View
26
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Prestatie Intrebare Raspuns Temei legal
1ajutoare
urgență
S-au aprobat cererile pentru acordarea ajutoarelor
de urgenţă şi când se acordă ajutoarele ?
Ajutoarele de urgenţă se acodă de către Guvernul României, printr-o hotărâre care se
publică în Monitorul Oficial al RomânieiHG nr. 50/2011
2ajutorul
socialAm primit bani mai putini ca luna trecuta, de ce?
Cuantumul ajutorului social se modifică în situaţia în care venitul net lunar al familiei
sau, după caz, al persoanei singure ori numărul membrilor familiei diferă faţă de cel
avut iniţial în vedere la calculul ajutorului social.
Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Cand primesc dreptul dupa ce am depus deja
dosarul la Primarie ?
Daca sunt indeplinite conditiile de eligibilitate, dreptul la ajutorul social se acordă
începând cu luna următoare înregistrării cererii;Legea nr. 416/2001
2ajutorul
socialCand se face prima plata ? Prima plată se face in prima luna dupa stabilirea dreptului HG 50/2011
2ajutorul
social
Care este perioada de timp pentru eliberarea unei
adeverinte?
Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în
termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia
este favorabilă sau nefavorabilă.
Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Care sunt documentele necesare pentru
modificarea statutului maritalcertificat de casatorie, sentinta civila de divort Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Ce trebuie sa fac ca sa ma transfer in alt judet
pentru ca mi-am schimbat domiciliul?
Ajutorul social nu se transferă dintr-un judeţ în altul. Dreptul la ajutorul social
încetează în judeţul unde aţi avut domiciliul şi depuneţi documetele necesare
acordării dreptului la ajutorul social în judeţul în care v-aţi stabilit noul domiciliu.
Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Cum se poate schimba modalitatea de plata a
beneftciiilor..?
La cerere, transmisa agentiei judetene in scris,prin mail sau fax, plata ajutorului
social se realizează, după caz, în funcţie de opţiunea beneficiarului, pe bază de
mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card.
ORDONANŢĂ Nr.
27/2002
2ajutorul
social
Cum se realizeaza transferul dosarelor privind
beneficiile sociale sau al persoanelor dintr-un
dosar de beneficii sociale in alt judet sau din alt
judet ?
Ajutorul social nu se transferă dintr-un judeţ în altul. Dreptul la ajutorul social
încetează în judeţul unde aţi avut domiciliul şi depuneţi documetele necesare
acordării dreptului la ajutorul social în judeţul în care v-aţi stabilit noul domiciliu.
art. 1, art. 2, alin. (7),
art. 5, art. 8, alin. (2) şi
(3) si art. 9, alin. (1)
din Legea 416/2001.
2ajutorul
social
Unde se depun actele necesare acordarii unui
beneficiu de asisitenta sociala ?
Documentele necesare acordarii dreptului la ajutorul social se depun la primaria de
domiciliu.Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de adresa,
Beneficiarii de ajutor social pot solicita modificarea adresei doar daca acest lucru nu
implica si schimbarea localitatii , printr-o cerere depusa la primaria de domiciliu.Legea nr. 416/2001
INFORMATII UTILE PENTRU CETATENI
2ajutorul
social
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reordonantari la dosare deja in plata
Beneficiarul depune cerere la agentia teritoriala(prin posta,mail,fax sau direct),cerere
insotita de copia actului de identitateLegea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Ce bunuri deținute în proprietate, închiriere,
comodat sau altă formă de deținere sunt acceptate
la stabilirea dreptului pentru a beneficia de ajutor
social
Toate bunurile, cu exceptia celor cuprinse in Anexa nr 4- prevazuta de art. 18, alin. (1)
din HG 50/2011 Legea nr. 416/2001
2ajutorul
socialCum pot intra in posesia deciziilor emise de AJPIS? Se comunica titlularului de ajutor social la adresa de domiciliu Legea nr. 416/2001
2ajutorul
social
Nu am mai primit prestatia. Vreau sa stiu de ce si
ce trebuie sa fac pentru a putea primi banii din
urma?
Plata ajutorului social a fost suspendata sau incetata. Pentru clarificarea situatiei a
primi un beneficiu social trebuie sa respectati si obligatiile prevazute de legislatia in
vigoare.
Legea nr. 416/2001
3alocatia de
stat pentru
copii
Am primit o decizie de debit si nu stiu ce
reprezinta. Ce trebuie sa fac?
Decizia de debit a fost emisa ca urmare a incasarii in mod necuvenit a alocatiei de
stat pentru copii si contine informatii privind persoana care a incasat aceste sume,
perioada constituirii debitului, suma, motivul si termenul de 180 de zile pentru
efectuarea platii si contul in care poate fi virata suma precum si mentiunea ca poate
fi atacata potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare. Ea reprezinta titlu executoriu de la data
comunicarii iar debitul constituit prin decizia de debit trebuie achitat in termen de
180 de zile in nr. de cont care se regaseste in decizie sau la casieria agentiei
teritoriale care a emis-o.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Cand primesc dreptul dupa ce am depus deja
dosarul la Primarie ?
Primaria are obligatia de a transmite lunar agentiilor teritoriale, pana la data de 5 a
fiecarei luni, cererile inregistrate in luna anterioara precum si documentele
justificative. Acordarea alocatiei de stat pentru copii se stabileste prin decizia
directorului executiv al directiei teritoriale in termen de 10 zile lucratoare de la
transmiterea cererii de catre primari, de catre conducatorul directiei generale,
inspectoratele scolare sau unitatile de invatamant, urmand ca plata sa se efectueze in
luna urmatoare aprobarii dreptului.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care este data platii beneficiilor de asistenta
sociala?
Plata alocatiei de stat pentru copii se efectueaza in perioada 8-27 a fiecarei luni in
curs pentru luna anterioara.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care este modalitatea de restituire a unui debit?
Debitul poate fi restituit fie la caseria agentiei teritoriale care l-a constituit si v-a
comunicat decizia de debit sau in numarul de cont mentionat in decizia de debit.
Daca beneficiati in continuare de drepturi, se pot face retineri esalonate din
drepturile (alocatie de stat) aferente lunilor urmatoare.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care este motivul incetarii alocatiei de stat pentru
copii?
alocatia de stat pentru copii inceteaza in situatia in care nu mai sunt indeplinite
conditiile de acordare a acestuia respectiv copilul a decedat, tanarul nu mai urmeaza
cursurile liceale sau profesionale, copilul cetatenilor straini sau apatrizi nu mai
locuieste in Romania.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care este perioada de timp pentru eliberarea unei
adeverinte? Maxim 30 de zile de la inregistrare.
OUG nr. 27/2002
privind solutionarea
petitiilor;
3alocatia de
stat pentru
copii
Care este procedura de transfer al unui dosar de
beneficii de asisitenta sociala ?
In cazul schimbarii adresei de domiciliu sau de resedinta in aria de competenta a altei
agentii teritoriale, reprezentantul legal sau, dupa caz, tanarul va comunica in scris
agentiei teritoriale care a efectuat plata, pana la momentul intervenirii schimbarii, in
termen de 15 zile de la aparitia acesteia. Acesta trebuie sa depuna o cerere scrisa de
solicitare a transferului dosarului in alt judet, insotita de copia actului de identitate
in care este mentionata adresa din alt judet si copii ale certificatelor de nastere ale
copiilor. In consecinta, drepturile vor fi incetate si se va efectua transferul electronic
al dosarului, urmat de transmiterea documentatiei privind plata la agentia
mentionata, prin posta militara.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt actele necesare pentru suspendarea
alocatiei de stat in Romania?
Reprezentantul legal solicita in scris suspendarea platii alocatiei de stat in Romania,
anexand copii dupa cartea de identitate si certificatele de nastere ale copiilor.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt cauzele pentru încetarea dreptului?
alocatia de stat pentru copii inceteaza in situatia in care nu mai sunt indeplinite
conditiile de acordare a acestuia respectiv copilul a decedat, tanarul nu mai urmeaza
cursurile liceale sau profesionale, copilul cetatenilor straini sau apatrizi nu mai
locuieste in Romania.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
care sunt actele necesare pentru depunerea
dosarului de alocatie pentru copii?
