). Sensibilitatea sintetică se poate examina numaiîn absenţa tulburărilor de sensibilitate superficială sau profundă a pacientului respectiv.Ea cuprinde testarea topognoziei, a s imţului discriminării tactile şi dureroase, a simţuluidermolexic, a stereognoziei şi a inatenţiei senzitive.

Simţul localizării tactile şidureroase ( topognozia) , constă în posibilitatea de arecunoaste, cu ochii închişi, teritoriul cutanat unde s-a facut o excitaţie tactilă saudureroasă. Imposibilitatea de localizare poartă denumirea de atopognozie.

Simţul discriminării tactile şi dureroase constă în posibititatea de a percepe, înmod distinct, două excitaţii tactile sau dureroase făcute simultan la o anumită distanţă.Distanţa minimă la care sunt percepute în mod distinct reprezintă indicele dediscriminare. Ea este variabilă înmod fiziologic: vârful limbii, buze, pleoape (1 - 3 mm),

pulpa degetetor (1 - 2 cm), stern (4 - 5 cm), spate, coapse (6 - 10 cm). Modificările patologice sunt considerate cele care duc la depaşirea acestor limite, mai ales în raport cuteritoriul simetric - hemicorpul opus, sănătos. Examenul clinic se face cu compasulWeber (un compas obişnuit, cu un segment butonat şi altul ascuţit) sau, mai simplu, înlipsa lui, cu două tampoane de vată sau cu două ace cu gămalie (folosind pentrudiscriminarea tactilă extremitatea butonată, iar pentru cea dureroasa, extremitateaascuţită).

Dermolexia constă în capacitatea de a recunoaste, fără participare vizuală, literele,cifrele sau desenele executate de examinator pe tegumentele bolnavului, cu ajutorul unui

excitant tactil. Se compară uzual palmele celor doua mâini. Cifrele trebuiesc desenatesuficient de mari ca să ocupe aproape întreaga suprafaţă palmară.Imposibilitatea de a

recunoaşte numerele sau literele se numeste adermolexie. Stereognozia este capacitatea persoanei examinate de a recunoaste, cu ochii

inchisi, obiectele care- i sunt puse în mână de câtre examinator. La elaborarea identificării participă un complex de senzaţii: tactile, termice, dureroase şi barestezice.


8/16

Stereognozia se ref eră la capacitatea de a recunoşte obiecte obişnuite prin palpare, prin recunoaşterea formei, texturii şi mărimii lor. Pacienţii vor identifica obiectul cufiecare mână, pe rând. Astereognozia este incapacitatea de a recunoaşte obiectul plasatîntr- o mână, fără ajutorul ochilor.

Inatenţia senzitivă se evidenţiază prin stimularea concomitentă a două punctesimetrice. Bolnavul percepe în acest caz numai stimulul aplicat pe hemicorpul normal,

deşi la stimularea separată pentru fiecare hemicorp în parte un stimul cu aceeaşiintensitate putea să fie perceput.

După modul cum diverse forme de sensibilitate superficială sau profundă participă la starea anestezică, deosebim odisociaţie siringomielică şi o disociaţietabetică.

Disociaţia siringomielică constă în pierderea sensibilităţii termice şi dureroase cu păstrarea sensibilităţii profunde şi tactile. Se întâlneşte în leziuni ale măduvei spinăriisituate în regiunea canalului ependimar. Leziunea interceptează fibrele scurte care conducsensibilitatea termică şi dureroasă care se încrucişează preependimar. Tulburările desensibilitate au o topografie suspendată corespunzătoare segmentului medular lezat. Seîntâlneşte în siringomielie (cavitate intramedulară, cu sediul în apropierea canaluluiependimar şi în spatele lui, mărginită de un strat gros glial) şi în tumori intramedulare laînceput.

Lezarea comisurii cenuşii medulare: secţiune transversală


9/16

RMN T2 secţiune sagitală: Siringomiielie C7-T1

Disociaţia tabetică constă în pierderea sensibilităţii profunde conştiente, cu păstrarea celei superficiale. Se datoreşte lezării cordoanelor posterioare ale măduveispinării şi se întâlneşte în tabes, sindromul neuroanemic, etc.

Sindroamele senzitive in functie de localizarea leziunii

Afectiunile nervilor periferici

Polineuropatiile se caracterizeaza prin parestezii si/sau hipoestezie simetrice cu

distributie ``in ciorapi si manusi``.

Mononeuropatia produce tulburare de sensibilitate in teritoriul unui singur nerv. Deexemplu nervul radial inerveaza senzitiv treimea mijlocie de pe fata posterioara a bratului

si antebratului, 2/3 laterale din fata dorsala a miinii, predominind pe fata dorsala a

primului spatiu interosos. Pareza acestui nerv determina tulburari de sensibilitate pe acest

teritoriu.


10/16

Plexopatiile afecteaza teritoriile cutanate ale mai multor nervi. Este strict necesara

cunoasterea teritoriilor senzitive si motorii ale nervilor si plexurilor nervoase pentru un

diagnostic topografic corect.

