View
7
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3
Georgia din Asia Centrală în Europa de Sud-Est
Bianca Jinga Argument:
În memoria culturală a umanităţii Caucazul a rămas imprimat ca loc al
surghiunului lui Prometeu şi ca topos al violenţei umane, dacă avem în
vedere expediţia argonauţilor în căutarea lânii de aur. Există însă momente
în istorie când ficţiunea şi realitatea par a îşi deconspira statutul de vase
comunicante, evenimentele istorice confirmând prejudecăţile culturale.
Un astfel de moment se recomandă a fi acela al începutului anilor '90
când, după euforia iniţială prilejuită de colapsul URSS, zona Caucazului a
polarizat atenţia comunităţii internaţionale prin repetatele izbucniri de
violenţă între diferitele grupări etnice. Vechea Kolchidă - actuala Georgie-
nu a făcut excepţie, Oseţia de sud sau Abhazia având tristul privilegiu de a
deveni "cazuri" ale manifestării unor puternice conflicte aşa zis "inter-
enice".
Obiectivul central al lucrării de faţă este astfel identificarea şi analiza
elementelor de specificitate a conflictelor "inter-etnice" din Georgia
manifestate după 1990, în scopul conturării unor posibile modalităţi de
soluţionare a acestora. Vom decela aceste elemente prin încadrarea
conflictelor într-un posibil gen proxim: războailele succesiunii comuniste şi
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4
evidenţierea diferenţelor specifice: plasarea geostrategică a Georgiei,
importanţa sa economică şi politică pentru promovarea intereselor puterilor
înconjurătoare, mai mari sau mai mici.
Ne-am ales spre exemplificare conflictul din Abhazia datorită
complexităţii sale care legitimează stabilirea unei relaţii metonimie (pars pro
toto) cu celelalte conflicte tipologic înrudite. Ipoteza noastră este că, după
cum în mitologie Iason sau Medeea au fost actanţi într-un scenariu ţesut de
forţe ontologic superioare, Georgia a jucat la un moment dat rolul de teren al
încercării puterilor unor actori mai presus de controlul său: Rusia şi SUA,
Turcia sau Iran. În acestă paradigmă, eticheta de conflict "Inter-etnic" nu
face decât să oculteze adevărata natură a evenimentelor, deconspirându-se ca
fiind un artificiu lingvistic.
Pentru demonstrarea ipotezei de lucru vom folosi tehnici de analiză
specifice domeniului relaţiilor internaţionale în general, analizei de conflict
în special: analiza contextului politic al izbucnirii conflictului, identificarea
şi analiza importanţei geo-strategice şi economice a zonei în general,
Georgiei în particular, identificarea actorilor mai puternici cu interese în
zona investigată, şi a modalităţilor şi limitelor posibile în promovarea
acestora, analiza propriu-zisă a conflictului abhazo-georgian, precum şi
decelarea unor scenarii ale evoluţiei posibile a situaţiei din Georgia.
I.Caucazul şi modelul păpuşilor ruseşti
În concordanţǎ parcǎ cu modul de reflectare în oglinda culturalǎ a
umanitǎţii, zona Caucazului pare a împlini un destin al eternului sacrificiu în
numele unei prosperităţi ce va sǎ vinǎ. Fiind una dintre cele mai bogate
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
5
regiuni ale lumii în resurse de petrol şi gaze naturale, dar şi datoritǎ
poziţionării sale geostrategice în chiar centrul Eurasiei, regiunea a suscitat în
mod constant interesul puterilor mai apropiate sau nu. După prăbuşirea
Uniunii Sovietice, statele din Caucaz- mai ales cele din Caucazul de sud, s-
au văzut puse în faţa luării unor decizii fundamentale privind identitatea lor
naţionalǎ, definirea şi promovarea intereselor naţionale, precum şi
planificarea unor politici externe faţǎ de vecini sau de puterile exterioare, fie
cǎ acestea se numesc Rusia, Turcia, Iran sau Uniunea Europeană şi SUA.
După un debut timid şi lipsit de ecouri pe scena internaţionalǎ (în
1918), Georgia a reapărut spectaculos la rampǎ la începutul anilor 90
reafirmându-şi importanţa plasării sale geografice pentru promovarea
intereselor economice sau strategice ale puterilor mai mari sau mai mici, dar
mai ales reiterând o temǎ la modǎ şi de impact în perioada post Rǎzboi
Rece-aceea a conflictelor inter-etnice. Oseţia de sud, Abhazia, Samtske-
Javakheti sau Pankisi-Gorge au devenit astfel alibiuri pentru argumentarea
unei prejudecǎţi mai vechi conform cǎreia regiunea Caucazului nu este decât
un avatar asiatic al „butoiului de pulbere” al Europei- Balcanii. Dincolo de
certa conotaţie peiorativǎ, comparaţia evidenţiazǎ însǎ douǎ aspecte
importante: aşa numitele conflicte inter-etnice au survenit în ambele cazuri
ca urmare a procesului de destructurare a unei „uniuni”/”federaţii”,
înscriindu-se într-un pattern al secesiunilor succesive (URSS/ republici nou
independente/ grupǎri secesioniste în interiorul republicilor), şi faptul cǎ o
soluţie viabilǎ nu poate viza doar un stat, ci trebuie avut în vedere contextul
mai larg al regiunii în care acesta este plasat.
Unul dintre elementele de specificitate ale regiunii este dat de
caracterul reliefului, topologia montanǎ impunând şi o anumitǎ structurǎ
fragmentatǎ a societǎţii (vezi Anexa III). Graniţele între grupurile etnice sunt
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
6
în acest caz obiective, lanţurile muntoase izolând comunitǎţi şi potenţând
caracterul închis al acestora, orientarea cǎtre sine şi cǎtre prezervarea
valorilor tradiţionale. Relieful muntos îşi dezvǎluie în acest caz ambivalenţa
funcţionalǎ: reprezintǎ pe de o parte un spaţiu securizant, pe de altǎ parte,
înalţimile de peste 5600 m întreţin clivaje sociale şi bruiazǎ dialogul
intercultural.
La acesta se adaugǎ şi lipsa de experienţǎ în gestionarea unei astfel de
realitǎţi din partea noilor administraţii, Georgia spre exemplu experimentând
doar trei ani de independenţǎ în perioada interbelicǎ 1918- 1921.
Restructurarea în numele „auto-determinǎrii naţionale” este astfel o
provocare ce solicitǎ noul stat independent simultan pe douǎ nivele: acela al
relaţiei cu o entitate supra-naţionalǎ- fosta URSS, şi cel al relaţiilor cu
entitǎţile sub-naţionale- diferitele grupǎri etnice. Trebuie insǎ sǎ precizǎm cǎ
aceste nivele nu sunt impermeabile la comunicare, tocmai existenţa
punctelor de interferenţǎ generând turbulenţe. În acest pattern cel mai bine
ilustrat de modelul pǎpuşilor ruseşti, entitatea supra-naţionalǎ este cea care
la un moment dat şi pentru o numitǎ perioadǎ de timp, a impus regulile
jocului atât pentru entitatea statalǎ cât şi pentru cele sub-naţionale, asigurând
respectarea acestora, şi astfel un anumit mediu de securitate. Odatǎ dispǎrutǎ
însǎ, grupurile etnice din interiorul republicilor nou independente de obicei
caracterizate de o ascensiune a mişcǎrilor naţionaliste, au apelat din nou la
foştii protectori. Entitǎţile supra/sub- naţionale au avut în acest caz drept
temei al cooperǎrii necesitatea înfruntǎrii unui „duşman” comun, „duşman”
care la rândul sǎu a fost în mod logic nevoit a îşi cǎuta aliaţi în exterior. În
cazul Georgiei aceştia poartǎ numele de SUA, Turcia sau Germania, atunci
când nu se prezintǎ sub masca NATO sau UE.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
7
Analiza conflictelor „inter-etnice” din Georgia nu trebuie astfel redusǎ
la studiul relaţiilor bilaterale dintre georgieni şi oseţi/ abhazi sau armeni, ci
este necesarǎ luarea în considerare a celorlalţi participanţi (mai mult sau mai
puţin vizibili), în contextul mai amplu al intereselor economice sau
strategice aflate în joc. Se deconspirǎ astfel ca artificiu, ficţiune, o altǎ
„fǎcǎturǎ” a retoricii contemporane: „mitul rǎzboaielor inter-etnice”
caucaziene.
II. Naraţiuni legitimante
II.1. Mitul războaielor inter-etnice
Eticheta pe care un conflict armat o primeşte la un moment dat are
destul de puţin a face cu conflictul intrinsec, dovedindu-se de cele mai multe
ori a fi o problemǎ de dipotrii1. Astfel, ceea ce azi denumim „conflicte inter-
etnice” este foarte probabil sǎ fie evaluate de cǎtre istorici drept rǎzboaie ale
secesiunii comuniste, ale cǎror surse sǎ nu aibǎ de fapt foarte multe în
comun cu etnicitatea. Încercând sǎ elaboreze o „teorie generalǎ sistematicǎ”2
a conflictelor inter-etnice, Stuart Kaufman identificǎ patru explicaţii posibile
ale izbucnirii unor astfel de conflicte:
1. viziuni diferite asupra trecutului istoric ceea ce a determinat
apariţia unor rivalitǎţi puternice, a sentimentelor de urǎ secularǎ
cu puţine perspective de dispariţie pe termen scurt sau mediu;
1 Se vorbeşte astazi foarte rar spre exemplu de “insurgenţe”, deşi în anii 80 denumirea razboaielor civile în desfaşurare prin lume ca « insurgenţe armate » era un loc comun; 2 Kauffman, Stuart- Modern Hatreds: The symbolic Politics of Ethnic War, Ithaca, Cornell University Press, 2001, citat dupa King, Charles- The Myth of Ethnic Warfare, în Forreign Affairs, Noiembrie-Decembrie 2001;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
8
2. existenţa unor politicieni lipsiţi de scrupule şi care au de
beneficiat de pe urma rivalitǎţilor inter-etnice;
3. competiţie pentru dobândirea accesului şi a controlului asupra
resurselor;
4. apariţia „dilemei securitǎţii”; ne mai existând instituţii în
regiune care sǎ asigure respectarea legii şi a ordinii,
supravieţuirea a devenit o problemǎ de auto-întrajutorare. Dar
eforturile unui grup de a-şi creşte securitatea reduc în mod
automat securitatea rivalilor sǎi, instituind astfel o spiralǎ cǎtre
violenţǎ.
