Muzeul Ceasului Din Ploiesti

Muzeul Ceasului din Ploiesti

Muzeul Ceasului, unic în reţeaua muzeelor din România, şi-a deschis porţile în

anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului

Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971.

Ulterior, colecţia de ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul

secolului al XIX-lea, care a aparţinut lui Luca Elefterescu, cunoscut politician

conservator în primele decenii ale secolului al XX-lea, în mai multe rânduri prefect

al judeţului Prahova. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească

evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" -cadranele

solare, ceasurile arzătoare, cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din

d`Horologerie Ancienne) sau cu nisip-, până la ceasornicele mecanice "antice" şi

cele moderne.

Minunate lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri

ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai

atrăgătoare, creând adevărate stiluri. Printre cele mai vechi piese din colecţie

menţionăm pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit,

gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate.

Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor

pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane

astronomice.

În rândul exponatelor de mare preţ din colecţia muzeului se cuvine să amintim

pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu cabinetul prelung şi bogate decoraţiuni în

bronz cizelat, aurituri, furnir exotic sau marchetaj. Nu lipsesc simbolurile: soarele,

timpul, copilul cu clepsidra în mână. Cadranul din metal este împodobit, la rândul

său, cu plăcuţe de email pe care sunt gravate cifrele.

Stilul rococo este evidenţiat prin câteva piese: una dintre acestea a fost

executată la firma ceasornicarului Brulfer din Paris, în secolul al XVIII-lea, având

carcasa din lemn, pictată, o altă piesă, de mici dimensiuni, modelată în foiţă de

alamă, este decorată cu o pictură în email policrom, redând o scenă galantă.

Printre ceasurile stil se distinge o piesă rocaille de mare frumuseţe - o pendulă

de postament - cu cabinetul înalt şi decoraţie suplă în marmură albă şi bronzuri

aurite. Este opera unor artişti francezi din secolul al XVIII-lea, realizată la cererea

unui comanditar austriac din Viena, August Klein, al cărui nume este menţionat pe

cadran.

Pendula de cămin Ludovic al XVI-lea este un alt tip de ceasornic care poate fi

recunoscut în sălile muzeului. Ea aduce nota de rafinament care a survenit în

gustul artistic în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Ceasornicul în formă de urnă, din porţelan de Sévres, pendula cu coloane din

marmură venata sau micul ceasornic de masă suspendat între colonete, acoperite

cu email en éncaille, sunt câteva dintrwe cele mai frumoase exemplare ale

colecţiei.

De cele mai multe ori, elemente ale acestui stil se îmbină cu alte ornamente ce

aparţin diverselor stiluri artistice, realizând acel "compozit" atât de caracteristic

pentru secolul al XIX-lea.

Începutul acestui secol va impune un nou stil artistic - Empire. Pendulele de

salon realizate în acestă manieră se disting prin plasticitatea figurilor feminine,

rafinamentul lucrării cu dalta şi grandoarea compoziţiei artistice.

Ceasornicele Empire se vor realiza ţi la comanda stăruitoare a unor cetăţeni

români pe lângă firmele din străinătate. Astfel, ceasornicarul Schuller din oraşul

Braşov obţine un ceasornic pentru reclamă, relizat în acest stil. Pendula, în formă

de liră, îmbogăţeşte frumoasele decoraţiuni. Piesa, prevăzută şi cu un mecanism

muzical, constituie o mare atracţie pentru vizitatori.

Prezentarea colecţiei "Nicolae Simache" nu ar fi completă dacă nu am mai aminti

câteva lucruri despre cesornicele montate în tablouri sau "tablourile cu ceas",

atribut al stilului Biedermeier. "Târgoveţi la Salzburg" şi "Tablou cu scenă de

bivuac" sunt două piese aflate în expunere la Muzeul Ceasului, alături de un alt

gen de "tablou cu ceas", în care însă elementul pictural a fost înlocuit cu

ornamente din bronz sau alamă.

Ceasornicarii germani au devenit celebri la începutul secolului al XVIII-lea prin

construirea pendulelor de perete, cu mecanisme lucrate manual, păstrate în cutii

artistic sculptate, cu motiv de floră şi faună, având un farmec deosebit conferit de

modul de a anunţa orele prin păsări (cucul, pitpalacul) sau prin cântăreţi din

fluiere şi cavale.

