ALIN GAVRELIUC

CULTUR� �I

PSIHOLOGIE. PERSPECTIVE INTERCULTURALE

ASUPRA DINAMICII

PERSONALIT��II �I SOCIET��II

2010

2

Cuvînt înainte

„Europa veche” îmb�trîne�te. Demografii apreciaz� c� Europa anului 2025 va

avea un deficit de 65 de milioane angaja�i. O asemenea for�� de munc� va trebui

recrutat� de undeva, a�a încît, oricît de puternice ar fi temerile privitoare la „marea

invazie” �i oricît de restrictive politicile de inser�ie ce decurg din ele, printr-un demers

administrativ implicit, pe termen mediu, ��rile Uniunii vor trebui s� accepte �i s�

integreze largi straturi sociale de migran�i, care vor sosi din cele mai diverse col�uri

ale lumii, de la Extremul Orient, lumea islamic�, pîn� la vecinii balcanici. Cum va

ar�ta Uniunea European� în acest orizont al prefacerilor structurale de amploare? Va

fi o lume „nou�”, în care vechile omogenit��i etno-na�ionale vor fi substituite, prin

marele val al mobilit��ii sociale, de o lume multietnic�, multiconfesional�, care va

genera noi practici �i moravuri comunitare, noi raport�ri la „cetate”, care va

reorganiza eticile muncii �i va produce schimb�ri semnificative în ac�iunea politic�.

Canonul ethosului european, bazat pe o fertil� ambivalen�� între mo�tenirea cre�tin� �i

exigen�ele secularizante e pe cale s� se preschimbe într-un alt mod de ac�iune �i

practic� social� cotidian�, în care alteritatea noului venit completeaz�, �i, în cele din

urm�, configureaz� decisiv identitatea europeanului tradi�ional. Dialogul cu diferen�a

devine, astfel, singura cale sigur� prin care „ cel�lalt” poate ajunge, legitim, „ al

nostru” . Dincolo de prejudec��i, de frustr�ri, de resentimente, „ noua Europ�” va trebui

s� înve�e s�-l întîmpine, s�-l în�eleag�, �i, în cele din urm�, s�-l primeasc� „ în casa

sa” , pe „ cel�lalt” , c�ci f�r� vitalitatea „ lui” , „ casa” (�i „ averea” adunat� de secole) se

va risipi. De reu�ita acestui proces de acceptare �i integrare va depinde s�n�tatea

social� �i politic� a Europei de mîine, �i, prin puterea sa contaminant�, am îndr�zni s�

spunem, a întregii lumi de mîine.

Or pentru ca un asemenea demers de amploare s� se realizeze fericit este

necesar� demararea unui proces de înv��are de propor�ii, în toate sferele vie�ii sociale,

de la corpora�iile multina�ionale, registrul administrativ, mediul academic, pîn� la

practicile antreprenoriale din micile comunit��i. În care alte abilit��i �i conduite vor

trebui formate �i activate, pornind de la în�elegerea �i asumarea viitoarei realit��i: „ noi

suntem �i ei” . Prezum�ia omogenit��ii va mai putea fi angajat� numai în discursurile

retrospective nostalgice ale celor care nu în�eleg încotro ne îndrept�m, sau ale celor

care, deloc inocent, doresc s� valorifice politic temerile privitoare la „ marea

schimbare” . Devenit� în fond o unitate confederativ� (cu toate provoc�rile care decurg

de aici asupra canonului fundamentelor sale politice, elaborate pe temeiul suzeranit��ii

3

na�ionale), Europa de un mîine foarte de aproape va trebui, a�adar, s� g�seasc�

în�elepciunea �i resursele de a construi �i un nou cet��ean. Capabil în mod autentic s�

se deschid� fa�� de un „ cel�lalt” privit într-o gril� rela�ional� partenerial�. Nimeni nu

va mai fi izolat de nimeni, iar cine se va insulariza mai departe se va adînci �i mai

mult în s�r�cie �i an-istorie.

Iar dup� con�tientizarea nevoii de înv��are a abilit��ilor de a lucra împreun� cu

„ cel�lalt” ca partener, este necesar�, totodat�, �i o institu�ionalizare a înv���rii. Toate

�tiin�ele sociale vor trebui s� î�i reorganizeze semantic �i opera�ional conceptele,

metodologia �i practicile de interven�ie, pentru a se adecva marii prefaceri. Premisa

fundamental� a reorganiz�rii epistemologice va fi aceea a deschiderii

interdisciplinare, a relativismului �i a comparativismului, a abandon�rii

universalismelor. Într-o lume tot mai pu�in omogen�, dialogul cu perspectiva

„ celuilalt” , cu în�elesul local, cu nuan�a contextual�, va trebui asumat de noile

abord�ri, dac� vor dori s� î�i conserve eficacitatea. În tot acest proces structural

complex, rolul psihologiei, îndeosebi al psihologiei sociale, este vital. Situat în zona

de cunoa�tere a rela�iilor intrapersonale, interpersonale �i intergrupale, demersul

psihologic se va încadra, natural, în miezul în�elegerii dinamicilor identitare

individuale �i grupale pe care lumea de mîine la va activa. Încercînd s� r�spund�

acestui deziderat, de a-l înzestra pe omul simplu al noii lumi cu abilit��i (de

comunicare, de cunoa�tere, de interven�ie) adecvate realit��ilor care vor veni,

psihologia intercultural� construie�te pas cu pas, deopotriv� metodologic �i

opera�ional, înc� de acum mai bine de dou� decenii, o paradigm� integratoare.

Lucrarea de fa�� rîvne�te în a deveni, cu toate limitele inerente oric�rui început, prima

încercare româneasc� de a sistematiza stadiul actual �i de a evalua prospectiv evolu�ia

unei discipline care, într-un r�stimp scurt, va deveni un fel de nod interdisciplinar, un

cîmp magnetic care va furniza concepte, metodologii �i practici f�r� de care diagnoza

�i interven�ia social� vor fi tot mai precare.

Volumul de fa�� se str�duie�te, de asemenea, s� cultive o sensibilitate pentru

dialogul cu un diferit cultural care uneori e chiar lîng� noi, încurajînd gîndirea critic�,

refuzul prejudec��ilor metodologice, revizitarea marilor paradigme ale cunoa�terii

(structuralismul, fenomenologia, interac�ionismul simbolic, alegerea ra�ional�) într-o

gril� de lectur� care refuz� absolutismele de orice fel, �i care pledeaz� pentru

comunicarea între diferitele gramatici ale socialului.

Cartea este adresat� mai multor categorii de cititori poten�iali. Avem în vedere

studen�ii în formare ini�ial� din diverse arii de studiu, în primul rînd de la psihologie,

dar �i de la sociologie, antropologie, asisten�� social�, �tiin�e politice, �tiin�ele

4

educa�iei, filosofie ori jurnalism. Apoi, cei care parcurg diferite stadii de specializare,

îndeosebi la nivel de masterat sau doctorat, în domenii precum psihologia

organiza�ional�, managementul resurselor umane, management strategic, administra�ie

public�, politici educa�ionale s-ar putea apropia cu folos de con�inutul pe care îl

propunem. Nu în ultimul rînd, g�sim util� parcurgerea sa de c�tre practicienii din zona

de competen�e a �tiin�elor sociale, care sunt angrena�i într-un mediu esen�ialmente

multicultural.

N�d�jduim c� �i prin aceast� carte s� putem promova ideea c� România de

mîine începe azi. Prin urmare, se cuvine s� fim preg�ti�i pentru marea provocare a

integr�rii nu numai prin discursuri �i etichete birocratice onorabile, ci �i prin însu�irea

unor noi chei de lectur� �i noi maniere de interven�ie asupra �esuturilor sociale, care

vor deveni tot mai pronun�at multiculturale. Volumul pe care îl �ine�i în mîn� acum

încearc� s� r�spund� acestei urgen�e.

Alin Gavreliuc

5

PARTEA ÎNTII: SPECIFICUL ABORD�RII INTERCULTURALE

ÎN PSIHOLOGIE

CAPITOLUL NR. 1. Imperativul asum�rii perspectivei interculturale în

psihologia contemporan�

Psihologia intercultural� �i reconstruc�ia psihologiei

Cunoscînd o afirmare considerabil� în anii din urm�, psihologia intercultural�

se situeaz� la confluen�a a dou� mari tradi�ii �tiin�ifice, care îngem�neaz� �i dou�

maniere distincte de descifrare a fenomenelor psiho-sociale: lectura francofon�

(Ethnopsychologie; Psychologie interculturelle), precum �i cea anglofon� (Cross-

Cultural Psychology), �i articuleaz� deopotriv� tensiunea, dar �i complementaritatea

interpretativ - experimental promovate de cele dou� �coli tradi�ionale.

Un reper teoretic important al actualit��ii, care constituie �i o sintez� asupra

mizelor �i angajamentelor disciplinei, o reprezint� cartea lui Michael Cole, Cultural

Psychology: The Once and Future Discipline (1996/1999). Aceasta a ob�inut premiul

anual Harvard University Press pentru „ un demers major care vizeaz� cunoa�terea

educa�iei �i societ��ii” , �i a fost considerat� o „ oper� ce va deveni un fundament major

pentru întemeierea psihologiei culturale” (c. IV), fiind primit� cu entuziasm

deopotriv� de mediul academic, cît �i de mediul intelectual mai larg. Astfel, sinteza

citat� a izbutit o performan�� rar� pentru volumul unui psiholog: s�-�i apropie

deopotriv� universitatea, opinia public� �i presa. Abordarea lui M. Cole pledeaz�

pentru recuperarea celeilalte psihologii, configurate de întemeietorul �tiin�ei despre

via�a l�untric� a omului, W. Wundt. Acesta a elaborat Volkerpsychologie (psihologia

popoarelor), privit� ca o istorie comparat� a dezvolt�rii culturale a produselor

mentale ca limba, mitul, obiceiul, etc, care se construie�te al�turi de psihologia

fiziologic�, ce investigheaz� prin mijloace experimentale procesele mentale complexe

(gîndirea, memoria, comunicarea etc). Or procesele psihice complexe sunt adînc

impregnate de dimensiunea social�, cultural� �i istoric� a dinamicii societ��ilor, �i o

autentic� explorare a psihicului uman nu e cu putin�� în absen�a dezv�luirii acestor

determin�ri de profunzime. Canonul psihologiei a preluat, îns�, îndeosebi prin ramura

sa cea mai consistent�, nord-american�, mo�tenirea psihologiei experimentale, strict

pozitive, fiziologice, ignorînd, din ra�iuni institu�ional-pragmatice filiera cultural�

propus� de la bun început de W. Wundt. Motiva�ia implicit� a unei asemenea op�iuni

6

deriv� din „ feudalizarea disciplinar�” promovat� de fiecare ramur� �tiin�ific� în cadrul

propriului cîmp de cunoa�tere, al�turi de autarhismul �i izola�ionismul

departamentelor de psihologie, care au refuzat dialogul cu „ vecinii” disciplinari, care

îi puteau provoca astfel o criz� de legitimitate. Abordarea psihologic� atent� la

implica�iile cultruale asupra personalit��ii individuale �i de grup se dorea, a�adar, o

cale complementar�, de neînlocuit, a studierii psihicului uman. Prin urmare, ceea ce s-

ar impune în actualul context al cunoa�terii este o reg�sire a celei de-a doua

psihologii, a psihologiei culturale, o redescoperire a autenticului Wundt �i a

„mo�tenitorilor s�i s�raci” (Cole, 1996/1999, p. 13).

Miza unei abord�ri proprii psihologiei interculturale. Defini�ii opera�ionale

Psihologia intercultural� urm�re�te studiul variabilit��ii postulatelor

psihologice în func�ie de determin�rile culturale (registrul teoretic), precum �i

studierea formelor specifice de exprimare social� a subiec�ilor insera�i în culturi

diferite (registrul practic).

Miza cunoa�terii interculturale este conferit� de amploarea unor cauze

multiple. Avem în vedere, în primul rînd, prezen�a unor cauze de natur�

epistemologic�, impuse de o necesar� infuzie de relativism, izvorîte din constatarea

varia�iilor culturale, sociale �i istorice ale comportamentelor subiec�ilor. Reperele

tematice ale relativismului au fost enun�ate din perspectiv� epistemologic� de J. F.

Lyotard (1979 – „ Condi�ia postmodern�” ), care descria postmodernitatea ca epoc�

auto-reflexiv�, fragmentarist�, caracterizat� de „ sfîr�itul marilor nara�iuni” , sau de

c�tre I. Wallerstein (1998 – „ A sosit vremea incertidunilor” ), care a proclamat, de la

prezidiul Congresului mondial de sociologie de la Montreal: „ sfîr�itul

universalismelor disciplinare” . Ambele demersuri se întîlnesc „ natural” în miezul

abord�rii interculturale, în care asumarea diversit��ii �i a perspectivelor plurale

deveneau op�iuni imperative.

Merit� evocat, în al doilea rînd, �i impactul unor cauze de natur� social� �i

politic�, generate din necesit��i proiective la nivel social, precum rea�ez�rile identitare

contemporane. Gr�itoare devin, în registrul evocat, opozi�iile dintre Europa unit� �i

globalizare vs. regionalizare sau reg�sirea identit��ilor pierdute, marginale,

provinciale. Astfel, esen�ial� se arat� a fi cunoa�terea imaginii de sine �i a imaginii

„ celuilalt” ; iar elaborarea oric�rui proiect nu poate face abstrac�ie de mentalitatea �i

memoria social� proprii unei comunit��i etnice, aspecte care devin hot�rîtoare în

configurarea identit��ii. Acest travaliu de cunoa�tere se întîlne�te cu cel de-al patrulea

7

teritoriu rezervat psihologiei sociale, desemnat de W. Doise (1982) ca fiind de cea mai

extins� complexitate (nivelul ideologic �i al mentalit��ilor).

În acest orizont tematic se nasc întreb�rile c�rora psihologia intercultural�

încearc� s� le ofere r�spuns: „ cine este cel�lalt?” , „ care sunt limitele ignoran�ei proprii

în cunoa�terea alterit��ii?” , „ îl putem cu adev�rat în�elege pe cel�lalt?”

Într-un asemenea context se cuvin evocate �i cauzele de natur� pragmatic�,

legate de nevoia de optimizare organiza�ional�. Din ra�iuni care �in de eficacitatea

institu�ional�, se dezvolt� „ direc�ii” de studiu cu finalitate aplicativ� (de exemplu,

managementul intercultural, educa�ia intercultural�, comunicarea intercultural�,

consilierea intercultural� etc). Astfel, se valorific� nevoia de optimizare

organiza�ional�, se spore�te eficien�a administrativ�, se asigur� reu�ita educa�ional� în

domenii diverse, care gestioneaz� raportul interindividual �i intergrupal între

reprezentan�ii unor culturi diferite. Tot mai multe programe masterale �i doctorale

includ tematica intercultural�, valorificînd poten�ialul de cunoa�tere �i ac�iune furnizat

de eterogenizarea identitar� a proprie unei lumi globalizate.

În sfîr�it, miza abord�rii interculturale este conferit� �i de un ansamblu de

cauze izvorîte din universalizarea unor probleme sociale, sugerînd voca�ia preventiv�

a unei op�iuni de acest gen. Ast�zi, fenomene precum traficul de fiin�e umane,

terorismul, �omajul, emigrarea nu mai pot fi izolate în interiorul unor grani�e politice,

fiind transculturale, solicitînd prin amploarea lor un r�spuns adecvat, novator, care

dep��e�te limit�rile conceptelor pur speculative construite la nivel intrana�ional.

În concluzie, cum lumea prezentului a devenit una a diversit��ilor culturale,

cum structurile organiza�ionale au p�r�sit de mult omogenit��ile identitare, apreciem

c� nu mai poate fi conceput� o posibil� orientare a ac�iunilor în mediul social, în

general, �i în cel organiza�ional, în particular, în afara cunoa�terii condi�ion�rilor

culturale asupra comportamentelor, atitudinilor �i valorilor oamenilor. A�adar, pentru

a-�i împlini voca�ia de cunoa�tere, credem cu temei c�, în cîmpul explor�rilor psiho-

sociale, psihologia s-ar cuveni s� î�i însu�easc� abordarea intercultural�, în absen�a

c�reia demersul s�u semantic �i opera�ional va fi s�r�cit considerabil.

8

Psihologia intercultural�: o alt� modalitate de interpretare a societ��ii

Pentru o lung� perioad�, pornind de la behaviorism pîn� la cognitivism,

demersul psihologic a fost îndreptat asupra individului izolat, privit printr-o

structurare mai degrab� teoretic� a personalit��ii �i dinamicii ei. Începînd cu anii

1930, s-au ridicat progresiv mai influent întreb�ri referitoare la modul în care valorile

culturale �i sistemele politice condi�ioneaz� experien�a cotidian�, dezvoltîndu-se astfel

perspectiva sociocultural�. Urmînd o asemenea cale, cercet�torii s-au preocupat din ce

în ce mai intens de modul în care contextul social influen�eaz� fiecare aspect al

comportamentului uman, începînd cu obiceiurile alimentare �i terminînd cu procesele

cognitive complexe. Cu toate acestea, suntem înclina�i s� subestim�m influen�a

istoricului �i socialului asupra personalit��ii individuale. Psihologii ce investigheaz�,

îns�, determin�rile culturale sunt interesa�i de modul în care cultura modeleaz�, prin

mijloace latente sau manifeste, comportamentul uman. Unele reguli sunt explicite

alteori sunt implicite. Cercetarea implicitului cultural devine astfel un imperativ

metodologic (B�la�, 2003).

Dac� psihologia cultural� se ocup� cu studiul c�ilor prin care oamenii sunt

influen�a�i de normele culturii de apartenen��, psihologia intercultural� compar�

diferite societ��i, c�utînd atît asem�n�rile cît �i diferen�ele culturale (J. W. Berry et al.,

1997). Ambele orient�ri se întîlnesc cu antropologia cultural�, care are ca obiect de

studiu explorarea comportamentelor, atitudinilor �i valorilor unei unit��i culturale

v�zute ca întreg.

Potrivit lui M.H. Segall, P.R. Dasen, J.W. Berry �i Y.H.Poortinga (1992),

psihologia intercultural� se preocup� de examinarea �tiin�ific� a comportamentului

uman �i a formelor sale de reproducere, acordînd un interes special modului în care

comportamentele sunt modelate �i influen�ate de c�tre factorii sociali �i culturali.

Aceast� defini�ie ne îndreapt� aten�ia spre dou� tr�s�turi centrale: diversitatea

„ natural�” a comportamentului uman �i leg�tura între acesta �i contextul cultural în

care se ive�te.

G. Jahoda �i B. Krewer (1997) apreciau c� modelele canonice ale psihologiei

interculturale se deplaseaz� dinspre studiul unor dimensiuni ale personalit��ii

subiec�ilor afla�i în societ��i etnice diferite (criteriul diferen�iator fiind cel etnic),

înspre cel efectuat în cadrul a dou� comunit��i înrudite cultural, aflate în proximitate

(criteriul diferen�iator fiind, a�adar, cel social). Acestei din urm� specie de cercetare,

ini�ial exclus� din aria psihologiei interculturale, i se acord� în prezent o importan��

tot mai crescut�, vizînd cercetarea diverselor comunit��i culturale în cadrul aceluia�i

9

stat na�ional. C�ci uneori putem identifica cu mai mare temei un „ diferit cultural”

studiind raporturile dintre „ b�n��eni” �i „ moldoveni” , de exemplu, sau dintre categoria

„ întreprinz�torilor de succes din zona de vest a ��rii” , comparativ cu „ minerii din

Bazinul V�ii Jiului” , decît dac� am compara „ românii” cu „ maghiarii” pe criterii strict

etnice. În fond, �i etnicitatea este în tot mai mare m�sur� recunoscut� ca �i o

construc�ie cultural� �i social�, �i nu ca o realitate „ biologic�” (Barth, 1995).