Totuşi, dupǎ cum remarcǎ însuşi Kaufman, fiecare din aceste
explicaţii luate separat sunt insuficiente; oamenii sunt foarte devotaţi ideii de
apartenenţă la un anumit grup etnic, însǎ foarte puţini din naţionaliştii
convinşi sunt pânǎ la urmǎ gata a merge pânǎ într-acolo încât sǎ îşi elimine
vecinii. Mai mult, leaderi ultra-naţionalişti existǎ în multe alte zone, fǎrǎ ca
aceasta sǎ determine o creştere a probabilitǎţii izbucnirii unui conflict inter-
etnic. Distribuirea inegalǎ a resurselor şi dilema securitǎţii pot motiva
ocurenţa vilolenţei însǎ nici acesta singure nu procurǎ „scânteia”
deflagraţiei. Ceea ce Kaufman identificǎ ca fiind fundamental este
resuscitarea unor mituri care construiesc în „celǎlalt” sursa rǎului în
societate. S-ar putea presupune astfel cǎ izbucnirile de violenţǎ din Georgia
se datoreazǎ în cea mai mare mǎsurǎ disputelor interne nǎscute din mituri şi
alte produse narative datorate vocaţiei fabulatorii a literaturii. Demersul este
însǎ descumpǎnitor; ura profundǎ din Abhazia are rǎdǎcinile foarte aproape
de contemporaneitate şi nu este legitimatǎ de o construcţie mitologicǎ, iar în
cazul oseţilor cel puţin (sau al armenilor din Samtsklhe- Javakheti), ar fi
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
9
nevoie de enorm de multǎ creativitate pentru a identifica naraţiuni coerente
ale opresiunii.
Se regǎsesc însǎ elemente ce pot fi integrate condiţiilor enunţate de
Kaufman: interese de naturǎ economicǎ aflate în competiţie, temeri legate de
securitate, politicieni cu porniri naţionaliste (cazul fostului preşedinte
georgian Gamsakhurdia). „Scânteia” ce a generat însǎ explozia de violenţǎ
nu a fost generatǎ de mitologia autohtonǎ, ci este un ingredient „de import”:
implicarea Rusiei.
Rezultatul este şi el grǎitor: separatiştii au o ţarǎ de facto, oficialii
corupţi din guvernele centrale beneficiazǎ de o rutǎ de tranzit pentru
comerţul ilicit, guvernele strǎine se bucurǎ de un climat de pace relativǎ,
organizaţiile internaţionale au multiple runde de negocieri, iar Rusia o
pârghie de control asupra Caucazului de sud, cu toate implicaţiile sale
economice şi strategice. Ironia cea mai mare este cǎ nici un element din
toate acestea nu are nimic de-a face cu etnicitatea. Razboaiele „inter-etnice”
din Georgia vor rǎmâne astfel cel mai probabil în istorie ca una dintre
naraţiunile legitimante ale violenţei periodei post-comuniste.
II.2. Trei mituri fundamentale: războinicul/şeful/victima
Dacǎ însǎ am rǎmâne pe terenul investigǎrii conexiunii dintre mituri şi
realitate, putem identifica o construcţie mitologicǎ relevantǎ pentru
înţelegerea conflictelor caucaziene, însǎ aceasta se plaseazǎ la nivelul
mentalului colectiv şi este de naturǎ a motiva un anumit tip de
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
10
comportament. Este vorba de miturile rǎzboinicului, al
conducǎtorului/”şefului” şi al victimei3.
Rǎzboinicul cǎlare pe cal este una dintre statuile cele mai des întâlnite
în Caucaz, iar folclorul georgian abundǎ în referiri la acest tip de erou al
luptelor. Aceastǎ imagine însǎ aduce cu sine o serie de idei arhetipale ce
structureazǎ o anumitǎ mentalitate: glorificarea acţiunii violente care, vǎzutǎ
ca o îndeletnicire nobilǎ, este perceputǎ ca normalǎ într-o societate asemenea
dezastrelor naturale sau a molimelor, glorificarea luptǎtorului care se expune
riscului de a fi ucis (unul dintre reproşurile aduse ruşilor, şi sursǎ de
resentimente, a fost acela cǎ au eludat codul „cavaleresc” al înfruntǎrii
atacând civilii din interiorul securizant al tancurilor ) şi transformarea unui
conflict într-un duel sau o bǎtalie (în teren sau la masa negocierilor)- din
care prin definiţie singura ieşire este obţinerea victoriei sau asumarea
înfrângerii, fǎrǎ terţe opţiuni cum ar fi o soluţie de compromis.
Arhetipul lederului puternic este dat de imaginea „ şefului”. Deciziile
majore privitoare la rǎzboi şi pace, relaţii cu exteriorul sunt de apanajul celui
care se aflǎ In vârful piramidei. Societatea civilǎ existǎ, are dreptul de a
discuta anumite probleme, poate emite obiecţii sau sugestii, însa decizia
finalǎ aparţine conducǎtorului. Exerciţiul democratic se reduce practic la
alegerea unui nou şef, modul în care acesta guverneazǎ pânǎ la noile alegeri
ţinând aproape exclusiv de conştiinţa celui în cauzǎ (aşa se explicǎ în parte şi
îndârjirea cu care Şevarnadze, preşedinte al Georgiei din 1995, şef al statului
în perioada 1992-1995, a eliminat practic posibilitatea apariţiei unui ipotetic
succesor la funcţia supremǎ în stat).
Datoritǎ densitǎţii mari de grupuri etnice în zona Caucazului, şi a
permanentelor relaţii de competiţie instaurate între acestea, ar fi poate 3 identificate de J. Galtung în Some Observations on the Caucasus.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
11
interesant un studiu de ceea ce Bruckner numea „victimologie comparatǎ”.
Dicursurile victimare sunt şi ele în competiţie în acest caz, fiecare grup
cerând atenţie specialǎ şi centrare asupra propriei traume. Comunicarea nu
se poate produce în aceste condiţii, dialogul luând cu uşurinţǎ forma unor
monologuri paralele. O idee nouǎ nu va fi astfel respinsǎ datoritǎ lipsei sale
de justeţe ci pur şi simplu datoritǎ faptului cǎ nu pune în mod necesar în
centrul dicuţiei interesele oponenţilor.
Toate aceste trei mituri modeleazǎ un teren mental propice acceptǎrii
unui „şef” care dispune de toate atributele puterii în mod discreţionar. Tot ce
trebuie sǎ facǎ un astfel de conducǎtor este sǎ promitǎ cǎ va avea în vedere
interesele grupului celui mai puternic, inclusiv pedepsirea opozanţilor,
reprezentând un exemplu strǎlucit de obţinere a sprijinului graţie politicii
clientelismului.
Pe principiul relaţiei de metonimie, sau al cioburilor de oglindǎ, partea
nu face decât sǎ redea caracteristicile întregului: algoritmul acesta care este
funcţional la nivelul grupului, este reprodus şi la nivelul statului, şi mai
departe, în relaţie cu puterile exterioare, invitând practic la includerea în
ecuaţia regionalǎ a unei puteri mai mari care sǎ joace rolul „şefului”. Acesta
poate astfel sǎ intervinǎ, sǎ pedepseascǎ sau sǎ recompenseze, sau în cele din
urmǎ sǎ fie înlocuitǎ de cǎtre ţara „client” cu o alta atunci când „protecţia”
oferitǎ devine prea greu de suportat (este cazul Rusiei, concuratǎ pentru rolul
de „protector” al Georgiei de cǎtre SUA şi aliaţii sǎi europeni).
III. Între ficţiune şi realitate
III.1. Cooperarea regională pe teme de securitate. NATO- o
alternativă viabilă?
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
12
Necesitatea de a îşi asigura protecţia unui „şef” mai mare, a unei mari
puteri, este probabil şi unul dintre cele mai mari obstacole în calea cooperǎrii
regionale pe teme de securitate. Dupǎ disoluţia URSS au apărut o serie de
încercări de asociaţii regionale în sudul Caucazului precum şi în Asia
Centralǎ ca alternative la integrarea în CSI. Totuşi, progrese reale nu s-au
înregistrat sau au fost limitate de fragilitatea instituţională a noilor
organizaţii, rivalităţii dintre state sau dintre leaderii lor şi lipsa de experienţă
în coordonarea eforturilor individuale şi colective. Drept rezultat, nu există
încă un forum comun viabil pentru rezolvarea provocărilor comune, inflaţia
de organizaţii sporind chiar ineficienţa acestora, ineficienţă potenţată şi de
obstrucţionsmul Rusiei care a acţionat în sensul sporirii rivalităţilor locale în
virtutea vechiului principiu divide et impera (exemplul cel mai elocvent
fiind acela al Kazakhstanului şi Uzbekistanului datorită potenţialului lor de
leaderi locali).
Cooperarea pe teme de securitate a fost de asemeni bruiată şi de
ambivalenţa atitudinilor statelor între ele însele şi în relaţie cu Rusia. Deşi
Azerbaijan, Uzbekistanul şi Georgia şi-au retras armatele din CSI, Rusia a
continuat să domine aranjamentele de securitate prin intermediul tratatelor
bilaterale cu state individuale. În acelaşi timp, multe dintre state au temerea
că, bazându- se doar pe Rusia şi-ar putea pune în pericol independenţa şi
suveranitatea. Cele mai promiţătoare, deşi încă fără prea multă substanţă,
sunt aranjamentele de securitate alternative instituite între Georgia, Ukraina,
Uzbekistan, Azerbaijan şi Moldova, cunoscute sub numele de GUUAM, şi
Batalionul Central-Asiatic de Menţinere a Păcii - CENTRASBAT. Ambele
organizaţii, totuşi, se bazează pe forţe exterioare pentru garantarea
securităţii, nici un stat fiind dispus a se bizui doar pe garanţiile de securitate
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
13
pe care i le pot oferi vecinii săi. În acest sens poate exista chiar şi o lipsă de
interes în a coopera în mod real, în virtutea convingerii că interesele de
securitate regionale pot fi cel mai bine apărate prin implicarea, dacă nu a
Moscovei, atunci a unor terţe state capabile şi doritoare de a lua parte la
proces. Nu în mod întâmplător, teama de o victorie a talibanilor în
Afganistan a încins spiritele leaderilor din regiune intensificând consultaţiile
privitoare la securitatea regiunii şi introducând noi variabile în ecuaţie, cum
ar fi spre exemplu NATO.
Dincolo de oportunitǎţile de cooperare deschise de Parteneriatul Pentru
Pace, anunţata decizie a Georgiei de solicita acceptarea sa ca membru
NATO a stârnit vii reacţii, nu doar la Moscova, cât şi în vest. Care ar fi
răspunsul NATO la provocările şi oportunităţile mediului de securitate
caspic? Ce tip de activităţi pe timp de pace poate întreprinde NATO pentru
modelarea unui mediu care să prevină apariţia unor ameninţări la adresa
vestului? Îşi poate asuma NATO un rol în activităţile de management al
crizelor şi de peacekeeping? Este cazul ca NATO să îşi asume angajamente
în regiune de tipul celor invocate în art. 5? Şi mai presus de toate este NATO
o alegere viabilǎ pentru Georgia? Pentru a răspunde acestor întrebări şi a
contura liniile directoare ale unei strategii generale a NATO pentru zonǎ,
trebuie însă avute în vedere câteva aspecte.