Alocatia de stat pentru copii se acorda tuturor copiilor, fara discriminare, inclusiv
copiilor cetatenilor straini si persoanelor fara cetatenie rezidenti in Romania, daca
locuiesc cu parintii, pana la varsta de 18 ani precum si tinerilor peste 18 ani, care
urmeaza cursuri de invatamant liceal sau profesional, pana la terminarea acestora.
Tinerii care repeta anul scolar nu beneficiaza de alocatie de stat, cu exceptia celor
care repeta din motive medicale, dovedite cu certificat medical. Dreptul se acorda in
baza cererii reprezentantului legal, insotita de copia cartii de identitate, certificat de
nastere copil, precum si documente din care rezulta situatia juridica a copilului fata
de reprezentantul legal si de orice alte justificative: livret de familie, hotarare
judecatoreasca de incredintare a copilului, in caz de divort/ in vederea adoptiei, de
incuviintare adoptie, hotararea comisiei pentru protectia copilului pentru masura de
protectie speciala / dispozitia directorului directiei generale de asistenta sociala,
hotarare judecatoreasca de instituire a tutelei, dispozitia autoritatii tutelare, act de
deces al unuia dintre parinti, alte documente.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de adresa?Cerere scrisa insotita de copia actului de identitate.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt documentele necesare pentru
reordonantari la dosare deja in plata?
Reprezentantul legal solicita in scris plata alocatiei de stat, anexand copii dupa cartea
de identitate si certificatele de nastere ale copiilor.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reprezentant legal?
Cerere scrisa prin care reprezentantul legal solicita modificarea reprezentantului
legal, insotita de copii carti de identitate parinti si copie certificat de nastere copil.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de modalitate de plata?
Cerere scrisa de solicitare a schimbarii modalitatii de plata insotita de copia actului
de identitate si extras de cont(daca este cazul) deschis pe numele reprezentantului
legal sau tanarului, dupa caz.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de nume?Cerere scrisa insotita de copia cartii de identitate (hotarare de divort).
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt motivele pentru care se constituie debite
?
Neindeplinirea obligatiei privind comunicarea scris despre orice modificare
intervenita de natura sa determine incetarea, suspendarea, modificarea drepturilor
de alocatie de stat pentru copii, incasarea simultana a alocatiei de stat pentru copii in
2 state membre ale U.E.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Care sunt pașii de urmat pentru transferul
electronic al CNP-ului în alt județ ?
In cazul schimbarii adresei de domiciliu sau de resedinta in aria de competenta a altei
agentii teritoriale, reprezentantul legal sau, dupa caz, tanarul va comunica in scris
agentiei teritoriale care a efectuat plata, pana la momentul intervenirii schimbarii, in
termen de 15 zile de la aparitia acesteia. Acesta trebuie sa depuna o cerere scrisa de
solicitare a transferului dosarului in alt judet, insotita de copia actului de identitate
in care este mentionata adresa din alt judet si copii ale certificatelor de nastere ale
copiilor. In consecinta, drepturile vor fi incetate si se va efectua transferul electronic
al dosarului, urmat de transmiterea documentatiei privind plata la agentia
mentionata, prin posta militara.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Ce trebuie sa contina dosarul de alocatie de stat
pentru copiii nascuti in strainatate ?
1.Cerere pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii semnata de catre
reprezentantul legal al copilului; 2.Documente justificative:copia certificatului de
nastere al copilului (transcris daca este cazul)si al actului de identitate al
reprezentantului legal, documentele din care sa rezulte situatia juridica a copilului
fata de reprezentantul legal si documente justificative, care sa ateste faptul ca
minorul a benficiat/nu a beneficiat in spatiul UE de prestatii sociale. Daca se doreste
efectuarea platii beneficiului social intr-un cont bancar se ataseaza un extras de cont
al reprezentantului legal. Plata dreptului la beneficii familiale în România, se va
acorda în funcţie de situaţia în care se găsesc membrii familiei şi ţinând cont de
regulile de prioritate prevăzute de Regulamentul European CE nr. 883/2004.
Legea 61/1993 HG
nr.577/2008
Regulamentul
European CE nr.
883/2004 privind
coordonarea
sistemelor de
securitate sociala si
Regulamentul CE nr.
987/2009 de stabilire
a procedurii de
punere in aplicare a
Regulamentul
European CE nr.
883/2004.
3alocatia de
stat pentru
copii
Cum pot intra in posesia deciziilor emise de AJPIS?Deciziile de acordare/suspendare/modificare/incetare se transmit prin posta la
adresa de domiciliu a titularului sau se pot ridica de la sediul institutiei.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Cum trebuie procedat pentru a solicita virarea in
cont a drepturilor de beneficii de asistenta sociala?
Reprezentantul legal trebuie sa depuna o cerere scrisa prin care solicita acest lucru,
insotita de copia actului de identitate si extras de cont, cont deschis pe numele lui.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Nu am mai primit alocatia si doresc sa stiu ce
trebuie sa fac pentru a putea primi banii din urma?
Se depune o cerere insotita de copia actului de identitate si de documente
justificative, dupa caz.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
3alocatia de
stat pentru
copii
Unde se depun actele necesare acordarii unui
beneficiu de asistenta sociala ?
Dosarul sau depune la primaria de domiciliu sau secretariatul institutiei de
invatamant, in situatia tinerilor care au implinit 18 ani si urmeaza o forma de
invatamant.
H.G. nr. 577/2008
Legii nr. 61/1993,
4alocatie de
plasament Am primit bani mai putini ca luna trecuta, de ce?
Alocatia de plasament este in suma fixa.Diferenta de cuantum poate fi generata de
existenta sau nu a unui certificat de handicap pentru copil; stabilirea unui debit din
care se retine 33%din alocatia in plata; revocarea unei masuri de plasament pentru un
copil acolo unde sunt mai multi copii in plata.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Cand primesc dreptul dupa ce am depus deja
dosarul la Primarie ?
Dreptul se primeste imediat ce actele sunt depuse de DGASPC la sediul AJPIS. Se
primeste de obicei in urmatoarea luna celei in care a fost emisa
Dispozitia/Hotararea/Sentinta/Certificat grefa
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament Care este modalitatea de restituire a unui debit?
Modalitate de restituire a unui debit este prin retinerea esalonata din drepturi (daca
mai este in plata)1/3 sau achitarea prin casierie ori contul institutiei a debitului in
termen de 180 zile de la comunicare.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Care este motivul incetarii unui beneficiu de
asistenta sociala ?
Motivele incetarii aloc de plasament sunt:copilul a implinit18 ani si nu frecventeaza
scoala;tanarul a implinit26 ani;a decedat copilul saureprezentantul legal al acestuia;a
incetat masura de plasament.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Care este motivul suspendarii unui beneficiu de
asistenta sociala ?
Motivele suspendarii aloc de plasament sunt:pentru tinerii de peste 18 ani nu s-a
prezentat adev de elev la 6 luni;tanarul a implinit 18 ani nu are de la DGASPC Hot .de
mentinere;3 luni consecutive nu s-au incasat drepturile.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Care este procedura de transfer al unui dosar de
beneficii de asisitenta sociala ?
Transferul unui dosar de plasament are legatura cu stabilirea domiciliului in alt judet
a reprezentantului legal .Transferul se face la cerere si cuprinde o copie a dosarului
existent dupa care s au achitat drepturile.
4alocatie de
plasament
Care sunt cauzele pentru care poate fi
incetata/suspendata plata ?
Cauzele suspendarii platii alocatiei de plasament sunt:tanarul a implinit 18 ani si a
prezentat adev de elev; tanarul de 18 ani nu a prezentat adev de elev la 6
luni;tanarul de 18 ani nu are mentinere de masura emisa de DGASPC ; sunt3 mandate
neachitate consecutiv.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Care sunt conditiile de acordare a alocatiei de
plasament si care sunt actele necesare ?
