BOIERII DE MARGINE ŞI PUTEREA DOMNEASCĂÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ MEDIEVALĂ:

BUZOIENII ŞI MEHEDINŢII1

MARIAN COMAN

Iar pribegii ce au fost în domniea lui Neagoe vodă, pribegiţi în Moldova, auzindpoftita de dânşii de moartea lui Neagoe vodă, au venit în ţară şi împreună cubuzăenii au rădicat alt domn, pe un Radul vodă Călugărul […] Şi Mehmet-bei,dar, fiind la Târgovişte, încă până a nu treace la Nicopoea, au trimis turci de aurobit pă buzăeni şi au prădat tot judeţul acela, pentru rădicarea Radului vodăCălugărul, ce-l ridicase ei domn, cu boiarii pribegi.Iar boiarii Mehedinţi au ridicat un domn ce i-au zis Radul Popa şi au făcut războicu Mihnea vodă la Craiova şi au făcut izbânda Mihnei vodă.Pasajele de mai sus, extrase din prima parte a cronicii lui Radu Popescu2,

descriu ridicarea unor pretendenţi la tronul domnesc în secolul al XVI-lea şisusţinerea lor de două grupuri de boieri munteni definite teritorial: buzoienii şimehedinţii. Cele două momente sunt redate într-o formă asemănătoare şi înLetopiseţul Cantacuzinesc3, ele fiind, cel mai probabil, aşternute pe hârtie chiarîn secolul al XVI-lea şi aparţinând nucleului iniţial, astăzi pierdut, al primei

1 Lucrarea este parte a proiectului finanţat de CNCS – UEFISCDI, IDEI, nr. PN-II-ID,PCE-2011-3-0309.

Această contribuţie la cunoaşterea boierimii medievale munteneşti dezvoltă un capitol altezei mele de doctorat coordonată de profesorul Andrei Pippidi la Universitatea din Bucureşti şi afost inspirată de studiile domnului Ştefan Andreescu asupra boierilor Ţării Româneşti. Am avutşansa şi bucuria de a beneficia de sfaturile domnului Ştefan Andreescu pe toată perioada stagiuluimeu de doctorat, domnia sa fiind membru al tuturor celor opt comisii de examinare, începând cuadmiterea din 2002, continuând apoi cu cele şase examene intermediare şi încheind cu susţinereapublică din primăvara lui 2012. Mai mult, laboratorul în care s-a conturat forma definitivă a tezeia fost asigurat tot de domnul Ştefan Andreescu, prin conferinţele lunare ale programului EuropaCentrală şi Marea Neagră, pe care domnia sa îl coordonează în Institutul „Nicolae Iorga”. Astfel,cu prilejul mai multor comunicări în perioada 2008-2010, mi-am putut expune ideile în faţa uneiaudienţe de medievişti, într-o dezbatere intelectuală vie, care m-a ajutat să-mi verific interpre-tările, să-mi consolidez argumentaţia, dar şi să regândesc şi să nuanţez unele ipoteze.

2 Vezi Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, ed. Constantin Grecescu, Bucureşti,1963, p. 38 şi 63.

3 Vezi Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, ed. C. Grecescu şiD. Simonescu, Bucureşti, 1960, p. 42-43 şi 53.

Marian Coman36

cronici munteneşti4. Grupurile de boieri definite teritorial nu sunt atestate doarîn cronistica muntenească, ci şi de documentele din secolul al XVI-lea, în careapar referinţe la boierii din judeţul Mehedinţi5, la boierii Jiului6 sau la boierii dinBuzău7. În pofida acestor atestări, problema boierimii regionale din Ţara Româ-nească medievală a fost, până acum, o temă prea puţin cercetată. Cele câtevaîncercări de sinteză asupra boierimii muntene au ignorat această temă8, în vreme cemonografiile s-au concentrat îndeobşte asupra a trei subiecte: (1) originea şi impor-tanţa socială a boierimii9, (2) rolul politic al boierilor şi raporturile cu domnia10 şi

4 Asupra etapelor redactării acestei cronici pierdute, vezi Petre P. Panaitescu, Începuturileistoriografiei în Ţara Românească, SMIM, 5, 1962, p. 195-255; Pavel Chihaia, Datarea părţii deînceput a cronicilor din Ţara Românească, în idem, De la Negru vodă la Neagoe Basarab.Interferenţe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, Bucureşti, 1976, p. 56-64şi Ştefan Andreescu, Consideraţii cu privire la data primei cronici a Ţării Româneşti. Din noudespre prima cronică a Ţării Româneşti, şi Cronica Ţării Româneşti din veacul al XVI-lea:elemente pentru datarea ei, articole republicate în idem, Istoria Românilor. Cronicari, misionari,ctitori, Cluj, 2007, p. 23-33, 34-48 şi 64-72.

5 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 59.6 Vezi DRH, B, vol. 5, doc. 289, vol 6, doc. 157 şi vol. 8, doc. 222.7 Vezi Mustafa A. Mehmed, Documente turceşti privind istoria României, vol. 1 (1455-1774),

Bucureşti, 1976, doc. 17 şi Grigore G. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din ŢaraRomânească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul 1346-1603, Bucureşti, 1931, doc. 465.

8 Deşi există numeroase contribuţii valoroase privind cunoaşterea boierimii munteneştimedievale – precum cele scrise de I. C. Filitti, G. D. Florescu, Dan Pleşia, ale cărui articoleletrebuie însă citite cu un spirit critic alert, Nicolae Stoicescu, Andrei Pippidi, Ştefan Andreescu sauMatei Cazacu –, o sinteză de referinţă asupra acestei probleme nu s-a realizat. Pentru o încercare,întru totul nereuşită, de a trasa linii generale ale unei astfel de sinteze, vezi Iolanda Ţighiliu,Boierimea din Ţara Românească (secolele XIV-XVII). Componenţă şi evoluţie structurală, RI, 2,1991, p. 651-665. Mult mai bine scrisă şi foarte utilă, însă acoperind o perioadă mai târzie, esteteza de doctorat a Cristinei Anton Manea, Structurarea şi restructurarea marii boierimi din ŢaraRomânească de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al XVII-lea, publicatăpe site-ul Muzeului de Istorie Naţională, www.mnir.ro/ro/Publicatii/Teza.aspx>IDTeza=7, dataultimei accesări 8.11.2010.

9 Pentru teoria originii slavone a boierimii, vezi Petre P. Panaitescu, Problema originiiclasei boiereşti, în idem, Interpretări româneşti, ed. Ştefan Gorovei şi Maria Magdalena Székely,Bucureşti, 1994, p. 31-64. Pentru originea autohtonă a boierimii, vezi Radu Rosetti, Pământul,sătenii şi stăpânii în Moldova, Bucureşti, 1907 şi C. Giurescu, Despre boieri, în idem, Despreboieri şi despre rumâni, ed. Dinu C. Giurescu, Bucureşti, 2008, p. 181-268.

10 Istoricii români oscilează, de regulă, între două interpretări divergente. Cea dintâi, potrivitcăreia domnia şi boierimea erau inevitabil concurente în lupta pentru putere. Vezi de pildăarticolul lui Paul Cernovodeanu, care interpretează disputele interne din secolul al XVI-lea ca peun conflict între oligarhia boierească şi domnie, în Clanuri, familii, autorităţi, puteri (ŢaraRomânească, secolele XV-XVII), ArhGen, 1, 1994, p. 77-86. Potrivit celei de-a doua interpretări,puterea domnească se sprijinea pe boieri. Vezi opinia categorică a lui Cornelius R. Zach, „fărăboierime domnia era nu numai imposibilă, ci şi de neimaginat”, în Elemente de continuitate şidiscontinuitate politico-socială la boierimea românească, ArhGen, 2, 1995, p. 157-162. Cele maiimportante contribuţii pe tema raporturilor dintre domnie şi boierime sunt cele aduse de studiilelui Ştefan Andreescu, Boierii lui Radu vodă de la Afumaţi (Observaţii asupra pomelniculuimânăstirii Argeşului), în idem, Perspective medievale, Bucureşti, 2002, p. 24-74 şi Boierii luiMihai Viteazul, în idem, Restitutio Daciae III. Studii cu privire la Mihai Viteazul (1593-1601),Bucureşti, 1997, p. 339-419. Subsumat temei raporturilor dintre boierime şi domni este şi subiectul

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 37

(3) reconstrucţiile genealogice11. Chiar şi atunci când istoricii au preluat dinsurse sintagme precum „boierii buzoieni” sau „boierii mehedinţeni”, nu s-aîntreprins nici o încercare de analiză a acestor grupuri socio-geografice. Temanobilimii regionale este una importantă în istoriografiile Evului mediu latin şiale Commonwealth-ului bizantin şi, de aceea, neexploatarea acestui subiect decătre medieviştii români pare oarecum surprinzătoare. Trebuie însă să nereamintim că imaginea istoriografică dominantă a Ţării Româneşti medievale afost cea a unui stat teritorial modern încă de la apariţia sa. Grupurile socio-politiceregionale, precum boierimea locală, ar fi putut fi cu greu integrate acesteiimagini. În plus, condiţionările ideologice au impus cercetării istorice asupraboierimii medievale anumite subiecte predilecte şi, adesea, concluzii precon-cepute12. Dezbaterea istoriografică din ultimul secol asupra boierimii medievalepoate fi redusă la două alternative interpretative: (1) stăpânirea boiereascăasupra pământului a fost legitimă/nu a fost legitimă şi (2) rolul politic şi socialal boierimii a fost unul benefic/nefast. În această perioadă, majoritatea subiec-telor cercetate au fost inevitabil legate de una dintre aceste două maricontroverse. Pentru a da numai două exemple, originea boierimii a fost invocatăîn dezbaterea asupra legitimităţii marii proprietăţi boiereşti13, iar sprijinulacordat de boieri domnilor care au dus o politică anti-otomană a fost un criteriudecisiv în judecarea rolului politic al acestei categorii sociale14. În acest peisajistoriografic, boierimea regională a fost un subiect mai degrabă irelevant. Înacest articol voi cerceta o problemă restrânsă, subsumată temei boierimii regio-nale în Ţara Românească medievală, analiza pe care o propun concentrându-seasupra boierilor din regiunile de frontieră, din răsăritul şi din apusul ţării.

Buzoienii

Io, Ştefan, cu mila lui Dumnezeu voevod şi domn a toată ţara Moldovlahiei. Scriedomnia mea tuturor boerilor, şi mari şi mici, şi tuturor judecilor şi tuturorjudecătorilor şi tuturor săracilor, dela mic până la mare, din tot ţinutul Buzău şiRâmnic. […]

raportului dintre boierimea funciară şi cea de dregătorie, vezi N. Stoicescu, Sfatul domnesc şimarii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1968.

11 Vezi, mai cu seamă, contribuţiile lui I.C. Filitti, G.D. Florescu şi Dan Pleşia.12 Substratul ideologic al cercetărilor genealogice este un subiect care ar merita o cercetare

aparte. Mi se pare semnificativ că cele două programe publicate în deschiderea Arhivei Genealogice,de Sever Zotta la începutul seriei vechi (1912) şi de Ştefan Gorovei la începutul seriei noi (1994),simt nevoia să respingă explicit semnificaţia elitistă a cercetărilor genealogice. Pentru o cercetarecare identifică explicit genealogia cu analiza clasei sociale care are „o vocaţie pentru exercitareaprivilegiată a puterii politice”, vezi Neagu Djuvara, Ce au fost boierii mari în Ţara Românească?Saga Grădiştenilor (Secolele XVI-XX), Bucureşti, 2010.

13 Pentru interpretarea substratului ideologic al lucrărilor de la începutul secolului XXscrise de Radu Rosetti şi Constantin Giurescu, vezi Petre P. Panaitescu, Problema originii claseiboiereşti.