În primul rând, în ceea ce priveşte interesele vestului în zona Caspică ,
acestea pot fi cel mai bine protejate prin promovarea unor măsuri politice şi
economice care să asigure stabilitatea, economii de piaţa viabile şi societăţi
democratice. Statele Unite şi alte state membre NATO pot ajuta la reforma
armată ce la rândul ei asigură consolidarea reformelor democratice din
aceste state. Se poate realiza acest obiectiv prin sesiuni de traininguri şi
asistenţă.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
14
În al doilea rând, nu trebuie neglijate nici ameninţările interne la adresa
securităţii şi stabilităţii, date de conflicte datorate mozaicului de grupuri
inter-etnice ce populează zona, dar şi de intervenţia făţisă sau mai puţin
vizibilă a Rusiei (cum s-a întâmplat de exemplu în Georgia) în amplificarea
tensiunilor şi declanşarea violenţei.
În al treilea rând, cum Rusia este, şi va rămane în urmatoarea perioadă,
puterea cea mai influentă în regiune, trebuie menajate interesele sale de
securitate de-a lungul graniţelor acesteia.
De asemenea, dată find implicarea NATO în alte părţi ale lumii, unde are
de promovat şi apărat interese mai apropiate, nu trebuie date false speranţe
statelor din zonă, după cum ar trebui evitată şi crearea falsei impresii de
dezinteres faţă de problemele regiunii.
Majoritatea statelor din zona Caspică sunt interesate să stabilească şi să
extindă contactele militare cu NATO şi de asemeni să consolideze
participarea lor la programul Parteneriatului pentru Pace. În contrapartidă,
majoritatea membrilor europeni ai Alianţei sunt reţinţi în a-şi mări
participarea militară în spaţii aparţinând fostului imperiu sovietic (fapt
demonstrat şi de sprijinul simbolic pe care l-au acordat CENTRASBAT). Şi
mai suspicioşi cu privire la aceste acţiuni sunt ruşii înşişi care nu o dată au
acuzat NATO de încercarea de obţinere a controlului militar asupra regiunii,
după cum s-a întamplat spre exemplu după anunţul Secretarului Cohen din
martie 1998 cu privire la o cooperare mai strânsă a USAF (United States Air
Force) cu forţele georgiene, sau după decizia EUCOM (European
Command) de a oferi programe de asistenţă militară in Azerbaijan, Georgia,
Uzbekistan şi Kyrgystan.
O regiune caucazianǎ răvăşită de conflicte violente ar avea un impact
profund asupra peisajului geopolitic euroasiatic, şi în acest caz, pentru
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
15
restabilirea echilibrului şi soluţionarea eventualelor crize umanitare ar fi
necesară intervenţia unei puteri exterioare, iar întrebarea care se ridică
priveşte posibila implicare a NATO. Acesta ar interveni însă cel mai
probabil doar in urmatoarele cazuri:
• Atunci când independenţa şi integritatea teritorială a unui stat
important pentru NATO sunt ameninţate4
• Există posibilitatea afirmării unei puteri hegemonice în regiune care
să monopolizeze controlul asupra resurselor şi energiei. Deşi pe termen
scurt şi mediu este greu de imaginat emergenţa unei astfel de puteri, o
astfel de evoluţie, cu reverberaţii până în Golful Persic, nu trebuie
neglijată. Ascensiunea unui Iran expansionist spre exemplu care ar
sponsoriza regimuri favorabile la Baku şi Riyadh, ar putea periclita serios
interesele vestului în regiune, prin controlul unei părţi importante din
resursele globale de energie.
• Independenţa şi integritatea teritorială a unui stat membru NATO
sunt puse sub semnul întrebării, cea mai vizată în acest caz fiind
Turcia, graniţele sale fiind de altfel şi graniţe NATO. O reîncepere a
ostilităţilor între Armenia şi Azerbaijan sau un conflict iraniano- azer ar
putea reverbera în exterior determinând implicarea forţelor turce. De
asemeni, Turcia ar putea interveni în sprijinul Georgiei în eventualitatea
în care securitatea conductelor ce transportă petrol către porturile turceşti
sau Mediterana ar fi pusă sub semnul întrebării de un conflict în interiorul
Georgiei.
4 Este cazul Kazakhstanului, unul dintre cei mai mari producători de energie din zonă, care se confruntă cu prezenţa unei minorităţi ruse importante de-a lungul graniţei nordice. Deşi preşedintele Nazarbayev a menţinut manifestările naţionalismului kazakh şi rus la un nivel acceptabil, dispariţia acestuia de pe scena politică sau intensificarea politicii ruse de "protejare" a etnicilor rusi din "străinătatea apropiată" ar putea duce la tentative de secesiune sau chiar la ocuparea statului de către Rusia, situaţie ce ar putea necesita intervenţia
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
16
Pentru a însuma, deşi problema integrării în NATO a ţărilor din regiune
ţine mai mult de tărâmul ficţiunii decât de al realităţii, nu este lipsită de
temei imaginarea unor conflicte care ar atrage atenţia membrilor NATO
datorită implicaţiilor acestora în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea
Turciei sau a unor state cheie din regiunea caspică. În acest caz, cea mai
probabilă cale de acţiune a statelor vestice în regiune (dată fiind reţinerea
Rusiei de a avea trupe NATO aproape de graniţele sale) este sub umbrela
OSCE sau ONU, şi numai în condiţiile în care interesele statelor NATO sunt
serios ameninţate.
Dar faptul cǎ includerea ţǎrilor din Caucaz în NATO, şi mai ales a
Georgiei, nu se prefigureazǎ ca o alternativǎ realistǎ, nu înseamnǎ cǎ
importanţa strategicǎ a regiunii este neglijatǎ de puterile din vest sau din est.
Localizarea sa geograficǎ, în chiar inima Eurasiei conferǎ regiunii statutul de
verigǎ de legǎturǎ între cele douǎ continente, iar Georgiei pe acela de a
controla rutele de acces dintr-o parte în alta a Munţilor Caucaz, precum şi
ieşirea la Marea Neagrǎ. În plus, şi probabil mult mai important, regiunea
este de de o imensǎ importanţǎ geo-economicǎ deţinând importante resurse
de petrol şi gaze naturale.
III.2. Cooperarea în domeniul economic
Spre deosebire de Azerbaijan, spre exemplu, care deţine rezerve
importante de petrol şi de gaze naturale, cartea pe care Georgia o poate juca
este aceea de rutelor de transport a petrolului cǎtre vest, atu pe care un alt
vecin al sǎu din Caucazul de sud, Armenia, spre exemplu nu îl are.
Cea mai simplǎ şi ieftinǎ rutǎ ar fi prin Iran, însǎ implicarea
Teheranului in dezvoltarea zonei caspice, s-a lovit de rezistenţa vehementǎ a
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
17
Washingtonului. Moscova este promotoarea expansiunii rutelor curente de
transport- prin Rusia şi peste Marea Neagrǎ (sau în cazul gazelor naturale-
pe sub aceasta), iar Ankara, deşi coopereazǎ cu Moscova pentru dezvoltarea
conductelor submarine de transport a gazului natural, a afirmat o atitudine
fǎţiş contrarǎ planurilor ruse privitoare la transportul petrolului, susţinând
ideea construcţiei unei conducte Baku- Ceyhan prin Azerbaijan, Georgia şi
teritoriul propriu.
Deşi poate pǎrea mai puţin importantǎ problema transportului, riscul
de nu putea livra petrolul caspic pe piaţǎ a fost, şi încǎ este, perceput ca fiind
una din marile provocǎri lansate de regiune mediului de afaceri. Întârzierile
experimentate de Chevron în evacuarea petrolului din Tengiz prin Rusia
cǎtre Marea Neagrǎ reprezintǎ un exemplu grăitor. Punerea în exploatare a
unei conducte de la Tengiz la Novorosysk a rezolvat pentru moment o parte
a dificultǎţilor, compensând volumul mic al exportului realizat folosindu-se
ruta tradiţionalǎ : transportul rusesc pe calea feratǎ, cu barjele pe Marea
Caspicǎ pânǎ la Baku, apoi transport feroviar de-a lungul Georgiei pânǎ la
Batumi de unde este preluat de tancurile petroliere. Creşterea preconizatǎ a
volumului de petrol extras ar crea însǎ serioase probleme legate de tansport.
Astfel, ca urmare a experienţei Chevronului, AIOC (Azerbaijan
International Operational Company) a fǎcut din capacitatea de export cǎtre
Marea Neagrǎ o prioritate strategicǎ, sprijinind stabilirea de acorduri şi
tratate inter-guvernamentale privitoare la rutele de transport, în primul rând
cu Rusia, şi apoi cu Georgia. Acestea au permis transportul petrolului azer
cǎtre nord, prin Novorosysk, (suspendat la sfârşitul lui 1997, şi întrerupt
definitiv la jumǎtatea lui 1999 datoritǎ rǎzboiului din Cecenia) şi spre vest,
traversând Georgia, prin Supsa (linie devenitǎ operaţionalǎ din 1999).
Astfel, în ultimii trei ani compania Caspian Transco a transportat pe calea
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
18
feratǎ de la Baku la Batumi aproximativ 100000b/zi.(aceastǎ rutǎ de
transport se adaugǎ conductei Neka-prin Iran, rutei pe calea feratǎ de la
Makhachkala la Novorosysk, şi sistemului operaţional doar pe timp de varǎ-
Volga/Don).
Pentru sistemele de export caspice, competiţia de piaţǎ a rezultat în
cele din urmǎ în reducerea preţurilor de transport. Un bun exemplu este
oferit de modul în care petrolul turkmen a exploatat multiplele opţiuni de
export. Calea cǎtre pieţelele din vest este deschisǎ de traversarea Mǎrii
Caspice spre Baku, apoi pe calea feratǎ cu Caspian Transco pânǎ la Batumi.
În timpul verii exportul se deschide şi cǎtre nord, prin sistemul Volga/Don,
iar cǎtre sud, prin Neka, acesta ajunge la rafinǎriile din Teheran. Costurile
totale de transport suportate pentru petrolul turkmen graviteazǎ în jurul
urmǎtoarelor valori: prin Iran- $4.9/bl, prin sistemul Volga/Don -$5.9, iar de
la Baku la Batumi -$6.5/bl.
