23

Click here to load reader

16PF Descriere Factori

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: 16PF Descriere Factori

R. B. Cattell

Inventarul de personalitate 16 PF

Ianuarie, 1996

1. R. B. Cattell şi testul său de personalitate

Născut în Anglia, la 19 ani a obţinut la Universitatea din Londra diploma în fizică şi chimie. Spearman şi Bot I-au deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea capacităţilor umane. În 1937 se stabileşte în SUA ca cercetător în subordinea lui Thorndike la Teachers College (Columbia University). Din 1945 este profesor la Universitatea Illinois unde s-a preocupat în special de măsurarea trăsăturilor de personalitate.

Testul 16PF, elaborat pe baza unor cercetări ample ca un instrument matematico-statistic elevat şi rafinat – prin analiză multifactorială – s-a dovedit a fi un instrument valid pentru cunoaşterea oamenilor, fapt pentru care a fost preluat de foarte mulţi psihologi pentru a-l utiliza în diagnosticarea personalităţii.

În 1971 intră şi în România. Iniţial, în România testul a fost tradus şi aplicat unui număr restrâns de subiecţi cunoscuţi, ocazie cu care s-a constatat că instrumentul la care ne referim ar putea fi foarte util pentru populaţia românească, î condiţiile unei bune adaptări la realitatea socială din ţară.

Acţiunea de adaptare a început cu renunţarea, din considerente de timp, la Forma B a testului şi adaptarea Formei A, care a fost aplicată la peste 1000 de subiecţi – cadre de conducere şi specialişti de categorii şi vârste diferite din construcţii. Dintre cei 1000 de subiecţi testaţi, au fost separate la întâmplare peste 300 de profile, pe baza cărora s-a elaborat un nou etalon.

2. Chestionarul

Este conceput în ideea de a furniza informaţii esenţiale referitoare la structura personalităţii subiecţilor investigaţi.

Este alcătuit din 187 de itemi care urmăresc evidenţierea a 16 trăsături de personalitate (factori de personalitate de prim ordin, sau de gradul 1), plus 4 factori de personalitate de gradul al 2-lea1.

Întrebările sunt astfel formulate încât să permită trei variante de răspuns (afirmativ, negativ şi nedecis), excepţie făcând factorul B care solicită un singur răspuns, cel corect.

Cei 16 factori de personalitate vizaţi, dispun de un număr inegal de itemi (13-26) în funcţie de complexitatea şi dificultatea de a putea fi surprinşi prin modul de formulare al acestora. Altfel spus, anumite trăsături de personalitate, mai complexe şi mai dificil de surprins şi evidenţiat, necesită un număr mai mare de întrebări, adresate din perspective diferite.1 Factorii de gradul al 2-lea sunt obţinuţi din cei 16 factori de gradul 1, prin calcul.

1

Page 2: 16PF Descriere Factori

Fiecare item al chestionarului, cotează pentru un singur factor de personalitate.

Toţi itemii dispun de aceeaşi pondere, aspect rezultat din analiza factorială efectuată de autor.

În funcţie de maniera în care sunt formulate întrebările, de sensul polarizării acestora, cotarea se face în felul următor:- când polarizarea este pozitivă, prima variantă de răspuns este cotată cu 2

puncte, a doua variantă cu un punct şi a treia variantă cu 0 puncte.- când polarizarea este negativă, varianta a treia este cotată cu 2 puncte, a doua

variantă cu un punct şi prima cu 0 puncte. Fac excepţie de la această regulă itemii de la factorul B (inteligenţă) care sunt cotaţi cu un punct pentru rezolvarea corectă şi cu 0 puncte pentru rezolvarea incorectă.

Subiecţii cărora li se aplică acest chestionar, în funcţie de variantele de răspuns pe care le aleg, pot obţine între zero şi maximum de puncte pentru fiecare factor de personalitate.

Itemii sub forma întrebărilor formulate, au fost repartizaţi în aşa fel încât să prezinte o variaţie pentru subiecţi.

Chestionarul a fost astfel întocmit, încât să reducă pe cât posibil riscul simulării deliberate, majoritatea întrebărilor fiind indirecte, legate de aspecte cărora subiectul nu le sesizează relaţia cu însuşirea de personalitate vizată, dar despre care se ştie, prin studiul corelaţiilor, că o testează.