14 Vezi de pildă Ştefan Ştefănescu, Ştiri noi cu privire la domnia lui Mihai Viteazul, SMIM,5, 1962, p. 175-194.

Marian Coman38

Dela toţi boerii buzoieni şi râmniceni şi dela toţi cnejii şi dela toţi rumânii, scriemţie, domnului moldovenesc, Ştefane voevod. […]Binecunoscutul schimb de scrisori între Ştefan cel Mare şi boierii

munteni15, deseori citat, dar arareori analizat, este îndeobşte invocat pentru ademonstra sprijinul pe care l-au acordat domnului legitim boierii din regiunilede margine. Refuzul boierilor buzoieni, râmniceni şi brăileni de a-l sprijini pepretendentul lui Ştefan, dar mai ales stilul în care a fost redactat răspunsul lor, afost considerat o dovadă a deplinei integrări a regiunilor răsărite sub putereadomnească, în Ţara Românească. Această concluzie categorică nu explică însăde ce Ştefan a adresat această proclamaţie doar boierimii din ţinutul de margineşi nu întregii Ţări Româneşti16. Mai mult, răspunsul dat domnului Moldovei estetrimis în numele unei comunităţi politice locale bine definite, în care suntincluse toate categoriile sociale, boierii, cnejii şi rumânii deopotrivă17. Scri-soarea boierilor munteni către Ştefan cel Mare pare a dezvălui, dincolo derefuzul de a-l sprijini pe pretendentul Mircea, o identitate locală bine conturată.

Identitatea teritorială distinctă a părţii răsăritene a Ţării Româneştimedievale a fost invocată de mai mulţi istorici, însă singurul care a elaborat oargumentaţie în sprijinul acestei ipoteze a fost Matei Cazacu, într-o mini-sintezădespre Valahia medievală publicată în 199418. Teza domniei sale este căregiunea Brăila – Buzău – Râmnicu Sărat din Ţara Românească medievală afuncţionat ca o entitate geografică, politică şi religioasă, ale cărei rădăcini le-aidentificat în Cumania Neagră. Argumentele invocate nu mi se par însă sufi-ciente decât pentru a demonstra un subpunct din toată această ambiţioasă teză:existenţa unei acţiuni politice comune a boierilor buzoieni în prima parte asecolului al XVI-lea. Fără îndoială, teza lui Matei Cazacu este importantăpentru că dislocă imaginea, utopică, dar cvasi-unanim acceptată, a unui puteri

15 Scrisoarea lui Ştefan cel Mare şi răspunsurile boierilor munteni au fost editate de IoanBogdan, Documentele privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungureascăîn secolele XV şi XVI, Bucureşti, 1905, doc. 229.

16 N. Iorga a presupus că Ştefan cel Mare ar fi trimis proclamaţii tuturor judeţelor muntene,dar că nu s-au păstrat decât cea pentru brăileni şi cea pentru buzoieni şi râmniceni, vezi N. Iorga,Istoria Românilor, vol. 4, ed. Stela Cheptea şi Vasile Neamţu, Bucureşti, 1996, p. 146.

17 Pentru analiza celor două formule de adresare, din scrisoarea lui Ştefan şi din scrisoareaboierilor munteni, vezi Gheorghe Brătianu, Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în PrincipateleRomâne, Bucureşti, 1995, p. 45-46. Matei Cazacu presupune că răspunsul boierilor munteni„avait dû être prise lors de véritables assemblées régionales”, în La Valachie médiévale etmoderne: esquisse historique, „Cahiers Balkaniques”, 21, 1994, p. 210. Convocarea, în contextuldat, a unor asemenea adunări de stări locale mi se pare greu de imaginat. Cred, mai degrabă, căscrisoarea a fost redactată de un grup restrâns de mari boieri care i-au răspuns lui Ştefan înnumele întregii comunităţi.

18 Vezi Matei Cazacu, op. cit. Pentru existenţa unei formaţiuni prestatale în părţile răsă-ritene ale ţării a cărei tradiţie s-a păstrat şi după întemeierea statului medieval, s-au pronunţat şiC.C. Giurescu şi D.C. Giurescu, Istoria Românilor, Bucureşti, 1974, vol. 1, p. 220; N. Stoicescu,Cronica evenimentelor istorice petrecute în eparhia Buzăului, în Spiritualitate şi istorie la întorsuraCarpaţilor, ed. Antonie Plămădeală, Buzău, 1983, vol. 1, p. 114-156, sau Anton Paragină, Habitatulmedieval la curbura exterioară a Carpaţilor în secolele X-XV, Brăila, 2002.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 39

domneşti stăpânind uniform asupra întregului cuprins al ţării. Cu toate acestea,interpretarea sa rămâne ancorată într-o perspectivă puternic teritorializată. ŢaraRomânească medievală nici nu a fost, dintru început, un bloc teritorial compact,nici nu s-a format prin alipirea a trei sau mai multe regiuni. Construcţia statală apresupus nu atât „alipirea de teritorii”, cât cointeresarea mai multor grupurisociale, unele dintre ele cu o identitate teritorială bine definită. Cu alte cuvinte,includerea regiunii Buzăului în Ţara Românească medievală nu a fost un eveni-ment punctual, ci un proces îndelungat, în care recunoaşterea puterii domneştide elita socio-politică locală, boierii buzoieni, nu a fost decât primul pas. Paşiiurmători, mult mai importanţi, au fost atragerea boierimii locale în orbita curţiidomneşti, ceea ce a dus inevitabil la implicarea lor la luptele pentru tron, şiprezenţa tot mai vizibilă şi mai accentuată a puterii domneşti în această margine deţară. De aceea, istoria raporturilor boierilor buzoieni cu domnia în secolele XV-XVIconstituie un episod esenţial în construcţia statală a Ţării Româneşti medievale.

Identificarea boierilor buzoieni în hrisoavele emise de cancelariadomnească pune mai multe probleme metodologice. Dincolo însă de distincţia,uneori foarte greu de făcut, între boieri cu moşii în părţile de margine şi boieride margine19, principala dificultate metodologică este de a depăşi perspectivaîngustă impusă de hrisoavele domneşti. Imaginea construită pe analiza acestordocumente reflectă exclusiv raporturile dintre boierimea de margine şi putereadomnească. De aceea, cu cât legăturile acestor boieri cu domnia sunt mai slabe,cu atât reconstrucţia istorică este mai dificilă şi mai neclară. În mod similar, cucât domnia se înstăpâneşte mai temeinic asupra acestei regiuni, cu atât imagineanoastră devine mai limpede.

Până la începutul domniei lui Neagoe Basarab sunt menţionaţi foartepuţini boieri din regiunea Buzău – Brăila – Râmnicu Sărat în documenteledomneşti. Cele câteva familii atestate, precum Modruzeştii sau Bădenii, par aaparţine mai degrabă micii boierimi. Primii boieri buzoieni atestaţi docu-mentar20 sunt amintiţi într-un hrisov al lui Dan al II-lea, din 142921, prin caredomnul le întărea lui Stroe, David, Mareş şi unui al patrulea al cărui nume nu s-apăstrat, două sate aflate pe valea Câlnăului, Modruzeşti şi Crăpeşti. Din fericire,un hrisov emis de Alexandru Mircea un secol şi jumătate mai târziu ne îngăduie

19 Soluţia pe care o propun este o investigaţie în două etape. Mai întâi, i-am identificat pe

toţi boierii atestaţi documentar cu moşii în părţile Buzăului, iar apoi am căutat să-i disting înrândul acestora pe cei care-şi aveau moşia de baştină sau un domeniu însemnat în această regiune.Pentru a nu încărca inutil textul, am inclus această discuţie în note de fiecare dată când amconsiderat că este necesar.

20 Primul proprietar de sate din regiunea Buzău – Brăila – Râmnicu Sărat atestat docu-mentar este fratele lui Mircea cel Bătrân – Stoica după Panaitescu sau Stan după Sacerdoţeanu –,care a dăruit mănăstirii Snagov satul Ciulniţa de pe Buzău, vezi DRH, B, vol. 1, doc. 34. Înpofida daniei întărite de Mircea, satul Ciulniţa nu a rămas în domeniul mănăstirii Snagov, nefiindamintit printre proprietăţile mănăstirii în nici un hrisov ulterior, vezi Niculae I. Şerbănescu,Istoria mănăstirii Snagov, Bucureşti, 1944, p. 121.

21 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 65.

Marian Coman40

să aflăm ce s-a întâmplat cu descendenţii boierilor buzoieni din 142922. Hrisovulconsemnează judecata domnească într-o dispută pentru satul Crăpeşti întrejupan Stoica mare postelnic şi nepoţii lui Pătru Braga. Nu este nici o îndoială căjupan Stoica era descendent al boierilor buzoieni din vremea lui Dan al II-lea,pentru că el a adus drept dovadă în faţa domnului chiar hrisovul din 1429. Şicealaltă parte implicată în disputa pentru satul Crăpeşti din 1571 descindeadintr-o importantă familie de boieri buzoieni, Brăgeştii, din care se trage şiprimul domn ridicat din părţile Buzăului, Vlad Vintilă23. Disputa pentru satulbuzoian din vremea lui Alexandru Mircea a fost câştigată de jupanul Stoica,vlastelin şi prim sfetnic al domnului. Poziţia înaltă la care ajunsese descendentulboierilor din Modruzeşti şi Crăpeşti se explică şi prin înfierea sa de jupaniţaNeaga, o boieroaică foarte înstărită din părţile Buzăului24, dar şi prin înrudirea,prin căsătorie, cu boierii Goleşti25. Cel de-al doilea sat din moştenirea părin-tească, Modruzeştii, atestat şi el în hrisovul din 1429, era dăruit de jupan Stoicaepiscopiei Buzăului în 157926. Biserica familiei, care se găsea la Modruzeşti,urma „să fie în mâna părintelui episcop chir Atanasie din Buzău”27. Mi se pareremarcabilă continuitatea acestei familii de boieri buzoieni care, fără a avea oavere prea însemnată, precum Brăgeştii de pildă, a dăinuit peste un secol şijumătate. Bădenii, dintre care primul atestat documentar este jupan Gorga, parla rândul lor a proveni din rândul micii boierimi28. În hrisovul emis în 1494 deVlad Călugărul, jupan Gorga lăsa moştenire satul Bădeani, jumătate celor doinepoţi ai săi, jupan Vladul spătar şi jupan Fârcea, iar cealaltă jumătate fiicei sale,

22 Vezi DRH, B, vol. 7, doc. 23.23 Înrudirea dintre Vlad Vintilă şi Pătru Braga este amintită într-un hrisov emis de Radu de

la Afumaţi, vezi DRH, B, vol. 3, doc. 1.24 Jupan Stoica a fost înfiat de jupaniţa Neaga, sora lui Udrea vornicul, de la care a primit

mai multe sate şi părţi de sate din Buzău: Maxinu, Berindeşti, Udreni, vezi DRH, B, vol. 7, doc. 241.25 Prin căsătoria cu Caplea din Goleşti, Stoica devenise tată vitreg al rudelor domnului, vezi

N. Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova: sec. XIV-XVII,Bucureşti, 1971, p. 93

26 Vezi DIR, B, veacul XVI, vol. 4, doc. 437.27 Vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 278. Vezi şi Cristian N. Apetrei, Biserici de

curte mai puţin cunoscute (Moldova şi Ţara Românească, secolele XIV-XVI), în Românii înEuropa Medievală. Între Orientul Bizantin şi Occidentul Latin. Studii în onoarea profesoruluiVictor Spinei, ed. Dumitru Ţeicu şi Ionel Cândea, Brăila, 2008, p. 815.

28 Nu i-am luat în considerare pe Orla şi pe Voinea, care au vândut o parte din Cucutenijupanului Mihail, amintiţi într-un hrisov al lui Radu cel Frumos, vezi DRH, B, vol. 1, doc. 145.Nu este însă deloc sigur că satul Cucuteni din hrisovul lui Radu cel Frumos trebuie identificat cuCucuteni din Buzău, aşa cum fac editorii DRH, sau mai degrabă cu Cucuteni din Dâmboviţa, aşacum consideră editorii DIR. De asemenea, l-am exclus şi pe jupan Drăghici din Mărgineni,implicat într-o vânzare a satului Răduleştii de pe Câlnău, vezi DRH, B, vol. 1, doc. 215. Nu ştimcum a ajuns Drăghici în stăpânirea acelei jumătăţi de satul buzoian, însă putem avea o imaginedespre amploarea tranzacţiilor şi varietatea metodelor folosite de acest mare boier pentru a-şicreşte domeniul din hrisovul pe care Vlad cel Tânăr îl emite în 1510 pentru fiul lui Drăghici,Neagoe, vezi DRH, B, vol. 2, doc. 72. Pentru genealogia lui Drăghici, vezi George D. Florescu,Strămoşii boierilor din Mărgineni în secolele XV-XVI. Studiu genealogic, Vălenii de Munte,1930, p. 9-11.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 41

Stana29. Ca şi în cazul Modruzeştilor, boierii din Bădeni vor ajunge prin descen-denţii lui Vlad spătar să ocupe dregătorii importante în secolele XVI şi XVII30.