Negocierile purtate pentru conducta Bahu-Ceyhan privitoare la
tarifele estimative au avut însǎ, rezultate dramatice dacǎ le raportǎm la
valorile mai sus menţionate. Astfel, acstea graviteazǎ în principiu în jurul
sumei de $2.58/bl- pentru transportul terestru Baku-Ceyhan, iar dacǎ se ia în
considerare şi tranzitul prin Mediterana- 40 cenţi/bl, costul total de transport
al petrolului Baku ajunge la cel mult $2.98/bl- ceea ce reprezintǎ jumǎtate
din costurile actuale de transport. Mai mult decât atât, dacǎ se ia în
considerare faptul cǎ aceste calcule includ şi o dobândǎ pentru conducta
CAPEX şi cǎ, odatǎ lichidatǎ, ele vor scǎdea la $1.15/bl- pe uscat, $1.55/bl
în total, interesul pentru controlul acestei rute este mai mult decât justificat.
Dincolo de avantajul strict economic, aceastǎ rutǎ ar oferi şi un avantaj
politic important participanţilor, evitându-se atât implicarea Iranului, Rusiei,
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
19
cât şi a Armeniei, travesând Turcia- membrǎ NATO, precum şi Georgia şi
Azerbaijan- parteneri cheie ai Parteneriatului pentru Pace. (vezi Anexa IV)
La o analizǎ lucidǎ însǎ nu pot fi trecute cu vederea câteva aspecte
importante cum ar fi: costul construcţiei (pânǎ la $3.7 bilioane), obstacolele
geografice- terenul foarte aspru, şi instabilitatea politicǎ a regiunilor vizate,
ceea ce duce la ideea cǎ, odatǎ construite, conductele vor ridica probleme
serioase în ceea ce priveşte securizarea rutei. Aşa se explicǎ şi reticenţa
investitorilor posibili de a se implica, în ciuda reducerilor generoase oferite
de Turcia la taxe şi tarife şi a asigurǎrilor politice împotriva riscurilor oferite
de SUA (ca sǎ nu mai menţionǎm ajutorul financiar de $823,000 susţinut de
guvernul american), cea mai notabilǎ abţinere înregistrǎndu-se din partea
AIOC, consorţiumul responsabil de extracţia petrolului din câmpul petrolifer
azer. Astfel, dincolo de semnarea la Istanbul în noiembrie 1999 a acordurilor
politice ce definesc cadrul juridic al colaborǎrii internaţionale, ruta Baku-
Ceyhan rǎmâne încǎ doar un proiect promiţǎtor.
Aceeaşi incertitudine planeazǎ şi asupra aşa numitei conducte Trans-
Caspian, consideratǎ a fi cea mai promiţǎtoare rutǎ de export a gazului
turkmen. Un acord semnat anul trecut la Ashgabat prevede construcţia a
1200 km de conductǎ sub Marea Caspicǎ, prin Azerbaijan şi Georgia, la
Erzurum, Turcia, realizându-se un bypass din nou în ceea ce priveşte Iranul
şi Rusia. Costurile de construcţie sunt estimate la $2 bilioane, şi este
prevǎzutǎ o capacitate de pânǎ la 16 bilioane de metri cubi de gaz pe an. Mai
mult, însǎ, Turcia este deja implicatǎ în proiectul „Blue Stream” („Râul
Albastru”) ce prevede construcţia unei conducte de gaz prin Marea Neagrǎ,
ceea ce ridicǎ întrebarea dacǎ existǎ in mod real o cerere pe mǎsurǎ în Turcia
pentru ambele conducte.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
20
În ambele cazuri, problema conductelor are şi o puternicǎ coloraturǎ
politicǎ aducând în prim-plan suspiciuni mai vechi sau mai noi, fie cǎ ne
referim la potenţialele tendinţe neo-hegemonice ale Rusiei în concurenţǎ de
altfel cu cele americane, sau la inǎsprirea rivalitǎţilor regionale cum ar fi
Turkmenistan- Azerbaijan, Armenia- Turcia şi Azerbaijan, cu reverberaţii în
grupurile de lobby alcǎtuite din americani de origine greacǎ şi armeanǎ din
SUA care se opun oricǎror iniţiative ce ar putea întǎri poziţiile mai vechii lor
competitori, Turcia şi Azerbaijanul.
IV. Tentaţia hegemonicǎ
IV.1. Rusia
În Babelul postmodernist al analizei de politică externă, în care
multiplele perspective şi grile de interpretare ale realului sunt într-o acerbă
concurenţă, o voce cu autoritate proclamă necesitatea întoarcerii la
identificarea şi investigarea unor caracteristici structurale imuabile ale
comportamentului statelor. Henry Kissinger, pare a porni, asemeni unui
geolog5, de la premiza că ţările sunt din multe puncte de vedere asemeni
formaţiunilor geologice, nealterate de-a lungul secolelor de forţele geografiei
sau istoriei. Astfel, chiar dacă ariile de la suprafaţă se pot modifica din când
în cănd, precum guvernele, leaderii sau ideologiile, elementele esenţiale ce
conturează caracterul unei naţiuni sunt imuabile, sau dacă întregistrează
metamorfoze, acestea se produc în timp asemeni schimbării conturului unui
munte sau a cursului unui râu. Aceste caracteristici quasi-perene modelează
interesele unei ţări, reacţiile şi tradiţiile acesteia. 5 observatia ii apartine lui Friedman Thomas -How to Run the World in Seven Chapters in The Times, 17 iunie 2001;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
21
Despre Rusia Kissinger ţine să precizeze că "a fost întotdeauna
aparte"6, în sensul suferinţei provocate de o maladie specială :
"claustrofobia"7. "Timp de patru secole, Rusia a subordonat bunăstarea
propriei sale populaţii faţă de ameninţările şi atacurile neîncetate împotriva
tuturor vecinilor. În mintea ruşilor, veacurile de sacrificii s-au transmutat
într-o misiune, parţial în numele securităţii, parţial în slujba unei pretinse
moralităţi superioare ruseşti"8, ţine să puncteze Kissinger.
Plasându-ne în această paradigmă de gândire, evenimentele ultimului
deceniu, şi mai ales răspunsul Rusiei la acestea, nu fac decât să confirme
ipoteza încercării de instituire a unei noi perioade de hegemonie a Rusiei în
spaţiul ex-sovietic. După 1990, spre exemplu, liniile directoare ale politicii
externe ruse au urmat cu fidelitate principile trasate de "doctrina Elţîn"9 .
Acestea prevăd:
• O Rusie puternică ca cel mai bun garant al stabilităţii asupra întregului
teritoriu al fostei URSS;
• Rolul de peacemaker pe care Rusia este îndreptăţită să şi-l aroge;
• Întărirea CSI ca aspect cheie al politicii externe ruse, cu accent pe
promovarea intereselor economice;
• Dreptul de a acţiona dur şi ferm în promovarea intereselor legitime,
printre care şi protejarea ruşilor ce trăiesc în "străinătatea apropiată",
violarea drepturilor acestora nereprezentand doar o problemă internă a
ţării lor de rezidenţă, dar şi o problemă a statului rus;
• Afirmarea unei poziţii contrare integrării în NATO a statelor foste
membre ale URSS. 6 Kissinger, Henry- Are nevoie America de o politica externa?Catre diplomatia secoluluiXXI, Incitatus, Bucuresti, 2002, p. 56; 7 ibidem; 8 idem, p.57;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
22
Această directţe a fost întărită de un decret prezidenţial în Septembrie
1995 cu privire la politica Rusiei faţă de Comunitatea Statelor Independente
care a fost definită ca stabilind o sferă exclusivă de influenţă a Rusiei,
minimalizănd expansiunea prezenţei străine şi a influenţei sale pe teritoriul
CSI, prevenind sau izolând razboailele locale şi protejând etnicii ruşi. Pentru
a-şi promova interesele aceasta s-a folosit în principal de trei instrumente:
integrarea fostelor republici sovietice în CSI sub dominarea rusă, folosirea
mijloacelor militare, economice şi politice pentru a constrănge republicile
independente (mai ales statele caspice) să acţioneze conform intereselor
ruseşti, şi în cel de-al treilea rând, obţinerea recunoaşterii internaţionale
privind rolul de peacekeeper al Rusiei în spaţiul ex- sovietic.
Îngrijorarea faţă de tendiţele neo-imperialiste ale Rusiei a fost alimentată
însă şi de perfecta concordanţă între concepţia teoretică, mijloace şi acţiuni
practice întreprinse de aceasta, triadă ce pare a fundamenta o strategie pe
termen lung de restabilire a hegemoniei în spaţiul ex-sovietic. Dintre acţiuni
amintim:
• Elaborarea doctrinei militare10 ruse care pune accentul pe ameninţările
regionale şi conflicte locale, pe necesitatea imbunătăţirii mobilităţii
forţelor convenţionale ruse de a răspunde conflictelor apărute la vasta sa
periferie, precum şi pe imperativul protejării ruşilor din "vecinătatea
apropiată". Se argumentează şi necesitatea menţinerii trupelor ruseşti în
Asia Centrală şi Caucaz în scopul prevenirii proliferării
fundamentalismului islamic.
• Cererile repetate ale oficialilor ruşi la Naţiunile Unite pentru
recunoaşterea monopolului exclusiv al CSI asupra responsabilităţilor de
9 Afanasiev, Yuri- A New Russian Imperialism in Perspective, nr. 3, februarie- martie 1994; 10 cf. Armes, Keith- Russia's New Millitary Doctrine, in Perspective, nr. 2, decembrie 1993;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
23
peacekeeping la periferia sudică a Rusiei şi dreptul de a folosi forţa
pentru a apăra drepturile diasporei ruse, atitudine reflectată şi în
propunerea guvernului de la Moscova de a acorda dubla cetăţenie ruşilor
rezidenţi în Asia Centrală.
• Folosirea în mod frecvent a conflictelor locale drept pretext pentru a
instala forţe militare pentru ca ulterior să le folosească ca elemente de
presiune pentru obţinerea unor acorduri din partea statelor în principal
vizând dreptul de a expoata resursele naturale, participarea la proiecte
privind energia şi luarea unor decizii asupra rutelor conductelor de petrol
( este cazul Georgiei şi Azerbaijanului care în repetate rânduri s-au opus
tendinţelor integraţioniste ale Rusiei, cu consecinţe dureroase din punct
de vedere economic).
• Integrarea în CSI a fostelor republici sovietice, umbrită de lipsa de
resurse a Rusiei pentru a susţine un asemenea efort. Pradă forţelor
centrifuge, CSI nu a evoluat într-o organizaţie coerentă şi credibilă.