La Muzeul Ceasului din Ploieşti pot fi admirate astfel de ceasornice populare,

unele cu sonorizare simplă sau dublă, cu cântăreţi la flaut, altele monumentale, cu

bogată âncărcătură ornamentală, datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

De influenţă populară sunt şi cesornicele de perete în cutii drepte, lucrate prin

strunjire. Unele sunt executate în România, fiind prevăzute cu mecanisme de

provenienţă germană sau austriacă.

Impunătoare este pendula de salon, relizată în oraşul Ploieşti în anul 1934,

probabil la Şcoala de Arte şi Meserii din acel timp.

Ceasornicele de buzunar din colecţia muzeului sunt expresia modului în care

ştiinţa, tehnica şi arta au contribuit la crearea uneia din cele mai fine şi minuscule

maşinării.

În istoria cesului de buzunar, inventat în jurul anului 1500 de către Peter Henlein

din oraşul Nűrenberg, se vor înscrie şi alte nume de ceasornicari celebri: Ralf

Gout, Th. With, George şi Edward Prior, Benjiamin Balber ş.a., precum şi firme

producătoare de cesornice, care apar în număr impresionant îcepând cu mijlocul

secolului al XX-lea.

Dintre exponatele deosebit de valoroase menţionăm ceasornicele executate

manual de mari meşteri englezi, francezi şi olandezi. Ele evidenţiază mecanisme

de mers, de întoarcere, de sonorizare, lucrate cu migală în secolele al XVII-lea şi al

XVIII-lea. Apare frecvent mecanismul "fus cu lanţ", căruia i s-au adus înbunătăţiri

de-a lungul timpului. Sonorizarea cu gong sau cu clopot aparţine, de asemenea,

începuturilor orologeriei mecanice. O altă caracteristică a caestor cesornice este

cadranul din metal, cizelat sau emailat. Carcasa de protecţie, de cele mai multe ori

din argint sau baga, cu formă adâncă (tip bazin), este compusă din trei capace.

De la primele ceasornice de buzunar la cele realizate de firme de prestigiu

precum Schaffhausen, Omega, Zenith, Patek Philippe ş.a. au trecut două secole. În

acest timp, ceasornicul a ajuns la o înaltă expresie tehnică şi artstică.

Colecţia muzeului conţine un însemnat număr de exemplare relizate industrial,

la firmele elveţiene, franceze, germane, engleze sau americane din secolele al XIX-

lea şi al XX-lea.

Nu lipsesc ceasuri montate în atelerele din Paris, Londra, Liverpool, la care arta

decoratorului este evidentă.

Ceasornicele bijuterii, măiestrit executate, sunt făcute din aur sau argint,

împodobite cu gravură aleasă şi pietre preţioase, alteori cu emailuri de nuanţă

diferită, în care sau realizat portrete ori decoraţiuni cu mtive florale, geometrice

etc.

Se disting prin frumuseţe ceasurile regilor români Carol I şi Carol al II-lea, ale

ţarului Alexandru al II-lea, ceasul poetului Vasile Alecsandri, ceasul-pandantiv al

fiicei lui Mihail Kogălniceanu, precum şi piesele provenite de la firmele Genevieve

Sandoz, Oudin ş.a.

Un loc aparte în colecţie îl ocupă cesurile marilor personalităţi, reprezentanţi de

seamă ai culturii şi vieţii politice româneşti de odinioară: Constantin Brâncoveanu,

Alexandru Ioan Cuza, Cezar Bolliac, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale,

Duiliu Zamfirescu, Ioan Al. Bassarabescu, Alexandru Moruzzi, Mihail Kogălniceanu,

Theodor Aman, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu ş.a.

În colecţie sunt şi unele ceasuri curiozităţi, cum ar fi: "ceasul invizibil", cu cadran

transparent şi mecanism îngropat în ramă; ceasul "uzina cu aburi" (în miniatură)

construit la Paris în anul 1800; ceasul morarului, al frizerului, ceasul-umbrelă,

realizat în Anglia; ceasul tablou cu figurine mobile sau ceasul ştampilă.

O ultimă surpriză pentru vizitatorii Muzeului Ceasului o rezervă cutiile muzicale,

care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Invenţia datează de la

sfârşitul secolului al XIX-lea, când în Europa şi America se făcea cunoscută

aparatura pentru înregistrări muzicale.