Aplicarea chestionarului 16 PF se poate face individual sau colectiv, potrivit instrucţiunilor cuprinse în primele 2 pagini ale caietului de întrebări. Timpul de aplicare este variabil, în funcţie de subiecţii examinaţi. Persoanelor care citesc mai repede le sunt suficiente cca. 60 minute pentru parcurgerea şi completarea întrebărilor, celor cu posibilităţi mai reduse le sunt necesare cca. 120 minute. În general, este bine să se ia în calcul o marjă de timp de 120 minute pentru aplicarea probei 16 PF, inclusiv timpul necesar instruirii în vederea aplicării.

2

Page 3: 16PF Descriere Factori

3. Descrierea factorilor de personalitate investigati si semnificatia valorilor acestora

Interpretarea factorilor de prim ordin (PRIMARI)

FACTORUL A (SCHIZOTIMIA – CICLOTIMIA)SCHIZOTIMIA descrie un tip de caracter normal închis în sine, hipersensibil,

deşi în aparenţă rece, tinzând spre inhibiţie. CICLOTIMIA exprimă o dispoziţie spre o evoluţie tonico-afectivă ciclică

cu alternanţe între stări active, euforice şi depresive, atonie. Iată însuşirile bipolare evidenţiate: distanţă–apropiere, “răceală”–“căldură”, rigiditate–adaptabilitate, bănuială–încredere, duritate–maleabilitate, indiferenţă–interes faţă de alţii, opozanţă (critic)–conlucrabilitate (serviabilitate), “depărtare”–“apropiere”, dispreţuire–preţuire.

– A = Notele mici la factorul A exprimă:Rezervă, detaşare, tendinţă de critică, distanţare, scepticism, rigiditate,

dispreţ. Persoanele care obţin note mici preferă lucrurile în locul oamenilor, le place să lucreze singure, evitând confruntările, sunt exigenţi şi rigizi în normele personale, sunt critici, opozanţi şi duri.

+ A = Notele mari exprimă:“Deschidere”, “căldură”, afectuozitate, un caracter plăcut, agreat.

Persoanele din aceasta categorie sunt apropiate, primitoare, tandre, amabile, capabile să-şi exprime emoţiile, dispun de capacitate de adaptare, sunt sensibile şi se interesează de alţii. Au preferinţe pentru profesiunile cu posibilităţi de contacte personale, organizând cu plăcere activităţi colective şi participă la ele, sunt generoşi în relaţiile personale şi nu le este frică de critică.

FACTORUL B (NIVELUL INTELECTUAL)Vizează nivelul intelectual: cultivat–necultivat, perseverenţa–lipsa

perseverenţei sau delăsarea, conştiinţa valorii şi conştiinciozitatea-ignoranţa şi lipsa de scrupule.

– B = Notele mici exprimă:O inteligenţă “discretă”, o gândire concretă, lentoare spirituală (“cade greu

fisa”) atunci când este vorba de înţelegere şi învăţare, este “greoi” şi înclinat spre o interpretare concretă şi literală (liberală???) a fenomenelor. Această situaţie poate să fie reflexul unei instruiri şi educaţii neadecvate, sau efectul unei sărăcii intelectuale de ordin psihopatologic.

+ B = Notele ridicate reflectă:Un nivel intelectual ridicat, exprimat de o gândire abstractă, dezvoltată

(capacitatea de a opera cu noţiuni din ce în ce mai abstracte, de a opera cu simboluri, de a sesiza rapid aspectele esenţiale dintre lucruri şi fenomene, de a găsi soluţii, etc).

3

Page 4: 16PF Descriere Factori

FACTORUL C (FORŢA EULUI)Exprimă forţa Eului în termeni psihoanalitici, vizând următoarele aspecte

bipolare: intoleranţă-toleranţă la frustrare, imaturitate-maturitate emoţională, stabilitate–instabilitate emoţională, nervozitate–calm, astenie–tonicitate psihică, linişte–agitaţie.

– C = Note mici la factorul C, exprimă.Un caracter emotiv, nestatornic, agitat, influenţabil, impresionabil, iritabil,

nesatisfăcut.

+ C Note mari la factorul C, exprimă:Un caracter stabil emoţional, maturitate, calm, realism şi capacitatea de a

susţine moralul altora.

