of 60 /60
1 Ioan Gligor Stopița Un „Bun venit” din inimă 02 Walter Johrend La Valetta, noaptea 03 Nicolae Stan Petruțiu Transhumanța (VIII) 05 Silviu Crăciunaș Dincolo de uitare 09 Elena Olaru-Miron Draga lui Doică 12 Vasile Spiridon Călătorul neobosit 14 Ștefan Vișan Foileton – din ciclul: Învățăturile lui nea Goe către fiul său Dorel 16 Liviu Modran Fotografie în cosciug 17 Dorel Schor Fratele adevărului 20 Mihai Batog-Bujeniță Viața și opera lui Aligică 21 Nicolae Tudor Destinul și căpătuiala (III) 23 Mihai Batog-Bujeniță Caleidoscopul Gettei Berghoff 26 Maria Toma-Damșa Dănilă Moldovan „Jurnalul cu parfum de Istanbul” 28 Vicu Merlan Pasiune și artă 31 Alexandru Bucur Oameni importanți ai Veștemului (XLIV) 33 Victor Neghină In memoriam - Radu Selejan 56 Victor Neghină Lansare de carte „România ca o pradă” de Radu Theodoru 60 POEZIE Costel Simedrea (35); Ioan Gligor Stopița (36); Nicolae Munteanu (37); Menachem M. Falek (38); Ioan Ghip (39); Dumitru Cristănuș (40); Sever Purcia (41); Dan Dănilă (42); Adriana Tomoni (43); Lellu Vălăreanu Sârbu (44); Katy Șerban (46); Ioan Friciu (48); Silviu Crăciunaș (49); Liviu Ceava (50);Vasile Cucu (51); Adriana Chebac (52); Aurel Domide (53); Irina Lucia Mihalca (54); Eugen Deutsch (55).

ț ă ț ă ș ă Ș ș ăță ă ță ț ș ă ș ă ță ș ă ș ă ț ș ă ț ă ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA142R.pdf · 2019. 2. 24. · 1 Ioan Gligor Stopița

  • Author
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of ț ă ț ă ș ă Ș ș ăță ă ță ț ș ă ș ă ță ș ă ș ă ț ș ă ț ă...

Microsoft Word - REVISTA IUNIE RR .docxWalter Johrend La Valetta, noaptea 03
Nicolae Stan Petruiu Transhumana (VIII) 05
Silviu Crciuna Dincolo de uitare 09
Elena Olaru-Miron Draga lui Doic 12
Vasile Spiridon Cltorul neobosit 14
tefan Vian Foileton – din ciclul: Învturile lui nea Goe ctre fiul su Dorel 16
Liviu Modran Fotografie în cosciug 17
Dorel Schor Fratele adevrului 20
Mihai Batog-Bujeni Viaa i opera lui Aligic 21
Nicolae Tudor Destinul i cptuiala (III) 23
Mihai Batog-Bujeni Caleidoscopul Gettei Berghoff 26
Maria Toma-Dama Dnil Moldovan „Jurnalul cu parfum de Istanbul” 28
Vicu Merlan Pasiune i art 31
Alexandru Bucur Oameni importani ai Vetemului (XLIV) 33
Victor Neghin In memoriam - Radu Selejan 56
Victor Neghin Lansare de carte „România ca o prad” de Radu Theodoru 60
POEZIE
Costel Simedrea (35); Ioan Gligor Stopia (36); Nicolae Munteanu (37); Menachem M. Falek (38); Ioan Ghip (39); Dumitru Cristnu (40); Sever Purcia (41); Dan Dnil (42); Adriana Tomoni (43); Lellu Vlreanu Sârbu (44); Katy erban (46); Ioan Friciu (48); Silviu Crciuna (49); Liviu Ceava (50);Vasile Cucu (51); Adriana Chebac (52); Aurel Domide (53); Irina Lucia Mihalca (54); Eugen Deutsch (55).
2
Un „Bun venit” din inim...
Iat, azi 1iulie 2016, la edina lunar a cenaclului nostru, avem ca invitai scriitori de pe meleagurile hunedorene condui de ctre scriitoarea Mariana Pândaru – Bârgu. Le urm un „Bun venit” clduros i de abia ateptm s cunoatem cât mai multe din activitate lor literar, s descoperim în crile lor puternica i chatartica raz de lumin din miezul cuvintelor. Pentru c fiecare carte scris poart platina funinginii arderii de sine, un infim miracol dintr-un univers înduhovnicit. Inima cititorului se sincronizeaz empatic cu a autorului, în ritmuri cosmice, trezind tristei i extaze. Cci nu exist nicio carte scris, rupt total de sacralitate, dac sufletul reverbereaz esene i sensuri.. Este o fericire c putem tri clipe înltoare prin aceste legturi sufleteti, c putem fuziona cu un câmp literar care genereaz discursuri interioare i, de cele mai multe ori, devin supape de eliberare emoional i spiritual.
Acum când trim o perioad în care tendinele culturale ale vremii penduleaz între o agresivitate cu porniri de autosuficien demolatoare i o naivitate lipsit de profunzime, înduioitoare, mercantil, tendinele culturale ale vremii noastre au fost parazitate de underground- ul lipsit de profunzime, al prostului gust i al confuziilor de tot felul. Dramatismul mai const i în faptul c noi românii n-am pus pre pe continuarea tradiiilor, a cutumelor i a obiceiurilor motenite istoric. Surogatul a luat loc încet, încet, esenei identitii firii româneti, m refer la firea cu rezonane spirituale de edificare a etnicitii, unitii i coeziunii sufletului unui popor vorbitor de limb român. Suntem în perioada maxim de occidentalizare, benefic pân la un punct, care se sfârete invariabil într-o încremenire în gaura covrigului livrat de Sam, Hans, Mark, Jan… Gheorghe i Ion, Nicolae i Vasile au învat repede s înlocuiasc autenticul cu surogatul. Chiar i lucrurile eseniale sunt duse în derizoriu prin ambalarea lor în ma de miori manelizat. O ar cu peste nouzeci la sut din populaie ortodox i-a pus în fruntea ei o mediocritate papista cu largul concurs al Preafericitului i al Înaltpreasfiniilor notri arhierei. Pstorul i-a alungat Mioriticul credincios i a pus în locul lui un Dog german, departe de fi un pedigree autentic, s apere turma... De fapt o predare total în favoarea globalizrii, a înstrinrii totale.
Noua scar de valori postmodernist, postrevoluionar, are futeii din lemn cu esen moale, iar carii inculturii îi rod chiar în inim. Scriitorii nu mai sunt desfiinai de criticii de profesie. Ei se desfiineaz unii pe alii sistematic, prin porniri de autosuficien i de aflare în treab. Cultura, la fel ca întreaga societate, e confuz, malenizat, fals, grotesc i incult. Am ajuns acolo unde Octavian Paler ne ateniona: La limit, prin bclie orice Golgot devine talcioc. i, totui, mai avem speran. Ea moare întotdeauna ultima... Iat întâlnirea de azi, cea de acum o sptmân de La Bile Herculane cu prilejul Colocviilor „Reflex”, ne fac s sperm i s vedem viitorul în culori mai luminoase...
3
(din vol. În pregtire Golfuri malteze)
Acum descind Marii Maetri din cripte, pintenii le zgârie dalele galbene cum un arcu de oel strunele ruginite ale viorii Guarneri gsite în podul bunicilor; când luna e mai rotund decât pântecul amantei prsite din cauza propriei soacre, geloase, cavalerii îi dau întâlnire la câte un auberge supravieuitor Corsicanului, englezului imperial i îngâmfat sau al ultimului nebun din secolul trecut. Sunetul strident i final se stinge în gresia strduelor înguste i, din burta umflat periodic, astrul îi deart lohiile peste cetate, o hul uscat care aâ la visare clopotele de bronz.
Când porile grele din pin autohton, fiert în ulei de msline, se închid fr cel mai mic scâncet, cum pleoapele virginei în ateptarea surprizei, imnul ordinului, Ave crux alb, se scurge prin pluul rou al fotoliilor în valuri de bai, iar pianjenii de pe vitraliile cupolelor tresar cum florile de oleandru din Barrakka Gardens în briza uoar a celor dou golfuri care prind într-un clete lichid Humilissima Civitas Valetta-Il Belt.
La Auberge de Provence aerul devine liliachiu de atâta levnic, oasele Marelui Maestru vibreaz, cum aripioara albinei la intrarea în stup, când propune spre dezbatere tema înclzirii mistralului dup atentatele teroriste de la Paris i consecinele nefaste ale Codului Napoleonean în paragrafele sale definind naiunea dar, zice el, suntem în Muzeul de arheologie aa c ne vom limita la pietrele rmase intacte dup retragerea definitiv a britanicilor: lutul din oalele sparte de Cod nu e maltez.
În sediul primului ministru - fostul Auberge de Castille et Leon - cavalerii se leapd de ultimele relicve de gac iberic i se roag Celui de Sus s le ierte crimele svârite împotriva incailor, aa cum i maurii alungai i-au iertat fiindc au intrat în Alhambra în papuci de cas, armuri i arme lsate afar pe spinri de mgari. Apoi, supun la vot - i asta noapte de noapte - propunerea lui Don Carlos de Barcelona, fost rege de Bourbon y Parma, de acordarea independenei Catalunyiei, ca s mai fie i dânsul undeva rege la btrânee. Scorul se menine zero la zero, fiindc nu vor s renune niciunul la dialectul castilian...
La Auberge de Aragon, fost sediul Finanelor, cnitul tocurilor intuite pe lespezile de aragonit le amintete cavalerilor sunetul scuzilor de argint în pungile de piele umplute de sponsori bogai: de când în auberge s-a instalat Ministerul Europei, dalele sun a moned din vistieria Berlinului, chiar dac pe revers strlucete Crucea de Malta. Craniile rele susin c, dup moarte, Carlos de Barcelona va reface marele priorat de Amposta, Aragon i Catalunya sub denumirea de langue catala cu sediul în Sagrada Familia... Autonomia în Europa e o chestiune delicat.
Auberge d´Italie, de când nu mai este sediul Potei, zace noaptea cufundat într-o linite mussolinic, demn de cele mai frumoase poeme ale lui Ezra Pound: singurii care o tulbur sunt cltorii întârziai care sper s mai fie deschis Oficiul de turism. vecin al ministrului de resort i al expoziiilor de pictur maltez contemporan. La o mas în marele salon, dup ce luna coboar peste terasele din Sliema i îi întinge câte un firicel de raz în sticlele de bere ale muteriilor strini, cavalerul comandor al flotei i Caravaggio încep ultima partid de ah, zic dânii, dup fiecare remiz; apoi, marele pictor i aventurier, înainte de a se întoarce în cripta sa din Porto Ercole face un scurt popas la Basilica San Giovanni, pentru a se asigura înc odat c sângele lui Ioan Boteztorul e tot neînchegat, c tava de aur nu i-a scpat din mâini servitoarei speriate de fapt
4
în ateptarea trofeului destinat acelei Lolite biblice numit Salomé, i c semntura sa cu sângele victimei nu a fost tears.
În Auberge d´Angleterre et Bavarie se petrec lucruri foarte ciudate: cavalerii îngrmdii pe scri din funii încearc s smulg statuii justiiei earfa de pe ochi, s tirbeasc talgerele balanei, s fac dreptatea contemporanilor: o Britanie mândr i salvat din tentaculele Bruxelles-ului i o Bavarie în care Cancelarul Germaniei este binevenit doar la Oktoberfest.
Aici, în Palatul Justiiei, miroase prea des a putere...
Ioaniii trec în tcere pe lâng tine, turist explorator, curios, grbit s trieti cât mai multe clipe istorice, i dac ai suficient imaginaie vei observa salutul politicos adresat umbrei tale din carne i oase, pe care o bnuiesc a fi a unui neo cavaler al ordinului, care i-a cumprat blazonul reducând note de plat, donând spitalului orenesc de acas leacuri expirate, ridicând o tribun în plus arenei de tenis din parc, pentru ca Preedintele s se bucure de multe aplauze; câte unul se oprete i îi optete la ureche întrebarea, dac e adevrat zvonul cu ioaniii culpabili din est i dac la Împratul Romanilor, ei, vorbesc românete.
