View
219
Download
0
Category
Preview:
DESCRIPTION
politie
Citation preview
DISPUNEREA ŞI EFECTUARE EXPERTIZEI ÎN PROCESUL PENAL
C U P R I N S:
INTRODUCERE…………………………………...................…3-5
CAPITOLUL I EXPERTIZA ÎN PROCESUL PENAL. NOŢIUNI GENERALE.
§.1 Expertiza ca mijloc de probă în procesul penal.........................5-13
§.2 Constatările tehnico – ştiinţifice şi medico - legale..................14-17
§.3 Temeiurile de dispunere şi efectuare a expertizei....................18-26
CAPITOLUL II TIPURILE EXPERTIZEI. §.1 Criteriile de delimitare a tipurilor de expertiză......................27-28
§.2 Expertiza suplimentară şi contraexpertiza..............................29-33
§.4 Expertizele de comisie şi cele complexe.....................................34-38
CAPITOLUL III ASPECTUL PROCESUAL AL DISPUNERII ŞI EFECTUĂRII EXPERTIZEI.
§.1 Procedura dispunerii şi efectuării expertizei.......................... 39-50
§.2 Reglementarea expertizei în lumina Legii privind
expertiza judiciară................................51-66
§.3 Conţinutul şi aprecierea concluziei expertului.......................67-76
ÎNCHEIERE.........................................................................77-78
BIBLIOGRAFIE...............................................................79-81
2
ÎNTRODUCERE
Infracţiunea, ca si orice fenomen social, condiţionează anumite schimbări
in mediul înconjurător si inevitabil se oglindeşte in natura vie sau moartă.
Studierea acestor schimbări din natura si mediul înconjurător face posibilă
reproducerea tabloului infracţiunii. Aceasta este insa, un lucru complicat si care
necesita o munca asiduă si migăloasă, precum si prezenţa unui spectru larg de
cunoştinţe si deci, nu numai intr-un singur domeniu.
Persoana care efectuează urmărirea penală, fiind specialist in domeniul
descoperirii infracţiunilor, posedă o arie larga de cunoştinţe pe care le foloseşte in
activitatea cotidiana – in procesul de descoperire, fixare si apreciere a
probelor găsite, a corpurilor delicte si pentru aceasta, folosind cele mai diverse
metode.
Ne cătînd la aceasta, organul de urmărire penală cel mai calificat si mai
erudit nu se poate lipsi de consultaţiile unor alţi profesionişti si persoane
competente in domeniul ştiinţei, tehnicii , artei si meşteşugului. Si aceasta stare de
lucruri se cunoaşte din timpurile cele mai vechi. Insa in antichitate reprezentanţii
diverselor domenii ale ştiinţei erau atraşi pentru darea unor concluzii in unele
probleme ce apăreau in legătura cu efectuarea justiţiei.
În calitate de participant la procesul penal, expertul apare in secolul XVI,
aceasta postura fiind stabilita prin Codul Germaniei, stabilindu-se participarea
obligatorie a medicilor la cercetarea infracţiunilor contra vieţii si sănătaţii
persoanei.
Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi valorifi-
care ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a împre-
jurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite pentru
săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de dis-
pariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt şi
3
este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De
regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce
funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire
penală.
Expertiza criminalistică este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi
a altor mijloace materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor,
plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor
însuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul, structura, forma şi aspec tul
lor.
Efectuarea expertizei este un act de urmărire penală specific, spre
deosebire de celelalte, deoarece acumularea informaţiei probante, efectuarea
cercetărilor nu este pusă în obligaţiile organului de urmărire penală, ci a
expertului. Rezultatele actului de urmărire penală nu se fixează în documentul
procesual numit proces verbal, dar într-un document special numit – raport
(concluzie) de expertiză.
Expertizele ca mijloc de probă au numeroase puncte comune cu
constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, dar, în acelaşi timp, prezintă multe
deosebiri.
În ceea ce priveşte asemănările dintre cele două categorii de mijloace de
probă, menţionăm că şi unele şi celelalte sînt efectuate de către specialişti din
diverse ramuri de activitate, obiectul constatărilor şi expertizelor fiind fixat de
organele judiciare, iar concluziile specialiştilor fiind cuprinse într-un raport etc.
Astăzi aria de aplicare a expertizei este si mai larga. Si cu toate acestea, in
virtutea faptului ca face parte din categoria mijloacelor de uz intern al organelor
judiciare si al organelor de control competente, expertiza este învăluita de o aura
misterioasa. Din aceste considerente am hotărît să aleg aceasta temă pentru
investigaţie.
4
CAPITOLUL I EXPERTIZA ÎN PROCESUL PENAL. NOŢIUNI GENERALE.
§.1 Expertiza ca mijloc de probă în procesul penal .
În scopul aflării adevărului, organele judiciare pot supune spre examinare
o problemă de specialitate, referitoare la urme sau la alte mijloace materiale de
probă, care necesită cunoştinţele unor specialişti ori experţi criminalişti. Aceştia
o rezolvă prin efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize.
Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi valorifi-
care ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a împre-
jurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite pentru
săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de dis-
pariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt şi
este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De
regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce
funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire
penală.
Specialistului criminalist care efectuează constatarea tehnico-ştiinţifică
nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de
urmărire penală.
În anumite cauze penale, în vederea desluşirii unor aspecte care au o
importanţă majoră în aflarea adevărului, se impune ca organele judiciare penale să
ceară concursul unor specialişti.1
În mod frecvent, specialiştii chemaţi la rezolvarea cauzelor penale îl întîlnim
în persoana experţilor. Se pot ivi însă situaţii în care prezenţa unor specialişti în
cauza penală reclamă urgenţă, deoarece există pericol de dispariţie a unor mijloace
1 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.148-150.
5
de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea cazuri, fiind
necesară lămurirea, urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, organul de
urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician dispunînd,
din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti
sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lîngă instituţia de care aparţine
organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu au şi nu îşi pot
însuşi atribuţii ale organelor de urmărire penală sau ale organelor de control, ei
trebuie să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate pe care le
ridică rezolvarea cauzelor penale.
Pot fi întîlnite, în mod frecvent, constatările tehnico-ştiinţifice, bunăoară, în
cazul accidentelor de circulaţie, pentru a se stabili poziţia autovehicolelor, aderenţa
părţii carosabile, condiţiile de vizibilitate etc. Sînt, de asemenea, necesare
constatări tehnico-ştiinţifice, în mod frecvent, şi în cazul infracţiunilor contra
protecţiei muncii.
Fiind un act care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică se
efectuează potrivit unei proceduri mult simplificată faţă de expertiză.
În cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte
sau circumstanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa poate folosi
cunoştinţele unui specialist dispunînd, la cererea părţilor, iar organul de urmărire
penală şi din oficiu, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice (art.139 aliniatul 1
C.P.P.).
În vederea procurării datelor necesare rezolvării cauzei, organul de urmărire
penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul
acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care
urmează a fi efectuată lucrarea.
6
În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că, în spiritul legii, lămurirea
urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei trebuie să se facă într-un moment
apropiat de cel al săvîrşirii infracţiunii, deoarece numai aşa constatarea tehnico-
ştiinţifică poate surprinde aspecte cu relevanţă deosebită în rezolvarea cauzei
penale2.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor
puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală.
Dacă specialistului căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că
materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică
aceasta organului de urmărire penală sau instanţei în vederea completării lor
(art.140 aliniatul 3 C.P.P.).
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice se consemnează într-un raport
(art.141 aliniatul 1 C.P.P.).
Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, precum şi
instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, dacă constată că raportul
tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune
efectuarea unei expertize .3
În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de
către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice se
includ în procesul-verbal al acţiunii respective4.
În cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei organele judiciare
penale au nevoie de aportul unor specialişti care să lămurească anumite aspecte
legate de fapte sau circumstanţe de fapt cu relevanţă asupra rezolvării cauzei
penale.
Ca şi constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale trebuie să fie
efectuate într-un moment apropiat de momentul săvîrşirii infracţiunii, astfel acestea
putînd rămîne fără obiecte. Aşa şi se explică faptul că aceste acte procesuale se
dispun, de regulă, numai în faza de urmărire penală. Ca o excepţie de la această
2 Teodoru Gr. Plaieşu T. « Drept procesual Penal» laşi 1996 p.3083 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987.c.2064 N i c o l a e V o l o n c i u , T r a t a t d e p r o c e d u r ă p e n a l ă , B u c u r e ş t i , 1 9 9 9 . p . 1 1 9
7
regulă, apreciem că, prin natura ei, exhumarea se poate face atît în timpul urmăririi
penale, cît şi în timpul judecăţii şi chiar după rămînerea definitivă a hotărîrii
judecătoreşti, într-o revizuire întemeiată.
Cazurile în care pot fi efectuate constatări medico-legale sînt: în caz de
moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau cînd
este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori a persoanei vătămate
pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de
urmărire penală poate dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi poate
cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze
această constatare.
Importanţa constatării medico-legale ca mijloc de probă constă în aceea că
furnizează organelor judiciare informaţii absolut necesare rezolvării cauzelor
penale; uneori constatările medico-legale sînt indispensabile, deoarece numai cu
ajutorul lor se poate face încadrarea judiciară a faptei.
Constatările medico-legale se fac de către medici care funcţionează în
cadrul institutelor medicale.
Constatările medico-legale se pot dispune prin rezoluţie de către organele de
urmărire penală. Constatarea medico-legală se efectuează asupra persoanelor sau
cadavrelor indicate de organele de urmărire penală.
Operaţiile şi concluziile constatării medico-legale se consemnează într-un
raport scris. În funcţie de obiectul constatării, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, poate aprecia că
raportul medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise şi
poate dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize5.
În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de
către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor medico-legale se includ
în procesul-verbal al acţiunii respective (art.141 aliniatul 3 C.P.P.).
Expertiza criminalistică este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor
şi a altor mijloace materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor,
5 Neagu L, Moldovan L. "Drept procesual penal", Bucureşti, 1998 p.206
8
plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor
însuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul, structura, forma şi aspec tul
lor.6
Expertul este persoana numita pentru a efectua investigaţii in cazurile
prevăzute de prezentul cod, care nu este interesata in rezultatele cauzei
penale si care, alicind cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei tehnicii, artei şi
în alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.7
Efectuarea expertizei este un act de urmărire penală specific, spre
deosebire de celelalte, deoarece acumularea informaţiei probante, efectuarea
cercetărilor nu este pusă în obligaţiile organului de urmărire penală, ci a
expertului. Rezultatele actului de urmărire penală nu se fixează în documentul
procesual numit proces verbal, dar într-un document special numit – raport
(concluzie) de expertiză.
În procesul efectuării expertizei pot fi evidenţiate trei etape :
1. Ordonarea expertizei.
2. Petrecerea de către expert a acţiunilor de cercetare şi întocmirea
concluziei.
3. Acţiunile organului de urmărire penală după primirea concluziei de
expertiză.
Organele judiciare pot solicita efectuarea expertizei criminalistice atunci
cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei sînt necesare
cunoştinţele unui expert.
În efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei se folosesc metode,
procedee, mijloace tehnice şi tehnici de lucru comune 8.
Complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale
reclamă, uneori, prezenţa unor specialişti din cele mai diverse domenii de
activitate. Necesitatea de a apela la concursul unor oameni cu pregătire
6 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.150-168.7 CPP R. MOLDOVA art.888 N i c o l a e V o l o n c i u , T r a t a t d e p r o c e d u r ă p e n a l ă , B u c u r e ş t i , 1 9 9 9 . p . 2 1 1
9
profesională, altă decît cea juridică, pentru a elucida aspecte care aparţin diverselor
ramuri ale ştiinţei a fost subliniată în numeroase lucrări de specialitate.
În condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza ca mijloc de probă capătă
o importanţă deosebită, deoarece sporesc posibilităţile pe care specialiştii din
diverse ramuri de activitate le au de a se pronunţa asupra celor mai dificile
probleme pe care le indică anumite cauze penale.
În literatura juridică se evidenţiază faptul că evoluţia ştiinţei şi procesul
tehnicii caracterizează, în sfera dreptului, epoca pe care o trăim drept perioadă de
etalare ştiinţifică a probelor.
În legislaţia noastră procesual penală se arată că expertiza se dispune în
cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă
probatore pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul
ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului. Posedarea unor asemenea cunoştinţe
speciale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător
nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la
cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. (art.142
aliniatul 1 C.P.P.).
Expertizele ca mijloc de probă au numeroase puncte comune cu constatările
tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, dar, în acelaşi timp, prezintă multe deosebiri.
În ceea ce priveşte asemănările dintre cele două categorii de mijloace de
probă, menţionăm că şi unele şi celelalte sînt efectuate de către specialişti din
diverse ramuri de activitate, obiectul constatărilor şi expertizelor fiind fixat de
organele judiciare, iar concluziile specialiştilor fiind cuprinse într-un raport etc9.
În privinţa deosebirilor, subliniem, mai întîi, faptul că toate constatările
tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se fac de urgenţă, adică într-un moment foarte
apropiat săvîrşirii infracţiunii, cerinţa pe care nu o întîlnim în cazul expertizelor.
O altă deosebire constă în aceea că toate constatările tehnico-ştiinţifice şi
medico-legale pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală, pe cînd expertizele
9 G r i g o r e T h e o d o r u , T u d o r P l ă e ş u , D r e p t p r o c e s u a l p e n a l , I a ş i , 1 9 8 9 p . 2 1 3
10
se pot face şi în faza de judecată; de asemenea, în timp ce în cazul constatărilor
tehnico-ştiinţifice şi medico-legale specialiştii se rezumă la consemnarea şi
cercetarea mai puţin aprofundată a situaţiilor ce le revin spre rezolvare, în cazul
expertizelor are loc o investigare în cele mai mici detalii – şi, uneori, chiar
exhaustivă - a elementelor cere fac obiectul expertizei.
Principalele criterii după care se pot clasifica expertizele sînt: natura
problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză; modul în care legea
reglementează necesitatea efectuării expertizei; modul de desemnare a expertului;
criteriul modului de organizare a expertizei.
În funcţie de natura problemelor ce urmează a fi lămurite, organele judiciare
penale pot dispune efectuarea următoarelor expertize:
- expertiza criminalistică, ce poate fi, la rîndul ei, de mai multe feluri, şi
anume : expertiza dactiloscopică, balistică, tehnică a actelor, grafică,
biocriminalistică etc.;
- expertiza medico-legală, prin care pot fi lămurite problemele privind
asfixia mecanică, moartea subtilă, violul etc.;
- expertiza psihiatrică, prin care pot fi lămurite problemele privind
tulburările psihice, ca: schizofrenia, oligofrenia, depresiunea maniacală etc.;
- expertiza contabilă, prin care se lămuresc aspecte privind controlul şi
revizia contabilă;
- expertiza tehnică, cu ajutorul căreia pot fi lămurite anumite probleme în
cazul accidentelor de circulaţie, în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii etc.
Expertiza contabilă şi cea tehnică pot fi efectuate împreună în aceiaşi cauză.
După modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei,
acestea pot fi facultative şi obligatorii10.
Expertizele facultative sînt cele mai frecvente în practica judiciară, ele fiind
dispuse fie la cererea părţilor interesate, fie cînd organele judiciare socot că sînt
necesare cunoştinţele unui expert pentru lămurirea anumitor aspecte ale cauzei
penală.
10 Р . А . Л у п и н с к а я , У г о л о в н ы й п р о ц е с с , М о с к в а , 1 9 9 5 c . 3 1 2
11
Expertiza este obligatorie, potrivit art.143 C.P.P. în următoarele situaţii:
Pentru constatarea cauzei morţii; Pentru constatarea gradului de gravitate şi a
caracterului vătămărilor integrităţii corporale; Pentru constatarea stării psihice şi
fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu
privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sin
stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal; Pentru constatarea vîrstei
bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate – în cazurile în care
această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce
confirmă vîrsta lipsesc sau prezintă dubiu; Pentru constatarea stării psihice sau
fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a
percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face
declaraţii despre ele, dacă aceste declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau
în principal, în baza hotărîrii în cauza dată; Pentru constatarea altor cazuri cînd prin
alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
După modul de organizare, expertizele se împart în:
- expertize simple, efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu
de activitate;
- expertize complexe sau mixte (art.147 C.P.P.), în care pentru lămurirea
faptelor sau circumstanţelor cauzei, sînt necesare cunoştinţe din mai multe ramuri
ale ştiinţei sau tehnicii.
După criteriul modului de desemnare a expertului, în literatura de
specialitate expertizele au fost împărţite în mai multe categorii11:
- expertiză simplă sau oficială, în care organul penală îl numeşte pe
expert şi controlează activitatea de expertizare făcută de acesta;
- expertiza suplimentară (art.148 aliniatul 1 C.P.P.), în care organul de
urmărire penală care a dispus expertiza sau instanţa de judecată consideră că
raportul expertului nu este suficient de clar sau complect, poate fi dispusă
efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt
expert;
11 G h e o r g h i ţ ă M a t e u ţ , D r e p t p r o c e s u a l p e n a l , I a ş i , 1 9 9 3 . p 1 9 8
12
- contraexpertiza (art.148 aliniatul 2 C.P.P.), în cazul în care concluziile
expertului nu sînt întemeiate, există îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată
ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei
contraexpertize de către un alt expert sau alţi experţi. La efectuarea acestei
expertize se poate pune şi chestiunea autenticităţii metodelor utilizate anterior. În
ordonanţă sau în încheierea prin care s-a dispus contraexpertiza trebuie să fie
concretizate motivele efectuării ei. La efectuarea expertizei suplimentare sau a
contraexpertizei poate participa şi primul expert pentru a da explicaţii, însă el nu
participă la efectuarea investigaţiilor şi la finalizarea concluziilor.
13
§.2 Constatările tehnico – ştiinţifice şi medico - legale .
În scopul aflării adevărului, organele de urmărire penală şi instanţele de
judecată pot supune spre examinare o problemă de specialitate, referitoare la
urme sau la alte mijloace materiale de probă, care necesită cunoştinţele unor
specialişti ori experţi criminalişti. Aceştia o rezolvă prin efectuarea unor
constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize.
Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi
valorificare ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a
împrejurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite
pentru săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de
dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt
şi este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De
regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce
funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire
penală.
Specialistului criminalist care efectuează constatarea tehnico-ştiinţifică
nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de
urmărire penală.
În anumite cauze penale, în vederea desluşirii unor aspecte care au o
importanţă majoră în aflarea adevărului, se impune ca organele judiciare penale să
ceară concursul unor specialişti.12
În mod frecvent, specialiştii chemaţi la rezolvarea cauzelor penale îl
întâlnim în persoana experţilor. Se pot ivi însă situaţii în care prezenţa unor
specialişti în cauza penală reclamă urgenţă, deoarece există pericol de dispariţie a
unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea
cazuri, fiind necesară lămurirea, urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei,
12 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.148-150.
14
organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician
dispunînd, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti
sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lîngă instituţia de care aparţine
organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu au şi nu îşi pot
însuşi atribuţii ale organelor de urmărire penală sau ale organelor de control, ei
trebuie să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate pe care le
ridică rezolvarea cauzelor penale.
Pot fi întâlnite, în mod frecvent, constatările tehnico-ştiinţifice, bunăoară, în
cazul accidentelor de circulaţie, pentru a se stabili poziţia autovehicolelor, aderenţa
părţii carosabile, condiţiile de vizibilitate etc. Sânt, de asemenea, necesare
constatări tehnico-ştiinţifice, în mod frecvent, şi în cazul infracţiunilor contra
protecţiei muncii.
Fiind un act care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică se
efectuează potrivit unei proceduri mult simplificată faţă de expertiză.
În cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte
sau circumstanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa poate folosi
cunoştinţele unui specialist dispunând, la cererea părţilor, iar organul de urmărire
penală şi din oficiu, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice (art.139 aliniatul 1
C.P.P.).
În vederea procurării datelor necesare rezolvării cauzei, organul de urmărire
penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul
acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care
urmează a fi efectuată lucrarea.
În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că, în spiritul legii, lămurirea
urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei trebuie să se facă într-un moment
apropiat de cel al săvârşirii infracţiunii, deoarece numai aşa constatarea tehnico-
15
ştiinţifică poate surprinde aspecte cu relevanţă deosebită în rezolvarea cauzei
penale13.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor
puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală.
Dacă specialistului căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că
materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică
aceasta organului de urmărire penală sau instanţei în vederea completării lor
(art.140 aliniatul 3 C.P.P.).
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice se consemnează într-un raport
(art.141 aliniatul 1 C.P.P.).
Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, precum şi
instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, dacă constată că raportul
tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune
efectuarea unei expertize .14
În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de
către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice se
includ în procesul-verbal al acţiunii respective15.
În cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei organele de urmărire
penală penale au nevoie de aportul unor specialişti care să lămurească anumite
aspecte legate de fapte sau circumstanţe de fapt cu relevanţă asupra rezolvării
cauzei penale.
Ca şi constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale trebuie să fie
efectuate într-un moment apropiat de momentul săvârşirii infracţiunii, astfel
acestea putând rămâne fără obiecte. Aşa şi se explică faptul că aceste acte
procesuale se dispun, de regulă, numai în faza de urmărire penală. Ca o excepţie de
la această regulă, apreciem că, prin natura ei, exhumarea se poate face atât în
timpul urmăririi penale, cît şi în timpul judecăţii şi chiar după rămânerea definitivă
a hotărârii judecătoreşti, într-o revizuire întemeiată.
13 Teodoru Gr. Plaieşu T. « Drept procesual Penal» laşi 1996 p.21414 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987. c23215 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1999.p 119
16
Cazurile în care pot fi efectuate constatări medico-legale sânt: în caz de
moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau cînd
este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori a persoanei vătămate
pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de
urmărire penală poate dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi poate
cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze
această constatare.
Importanţa constatării medico-legale ca mijloc de probă constă în aceea că
furnizează organelor judiciare informaţii absolut necesare rezolvării cauzelor
penale; uneori constatările medico-legale sînt indispensabile, deoarece numai cu
ajutorul lor se poate face încadrarea judiciară a faptei.
Constatările medico-legale se fac de către medici care funcţionează în
cadrul institutelor medicale.
Constatările medico-legale se pot dispune prin rezoluţie de către organele de
urmărire penală. Constatarea medico-legală se efectuează asupra persoanelor sau
cadavrelor indicate de organele de urmărire penală.
Operaţiile şi concluziile constatării medico-legale se consemnează într-un
raport scris. În funcţie de obiectul constatării, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, poate aprecia că
raportul medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise şi
poate dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize16.
În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de
către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor medico-legale se includ
în procesul-verbal al acţiunii respective (art.141 aliniatul 3 C.P.P.).
16 Neagu L, Moldovan L. "Drept procesual penal", Bucureşti, 1998 p.301
17
§.3 Temeiurile de dispunere şi efectuare a expertizei .
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecata, in cazul in care
dispune efectuarea expertizei, fixează un termen pentru chemarea părţilor si
expertului, daca acesta a fost desemnat de organul de urmărire penala sau de
instanţa de judecata.
La termenul fixat, părţilor si expertului li se aduce la cunoştinţa
obiectul expertizei si întrebările la care expertul trebuie sa dea răspunsuri, li se
lămureşte ca au dreptul sa facă observaţii cu privire la aceste întrebări si ca pot
cere modificarea sau completarea lor. Totodată, părţilor li se explica dreptul lor
de a cere numirea a cîte unui expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a
participa la efectuarea expertizei.
După examinarea obiecţiilor si cererilor înaintate de părţi si expert,
organul de urmărire penala sau instanţa de judecata fixează termenul efectuării
expertizei, informîndu-l, totodată, pe expert daca la efectuarea acesteia urmează sa
participe părţile.
Expertiza se dispune in cazurile in care pentru constatarea
circumstanţelor ce pot avea importanta probatorie pentru cauza penala sînt
necesare cunoştinţe speciale in domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului.
Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana care efectuează
urmărirea penala sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii
expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de
urmărire penala sau de către instanţa de judecata, precum si din oficiu de către
organul de urmărire penala.
Părţile, din iniţiativa proprie si pe cont propriu, sunt in drept sa înainteze
cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, in
opinia lor, vor putea fi utilizate in apărarea intereselor lor. Raportul expertului
care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de urmărire
penala, se anexează la materialele cauzei penale si urmează a fi apreciata o data cu
alte probe.
18
În calitate de expert poate fi numita orice persoana care poseda cunoştinţe
necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanţele apărute in
legătura cu cauza penala si pot avea importanta probatorie pentru cauza
penala. Fiecare dintre părţi are dreptul sa recomande un expert pentru a
participa la efectuarea expertizei.
Expertiza se dispune si se efectuează, in mod obligatoriu, pentru
constatarea:
1) cauzei morţii;
2) gradului de gravitate si a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
3) stării psihice si fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului, in cazurile in
care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea
lor de a-si apăra de sine stătător drepturile si interesele legitime in procesul penal;
4) vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate, in cazurile
in care aceasta circumstanţa are importanta pentru cauza penala, iar documentele
ce confirma vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;
5) stării psihice sau fizice a parţii vătămate, martorului daca apar îndoieli in
privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au importanta pentru
cauza penala si de a face declaraţii despre ele, daca aceste declaraţii ulterior vor
fi puse, in mod exclusiv sau in principal, in baza hotărârii in cauza data;
6) altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul in cauza.
În timpul efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize
obligatorii, specialistul ori expertul parcurge, de regulă, următoarele etape :
a) Studierea şi însuşirea obiectului lucrării.
În această etapă se procedează la studierea actului prin care s-a dispus
efectuarea expertizei 17, fiind necesar să se acorde o atenţie deosebită şi condiţiilor
în care au fost descoperite, ridicate şi conservate urmele şi celelalte obiecte
17 Metodă = ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop ; procedeu =mijloc, modalitate sau soluţie practică adoptată pentru efectuarea unor operaţii ori produ cerea unui lucru ; mijloc tehnic = aparat, dispozitiv, instrumentar etc, folosit în efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor ; tehnică de lucru = totalitatea operaţiilor de detaliu folosite pentru realizarea unei lucrări.
19
trimise pentru expertiză, precum şi împrejurărilor ce ar putea influenţa într-un fel
sau altul rezultatul final.
Această activitate începe cu verificarea şi studierea ambalajului în care
au fost trimise obiectele supuse expertizării. în primul rînd se verifică aspectul
ambalajului, pentru a se constata dacă este întreg sau deteriorat, apoi se stabileşte
dacă conţinutul corespunde enumerării din actul însoţitor. Concomitent se
apreciază dacă materialul ce urmează a fi examinat corespunde din punct de
vedere cantitativ şi calitativ, după care se trece la stabilirea caracteristicilor generale
şi individuale ce permit identificarea.
Atunci cînd se constată neconcordanţă între cele menţionate în actul
procedural de dispunere întocmit de organul judiciar şi cele constatate de
expert se va face menţiune în raportul de expertiză.
b)Examinarea separată a materialului in litigiu şi a celui de
comparat.
— Examinarea separată a materialului în litigiu.
În această etapă, expertul îşi notează şi fixează cu ajutorul fotografiei,
filmului sau videofonogramei constatările făcute, în scopul ilustrării şi demon-
strării descrierilor din raportul de expertiză.
Determinarea caracteristicilor generale rezolvă problema apartenenţei la
gen a obiectului examinat. De exemplu, pe baza criteriului numărului deltelor se
stabileşte că urma digitală în cauză face parte din grupa urmelor digitale
bideltice, deosebindu-se de toate celelalte urme, care pot fi încadrate în alte
grupe : adeltice, monodeltice sau excepţionale. în continuare se examinează,
dacă este cazul, o cantitate mai mare de caracteristici, ajungîndu-se la o
determinare generică mai restrînsă, ceea ce va permite să se stabilească
subgrupa în care poate fi încadrat obiectul examinat. Spre exemplu, urma
digitală care face parte din grupa monodelticelor poate fi încadrată în subgrupa
urmelor digitale dextrodeltice cu nucleu liniar. Cu cît este mai mare numărul
20
elementelor caracteristice stabilite, cu atît mai restrîns este volumul grupei
respective.
Stabilirea proprietăţilor, caracteristicilor sau semnalmentelor exterioare
face posibilă identificarea obiectului căutat. în cadrul acestui proces de cercetare se
scot în evidenţă toate particularităţile esenţiale, proprii numai obiectului respectiv
şi nerepetabile la toate celelalte, inclusiv la cele care îi sînt foarte asemănătoare.
Pe timpul examinării caracteristicilor generale şi individuale se stabileşte
natura, originea sau caracterul eventualelor schimbări ori modificări intervenite pe
parcurs.
— Examinarea separată a modelelor de comparaţie.
Modelele de comparaţie sînt urme create în mod experimental cu
obiectele presupuse că ar fi lăsat urme la faţa locului.
Pe cît posibil, condiţiile de prelevare a modelelor de comparaţie trebuie
să corespundă cu cele în care a fost creată urma descoperită la locul săvîrşirii
infracţiunii.
Intervalul de timp scurs între crearea urmei şi a modelului de comparaţie
este necesar să fie cît mai mic. Dintre modelele de comparaţie se selecţionează
acelea care au fost realizate în condiţii similare cu urma, avînd acelaşi mecanism
de formare. Factorul timp, condiţiile tehnice de formare diferite, precum şi
cele meteorologice pot influenţa cantitativ şi calitativ unele proprietăţi,
caracteristici sau semnalmente exterioare ale modelelor create. De regulă,
schimbările ce apar datorită acestor factori privesc însă un număr restrîns de
proprietăţi caracteristice şi semnalmente exterioare, care nu influenţează în
esenţă rezultatul expertizei. De aceea, se impune ca atunci cînd se constată unele
nepotriviri, ele să fie explicate în mod ştiinţific de către expert.
După examinarea condiţiilor în care au fost obţinute modelele de
comparaţie, se trece la stabilirea caracteristicilor generale şi individuale ce pot fi
puse în evidenţă de acestea. Examinarea caracteristicilor respective se face şi
sub aspectul repetabilităţii.
21
Caracteristicile modelelor de comparaţie se examinează atît cantitativ,
cît şi calitativ. Este necesar să se scoată în evidenţă un număr maxim de
caracteristici, deoarece cu cît este mai mare numărul lor, cu atît este mai mică
posibilitatea ca acestea să se repete în alte obiecte similare. Fără a subestima
importanţa elementului cantitativ, este imposibilă stabilirea apriorică a numărului
de caracteristici care trebuie să coincidă sau să se deosebească la formularea unei
concluzii de identitate ori de excludere. Totuşi, există un domeniu de expertiză
criminalistică, respectiv expertiza dactiioscopică, în care convenţional, pe baza
practicii, pe lîngă elementul calitativ, se ţine cont şi de numărul minim de elemente
caracteristice coincidente 18. Sub acest minimum, caracteristicile coincidente,
oricît ar fi de evidente din punct de vedere calitativ, nu pot fi socotite ca bază
pentru formularea unei concluzii categorice.
— Efectuarea de experimente şi crearea modelelor de comparaţie.
Experimentul criminalistic are ca scop repetarea în mod artificial a
fazelor unui fapt petrecut într-o perioadă anterioară.
În faza de expertiză, experimentul poate fi efecLuat în scopul stabilirii
posibilităţii creării urmei în litigiu în împrejurările şi condiţiile date şi al obţinerii
modelelor de comparaţie.
Genurile de experimente necesare se stabilesc în raport cu natura proble-
melor care urmează a fi rezolvate în cadrul expertizei criminalistice.
Condiţiile în care se efectuează experimentele trebuie să fie aceleaşi
cu cele în care s-a creat urma supusă examinării sau foarte apropiate de acestea.
În vederea efectuării experimentului, expertul criminalist trebuie să-şi
pregătească mijloacele, aparatura şi materialele necesare obţinerii în condiţiile
amintite a modelelor de comparaţie. Pentru crearea uimei de comparaţie se
foloseşte obiectul verificat în original.
18 Calculul caracteristicilor coincidente se efectuează pe baza raţionamentului lui Balthazard. A se vedea, pentru detalii, Ion R. Constantin, M. Rădulcscu, Dacliloscopia, Serviciul cultural, presă şi editorial, Bucureşti, 1975, pag. 209—225.
22
Experimentul, de obicei, se repetă de mai multe ori şi poate fi executat
în diverse variante, care contribuie la verificarea stabilităţii caracteristicilor
obiectului creator de urmă. Pe tot parcursul operaţiilor sînt necesare măsuri
pentru asigurarea securităţii expertului şi a integrităţii obiectului.
c) Examinarea comparativă.
Compararea se face, de regulă, între urmele obiectului căutat şi cele ale
obiectului verificat, nefiind însă exclusă nici posibilitatea comparării directe a
obiectelor. Sînt comparate, mai întîi, proprietăţile, caracteristicile şi semnal-
mentele exterioare generale, după care treptat se trece la compararea celor
individuale. Cu alte cuvinte, în prima etapă se stabileşte apartenenţa la gen, iar
în cea de-a doua se realizează identificarea propriu-zisă.
Examinarea comparativă se realizează prin procedeele confruntării, juxta-
punerii şi suprapunerii.
Spre deosebire de juxtapunere şi suprapunere, al căror conţinut îl
dezvăluie înseşi denumirile lor, procedeul confruntării poate fi realizat prin mai
multe căi, şi anume 19:
— p
e cale statistică, atunci cînd caracteristicile, proprietăţile şi semnal
mentele exterioare pot fi apreciate numeric ;
— c
u ajutorul tabelului sinoptic, care poate prezenta imaginea generală
a asemănărilor sau deosebirilor proprii obiectelor comparate ;
— p
e bază de diagramă, care permite o reprezentare a raportului pozi
ţional dintre unele caracteristici, proprietăţi şi semnalmente exterioare ale
obiectelor comparate ;
— p
19 Aionitoaie Constantin s.a Tactica criminalistica // Constatare tehnico-criminalistica si expertiza. Bucuresti, 1989. p.301
23
rin verificarea în cartotecile şi colecţiile criminalistice, care se poate
realiza pe baza unor formule criminalistice stabilite în mod convenţional.
De exemplu, cu ajutorul cartotecii dactiloscopice monodactilare se poate
stabili dacă urma digitală descoperită la locul faptei are sau nu corespondent în
cartotecă. De asemenea, după caracteristicile urmei de anvelopă se poate stabili
tipul autovehiculelor echipate cu astfel de anvelope. Dacă în primul caz cartotecă
permite identificarea concretă a obiectului căutat, în cel de-al doilea se poate
determina apartenenţa la gen. Valorificarea acestor date la noi în ţară se face şi
cu ajutorul calculatorului electronic.
d) Demonstraţia.
În activitatea de expertiză criminalistică, demonstraţia serveşte la funda-
mentarea concluziilor prin invocarea de argumente care, în înlănţuirea lor
logică, conduc la o cunoaştere calitativă nouă a problemelor examinate de
expert.
Demonstraţia se poate realiza pe mai multe planuri :
— p
lanul logicii, atunci cînd se întemeiază pe legile generale ale gîndirii,
ale logicii dialectice şi ale logicii formale ;
— p
lanul logicii metodice, care are la bază metode speciale, sistematice,
dinainte stabilite ;
— p
lanul criteriilor matematice, ce are la bază logica formală, care
operează cu metode statistico-matematice ;
— p
lanul vizual, care se realizează pe bază de tabele sinoptice, foto-
planşe, diagrame, proiecţii etc.
Metodologia demonstraţiei implică existenţa unei teze de demonstrat şi a
fundamentului demonstraţiei.
24
Prin teză de demonstrat se înţelege o anumită judecată ce reflectă
adevărul, dar care trebuie dovedită. De exemplu, faptul că urma digitală
descoperită la locul faptei a fost creată de degetul arătător de la mîna dreaptă a
numitului A. B.