Scopurile psihologiei interculturale sunt focalizate înspre trei �inte majore. În

primul rînd, ne referim la deprinderea abilit��ii de a testa ipoteze teoretice �i proceduri

de interven�ie practic� în alte contexte culturale decît în cele în care s-au articulat

ini�ial, pentru a le testa aplicabilitatea. Apoi, psihologia intercultural� e preocupat� de

explorarea identit��ii „ celuilalt” , pentru a descoperi varia�ii psihologice care lipsesc

dintr-o anumit� experien�� cultural� limitat�. În sfîr�it, demersul diciplinar propus mai

vizeaz� �i str�dania de a asambla �i integra rezultatelor ob�inute într-o arie mai

extins�, cu inten�ia de a genera o psihologie „ universal�” , valid� într-o arie cultural�

cît mai larg�.

Natura socio-cultural� a comportamentului uman. O defini�ie preliminar� a

culturii

Cea mai cuprinz�toare defini�ie a culturii a fost propus� de antropologul

american M. J. Herskovits (1948), care o descria ca �i partea realizat� de om a

mediului („the man made part of the environment”). Din acest punct de vedere, un

produs cultural este �i camera în care locuim, reflectînd idei arhitecturale implicite (de

exemplu, camera poate fi dreptunghiular�, rectangular� etc, dar exist� multe societ��i

în care camerele sunt mai degrab� circulare, precum la unele triburi din Africa

central� sau la eschimo�i). A�adar, psihologia intercultural� ne înva�� s� ne debaras�m

de „ adev�rurile elementare” , „ evidente” , pentru a le privi într-o perspectiv� diferit�,

proasp�t�, a „ celuilalt” diferit.

Tot astfel, consider�m ca pe o achizi�ie elementar� rela�ia pedagogic�

institu�ionalizat� profesor-elev / student, pornind de la premisa: profesorul �tie �i

transmite într-un cadru sistematic informa�ia elevului. Rolurile sociale create (elev-

profesor), cu tot ansamblul de obliga�ii, r�spunderi �i expecta�ii reciproce, nu sunt nici

pe departe „ universale” . Altfel spus, nu în toate culturile, �tiutul comunitar se

transmite între zidurile �colii, prin procedee pedagogice standardizate (profesorul

pred�, pe baza unei programe, în fa�a unei asisten�e care, a�ezat� în b�nci, re�ine

esen�ialul), ci prin forme expresive sociale informale, complet diferite de procedeele

10

pedagogice „ moderne” (de exemplu, societ��ile care nu cunosc scrisul, sau în care

majoritatea popula�iei este analfabet� au propria înv��are cultural�, pe c�i „ ocolite” ,

dar nu mai pu�in influente).

„ Cultura” este conceptul cheie în antropologie, în particular, �i în �tiin�ele

sociale, în general, în pofida aurei de ambiguitate care o înso�e�te �i a defini�iilor

multiple care s-au articulat în ce o prive�te, la fel cum este conceptul de „ energie”

pentru fizic� �i �tiin�ele naturii. De aceea este vital s� parcurgem ansamblul defini�ilor

alternative ale culturii, ca o premis� necesar� a l�muririi determin�rilor posibile a

acesteia asupra personalit��ii individuale �i colective.

H. M. Segall et al. (1999) subliniau anterioritatea logicã �i ontologicã a

culturii, oferind o alt� defini�ie minimalist�, descriind-o ca totalitatea produselor

comportamentale ale celorlal�i care ne preced. Astfel, cînd ne na�tem, ne plas�m de

la bun început într-un ambient natural �i social structurat, care con�ine valori ce vor fi

exprimate prin limbaj, care la rîndul lor contribuie la formarea unor registre

rela�ionale, ce se afl� la baza unui mod de via�� (Munroe, Munroe, 1997).

Într-o asemenea perspectiv�, cultura poate fi definit� prin intermediul a opt

factori ce o caracterizeaz�. Avem în vedere, în primul rînd, o serie de tipare

atitudinale �i comportamentale („ ce se cade” , „ ce se cuvine” ), înva�ate social �i

asumate printr-o logic� implicit� a „ rînduielii” . Merit� semnalat�, în acest registru,

convergen�a sau divergen�a între atitudine �i comportament, existînd posibilitatea

apari�iei atitudinii duplicitare, atunci cînd subiec�ii se comport� conform „ ordinii lui

ce se cade” , chiar dac� orientarea lor valoric� �i atitudinal� este divergent� de

conduit� (precum în cazul comunismului, care a între�inut la scar� larg� duplicitatea

expresiv�).

Un factor fundamental este constituit de ansamblul patternurilor existen�iale

(exprimate prin verbele ontologice „ a fi” / „ a avea” sau „ a supravie�ui” / „ a deveni” ).

Comunit��ile centrate pe „ a avea” sunt tipice unor societ��i ce �i-au însu�it valorile

postmaterialiste (Ingelhart, 1997), prin care a fi împlinit înseamn� a poseda „ obiecte”

cît mai diverse �i mai „ la mod�” , iar cele centrate pe „ a fi” valorizeaz� registrul

împlinirii personale prin tr�iri autentice, profunde, asociate unei morale tradi�ionale.

Comunit��ile în care subiec�ii sunt ghida�i în strategiile lor existen�iale de registrul lui

„ a supravie�ui” , „ î�i duc via�a” printr-o form� de autism social la limita subzisten�ei,

nu sunt capabili de strategii pe termen mediu �i lung, singura �i decisiva preocupare

fiind salvarea „ de pe o zi pe alta” din impasul colectiv, mizeria cotidian� �i lipsa de

speran�� social�. Cei din registrul lui „ a deveni” sunt capabili de planuri pe termen

11

mediu �i lung (de la stabilirea destina�iei viitorului concediu de odihn�, achizi�ionarea

de bunuri de larg consum, construirea de locuin�e, sau ini�iativa în deschiderea unei

afaceri), au o speran�� social� angajant� („ are rost” s� porneasc� o ac�iune

comunitar�), se automotiveaz�, simt �i �tiu c� „ merit�” s� aib� ini�iative sociale,

economice, politice, pentru c� ele vor avea un ecou stimulativ, sporindu-le resursele

comunitare. Din nefericire, societatea româneasc� contemporan� tr�ie�te sociologic

majoritar la limita subzisten�ei (vezi con�inutul Barometrelor de opinie public�, 1994-

2006), conturînd un pattern existen�ial precump�nitor dezangajant.

Un alt factor relevant este reprezentat de institu�iile politice, structurate în

func�ie de cine dispune �i cine se supune. Orice societate este construit� pe raporturi

ierarhice care se echilibreaz� „ natural” , articulînd un contract social implicit

(comunismul nu a f�cut excep�ie, în pofida st�rii sale degenerative moral) �i pe re�ele

de putere. Chiar fiecare raport interpersonal este �i o rela�ie de putere (Zimbardo,

1973). Important� se arat� a fi tendin�a dominant�, sau, cu alte cuvinte, care este

natura rela�iilor de putere majoritare dintr-o societate. Astfel, atît institu�iile, cît �i

re�ele de putere pot fi structurate restrictiv sau permisiv, iar rela�iile intrerpersonale

pot fi caracterizate mai degrab� de adversitate sau de parteneriat simbolic.

Un factor influent al profilului cultural este constituit de limbajele activate,

formate din coduri de comunicare implicite sau explicite. Limbajele, a�adar, con�in o

semantic� ascuns� �i simboluri articulate într-o gramatic� �i structurate dup� „ legi” de

transmitere a informa�iilor mascate, nerostite sau deschise, transparente.

Apoi, merit� evocate regulile care guverneaz� rela�iile interpersonale,

întemeiate pe deschidere sau, dimpotriv�, pe închidere interpersonal�. O dimensiune

privilegiat� care modeleaz� expresivitatea interpersonal� este auto-monitorizarea

(self-monitoring-ul), fiind culturi �i societ��i care înregistreaz� scoruri mari la aceast�

dimensiune (subiec�ii „ func�ioneaz�” precump�nitor în registrul p�relniciei, important

este „ s� par� c� este, nu s� fie cu adev�rat” , pentru a prelua expresia lui D.

Dr�ghicescu (1907/1996) privitoare la majoritatea românilor), �i altele în care, în

opozi�ie, subiec�ii activeaz� mai degrab� onestitatatea autodezv�luirii.

De asemenea, un factor semnificativ îl constituie diviziunea muncii în func�ie

de variabilele independente de status, de felul vîrstei, etnicit��ii, mediului de

reziden��, densit��ii popula�iei, genului. Referitor la ultima determinare, exist� culturi

în lumea modern� cu roluri de gen egal distribuite sau patriarhale, societatea

româneasc� înf��i�înd puternice remanen�e patriarhale (Miroiu, 1999).

12

Însemnate prin impactul lor sunt �i stilurile de locuire, îndeosebi prin

ilustrarea raportului public / privat. Modul în care se structureaz� toate spa�iile

publice, de la cotidiana „ cas� a sc�rii” , pîn� la sta�iile de tramvai sau s�lile de

a�teptare din gar�, ilustreaz� cu putere profilul unei societ��i centrate pe valorile

respectului fa�� de „cel�lalt” ca premis� a „respectului de sine”, sau, dimpotriv�, pe

principiile lui „ nu-mi pas�, �i a�a via�a mea e un e�ec, de ce s� m� mai intereseze

„ cel�lalt” ” . În primele comunit��i, de exemplu, nedreptatea social� nu este „ înghi�it�” ,

structurîndu-se degrab� o solidaritate comunitar� natural� împotriva înc�lc�rii

libert��ii, în schimb în cazul celorlalte, subiectul individual �i colectiv este covîr�it de

o societate discre�ionar�, în fa�a c�reia r�mîne f�r� replic� (�i care îng�duie acesteia

din urm� s�-�i extind� continuu supravegherea �i supunerea). Un „ indicator”

sociologic elocvent este „ familiarizarea cu gunoiul de lîng� noi” , care devine o

expresie social� a însu�irii nesim�irii publice ca form� de firesc interpersonal într-o

societate în care subiectului social nu-i mai r�mîne decît solu�ia derizorie a

vicitimiz�rii.

În sfîr�it, un factor relevant care poate circumscrie l�muritor un profil cultural

este reprezentat de tiparele de angajare public�, care desemneaz� tipuri diferite de

exprimare comunitar�, de la cele angajante, civic-participative, la cele retractile,

asisten�iale, parohiale (Almond, Verba, 1969/1995).

O întreag� discu�ie a fost ini�iat� în jurul localiz�rii culturii: se afl� ea

„ în�untru” sau „ în afara” personalit��ii? Desigur, c� avem de-a face mai degrab� cu o

dilem� cu rol didactic, decît cu o diferen�iere nemijlocit�, a�a cum sugerau cu temei

M. Segall �i colaboratorii s�i (1999, p. 3).

O prim� defini�ie din registrul lui „ în afar�” apar�ine lui C. Ember �i M.

Ember (1985). În concep�ia acestora, cultura este format�, pe de o parte, din atitudini

�i comportamente înv��ate, precum �i din credin�e caracteristice pentru o comunitate,

iar pe de alt� parte din obiceiurile împ�rt��ite ale societ��ii.

L. A. White (1947) definea cultura (v�zut� ca fiind continu�, cumulativ�,

colectiv�) ca �i totalitate a comportamentelor simbolice (limbaje �i coduri de

comunicare), care fac posibil� transformarea „ în�elepciunii” comunitare (a �tiutului

comunitar) în „ forme tehnice” (de la „ techne” , în lb.gr. = „ a face” ), transmise din

genera�ie în genera�ie printr-o anumit� tehnologie simbolic�.

Pentru More �i Lewis (1952) cultura, care se situeaz� mai degrab� „ în�untru” ,

este o abstrac�ie, un fel de „ etichet�” pentru categorii foarte diverse de fenomene ce

desemneaz� cunoa�terea, abilit��ile �i informa�iile înv��ate. Conform viziunii evocate,

13

cunoa�terea social� este cea care integreaz�, în cele din urm�, subiectul individual în

societate.

C. Kluckhohn �i A. L. Kroeber (1952) au inventariat 164 de defini�ii ale

culturii din literatura antropologic� scris� între 1871 �i 1950, ajungînd la concluzia c�

ceea ce se arat� a fi comun în prezent�rile teoretice arhivate este înclina�ia conceptului

titular de a descrie ceva ce provine din interioritate („ inside the head, rather than

outside” ), �i c� miezul culturii este reprezentat de idei �i de valorile lor ata�ate.

Revalorifiînd aceste op�iuni defini�ionale, D. Barnlun �i S. Araki (1985)

descriu cultura din perspectiv� behaviorist�, ca ceea ce se reg�se�te nemijlocit în

comportamentele manifeste ale oamenilor, pe cînd C. Boesch (1991) o consider�, în

schimb, un cîmp al ac�iunii, al c�rei con�inut este reprezentat de obiectele realizate de

c�tre om (precum institu�iile, ideile, miturile). Aceast� defini�ie eviden�iaz� influen�a

bilateral� dintre om �i cultur�: cultura ne modeleaz� pe noi, dar la rîndul nostru re-

model�m cultura, nu suntem receptori pasivi, ci reconstruim mediul în func�ie de

interesele �i valorile noastre (Shweder, Sullivan, 1990).

Conceptualizarea culturii presupune, a�adar, un travaliu dilematic considerabil.

Un mod eficient de a l�muri sfera no�iunii acestui concept ne impune s� apreciem

diponibilitatea „ culturii de a fi pentru societate ceea ce memoria este pentru individ”

(Kluckhohn, 1954, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Ea include ceea ce a fost

func�ional în experien�a societ��ii, astfel c� a meritat s� fie transmis genera�iilor

viitorare (Sperber, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135).

Astfel, o idee util�, un comportament potrivit, un obicei valorificabil poate fi

adoptat de tot mai mul�i indivizi �i poate deveni un element important al culturii

(Campbell, 1965, apud Triandis, Suh, 2002, p. 135). Barkow et al (1992, ibidem)

distinge trei tipuri de cultur�: metacultura, cultura evocat� �i cultura epidemiologic�.

Autorii argumenteaz� c� „ psihologia st� la baza culturii �i societ��ii, iar evolu�ia

biologic� st� la baza psihologiei” . Biologia comun� pentru întreaga specie uman� ca

specie distinnct� de celelalte determin� „ metacultura” , care corespunde con�inutului �i

organiz�rii mentale pan-umane. Biologia, în diferitele sisteme ecologice, determin�

„ cultura evocat�” (de exemplu, climatul cald conduce la haine de culoare deschis�) �i

reflect� mecanisme specifice de adaptare la circumstan�ele locale, particulare �i

conduc la similarit��ile din cadrul grupului �i diferen�ele dintre grupuri. Totodat�,

procedurile standard de operare, presupunerile �i credin�e nedeclarate, instrumentele,

normele, valorile, modurile de culegere a informa�iilor din mediul înconjur�tor

împ�rt��ite de to�i membrii societ��ii respective construiesc acea intimitate cultural�

(cultural intimacy) proprie „ culturii epidemiologice” (Herzfeld, 1997/2005).

14

Deoarece deopotriv� fenomenele psihice primare (precum fenomenele

perceptive), dar �i cogni�iile complexe, ca procese psihice fundamentale, depind de

informa�iile culese din mediul înconjur�tor, modul în care se realizeaz� re�inerea

informa�iilor din mediu prezint� un interes deosebit. Culturile dezvolt� conven�ii

pentru culegerea informa�iilor �i stabilesc valoarea fiec�rei informa�ii. De exemplu,

oamenii în culturile ierarhice au în mai mare m�sur� tendin�a de a re�ine indicii despre

ierarhie, decît despre estetic�. H. Triandis consider� c� cei din culturile individualiste

vor identifica �i re�ine precump�nitor informa�iile legate de propriul self, spre

deosebire de subiec�ii din culturile colectiviste, ce re�in mai multe informa�ii despre

selful colectiv �i re�elele sociale în care sunt insera�i (1989, apud Triandis, Suh, 2002,

p. 136).

G. Hofstede descria cultura ca o programare mental� colectiv� care ne

determin� s� accept�m prezum�iile esen�iale ale socialului împreun� cu membrii na�iunii

sau grupului din care facem parte, dar nu cu componen�ii altor grupuri sau na�iuni.

Fiecare dintre noi suntem purt�torii unor modele de gîndire, sim�ire �i manifest�ri

poten�iale, dobîndite de-a lungul vie�ii. G. Hofstede nume�te aceste moduri de gîndire,

sim�ire �i ac�iune, programe mentale, „ software-ul min�ii” (1980/2001).

Conform unei alte defini�iei clasice a culturii (Hall, 1966/1996), aceasta are

trei tr�s�turi importante: este dobîndit� �i nu în�scut�, diversele sale componente se

articuleaz� într-un sistem �i tr�s�tura sa definitorie este disponibliltatea sa de a fi

împ�rt��it�. De�i defini�iile sunt diverse �i nu acoper� întotdeauna aceea�i arie

semantic�, ast�zi antropologii, psihologii, sociologii �i pedagogii sunt de acord cu

faptul c� termenul de cultur� desemneaz� „ un ansamblu mo�tenit social �i transmis de

conduite �i simboluri purt�toare de semnifica�ii, un sistem de reprezent�ri �i un

sistem de limbaj care se exprim� sub forme simbolice, un mijloc prin care oamenii

comunic�, î�i perpetueaz� �i dezvolt� cuno�tin�ele �i atitudinile fa�� de via��.”

(Dansen, 1999, p.85). A�adar, cultura trebuie privit� ca un proces cognitiv complex de

însu�ire a func�ionalului social, situîndu-se în egal� m�sur� „ în�untrul” �i „ în afara”

personalit��ii individuale.

Conceptul de cultur� organiza�ional�

No�iunea de “cultur�” a jucat un rol semnificativ �i în privin�a evalu�rii

organiza�iilor. Astfel, asociat� mediului organiza�ional, cultura desemneaz� sistemul

predominant de convingeri �i valori pe care le împ�rt��esc �i activeaz� membrii

mediului institu�ional respectiv. Referin�a din domeniu o constituie sinteza lui Edgar

15

Schein, Organizational culture and leadership (2004), în care conceptul titular este

descris ca „ un tipar de premise elementare – inventate, descoperite sau elaborate de un

grup dat pe m�sur� ce acesta înva�� s� fac� fa�� propriilor probleme de adaptare la

exterior �i de integrare pe plan intern – care a func�ionat suficient de bine pentru a fi

considerat valabil �i, ca urmare, pentru a fi asimilat de noii membri ai grupului ca

modalitate corect� de a percepe, a gîndi �i a sim�i în leg�tur� cu problemele

respective” (Schein, 2004, p. 11). Elementul decisiv al defini�iei evocate mai sus

subliniaz� referirea precump�nitoare la premise, la tiparele comportamentale

implicite, �i nu atît la comportamente manifeste, publice.

Cultura poate fi definit� �i ca un set polar, manifest-latent, care l�mure�te din

punctul de vedere al profunzimii �i vizibilit��ii, compozi�ia sa. A�adar, valorile,

normele �i comportamentele împ�rt��ite �i activate în cadrul unei organiza�ii pot fi

accesate „ la suprafa��” , unde se „ situeaz�" cultura explicit�, manifestat� prin modul de

structurare a conducerii organiza�iei �i prin „ retorica” deciziilor formale emise de

aceasta (buletine, notific�ri, avize), sau „ în adîncime” , unse se situeaz� cultura

implicit�, mai apropiat� de realitate, alc�tuit� din ipotezele �i exigen�ele nescrise pe

baza c�rora angaja�ii decid ceea ce este important, care sunt c�ile de urmat, ce

conduite sunt dezirabile. Conform acestei viziuni, avem �i dou� tipuri posibile de

culturi, în func�ie de „ vitalitatea” angajat�. O cultur� „ puternic�” este cea în care

premisele implicite se armonizeaz� cu cele explicite. O cultur� „ slab�” este cea în care

registrul implicit intr� în contradic�ie cu cel explicit. Mai mult, “func�ia culturii în

via�a grupului se schimb� odat� cu maturizarea acestuia” (Schein, 2004, p. 13), iar

atunci cînd analizeaz� mecanismele evolutive ale culturii, se sugereaz� ideea de „ ciclu

de via��” . Totodat�, autorul descrie etapizarea „ natural�” a culturii organiza�ionale:

“For�ele care pot s� dezghe�e o cultur� dat� sunt �i ele susceptibile s� varieze, în

func�ie de diversele stadii de evolu�ie a organiza�iei. (...) Orice organiza�ie parcurge

trei perioade majore pe durata ciclului s�u de via��: na�tere �i dezvoltare ini�ial� sau

timpurie, urmat� de o faz� de succesiune; apoi vîrsta sau perioada de mijloc a

existen�ei organiza�ionale; �i, în sfîr�it, maturitatea organiza�ional�, urmat� de una

dintre cele dou� alternative posibile: transformare sau destr�mare (ibidem). Cultura

unei organiza�ii se articuleaz� îndeosebi ca urmare a premiselor �i atitudinilor angajate

de c�tre proprietarii sau managerii organiza�iei, dar �i prin negocierea tacit� a setului

16

de reguli institu�ionale implicite stabilite între subordona�i �i conduc�tori. În cele din

urm�, procesul se finalizeaz� prin însu�irea unor repere comportamentale �i

atitudinale calificate drept „ bune �i drepte” de c�tre to�i cei care compun institu�ia, �i

care constituie principalul ghid prescriptiv al ac�iunilor actorilor organiza�ionali.