Tu, fiind istoric sibian, taci cum Avram Iancu în bezn...
La Teatru Manoel, dup ce a plecat i ultimul angajat i foiele de aur din cupol reflect luciul scaunelor, sosesc rând pe rând surorile de caritate, brancardierii, medicii fr granii i prostituatele binefctoare: se împart în spectatori i mimi, dup cum le e placul, i interpreteaz un Hamlet cu eroul rmas în via, condamnat s suporte batjocura unei Ofelii trecute la protestantism când apa i-a umplut traheea de idei, cu un final neateptat, dar tipic maltez: totul se iart.
În rest, cum pretutindeni noaptea, perechile în vârst dorm în paturi diferite, chiar alte încperi de team s nu se deranjeze reciproc cu sunete neprogramate, soii de vârsta a doua îi fac datoria conjugal, când amanii au devenit indisponibili din motive identice, tinerii cstorii se joac de-a v-ai ascunselea în fagurii lunii de miere, iar cei neîmperecheai oficial
îi oficializeaz împreunrile cu nonalan catolic; iar în faa Buckingham-ului de pe Triq Republica schimbul de gard se face cu aceeai pomp dei singurii spectatori sunt fluturii din globurile albe, bei de lumin, vorba poetului, dar contieni c lumina rece a neoanelor nu le aprinde colbul de pe aripi.
Uneori, timpul o ia razna, nu se tie din care cauz i invadatorii lui Suliman Magnificul revin în tromb, se car pe stânci i contraforturi, mui i cu gânduri viclene ca surele din Coran interpretate de fanatici...
Când ajung în Grdina Bakkara, îi apuc plânsul vzând celebrul lift cu care poi urca fr efort, purtând cu tine lejer provizii i iatagane curbate: uimii de apariia câte unei perechi de îndrgostii îi anin poftele de secera lunii albe i dispar în imensitatea paradisului promis unde Allah a uitat s trimit cele aptezeci de fecioare per fes: se culc, în sperana c va veni i ziua fericirii, pe arabescuri i litere caligrafiate fr a se întreba de unde atâtea fecioare, dac pmântencele virgine nu îi mai împodobesc buricul cu mtnii de exploziv.
Altfel, noaptea în La Valletta e cald ca pâinea proaspt, cea mai bun din lume, zic localnicii, iar eu m asociez fiindc am gustat-o uns cu lacrima zorilor la o cafelu cu lapte de capr îndulcit uor cu sirop de agave i zâmbetul promitor al vduvei de pe terasa vecin: o londonez cu dini de cal cum numai reginele Angliterei îi mai au în ziua de azi...
i uneori timpul îl ascult pe marele evreu german, se dilat ca o in de cale ferat în toiul verii, i nopile cetii par atât de lungi încât te întrebi, dac o partid de sex în plus depete spaiul vital: am fost în Malta i m-am iubit doar pe mine cum clcam cu grij pe dalele galbene ca s nu tulbur somnul cetii învluite în mistere poliglote...
5
TRANSHUMANA (Fragmente) - VIII –
* Rzboiul ruso-japonez, dei a tulburat pacea Rusiei i viaa social, aducând suferine i jale,
a înviorat, îns, viaa economic, aa cum se întâmpl în lume în vreme de confruntare armat între împrii i popoare, spre deosebire de confruntrile dintre clasele sociale care aduc distrugeri, teroare i rzbunri. S-au înmulit nevoile rii. Armata trebuia hrnit, îmbrcat i dotat cu armament, drumurile modernizate, industria dezvoltat i agricultura fcut s produc mai mult.
Oierii mrgineni i-au vzut veniturile crescute. Produselor oilor: brânza, lâna, carnea le-au crescut cererea i cu ea i preurile. Nefiind ceteni rui, rzboiul fiind purtat în extremul orient, nu-i simeau greutile decât prin câteva impozite mrite, care nu le micorau câtigul. N-au simit nici suferina înfrângerii de la Port Artur.
* Nicolae Mosora era nedumerit de ce se bate Rusia pentru câteva insulie din ocean, care nu
erau locuite de rui i nici mcar de seminii ale rasei albe. L-a lmurit printele Vladimir de unde vine rul i încrâncenarea:
- Fiule Neculai, înainte cu vreo 500 de ani, cnejii rui de la Moscova, ieind de sub stpânirea ttarilor, nu le-au mai pltit tribut. Mai mult, unui clugr, stareului Filotei, i s-a nzrit c Rusia este chemat s refac Imperiul Roman i s domneasc peste tot Pmântul. Cnejii au ajuns ari, cuvânt care se trage de la latinescul Cezar. Iat ce i-a spus cneazului-ar de atunci: „i- am scris mai înainte, aa îi vorbesc i acum. ine minte i ascult preacinstite ar, dac toate imperiile cretine s-ar uni în unul singur, al tu, dac cele dou Rome au czut (Roma cretin a czut din cauza necredinei, iar celeilalte, a doua Rom, Bizanul, otomanii i-au distrus porile). Acum exist cea de-a treia Rom, Moscova, peste care tu eti stpân i care este în fiin. Iar a patra Rom nu va mai putea fi.”
Aceast învtur le-a intrat în sânge arilor Rusiei i mult sânge, în rzboaie i din capetele tiate, a curs i va mai curge, ca a treia Rom s poat stpâni pmântul i a patra s nu mai fie. Dumnezeu tie ce nenorociri vor mai veni pe capul nostru i pe întinsul globului pmântesc, dac arii i conductorii Rusiei vor strui, ca pân acum, s împlineasc îndemnul lui Filotei, pe care arul Petru cel Mare l-a lsat ca testament de împlinit urmailor si.
* Pentru ai apra mai temeinic interesele i a uura vânzarea produselor de la stân, Asociaia
Oierilor Mrgineni a înfiinat în câteva orae – Rostov, Mariupol, Kerci, Sevastopol, Simferopol – depozite ale comerului cu ridicata, ca brânza s poat fi vândut i negustorilor nu numai în piee. Fiind scutit de a pierde vremea s-i vând brânza, la oi rânduiala i chiverniseala fiind purtate de Bucur Mosora. Dumitru Dancu, ca s nu fac os mort, cum zicea el, s-a încumetat s negustoreasc miei, oi piei, carne de oaie fcut pastram, cu mare cutate la ttari, pe care Coranul îi oprea s se spurce cu carne de porc. L-a luat ajutor pe Nicolae, feciorul lui Mosora, care-i inea i socotelile i care vorbea rusete ca un btina, uurându-i înelegerea cu negustorii i mcelarii din alte orae.
Nicolae Mosora era mulumit c a scpat de monotonia vieii de la târl, c i s-a mrit sâmbria i badea Dumitru, ca s-l trag inima, îi fcea i lui parte din ce câtiga. Puin, puin, dar vorba aia: Strop cu strop fac al mrii potop. Învarea unei noi meserii i încrederea pe care a
6
dobândit-o în priceperea i puterile lui din frecuul cu lumea înconjurtoare, l-a fcut s se simt mai stpân pe ce gândea, pe ce voia s fac, risipindu-i îndoielile i dibuielile, dându-i curaj. Se simea brbat în putere, dei abia a trecut de toanele adolescenei i a pit în visrile i momelile tinereii.
Mare bucurie erau, îns, prilejurile pe care le avea de-a zbovi mai des i timp mai îndelungat în familia Nichitenco, mai ales c, Nataa a ajuns o adolescent cu priviri galee, cu obraz zâmbitor, cu un glas care-i fcea inima s tresar, în cuget s simt o nelinite care-i întrea ndejdea i-l fcea încreztor în viitor. Mai era fericit c dup ce în biblioteca printelui Vladimir a prins îndemn pentru citit, acum avea rgaz s poposeasc i la librriile din orae i s cumpere crile care-i luminau priceperea i înelegerea tainelor din lume i din sufletele oamenilor i îl încântau, îi îmbogeau cunotinele, îi moralizau pornirile, îl ajutau s judece drept, întrindu-i credina i mrindu-i încrederea în puterea lui de judecat.
Încropindu-i o mic bibliotec, i-a îndemnat i pe ceilali ciobani de la stân, ca în clipele de rgaz, când oile stule rumeg culcate i în nopile lungi de iarn când turma nu se mai mulge i st adpostit în perdelele de scândur i stuf, ferite de criv, în loc s-i treac vremea în taifasuri fr rost, însufleii doar de câte o butelc de votc, mai de folos este cititul crilor i povestitul cuprinsului lor.
Un alt câtig pe care i l-a adus ucenicia la negustorie, l-a gsit în posibilitatea ca dup o zi de lucru i de btaie de cap, seara s se destind la un spectacol de teatru în oraele unde poposea. Plcerea de a asculta graiul limpede i de a urmrii jocul actorilor i-a rmas tot de pe vremea când a fost elev i familia Nikitenco îl lua i pe el la spectacole. i acum, când trecea prin Simferopol, însoea familia printelui Vladimir la spectacole. Odat nimerindu-se în stal lâng Nataa, nu tie cum s-a trezit strângând-o de mân i fata nu i-a retras-o. Ba i s-a prut c i mânua ei catifelat îi rspunde prin uoare micri. De atunci atepta nerbdtor s mearg împreun la un spectacol i dup ce se ridica cortina i numai scena rmânea luminat, s înceap i jocul nevinovat a dou mâini care se caut s transmit ceea ce nu îndrznea vocea.
* Reuind s citeasc nuvele i romane ale clasicilor rui din epoc i s vad piese de teatru
de Gogol, Pukin, Cehov în mare cinste nu numai în Rusia, a îneles mai temeinic sufletul rusesc, bântuit de rele i de bune, înseninat i potolit de agheasm i amgit i întunecat de votc. Cluzit de virtui i ros de vicii, milostiv pân la lacrimi i pornit spre frdelegi i crime. A aflat c rusul ine într-o mân o cruce care prin iubire i suferin îndeamn la bun-nvoire i pace între oameni i la fapte care aduc mântuire i smerenie, iar în cealalt învârte knutul, gata oricând s plesneasc pe cel ce îi iese în cale, i se împotrivete, prerea nu-i împrtete, aceeai femeie iubete, orânduirea o clevetete sau o critic i când e înecat în votc.
Nicolae era mulumit c a ajuns s cunoasc firea ruseasc. Acum tia cum s se poarte ca s n-o stârneasc. Sta bucuros cu ruii la un taifas stropit cu puin votc, îns se ferea s chefuiasc cu ei, c tam-nisam, din te miri ce vorb sau gest, scoteau cuitul de dup brâu. Se ferea i de toanele ptimae ale rusoaicelor, care, când se îndrgosteau, pierdeau i msura i capul. Îns, în biseric, la rugciune, era cuprins i el de smerenia, de evlavia, de credina lor care aducea pace în inimi, iubire în suflete i bun învoire în cugete. Credina i faptele unora rspândeau sfinenie. Îl mai încântau i cântecele lor care acompaniate de vibraiile celor trei coarde ale balalaicii, fceau orizontul mai senin, mai plin de triri sufleteti i mai aductor de înfriri i de linite între oameni, fcându-i parte din natura înconjurtoare.
* Câiva ani, în toiul tinereii, i-a împrit timpul, munca i priceperea între ciobnie i
negustorie. Din amândou trgând i foloase prin banii pe care-i avea depui la o banc din Simferopol. Nu era cine tie ce sum, dar îl mulumea, amintindu-i vorba din btrâni: „Cine nu se mulumete cu puin, nu se mulumete nici cu mult”. C lcomia stric omenia i cei hapsâni ajung slugi la strini sau taie frunze la câini i n-ajung stpâni.