Odată cu domnia lui Radu cel Mare, profilul boierilor atestaţi documentarcu moşii în regiunea Buzăului pare a suferi o primă schimbare. Spre deosebirede Modruzeşti şi de Bădeni, jupan Chicoş, amintit într-un hrisov din 1499, estemult mai înstărit: şapte sate, dintre care patru buzoiene, Verneşti, Gugeşti,Plăcicoi şi Fântânele, iar alte două ialomiţene, Mileşti şi Cornu, precum şi douăfamilii de ţigani31. Hrisovul lui Radu cel Mare confirmă aşezarea celor trei feteale jupanului Chicoş „peste aceste mai sus zis sate şi ţigani ca ele să-i fie în locde fii”. Din păcate, nu ştim nimic despre înaintaşii acestui boier şi despre cum aajuns în posesia unei averi atât de însemnate. Descendenţii săi pe linia femininăreapar însă constant în hrisoavele din secolul al XVI-lea, ocupând uneori dregă-torii însemnate. Tot în vremea lui Radu cel Mare este amintit Stan paharnic,boier căruia domnul îi întăreşte stăpânirea asupra satului Odobeni, care este „alui bătrână şi dreaptă moşie”32. Odobenii reapar în hrisoavele domneşti în 1555,în vremea lui Pătraşcu cel Bun33, într-un act emis în părţile Buzăului, laRăduleştii de pe Câlnău34. Prin acest hrisov domnul întărea hotărârea jupaniţeiMuşa de a lăsa drept moştenire fiicei sale patru sate buzoiene. Nu ştim dacăexistă vreo legătură de rudenie între jupaniţa Muşa din 1555 şi paharnicul Standin vremea lui Radu cel Mare. Un document de la Vlad Vintilă aminteşte însăde o jupaniţa Muşa şi de fratele ei Vlad, cărora domnul le întărea o parte dinCernăteşti35. Ţinând cont că Cernăteştii se află în hotar cu Odobenii, este posibilca cele două jupaniţe Muşa, proprietare a două sate învecinate, să fie o singurăpersoană.

Din vremea lui Radu cel Mare datează atât prima judecată, cât şi primadanie domnească din părţile Buzăului, Râmnicului şi Brăilei. Judecatadomnească este consemnată într-un hrisov din 1506 şi priveşte disputa asupraunei ocini şi a unui vad cu moară din Sibiceu, sat de pe valea Buzăului, pe carejupan Bratul le revendică de la Coţofan şi Hârs36. Fraţii jupanului Bratul,

29 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 245.30 Pentru o încercare, neconvingătoare, de constituire a spiţei din Bădeni, vezi George D.

Florescu, Divanele domneşti din Ţara Românească I (1389-1495), Bucureşti, 1943, p. 334.31 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 292.32 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. C. Hrisovul, păstrat într-o traducere de secolul XVIII, este

trecut de editori în categoria celor îndoielnice, pentru că data nu corespunde domniei lui Radu celMare. Documentul este datat în văleatul 7000 şi, cel mai probabil, traducătorul nu a mai copiattoate cifrele anului, cum se întâmpla adesea. În plus, cei mai mulţi dintre membrii sfatuluidomnesc pot fi regăsiţi în divanele lui Radu cel Mare.

33 Vezi DRH, B, vol. 5, doc. 49.34 Singurul sat Răduleşti atestat documentar în secolele XV-XVI este cel de pe Câlnău, din

Buzău. De aceea nu înţeleg de ce editorii DIR şi DRH consideră că documentul lui Pătraşcu ar fifost emis din alt sat, neidentificat. Identificarea locului în care a fost emis actul din 1555 cu satulbuzoian Răduleşti mi se pare cu atât mai probabilă cu cât hrisovul se referă la patru sate buzoiene,pe care jupaniţa Muşa le lasă moştenire fiicei ei, jupaniţa Stanca, soţia lui Udrişte slugerul.

35 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 189.36 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 50

Marian Coman42

beneficiarii hrisovului lui Radu cel Mare, sunt amintiţi mai apoi într-un docu-ment emis de Vlad Vintilă, în 1534, prin care le era confirmată stăpânireaasupra unei părţi din Sibiceu, precizându-i de data aceasta şi hotarele37. Asupranumeroaselor hrisoave care privesc sate buzoiene emise de Vlad Vintilă, domnridicat din aceste părţi, voi reveni puţin mai jos. Cât priveşte dania domnească alui Radu cel Mare, aceasta este consemnată într-un hrisov din 1505, prin caredomnul confirma lui Orlea şi Balcul, ocina Andolia, aflată la vreo 20 km sud-vestde Brăila38. Din păcate, documentul nu precizează cum anume a ajuns Andoliaocină domnească. Din vremea domniilor lui Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânărnu s-a păstrat nici un hrisov în care să fie amintit vreun boier buzoian39. Înainteînsă de a trece la Neagoe Basarab în vremea căruia, după cum voi arăta, a avutloc o schimbare radicală a raporturilor domniei cu boierimea buzoiană, am săzăbovesc puţin asupra documentelor pe care le-am analizat până acum.

Ceea ce aş observa mai întâi nu este atât numărul mic de boieri buzoieniatestaţi în hrisoavele domneşti pe tot parcursul secolului al XV-lea, cât aparte-nenţa lor la mica boierime. Până la Neagoe Basarab, în documentele emise decancelaria domnească, nu sunt amintiţi niciodată reprezentanţi ai marilor familiiboiereşti buzoiene. Acestea încep să fie atestate documentar abia din primeledecenii ale secolului al XVI-lea, când sunt deja foarte bogate şi influente, fiindgreu de crezut că ar fi apărut ex nihilo. Cele două excepţii ale unor mari boiericu moşii în aceste părţi, atestaţi documentar în secolul al XV-lea, sunt sugestivepentru a înţelege de ce unii dintre ei cereau hrisoave domneşti de întărire, iaralţii nu. Prima excepţie este jupan Chicoş, care a apelat la domnie pentru a-şiasigura moştenirea în absenţa unui urmaş pe linie bărbătească şi pentru a evita osuccesiune colaterală. Cea de-a doua excepţie sunt boierii Mărgineni, care cerdomniei să le întărească mai multe moşii buzoiene şi brăilene. După cum însă seştie foarte bine, boierii Mărgineni îşi au originea în părţile prahovene, iar satelebuzoiene şi brăilene au intrat ulterior în domeniul lor, prin diverse tranzacţii. Deaceea, ei au cerut domniei să le întărească stăpânirea asupra acestor sate. Marilefamilii de boieri buzoieni, precum Brăgeştii de pildă, stăpânind de mai multegeneraţii un domeniu însemnat, nu apar în hrisoavele de cancelarie pentru că nusimt nevoia confirmării domneşti a unui drept de moştenire. Merită deasemenea subliniat că, spre deosebire de cele din părţile Buzăului, marilefamilii boiereşti din restul Ţării Româneşti, precum Craioveştii, Floreştii,Durduceştii, Hotăranii, Izvoranii sau Mărginenii, sunt atestate în documenteledomneşti din secolul al XV-lea.

Cea de-a doua observaţie este că daniile domneşti, de sate sau de părţi desate, din regiunea Buzău – Râmnicul Sărat – Brăila lipsesc aproape cu desăvârşire

37 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 185.38 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 3839 Singurul sat care ar putea fi localizat în această regiune este Sărata din hrisovul lui Vlad

cel Tânăr pentru Neagoe, pe care editorii DRH îl identifică ipotetic cu Sărata din Buzău, veziDRH, B, vol. 2, doc. 74.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 43

din această perioadă40. Lipsa satelor domneşti din această regiune se datorează,în bună parte, absenţei oricăror confiscări pentru hiclenie. Şi în acest caz, partearăsăriteană a ţării constituie o excepţie. Pe parcursul secolului al XV-lea suntcondamnaţi pentru hiclenie boieri din aproape toate regiunile ţării, în afară deBrăila – Buzău – Râmnicu Sărat41. Această excepţie nu are, cred, decât oposibilă explicaţie: boierii din această regiune, deşi se recunoşteau ca făcândparte din Ţara Românească, păstrau încă o distanţă convenabilă de putereadomnească. Cred că refuzul de a-l sprijini pe pretendentul lui Ştefan cel Maretrebuie înţeles în acest context. Boierii buzoieni, râmniceni şi brăileni l-aususţinut pe Basarab cel Tânăr nu pentru că ar fi fost credincioşi domnuluilegitim, concept oricum foarte ambiguu, cât datorită reticenţei de a se implica înluptele pentru tronul Ţării Româneşti. Aşadar, boierimea din marginea de răsărita ţării lipseşte, deopotrivă, din hrisoavele domneşti de danie, de întărire sau deconfiscare, pentru că a fost prea puţin implicată, pe tot parcursul secolului al XV-lea,în construcţia statală a Ţării Româneşti medievale. Această ipoteză poate păreaprea categorică pe baza surselor analizate până acum, însă mi se pare că doar eapoate explica evenimentele din perioada 1512-1535, când boierimea buzoianădevine, brusc, un factor politic foarte influent în Ţara Românească. În aceastăperioadă atestările documentare ale boierimii buzoiene cresc exploziv, lăsândimpresia unui grup social puternic şi bine înrădăcinat, care până în acestmoment a trecut pe „sub radarul” surselor.

Exemplul cel mai elocvent al acestei explozii documentare îl constituiecondamnările domneşti pentru hiclenie. În vremea lui Neagoe Basarab apare unîntreg grup de boieri buzoieni cărora domnul le-a confiscat averea pentruhiclenie. Primul boier dintre cei care stăpâneau sate în zona Buzăului prigonitde Neagoe Basarab a fost Bogdan din Popeşti, moldovean refugiat în ŢaraRomânească şi cumnat al lui Radu cel Mare42. Din păcate, sursele narative careamintesc de acest boier, Viaţa lui Nifon şi cronicile munteneşti târzii, nuprecizează unde anume se aflau satele achiziţionate de acesta în Ţara Româ-nească43. Singurul sat dintre cele confiscate lui Bogdan din Popeşti, pe care îlputem identifica pe baza unor hrisoave mai târzii, este Verneştii, aflat lângăBuzău44. Aşadar, primul hiclean pe care Neagoe Basarab l-a pedepsit dupăurcarea pe tron este un boier venit din Moldova, cu moşii în părţile Buzăului,care în vremea lui Radu cel Mare a fost unul dintre principalii adversari ai

40 Excepţie face hrisovul lui Radu cel Mare privind Andolia. Absenţa acestor danii este cuatât mai sugestivă cu cât domnia a dăruit mănăstirii Snagov mai multe drepturi fiscale din aceastăregiune. Prin urmare, deşi domnii Ţării Româneşti din secolul al XV-lea stăpâneau asupra acesteimargini de ţară, ei nu par să fi avut posibilitatea de a dărui sate din această regiune.

41 Nu există un studiu asupra condamnărilor pentru hiclenie în Ţara Românească medievală,însă pentru repartiţia geografică a confiscărilor domneşti pentru hiclenie este foarte util Ion Donat,Domeniul domnesc în Ţara Românească (sec. XIV-XVI), ed. Gheorghe Lazăr, Bucureşti, 1996.

42 Vezi N. Stoicescu, Dicţionarul, p. 33-34.43 Vezi Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 8-10 şi 21-24; Radu Popescu, Istoriile domnilor, p. 34 şi

Viaţa sfântului Nifon. O redacţiune grecească inedită, ed. V. Grecu, Bucureşti, 1944, p. 133-137.44 Vezi DRH, B, vol. 5, doc. 80 şi doc. 109 şi vol. 7, doc. 246.