FACTORUL E (Subordonare – Dominare)Se referă la subordonare–dominare, influenţă, exprimând supunere–

dominare, siguranţă de sine–nesiguranţă, independenţă–dependenţă în opinii, amabilitate–severitate, naturaleţe în comportare-seriozitate afectată (nenaturală), comformism– noncomformism, siguranţă (neşovăire)–nesiguranţă (uşor încurcat, tulburat), capacitate-incapacitate de a capta atenţia.

– E = Notă mici la factorul E, exprimă: Modestie, supunere, conformism, linişte, acomodare. Cu alte cuvinte,

tendinţa de a ceda uşor altora, de a fi docil, simţ dezvoltat al culpabilităţii şi obsesie faţă de convenienţe.

+ E = Note mari la factorul E, exprimă: Siguranţa de sine, caracterul independent, dominant, încăpăţânarea şi

tendinţa spre agresivitate, independenţa în opinii şi tendinţa de a face ceea ce doreşte, oponenţă şi autoritarism.

FACTORUL F (Impulsivitatea)Vizează expansivitatea exprimată de comunicativitate–taciturnie,

însufleţire–lipsă de însufleţire (deprimare), vioiciune–lentoare.

– F = Notele mici la factorul F, exprimă:Prudenţa, gravitatea, seriozitatea, rezerva, introspecţia. Oamenii din

această categorie au tendinţă spre îndărătnicie, pesimism, spre o prudenţă excesivă şi aroganţă.

+ F = Notele mari la factorul F, exprimă:Indiferenţă, nepăsare, entuziasm, impulsivitate. Persoanele din această

categorie sunt vesele şi voioase, vorbăreţe, deschise şi sincere. Atrag privirile altora pentru a fi alese lideri.

4

Page 5: 16PF Descriere Factori

FACTORUL G (Forţa SupraEului)Se referă la forţa Supra-Eului, la regulile de convieţuire socială, punând în

evidenţă respectul–eludarea regulilor, hotărârea–nehotărârea, responsabilitatea–fuga de răspundere, maturitatea emoţională–nerăbdarea (pretenţiozitatea), stabilitatea în conduită (activ, harnic)–instabilitatea (delăsător, leneş), prevenitor cu alţii–neprevenitor, etc.

– G = Notele mici la factorul G, exprimă:Oportunism, ocolirea regulilor şi legilor, lipsa simţului datoriei sau

tendinţa de delăsare şi neglijenţă. Oamenii din această categorie nu fac eforturi pentru a participa la acţiunile colective manifestând independenţă de orice influenţă a grupului. Sunt toleranţi la tensiuni psihice.

+ G = Notele mari la factorul G, exprimă: Onestitate, integritate morală, perseverenţă, seriozitate şi atenţie la regulile

de convieţuire. Cei ce fac parte din această categorie sunt exigenţi, cu un simţ al datoriei şi responsabilităţii ridicat, sunt prevăzători, conştiincioşi, moralizatori, preferând tovărăşia oamenilor serioşi şi harnici decât a celor amuzanţi.

FACTORUL H (Timiditate – Îndrăzneală)Vizează timiditatea–îndrăzneala, cu cortegiile care le însoţesc: tendinţa de

întoarcere spre sine (interiorizare)–sociabilitatea, prudenţa–îndrăzneala, interes viu pentru sexul opus–lipsa de interes pentru sexul opus, conştiinciozitate–superficialitate, sentimente şi interese artistice–lipsa acestor sentimente şi interese, rezonanţă afectivă–“răceală” sau lipsă de rezonanţă afectivă.

– H = Notele mici la factorul H, exprimă:Timiditate, atitudine timorată, neîncredere în forţele proprii, prudenţa

excesivă. Asemenea oameni încearcă să treacă neobservaţi, au sentimente de inferioritate exprimându-se nesigur şi cu reţinere, exteriorizându-se greu. Nu agreează profesiile care presupun contacte personale, iar în relaţiile cu semenii lor preferă cercuri restrânse de prieteni. Prezintă dezinteres pentru persoanele de sex opus.

+ H = Note mari la factorul H, exprimă:Îndrăzneală, destindere, spontaneitate, sociabilitate. Persoanele din această

categorie dispun de o puternică rezonanţă afectivă, acceptând cu uşurinţă refuzurile nedelicate ale unora sau situaţii conflictuale dificile greu, de suportat. Sunt persoane întreprinzătoare, acordă un interes viu pentru persoanele de sex opus, petrecându-şi mult timp vorbind.