În jurul anului 1900 au existat şi în România flaşneta, caterinca, ţambalul

automat, pianola, aris-tonul, simphonionul, pianul mecanic. S-au comercializat

discul de carton, de metal, banda perforată, în suluri sau pachete. Acestea au

constituit primele domenii de aplicaţie a comenzii automate, după un "program",

acţionând claviaturi de piane, tuburi de orgă, clopote, clopoţei.

În oraşele mai importante ale ţării exstau posibilităţi de procurare a noii

aparaturi de redare sonoră. În prăvăliile de specialitate se ofereau: gramofonul cu

manivelă, gramofonul de masă, gramole, aparate "His Master's Voice" ş.a.

Muzeul Ceasului din Ploieşti se află în apropierea centrului oraşului şi este

singurul de acest gen din ţară. Colecţionarea ceasurilor s-a înfăptuit începând cu

anul 1963, sub îndrumarea profesorului şi muzeografului Nicolae Simache. Iniţial,

colecţia de ceasuri alcătuia o secţie a Muzeului de Istorie al cărui director era, din

1953, Nicolae Simache. Odată cu mărirea patrimoniului de ceasuri, la începutul

secolului XX, secţia a fost mutată în clădirea casei lui Luca Elefterescu, fost avocat,

om de afaceri şi prefect de Prahova. Clădirea a fost reamenajată în acest scop iar

în ianuarie 1972 a fost inaugurat Muzeul Ceasului. În anul 1993, în semn de

omagiu adus fondatorului său, muzeul a fost numit Muzeului Ceasului „Nicolae

Simache”.

Muzeul Ceasului găzduieşte în prezent o colecţie valoroasă de aproximativ 4000

de ceasuri şi componente ale acestora, din care aproximativ 500 sunt expuse

publicului. Cele mai vechi ceasuri datează din secolul al XVI-lea, sunt ceasuri

astronomice create de orologierul olandez Jacob Acustodia şi neamţul Jeremias

Metzker, care ne indică mişcările lunii, ale soarelui, zilele, lunile şi anotimpurile de

peste an. O creaţie mai veche este şi ceasul cu apă al lui Charles Rayner, realizat în

anul 1654.

Printre cele mai de preţ exponate ale Muzeului Ceasului se numără pendula

creată în stil Ludovic al XIV-lea. Caseta are un aspect alungit şi este împodobită cu

decoraţiuni din bronz, aurite, iar cadranului din metal i s-au ataşat plăcuţe din

email în care sunt gravate orele. Stilul rococo este reprezentat de o piesă creată la

firma ceasornicarului parizian Brulfer, iar stilurile Boulle, Rocaille şi Empire se

reflectă în creaţiile artiştilor francezi şi austrieci.

Un alt gen de ceas expus este acela montat în tablou. Există câteva exemplare de

acest gen numite „tablourile cu ceas”, atribuite stilului Biedermeier. Două dintre

ele sunt picturi intitulate „Târgoveţi la Salzburg”, respectiv „Tablou cu scenă de

bivuac”, iar al treilea se diferenţiază prin lipsa elementului pictural, având, în

schimb, ornamente din bronz şi alamă.

Muzeul Ceasului găzduieşte şi piese create în secolul al XVIII-lea de orologieri

germani. Aceştia erau recunoscuţi pentru crearea pendulelor de perete, cu

mecanism lucrat manual şi păstrat în cutii sculptate. Aceste sculpturi înfăţişau cel

mai adesea flori sau păsări, însă farmecul lor venea din modul în care era

anunţată ora exactă: prin ciripitul păsărilor sau cântăreţi din fluier. O altă colecţie

impresionantă o reprezintă ceasurile de buzunar, realizate industrial, la firmele

europene sau americane ale secolelor XIX şi XX. Primul ceas de buzunar a fost

realizat în preajma anului 1500 de către Peter Henlein. În secolele XVII şi XVIII

ceasurile de buzunar erau lucrate manual şi aveau mecanism de mers şi de

întoarcere. Cadranul era lucrat din metal emailat, iar carcasa de protecţie din

argint.