Cu ajutorul fundamentării demonstraţiei se realizează invocarea tuturor
argumentelor aduse în sprijinul tezei ce trebuie demonstrată. Fundamentarea
cuprinde judecăţile dinainte demonstrate, ce sînt dovedite ca fiind adevărate şi
din care decurge, în mod necesar, adevărul tezei ce trebuie demonstrată. Spre
exemplu, în domeniul dactiloscopiei, ca judecăţi dinainte demonstrate, care
permit identificarea lui A. B., sînt :
— p
roprietăţile fundamentale ale desenelor papilare, potrivit cărora nu
există două impresiuni papilare identice ;
— n
umărul de caracteristici coincidente examinate în interdependenţa
şi unitatea lor.
În raportul de expertiză, expertul trebuie să prezinte atît caracteristicile
generale şi individuale coincidente, cît şi pe cele care diferă. Practica activităţii de
expertiză a pus în evidenţă unele cazuri în care experţii înţeleg să învedereze
numai caracteristicile coincidente, nefăcînd trimitere şi la cele necoincidente, deşi
în mod obiectiv ele există.
e) Formularea concluziei.
Formularea concluziei este o etapă deosebit de importantă în activitatea
specialistului sau expertului. Concluzia reprezintă răspunsul la întrebările for-
mulate de către organul judiciar, precum şi părerea ştiinţifică a specialistului sau
a expertului asupra obiectului expertizei. La formularea concluziei, specialistul sau
expertul trebuie să aibă o atitudine obiectivă, punînd la baza aprecierilor sale
numai datele stabilite in mod real.
25
Concluzia expertului, avînd ca punct de plecare întrebarea pusă de orga-
nul judiciar, poate fi 20:
Certă (categorică) pozitivă sau negativă, atunci cînd expertul răspunde
fără echivoc la întrebarea pusă, avînd valoare de „Da" sau „Nu". Dacă expertul
formulează o concluzie de acest gen, înseamnă că şi-a format convingerea
intimă că totalitatea caracteristicilor examinate este suficientă pentru a exclude
orice eroare.
Concluziile categorice trebuie să reflecte adevărul ca urmare a unei
examinări ştiinţifice care a condus la obţinerea unei certitudini maxime.
Sfera problemelor la care expertul poate răspunde categoric este mult
mai largă decît aspectele privind identificarea. De exemplu, la întrebările :
„dacă actul supus expertizei este falsificat" şi „dacă falsul s-a realizat prin
procedee chimice", expertul poate formula o concluzie cert pozitivă, răspun-zînd
: „actul supus expertizei este falsificat" şi „falsul este realizat prin procedee chimice".
— P
robabilă, atunci cînd concluziile expertului au un oarecare grad de
incertitudine, ea putînd fi determinată de următoarele cauze :
— v
olumul de date redus pus în evidenţă de obiectul în litigiu supus
expertizei ;
— v
aloarea scăzută a unor caracteristici proprii obiectului în litigiu
supus expertizei.
În practica activităţii de expertiză nu există reguli stricte după care se
poate formula o concluzie de probabilitate. Se consideră însă că, formu- lînd o
concluzie de probabilitate, expertul trebuie să aibă convingerea aproape certă cu
privire la cele afirmate, adică să fie foarte aproape de o concluzie categorică, pe
care n-o poate susţine întrucît argumentele nu-i permit.
20 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987. c.206
26
Activitatea de expertiză a pus în evidenţă concepţiile eronate ale unor
experţi care consideră că dacă ajung cu orice preţ la o concluzie certă sînt de
folos în mai mare măsură organelor judiciare. De fapt, aceştia adaugă fără nici o
justificare de ordin ştiinţific un „plus de certitudine" care, practic, nu •există.
Concluzia de probabilitate este în fond o dovadă de probitate ştiinţifică .
Importanţa acesteia rezidă în aceea că prin ea nu se exclude posibilitatea
existenţei unui anumit fapt 21. Ca urmare, expertizele cu concluzii de probabilitate
coroborate cu alte mijloace de probă pot fi invocate în procesul de probaţiune.
CAPITOLUL II TIPURILE EXPERTIZEI. §.1 Criteriile de delimitare a tipurilor de expertiză
Pe lângă divizarea expertizelor după obiectul lor de studiu, mai exista
clasificări şi pe baza altor temeiuri. Astfel, putem delimita următoarele tipuri de
expertize:
1. După succesiunea efectuării lor deosebim: expertize primare si expertize
repetate;
2. După volumul cercetării (investigaţiei) pot fi: expertize de baza si expertize
suplimentare;
3. După numărul experţilor ce o efectuează expertiza poate fi individuala si de
comisie;
4. În dependenta de caracterul cunoştinţelor utilizate expertizele pot fi omogene
sau complexe;
5. După numărul de obiecte expertizele se divizează in expertize cu un singur
obiect (obiecte mici) si expertizele cu mai multe obiecte;
21 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.180
27
6. După felul în care se refera întrebările formulate la un tip sau mai multe de
expertiza, expertizele se divizează in expertize omogene si neomogene 22 .
Clasificarea expertizelor poate fi făcută “după mai multe criterii”:23
a) Natura problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză -
- Expertiza criminalistică (dactiloscopică, balistică, grafică,
traseologică etc.);
- Expertiza medico-legală (asfixia mecanică, violul, moartea
subită etc.);
- Expertiza contabilă ( controlul şi revizia contabilă);
- Expertiza psihiatrică (tulburările psihice: schizofrenia,
oligofrenia etc.);
- Expertiza tehnică (accidentele rutiere, infracţiuni contra
protecţiei muncii, etc).
b) În funcţie de modul în care este reglementată necesitatea efectuării
expertizei –
- facultativă (ceea ce reprezintă majoritatea cazurilor);
- obligatorie (art. 143 CPP al RM).
La acest capitol voi încerca sa analizez doar unele tipuri de expertize si
anume acelea ce se deosebesc prin particulariţăti juridice esenţiale – expertizele
suplimentare, contraexpertizele de comisie si cele complexe.
22 Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1982 г.Pag.6923 I.Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, vol. I, ediţia 1, Editura Euro-Trading, Bucureşti, 1992, pag. 112
28
§.2 Expertiza suplimentară şi contraexpertiza.
Pentru expertizele suplimentare este înaintată o cerinţă de baza ce tine de
esenţa acestora si anume aceea ca ele pot fi numite numai după ce a fost efectuata
expertiza primara (de baza).
Dacă organul de urmărire penală care a dispus expertiza sau instanţa de
judecată consideră ca raportul expertului nu este suficient de clar sau complet,
poate fi dispusa efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert
sau de către un alt expert.24
În acelaşi timp aceasta expertiza suplimentara nu este neapărat a doua la
număr, ea poate fi a treia si următoarea.
Majoritatea legilor procesuale înaintează in calitate de temei pentru numirea
unei expertize suplimentare neclaritatea si incompletitudinea concluziei expertului,
care se prezintă in calitate de temeiuri suplimentare in raport cu temeiurile generale
de numire a unei expertize.
Neclaritatea concluziei expertului se poate exprima prin imprecizia
formulelor, caracterul lor confuz si vag. De obicei acest neajuns se înlătura prin
audierea expertului si prin numirea unei expertize suplimentare deoarece de cele
mai multe ori pentru aceasta nu este nevoie de efectuarea unor investigaţii
adăugătoare.
Incompletitudinea concluziei expertului are loc in cazul cînd expertul a lăsat
fără soluţionare careva întrebări puse in sarcina sa , ” a îngustat volumul lor sau n-a
examinat toate obiectele prezentate”25 etc. In unele cazuri caracterul incomplet al
concluziei poate pune la îndoiala temeinicia acesteia (de exemplu daca expertul n-a
ţinut cont de toate circumstanţele ce aveau importanta pentru soluţionarea
întrebărilor puse in faţa lui, n-a aplicat toate metodele pentru cercetare etc.) si de
aceea se prezintă in calitate de temei nu pentru numirea unei expertize
suplimentare ci a unei contraexpertize.
24 art. 148 CPP R. Moldova25 Gh. Nistorenu , MihaiApetrei, Larurenţiu Naie, …, Drept procesual penal, partea generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994, pag. 136.
29
Divizarea acestor temeiuri in asemenea cazuri se poate face după următorul
semn. Incompletitudinea exprimata prin îngustarea volumului sarcinii serveşte
drept temei pentru numirea expertizei suplimentare deoarece in asa mod nu se
poate pune la îndoială concluziile expertului in partea chestiunilor soluţionate. Iar
daca incompletitudinea tine de caracterul si volumul de investigaţii necesare pentru
soluţionarea chestiunilor propuse atunci ea serveşte drept temei pentru numirea
contraexpertizei deoarece in acest caz chestiunile trebuie soluţionate din nou, in
fond, ţinand cont de investigaţiile petrecute anterior.
Numirea unei expertize suplimentare nu întotdeauna este rezultatul
neajunsurilor expertizei primare. Punerea întrebărilor suplimentare adesea este
generata de lărgirea necesităţilor urmăririi penale, includerea in orbita sa a noilor
obiecte (de exemplu documente false) sau chiar poate rezultatul omisiunii
neglijente a persoanei ce a numit expertiza. In general pe paginile literaturii de
specialitate chestiunea despre natura unuia asemenea gen de expertiza este
discutabila, unii autori o considera suplimentara 26, altii drept o noua expertiza, de
sine stătătoare27. In practica la fel nu exista o unitate de păreri in aceasta privinţa si
asemenea expertize se întocmesc in mod diferit. Soluţionand problema data este
necesar probabil sa reieşim din esenţa expertizei suplimentare.
Sensul evidenţierii ei in lege ca un tip aparte a expertizei este condiţionat de
considerente economice, deoarece in asemenea cazuri nu este nevoie sa cercetam
de la început obiectul care a fost deja cercetat, sa descriem amănunţit proprietăţile
acestuia. Este suficient sa facem doar o trimitere la prima concluzie. De aceea se
considera ca daca la soluţionarea noilor întrebări măcar in cea mai multa măsura se
vor folosi rezultatele cercetărilor anterioare, trebuie sa se numească o expertiza
suplimentara.
Contraexpertiza poate fi numită numai după ce a fost efectuată expertiza
primara (de baza) si nu este neapărat ca ea sa fie a doua la număr. Ea poate fi a
treia, a patra, etc.
26 Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкент, 1988 г. Pag. 17.27 Виноградов И.В., Косаров Г.И.,Селиванов Н.А. «Экспертизa на предварительном следствии» Москва,1987 г. Pag. 21.
30
Prin contraexpertiză se soluţionează întrebările la care au fost primite deja
răspunsuri insa concluziile expertului trezesc îndoieli in fond.
Temei pentru numirea contraexpertizei este temeinicia concluziei expertului
sau dacă sunt îndoieli in privinţa corectitudinii ei. Temeinicia concluziei expertului
este argumentarea ei, puterea sa de convingere. Concluzia poate fi considerata
neîntemeiată daca trezeşte anumite îndoieli metodice aplicata de expert, daca nu
este suficient volumul cercetărilor efectuate, dacă concluziile expertului nu reies
din rezultatul cercetărilor sau contravin acestora, si in alte cazuri similare. Se
considera ca concluzia neîntemeiata poate fi in fond atât corecta cat si incorecta.
Insa in calitate de proba poate fi folosita doar o concluzie întemeiata din punct de
vedere ştiinţific si convingătoare.
De aceea chiar si in lipsa pe cauza data ce trezesc îndoieli in corectitudinea
concluziei expertului, netemeinicia concluziilor, neconfirmarea acestora de datele
cercetărilor efectuate pot servi ca un temei suficient pentru numirea unei
contraexpertize.
Corectitudinea concluziilor expertului înseamnă conformitatea concluziilor
acestuia cu realitatea obiectiva. În principiu orice concluzie incorecta conţine un
neajuns, un cusur la întemeierea ei. Însă relevarea acestuia se poate dovedi dificilă
pentru persoana ce efectuează aprecierea concluziei, in cazul nostru pentru organul
de urmărire penală, de aceea legea prevede in calitate de temei de sine stătător
pentru numirea contraexpertizei si îndoielile in corectitudinea concluziei
expertului având in vedere cazurile când motivul numirii acesteia este
certitudinea insuficienta in veracitatea concluziilor, corespunderea lor stării
adevărate a lucrurilor indiferent de aceea sunt sau nu careva reproşuri in
privinţa temeiniciei lor 28 . Astfel netemeinicia concluziei expertului se determina
ca regula la momentul aprecierii acesteia reieşind din conţinutul sau intern, aceasta
obţinându-se prin suprapunerea concluziilor expertului cu alte date primite pe
dosarul dat.
28 Галкин B.M.«Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1985 г. Pag. 53.
31
În literatura procesuala in numărul temeiurilor pentru numirea unei
contraexpertize adesea se numeşte încălcarea esenţială a normelor procesuale la
momentul numirii sau efectuării expertizei judiciare 29 . Dar si aici se cer unele
precizări. După cum se ştie încălcările pot fi înlăturate sau nu. De exemplu
încălcarea procesuala exprimata prin faptul ca învinuitului sau bănuitului nu i s-a
adus la cunoştinţă la timp concluzia expertului, poate fi înlăturată si nu aduce după
sine inadmisibilitatea automata a concluziilor expertului in calitate de proba (ce-i
drept acest fapt nu exclude răspunderea persoanei ce-a admis o asemenea
încălcare).
Altceva este daca efectuarea expertizei a fost încredinţată unei persoane ce
urma sa fie recuzata sau daca expertului i-au fost puse la dispoziţie probe
falsificate.
Asemenea încălcări pot fi înlăturate si concluzia nu poate fi admisa
indiferent de gradul temeiniciei si corectitudinii concluziilor. Expertiza in
asemenea cazuri se considera ca n-a avut loc si cercetarea ulterioara va fi nu o
contraexpertiza ci o expertiza primara.
Nu este contraexpertiza nici atunci când expertului i-au fost prezentate date
iniţiale noi, care anterior nu i-au fost cunoscute. Schimbarea datelor iniţiale duce
adesea la formularea unor concluzii cu totul diferite.
Cu totul altfel urmează a fi soluţionata chestiunea când contraexpertiza se
schimba nu datele iniţiale ci cantitatea materialului de comparaţie (de exemplu
numărul probelor grafice). In acest caz sunt de fapt toate semnele contraexpertizei:
in prezenta acestora – si date primare se soluţionează aceeaşi problema. Drept
temei pentru numirea contraexpertizei este netemeinicia primei concluzii, deoarece
au apărut îndoieli, privind suficienta semnelor de care dispunea expertul pentru a
formula o concluzie cat si in privinţa bazării concluziei pe un material factologic
suficient .30
Ordinea procesuală a efectuării contraexpertizelor este deosebita: in timp ce
expertiza suplimentara poate fi pusa in sarcina aceluiaşi expert sau a altuia,
29 Петрухим И.Л. «Экспертиза средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г. Pag. 24 30 Орлов Ю.К. «Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1992 г. Pag. 55
32
contraexpertiza poate fi încredinţata unui alt expert sau experţi (daca expertiza se
efectuează de un grup de experţi, primul expert poate participa si el de rând cu
aceştia la contraexpertiza).
În ordonanţa despre numirea unei contraexpertize, pe lângă temeiul general
de numire a expertizei, trebuie sa se conţină motivele si temeiurile contraexpertizei
sau sa se indice prin ce se manifesta netemeinicia concluziei expertului sau care
sunt temeiurile îndoielilor in corectitudinea lor. Expertului ce efectuează
contraexpertiza, trebuie sa-i fie prezentate concluziile (si comunicările despre
imposibilitatea formulării unor concluzii) a expertizelor premergătoare cu toate
anexele si materialele suplimentare ce se afla la dispoziţia organului de urmărire
penală după efectuarea expertizelor anterioare.
La efectuarea expertizelor repetate expertul trebuie sa aprecieze (de pe
poziţia cunoştinţelor speciale) concluziile expertizei primare si sa indice greşelile
(erorile admise de experţii anteriori). Conform instrucţiunilor Ministerului Justiţiei
in concluzia contraexpertizei trebuie sa se indice cauzele ne corespunderii cu
rezultatele expertizei primare daca acestea au avut loc. Aceasta regula are o mare
însemnătate pentru aprecierea corectă ulterioară de către organul de urmărire
penală a concluziilor contradictorii ale experţilor31 . Astfel daca expertul auto-
tehnic la momentul efectuării expertizei repetate va relua doar o eroare aritmetica
admisa de expertul anterior, si nu va indica in concluzia sa despre acest lucru
atunci organul de urmărire penală va fi nevoit pentru a stabili cauzele divergentelor
in concluzii, sa facă sigur calculele sau sa mai numească o expertiză.
31 Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкем, 1998 г. Pag. 42-43.
33
§.3 Expertizele de comisie şi cele complexe .
Expertizele complicate si contraexpertizele se efectuează de o comisie
din cîţiva experţi de acelaşi profil. La cererea părţilor, in componenta comisiei
de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. Experţii se consulta intre ei si,
ajungînd la o opinie comuna, întocmesc un raport unic, pe care ei toţi îl
semnează. Daca intre experţi exista dezacord, fiecare dintre ei prezintă raport
separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe
marginea cărora exista dezacord.
Cerinţa organului de urmărire penala sau a instanţei de judecata ca
expertiza sa fie efectuata de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful
instituţiei de expertiză. Dacă expertiza este pusa in sarcina instituţiei de
expertiză, conducătorul ei este in drept sa organizeze efectuarea expertizei in
mod colegial.32
În restul cazurilor aceasta chestiune nu se reglementează de careva acte
normative si problema convocării unei asemenea expertize se soluţionează de
persoana ce o numeşte sau de conducătorul instituţiei de expertiza33 .
Dacă in ordonanţa despre numirea expertizei se indica efectuarea ei in
componenta unei comisii ea este obligatorie pentru experţii incluşi in componenta
comisiei de organul de urmărire penală sau pentru conducătorul instituţiei de
expertiza care a fost însărcinat cu efectuarea acesteia. Desigur ca excepţie fac
cazurile cand este imposibila crearea unei comisii, de exemplu cand in instituţia de
expertiza exista doar un singur expert de specialitate necesara, dar despre aceasta
trebuie imediat sa se comunice anchetatorului ce a numit expertiza. Cu toate
acestea conducătorul instituţiei de expertiză este in drept sa însărcineze cu
efectuarea expertizei de comisie ridica nivelul siguranţei si autorităţilor concluziei
experţilor.
La efectuarea expertizei de comisie, excepţii – membri ai comisiei –
înainte de a face concluzia sunt in drept sa se consulte intre ei .