Astfel, deşi politica oficialǎ a Rusiei trateazǎ CSI ca un întreg, în practicǎ
existǎ diferenţe importante între nivelele de integrare ale statelor
membre, prevalând relaţiile bilaterale cu Rusia sub umbrela laxǎ a CSI.
Se poate spune cǎ arhitectura CSI este cel mai bine simbolizatǎ de o serie
de cercuri concentrice în care integrarea se produce inegal. Primul cerc ar
fi constituit de Rusia şi Belarus care în 1996 au semnat un acord de
asociere din punct de vedere economic şi politic, şi care, implementat în
totalitate are ca rezultat imediat abolirea Belarusului ca stat independent.
Un al doilea cerc al integrarii constǎ în Kazakhstan şi Republica Kyrgyzǎ
care au convenit asupra realizǎrii uniunii vamale, proceduri simplificate
de dobǎndire a cetǎţeniei pentru cetǎţenii rezidenţi în statele semnatare,
precum şi armonizarea legislativǎ şi a standardelor aplicate. Un al treilea
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
24
cerc integreazǎ Azerbaijanul, Armenia, Georgia, Tajikistanul şi
Uzbekistanul. Apartenenţa lor la CIS se întemeiazǎ mai ales pe raţiuni de
securitate colectivǎ, participând la summiturile CIS şi la întâlnirile inter-
ministeriale. În ultimul cerc ar gravita Ucraina, Moldova şi
Turkmenistanul, a cǎror apartenenţǎ însǎ este mai mult formalǎ, fiind
mult mai preocupate de protejarea independenţei lor economice şi
politice precum şi de orientarea cǎtre instituţiile vestice.
• Eforturi considerabile pentru menţinerea controlului asupra producerii şi
a transportului de energie. În ciuda acestora însă, a trebuit să accepte ca
resursele naturale ale Mării Moarte să fie divizate în sectoare naţionale,
deschiderea unei noi rute azere de export a petrolului şi semnarea unui
acord Kazakhstan- China, care dacă este implementat, va duce la
construirea unei conducte de petrol de-a lungul teritoriului chinez,
erodând astfel şi mai mult posibilităţile de control ale Rusiei asupra
petrolului caspic.
Cea mai ingrijoratoare însă rămâne intervenţia militară în spaţiul
"străinătaţii apropiate".
Cum de cele mai multe ori intr-o evaluare, justeţea unei aserţiuni este o
problemă de dioptrii, poate că ar fi utilă în judecarea actului intervenţionist
al Rusiei o grilă de interpretare oferită de un rus.
Într-un studiu de tipologia culturii, Iuri Lotman construia o teorie a
spaţiului interior /exterior spre a explica apetitul gnoseologic al individului
născut în "centru" care civilizează progresiv spaţiul exterior proiectând
asupra acestuia propriul său sistem de valori.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
25
Conform teoriei lui Lotman, omul se naşte (simbolic) întotdeauna în
centru unde ia act de sine şi de spaţiul înconjurător, cunoscut- spaţiul
interior. Mişcarea centrifugă este un act cultural, de luare în posesie a
spaţiului exterior, amorf, transformat în spaţiu interior prin proiectarea
asupra sa a unui sistem de reguli, a unei "urme" culturale (urma fiind unul
din acele concepte "balama" în terrmenii lui Derrida, conotând concomitent
prezenţa şi absenţa). Astfel, chiar dacă la un moment dat are loc o "mişcare"
a individului dinspre periferie spre centru, retragerea nu înseamnă neaparat
şi abandonare, spaţiul rămânând marcat cultural.
În plonjon direct dinspre cerul ideilor către terenul factologiei, al
analizei de politică externă, aceasta grilă de interpretare poate acţiona ca o
lentilă deformatoare, în sensul exacerbării unor caracteristici structurale ale
comportamentului actorului politic avut în vedere: Rusia.
Fiind un nou venit pe scena relaţiilor internaţionale, Rusia s-a impus
ca actor semnificativ în secolul al optsprezecelea. Dar dacă la începutul
acestuia încă avea războaie contra invadatorilor (suedezii în regiunea
actualei Ucraine), după cincizeci de ani armatele ruse se aflau la "porţile"
Berlinului, pentru ca după înfrângerea napoleoniană să ocupe Parisul. Un
secol mai târziu aceasta şi-a proclamat o zonă de influenţă specială în
Balcani, în temeiul susţinerii panslavismului şi a ortodoxismului împotriva
Imperiului Otoman, precum şi în Asia Centrală.
În termenii lui Lotman, mişcarea acestui actor a fost în mod constant
centrifugă (expansionismul rusesc fiind un leit motiv al politicii externe, în
ciuda întinderii Rusiei pe unsprezece fuse orare), şi a presupus de fiecare
dată marcarea, "culturalizarea" spaţiului luat în posesie, prin impunerea
propriului sistem de valori (de obicei cu braţul înarmat). "Containmentul"
este în acestă "lectură" a istoriei o modalitate firească de delimitare a
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
26
spaţiului exterior Rusiei, iar războiul ideologic o încercare dacă nu de
"ştergere", cel puţin de atenuare a unor "urme" exacerbate ale identităţii.
Mult mai interesantă este însă perspectiva contemporană, simpla
încadrare a problemei în grila lotmaniană dând naştere unei serii de
interogaţii: cum îşi defineşte Rusia azi identitatea şi în raport cu ce? Care
este spaţiul său interior, şi care este cel exterior? În ce măsură "urma" lăsată
în spaţiul ex-sovietic (fost interior) legitimează intervenţiile sale?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt cu atât mai importante cu căt de ele
depinde proiectarea unei viziuni despre ce înseamnă "securitate" (şi
ameninţări la adresa acesteia),a sinelui si alterităţii.
Chiar noţiunea lansată după dezmembrarea URSS-ului de "străinătate
apropiată" este grăitoare prin ambivalenţa semantică: conceptul umbrelă
acoperă spaţiile devenite exterioare dar care poartă încă înscrisă "urma"
apartenenţei la Uniune, republicile autoproclamate independente find
marcate economic, politic, militar de prezenţa Rusiei. Intervenţia în aceste
spaţii poate fi valorizată sau nu ca legitimă în măsura în care se delimitează
clar limita interior/ exterior.
În cazul Caucazului, Rusia a experimentat se pare aceeaşi dificultate
în a accepta faptul cǎ statele din regiune încearcǎ o emancipare de sub
controlul sǎu. În timpul preşedinţiei lui Elţân, spre exemplu , a încercat sǎ îşi
menţinǎ preeminenţa, dar cu resurse militare şi economice limitate, ceea ce a
avut de oferit regiunii ar fi fost pericolul unei instabilitǎţi mai accentuate în
cazul retragerii sale totale. Mai mult, dupǎ declanşarea „rǎzboiului contra
terorismului”, retorica oficialǎ a transformat campania cecenǎ într-o
necesitate, intervenţia Moscovei fiind prezentatǎ opiniei publice drept un act
justiţiar necesar.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
27
Reintensificarea rǎzboiului în Cecenia este însǎ o veste proastǎ pentru
Georgia, ale cǎrei relaţii cu Moscova s-au deteriorat continuu de la începerea
celei de-a doua campanii cecene în 1999 datoritǎ în mare mǎsurǎ refuzului
Georgiei de a asista Rusia în aceastǎ privinţǎ. Dimpotrivǎ, acesta a acceptat
mii de refugiaţi ceceni plasându-i în regiunea Pankisi-Gorge unde se aflǎ o
comunitate preexistentǎ de georgieni de origine cecenǎ.
În contrast, relaţiile Azerbaijanului cu Rusia s-au îmbunǎtǎţit în
ultimii ani, dupǎ o perioadǎ tensionatǎ determinatǎ de alegerea preşedintelui
azer Aliyev (fost membru KGB) de a orienta ţara sa cǎtre vest, şi nu spre
adâncirea relaţiilor cu Rusia. Odatǎ cu venirea lui Putin la presedinţia Rusiei
şi a stabilirii cooperǎrii pe teme economice şi de securitate, tensiunea
bilateralǎ s-a redus simţitor.
Aliatul cel mai important al Rusiei în zonǎ este însǎ Armenia, şi
aceasta din raţiuni pragmatice: existǎ douǎ state vecine cu un potenţial
militar superior (Turcia şi Azerbaijanul) care sunt ostile, şi faptul cǎ
Armenia a fost exclusǎ de facto din coridorul est-vest, cu consecinţe
dezastruase pentru aceasta în plan economic.
Dorinţa de independenţǎ a statelor din Caucaz şi sprijinirea fǎţişǎ a
acestora de cǎtre SUA a mai alimentat o temere a Rusiei- aceea a încercǎrii
subversive a SUA de a îi submina mai mult puterea în „strǎinǎtatea
apropiatǎ” prin eliminarea monopolului asupra economiei zonei şi astfel şi
asupra politicii acesteia.
IV.2. Iran
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
28
În trecut, Iranul şi Rusia au concurat pentru obţinerea controlului
asupra Mǎrii Caspice şi a Caucazului, orice alianţǎ între ele fiind de scurtǎ
duratǎ. Înainte de colapsul URSS, Marea Caspicǎ a fost divizatǎ între Iran şi
URSS, însǎ dupǎ colapsul acesteia, statele nou independente Azerbaijan,
Kazakhstan şi Turkmenistan au cerut redefinirea împǎrţirii acesteia. Iranul
vizezǎ în principal câmpurile petroliere ce intrǎ astfel sub jurisdicţia
Azerbaijanului, şi care constituie încǎ subiect de disputǎ. Mai mult, acesta a
pretins ca nici un acord privitor la împǎrţirea producţiei (PSA- production
shering agreements) cu companii petroliere strǎine sǎ nu fie considerat valid
pânǎ nu se gǎseşte o rezolvare (Azerbaijanul a semnat deja mai multe astfel
de acorduri, inclusiv cu Compania Naţionalǎ Iranianǎ a Petrolului),
susţinându-şi cererea într-un mod foarte convingǎtor: în iulie 2001, o vedetǎ
rapidǎ iranianǎ a împiedicat efectuarea unor activitǎţi de explorare de cǎtre o
navǎ azerǎ în disputata regiune Alov din Marea Caspicǎ. Aceastǎ atitudine
vǎdit ostilǎ a Iranului urmeazǎ unui refuz din partea azerilor de a stabili o
alianţǎ în temeiul împǎrtǎşirii aceleiaşi credinţe, cetǎţenii ambelor state fiind
musulmani şiiţi, şi aceleiaşi tradiţii culturale dacǎ luǎm în considerare cǎ în
Iran trǎiesc mai mulţi azeri (15-20 de milioane) decât în Azerbaijan însuşi (7
milioane). Moştenirea comunǎ însǎ a generat de aceastǎ datǎ mai multe
conflicte decât cooperare.