7
Credina, mulumirea i bruma de avuie pe care a strâns-o l-a fcut i mai milostiv. La praznice, din ce a strâns prin sudorile sale, împrea i celor sraci i necjii. Mereu ptruns de sfatul pe care printele Vladimir i l-a dat i lui. Dup prevederea Evangheliei, l-a îndemnat: „Fii milostiv ca i Tatl nostru din ceruri. La Judecata de Apoi vei ajunge în partea dreapt, cea a mântuirii pentru c «Am fost flmând i m-ai hrnit, însetat i m-ai adpat, gol i m-ai îmbrcat, bolnav i m-ai cercetat, în temni i ai venit la mine»”. Toate acestea, zice Hristos, dac le-ai fcut aproapelui tu, mi le-ai fcut i mie i vei lua dreapt rsplat.
* În acest rstimp, o bucurie i o mulumire ce întrecea pe toate celelalte o tria când
rspunzând invitaiilor, putea petrece srbtorile, mai ales, pe cele de iarn, împreun cu familia Nikitenco. Nu se mai simea înstrinat. Mergeau împreun la spectacole i la biseric, era osptat cu bucate alese. În prag îl întâmpina zâmbetul Nataei, vorbele blânde ale preotesei, sfaturile printelui i prietenia lui Alioa i Serghei. Când Nataa îl mai fericea i cu câte o strângere de mân, o simea ca pe o binecuvântare cereasc, pe care el se simea dator s o rsplteasc cu un mic dar, un inel, o pereche de cercei, o cruciuli cu un lnior de aur.
* Duminic dup praznicul Marelui Mucenic Dimitrie, în izba care le ocrotea trhatul i-i
adpostea iarna, Dumitru Dancu i ei doi Mosora, Bucur i Nicolae, n-au uitat c în Mrginime „toamna se numr bobocii”. Dup ce i-au tras socotelile pentru anul care a trecut, au ascultat concluzia lui Dancu:
- N-a fost un an ru, cu toate c s-au înmulit rutile, au sltat impozitele, traiul s-a scumpit, cei ce conduc obtea ne sunt mai puin binevoitori i chiar btinaii se uit la noi, veneticii, cu ochi mai tulburi, pizmuindu-ne fiindc ei triesc în srcie i noi strângem avuii pe pmânturile lor. S-a înrit lumea!
Am i auzit într-o biseric greceasc din Sevastopol, în care ne-am strâns mai muli români, o predic inut în limba noastr. Preotul ne-a zis: frailor, se pare c trim în vreme de pace fiindc în Evropa de când i-au încruciat sbiile împratul franuz, Napoleon al III-lea cu caizrul Wilhelm al Prusiei, n-au mai fost rzboaie. Deci e pace. Dar s nu ne amgim. E pace înarmat. Împraii i- au mutat lcomia pe alte continente. Se bat pentru colonii i pentru slbirea i destrmarea Imperiului Otoman. Toate se înarmeaz pe întrecute i nu se tie când i de cine se va dezlnui un nou rzboi, care poate cuprinde toat lumea, aducând suferine grele i pierderi omeneti de neînchipuit. S ne rugm ca Dumnezeu s ne fereasc pe noi i pe copiii notri de furiile de mrire i stpânire dezlnuite de cei ce cârmuiesc azi popoarele.
- Aa va fi bade Dumitre! Dar noi ce putem face? Suntem prea mruni ca s putem schimba mersul istoriei i soarta popoarelor. Altceva m îngrijoreaz pe mine.
- Ce te nelinitete, Bucure? - Bade Dumitre, s nu te superi! Mi se pare c în ultima vreme eti cam îngândurat i mai
trist ca de obicei. i s-a întâmplat ceva? Ai dat de vreun necaz? - M aflu într-o cumpn. Am primit o scrisoare de acas, de la Mrie, nevast-mea, care-mi
clatin rosturile. Chiar am avut de gând s m sftuiesc i cu voi s m ajutai s aleg calea cea dreapt. Ascultai ce-mi scrie:
„Dumitre drag. Acas-s toate la rostul lor. Cele dou fete, Veturia i Vetuca, mulumite la casele lor. Dar s-a ajuns i Viorica la anii mritiului i, un oier, neam bun i cu stare din Rinari, Aleman Lungu, ne-a trimis peitori. Feciorul îi chipe i dup câte am aflat muncitor i fr nravuri. Viorica înclin s-l ia de brbat. De aceea s faci cum îi putea, înainte de srbtori s te repezi pân acas s putem lua o hotrâre.
Ai trecut i tu pragul celor 60 de ani. Ar trebui s te gândeti c mai ai i un suflet de îngrijit i s urmezi pilda înaintailor care, la vârsta asta au lsat grijile lumeti pe seama celor mai tineri i s-au întors la vetrele strmoeti s se bucure i de linite i de odihn câte zile le va mai hrzi Dumnezeu. Ai muncit i te-ai zbtut destul i cu folos. Pentru cine te mai zdrobeti, c nu
8
moteneti tu lumea? Hai acas s ne mai bucurm i împreun, mcar acum la btrânee, c la tineree am trit tot cu dor i cu griji.”
Voi ce zicei s fac? N-a vrea s m gseasc moartea printre strini, s mi se piard urma fr o pomenire, fr un parastas, fr o floare i o candel pe mormânt. Aruncat într-o groap neîmprtit, nescldat i neiertat de pcate.
- Bade Dumitre, numai dumneata poi s hotrti ce faci cu viaa dumnitale. Cum te-ai gândit?
- Cum s m gândesc! Ca toi mrginenii c din ce zice muierea, din zece, s faci una. Am ajuns s cred c acum are i Mria mea dreptate. Mi-a venit i mie vremea s m adun de pe drumuri i s m aciui pe lâng cei pentru care am muncit o via întreag, întorcându-m la vatra strmoeasc.
Mai întâi, m-am dus la banca din Mariupol unde-mi in economiile i-am aflat c-i primejdios s duc banii în curea sau în desagi. Muli oieri mrgineni de aici, când trimit bani acas au legturi de afaceri cu Banca Boben Credit din Hermannstadt, adic din Sibiu. Cu un comision, printr-un ordin de plat pot transfera acolo orice sum.
Pentru casa din Simferopol sunt în tocmeal s-o vând chiriaului, printele Vladimir Nikitenco. Cei 50 de cai arpeti pe care-i am, mi i-a cerut un regiment de cavalerie din Rostov. Mai rmân mgarii i oile.
Cum tii când mi-am mritat cele dou fete mai vârstnice, din cele 5.000 de oi pe care le aveam, am vândut 2.000, câte 1.000 de capete pentru fiecare, ca s le întregesc zestrea. Pe fete le- am dat la coal, dar nu la una de stat ca s nu fie silite s învee ungurete. Le-am dat la o coal de menaj a maicilor Ursuline din Sibiu, s învee, pe lâng altele i cum se ine o gospodrie i s- au ales i cu cunoaterea limbii germane, de când vorbesc parc-s nemoaice. i-au i gsit brbai pe msur. Un ginere e profesor la Liceul Andrei aguna din Braov, cellalt e avocat la Sibiu. Pe lâng ceva bani, le-am înzestrat i cu câte-o csu s n-ajung chiriae la cheremul altora i cu straia în b când proprietarii mresc chiria sau vor s-i dea afar.
Oile le voi vinde cu mgari cu tot. M-a bucura dac le vei cumpra voi care ai degerat la coada lor. V dau rgaz pân mâine s v facei socotelile dac putei împlini preul, care va fi cel din târgurile de vite, cu ceva reducere pentru voi, ca s fim toi împcai. Mai aducei câte o fleic i mai turnai vin în cni. Vom face târgul btând palma, lsându-v rubla de noroc ca ce am pus la cale s fie cu spor pentru toi.
A doua zi, pe înserate s-au întâlnit dup înelegere i s-a fcut târgul. - Bade Dumitre, a zis Nicolae, eu i tata am judecat pe toate feele propunerea dumnitale de
a ne vinde oile i ne-am socotit s nu ne întindem decât cât ne e olul. Asta înseamn c nu putem s cumprm toat turma. Nu vrem s ne îndatorm la bnci sau la dumneata mai mult de cât ne in puterile. Dac i dumneata consimi, noi îi cumprm 1.500 de capete cu plata pe loc. tii i dumneata c avem însemnate cu preduceaua, tata 1.100 de oi, eu 500 de oi. Tata cu economiile pe care le are i cu banii pe care-i mai poate dobândi din ce mai are de vândut, poate cumpra la preurile de azi, cel mult 1.000 de oi, iar eu cu economiile pe care le am în banc mai pot cumpra vreo 500 de capete. Deci cu ce avem i cu ce vom cumpra de la dumneata, cu turma de 3.000 de oi ajungem fruntai printre oierii rusieni cum ni se zice în Mrginime celor ce ciobnim în Rusia.
Dac dumneata cazi la învoial noi îi mulumim pentru prilejul pe care ni l-ai dat s ajungem din ciobani sâmbriai, ciobani stpâni pe o turm frumuic.
- Bine Niculaie i Bucure, batem palma i târgu-i încheiat. Dup datin bem i aldmaul i aa cum am zis din pre v vei opri o rubl ca s-avei noroc i folos de învoiala fcut. Restul de 1.500 le duc la târg la Mariupol i voi gsi cumprtori, fie printre mrgineni, fie printre mcelari, fie printre cei însrcinai cu aprovizionarea armatei.
Îmi dau lacrimile i de tristee c m despart ceea ce am avut mai drag pe lumea asta i de bucuria c alturându-m celor de acas voi putea tri în linite, voi fi îngrijit dup slbiciunile vârstei la care am ajuns i-mi voi putea tri i latura sufleteasc a vieii netulburat de grijile i
9
nevoile omeneti, împcat c n-am fcut umbr pmântului degeaba. - Ca toate s ne fie de folos, eu mai am o dorin, bade Dumitre! - Spune-o, Bucure! - Ne-ai fgduit c ne faci un sczmânt la pre. În locul lui ca s nu ne mai tocmim, s ne
lai s alegem oile pe care le-am cumprat, s nu ni le dai cum trec la numrtoare prin strung. - Bine Bucure, nu voi duce la târg decât pe cele rmase dup ce voi v-ai ales partea voastr. Mai
batem o dat palma i mai golim un pahar i Dumnezeu s ne dea sntate, s ne îndrume i s ne ocroteasc cu mila Lui.
Dincolo de uitare - fragment de roman -
Pe dealul pustiu, scânteile începur s asalteze cerul senin vrând parc s umbreasc bolta static, impersonal. Am început s le urmresc cum urc spre nicieri pân când întunericul le înghiea în hul ascuns vederii. Nu-l priveam i tiam c nici el nu m privete. Eram doi strini pierdui de lume i aflai întâmpltor în accesai noapte, pe acelai drum neterminat. Poate ne îndreptam spre aceeai destinaie i mâine ne vom simi stingherii de ceea ce acum, pândind un foc, ne povesteam. Sau poate drumurile noastre se vor despri i doar amintirea acestei veghe ne va fi martor a pailor rspândii prin lume. Mi-am impus s nu vorbesc. Doar voi asculta. Nu m voi lsa prad tentaiei de a-mi împri viaa cu un necunoscut. Dac el are chef de aa ceva, este treaba lui. Poate nici nu o s-l ascult. M voi preface. La urma urmei nu este important ca eu s aflu, ci ca el s se destinuie, s se elibereze. Poate credei c eu nu am nimic a-mi reproa. C am o contiin uoar, în culori deschise, c stau la mas cu îngerii, iar de sus El m privete cu dragoste i-mi aplaud faptele. De fapt, am trit, triesc fr grija lor, a îngerilor sau a diavolului. De ce oare vorbim de îngeri mereu la plural, iar diavolul este unul singur. La fel ca Tatl i ca Fiul. Unul este tatl ceresc atottiutorul i unul este Fiul, cel nscut din smâna lui i unul este diavolul, stpân al iadului i el atottiutor, c altfel cum ar putea s ne chinuie în focul etern sau s ne înece în cea mai neagr smoal. Oare cum poi îneca un mort? O clip ochii mi-au alunecat spre chipul lui. Voiam s-i fur din privire acea scânteie care ar fi aprins în mine sentimentul asculttorului implicat. Comptimire sau dispre. Nu dispre, poate mânie. Dar el era întors cu spatele i continua s vorbeasc, de parc chiar la poalele dealului sttea toat lumea s-l asculte. Toat lumea mai puin eu. Eu care a fi putut s-i arunc o vorb bun, s-l împac cu propria contiin. Dar poate c el nu dorea o împcare. Nici cu el, nici cu restul lumii. Aa c nu mai încerc s îneleg. Doar ascult. V las pe voi s-l judecai. Ascultai-l, i vedei dac suntei mai buni sau mai ri decât el. i s nu-mi spunei mie s-l judec. Eu doar stau aici. Uneori m simt de parc a trona de veacuri, pentru veacuri, acolo sus pe bolta cereasc, cu mâinile întinse a binecuvântare venic. Ascultai!