32 Art.146 CPP R.Moldova33 Орлов Ю.К. «Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1982 г. Pag. 59.
34
De obicei in instituţiile de expertiză, in cazul efectuării expertizei de
comisie de către experţii colaboratori ai instituţiei, se alege conducătorul grupului
de experţi (expertul – conducător). Acesta este însărcinat cu coordonarea activităţii
membrilor comisiei, elaborarea unui plan comun al cercetării, dirijarea
consultărilor experţilor, controlul respectării termenilor de cercetare etc. Insă toate
împuternicirile acestuia poarta un caracter exclusiv organizatoric. Nici un fel de
împuterniciri procesuale el nu are nici un fel de avantaje fata de ceilalţi experţi.
Daca membrii comisiei au ajuns la un numitor comun, ei alcătuiesc o
concluzie unica, iar in caz ca apar divergente, experţii ce nu sunt de acord cu
ceilalţi alcătuiesc concluzii separate (articolul 146 Codului Procesual Penal al
Republicii Moldova). Poate fi alcătuita si o concluzie unica ce reflecta părerea unei
parţi a grupului ce au participat la expertiza.
La randul sau expertiza complexă este expertiza la efectuarea căreia
participa caţiva experţi de diverse specializări sau specialităţi.
În practică cel mai des se întalnesc expertize complexe medical-
criminalistice, mai ales pentru stabilirea mecanismului împuşcării (direcţia si
depărtarea împuşcării, interpoziţia celui ce a împuşcat cu pătimaşul etc.) si
respectiv pe calea cercetării obiectelor corespunzătoare de medici (leziunile de pe
corp) si de balistici (deteriorările de pe haine si obiecte) .
Deci, care sunt totuşi semnele juridice principale ale expertizei complexe?
Reieşind din definiţia expertizei complexe le putem deduce nemijlocit:34
1. Participarea la efectuarea expertizei a experţilor de diverse specialităţi,
specializări (profiluri) si separarea funcţiei intre ei in procesul cercetării.
2. Darea de către experţi a unei concluzii comune pe baza nu numai a
investigaţiilor personale dar si pe baza rezultatelor cercetărilor efectuate si de alţi
experţi.
Anume aceste semne determină natura juridică a expertizei complexe.
34 Gheorghe Nistorenu, M.Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Dumitru, Drept procesual penal, Partea
generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994
35
Această situaţie generează discuţii in privinţa admisibilitaţii unui asemenea
fel de expertiză, deoarece apar întrebări in privinţa respectării principiilor generale
ale expertizei si anume principiul responsabilitaţii personale a expertului si
interzicerea depăşirii limitelor competentei sale.
Iar soluţia este următoare: la efectuarea expertizei complexe fiecare expert
poate cerceta doar acele obiecte care ţin de competenta sa si sa folosească metodele
pe care el le poseda. De aceea limitele competentei expertului la efectuarea
cercetărilor se respecta, bineînţeles cu condiţia organizării corecte a expertizei
complexe 26 .
La formularea concluziilor condiţia ce priveşte limitele competentei sale
consta in aceea ca fiecare expert sa fie competent in obiectul investigaţiei in acea
măsură ca sa poată folosi rezultatele cercetărilor altor experţi. În asemenea situaţii,
expertului in nici un caz nu i se cere sa aprecieze mersul si rezultatele cercetărilor
efectuate de experţii de alta specialitate este suficient doar ca ele sa poată folosi
aceste rezultate pentru a răspunde la întrebările puse.
În ceea ce priveşte principiul responsabilităţii personale a expertului pentru
concluzia data de el, atunci in cazul expertizei complexe fiecare expert poarta
răspundere personala pentru partea sa de investigaţii si pentru rezultatele primite de
el întocmite in concluziile intermediare. Iar la formularea concluziilor finale
acţionează o responsabilitate convenţionala a expertului, el fiind responsabil de
corectitudinea concluziei la formularea căreia a participat, cu condiţia ce
rezultatele cercetărilor, folosite de le dar efectuate de alţi experţi sunt corecte.
Separarea funcţiilor expertului la efectuarea expertizei complexe dictează
si un şir de cerinţe ce se refera la întocmirea procesuala a acesteia. In primul rand
in concluzie trebuie de sa fie strict reflectate funcţiile fiecărui expert ce a participat
la efectuarea expertizei complexe (fapt care nu se cere in cazul expertizei de
comisie deoarece acolo funcţiile experţilor sunt aceleaşi). În Hotărarea Plenului
Judecătoriei Supreme a U.R.S.S. № 1, din 19 martie 1972, este special menţionat
ca: „în concluzia expertizei complexe trebuie sa se indice ce fel de cercetări a
36
efectuat fiecare expert ”35. În practica s-a elaborat o forma speciala a concluziilor
pentru expertiza complexa. În ea se expun separat toate tipurile cercetărilor
efectuate de diverşi experţi.
Concluzia în felul acesta este compusă din mai multe parţi care corespund
felurilor de cercetări efectuate. Apoi pentru fiecare fel de cercetări se formulează
concluzii intermediare.
Fiecare asemenea parte a concluziei inclusiv si concluziile intermediare
trebuie sa fie semnate de experţi ce au efectuat nemijlocit cercetările si au formulat
concluziile.
La formularea concluziilor finale in mod analogic urmează a fi separate
funcţiile experţilor. Vorba este ca la formularea acestora pot participa nu toţi
experţii, ci doar cei suficient de competenţi in obiectul comun al cercetării,
specialiştii pe metode, limitandu-se doar la formularea concluziilor intermediare
care apoi, se folosesc de alţi experţi la facerea concluziilor.
Concluziile finale se expun in partea de sinteza a concluziei si se semnează
numai de experţii care au participat la formularea lor.
Asupra expertizei complexe se răspandesc si regulile generale cu privire la
ordinea efectuării expertizei de comisie: dreptul experţilor de a se consulta precum
si dreptul expertului care nu este de acord cu concluzia sa alcătuiască o concluzie
separata.
Organizarea efectuării expertizei complexe se face după regulile expertizei
de comisie. In special, din numărul experţilor se numeşte un conducător al grupei
(expertul conducător) care are aceleaşi împuterniciri ca si in cazul expertizei de
comisie.
Trebuie de menţionat ca opţiunea de expertiză complexă pe parcursul mai
multor ani este obiectul discuţiei a mai multor autori si tratarea de mai sus nu este
unica36 . Unii neaga in general legitimitatea acesteia37, alţii, insa, propun utilizarea
35 Дидковская A.B.«Подготовка и проведение отдельых видов судебной экспертизы» Киев, 1987 г. Pag. 78.
36 Галкин B.M.«Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1995 г. Pag. 53»37 Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Том 1. Москва, 1988 г. Pag. 217.
37
ei, dar cu condiţia efectuării de către o singura persoana care posedă cunostinţe in
mai multe domenii 38.
După părerea mea, expertiza complexa urmează a fi legiferata prin
reglementarea sa de Codul de Procedura Penala al R.M., si aceasta va exclude
orice disensiuni si discuţii.
38 Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1992 г.Pag.69
38
CAPITOLUL III ASPECTUL PROCESUAL AL DISPUNERII ŞI EFECTUĂRII EXPERTIZEI.
§.1 Procedura dispunerii şi efectuării expertizei .
Considerând ca este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecata, prin încheiere, dispune
efectuarea expertizei. În ordonanţă sau in încheiere se indică: cine a iniţiat
numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele,
documentele si alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd si in ce
împrejurări au fost descoperite si ridicate; întrebările formulate expertului;
denumirea instituţiei de expertiza, numele si prenumele persoanei căreia i se
pune in sarcina efectuarea expertizei.
Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie
pentru instituţia sau persoana abilitata sa efectueze expertize.
La efectuarea expertizei din iniţiativa si pe contul propriu al părţilor,
expertului i se remite lista întrebărilor, obiectele si materialele de care dispun
părţile sau sînt prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire penală.
Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.39
În practică au fost eliberate, iar in instituţiile de expertiză au fost fixate
prin instrucţiuni, rechizite amănunţite al ordonanţei denumire a expertizei.
Conform prevederilor acestora, se înscrie in primul rand denumirea ordonanţei, se
indica felul (genul expertizei, de exemplu, expertiza medico-legala sau expertiza
judiciara contabila)40. Dacă se numeşte o expertiză suplimentară repetată (o
contraexpertiza), o expertiză de comisie, sau una complexă, atunci si despre
aceasta se menţionează in denumirea, iar uneori si in textul ordonanţei.
Ordonanţa consta din trei parţi:
- introductivă ;
- descriptivă ;
- rezolutivă ;39 ART. 144 CPP R.Moldova40 Gh.Nistorenu, op.cit., p. 136
39
În partea introductiva se indica locul, timpul alcătuirii ordonanţei, de către
cine este emisă, datele dosarului pe care este numită expertiza.
În partea descriptiva sunt expuse laconic circumstanţele cauzei şi se evocă
temeiurile numirii expertizei, se indica si faptele care au făcut necesară numirea
expertizei si necesitatea ei pe dosar. În cazul unor anumite tipuri de expertize in
ordonanţa trebuie sa fie indicate datele iniţiale necesare pentru cercetarea de
expertiza. De exemplu, in ordonanţa despre numirea expertizei auto-tehnice, pentru
soluţionarea problemei despre posibilitatea tehnică a evitării tamponării si unor
altor chestiuni, in ordonanţă se indica date despre starea părţii carosabile a străzii
(tipurile de învelişuri, înclinarea) tipul si starea tehnică a mijloacelor de transport,
viteza de mişcare a pietonului si a mijlocului de transport, vizibilitatea si cîmpul
vizual al drumului de la locul şoferului, etc. 41
În partea rezolutiva a ordonanţei se formulează hotărîrea despre numirea
expertizei, se indica cine este însărcinat cu efectuarea acesteia (numele expertului
sau denumirea instituţiei de expertiza) si se mai enumera întrebările ce se propun
expertului spre soluţionare . Întrebările trebuie sa fie formulate scurt, clar, dar fără
echivoc si conform recomandaţiilor metodice, căci de obicei, pentru fiecare tip de
expertiza sunt elaborate recomandaţii pentru organele de urmărire penală si
judecători, pentru formularea corecta a întrebărilor propuse spre soluţionarea
expertizei de genul dat, tot aici urmează sa fie enumerate obiectele si materialele
dosarului puse la dispoziţia expertului.42
După emiterea ordonanţei despre numirea expertizei, organul de urmărire
penală trebuie sa aducă la cunoştinţa acest fapt învinuitului si bănuitului (de
menţionat ca aducerea la cunoştinţa bănuitului despre numirea expertizei este o
particularitate a Codului de Procedura Penala al Republicii Moldova pe cand
Codul similar al Rusiei43 si al României44 de exemplu prevede acest lucru doar
pentru învinuit), excepţie constituie doar cazul numirii expertizelor psihiatrice,
41 Тировая инструкциа о производтве судебных автотехнических экспертиз в экспертизных учреждениях системы Министерства Юстиции CCCP. № 15. Москва, 1985 г.42 I.Neagu, op.cit., p. 11343 Уголовно-Процессуальный Кодекс PCФCP Москва, 1990 .44 Codul de Procedura Penala. Bucuresti, 1993 .
40
daca starea psihica a invinuitului sau banuitului face imposibila aceasta informare,
si sa le explice drepturile conform articolului 64, 66 al C.P.P. al R.M.
Despre faptul ca învinuitul sau bănuitul a fost notificat de conţinutul
ordonanţei de numire a expertizei, se alcătuieşte un proces verbal in care se indica
demersurile si declaraţiile învinuitului, daca acestea parvin.
Sensul normei ce prevede punerea in vederea învinuitului sau bănuitului, a
ordonanţei despre numirea expertizei (pe langă faptul ca constituie o garanţie a
dreptului la apărare) consta in aceea că se garantează la maximum plenitudinea si
veridicitatea cercetării expertizei si a rezultatelor ei. Este ştiut deja faptul ca
expertiza este adesea însoţită de efectuarea unor investigaţii complicate si
costisitoare (exportarea utilajelor si aparatajului scump, consum de materiale, timp
de munca si specialişti calificaţi), de aceea dublarea ei, ca urmare a pregătirii
necalitative (sarcini incomplete ale expertului, insuficienta de materiale prezentate
etc.) este nedorită în permanenţă.
În afară de aceasta, o cercetare repetată, in genere, nu totdeauna este
posibila in rezultatul defectării sau lichidării obiectului, pierderii calităţilor sale etc.
În legătură cu aceasta legea prevede ca una din garanţii, numirea imediata a
expertizei si pregătirea calitativa a acesteia, participarea activa a învinuitului si
bănuitului la efectuarea expertizei, inclusiv si punerea in vedere a ordonanţei
despre numirea acesteia si posibilitatea depunerii de către acestea a diverselor
declaraţii si înaintarea unor demersuri, proces in care de doleanţele acestora se
poate tine cont întemeiat (articolul 64,66 C.P.P. al R.M.).
După aducerea la cunoştinţa învinuitului sau bănuitului ordonanţa de
numire a expertizei si soluţionarea demersurilor parvenite , organul de urmărire
penală remite spre executare ordonanţa. Ordinea remiterii se diferenţiază in
dependentă de locul efectuării expertizei – in cadrul unei instituţii de expertiză sau
in afara acesteia. Daca expertiza nu are loc intr-o instituţie de expertiză, organul de
urmărire penală cheamă persoana numita expert si îi inmanează ordonanţa despre
numire a expertizei, îi explica drepturile si obligaţiile, prevăzute de articolul 88
C.P.P. al R.M. si-l avertizează despre răspunderea penală pe care o poarta conform
41
art. 312 Cod Penal al R. Moldova, despre care fapt se menţionează in ordonanţă si
care se certifică prin semnătura expertului, in acelaşi timp organul de urmărire
penală trebuie sa se încredinţeze de specialitatea si competenta sa şi să verifice
daca există sau nu alte temeiuri pentru recuzarea expertului (articolele 33 si 89
C.P.P. al R.M.) .
În cazul efectuării expertizelor in instituţii de expertiză, organul de
urmărire penală trimite acestei instituţii ordonanţa sa, precum si obiectele si
materialele necesare pentru investigaţie.45 Alegerea expertului si însărcinarea lui cu
efectuarea expertizei se face de către conducătorul instituţiei de expertiza. Tot el ii
explică expertului drepturile si obligaţiile sale si i-l avertizează despre răspunderea
penală ce o poartă.
La efectuarea expertizei, expertul este independent in alegerea mijloacelor
si metodelor cercetării, determinării volumului acesteia, ca de exemplu numărul
împuşcăturilor experimentale. El da o concluzie alcătuita după propria sa
convingere si poarta pentru ea răspundere personală.
Însă aceasta nu înseamnă ca activitatea experimentului este lipsita de
control. Pe parcursul expertizei el intră in anumite raporturi cu ofiţerul de urmărire
penală, iar dacă expertiza are loc intr-o instituţie specializata, atunci si cu
conducătorul acestei instituţiei, care dispune de anumite împuterniciri.
Sa examinăm de la început relaţiile expert-organ de urmărire penală.
Doar caţiva ani in urmă în ştiinţa juridica persista conceptul conducerii.
Critica acestei concepţii a fost expusa de savantul A.V. Dulov46. Si intr-adevăr,
termenul „conducere” presupune dreptul de a da indicaţii cu caracter executoriu
expertului si care urmează sa fie îndeplinite in mod obligatoriu, fenomenul dat
insa, nu reflectă caracterul real al raporturilor expert-organ de urmărire penală.
Astăzi in literatura de specialitate este vorba de controlul organului de urmărire
penală asupra expertizei.47
45 Gh.Nistoreanu, op.cit., pag. 13746 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Москва, 1982 . Pag. 207-208 .47 Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва, 1980 г. Pag. 77 .
42
În principiu această teză nu generează careva obiecţii, atâta doar că
necesită, după părerea lui Orlov, unele precizări, deoarece despre control se poate
vorbi cel puţin sub doua aspecte: metodic si procesual, argumentează el. Dacă
cercetam legislaţia procesual penală a unor state precum si cea a Republicii
Moldova, vom observa ca organul de urmărire penală este in drept sa asiste la
efectuarea expertizei ( articolul 190 C.P.P. al Federaţiei Ruse 48). Acest drept are
funcţia de a garanta plenitudinea si cercetarea sub toate aspectele, adică
multilateralitatea investigaţiei, respectarea drepturilor si intereselor legitime ale
participanţilor la proces. În literatură se evoca un şir de exemple ce mărturisesc
influenta benefică a prezentei organului de urmărire penală la efectuarea expertizei
asupra calităţii încheierii sau raportului de expertiză si se indică importanta acestei
prezenţe pentru prevenirea lacunelor in investigaţii si a greşelilor in expertiză.
Acum caţiva ani, conform indicaţiei Procuraturii Unionale, prezenta
reprezentantului organului de urmărire penală la incizia (autopsia) cadavrului era
obligatorie (se are in vedere expertiza medico-legala), astăzi aceasta obligaţie nu
mai există in Republica Moldova pe cand in legislaţia procesual-penala a unor
republici exsovietice, aceasta obligaţie a organului de urmărire penală este
prevăzută expres (Codul de Procedura Penala al Republica Gruzia si Azerbaidjan) .
Această prezenţă insă, nu însemna deloc ca organul de urmărire penală este
dotat cu dreptul de a efectua controlul metodic al activităţii expertului si ca îi poate
da acestuia indicaţii obligatorii cu caracter metodic. Asemenea funcţii in
competenta organului de urmărire penală nu intra. Chiar si in caz de divergente
intre organul de urmărire penală si expert pe marginea metodicii investigaţiei,
alegerea mijloacelor tehnico - ştiinţifice. Temeinicia ştiinţifică si eficacitatea
acestora o decide expertul si nu organul de urmărire penală. Din aceasta cauză este
mai corect sa vorbim de controlul procesual al organului de urmărire penală asupra
activităţii expertului. Si in acest scop organul de urmărire penală este investit cu un
şir de atribuţii procesuale in privinţa expertului49.
48 Уголовно-Процессуальный Кодекс PCФCP Москва, 1990 .49 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1992 г.Pag.32.
