54
100 de cărţi pe care le-am citit şi ce am învăţat din fiecare 1. You are not so smart David McRainey Suntem mai uşor de influenţat şi de manipulat decât credem, iar această carte îţi arată în ce fel se întâmplă asta. 2. Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman

100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

100 de Cărţi

Citation preview

Page 1: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

100 de cărţi pe care le-am citit şi ce am învăţat din fiecare

1. You are not so smart – David McRainey

Suntem mai uşor de influenţat şi de manipulat decât credem, iar această carte îţi arată în ce fel se

întâmplă asta.

2. Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman

Page 2: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Sistemul rapid = emoţional. Sistemul lent = raţional. Mai întâi decidem emoţional, apoi ne

justificăm alegerile cu logică, creându-ne poveşti în care să credem.

3. A da şi a lua – Adam Grant

Page 3: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Donatorii deştepţi sunt în vârful piramidei succesului. Donatorii mai puţin deştepţi, sunt la baza

piramidei succesului. Cartea îţi spune de ce se întâmplă asta.

4. Adevărul cinstit despre necinste – Dan Ariely

Page 4: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Oamenii se distanţează de minciunile şi neregulile mici pe care ei le fac, căutând justificare,

astfel încât să se descotorosească de orice vină.

5. This will make you smarter – editată de John Brockman

Page 5: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Să fii inteligent poate să fie definit în mai multe feluri în care te aşteptai. Fiecare om deştept are

propria lui definiţie despre inteligenţă.

6. The Power of habit – Charles Duhigg

Page 6: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Obiceiurile ne definesc viaţa, iar noi ne definim obiceiurile. Schimbându-ţi obiceiurile, îţi

schimbi viaţa.

7. Musai List – Octavian Pantiş

Page 7: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Cum se mănâncă un elefant? Bucăţică cu bucăţică. Cea mai bună zi în care să începi să îţi

mănânci elefantul a fost ieri.

8. Startup de 100$ – Chris Guillebeau

Ai nevoie doar de o idee şi de curaj ca să începi o afacere, banii vor veni ei de undeva.

9. The Personal MBA – Josh Kaufman

Page 8: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Învaţă cam tot ce te învaţă profesorii de MBA într-o săptămână, la preţ de 2 KFC-uri.

10. O singură şcoală pentru toată lumea – Salman Khan

Khan Academy este poate cea mai bună platformă educaţională din lume, iar Salman Khan, unul

dintre cei mai modeşti oameni influenţi din lume.

11. Confesiunile unui vorbitor în public – Scott Berkun

Page 9: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Nu e atât de greu să vorbeşti în public, dar nu este aşa uşor să faci bani serioşi din treaba asta. Se

câştigă bani buni, mai ales dacă reuşeşti să îţi creezi relaţii bune cu cei care organizează

evenimente. PS: dacă scrii câteva cărţi, o să fie mai uşor să primeşti slujbe de public speaking.

12. The Element – Sir Ken Robinson

Trebuie să găseşti acel element care te face “să dansezi”. Din acel moment munca ta va deveni o

joacă.

13. Memoria inteligentă – Joshua Foer

Cu dedicare şi cu exerciţiu, într-un an poţi face ce a făcut Joshua Foer (să câştigi un campionat

naţional de memorie).

14. The Paleo Solution – Robb Wolf

Page 10: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Aproape tot ceea ce mâncăm în ziua de astăzi ne omoară încet încet. În Paleolitic, oamenii

mureau din cauza prădătorilor, acum mor din cauza alimentaţiei.

15. Open – Andre Agassi

Habar nu ai ce îi trecea prin cap lui Agassi când juca tenis. Indiciu: nu se gândea la tenis.

16. Kitchen Confidential – Anthony Bourdain

Page 11: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Bucătăriile restaurantelor de “5 stele” sunt pline de oameni cu moravuri uşoare. PS: chiar nu vrei

să ştii ce se întâmplă în bucătărie.