Sindromul senzitiv radicular genereaza durere in dermatomul corespunzator. Un

dermatom este deservit de 3 radacini: radacina posterioara care poarta acelasi nume cu

dermatomul inervat, si radacinile supra si subiacente. Pentru a obtine anestezia unui

dermatom leziunea trebuie sa cuprinda cele trei radacini.


11/16

Sindroamele medulare:

-sindromul secţiunii medulare totale: anestezie pentru toate tipurile desensibilitate sublezional, prin întreruperea fibrelor ascendente ale sensibilităţii, pierdereamotili tăţii sublezional.

-sindromul de hemisecţiune medulară: tulburări de sensibilitate profundăconştientă ipsilaterală şi tulburări de sensibilitate termoalgezică controlaterală, deficitmotor de tip de neuron motor central de partea leziunii.

Sindroamele de trunchi cerebral

Siringobulbia prezinta disociatie de sensibilitate faciala de tip siringomielic.

Sindromul Wallenberg poate fi cauzat de obstructia arterei vertebrale, de

obstrucţia arterei cerebeloase postero-inferioare sau de artera fosetei laterale a bulbului.

Este un infarct lateral bulbar reprezentat clinic de o serie de simptome: de partea leziuniiîntâlnim:

-un sindrom vestibular (reprezentat prin vertij puternic rotator, greaţă, vărsături,nistagmus orizonto-rotator),

-tulburări de deglutiţie şi fonaţie (datorate paraliziilor nervilor bulbari IX, X şiXI),

-sughi ţ şi tulburări respiratorii (prin atingerea centrilor respiratori din formaţiareticulată),

-un sindrom Claude-Bernard- Horner (mioză, enoftalmie, îngustarea fantei palpebrale),

-un sindrom cerebelos (cu dismetrie, ataxie),

- parestezii şi anestezia termoalgică a hemifeţei respective.

De partea opusă leziunii există anestezia termoalgică a hemicorpului respectiv.Evolutia este cel mai frecvent favorabilă.

Sindromul senzitiv cortical iritativ genereaza crize epileptice sensitive de tip

jacksonian. In cazul leziunii girusului postcentral sensibilitatea algica si tactila pot fi

conservate dar apar tulburarile sensitive sintetice: in leziunile de dimensiuni mici

corticale poate pare numai inatentia senzitiva.


12/16

In AVC afectarea arterei silviene determina deficit senzitiv predominant facio-

brahial, afectarea arterei cerebrale anterioare determina deficit predominant crural.Afectarea ariilor de asociatie din emisferul non-dominant genereaza: tulburari de schemacorporala: hemiasomatognozie (bolnavul uita membrele stangi), anozognozie (bolnavul

isi neaga boala, hemiplegia), anosodiaforie (indiferenta fata de boala), neglijareahemispatiului controlateral leziunii, hemipareza controlaterala.

Cefaleea , unul dintre cele mai frecvente sindroame algice, reprezintă şi unul din cele maifrcvente motive de prezentare la medic.

Pentru un diagnostic adecvat IHS ( International Headache Society, 2003) a propus următoarea clasificare:

Cefaleea primară – cefaleea ca afecţiune independentă: 1. migrena2. cefaleea “ de tensiune”

3.

cefaleea “ cluster”4. alte cefalei primare.

Cefaleea secundară – cefaleea ca simptom în cadrul unei alte afecţiuni: 1. cefaleea posttraumatică 2. cefaleea asociată patologiei cerebro- vasculare:- ischemia cerebrală - hemoragia cerebrală - hemoragia subarahnoidiană - malforma ţia arterio-venoasă - arterite- disecţia arterială - tromboflebite cerebrale- puseu hipertensiv3. cefaleea din afecţiunile intracraniene non- vasculare:- creşterea / scăderea presiunii LCR - infecţii intracraniene - neoplasme intracraniene4. cefaleea atribuită unor substanţe 5. cefaleea din infecţiile sistemice 6. cefaleea din tulburările metabolice: - hipoxie- hipercapnie- hipoglicemie- insuficienţa renală cronică 7. cefaleea secundară afecţiunilor craniului, gâtului, ochilor, nasului, urechilor,

sinusurilor, cavităţilor bucale 8. nevral giile craniene ale feţei: - afecţiuni demielinizante (nevrita optică) - ischemia nervilor cranieni (neuropatia diabetică)


13/16

- afecţiuni inflamatorii (herpes zoster) - nevralgia trigeminală primară şi secundară - nevralgia gloso- faringiană 9. durerea talamică.

Pentru or ientarea diagnostică şi abordarea terapeutică adecvată sunt utile: - anamneza minuţioasă - examenul clinic general şi examenul neurologic - examen paraclinic ţintit.