FACTORUL I (Raţionalitate – Afecţiune), Evidenţiază următoarele aspecte bipolare: maturitate emoţională–

imaturitate emoţională, independenţă–dependenţă în gândire, satisfacţie de sine–insatisfacţie, asprime (uneori criticism)–amabilitate (apropiere), simţ artistic–lipsa simţului artistic.

5

Page 6: 16PF Descriere Factori

– I = Notele mici la factorul I, exprimă:Realism şi uneori duritate, satisfacţie în legătură cu propria persoană,

raţionalitate. Persoanele cu notă scăzută se caracterizează prin spirit practic, independenţă şi sunt capabile să-şi asume responsabilităţile. Sunt sceptice, au tendinţă spre insensibilitate, duritate, cinism şi dispreţuire. Le plac activităţile cu caracter practic.

+ I = Notele mici la factorul I, exprimă:Tandreţe şi dependenţă afectivă, sensibilitate exagerată şi imaturitate

afectivă. Persoanele cu note ridicate sunt visătoare, depinzând afectiv de alţii şi solicită atenţie din partea altora, nedispunând de simţul practic. Au aversiune pentru persoanele mai puţin rafinate sau pentru aspectele triviale. Sunt predispuse să coboare moralul unui grup printr-o atitudine infantilă negativă.

FACTORUL L (Încredere – Suspiciune) Exprimă următoarele caracteristici contrare: tendinţa spre invidie–lipsa de

invidie, timiditatea şi ruşinea–îndrăzneala şi chiar neruşinarea, vioiciunea–morocănozitatea (ursuzitatea), adaptabilitatea–rigiditatea, interesul faţă de alţii–indiferenţa faţă de alţii.

– L = Notele mici la factorul L, exprimă:O atitudine încrezătoare, acomodare (adaptabilitate???), capacitatea de

contacte personale, lipsa invidiei, preocupare faţă de soarta altora, capacitate de a lucra în echipă.

+ L = Notele mari la factorul L, exprimă:Suspiciune (bănuială), rigiditate, interes faţă de problemele personale

(egoism, egocentrism), dezinteres faţă de alţii, neputinţa de a lucra în echipă (nu este suportat de către coechipieri datorita atitudinilor acestuia).

FACTORUL M (Aspecte practice)Exprimă preocuparea–ignoranţa faţă de aspectelepractice. Vizează

următoarele aspecte contrare: convenţionalism–neconvenţionalism, logicul–imaginativul, însuşirea de a exprima încredere–lipsa acestei însuşiri, elocvenţa–inelocvenţa, “sângele rece”–emotivitate exagerată.

– M = Notele mici la factorul M, exprimă:Spiritul practic, scrupulozitate, conventionalism, corectitudine. Persoanele

din această categorie sunt grijulii în a face “ceea ce se cuvine”, acordând o atenţie deosebită problemelor practice, neacţionând la întâmplare, interesându-se de detalii, autocontrolându-se exagerat, dând dovadă de “sânge rece” în caz de pericol, uneori le lipseşte imaginaţia.

+ M = Notele mari la factorul M, exprimă:Puţină preocupare de convenienţe, originalitate şi ignoranţă faţă de

realităţile cotidiene. Persoanele care obţin note ridicate sunt preocupate de idei măreţe, neglijând oamenii şi realităţile materiale. Uneori apar extravaganţe

6

Page 7: 16PF Descriere Factori

dispunând la reacţii emoţionale violente. Pot să împiedice acţiuni colective în virtutea calităţilor lor.

FACTORUL N (Clarviziune – Naivitate)Se referă la clarviziune–naivitate după cum urmează: cutezanţă (viclenie)–

neîndemânare şi naivitate, interes faţă de alţii–dezinteres faţă de alţii şi interes faţă de sine, satisfacţie–insatisfacţie, comportare naturală şi tendinţă spre cinste şi corectitudine-abilitate, subtilitate, viclenie.

– N = Notele mici la factorul N, exprimă:Un caracter drept natural, sentimental, naiv. Persoanele din aceasta

categorie sunt spontane, uneori repezite şi stângace în “a face curte” şi a se face plăcute.