17. Quiet – Susan Cain

Persoana care tace într-un grup zgomotos, de obicei e mai deşteaptă şi are idei mai bune decât

tine. Nu o desconsidera doar pentru că nu ţipă mai tare decât tine.

18. Starea de flux – Mihaly Csikszentmihalyi

Page 12: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Fă totul posibil să atingi starea de flow şi din acel moment timpul va deveni relativ.

19. The Inner Game of Tennis – Timothy Gallwey

Învinge vocea din interiorul tău şi îi vei invinge pe toţi la orice sport.

20. Mastery – Robert Greene

Page 13: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Măiestria necesită timp, atenţie şi multă muncă. Dacă vrei să devii un maestru trebuie să

antrenezi serios timp de câteva ore/zi. Cu cât eşti mai concentrat, cu atât vei învăţa mai repede.

21. Codul talentului – Daniel Coyle

Măreţia nu este născută, ea este crescută. Dacă vrei să înveţi cum, citeşte această carte.

22. Buzz Marketing – Mark Hughes

Toţi vor vorbi cu plăcere despre tine, trebuie doar să le dai un motiv ca să facă asta.

Page 14: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

23. Afacerile, dezbrăcate – Sir Richard Branson

Angajează oameni mai deştepţi decât tine. Lucrează în echipe mici. Pe Richard Branson ar trebui

să îl cheme Richard Brandson.

24. Blink – decizii mai bune în 2 secunde – Malcom Gladwell

Page 15: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Deja te-ai decis să citeşti sau nu această carte doar citind titlul. Hai, recunoaşte!

25. Richard Branson – autobiografia

Page 16: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Branson e cel mai cool businessman de pe planeta. A, şi e dislexic. Deci se poate!

26. Buyology – Martin Lindstrom

Creierul nostru ne joacă feste. Ştie lucruri pe care noi nu le ştim. Suntem ai naibii de emoţionali.

27. Cercurile inovaţiei – Tom Peters

Page 17: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Inovează. Inovează. Inovează. Daţi-i naiba pe concurenţi. Fă-ne viaţa mai bună!!!!!!!!!!

28. Coaching pentru performanţă – John Whitmore

Concentrează-te pe cum, că îşi dea seama el ce şi când trebuie să facă. Multe dintre probleme pot

fi rezolva prin întrebări deştepte.

29. Drive – Daniel Pink

Page 18: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

“Ecuaţia drive-ului” Drive = autonomie x măiestrie x scop.

30. Efectul de halou – Phil Rosenzweig

Page 19: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Fă ceva bine. Lumea te va lăuda. Fă ceva rău, lumea te va blama. În ambele situaţii efectul de

halou e de vină.

31. În reţea – Lisa Gansky

Pune un bun de valoare la comun. Creează o reţea. Analizează datele generate de reţea.

Îmbunătăţeşte reţeaua. Mulţumeşte comunitatea.

32. Rework – Jason Friend, David Heinemeier Hansson

Page 20: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Nu te mai raporta la competiţie. Angajează atunci când doare. Rezolvă-ţi propriile probleme.

Planurile sunt doar nişte acte de ghicire.

33. iLeadership

Page 21: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Simplitatea este ultima formă a sofisticării. Steve Jobs a fost un lider adevărat, însă nu neapărat

şi unul simpatic.

34. Triburi – Seth Godin

Oamenii vor aceleaşi lucruri. Scop comun. Mijloc de comunicare. Lider. Condu sau lasă-te

condus.

35. Traversarea abisului – Geoffrey A. Moore

Page 22: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

<b

</b

36. Cum să livrezi fericire – Tony Hseih

Tratează oamenii ca pe oameni. Creează legături reale. Cei care vând online se află de fapt în

industria serviciilor.

37. Presentation Zen – Garr Reynolds

Page 23: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Mai puţine cuvinte pe slide. Imagini mari şi frumoase.

38. Limbajul secret al leadershipului – Stephen Denning

Nu toţi liderii vorbesc aceeaşi “limbă”. Însă ăia buni, pot transmite multe şi convinge pe mulţi

folosindu-se de poveşti.