Actele necesare acordarii dreptului de alocatie de plasament :cerere tip;copia actului
de identitate al beneficiarului;copia certificatului de nastere al copilului ori actul de
identitate al acestuia;copia Dispozitiei/Hotararii/sentintei/Certificatul de grefa;in
cazul in care nu a fost eliberat certificatul de nastere al copilului ,ceererea va fi
insotita de actul constatator al nasterii sau extrasul de nastere;in cazul copilului cu
dizabilitati,cererea vi fi insotita de copia certificatului de handicap;pentru tinerii care
au implinit varsta de 18 ani,cererea va fi insotita de copia dovezii continuarii studiilor
la o forma de invatamant de zi.
4alocatie de
plasament
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de adresa,
Actele necesare pentru modificare de adresa sunt ;cerere si copie dupa actul de
identitate cu noua adresa/resedinta.
4alocatie de
plasament
Care sunt documentele necesare pentru plata
drept restant?
Documentele pentru reordonantari sunt:cerere ;copie B.I reprezentant legal ;copie
certif nastere beneficiar ori copie C.I
4alocatie de
plasament
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reprezentant legal,
Documentele necesare pentru modificare reprezentant legal sunt: copie
Sent/Hotarare/Dispozitie cu noul reprezentant legal; copie C.I reprez.legal;copie
certif nastere ori B.I beneficiar
4alocatie de
plasament
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de modalitate de plata
Documente necesare modificare modalitate plata:cerereR.L;copie C.I reprezentant
legal;copie extras de cont (unde e cazul)
4alocatie de
plasament
Care sunt pașii de urmat pentru transferul
electronic al CNP-ului în alt județ ?
Pasii pentru un transfer electroic in alt judet sunt :persoana beneficiara adreseaza o
cerere de transfer la AJPIS ul unde este in plata si anexeaza o copie a B.I. cu noua
adresa. In urma cererii efectuam transferul electronic catre judetul unde are noul
domiciliu.
4alocatie de
plasament
Cum se poate schimba reprezentantul legal a
beneficiiior...?
Reprezentantul legal se poate schimba (fac exceptie asistentii maternali) printr-o
cerere la care anexam copia C.I .
4alocatie de
plasament
Se poate acorda alocatie de plasament si dupa
varsta de 18 ani si la ce perioada se reinnoieste
adeverinta de elev/student pentru continuarea
plasamentului?
Alocatia de plasament se acorda si dupa varsta de 18 ani ,numai in cazul
plasamentului (fiind exclusa tutela),daca tanarul urmeaza o forma de invatamant la
zi,fara a depasi insa varsta de 26 ani.Pentru continuarea platii se are in vedere
adeverinta tanarului si mentinerea masurii data de DGASPC. Adeverinta de elev se
reinnoieste odata la 6 luni.Continuarea platii se efectueaza in baza adev depuse
odata la 6 luni din care sa rezulte ca tanarul urmeaza o forma de invatamant la zi.
Ordinul nr 1733/2015
4alocatie de
plasament
Unde se depun actele necesare acordarii unui
beneficiu de asisitenta sociala ?
In cazul alocatiei de plasament, actele in vederea acordarii dreptului se depun la
sediul AJPIS pana la data de 5 a lunii urmatoare celei in care a fost emisa
Disp/Hotararea/Sentinta/Certificatul de grefa.
Ordinul nr 1733/2015
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Am primit bani mai putini ca luna trecuta, de ce?
Ati primit bani mai putini ca luna trecuta, deoarece din cauza absentelor scolare
cuantumul poate fi diminuat intre 20%-50% sau din cauza constituirii unui debit in
urma unei modificari privind veniturile si a numarului de copii din familie care
indeplinesc conditiile prevazute de lege.
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Am primit o decizie de debit si nu stiu ce
reprezinta. Ce trebuie sa fac?
Va adresati institutiei care a emis decizia de debit. Aceasta contine motivul
constituirii debitului, perioada pentru care a fost constituita si suma datorata.Decizia
poate fi contestata conform Legii nr.554/2004 in cazul in care nu sunteti multumit
sau se poate adresa conform indicatiilor din decizie.
Lg 554/2004 OUG
44/2016
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cand primesc dreptul dupa ce am depus deja
dosarul la Primarie ?
Stabilirea dreptului la alocaţie se face prin dispoziţie a primarului. Plata drepturilor
pentru alocaţie se asigură de către Agenţiile pentru Plăți și Inspecție Socială judeţene,
începând cu luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, prin decizie a
directorului executiv al agenției judetene.
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cand se face prima plata ? Prima plată se face în luna următoare prezentării documentelor la sediul agențiilor
teritoriale, de către primăriile de domiciliu. Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este data platii beneficiilor de asistenta
sociala? Plata beneficiilor de asistență socială se efectuează în perioada 8-27 a fiecărei lunii.
Conform deciziei de
emisa de dir ex al
AJPIS
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este modalitatea de restituire a unui debit?
Modalitatea de restituire a unui debit: prin transfer bancar, virare cont, plata casierie
sau retinere din drepturi curente ori, cu acordul beneficiarului, din alte beneficii de
asistenta sociala.
OUG 44/2016 si Legea
277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este motivul incetarii unui beneficiu de
asistenta sociala ?
Incetarea unui beneficiu de asistenta sociala se face in cazul in care nu mai sunt
indeplinite conditiile de eligibilitate care au stat la baza acordarii beneficiului social:
domiciliul sau resedinta in Romania; declaratia pe propria raspundere ca nu au
solicitat alocatia de la alte primarii; familie formata din sot, sotie, copii , persoana
singura cu copii aflati in intretinerea acestora; cuantumul depaseste 530 lei/membru
familie; copilul nu mai frecventeaza fara intrerupere cursurile unei forme de
invatamant; nu inregistreaza absente nemotivate in cursul unui semenstru care sa
conduca la scaderea sub 8 a notei la purtare.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este motivul pentru care nu mai primesc
drepturile de beneficii de asistenta sociala?
Motivele pentru care nu se mai primesc drepturile de beneficii de asistenta sociala
pot fi: agentia teritoriala constata ca dreptul la alocatie a fost stabilit pe baza unor
date eronate privind componenta familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul
acordarii au intervenit modificari ale acestora; pe o perioada de 3 luni consecutive se
inregistreaza mandate postale returnate; in urma controlului efectuat de inspectorii
sociali sau de reprezentanti ai Curtii de Conturi a Romaniei; in cazul in care titularul
refuza sa furnizeze informatii necesare pentru intocmirea anchetei sociale. Motivele
mentionate conduc la suspendarea/incatarea beneficiului social.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este motivul suspendarii unui beneficiu de
asistenta sociala ?
Motivele suspendarii sunt: pe perioada plasamentului sau plasamentului în regim de
urgenţă într-un serviciu de tip rezidenţial; agenţia teritorială constată că dreptul la
alocaţie a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori
veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora; pe
o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru
titularul alocaţiei;în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de
reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la
componenţa familiei sau a veniturilor beneficiarilor; in cazul în care titularul refuză să
furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că
familia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a alocaţiei şi, în baza unui
referat motivat, se emite dispoziţia primarului de încetare a acordării dreptului
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care este procedura de transfer al unui dosar de
beneficii de asisitenta sociala ?
In situatia schimbarii domiciliului in alt judet, beneficiarul solicita incetarea prestatiei
primariei in a carei raza teritoriala au domiciliat ori au avut resedinta conform noului
act de identitate; primaria emite dispozitia de incetare a prestatiei; beneficiarul se
adreseaza agentiei teritoriale in vederea transferului electronic in alt judet conform
actului de identitate; formuleaza o noua cerere insotita de documentele prevazute
de actul normativ si de dispozitia de incetare pe care le depune la primaria de
domiciliu actual.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt conditiile de acordare a beneficiului
social?