Şi dacǎ ar fi putut exista perspective de cooperare, acestea au fost
definitv compromise de alinierea fǎţişǎ a Iranului alǎturi de Armenia în
rǎzboiul pentru Nagorno-Karabakh, care nu a fǎcut decǎt sa urmeze linia
tradiţionalǎ de cooperare politicǎ şi militarǎ de aliere cu Siria, Grecia, şi
Rusia (alǎtui de Armenia) pentru a contrabalansa parteneriatul instituit între
Turcia, Georgia, Azerbaijan, Israel şi SUA. Coridorul nord-sud institit de
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
29
primii este astfel concurat de eforturile Turciei şi a aliaţilor sǎi de a dezvolta
un coridor viabil est-vest.
Totuşi, în analiza perspectivelor Iranului de a juca un rol important în
modelarea politicii statelor din Caucazul de sud, trebuie luate în considerare
câteva aspecte:
• Fǎrǎ a ignora interesul Iranului asupra rutelor de transport a
petrolului şi gazului natural, prioritǎţile politicii iraniene sunt
deocamdatǎ centrate pe reconstrucţia economicǎ internǎ, pe
salvgardarea revoluţiei iraniene împotriva ameninţǎrilor venite
din interior şi exterior şi pe redobândirea unui statut de putere
regionalǎ în Golful Persic; aceste obiective sunt de naturǎ a
consuma o parte din energia Teheranului în viitorul apropiat.
• Datoritǎ existenţei pe teritoriul Iranului a unei multitudini de
grupuri etnice, mai ales a importantei minoritǎţi azere,
integritatea teritorialǎ şi stabilitatea internǎ a Iranului ar putea fi
ameninţate. Întrucât Iranul singur nu ar putea face faţǎ unei
astfel de evoluţii, guvernul de la Teheran şi-a gǎsit un aliat în
Moscova. Aceastǎ dependenţǎ, combinatǎ cu nevoia Iranului de
a îşi procura arme convenţionale şi tehnologie nuclearǎ rusǎ,
procurǎ Iranului o motivaţie solidǎ pentru a îşi dori o relaţie de
cooperare cu Rusia. Este astfel puţin probabil ca acesta sǎ
întreprindǎ vreo acţiune în Caucaz sau Asia Centralǎ de naturǎ a
periclita relaţia ce Rusia.
• Din punct de vedere al performanţei economice, Iranul nu este
în mǎsura sǎ realizeze investiţii majore, iar evoluţia economiei
iraniene din ultimele douǎ decenii cu greu ar putea constitui un
model demn de urmat pentru statele din regiune. Mai mult,
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
30
produsele de export iraniene provin în majoritate din
agriculturǎ, industria prelucrǎrii lemnului şi industria uşoarǎ; în
aceste condiţii este mai probabil ca statele din Caucaz sǎ îi
devinǎ competitori pe piaţǎ decât parteneri.
• Cât timp va râmâne un stat patriarhal, izolat din punct de vedere
politic, este greu de imaginat cǎ va reuşi sǎ se erijeze el însuşi
în punct de atracţie pentru dezvoltarea semnificativǎ a unor rute
de transport a petrolului sau gazelor naturale.
Având toate acestea în vedere, este mai plauzibil sǎ presupunem cǎ
strategia Iranului vs. Statele din Caucaz sǎ fie mai degrabǎ dominatǎ de
prudenţǎ, nepunându-se problema emergenţei unei hegemonii iraniene în
zonǎ.
IV.3. Turcia
Pentru prima datǎ în câteva secole, odatǎ cu sfârşitul Rǎzboiulului
Rece, Turcia şi Rusia nu mai au graniţǎ comunǎ. Sfârşitul Rǎzboiului Rece
şi prǎbuşirea Uniunii Sovietice au avut un impact semnificativ asupra
mediului de securitate al Turciei. Dispariţia ameninţǎrii militare sovietice, la
„îngrǎdirea” cǎreia Turcia a jucat un rol central, a adus în prim plan câteva
chestiuni pe care imperativele Rǎzboiului Rece le ocultaserǎ. Este vorba de
respectarea drepturilor omului şi de campaniile militare ale Turciei
împotriva kurzilor- probleme care au complicat relaţiile Turciei cu Europa şi
Statele Unite. Acestea au avut de asemenea de suferit şi datoritǎ refuzului
Uniunii Europene de a acorda Turciei statutul de membru, şi a faptului
vǎditului parti-pris cu care statele membre s-au implicat în disputa greco-
turcǎ asupra Ciprului.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
31
Paralel însǎ cu asperitǎţile apǎrute în relaţiile sale cu partenerii vestici,
Turcia a gǎsit în apariţia noilor state din regiunea Caspicǎ, mai ales cele din
Caucazul de sud, noi oportunitǎţi de implicare într-o regiune de o importanţǎ
geopoliticǎ crescândǎ, şi unde Turcia a identificat în plus legǎturi de ordin
etnic, cultural, istoric şi lingvistic. Afirmarea sa ca o stavilǎ împotriva
fundamentalismului islamic, deschiderea pentru statele din regiune a unor
oportunitǎţi de cooperare în domeniul economic precum şi emergenţa sa ca
verigǎ de legaturǎ între est şi vest, au fǎcut din Turcia un candidat cu şanse
reale la obţinerea poziţiei de leader în cadrul unei comunitǎţi pan-turcice
extinse.
Un exemplu elocvent îl constituie relaţia Turciei cu Azerbaijanul,
despre care fostul preşedinte azer Abulfaz Elchibey afirma cǎ este instituitǎ
între tuci şi azeri „o naţiune, douǎ state”. Deşi pusǎ pentru puţin timp sub
semnul întrebǎrii odatǎ cu venirea la putere a noului preşedinte azer Aliyev
(fost membru KGB) acestǎ relaţie de cooperare s-a dezvoltat într-un
parteneriat strategic bazat pe instituirea unui coridor est-vest în ceea ce
priveşte energia, urmat imediat de o cooperare militarǎ.
Relaţia Turciei cu Georgia s-a afirmat şi ea ca fiind foarte strânsǎ.
Deşi în trecut Georgia a cerut ajutorul Rusiei împotriva otomanilor, în
prezent se bucurǎ de asistenţa militarǎ, economicǎ şi politicǎ a Turciei, cele
douǎ ţǎri fiind parteneri strategici. Mai mult, în anul 2000 Turcia a depǎşit
Rusia în ceea ce priveşte realţiile comerciale cu Georgia.
În contrast, relaţiile cu Armenia sunt în continuare deficitare. În
conflictul din Nagorno-Karabakh Turcia s-a plasat de partea Azerbaijanului,
închizându-şi graniţele cu Armenia şi pǎstrându-le aşa chiar pe parcursul
unei perioade dificile din punct de vedere economic pentru Turcia.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
32
De la colapsul URSS, Turcia a încercat de asemenea sǎ joace un rol
important în ceea ce priveşte dezvoltarea şi cooperarea regionalǎ, fiind
iniţiatoarea Cooperǎrii Economice la Marea Neagrǎ (BSEC)- organizaţie
regionalǎ înfiinţatǎ în 1992 cu scopul de a dezvolta relaţiile economice între
statele cu ieşire la Marea Neagrǎ, plus Armenia şi Azerbaijan, şi, dupǎ ce
Aliyev şi Şevarnadze au argumentat necesitatea unui pact regional de
stabilitate, a propus Pactul Caucazian de Stabilitate- care însǎ nu s-a
transformat cel puţin deocamdatǎ într-un proiect viabil.
Multe din statele caspice, dar mai ales cele din Caucaz, au valorizat
pozitiv expansiunea influenţei Turciei în regiune, vǎzând în aceasta o stavilǎ
contra fundamentalismului islamic dar şi o sursǎ de asistenţǎ economicǎ şi
tehnicǎ11 precum şi o poartǎ potenţialǎ cǎtre vest, contrabalansând tendinţele
neo-hegemonice ale Rusiei în regiune. Existǎ însǎ câteva aspecte deloc de
neglijat atunci când se ia în considerare creşterea rolului Turciei în regiune :
• Problemele interne ale Turciei, în mod special mişcarea
separatistǎ kurdǎ şi creşterea influenţei islamice distrag atenţia
de la problemele externe;
• Eforturile diplomatice din zona caspicǎ au fost micşorate de alte
provocǎri mult mai presante la adresa securitǎţii cum ar fi
ameninţǎri venite din partea statelor din sud Siria, Irak şi Iran,
importul de instabilitate din nord- Balcanii, şi dispute în vest cu
Grecia asupra Ciprului şi Mǎrii Egee ;
• Deşi a lansat programe de ajutorare a statelor nou independente,
Turcia nu îşi poate permite costurile sprijinirii unor reforme la
scarǎ mare, motiv pentru care iniţiativele sale de cooperare
regionalǎ şi-au pierdut din atractivitate ;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
33
• Pretenţiile de ledership regional în cauza pan-turcicǎ sunt de
naturǎ a leza senibilitǎţile şi aşa exacerbate ale statelor nou
ieşite de sub o tutelǎ destul de sufocantǎ. Cetǎţenii acestor state
au un simţ dezvoltat al mândriei naţionale şi este puţin probabil
ca aceştia sǎ accepte rolul de « fraţi mai mici » ai unei puteri
exterioare ;
• Pe mǎsura ce statele din regiune îşi dezvoltǎ propriile relaţii cu
ţǎrile vestice, acestea vor simţi din ce în ce mai puţin nevoia de
a apela la intermedierea turciei ;
• În cele din urmǎ, Turcia rǎmâne reticentǎ în a acţiona într-un
mod care ar deranja foarte mult Rusia, mai ales în Georgia şi
Azerbaijan, întrucât aceasta este totuşi unul din cei mai
importanţi parteneri comerciali ai sǎi, o sursǎ importantǎ de
energie, şi singura ţarǎ din regiune ale cǎrei capabilitǎţi militare
le depǎşesc pe ale Turciei.
Astfel, deşi implicarea Turciei în regiune rǎmâne substanţialǎ, este
puţin probabilǎ o creştere spectaculoasǎ a rolului sǎu astfel încât sǎ poatǎ
emite pretenţii hegemonice. Totuşi, dorinţa sa de a deveni un actor central în
modelarea profilului regiunii poate crea probleme pentru partenerii sǎi din
vest pe termen lung dacǎ spre exemplu promovarea cauzei islamice câştigǎ
mai mult teren în politica externǎ turcǎ, dupǎ cum pe termen lung existǎ
premizele unei ciocniri turco-ruse în Caucazul de sud dacǎ Ankara nu poate
rezista presiunilor opiniei publice şi grupurilor etnice de a-şi asuma un rol
mai proeminent In zonǎ (în special pro-azer si deci anti-armean), pentru a nu
mai menţiona o ciocnire a iraniano-turcǎ sub masca ideologiilor competitive.