Ceasurile bijuterie sunt cele care atrag atenţia vizitatorilor Muzeului Ceasului prin

eleganţa şi măiestria execuţiei. Sunt ceasuri din aur sau argint, cu pietre preţioase

şi gravuri, cu emailuri de diferite culori şi motive florale şi geometrice. Aceste

bijuterii au aparţinut regilor Carol I şi Carol al II-lea, ţarului Alexandru al II-lea,

poetului Vasile Alecsandri sau fiicei lui Mihail Kogălniceanu. Există şi ceasuri ale

unor personalităţi precum Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Bogdan

Petriceicu Haşdeu, Ion Luca Caragiale, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga.

În colecţia Muzeului Ceasului regăsim şi ceasuri cu modele neobişnuite precum

ceasul numit „Uzina cu aburi”, creat în anul 1800 la Paris, ceasul morarului, ceasul

frizerului, ceasul umbrelă creat în Anglia, ceasul ştampilă şi ceasul tablou cu

figurine mobile. Un alt ceas deosebit este „ceasul invizibil”, numit aşa datorită

cadranului transparent prin care se poate vedea mecanismul şi care face ca orele

şi limbile ceasului să fie observate numai la o privire mai atentă.

Cu siguranţă vizitatorii vor fi atât de încântaţi de creaţiile expuse încât nici nu vor

realiza când a trecut timpul admirând exponatele Muzeului Ceasului din Ploieşti.

Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” din Ploiesti, unic in reţeaua muzeală din

România, înfiinţat în anul 1963 de profesorul Nicolae Simache (1905-1972)

ilustrează prin colecţiile sale, evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului. Clădirea

în care funcţionează Muzeul Ceasului, din 1971 este un monument de arhitectură

de la sfârşitul secolului al XIX-lea (1890), care a aparţinut magistratului şi

politicianului Luca Elefterescu. Casa păstrează, în linii generale, arhitectura şi

decoraţia originală, în stil romantic, iniţialele primului proprietar regăsindu-se şi

azi, încadrate într-o splendidă feronerie a uşilor de la intrare. Expoziţia de bază a

muzeului prezintă o succesiune cronologică a celor mai cunoscute tipuri de

indicatoare de timp şi de ceasuri: cadrane solare, clepsidra, nisiparniţe, ceasuri de

mobilier, de şemineu, de perete, de buzunar şi de călătorie. Cele mai vechi ceasuri

din colecţie sunt cele de tip astronomic datând din anii 1544 şi 1562, creaţii ale

orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) şi respectiv Jeremias Metzker din

Augsburg. Din aceeaşi categorie fac parte şi cadranele solare din secolele XVII şi

XVIII, unul dintre acestea fiind semnat: Butterfield - Paris (1690). O altă piesă

deosebită ca mod de funcţionare, dar şi ca vechime, este clepsidra (ceasul cu apa)

realizată de Charles Rayner în anul 1654 la Londra. Muzeul atrage numeroşi

vizitatori atât prin varietatea tipologică, complexitatea mecanismelor dar mai ales

prin spectaculozitatea şi diversitatea stilurilor artistice ale pieselor. În ambianţa

spaţiului muzeal sunt expuse splendide pendule de mobilier sau de podea, cu

cabinete de mari dimensiuni în stil baroc, Ludovic al XIV-lea, Boulle, Rococo,

ornamentate cu motive caracteristice acestor stiluri, create de celebrii orologieri

francezi, austrieci, olandezi, din secolul XVIII. În acelaşi context sunt expuse şi

ceasuri de şeminee cu postamentele surmontate de personaje mitologice sau

scene idilice, pendulele portic, unele dintre acestea prevăzute cu mecanisme

muzicale. Menţionăm o astfel de piesă realizată în Austria la începutul secolului al

XIX-lea, cu mecanism muzical în funcţiune care are pe cadran inscripţionat numele

comanditarului: Fried(rich) Schullerus in Kronnstadt (Braşov). Din categoria

pendulelor de salon (de parchet) menţionăm două piese importante din epoci

diferite: prima, în stil baroc, din secolul al XVIII-lea, cu cadrane astronomice

poartă semnătura orologierului Rutger Steuter din Amsterdam; a doua piesă, cu

un mecanism în funcţiune şi azi, datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind un

splendid exemplar realizat la Şcoala de Arte şi Meserii din Ploieşti. Ceasurile

tablou de provenienţă austriacă şi germană, din prima jumătate a secolului al XIX-