Marian Coman44

Craioveştilor. Spre deosebire de Bogdan din Popeşti, care probabil cumpăraseVerneştii, ceilalţi boieri hicleni pedepsiţi de Neagoe Basarab aveau sate debaştină în această regiune.

Următoarea prigoană domnească împotriva boierilor buzoieni a avut loc înjurul anului 1515, când Neagoe Basarab a intrat în stăpânirea mai multor sate şipărţi de sate de pe valea Buzăului – Pârscovul, Pănătăul, Măgura Buzăului –, pecare le-a dăruit apoi unor slugi domneşti. Unul dintre documente delimiteazăhotarele satelor folosind ca punct de reper mănăstirea lui Radu postelnicul45.Despre acest enigmatic ctitor nu ştim nimic, dar, aşa cum sugera Donat, printrehiclenii pedepsiţi de Neagoe Basarab se regăseau probabil şi urmaşii săi46.Dintr-un hrisov târziu, de la Mircea Ciobanul, aflăm numele unuia dintre aceştihicleni, care „şi-a răscumpărat capul” cu averea în faţa lui Neagoe Basarab:Dumitru Desculţul47. Poate este mai mult decât o simplă coincidenţă faptul căbeneficiarul averii confiscate lui Dumitru Desculţul, Dumitru din Cepturi, a fostla rândul său condamnat pentru hiclenie de Vintilă Vodă48. Cel care primisemoşiile confiscate de la un boier buzoian a fost la rândul său condamnat pentruhiclenie, pierzându-şi averea atunci când la domnie a ajuns Vlad Vintilă, ridicatdin rândul boierimii buzoiene. Un alt sat din vecinătatea Buzăului confiscatpentru hiclenie de Neagoe Basarab este Bilcereşti de sub dealul Istriţei, luat dela Vlaicu, nepotul lui Fintea49. Vina lui Vlaicu este de a fi fugit cu birul ŢăriiRomâneşti „în altă ţară.” Donat presupune că fuga lui Vlaicu ar fi fost legată deridicarea vreunui pretendent, ceea ce ar însemna că ţara în care s-a refugiat erafie Moldova, fie Ungaria, la Braşov. Legăturile boierilor buzoieni cu preten-denţii la tron din vremea domniei lui Neagoe Basarab rămân însă, în lipsa unuiizvor direct, ipotetice. Dar, după moartea lui Neagoe Basarab, mai multe surseatestă implicarea boierimii buzoiene în luptele pentru tron, amintind de sprijinulacordat lui Radu Călugărul.

Satele buzoiene nu apar însă în hrisoavele lui Neagoe Basarab doar cuprilejul confiscărilor. Din vremea acestui domn datează un hrisov de întărireacordat unor sate de moşneni situate între Săcuieni şi Buzău, dania unei păduridin Buzău pentru a fi curăţată „cu foc şi cu securea” şi întărirea mai multorcumpărări de ocini din sate de pe Râmnicu Sărat50. Cele mai interesante docu-mente privind părţile Buzăului, emise de cancelaria lui Neagoe Basarab, suntînsă două hrisoave de întărire din 1519 şi din 1520. Primul document îi este datlui Teatiu pârcălab şi fiilor săi, întărindu-le satele dedine şi pe cele obţinute princumpărare sau înfrăţire51. Din păcate nu ştim cine erau strămoşii acestui boierbuzoian, care reuşise să adauge moştenirii primite, patru sate şi părţi de sate

45 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 135.46 Vezi I. Donat, Domeniul domnesc, p. 47.47 Vezi DRH, B, vol. 5, doc. 145.48 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 197.49 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 189.50 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 156, 168 şi 184.51 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 190.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 45

(Pîclenii, Gîrbovi, Tîrcov şi Trestia), alte două moşii însemnate (Liureştii şiSineştii), reuşind astfel să-şi constituie un frumos domeniu la nord de râul Buzău.Documentul din 1519 este important şi pentru că ne arată că Neagoe Basarab aştiut să găsească în rândul boierilor buzoieni susţinători, precum acest Teatiupârcălab. Patru ani mai devreme, în 1515, acelaşi Teatiu pârcălab fusese isprav-nicul domnesc însărcinat cu confiscarea unora dintre satele buzoiene pentruhiclenie52. Probabil, tot în rândul boierilor buzoieni care l-au sprijinit pe Neagoetrebuie trecuţi şi cei doi fraţi, paharnicul Căzan şi Sahat, marele postelnic dinvremea lui Vladislav al III-lea53. Din ascendenţa celor doi fraţi nu cunoaştemdecât numele mătuşii lor, Maria Lăudătoaia, care i-a aşezat în loc de fii pestetoate averile ei „sau sate sau ţigani sau averile sau vii sau moarte”54. La sfârşitulsecolului al XVI-lea, satele celor doi fraţi se aflau în stăpânirea uneidescendente a lor, jupaniţa Neaga, soţia lui Mitrea din Hotărani55. Hrisovul luiNeagoe Basarab din 1520 precizează că cele cinci sate ale fraţilor Căzan şiSahat, majoritatea situate la sud-est de Buzău56, erau „veche şi dreaptă ocină şidedină încă din zilele bătrânului şi răposatului Mircea voievod şi din zilele luiVlad voievod cel Bun şi din zilele bătrânului Vladislav voievod”. Prin urmare,Căzan şi Sahat sunt descendenţii unei vechi şi importante familii boiereşti dinpărţile Buzăului, care însă nu este menţionată niciodată în hrisoavele domneştipăstrate din secolul al XV-lea.

Aşadar, domnia lui Neagoe Basarab reprezintă un moment de cotitură înrelaţiile domniei cu boierii buzoieni. Spre deosebire de perioada anterioară,boierii buzoieni sunt mult mai prezenţi în hrisoavele domneşti, regăsindu-se maicu seamă printre hicleni. După moartea lui Neagoe Basarab, boierimea buzoianăa încercat să-şi impună propriul domn pe tron, pe Dragomir călugărul. Deşiiniţial încununată de succes57, tentativa s-a sfârşit dezastruos, pretendentul fiind

52 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 135. Între Teatiu şi Neagoe Basarab exista o legătură de rudenie,de vreme ce domnul îl denumea pe pârcălab „cinstit dregător, încă şi din casa domniei mele”, înDRH, B, vol. 2, doc. 190.

53 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 241.54 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 192.55 Pentru că toate cele cinci sate amintite în stăpânirea fraţilor Căzan şi Sahat în 1520

(Săhăteni, Greci, Tatarăi, Bonţeşti şi Răzvad) se găsesc în 1586 în stăpânirea jupaniţei Neagavorniceasa şi a mătuşei sale, jupaniţa Stanca, este sigur că ele coborau din cei doi boieri dinvremea lui Neagoe Basarab, vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 241. Pentru înlăturareaconfuziei lui Filitti, preluată apoi şi de Stoicescu, care o identifica pe Neaga vorniceasa cu Neagade Cislău, vezi Cristina Anton-Manea, Din nou despre Doamna Neaga şi familia ei. Genealogiaunei familii de boieri buzoieni (sec. XVI-XVII), în Faţetele Istoriei. Existenţe, Identităţi, Dinamici.Omagiu Academicianului Ştefan Ştefănescu, ed. T. Teoteoi, B. Murgescu, Ş. Solcan, Bucureşti,2000, p. 69.

56 Cele cinci sate se află astăzi în judeţele Buzău şi Ilfov, însă în Evul mediu erau aşezate lahotarul între judeţele Buzău, Saac şi Ialomiţa.

57 Sursele privind ridicarea lui Radu Călugărul sunt: Letopiseţul Cantacuzinesc, Cronica luiRadu Popescu, scrisorile lui Ludovic al Ungariei către Sigismund al Poloniei şi către sibieni (Hurmuzaki,Documente, II/3, doc. 264 şi 265) şi scrisoarea lui Theodosie către braşoveni (I. Bogdan, Documenteşi regeste privitoare la relaţiile Ţării Rumâneşti cu Braşovul şi Ungaria în secolele XV şi XVI,Bucureşti, 1902, doc. 162).

Marian Coman46

înfrânt de Craioveşti, ajutaţi de beiul de Nicopole, iar ţinutul Buzăului a fostpustiit de trupele otomane58. Rivalitatea din aceşti ani dintre boierii buzoieni şiCraioveşti duce aproape la împărţirea ţării, aşa cum o arată scrisoarea pe careTheodosie o trimitea în 1521 braşovenilor: „şi vă mai dau în ştirea domnieivoastre: să nu credeţi cine ştie ce, fiindcă m-am dus în cea parte a ţării laSlatina; m-am dus, fiindcă ţara e mâncată de partea ceastălaltă de acei vrăjmaşi”59.Eşecul din 1521-1522 nu face însă decât să confirme schimbarea politiciiboierilor buzoieni, începută probabil odată cu Radu cel Mare, dar atestată docu-mentar mai ales în vremea lui Neagoe Basarab. Implicarea boierilor buzoieni înluptele pentru tron consfinţeşte includerea definitivă a acestei boierimi demargine în construcţia statală a Ţării Româneşti medievale. Pentru că mareaboierime buzoiană nu mai putea continua să ignore puterea domnească, aşa cumfăcuse în secolul al XV-lea, a încercat să şi-o subordoneze. Apropierea boie-rimii buzoiene de tronul domnesc a continuat şi în vremea domniei lui Radu dela Afumaţi. Printre boierii acestui domn se găsesc câţiva provenind din părţileBuzăului, precum Udrea din Boldeşti, Văsiu din Fântânele sau Mihnea postel-nicul din Bădeni60. Singurul hiclean buzoian din vremea lui Radu de la Afumaţi,atestat într-un document mai târziu, al lui Radu Paisie, este Pruncea din Bădeni61.Ca şi în cazul hiclenilor din vremea lui Neagoe Basarab, boierul buzoian găsitvinovat de trădare şi-a găsit refugiul în Moldova. Tot din Moldova a venit în1526 un pretendent la tron, Dragoslav, pe care Radu de la Afumaţi l-a înfrântlângă Brăila62.

În vremea lui Radu de la Afumaţi apare pentru prima oară în documenteuna dintre cele mai mari familii boieri buzoieni: Brăgeştii63. Hrisovul consem-nează judecata domnească în pricina moştenirii lui Neagu Braga, alcătuită dinmai multe sate şi munţi de pe văile Slănicului şi Câlnăului. Radu de la Afumaţiîntăreşte aceste sate şi munţi lui Vintilă portar, viitorul domn Vlad Vintilă, şisurorii lui, excluzându-i de la moştenire pe fraţii lor Pătru şi Cîrstian, care l-aubatjocorit pe jupan Braga Neagu şi „l-au smuls de barbă”. Din păcate nu ştimnimic despre acest Neagu Braga, care trebuie să se fi născut în ultimele deceniiale secolului al XV-lea. Judecând însă după averea sa considerabilă, strămoşiiBrăgeştilor sunt boieri însemnaţi încă din secolul al XV-lea.

58 Uciderea de către Mehmed a lui „Vladissam Wayvodam” este amintită în scrisoarea din25 octombrie 1521 adresată de castelanul de Făgăraş vicevoievodului Ştefan Bathory, veziHurmuzaki, Documente, XV, p. 255.