17

PARTEA A DOUA: RAPORTURILE DINTRE CULTURI LA

NIVEL INTERGRUPAL �I LA NIVEL INTERINDIVIDUAL

CAPITOLUL NR. 2. Asimilarea culturii

Cultur� �i identitate

Exist� dou� mari categorii de teorii asupra identit��ii: substan�ialist� �i

interac�ionist�. Concep�iile substan�ialiste propun o viziune static� asupra identit��ii,

accentînd tr�s�turile de ordin biologic, social sau istoric; astfel, identitatea na�ional�

devine un dat istoric care stabile�te anticipativ apartenen�a persoanei la o anumit�

comunitate na�ional�, fiind configurat� vertical. Conform lui C. Geertz (1973) afinit��ile

de sînge, de limb�, de obiceiuri, se dovedesc a fi coercitive prin ele însele, individul

fiind legat f�r� a alege de familia sa, de rudele sale, de vecini, de colegii de serviciu etc.

Teoriile interac�ioniste îns�, pun accentul pe semnifica�ia subiectiv� a identit��ii

privind-o în contextul unor rela�ii vii, dinamice cu alte identit��i, în care dintr-un dat,

identitatea devine un proces. Actorul social î�i construie�te reprezentarea de sine în

raport cu al�i actori sociali într-o societate anume, identitatea na�ional� devenind mai

pu�in o mo�tenire organic�, cît o permanent� cristalizare �i negociere cultural� �i

social�. Caracteristicile culturale influen�eaz� natura conceptului despre sine al

subiectului, generînd anumite diferen�e (de exemplu, diferen�ierea dintre culturile

individualiste �i colectiviste). Pentru a men�ine o anumit� coeren�� existen�ial�,

individul apeleaz� la diverse strategii identitare cu scopul de a asigura un sens integrator

experien�elor cotidiene. Identitatea se afl� într-o permanent� schimbare, este dinamic�,

pluralist� �i interactiv�. Sistemul cultural ofer� persoanei o structur� prestabilit� de

valori �i sensuri, fapt care creeaz� o unitate intern�, coeren�� �i continuitate. Impactul

reprezent�rilor identitare asupra realit��ilor sociale a fost, de alfel, investigat sistematic

în psihologia autohton�, îndeosebi datorit� contribu�iilor L. Iacob (1999, 2003), descriin

felul în care metabolismele identitare sunt puternic influen�ate de dimensiunea istoric� a

socialului. Totodat�, explorarea reprezent�rilor �i memoriei sociale, privite ca principale

resurse ale identit��ilor individuale �i colective, a fost exersat� în cadrul unui ansamblu

consistent de abord�ri ale �colii române�ti de psihologie social� (Neculau, 1996, 1999,

2003).

18

În cadrul contribu�iilor evocate, se distinge între identitatea individual� �i cea

social�. Prima men�ionat� sugereaz� identitatea sinelui, fiind acea structur� subiectiv�,

suficient de stabil�, identitatea asumat� de persoan� ca efect al recunoa�terii de sine, în

func�ie de dispozi�ii particulare �i unice. Identitatea este activ�, dialectic�,

autoprogresiv�, construit� în raport cu o ierarhie valoric�. Exist�, îns�, o identitate

prescris� de instan�ele societale, supra-personale; aceasta se constituie într-o referin�� cu

care suntem în contact permanent �i cu care negociem „ ceea ce suntem” .

Mediul social îi configureaz� individului o identitate social� în care se

recunoa�te. Aceast� identitate este produsul interac�iunilor dintre individ �i mediul în

care î�i desf��oar� existen�a. Fiecare subiect uman se define�te prin apartenen�a la cel

pu�in un grup social prin care se valorizeaz� �i se semnific� propria persoan�. Se pot

diferen�ia trei tipuri de identit��i colective, în func�ie de apartenen�ele specifice:

apartenen�a natural� (sex, culoarea pielii); apartenen�a înn�scut� (na�ionalitate, religie,

etnie) care poate fi schimbat�, cel mai adesea, îns�, cu „ pre�uri” simbolice costisitoare;

apartenen�a dobîndit� prin forma�ie, instruc�ie, prin exerci�iul apartenen�ei într-un grup

specific.

Realitatea social� poart� amprenta dihotomiilor „ noi” – „ al�ii” , „ buni” – „ r�i” ,

iar construirea identit��ii sociale este susceptibil� a declan�a reac�ii de excluziune, de

respingere, la limit� de exprimare agresiv� la adresa “ celuilalt” . Exist� un proces

permanent de comparare cu al�ii �i exist� înclina�ia, confirmat� de teoriile atriburii, de a

realiza atribuiri pozitive propriei persoane �i propriului grup de apartenen�� �i atribuiri

negative „ celuilalt” .

Contextul global de ast�zi este caracterizat prin deschiderea frontierelor, prin

multiplicitatea schimburilor, prin cre�terea masiv� a circula�iei oamenilor. În aceast�

pluralitate cultural� e necesar� construirea unor modalit��i de convie�uire laolalt�.

Conceptul de identitate cultural� este dificil de cuprins, ambiguu, devenind într-un fel

„ un soi de etichet� pus�, în primul rînd, de un observator care nu se afl� sub puterea

reflexiei obiective a unei exteriorit��i culturale. Mai tot timpul, identit��ile se definesc

din interior.” (Cuco�, 2000, p.145).

Avem tendin�a de a ne relativiza în raport cu „ altul” �i în situa�ii diferite, f�cînd

accesibile anumite paliere identitare care sunt compatibile cu cele ale altora. „ Identitatea

cultural� autentic� este modificabil�, structurant�., autuconstructiv� […], personalitatea

se organizeaz� în jurul unui nucleu axiologic relativ stabil” (Cuoc�, p.147). Acestui

nucleu îns�, i se al�tur� permanent valori adi�ionale, acumulate din mediu, pentru c�

identitatea presupune �i entit��i modificabile �i deschise la stimul�rile valorice ale

mediului.

19

Contactul cu „ cel�lalt diferit” reprezint� cea mai bun� ocazie de a ne interoga

asupra propriei noastre identit��i. Astfel, integrarea într-o nou� cultur� ne oblig� s� ne

revizuim identitatea proprie, de multe ori fiind supu�i anumitor reformul�ri �i

transform�ri. Experien�ele interculturale sunt, implicit, experien�e interidentitare, în

care con�tiin�a de sine �i sentimentul identit��ii sunt susceptibile a fi modificate.

Raportarea la alteritate poate genera reac�ii diferite, chiar opuse, contradictorii,

paradoxale. Reac�iile de atragere, de admira�ie, pot fi împletite cu tendin�e

resentimentare, de condamnare sau respingere. Raportarea la ceilal�i nu este global�, ci

selectiv�, alteritatea fiind acceptat� din anumite puncte de vedere �i respins� în alte

privin�e.

Socializarea subiectului uman prin cultur�. Înv��area cultural�

Fiin�a uman� este nu numai o fiin�� biologic�, ci în primul rînd una

sociocultural�, fapt dovedit de capacitatea sa de a-�i însu�i abilit��i, de a-�i formula

interese �i a promova valori sociale.

Cele mai cunoscute procese de înv��are cultural� sunt encultura�ia �i

acultura�ia. Definit� întîia oar� de antropologul american Herskovits (1945),

encultura�ia era explicat� ca suma achizi�iilor directe, care nu presupun o înv��are

deliberat� (de exemplu, ceea ce comunitatea în care se integreaz� subiectul

desemneaz� a fi muzica sau a fi „ zgomot” ), articulînd o sensibilitate a intelectului

asumat� social. Enclutura�ia devine, deci, tot ceea ce achizi�ion�m în cursul unei vie�i

pentru c� este disponibil (available) �i valorizat social.

Analizînd acela�i concept, Child (1954) îl descria ca fiind întregul proces prin

care individul, n�scut cu poten�ialit��i comportamentale considerabile, este condus de

grupurile de apartenen�� spre dezvoltarea unui comportament dezirabil, conform

standardelor acestora. Forme specifice de encultura�ie sunt, de exemplu, duplicitatea

expresiv� în exprimarea emo�iilor, reac�ia de obedien�� la autoritate, favorizarea

simbolurilor asisten�iale („ p�rintele care trebuie s� p�storeasc� turma” ), toate înv��ate

implicit �i la scar� de mas� în vremea comunismului, generînd azi, celor care �i le-au

însu�it, serioase dificult��i în privin�a asum�rii rolului de actor social liber �i angajat

civic.

Prin urmare, encultura�ia desemneaz� „ procesul prin care un grup cultural

încorporeaz� la descenden�i elementele valorice specifice în vederea integr�rii optime

în via�a comunitar�” (Cuco�, 2000, p.124). Inser�ia unei persoane în cultura proprie

societ��ii în care se integreaz� se petrece în mare parte incon�tient, f�r� ca un

20

asemenea proces s� presupun� numaidecît un cadru formal în care este transmis�

zestrea cultural� printr-o înv��are deliberat�. Altfel spus, encultura�ia se reduce la o

limitare progresiv� a comportamentelor biologic posibile la cele care sunt acceptate

social, adaptative, înv��area primelor „ reac�ii” culturale realizîndu-se prin contagiune

�i imita�ie.

Socializarea, îns�, relev� ac�iunile voluntare de integrare social�, acel

ansamblu de modific�ri care rezult� din raporturile fiec�ruia cu mediul �i cu el însu�i,

în prezen�a „ celuilalt” �i din interac�iunea cu acesta. Socializarea include toate

demersurile voluntare �i con�tiente de influen�are a unui individ în vederea

conform�rii lui la normele sociale, în timp ce encultura�ia cuprinde �i toate influen�ele

incon�tiente. Informalul este mediul predilect de realizare a encultura�iei, aceasta

incluzînd totalitatea mesajelor educogene neinten�ionate, difuze, eterogene, abundente

cu care se confrunt� individul în fiecare zi. Acestea nu sunt supuse unei select�ri

riguroase, organizate �i nu sunt prelucrate din punct de vedere pedagogic. Educa�ia

informal� precede �i o dep��e�te pe cea formala din punctul de vedere al duratei, al

con�inutului �i a modalit��ilor ei.

În actul encultura�iei prin instan�e informale, un rol foarte important îl de�ine

implicitul cultural. Acesta se refer� la „ o organizare a realit��ii, o logic� acceptat� �i

difuzat� de c�tre membrii comunit��ii. El presupune un ansamblu de opinii �i credin�e

care se vor indiscutabile, care, atunci cînd sunt sus�inute de convingeri, au for�a

eviden�ei �i virtutea absolutului” (Zarate, 1986, p. 19). Implicitul cultural include

formele de organizare �i principiile care stau la baza structur�rii �i func�ion�rii sociale

într-o comunitate. Acestea sunt inferate mai mult sau mai pu�in direct si se manifesta

la nivelul comportamentului individual. Implicitul cultural este deosebit de important

în realizarea unei în�elegeri interculturale; el este dobîndit difuz, cotidian, rutinier �i

se cristalizeaz� în urma experien�elor multiple, reflectînd o anumit� concep�ie despre

existen��. Pe baza acestuia se structureaz� unitatea �i coeziunea in-gupului, iar un

membru al out-grupului nu s-ar putea integra în acest grup de referin�� decît dac�

ajunge s� con�tientizeze, s� accepte �i s� asume valorile colective ale „ grupului �int�” .

Pentru ca aceast� acceptare sa se realizeze, e necesar� interiorizarea implicitului,

reorganizarea �i decentrarea axiologic� interioar�, care solicit� timp, efort sus�inut,

facilitînd intrusului o inser�ie satisf�c�toare în noul teritoriu cultural. Elementele

implicite ale unei culturi stau la baza obi�nuin�elor cotidiene, a regulilor nespuse ce

reglementeaz� via�a ascuns�, de plan secund, dar profund� a unui grup. Aceste

elemente pot genera diverse neîn�elegeri între oameni pentru ca sunt interpretate

inadecvat, ca ni�te coduri universale care ar trebui s� fie percepute de to�i la fel.

21

Realitatea este, îns�, c� fiecare subiect social este înzestrat cu o gril� valoric�

interpretativ� proprie furnizat� de c�tre cultura în care s-a format, prin care

interpreteaz� gesturile �i comportamentele semenului s�u. To�i suntem „ pîndi�i” de

multe capcane interpretative, dac� implicitul cultural nu este descifrat contextual,

raportat la propriile cadre care l-au generat.

Au fost puse in discu�ie doua tipuri de contexte: unul „ slab” si unul „ tare” ,

care pot genera o anumit� semnifica�ie pentru un element cultural. „ Culturile

individualiste vor avea o comunicare cu context slab (informa�ia se g�se�te cuprins�

aproape în totalitate în mesajul explicit), pe cînd, în cazul culturilor colective,

contextul este important �i vehiculeaz� o mare parte de informa�ie (ceea ce înseamn�

ca nu s-ar percepe decît o parte din informa�ie...)” (Ogay, 1996, apud Cuco�, 2000,

p.125 ).

Evident, encultura�ia are o valoare adaptativ�, permi�înd o via�a normal� în

cadrul unui grup dar, din p�cate, ajunge de multe ori originea etnocentrismului care

este adesea exacerbat.

Principalii agen�i ai socializ�rii sunt reprezenta�i de înso�itorii în via�� ai

subiectului individual, care de�in o putere relativ� asupra acestuia: în primul rînd

grupurile primare (familia), dar �i grupurile secundare (ilustrate de �coal�, mass-

media, biseric� etc). Deseori apar conflicte între subiectul individual �i agen�ii

socializ�rii, negocierea tacit� între cele dou� tabere încheindu-se, cel mai adesea, cu

victoria simbolic� a agen�ilor socializan�i, care activeaz� la nivel individual

comportamente acceptabile.

Spre deosebire de encultua�ie, acultura�ia desemneaz� procesul prin care o

cultur� integratoare impune prin intermediul unor agen�i ai socializ�rii (preponderent

secundari) reprezentan�ilor unei culturi mai pu�in influente patternurile sale definitorii.

Constituind un schimb cultural fundamental n�scut la întîlnirea dintre dou� culturi, îi

vom rezerva un capitol aparte, în care îi vom analiza resursele.

Exist� în societate, totodat�, �i o înv��are inter �i transgenera�ional�, care este

responsabila de transmiterea cultural�, dup� cum se poate vorbi în natur� despre o

transmitere biologic�. Sunt studii care atest� c� prin mecanisme ale eredit��ii sociale,

tiparul valoric, atitudinal �i comportamental al unei comunit��i se schimb� de abia la

trei genera�ii de la modificarea compozi�iei acelei comunit��i (Flament, 1995).

Fiecare cultur� na�ional� î�i configureaz� un pattern dominat, tr�s�tur�

observat� de timpuriu prin studiilor stereotipurilor etnice (pe baza lor „ �tim” c�

„ românul s-a n�scut poet” , „ britanicii sunt un popor plin de r�ceal�” sau „ latinii au

sîngele aprins” ).

22

Dar cît dator�m din ceea ce suntem achizi�iilor biologice �i cît celor culturale?

Într-un studiu recent, Brannon, Terrace (1998) au „ educat” 2 maimu�e (Rosencrantz

�i Macduff) s� aleag� în ordine cresc�toare stimuli reprezentînd pîn� la patru

elemente, �i s� efectueze spontan inferen�e, extrapolînd de la cinci pîn� la nou�

elemente. Construind reprezent�ri numerice nonlingvistice, am putea aprecia c�

„ maimu�ele num�rau” . Totodat�, autorii au studiat anumite fenomene preculturale, pe

care atît cimpanzeii, cît �i oamenii le activau similar. Premisa de la care au pornit era

aceea c�, în fond, partaj�m cu maimu�ele 99% din baza genetic�. Astfel, unii

cimpanzei crescu�i în captivitate au izbutit chiar s� înve�e un vocabular de cîteva

simboluri �i le-au putut combina, desemnînd noi obiecte (Harris, 1993; Greenfield et

al., 1997;). Al�ii au reu�it s� foloseasc� unelte, pe care le amenajau (de exemplu,

realizau „ undi�e” cu care “ pescuiau” termite sau foloseau pietre pentru spargerea

nucilor). Tomasello et al. (1993) au dovedit chiar c� unii cimpanzeii supraveghea�i de

oameni pot exprima o înv��are imitativ� pîn� la nivelul echivalent unei vîrste umane

de doi ani.

Numai oamenilor, îns�, le este accesibil� cultura, �i, în pofida reu�itelor –

uneori spectaculoase – ale altor animale, achizi�iile lor r�mîn limitate, izolate,

rutiniere, aceste alte fiin�e neizbutind s� produc� r�spunsuri creatoare la provoc�rile

mediului.

Cultura reune�te, conform lui McGrew (1992), opt tr�s�turi care sunt asumate

�i promovate exclusiv de fiin�a uman�, �i anume:

- inovare - producerea de noi patternuri (r�spunsuri adaptative);

- diseminare – achizi�ionare de la “ inventator” si transfer c�tre „ cel�lalt”

(proces interindividual);

- standardizare - forma a patternurilor consistent� �i stilizat� (proces

intragenera�ional);

- durabilitate - conservare în timp, în cadrul unei genera�ii;

- difuziune – r�spândire de la un grup la altul (proces intergrupal)

- tradi�ie – persisten�a de la inovator la genera�ia urm�toare (proces

intergenera�ional);

- non-subzisten�� – transcende subzisten�a, nefiind dependent de registrul

biologic;

- naturale�e - patternurile n�scîndu-se în mod firesc, r�spunzînd unor nevoi

umane �i sociale, în urma unor solicit�ri adaptative.

Începînd cu anii 1920 s-a pus mult accent pe conexiunea dintre cultur�, v�zut�

în sens larg (incluzînd economia, sociopolitica �i ecologia) �i personalitatea uman�,

23

mediat� de procesul de socializare. În acest sens, s-au desprins patru direc�ii de

abordare: configura�ionismul (1920-1940) reprezentat de Ruth Benedict �i Margaret

Mead; personalitatea bazal� �i modal� (1935-1955) articulat� de Abraham Kardiner,

Ralph Linton �i Cora Dubois; caracterul na�ional (1940-1950), viziune împ�rt��it� de

Clyde Kluckhohn �i Alex Inkeles; �i interculturalismul (începînd cu 1950),

reprezentan�ii principali fiind John Whiting �i Robert LeVine. Primele trei abord�ri

sunt concentrate pe analiza unei singure culturi, în timp ce ultima utilizeaz� studiul

comparativ.

G. Jahoda a realizat distinc�ia între aceste dou� demersuri majore: una

preocupîndu-se cu analiza rolului procesului de socializare �i a factorilor personalit��ii

în cadrul unui grup social, iar cealalt� concentrîndu-se pe identificarea procesului

general prin care cultura modific� �i este modificat� de factorii personali în diverse

societ��i.

Configura�ionismul î�i are originea în scrierile lui Sapir, care descria cultura

în termeni de analogie cu “ personalitatea individual�” . Astfel, culturile devin

psihologii individuale, v�zute la modul general, avînd extensiuni considerabile �i o

durat� temporal� foarte întins�. Ca �i personalit��ile, culturile sunt complexe,

organizate �i tipizate.