+ N = Note mari la factorul N, exprimă:Abilitate, subtilitate, perspicacitate, cutezanţă, interes, viclenie. Asemenea

persoane dispun de capacitate de analiză şi sinteză ridicate, fiindu-le străin sentimentalismul. Adoptă în activitatea lor şi în relaţiile cu alţii maniere intelectualiste, încercând să epateze pentru atingerea scopului.

FACTORUL O (Calm – Nelinişte)Oferă informaţii referitoare la calm şi nelinişte.

– Q = Notele mici la factorul O, exprimă:Calm (armonie, linişte) şi încredere. Asemenea persoane manifestă o

atitudine generală de indiferenţă, încredere puternică în forţele proprii, siguranţă în posibilitatea lor de a-şi rezolva problemele.

+ Q = Notele mari la factorul O, exprimă: Nelinişte, agitaţie, deprimare şi tendinţă de culpabilitate. Asemenea

persoane dispun de presentimente şi “gânduri negre”. În situaţii dificile, prezintă nelinişte infantilă; se simt persecutate şi eliminate din grup şi incapabile să se integreze.

FACTORUL Q1 (radicalism – Conservatorism)Pune în evidenţă radicalismul sau conservatorismul.

– Q1 = Notele mici la factorul Q1 exprimă:Conservatorismul, definit prin următoarele caracteristici: conformism şi

toleranţă la deficienţele şi dificultăţile tradiţiei, încredere în ceea ce a apucat să creadă, accepţiune faţă de toate “adevărurile primare” în ciuda contradicţiilor, chiar când posibilitatea de îmbunătăţire este evidentă; prudenţă şi suspiciune faţă de orice idee nouă, ceea ce determină întârzierea sau opoziţia faţă de orice schimbare.

7

Page 8: 16PF Descriere Factori

+ Q1 = Notele mari la factorul Q1 exprimă:Radicalismul, caracterizat prin: spirit novator, sesizare şi critica a tot ceea

ce e vechi şi perimat, libertate în gândire şi acţiune, scepticism faţă de ideile vechi, capacitate de a suporta bine inconvenientele şi schimbarea; interes pentru probleme intelectuale şi îndoială faţă de aşa-zisele “adevăruri esenţiale”.

FACTORUL Q2 (Dependenţă – Independenţă faţă de Grup)Oferă informaţii despre atitudinea de dependenţă–independenţă faţă de

grup.

– Q2 = Notele mici cal factorul Q2, exprimă:Dependenţă socială şi ataşament faţă de grup, preferinţă pentru muncă şi

decizii în colectiv. Persoanelor cu note scăzute la acest factor le place ca societatea (grupul) să-i aprobe şi să-i admire, au tendinţa de a urma calea majorităţii întrucât le lipsesc soluţiile personale.

+ Q2 = Notele mari la factorul Q2, exprimă:Hotărâre şi independenţă socială. Asemenea persoane fac opinie separată,

fără a arăta dependenţă faţă de alţii, nu pentru că nu I-ar simpatiza, ci pentru că nu au nevoie de aprobarea şi susţinerea lor.

FACTORUL Q3 (Integrarea)

– Q3 = Notele mici la factorul Q3, exprimă:Lipsa de autocontrol, conflictul cu sinele, neglijarea convenienţelor şi

supunerea faţă de impulsuri, neglijenţă faţă de cerinţele vieţii sociale. Asemenea persoane nu sunt prea prevenitoare, nici scrupuloase sau cugetate; uneori se simt neadaptate.

+ Q3 = Notele mari la factorul Q3, exprimă:Un autocontrol ridicat, formalism si conformism faţă de anumite idei

personale, tendinţă spre circumspecţie. Persoanele cu note ridicate dispun de “amor propriu”, sunt vanitoase şi ţin la reputaţia lor, uneori sunt îndărătnice.

FACTORUL Q4 (Tensiunea energetică)

– Q4 = Notele mici la factorul Q4, exprimă:Destindere, linişte, apatie, mulţumire şi nepăsare, lipsa sentimentului de

frustrare. Persoanele din această categorie pot ajunge leneşe, neeficiente, în măsura în care le lipseşte ambiţia; denotă experienţă modestă.