Conditiile de acordare a beneficiului social sunt urmatoarele: beneficiază de alocaţie
familiile ai căror membri sunt cetăţeni români care au domiciliul sau reşedinţa în
România, precum şi cetăţeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, după
caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române;beneficiază de alocaţie şi
persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, pe baza declaraţiei pe propria
răspundere că nu au solicitat alocaţia de la alte primării. Familia formată din soț,
soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună (familie), formată
din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună
cu aceasta (familie monoparentală). Prin persoană singură se înțelege persoana care
se află în una dintre următoarele situații: este necăsătorită; este văduvă; este
divorțată; are soțul/soția declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre
judecătorească; are soțul/soția arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de
30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea
copiilor; nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile de mai sus;a
fost numită tutore sau i s-au încredințat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulți
copii și se află în una dintre situațiile următoare: necăsătorită, văduvă, divorţată. Sunt
considerați ca făcând parte din familie şi copiii încredințați în vederea adopției, cei
aflați în plasament la o persoană sau familie ori pentru care s-a instituit tutela,
potrivit legii. Familia care are in intretinere copii de varsta scolara care frecventeaza
fara intrerupere cursurile unei forme de invatamant organizate potrivit legii si nu
inregistreaza absente nemotivate in cursul unui semestru care sa conduca la
scaderea sub 8 a notei la purtare.
legea nr.277/2010, HG
nr.38/2011, Ordin
nr.1474/2011
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt conditiile de dobandire a drepturilor la
beneficii sociale si care sunt actele necesare pentru
depunerea dosarelor?
Conditiile de dobandire a drepturilor de beneficii sociale se face doar in cazul in care
beneficiarul solicita acordarea acestora.Actele necesare pentru depunerea dosarelor
sunt:actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei;documentul de
identitate, pașaport sau, după caz, permis de ședere temporară, permis de ședere
permanentă, cartea de rezidență, cartea de rezidență permanentă, eliberate de
autoritățile române competente, aflate în termenul de valabilitate, în cazul
cetățenilor străini sau apatriziLivretul de familie ;certificatele de naştere ale copiilor
sub 14 ani;certificatul de căsătorie / Hotărâre de divorţ / Acte de deces;Hotărâre de
încuviinţare a adopţiei /încredinţare /plasament familial;Hotărâre de stabilire a
pensiei alimentare pentru copii minori, actualizată anual;Actul din care să rezulte
calitatea de tutore sau curator ,Adeverinţă de elev sau student;Talon orice tip de
pensie,Talon de şomaj;Talon de orice tip de indemnizaţie;Adeverință de venit
eliberată de Administraţia Financiară pentru persoanele peste 18 ani;Contractul de
locuinţă /Schiţa casei /Fişa de calcul a chiriei;Certificat de invaliditate / persoană cu
handicap;Carte de muncă;Acte de studii.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt conditiile in care actele administrative
emise de institute pot fi contestate ?
Actele administrative emise de institutie pot fi contestate in conditiile Legii
contenciosului administrativ nr.554/2004 ,cu modificarile si completarile ulterioare a
deciziilor de acordare/modificare/suspendare/incetare/ constituire debite.
Legea 544/2004
privind contencios
administrativ
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reordonantari la dosare deja in plata
Documentele necesare pentru modificari de reordonantari la dosare deja in plata
sunt:cerere solicitare scrisa la agentiile teritoriale, document identitate titular, iar in
cazul a 3 mandate neachitate , agentia teritoriala solicita primariei de domiciliu
ancheta sociala in care sa se precizeze motivul neachitarii si daca in perioada
respectiva familia indeplinea conditiile.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reprezentant legal,
Documentele necesare pentru modificari de reprezentant legal sunt
urmatoarele:acordul titularului de alocatie , ancheta sociala, documentul de
identitate,dispozitia primarului emisa conform documentelor mentionate anterior.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de modalitate de plata
Documentele necesare pentru modificari de modalitate de plata sunt:solicitare scrisa
a titularului de prestatie privind noua modalitate de plata (virarea prestatiei in cont
la banca/mandat postal ), insotita de actul de identitate/extras de cont, dupa caz.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt motivele pentru care se constituie debite
?
Motivul pentru care se constituie debite este cazul in care intervin modificari cu
privire la componenta familiei si/sau la veniturile realizate de membrii acestuia,
titularul avand obligatia sa comunice in termen de 15 zile in scris primarului
modificarile intervenite.Un alt motiv il costituie controlul efectuat de catre inspectia
sociala sau al Curtii de Conturi, prin care s-au constatat date eronate cu privire la
componenta familiei sau a veniturilor beneficiarilor.
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Care sunt pașii de urmat pentru transferul
electronic al CNP-ului în alt județ ?
Procedura de transfer al unui beneficiu de asistenta sociala este:beneficiarul solicita
incetarea prestatiei , primariilor in a carei raza teritoriala au domiciliat ori au avut
resedinta familia, conform noului act de identitate; primaria emite dispozitia de
incetare a prestatiei;beneficiarul se adreseaza agentiei teritoriale in vederea
transferului electronic in alt judet conform actului de identitate.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Ce bunuri deținute în proprietate, închiriere,
comodat sau altă formă de deținere sunt acceptate
la stabilirea dreptului pentru a beneficia de
alocatia pentru sustinerae familiei ?
Lista bunurilor care sunt acceptate pentru acordarea dreptului de beneficii sociale
sunt:Bunuri imobile : cladirea de domiciliu, teren de imprejmuire a locuintei si curtea
aferenta care nu depasesc 1000 mp in zana urbana si 2000 mp in zona rurala; bunuri
mobile:un autoturim cu o vechime mai mica de 10 ani; depozite bancare cu o valoare
mai mica de 3000 lei, cu exceptia dobanzii;
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Ce trebuie sa fac ca sa ma transfer in alt judet
pentru ca mi-am schimbat domiciliul?
Procedura de transfer al unui beneficiu de asistenta sociala este:beneficiarul solicita
incetarea prestatiei , primariilor in a carei raza teritoriala au domiciliat ori au avut
resedinta familia, conform noului act de identitate; primaria emite dispozitia de
incetare a prestatiei;beneficiarul se adreseaza agentiei teritoriale in vederea
transferului electronic in alt judet conform actului de identitate.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cum este condiționată alocația de susținere a
familiei de frecventarea cursurilor? În ce condiții
are loc diminuarea / suspendarea alocației de
susținere având la baza absențele înregistrate?
Alocatia de sustinere a familiei este conditionata ca elevii sa frecventeze cursurile
scolare de zi.În cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui
semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul
absenţelor, după cum urmează:cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un
număr cuprins între 10 şi 19 absenţe;cu câte 50% pentru fiecare copil care
înregistrează un număr de 20 de absenţe.In cazul in care unul dintre copii repetă anul
şcolar din alte motive decât cele medicale ori absenţele înregistrate şi nemotivate
depăşesc numărul de 20/semestru, acesta este luat în calcul la stabilirea venitului
mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numărul de copii ai familiei avut în
vedere la acordarea dreptului, iar alocaţia se va acorda corespunzător numărului de
copii din familie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Legea nr.277/2010
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cum pot intra in posesia deciziilor emise de AJPIS?
Decizia directorului agenţiei teritoriale, precum şi dispoziţia primarului se comunică
titularului în termen de 5 zile de la emitere sau titularii pot face o solicitare scrisa la
agentiile teritoriale.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cum pot modifica modalitatea de plata din mandat
in cont/din cont in mandat?
Documentele necesare pentru modificari de modalitate de plata sunt:solicitare scrisa
a titularului de prestatie privind noua modalitate de plata (virarea prestatiei in cont
la banca/mandat postal ), insotita de actul de identitate/extras de cont, dupa caz.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Cum se stabilește cuantumul beneficiului de
asistență socială?
Cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de
referinţă, denumit în continuare ISR (500lei); in functie de venitul net mediu lunar pe
membru de familie si de numarul de copiii; in conditiile in care copiii frecventeaza
fara intrerupere cursurile unei forme de invatamant organizate potrivit legii si nu au
implinit varsta de 18 ani.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
De ce a fost emisa decizie de debit, de ce se fac
retineri lunare sau de ce sunt poprite sume din
beneficiile sociale?
Decizia de debit si retinerile lunare sau popririle din beneficiile sociale opereaza in
situatia in care s-au constatat modificări cu privire la componenţa familiei şi/sau a
veniturilor realizate de membrii acesteia, ce nu au fost comunicate in termen legal ,
respectiv 15 zile. Retinerile lunare reprezinta un procent din alocatie prin care sunt
recuperate sumele incasate necuvenit.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Nu am mai primit prestatia. Vreau sa stiu de ce si
ce trebuie sa fac pentru a putea primi banii din
urma?