– Dincolo de uitare exist doar moarte.
10
Vocea continua s rosteasc tot mai puternic aceste cuvinte pe care atunci nu le-am îneles. Am râs din toat inima. O priveam cu dorina de a o avea la fel ca prima dat când ne-am iubit. De sub ochii ei închii simeam c rzbate acea chemare de a m aeza peste trupul ei, de a-i drui ultima rsuflare înainte de a m prbui în neputin. Acum, lâng mine, în mine, vd chiar moartea de dincolo de uitare, iar eu m strecor prizonier în trupul ei. O umbr se apropie inând de mân un copila. Umbra se topete în memoria mea îndeprtat. Copilul nu m privete, dar tiu c m simte pân în ultima molecul a trupului chiar dac eram ascuns în trupul femeii. Ochii mei, ascuni sub pleoapele ei în abisul care nu pare a fi nici întuneric nici lumin, simt sgeile neierttoare din privirea lui.
– Ai putea s-mi fii mam, s m nasc din trupul tu. Am omorât copilul care implora iertare. Iertare pentru toate prostiile pe care ar fi dorit s le
fac dar pentru care nu voi putea vreodat s-l cert pentru simplu motiv c tu ai refuzat s-l nati. Din smâna mea i din ateptarea dureroas a trupului tu, un copil, un adevr sau doar o minciun.
– Mam, sunt eu. Copilul care a fi putut fi. Îi ia mâna i o ridic deasupra capului mimând un semn de binecuvântare. Apoi îi strecur
vorbele printre buzele ei i, uor, s aud doar eu, optete: – Sunt copilul tu. Fii tatl meu pân în vecii vecilor. Umbra revine i se npustete peste trupul copilului. Dinspre vârful capului buci din el se
rup înainte de a se pierde în fundalul întunecat. Mi-am întors privirea în trupul femeii i am început s caut cu frenezie smâna. Acea smân care avea înscrise semnele lui, ale copilului. I-am vzut trupul, i-am ascultat glasul, i-am simit ascuimea privirii, i-am iubit culoarea ochilor, rotunjimea feei, dar nu tiam dac este fat sau biat. Încurcat, am încetat s mai caut. Aveam nevoie de ea. S-mi spun ce are de gând. O fat sau un biat. Altfel degeaba voi gsi smâna, degeaba voi atepta s mori rodind-o, vei aduce pe lume copilul, nu fata sau biatul. i lumea va pieri tocmai pentru c el, copilul, nu va ti ce este. Dac ar fi fat ar spune i ea cândva c dincolo de uitare exist doar moarte i se va drui pentru a-i lsa trupul posteritii, iar dac ar fi biat ar gsi i el moartea de dincolo de uitare pentru a putea cuta smâna.
– M iubeti? Nu am rspuns, Gsisem smâna. Din umbr a rsrit copilul i mi-a optit: – Sunt fat! Am simit cum mâna mea se balanseaz. Mi-am retras gândurile din trupul ei inert dar ochii
nu erau în stare s vad. O pâcl roiatic se aternuse ca o perdea ce se arcuia în btaia vântului. Cum mintea mea se eliberase m gândeam intens la ce poate fi. Ce este oare acel sac în care privirea mea rmsese prizonier? Urmream o pat neagr care se tot arcuia s strpung înveliul alunecos, sângeriu. i dintr-o dat totul a explodat, iar lumina a invadat retina mea acoperind-o cu un alb lptos ce se disipa înspre cer. Nu era un cer adevrat, tiam asta, doar eram într-o camer închis lâng un cadavru, dar ochii vedeau doar ceea ce ea ar fi vrut s vd eu. Da, vedeam cum îi cresc aripi i aripile se desfac apoi ca un evantai i se ridic deasupra trupului, apoi coboar ca dou fulgere transformând aerul prizonier în jeturi de vânt. O vd cum se ridic. Aripile o scot din lumea mea i îmi pare ru. Înc o mai vd, dar este tot mai mic. Atât de mic încât m întreb ce am vzut la ea atunci, în metrou, când i-am prins mâna ca din greeal.
– M scuzai, am spus atunci. V-am confundat cu buna mea prieten. Nu, adevrul este c v-am confundat cu soia mea.
Tu nu ai dat drumul mâinii mele i mi-ai spus zâmbind. – Dar nu te-ai înelat deloc. Eu sunt chiar buna ta prieten. Dac ai avea soie a fi chiar
soia ta. Dar tu nu ai soie.
11
Acolo, în metrou, m fascinase statura ei, dar cred c era doar o iluzie. Este un semn minuscul pe un cer luminos din care cad raze care nu fac decât s-mi înghee acea dorin pe care o avusesem când intrasem în biseric, dorina de a o iubi i de a obine copilul. Simeam cum trupul meu era cuprins ca într-o cuc în hainele ei golite de corpul ce luase drumul cerului. Mi se prea cât se poate de firesc. Oasele ei, carnea ei, buzele ei, privirea ei, toate se balansau sub apsarea aripilor de înger în cutarea lui Dumnezeu, iar mie îmi lsase doar o umbr îmbrcat pe care eu s o umplu cu carnea mea, cu gândurile mele, cu smâna mea. A putea oare lsa gravid o amintire, o umbr a unei iubiri. Dar nu, cred c nu mai sunt stpân pe gândurile mele. Ea este aici, de fapt trupul ei este aici, iar eu îi explorez rotunjimile pe dinuntru în cutarea rodului. Rmâneau libere doar buzele care nu conteneau s repete aceleai cuvinte care au rzbit prin ua închis cu furie când m-a prsit atât de brusc i de neateptat.
– Dincolo de uitare exist doar moarte. Poate era doar aer sub hainele ei. Doar vzusem cu ochii mei cum trupul gol, înaripat, se
ridicase spre cer. Trupul pe care îl iubisem atât de mult era acum trupul unui înger sau, poate, al unui sfânt. O întrebare prosteasc se strecur fr voia mea în minte. De ce unii sfini sunt mai importani decât alii dac toi suntem la fel în faa lui Dumnezeu? Pctoii pot fi trecui în cartea sfânt undeva foarte departe de gândul Tu, este normal, doar aa ar fi mai ferii de mânia Ta. Dar ei, sfinii, sunt sfini. Nu au pcate, cred cu adevrat în Tine, iar Tu ai inventat cerneluri de culori diferite ca s-i pui în calendar cu rou sau cu negru. Poate cei cu negru au trit o clip de îndoial pe care Tu, atottiutorul i atotcunosctorul, ai scris-o în catastif? Sau poate te-ai gândit c ar fi fost prea multe zile de trândvie dac umpleai calendarul doar cu cerneal roie. i pe ea, cea care acum se posteaz în faa ta în costumul Evei, pe ea unde o vei caza? S tii c era credincioas. Poate îi plcea dragostea trupeasc dar inima ei nu avea dragoste decât pentru tine. Înc îmi inea mâna în mâna ei, acolo, în metrou.
– Aa este. Am minit. – i ai mai minit spunând c te-ai înelat. Am tcut. Sau poate chiar îmi dorisem s fie o minciun i aceast parte. Dac tu spui c eti
într-adevr buna mea prieten, de ce te-a contrazice. Capacul czu greu peste cutia neagr dup care cele patru uruburi sfârtecar lemnul într-o rotire zgomotoas. Se roteau i îngerii, dar El sttea nemicat în punctul cel mai de sus al cupolei. El, un reper inamovibil, în faa cruia oamenii, da, numai ei oamenii, nu i animalele, nu i frunzele, nu i aerul, nu i zilele sau nopile, se plecau cu teama pcatului cerind iertare pentru via sau jinduind la venicia cerului. L-am privit drept în ochi i l-am întrebat.
– Dincolo de uitare exist doar moarte? A venit primul metrou. L-am lsat s plece. Al doilea, al treilea, apoi altul i altul. În sfârit,
era el. Metroul în care o gsisem pe ea. Pe buna mea prieten. În al doilea vagon. I-am luat mâna în mâna mea.
– M scuzai, am spus atunci. V-am confundat cu buna mea prieten. Nu, adevrul este c v-am confundat cu soia mea.
Tu nu ai dat drumul mâinii mele i mi-ai spus zâmbind. – Dar nu te-ai înelat deloc. Eu sunt chiar buna ta prieten. Dac ai avea soie a fi chiar
soia ta. Dar tu nu ai soie. Apoi am continuat s ne inem de mân pân când a venit rspunsul Lui. – Nu tiu domnule. Oamenii nu m las nici s uit i nici s mor.
12
Draga lui doic Maina de scris rar, cnea sacadat. Din când în când, „carul” zbârnia tras înapoi i înainte
pân la refuz. O pasre pestri opia din creang-n creang în copacul din faa ferestrei. Pe cretetul ei struia un capion negru, iar ochii în partea de jos erau mrginii de dou petice albe ca nite semiluni. Aripile, i ele în alb-negru, fiind simetric desenate, puteam intui c penelul unui pictor se aventurase a defini cu miestrie pasrea. Pe un balcon, un irag de rufe puse la uscat solfegiau icnit în suflul vânticelului. Trotuarul maltratat de tocurile subiri ale înclrilor femeieti se liser într-un cenuiu murdar semnat cu tot felul de resturi. Fierbineli ale ochilor, sudlmi, scânteieri, scprri luminoase. Strada. În birou struia un iz de putrezit, conturându-se senzaia de învechit, de bolnav. Poate venise vremea privitului înapoi cutând a înelege atitudini, fapte, reacii peste care trecuse cu repeziciune cu ani în urm. Cadrul încperii în care se afla, pereii, totul ddea impresia a sta pe gânduri. Încet, din fumul tuturor „amgirilor”, rând pe rând, înaintau spre el chipurile fotilor colegi pe care-i aeza pe fiecare pe fotolii, pe scaune. Tineri veseli.
În acele clipe, Andrei era puternic atras de amintiri. Se întoarse în mijlocul dragilor amici, dui din lume, cu o duioie ce rodea încet, câte puin, asemeni taluzurilor neobosite malurile apelor. Se transporta în amintirile prfuite care luau forme cosmice lsându-se purtat de mirajul vital al celor fr ideal i fr perspectiv. La amintirea unor episoade amuea dezolat de vulnerabilitatea i inconsecvena cu care fuseser trite. În momentul de fa, prea c, totul continua a se petrece aidoma vremurilor acelea trecute. Aceleai fenomene, aceleai anotimpuri, temeri, bucurii, lacrimi, sosiri, plecri ce se perind i în momentele de fa exasperând prin banalitate, lips de consisten i de oarecare atracie, în cele din urm. Avea senzaia c, viaa nu este decât moarte, deoarece, aa cum se vede, este supus pieirii. Alteori, dimpotriv realiza, intuia c, moartea poate fi via. Înelege c totul se perind urmând un ciclu ciudat, de nedesluit. Formele, în timp, se transform, devin totui diferite fa de modul în care fuseser vzute, deoarece revin aparent sau real sub o nou form. Impulsionate de actualele etape care-i las, iat, o alt amprent pe percepia diferit i maturizat a lui Andrei.