39. Business minds

Page 24: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Un om genial poate să fie extrem de plictisitor. Depinde de cel care îi ia interviu.

Îmi pare rău, dar nu recomand această carte :).

40. Design Yourself – Karim Rashid

Mai multă culoare în tot ceea ce faci. Mai puţine prejudecăţi. Contează să ai mereu mintea

deschisă.

41. Elogiu lentorii – Carl Elonore

Page 25: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Degeaba faci totul mai repede, dacă viaţă ta e din ce in ce mai proastă. Grăbeşte-te încet.

42. Funky Business – Jonas Ridderstrale, Kjell Nordstrom

2 profesori din Suedia au fost mai vizionari decât 100 de consultanţi americani de top. Talentul

sau atitudinea funky din Europa sunt de vină.

43. Excepţionalii – Malcolm Gladwell

Page 26: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Pune un om obişnuit între oameni de succes => un om de succes. Pune un om de succes între

oamenii nepotriviţi => un om lipsit de succes.

44. Karaoke Capitalism – Jonas Ridderstrale, Kjell Nordstrom

Capitalul intelectual şi talentul sunt cele 2 elemente care dau tonul în disco-ul capitalist. E timpul

să cântăm.

45. Consilierul de încredere

Page 27: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Idealul în consultanţă este să devii un consilier de încredere pentru clientul tău. Banii nu vor fi

după aceea o problemă.

46. Metode de publicitate testate – John Caples

În final, în marketing nu câştigă creativii, ci aceia care testează. Succesul este de partea celor

dispuşi să se îndoiască de cunoştinţele lor.

47. Viaţa mea în publicitate şi publicitate ştiinţifică – Claude Hopkins

Page 28: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Hopkins, probabil primul geniu din era modernă a marketingului. Mai trebuie să o citesc de 4 ori.

48. Omul generos – Tor Norretrande

Omul generos câştigă cel mai mult în viaţă. Sex, prieteni, bani, o viaţa mai bună. Studiile o

(re)confirmă.

49.Tot ce trebuie să ştii despre PR – Anthony Davis

Page 29: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Degeaba citeşti o carte despre PR, că mai bine îl înţelegi dacă îl faci şi îţi place.

50. Un fiu al publicităţii – Jacque Seguela

Discută cu oameni interesanţi. Reaminteşte-ţi discuţiile interesante. Fă conexiuni. Scrie reclame.

Cuplează-l pe Sarkozy cu Carla Bruni.

51. Pe spatele şerveţelului – Dan Roam

Page 30: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Soluţia poate fi la un distanţă.

52. Sfârşitul advertisingului aşa cum îl ştim

Orice ar face Zyman, el o să fie mai cunoscut pentru eşecul lui cu New Coke, decât pentru

succesul pe care l-a avut cu Diet Coke.

53. Simply Better – Patrick Barwise, Sean Meehan

Page 31: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Tot ce vrea consumatorul este să fie tratat corect. Asta presupune să faci ceea ce ai promis.

54. The Tipping Point – Malcolm Gladwell

Buturuga mică poate răsturna carul mare. Dar ce se întâmplă atunci când ai mai multe buturugi

mici…?

55. Psycho-Cybernetics – Maxwell Maltz

Page 32: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Realitatea este o percepţie. Imaginea de sine este felul în care ne percepem singuri. Imaginea de

sine = noi.

56. Tată bogat, tată sărac – Robert Kiyosaki

Tatăl bogat face banii să lucreze pentru el. Tatăl sărac lucrează pentru bani.

57. Mai mult cu mai puţin – Leo Babauta

Page 33: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Viaţa e uşoară când o gândeşti în sistem de 80/20 şi te concentrezi pe ce îţi oferă de fapt

satisfacţie. Nu, nu vorbim de satisfacţie materială.

58. The Speed of Trust – Stephen Covey (fiul)

Nimic nu accelerează un proces sau o tranzacţie mai mult decât încrederea reciprocă.