43
Aceste împuterniciri se exprimă, in primul rand, prin alegerea expertului
sau a instituţiei de expertiza căreia i se încredinţează efectuarea expertizei. In plus
la trimiterea materialelor in instituţa specializată de expertiza el este in drept sa
numească expertul personal din numărul colaboratorilor instituţiei. Ba mai mult,
aceasta indicaţie este obligatorie pentru conducătorul acestei instituţii si poate fi
neîndeplinită doar din motive întemeiate (in caz de îmbolnăvire sau aflarea
expertului in delegaţie). În acest caz despre faptul imposibilităţii încredinţării
expertizei expertului indicat de organul de urmărire penală se anunţă celui din
urma imediat si înlocuirea expertului se poate face doar cu acordul organului de
urmărire penală.
Într-al doilea rand, organul de urmărire penală determina volumul sarcinii
expertului50 . Acest volum este obligatoriu pentru experţii si aceasta nu este in
drept s-o îngusteze. Expertul este obligat sa dea răspuns de fond la toate întrebările
puse sau sa dea o explicaţie întemeiata despre imposibilitatea soluţionării lor.
Astfel, daca volumul investigaţiilor necesare pentru soluţionarea
întrebărilor puse se determina de expert însuşi, apoi volumul sarcinii se determină
organul de urmărire penală, expertul fiind in drept s-o lărgească stabilind din
propria iniţiativă unele circumstanţe in privinţa cărora întrebări nu i s-au pus
(articolul 151, aliniatul 2 al C.P.P. al Republicii Moldova), dar el nu este in drept
sa excludă de sine stătător întrebări puse in sarcina sa de către organul de urmărire
penală.
Organul de urmărire penală, chiar, păstrează după sine dreptul de a face
corecţii in sarcina pusa expertului chiar si după numirea expertizei sau in procesul
numirii acesteia. Astfel, pot fi puse întrebări suplimentare sau din contra, o parte
din întrebări poate fi scoasa daca necesitatea soluţionării lor a decăzut 51.
În cele din urmă, efectuarea expertizei poate fi sistata completamente, ca
de exemplu, in cazul clasării dosarului penal sau daca a decăzut versiunea etc.
Trebuie de menţionat, ca in practică modificarea sarcinii si sistarea
efectuării expertizei se întocmeşte in mod diferit. Uneori organele de urmărire
50 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Москва, 1992 г. Pag. 211.51 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Mосква, 1992 г. Pag. 212.
44
penală emit o ordonanţă corespunzătoare, alteori se limitează doar la o comunicare
scrisa. Tot aici face să menţionăm, ca ordonanţa cu privire la punerea unor
întrebări suplimentare, nu trebuie confundată cu ordonanţa despre numirea
expertizei suplimentare, care poate fi emisa doar după terminarea expertizei
primare si primirea încheierii de către organul de urmărire penală52.
Şi totuşi, in cazul in care apar divergente intre expert si organul de
urmărire penală în probleme cu caracter metodic sau îndoieli in calitatea
cercetărilor efectuate, la dispoziţia organului de urmărire penală stau asemenea
masuri cu caracter procesual, precum este: audierea expertului, numirea unei
expertize suplimentare sau a expertizei repetate si chiar recuzarea expertului din
motive de incompetenta a acestuia.
Întrand in anumite raporturi cu organul de urmărire penală pe parcursul
efectuării expertizei, expertul la randul sau la fel capătă un şir de drepturi. În
particular, el este in drept sa ia cunoştinţă de materialele dosarului penal ce se
refera la obiectul (de studiu) expertizei, sa ceara sa i se pună la dispoziţie
materiale suplimentare necesare pentru prezentarea concluziilor. În cazul, in care
demersul rămâne fără soluţionare, expertul este in drept sa se dezică in total sau in
parte de a face expertiza, daca lipsa materialelor cerute face asemenea investigaţie
imposibila 53. Expertul de asemeni, poate face demersuri cu privire la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală necesare pentru a stabili sau pentru a concretiza
circumstanţele ce-or avea importanta pentru darea concluziei54.
El mai este in drept, cu permisiunea organului de urmărire penală, să asiste
la acţiunile de urmărire penală si să pună întrebări celor interogaţi, ce se refera la
expertiză (articolul 88 C.P.P. al R.M.), deoarece expertul nu poate de sine stătător
sa intre in careva relaţii cu participanţii la proces si cu martorii, precum si sa adune
date suplimentare, astfel precizând si elucidând careva circumstanţe ce l-ar
interesa, acest contact este posibil doar pe calea efectuării acţiunilor procesuale.
52 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.33.53 Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Москва, 1988 г.54 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1992г. Pag.41-42.
45
Din această cauză, acest drept al expertului are o mare importantă pentru
efectuarea calitativă a expertizei, uşurând considerabil acest proces, deoarece
organul de urmărire penală nu dispune de cunoştinţe speciale si nu poate scăpa din
vedere careva circumstanţe importante. Practic, acest drept al expertului se
realizează destul de des ca de exemplu, in timpul expertizei auto-tehnice, iar in
cazul expertizei judiciare contabile se recomanda chiar, participarea expertului la
ridicarea documentelor contabile, căci anume el ar putea face o selecţie mai reuşita
O altă figură procesuală cu care expertul intră in relaţii la efectuarea
expertizei in cazul in care ea se efectuează intr-o instituţie de expertiza, este
conducătorul instituţiei. După cum s-a mai menţionat, conducătorul instituţiei de
expertiza îndeplineşte si el un şir de funcţii procesuale: numeşte expertul, îi explica
acestuia drepturile si obligaţiile, stabileşte termenii efectuării expertizelor si
controlează respectarea acestora. În afară de aceasta, conducătorul mai are funcţia
de a acorda ajutor metodic55 şi controlul calităţii expertizei.
Cu acest scop conducătorul trebuie să ia cunoştinţa sistematic de mersul
investigaţiilor ce se fac si de rezultatele lor, si anume el este acela care trimite
organului de urmărire penală materialele expertizei după efectuarea expertizei 56.
Obligaţiile procesuale si metodice ale conducătorului instituţiei de
expertiză rezultă din situaţia sa procesuală si de serviciu ca persoana dotată cu
cunoştinţe speciale necesare si chemat sa conducă cu instituţia ce-i este
subordonata .
Practica si literatura de specialitate ne indică unele divergenţe de păreri
intre expert si conducător, sau când expertul refuza sa îndeplinească indicaţiile
conducătorului, aceste discuţii purtând un caracter ştiinţific. Literatura de
specialitate propune mai multe variante de soluţionare a asemenea coliziuni .
Una dintre variantele propuse pentru soluţionarea acestor discuţii consta in
aceea ca conducătorul trimite, in situaţiile date, o scrisoare speciala in care expune
neajunsurile ce exista in concluzie, după părerea sa si pe care expertul a refuzat sa
55 Regulamentul cu privire la Centrul Expertiza si Examinari Criminalistice al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. (anexa 3 la Ordinul M.A.I. al R.M. Nr. 115 din 12 martie 1992, punctul 43)56 Regulamentul cu privire la Centrul Expertiza si Examinari Criminalistice al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. (anexa 3 la Ordinul M.A.I. al R.M. Nr. 115 din 12 martie 1992, punctul 49)
46
le înlăture57 . Ce-i drept, apoi apare întrebarea despre statutul procesual al unei
asemenea scrisori, deoarece ca sursa de proba este recunoscuta doar încheierea
expertului, in plus ea nu poate servi nici drept temei pentru respingerea raportului
de expertiza sau a concluziei expertului .58
Practic, organul de urmărire penală nu reacţionează la asemenea scrisori si,
fie că numesc o contraexpertiza sau ca verifica mai atent concluzia expertului.
O alta soluţie a acestei probleme o propun instrucţiunile departamentale si
care este susţinută si in literatura de specialitate. Esenţa acestei soluţii este
următoarea: în caz de divergente intre expert si conducătorul instituţiei de
expertiza, ultimul numeşte o comisie de expertiză în care include si expertul
anterior (in comisie poate intra si conducătorul instituţiei). Ce-i drept unii savanţi
se opun acestei soluţii prin faptul că conducătorul în felul acesta numeşte o
contraexpertiză, astfel deplasându-si obligaţiile. De fapt nu este aşa. După cum
ştim deja, pană ce concluzia nu a ieşit din instituţia de expertiză, pana când ea nu
este trimisa de către conducătorul instituţiei de expertiza organului de urmărire
penală, expertiza nu poate fi considerata terminata şi în aşa fel, conducătorul nu
depăşeşte in nici un caz volumul atribuţiilor sale. Adeseori pe parcurs experţii
reuşesc sa înlăture divergentele si sa adopte o părere comuna, iar daca totuşi
divergenţele rămân, atunci, conform prevederilor articolului 148 C.P.P. al R.M.,
fiecare expert face cate o concluzie separata, care se vor aprecia de către organul
de urmărire penală in ansamblu cu alte probe. În rezultatul unei asemenea
aprecieri, unele concluzii pot fi acceptate, iar altele respinse sau poate fi numita o
contraexpertiza, dar desigur, având pentru aceasta temeiuri suficiente .
În acelaşi timp, trebuie sa se respecte principiul dării de către expert a
concluziei după propria sa convingere interna si principiul responsabilităţii
personale pentru aceasta .
Deci, la formularea concluziei expertul trebuie sa fie totalmente
independent si indicaţiile conducătorului in aceasta privinţă, pentru el nu sunt
obligatorii. Iar dacă conducătorul insista asupra punctului sau de vedere chestiunea
57 ШляховA.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1982 г.Pag.5758 I.Neagu. op.cit, p.113
47
se soluţionează după cum am indicat mai sus. În ce priveşte volumul si caracterul
cercetărilor, indicaţiile conducătorului sunt obligatorii pentru expert, aceasta
influenţând doar asupra plenitudinii si multilateralitaţii investigaţiei.59
La efectuarea expertizei, cu permisiunea organului de urmărire penală, are
dreptul de a asista si învinuitul sau bănuitul (articolul 64, 66 CPP RM). Această
regulă este, pe deoparte – un mijloc de înfăptuire (realizare) de către învinuit sau
bănuit a dreptului sau la apărare, iar pe de alta parte – garantează plenitudinea si
veridicitatea concluziei expertului. Practic, din punct de vedere tactic si metodic,
prezenţa învinuitului la expertizele legate de activitatea sa de serviciu, ca de
exemplu, la expertiza judiciară contabilă, expertiza merceologică, de
construcţie, juridico-tehnica etc. s-a demonstrat ca justificata60, in timp ce cazuri de
participare a învinuitului sau bănuitului la expertizele criminalistice si alte feluri de
expertize legate de cercetări de laborator, practic nu se întâlnesc, dar aceasta
posibilitate nu se exclude daca, de exemplu, învinuitul dispune de cunoştinţe
speciale corespunzătoare .
La sfârşitul expertizei organul de urmărire penală este in drept sa audieze
expertul. Audierea expertului se face cu scopul explicării sau completării
concluziei date de expert (articolul 153 C.P.P. al R.M.). Astfel, motivul audierii
coincide cu motivul numirii expertizei suplimentare, care la fel se efectuează în
cazul unor incompletitudini sau neclaritaţi in concluzia expertului (articolul 148
C.P.P. al R.M.). Divizarea lor in aceasta privinţă se face după semnul următor:
daca pentru înlăturarea neclaritţtilor şi necompletitudinii nu sunt necesare
investigaţii suplimentare, se efectuează audierea expertului.
Ordinea procesuală a audierii expertului este in general aceeaşi si
asemănătoare cu ordinea audierii martorului.
În lege menţionandu-se că expertul are dreptul sa scrie cu mana proprie
răspunsurile sale (articolul 153 C.P.P. al R.M.), acest drept al expertului este util
de folosit mai ales din cauza că expertul, fiind specialist in domeniul sau cunoaşte
59 I.Neagu, op.cit p.114.60 Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва,1990 г.Pag.89.
48
bine terminologia speciala si are obligaţia de formulare a concluziilor precum si de
argumentare a acestora. Deoarece ades el poate expune mai calificat si cu
cunoştinţa de cauza, de poziţiile sale.
După cum se ştie, legea procesual-penala (articolul 93 C.P.P. al R.M.) nu
prevede depoziţiile expertului ca sursa de proba separata. Atunci care este natura
procesuală a acestora? În literatura juridica s-a expus părerea ca depoziţiile
expertului sunt o completare, continuare a concluziei si se prezintă ca o parte
componenta a ei61 .
I.K.Orlov insa, nu este de acord cu aceasta părere, motivând prin faptul ca
continuarea concluziei expertului este concluzia expertizei suplimentare, iar parte
componenta a acesteia – anexa la concluzie, pe când audierea expertului are o alta
forma procesuala ci nu poate fi continuarea expertizei, la fel cum si interogarea
specialistului si martorului asistent nu sunt o continuare a acţiunii de urmărire
penală corespunzătoare, chiar si in cazul in care se confirma si se explica aceleaşi
fapte, care sunt expuse in procesul-verbal al acţiunii. Este cunoscut faptul ca unele
feluri de probe (sursele de informaţie probatorie), se deosebesc puţin prin forma lor
procesuala si nu prin conţinutul informaţiei.
De aceea, depoziţiile expertului nu pot fi atribuite aceleaşi categorii de
probe ca şi concluziile expertului, deoarece ordinea procesuală de primire a
acestora se deosebeşte substanţial. În afara de aceasta, depoziţiile expertului nu
sunt neapărat comentarea concluziei sau explicarea ei, ele pot stabili fapte noi ce
au o importanţă probatorie de sine stătătoare. În general, scopul audierii expertului
poate fi:
lichidarea neclaritaţilor terminologice si stilistice (explicarea sensului
unor termeni sau teze ale concluziei);
argumentarea suplimentară a concluziei (explicarea esenţei
metodicelor si întemeierea certitudinii lor, de scriere suplimentara a procesului
cercetării de expertiza, de exemplu cum s-a efectuat luarea de probe pentru
comparaţie de sol etc.);
61 Петрухим И.Л. «Экспертиза как средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г. Pag. 46-47 § 1.
49
comunicarea tezelor generale a unei ramuri din stiinta (de exemplu
particularităţile de construcţie si caracteristicile tehnice ale sistemului armei
(puterea ei de distrugere, lungimea tragerii sau lungimea de bataie, raza de
răspândire a alicelor), sau tipului de mijloc de transport (viteza mişcării lui,
capacitatea de încărcare, etc.)). In asemenea cazuri, in depoziţiile expertului au
anumite asemănări cu activitatea de informare;
stabilirea unor circumstanţe concrete noi ale cauzei.
Tot la audierea expertului, lui i se pot pune întrebări suplimentare despre
cicumstanţele ce urmează a fi dovedite de dosar (de exemplu, putea pătimaşul sa se
mai mişte după trauma primita si ce distanta putea sa parcurgă el, etc.)62.
Astfel, pe parcursul audierii expertului se pot stabili fapte noi ce au
importanta probatorie independenta .
În legătură cu aceasta, după părerea mea, ele trebuie privite ca tip separat
de probe, la fel ca si concluzia expertului, astfel, impunându-se si o modificare a
articolului 93 C.P.P. al R.M.
62 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1982 .Pag.42.
50
§.2 Reglementarea expertizei în lumina Legii privind
expertiza judiciară.
Conform legii privind expertiza judiciară au survenit şi unele schimbări în
noţiunea de expertiza judiciara – astfel ca: Expertiza judiciară este o acţiune de
procedură si constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a
unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele si
procesele ce ar putea conţine informaţii importante despre circumstanţele
cauzelor examinate de organele urmărire penală si de instanţa
judecătoreasca .Expertiza judiciara se efectuează în procedură civilă, penală si
administrativă .
În prezent activitatea in domeniul expertizei judiciare este reglementata de
prezenta lege, de legislaţia de procedură, de alte acte normative, precum si de
acordurile internaţionale privind asistenta juridica si relaţiile juridice in materie
civila si penala la care Republica Moldova este parte.
Principiile de activitate in domeniul expertizei judiciare
Activitatea in domeniul expertizei judiciare se desfăşoară in baza
principiilor legalităţii, independentei, obiectivităţii si plenitudinii cercetărilor
efectuate .
Expertul judiciar nu se poate afla in dependenta, directa sau indirecta, de
ordonatorul expertizei, de părţi si de alte persoane interesate in rezultatul cauzei.
Este interzisă influenţarea expertului de către ordonatorul expertizei
judiciare, autorităţi publice sau persoane particulare in scopul întocmirii raportului
de expertiză in favoarea unuia dintre participanţii la proces in interesul altor
persoane .
Persoanele vinovate de influenţarea expertului poartă răspundere conform
legislaţiei .
Expertul judiciar efectuează cercetările in baza unor aprecieri obiective,
complete si sub toate aspectele a obiectelor materiale, a organismului uman, a
51
diverselor fenomene si procese, aplicând realizările ştiinţei si tehnicii, precum si
metodele adecvate cercetării .
Examinării pot fi supuse corpurilor delicte, cadavrele si părţile lor,
persoanele in viata, documentele, obiectele, mostrele si alte materiale din dosarul
referitor la care este dispusa efectuarea expertizei judiciare .
Obiectele examinate pot fi deteriorate sau consumate doar in măsura
necesara pentru efectuarea cercetărilor .
La efectuarea expertizei judiciare este asigurata respectarea drepturilor si
libertăţilor constituţionale ale persoanei .
Acţiunile expertului si ale instituţiei de expertiza judiciara care limitează
exercitarea drepturilor si libertăţilor persoanei pot fi atacate in modul stabilit de
legislaţia de procedura .
Reieşind din faptul că expertiza se efectuează de către persoană, este
deosebit de important de a determina şirul cerinţelor cărora trebuie să corespundă
experţii. În aşa mod legea respectivă nominalizează în art. 8 cerinţele înaintate unui
expert judiciar
(1) Poate fi expert judiciar persoana care:
a) are capacitatea de a acţiona cu discernământ;
b) are studii superioare;
c) poseda cunoştinţe speciale in cele mai diverse domenii ale ştiinţei,
tehnicii, medicinii, artei, in alte domenii ale activităţii umane pentru întocmirea
raportului de expertiza:
d) este atestata in calitate de expert judiciar intr-un anumit domeniu;
e) nu re antecedente penale;
f) se bucura de o buna reputaţie profesionala .