Motivele pentru care nu ati primit prestatia sunt cele care conduc la suspendarea
platii sunt:pe perioada plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă într-un
serviciu de tip rezidenţial; agenţia teritorială constată că dreptul la alocaţie a fost
stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate
sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora; pe o perioadă de 3
luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul
alocaţiei;în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanţi ai
Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la componenţa
familiei sau a veniturilor beneficiarilor;in cazul în care titularul refuză să furnizeze
informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale , se consideră că familia
acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a alocaţiei şi, în baza unui referat
motivat, se emite dispoziţia primarului de încetare a acordării dreptului. Titularul
verifica plata prestatiei la agentia teritoriala,in cazul in care s-au constat mandate
neridicate, se solicita reordonantarea platii, la care se ataseaza documente
doveditoare.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Unde se depun actele necesare acordarii unui
beneficiu de asisitenta sociala ?Actele se depun la primaria in raza careia domiciliaza beneficiarul.
5
alocatie
pentru
sustinerea
familiei
Va rog sa-mi spuneti ce acte am nevoie pt
depunerea dosarului ?
Actele necesare pentru depunerea dosarelor sunt:actele de identitate ale
solicitantului şi ale membrilor familiei;documentul de identitate, pașaport sau, după
caz, permis de ședere temporară, permis de ședere permanentă, cartea de rezidență,
cartea de rezidență permanentă, eliberate de autoritățile române competente, aflate
în termenul de valabilitate, în cazul cetățenilor străini sau apatriziLivretul de familie
;certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani;certificatul de căsătorie / Hotărâre de
divorţ / Acte de deces;Hotărâre de încuviinţare a adopţiei /încredinţare /plasament
familial;Hotărâre de stabilire a pensiei alimentare pentru copii minori, actualizată
anual;Actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator ,Adeverinţă de elev sau
student;Talon orice tip de pensie,Talon de şomaj;Talon de orice tip de
indemnizaţie;Adeverință de venit eliberată de Administraţia Financiară pentru
persoanele peste 18 ani;Contractul de locuinţă /Schiţa casei /Fişa de calcul a
chiriei;Certificat de invaliditate / persoană cu handicap;Carte de muncă;Acte de
studii.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Am beneficiat de ICC si mi-am reluat activitatea. Ce
trebuie sa fac pentru a beneficia de stimulentul de
inserție?
Pentru a beneficia de stimulentul de inserţie, trebuie să vă reluaţi activitatea cu cel
puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Am primit bani mai putini ca luna trecuta, de ce?
Unul dintre motive poate fi faptul ca sotul putea primi indemnizatie dar nu a
formulat cerere si atunci indemnizatia a fost suspendata cu 1 luna inainte de a implini
copilul varsta de 2 ani
Art 11 anil 1 lit a si b
din OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Am primit deciziile nu stiu ce sa fac cu ele si nici nu
inteleg ce scrie in ele!
Decizia reprezinta un document oficial care va dovededeste calitatea incepand de la
o anumita data.( Va poate folosi la spital si ulterior pentru a dovedi inceputul sau
sfarsitul perioadei de indemnizatie, care este vechime in munca). In cazul in care nu
stiti sa o interpretati va puteti adresa birourilor de relatii cu publicul din cadrul
oricarei Agentii de Plati si Inspectie Sociala.
Art. 14 alin 3,4 si 5 din
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Am primit o decizie de debit si nu stiu ce
reprezinta. Ce trebuie sa fac?
In decizia de debit la art. 2 se regaseste perioada si suma pe care ati incasat-o
necuvenit . La art. 3 se regaseste motivul pentru care a fost constituit debitul . La art.
4 sunt precizarile referitoare la modul de plata
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este data platii beneficiilor de asistenta
sociala?
Data platii dreptului indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor este in perioada
08-27 ale fiecarei luni.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este modalitatea de restituire a unui debit?Debitele se pot restitui direct la casieria agentiei plătitoare, sau se pot face reţineri
lunare din prestaţiile existente.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este motivul incetarii plăţii indemnizaţiei
pentru creşterea copilului?
Dreptul la indemnizatie inceteaza cand copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de
3 ani, în cazul copilului cu handicap sau a avut loc decesul copilului.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este motivul suspendarii unui beneficiu de
asistenta sociala ?
Beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;beneficiarul este îndepărtat,
conform legii, de la exercitarea tutelei;beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;beneficiarul nu mai
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de
plasament;beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;copilul este abandonat ori este
internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;beneficiarul a decedat;în
situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.
12;beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de
2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;se constată că timp de 3 luni
consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este perioada de timp pentru eliberarea unei
adeverinte?Se elibereaza în termenul stabilit de fiecare agenţie în parte .
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care este procedura de transfer al unui dosar de
beneficii de asisitenta sociala ?
Dupa primirea cererilor de la registratura se scot din arhiva dosarele. Se inceteaza
prestatia dupa care emite decizia. Se face o copie a dosarului conform cu originalul
care se transmite judetului unde beneficiarul are noul domiciliu si se transfera
electronic dosarul in SAFIR.
HG 52 / 2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt actele necesare pentru indemnizatia de
acomodare?
Concediul de acomodare se acordă pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care se
anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de
încredinţare în vederea adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la
adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-
teritorială a fost protejat copilul, precum şi dovada intrării efective în concediu sau a
suspendării activităţii, actele de identitate . Cererea se completează potrivit
modelului care se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Legea 57/2016 pentru
modificarea si
completarea Legii nr.
273/2004 privind
procedura adopţiei,
precum şi a altor acte
normative, HG nr.
579/2016
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt cauzele pentru care poate fi suspendata
plata ?
Beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;beneficiarul este îndepărtat,
conform legii, de la exercitarea tutelei;beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;beneficiarul nu mai
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de
plasament;beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;copilul este abandonat ori este
internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;beneficiarul a decedat;în
situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.
12;beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de
2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;se constată că timp de 3 luni
consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt cauzele pentru încetarea dreptului?Dreptul la indemnizatie inceteaza cand copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de
3 ani, în cazul copilului cu handicap sau a avut loc decesul copilului.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt cauzele pentru suspendarea dreptului?
Beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;beneficiarul este îndepărtat,
conform legii, de la exercitarea tutelei;beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;beneficiarul nu mai
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de
plasament;beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;copilul este abandonat ori este
internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;beneficiarul a decedat;în
situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.
12;beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de
2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;se constată că timp de 3 luni
consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt conditiile de acordare a indemnizaţiei
pentru creşterea copilului?
Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de
cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi
independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi
agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru
creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu
handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.Drepturile de indemnizatie crestere
copil se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii: a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;b) are, conform legii,
domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; c) locuieşte în România împreună cu
copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea
acestuia/acestora. Prevederile anterioare se corelează în mod corespunzător în cazul
persoanelor îndreptăţite cărora li se aplică prevederile Regulamentului (CE) nr.
883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt conditiile de acordare a indemnizatiei
pentru cresterea copilului?
Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de
cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi
independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi
agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru
creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu
handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.Drepturile de indemnizatie crestere
copil se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii: a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;b) are, conform legii,
domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; c) locuieşte în România împreună cu
copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea
acestuia/acestora. Prevederile anterioare se corelează în mod corespunzător în cazul
persoanelor îndreptăţite cărora li se aplică prevederile Regulamentului (CE) nr.
883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt conditiile de dobandire a drepturilor la
beneficii sociale si care sunt actele necesare pentru
depunerea dosarelor?
Drepturile reprezentând indemnizaţiile se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod
obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a
certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor pentru care se solicită
dreptul ori livretul de familie şi, după caz, de actele doveditoare care să ateste
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.4-7 din art 6 din HG 52/2011. Actele se
depun în copie ce va fi confruntată cu originalul la depunerea acestora.
HG 52 / 2011
Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.
111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt conditiile de eligibilitate pentru
acordarea beneficiilor sociale?
Persoanele îndreptăţite beneficiază de indemnizatie crestere copil prevăzuta de
ordonanţa de urgenţă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- sunt cetăţeni români sau, după caz, străini ori apatrizi;
- au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii;
- locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se
ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
- În situaţia în care părinţii copilului nu sunt căsătoriţi, dar copilul a fost recunoscut,
îndeplinirea condiţiilor se demonstrează pe baza anchetei sociale efectuate de
autoritatea tutelară.