+Q4 = Notele mari la factorul Q4, exprimă:Încordare, frustrare, iritare, surmenaj. Evidenţiază persoane surescitabile,

agitate, neliniştite, irascibile. Asemenea persoane, deşi sunt surmenate, nu pot rămâne inactive. În grup, nu contribuie decât în foarte mică măsură la coeziunea acestuia, la disciplină sau la conducere. Insatisfacţia acestor persoane reflectă un exces de energie stimulată dar nedescărcată, neinvestită.

8

Page 9: 16PF Descriere Factori

4. Factorii de ordinul doi

(1) Adaptabilitatea – Anxietatea;(2) Introversia – Extraversia;(3) Dinamismul – Inhibiţia;(4) Independenţa – Supunerea.

Calculul notelor standard la factorii de ordinul doi, se face după cum urmează:???????

(1) Adaptabilitatea – Anxietatea;

2 X Nota “L” +3 X Nota “O” +4 X Nota “Q4” -2 X Nota “C” -2 X Nota “H” -2 X Nota “Q3” +

Constanta 34Suma rezultată se împarte la 10

(2) Introversia – Extraversia;

2 X Nota “A” +3 X Nota “E” +4 X Nota “F” +5 X Nota “H” -2 X Nota “Q2” -

Constanta 1Suma rezultată se împarte la 10

(3) Dinamismul – Inhibiţia;

2 X Nota “C” +2 X Nota “E” +2 X Nota “F” +2 X Nota “N” -4 X Nota “A” -6 X Nota “I” -2 X Nota “M” +

Constanta 69Suma rezultată se împarte la 10

9

Page 10: 16PF Descriere Factori

(4) Independenţa – Supunerea.

4 X Nota “E” +3 X Nota “M” +4 X Nota “Q1” +4 X Nota “Q2” -3 X Nota “A” -2 X Nota “G” -

Constanta 4Suma rezultată se împarte la 10

5. Aspecte metodologice ale testului

FIDELITATEAFidelitatea chestionarului a for verificată prin retestarea a 152 de subiecţi

testaţi, după o perioadă de circa 6 luni. Cu acest prilej, se constată la toţi subiecţii examinaţi că se menţin aceleaşi tendinţe ale valorilor însuşirilor de personalitate la ambele testări, deşi la nici un subiect nu s-au obţinut tablouri identice în ceea ce priveşte notele brute.

VALIDITATEAValiditatea chestionarului rezultă din coeficientul mare de coincidenţă

între valorile obţinute prin testarea subiecţilor şi imaginea furnizată de persoane care cunoşteau subiecţii examinaţi. În acest sens, s-au consultat 86 de persoane, care au fost solicitate să indice, în note de la 1 la 10, nivelul celor 16 factori de personalitate, în funcţie de modul în care I-au perceput. Transformând aceste note în calificative, s-a obţinut o coincidenţă de 71% cu nivelurile rezultate prin testare; 22% din informaţii indicând niveluri din treptele proxime /superioare sau inferioare) ale profilului rezultat prin testare.

Cât priveşte validitatea celor patru indicatori sintetici, s-a solicitat opinia a 82 de subiecţi testaţi pentru a confirma sau infirma nivelul acestora. Pentru 93% dintre subiecţi s-au recunoscut, confirmând valabilitatea testului; aproape 7% au afirmat că cifrele nu reflectă o situaţie strictă.

10

Page 11: 16PF Descriere Factori

SENSIBILITATEASensibilitatea pusă în evidenţă de repartiţia rezultatelor este exprimată în

valorile cuprinse în tabelul de mai jos, valori obţinute prin testarea unui număr de 152 de subiecţi.

Factorii depersonalitate

Distribuţia subiecţilor pe factori şi nivelFS S M R FR

A 15 28 72 25 12B 9 23 76 29 15C 11 27 74 30 10E 14 25 73 29 11F 10 23 79 27 13G 11 30 69 28 14H 9 26 81 24 12I 10 29 79 24 10L 14 30 70 27 11M 15 24 70 30 13N 12 30 75 25 10O 11 27 77 23 14Q1 13 24 79 21 15Q2 11 22 73 25 11Q3 9 29 79 23 12Q4 10 25 79 24 14

După cum se poate observa, rezultatele obţinute se repartizează astfel încât respectă regula normalităţii şi exigenţele referitoare atât la numărul de subiecţi, cât şi la diferenţa mică dintre subiecţii testaţi.