11 asistenţa umanitara de $80 milioane, credite de $1 bilion
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
34
IV.4. SUA
Deşi decidenţii de la Washington au negat cu înverşunare orice
pornire imperialistǎ, Rusia şi Iranul au perceput politica americanǎ în
regiune ca fiind de aceastǎ naturǎ. La începutul anilor 90, SUA nu aveau o
politicǎ coerentǎ pentru Caucaz (iar Kissinger12 argumenteazǎ chiar
inexistenţa unei politici externe americane port-Rǎzboi Rece) probabil şi
datoritǎ faptului cǎ nu erau familiarizaţi cu problemele regiunii. În ultimii
ani însǎ, a tins sǎ se contureze o strategie pentru regiune având trei obiective
principale : asigurarea accesului la resursele naturale ale regiunii, sprijinirea
dezvoltǎrii unor societǎţi democratice şi stabilitate politicǎ. De la mijlocul
anilor 90 SUA a sprijinit activ instituirea unui coridor est-vest, cooperând
strâns cu Turcia, Azerbaijan şi Georgia în principal, pentru a asigura accesul
pe piaţa mondialǎ a petrolului sau gazelor nturale caspice prin rute
necontrolate de Rusia sau de Iran. Conductele Baku-Tbilisi-Ceyhan şi Shah
Deniz ar sparge monopolul rusesc asupra rutelor de transport din zona
caspicǎ cǎtre pieţele lumii. În aceastǎ luminǎ, SUA susţine cǎ politicile sale
nu sunt anti-ruse, ci anti-monopol.
Democraţia şi principiile economiei de piaţǎ sunt promovate de
cǎtre SUA prin intermediul programelor Agenţiei Statelor Unite pentru
Dezvoltare Internaţionalǎ (USAID) prin Acţiunile de Suport a Libertǎţii
(FSA). Secţiunea 907 a FSA, intratǎ în vigoare în 1992, interzic asistenţa
directǎ a SUA pentru Azerbaijan, cu excepţia ajutoarelor în scop umanitar şi
a programelor pentru neproliferare şi dezarmare. Dupǎ 11 septembrie însǎ,
în lumina necesitǎţii întǎririi cooperǎrii militare şi politice cu Azerbaijanul
musulman, aceastǎ interdicţie este pusǎ sub semnul întrebǎrii.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
35
Leaderii statelor din Caucaz preţuiesc în mod deosebit relaţia cu SUA,
bazându-şi suveranitatea, independenţa şi legitimitatea pe acest parteneriat.
La rândul lor, SUA au în vedere sprijinirea reformelor sociale şi economice
din interiorul acestor state astfel încât ele sǎ devinǎ puternice în interior şi
invulnerabile la ideile extremiste care ar putea compromite interesele SUA
în regiune. Totuşi, nu trebuie pierdut din vedere cǎ oportunitǎţile oferite de
piaţa rusǎ şi de o bunǎ cooperare cu Rusia în general, pot fi mult mai
tentante pentru SUA decât ceea ce ar putea oferi statele caucaziene
individual sau laolaltǎ. Caucazul, sau anumite regiuni ale acestuia pot deveni
interesante la un moment dat pentru America în ceea ce priveşte petrolul sau
oportunitǎţi de investiţii; istoria Americii latine poate fi un semnal de
avertisment însǎ pentru ţeserea unor speranţe prea mari vis a vis de
securitatea unor astfel de investiţii, iar evenimentele din Orientul Mijlociu ar
putea avertiza asupra pericolului unei centrǎri exclusive pe petrol şi
conducte.13
IV.5. Uniunea Europeană
Un actor care nu a pǎrut foarte interesat de implicarea în problemele
Caucazului este Uniunea Europeanǎ. Deşi companii europene de renume,
BP, Shell, Elf, au investit în resursele caspice, din punct de vedere politic
UE nu şi-a afirmat cu putere un punct de vedere. Aceastǎ stare de fapt se
explicǎ în parte prin ierarhia afirmatǎ a prioritǎţilor: „mai întâi Rusia”, dar şi
implicǎrii active a SUA în politica zonei.
Ceea ce a realizat SUA este focalizarea pe elaborarea programelor de
asistenţǎ precum TACIS (Asistenţǎ Tehnicǎ pentru CSI), TRACECA 12 Kissinger, Henry, op.cit.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
36
(Coridorul de Transport Europa Caucaz Asia Centralǎ) şi INOGATE
(Transportul Interstate a Petrolului şi Gazului cǎtre Europa). Dacǎ
TRACECA are în vedere dezvoltarea unui coridor de transport est-vest din
Asia Centralǎ, peste Marea Caspicǎ, Caucaz, Marea Neagrǎ pânǎ în Europa,
INOGATE este un program pentru reabilitarea şi modernizarea siatemelor
regionale de transport a petrolului şi gazului natural.
Cooperarea cu UE este însǎ valorizatǎ ca esenţialǎ de cǎtre statele din
Caucaz, care ţintesc la un moment dat adǎpostirea sub umbrela UE, şi acces
la o piaţǎ importantǎ. Intrarea în Consiliul Europei a acestora, Georgia a
devenit membru în 1999, le-a deschis accesul spre o relaţionare mult mai
strânsǎ cu instituţiile europene.
Nefiind implicatǎ însǎ agresiv în politica regiunii, UE nici nu a trezit
suspiciuni legate de posibile intenţii imperialiste ascunse. Aceste statut de
observator din afarǎ îi poate aduce însǎ beneficii pe termen lung putând
intermedia fǎrǎ a fi bǎnuitǎ comunicarea intre state rivale sau asista
implementarea unor proiecte de cooperare regionalǎ.
V. Georgia: din Asia Centrală în Europa de Sud-Est
V.1. Georgia-opţiuni politice
În acest hǎţiş de interse concurente, Georgia şi-a definit opţiunile
politice fundamentale prin raportare la doi poli de referinţǎ: Rusia şi vestul.
Deşi perspectiva elitei politice georgiene a devenit mai complexǎ decât cea
conturatǎ de euforia primilor ani de independenţǎ, acest sistem de referinţǎ
bipolar este greu de imaginat cǎ va fi înlocuit în viitorul apropiat. Astfel, în
dihotomia instituitǎ, Rusia joacǎ rolul ameninţǎrii la adresa nou dobânditei
13 Galtung, J. Some Observations on the Cucasus.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
37
independenţe ( perspectivǎ legitimatǎ de trecutul opresiv pe de o parte, şi de
implicarea Rusiei în problemele interne ale Georgiei prin sprijinirea forţelor
separatiste din Oseţia şi Abhazia, precum şi a leaderului ajarian Abashidze
pe de altǎ parte) iar vestul pe al acela al unei promisiuni de securitate şi de
consolidare a noului stat independent.
În ciuda faptului cǎ aceste douǎ puncte de reper ghideazǎ orientǎrile
politicii externe, raportarea la ele modeleazǎ şi comportamentul politic faţǎ
de problemele interne: a fi pro-vest de obicei simbolizeazǎ angajamentul
pentru sprijinirea reformelor democratice şi tranziţia cǎtre o economie de
piaţǎ, în timp ce a fi pro-rus de cele mai multe ori ascunde nostalgia unui
control guvernamental strict în toate aspectele vieţii economice şi politice.
Spectrul politic, aşa cum a tins a se contura în urma campaniilor electorale
pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1999 şi 2000, pare astfel
mai puţin divizat de împǎrţirea „dreapta”/ „stânga”, cât de atitudinea pro-
vest/ pro-Rusia. Curentul pro-vest a prevalat în Georgia atât la nivelul
elitelor politice (dupǎ cum aratǎ analiza discursului elitei politice) cât şi la
acela al publicului larg (indicat de sondajele de opinie). Totuşi, dupǎ
înfrâgerea umilitoare suferitǎ în Abhazia (1993-1994), ambele au pǎrut a
face pace cu ideea plasǎrii în proximitatea Rusiei, şi cu statutul de satelit
strategic pentru Georgia. Alǎturarea în CSI, în noiembrie 1993, semnarea
acordurilor privitoare la trimiterea de trupe ruseşti de menţinere a pǎcii în
Abhazia şi a instalǎrii de baze militare ruse în Georgia deşi percepute ca
umilitoare, au fost în acelaşi timp şi populare, georgienii simţind ca inutilǎ
consumarea resurselor interne pentru a rezista (un timp) presiunilor
Moscovei.
Odatǎ stabilizatǎ, Georgia a început însǎ o mişcare lentǎ dar
consecventǎ spre vest prin iniţierea unor contacte individuale cu statele
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
38
vestice (în special SUA), şi mai apoi cu organizaţiile internaţionale, mişcare
potenţatǎ şi de interesul vestului pentru rutele de transport a petrolului sau a
gazelor naturale. Construcţia conductei Baku-Supsa, intrarea în Consiliul
Europei şi în OMC, stabilirea unei cooperǎri strânse cu NATO în cadrul
programului Parteneriatului pentru Pace, şi pe de altǎ parte plecarea trupelor
ruse de la graniţa georgianǎ precum şi acordul de închidere a douǎ din cele 4
baze militare ruse de pe teritoriul georgian reprezintǎ paşi tot atâţia paşi spre
vest. Este de menţionat însǎ faptul cǎ deşi georgienii considerǎ acestǎ
direcţie ca preferabilǎ alternativei pro-Rusia, dupǎ evenimentele din 1995
cel puţin, nu mai acordǎ un credit nelimitat vestului în ceea ce priveşte
angajmentul sǎu pentru regiune, existând în subtext teama cǎ acesta ar putea
sǎ îşi schimbe prioritǎţile sau sǎ „returneze” Georgia sferei ruseşti de
influenţǎ. Aşa se explicǎ probabil jocul pe muchie de cuţit al guvernului
georgian, preşedintele Şevardnadze ferindu-se a provoca deschis Rusia, o
confruntare de „unu’ la unu’” putând fi fatalǎ republicii nou independente.
Mai mult, venirea lui Putin la putere a realimentat temerile cǎ, având un
ledership mai dinamic şi mai coerent, Rusia ar putea deveni mai
proeminentǎ în regiune pe de o parte, iar pe de altǎ parte a trezit totuşi şi
speranţa realizǎrii unui acord reciproc acceptabil, dat fiind comportamentul
politic mai raţional şi mai predictibil al actualei conduceri ruse.