Dar, de ce îl npdiser astfel de idei tocmai în acel moment? Rmas intuit în tcerea camerei, continua a cuta. Rscolea prin cotloane, sertare vechi
npdite de cari, criterii, argumente, amintiri afundându-se în huri în care nu se încumet prea muli s-o fac.
Se trezete, deodat din visare i încearc s-i continue refleciile, cugetrile mai înviorat, hotrât s le atearn pe hârtie.
Privirile-i fur, îns, din nou, atrase ca de un magnet spre ochiul tremurat al ferestrei care îmbia s se contopeasc în acea învlmeal de gâze, petale de flori, microbi, virui i gânduri sprinare. Un snop de gânduri strânse, rsfirate, ivite i iari ascunse. Cuvinte rzlee fr de noim opiau i dispreau, apoi, strivite sub tlpile clipei.
Anevoie, Andrei se rupse totui de geamul din faa sa hotrât s pun în practic ideea de a scrie, de a compune o povestire legat de propriile sale triri din trecut. Dar, se întreb, pe care s-o aleag? Prea c nici una nu întrunea calitatea de supra-întâmplare, supra-povestire care s incite, deoarece recunotea c vremurile devenind tot mai dure, pentru a suscita interesul ar fi fost nevoie de tratarea unui subiect cât mai surprinztor, poate chiar nucitor. Doar astfel de subiecte, considerate de Andrei, c ar putea s atrag atenia unor cititori care, eventual, ar reui, aa între
13
dou trenuri sau avioane, s-i treac timpul rsfoind filele unui volum ce trateaz astfel de... aventuri stresante. Iar el, Andrei, trise o via moderat, tcut, dac e s lase la o parte toate neajunsurile i durerile sale, care consider c nu-i prea intereseaz pe muli. Fiecare om are astfel de eecuri, mai mult sau mai puin, asemntoare cu ale sale. Ce rost ar mai avea s le înire considerând c piedicile aezate în propria sa cale au fost mai deosebite i cel care le-ar afla ar putea fi surprins admirând bravurile lui considerate ne mai întâlnite, unice?! Vax!
S aduc în atenie vremurile trecute (anii 1940 – 1960 – 1970 .a.m.d.)? S înire sinistrele msuri comuniste?
Au fost acoperite multe file, descriindu-se tragicele peregrinri soldate cu victime fr numr i fiind totodat omagiate personaliti care s-au sacrificat pentru dreptate i libertate. Dorim s meninem treaz amintirea acelor dramatice evenimente omiând adeseori s acceptm c totul se aeaz pe rafturile pe care acestea vor zace dormind sau murind încet. Ne place sau nu, acesta-i drumul. Viitorul i, în cel mai bun caz, mcar prezentul ar trebui s capteze interesul omenirii, iar tinerii, mai ales, nu doresc s triasc decât mai mult în viitor, pân când i ei se vor apropia de captul cellalt al firului. Vor mai privi în urm numai atunci când viitorul nu va mai avea ce oferi nici pentru ei.
Vidul din capul lui Andrei se instal de-a binelea lsând golit i aproape indiferent. Dormi aa câteva minute bune cu capul lsat în piept moleit de cldura pe care o radia soba de teracot impuntoare. Deodat, se trezi ca i când cineva îl btea pe umr, amintindu-i într-un mod de-a dreptul electrizant, insinuant, urmtorul aspect, pe care de altfel în uitase aproape cu totul. Iat:
Avea cam cinci ani i jumtate. De când se tia pe lume Andrei crescuse având-o ca îngrijitoare pe Lena, o fat de vreo optsprezece ani. Lena îl legnase, Lena îl hrnea cel mai adesea, Lena îl învase chiar i un cântec pe care fata îl cânta adeseori cât o inea gura:
„Jos în vale la iganca, / Car rnii cu targa. Mai la vale unul moare, / Fr-un strop de lumânare. Cpitanul strig tare: / Nu-i aprindei lumânare, C el pentru ar moare!”
Atât tia Lena. Ba mai tia un cântec, unul singur:
„În ograd, lâng poart, / Doarme Ilenua, moart. Trece Gheorghe i-o trezete, / Ilenua bnuiete. - Taci, Leano, nu bnui, / C mai mult n-oi mai veni! Am venit ca s te-ntreb: / S m-nsor sau s te-atept? - Însoar-te, n-atepta, / C i eu m-oi mrita, Mai la deal de casa ta / i i-oi rupe inima!”
i Andrei le învase i le cânta i el, ori de câte ori avea poft, trezind amuzamentul prinilor si. Oricum, Lena devenise icoana lui, prietena lui cea mai drag. Întotdeauna, rmânea extaziat când Lena cânta. Acum, dup atâia ani, cu zâmbetul în barb se întreb: Nu cumva o îndrgisem mai mult decât se cdea? Nu cumva doar pentru c era atât de frumoas i era i femeie? Iar eu ddeam cumva a deveni mascul? De câte ori nu m cuibream în braele ei i-mi culcam duios capul pe sânul ei moale i cald! i ce miros de pmânt reavn i de flori de lunc avea Lena! Când o vedeam intrând pe u, inimioara o lua razna. Sream atunci pe divan, fceam tumbe, stârneam pernele i fceam felurite giumbulucuri pentru a o înveseli pe Lena i pentru ca s m strâng în brae. În acele clipe, m topeam de fericire. Când îmi schimba ea îmbrcmintea i m vedeam complet gol, ceva din interiorul meu se dezlnuia, fcându-m s iau foc. Aceste manevre se întâmplau destul de des, deoarece chiloeii mei, uneori, era necesar a fi schimbai. Aceasta era.
Revenind dup muli, muli ani, în satul lui natal, om matur de-acum, mânat de dorul de rdcini care îl determinase s-i caute rubedeniile, îi vizit pe toi la rând.
14
Nu mic-i fu mirarea când în casa uneia dintre acestea, îi fu prezentat o femeie foarte btrân, cu riduri adânci pe obrajii veteji. Pleoapele erau atât de lsate c mai îi acopereau vederea. Cineva zise:
- tii, Andrei, noi, rudele tale nu te-am vzut de cel puin douzeci de ani i iat, suntem tare fericii c eti astzi, în sfârit, aici, în mijlocul nostru. Este aici îns i cineva, o persoan care-i fusese tare drag. Ei bine, îi mai aminteti le Lena? Tânra care te îngrijise muli ani, se afl azi aici. Iat, aceast femeie btrân din faa ta este Lena! Dac doreti s i te adresezi, f-o cu voce puternic, deoarece aproape c nu mai aude, biata de ea.
Privind-o îndeaproape, Andrei nu recunoscu nicio trstur, oricât de mrunt care s-i aminteasc feticana zglobie de optsprezece ani de odinioar.
Biata btrân, Lena, îi ridic atunci capul i încerc s-l priveasc. Întinse braele i cu degetele ei noduroase de reumatism întinse o mân. Andrei i-o srut, iar btrâna îl atrase spre dânsa îndemnându-l s se aeze pe firavii ei genunchi, întocmai ca altdat. Uor, cu mult grij, mai mult mimând, Andrei se aez. Din ochii btrânei curgeau râuri de lacrimi. De bucurie sau de tristee. Nu se tie. Tabloul putea fi apreciat ca nostim pentru cei ce nu cunoteau vechea poveste a dou suflete care cândva erau atât de apropiate.
Rememorând acel episod, Andrei se hotrî s-l înire pe hârtie, depnându-l încet i cu rbdare. Începu s „cneasc” la maina sa de scris varianta scurt a adevratei sale poveti, rmânând s „construiasc” mai apoi volumul, în detaliu, pe aceast tem i pe care, apoi, s-l tipreasc. Dac a reuit sau nu, nu se tie.
CLTORUL NEOBOSIT
Un om trecea zilnic de trei sau patru ori prin cimitirul oraului, cci era drumul cel mai scurt între locuina mamei sale i locuina lui, situat unde se termina acesta, la o osea. Cimitirul îl cunotea din copilrie i nu-i plcea. Nici nu-l speria. Aleile lungi, înguste sau largi, îl obligau s vad sute de morminte acoperite cu betoane, parc s nu fug morii, i negre pe dinuntru, cu cei care fuseser oameni i acum nu-i mai tiau nici numele. Erau scrise deasupra. Cunotinele lor s-au pierdut, dac nu s-au comunicat tinerilor. Acum ajunsese s cunoasc câte ceva despre muli mori, plecând de la numele lor de pe cruci sau obeliscuri. Îi fcuse cunotine noi cu oamenii necjii, venii s-i plâng morii. Unii reproau morilor diferite neplceri din viaa lor. Cei mai muli îi manifestau regretul pentru desprire. Îi spuneau cltorului neobosit. „Cel mai bine ar fi fost s nu fi murit niciodat.” Acesta îi linitea. „Ce s facem! N-am fi avut loc pe Terra.” „Domnule, dup btrânee e mai bine aici, cci toate slbesc în noi, dar nu fiul meu care a fost tânr!” s-a plâns acesta. Cltorul, nemulumit i el, i-a spus. „Nu ne putem explica absurdul din lumea aceasta. Uite, mama mea vrea s moar, c-i bolnav, foarte btrân i neputincioas, i nu poate. E mare greutate i pe ea. Ne spune de multe ori c nu mai vrea s ne osteneasc.
Cltorul se mai ducea i la mormintele familiei, la al tatlui su i totdeauna se întrista, c-i mai bine s-l ocoleasc. Gsise i mormintele unchilor i ale unor foti prieteni i, cu trecerea
15
timpului, nu-l mai tulburau. „Aa-i legea noastr. S trim bine i moral aici. Dincolo nu-i nimic, sau...”, gândea el. Erau i morminte fr mori. Oamenii i le amenajau din timpul vieii, chiar i cu o banc lâng ele. Stând pe ea, îi imaginau cum ar arta dedesubt i se îngrozeau. Se întâlnea des cu oameni care aduceau preoi, s îndeprteze nelinitile morilor cu o rugciune. Dimineaa, întâlnea oameni, mai ales femei care veneau în cimitir s tmâieze mormintele, spre a îndeprta duhurile rele.
Aflase, deci, c sufletele morilor se mai întorceau pe unde se gseau morii i generau duhuri rele care stricau linitea, care ameninau i oamenii vii întâlnii în cale. Aflase i alte superstiii i fiind mereu în lumea lor l-au contaminat, i-au introdus în simire frica. Totui, nu putea abandona drumul acesta mai scurt între mam i familia lui.
Cele mai multe treceri rele erau cele din toamn i iarn, când zilele erau scurte. Prin întunericul care se lsa devreme, se împiedica de borduri, de duhurile morilor plimbree care, i se prea c-l atac, c merg dup el s-l sperie. Fr s vrea, observa cu lanterna crucea unui fost coleg pe care îl persecutase odat, sau a domnioarei înghesuit cu promisiuni nerespectate, care îl puteau ataca cu reprouri. Se încrca cu ele, deveneau remucri i îi spunea. „Aa îmi trebuie, am greit cu cutare, cu cutare, cu prima mea soie i acum trebuie s pltesc. Duhurile îmi vor ine calea. Trebuie s m grbesc. Dar un alt mormânt i se aezase în drum. Era al unei cunotine care îl ajutase odat. A strigat în întunecimea i linitea cimitirului. „S-i fie uoar placa aceasta de beton!” O alt cunotin decedat, tia el, avea mormântul prin apropiere i îi spuse. „Ar trebui s fii blestemat! Dar, acum nu mai trebuie. Ai destul, c nu mai vezi soarele, marele nostru binefctor!”