La sfîr�itul anilor '30, pe parcursul a mai multor seminarii �inute la

Universitatea Columbia, psihanalistul Abraham Kardiner a dezvoltat ideea structurii

bazale a personalit��ii, ce const� în tr�s�turi achizi�ionate pe baza adapt�rii subiectului

individual la o cultur� anume. Structura bazal� este responsabil� de tipizarea

indivizilor într-o anumit� societate �i se manifest� prin modalit��i standard de a

ac�iona.

Aceast� abordare promoveaz� o leg�tur� cauzal� între personalitate �i cultur�,

nu doar o identitate între cele dou� concepte, cum o apreciau configura�ioni�tii. Lan�ul

cauzal are ca element institu�iile primare (supravie�uirea, organizarea familial�,

practicile sociale) care produc un ansamblu de tr�s�turi mentale, cognitive, afective �i

comportamentale, proprii grupului de apartenen��, la care individul se adapteaz�,

dezvoltîndu-�i propria personalitate. Datorit� faptului c� patternurile primare sunt

similare în cadrul societ��ilor, multe tr�s�turi de personalitate sunt comune �i

alc�tuiesc structura personalit��ii bazale. Acestea conduc la institu�iile secundare, care

sunt reprezentate de religie, miturile �i folclorul unei culturi. Teoria lui A. Kardiner

leag� schimb�rile de personalitate de modific�rile din institu�iile primare. Orice

alterare a acestora transform� structura personalit��ii bazale �i implicit institu�iile

secundare.

24

Pornind de la o asemenea abordare, C. DuBois (1944) a propus termenul de

personalitate modal�, în care conceptul global de personalitate bazal� a fost înlocuit

cu unul statistic, personalitatea modal� devenind acea structur� de personalitate dintr-

o colectivitate alc�tuit� ierarhic din elemente ce se impun cu frecven�ele cele mai

semnificative. Demersul evocat i-a permis autoarei tratarea variabilit��ii personalit��ii

�i discrepan�ei între personalitate �i cultur�. Astfel, personalitatea modal� nu e privit�

doar ca un indice statistic, o abstractizare, ci reprezinta normativitatea culturii

investigate.

Caracterul na�ional exprima reunirea tr�s�turilor de personalitate a membrilor

unei na�iuni prezente constant la vîrsta adult�, referindu-se la durata caracteristicilor �i

paternurilor unor personalit��i întîlnite frecvent printre membrii unei societ��i. A.

Inkeles �i D. Levinson l�rgesc aria de cuprindere a caracterului na�ional, urm�rind nu

doar distribu�iile unimodale, ci întrep�trunderea acestora într-o concep�ie multimodal�

a caracterului na�ional. Notele distincte ale sale sunt: asocierea cu psihologia

na�ional�, fiind sursa de în�elegere a diferitelor forme de expresie a spa�iilor

particulare; este un model institu�ional, deoarece se proiecteaz� în institu�iile

reprezentative (religioase, politice, educa�ionale, economice); mobilizeaz� resursele

comportamentale, orientîndu-le spre un curs compatibil cu tendin�ele sale, tipul

caracterului, conferind o coloratur� specific�; exprim� materializarea unor teme

culturale, printre care l�mure�te impactul valorilor fundamentale, via�a spiritual� în

familie sau comunitate, impunerea atitudinilor sociale dominante; nu în ultimul rînd

este privit ca psihologie rasial�, încurajînd etnocentrismul.

Abordarea intercultural� a culturii �i personalit��ii a debutat o dat� cu centrarea

aten�iei de pe examinarea intensiv� a unei singure culturi �i a personalit��ii colective a

membrilor s�i pe studiul extensiv al rela�iilor dintre culturi �i variabilele de

personalitate.

Dialogul între culturi

Cultura propune individului ce se dezvolt� în contextul ei o imagine a lumii �i

un loc al omului în univers. C. Geertz (1973, p. 89) descria cultura ca „ patternul

transmis istoric al în�elesurilor întrupate în simboluri” , oferind r�spunsuri la problemele

vie�ii, precum �i mijloace sau modele de interac�iune cu mediul, de interrela�ionare,

orientînd individul printr-un sistem de tradi�ii religioase �i folclorice.

Un ansamblu cultural furnizeaz� în�elesurile decisive (decisive meanings)

integr�rii eficiente �i „ naturale” în societate, prin crearea categoriilor semnificative.

25

De exemplu, categoria „ rela�iilor de cuplu” consfin�esc anumite practici sociale

(precum, c�s�toria), unele roluri sociale corespondente (mire, mireas�), poten�eaz�

anumite valori �i credin�e (dragostea romantic�), �i se bizuie pe unele premise

(sus�inerea social� acordat� de societate, inclusiv prin lege, acestui gen de rela�ii

interpersonale). Toate în�elesurile semnificative se transmit de la un individ la altul,

printr-o logic� implicit� a socialului.

Caracteristicile culturale ies în eviden�� prin compararea cu alte tipare culturale.

Diferen�a dintre culturi nu este de natur� axiologic�, deci nu putem vorbi cu temei de

culturi „ superioare” sau „ inferioare” , ci numai de culturi diferite. O asemenea

distincitvitate este precump�nitor de natur� morfologic�, referindu-se la con�inutul

valorilor �i la expresiile lor de manifestare. Negocierile interculturale genereaz� leg�turi

sui-generis între indivizii de culturi diferite �i pot determina crearea de noi practici

culturale, de transferuri valorice, de combinare simbiotic� a diferitelor secven�e ale

acestora. Nu este vorba de o simpl� juxtapunere a practicilor culturale, ci de o crea�ie

ale c�rei semnifica�ii sunt operante mai ales în comunit��ile multiculturale.

De cînd exist� societ��ile umane, ele între�in rela�ii culturale mutuale. T.

Todorov argumenta c� nu se poate concepe „ o cultur� care nu ar avea nici o rela�ie cu

altele; identitatea na�te diferen�a, mai mult, o cultur� nu evolueaz� decît prin contactele

sale: interculturalul este constitutiv culturalului” (Todorov, 1991, apud Cuco�, 2000,

p.121). În acest sens, C. Denys (2003) considera c� poate ar trebui s� înlocuim cuvîntul

„ cultur�” cu cel de „ cultura�ie” (asemenea celui de „ acultura�ie” ), subliniind astfel

dimensiunea dinamic� a culturii pentru c�, principiul de evolu�ie al oric�rui sistem

cultural const� într-o permanent� devenire.

Multiplicitatea cultural� se poate constata la una �i aceea�i persoan�; de multe

ori suntem centra�i multicultural, adoptînd registre valorice rezultate din mai multe

direc�ii. În consecin��, nu exist� cultur� pur� care s� poat� fi conservat� intact�, orice

cultur� fiind un amestec, o îngem�nare care se modific� în timp, sub diferite influen�e.

Cultura este un fenomen dinamic care se reconstruie�te permanent, valorificînd

experien�a fiec�rei genera�ii �i chiar a unor subgrupuri care apar�in acelea�i comunit��i

socio-culturale.

În urma contactului cu alte culturi, de multe ori se ivesc prejudec��ile �i

valoriz�rile negative. În acest sens, cunoa�terea reprezint� un prim pas spre acceptarea

culturii celuilalt, fiind necesar� �i manifestarea respectului fa�� de acea cultur�.

Subliniind aceast� idee, J. Demorgon afirma: „ Culturile trebuie, întîi de toate, s� fie

considerate nu produse ale trecutului pe cale de dispari�ie, ci matrici de ac�iune �i de

gîndire, care se testeaz� în func�ie de constrîngeri noi” (Demorgon, 1996, apud Cuco�,

26

2000, p.121). Astfel, în func�ie de perimetrele existen�iale particulare pe care le

traverseaz� individul (precum inserarea într-o alt� cultur�), aceste matrici sunt supuse

unor modific�rilor mai mult sau mai pu�in semnificative.

Prin intermediul procesului de encultura�ie împrumut�m inferen�e de baz�

referitoare la toate aspectele interac�iunii cu mediul socio-cultural înconjur�tor,

interpret�m tot ceea ce ne înconjoar� �i interac�ion�m în func�ie de experien�ele noastre

fundamentale. Una dintre cele mai importante func�ii ale culturii este aceea de a conferi

semnifica�ie experien�ei noastre, de a diviza continuum-ul existen�ial în segmente

reelvante, pentru a în�elege �i a ac�iona eficient.

Cultura ne influen�eaz� �i ne modeleaz� dezvoltarea prin facilitarea,

recomandarea �i încurajarea unor atitudini �i prin frînarea altora. Influen�a cultural� este

important� mai ales în copil�rie. Prin reprezent�rile culturale sunt induse a�tept�ri

specifice, care stimuleaz� r�spunsuri particulare. Etnoteoriile parentale fixeaz� la copil

reprezent�ri despre „ anormalitate” �i „ normalitate” , prescriind �i performan�e

adiacente. Aceste sisteme de expectan�e creeaz�, implicit, diferen�e în procesul

dezvolt�rii unui individ. Pe lîng� acestea, anturajul are un rol important, condi�ionînd

direct anumite manifest�ri ale subiectului, prin practicile conforme normelor culturale

ambiante. Apoi, trebuie subliniat� �i influen�a proceselor de înv��are asupra dezvolt�rii

diferen�iate a aptitudinilor �i performan�elor individului, deopotriv� în registrul formal,

dar �i în cel informal, în cel din urm� perimetru de înv��are schemele fiind achizi�ionate

precump�nitor prin imitare.

În zilele noastre, societ��ile monoculturale sunt imposibil de men�inut datorit�

liberei circula�ii a oamenilor pe întregul cuprins al lumii. Astfel, apar „ societ��ile

mozaic, în care elemente ale culturii autohtone se îmbin� (uneori insesizabil) cu aspecte

ale culturii altor grupuri” (Cozma, 2001, p.104). Societ��ile multiculturale sunt realit��i

existente în care oamenii apar�inînd unor grupuri diferite intr� în contact atunci cînd

situa�iile concrete de via�� îl impun. Toleran�a reciproc� a grupurilor implicate este una

pasiv�, f�r� prea multe rela�ii consistente de schimb �i cooperare. Acest pluralism moral

�i religios nu exclude existen�a unui set comun de valori �i principii legate de identitatea

civic�, dincolo de identitatea etnic� sau religioas�.

Comunit��ile interculturale includ grupuri etnice, religioase, culturale care î�i

desf��oar� existen�a în acela�i spa�iu; acestea între�in rela�ii deschise de interac�iune, de

schimb �i de recunoa�tere reciproc�, respectînd valorile, tradi�iile �i modurile de via��

ale fiec�ruia.

27

Op�iuni epistemologice în psihologia intercultural�

Psihologia intercultural� (PIC) se întîlne�te cu perspectiva antropologic�, care

examineaz� diferen�a exersînd o maniera de lectur� a fenomenelor sociale în cheie

comparativ�. Perspectiva de baz� asumat� de psihologia intercultural� este

relativismul cultural, conform c�ruia caracteristici comportamentale �i contexte

culturale diferite sunt descrise, nu �i evaluate. Relativismul refuz�, astfel, în

compararea unit��ilor culturale, calific�ri de genul „ mai bun” / „ mai pu�in bun” ;

„ superior” / „ inferior” ; „ mai civilizat” / „ mai necivilizat” , „ dezvoltat” / „ înapoiat,

retardat cultural” . O asemenea viziune se impune în cîmpul �tiin�elor sociale odat� cu

abordarea culturalist� (propus� de F.Boss, M. Mead, R. Benedict) �i se centreaz� pe

investigarea diferitului cultural, subliniind func�ionalitatea social� a alterit��ii.

Indiscutabil, exist� o „ natur� uman�” , caracterizat� prin tendin�e si pulsiuni

(instincte) universale: afilierea, altruismul, curiozitatea, supunerea, c�utarea hranei,

repulsia, sentimentele paterne, materne sau filiale. Care, sunt, îns� achizi�iile

identitare „ date” , particularizante? Un destin aparte în acest registru l-a jucat

conceptul de „ ras�” . Mai poate fi ast�zi, îns�, sus�inut un asemenea concept?

Neîndoielnic, exist� caracteristici fizice vizibile diferite ale unor popula�ii distincte,

care au îng�duit realizarea unor taxonomii rasiale. Cele mai uzuale diferen�iaz� între

„ negroizi” , „ mongoloizi” �i „ caucazieni” , sau (pentru a prelua o distinctivitate

cromatic�) între „ negri” , „ mulatri” , „ galbeni” , „ ro�ii” �i „ albi” . Toate aceste

diferen�ieri rasiale, care r�mîn mai degrab� la nivel imaginar decît real, au servit �i

legitimat interven�ia colonial�, instituind o ordine politic�, social� �i simbolic�

nedreapt�, în care anumite rase (în spe��, cea „ caucazian�” sau „ alb�” ) erau mai

„ înzestrate” . Ast�zi, îns�, rasa nu mai este un concept biologic acceptabil la nivel

uman (Harris, 1993). În 1998, American Anthropology Association a elaborat un

document în care se subliniaz� c� „ popula�iile umane nu sunt grupuri nonambigue �i

clar demarcate, biologic distincte” , refuzînd vehicularea conceptului de ras�. �i ca s�

lu�m numai un binecunoscut exemplu, s-a observat c� nuan�a culorii negre a pielii în

zonele intertropicale ale continentului asiatic (din sudul Indiei sau din Sri Lanka) este

mai închis� la locuitorii acestor provincii, în pofida unor pronun�ate tr�s�turi

„ caucaziene” . De fapt, „ rasa” este mai degrab� un construct social – chiar dac� î�i

p�streaz� înc� influen�a – decît o realitate socio-cultural�. Reluînd exemplul de mai

sus, s-a dovedit faptul ca nuan�a si culoarea pielii este dependent� de nivelul expunerii

28

la soare, c�ci locuitorii Europei nordice (cu o expunere mai redus�) sintetizeaz� mai

mult� vitamin� D, prin intermediul unei substan�e active (melanina), decît cei din

zonele mediteraneene (cu o expunere ridicat�). A�adar, variabilitatea pigmentului

pielii este datorat� ponderii de melanin� sintetizat� (un element ce �ine de hazard) �i

nu unor factori sociali �i istorici. În fond, din perspectiva geneticii, to�i oamenii sunt

diferi�i, c�ci fiecare fiin�� uman� reune�te o combina�ie genetic� unic�.

Prin urmare, centrîndu-se precump�nitor asupra determin�rilor culturale

asupra personalit��ii individuale, psihologia intercultural� studiaz� cum oamenii

influen�eaz� cultura �i cum cultura îi influen�eaz� la rîndul ei pe oameni (Segall et al.,

1999). A�adar, interac�iunea dintre cultur� si comportament este esen�ial� pentru

în�elegerea demersului psihologiei interculturale.

Încercînd s� rezume cadrul conceptual al disciplinei, W. Berry et al., (1992) a

semnalat urm�toarele interrela�ii aflate în vizorul disciplinei, a�a cum reiese din figura

nr. 1:

Context ecologic Influen�e ecologice Comportamente observabile Adaptare biologic� Transmisie genetic� �i Adaptare cultural� Transmisie cultural� Acultura�ie Caracteristici inferate Context socio-politic

Variabile de Variabile Variabile “ background” proces psihologice NIVEL POPULA�IONAL NIVEL INDIVIDUAL Fig. nr. 1. Op�iuni epistemologice în psihologia intercultural�

Con�inutul elementelor care compun schema de mai sus poate fi înf��i�at

astfel: contextul ecologic reune�te clima, umiditatea, solul, ce alc�tuiesc �i rezerv�

subiectului o ni�� ecologic� în care acesta se integreaz�. Totalitatea factorilor naturali

29

influen�eaz� semnificativ natura sedentar� sau nomad� a popula�iilor, stabile�te rolul

agriculturii, decide decisiv tipul comunit��ii (izolat sau deschis). Contextul social �i

cultural elaboreaz� norme sociale aparte, stabilind �i tipuri de control social distincte,

fixînd standardele împ�rt��ite de grup �i articulînd sanc�iunile simbolice pentru

înc�lcarea acestora. Stratificarea social� �i rela�ionarea ierarhic� sunt particulare în

sisteme social-politice diferite. Toate aceste însu�iri care configureaz� chipul unei

comunit��i sunt asimilate prin intermediul unor variabile proces. Astfel, adaptarea

cultural� ajut� o anumit� popula�ie s� supravie�uiasc� creator într-o ni�� ecologic�

dat�, generat� de interac�iunea constant� de-a lungul timpului cu un anumit mediu.

Vitale sunt, în acest registru al variabilelor proces, patternurile existen�iale articulate

�i modul în care se elaboreaz� construirea sensului lumii sociale, prin promovarea

unor valori sociale �i credin�e specifice. În sfîr�it, variabilele psihologice eviden�iaz�

acele aspecte m�surabile ale comportamentului individual (tr�s�turi de personalitate,

valori, motiva�ii, abilita�i, toate inferate din comportamentele observabile ale

subiec�ilor). A�adar, psihologia intercultural� reune�te atît studierea nivelului

popula�ional, cît �i al celui personal (pornind dinspre cel personal), propunînd

examinarea însu�irii elementelor culturale de c�tre subiec�ii individuali �i colectivi în

cadre sociale, istorice, politice, dar �i ecologice determinate.

Paradigma psihologiei interculturale examineaz� modul în care variabilele

socio-culturale influen�eaz� comportamentul uman, generînd conduite diferite în

culturi diferite, situîndu-se epistemolologic între psihologia tradi�ional� �i

antropologia cultural� (Segall et al., 1999), tendin�� sugerat� în figura nr. 2.

ABSOLUTISM ���� PIC ���� RELATIVISM (psihologia tradi�ional�) “ între” (antropologia cultural�)

- factori biologici > factori culturali;

- factori culturali > factori biologici;

-diferen�ele dintre grupuri sunt explicate prin factori nonculturali;

- diferen�ele dintre grupuri sunt explicate prin factori culturali;

- m�sur�torile sunt independente de context;

- m�sur�torile sunt dependente de context;

- instrumente psihologice standardizate;

- instrumente calitative;

- accept� compara�ii evaluative;

Discriminare dihotomic� – cei doi poli extremi reprezentînd mai degrab� tipuri ideale epistemologice.

- refuz� compara�iile evaluative.

- perspectiva „ imposed etic” (din „ afar�” )

- perspectiva „ derived emic” (din l�untru” )

Figura nr. 2 Paradigma psihologiei interculturale

30

S� l�murim, în încheierea acestui capitol, în�elesul no�iunilor de relativism,

universalism �i a celor derivate, precum etnocentrismul.

Etnocentrismul

Studiul intercultural al diferen�elor poate între�ine o apreciere intergrupuri

descalificant�. De exemplu, evaluarea implicit� "noi suntem mai buni decît ceilal�i"

desemneaz� etnocentrismul. Termenul a fost introdus de Sumner în 1906, �i sus�ine

existen�a unei tendin�e puternice de a folosi standardele propriului grup în evaluarea

altor grupuri �i de a plasa in-grupul în vîrful ierarhiei simbolice a prestigiului, iar out-

grupul pe ranguri inferioare. Aceast� tendin�� constituie o tr�s�tur� universal� a

rela�iilor culturale intergrupuri, dar nu �i a psihologiei interculturale, care evit�

judec��ile „ absolute” înr�d�cinate într-o societate. Oamenii de pretutindeni consider�

c� explica�iile, opiniile �i obiceiurile familiare sunt cele „ adev�rate” , „ juste” ,

„ adecvate” �i „ morale” . Ei privesc comportamentele diferite ca neinteligibile �i

degradate, datorit� tendin�ei de a aplica propriile valori si standarde culturale în

judecarea comportamentelor sociale �i a structurii mentale proprii altei culturi.

Relativismul cultural

La polul opus al etnocentrismului se afl� relativismul cultural, care sus�ine

faptul c� o anumit� conduit� cultural� nu trebuie judecat� dup� criteriile altei culturi,

ci trebuie privit� prin prisma propriului sistem evaluativ.