lea sunt extrem de spectaculoase, remarcându-se din categoria acestora cele cu

mecanisme animate şi muzicale, ceasuri ce sunt în funcţiune şi astăzi - “Ceasul

Potcovarului” şi “Arena de circ”. Cea mai importantă categorie de ceasuri, prin

număr şi valoare este reprezentată de ceasurile de buzunar; cea mai veche piesă

de acest tip din colecţia muzeului este realizată de Philip Jakob Bickelman, din

Linz, în anul 1652. Succed acestei date, produse ale celebrilor orologieri francezi şi

englezi din secolele XVIII - XIX; Julien Le Roy, Antoine Lepin, Abraham Louis

Breguet, Benjamin Barber, George şi Edward Prior, s.a. Începând cu a doua

jumătate a secolului al XIX-lea apar marile firme producătoare de ceasuri în serie:

Patek Philippe, Genève, Schaffhausen, Omega, Doxa, Longines, Hebdomas,

Roskopf Patent, etc., Elveţia dominând producţia şi comerţul european de ceasuri.

Prevăzute cu mecanisme din ce în ce mai perfecţionate, carcasele şi cadranele

ceasurilor de buzunar sunt ornamentate cu motive vegetale, geometrice,

compoziţii diverse, realizate prin emailare, gravare sau pictare de un înalt nivelul

artistic. Colecţia cuprinde şi unele ceasuri curiozităţi cum ar fi: ceasul “misterios”

cu un cadran transparent şi mecanism înglobat în ramă; ceasul care imita “uzina

cu aburi” în miniatură, inspirat de revoluţia industrială, realizat la Paris în 1900,

ceasul “frizerului”, ceasul cu afişaj “digital “, ceasul cu mecanism antifurt, ceasul

breloc, ceasul tip châtelaine, etc. Remarcabilă în cadrul Muzeului Ceasului din

Ploieşti este şi existenţa unui număr semnificativ de ceasuri de personalităţi

culturale şi politice, româneşti şi străine, care prin valoarea şi semnificaţia lor

deosebită particularizează prestigiul şi renumele acestei unice instituţii culturale

din România. Menţionăm dintre acestea ceasurile care au aparţinut domnitorului

Alexandru Ioan Cuza, lui Mihail Kogălniceanu, regilor Carol I şi Mihai I, ţarului

Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, generalului Alexandru Averescu,

istoricului Nicolae Iorga, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului Vasile Alecsandri

sau pictorului Theodor Aman. Diversitatea colecţiei Muzeului Ceasului “Nicolae

Simache“ – Ploieşti este determinată şi de automatele muzicale şi ceasurile

muzicale; majoritatea acestor piese funcţionând şi astăzi chiar daca au o vechime

de peste 150 de ani. Includem în această categorie simphonioanele, cutiile

muzicale cu cilindru, baletul mecanic, păsările mecanice, păpuşa mecanică,

gramofonul şi patefonul. Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” din Ploieşti,

instituţie emblematică nu numai a oraşului şi a judeţului nostru dar şi a României,

este un loc de iniţiere în istoria fascinantă a orologeriei, de studiu pentru

specialişti, de admiraţie pentru iubitorii de artă.

Patrimoniul Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" , numără în prezent peste 4000

de piese și componente specifice, de mare valoare și atractivitate, ilustrând

evoluţia sistemelor de măsurat timpul din secolele al XVI-lea – al XIX-lea. Prin

valoarea patrimoniului său, Muzeul Ceasului din Ploieşti este compatibil cu muzee

similare din Europa, cum sunt cele din La Chaux-de-Fonds din Elveţia, Besancon

din Franţa, s.a.

Cele mai vechi ceasuri din colecţie sunt cele de tip astronomic, datând din 1544 si

1562, creaţii ale orologierilor Jaculus Heustadia (Olanda) şi Joachim Metzker

(Augsburg). Din aceeaşi categorie fac parte şi cadranele solare din secolele al XVII-

lea şi al XVIII-lea, unul dintre acestea semnat Butterfield - Paris 1690. O altă piesă

deosebită ca sistem de funcţionare este clepsidra (ceasul cu apa), realizată de

Charles Rayner, în anul 1654 la Londra. Remarcabilă în cadrul Muzeului Ceasului

este şi existenta unui număr semnificativ de ceasuri de personalităţi culturale si

politice româneşti şi străine, care prin semnificaţia lor deosebită, particularizează

valoarea acestei unice instituţii culturale din România. Menţionăm dintre acestea

ceasurile care au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mihail

Kogalniceanu, regilor Carol I şi Mihai I, ţarului Alexandru al II-lea şi Marelui Duce

Nicolae, generalului Alexandru Averescu, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului

Vasile Alecsandri sau pictorului Theodor Aman (cimec.ro).