În sfârit, vzuse poarta de ieire a cimitirului i s-a bucurat, dar morii erau tot înaintea ochilor. „Odat i odat voi fi i eu acolo. Îmi vor scrie numele pe cruce, c îl voi fi uitat.” Necazul este s nu ajung el acolo înaintea mamei sale în vârst de peste nouzeci de ani, c-i foarte chinuit. i iari se dojenise. „Voi fi pctuit cândva. Trebuie s pltesc cu mama i cine mai tie? S o ridic, s o întorc în pat, s o spl, s-i dau mâncare i medicamente.” i aa, de peste doi ani. Totdeauna, ctre amiaz pornea la drumul de acas ctre locuina mamei sale din centrul oraului, cu mâncare cald i lenjerie curat. Întâlnea morii cu preoi i popor dup ei, dar dup atâtea înmormântri câte vzuse, nu-l mai speriau. Aceasta-i legea noastr trist. Îi ridica plria i dac îi cunoscuse, îi conducea pân la locul de veci. Apoi fugea s prind autobuzul de centru de la poarta cimitirului, s-i ajute mama, s fac curenie i s rmân acolo pân dimineaa.
Alt dat, dup masa de amiaz, se întorcea la casa lui pe acelai drum, iar ctre sear se întorcea din nou la mama lui s nu rmân singur peste noapte. Astfel, într-o zi întunecoas, sub ameninarea ploii, la întoarcerea ctre cas, dup hrnirea mamei cu mâncarea de amiaz, a vzut, parc, altceva. Ceva cunoscut. O coloan de oameni, pe aleea principal, cu maina mortuar înaintea lor. Cu mersul lui iute i-a ajuns. I s-a prut c, imediat în urma sicriului era fiul lui, acum avocat în barou. Nu-l vzuse demult i se temea de o nenorocire. Era obinuit cu ele. Acum era altceva. Îi vzuse fiul îndoliat total i obrajii îi deveneau pmântii. A întrebat imediat pe cineva de la sfâritul coloanei de oameni cernii. „ Cine a murit?” „Doamna Cornelia... profesor.” S-a oprit pe loc. Privea lung peste grupul care se îndeprta fr s-l ia în seam. Bagajele i-au czut din mâini. Voia s se îndeprteze de grup. Poate-i ruine dup atâta desprire ? Dar nu, nu trebuie, nu se poate! i i-au dat lacrimile. O pereche de oameni l-au depit grbii. Îi amintea de ei. i-a acoperit obrajii cu palmele, dar l-au recunoscut i i-au strigat. „Este soia dumitale din tineree i fiul. Poate îl mai cunoti!” Grupul i-a întors privirea ctre el. Nu-i mai vzuse prima soie de muli ani i nu tia ce s fac. Nu-i mai purta dumnie i, acum închis în sicriu, n-o mai poate vedea. Mai bine s rmân cu imaginea de atunci. Nu l-a anunat nimeni. Chiar aa om ru s fi fost? O fi fost i el vinovat?
i-a aruncat bagajele lâng un container i, nemulumit de el, a fugit s ajung coloana i, fr o vorb, s ating cu mâinile i cu o lacrim sicriul înainte s-l coboare. Era iubita lui din studenie cu care s-a i cstorit. Îi pare ru. A murit prea devreme, poate de singurtate, dei le
16
lsase locuina, a gândit, oprindu-se un moment. Apoi a pit în urma grupului pân aproape de prpastia adânc în care se adunase ap. A lcrimat, oprindu-se la marginea grupului. L-au îngrozit aducerile aminte. „Cum se rsfau pe strzile Clujului de la un cmin la altul ! Apoi au mutat-o cu serviciul din Apuseni la Sibiu, cu fiul lor în crucior i ce bucurie era în casa unde locuiau provizoriu, cas în care bolete acum mama lui.” La sfârit a rmas singur cu amintirile i mormântul soiei sale, de care începuse s-i fie fric. FOILETON - DIN CICLUL: ÎNVTURILE LUI NEA GOE CTRE FIUL SU DOREL
DRAG FIULE,
Rspund cam târziu scrisorii tale din diverse motive. Erau nite turbulene pe cer i mi-a fost team s nu m prind… gripa. Bine c ai dat atenie sfaturilor mele iar rezultatele s-au vzut, deci consider c ai devenit destul de înelept pentru a lua decizii de unul singur. Sigur, te voi sprijini în continuare,îns o voi face aa mai mult din umbr, tii tu din care motive strategice. De fapt cred c ai remarcat cum cei care s-au crezut zei i atotputernici, au luat-o în barb ru de tot i ulterior s-au bronzat cu gratii. E drept c n-au stat prea mult la beci, doar pân s-a gsit suma i subiectul potrivit pentru ofert. Apoi au fost cazai la propriul domiciliu ca s nu se îmbolnveasc de celulit metalic. Baiul la ora actual ar fi c se fac spturi prea adânci i se rscolesc morminte ilegale, unde se afl efigii ce n-ar fi trebuit descoperite niciodat, care ne bareaz oarecum drumul spre un viitor luminos. La fel de duntoare sunt i autodenunurile care dei îi salveaz pe muli, sunt periculoase prin prisma încrederii i loialitii absolut obligatorii între adevraii parteneri chiar dac treburile sunt cum sunt. Onoarea are acum cu totul alte sensuri !
În alt ordine de idei. M-am bucurat pentru tine cu fiecare afacere reuit i cu mândrie le trec în revist când îmi amintesc de ele: prima, aceia cu ,,fiarele vechi” apoi cu petrolul cedat (din care ai scos bani grei),cu gazul metan, cu electricitatea, cu apele minerale, cu sarea, cu pmântul i toate, toate celelalte de care poi fi mândru i satisfcut. Aici de remarcat i de inut minte: cât de folositoare este plasarea oamenilor de ndejde în locaii cheie pe care s îi foloseti la momentul i timpul potrivit! Nu neglija nici ,,ajutorul,, extern care face (i câteodat i ia) toi banii. Nu pot s nu m gândesc cu satisfacie c au fost procese (e drept fabricate) care au durat ani lungi, lungi, unele chiar pân au ajuns la faza de prescripie,iar altele, grele care nu vor vedea bara niciodat. Îmi râd în barb la cei ce viseaz s recupereze banii ,zic ei, negri ori câtigai ilicit. Cum s scoi ochii orbului când el nu-i mai are ? Cum? Ha, Ha! Cum? Fazanii!
Vezi dac politichia e de calitate!Ce i-am spus eu!Clasele, studiile, doctoratele! Trimite-i copiii în strintate s aib ce moteni. Ai vzut cum lucrurile se ,,aranjeaz,, încet, încet unele dup altele dac e rbdare,perseveren, i sistem potrivit? Mi-a plcut tare cum a decurs
17
chestia cu ,,sntatea,,! A fost suficient ca unul cu vedere… larg s dea drumul la medici în strinti, ca principiu al drepturilor omului i libertii micrii, ca în urm ceilali s fluiere a pagub de virui i bacterii recunosctoare. Azi se import doctori din Cucubauu i Halalupa i se încearc s se trateze bolile cu ppdie i mgheran! De, leacuri tradiionale. i acesta e numai unul din multele exemple alese. C îmi adusei aminte: ai grij mare cum te pori cu Penelopa fiindc în caz fortuit, din ce încrctur de explosiv posed, poate fi o bomb cu efect întârziat mai ru ca buteliile de la Mihileti unde totul a srit în aer de s-a ales praful i pulberea. Dac e cazul i simi nevoia vin eu s o iau câteva zile la Paris la o expoziie de mod, ca s fie remarcat de lumea bun, timp în care i Lusica s se împace cu rolul i conturile ei. Alte sfaturi nu a mai avea deocamdat. Cum se spune:toate la timpul lor. De fapt ar mai fi unul : nu neglija fenta! Cele mai surprinztoare rezultate în toate domeniile au fost în urma unor fente de înalt clas. Las-i pe berbeci s mearg într-o direcie iar când simi momentul execut fenta i i-ai îngropat. Atunci s vezi surprize, surprize, ca la nu-i spun cine!
Fiindc nu-mi place s m lungesc îi zic: gândete din timp la alegerile viitoare, cum pasezi i cum marchezi, ca nu cumva s te trezeti dup nucit ca unii, alii pe care-i tii i s rmâi pe din afar de joc. Tot… înainte ! Al tu din totdeauna, Goe.
FOTOGRAFIE ÎN COCIUG - Nu mi-am trit viaa aa cum am vrut. Am fost batjocorit, marginalizat, în cel mai bun caz nebgat în seam! O societate primitiv, care m-a condamnat la izolare, pentru un handicap atât de minor! - Fii bucuroas Gica! Cine n-ar vrea s prind o vârst frumoas ca a ta, fr boal sau suferin. - i fr dragostea unui brbat cumsecade, ca o ciumat, de parc n-a fi meritat! - Ai meritat cu prisosin. Dar viaa adesea nu-i deloc dreapt. În schimb ai avut parte de prietenia gtii i în mod deosebit de a mea. - Acum la final, te rog, st-mi alturi. Mcar în cociug nu se va vedea c sunt chioap! Dana, adu meteri s facem un mausoleu.
Meterii au avut de executat o comand bizar. Dar cum pe bani fac orice, au transformat sufrageria în sediu mortuar. Pe faad epitaful spunea totul: „Seule avec moi1”.
Btrânele au mers de bra la firma Racla, Gica cam chioptând, dar susinut de prietena Dana. Se auzir chicoteli ascuite când au trecut prin dreptul mottoului: „Viaa-i un vis moartea o venicie”. Clopoelul acroat de ua de la intrare clincni. - Condoleanele mele! se anun vânztoarea. - Nu le primim! rspund femeile în duet.
Priviri intrigate pe deasupra tejghelei.
18
- Da-i-ne un sicriu din ... - Din lemn de brad, paltin, stejar, nuc sau cire … - Din nuc închis. - Cu feronerie? - Ce feronerie??? - Adic cu mânere, crucifix i uruburi s prind capacul, tot ce se cere … - Toate argintii. - Cptuit? - Desigur cptuit, cu perin i voaluri din dantel! preciz Gica cu voce poruncitoare. - Dac persoana este mai voluminoas putem livra i un sarcofag. - Nu, sarcofagul nu-i bun pentru c nu izoleaz termic la fel de bine ca lemnul. - Dar rezist mai bine la umezeal. - În mausoleu nu o s am parte de umezeal! - i dou suporturi de lumânri, cu dou lumânri mari de cptâi! adaug Dana. Ctre Gica: Trebuie drag, am vzut la toate înmormântrile! - Suporturi se gsesc numai la capele. Putem s v închiriem capela noastr cu suporturi, piedestal pentru sicriu i dou bnci pentru rude. - Preferm s inem sicriul acas. - Dar normele uniunii nu ne las s mai introducem mortul în cas! - i cine le-a respectat? Aici e România, iar noi convieuim cu tradiiile noastre. - Desigur, societatea noastr respect întocmai dorinele clienilor! Mai nou toi comand candele cu pahar din sticl sau plastic. Nu trebuie tiat fitilul, ard mai mult i nu eman fum. - Dou cu pahar de sticl!
Angajata fugi în urma lor spre ofer i le indic cu degetul sporovind teribil de agitat. oferul ridic chipiul i-l înfund mai bine pe cap ca i cum un vânt puternic era gata de a-l face s zboare.
În sufrageria mausoleu citeau zilnic anunuri mortuare socotind cine a mai murit i la care parastas s se duc.
Sicriul fu adus cu o furgonet i urcat, din fericire, numai pân la etajul întâi de ofer i însoitor. Spre sear a venit preotul pentru a citi molitva. Ua sufrageriei închis. Gica în dormitor, lungit în pat fcea pe bolnava, ce trage s moar. Dana îl conduse pe printe, care citi cu glas sforitor dintr- o carte de rugciuni.
A doua zi Dana cheam prietenele la priveghi. Prietenele au adus jerbe i coronie din flori de pai. Pe panglici scria: „Nepreuitei prietene“ i alturi: „În veci nu te voi uita, Alfreda“ sau „O pierdere devastatoare“; „Fosta ta coleg de banc Mia Pârjoal“. Coroana de la rude cu garoafe bordo în centru, tivit pe margine cu altele alb polar, toate naturale a fost aezat tocmai la picioare. - Servii v rog prjituri! le invit “decedata”. Apoi ctre Dana: pune i tu de o cafea!