11

Page 12: 16PF Descriere Factori

6. Grila testului

Factori depersonalitate

Nota brută maximă (puncte)

Poziţia răspunsului cotat cu două puncte(a) (b) (c)

A 20 3, 52, 101, 126, 176

- 26, 27, 51, 76, 151

B 13 152, 177, 178 28, 53, 54, 78, 103, 128

77, 102. 127, 153

C 26 4, 30, 55, 104, 105, 130, 179

- 5, 29, 79, 80, 129, 154

E 26 7, 56, 131, 155, 156, 180, 181

- 6, 31, 32, 57, 81, 106

F 26 33, 58, 83, 132, 133, 182, 183

- 8, 82, 107, 108, 157, 158

G 20 109, 134, 160, 184, 185

- 9, 34, 59, 84. 159

H 26 10, 36, 110, 111, 135, 136, 186

- 35, 60, 61, 85, 86, 161

I 20 12, 37, 112, 138, 163

- 11, 62, 87, 137, 162

L 20 38, 88, 113, 114, 164

- 13, 63, 64, 89, 139

M 26 39, 40, 65, 91, 115, 116, 140

- 14, 15, 90, 141, 165, 166

N 20 17, 42, 117, 142, 167

- 16, 41, 66, 67, 92

O 26 18, 43, 69, 94, 118, 119, 143

- 19, 44, 68, 93, 144, 168

Q1 20 20, 46, 70, 145, 169

- 21, 45, 95, 120, 170

Q2 20 47, 71, 72, 146, 171

- 22, 96, 97, 121, 122

Q3 20 48, 73, 98, 148, 173

- 23, 24, 123, 147, 172

Q4 26 49, 50, 74, 99, 124, 149, 174

- 25, 75, 100, 125, 150, 175

Excepţie face factorul “B” care, indiferent de poziţia sa, va fi cotat doar cu un punct. Toţi ceilalţi factori vor primi un punct pentru varianta (b) şi zero sau două puncte, în funcţie de grilă, pentru variantele (a) şi (c).

12

Page 13: 16PF Descriere Factori

7. Modul de utilizare

Pentru prelucrarea tradiţională, testul va fi utilizat în următoarele etape:(1) Se aplică chestionarul subiecţilor, utilizând caietul cu întrebări şi foaia de

răspuns detaşabilă pe care se vor marca răspunsurile alese de subiecţi. ESTE INTERZISĂ ORICE ÎNSEMNARE PE CAIETUL CU ÎNTREBĂRI. TOATE RĂSPUNSURILE SE VOR DA NUMAI PE FOAIA DE RĂSPUNSURI.

(2) Se aplică grilele şi se notează punctajul obţinut pentru fiecare factor de personalitate sub forma notelor brute, care vor fi trecute în rubricile NOTE B de pe foaia de profil.

(3) Se confruntă nota brută a fiecărui factor cu etalonul şi se obţine nota standard, ce se va consemna pe foaia de profil, alături de nota brută, în rubrica NOTA S.

(4) Se va face un “x” pe profil, în dreptul notei standard a fiecărui factor de personalitate.

(5) Se vor uni toate semnele “x” înscrise pe profil, obţinându-se profilul de personalitate al subiectului.

(6) Se va citi şi interpreta profilul de personalitate conform manualului de interpretare.

Pentru ceilalţi patru factori de personalitate de ordinul doi (sintetici), se va calcula valoarea factorilor potrivit instrucţiunilor, apoi se va face interpretarea lor conform etalonului pentru factorii de ordinul doi.

13

Page 14: 16PF Descriere Factori

ANEXA 1

Etalonul testului pentru cei 16 factori de personalitate

Factori depersonalitate

Foarte scăzut(FS)

Scăzut (S)

Mijlociu (M)

Ridicat (R)

Foarte ridicat (FR)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10A 0-1 2-4 5-6 7 8-9 10 11 - 12 13-14 19-20