(2) Condiţiile in care expertul judiciar nu poate participa la expertiza
sunt stabilite de legislaţia de procedura .63
În conformitate cu revizuirea legislaţiei în prezent expertul judiciar are
dreptul:
63 Legea privind expertiza judiciară Monitorului Oficial din 16.12.2000
52
a) sa ia cunoştinţă, in condiţiile legii, de materialele din dosar, sa
solicite materiale suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiza;
b) sa indice in raportul de expertiza existenta unor circumstanţe
importante pentru cauza, in privinţa cărora nu au fost înaintate întrebări;
c) sa asiste, cu permisiunea ordonatorului expertizei judiciare, la
efectuarea acţiunilor de procedură si sa înainteze demersuri referitor la obiectul
expertizei;
d) sa atace, in condiţiile legii, acţiunile ordonatorului expertizei dacă
încalcă drepturile expertului judiciar;
e) sa ceara ordonarea unei expertize in comisie sau a unei expertize
complexe;
f) sa-si expună obiecţiile privind interpretarea greşita a concluziilor din
raportul de expertiza de către participanţii la proces;
g) sa fie remunerat suplimentar, in condiţiile legii, pentru efectuarea
expertizei judiciare in afara programului de lucru si in afara instituţiei in care este
angajat, sa ceara repararea cheltuielilor personale suportate in legătură cu
efectuarea expertizei;
h) sa refuze, in condiţiile legii, efectuarea expertizei .
(2) Expertul judiciar beneficiază si de alte drepturi stabilite in
legislaţia de procedura .
(3) Expertul judiciar nu are dreptul:
a) sa contacteze personal părţile din proces daca acest lucru pune la
îndoiala imparţialitatea sa;
b) sa adune independent materiale pentru efectuarea expertizei;
c) sa comunice altcuiva rezultatele expertizei, cu excepţia
ordonatorului expertizei;
d) sa distrugă obiectele examinate ori sa le modifice substanţial
caracteristicile fără consimtământul scris la ordonatorului expertizei .64
64 Legea privind expertiza judiciară. Monitorul Oficial din 16.12.2000
53
Pe lîgă drepturile expuse legislatorul determină şi obligaţiile acestuia.
Astfel expertul judiciar este obligat:
a) sa efectueze cercetări complete si in baza lor sa prezinte concluzii
întemeiate si obiective;
b) în caz de necesitate, la cererea ordonatorului expertizei judiciare,
sa prezinte explicaţii privind raportul de expertiza;
c) sa se autorecuze, in condiţiile legii, daca exista circumstanţe care
nu permit participarea lui la proces;
d) sa nu divulge informaţiile de care a luat cunoştinţă in legătură cu
efectuarea expertizei daca acestea pot cauza prejudicii drepturilor si libertăţilor
constituţionale ale cetăţenilor sau constituie un secret aparat de lege;
e) sa asigure integritatea maxima a obiectelor si materialelor
examinate .
(1) Expertul judiciar are si alte obligaţii stabilite de legislaţia de
procedura .65
Perfectarea prevederilor legii îi permite expertului judiciar să refuză
efectuarea expertizei in caz de:
a) încălcare a procedurii de ordonare a expertizei, daca acest lucru
împiedica sau face imposibila efectuarea ei;
b) depăşire a competentei expertului prin întrebările înaintate spre
soluţionare;
c) insuficienta a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului
de expertiza;
d) lipsa a condiţiilor, metodicilor si mijloacelor tehnice necesare
pentru efectuarea cercetărilor;
e) pericol pentru viata si sănătatea expertului, care depăşeşte limitele
riscului profesional .66
Pentru eficacitatea colaborării organelor de drept cu institutului de
expertiză legislatorul strict determină şirul instituţiilor de expertiza judiciară -
65 Legea privind expertiza judiciară. Monitorul Oficial. Din 16.12.20066 Ebidem
54
(1) Expertiza judiciara se efectuează de către experţii instituţiilor
specializate de stat din sistemul Ministerului Justiţiei si al Ministerului Sănătăţii si
de către alte persoane competente, desemnate de persoana ce efectuează urmărirea
penală sau de instanţa judecătoreasca .
(2) Experţii particulari efectuează expertiza judiciara doar in baza licenţei
eliberate de Ministerul Justiţiei si Ministerul Sănătăţii in modul stabilit de
legislaţie.
(3) Institutul Republican de Expertiza Judiciara si Criminologic de pe
lângă Ministerul Justiţiei efectuează expertiza criminologică, biologica, contabila,
a mărfurilor, tehnica auto, tehnico-incendiara, ecologica etc.
(4) Expertiza medico-legala se efectuează de către Centrul de Medicina
Legala de pe lângă Ministerul Sănătăţii, iar expertiza psihiatrico-legala se
efectuează in unităţile medico-sanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii .
(5) Subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului
Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării si ale Serviciului de Informaţii si
Securitate, care dispun de fişiere si colecţii centralizate de probe, sunt abilitate cu
examinarea probelor, cu acordarea ajutorului necesar organelor de urmărire penală
la efectuarea acţiunilor procesuale ce ţin de depistarea, fixarea si luarea probelor,
cu pregătirea materialelor pentru ordonarea si efectuarea expertizei .
(6) Regulamentul Institutului Republican de Expertiza Judiciară si
Criminologie de pe lângă Ministerul Justiţiei si Regulamentul Centrului de
Medicina Legala de pe lângă Ministerul Sănătăţii se aproba de Guvern .
Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara este in drept:
a) sa remită, fără executare, ordonanţa sau încheierea de ordonare a
expertizei judiciare, obiectele si materialele din dosar care urmează a fi examinate
dacă instituţia nu dispune de specialişti, baza tehnico-materiala si/sau condiţii
speciale necesare pentru efectuarea cercetărilor;
b) sa înainteze ordonatorului expertizei un demers privind includerea
in componenta comisie de expertiza a persoanelor care nu activează in instituţia
55
respectiva dacă cunoştinţele lor speciale sunt necesare pentru întocmirea raportului
de expertiza .
Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara nu este in drept sa dea
expertului judiciar indicaţii care ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor si
conţinutul raportului de expertiza .
Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara este obligat:
a) sa aprobe regulamentele privind organizarea si efectuarea
expertizelor;
b) la primirea ordonanţei sau a încheierii de ordonare a expertizei, sa
dispună efectuarea acesteia unei persoane concrete sau unei comisii de experţi din
rândul colaboratorilor instituţiei de expertiza judiciara, care posedă cunoştinţe
speciale in volumul necesar pentru a răspunde la întrebările înaintate expertului
(comisiei de experţi);
c) sa stabilească termenele de efectuare a expertizei in condiţiile
art.20 alin.(1) si sa supravegheze respectarea lor in limite rezonabil posibile;
d) sa asigure condiţiile necesare pentru efectuarea expertizei;
e) la terminarea cercetărilor, sa remită raportul de expertiza, obiectele
supuse examinării si materialelor din dosar ordonatorului expertizei;
(1) Expertiza judiciara se efectuează la ordonarea organului de cercetare
penala sau a instanţei judecătoreşti, in conformitate cu legislaţia de procedura
civila sau penala si cu prezenta lege.
(2) Ordonanţa sau încheierea de ordonare a expertizei judiciare va conţine:
data de ordonare a expertizei; numele si funcţia sau ordonatorului expertizei;
denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze; temeiurile pentru dispunerea
expertizei; întrebările înaintate expertului; lista documentelor si obiectelor care vor
fi puse la dispoziţia expertului; in caz de necesitate, vor fi indicate condiţiile
speciale de comportare cu obiectele supuse examinării, precum si alte circumstanţe
prevăzute de legislaţia de procedura .
56
(3) Expertiza judiciara se efectuează, de asemenea, la iniţiativa părţilor sau
a reprezentanţilor lor, pentru stabilirea circumstanţelor care, după părerea parţilor,
pot servi drept probe pentru apărarea intereselor lor.
(4) Demersul părţilor privind efectuarea expertizei va include datele
specificate la alin.(2).67
Expertiza judiciară in comisie este efectuata de persoane competente in
acelaşi domeniu de activitate.
Experţii incluşi in comisie stabilesc scopurile, succesiunea si volumul
cercetărilor in dependenta de caracterul obiectului expertizei.
Expertiza judiciara complexa se efectuează in cazurile in care pentru
elucidarea faptelor sau circumstanţelor cauzai sunt necesare cunoştinţe din mai
multe domenii ale ştiinţei si tehnicii, din alte domenii ale activităţii umane.
Fiecare expert, participant la expertiza complexa, efectuează cercetări in
limitele competentei sale. Expertul participa la formularea răspunsului doar la
acele întrebări cuprinse in ordonanţă sau încheiere care corespund domeniului său
de activitate.
În raportul de expertiza se vor indica felul cercetărilor efectuate de către
fiecare expert, volumul acestora, experţii care au formulat răspunsuri la întrebări si
concluziile la care s-a ajuns.
Organizarea cercetărilor complexe este atribuita conducătorului instituţiei
de expertiză judiciară.
În cazul in care concluziile expertului nu trezesc îndoieli, dar sunt
insuficient de clare sau incomplete ori in urma unor cercetări incomplete au apărut
întrebări suplimentare care au importanta pentru stabilirea adevărului, se dispune
efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi sau alt expert.
Dacă concluziile expertului nu sunt întemeiate sau exista îndoieli privind
veridicitatea, exactitatea si argumentarea acestora, sau daca exista contradicţii între
concluziile mai multor experţi, se dispune efectuarea expertizei repetate de către alt
expert (alţi experţi). La efectuarea expertizei repetate poate participa si expertul
67 Ebidem
57
care a efectuat prima expertiză. În acest caz, numărul experţilor trebuie sa fie nu
mai mic de trei.
Dacă concluziile expertizei repetate nu corespund concluziilor primei
expertize, expertul este obligat sa indice in raportul de expertiza cauzele acestei
necorespunzători.
În cazul ordonării unei expertize suplimentare sau a unei expertize
repetate, se indica, in mod obligatoriu, motivele. La ordonarea expertizei repetate
se prezintă reportul primei expertize sau procesul-verbal privind imposibilitatea
întocmirii lui, precum si toate materialele suplimentare aflate la dispoziţia
ordonatorului expertizei judiciare.
Efectuarea expertizei obligatorii se dispune in cazurile prevăzute de Codul
de procedura penala si de alte acte normative.
Termenele de efectuare a expertizei judiciare sunt stabilite conform
regulamentelor privind organizarea si efectuarea acesteia, ţinându-se cont de
termenele de procedura prevăzute de legislaţie si de termenele solicitate de
ordonatorul expertizei.
Ne prezentarea raportului de expertiza in termenul stabilit, fără motive
întemeiate, atrage răspundere disciplinara in conformitate cu legislaţia.
După efectuarea expertizei, expertul judiciar întocmeşte un raport in scris.
Structura raportului este determinata de legislaţia de procedura civila sau penala,
de regulamentele privind organizarea si efectuarea expertizei judiciare.
La efectuarea oricărei expertize judiciare de către un grup de experţi, se
întocmeşte un singur raport de expertiza, care este semnat de toţi experţii. Daca
exista divergente intre experţi, fiecare din ei îşi întocmeşte concluziile aparte sau
declara despre imposibilitatea prezentării unor concluzii comune.
Raportul de expertiză se expune intr-un limbaj clar pentru a exclude o
interpretare diferita a concluziilor.
Dacă , pană la efectuarea cercetărilor, expertul constata ca întrebările care
constituie obiectul expertizei depăşesc limitele cunoştinţelor lui speciale, ca
realizările ştiinţei si tehnicii, precum si experienţa sa practica nu permit
58
soluţionarea lor, ca materialele puse la dispoziţia lui sunt insuficente sau improprii
pentru a întocmi un raport de expertiza, el redactează un proces-verbal privind
imposibilitatea întocmirii unui astfel de raport.
Raportul de expertiză sau procesul-verbal privind imposibilitatea întocmiri
lui se depune ordonatorului expertizei.
Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a concluziilor false in raportul de expertiza
sau refuzul neintemeiat al expertului de a prezenta concluzii, atrage răspundere
penală conform legislaţiei.
Raportul de expertiză este apreciat, in conformitate cu legislaţia de
procedură, sub aspectul exactităţii, obiectivităţii si plenitudinii cercetărilor, precum
si al eficientei si caracterului fundamental al metodelor de cercetare la efectuarea
expertizei .
Concluziile expertului nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată,
procuror, persoana care efectuează urmărirea penală, insa respingerea lor trebuie sa
fie motivată .
Expertiza judiciară se efectuează in instanţa de expertiza judiciară sau in
afara ei .
În cazul in care se impune necesitatea efectuării unei expertize la faţa
locului sau la locul aflării obiectului ce urmează a fi examinat, ordonatorul acesteia
este obligat sa-i asigure expertului accesul liber la obiectul respectiv, precum si
condiţiile optime pentru lucru .
Expertiza persoanei in viaţă poate fi efectuata atât in instituţia medicală, cît
şi in afara ei dacă exista condiţiile necesare pentru examinare si pentru asigurarea
respectării drepturilor si intereselor legitime ale persoanei examinate
Dacă, la efectuarea expertizei unei persoane, apare necesitatea examinării
acesteia in condiţii de staţionar, persoana respectivă este internată intr-o unitate
medico-sanitara in condiţiile .
Examinarea persoanei in viaţa este efectuată doar cu liberul ei
consimţamânt, cu excepţia cazurilor când efectuarea expertizei este obligatorie
conform legislaţiei de procedură.
59
Consimţământului persoanei de a fi examinata este prezentat in scris
ordonatorului expertizei. Dacă persoana faţa de care a fost dispusa efectuarea
expertizei nu a atins varsta de 16 ani sau este lipsita de discernământ conform
hotărârii instanţei judecătoreşti, consimţământul acesteia este redactat de
reprezentantul ei legal, iar in lipsa acestuia, de ruda ei cea mai apropiata .
Dacă persoana lipsita de discernământ se eschivează in mod vădit de a se
prezenta la expertiza, ordonatorul expertizei poate decide aducerea forţată a
acesteia in modul stabilit de legislaţie.
Persoana bănuita, învinuitul, inculpatul, persoana faţă de care sunt aplicate
masuri de constrângere cu caracter medical se pot examina in mod forţat . În caz de
necesitate, la decizia ordonatorului expertizei, aceste persoane sunt internate, in
condiţiile prezentei legi, in instituţia medicală, menţionându-se despre aceasta in
ordonanţă sau încheierea de efectuare a expertizei .
Dacă persoana bănuită sau învinuitul nu se afla sub arest preventiv,
internarea lor intr-o instituţie de boli mintale se face cu încuviinţarea procurorului
sau adjunctului acestuia .
Înternarea persoanei in instituia medicală pentru efectuarea expertizei este
permisă numai in temeiul deciziei ordonatorului expertizei judiciare, in modul
stabilit de legislaţia de procedură. În ordonanţă sau încheierea de efectuare a
expertizei se indică numele si prenumele persoanei care urmează a fi internata,
denumirea instituţiei medicale, iar in caz de necesitate, se indică si decizia privind
măsura prevenită sau de aducere forţată in instituţia medicală.
Ordonatorul expertizei, la a cărui decizie persoana a fost internata in
instituţia medicala pentru efectuarea expertizei, este obligat, in termen de 24 ore, sa
anunţe despre aceasta membrii familiei persoanei internate, rudele ei sau alte
persoane indicate de ea, iar in cazul lipsei acestora – organul de politie de la locul
de trai.
Persoanele aflate sub arest pot fi internate in instituţii medicale special
amenajate in acest scop.
60
Persoana poate fi internată in instituţia medicală pentru efectuarea
expertizei judiciare pe un termen de pana la 30 de zile.
În caz de necesitate, la demersul motivat al expertului (experţilor),
termenul indicat la alin.(1) poate fi prelungit de către ordonatorul expertizei, in
condiţiile legii, pe o durata de 30 de zile.
Demersul privind prelungirea termenului de aflare a persoanei in institutia
medicala se prezintă in timp de 3 zile din momentul constatării imposibilităţii
întocmirii raportului de expertiza in termenul indicat la alin.(1).
Daca termenul de aflare in instituţia medicala nu este prelungit, persoana
examinata este externată de îndată din staţionar.
Încălcarea termenelor de ţinere in instituţia medicala, stabilite de prezentul
articol, poate fi atacata in instanţa judecătoreasca de către persoana examinata,
apărătorul ei, reprezentantul ei legal, precum si de conducătorul instituţiei,
medicale.
Ordonatorul expertizei este obligat sa aducă la cunoştinţă persoanei care
urmează sa fie supusa expertizei sau reprezentantului ei legal ordonanţa sau
încheierea de ordonare a expertizei, sa-i explice drepturile si obligaţiile in modul
stabilit de legislaţia de procedura.
Dacă persoana urmează a fi supusa expertizei psihiatrico-legale, ea este
informata despre aceasta in prezenta apărătorului sau a reprezentantului ei legal,
admis la proces.
Dacă persoana a atins vârsta de 16 ani si nu este lipsita de discernământ
conform hotărârii instanţei judecătoreşti, insa starea ei psihica nu permite sa i se
aducă la cunoştinţă ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei, aceasta
este adusa la cunoştinţa apărătorului sau reprezentantului legal al persoanei, admis
la proces. Despre acest lucru ordonatorul expertizei întocmeşte un proces-verbal.
Ordonarea expertizei poate fi contestată de către persoana care urmează a
fi supusă expertizei sau de către reprezentantul ei legal in modul stabilit de
legislaţia de procedură.
61
Este interzisă restrângerea drepturilor supuse expertizei, excepţie făcând
cazurile când legislaţia de procedură prevede temeiuri pentru o astfel de
restrângere.
Este interzisă recurgerea la aplicarea violentei, ameninţări, înşelăciuni si
altor mijloace ilegale in scopul obţinerii informaţiei de la persoana supusă
expertizei.
Persoanei internate in instituţia medicala pentru a fi supusa expertizei i se
asigură posibilitatea de a avea întrevederi cu apărătorul sau cu reprezentantul ei
legal, admis la proces, in condiţii ce exclud divulgarea informaţiei altor persoane.