M. Herskovits a lansat termenul de relativism cultural, prin asumarea unei

pozi�ii non-evaluative, respectînd diferen�ele, iar diversitatea fenomenelor sociale este

privit� în context propriu, descris� �i interpretat� relativ cu situa�ia ecologic� sau

cultural� în care apare. Un exemplu concludent din domeniul conduitei sociale este

salutul. În multe culturi occidentale, o strîngere de mîn� �i un contact vizual direct

sunt considerate adecvate, în timp ce în alte p�r�i ale lumii salutul const� într-o

plec�ciune, lipsind contactul vizual. Este dificil a evita impunerea propriilor norme

culturale asupra altor persoane, chiar �i în momentul în care exist� un contact frecvent

cu alte culturi.

31

Raportul universal-general-particular în psihologia intercultural�

Pozi�ia universalist� porne�te de la premisa c� procesele psihice fundamentale

se pot identifica la to�i oamenii, în toate societ��ile, dar manifestarea lor este

influen�at� de cultur�. Înv��area cultural� este elaborat� în mod unic în cadrul

societ��ii, iar cultura este elementul central al adaptabilit��ii. Exist� egalitate

biopsihologic� între diversele comunit��i, ceea ce înseamn� c� de�i indivizii difer� din

punct de vedere emo�ional �i intelectual, to�i de�in capacit��i echivalente pentru

asimilarea culturii.

Conform lui G. Jahoda (1988), invarian�a cultural� �i metodologic� este o

cerin�� a universalismului. W. J. Lonner a observat varia�ii considerabile în abordarea

universalilor în termenii psihologiei interculturale. Una din orient�ri deriv� din tradi�ia

psihometric�. F. Van de Vijver �i K. Leung (1997) au definit universalismul în

termenii propriet��ilor invariante ale scalelor, prin intermediul c�rora sunt

opera�ionalizate conceptele:

1. Universalii conceptuali sunt caracterizate de un nivel înalt al abstractiz�rii,

f�r� referin�� la o scal� de m�sur�. Ei corespund conceptelor aflate la cel mai înalt

nivel al inferen�ei, sunt accep�iuni largi, iar universalismul nu poate fi testat datorit�

lipsei referin�elor empirice precise. Termeni ca: personalitate modal� sunt expresia

acestora.

2. Universalii slabi sunt concepte care au proceduri de m�surare specifice, iar

validitatea lor a fost demonstrat� în fiecare cultur� investigat�. Toate conceptele teore-

tice psihologice ar trebui s� îndeplineasc� acest deziderat, altfel trebuie reformulate.

3. Universalii puternici sunt concepte m�surabile cu scale care au aceea�i

m�sur� în toate culturile, dar originile conceptului sunt diferite. Acest tip de scal� este

necesar pentru compara�iile cantitative atît în tradi�ia absolutist�, cît �i în cea

universalist�.

4. Universalii stric�i sunt acele concepte care au aceea�i scal� metric� �i ori-

gine în toate culturile.

Astfel, se consider� c� un concept este un „ universal” dac� exist� un motiv de

factur� teoretic� pentru a-i accepta invarian�a cultural�, exist� dovezi empirice care

sus�in aceast� ipotez� sau nu exist� argumente care s� o infirme.

În studiul diversit��ii umane se face distinc�ia între universal - particular -

general. Anumite tr�s�turi biologice, psihologice �i sociale sunt universale,

32

împ�rt��ite de toat� popula�ia, altele sunt general valabile, comune unei anumite

popula�ii, în timp ce exist� �i tr�s�turi particulare, specifice unei tradi�ii culturale

anume.

Tr�s�turile universale sunt cele care disting mai mult sau mai pu�in homo

sapiens de alte specii. Printre universalii sociali se num�r� via�a în comunitate �i

tipurile de familie. În toate societ��ile umane cultura organizeaz� via�a social� �i

depinde de interac�iunile sociale pentru a fi expresiv� �i continu�. Culturile

valorizeaz� diverse tr�s�turi, sunt modelate �i integrate diferit, �i se deosebesc prin

mentalit��i �i practici, afi�înd o varia�ie considerabil�. Unicitatea �i particularul se afl�

la polul opus al universalului.

Între universal �i particular exist� îns� un teritoriu intermediar alc�tuit din

generalit��i culturale; anumite regularit��i ce apar în locuri �i timpuri diferite, dar nu

în toate culturile. O cauz� a generalului este fenomenul difuziei. Mai multe societ��i

pot împ�rt��i acelea�i credin�e �i obiceiuri datorit� împrumuturilor sau mo�tenirii

ancestrale culturale. Alte generalit��i î�i au originea în apari�ia independent� a

acelora�i tr�s�turi sau patternuri în culturi diferite. Necesit��i similare �i anumite

circumstan�e au dirijat oamenii �inuturilor diferite s� se dezvolte în paralel, în mod

independent, ajungînd la acelea�i solu�ii culturale. O generalitate prezent� în multe

societ��i este, de exemplu, familia nuclear�, ca grup înrudit alc�tuit din p�rin�i �i copii

care tr�iesc în aceea�i reziden��.

Op�iuni metodologice în psihologia intercultural�

Întrucît variabilele culturale influen�eaz� semnificativ dimensiunile

psihologice, �i, în consecin��, probele care le evalueaz�, se pune întrebarea în ce

m�sur� sunt valide concluziile ob�inute în cercet�ri efectuate cu probe construite într-o

cultur� diferit� de cea în care s-au realizat instrumentele metodologice? Mai mult, ce

s� se observe �i cum s� se elaboreze în�elesul a ceea ce se observ�? O prim� dovad�

conving�toare a sl�biciunilor care înso�esc aplicarea probelor psihologice într-un mod

care nu �ine seama de contextul cultural în care se deruleaz� cercetarea provine de la

�coala culturalist� american� (M. Mead, R. Benedict, A. Kardiner, R. Linton). În

cadrul �colii, exper�i psihologi au constatat c� o serie de probe binecunoscute în

vederea psihodiagnosticului, precum testul Rorschach sau TAT (Thematic

Apperception Test) deveneau irelevante atunci cînd erau aplicate unor subiec�i care

provin din alt� cultur� decît cea occidental�. Mai mult, reprezentan�ii �colii „ Cultur�

�i personalitate” au dovedit cum în majoritatea testelor psihologice con�inuturile

33

specific culturale sunt în general absente, ca �i cum persoana investigat� ar tr�i într-un

spa�iu vidat cultural. Or, pe filier� psihanalitic�, exponen�ii acestei �coli au descris

cum cultura induce un mod aparte de a ac�iona, pentru a sus�ine acea cultur�, prin care

un anume sistem social creeaz� personalitatea de care are nevoie (Spiro, 1961). De

altfel, psihanaliza era privit� ca o teorie universal aplicabil�, care descria rolul major

al educ�rii copiilor, practicile socializatoare timpurii fiind v�zute ca decisiv

modelatoare pentru personalitatea adult�. Pe o asemenea filier� institu�ional� se vor

articula a�a numitele psihologii indigene (indigenous psychologies), care valorificau

postulate „ universale” (de genul influen�ei hot�rîtoare a educa�iei din fraged�

copil�rie asupra dinamicii personalit��ii), pentru a le urm�ri exterioriz�rile diferite în

culturi diferite. Metodologia acestor abord�ri impune cîteva op�iuni, pe care le

rezum�m în cele ce urmeaz�.

În primul rînd, avem în vedere precau�iile care se cuvin s� înso�easc�

opera�ionalizarea unor termeni care provin din aplicarea probelor specifice. De

exemplu, este impropriu s� aplic�m probe care m�soar� agresivitatea, care sunt

alc�tuite din itemi ce pornesc de la situa�ii concrete de via�� construite exclusiv într-un

context cultural occidental, în care forme de violen�� domestic� sunt chiar pedepsite

penal, într-o lume precum cea islamic�, în care asemenea „ corec�ii conjugale” sunt

tolerate. Dac� „ b�taia so�iei” este apreciat� ca un comportament scandalos �i puternic

respins social în lumea occidental�, nu acela�i lucru se întîmpl� în alte p�r�i ale lumii,

de vreme ce studii asupra violen�ei domestice atest� prezen�a marcant� a unor

asemenea comportamente în lumea balcanic�, de exemplu. Sau, pentru a lua ilustra un

caz �i mai grav, infanticidul este considerat cea mai revolt�toare practic� petrecut� în

lumea occidental�, urmat� �i de sanc�iunea legal� cea mai aspr�. Dar în aproape

jum�tate din societ��ile neindustriale, o asemenea practic� dobînde�te chiar o

func�ionalitate social�, fiind una dintre pu�inele c�i care asigur� prezervarea unui

echilibru demografic într-o societate de supravie�uire. În astfel de societ��i, aplicarea

unor probe „ occidentale” ar conferi evaluatorului rezultate total nerelevante, ceea ce

va m�sura fiind nivelul de agresivitate al subiectului vizat, ca �i cum ar fi scos din

cultura de origine �i pus în situa�ii de interac�iune proprii culturii în care a fost

construit� proba.

Un alt imperativ metodologic vizeaz� combinarea perspectivei emice (din

interior) cu cea etic� (din exterior) (Pike, 1967; Berry, 1969) în alegerea

instrumentelor de m�sur�. Exist� comportamente universale, precum agresivitatea, dar

formele specifice de exprimare agresiv� sunt puternic modelate cultural. Fiecare

cultur� subiectiv� între�ine unicitatea culturii de la nivel social, care la rîndul ei se

34

exteriorizeaz� printr-o arie variat� de comportamente agresive. Este motivul pentru

care psihologia intercultural� încearc� s� combine cele dou� perspective �i s� extrag�

semnifica�iile „ de jos în sus” , de la cultura investigat� înspre conceptul generic (de

exemplu, de la ceea ce în�eleg chinezii prin „ agresivitate” , înspre conceptul generic de

„ agresivitate” ). Un asemenea demers au întreprins în anii 80 cei din echipa lui M. H.

Bond în proiectul de anvergur� derulat în cadrul Chinese Culture Connection, în care

subiec�ii asiatici au fost interoga�i asupra semnifica�iilor personale jucate de o serie de

valori sociale pe care le consider� importante.

Trebuie avut�, totodat�, în vedere �i necesitatea unor traduceri circulare a

probelor psihologice, astfel încît con�inutul probei originare (de pild�, o prob�

realizat� în Statele Unite) s� fie tradus de un expert independent care cunoa�te limba

englez� în limba ��rii de „ destina�ie” (�ara în care se va aplica proba, s� zicem

România). Prezum�ia unei bune cunoa�teri a specificului cultural a ��rii proprii îi va

permite acestui expert s� aclimatizeze adecvat traducerea, conferind sensurile cele mai

relevante conceptelor opera�ionalizate prin itemii ini�iali. Mai apoi, rezultatul

traducerii este preluat de un alt expert independent român, bun cunosc�tor al limbii

engleze, care o va retraduce în limba englez�. În sfîr�it, proba ce rezult� la cap�tul

acestor traduceri succesive (care este acum formulat� în englez�) se compar� de c�tre

un ultim expert independent din �ara de origine a probei (în exemplul nostru, din

SUA) cu forma ini�ial� de la care a pornit acest demers. Se urm�re�te suprapunerea

semantic� a itemilor fa�� de configura�ia ini�ial�, �i, dincolo de rigorile statistice

(consisten�a intern�, bun�oar�, prin coeficientul Alpha Crombach) proba se consider�

adecvat� �i relevant� dac� se ob�ine un indice de retroversie de minimum 0.8-0.9

(altfel spus, proba red� între 80-90 % din con�inutul semantic ini�ial).

De asemenea, cuantificarea unor date preponderent de natur� calitativ�,

coroborat� cu dificultatea compar�rii efective pe o anumit� dimensiune a unor scale

imposibil de suprapus îndeamn� la evalu�ri realizate cu precau�ie. Cu alte cuvinte, în

psihologia intercultural� se va prefera utilizarea unor compara�ii de nivel ordinal (de

genul, pe dimensiunea X, în cultura na�ional� A se ob�ine un scor mai mare decît în

cultura na�ional� B). Se va evita cel mai adesea s� afirm�m, de exemplu, c� scorul la

obedien�� ob�inut pe e�antionul românesc este cu 12% mai sc�zut decît cel ob�inut pe

e�antionul din Belarus, ci doar e mai rezonabil epistemologic s� afirm�m, daca avem

date care s� ateste asemenea diferen�e, c� scorul ob�inut pe e�antionul românesc la

obedien�� este mai sc�zut decît cel ob�inut pe e�antionul din Belarus.

În egal� m�sur�, se impune s� se �in� seama de problemele care decurg din

procesul de e�antionare a subiec�ilor din culturile na�ionale investigate. Cel mai

35

adesea e�antioanele pe care se culeg date despre anumite dimensiuni ale personalit��ii

subiec�ilor nu sunt reprezentative. Din ra�iuni economice, care altfel ar multiplica

semnificativ costurile unor cercet�ri interculturale, e�antioanele se aleg, de regul�, din

anumite straturi sociale (bun�oar�, studen�i, sau profesori, sau manageri). Cu atît mai

mult, ceea ce rezult� nu îng�duie compararea inter-��ri, care s� permit� s� afirm�m c�

„ românii sunt mai... decît americanii” , dac� nu s-a lucrat pe e�antioane reprezentative.

A�adar, nu se pot compara decît rezultate ob�inute pe e�antioane omogene (de

exemplu, studen�ii români din specializ�rile de �tiin�e socio-umane, cu studen�ii

echivalen�i americani) pe dimensiuni precizate (cum ar fi, s� zicem, comportamentul

pro-social), prin intermediul unei probe care a ob�inut un indice de retroversie mai

mare de 0.8.

Nu trebuie uitat c� pentru cercet�torul care vine „ din afar�” – cel mai

adesea ini�iatorul �i principalul responsabil în atragerea fondurilor necesare studiului -

comunicarea cu subiec�ii care provin dintr-o cultur� diferit� este puternic influen�at�

de o serie de indici de accesibilitate: educa�ia, situa�ia social�, abilit��ile lingvistice

ale celui care este ales de psiholog drept interlocutor sunt factori care joac� un rol

decisiv. Dar subiec�ii care de�in aceste capacit��i superioare de rela�ionare

interpersonal�, de�i se situeaz� în nodurile re�elelor sociale (preot, înv���tor, primar,

func�ionar al unei institu�ii publice, vînz�tor la localul central din comun�, de

exemplu) �i furnizeaz� maximum de informa�ie despre comunitate în minimum de

timp alocat convorbirii, nu sunt reprezentativi pentru grupul mai larg ce se dore�te a fi

examinat. Pentru acest motiv, se impune l�rgirea considerabil� a loturilor de subiec�i,

pentru ob�inerea unei reprezentativit��i mai importante. Într-un asemenea demers,

asocierea cu un specialist psihosociolog local devine de neînlocuit. Totodat�, în studii

de teren de factur� intercultural�, care se aseam�n� prin multe op�iuni metodologice

cu cele antropologice, subiectul nodal (sau informatorul, cum mai este el numit) are

un rol selectiv. Se poate afirma, a�adar c� informatorul deopotriv� filtreaz� �i flirteaz�

în dialogul pe care îl între�ine cu cercet�torul. Dorind s� „ plac�” , s� „ seduc�” uneori,

acesta filtreaz� uneori semnificativ informa�ia despre sine �i despre comunitatea

c�reia în apar�ine (ajunge, de exemplu, s� sus�in� �i s� „ argumenteze” ipotezele

„ expertului str�in” , mai ales daca acestea îi sunt cunoscute), conturînd o aur� de

rezonabilitate individual� �i colectiv�, f�r� de care stima de sine ar fi grav alterat�.

Construirea cu orice pre� a unei identit��i sociale pozitive, a�a cum dovedesc teoriile

identit��ii sociale (Tajfel, 1974, 1982), poate deforma �i deturna con�inutul autentic al

prezent�rii de sine, iar cel care nu de�ine codurile de comunicare proprii unei

intimit��i culturale (cultural intimacy) (Herzefeld, 1997/2005) nu poate distinge

36

neadev�rul, �i se poate chiar „ entuziasma” de constat�rile foarte „ onorabile”

înregistrate, care ar configura o „ identitate atît de normal�” . Atunci cînd asemenea

constat�ri asociate unei comunit��i, caracterizat� fie excesiv de „ occidental�” ,

„ civic�” , „ pro-european�” sau, dimpotriv�, „ catastrofic�” , „ obedient�” , „ mutant�” ,

„ debil�” etc, nu fac decît s� exprime, cel mai adesea, o lectur� superficial�,

par�ializant�.

În sfîr�it, tocmai datorit� rezervelor epistemologice asociate acestei specii

de anchete de teren, psihologia intercultural� refuz� cercet�rile safari (în care exper�i

„ vestici” din ��rile industrializate vin în contact cu o societate „ exotic�” , „ non-

vestic�” ). Minimizarea comunic�rii gre�ite �i construirea unui sens adecvat al

cunoa�terii sociale nu pot fi dobîndite decît prin recurgerea la psihologiile indigene

(indigeno us psychology), în care exper�i locali direc�ioneaz� cercetarea înspre miezul

semnifica�iilor locului.

37

CAPITOLUL NR. 3. Contactul �i schimbul între culturi

Acultura�ia

Cum s-a mai afirmat, acultura�ia reprezint� fenomenul de împrumut al unor

conduite �i valori care aduc cu sine schimbarea modelelor culturale ini�iale, prin

inserarea unui grup într-un alt grup integrator, cu care se afl� în contact continuu �i

nemijlocit. Termenul de acultura�ie a fost sugerat de antropologul american G.W.

Powel înc� din 1880, pentru a descrie transformarea modurilor de via�� �i de gîndire

ale emigran�ilor la contactul cu societatea american�. Observarea sistematic� a

contactelor concrete dintre culturi nu dateaz� doar din momentul construirii

conceptului, fiind realizat�, îns�, de cele mai multe ori, f�r� suportul unei teorii

explicative, ajungînd viciat� de judec��ile de valoare. Aceste „ încruci��ri culturale”

au fost interpretate în diverse moduri. Deseori, schimburile reciproce au fost privite

pe baza modelului încruci��rii biologice, �i au fost considerate un fenomen negativ, la

limita patologicului social, din cauza incapacit��ii de inser�ie simultan� în dou�

sisteme culturale sensibil distincte a subiectului care trebuia s� gestioneze patternuri

valorice diferite. Dup� cum a men�ionat Alex Mucchielli (2000), datorit� caracterului

s�u traumatic, acultura�ia este deseori înso�it� de crize identitare, unele cu

repercusiuni grave. Chiar �i în contextul actual mai este folosit� expresia „ individ

(sau societate) aculturat(�)” , pentru a sugera o pierdere ireparabil� �i pentru a exprima

un regret. Termenul de acultura�ie s-ar cuveni, îns�, s� fie unul pur descriptiv, f�r�

etichet�ri negative sau pozitive. Cuvîntul nu desemneaz� o „ deculturalizare” , în

„ acultura�ie” prefixul „ a” nefiind privativ. Acesta provine din latinescul ad, indicînd o

mi�care de apropiere. �i prin sufixul lui, termenul evoc� un fenomen dinamic, un

proces în curs de realizare, continuu.

În Memorandum pentru studierea acultura�iei din Statele Unite (1936), un

document care a avut un ecou public semnificativ în epoc�, acultura�ia a fost

diferen�iat� de „ schimbarea cultural�” , prima constituind doar un aspect al celei din

urm�. De asemenea, acultura�ia nu trebuie confundat� cu „ asimilarea” , care este doar

ultima faz� de acultura�ie (greu tangibil�), pentru c� implic� dispari�ia total� a culturii

originare a unui grup �i interiorizarea complet� a culturii grupului dominant.