59. Getting things done – David Allen

Page 34: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Majoritatea presiunii şi stress-ului pe care le resimţim, se datorează faptului că amânăm să facem

lucrurile pe care vrem să le facem.

60. The 80/20 Principle – Robert Koch

Page 35: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Dacă găseşti esenţialul în orice domeniu, vei obţine marea majoritate a rezultatelor.

61. Eşti de neînlocuit? – Seth Godin

Ca să devii indispensabil trebuie să fii diferit, dar faptul că eşti diferit nu te face indispensabil.

62. Totul despre psihologia persuasiunii – Robert Cialdini

Page 36: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Autoritate + dovadă socială + contrast + raritate = influenţă garantată.

63. Dă lovitura – Gary Vaynerchuck

Page 37: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Dacă şi acum în era informaţiei şi a capitalului intelectual, te plângă că nu faci ceea ce te

pasionează, eşti condamnat să fii nefericit.

64. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent – Dale Carnegie

Poartă-te cu cei din jurul tău, cum vrei ca ei să se poarte cu tine. Ajută-i să obţină ceea ce vor. Fă

complimente sincere.

65. De la idee la bani – Napoleon Hill

Page 38: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Câţi bani vrei? Ce vei oferi de valoare ca să justifice respectivii bani? Bun, treci la treabă.

66. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen Covey (

tatăl)

Fii proactiv. Începe cu gândul la final. Prioritizează. Gândeşte win-win. Înţelege tu primul.

Acţiunează sinergic. Îmbunătăţeşte-te în permanenţă.

67. What ever you think, think the opposite. – Paul Arden

Page 39: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Când te afli de partea majorităţii, ceva din ceea ce faci este greşit.

68. It’s not how good you are, it’s how good you want to be – Paul Arden

Alege ce fel de om vrei să devii. Imaginează-ţi cum ajungi acolo. Bun, acum treci la treabă!

69. Inteligenţă Emoţională – Daniel Goleman

Page 40: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Oamenii sunt mai mult emoţionali decât sunt raţionali. Secretul relaţii interpersonale (de cele mai

multe ori) stă în abilitatea de a-ţi controla emoţiile.

70. Guerilla Marketing fără costuri – Jay Conrad Levinson

În marketing, efortul depus şi isteţimea pot înlocui bugete de milioane de dolari.

71. Gândirea laterală – Edwards de Bono

Page 41: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Identifică elementele problemei. Priveşte fiecare element din unghiuri diferite. Renunţă la

gândirea mecanică, rigidă. Fii mereu cu mintea deschisă.

72. Cursul de gândire al lui EdWard de Bono

Oamenii se contrazic de dragul orgoliului, nu de dragul găsirii soluţiei. Gândim folosindu-ne de

modele expirate şi ineficiente.

73. Leadership – Max Lansberg

Page 42: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Oferă-le oamenilor o poveste în care să creadă. Crede în ei ca să îi motivezi. Lucrează alături de

ei ca să le dai elan.

74. Cum să îţi comunici eficient punctul de vedere în 30 de secunde sau mai puţin

Dacă nu ştii s-o spui în 30 de secunde, nu ştii să comunici eficient sau nici ţie nu ţi-e clară încă.

75. Săptămâna de lucru de 4 ore – Tim Ferriss

Page 43: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Viaţa pe care ţi-o doreşti se află la o carte şi la un gram de curaj distanţă. Trebuie doar să

contrazici regulile.

76. Small is the new big – Seth Godin

Fii remarcabil. Nu-ţi pierde “bling”-ul, rămâi mic dacă este nevoie. Nu trebuie să fii mare ca să

ai succes. Inspiră prin proveşti.

77. The 4 Hour Body – Tim Ferriss

Page 44: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Testează, vezi ce ţi se potriveşte. Repetă ce funcţionează. Ai nevoie doar de “minim effective

dose” ca să începi să ai rezultate.

78. Engagement from scratch – Danny Iny

Fiecare “online influencer” şi-ar (re)face diferit audienţa, dar toţi s-ar concentra pe lucruri ce

aduc valoare oamenilor.