59 Vezi I. Bogdan, Documente şi regeste, doc. 162.60 Vezi Ştefan Andreescu, Boierii lui Radu vodă de la Afumaţi, p. 39-40 şi DRH, B, vol. 4,

doc. 213.61 Vezi DRH, B, vol. 4, doc. 562 Vezi A. Veress, Acta et Epistolae Relationum Transylvaniae Hungariaeque cum Moldavia

et Valachia, vol. 1 (1468-1540), Budapesta, 1914, p. 136.63 Din păcate, hrisovul este rupt şi legătura de rudenie dintre personajele implicate nu poate

fi reconstituită cu exactitate. În interpretarea pe care o dau documentului, Vintilă, Sora, Pătru şiCârstian erau copiii lui Neagu Braga, acesta înlăturându-i însă de la moştenire pe ultimii doipentru că „l-au batjocorit şi l-au smuls de barbă”. Potrivit hotărârii domneşti, întreaga avere urmasă le revină lui Vintilă şi surorii sale, Sora, vezi DRH, B, vol. 3, doc. 1.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 47

O altă importantă familie de boieri buzoieni care apare pentru prima oarăîn documente în deceniul al treilea al secolului al XVI-lea este cea a boierilordin Cislău. Într-un hrisov din 1523, Vladislav al III-lea întăreşte jupaniţelorsurori Neacşa şi Neaga Cislăul, pe care familia acestora îl stăpânea încă de lamijlocul secolului al XV-lea, din vremea lui Vladislav al II-lea64. Datorită descen-denţei ilustre a jupaniţei Neaga, genealogia boierilor din Cislău a fost reconsti-tuită de mai mulţi istorici, de Nicolae Iorga, de I. C. Filitti şi, mai recent, deCristina Anton Manea65. Fiica Neagăi din Cislău a fost Rada, jupaniţa lui VladVintilă, iar nepoata ei, numită tot Neaga, s-a căsătorit cu Mihnea al II-lea în158166. Săpăturile arheologice de la ctitoria familiei, mănăstirea Aninoasa, auajutat la completarea arborelui genealogic al boierilor din Cislău67. Deşi boieriidin Cislău au ocupat un rol important în Ţara Românească medievală în secolulal XVI-lea, ca şi în cazul celorlalte familii boiereşti buzoiene importante, nuştim nimic despre înaintaşii lor din secolul precedent68.

Momentul de glorie al boierimii buzoiene în secolul al XVI-lea îl repre-zintă, fără îndoială, urcarea pe tron a lui Vlad Vintilă. Domnia acestuia estelaconic consemnată în Letopiseţul Cantacuzinesc:

Şi după aceia boiarii au rădicat domn pre Vintilă vodă den oraş de la Slatină. Ş-aufăcut Vintilă vodă sfânta mânăstire den Menedic. Şi au tăiat mulţi boiari. Dar cândau fost al treilea an a domniei lui, s-au dus Vintilă vodă la Craiova, să vânezecerbe preste Jiu, şi s-au sfătuit Vintilă vodă cu oamnii lui de taină, acolo să tae alţiboiari. Iar boiarii s-au gătit ei de au tăiat pre Vintilă vodă în malul Jiului. Şi audomnit Vintilă vodă ani 3 pol. – 704069.Singurele surse privind politica internă a lui Vlad Vintilă sunt această

succintă relatare din cronică şi cele câteva hrisoave care s-au păstrat de la acestdomn. De aceea, în istoriografie, relaţiile lui Vlad Vintilă cu Moldova, Polonia,Ungaria sau Imperiul Otoman sunt mult mai bine cunoscute decât politica sainternă. Precizarea cronicii, „Vintilă vodă den oraş de la Slatină” sau „Vintilă,

64 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 219.65 Vezi N. Iorga, Mormântul doamnei Neaga şi a neamului ei, AARMSI, III, 12, 1931;

I.C. Filitti, Neamul doamnei Neaga şi Mânăstirea Aninoasa (azi Buda) din Buzău, Bucureşti,[1935] şi Cristina Anton-Manea, Din nou despre Doamna Neaga.

66 Pentru întreaga spiţă a familiei, vezi Cristina Anton-Manea, Din nou despre DoamnaNeaga, p. 76-77.

67 Vezi Virgil Drăghiceanu, Săpăturile de la Buda, Lapoş şi Tisău, BCMI, 24, 1931, p. 159-176.68 Cazul boierilor de Cislău este unul dintre puţinele exemple în care arheologia medievală

a contribuit la o mai bună cunoaştere a boierimii buzoiene din veacurile XV-XVI. Astfel, deşidocumentele semnalează existenţa mai multor curţi boiereşti buzoiene – la Fureşti (vezi A. Veress,Acta et epistolae, doc. 196), la Bădeni, Pârscoveni, Periaţi, Plăcicoi, Verneşti, Modruzeşti,Cârpeşti, Posobeşti, Hinţeşti (vezi DRH, B, vol. 3, doc. 213; vol. 4, doc. 82 şi 230; vol. 5, doc. 318;vol. 7, doc. 250; vol. 8, doc. 269 şi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 213 şi 476 şi vol. 6,doc. 34) – săpături arheologice nu au scos la iveală urmele unor curţi medievale decât la Bădeni(azi Haleş), vezi Cristian N. Apetrei, Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească şi Moldova însecolele XIV-XVI, Brăila, 2009, p. 85 şi 258.

69 Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 47. Foarte asemănător este şi pasajul din Cronica luiRadu Popescu, p. 45.

Marian Coman48

judeţul de la Slatină”, i-a încurcat destul de mult pe istorici, care nu puteauînţelege nici relaţiile acestui domn oltean cu Craioveştii, nici motivul pentrucare şi-a construit ctitoria în părţile Buzăului70. Cel dintâi care a pus sub semnulîntrebării tradiţia cronistică a fost Nicolae Iorga. Mai întâi într-un articol dedicatmănăstirii Vintilă Vodă, apoi în Istoria românilor, Iorga respingea origineaolteană a acestui domn, pe care-l considera ca provenind din părţile Buzăului71.Ipoteza lui Iorga a fost confirmată de cercetările lui Donat asupra domeniuluidomnesc, care au arătat că Vlad-Vintilă provenea din rândul marii boierimibuzoiene72. Tot Donat a arătat că Slatina din cronică era de fapt echivalentulSăratei (Monteoru), un sat buzoian din domeniul boieresc al lui Vlad Vintilă.Publicarea ulterioară de către Aurel Decei a raportului trimis de Aloisie Grittidin Ţara Românească, în 1534, a confirmat originea buzoiană a lui Vlad Vintilă,arătând totodată în ce măsură domnia sa a constituit prilejul unei revanşe aboierilor buzoieni împotriva Craioveştilor:

Şi a trimis oameni în ţara băniei vestitului ban zis fost marele Barbul ban, înapropierea Dunării, pentru pedepsire şi prigonire, ca să aplice şi oamenilor dinţara aceea suferinţa şi cazna din partea sa. Şi i-a pregătit pentru acea ţară a bănieipe oamenii săi din ţara Buzăului, care îi era supusă lui şi de unde este el însuşi, casă facă linişte în amintita ţară a băniei şi ca să fie una şi uniţi cu el, atunci când seva ridica. Făcând ordine în chipul acesta în vilaietul Ţării Româneşti, el este pecale de a şi-o supune sieşi73.Ridicarea la domnie a lui Vlad Vintilă din rândul boierilor buzoieni

constituie cheia interpretativă a multora dintre acţiunile acestui domn. Mai întâi,spre deosebire de domnii dinaintea lui74, Vlad Vintilă pare să fi petrecut o bunăparte din scurta sa domnie în părţile Buzăului, unde este atestat în septembrie şidecembrie 1534 şi în mai şi iunie 153575. Apoi, în hrisoavele emise de Vlad Vintilăapar numele mai multor boieri buzoieni cărora le sunt confirmate proprietăţile:Mihăilă din Pîcleni, Ţigulea pârcălab din Pîrscov, Slăvilă din Săbiceu, Cană din

70 Singura încercare de monografie a domniei lui Vlad Vintilă este cea a lui Stoica Nicolaescu,

Domnia lui Vlad Ventilă Vodă dela Slatina în lumina unor noui documente istorice inedite 1532-1535,AO, 83-85, 1936, p. 1-27. Articolul este însă foarte confuz tocmai pentru că autorul nu cunoşteaoriginea buzoiană a domnului.

71 Vezi Mănăstirea Vintilă Vodă. Observaţii şi note istorice, BCMI, 36, 1933, p. 178-181şi Istoria Românilor, vol. 4, p. 271.

72 Vezi I. Donat, Domeniul domnesc, p. 60.73 Vezi Aurel Decei, Aloisio Gritti în slujba sultanului Soliman Kanunî după unele docu-

mente turceşti inedite, SMIM, 7, 1974, p. 101-160.74 Din secolul al XV-lea nu cunoaştem decât două acte domneşti emise din Buzău, ambele

scrisori adresate braşovenilor şi privind relaţiile moldo-muntene, vezi I. Bogdan, Documentele,doc. 30 şi 329.

75 Două dintre hrisoavele cunoscute ale lui Vlad Vintilă au fost emise de Buzău (11 decem-brie 1534, 7 mai 1535), iar alte trei, inclusiv o scrisoare către voievodul Ardealului, din Fureşti(6 septembrie 1534, 22 iunie 1533), un sat din domeniul buzoian al domnului, vezi DRH, B, vol. 3,doc. 182, 183, 185 şi 197. Tot din Fureşti, Vlad Vintilă îi scria voievodului Transilvaniei la 22 iun.1533, vezi A. Veress, Acta et Epistolae, p. 235-236.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 49

Negoştina sau Vlad din Cernăteşti76. În toate aceste cazuri, pare a fi vorba devechi familii boiereşti, unele dintre ele pretinzând că stăpânesc în acele locuri„încă în zilele lui Dan voievod cel Bătrân”77. Mai mult, rudele din părţileBuzăului ale domnului, precum boierii din Cislău, au profitat de urcarea pe trona lui Vlad Vintilă pentru a-şi mări domeniul78. Astfel, într-un proces judecat învremea lui Pătraşcu cel Bun, Mihnea pârcălabul revendica satul Ţigăneştii de peBuzău cotropit de Vlaicu din Cislău în vremea lui Vlad Vintilă. Acesta, acuzaMihnea, ar fi obţinut stăpânirea asupra Ţigăneştilor nu potrivit legii, cujurământul a 12 boieri în faţa domnului, „ci cu sila, pentru că i-a fost cumnat”79.Domnia lui Vlad Vintilă pare să fi fost de asemenea prilejul cu care boieriibuzoieni s-au răzbunat împotriva Craioveştilor pentru prigoana din 1521.Printre hiclenii pedepsiţi de Vlad Vintilă se regăsesc membri ai acestei familii80

şi chiar sfârşitul domnului pare legat de un complot al acestora. Cert este căboierii care au pus la cale uciderea lui Vlad Vintilă se grăbeau să scrie Porţiipentru a se dezvinovăţi, acuzându-i de moartea domnului chiar pe oamenii săi81.După încercarea nereuşită din 1521 şi cea izbutită din 1532 de a-şi impunepropriul candidat pe tronul Ţării Româneşti, boierii buzoieni au continuat săconstituie, pe tot parcursul secolului al XVI-lea, un important centru de putere82.

76 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 138, 183, 185 şi 189.77 Vezi DRH, B, vol. 4, doc. 64.78 Într-unul din documentele otomane publicate recent de Mihai Maxim, printre cei patru

boieri trimişi la Poartă de Vlad Vintilă pentru a plăti peşcheşul se afla şi un Bratul, vezi Noidocumente turceşti privind ţările române şi Înalta Poartă (1526-1602), Brăila, 2008, doc. 13.Ştefan Andreescu a propus identificarea acestui Bratul cu un boier din părţile Buzăului, ai căruidescendenţi au fost înlăturaţi de la moştenirea satului Cislău în 1556, vezi recenzia la cartea luiMaxim publicată în SMIM, 27, 2009, p. 351-352. Date fiind strânsele relaţiile dintre Vlad Vintilăşi boierii de Cislău, identificarea mi se pare întru totul plauzibilă.

79 Vezi DRH, B, vol. 5, doc. 53.80 Vezi I. Donat, Domeniul domnesc, p. 60-61. Pentru complotul pus la cale de Pârvuleşti

împreună cu Aloisie Gritti împotriva lui Vlad Vintilă, care a dus la tăierea unui mare număr deboieri hicleni, vezi şi hrisovul lui Mihnea din 3 august 1579, în DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 4,doc. 414.

81 Arzul trimis de boieri Porţii a fost editat de M. Guboglu, fiind apoi inclus de Mustafa Mehmedîn Documente turceşti, vol. 1, doc. 18.