Întîlnirea cu „ cel�lalt diferit” îl plaseaz� pe subiectul social în fa�a unei

„ oglinzi identitare” în care este obligat s� se „ recunoasc�” , s� se auto-evalueze, chiar

s� se apere simbolic. Întîlnirea intercultural� determin� o rea�ezare a valorilor

personale, o alt� dispunere ierarhic� a lor, un fel de „ explozie axiologic�” necesar�

38

unei noi a�ez�ri. Amestecul cultural presupune un proces de interferen�� a

con�inuturilor culturale relativ eterogene, generînd crearea unei structuri simbolice cu

aspect nou. În acest cadru axiologic mixt se ajunge la un proces de recreare a

semnifica�iilor valorice în func�ie de diferitele sisteme existen�iale de referin��. În

prezen�a „ celuilalt” suntem angrena�i într-un joc dialectic de deschidere �i închidere

fa�� de noi �i fa�� de universul valoric înconjur�tor. Antropologii au insistat asupra

faptului c� cei care intr� în contact unii cu al�ii sunt indivizii, nu culturile. Dar ace�tia

sunt inevitabil parte a unor grupuri sociale, cu toate apartenen�ele sexuale, de vîrst�,

de statut profesional sau de reziden��. Prin urmare, implicarea lor în procesul de

acultura�ie nu poate fi în�eleas� doar prin grila de lectur� a psihologiei individuale, ci

trebuie avut� în vedere modelarea personalit��ii singulare de c�tre contextul social �i

istoric în care subiectul este inserat.

Complexitatea procesului de acultura�ie implic� mai multe aspecte, precum:

situa�iile de dominare �i subordonare în care se produce acultura�ia; modurile de

selectare a elementelor împrumutate sau de rezisten�� fa�� de împrumut; formele de

integrare a acestor elemente în modelul cultural de origine; mecanismele psihologice

care favorizeaz� sau nu acultura�ia, principalele efecte posibile ale acultura�iei,

inclusiv cele negative care pot genera uneori tendin�e de „ contra-acultura�ie” .

Antropologii americani au introdus no�iunea de „ tendin��” (împrumutat� de

Sapir de la lingvistic�), pentru a explica faptul c� acultura�ia nu este pur �i simplu o

convertire la o alta cultur�; ci implic� o transformare a culturii ini�iale, realizat� prin

filtrarea elementelor culturale împrumutate, urmînd linia „ tendin�ei” profunde a

culturii receptoare. Astfel, procesul de acultura�ie nu presupune în mod obligatoriu

„ evacuarea” culturii originare, gramatica sa intern� putînd s� r�mîn� pe mai departe,

în plan secund, predominant�.

În scopul prezent�rii diferitelor nivele ale acultura�iei, Herskovits (1948) va

propune conceptul de „ reinterpretare” , definit ca „ procesul prin care semnifica�ii

str�vechi sunt atribuite unor elemente noi sau prin care valori noi schimb�

semnifica�ia cultural� a formelor str�vechi” (apud Cuche, 2003, p.85). Cea mai mare

parte a cercet�torilor, îns�, vor ilustra în special prima parte a defini�iei, urm�rind s�

demonstreze continuitatea semantic� a culturii, inclusiv în cadrul schimb�rii. În acest

sens, o ilustra�ie despre modul aparte în care practic� jocul de fotbal b��tina�ii

Gahuku–Kama din Noua Guinee este semnificativ�. Ini�ia�i în acest sport de c�tre

misionari, ace�tia nu accept� s� opreasc� jocul decît atunci cînd cele dou� „ tabere”

ajung la egalitate ca num�r de partide cî�tigate, ceea ce lunge�te timpul rezervat

jocului, care se poate prelungi �i cîteva zile. Ei nu se folosesc de fotbal pentru

39

afirmarea spiritului de competi�ie, ci îl transform� într-un ritual ce are ca finalitate

înt�rirea solidarit��ii intercomunitare, pe baza tiparelor rela�ionale autohtone.

Este cuvine men�ionat c� în situa�ia de acultura�ie avem mereu un grup

donator �i un altul receptor. Acultura�ia, îns�, nu se produce niciodat� în sens unic,

pentru ca nu exist� o cultur� care s� fie numai „ donatoare” �i alta doar „ receptoare” .

Astfel, R. Bastide (1996) propune termenii de „ interpenetrare” sau „ intersectare” a

culturilor, pentru a indica limpede aceast� reciprocitate a influen�ei, care se arat� a fi

rareori simetric�.

Situa�ii de acultura�ie

La intrarea în �ara de imigrare, str�inul (fie el copil, adolescent sau adult) este

supus unui proces de adaptare mai mult sau mai pu�in rapid �i energic, în func�ie de

diferite variabile sociale, cum ar fi: vîrsta, locul �i rolul imigr�rii în �ara gazd�, durata

�i obiectivul proiectului migratoriu, statutul social �i economic al comunit��ii de

origine în societatea gazd�, profunzimea inser�iei �colare sau profesionale, mediul

locuin�ei, faptul de a fi emigrat singur sau cu familia etc. Abou (1981) alc�tuie�te o

tipologie format� din cinci situa�ii globale de acultura�ie, în care se pune accentul nu

numai pe dimensiunea individual� a acultura�iei, ci îndeosebi pe schimb�rile colective

ce pot fi declan�ate prin emigra�iile unor grupuri.

În prima situa�ie, contactul se realizeaz� între societ��ile mai mari sub forma

invaziilor sau coloniz�rii. În cazul invaziilor, invadatorii adopt� pu�in cîte pu�in

cultura celor pe care i-au invadat, acultura�ia fiind reciproc�, dar inegal�. În cazul

coloniz�rii îns�, colonizatorii impun cultura lor coloniza�ilor, generînd o acultura�ie

esen�ial� unilateral�.

În a doua situa�ie, contactul are loc între grupuri particulare de etnii diferite,

ca �i în cazul armatei americane în Vietnam sau al „ occidentalilor” care „ st�pînesc”

economic ��ri ale lumii a treia. �i aici este vorba despre o acultura�ie unilateral�, dar

aceasta este par�ial� sau sectorial�.

În situa�ia a treia, contactul se desf��oar� între grupuri na�ionale inegale din

punct de vedere demografic, cum ar fi cazul Elve�iei germanice. Sunt destul de rare

situa�iile în care minoritatea este dominant� întru-un anumit sector, majoritatea

dominînd pe plan economic. În aceast� situa�ie acultura�ia ar trebui s� fie reciproc�,

dar inegal�. S. Abou afirm� c� inegalitatea evocat� tinde sa se diminueze atunci cînd

o minoritate este dominant� într-un sector dat.

40

Cea de-a patra situa�ie se ive�te între dou� grupuri na�ionale „ egale” din

punct de vedere demografic, cum ar fi musulmanii �i cre�tinii din Liban. De�i ace�tia

î�i ap�r� patrimoniul, coexisten�a lor genereaz� modific�ri �i combina�ii culturale

multiforme. Acultura�ia este reciproc�, dar în acela�i timp, în mare parte blocat�.

Cea de-a cincea situa�ie-tip men�ionat� de Abou apare atunci cînd exist�

contacte între numeroase grupuri etnice cuprinse în acela�i stat, de exemplu India sau

Zair. Caracteristica multicultural� a acultura�iei este evident�, dar acest proces este

deseori obturat la diferite nivele, prin compartiment�ri geografice �i sociale.

Ierarhiz�rile sociale, economice �i geografice condi�ioneaz� rela�ionarea dintre

comunit��i, modelînd implicit �i reprezent�rile sociale reciproce.

A fost stabilit� �i o a �asea situa�ie-tip, care ar descrie contactul între grupuri

na�ionale �i grupuri minoritare extra-na�ionale, adic� situa�ia grupurilor emigrante în

contact cu grupurile autohtone.

Dup� modul în care se organizeaz� contactele între comunit��i (prezen�a sau

absen�a manipul�rii realit��ilor culturale �i sociale), Abou apreciaz� c� acultura�ia

poate fi spontan�, for�at� sau impus�.

Acultura�ia spontan� (liber�, fireasc�), se cristalizeaz� cînd nu exist� un

contact permanent între popula�iile implicate, dar exist� mediatori suficient de

puternici care o fac posibil� (de exemplu, pia�a economic�, exportul de produse,

importul de ideologii politice). Nu poate fi vorba de o acultura�ie dirijat� sau

controlat�; schimbarea rezult� pur �i simplu din jocul de contact �i are loc pentru

fiecare din cele dou� culturi implicate conform propriei logici interne.

Acultura�ia este for�at� atunci cînd puterea contextului social-politic o

impune, dar pîn� la un anumit punct, modalit��ile aculturative fiind negociate tacit de

c�tre grupurile implicate. Se sus�ine c� astfel de migra�ii economice sau politice, în

societ��ile pluraliste, pot între�ine un timp institu�iile �i tradi�iile proprii anterioare

contactului.

Acultura�ia este impus� în situa�iile de colonizare, în cazul c�rora ritmul �i

modalit��ile de asimilare cultural� sunt însu�ite prin for��. Efectele pot fi diferite în

func�ie de gradul lor de rigiditate sau de suple�e.

Distan�a mai mare sau mai mica dintre culturile aflate în contact va influen�a

procesul acultura�iei, gradul prestigiului pe care îl au aceste culturi; omogenitatea lor

mai ridicat� sau mai sc�zut� joac� de asemenea un rol important asupra impactului

fenomenului aculturativ.

41

Procese de acultura�ie

Abou distinge cinci procese de acultura�ie, toate înso�ite, îns�, de o anumit�

ambiguitate semantic�. Astfel, reinterpretarea se refer� la adoptarea tr�s�turilor �i

modelelor culturii dominante în sectorul public, men�inînd propriul cod cultural în

sectorul privat, ceea ce este frecvent întîlnit în comunit��ile emigrante, mai precis în

cazul primei genera�ii de emigran�i. Sinteza afecteaz�, în general, copiii de la a doua

genera�ie; ace�tia încearc� modele noi de gîndire �i sensibilitate, care reprezint� o

inova�ie în raport cu una sau alta din culturile aflate în contact. Sincretismul sugereaz�

na�terea unei noi culturi, precump�nitor eterogene în raport cu culturile care au

provocat-o. Asimilarea reprezint� acel proces negativ care ar reprezenta o form�

excesiv� de remodelare a patternului valoric �i comportamental anterior, putînd

degenera chiar în depersonalizare. În unele medii, din punct de vedere func�ional îns�,

asimilarea mai este considerat� ca o adaptare „ func�ional�” la un nou climat cultural.

În sfîr�it, contra-acultura�ia constituie „ procesul de respingere brutal�, brusc� a

culturii care se afl� în curs de dispari�ie într-o situa�ie colonial� �i care produce un

mesianism politic �i o reîntoarcere la izvoare” (Dansen et al., 1999, p.103).

Exist� un anumit stres al acultura�iei, manifestat prin anxietate, depresie,

sentimente de marginalizare �i excluziune, ce articuleaz� o identitate confuz� �i poate

genera chiar anumite boli cu manifestare psihosomatic�. În urma studiilor

interculturale au fost identifica�i o serie de factori care favorizeaz� apari�ia stresului

aculturativ, cum ar fi: modalit��ile de aculturare (deschise, permisive, tolerante sau

brutale, radicale), fazele acultura�iei (incipient�, median�, final�), natura societ��ii

dominante (multicultural� sau asimila�ionist�, cu prejudec��i sau cu discriminari

manifeste), caracteristicile grupului aculturat (statusul social, vîrsta, situa�ia

economic�), impactul acultura�iei la nivel individual (afectiv, atitudinal,

comportamental).

J. W. Berry constat� c� exist� �ase tipuri de schimb�ri specifice fenomenului

de acultura�ie (apud Cuco�, 2000, p. 128): schimb�ri fizice (de exemplu, zona

geografic�, clima, expunerea la soare, locuin�a); schimb�ri biologice (un nou tip de

alimenta�ie, noi boli etc.); schimb�ri politice (precum pierderea unor drepturi

politice); schimb�ri economice (salarii, �omaj etc.); schimb�ri culturale (limba,

educa�ia, religia dominant� etc.); schimb�ri sociale (noi rela�ii interindividuale �i

grupale).

În contextul schimb�rii individuale, experien�a întîlnirii a dou� culturi poate

lua forme diferite. Ea se poate „ solda” cu o decultura�ie a personalit��ii, caz în care

42

este vorba despre o experien�� negativ�; dar atunci cînd se genereaz� o reorganizare

cultural� a personalit��ii într-un chip angajant �i constructiv social, ea poate fi

considerat� pozitiv�. Decultura�ia se manifest� atunci cînd indivizii, captivi între dou�

culturi care nu pot fi conciliate, sunt în mod profund afecta�i. Ei resimt o grav� criz�

de identitate care le pericliteaz� echilibrul, provocînd sentimente de inferioritate,

angoas�, agresivitate.

Decultura�ia este, a�adar, procesul prin care un individ sau un grup reneag�

atît propria cultur�, cît �i orice alt� form� de cultur�, în urma unei treceri sau inser�ii

defectuoase spre medii culturale diferite. Din p�cate, asemenea procese sunt înso�ite

de diverse perturb�ri de personalitate (de exemplu, sinuciderile în lan� ale sclavilor

africani muta�i for�at în America la începutul secolului al XIX-lea). Decultura�ia poate

fi evitat� prin experien�a unei acultura�ii par�iale, f�r� a se ajunge la o scindare total�.

De obicei, emigran�ii adul�i pot pendula relativ u�or între un pol interior apropiat

culturii de origine (precum universul familial, activit��ile extraprofesionale etc.) �i un

pol exterior apropiat societ��ii gazd� (mediul de munc�, administra�ia etc.); ei g�sesc

astfel, un echilibru prin coabitarea cu ace�ti doi poli simbolici. În cazul lor, mediul

formal devine mediul predilect de inser�ie în noua cultur�, iar mediul informal este

rezervat conserv�rii propriei culturi. Deseori, copiii sunt cei care rup acest echilibru

adaptativ, punînd sub semnul întreb�rii modul de func�ionare al propriei culturi. Fiind

confrunta�i cu noua cultur� în mediul �colar, educativ, formator al�turi de mediul

familial impregnat de cultura originar�, ei sunt constrîn�i la o adaptare permanent� �i

frecvent�, care solicit� o reorganizare cultural� pe care o accept� mai u�or. Copiii

intr� mai facil, „ natural” , în noua cultur�, f�r� a fi nevoi�i s� adopte acele strategii

duplicitare de inser�ie în mediul socio-cultural. Astfel, ei devin „ p�rin�ii culturali” ai

propriilor lor p�rin�i. Reorganizarea cultural� poate fi considerat� pozitiv� atunci cînd,

în urma acultura�iei, se ajunge la o îmbog��ire a personalit��ii subiectului �i la

dezvoltarea creativit��ii sociale (subiectul dobîndind mai multe strategii existen�iale

adaptative, care îi l�rgesc repertoriul de replici pe care le poate oferi provoc�rilor

mediului social).

Tipologia fenomenelor de acultura�ie

Berry et al. (1997), f�cînd distinc�ie între adaptare �i acultura�ie, eviden�iaz�

patru strategii de adaptare, procese care la rîndul lor sunt înso�ite de patru tipuri de

acultura�ie.

43

În primul rînd avem asimilarea, care presupune abandonarea complet� a

identit��ii culturale în favoarea identit��ii comunit��ii dominante, integratoare.

Aceasta se petrece în registrul identit��ii �i caracteristicilor culturale vitale (limba,

religia, obiceiurile cotidiene etc.). Asimilarea constituie, de fapt, un proces

unidirec�ional care include adoptarea limbii, a obiceiurilor, a valorilor si apoi a

modului de via�� al grupului dominant de c�tre noii veni�i care sunt astfel, îngloba�i în

societatea-gazd�. Conceptul dobînde�te, astfel, conota�ii negative, fiind asociat cu

no�iunea de pierdere �i / sau renun�are la cultura proprie originar�: individul sau

grupul este integrat total în cultura dominant�, iar identitatea cultural� ini�ial� este

înlocuit� cu cea a grupului supraordonat. Asimilarea reprezint� o realitate pentru

mul�i emigran�i, iar abandonul pe care îl implic� este mai frecvent o constrîngere a

societ��ii gazd� decît o alegere voluntar�. În acest sens, �coala are întotdeauna o for��

asimilatoare extrem de puternic�, exigen�ele �colare �i mai ales cele lingvistice

neoferind alte alternative.

Totu�i, asimilarea poate fi de multe ori superficial�, o asimilare asumat� ce

ascunde frecvent „ disimularea” . Cu alte cuvinte, strategiile de adaptare ce conduc la

asimilare par cele mai potrivite pentru a ajunge la o acceptare din partea societ��ii

dominante a subiectului implicat. Individul î�i conserv� cultura originar�, evitînd

dezagregarea sa identitar�, care ar putea fi considerat� drept o amputare sau o

deposedare nenatural� a ceva ce îi este „ înn�scut” . Acest conformism de suprafa��

poate s� mearg� pîn� la „ renun�area la identitate” (de genul abandon�rii, la propriu, a

numelui �i prenumelui) fiind, de fapt, o disimulare care ar putea rezulta dintr-o

necesitate de a ascunde, de a camufla diferen�ele, f�r� a le abandona. Majoritatea

copiilor au o mare tendin�� spre conformism; astfel, ei ader� la regulile �colare, la

limba care le este impus�, dar într-un mod superficial, pentru ca nu vor sa fie

considera�i ni�te „ tr�d�tori” în raport cu mediul lor familial.

Integrarea implic� p�strarea unei p�r�i din specificitatea cultural� proprie, în

acela�i timp f�cînd parte din unele structuri ale societ��ii dominante. Acest proces nu

este unidimensional, ci multidimensional, în care toate elementele p�r�ii integrante

sunt redefinite de c�tre noul venit, printr-o reinterpretare frecvent întîlnit� la membrii

primei genera�ii de emigran�i. Aceasta situa�ie pare de multe ori cea mai echilibrat�,

satisf�cînd atît exigen�ele individului, cît �i ale comunit��ii, �i are în vedere voin�a de

a lega rela�ii cu alte grupuri din societate. Prin integrare se ajunge la o redefinire

indentitar� în contextul unor noi repere culturale.

44

Segregarea / separarea implic� fie dorin�a individului de a-�i p�stra

identitatea sa cultural� intact�, fie împiedicarea oric�rei rela�ion�rii de c�tre societatea

dominat�.

În schimb, marginalizarea este un proces ce exprim� un tip de acultura�ie care

covîr�e�te �i discrediteaz�. Nemaifiind voluntar�, societatea dominant� joac� un rol

foarte important în practica marginaliz�rii. Nici unul din aceste tipuri de acultura�ie

nu reprezint� o alegere deplin liber� din partea subiectului individual, în toate existînd

o negociere simbolic� tacit� între actorii sociali implica�i.

�ocul cultural

�ocul cultural se refer� la „ acea experien�� emo�ional� �i intelectual� ce apare

la cel care, plasat accidental sau datorit� unor activit��i specifice în afara contextului

socio-cultural ini�ial, resimte o puternic� stare de disconfort �i de stres existen�ial”

(Cuco�, 2000, p.131).

Experien�a vie�uirii într-un nou mediu socio-cultural poate declan�a diferite

reac�ii: de frustrare sau de respingere, de destr�mare a identit��ii, de revolt�, de

anxietate, de mirare sau chiar de fascina�ie în fa�a experiment�rii noului context

cultural.

�ocurile culturale au mai multe componente, fiind determinate de diferite

aspecte: �ocuri legate de percep�ia diferit� a spa�iului �i timpului (de exemplu,

incapacitatea ini�ial� de a integra ritmuri temporale mult mai accelerate decît în locul

de origine, precum în cadrul procesului de munc�); �ocuri datorate diferen�elor de rol

�i rela�ionale din cadrul grupului familial (rolurile so�ilor, sistemul parental, tipul de

familie, modalit��ile de comunicare �i control, stilurile de ata�ament etc.); �ocuri

legate de tipurile diferite de sociabilitate (ospitalitatea, caracteristicile schimburilor

reciproce etc.); �ocuri rezultate în urma reactivit��ii diferite fa�� de cererea ajutorului

(c�ci sunt culturi care poten�eaz� comportamentul pro-social �i culturi „ autiste”

social); �ocuri datorate „ întîlnirii” cu rituri �i credin�e magico-religioase diferite;

�ocuri legate de reprezent�rile diferite asupra schimbului cultural.

�ocul poate determina fie o mai buna cunoa�tere �i inser�ie în cultura proprie,

fie o stare de disolu�ie interioar�, ce conduce la o adaptare convenabil� la cultura

„ str�in�” .