HG 52 / 2011
Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.
111/2010
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt conditiile in care actele administrative
emise de institute pot fi contestate ?
In cazul in care beneficiarul contesta cuantumul indemnizatiei sau data de acordare a
acesteia.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru
modificarea statutului maritalCertificat casatorie, hotarare de divort, certificat deces.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de adresa,Noul act de identitate sau viza flotant.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru
reordonantari la dosare deja in plata
Pentru a solicita reordonantarea sumelor neincasate se prezinta beneficiarul la sediul
AJPIS cu cerere, copie act identitate, acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter
personal si solicita suma neincasata.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reprezentant legal,
In cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a
beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară , părintele supravieţuitor are dreptul
să beneficieze, la cerere, de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă,
după cum urmează:
a) de drepturile părintelui decedat, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă îndeplineşte
condiţiile de acordare.
La cerere se anexeaza certificatul de deces al beneficiarului de ICC si documente care
atesta faptul ca a indeplinit sau nu conditiile de acordare a indemnizatiei (adeverinta
primarie PATRINVEM , adeverinta ANAF ca nu a realizat venituri sau adeverinta tip cu
veniturile realizate).
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de modalitate de plata
Pentru a solicita schimbare modalitate plata se prezinta beneficiarul la sediul AJPIS cu
cerere, copie act identitate, acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
si extras de cont daca doreste virare in cont bancar.
HG 52 din 19 ianuarie
2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de nume,Cartea de identitate, certificat casatorie, hotarare de divort.
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt motivele de sistare a platilor ?
a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu
handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
c) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
d) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
e) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea
încredinţării copilului spre adopţie;
f) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea
menţinerii măsurii de plasament;
g) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
h) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau
privată;
i) beneficiarul a decedat;
j) în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12;
k) beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta
de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
l) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale
returnate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt motivele neachitării banilor pe luna
anterioară pentru familia beneficiară de ASF, VMG,
ICC , plasament?
A fost retinuta suma pentru recuperare debit si reordonantata diferenta care se
cuvine.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt motivele pentru care se constituie debite
?
AJPIS a fost anuntata cu intarziere de catre beneficiar, primarie sau angajator de
faptul ca a fost activitatea, încasare plăţi necuvenite
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Care sunt pașii de urmat pentru transferul
electronic al CNP-ului în alt județ ?
in baza cererii solicitantului de transfer insotita de copie act identitate, acord de
prelucrare a datelor cu caracter personal se efectueaza transferul electronic al CNP-
ului in alt judet. Aceasta situatie este valabila in situatia in care solicitantul nu are
prestatii active.
Prodecura transfer
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Ce documente se depun la dosarul de indemnizatie
crestere copil/stimulent de insertie in cazul
activitatilor independente?
Dovada privind veniturile realizate în anii fiscali anteriori celui în care s-a născut după
dovada privind venitul calculat în vederea plăţii anticipate a eliberată de autorităţile
în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din
activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;dovada eliberată de organele
competente, în cazul persoanelor care realizează venituri profesionale
neimpozabile;dovada eliberată de organele competente, în cazul asociaţilor unici,
privind veniturile realizate de aceştia; actul de infiintare al societatii, rezolutia de la
ONRC de suspendare a activitatii sau declaratia 070 inregistrata la ANAF in cazul
profesiilor liberale.
Hotararea 52 din 19
ianuarie 2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Ce drepturi au persoanele care nasc inainte de
implinirea varstei de 2 ani respectiv 3 ani in cazul
copilului incadrat in grad de handicap?
Pe perioada suprapunerii , cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu suma
rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului
social de referinţă, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea(1250 lei).
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Ce formalități trebuie îndeplinite pentru intrarea în
concediul pentru creșterea copilului de către
celălalt părinte, pentru cel puțin o lună, conform
art. 11 din OUG nr.111/2010?
In situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de
acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este
alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul
care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul
acesteia.
Celalalt parinte isi depune cerere la primaria de domiciliu insotita de toate
documentele prevazute de OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia
lunară pentru creşterea copiilor, cu modicicarile si completarile ulterioare
Art 11 alin 1 din
Hotararea 52 din 19
ianuarie 2011
pentru aprobarea
Normelor
metodologice de
aplicare a prevederilor
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Ce trebuie sa contina dosarele depuse in vederea
acordarii indemnizatiei pentru cresterea copilului ?
Drepturile reprezentând indemnizaţiile se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod
obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a
certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor pentru care se solicită
dreptul ori livretul de familie şi, după caz, de actele doveditoare care să ateste
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.4-7 din art 6 din HG 52/2011. Actele se
depun în copie ce va fi confruntată cu originalul la depunerea acestora.
HG 52 din 19 ianuarie
2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Ce trebuie sa fac ca sa ma transfer in alt judet
pentru ca mi-am schimbat domiciliul?
Trebuie sa depunţi o cerere însoţită de copia actului dvs. de identitate, şi copia
certificatului de naştere al copilului
HG 52 din 19 ianuarie
2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum pot intra in posesia deciziilor emise de AJPIS? Deciziite sunt trimise prin posta, sau le puteţi solicita la sediul agenţiei.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum pot obtine o adeverinta ca am incasat
indemnizatia ? Mi-am reluat activitatea si sunt în
concediu medical, am nevoie de aceasta pentru
dovedirea calitatii de asigurat.
Adeverinta se obtine de la sediul AJPIS unde beneficiarul se prezinta personal cu actul
de identitate in vederea depunerii unei cereri si ridicarii adeverintei .
Procedura
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum se calculeaza indemnizatia pentru cresterea
copilului sau stimulentul de insertie daca s-a oprit
luna celuilalt parinte?
Pentru fracţiunile de lună, cuantumul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă
de urgenţă se stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din
luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum se calculează perioada celor 12 luni în ultimii
2 ani anteriori datei nașterii copilului în vederea
acordării dreptului la concediu și indemnizație
pentru creșterea copilului.
Cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în
ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al
indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui
coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar
cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum se poate schimba reprezentantul legal a
beneficiiior...?
Pentru ICC in cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile
pentru a beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară , părintele supravieţuitor
are dreptul să beneficieze, la cerere, de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă
de urgenţă, după cum urmează:
a) de drepturile părintelui decedat, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă îndeplineşte
condiţiile de acordare.
La cerere se anexeaza certificatul de deces al beneficiarului de ICC si documente care
atesta faptul ca a indeplinit sau nu conditiile de acordare a indemnizatiei (adeverinta
primarie PATRINVEM , adeverinta ANAF ca nu a realizat venituri sau adeverinta tip cu
veniturile realizate). Dupa ce mama minora a implinit
varsta de 18 ani poate solicita prin cerere insotita de actul de identitate schimbarea
RL la ICC de pe numele unuia dintre parinti pe numele ei.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Cum se realizeaza transferul dosarelor privind
beneficiile sociale sau al persoanelor dintr-un
dosar de beneficii sociale in alt judet sau din alt
judet ?
Dupa primirea cererilor de la registratura se scot din arhiva dosarele. Se inceteaza
prestatia dupa care emite decizia. Se face o copie a dosarului conform cu originalul
care se transmite judetului unde beneficiarul are noul domiciliu si se transfera
electronic dosarul in SAFIR.
Art 31 din HG 52 din
19 ianuarie 2011
pentru aprobarea
Normelor
metodologice de
aplicare a prevederilor
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
De cea fost suspcndata plata drepturilor de
beneficii sociale
Indemnizatia crestere copil poate fi suspendata cu ziua urmatoare din urmatoarele
motive:
a) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea
încredinţării copilului spre adopţie;
d) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea
menţinerii măsurii de plasament;
e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau
privată;
g) beneficiarul a decedat;
h în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12;
i) beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de
2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
j) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale
returnate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor, cu
modicicarile si
completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
De unde provine debitul? Pana cand pot achita
debitul ?
Sumele reprezentând drepturile încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii
acestora, în condiţiile legii, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei
teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie. Sumele se achită de
către debitor, în termen de 180 de zile de la data comunicării deciziei.