Din cauza degradării clădirii, care pune în pericol exponatele din interior, este

nevoie urgentă de reparaţii şi consolidări ale imobilului. Clădirea care adăposteşte

muzeul are nevoie urgentă de reparaţii. Pereţii sunt crăpaţi, apa s-a infiltrat în

ziduri, tencuiala cade, iar frescele sunt aproape distruse. Exponatele valoroase şi

unice în ţară se pot degrada şi chiar distruge din cauza condiţiilor în care sunt

expuse. Autorităţile judeţene nu au însa bani, aşa că se încearcă obţinerea unei

finanţări de la Uniunea Europeană.

Elisabeta Savu, şefa Muzeului Ceasului din Ploieşti- despre unicitatea şi valoarea

deosebită a pieselor din acest muzeu, despre cât de mult mai vine lumea la muzeu

şi despre locul în care se va muta expoziţia pe perioada reabilitării clădirii în care

funcţionează acum:

-Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache” din Ploieşti este o instituţie culturală

emblematică pentru acest oraş, pentru acest judeţ şi, fără nicio exagerare, pentru

România. Acest calificativ este acordat de unicitatea colecţiei lui şi anume de o

valoroasă colecţie de ceasuri care ilustrează istoria instrumentelor de măsurat

timpul din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului XX. Sunt ceasuri de

provenienţă străină- după cum se ştie, România nu are o tradiţie în acest

domeniu- sunt ceasuri din ţări care s-au remarcat în acest domeniu- Germania,

Franţa, Anglia, Elveţia. Cum alte cuvinte, acele mai vechi piese din colecţia noastră

corespund cu cele mai vechi piese şi din ţările în care au fost produse. Avem o

tipologie extrem de diversă de piese, respectiv ceasuri de masă, cele mai vechi

sunt şi de tip astronomic, un ceas cu apă, ceasuri de voiaj, de buzunar, de trăsură-

este acelaşi lucru cu cele de voiaj, dar cele de trăsură sunt mai vechi decât

acestea- pendule de parchet şi, în mod surprinzător, avem un lot foarte consistent

de automate muzicale. Uneori, acestea sunt asociate şi cu mecanisme de ceas în

funcţiune, alteori sunt simple automate muzicale. Ele se află în colecţia unui

muzeu de ceasuri pentru că ele au fost inventate tot de meşteri ceasornicari, iar o

piesă care pune mecanismul acestora în mişcare- arcul- este identică cu cea de la

ceasurile mecanice. În muzeu, toate piesele pe care le avem sunt de factură

mecanică şi multe piese au o valoare aparte pe lângă cea istorică, artistică, care

decurge din apartenenţa lor. Mă refer la ceasurile care au aparţinut unor

personalităţi extrem de importante din cultura, istoria României, mai ales. Avem

şi piese care au aparţinut unor personalităţi străine. Ele dau Muzeului Ceasului din

Ploieşti o particularitate, în sensul că deosebesc acest muzeu de alte muzee de

ceasuri din Europa şi amplifică valoarea colecţiei noastre.

-Piese complete avem în jur de 2.000, dar adăugăm şi componente specifice

domeniului orologeriei şi atunci ajungem la un număr care depăşeşte 4.000 de

exemplare. În expoziţia de bază, sunt 30 de piese de diferite tipuri- de la ceasurile

de masă, la pendulele de salon- care sunt în funcţiune şi care au o durată de

funcţionare a mecanismului variată, de la o zi, la o săptămână sau la 30 de zile.

Colegele mele sunt cele care fac operaţiunea de întreţinere a funcţionării

mecanismului. Una din piesele foarte valoroase atât din punct de vedere tehnic,

cât şi al valorii memoriale şi a stării de conservare, este un ceas de masă de tip

astronomic care a aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza. Este un ceas realizat în

Franţa la mijlocul secolului al XIX-lea, un ceas a cărui funcţionare astăzi este

ireproşabilă. El are şi un mecanism sonor cu clopoţel de marcare a orelor întregi, a

sferturilor şi jumătăţilor de oră.

