Concepţia procesual-organică despre existenţă

Lucian Culda

Existenţa socială poate fi explicată corect numai dacă dispunem de o interpretare corectă a Existenţei. Acesta presupunere ne-a determinat ca, analizând interpretările disponibile, să schiţăm ceea ce am numit Concepţia procesual-organică despre existenţă. Prezint o schiţă, o sinteză ce poate familiariza analistul cu problematica. Ea a făcut posibilă ceea ce am numit Ontologia procesual-organică a existenţei sociale.1

- Existenţa se manifestă ca expresie şi produs al conexiunilor posibile între procesări informaţionale şi procese energetice; nu este posibilă completa detaşare a proceselor energetice de procesările informaţionale; ele se produc şi se susţin reciproc, în modalităţi dependente de proprietăţile lor. - Cofiinţarea procesărilor informaţionale cu procesele energetice face imposibile situaţiile limită: starea de organizare generalizată stabilizată, lipsită de procesualitate şi starea de dezordine generalizată, deci de entropie maximă. Orice procesare îşi generează, prin propriile consecinţe, condiţiile dezorganizării ei iar procesele dezorganizante sunt generatoare de condiţii favorabile emergenţei altor procese

1 Lucian Culda, Procesualitatea socială, Editura Licorna, Bucureşti, 1992

organizante.- Existenţa îşi modifică stările în modalităţi condiţionate de procesări

informaţionale, între cele două stări limită. Unele dintre procesări se realizează în modalităţi care fac ca anumite organizări să se afle în stări departe de echilibru, să le fie specifică starea departe de echilibru; numesc organizările de acest gen procesualităţi.

În anumite condiţii, procesele informaţional-energetice se pot menţine în stări de relativă stabilitate; ele produc şi întreţin organizări aflate în stări aproape de echilibru. Numesc astfel de organizări complexităţi. Aflându-se în stări aproape de echilibru, complexităţile nu numai că au o relativă stabilitate internă, dar au grade mai mari de independenţă în raport cu procesualităţi ce le sunt exterioare, inclusiv cu cele care le înglobează funcţional.

Complexităţile, oricare ar fi natura lor, tind să se dezorganizeze pe măsură ce conexiunile realizate de procesările informaţionale se desfac. Dezorganizarea se produce în succesiuni ce decurg din proprietăţile informaţionale ale complexităţilor.

- Existenţa este procesualitate; ca procesualitate nu este reductibilă la realii ei localizaţi spaţio-temporal, reali care sunt doar posibili actualizaţi în contexte particulare şi, ca urmare, particularizante.

- Conexiunile organice dintre dimensiunile informaţionale şi energetice ale proceselor fizice fac posibilă organizarea fizică (abiotică). Fiinţează astfel ceea ce numim mega-organizare abiotică.. Deoarece, în ansamblul ei, mega-organizarea abiotică se află, se poate afla numai în stări departe de echilibru, o numim şi mega-

2

procesualitate abiotică. Mega-organizarea abiotică poate conţine însă zone ce se află în stări diferite,

aproape de echilibru. Stările aproape de echilibru decurg din caracteristici ale procesării informaţionale şi se concretizează în complexităţi cu procese energetice lente.

- In mega-procesualitatea abiotică, în anumite condiţii, în unele din zonele aflate în stări aproape de echilibru, sunt posibile organizări biotice cărora le sunt specifice procese informaţional - energetice care le întreţin în stări aproape de echilibru; aşadar, organizările biotice sunt complexităţi.

- Numesc mega-organizare biotică ansamblul proceselor ce se produc prin fiinţarea complexităţilor biotice, prin conexiunile ce se dezvoltă între ele într-un mediu abiotic relativ stabil.

Emergenţa mega-organizărilor biotice sub forma unor reţele de bioorganizări localizate şi conexate spaţio-temporal în fiinţarea abiotică, devine posibilă când procesarea abiotică face posibile:

i) procesori capabili să realizeze procesări care pot contro-la procese energetice astfel încât să fiinţeze complexităţi înglobante capabile să se reproducă; le numim complexităţi biotice;

ii) interfeţe informaţional-energetice ale complexităţilor biotice cu mediul ambiant, inclusiv conexiuni funcţionale între ele.

Complexităţile biotice se menţin dacă proprietăţile conjugate ale procesorilor lor şi ale suportului lor energetic, cât şi relaţiile informaţionale cu complexităţi din mediu fac

3

posibilă nu numai funcţionarea lor relativ stabilă, ci şi menţinerea proprietăţilor mediului intern şi ambianţei informaţional-energetice între anumite limite. Complexităţile biotice nu pot fi inactive informaţional; stările lor de relativă stabilitate nu decurg din reducerea procesării informaţionale, ci din proprietăţile acesteia. O complexitate biotică se menţine numai cât timp se întrunesc acele condiţii ce întreţin organizarea informaţional-energetică specifică.