B 0-3 4-5 6 7 8 9 - 10 11 12 13

C 0-5 6-7 8-9 10-11 12-13 14-15 16-17 18 19 20-21 22-26

E 0-3 4-5 6 7-9 10 11 12 13-14 15-16 17-19 20-26

F 0-2 3-4 5 6 7-8 11 12 13 14-17 18 19-26

G 0-6 7-9 10-11 12 13-14 15 16 17 18 - 19-20

H 0-4 5-6 7-8 9-10 11 12-13 14-15 16-17 18-21 22-24 25-26

I 0-2 3-4 5 6-8 9 10 11-12 13 14 15-17 18-20

L 0-2 3-4 5 6 7 8 9 10-11 12 13-14 15-20

M 0-3 4-5 6-7 8 9-10 11 12 13 14 15-16 17-26

N 0-5 6 7 8 9 10 11 12 13 14-16 17-20

O 0-2 3-4 6 7 8-9 10-11 12 13-14 15 16-21 22-26

Q1 0-2 3-4 5 6 7-8 9 10 11 12 13-14 15-20

Q2 0-2 3-4 5 6 7-8 9 10-11 12 13-14 15 16-20

Q3 0-4 5-6 7-9 10 11 12-13 14 15 16 17 18-20

Q4 0-3 4-5 6-7 8 9-10 11-12 13-14 15-16 17 18-21 22-26

ANEXA 2

Etalonul testului pentru factorii de ordinul doi

Valorile cuprinse între 13 şi 16 la Introversie-Extraversie exprimă ambivertismul. Valorile sub 13, indică introversia, iar cele peste 16, extraversia.

Factori de ordinul doi

NivelulFoarte scăzut Scăzut Mediu Ridicat Foarte

ridicatAdaptare – Anxietate

(-2,0) – (-1,7) (-1,6) – 2,4 2,5 – 6,7 6,8 – 10,4 Peste 10,5

Dinamism – Inhibiţie

(-5,1) – (-0,7) (-0,6) – 2,3 2,4 – 5,8 5,9 – 8,3 Peste 8,4

Introversie – Extraversie

(-3,1) – 7,8 7,9 – 13,0 13,1 – 16,3 16,4 – 19,9 Peste 20,0

Independenţă – Supunere

(-5,0) – 5,5 5,6 – 8,0 8,1 – 10,0 10,1 – 13,5 Peste 13,6

14

Page 15: 16PF Descriere Factori

Chestionar 16PF – Foaie de profil

Numele şi prenumele ____________________________Forma_______________Sexul_____Examinator_______________________Data examinării___________Data naşterii_______________________________________________________Adresa ___________________________________________________________

Factori Note Etalonare în 11 claseB S Note joase (mici) ******************************* Note ridicate (mari)

A Rezervat, detaşat, critic, rece (anterior schizotimic)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Deschis, călduros, înţelegător, conlucrant (anterior ciclotimic)

B Mai puţin inteligent, raţionament concret

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Inteligenţă vie, capacitate de abstractizare

C Stabilitate emoţională scăzută, hipersensibilitate (eu

slab)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Stabilitate emoţională puternică, calm, face faţă realităţilor (eu puternic)

E Modest, umil, blând, amabil, împăciuitor, supus

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Caracter afirmat, agresiv, încăpăţânat, autoritar, domină

F Moderat, prudent, taciturn, închis în sine

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Impulsiv, entuziast, vesel

G Nepăsător, indiferent, oportunist

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Conştiincios, stăruitor, serios, cu simţul datoriei

H Timid, timorat, neîncrezător 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Cutezător, întreprinzător, sociabil

I Dur şi realist, contând pe el însuşi

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Delicat, tandru, sensibil, depinzând afectiv

L Încrezător, înţelegător, conlucrant

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Neîncrezător, îndărătnic, perseverent

M Practic, conştiincios, formalist

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Imaginativ, boem, visător

N Drept, naiv, sentimental, natural, firesc

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Abil, şiret, perspicace, clarvăzător, lucid

O Calm, liniştit, încrezător în sine, senin

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Neliniştit, îngrijorat, depresiv

Q1 Conservator, respectuos cu ideile stabilite

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Deschis, sincer, spirit critic, liberal, generos

Q2 Dependent de grup, fidel grupului

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Independent, nu are nevoie de alţii, se bazează pe sine, pe

resursele personaleQ3 Caracter necontrolat,

integrare slabă, puţin preocupat de convenţii

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Controlat, prudent în raporturile sociale, cu amor

propriuQ4 Destins, calm, tonus scăzut 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Încordat, sentiment de

frustrare, depăşit de evenimente, tonus ridicat

15