În situaţia în care, pe perioada concediului pentru creşterea copilului, prevăzut la
art. 2 alin. (1), au fost realizate venituri peste nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c)
din OUG 111/2010, recuperarea sumelor încasate necuvenit se realizează prin
calculul diferenţei dintre cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului
încasate şi nivelul lunar al stimulentului de inserţie la care ar fi avut dreptul. Debitul
se constituie numai pentru lunile în care s-a desfăşurat o activitate.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Este obligatoriu ca celălalt părinte să solicite o lună
ICC?
In situaţia în care celalalt parinte nu solicită dreptul la concediul care îi revine,
celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Pot beneficia de indemnizația
pentru creșterea copilului persoanele care
realizează
venituri supuse impozitului pe venit în baza unui
contract de muncă cu timp parțial
Pot beneficia de indemnizația
pentru creșterea copilului persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii
copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor,
supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri
supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de
până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Pot beneficia de indemnizația pentru creșterea
copilului persoanele care au achitat timp de 12 luni
în ultimele 24 de luni anterior nașterii copilului
contribuții de asigurări sociale.
Nu pot beneficia de indemnizația
pentru creșterea copilului decat persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei
naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate
salariilor, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare
venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în
vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Se pot obține venituri pe perioada acordării
concediului și indemnizației pentru creșterea
copilului
Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care
persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) primeşte diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a
contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea
copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în
perioada de concediu;
b) primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de
nivelul acestora;
c)in decursul unui an calendaristic se pot realiza venituri supuse impozitului, prin
desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel nu
depăşeşte de trei ori cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit respectv 6250 lei.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Unde se depun actele necesare acordarii unui
beneficiu de asisitenta sociala ?
Cererile insotite de documente se depun la primaria de domiciliu pe raza careia
domiciliaza sau are resedinta solicitantul.
OUG nr. 111/2010
privind concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor u modicicarile
si completarile
ulterioare
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Unde se depune solicitarea și unde se pot afla
informații privind transferul dreptului la beneficii
sociale din si in alte judete?
in baza cererii solicitantului de transfer insotita de copie act identitate, acord de
prelucrare a datelor cu caracter personal se efectueaza transferul electronic al CNP-
ului in alt judet. Aceasta situatie este valabila in situatia in care solicitantul nu are
prestatii active.In cazul in care are prestatii active acestea se inceteaza.Se face copie
conform cu originalul dupa documentele din dosar si se transfera cu adresa de
inaintare catre judetul unde are noul domiciliu.
HG 52 din 19 ianuarie
2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
6
ICC
indemnizata
pentru
crestere
copilului
Va rog sa-mi spuneti ce acte am nevoie pt
depunerea dosarului ?
Drepturile reprezentând indemnizaţiile se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod
obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a
certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor pentru care se solicită
dreptul ori livretul de familie şi, după caz, de actele doveditoare care să ateste
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.4-7 din art 6 din HG 52/2011. Actele se
depun în copie ce va fi confruntată cu originalul la depunerea acestora.
HG 52 din 19 ianuarie
2011
Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind
concediul şi
indemnizaţia lunară
pentru creşterea
copiilor
stimulent de
insertieAm primit bani mai putini ca luna trecuta, de ce?
Unul dintre motivele pentru care ați primit o sumă cu titlu de stimulent de inserție
mai mică, decât în luna anterioară, poate fi faptul că s-a reținut 1/3 dintr-un debit cu
titlu de S.I.
Un alt motiv poate fi datorită faptului că stimulentul de inserție se plătește în funcţie
de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi
se acordă.
OUG nr.44/2014;
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Am primit deciziile nu stiu ce sa fac cu ele si nici nu
inteleg ce scrie in ele!
Decizia privind aprobarea/suspendarea/încetarea dreptului la stimulentul de inserție
se comunică spre informare, persoanei beneficiare.
Decizia de debit se comunică spre înștiințare și pentru a se efectua plata debitului. În
situația în care sunteți nemulțumit/ă aveți dreptul de a formula contestație împotriva
deciziei de debit, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la AJPIS.
H.G. nr.52/2011 OUG
nr.111/2010
stimulent de
insertie
Am primit o decizie de debit si nu stiu ce
reprezinta. Ce trebuie sa fac?
Decizia de debit se comunică spre înștiințare și pentru a se efectua plata debitului. În
situația în care sunteți nemulțumit/ă aveți dreptul de a formula contestație împotriva
deciziei de debit, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la AJPIS. Plata
debitului se efectuează potrivit informațiilor din conținutul deciziei, în termen de
maxim 180 de zile de la data comunicării, fără a se adăuga dobânzi și penalități de
întârziere, în contul bancar indicat de AJPIS în decizie.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Când trebuie să se reia activitatea pentru a
beneficia de stimulent de inserție?
Pentru ca o persoană să poată beneficia de dreptul la stimulentul de inserție până la
data când copilul împlinește vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului încadrat
în grad de handicap, este necesar să își reia activitatea cu cel puțin 60 de zile înainte
de data când copilul împlinește vârsta de 2 ani/respectiv 3 ani în cazul copilului
încadrat în grad de handicap. (sau trei luni inainte de implinirea de catre copil a
varstei de 2 ani respectin 3 ani in cazul copilului cu handicap)
OUG nr.111/2010
H.G. nr.52/2011.
stimulent de
insertie
Care este motivul pentru care nu mai primesc
drepturile de beneficii de asistenta sociala?
Care este motivul pentru care nu mai primesc
dreptului la stimulentul de inserție?
Motivul pentru care nu se mai plătește dreptul la stimulentul de inserție poate fi:
- copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu
excepţia situaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2), respectiv a situației în care persoana își
reia activitatea cu cel puțin 60 de zile înainte de data când copilul împlinește vârsta
de 3 ani/4 ani în cazul copilului cu handicap;
- beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi nici nu se află în
concediul pentru creşterea copilului;
- copilul a împlinit vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap;
- a avut loc decesul copilului.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Care este perioada de timp pentru eliberarea unei
adeverinte?
Adeverințele privind dreptul la stimulent de inserție se eliberează de AJPIS în aceeași
zi în care a fost înregistrată cererea persoanei solicitante.
stimulent de
insertie
Care sunt conditiile de dobandire a drepturilor la
beneficii sociale si care sunt actele necesare pentru
depunerea dosarelor?
Care sunt conditiile de dobandire a dreptului la
stimulentul de inserție si care sunt actele necesare
pentru depunerea dosarelor?
Condițiile de dobândire a dreptului la stimulentul de inserție sunt următoarele:
- în cele 12 luni anterioare datei nașterii copilului, din ultimii 2 ani, persoana
solicitantă să fi realizat venituri supuse impozitului din salarii și asimilate salariilor,
venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală,
venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, sau să se fi aflat în una dintre
situațiile enumerate la art.2, alin.(5) din OUG nr.111/2010;
- să realizeze venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile înainte de data când
copilul împlinește vârsta de 3 ani/4 ani în cazul copilului cu handicap, pentru a
beneficia de stimulentul de inserție până la data când copilul împlinește vârsta de 3
ani/4 ani în cazul copilului încadrat în grad de handicap;
Documentele necesare pentru depunerea dosarelor sunt următoarele:
- cererea- tip care se înregistrează la Primăria de domiciliu/reședință;
- adeverința privind veniturile nete realizate în cele 12 luni anterioare datei nașterii
copilului, din ultimii 2 ani;
- dovada că s-a aflat în una dintre situațiile asimilate prevăzute de art.2, alin.(5) din
OUG nr.111/2010;
- declarația privind existența dovezii stagiului de cotizare la dosarul de indemnizație
creștere copil, în situația persoanelor care au beneficiat inițial de ICC;
-copia actelor de identitate ale părinților, certificatelor de naștere ale copiilor,
certificatului de căsătorie;
- adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că realizează venituri supuse
impozitului/ adeverință eliberată de ANAF/ copia contractului individual de muncă/
declarația unică privind veniturile realizate în baza PFA.
- actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii
pentru care solicită dreptul, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), respectiv
pentru persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea
adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă şi
persoana care a fost numită tutore, respectiv:
1) hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
2) hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
3) hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia
OUG nr.111/2010;
H.G. nr.52/2011
stimulent de
insertie
Care sunt conditiile in care actele administrative
emise de institute pot fi contestate ?
Actele administrative emise de AJPIS pot fi contestate în condițiile art.7 din Legea
contenciosului administrativ nr.554/2004, în termen de 30 de zile de la data
comunicării către beneficiar.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Care sunt documentele necesare pentru
modificarea statutului marital?
Documentele necesare pentru modificarea statutului marital sunt următoarele:
- copia actului de identitate;
- copia certificatului de căsătorie;
- copie după sentința de divorț sau după documentul eliberat de notarul public care
atestă despărțirea soților și încredințarea copiilor minori;
HG nr.52/2011
stimulent de
insertieCare sunt motivele de sistare a platilor ?
Motivele de suspendare a plății stimulentului de inserție sunt următoarele:
- beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
- beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării
copilului spre adopţie;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii
măsurii de plasament;
- beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv
pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
- copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau
privată;
- beneficiarul a decedat;
- în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12;
- se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale
returnate.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Care sunt motivele neachitării banilor pe luna
anterioară pentru familia beneficiară de ASF, VMG,
ICC , plasament?
Se recomandă solicitarea de informații punctuale de la Biroul de relații cu publicul din
cadrul AJPIS.
Unul dintre motive poate fi existența unui mandat neachitat deoarece persoana
destinatară nu a fost găsită la adresa de domiciliu la data efectuării plății prin mandat
poștal.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Ce trebuie sa fac ca sa ma transfer in alt judet
pentru ca mi-am schimbat domiciliul?
Persoana beneficiară care și-a schimbat domiciliul/reședința depune o cerere la
agenţia teritorială plătitoare a dreptului pentru a transfera cererea şi actele
doveditoare care au stat la baza deschiderii dreptului, însoţite de situaţia privind data
până la care s-a efectuat plata drepturilor şi sumele restante, agenţiei teritoriale în a
cărei rază beneficiarul şi-a stabilit noul domiciliu ori, după caz, reşedinţa.
HG nr.52/2011
stimulent de
insertie
Cum se poate schimba reprezentantul legal a
beneficiiior...?
Cum se poate schimba reprezentantul legal în
cazul stimulentului de inserție?
Reprezentantul legal al copilului în cazul dreptului la stimulentul de inserție se poate
schimba numai în situația în care celălalt părinte solicită acordarea dreptului la
stimulentul de inserție și sunt îndeplinite condițiile de acordare.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Cum se procedează în cazul în care unul dintre
părinți se află în plata stimulentului de inserție și în
această perioadă
se naște cel de-al doilea copil? Se poate acorda
stimulentde inserție pentru primul copil și
concediu și indemnizație pentru cel de-al doilea?
În această situație, părintele poate opta fie pentru continuarea acordării
stimulentului până la împlinirea de către primul copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4
ani, în cazul copilului cu handicap, fie pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei
lunare pentru cel de-al doilea copil.
Pentru această perioadă, cele două drepturi nu se pot cumula şi nu se aplică
prevederile art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, respectiv majorarea
cuantumului indemnizației.
HG nr.52/2011
stimulent de
insertie
Cum trebuie procedat pentru a solicita virarea in
cont a drepturilor de beneficii de asistenta sociala?
Pentru a solicita virarea dreptului la stimulentul de inserție în cont bancar, persoana
va depune o cerere la AJPIS, la care va anexa copia actului de identitate și extrasul de
cont bancar eliberat pe numele titularului dreptului la stimulentul de inserție.
HG nr.52/2011
stimulent de
insertie
De ce a fost emisa decizie de debit, de ce se fac
retineri lunare sau de ce sunt poprite sume din
beneficiile sociale?
Decizia de debit la stimulentul de inserție poate fi emisă în următoarele situații:
- persoana beneficiară nu a realizat venituri supuse impozitului, în perioada acordării
stimulentului de inserție;
- s-a suprapus perioada în care unul dintre părinți a beneficiat de dreptul la
indemnizația pentru creșterea copilului și celălalt părinte de dreptul la stimulentul de
inserție;
Rețineri lunare la stimulentul de inserție se pot face în situația în care există un debit
la stimulentul de inserție sau la alte beneficii de asistență socială, cu acordul scris al
persoanei debitoare.
Sumele din beneficiile sociale pot fi poprite numai în baza unei adrese privind
înființarea popririi emise de ANAF/AJFP, când poprirea are ca obiect un debit cu
același titlu de beneficiu de asistență socială aflat în plată la AJPIS .
OUG nr.111/2010
OUG nr.44/2014
stimulent de
insertie
De ce a fost suspendata plata drepturilor de
beneficii sociale ?
De ce a fost suspendata plata dreptului la
stimulentul de inserție ?
Plata stimulentului de inserție poate fi suspendată în unul dintre următoarele cazuri:
-beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
- beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării
copilului spre adopţie;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii
măsurii de plasament;
- beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv
pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
- copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau
privată;
- beneficiarul a decedat;
- în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12;
- se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale
returnate.
- beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul
pentru creşterea copilului.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
De unde provine debitul? Pana cand pot achita
debitul ?
Debitul cu titlul de stimulent de inserție se constituie în situația în care persoana
beneficiară nu a realizat venituri supuse impozitului, în perioada acordării
stimulentului de inserție/
s-a suprapus perioada în care unul dintre părinți a beneficiat de dreptul la
indemnizația pentru creșterea copilului și celălalt părinte de dreptul la stimulentul de
inserție.
Potrivit informațiilor din decizie și a prevederilor legale, debitul se poate achita în
termen de 180 de zile de la data comunicării deciziei de debit fără a se plăti dobânzi/
penalități de întârziere.
OUG nr.111/2010
OUG nr.44/2014
stimulent de
insertie
O alta institutie mi-a solicitat o adeverinta cu ce
bani incasez de la dumneavoastra (primarie,
angajator, etc)! Ce trebuie sa fac?
AJPIS eliberează Fișa plății, document care cuprinde toate plățile efectuate lunar de
agenția teritorială.
Pentru a obține acest document este necesar să depuneți o cerere la sediul AJPIS.
stimulent de
insertie
Care este data platii beneficiilor de asistenta
sociala?
Care este data platii stimulentului de inserție?
Perioada în care se efectuează plata stimulentului de inserție este în intervalul 08-27
a fiecărei luni.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de adresa,
Documentele necesare pentru modificarea adresei persoanei beneficiare sunt :
- cererea scrisă depusă la AJPIS;
- copia actului de identitate al solicitantului.
stimulent de
insertie
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reordonantari la dosare deja in plata
Pentru solicitarea unor drepturi restante cu titlul de stimulent de inserție este
necesar ca persoana îndreptățită să depună la AJPIS Cluj o cerere în scris, la care se
anexează copia actului de identitate.
stimulent de
insertie
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de reprezentant legal?
Reprezentantul legal al copilului în cazul dreptului la stimulentul de inserție se poate
schimba numai în situația în care celălalt părinte solicită acordarea dreptului la
stimulentul de inserție și sunt îndeplinite condițiile de acordare.
OUG nr.111/2010
stimulent de
insertie
Care sunt documentele necesare pentru modificari
de nume?
Documentele necesare pentru modificarea numelui sunt următoarele:
- copia actului de identitate;
- copia certificatului de căsătorie;
- copie după sentința de divorț sau după documentul eliberat de notarul public care
atestă despărțirea soților și încredințarea copiilor minori;
HG nr.52/2011
stimulent de
insertie
Cum poate afla care este stadiul dosarului
personal?
Pentru a obține informații privind punerea în plată a stimulentului de inserție
persoana interesată se poate adresa AJPIS, prin e-mail, telefonic sau direct la sediul
instituției.
stimulent de
insertieCum pot intra in posesia deciziilor emise de AJPIS?
AJPIS comunică prin poștă deciziile emise privind acordarea drepturilor.
Persoana solicitantă are dreptul să solicite duplicat sau copie după deciziile emise de
AJPIS, în situațiile în care nu a intrat în posesia lor.
OUG nr.111/2010
Recommended