Fiind organizări informaţional-energetice, fiind posibile numai cu condiţia continuei funcţionări, complexităţile biotice pot fi considerate bio-harduri cu biosofturi menite să le întreţină. Suportul energetic al procesării bio-informaţionale constă în procese biochimice şi bioelectrice realizate în bio-câmpuri. Depinzând de astfel de procese, complexităţile biotice pot să-şi modifice anumiţi parametri funcţionali, dar nu se pot reconstrui pe alte baze funcţionale; ele pot doar să se reproducă şi să se acomodeze în limitele ce decurg din proprietăţile bio-procesorilor informaţionali. Dacă ipotezele enunţate sunt corecte, şi procesualitatea biotică pe care o întreţin nu se poate reorganiza pe alte baze.

- Procesarea socială devine posibilă când procesarea biotică face posibile organizări biotice care fac posibili procesori cu proprietăţi diferite de cele ale complexităţilor biotice. Noii procesori - pe care îi numesc interpretori - introduc discontinuităţi în funcţionarea organizărilor biotice în care se produc. Oamenii sunt astfel de organizări. Conţinând bioprocesori şi interpretori, oamenii, prin manifestările ce le sunt specifice, funcţionează ca procesualităţi.

- Putând fi procesualităţi, oamenii generează organizări cu proprietăţi diferite de

4

cele ale organizărilor biotice. Am numit procesualitate socială ansamblul proceselor posibile prin cofiinţarea oamenilor, procese realizabile cu concursul procesorilor de informaţii specifici. Procesualitatea socială este produsul şi expresia proceselor informaţional-energetice pe care bio-procesorii oamenilor şi interpretorii le fac posibile; între procesorii de informaţii şi procesele energetice ce întreţin procesualitatea socială sunt conexiuni ce fac posibile procese organizante, procese dezorganizante şi procese de tip funcţional.

Interpretorii se constituie iniţial în funcţie de presiuni informaţional-energetice locale, particulare şi particularizante, dar ei tind inevitabil spre interpretări mai performante deoarece se pot reconstrui sub presiunile propriilor produse şi ale consecinţelor lor. Aceste proprietăţi ale interpretorilor fac ca existenţa socială pe care o întreţin să se reorganizeze succesiv iar reconstrucţiile interne să nu fie aleatoare, să decurgă din sporirea posibilităţilor interpretative ale noilor procesori şi să ia forme dependente de tensiunile ce se dezvoltă între procesorii bio-informaţionali şi interpretori.

Dependenţa interpretărilor de criterii şi reguli ce se constituie în procesarea interpretativă face nu numai ca interpretările să nu poată fi satisfăcătoare de la început; constituirea interpretorilor în funcţie de anumite situaţii receptate ca problematice face posibili şi interpretori specializaţi pentru a investiga iniţial interpretări, construcţii şi procesări interpretative disparate, apoi procesualitatea interpretativă în ansamblul ei. Ii numesc procesori interogativi. Aşadar, în interiorul procesării interpretative, în anumite condiţii, emerge procesarea de tip interogativ; ea interoghează interpretări, domeniile

5

lor de referinţă, dar şi posibilitatea interpretărilor, proprietăţile şi funcţiile lor. Finalitatea procesării interogative, iniţial neconştientizată, apoi conştientizată eronat, este înţelegerea Fiinţării, modelarea proprietăţilor ei.

Procesarea interpretativă face ca existenţa socială să fie o zonă informaţional-energetică instabilă în interiorul unei organizări biotice căreia îi este proprie o stare de stabilitate, de relativă stabilitate. Interpretorii menţin existenţa socială în stări departe de echilibru până când procesările interpretative devin satisfăcătoare, până când oamenii, dispunând de interpretarea satisfăcătoare a situaţiei lor în fiinţare, îşi pot maximiza posibilităţile în mega-organizarea biotică ce-i înglobează funcţional.

- Afirmaţiile anterioare fac plauzibilă concluzia: în fiecare din cele trei tipuri de organizări se realizează procese informaţional - energetice cu proprietăţi specifice. Autonomia funcţională a mega-organizării abiotice, precum şi a organizărilor biotice şi sociale decurge din capacitatea lor de a se autogenera şi din specificitatea proceselor; relativitatea autonomiei lor decurge din proprietăţile raporturilor de înglobare menţionate. Cele trei tipuri de organizări se află în anumite tipuri de raporturi: organizarea biotică depinde de menţinerea organizării abiotice între anumite stări funcţionale iar existenţa socială depinde de menţinerea organizării biotice între anumite stări funcţionale. Astfel de situaţii ontice sunt posibile deoarece mega-procesualitatea abiotică poate să conţină zone care se află în stări aproape de echilibru. Mega-organizările biotice sunt posibile în zone ale fiinţării abiotice care menţin stări aproape de echilibru cu anumite proprietăţi. Si socio-organizările evoluează în organizări biotice

6

care se menţin în stări aproape de echilibru cu anumite proprietăţi.

7