-De regulă, într-un muzeu prezentăm în mod deosebit valoarea tehnică a piesei.

Poveştile acestea uneori sunt cunoscute, alteori nu. Colecţia Muzeului Ceasului a

fost făcută în mod preponderent între anii 1955-1963, când a fost inaugurat. Este

o perioadă când cei care aveau aceste valoroase piese în proprietatea lor le

vindeau prin nişte intermediari şi aşa nouă ne lipseşte informaţia de provenienţă.

Ele au fost cumpărate de la unităţi de tip comercial, un fel de consignaţii. Noi

găsim în documentele de arhivă pe care le deţinem asemenea informaţii foarte

vagi. Evident că sunt şi piese a căror provenienţă este cunoscută.

Ceasurile de mână sunt extrem de puţine. Însă dintre ele se detaşează valoarea

deosebită a unui ceas de mână care a aparţinut marelui diplomat român Nicolae

Titulescu. Are o valoare memorială, în primul rând. Pe capacul carcasei piesei scrie

o dată- 12 decembrie 1934 şi semnătura lui Nicolae Titulescu. Foarte probabil este

vorba de data cumpărării acestei piese care este luată din Geneva, un important

centru de orologerie. Nicolae Titulescu a purtat o perioadă acest ceas şi apoi l-a

dăruit unui colaborator foarte apropiat- Toma Ionescu-, secretarul lui. Toma

Ionescu, doctor de profesie şi diplomat, era chiar fratele mai mare al lui Tache

Ionescu, personalitate politică de primă mărime a istoriei noastre. Piesa a ajuns în

patrimoniul muzeului prin oferirea ei spre vânzare de către soţia lui Toma

Ionescu- Maria Ionescu. Mai avem un ceas tot cu o valoare memorială, un ceas de

mână, tot de provenienţă francează. Acest ceas a fost dăruit din 1877 până în

prezent. Cei care l-au primit au fost extrem de puţini. Primul proprietar a fost

Marele Duce Nicolae. El era comandantul armatei ruseşti în anii 1877-1878,

perioadă în care s-a declanşat războiul ruso-turc pe teritoriul Bulgariei. Piesa

noastră este legat de oraşul Zimnicea. Aici, comandamentul armatei ruse a stat o

perioadă, iar Marele Duce Nicolae a oferit celor care i-au găzduit o piesă extrem

de valoroasă- un ceas de buzunar din aur pe capacele căruia sunt portretul său şi

al soţiei sale. Acest ceas s-a păstrat în familia din Zimnicea de la 1877 până la

1994, când doamna Mihaela Spiţer, o descendentă din familia respectivă, a venit

şi ni l-a dăruit. Piesa este splendidă ca aspect şi ca valoare memorială.

-Muzeul nostru este unul dintre cele mai vizitate din oraş, cred că şi din judeţ.

Numărul de vizitatori dintre noi şi alte muzee de anvergură din judeţ- Complexul

Naţional Peleş- este mult mai mare, dar suntem într-o categorie de muzee extrem

de vizitate, de apreciate. Avem mai multe categorii de vizitatori. Numărul

acestora este constant. El se situează în jurul cifrei de 30.000. Constanţa este dată

de faptul că muzeul este inclus în traseele turismului cultural şcolar şi nu este

şcoală din Bucureşti sau judeţe limitrofe care să ne ocolească în perioada când

şcolile organizează asemenea ieşiri.

Mai este şi o altă categorie de vizitatori care vin mai ales vara şi care mie îmi este

foarte dragă. Este vorba despre vizitatorii avizaţi. Sunt oamni foarte instruiţi, care

au posibilitatea de a călători în Europa, mai ales, şi vin cu nişte informaţii care ne

fac foarte mare plăcere. Ei au vizitat alte muzee din lume, inclusiv cele de ceasuri.

Ei fac automat o comparaţie şi, de regulă, comparaţia ne onorează. Ei aşază

Muzeul Ceasului din Ploieşti alături de cele din Europa, nu atât prin numărul de

piese sau spaţiul pe care îl avem, ci prin unicitatea unor piese pe care ei nu le-au

văzut în alte muzee. Aceştia vizitatori avizaţi constituie o categorie extrem de

aparte.