Persoanei internate in instituţia medicală pentru a fi supusa expertizei ii
este asigurată posibilitatea de a înainta petiţii, demersuri. Petiţiile înaintate in
temeiurile prevăzute de legislaţia de procedura nu sunt supuse controlului si, in
termen de 24 de ore, sunt expediate adresantului.
Dacă persoana supusa expertizei nu este ţinută sub acest preventiv, ea
beneficiază de dreptul la recuperarea cheltuielilor suportate in legătura cu
efectuarea expertizei.
La ordonarea expertizei psihiatrico-legale, persoanele supuse masuri
preventive sub forma de arest sunt ţinute in secţii special utilate in acest scop.
Tinerea in aceste secţii a persoanelor care nu se afla sub acest preventiv nu
este permisă. Paza si masurile de securitate sunt asigurate, in conformitate cu
legislaţia, de serviciile respective ale Ministerului Afacerilor Interne.
Deservirea materiala, asistenta medicala si sanitaro-igienica a persoanelor
internate in staţionarele de psihiatrie se efectuează in conformitate cu legislaţia
privind ocrotirea sănătăţii.
La examinarea persoanelor supuse expertizei nu este permisă aplicarea
metodelor de cercetare însoţite de senzaţii puternice de durere, care pot avea efecte
negative asupra sănătăţii, precum si a celor interzise in practica medicala
În cazul in care persoana supusa expertizei are nevoie de asistentă
medicală, aceasta i se acordă în modul stabilit de legislaţia privind ocrotirea
sănătăţii.
62
La efectuarea expertizei judiciare este permisa obţinerea de la persoanele
examinate a probelor necesare pentru cercetări. Probele sunt prelevate de către
medic sau alt specialist în prezenţa a doi lucratori medicali din instituţia medicală
respectiva. Despre obţinerea probelor se menţionează in raportul de expertiza.
Este interzisa obţinerea forţata a probelor de la persoanele supuse
expertizei in mod benevol.
La examinarea persoanei supuse expertizei pot asista persoanelor care au
acest drept conform legislaţiei de procedură . Asistarea altor participanţi la proces
este permisa doar cu consimţământul persoanei examinate si cu acordul scris al
ordonatorului expertizei.
Cu consimţământul persoanei examinate si cu acordul scris al
ordonatorului expertizei, la efectuarea expertizei poate asista apărătorul persoanei.
La examinarea persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani care sunt
lipsite de discernământ conform hotărârii instanţei judecătoreşti pot asista
reprezentanţii lor legali, iar cu consimţământul acestora, pot asista si apărătorii
persoanelor supuse expertizei. Alt reprezentant al persoanei examinate, admis la
proces, poate asista la efectuarea expertizei doar cu consimţământul acestei
persoane sau al reprezentantului ei legal.
Dacă apărătorul sau reprezentantul legal al persoanei supuse expertizei
împiedică prin acţiunile sale efectuarea expertizei, la demersul motivat al
expertului (experţilor), ordonatorul expertizei poate interzice acestuia la efectuarea
expertizei.
Daca examinarea persoanelor implica dezbrăcarea lor, la efectuarea
expertizei pot asista doar persoane de acelaşi sex. Aceasta restricţie nu se refera la
medici si alţi lucratori medicali care participă la efectuarea expertizei.
Asistarea altor participanţi la proces nu este permisa:
a) la întocmirea raportului de expertiza;
b) in timpul consultării experţilor la efectuarea expertizei in comisie sau a
celei complexe;
c) la efectuarea expertizei, daca asistarea poate împiedica efectuarea ei.
63
După finalizarea expertizei, persoanei examinate, apărătorului sau
reprezentantului ei legal li se oferă posibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de
expertiză sau procesul-verbal privind imposibilitatea întocmirii lui, in modul
prevăzut de legislaţia de procedură penală.
Asigurarea financiară, materială, ştiinţifico-metodica si organizaţională a
activităţii de expertiză judiciară, permite acestei instituţii să activeze oportun şi
efectiv.
Drept surse de finanţare a instituţiilor de expertiza judiciara servesc
alocaţiile din bugetul de stat, sursele extrabugetare, precum si mijloacele încasate
de la persoanele juridice si fizice ca plata pentru efectuarea expertizelor judiciare,
cercetărilor ştiinţifice si altor lucrări.
În cauzele civile, plata expertizelor se face anticipat de către partea in
proces care a solicitat efectuarea expertizei, fapt menţionat in ordonanţa sau
încheierea de ordonare a expertizei.
În cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt achitate din
bugetul de stat.
Asigurarea materială si ştiinţifico-metodică a activităţii de expertiză
judiciară este efectuată de Institutul Republican de Expertiza Judiciara si
Criminologie de pe lângă Ministerul Justiţiei si Centrul de Medicina legala de pe
lângă Ministerul Sănătăţii.
Pentru dezvoltarea continua a activităţii de expertiza judiciara,
îmbunătăţirea procesului de selectare a cadrelor, stimularea perfecţionării
profesionale, ridicarea calităţii si eficientei muncii si corelarea salariului cu
rezultatele muncii, experţii judiciari sunt supuşi atestării o data la 5 ani.
În dependenta de specializare si nivelul profesional, comisia de atestare
conferă experţilor calificarea de expert judiciar, cu dreptul de a efectua un anumit
gen de expertiza, si gradul de calificare.
Experţilor li se conferă următoarele grade de calificare:
a) expert judiciar de categorie superioara;
b) expert judiciar de categoria întâi;
64
c) expert judiciar de categoria a doua;
d) expert judiciar de categoria a treia.
Comisiile de atestare apreciază si competenta profesionala a experţilor
judiciari, conferă gradele de calificare prevăzute de lege.
Comisiile de atestare includ in competenta lor cei mai experimentaţi
specialişti cu calificarea de expert judiciar, care poseda o vechime in munca in
domeniu nu mai mica de 5 ani. In competenta comisiei trebuie sa fie cel puţin trei
experţi de aceeaşi specialitate cu experţii cărora li se conferă calificarea.
Comisiile de atestare sunt create de Ministerul Justiţiei si Ministerul
Sănătăţii si îşi desfăşoară activitatea in conformitate cu regulamentul aprobat de
autorităţile nominalizate.
Expertul judiciar primeşte legitimaţie de modelul aprobat de Ministerul
Justiţiei si Ministerul Sănătăţii.
Salarizarea si pensionarea experţilor judiciari se efectuează in modul si in
condiţiile stabilite de legislaţie.
Expertul judiciar si membrii familiei lui se afla sub protecţia statului.
Atentatul la viata si sănătatea expertului judiciar, distrugerea sau
deteriorarea bunurilor, ameninţarea lui cu omor, violenta sau deteriorare a
bunurilor, precum si atentatul la viata si sănătatea rudelor apropiate (părinţi, soţie,
soţ, copii) atrag răspunderea stabilita de legislaţie.
Paza localurilor si a altor bunuri ale instituţiilor de expertiza judiciara,
precum si a secţiei de tratament prin constrângere cu supraveghere riguroasa,
este asigurata, in mod gratuit, de politia pusa in serviciul acestor instituţii de către
Ministerul Afacerilor Interne.
Un rol deosebit îl are colaborarea internaţională in activitatea de experienţa
judiciară.
La solicitarea expertizelor judiciare de către autorităţile competente ale
statelor străine se efectuează in modul stabilit de legislaţia de procedura si de
tratatele, acordurile si convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
65
Plata expertizelor se efectuează in temeiul înţelegerii dintre solicitant si
executorul expertizei judiciare.
În caz de necesitate, conducătorul instituţiei de expertiza judiciara are
dreptul, cu acordul ordonatorului expertizei, de a include in comisiile de expertiza
specialişti calificaţi din alte state. Comisiile mixte de experţi efectuează expertizele
judiciare in conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Plata pentru participarea specialiştilor străini la efectuarea expertizei
judiciare se face la înţelegerea părţilor.
Instituţiile de expertiza judiciara beneficiază de dreptul de a stabili legaturi
ştiinţifice cu instituţiile de profil din alte state in baza tratatelor, acordurilor si
convenţiilor internaţionale.
66
§.3 Conţinutul şi aprecierea concluziei expertului .
După cum s-a mai menţionat şi anterior expertiza in general si rezultatele
îşi găsesc oglindire in cele din urmă în actul final numit Concluzia expertului 68.
Legea Procesual Penala reglementează conţinutul concluziei expertului
doar in linii mari. Conform articolului 151 al C.P.P. al R.M., în raportul
expertului trebuie sa fie indicat cînd, unde si cine (numele, prenumele, studiile,
specialitatea, vechimea in munca pe specialitate) a efectuat expertiza, ca
expertul este informat despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună
ştiinţa a unor concluzii false, titlul si gradul ştiinţific, funcţia persoanei care a
efectuat expertiza si pe ce bază, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce
materiale a utilizat expertul, ce investigaţii s-au efectuat, ce întrebări i-au
fost puse expertului. Dacă, in cursul efectuării expertizei, expertul constata
circumstanţe ce prezintă interes pentru cauza penală, dar cu privire la care nu i
s-au pus întrebări, el are dreptul sa le menţioneze in raportul său.
La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice,
alte materiale, ramase după efectuarea investigaţiilor, precum si fotografii, schite
si grafice ce confirma concluziile expertului.
În raportul expertului va fi inclusa argumentarea imposibilităţii de a
răspunde la toate sau la unele întrebări ce au fost puse dacă materialele
prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de competenta
expertului, ori nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit de a răspunde la
întrebările puse.
Raportul expertului sau declaraţia sa că nu poate prezenta concluzii,
precum si procesul-verbal de audiere a expertului se comunica imediat, dar nu
mai tîrziu de 3 zile de la primirea lor de către organul de urmărire penala, părţilor
în proces care au dreptul sa dea explicaţii, sa facă obiecţii, precum si sa ceară a
se pune expertului întrebări suplimentare, a se efectua expertiza suplimentara ori
68 Эйсман A.A. «Заключение эксперта» Москва,1982 г.Pag.68.
67
o contraexpertiza. Executarea acestor acţiuni se consemnează intr-un proces-
verbal.69
Practica, insă, a elaborat rechizitele mai amănunţite ale concluziei
expertului ceea ce s-a conformat apoi s-a confirmat prin diverse regulamente si
instrucţiuni departamentale, ce reglementează activitatea instituţiilor de expertiza70.
În conformitate cu acestea, elaborându-se apoi blanchete (modele) ale concluziilor
expertului.
Concluzia expertului consta in trei parţi –
- introductiva;
- de cercetare;
- concluzii 71 .
În partea introductiă se indica :
► denumirea expertizei, numărul ei;
► dacă expertiza este suplimentară sau contraexpertiza, de comisie sau
complexă, aceasta se menţionează deosebit;
► date despre experţi;
► informaţii despre temeiurile efectuării ei;
► data parvenirii materialelor la expertiză si data semnării concluziei;
► denumirea materialelor si obiectelor parvenite la expertiza si obiectele
cercetării;
► modul de ambalare si expediere a lor;
► demersuri referitoare la prezentarea către expert a materialelor
suplimentare dacă acestea au fost depuse si rezultatele examinării lor;
► date primare puse la dispoziţia expertului sau circumstanţele dosarului
ce au o importantă esenţiala despre persoanele ce au asistat la efectuarea expertizei
(numele, iniţialele, poziţia procesuală);
► întrebările puse expertului.
69 art.152 CPP R. Moldova70
Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.
71 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.64.
68
Tot aici se indica si întrebările ce au fost soluţionate de expert din propria
iniţiativa. Dacă expertiza este repetata sau contraexpertiza, în partea introductivă se
mai expun informaţii despre expertizele anterioare (de către cine si unde au fost
efectuate, data si numărul concluziei, concluziile formulate), precum si temeiurile
numirii expertizei suplimentare si a contraexpertizei indicate in ordonanţa de
numire a expertizei.
Întrebările puse expertului se introduc in acea formulare de care sunt
indicate in ordonanţa despre numirea expertizei. Iar daca întrebarea nu este
formulată conform cerinţelor stabilite, iar sensul ei este înţeles, expertul o poate
formula cu indicarea obligator a formulării iniţiale. Iar daca sensul întrebării
expertului nu-i este clar el trebuie sa se adreseze organului ce a ordonat expertizei
pentru a primi explicaţiile de rigoare 72 .
Dacă au fost puse mai multe întrebări, expertul este in drept sa le grupeze
intr-o astfel de consecutivitate care ar asigura o ordine mai raţionala a cercetării.
În partea de cercetare a concluziei se expune procesul cercetării de
expertiză si rezultatele acesteia, se da o explicaţie ştiinţifică a faptelor stabilite.
Aici trebuie sa indice starea obiectelor cercetate, metodele cercetării si condiţiile
tehnice a folosirii lor (inclusiv condiţiile petrecerii experimentului de expertiza
daca acesta s-a efectuat), trimiteri la materialele informative-normative si literatura
de specialitate precum si rezultatele acţiunilor de urmărire penală daca ele au
importanţă datelor iniţiale la întemeierea concluziilor. În aceasta parte expertul
trebuie sa dea o apreciere rezultatelor primite care va determina apoi formularea
concluziilor (de exemplu aprecierea totalităţii de semen ale scrisului, relevate73).
În cazul expertizei complexe, după cum s-a mai menţionat, cercetările
efectuate de experţi de diferite specialităţi (profiluri) se descriu separate si se
semnează de ei, iar concluziile sunt precedate de o secţiune de sinteză ce conţine
aprecierea totala a rezultatelor cercetărilor.
72 Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции
CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.73
Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1972 г. Москва, 1982 г.
69
Concluziile reprezintă prin sine răspunsurile la întrebările puse in sarcina
expertului. La fiecare dintre acestea trebuie sa dea un răspuns in fond sau sa se
indice la imposibilitatea soluţionării ei. Concluziile pe circumstanţele stabilite de
expert se expun la sfârşit.
Anexele la concluziile expertului (foto-tabele, scheme, desene tehnice,
diagrame, devizuri etc.), la fel se semnează de expert si se confirma cu stampila
instituţiei de expertiză.
În cazul in care nici una din întrebările puse n-au putut fi soluţionate de
expert, si acestea din urma nu au soluţionat întrebările din propria iniţiativă, se
alcătuieşte o informaţie despre imposibilitatea dării unei concluzii. Conţinutul şi
structura ei este aceeaşi ca si la Concluzie, cu o singură deosebire doar, ultima
parte a ei se numeşte încheiere si in ea se indică despre imposibilitatea soluţionării
unor anumite întrebări concrete, acesta înscriindu-se împreuna cu întrebările
soluţionate.
Comunicarea despre imposibilitatea dării unei concluzii trebuie sa se
deosebească de refuzul de a efectua expertiza si de întoarcere a materialelor fără
efectuare. Asemenea refuz are loc in cazurile când efectuarea cercetărilor este
imposibilă in genere, de exemplu in cazul unor încălcări procesuale – lipseşte
ordonanţa despre denumirea expertizei, nu sunt prezentate obiectele indicate in
ordonanţa – si dacă organul ce a numit expertiza n-a înlăturat aceste încălcări după
parvenirea comunicării despre acest fapt trimisă de conducătorul instituţiei de
expertiză; in cazurile când instituţia de expertiză nu dispune de utilajul necesar sau
de specialistul corespunzător. În cazul refuzului de efectuare a expertizei nu se
întocmeşte un careva document procesual, ci doar se expun motivele refuzului intr-
o scrisoare de însoţire .
În structura logica a concluziei pot fi menţionate trei componente:
1. Regula generala – teza ştiinţifică din care a reieşit expertul (premisa
principala);
2. Date concrete despre obiectul exprimat – semnele, datele iniţiale
(premisa secundara sau argumentul).
70
3. Concluzia nemijlocita – judecată (silogismul). Concluzia.
Si În sfârşit, organul de urmărire penală trebuie sa controleze
corectitudinea regulilor logice ale silogismului. De exemplu:
► Semnele mortii survenite in urma înecării sunt umflarea si mărirea in
volum a plămânilor, edemizarea ţesuturilor, prezenta lichidului in ţesutul cerebral;
► La cercetarea cadavrului au fost găsite semnele indicate.
► Moartea persoanei a survenit in urma înecării. Bineînţeles că această
schema reprezintă prin sine un model logic simplificat de căpătare a concluziei. De
fapt, si în realitate acest proces de judecată este mult mai complicat si nici pe
departe nu se reduce la silogismul clasic.
Pentru concluzia expertului in literatura juridică se înaintează unele
exigente care au forma a trei principii.74
1. Principiul clasificării – conform acestui principiu expertul este in
drept sa formuleze numai acele concluzii, constituirea cărora cere o clasificare
profesionala suficient de înalta si cunoştinţe speciale corespunzătoare . Chestiunile
ce nu necesita asemenea cunoştinţe, o careva pregătire profesionala, nu trebuie sa
fie soluţionate de expert, dar daca totuşi au fost soluţionate, nu au putere de probe.
Acest principiu reiese din altul, mai larg, despre care am pomenit ceva mai înainte
– Principiul separării funcţiilor procesuale. Deoarece expertul este chemat sa
participe pe dosar numai in cazurile când sunt necesare cunoştinţe speciale, el,
ne fiind, in drept sa soluţioneze întrebări ce nu necesita asemenea cunoştinţe, de
altfel, ca si anchetatorul care nu poate face careva concluzii, folosind cunostinte
speciale chiar si daca le poseda.
2. Principiul certitudinii (clarităţii). Conform acestui principiu nu sunt
admise concluzii incerte, echivoce ce fac posibilă o interpretare diversă.
3. Principiul accesibilităţii – aceasta înseamnă ca concluziile expertului
pot fi folosite in procesul de dovedire pe dosar daca nu necesita pentru
interpretarea lor cunoştinţe speciale si nu sunt accesibile la operarea logica a lor in
74 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.68.
71
calitate de premise pe parcursul alcătuirii concluziilor organului de urmărire
penală.
Acestea fiind spuse, trebuie de menţionat ca legislaţia si ştiinţa juridica nu
cunoaşte totuşi careva probe de excepţie, si concluzia expertului nu are o careva
superioritate asupra altor probe si urmează a fi apreciata de organul de urmărire
penală si judecata .
Însăşi legea procesual-penala a prevăzut in mod special ca concluziile
expertului nu este obligatorie pentru persoana care efectuează urmărirea penală.