82 În vremea lui Radu Paisie domnia a confiscat pentru hiclenie mai multe sate ale unorboieri buzoieni. Lui Barbu al lui Udrea i-au fost confiscate satul Pârscoveni (Buzău) şi casele, iarlui Mimoran şi Ion părţile din Urecheşti (Râmnicu Sărat). Hiclenii din marginea de răsărit a ţăriişi-au pierdut satele înainte de toamna lui 1539 şi, respectiv, de primăvara anului următor, cândRadu Paisie le dăruia altor beneficiari, vezi DRH, B, vol. 3, doc. 82 şi doc. 93. Pe baza crono-logiei, Donat presupunea că boierii ar fi ajutat la răzvrătirea lui Şerban banul, care a avut loccândva în vara lui 1539, vezi Domeniul domnesc, p. 64. Pare totuşi greu de crezut că aceşti boieridin părţile răsăritene ale ţării ar fi fost implicaţi în răzvrătirea acestui boier oltean, rudă cuCraioveştii. Tot un boier buzoian, Dan Danilovici, se afla în 1598 în fruntea boierilor muntenipribegi în Moldova, care îi susţineau pe Movileşti împotriva lui Mihai Viteazul. Pentru biografiaacestui boier, vezi Ştefan Andreescu, Boierii lui Mihai Viteazul, p. 405-406. Originea sa buzoianăeste dovedită de un hrisov din 1588, prin care dăruia o ocină din Moşeşti „sfintei lui mânăstirinumită Motna”, din părţile Buzăului, vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 359.

Marian Coman50

Pe lângă imaginea fragmentară reconstituită pe baza hrisoavelor domneşti,putem înţelege mai bine importanţa boierimii buzoiene din simpla lectură alistei mănăstirilor ctitorite în secolele XV-XVI, în această margine a ţării:Aluniş, Aninoasa, Bradu, Mănăstirea Sf. Gheorghe de la Ciolan, MănăstireaMenedic, Mănăstirea din Valea lui Purcal, Pinul, Runcu, Tisău, sau enigma-ticele Mănăstiri ale lui Radu şi a lui Cornilie83. Numărul mănăstirilor boiereştipare mai mare aici decât în alte părţi ale ţării, poate tocmai pentru că, dinaceastă epocă, nu există decât o ctitorie domnească în regiunea Buzăului84. Maimult, singura ctitorie domnească, mănăstirea Cârnu, a doamnei Chiajna şi a luiMircea Ciobanul, a ajuns la sfârşitul secolului al XVI-lea în stăpânirea uneifamilii boiereşti85. Raportul numeric dintre ctitoriile boiereşti şi cele domneştiilustrează, destul de limpede, relaţia de putere dintre boierime şi domni înregiunea Buzăului86. În mod similar, decăderea sau dispariţia în secolul al XVII-lea

83 Pentru Aluniş, vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 275 şi N. A. Constantinescu,Biserici şi mănăstiri din judeţul Buzău, BMCI, 17, 1924, p. 188-191. Pentru Aninoasa, vezi DIR, B,veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 417. Pentru Bradu, vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 378 şiN. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I. Ţara Româ-nească, Craiova, 1970, 122, nota 126. Pentru mănăstirea Sf. Gheorghe de la Ciolan, vezi I. Ionaşcu,Ştiri nouă asupra Mănăstirii Ciolanu (Buzău). Cu 42 documente, „Îngerul”, 8, 1936, p. 1-46 şiN. Stoicescu, Bibliografia, p. 173. Includerea mănăstirii Vintilă-Vodă (Menedic) în rândul ctito-riilor boiereşti poate surprinde, însă Iorga observa că ctitoria de la Menedic poartă numele de boier,Vintilă, şi nu pe cel de domn, Vlad, vezi N. Iorga, Mănăstirea Vintilă Vodă şi V. Drăghiceanu,Mănăstirea Vintilă-Vodă (Buzău), BCMI, 36, 1933, p. 167-171. Pentru mănăstirea din Valea luiPurcal, vezi DRH, B, vol. 3, doc. 183 şi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 60. Pentru Pinul,vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 78 şi N. Stoicescu, Bibliografia, p. 482-483. PentruRuncu, vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 253 şi 254 şi N. Stoicescu, Bibliografia, p. 562,nota 116. Pentru Tisău, vezi DRH, B, vol. 6, doc. 102 şi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 6, doc. 80.Pentru mănăstirile lui Radu şi Cornilie, vezi DRH, B, vol. 2, doc. 135 şi 190. Vezi o foarteamănunţită inventariere a tuturor bisericilor şi mănăstirilor atestate, documentar sau arheologic, înaceastă regiune la Emil Lupu, Ctitorii dispărute la curbura Carpaţilor în secolele XV-XVI,BCMI, 17, 2006, p. 146-165 şi 18, 2007, p. 75-112.

84 Nu am inclus în lista mănăstirilor ctitorite de boierii buzoieni, Mănăstirea Banul dinBuzău, ctitoria lui Andronie Cantacuzino, atestată prima oară într-un document din 1592, veziDIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 6, doc. 41. Pentru identificarea ctitorului, vezi N. Stoicescu,Bibliografia, p. 112-113. De asemenea, lista nu cuprinde nici mănăstirea Izvorani, ctitoria episco-pului Luca al Buzăului, vezi I. Ionaşcu, Mănăstirea Izvorani (Buzău), ctitoria episcopului Luca(1583-1604). Cu documente şi regeste, Buzău, 1936.

85 Un document din 13 aprilie 1649, prin care mănăstirea Cârnul era închinată ca metohmănăstirii Căldăruşanii, precizează că „această sfântă mănăstire fost-au domnească mai denaintevreme a doamnei Mircioe, făcută de ei, ce au fostu-o cumpărat Lupul logofăt, tatul lu Gherghelogofăt”, în DRH, B, vol. 34, doc. 64. O altă ctitorie domnească din regiune ar putea fi mănăstireaAgaton, amintită într-un hrisov al lui Mihnea din 18 iulie 1587, în DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5,doc. 330. Nu se ştie nimic despre ctitorii ei, însă Agaton este singura mănăstire din regiuneaBuzăului în care apare un pomelnic domnesc de secol XVI, vezi N. Chihaia, Etapa NeagoeBasarab a complexului monastic isihast din munţii Buzăului, în idem, De la Negru Vodă laNeagoe Basarab, p. 242-243.

86 Pentru secolele XV-XVI, Emil Lupu dă un raport de 80% ctitorii boiereşti, faţă de 20% ctitoriidomneşti, luând în considerare nu doar mănăstirile, ci şi bisericile din zona Buzău – RâmnicuSărat, vezi Ctitorii dispărute la curbura Carpaţilor (1), p. 164. Chiar şi aşa însă, din numărul

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 51

a celor mai multe dintre ctitoriile boiereşti din secolele anterioare, supravieţuinddoar cele care au devenit mănăstiri domneşti sau episcopale87, ilustrează răstur-narea raportului de putere în favoarea domniei.

La sfârşitul acestei analize, înainte de a da un răspuns la întrebarea iniţială– au constituit boierii buzoieni o boierime de margine în Ţara Româneascămedievală? –, aş adăuga o observaţie. Cronologic, atragerea boierilor dinmarginea de răsărit a ţării în orbita puterii domneşti, în primele decenii alesecolului al XVI-lea, coincide cu întemeierea episcopiei de Buzău şi cu lenta eiconsolidare88. Sincronismul celor două procese ascunde probabil o legătură, pecare însă sursele nu ne îngăduie să o surprindem. Revenind la întrebarea iniţială,cred că existenţa mai multor trăsături recurente ne permite să definim boierimeabuzoiană din secolele XV-XVI drept boierime de margine: (1) aproape toţiboierii care stăpâneau sate în această regiune la începutul secolului al XVI-leaîşi aveau originea în aceste părţi, prin urmare se poate vorbi de o boierimelocală; (2) pe parcursul secolului al XV-lea puterea domnească a fost cvasi-inexis-tentă în această regiune; (3) în secolul al XVI-lea boierii buzoieni au avutstrânse legături cu Moldova, unde şi-au găsit refugiu atunci când au intrat înconflict cu domnia. Atragerea boierilor buzoieni în orbita domniei, în primaparte a secolului al XVI-lea, a dat naştere iluziei istoriografice a slăbirii puteriistatale. Însă Ţara Românească din secolul al XVI-lea a fost un stat mai puternicdecât fusese în veacul anterior, iar încercarea boierimii de a controla putereadomnească reprezintă tocmai o dovadă în acest sens. Cointeresarea boierimiibuzoiene în construcţia statală, deşi a dus la o instabilitate a domniei, a avutdrept consecinţă o creştere semnificativă a puterii domneşti89.

Mehedinţii

Scrie domnia mea multă sănătate şi dragă închinăciune aduc bunilor mei vecini şiprieteni, judeţului domnului meu craiul şi prietenilor domniei mele, pârgarilor din

ctitoriilor domneşti ar trebui scăzute Menedicul, ridicat de Vlad Vintilă pe când era doar boier, şicele ale lui Mihnea Turcitul şi ale doamnei Neaga, care continuă patronajul exercitat de familiaboierească buzoiană din care provenea doamna Neaga. Emil Lupu interpretează numărul mare dectitorii boiereşti drept o dovadă a „coeziunii politice şi sociale” a boierimii locale, fără însă amerge mai departe şi a discuta implicaţiile acestui fapt asupra raportului dintre puterea boiereascăşi cea domnească.

87 Mănăstirea Pinu a fost zidită în piatră de Matei Basarab şi făcută „mamă tuturor schiti-şoarelor de acolo”. Mănăstirea Menedic (Vintilă Vodă) a dispărut în secolul al XVII-lea, fiindrezidită din îndemnul episcopilor de Buzău la mijlocul secolului al XVIII-lea. Mănăstirea de laAlunişu, atestată într-un singur hrisov de la sfârşitul secolului al XVI-lea, dispare din documente,fiind refăcută abia în secolul al XIX-lea de egumenul de la mănăstirea Ciolanu, vezi N. Stoicescu,Bibliografia, p. 521, nota 52; p. 424 şi p. 30-31.

88 Vezi DRH, B, vol. 2, doc. 242 şi 244.89 Foarte utilă în înţelegerea acestei evoluţii mi se pare distincţia pe care o propune

sociologul Michael Mann între puterea despotică şi cea infrastructurală, vezi Michael Mann, TheSources of Social Power, Volume 1. A History of Power from the Beginning to AD 1760,Cambridge, 1986.

Marian Coman52

Braşov. După aceea să ştie domnia voastră cum că pe vrăjmaşul nostru şi al vostrul-au omorât Mehedinţii la satul Glogova90.Scrisoarea lui Vlad Călugărul din 1482, prin care noul domn îi informa pe

braşoveni că Basarab Ţepeluş a fost ucis, este prima atestare documentară amehedinţilor. Cine erau aceşti mehedinţi care interveniseră în lupta pentrudomnie sprijinindu-l pe Vlad Călugărul?91 În cronistica muntenească din secolulal XVII-lea mehedinţii apar de mai multe ori ca un important grup boieresc, cuo putere militară considerabilă, implicat în disputele politice munteneşti. Boieriimehedinţi sunt cei care, potrivit Istoriilor lui Radu Popescu, au ridicat unpretendent la tron, pe Radu Popa, în al patrulea an de domnie al lui Mircea.După cum sublinia Iorga, în acest fragment de cronică, denumirea are o valoareadjectivală, boierii fiind consideraţi mehedinţi şi nu din Mehedinţi92. Termenulapare, fie ca substantiv, fie ca adjectiv, dar întotdeauna sub aceeaşi formă, înalte două fragmente din cronica lui Radu Popescu, care relatează evenimentedin secolul al XVII-lea: (1) „văzând boiarii, mai vârtos mehedinţii, că eraboerime multă”, (2) „mulţi boeri mehedinţi au fugit în Haţeg”93. Mehedinţii suntamintiţi de două ori şi în Letopiseţul Cantacuzinesc, în ambele cazuri fiindvorba de „oştile mehedinţilor”94. Într-unul dintre cele două pasaje cronicadistinge explicit între „oştile Craiovei,” „oştile Jiiului” şi cele ale mehedinţilor.Boierii din dreapta Oltului erau împărţiţi pe judeţe şi în scrisoarea din 1630, încare un boiernaş muntean relata fuga boierilor din ţară: „şi alţii mulţi de la Olt şide la Romanaţi şi de la Jiul de Jos şi de la Mehedinţi”95. Prin urmare, mehedinţiierau doar o parte din boierii olteni, cei care îşi aveau moşiile în Mehedinţi, înacel „corn de ţară,” după cum descrie plastic Radu Popescu marginea de sud-vesta ţării96. Hrisoavele din secolul al XVI-lea în care sunt amintiţi boierii mehedinţiîi identifică explicit ca boieri din judeţul cu acelaşi nume. Prima atestare aboierilor mehedinţi în hrisoavele interne datează din vremea lui Vlad Călugărul,într-un document din 1493 prin care se întărea mănăstirii Tismana selişteaBahna. Pe lângă cei 12 boieri care mărturisesc, potrivit cutumei, stăpânireaTismanei asupra acelei ocine, documentul aminteşte, înaintea acestora: „patruboieri care sunt mai bătrâni din Mehedinţi”97. Încă şi mai clară este exprimareadintr-un alt document, din 1528, emis de Radu de la Afumaţi în favoareaaceleaşi mănăstiri Tismana. Pentru a judeca plângerea egumenului Tismanei cu

90 Vezi I. Bogdan, Documentele, doc. 150.91 N. Iorga, deşi iniţial i-a considerat pe mehedinţii care l-au ucis pe Basarab boieri munteni

(vezi Istoria lui Ştefan cel Mare, ed. V. Iova, Bucureşti, 1978, p. 163), a revenit apoi asupraacestei interpretări, considerându-i oamenii cetăţii Mehadia, supuşi ai regelui Ungariei, veziIstoria Românilor, vol. 4, p. 154.