Dana pune apa la fiert în dou ibrice, pentru a avea de rezerv i a putea completa. Bulversat de importana evenimentului, participa doar la înmormântarea celei mai bune prietene, uit ce a pus, în care ibric a pus cafea i în care a pus zahr. “Cum de fapt dorea s pun numai într-unul” i la noroc, pentru c nu gsea ochelarii în poet, pune din nou cafea într-unul i din nou zahr într-altul, s fie amestecul complet. Le toarn ap îndulcit, dei din cellalt ibric ieeau aburi cu miros puternic ca în pragul unei cafenele.
O dam respectabil bea i ip surprins: “Ce-i aici, dar bine drag ai uitat s pui cafea”! - Ba am pus, replic revoltat Dana.
Gust i prezumtiva moart apoi umple o ceac din ibricul rmas pe maina de gtit. - Dar asta e tare s faci infarct! Trebuiau amestecate, mam! - Mai servete lumea cu dou felii de cozonac i un pahar de coniac.
Gazdele aduc cozonacul tiat felii pe tvie, împart phrue i Dana toarn tria. În camer se rspândete un puternic miros de oet. - Ce-ai fcut mam, din ce-ai turnat în pahare?
19
- Am crezut c pun coniac. S tii c n-am miros, sunt rcit tare, am nasul înfundat. - Ai vrut s faci o salat, hohotete hmind, în surdin una din gac puintel mai tânr. Dar sticlele nu le tii deosebi? - Dac nu dau peste perechea, naibii, de ochelari ce s fac? - Nu-i nimic le calmeaz gazda. V dau eu sticla de coniac, dar nu ciocnii i nu bei prea mult c n- avei voie s cântai. E vorba de-o înmormântare, ce naiba!
Fetele, unele nu tocmai btrâne spiritual, adun paharele mici, le spal i Zia le reumple boscorodind: “S n-am parte de perechea mea”! Fredoneaz o roman …
Se petrece, ateptând fotograful pentru poze. Gica s-a urcat cu greu în cociug folosind un taburet mic pentru legat ireturile la pantofi. Dana i-a inut cociugul s nu se rstoarne. Capacul e sprijinit de perete în spatele uii Acum îi aranjeaz coafura, candidata las capul pe perin i se contempl într-o oglinjoar scoas din trusa prietenei.
Moarta sta în cociug înconjurat de prietene, cu lentilele ochelarilor, sclipind carismatic în clipitul flcrilor de la candele. Fotograful face mai multe poze, din fa, de pe laterale, din u, de aproape i d s plece, contemplat de Gica, înepenit butean, prin crptura pleoapelor. Brusc, o strfulger o idee, altdat imposibil, dar trebuie înfptuit, înmormântarea nu se va repeta. - Zoli, vin mai aproape s vd dac îmi plac pozele tale. Noi suntem absolvente de aguna i cutm perfeciunea, ip moarta.
Zoli url un rcnet inuman. Cuprins de-o spaim ancestral scap aparatul i n-o mai ia pe trepte, ci sare direct pe geamul deschis disprând în aerul catifelat al serii de var. Femeile se uit la poze i îl ateapt s revin mai mult timp, dar în zadar. Î n frunte cu Gica coboar în spaiul verde dintre blocuri. Zoli se sprijinea cu-o mân de un mr japonez pitic, iar cu cealalt îi pipia glezna de la piciorul drept, vtmat la aterizare pe gazonul tuns perie. La vederea Gici cu-o lumânare în mân, urmat de alaiul de femei, url teribil, ca ieit din mini, i-o ia ontâc la fug.
Dup ce celelalte prietene au plecat. - Îl sunm mâine ca s-i dm aparatul. Acum nu se poate discuta cu el! decise Dana. - Dar ce-am fcut eu soro, doar n-a luat foc casa? Sperios mai e i biatul sta, Zoli, nepotul tu, se mir Gica. - Nu-i nepotul meu! - Al cui, poate fii soro? - Al Carmelei, doar bine tii! - Ce idioat e i Carmela asta, s nu aduc o jerb mcar. - Taci drag c ne-a luat nepotul ei în chip. Hai s profitm de ocazie, s le comandm mâine pe centru, la atelier. - Ai vzut Luiza ce nearanjat era. Nu i-a putut da cciula jos din cap. - Pe cldura asta? - Hai, c s-a chinuit! - S fii vzut cum i-a chinuit terorista asta brbatul. Îl înela cu cine putea i tot ea-l gelozea! - Zu, soro?! - De viu l-a bgat în mormânt. Dumnealui a intrat la ipohondrie c cic-i fcea vrji în legtur cu mâncarea. Ajunsese de nu mai putea mânca! Schimba lingura, furculia, fcea cruce cu cuitul peste bucate! - Nu cumva sufla i-n iaurt? - Nu-i la, pe care-l cunosc toi. Altul cu gura cât un ban i stomacul cât o nuc.
Acas la Luiza au loc alte discuii între alte prietene. - Ce nesimit i Gica asta s nu ne serveasc cu nimic. - Dar când am fost noi la Gica? se mir Carmela, fcând o figur perplex, ca i cum un lapsus o fcea s nu-i aduc aminte nimic.
Celelalte dou prietene nedesprite intr pe u, ca de obicei Gica, sergentul în fa, iar Dana, ordonana, dup cu aparatul foto în mân.
20
- Formidabil, ip Luiza când d cu ochii de Gica, mai trieti scumpo. O prinde în brae i-o srut însufleit, cu-o putere de nebnuit pe amândoi obrajii: oc, oc! Tocmai am citit un anun comemorativ cu numele tu în ziarul local. - Comemorativ, de la cine?! - Da, din partea fotilor ti elevi. - Ce glum macabr. Desigur, numai unul submediocru putea s-o fac, cci trebuie s-l fi lsat corigent sau chiar repetent, dac s-a pretat la o rzbunare atât de josnic! Frustrarea, maic, mereu îndeamn pe tinerii de azi, fr nici-un dumnezeu i suflet, la rele. ------------------------------------------ - 1 singur cu mine (fr.)
FRATELE ADEVRULUI * i-a exprimat regretele... i gata, nu le mai are! * Vrem victoria cu orice pre convenabil. * Orice minciun servete adevrul cuiva... * i se d dreptate numai dac mai ai. * Diplomatul gândete de dou ori înainte de a... tcea. * Cine nu are acum timp pentru prieteni, când va avea timp nu va avea prieteni. * Memoria bun servete i adversarilor. * E mai uor s înjuri când eti fr cravat. * Ce s-ar face amintirile maturitii fr pcatele tinereii? * Cei care împart dreptatea, mai bine ar lsa-o întreag. * Fratele adevrului îi seamn oarecum. * i cei ri vor s le fie bine... * Cine caut gsete, mai ales dac îl caut pe dracul. * Nu am nimic de spus, dar eu nu tac ca alii. * Nici iarba nu crete din lips de fonduri. * Trebuie nite asperiti pe scara vieii, ca s nu alunecm prea des. * E bine s-i faci multe planuri, ca s se realizeze mcar o parte. * Poi avea valori sau poi avea valoare. Mai rar pe ambele. * Ai toat stima noastr, dar nu o s-i fie de mare folos. * Cine s-a fript în stânga sufl i în dreapta.
21
VIAA I OPERA LUI ALIGIC
Mare bucurie cuprinse sufletul steanului cooperatist Iordache Aluigic atunci când nevast- sa i-a nscut primul copil, o frumusee de biat, care semna cu o broasc roie i ipa de-i sprgea timpanele. Omul se dovedi un bun pstrtor al tradiiilor strmoeti aa c dup vreo trei zile sttea împreun cu un cuscru, secretar la primrie, pupau cu foc o damigean de molan i încercau s scrie în catastife numele noului nscut. Pân la urm chiar au reuit. Ieise îns Fluierel Aligic parte pentru c secretarul, dup atâta butur, avea o foame de lup i mânase o liter iar numele era dat dup talentul incontestabil al mamei, un talent special cunoscut de steni dar despre care tatl nici nu aflase, acela de a cânta, eufemistic vorbind, la fluier. Oricum, precum prea bine tim în rural numele nu are o prea mare importna deoarece porecla este adevrata identitate a unui om. Dei, foarte interesant, în cazul lui Fluierel nu a fost nevoie de nici o porecl. Ca s nu mai lungim vorba, Fluierel se dovedi a fi un om al timpurilor sale, prin urmare, la optsprezece ani era deja un tânr de viitor, tractorist, cu basc mecher pe frunte, care se distingea prin abilitatea cu care fura motorin de la ateliere dar i cu succesul su incontestabil la gagici pentru c le ducea cu tractorul pân în lunc, lucru, fie vorba între noi, cu neputin de a nu fi rspltit. Na-su, fostul secretar al primriei, ajuns acum primar, de mult ce-l aprecia, l-a trimis la o coal de strungari într-un ora aflat la sute de kilometri deprtare i i-a spus c dac mai calc vreodat prin sat îi crap capul cu lopata. Aligic, iste, a prins din zbor aluzia i a disprut. coala de strungari a durat numai un an, suficient ca flcul s dea dovada marilor sale însuiri i s ajung secretar al Uniunii Tineretului Comunist o chestie care-l scutea de a-i manifesta concret talentele de strungar. i aici a dovedise c era omul timpului su! Era devotat partidului, vorbea foarte bolovnos, de i se înfundau urechile, despre marile realizri ale clasei muncitoare, înfiernd aprig lenea i lipsa de idealuri a unora care voiau numai s danseze la baluri cu elevele de la profesionala de croitorie. La absolvire toat lumea fiind de comnun acord c Aligic habar nu avea s fac ceva, a fost numit în Consiliul Judeean ca instructor pe probleme de agricultur. Perfect! Tânrul tov Aligic alerga pe teren îi ddea cu capul de toi pereii pe acei dovedii de lips de entuziasm pentru traducerea în via a indicaiilor de partid, îi lua micile atenii de la ei, se mai îmbuna, mai fcea câte o glum cu specific rural, mai rsturna câte o tovric sacrificat pe altarul intereselor de ctre cei vizai, apoi raporta efilor si cum a rezolvat el problemele astfel încât producia, în toamn, s cunoasc o cretere conform cu prognozele ba chiar cu mult peste. Pân în toamn desigur lucrurile se mai schimbau dar competena tovului Aligic era de necontestat. Mai ales c, atunci când era întrebat de efi cum s rezolve vreo problem din sectorul su de activitate tânrul i revoluionarul tov Aligic rspundea ferm: - Tov prim, cu respect raportez c fiind io preocupat de problema aceasta am întocmit un studiu amplu pe tema dat, studiu care va aprea mîine pe prima pagin a ziarului nostru: Agricultorul Socialist. V rog s-mi permitei s vi-l prezint mâine la prima or. Aa se i întâmpla! A doua zi, se prezenta la ef, abordând un rânjet slinos i o privire de câine devotat dar cu ziarul cald înc deschis la prima pagin unde, într-adevr se afla un articol bine documentat despre problema în discuie. O vreme toi s-au mirat de capacitile cu totul
22
extraodinare ale acestui adevrat fenomen cultural tiut fiind pregtirea sa dar i faptul c, iat, dei absolvise i liceul plus o facultate muncitoreasc la fr frecven, toi îl bnuiau de analfabetism. Dar uite c el reuea, nu se tie cum, s par a fi un adevrat savant în probleme de agricultur. Odat, chiar prim-secretarul judeului, peste msur de uimit, l-a întrebat discret pe securistul-ef cum de este posibil aa ceva. Securistul a zâmbit subire i a rspuns: - Pi, tov prim, tov Aligic este un exponent demn al acestui popor înelept i a fost bine instruit aa c acum s nu ne mai mire dac tie i toaca din cer. Auzind expresia cu toaca din cer, acum când toaca era un instrument al obsurantismului religios i un mijloc de îndobitocire a poporului, prim-secretarul, ulf uns cu toate alifiile, pricepu mesajul dar i temeiul pregtirii de excepie a tânrului Aligic. Adevrul era îns pe undeva pe aproape. Mai precis în biroul refentului trei Tiberiu Luncan zis Tilu. Aici era o întreag poveste. Aligic îl întâlnise pe Tilu în facultate la petrecerea de absolvire. El avea vreo treizeci de ani, era deja de mult vreme în structuri, iar Tilu un ochelarist speriat clete de o repartiie aflat cam pe unde se vars Jiul în Dunre într-un sat unde nu era nici curent electic dar nici ap curent. Isteul Aligic îi fcu imediat un plan, îl lu pe Tilu de dup umeri de parc ar fi fost prieteni din vremuile lui Noe iar Tilu profit de sprijin ca s nu cad jos de emoie, mai ales c auzi din gura noii sale cunotine: - Bi, tovule, vrei s mori de diaree în primul an de activitate la ar sau s-mi fii prieten devotat i s am io grij d tine. H, ce zici!? - Tilu, crezând c vorbete cu Sfântul Petru, ce s zic? A spus cam cu ultima suflare: H, hââhhh, mmm… - Gata te-ai scos! De mâine vii la mine la Judeeana d partid i om te fac! B! Da’ dac nu m iubeti o beleti! Te las pe drumuri, e clar!? - Hââhhh… Mde, atâta putea, atâta spunea… Cert este c peste o sptmân deja colaborarea dintre cei doi ddea primele roade iar Tilu primea apartament, butelie de aragaz i, culmea, salariu! Ceva mai târziu a primit i indicaia s se însoare ca s dea bine în dosarul de cadre. Aligic i-a recomandat o tovric din sistem, una extrem de apreciat de toi efii, iar acesta s-a dovedit a fi o bun investiie deoarece peste numai ase luni Tilu era deja tatl unui bieel minunat nscut mai devreme ca s vad realizrile socialismului victorios, cum bine spusese naul Aligic la botez. Apoi, cam o dat la doi ani, mai venea câte un copil dar i un apartament mai mare plus tot felul de beneficii salariale, prime de srbtori (este vorba de cele trei srbtori de atunci: Ziua Muncii, Ziua Republicii i Ziua Recoltei, nu altele, ca acum, cu sfini, hramuri i alte prostii!). Cert este c simbioza dintre cei doi avea specificul unei relaii între dou organisme în care cel toxic îl protejeaz pe cel vulnerabil, contra unor favoruri. Deci, conform cu teoriile darwiniste c tot erau ele la mod.