Teoriile identit��ii sociale atest� faptul c�, în mod continuu, indivizii se

raporteaz� la partenerii lor de rol pentru a-�i confirma identitatea proprie; chiar

prezen�a de sine se cere a fi confirmat� prin al�ii, un rol deosebit în construirea sinelui

45

avîndu-l valorizarea realizat� de al�ii �i de propriul Eu. Atunci cînd criteriile de

valorizare nu mai concord� cu cele ale mediului, se genereaz� o discontinuitate, o

ruptur�.

�ocul cultural este, de fapt, o amenin�are identitar� ce se manifest� în cazul

unei neconcordan�e între reprezentarea venit� din interior – imaginea personal�

despre sine - �i cea venit� din exterior - imaginea social� despre sine. Acest

disconfort poate fi diminuat sau anihilat prin încercarea de îndep�rtare de propriile

referin�e culturale sau m�car prin încercarea de-a nu le considera ca ni�te valori

absolute. Cu alte cuvinte, e necesar� o anumit� decentrare fa�� de reperele

încet��enite ale culturii de origine. Un asemenea travaliu presupune o bun� cunoa�tere

de sine, privitoare la con�inutul identit��ii sociale �i culturale a subiectului, pentru a se

ajunge la con�tientizarea relativit��ii punctelor proprii de vedere.

Procesul de inser�ie într-o alt� cultur� este foarte complex, multifazic, aceast�

p�trundere în sistemul cultural al alterit��ii realizîndu-se treptat, prin mai multe etape:

- cunoa�terea se realizeaz� prin diverse modalit��i, fiind necesar� o cunoa�tere

din�untru, personalizat�, prin intermediul unei proiec�ii empatice;

- acceptarea înseamn� a �ti s� ascul�i discursul „ celuilalt” , devenind sensibil la

justific�rile �i întemeierile sale valorice, în ciuda diferen�elor dintre codurile

semantice reciproce;

- comunicarea non-verbal� condi�ioneaz� în�elegerea corect� a limbajului verbal (pe

care îl completeaz�, îl înlocuie�te, îl confirm�, dar îl �i anuleaz� atunci cînd exist�

neconcordan�e), avînd un rol foarte important în procesul comunic�rii. Este deosebit

de relevant� pentru în�elegerea intercultural� prin decodificarea elementelor ce

compun limbajul verbal;

- contactul cu mediul (contextul fizic, socio-politic, economic, cultural);

- raportarea la timpul celuilalt – apropierea de o alt� dimensiune a alterit��ii tr�it� de

„ cel�lalt” . Timpul aduce o semnifica�ie referen�ial� faptelor ad�postite în registrele

sale, ordonînd „ curgerea„ vie�ii sociale.

Cînd un subiect individual se situeaz� între dou� culturi, el este supus riscului

apari�iei unui dezechilibru identitar, din cauza unei tensiuni între valorile specifice

celor dou� sisteme culturale. În acest „ tranzit cultural” individul se poate „ r�t�ci” ,

valorile vechi nefiind înc� validate în noua cultur� de inser�ie. Este necesar� o

anumit� perioad� de acomodare pentru descoperirea �i diferen�ierea valorilor analoge

ale noii culturi, pentru stabilirea unui ansamblu valoric restructurat, din a c�rui

perspectiv� s� se poat� descifra satisf�c�tor noul spa�iu cultural de inser�ie.

46

Studiu de caz. Diferen�e intergenera�ionale în familiile de emigran�i

Devenit� o topic� frecventat� �i în studii române�ti de specialitate (Bozian,

2004), tema acultura�iei în familiile de emigran�i a ajuns s� dobîndeasc� la noi o miz�

sporit� în anii din urm�, cînd, conform ultimelor rezultate ale Barometrelor de opinie

public�, aproape 10% dintre români sunt în mod curent „ pleca�i în str�in�tate” .

Cultura originar� a fiec�rui individ este prezent� în straturile profunde ale

personalit��ii subiectului �i, de aceea, este extrem de dificil� debarasarea de aceste

influen�e care au devenit „ natura” lui, a�a cum îi este imposibil a se deta�a de

tr�s�turile sale genetice. În anii ’70, în Fran�a, a ap�rut expresia „ cultura

imigran�ilor” , care a avut un ecou destul de amplu într-un timp relativ scurt. Aceast�

expresie se referea aproape întotdeauna la cultura de origine a imigran�ilor care se

men�inea izolat� fa�� de teritoriul cultural de inser�ie. Aceast� abordare este

considerata de D. Cuche (2003, p. 156) fatalist� �i reduc�ionist�, considerînd c� „ a

identifica culturile imigran�ilor cu culturile lor originare este o gre�eal� bazat� pe o

serie de confuzii” . Pentru c�, în primul rînd, se confund� cultura originar� cu o

cultur� na�ional� a imigran�ilor, de�i na�iunile nu sunt omogene din punct de vedere

cultural. Apoi, cultura na�ional� este într-o continu� evolu�ie, �i chiar ��rile de unde

provin imigran�ii de multe ori trec prin schimb�ri profunde economice, sociale �i de

mentalitate. Astfel, imigrantul nu poate fi considerat în totalitate reprezentantul

culturii sale �i poate nici m�car al comunit��ii lui originare, aflîndu-se în afara

evolu�iei ��rii �i comunit��ii sale. „ Imigran�ii se vor afla întotdeauna mai mult sau mai

pu�in în decalaj fa�� de ceea ce a devenit aceast� cultur� de la plecarea lor” (Cuche,

2003, p.157).

Astfel, defini�ia dat� în general „ culturii emigran�ilor” este par�ial� lipsit� de

obiectivitate. Cultura de origine pe care emigran�ii din prima genera�ie încearc� mai

mult sau mai pu�in s� o p�streze, este, de fapt, mai mult o cultur� fragmentar�, redus�

la cîteva elemente disparate. Tot D. Cuche (2003, pp. 158-159) consider� c�

„ fragmentele acestea disociate din mediul lor originar �i importate în societatea de

imigra�ie sunt decontextualizate �i î�i pierd deci caracterul lor func�ional. [...] Cultura

aceasta «expatriat�», s�r�cit�, nu poate fi decît o cultur� încremenit�, pu�in

susceptibil� la evolu�ie �i greu de transmis genera�iei urm�toare. Cramponarea

emigran�ilor de aceste fragmente de cultur� se datoreaz� faptului c� acestea le permit

s�-�i afirme o identitate specific� �i s�-�i dovedeasc� fidelitatea fat� de comunitatea

lor originar�. Acest lucru permite totodat� men�inerea unui minim de coeziune în

sînul grupului de imigran�i, care î�i recunoa�te astfel o origine comun�” .

47

Este important de men�ionat influen�a regimului comunist asupra primei

genera�ii de emigran�i români care au ajuns s� î�i contureze identitatea într-un context

coercitiv. Românii, confrunta�i cu un sistem politic dictatorial, au dezvoltat o serie de

strategii �i atitudini care le-a permis a se adapta circumstan�elor. Lipsa supunerii era

pedepsit�, regulile �i expectan�ele sociale erau deseori obscure sau instabile, fiind

aplicate imprevizibil �i abuziv, se cultiva o atmosfer� de neîncredere general�, o

presiune spre conformitate, spre uniformizare, nefiind apreciate efortul real �i

performan�ele în sarcini individuale. Exprimarea opiniilor sau ac�iunile care nu erau

aprobate de „ sus” generau un mare risc; astfel, oamenii evitau s� ia ini�iative proprii,

se ab�ineau de la critic� sau de la sugestii; aceast� supraveghere continu�, regulile

stricte �i suprimarea ini�iativei �i a inova�iei au erodat autonomia �i sim�ul

autodetermin�rii. Paternalismul regimului comunist a încurajat pasivitatea, lipsa de

ambi�ie, iresponsabilitatea �i dependen�a. Tr�s�turile modelate de acest regim totalitar

se estompeaz� destul de greu, comunismul rezidual persistînd pîn� la 30 de ani

(Chelcea, 2000). Emigran�ii români ajun�i în societatea american� individualist� cu

un astfel de „ mo�tenire” valoric� �i atitudinal� au sim�it mai profund diferen�ele

contrastante dintre cele dou� ��ri.

Culturile emigran�ilor sunt culturi vii �i dinamice, ace�tia neputînd r�mîne

complet impermeabili la influen�a cultural� a societ��ii în care se integreaz�. A doua

genera�ie a imigran�ilor au parte de o dubl� socializare, formarea realizat� în �coal� �i

contactul cu tinerii din noua �ar� contribuind mult la transformarea culturii grupului

lor. Con�tiin�a apartenen�ei emigrantului la societatea de origine nu este static�, luînd

forme particulare la fiecare individ �i mai ales schimbîndu-se de-a lungul genera�iilor.

Primii emigran�i vor reinterpreta tr�s�turile culturale ale societ��ilor receptoare pe

care trebuie s� le adopte dup� schemele culturii de origine; descenden�ii lor, îns�, vor

reinterpreta dup� schemele noii culturi tr�s�turile mo�tenite de la p�rin�i (Abou,

1981). Irwing A. Hallowel sus�ine c�, în cazul primei �i celei de-a doua genera�ii

aflate în situa�ie de acultura�ie, schimb�rile personalit��ii r�mîn superficiale, abia în

cea de-a treia genera�ie constatîndu-se modific�ri în personalitatea de baz� (Cuche,

2003, p.87).

Nu to�i copiii proveni�i din familii emigrante cunosc acela�i traiect migrator.

Pot fi luate în considerare cel pu�in trei cazuri (Dansen et al., 1999, p.108):

În primul caz, copiii sunt veni�i împreun� cu p�rin�ii, to�i membrii familiei

fiind emigran�i la prima genera�ie; ace�tia interpreteaz� tr�s�turile culturii receptoare

în func�ie de experien�ele culturii originare. Desigur, este foarte important� vîrsta la

care copii ajung in noua societate pentru gradul lor de encultura�ie.

48

În al doilea caz, copiii sunt n�scu�i în noua �ar�, constituind a doua genera�ie

de la emigrare; ace�tia ajung s� interpreteze tr�s�turile culturii de origine, plecînd de

la o acultura�ie mai veche.

Al treilea caz circumscrie situa�iile de reunire a familiei, în care copiii se

al�tur� p�rin�ilor sau mama �i copiii, tat�lui care a tr�it deja o perioad� mai lung� sau

mai scurt� de timp în �ara gazd�. Astfel, membrii familiei nu au în totalitatea aceea�i

gril� de interpretare cultural�, de unde pot lua na�tere conflicte în sînul familiei

(Perregaux �i Togni, 1989 apud Dansen, 1999, p.109).

Inevitabil, emigra�ia genereaz� schimb�ri în structura familial� �i pericliteaz�

echilibrul sistemului, modificîndu-l. Aceste schimb�ri pot afecta distribu�ia rolurilor

în familie, a autorit��ii p�rin�ilor, iar procesul de adaptare social� prin care trec

familiile poate deveni lung �i dureros. Privite ca sisteme, culturile imigran�ilor nu

înceteaz� s� evolueze, în ciuda unor elemente specifice culturii originare care pot fi

p�strate într-o stare aproape intact�. Dup� un anumit timp, în condi�ii bune de contact,

unele comportamente �i valori sunt preluate de la cultura ��rii gazd�, altele sunt

conservate de la cultura de origine. Adaptarea nu presupune doar abandonarea unor

simple conduite pentru a fi înlocuite cu altele, ci impune înv��area unei noi limbi cu

toate elementele sale verbale �i extraverbale pe care le implic�, confruntarea cu noi

coduri sociale �i cu atitudini diferite.

Acest proces de adaptare nu este liniar, iar schimb�rile experimentate vor fi

diferite în func�ie de sectorul vie�ii în care apar �i pentru fiecare membru al familiei,

fapt care poate genera conflicte. De exemplu, într-o familie în care s-a infiltrat

nesiguran�a datorit� schimb�rilor �i dificult��ilor, „ p�rin�ii, mai ales mama, nu mai

pot s� ofere copilului o securitate suficient�. Acesta î�i construie�te identitatea într-un

mediu pe care îl poate resim�i ca ostil �i în care trebuie s� respecte noi repere spa�iale,

sociale, lingvistice sau spa�io-temporale” (Dansen, 1999, p.109). Mama, încercînd s�

fac� fa�� dificult��ilor implicate de schimbare, g�se�te dificil a se asocia schimb�rilor

tr�ite de copil, iar dup� un anumit timp, coeziunea familial� poate lipsi. Se poate

ajunge uneori la o pierdere a sensului practicilor educative �i a punctelor de reper f�r�

a se putea da un sens noilor practici. Într-o situa�ie de adaptare social� este necesar� o

securitate suficient�, iar dup� faza de acultura�ie tr�it� de mam�, unii copii de

emigran�i e posibil s� aib� parte de mai pu�in� securitate exact în momentul biografic

cînd ar avea nevoie de mai mult�.

Fiecare persoan� are propria gril� de interpretare �i reinterpretare a tr�s�turilor

culturale ale comunit��ii c�reia îi apar�ine, în func�ie de specificit��ile sale identitare

(de exemplu, sexul, vîrsta, statusul social etc.). Astfel, „ mai mul�i cercet�tori au ar�tat

49

c�, într-o aceea�i familie, alegerile f�cute sunt foarte diverse atunci cînd este vorba de

cet��enie, de reproducerea schemelor culturale puternice ale societ��ii de origine sau

de identificare cvasi-complet� cu societatea gazd�” (ibidem, p.110).

Emigran�ii sunt supu�i unui proces de redefinire cultural�, de rea�ezare a

pozi�iei simbolice în familie �i societate. „ În situa�ia de emigrare, copilul se va

dezvolta într-un univers cultural divizat în sînul c�ruia va trebui s� dobîndeasc�

identit��i conciliabile” (ibidem, p. 110). Rela�iile ce se stabilesc între mediul familial

�i �colar sunt de o importan�� deosebit�; p�rin�ii care sunt mai pu�in familiariza�i cu

institu�iile �colare se pot afla intr-o situa�ie de „ ne�tiin��” în raport cu profesorii �i

uneori chiar în raport cu proprii lor copii. Aceast� asimetrie a rela�iei familie-�coal�

condi�ioneaz�, prin felul cum este ea resim�it�, apari�ia obstacolelor în calea bunei

desf��ur�ri a �colariz�rii copilului. Fiecare copil de�ine un grad mai mare sau mai mic

de flexibilitate în ceea ce prive�te aspectele culturii familiale asociate culturii de

origine �i aspectele culturii ce apar�in t�rii gazd�; ace�tia constituie doi poli culturali

care se afl� într-o raport dinamic, într-o continu� ajustare prin schimburi reciproce.

Privitor la realitatea emigra�iei, E. Erikson afirma faptul c� „ psihanaliza

copiilor de emigran�i, primii americani adev�ra�i în sînul familiei lor, arat� clar în ce

m�sur� ei devin «p�rin�ii culturali» ai p�rin�ilor lor” (Di Mascio, 2000, p.61). Astfel,

autoritatea nu este pur �i simplu difuz�, diluat�, ci este chiar inversat�. Analizînd

stilul parental american, Erikson schi�eaz� un „ portret-robot” al tîn�rului american

mediu din care rezult�, printre altele, c� el are „ o mam� mai degrab� distant�, nu prea

protectoare, �i un tat� discret.” (Erikson apud Di Mascio, 2000, p.62). Erikson

apreciaz� familia american� ca o �coal� a democra�iei �i a toleran�ei, în care, tat�l

absent, care pare a nu-�i îndeplini rolul de autoritate, ofer� copiilor s�i ni�te

deprinderi de autodeterminare. Chiar dac� mama american� este acuzat� tocmai de

fiii ei c� este distant�, în acest mod tîn�rul american înva�� ce este autonomia intra �i

interpersonal�. Modelul comunica�ional caracteristic familiei americane pare a fi

precump�nitor consensual, cultivîndu-se independen�a �i spiritul întreprinz�tor.

D. Nikol (un emigrant român în New York) afirm� în cartea sa, Pe portativul

vie�ii – jurnal literar, urm�toarele: „ Aici în America (U.S.) nu exist� Englez, German

sau…Român. To�i suntem …«Americani!». Înc� de la prima genera�ie, identitatea

etnic� este spus� cu jum�tate de gur�. La a 2-a �i a 3-a genera�ie, originea etnic�

devine o no�iune «arbitrar�». De la o genera�ie la alta, originea etnic� se estompeaz�

�i dispare […]. Aici nu mai e nimeni acas� la el. Noua cas� este America!

«Asimilarea» se produce, astfel, destul de rapid” (Dominik, 1992, p. 199).

50

În secolul al XX-lea, expresia „ Melting Pot” („ oala de topit” ) era folosit�

pentru a sugera u�urin�a cu care emigran�ii erau asimila�i culturii engleze. În zilele

noastre se vorbe�te despre „ salata american�” , pentru c�, în Statele Unite grupurile

etnice încearc� tot mai mult s�-�i conserve cultura lor na�ional�, tradi�iile, obiceiurile,

religia etc. Aceast� afirma�ie este dovedit� de diversitatea manifest�rilor culturale ce

coloreaz� via�a social� american�, dar tendin�a de conservare este estompat� de la o

genera�ie la alta, de�i sunt p�strate anumite simboluri, asemeni unor relicve proprii

unei lumi demult uitate. Totu�i, în mozaicul cultural �i etnic caracteristic Statelor

Unite, „ Americanii, dincolo de originea lor, r�mîn mai presus de toate americani”

(Pargac, 1998, p.25), aceast� realitate fiind valabil� mai mult pentru copiii

emigran�ilor n�scu�i �i crescu�i în noul climat cultural.

Cercet�ri psihosociologice asupra fenomenelor de mobilitate social� masiv�.

Emigrarea în mas�

Primii speciali�ti din zona �tiin�elor sociale care s-au preocupat sistematic de

problema emigr�rii, precum Schlesinger, Hansen, Blegen, Wittke, au fost ei în�i�i copiii

sau nepo�ii emigran�ilor. Începînd cu lucrarea lui Oscar Handlin, sociologii au început

s� se concentreze asupra proceselor asimila�ioniste experimentate subiectiv. În opinia

istoricilor, emigran�ii au adus cu ei valori culturale diverse pe care le-au folosit pentru

a-�i p�stra controlul asupra propriilor vie�i �i pentru a-�i structura formele de adaptare.

Lucrarea lui W. Thomas �i Th. Znaniecki (1918-1920/2002) despre emigran�ii

��rani polonezi în America este una din primele lucr�ri ce include studiul culturii �i a

organiz�rii sociale a emigran�ilor. Adev�rat� explorare de pionerat pentru �tiin�ele

sociale americane ale secolului al XX-lea, cercetarea celor doi exponen�i ai �colii de la

Chicago urm�rea s� explice problemele sociale ale vremii prin examinarea rela�iei

subiective dintre indvizi �i societatea integratoare. Mai mult, investiga�ia a avut o mare

influen�� asupra unei întregi genera�ii de sociologi, consfin�ind rolul de prim plan al

�colii de la Chicago în cunoa�terea social�. Studiul a fost mai mult decît o cercetare a

adapt�rii emigran�ilor, propunînd o analiz� ce examina modul în care societ��ile

tradi�ionale r�spund la for�ele moderniz�rii. Articulat ca o str�danie deliberat� de a

dezvolta o metodologie sistematic� calitativ� pentru sociologie bazat� pe surse narative

ce oglindeau experien�e de via�� individuale (de tipul coresponden�ei), cartea celor doi

sociologi sublinia faptul c� ordinea social� se afl� la intersec�ia dintre valori, atitudini �i

practici sociale. Thomas �i Znaniecki nu au pus atît de mult accentul pe asimilarea

individual�, cît pe formarea comunitar�, adic� pe etnicizare. În ciuda limitelor studiului

51

pe care l-au realizat, acesta a fost �i înc� mai este valorificat în cercet�rile aplicate

psihosociologice.