92 Vezi N. Iorga, Istoria Românilor, vol. 5, ed. C. Rezachevici, Bucureşti, 1998, p. 181-182.93 Vezi Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, p. 141 şi 159.94 Vezi Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 73 şi 83.95 Vezi N. Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, ed. R. Mihăilă, Bucureşti, 1999,

doc. 36.96 Vezi Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, p. 223.97 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 236.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 53

privire la cotropirea unui sat, domnul l-a trimis pe jupan Barbul pârcălab de „acercetat cu toţi boierii mari şi mici câţi sunt în judeţul Mehedinţi”98. Aşadar,mehedinţii din sursele diplomatice şi cronistice din secolele XV-XVII suntboierii din marginea de sud-vest a ţării, din Mehedinţi, şi nicidecum boierii dinîntreaga Oltenie99.

Trăsătura definitorie a mehedinţilor, aşa cum apare în cele câteva surse pecare le-am citat, era coeziunea grupului. Puterea lor politică şi militară pare a sefi datorat, în primul rând, implicării colective în disputele politice munteneşti.Desigur, din rândul acestui grup social s-au ridicat la un moment dat unii boiericare s-au distins prin acţiunile lor, fiind identificaţi nominal în izvoare, precumLupul Mehedinţul, la sfârşitul secolului al XVI-lea, sau Drosul Mehedinţul, în adoua jumătate a secolului al XVII-lea100. De cele mai multe ori însă, mehedinţiisunt amintiţi în surse doar ca o denumire generică, iar boierii care alcătuiauacest grup sunt, uneori, destul de greu de identificat.

Să luăm de pildă cazul mehedinţilor care l-au sprijinit pe Vlad Călugărulîn disputa pentru tron cu Basarab Ţepeluş din 1482. Scrisoarea către braşovenipe care am citat-o aminteşte doar că mehedinţii l-au ucis pe Basarab, fără însă apomeni nici un nume de boier. Însă, ceea ce nu s-a observat până acum, maimulte dintre daniile şi hrisoavele de întărire emise de cancelaria domneascăimediat după urcarea pe tron a lui Vlad Călugărul aveau drept beneficiari boieridin Mehedinţi. Astfel, pe 27 ianuarie 1483, domnul întăreşte mai multor boieriai „domniei mele”, „pentru că le sunt vechi şi drepte ocine”, trei sate şi părţi desate: Drăgoteştii, Cerveniţa de Sus şi Lubnicul. Hrisovul confirmă de asemeneastăpânirea aceloraşi boieri asupra altor trei sate şi părţi de sate, de data aceastacumpărate: Bucureşti, Rusăneşti şi Criva de la Mehedinţi101. Toate cele şase satesunt mehedinţene, aşezate la apus de Motru, iar beneficiari acestui hrisov suntnu mai puţin de zece familii înrudite de boieri. Un hrisov foarte asemănător, castructură, prevederi şi beneficiari, este emis de Vlad Călugărul tot în 1483, pe3 decembrie102. De data aceasta, beneficiarii sunt opt familii înrudite de boieri,care stăpânesc împreună două sate mehedinţene, Clăşneştii şi Bîrtcoveştii103.Acestor două sate stăpânite în devălmăşie li se adaugă alte zece sate şi părţi desate mehedinţene, cele mai multe aşezate pe valea Motrului – Tiliceşti, Bălţaţi,Bereşti, Jirov, Jirovelul, Bobotnicul, Luturoasa, Pojerita, Ermoneşti şi Certeji –

98 Vezi DRH, B, vol. 3, doc. 59.99 Editorul celui de-al cincilea volum din Istoria Românilor lui Iorga, Constantin

Rezachevici, afirmă într-o notă că, „de obicei, prin boierii mehedinţi se înţeleg, în secolele XVI-XVII, boierii olteni în general şi doar în unele cazuri particulare cei din judeţul Mehedinţi”, veziIstoria Românilor, vol. 5, p. 185-186, nota 34.

100 Moşiile de baştină ale celor doi boieri erau Jirov şi Braloştiţa, ambele aflate la apus deJiu, în Mehedinţi.

101 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 184.102 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 189.103 Observând că Clăşneştii se găseau la 1588 în stăpânirea lui Laţcu din Glogova (vezi

DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 380), George D. Florescu îi consideră pe boierii mehedinţidin hrisovul lui Vlad Călugărul strămoşii Glogovenilor, în Divanele domneşti, p. 266.

Marian Coman54

asupra cărora drepturile de stăpânire sunt diferenţiate. Trei ani mai târziu, în1486, Vlad Călugărul dă un hrisov de întărire mai multor familii înrudite deboieri, nu mai puţin de 18 la număr, cărora le confirmă stăpânirea asupra a douăsate şi părţi de sate mehedinţene, aşezate pe valea Cosuştei, afluent al Motrului:Vâlculeştii şi Gornovi104. Un an mai târziu, în 1487, Vlad Călugărul dă un nouhrisov privind stăpânirea a patru sate aşezate pe valea Motrului, beneficiariifiind nouă familii înrudite de boieri mehedinţi105. Un alt sat mehedinţean,Precenu-de-Sus, aflat pe valea Topolniţei, este întărit în 1494 de Vlad Călugărulca „dreaptă şi veche ocină, dedină” unui grup de şapte familii de boierimehedinţi106.

Am lăsat la sfârşit documentul cel mai interesant pentru cunoaşterea boie-rilor mehedinţi provenind de la Vlad Călugărul, hrisovul din 23 aprilie 1486107.Şi de această dată beneficiarii sunt membrii unei familii lărgite de boierimehedinţi – Slav cu fiii şi cu nepotul, fraţii săi Stăit şi Mareş cu fiii şi cu nepoţiişi vărul său Fiiat – cărora li se întăreşte stăpânirea asupra a şase sate şi părţi desate, cele mai multe aflate pe valea Motrului – Ubârşia de la Bratilov, Groşi dela Bârleaţă, Necşeşti, Strâmtul, Strimtişorul şi Ştiubeiul Prajei. Documentul esteinteresant din două motive. Mai întâi, pentru că sunt amintiţi pentru prima oarăca dregători domneşti „banii acelei părţi”, jupan Dimitru Ghizdavăţ şi jupanDeatco108. Domnul întăreşte autoritatea celor doi în faţa mai multor boieri dinregiune: „să fie volnici banii acelei stăpâniri să-i ia acelui om pentru un singurcuvânt hatalm şi ocina să şi-o piardă”. Unul dintre cei doi jupani, sau poateamândoi, era ban de Mehedinţi, prima atestare documentară a acestei dregătoriidatând din 1511, când printre boierii martori ai închinării lui Vlad cel Tânăr faţăde regele Ungariei figura şi Radulo bano de Mehedencze109. Al doilea motivpentru care documentul stârneşte interesul este lista de boieri martori, toţi boierimehedinţi, veniţi împreună cu Slav şi cu rudele sale la curtea domnească, aflatăatunci la mănăstirea Glavacioc. Documentul lasă să se întrevadă existenţa uneidispute între două familii de boieri mehedinţi110, pe care una dintre părţi încearcăsă o rezolve în favoarea ei venind la curtea domnească împreună cu 10 boieri care

104 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 198.105 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 204.106 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 250.107 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 197.108 Pentru Dumitru Ghizdavăţ, vezi Petre Ş. Năsturel, Stoica Ghizdaveţ (1444-1453) şi

Dumitru Ghizdavăţ (1475-1485): omonimie sau înrudire, ArhGen, 6, 1994, p. 221-224.109 Hurmuzaki, Documente, XV, p. 213. Pentru interpretarea celor doi jupani ca bani de

Mehedinţi, vezi şi Ştefan Ştefănescu, Bănia în Ţara Românească, Craiova, 2009, p. 56-57. Banuljupan Detco este atestat şi într-un alt document al lui Vlad Călugărul din 3 septembrie 1491, princare domnul însărcina patru bani – jupan Detco, jupan Dediul, jupan Diicul, jupan Dragomir – sărestaureze domeniul Tismanei, vezi DRH, B, vol. 1, doc. 228. Plecând de la o tradiţie târzie, Ilie Mineaşi apoi Ştefan Ştefănescu au considerat că bănia de Mehedinţi îşi avea reşedinţa la Strehaia, veziI. Minea, Începuturile marii bănii de Craiova, AO, 13, 1934, p. 4 şi Şt. Ştefănescu, Bănia, p. 59-60.

110 Dovadă că hrisovul îi identifică nominal pe boierii care ar fi putut contesta întărireadomnească.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 55

să-i susţină cauză şi obţinând sprijinul domniei şi al dregătorilor domneştilocali, banii de Mehedinţi. Dintre cei 10 boieri martori, nu mai puţin de 8 suntidentificaţi prin moşia de baştină, ceea ce, în documentele munteneşti dinsecolul al XV-lea, este destul de rar: Boica şi Rădei din Băţeşti, Rad dinPrecina, Vîlcan din Costeşti, Stanciul Fusea şi Frăţilă din Măreşeşti, Dan dinŞipot şi Cîrstian din Runcu.

Am văzut că, doar din vremea lui Vlad Călugărul, s-au păstrat nu maipuţin de şase hrisoave privind satele dintre Motru şi Cerneţi, în care se găsescnumele a foarte mulţi boieri mehedinţi. Bineînţeles, Vlad Călugărul avea motivede a-i răsplăti pe cei care-l uciseseră pe rivalul său la domnie, însă boierii dinaceastă margine a ţării obţin hrisoave de întărire de la aproape toţi domnii dinsecolul al XV-lea. Cel dintâi hrisov cunoscut este cel al lui Mircea cel Bătrân,din 1415, prin care domnul întăreşte „boiernaşilor domniei mele”, Vlad cunepoţii săi şi Stănilă cu fraţii săi, satele de pe valea Motrului, Beala şiPreslop111. Diminutivul folosit de Mircea pentru a-i desemna pe aceşti boieri, mise pare că surprinde foarte bine profilul boierilor mehedinţi. Mehedinţii par să fifost mici boieri, prinşi într-o complexă reţea familială, care stăpâneau în devăl-măşie câteva sate sau părţi de sate112. Evident, la un moment dat, din rândulacestora s-au putut ridica boieri care au acumulat o avere importantă. Nu-şi arelocul aici o discuţie dacă unele dintre familiile de mari boieri olteni, precumCraioveştii sau Buzeştii, s-au ridicat sau nu din rândul mehedinţilor113. Mămărginesc doar să remarc că cei dintâi nu s-au definit niciodată ca mehedinţi, iarocuparea de către Neagoe a dregătoriei de ban de Strehaia poate explica inclu-derea câtorva sate mehedinţene în vastul domeniu al Craioveştilor. După cumînsă a arătat Donat, nucleul acestui vast domeniu se găsea în Oltenia de Jos şi nuîn Mehedinţi114. În plus, în 1525, atunci când mehedinţii au sprijinit un preten-dent la tron, Radu de la Afumaţi l-a trimis tocmai pe Pârvu Craiovescu pentru a-i

111 Vezi DRH, B, vol. 1, doc. 38.112 Din păcate, nici în cazul mehedinţilor arheologia medievală nu ne ajută prea mult.

Singura locuinţă boierească (ipotetică) descoperită în Mehedinţi este cea din complexul monasticde la Firizu (mănăstirea Coşuştea-Crivelnic), vezi întreaga discuţie despre clădirea vestică acomplexului, despre care Al. Bărcăcilă considera că adăpostea chiliile mari, dar pe care NicolaeC. Apetrei o identifică cu locuinţa laică a ctitorului, în Nicolae C. Apetrei, Reşedinţele boiereşti,p. 99-100.