Insa respingerea lor trebuie sa fie motivată in mod corespunzător in ordonanţă
(articolul 144).
Despre inadmisibilitatea atitudinii necritice fata de concluzia expertului si
necesitatea aprecierii ei multilaterale si meticuloase in corespundere cu principiile
generale de apreciere a probelor prevăzute de lege se indica si in hotărârea Plenului
Judecătoriei Supreme a R.Moldova Nr.1 din 16 martie 1991 (punctul 14).
Aprecierea concluziilor expertului ca si a oricărei altei probe include in
sine determinarea admisibilităţii ei, veracităţii şi importantei sale probatorii şi
pertinenta 75 .
Admisibilitatea concluziei expertului ca probă juridică înseamnă utilitatea
ei după formă, corespunderea ei cerinţelor legii. Concluzia făcută cu încălcarea
esenţială a legii nu poate fi prevăzută ca proba pe dosar indiferent de gradul
întemeierii si puterii sale de convingere.
Admisibilitatea concluziei expertului presupune subiectului corespunzător
al expertizei, utilitatea procesuală a obiectelor ei, respectarea ordinii procesuale de
numire si efectuare a expertizei precum si întocmirea corectă a rezultatelor ei.
Astfel subiect al expertizei în afară unei instituţii specializate de expertiza, ofiţerul
de urmărire penală trebuie să se convingă însuşi de competenţa acestuia precum si
de specialitatea lui76. Iar in cazul încredintării expertizei unei instituţii specializate
alegerea expertului concret si verificarea competentei lui se efectuează de
conducătorul instituţiei date. Fără îndoiala, insa, acest fapt nu eliberează organul
75 Эйсман A.A. «Заклюцение экспертиза» Москва,1982 г.Pag.68.76
72
de urmărire penală de obligaţia de a verifica corespunderea profilului si
specialităţii expertului cu investigaţia efectuată. La aprecierea concluziei
expertului, trebuie sa se verifice dacă expertul nu este interesat in rezultatul cauzei
examinate si dacă sunt alte temeiuri pentru rezolvarea lui.
În plus, unei expertize pot fi supuse doar obiectele care in mod
corespunzător au fost întocmite procesual.
În caz de încălcări grave, la întocmirea lor se conduc spre inadmisibilitatea
lor, concluzia îşi pierde puterea sa probatorie.
Încă o condiţie necesară de admisibilitate a concluziei expertului este si
respectarea nemijlocită a ordinii procesuale de numire si efectuare a expertizei si
încălcării însemnate admise la efectuarea expertizei, în speţă ne respectarea
drepturilor învinuitului pot conduce la inadmisibilitatea concluziei expertului.
Si in sfârşit, organul de urmărire penală trebuie sa controleze
corectitudinea întocmirii concluziei, expertului, prezenţa rechizitelor necesare
prevăzute de lege si de alte acte normative, deoarece dosarul poate fi întors
procurorului doar din motivul ca expertiză a fost efectuată de un expert si semnată
de altul.
Pertinenta concluziei expertului înseamnă capacitatea acesteia de a servi
drept mijloc de stabilitatea faptelor ce alcătuiesc obiectul probatiunii. Pertinenta,
spre deosebire de admisibilitate este nu particularitatea formei ci a conţinutului.
Expertiza poate stabili fapte ce nemijlocit constituie obiectul probatiunii
(de exemplu apartenenţa armei la categoria armelor de foc sau cauza morţii) şi
atunci pertinenţa ei nu trezeşte îndoieli.
Pertinenţa concluziei expertului înseamnă capacitatea acesteia de a servi
drept mijloc de stabilitatea faptelor ce alcătuiesc obiectul probatiunii. Pertinenţa,
spre deosebire de admisibilitate este nu particularitatea formei ci a conţinutului.77
Expertiza poate stabili fapte ce nemijlocit constituie obiectul probaţiunii
(de exemplu apartenenţa armei la categoria armelor de foc sau cauza mortii) şi
atunci pertinenţa ei nu trezeşte îndoieli.
77 I.Neagu, op.cit., p. 114
73
În alte cazuri, prin intermediul expertizei se cercetează alte fapte care nu au
o însemnătate juridică de sine stătătoare si servesc drept mijloc de stabilire a
faptelor ce intră in obiectul probaţiunii (aşa numitele fapte probatorii –
identificarea încălţămintei după urme, a armei după gloanţele împuşcate, etc.).
Trebuie de spus că in principiu pertinenţa concluziilor expertului nu
prezintă careva particularităţi in raport cu pertinenţa altor tipuri de probă, căci după
cum se ştie nici o probă nu are o valoare probatorie restabilită.
Pertinenţa faptului se determină după criteriul ce a fost stabilit, măcar
teoretic, şi in acest moment nu are importanţă de cine anume este dovedit (de către
martor sau expert)78 .
Referitor la concluzia expertului, există doar o singură particularitate –
pertinenţa concluziilor depinde in primul rând de pertinenţa obiectelor ce s-au
cercetat de expert si dacă acest factor nu s-a confirmat atunci aceasta calitate o
pierde automat si concluzia expertului (de exemplu urmele papilare) lăsate si care
au fost examinate de expert au fost lăsate la fata locului in circumstanţe ce nu se
refera la infracţiune si concluzia rămâne ne raportabilă.
Veracitatea concluziei expertului include două momente :
1. Corectitudinea – corespunderea adevărului obiectiv, si
2. Temeinicia.
Determinarea veracităţii concluziilor expertului este de obicei cel mai
complicat si de cea mai mare responsabilitate element al aprecierii.
Veracitatea se stabileşte atât pe calea analizelor, nemijlocit a concluziei
(conţinutul si structura interna) cat si prin suprapunerea ei cu alte probe, aprecierea
lor in ansamblu.
Aprecierea conţinutului Concluziei expertului include in sine următoarele:
În primul rând urmează a fi apreciata teza ştiinţifică din care a reieşit
expertul (remiza principala).
Ca regulă experţii efectuează cercetările după metodice aprobate oficial si
siguranţa lor este destul de înaltă si cu toate acestea organului de urmărire penală i
78 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1982г. Pag.73.
74
se menţine dreptul de a verifica aceasta „siguranţă” prin intermediul audierii
expertului si adunării unor probe suplimentare.
Aceasta este dictata de faptul că practica judiciară cunoaşte cazuri când
temeinicia ştiinţifică a metodei de expertiză se pune la îndoială de către careva din
participanţii la proces mai ades de avocaţi si astfel acesta devine subiectul unor
discuţii active in cadrul şedinţei de judecată.
În al doilea rând la aprecierea veracitaţii concluziei expertului trebuie să se
ţină cont de suficienta materialului de cercetare pus la dispoziţia expertului.
Practic experţii nu întotdeauna îşi realizează dreptul de a face demersuri,
cerând sa li se dea materiale suplimentare şi uneori fac concluzii pe baza unor
materiale insuficiente, fapt care duce la eroi în expertiză.
În al treilea rând trebuie apreciata corectitudinea datelor primare puse la
dispoziţia expertului. Căci dacă concluzia expertului se face nu pe baza unor semne
relevate de însuşi expertul, ci pe baza datelor primare, date de organul de urmărire
penală în calitate de „premisa gata” atunci concluzia din punct de vedere logic va fi
corectă dar condiţionată, dacă sunt corecte aceste date. Dar dacă datele iniţiale se
schimbă, trebuie sa se numească o expertiza nouă .
În al patrulea rând trebuie să se verifice complexitatea cercetării efectuate
de expert (de exemplu au fost desecate toate cavităţile cadavrului sau nu). În aceste
cazuri ofiţerului de urmărire penală ii aparţine dreptul unei anumite metode de
cercetare.
În al cincilea rând la aprecierea veridicităţii concluziei expertului trebuie să
se verifice semnele descoperite de expert si care au servit drept bază a concluziilor
lui (premisa secundara). De obicei aceste semne sunt accesibile doar pentru
persoanele ce posedă cunoştinţe special, dar unele erori pot fi găsite si de organul
de urmărire penală, studiind atent concluzia.
În al şaselea rând, după părerea unor savanţi, trebuie sa fie apreciată
corectitudinea interpretării semnelor relevate si suficienţa lor pentru concluzie.
Deşi, după părerea noastră, anume acest moment necesită cunoştinţe speciale,
75
această parte a cercetării prezintă dificultăţi si pentru experţi si cere ca regulă
clasificare înalta si experienţă suficienta.
Concluzia expertului urmează a fi apreciata si în ansamblu cu alte probe
adunate pe dosar, căci nu sunt rare cazurile când după conţinut ele nu trezesc
careva îndoieli dar contravin altor materiale ale dosarului. De obicei in asemenea
cazuri se numeşte o contraexpertiza si dacă expertul a comis o eroare ea poate fi
descoperita, iar daca se confirmă concluzia iniţială atunci organul de urmărire
penală capătă o întemeiere suplimentara.79
După ce a fost apreciata veracitatea concluziei expertului se determina
importantă probatorie si locul ei in sistemul probelor adunate pe dosar. Aceasta
importanţă este diferită in dependenţî de ce fapte se intra in obiectul probatiunii si
sunt o condiţie necesară pentru survenirea responsabilităţii penale (de exemplu
starea psihica a învinuitului, apartenenţa obiectelor la categoria armelor de foc,
etc.)
În cazul in care raportul expertului nu este clar sau are unele deficiente,
pentru înlăturarea cărora nu sînt necesare investigaţii suplimentare, ori a
apărut necesitatea de a preciza metodele aplicate de către expert sau unele noţiuni,
organul de urmărire penala este in drept sa audieze expertul. Audierea expertului
nu se admite până la prezentarea raportului si cercetarea acestuia.
79 Gh.Nistereanu, op.cit., p. 138
76
INCHEIERE
Urmărirea penală este definită de obicei ca o activitate efectivă in strictă
conformitate cu Legea Procesual Penală de persoane special împuternicite pentru
acesta – ofiţeri de urmărire penală, procurori, si orientată spre stabilirea si
demascarea vinovaţilor de săvârşirea infracţiunii.
Pentru a-si atinge aceste sarcini pe parcursul urmăririi penale se efectuează
cele mai diverse acţiuni de urmărire penală. Expertiza face si ea parte din rândul
acestora. Iar după cum ştim deja, expertiza se numeşte în cazurile când pentru
stabilirea circumstanţelor ce au importanta pe dosar sunt necesare cunoştinţe
speciale in domeniul ştiinţei si tehnicii; meşteşugului si artei. Acesta este temeiul si
definiţia universala a expertizei. Si este normal sa fie aşa, căci ştiinţa oriunde este
ştiinţa, atât in Moldova, cît si in România, Rusia sau Franţa.
În România Expertul este numit martor ştiinţific, dat de fapt se recunoaşte ca
martorii relatează fapte si împrejurări percepute personal, pe când expertul aplica
doar cunoştinţele sale de cunoştinţe. Iar legea însăşi instituind incompatibilitatea
intre calitatea de martor si cea de expert, calitatea de martor având întâietate.
Legislaţia Franceza, insa, tratează Expertul ca auxiliar al Justiţiei.
Legislaţia Federaţiei Ruse pana la momentul de fata nu prevede deosebiri
cardinale in întreg institutul expertizei fata de cel al Moldovei. Ce-I drept, acum,
insa, sunt pregătite câteva proiecte de legi ce prevăd activitatea de expertiza
particulara in baza de licenţă. De aceea, ţinând cont de tendinţa noastră de a copia
legislaţia tarilor străine, ţin sa-mi exprim dezacordul fata de o asemenea situaţie.
Fac aceasta din următoarele considerente:
1. Astăzi a început sa se manifeste deja criza acută de specialişti în
domeniul expertizelor, acestea emigrând în statele unde sunt mai bine plătiţi.
2. Pană la moment sistemul de învăţământ al Republicii Moldova nu
pregăteşte specialişti in acest domeniu, sau pregăteşte un număr foarte mic.
77
3. Situaţia economica si culturală din Republica Moldova nu favorizează
o asemenea schimbare.
4. Justiţia fiind prerogativa statului trebuie sa controleze respectiv si
expertiza judiciară pentru a preveni excesele sau unele abuzuri.
Aceasta situaţie cred ca o sa persiste mult timp, reieşind din aceste
considerente statul trebuie sa se concentreze pentru a păstra cel puţin acea reţea de
laboratoare si secţii de expertiza, existente in prezent, menţinându-le starea
tehnico-materiala măcar la nivelul existent si pe măsura posibilităţilor financiare s-
o îmbunătăţească, chiar si sa găsească posibilităţi pentru pregătirea specialiştilor in
domeniul dat.
Nu există îndoieli, că lucrarea de faţă nu poate aborda totul, şi nu poate fi
considerată decât ca o încercare, ca un început în rezolvarea sarcinilor actuale ce
stau în faţa tuturor organelor şi persoanelor abilitate prin lege cu obligaţii de a
participa în procesul penal în calitate de experţi şi de a asigura efectuarea
expertizelor şi constatărilor în procesul penal. Vor fi necesare încă multe alte
lucrări pentru a studia şi releva importanţa efectuării expertizelor în procesul penal
şi în special în faza de urmărire penală şi judecată.
Sperăm că această lucrare va constitui un material ştiinţific bun pentru
studierea problemelor ce vizează aspectele procesuale ale expertizelor în procesul
penal, fiind comparată cu alte lucrări ştiinţifice de acest gen şi sperăm să fie
apreciată la nivelul cuvenit.
78
BIBLIOGRAFIE:I. Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova 29 iulie 1994, cu modificările ulterioare.2. Codul de Procedură Penală, nr. 122-XV din 14 martie 2003, cu modificările ulterioare.3. Codul Penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18.04.2002 cu modificările ulterioare.4. Legea cu privire la Procuratură, nr.118-XV, din 14 martie 2003, cu modificările ulterioare.5. Legea RM despre „expertiza judiciară” Nr. 1086- XIV din 23.06.00;
II Jurisprudenţa:1. Ordinul № 115 din 12 martie 1992 „Despre punerea in aplicare a Instructiei
vizand activitatea subdiviziunilor de expertiza si examinarii criminalistice ale organelor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova”.
2. Regulamentul cu privire la Centrul expertiză şi Examinări criminalistice al MAI Republicii Moldova (anexa 3 la ord. MAI Republicii Moldova Nr.115 din 12.03.92 , p. 49)
3. Hotărârea Plenului CSJ nr. 12 din 27.03.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului CSJ nr. 25 din 29.10.2001 "Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice".
4. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 31 din 09.11.1998 "Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor".)
5. Instrucţiuni privind păstrarea corpurilor delicte aprobate prin ordinul MAI nr.172 din 05.05.04
6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 21.10.2001 "Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi".
7. Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.
8. Постановление Пленума B.C. CCCP 18-345-ot.12.10.1985.Москва, 1986 9. Тировая инструкциа о производтве судебных автотехнических экспертиз в
экспертизных учреждениях системы Министерства Юстиции CCCP. № 15.Москва, 1985 г.
10.Социалистическая законость 1988 № 5.
79
III Monografii, manuale şi materiale didactice:
1.Alexandru Pintea “Drept proceasual penal” B. 2002 2.Adrian Ştefan Tulbure Tratat de drept procesul penal-Bucureşti: ALL Bech, 20013.Buneci Petre, Drept procesual penal (partea generală), Bucureşti, 2003.4.Civilizaţia Evului Mediu ed. Chemarea 1999 5.Codul de procedură penală a României ed. B. 20016.Neagu „TRATAT DE PROCEDURĂ PENALĂ” B.20007.I.Anghelescu “Expertiza fonobalistică judiciară”, Bucureşti 19858.Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti 19979.J. G. Fletcher, I. Dolea, D. Blănaru, Concepte de bază ale justiţiei penale, Arc, Chişinău, 2001.10.Gheorghiţă Mateuţ „Procedura penală Iaşi ” Iaşi 1994 V.211.Gheorghiţă Mateuţ, Drept procesual penal, Iaşi, 1993.12.Nistoreanu Gh., Apetrei M., Nae L., Drept procesual penal, partea specială, Editura Continent, Bucureşti, 1995.13.Nistoreanu Gheorghe, Drept procesual penal, Bucureşti, 1995.14.Aionitoaie Constantin s.a Tactica criminalistica // Constatare tehnico-criminalistica si expertiza. Bucuresti, 1989. 15.I.Neagu. Drept procesual penal. Parte generală. Vol. I., ed. I., Editura Euro – Trading, Bucureşti, 199216.Gheorghe Nistorenu, M.Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Dumitru, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 199417.Виноградов И.В., Косаров Г.И., Селиванов Н.А.18.«Экспертиза на предварительном следствии» Москва, 1987 г.19.Галкин B.M. «Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1985 г.20.Дидковская A.B.«Подготовка и проведение отдельых видов судебной экспертизы» Киев, 1987 г. 21.Дилов A.B. «Права и обязанности участников судебной экспертизы», Mосква, 1992 г. 22.Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1982 г.23.Петрухим И.Л. «Экспертиза как средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г.24.Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкем, 1988 г. 25.Рыжаков A.П. «Следственные действия и иные способы собирания доказательств»26.Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Москва, 1988 г.
80
27.Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва, 1990 г. 28. Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987.29. В.М.Николайчик, Уголовный процесс США, М, 1981.30. А.П.Рыжаков, Следственные действия и иные способы собирания доказательств, М., 1997.31. В.Т.Тонин, Комментарии к уголовно – процессуальному кодексу РСФР, М., 1996.32. С.А.Шефер, Актуальные проблемы совершенствования производства следственных действий, Ташкент, 1982.33. Р.Х. Якупов, Уголовный процесс, М., 1998.34. И.Л.Петрухин, Уголовный процесс, М., 200135. Эйсман A.A. «Заключение эксперта» Москва,198236. Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкент, 1988 г. Pag. 17.37.Виноградов И.В., Косаров Г.И.,Селиванов Н.А. «Экспертизa на предварительном следствии» Москва,198738.Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,198239. Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва,1990 40.Пантелеев. Методика расследования преступления и назначение експертиз. М., 1975.41.Рассейкин Д.П. Осмотр места происшествия и трупа при расследовании убийствбю Судебно медицинские експертизыы. Саратов, 1977.42.Рассейкин Д.П. Криминалистические експертизы. Саратов, 1975. 43.Розенталь М.Я. Справочник следователя. М., 1985.
81
Recommended