AnamnezaDatele anamnestice corect evaluate orientează spre diagnostic la un număr

important de cazuri:1. datele generale: vârstă, ocupaţie, etc.2. caracterele durerii:- calitatea (pulsatilă, surdă, arsură, junghi)

-

intensitatea durerii: foarte mare (HSA, migrenă, meningită, encefalopatiehipertensivă); mare (procese expansive, abcese cerebrale, afecţiuni oculare şiORL)

- localizarea durerii- influenţa activităţilor cotidiene asupra durerii (efort, ortostaţiune, clinostatism,

somn).3. circumstanţele debutului şi evoluţia4. factori agravanţi, declanşatori, amelioranţi5. antecedente personale şi familiale6. răspunsul la medicaţia analgezică uzuală7. semne şi simptome de acompaniament:- tulburări vizuale: a) fotofobie : migrenă, HSA, meningită

b) scotoame : migrenăc) tulburări ale vederii colorate : glaucom.- tulburări digestive: a) greţuri şi vârsături: migrenă, HSA, glaucom, hematom subdural

b) vărsături (fără greaţă) : sindrom de HIC.c) meterorism : cefalee “ de tensiune”

Examen clinicSe fac examenul clinic general la care se adaugă temperatura, TA, pulsul,

examenul FO, şi examenul neurologic complet.

Examen paraclinic1. examinări biochimice2. examen LCR – dacă e posibil, să fie precedat de neuroimagistică, dar

obligatoriu de examenul FOExamenul LCR se indică dacă se suspectează:

- HSA ( în cazul în care CT e normal)


14/16

- Meningită, encefalită - Carcinomatoză leptomeningiană.

Puncţia LCR e contraindicată dacă: - trombocitopenie < 50000/mm3- sindrom de HIC.

3.

neuroimagistica – în cazul în care anamneza şi examenul neurologic aratăsemne îngrijorătoare: - cefalee severă brusc instalată - agravarea progresivă a intensităţii/ frecvenţei unei cef alei- vârsta peste 50 ani- cefalee + semne neurologice de focar- cefalee + simptome generale: febra, redoare de ceafă, vărsături - cefalee + somnolenţă, dezorientare, sindrom confuzional - cefalee în relaţie cu un TCC - cefalee + edem papilar.

MigrenaEste o cefa lee recurentă, având caracter pulsatil şi de hemicranie, care apare pe

fondul unei predispoziţii genetice şi în contextul existenţei unor factori predispozanţi şideclanşatori.

Factori predispozanţi: - sexul feminin- vârsta (în 50% din cazuri primul atac est e înainte de vârsta de 20 ani, şi în

90% înainte de 40 ani)

Factori declanşatori: - variaţii importante ale mediului înconjurător (presiune atmosferică şi

temperatură, lumină şi zgomote puternice) - alimente: ciocolata, vin roşu - emoţii, stress, efort intelectual prelungit, privarea de somn, menstruaţia.

Tabloul clinic: Migrena poate fi precedată de aură. Aura dureaza 5 – 60 min şi este sub formă de: scotoame, fosfene, parestezii,

tulburări de limbaj. Cefaleea:- durata între 4 - 72 ore - caracter de hemicranie- pulsatilă - intensitate severă - agravare la efort- în timpul crizei pot să apară: greţuri, vomă, fotofobie, fonofobie.

Tratamentul:


15/16

Măsuri generale: Se vor evita:- alimentele care pot declanşa criza - anticoncepţionalele orale

-

temperaturile extreme, efortul fizic excesiv, privarea de somn, hipoglicemiaÎn criză: - repaus într- o încăpere liniştită.

Tratamentul crizei:AINS: - Aspirină 500 – 1000 mg- Paracetamol 500 – 1000 mg

Sumatriptan 100 mg /ziMetoclopramid 10 -30 mg/zi.

Tratamentul profilactic:Beta- blocante:- propanolol : 60 – 120 mg/zi- metoprolol 50 – 150 mg/zi- atenolol 50 – 100 mg/zi.

Antidepresive:- amitriptilina: 10-150 mg- fluoxetina (Prozac): 10-40 mg- venflaxina cu eliberare prelungită (Efectin): 75-150 mg

Antagonişti Ca: - verapamil 240 mg/zi.

Antiepileptice:- acid valproic : 500- 1800 mg/zi.- topiramat: 25-100 mg/zi.- lamotrigina- gabapentinul.

Migrena în sarcina : tratamentul crizei: paracetamolul este permis pe tot parcursulsarcinei. AINS pot fi administraţi doar din trimestrul II. Pentru profilaxiamigrenei sunt utile magneziul şi metoprololul.

Cefaleea ‘ cluster’Cefalee de mare intensitate, cu localizare strict unilaterală, cu tendinţă la grupare

şi revenire a crizelor (evoluţie ‘ în ciorchine’). Este mai frecventă la sexul masculin.

Tabloul clinic:


16/16

Debut brusc, la ore fixe, în general noaptea şi cu durată a crizei între 15-180 min.Frecvent durerea este însoţită de hiperemie conjunctivală, lacrimare, edem palpebral,catar nazal unilateral.

În timpul crizei pacientul are tendinţa de a se mobiliza permanent.

Tratament: În criză: oxigenoterapie (prin mască facială cu un flux de 7 litri pe minut în poziţie şezândă.

Profilactic:- prednison 50- 60 mg/zi cu scădere progresivă (2-3 săptămâni). - Verapamil 240 – 480 mg/zi.- Anticonvulsivante: acid valproic, gabapentin, topiramat.

Documents

3. Sindroame senzitivepdf.pdf