Numai c, aa cum bine tim, ce este bun nu prea dureaz! Într-un nefericit sfârit de an lucrurile s-au schimbat i oamenii au crezut c intr în democraie strigând lozinci pe strad. Tilu, mult mai speriat decât la absolvire a intrat în biroul naului i cu genunchii bââind a gângvit:
- Naiu, am belit-o bre! Hmm! Nu tia cu cine are de-a face! Aligic l-a luat de-o arip i au ieit în piaa mare a
oraului acolo unde i-au rupt carnetele roii de partid i au declarat c ei de fapt au sabotat sistemul din interior i dac acum oamenii pot spune ce-i doare lor li se datoreaz. Lor i nuai lor!
Oamenii, tii cum sunt! Se iau dup cel care zbiar mai tare… Ori Aligic era foarte antrenat la zbierte. În consecin a ajuns ales al poporului, trimis în parlament ca s apere drepturile acestuia i, curând, tiindu-se despre capacitile lui de analiz i sintez a ajuns, ba ministru, ba senator cu rspunderi în probleme de retrocedri, ba preedinte de comisie senatorial, în fine, nu era niciodat pe dinafar dei schimbase partidele când i cum avea el interes. Ori
23
interesul era unul legat direct de bunstarea poporului adic s le redea bieilor rani pmânturile înapoi. Alea jefuite de comuniti înainte. Perfect! Doar c totul avea un final. Iar finalul erau averile celor doi Aligic i Tilu, averi aflate foarte puin la vedere i mult mai mult prin numitele paradisuri fiscale.
Într-o sear, steau ei aaa, la un pahar de vorb i priveau de pe terasa vilei, în zare spre munii împdurii care acum erau, în mare parte ai lor…
- B, fine, rosti profetic senatorul Aligic, uite, noi ne-a închinat vieile spre slujirea poporului, b! Iar poporul, el, singurul în drept s o fac, ne-a rspltit munca noastr de-o via, bi, fine, aa s tii de la mine care i-am fost ca un printe toat viaa, c fr mine erai mort de mult! Hai noroc!
Tilu lcrim puin, înjur în gând cu mult aplicaie i bu i el un pahar… Îns, aa cum spuneam mai devreme, binele are hachiele lui i de cele mai multe ori este
doar o iluzie. Lucrurile s-au schimbat din nou i o campanie dur de anticorupie i-a aruncat pe cei doi la
pucrie. Nu mult, doar atât cât s-i scoat din cri ca s le ia alii locul. Aa se fac c într-o zi, pe când erau la programul de plimbare prin curte Aligic ajuns acum
un numr de inventar îi spuse colegului Tilu, alt numr de inventar: - B, al dracu’ poporu’ sta! Ete, la cât l-am slujit noi ca boii toat viaa i acum, ce rsplat
avem!? Bine c nu ne-au luat i averile c dup ce ieim vedem noi cum le dm la cap! Mdaaa, profet ca de obicei domn’ Aligic!
DESTINUL I CPTUIALA (III)
Dar din întâmplrile povestite mai sus, n-am tras învtura de baz. i-am mai luat un ut în fund înc odat.
M muncea de mult gândul s-mi cumpr i eu o mainu. La mod era atunci Trabantul. Avea „fason” de main i simpl ca o cru. Dar de unde s-o cumperi? Aveau drept s primeasc Trabant nou, doar cei cu un anumit grad de handicap locomotor. Acum, doar nu era s m schilodesc ca s obin dreptul la un Trbnel!
Locuiam deja în Sibiu. M înscriu la singura coal de oferi din ora. Era pe undeva la oborul de vite. Primul lucru care m-a întrebat a fost dac am main.
Ca s am main, trebuie mai întâi s am dreptul s-o conduc, îi zic eu secretarei de la coal.
– Atunci vei atepta dumneata tovare, pân vom avea noi „gol de producie”. Nu tiu dac aveau prioritate posesorii de main, sau atepta i ea un „ciubuc”.
Ce „gol de producie” când se înscriau câte 20 pe lun! Aa m-au tot amânat vreo doi ani de zile. Un aspirant la carnet de conducere auto, mi-a
bgat i el „morcovul”! M-a vzut ceva mai „blai” la pr m întreab: – Câi ani ai matale nene? – Patruzeci i nou îi zic eu.
24
– La anul dac schimbi „prefixul” nu-i mai d carnet maiorul Mantale cât îi hul! Zice c eti prea btrân c s-i mai formezi reflexele. C maina nu se conduce cu capul ci cu reflexele.
Mie când îmi intr aa o idee nu mi-o mai scoi nici cu tirbuonul. Mi-am dat seama c tipul s-ar putea s aib dreptate. Auzisem c maiorul Mantale era foarte exigent. i am simit-o chiar pe pielea mea. M-a pus odat s repet poligonul.
Aa c ce mi-am zis: s cumpr un hârb de main s figurez cu ea i gata. M uit prin ziare la mica publicitate. Vd un Trabant de vânzare. Aveam ceva bani strâni prin vreo trei „ ceareuri” luate în timp i achitate deja. Sun i merg s m-ntâlnesc cu omul la faa locului, s vd cum arat „ciurul”. Eu nepriceput la maini, mi-am zis c nu arta chiar ru. De departe semna a main. Întreb de pre, s pic jos. „45 de mii”! Când un Trabant nou nou ca o bijuterie costa 38 de mii de lei. I-am spus omului:
– Nu vi se pare preul cam piprat? tii cât cost un Trabant nou! – Cumprai unul nou dac avei de unde! îmi spune el în btaie de joc. tii cât cost o
Dacie veche? – tiu zic eu resemnat. tiam pe cineva care a reuit s cumpere o Dacie nou cu 70 de mii i dup ce a hmlit-o
vreo opt ani, a vândut-o cu 90 de mii. Aa erau vremurile. Tot tocmindu-ne noi, tura-vura, o las la 42. Îi spun: – S m mai gândesc pân mâine. – Dar gândii-v repede c am mai muli muterii, îmi spune el la derut i eu am mare
nevoie de bani. Am început s repar casa de la ar, i meterii nu m las s-o lli prea mult. Altfel n-o vindeam.
– Eu am ceva bani, îi zic. M ateptam cam la 30 de mii. S vd de unde fac rost de restul. Pe drum, m gândesc, m tot gândesc, ce hotrâre s iau. Nu exista main de vânzare mai
ieftin de 42 de mii. Mai era problema i de carnetul de conducere. Ca din „întâmplare” m mai întâlnesc i cu Doru tefan, un coleg de servici, care tiam c avea i el Trabant, i-i povestesc afacerea.
– Domnule farmacist, dac avei bani, punei mâna pe ea. Una nou nu putei cumpra, doar dac cunoatei un medic ortoped, care s v dea o adeverin c suntei ontorog. Dar trebuie s v i obinuii s mergei „ontâc-ontâc” i-n baston ca s v vad lumea c suntei handicapat. Altfel, sufl vreunul o „anonim” pe la miliie i ai încurcat-o. V mai bag prin tribunale, cu „fals în acte publice” i pe deasupra v confisc i Trabantul. Eu zic s vedei caroseria s fie bun. În rest magazinele de profil sunt pline de piese de schimb. Cu înc vreo 30 de mii o facei ca nou. Aa sunt preurile acum.
Ca s vezi „brodeal”. În drum spre cas m întâlnesc cu Domnul Vulcnescu, vr cu filozoful Mircea Vulcnescu care i-a lsat mdularele pe la Aiud. Îl cunoteam de la Asociaia Pictorilor Amatori din care fceam i eu parte. Din vorb-n vorb îi povestesc „necazul” meu.
– Drag Tudoric, prima mea main a fost tot un Trabant. S vii s-i art pozele. Am cumprat-o de la un mecher din Bucureti. Când mi-a artat-o arta „Tzeiss”! Eu aveam deja carnet. M urc, facem o tur prin ora, i-mi plcea cum mergea. O cumpr. Vin cu ea acas i-i art Olgi, nevast-mea ce afacere am fcut. Cum eram în concediu, ne urcm în ea i facem un tur prin nordul României. Am fcut atunci vreo dou mii de kilometri. A fost fain! Dar sigur c pe un traseu aa de lung, m-a mai apucat i ploaia. Când am ajuns la Sibiu, începuse deja s se desciocoleze. Ajunsesem ca „Fred i Barney” din desene animate. Eram cu picioarele pe carosabil. Toate gurile din pardoseal, în loc s fie sudate, au fost astupate cu câli, peste care a dat cu o vopsea fain, s- mi ia ochii. Deci atenie! Caroseria s fie bun. În rest, piese de schimb se mai gsesc. Cum vezi c vreuna a început s „scârâie” o înlocuieti. Te duci la „Ureche”, are el un sas specializat pe Trabanturi i i-o pune la punct de i-o face ca nou.
Am ajuns acas deja hotrât. Scot banii de la CEC i a doua zi facem târgul. Dac aveam carnet, fceam i eu ca Domnul Vulcnescu o tur cu ea prin ora. Dar aa m-am mulumit, ca individul s mi-o aduc în faa blocului. În concluzie, când eti nepriceput, mai bine stai în banca ta! Când faci o tranzacie cu atâta bnet, roag cel puin pe cineva care s-a lovit de pragul de sus, s te- ajute.