79. Don’t make me think – Steve Krug

Page 45: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Site-urile bine construite nu te face să te gândeşti de 2 ori la oare ce face butonul ăsta.

80. The Dip – Seth Godin

Lucrurile la care renunţi sunt la fel de importante ca lucrurile de care te ţii. Trebuie doar să înveţi

cum să renunţi la lucrurile de care nu merită să te ţii.

81. Vaca mov – Seth Godin

Dacă te face să vorbeşti despre ea, înseamnă că este remarcabilă. Dacă eşti unic, nimeni nu te

poate confunda.

82. Permission Marketing – Seth Godin

Page 46: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Ai nevoie de permisiunea clienţilor tăi să îi faci mai deştepţi, mai frumoşi şi mai bogaţi. O ai

deja? Păi ce mai aştepţi?

83. Poke the Box – Seth Godin

Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima oară?

84. Idei cu impact garantat – Chip & Dan Heath

Page 47: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

simplu. neaşteptat. concret. credibil. emoţional. povestit.

85. The Effortless Life – Leo Babauta

Nu opune rezistenţă. Trăieşte viaţa renunţând la lucrurile complicate care doar te încurcă.

86. Trust Agents – Julien Smith

Page 48: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Social media + persoane de încredere + oameni care aşteaptă să fie conduşi = Love

87. Dă-mi banii tăi – Gabriel Brănescu

Românii sunt disperaţi să obţină acel “slice of life”.

88. The Flinch – Julien Smith

Page 49: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

E vina părinţilor noştri în mare parte…. dar putem să ne revenim oricând dacă avem suficient

sânge în cojones.

89. Mastery – George Leonard

Bucură-te de platouri dacă vrei să ieşi repede din ele.

90. Business Model Generation

Page 50: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Felul în care o afacere creează, livrează şi încasează valoarea.

91. Guerilla Creativity – Jay Conrad Levinson

Dacă creezi un meme, te ţine o viaţă întreagă şi te scuteşte de milioane investite în publicitate.

Ex: Moş Crăciun, What’s Up.

92. Coadă lungă – Chris Anderson

Internetul este o piaţă cu cerere nelimitată pe nişe. Educă-te în 2-3 nişe, fă bani pe toate 3.

Page 51: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

93. Brandingul de pe frontul de Est – Aneta Bogdan

Brandul este valoros, chiar dacă este format din valoare percepută. Puterea lui se reflectă în

eficienţa marketingului.

94. Manageri şi mentori – Chip Bell

Mentorul este ultima etapă în ascensiunea pe scara corporatistă. Manageri pot fi mai mulţi,

mentori doar câţiva.

95. Unleashing the Ideavirus – Seth Godin

Page 52: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Scrie o carte foarte bună. Împarte-o gratis. Fă bani din public speaking şi consultanţă.

96. Brilliant Networking – Sean D’Souza

Networking-ul este simplu şi plăcut, când eşti sincer cu intenţiile tale şi deschis către

colaboratori noi.

97. Call to action – Fraţii Eisenberg

Page 53: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

Uită-te în Analytics şi încearcă să înţelegi ce fac oamenii pe site-ul tău. Bun, apasă pe butoanele

care trebuie?

98. Maeştrii afacerilor online – John Middleton

NU scrie niciodată o carte cu lucruri pe care le poţi afla uşor de pe Wikipedia.

Niciodată! Nu o recomand.

99. The Elements of content strategy – Erin Kissane

Foloseşte-te de diagramele următoare când creezi conţinut.

Page 54: 100 de Cărţi Pe Care Le-Am Citit Şi Ce Am Învăţat Din Fiecare

100. Cum îţi vei măsura viaţa – Clayton Christensen

Eşti om de afaceri sau ambiţia ta este să devii unul dintre cei mai importanţi oameni dintr-o

companie? Dacă da, concentrează-te să fii un om mai bun şi stai mai mult cu familia ta.