În anii `70 ai secolului al XX-lea, membrii unui proiect de cercetare pe tema

în�elegerii experien�elor emigran�ilor germani prin scrisori au dorit s� interpreteze

informa�iile g�site într-o asemenea „ surs�” despre evenimentele sociale �i politice, cu

scopul de a formula concluzii despre fenomenul acultura�iei. Dar multe dintre aceste

scrisori, în special cele scrise de femei, au fost considerate ca avînd o însemn�tate

redus�, pentru c� tematica lor dominant� f�cea referire la sfera privat�, mai degrab�

neglijat� de c�tre cercet�torii sociali �i istorici.

Lalonde �i Cameron (1993) au studiat emigran�ii din Canada, iar cercetarea în

care s-au angajat a fost centrat� pe grupurile de emigran�i din Caraibe (formate din

popula�ii de culoare), din China, Italia �i Grecia. Au fost administrate chestionare

acestor patru grupuri etnice, luîndu-se în considerare dac� emigrantul era membru al

primei genera�ii (116 de subiec�i), sau copilul devenit adult al primei genera�ii (133 de

subiec�i). P�rin�ii (prima genera�ie) au demonstrat o identificare etnic� mai puternic�

decît copiii lor (a doua genera�ie). În general, similaritatea culturii gazd� �i a culturii

emigran�ilor referitoare la dimensiunea individualism-colectivism cre�te probabilitatea

bunei adapt�ri. O asemenea aser�iune dovede�te cum, bun�oar�, emigran�ii veni�i dintr-

o cultur� colectivist� într-una individualist� pot întîmpina dificult��i mai mari în

adaptarea la noua cultur� decît al�ii veni�i tot dintr-o cultur� individualist�. Ulaszeck

(1990) a examinat percep�ia stresului la studen�ii str�ini ai Universit��ii nord-americane

din Ilinois, �i, în urma rezultatelor a ajuns la concluzia c� cei proveni�i din culturi

colectiviste �i-au f�cut prieteni mai greu decît cei veni�i din culturi individualiste. Cu cît

distan�a cultural� este mai mare între cele dou� societ��i, cu atît dificultatea adapt�rii

cre�te. De�i aceasta afirma�ie a fost testat� în diverse studii, trebuie s� avem în vedere

c� exist� �i excep�ii de la o asemenea tendin��. Unul dintre cele mai interesante exemple

este cazul emigran�ilor din Asia de sud-est în America. Colectivismul familial cu care

ace�tia au sosit în noua societate s-a dovedit a fi func�ional pentru adaptarea copiilor lor

la sistemul de înv���mînt american. Caplan, Whitmore �i Choy (1989) au dovedit c�, în

doar trei ani de la sosirea in America, f�r� s� cunoasc� în prealabil limba, copiii

emigran�ilor au ob�inut rezultate peste medie în �colile americane. Dup� p�rerea

autorilor aminti�i, valorile culturale ale p�rin�ilor au stat la baza acestei înclina�ii, prin

valorificarea educa�iei �i a realiz�rii profesionale, coeziunea vie�ii de familie �i munca

asidu�.

Exist� multe cercet�ri care au studiat factorii ce amenin�� sau faciliteaz�

adaptarea psihologic� a emigran�ilor în timpul acultura�iei (Berry, 1900; Vega,

52

Rumbaut, 1991). Unele studii au demonstrat c� percep�ia discrimin�rii are un efect

negativ puternic asupra diferitelor aspecte ale bun�st�rii emigran�ilor tineri (Gil at al.,

1994; Phinney, Chavira, 1995; Rogler, Cortes, Malgady, 1991; Vega, Khoury,

Zimmerman, Gil, Warheit, 1995, apud Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). O alt�

problem� a acultura�iei o constituie insuficienta cunoa�tere a limbii dominante a ��rii

gazd�, handicap care diminueaz� abilitatea emigrantului de a func�iona eficient în noul

context social.

A fost sugerat teoretic �i dovedit empiric faptul c� rela�iile familiale de calitate

joac� un rol important în prevenirea problemelor provocate de acultura�ie a tinerilor

emigran�i (Chiu, Feldman, Rosenthal, 1992; Feldman, Mont-Reynaud, Rosenthal, 1992;

Gill et al., 1994; Liebkind, 1994, 1996; Phinney, Chavira, 1995, apud

Liebkind, Jasinkaja-Lahti, 2000). Percep�ia calit��ii suportului parental emo�ional �i

social se poate deteriora în timpul acultura�iei. În familiile amenin�ate de acest risc,

gradul sc�zut de acultura�ie (de exemplu. men�inerea valorilor tradi�ionale) poate fi

v�zut ca un mijloc de a sus�ine coeziunea familial� �i de a evita conflictul

intergenera�ional. A�adar, men�inerea valorilor culturale tradi�ionale, în special cele

legate de familie, împreun� cu suportul parental perceput, pot ajuta emigran�ii

adolescen�i s� fac� fa�� problemelor legate de acultura�ie. S-a demonstrat c� între

perioada care a trecut de la integrarea tinerilor în societatea gazd� �i gradul de

prezervare a valorilor tradi�ionale ale culturii de origine exist� o corela�ie invers�.

Astfel, cre�te riscul apari�iei conflictelor cu p�rin�ii.

Liebkind �i Jasikaja-Lahti (2000), în studiul lor despre acultura�ie �i bun�starea

psihologic� a emigran�ilor adolescen�i din Finlanda, au ajuns la concluzia c� subiec�ii de

gen feminin au acuzat mai multe simptoame cauzate de stresul acultura�iei (în special

anxietate �i simptome psihosomatice) decît subiec�ii de gen masculin. Cu cît emigran�ii

tineri au perceput mai intens discriminarea, cu atît mai modest au aderat la valorile

tradi�ionale legate de familie, �i cu cît suportul �i în�elegerea p�rin�ilor erau mai pu�in

exprimate, cu atît stresul acultura�iei sporea. Adolescen�ii devin tot mai con�tien�i de

contrastul dintre rela�iile cooperante pe care le au cu colegii din grupul de co-vîrstinci �i

rela�iile tot mai unilaterale experimentate cu p�rin�ii. Acest aspect al dezvolt�rii poate fi

mai problematic pentru tinerii emigran�i decît pentru cei care au r�mas în �ara lor natal�,

pentru c� ei pot adopta valori familiale vestice mai grabnic decît p�rin�ii lor. Astfel,

lupta adolescen�ilor pentru autonomie poate fi accentuat� de diferen�ele

intergenera�ionale în contextul acultura�iei. În concluzie, adolescen�ii emigran�i care

ader� mai pu�in la autoritatea parental� consfin�it� tradi�ional �i care se bucur� de suport

parental au �ansele cele mai mari de a evita diversele problemele legate de acultura�ie.

53

Jeanne L. Tsay, Yu-Wen Ying �i Peter A. Lee (2000) au realizat un studiu ce

investiga elaborarea semnifica�iei de a fi „ chinez” sau de a fi „ american” pentru

emigran�ii chinezi în Staele Unite. Ei au urm�rit în ce m�sur� gradele diferite de

expunere cultural� �i de experien�� intercultural� influen�eaz� „ sentimentul de a fi

chinez sau american” . Cultura chinez� a fost descris� ca accentuînd rela�iile

interpersonale, supunerea colectiv� la autoritate �i controlul emo�ional, pe cînd cultura

american� a fost caracterizat� prin individualism accentuat, sfidarea autorit��ii �i

libertatea exprim�rii emo�ionale. Acest „ sentimente” de „ a fi chinez” �i „ american” , în

opinia autorilor cercet�rii, sunt fie unidimensionale pentru chinezii n�scu�i în America,

fie independente unele de altele, pentru c� subiec�ii implica�i sunt crescu�i de c�tre

p�rin�i chinezi într-o cultur� american� (expunerea lor la cultura chinez� fiind astfel

limitat� la cîteva contexte). Pentru emigran�ii chinezi, acest sentiment al dublei

apartenen�e poate fi bidimensional sau în leg�tur� bilateral� negativ�, pentru c� în toate

contextele de via��, ei au fost obi�nui�i s� fie „ chinezi” , dar datorit� emigr�rii exist�

situa�ii în care devin „ americani” . Fenomenul evocat se reg�se�te îndeosebi pentru

persoanele care î�i p�r�sesc �ara dup� adolescen��, dup� ce ei �i-au format deja o

identitate chinez�, fiind foarte posibil s� continue a se considera „ chinezi” �i în noua

�ar�, printr-o strategie personal� ce asigur� coeren�a identitar�.

Pentru emigran�ii nou veni�i în America, sentimentul de „ a fi american” poate fi

mai pu�in integrat �i internalizat în conceptul lor de sine decît cel de „ a fi chinez” . Prima

evaluare este mai mult legat� de contextele din via�� în care trebuie s� fie „ americani”

(de exemplu, în mediul �colar), fiind experimentat ca o parte extern� a sinelui

(Baumeister, 1998). Astfel, no�iunea lor de „ a fi americani” se bazeaz� pe angajarea lor

în cultura american�. Cu timpul, ei încep a internaliza identitatea american�, aceasta

devenind o parte intern� a sinelui, convergent� cu idenitatea lor global�. Tendin�a este

valabil� mai mult pentru cei care au sosit în Staele Unite înainte de a-�i forma o

identitate chinez� puternic�. Cu cît perioada �ederii în noua �ar� este mai însemnat�, cu

atît mai contextualizat� �i mai extern� devine identitatea lor originar�.

Studiu de caz – integrarea românilor în mediul multicultural american

Multiculturalismul este tot mai mult o eviden�� atotputernic� a actualit��ii �i,

indiferent de locul unde ne-am afla, omogenitatea popula�iilor e mai degrab� o

construc�ie mitologic� decît o expresie a unei realit��i sociale consfin�ite. De multe ori,

diversitatea popula�iei este privit� ca o bog��ie, sau cel pu�in ca o stare inevitabil�

54

asupra c�reia nu se poate reveni, constatare care hr�ne�te o atitudine multiculturalist�

care coboar� fie în aderare, fie în fatalism.

În Statele Unite, în special dup� cel de-al II-lea R�zboi Mondial, a fost

încurajat� diferen�ierea sub presiunea „ americaniz�rii” emigran�ilor. În SUA, ace�tia

au fost nevoi�i de noul context s� î�i reinterpreteze bagajul cultural cu care au venit,

printr-un proces mai mult sau mai pu�in con�tientizat. Specificul acestei reinterpret�ri

a depins în parte de presiunea mediului, dar �i de intensitatea cu care emigran�ii au

valorificat mo�tenirile culturale ale ��rii de origine. Noul mediu nu a fost întotdeauna

dispus s� accepte elementele culturii emigran�ilor, privite ca ni�te simboluri etnice

împov�r�toare. Societatea majoritar� nu le-a în�eles, le-a g�sit stranii, unele chiar la

limita anecdotei. Mul�i emigran�i au reac�ionat prin încercarea de inserare rapid� în

noul mediu; acest proces fiind adesea incon�tient pentru c�, de obicei, nimeni nu avea

preg�tit� o strategie de adaptare.

Ast�zi, aceast� diferen�iere cultural� nu este doar acceptat� tacit, dar �i bine

primit� ca o expresie a toleran�ei Statelor Unite pentru pluralitate. Exist� con�tiin�a

faptului c� fiecare cet��ean american are o origine etnic� (cu excep�ia „ indienilor

americani” ), c� ei nu pot fi împ�r�i�i în americani „ adev�ra�i” de origine anglo-saxon�

/ „ ceilal�i” , �i c�, în fond, exist� ceva demn de a fi admirat �i apreciat în cultura

fiec�rui grup etnic. Într-un mediu socio-cultural nou, etnicitatea originar� �i forma ei

aparent�, simbolic�, trebuie s� ofere un r�spuns noilor provoc�ri ale mediului, trebuie

s� devin� „ func�ional�” .

Românii au început s� soseasc� în America simultan cu alte grupuri etnice din

sudul �i estul Europei. Cel mai adesea motiva�ia lor era financiar� �i erau anima�i de

dorin�a de a se întoarce acas� cu bani. Cei care au scris despre plecarea românilor în

Statele Unite la începutul secolului al XX-lea au afirmat c� ace�tia au venit cu o

con�tiin�� na�ional� consolidat�. Nu se �tiu prea multe lucruri referitoare la

schimb�rile produse în con�tiin�a etnic� a românilor care au c�l�torit prin ��ri str�ine,

dar far� îndoial� au întîlnit oameni de diferite etnii care treceau prin experien�e

similare �i au lucrat al�turi de al�i emigran�i asem�n�tori cu ei.

Totu�i, s-a observat c� românii au sosit în noua �ar� cu o identitate mai mult

regional� decît na�ional�. Dar, se pare c� dup� Marea Unire din 1918, fervoarea

sentimentului �i identit��ii na�ionale au dep��it identit��ile locale (Galitzi, 1929,

Bobango, 1978 apud Quinlan, 1988, p. 34); oricum, exist� destul de pu�ine informa�ii

cu privire la acest proces complex.

Un alt aspect modest studiat este cel care se refer� la modul în care s-au

raportat românii la mediul ce le-a devenit „ noua cas�” �i la societatea dominant� a

55

protestan�ilor anglo-saxoni, care îi caracterizau pe cei din sudul �i estul Europei în

termeni peiorativi, pe baza unui stereotip etnic �i confesional încet��enit. Se pare c�

într-un asemenea context cristalizarea identit��ii etnice româno-americane a fost

facilitat� în cea mai mare parte de experien�ele din registrul muncii. Nu putem s� nu

men�ion�m existen�a �i importan�a institu�iilor formale române�ti sau româno-

americane, diferitele biserici �i numeroasele asocia�ii de voluntari. Aceste institu�ii au

devenit simbolurile legitim�rii româno-americane �i, în acela�i timp, modalit��ile prin

care diferen�ele religioase �i regionale au putut fi estompate. Cu timpul, în efortul

românilor de a crea un sim� al unit��ii, diversitatea experien�elor în cultura american� a

fost ignorat�. Au fost observate schimb�ri considerabile în rela�iile dintre diferite

grupuri de români, distinctivit��ile regionale �i într-o anumit� m�sur� �i cele religioase

fiind trecute cu vederea, valorificîndu-se sim�ul mai accentuat al unit��ii culturale de

origine.

În urma demersurilor �tiin�ifice care au studiat tema, se poate afirma c�

românii au traversat un proces de transformare a identit��ii, dar în majoritatea

investiga�iilor psihosociologice �i istorice domin� registrul descriptiv în dauna celui

explicativ. Au fost diferen�iate patru perioade ale emigr�rii românilor în America

(Beck, apud Quinlan, 1988, pp.35 –36):

1. Perioada emigran�ilor „ muncitori” – primul „ val” de emigran�i a sosit între

ultimele dou� decenii ale secolului al XIX-lea �i primele dou� decenii ale sec. al XX-

lea.

2. Perioada emigra�iei politice de dup� cel de-al II-lea R�zboi Mondial. Datorit�

comuniz�rii ��rii, interval în care mul�i intelectuali �i politicieni din �ar� au luat drumul

Statelor Unite.

3. Perioada reîntregirii familiale de dup� 1965, din vremea „ României

socialiste” . Motiva�iile emigr�rii în aceast� perioad� au fost combinate, deopotriv�

familiale, politice �i economice.

4. Perioada exilului din jurul anilor ’80, care include un num�r relativ mic de

emigran�i care au fugit, au fost expatria�i sau au c�utat refugiu politic în noua �ar�.

Aceste momente se refer� doar la perioada dinaintea Revolu�iei din 1989. Dup�

acest episod istoric referen�ial, num�rul „ plec�rilor” înspre SUA a crescut datorit�

libert��ii dobîndite, a climatului democratic care facilita plecarea legal� (sau la limita

legii), a situa�iei de incertitudine socio-economic� �i politic� din �ar�. Motiva�iile ce au

stat la baza acestui exod au fost diverse: economice, politice, familiale, în toate

producîndu-se o rea�ezare identitar� major�.

56

Primii români emigran�i au lucrat în diverse tipuri de fabrici, în mine, în

hoteluri, ca servitori sau ca �i buc�tari. Majoritatea emigran�ilor au intrat în noua

societate la nivelul inferior al stratific�rii sociale, fiind nevoi�i apoi s� presteze munci

prost pl�tite, cele mai evitate, �i s� tr�iasc� în cartiere s�race. Cu trecerea timpului,

îns�, unii au reu�it s� urce treptele stratific�rii sociale.

În timp ce au existat multe cazuri de adaptare „ reu�it�” în cultura american�,

au fost �i multe situa�ii de e�ec. Unii s-au întors în �ar� „ cu buzunarele goale” , dup�

încerc�ri nereu�ite. O parte din emigran�i care au avut succes în America s-au întors

acas� cu economiile lor �i le-au investit în �ar�, al�ii au r�mas în noua �ar�. Multe

dintre scrierile despre românii-americani men�ioneaz� conformitatea lor fa�� de

sistemul industrial american. Galitzi citeaz� m�rturia unui b�trîn din Chicago în acest

sens (Galitzi, 1929, apud Quinlan, 1988, pp.37 – 38): „ Nu îmi mai recunosc

cona�ionalii. Ei arat� exact ca �i ceilal�i �i, dac� nu îi aud vorbind limba noastr�, cred

c� sunt polonezi, sîrbi sau irlandezi. B�rba�ii �i-au t�iat must��ile, semnul virilit��ii

masculine. Dar a�a este moda aici. Cu fe�ele lor fine, b�rba�ii arat� ca �i femeile,

precum femeile cu p�rul tuns au o imagine b�ie�easc�. Este lumea întoars� pe dos. Nu

pot s� în�eleg cum pot s� fac� aceste lucruri �i înc� s� sus�in� c� sunt români.”

Aceast� m�rturisire se refer� la schimb�rile produse în stratul exterior al

culturii (înveli�ul mobil), cultura explicit�, ce se concretizeaz� în manifest�ri

observabile, în comportamente nemijlocite �i în opinii conjuncturale. Con�inuturile

acestui strat de suprafa�� sunt mai susceptibile schimb�rii decît cele ale celorlalte dou�

straturi. Stratul de mijloc este reprezentat de atitudinile esen�iale �i normele sociale.

Stratul interior este cel mai profund, reprezentînd nucleul ce cuprinde valorile

fundamentale; este cel mai greu de modelat �i schimbat, fiind �i cel mai greu accesibil,

reunind concep�iile de baz� despre lume �i despre existen�a uman�.

Deena R. Levine et al. (1987) aseam�n� cultura cu un aisberg, întrucît unele

elemente de factur� cultural� ca limba, obiceiurile culinare �i vestimenta�ia pot fi

observate imediat, dar acestea nu constituie decît vîrful icebergului. Exist� mult mai

multe aspecte si forme ale culturii care sunt „ cufundate” adînc în persoan�, la fel cum

cea mai mare parte a icebergului se afla ascuns� sub apele oceanului (Levine, 1987,

apud Pîrlog, 2002, p.189).

În rela�iile interpersonale cu membrii unei culturi diferite, de multe ori nu

suntem con�tien�i de faptul ca a fost înc�lcat� o regul� cultural�, sim�im doar un

anumit disconfort latent. În aparen��, background-ul cultural al cuiva nu pare s� creeze

nici un fel de bariere, dar un gest fugar, o simpl� privire sau poate chiar o pauz� în

conversa�ie poate crea o impresie negativ�, de�i partenerul de rela�ie „ diferit” nu a

57

avut nici cea mai mic� inten�ie de a transmite un mesaj negativ, ac�ionînd pur �i

simplu în concordan�� cu normele implicite ale culturii sale. Problemele �i

interpret�rile gre�ite apar atunci cînd atribuim semnifica�ii comportamentului

„ celuilalt” prin prisma propriei noastre culturi.

În contextul american al pluralismului cultural, emigran�ii sunt confrunta�i nu

numai cu aspectele culturale recunoscute ca apar�inînd culturii americane, ci �i cu alte

manifest�ri culturale apar�inînd grupurilor etnice minoritare, care sunt extrem de

diverse �i fa�a de care statul american dovede�te o toleran�� apreciabil�. Pe tot

parcursul acestui proces, negocierea implicit� între exigen�ele culturale proprii �i

imperativele normative ale culturii integratoare constituie regula care între�ine

metabolismul identitar individual �i colectiv al „ noilor veni�i” .