113 Potrivit lui Dan Pleşia, trei dintre marile familii de boieri din Oltenia, Craiovescu,Florescu şi Durduc, ar descinde dintr-un strămoş comun care avea un întins domeniu în Gorj şiMehedinţi. Ipoteza sa, seducătoare, nu este însă argumentată. De pildă, Dan Pleşia afirmă cădomeniile mehedinţene ale Craioveştilor, Floreştilor şi Durduceştii se învecinau în mai multe sate,ceea ce ar dovedi originea comună a celor trei familii. Despre ce sate este însă vorba? Dacă Dan Pleşiaare în vedere, aşa cum cred, marele hrisov al Buzeştilor, împărţirea stăpânirii asupra aceluiaşi sat estemai degrabă consecinţa legăturilor matrimoniale dintre cele trei familii de boieri din secolul al XVI-lea,atestate documentar, decât a unei ipotetice origini comune; vezi Quelques grandes famillesvalaques des XIVe-XVe siècles, în Internationaler Kongres für genealogische und heraldischeWissenschaften, Munchen, 1974, p. 209-219.

114 Potrivit lui Donat, domeniul lui Neagoe Strehăianu se găsea mai ales pe Dunăre şi înOltenia de jos, vezi Domeniul domnesc, p. 153-190.

Marian Coman56

înfrunta, ceea ce este greu de presupus că s-ar fi întâmplat dacă boierul oltean arfi fost ridicat chiar din rândul lor115. În ceea ce-i priveşte însă pe Buzeşti, existădouă argumente solide care ar pleda pentru ridicarea lor din rândul boierimiimehedinţilor: (1) marele hrisov al Buzeştilor din 1656 începe cu satele mehe-dinţene, în număr foarte mare, dintre care unele sunt stăpânirea lor „din moşi,strămoşi”, (2) cel mai vechi sat pentru care Buzeştii au un hrisov domnesc deîntărire, din vremea lui Vlad Călugărul, este Pleniţa din Mehedinţi116. Lăsândînsă de-o parte aceste cazuri excepţionale, este limpede că în secolul al XV-leaputerea mehedinţilor stătea în forţa lor de grup, care pare să fi fost una în primulrând militară. Originea acestei mici boierimi şi mai ales a strânsei legături pecare o are cu domnia datează probabil, după cum presupunea Donat, din vremeaîn care primii domni ai Ţării Româneşti au fost bani de Severin. Iorga îi definisepe mehedinţi drept oamenii fosturilor ţinuturi ungureşti care ţineau de cetăţileSeverin şi Mehadia117 şi tot el remarcase că, la sfârşitul secolului al XVI-lea,ţinutul Severinului, înţeles ca hinterland al cetăţii, continua să fie privit ca o regiunecu o identitate distinctă în Ţara Românească. Pe parcursul secolului al XVI-lea,mehedinţii au continuat să fie un important actor colectiv în luptele pentrutron118, iar la începutul secolului al XVII-lea, după cum spunea Gheorghe Brătianu,aici a fost „centrul de rezistenţă al Stării boiereşti pământene”119.

Nu doar boierii mehedinţi au fost apropiaţi domniei, dovadă numărul marede hrisoave de întărire păstrate, ci şi puterea domnească era mult mai prezentăîn marginea de apus a ţării120. Aminteam mai sus de banii din acea „parte a

115 Vezi Grigore G. Tocilescu, 534 documente, doc. 292.116 Vezi DIR, B, veacul al XVI-lea, vol. 5, doc. 192 şi vol. 6, doc. 238. Pentru discutarea

genealogiei Buzeştilor, cu bibliografia problemei, vezi Ştefan Andreescu, Boierii lui Mihai Viteazul,p. 349-350 şi N. Stoicescu, Dicţionarul, p. 34-37.

117 Intuiţia lui Iorga şi sugestia lui Donat ar merita poate discutate într-un studiu asupraimportanţei banatului de Severin pentru consolidarea puterii primilor Basarabi în interiorul ŢăriiRomâneşti, nu doar, aşa cum s-a făcut până acum, în raport cu regii Ungariei. Oare cât de mult i-aajutat pe primii Basarabi dregătoria de ban de Severin pentru a-şi consolida puterea în raport curivalii interni?

118 Un alt boier mehedinţean, Harvat din Grozeşti, a pribegit în Transilvania după moartealui Neagoe Basarab, unde a primit pământuri de la regele Ludovic al II-lea (A. Veress, Acta etepistolae, p. 126-128). În 1525 din Mehedinţi s-a ridicat „un vrăjmaş” al lui Radu de la Afumaţi,care a fost însă înfrânt de Pârvu Craiovescu – ceea ce arată încă o dată că nu se poate pune semnulegalităţii între mehedinţi şi boierii olteni. Apoi, în vremea lui Mihnea Turcitul, mehedinţii ridicăun nou pretendent la domnie, Radu Popa, şi de data aceasta fără succes. Două sate mehedinţene,Pleniţa şi Păstaia, au fost confiscate de Mircea Ciobanul pe când Buzeştii erau pribegi, DIR, B,veacul al XVI-lea, vol. 6, doc. 238. Pribegia Buzeştilor în Ardeal şi confiscarea unora dintresatele lor mehedinţene trebuie pusă, probabil, în legătură cu tentativa nereuşită a mehedinţilor dea-l urca pe tron pe Radu Popa, aşa cum sugera Donat, Domeniul domnesc, p. 85. Abia în vremealui Mihai Viteazul, care şi-a început ascensiunea ca ban de Mehedinţi, boierii din aceste părţi vorreuşi să recapete o poziţie influentă în preajma domniei, vezi Ştefan Andreescu, Boierii lui MihaiViteazul, p. 384.

119 Vezi Gh. Brătianu, Sfatul domnesc şi adunarea stărilor, p. 80-81.120 Că nu poate fi vorba de o imagine distorsionată de modul de păstrare a izvoarelor o

dovedesc numeroasele hrisoave destinate boierilor mehedinţi păstrate până astăzi, fără a fi avutşansa de a fi adăpostite în arhivele monastice.

Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală 57

ţării” din vremea lui Vlad Călugărul, care sunt probabil bani de Mehedinţi.Prezenţa unor bani domneşti în Mehedinţi, care într-o vreme au stat probabil laStrehaia121, este un semn al controlului exercitat de puterea domnească asupraacestui teritoriu122. Pe lângă prezenţa acestor dregători domneşti, înstăpânireadomnilor asupra acestei regiuni este cel mai clar dovedită de numărul foartemare de sate mehedinţene dăruite Tismanei şi Vodiţei123. Spre deosebire deregiunea Buzăului, unde, după cum am văzut prima danie domnească aparefoarte târziu, în partea de sud-vest a ţării, domnii dăruiesc mănăstirilor Vodiţa şiTismana numeroase sate încă din veacul al XIV-lea. Mai mult, după cum arătaIon Donat, majoritatea acestor sate erau aşezate în jurul Severinului şi par a ficonstituit hinterlandul cetăţii ungureşti124. Indiferent dacă ipoteza lui Donat, căVladislav I şi Mircea cel Bătrân au dispus de aceste moşii în calitate de banide Severin, este sau nu adevărată, se poate afirma cu destulă siguranţă căputerea domnească era bine înstăpânită asupra marginii de sud-vest ţării încădin secolul al XIV-lea.

Concluzii

Aşadar, cele două grupuri de boieri de margine, aparent atât de asemă-nătoare în secolul al XVI-lea, au trăsături distincte, determinate de o istoriediferită a raporturilor cu puterea domnească. Dacă în hrisoavele domneşti dinveacul al XV-lea de-abia dacă este amintit numele unui boier buzoian,mehedinţii sunt mult mai des atestaţi în documentele de cancelarie. Mai mult,puterea domnească, cvasi-absentă din regiunea Buzăului până la începutulsecolului al XVI-lea, este foarte prezentă în Mehedinţi, prin dregători, prinnumeroase hrisoave de danie şi de întărire, dar şi prin ctitorii. Existenţa marilormănăstiri în marginea de apus a ţării, Tismana şi Vodiţa, comparată cu absenţactitoriilor domneşti din regiunea Buzăului, reflectă gradul diferit de înstăpânireal puterii domneşti asupra acestor teritorii. În regiunea Buzăului în schimb, spredeosebire de Mehedinţi, au existat în secolele XV-XVI numeroase ctitorii

121 Despre bănia de la Strehaia există o bogată literatură istorică, vezi I. Minea, Bănia de la

Strehaia, CI, 2-3, 1926-1927, p. 254-260; Al. Lapedatu, Episcopia Strehaii şi tradiţia scaunuluibănesc de acolo, Bucureşti, 1906; Ioan C. Filitti, Banatul Olteniei şi Craioveştii, AO, 11, 1932, p. 22şi Şt. Ştefănescu, Bănia, p. 67-68. Filitti arată limpede că la Strehaia nu şi-a avut niciodatăreşedinţa marele ban, ci doar bănişorul de Mehedinţi.

122 Nu înţeleg de ce Ştefan Ştefănescu, care vede în existenţa sudeţilor şi a judeţelor unargument al centralizării, socoteşte banul şi bănia, pe care le consideră echivalentul oltenesc aljudeţelor, o dovadă de autonomie.

123 Vezi DRH, B, vol. 1, passim. Spre deosebire de Buzău, în Mehedinţi nu există înaceastă perioadă mănăstiri ctitorite de boieri, singura excepţie fiind ctitoria jupanului Harvat de lagura Motrului, vezi hrisovul de danie al lui Neagoe Basarab din 1519 în DRH, B, vol. 2, doc. 176.Harvat din Grozeşti este un boier mehedinţean care a jucat un rol politic important în vremeadomniilor lui Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, vezi Ştefan Andreescu, Boierii lui Raduvodă de la Afumaţi, p. 30-34.

124 Vezi I. Donat, Domeniul domnesc, p. 113.

Marian Coman58

monastice boiereşti. Gradului de înstăpânire al puterii domneşti asupra celordouă margini de ţară îi corespunde profilul social diferit al boierilor din celedouă regiuni. În răsărit a existat o mare boierime, a cărei istorie nu o putemdecât bănui, dar care din momentul atestării documentare are o ascensiunerapidă, reuşind în secolul al XVI-lea să ocupe nu doar dregătorii importante, cichiar şi tronul domnesc. În apus însă, mehedinţii par să fi avut averi mult maimodeste, forţa lor datorându-se coeziunii de grup şi, mai cu seamă, implicăriilor în construcţia statală a Ţării Româneşti dintr-o perioadă foarte timpurie, încăde la începutul secolului al XV-lea. Astfel, decalajul de peste un secol întreimplicarea în construcţia politică a Basarabilor a boiernaşilor mehedinţi din apusşi cea a marilor boieri buzoieni din răsărit aruncă o lumină nouă asupra consti-tuirii Ţării Româneşti medievale. Departe de a fi încheiată în secolul al XIV-lea,construcţia statală a fost un proces mai îndelungat, mai dificil şi, ceea ce merităsubliniat, mai puţin uniform geografic decât s-a crezut până acum.