-Cred că muzeul are totuşi un statut privilegiat. Nu este nevoie de foarte multe

convingeri pentru că deja are un renume care se susţine prin valoarea

exponatelor sale şi muzeul este foarte vizitat. În cadrul activităţilor noastre

muzeale sunt şi activităţi în afara celor standard. De exemplu, de ani buni,

participăm la un program european cultural- Noaptea Muzeelor. Asta presupune

că muzeul este deschis în timpul nopţii, până la ore variabile. În această perioadă,

muzeul este vizitat într-un număr extrem de mare, adică avem până la 3.000 de

vizitatori în acea noapte. Sunt momente în cadrul acestui interval de timp când

muzeul este plin de vizitatori şi ocupă întregul spaţiu al expoziţiei de bază. O altă

perioadă este cea a zilelor oraşului. Sunt la sfârşit de mai, la două săptămâni de

Noapte Muzeelor, dar aceasta nu este un impediment, pentru că numărul de

vizitatori este la fel de mare. Deci, muzeul are un renume atât în Ploieşti, cât şi la

nivelul ţării şi are foarte mulţi vizitatori. Noi funcţionăm pe baza unor indicatori şi

avem o serie întreagă de acţiuni care să contribuie la mărirea acestui număr.

Acum lucrăm la activitatea noastră pe anul în curs şi nu aşteptăm pur şi simplu ca

vizitatorii să vină, ci mergem şi noi spre a-i convinge cu o multitudine de tipuri de

programe să ne viziteze muzeul.

Anul acesta, pe data de 6 mai, muzeul aniversează un semicentenar. El a fost

înfiinţat în 1963 la această dată. Cu acest prilej, Muzeul Ceasului organizează un

simpozion, lansează o medalie şi organizează o expoziţie.

-Conducerea Muzeului Judeţean de Istorie a luat o decizie justă, iar expoziţia de

bază va funcţiona în Sala Auditorium a Muzeului Judeţean de Istorie şi vom găsi o

modalitate de a face ca numărul de vizitatori să nu scadă sau să scadă extrem de

puţin. Acolo expoziţia de bază va funcţiona timp de trei ani. Paralel cu activitatea

celor care se vor ocupa de aspectul clădirii, de reabilitarea ei, personalul de

specialitate al muzeului va elabora o nouă tematică conform standardelor actuale

şi muzeul va arăta cu totul altfel din toate punctele de vedere.

Contractul de finanţare pentru restaurarea şi consolidarea Muzeului Ceasului

"Nicolae Simache" din Ploieşti prin Programul Operaţional Regional a fost semnat

vineri, 27 iulie 2012, valoarea totală ridicându-se la 7,94 milioane lei, potrivit unui

comunicat ADR Sud Muntenia, remis Agerpres.

Din valoarea totală a contractului de finanţare, valoarea eligibilă este de 6,27

milioane lei (5,03 milioane lei fonduri nerambursabile FEDR, 1,1 milioane lei

fonduri din bugetul naţional şi 125.420 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Durata de implementare este de 36 de luni.

Lucrările de restaurare şi consolidare propuse prin proiect urmează să recupereze

întreg repertoriul de finisaje şi decoraţii, redându-se în acest fel edificiului

valoarea arhitecturală originară. Lucrările vor viza consolidarea structurii,

refacerea modenaturii faţadelor, a tâmplăriei, a finisajelor interioare, a

tencuielilor, a pardoselilor, extinderea instalaţiilor electrice, de apă şi canalizare.

De asemenea se vor executa lucrări de amenajare exterioară, trotuare de

protecţie, alei, împrejmuire, spaţii verzi.

Contractul de finanţare a fost semnat în cadrul Axei prioritare 1 "Sprijinirea

dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de

intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul "Poli de

creştere".

Muzeul Ceasului, singurul de acest fel din ţară, şi-a deschis porţile în anul 1963,

într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache,

director al Muzeului de Istorie între anii 1954 şi 1971. Ulterior, colecţia de

ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Patrimoniul Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" numără în prezent peste 4.000

de piese şi componente specifice ilustrând evoluţia sistemelor de măsurat timpul

din secolele al XVI-lea - al XIX-lea, de la primele ceasuri - cadranele solare,

ceasurile arzătoare, cu apă sau cu nisip -, până la ceasornicele mecanice, cutiile

muzicale ce funcţionează cu mecanismele de la ceasornice, precum şi ceasurile

bijuterii.