Tot cu scopul de a „lǎsa o uşǎ deschisǎ”, politica Georgiei faţǎ de
Armenia a devenit mai permisivǎ. Dincolo de faptul cǎ aceasta ar putea
deveni un teren al îmbunǎrii Rusiei, Georgia are poate obţine şi o serie de
avantaje concrete cum ar fi: promovarea imaginii sale ca un pivot al
cooperǎrii regionale într-o zonǎ în mod tradiţional perceputǎ ca agitatǎ,
stabilitate la graniţa armeanǎ unde se aflǎ o importantǎ minoritate de armeni
şi nu în ultimul rând erijarea sa în coridorul ieşirii la mare al Armeniei.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
39
Analizând modul în care Georgia a fost nevoitǎ sǎ navigheze în apele
tulburi ale Caucazului de sud al ultimei decade, ferindu-se cu grijǎ a o
apropiere fatalǎ fie de Scylla, fie de Charibda, am putea emite ideea
emergenţei în regiune a unei balanţe de putere manipulatǎ de Rusia, SUA,
Turcia şi alţi actori locali statali sau sub-statali. În aceastǎ perspectivǎ este
mai legitim a considera conflictele apǎrute în regiune drept expresia ciocnirii
unor interese concurente ale actorilor majori, decât a le eticheta „conflicte
inter-etnice” purtând numele zonei de origine, fie cǎ acesta se numeşte
Abhazia, Oseţia de sud sau Nagorno-Karabakh. Actorii sub-statali- grupurile
etnice secesioniste- sunt pionii care în acest joc au oferit Rusiei pretextul
intervenţiei militare sub masca misiunilor de impunere sau de menţinere a
pǎcii, permiţând acesteia stabilirea unor pârghii pentru recuperarea unei
poziţii centrale în politica regiunii.
V.2. Politica în acţiune: "Războiul inter-etnic din Abhazia"
În Abhazia spre exemplu, vechile nemulţumiri ale elitei politice
abhaze vis a vis de poziţia lor faţă de Georgia au fost abil speculate de către
Rusia în momentul în care aceasta din urmă a tins a îşi defini o poziţie din ce
în ce mai independentă de Moscova. Dacă Georgia şi-a proclamat
independenţa imediat după dezintegrarea imperiului rus, în mai 1918,
Abhazia a devenit republică independentă doar trei ani mai târziu, şi în
cadrul URSS. În decembrie 1921 aceasta a semnat un tratat de institure a
unei federaţii cu Georgia, devenită Republica Socialistă Sovietică Georgia.
De-a lungul perioadei sovietice însă a tins a se contura un curent abhaz anti-
georgian alimentat de faptul că majoritatea deciziilor de natură politică,
administrativă şi economică referitoare la regiune erau luate la Tbilisi-
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
40
eludându-se instanţa de control autohtonă, şi în plus se înregistra un trend
demografic nefavorabil abhazilor care au suspectat în spatele acestui
fenomen existenţa unei politici georgiene deliberate având drept scop ultim
asimilarea Abhaziei. O primă izbucnire de violenţă a avut loc în 1989 în
urma deciziei guvernului abhaz de a înlocui departamentul georgian al
universităţii abhaze din Sukhumi cu o sucursală a Universităţii Georgiene de
stat. S-au înregistrat atunci primele ciocniri între studenţii abhazi şi cei
georgieni, o extindere a conflictului fiind prevenită prin instaurarea stării de
urgenţă în Abhazia. Acesta a izbucnit însă în forţă în 1992 când profitând de
starea de confuzie din Tbilisi provocată de acţiunile preşedintelui georgian
Gamsakhurdia, preşedintele Sovietului Suprem Abhaz, Vladislav Ardzinba,
a luat o serie de măsuri de natură a obţine independenţa de facto a
republicii. Printre acestea se numără abrogarea a numeroase legi georgiene
pe teritoriul abhaz, plasarea sub jurisdicţie regională a numeroase
întreprinderi şi organizaţii, incluzând unităţile militare şi de poliţie, crearea
unui regiment special de trupe interne sub comanda Presidiumului Sovietului
Suprem Abhaz, pentru a culmina cu înlocuirea Constituţiei adoptate în 1978
cu cea din 1925, care declara Abhazia republică independentă. Ca răspuns la
acestă declaraţie de independenţă guvernul georgian a trimis trupe militare
în Abhazia, ocupând toate oraşele importante, inclusiv capitala Sukhumi, şi
forţând astfel leadershipul abhaz condus Ardziba să se retragă la centrul
regional Gauda.
În decurs de un an însă, abhazii ajutaţi de voluntari din Confederaţia
Muntenilor din Caucaz au reuşit să lanseze o contra-ofensivă puternică şi să
restabilească gradual controlul asupra republicii nou proclamate
independente. Paralel, majoritatea georgienilor rezidenţi în Abhazia,
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
41
aproximativ 240 000, au fost nevoiţi datorită persecuţiilor să îşi părăsească
locuinţele şi să se refugieze în teritoriile georgiene.
Există însă o serie de mărturii care vin să autentifice ideea implicării
directe a Rusiei în sprijinul mişcării secesioniste condusă de Ardziba14.
Astfel se argumentează că, încă dinainte ca forţele georgiene să fie
desfăşurate în Abhazia, abhazii primiseră câteva vehicule blindate,
mitraliere, sute de grenade şi aproximativ 50 000 de cartuşe, pentru ca
ulterior să li se transfere armamentul din dotarea regimentului 643- apărare
anti-aeriană, care număra printre altele aproximativ o mie de pisoale semi-
automate, 18 mitraliere şi jumătate de milion de cartuşe.
Pe lângă aceasta însă, exisă mărturii ale implicării masive alături de
abhazi15 a unui alt grup etnic-apsua- descendeţi ai unui mic trib nord
caucazian ai căror strămoşi au migrat în Abhazia între secolele al XVI-lea şi
al XVII-lea. Serviciile speciale ruse (KGB devenit după colapsul URSS -
FSB) au format şi pregătit unităţi paramilitare apsua care au acţionat alături
de abhazi şi trupele ruse în războiul abhaz. Mai mult, ca parte a propagandei
anti-georgiene în zonă, s-au folosit de revitalizarea sentimentelor pan-
islamice printre musulmanii nord-caucazieni (care erau parte a Confederaţiei
Muntenilor din Caucaz), îndemnaţi astfel a îşi ajuta "fraţii musulmani"
(apsua) de a se elibera de sub dominaţia georgiană creştină. Din vara lui
1991 numeroşi voluntari au venit de asemni din Cecenia, Kabardia, Adygea
şi ale arii nord-caucaziene atraşi poate mai puţin de mesajul justiţiar lansat
de ruşi şi abhazi, cât mai probabil de bani şi promisiunile de pământuri şi
case în viitoarea "Abhazie liberă".
14 cf. International Security and Disarmament, Annual Edition of SIPRI, 1994, p.108, şi de asemenea Simonov M., în Kozhokin Evgheny, Georgia-Abhazia, p.7; 15 Andersen Andrew, Russia vs. Georgia. One Undeclared war in the Caucasus. P.7-8;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
42
Numeroase grupuri separatiste din Caucazul de nord (încă sub
dominaţie rusă), sprijiniţi de diaspora nord-caucaziană şi apsuană din
Orientul Mijlociu şi SUA, planificaseră crearea unei republici islamice în
Caucazul de nord. În cazul unei reuşite , noul stat ar fi fost foarte interesat de
anexarea micuţei Abhazii lipsite de protecţia Georgiei pentru obţinerea
accesului la Marea Neagră. În final deci, dincolo de armele, voluntarii şi
banii veniţi pe filieră rusă şi caucaziano-rusă, separatismul apsuan a mai
primit sprijin în bani şi voluntari de la diaspora nord caucaziană.
Totuşi, politica Rusiei faţă de conflictul georgiano-abhaz este departe
de a se reduce la aprovizionarea cu armament a mişcării secesioniste abhaze,
şi chiar argumentarea unei poziţii pro-abhaze este discutabilă. Acestă lipsă
de uniformitate şi consistenţă sunt o oglindire a dinamicii politicii interne
ruse care a modelat răspunsul dat de Moscova provocărilor mediului
exterior, politică internă care la acea dată era cel puţin agitată. Astfel, pe
când preşedintele Elţîn îşi declara sprijinul pentru susţinerea integrităţii
teritoriale a Georgiei, Parlamentul, având o majoritate comunistă, încerca
prin toate mijloacele stimulrea forţelor separatiste abhaze, inclusiv prin
omiterea menţiunii unităţii teritoriale a Georgiei în comunicatele sale
oficiale. În schimb, mişcarea abhază a fost cu uşurinţă identificată ca
instrument de presiune eficace pentru integrarea Georgiei în CSI şi obţinerea
acordului din partea guvernului georgian pentru instalarea de baze militare
permanente pe teritoriul Georgiei, pe de o parte, şi pentru forţarea lui Elţîn
de a redirecţiona politica externă rusă spre un nou imperialism. Ministrul rus
al apărării de la acea dată (Gracev) spre exemplu, în timpul unei apariţii
televizate din 23 februarie 1993, a argumentat că trupele ruse nu se puteau
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
43
retrage din Abhazia şi Ajaria pentru că astfel "Rusia ar pierde ieşirea la
Marea Neagră"16.
O primă mişcare a guvernului de la Moscova a fost realizată în 14
august 1992, după desfăşurarea de trupe militare georgiene în Abhazia, când
ambele tabere au fost invitate la masa tratativelor. Ca rezultat, s-a convenit
încetarea ostilităţilor până la sfârşitul lunii august şi continuarea întâlnirilor
la nivel înalt la Moscova pe 3 octombrie. Între timp însă, Parlamentul rus a
trimis o delegaţie la Gudauta pentru a se întâlni cu Ardziba şi ulterior o alta
având ca misiune discuţii atât la Tbilisi cât şi, din nou, Gadauta. Frecvenţa
mai mare a contactelor ruso-abhaze, precum şi atitudinea uneori făţiş pro-
abhază a membrilor (oficiali sau nu) delegaţiilor au amplificat neîncrederea
georgienilor în obiectivitatea şi buna credinţă a Parlamentului rus vis-a-vis
de conflictul abhazo-georgian. În aceste condiţii, implicarea directă în proces
a preşedintelui Elţîn prin invitarea la Moscova în 3 septembrie 1992 atât a
lui Şevardnadze cât şi a lui Ardziba, a fost primită ca un semnal pozitiv de
către Georgia.
Atitudinea lui Elţîn a acreditat acest sentiment prin expunerea clară a
opţiunii sale pentru păstrarea unui singur stat georgian şi împotriva
dezmembrării violente a acestuia. Mai mult, deşi s-a declarat împotriva
folosirii tancurilor mijloc de soluţionare a problemei ales de către
Shevardnadze, şi a deplâns insuficienta deschidere a acestuia pentru ceriţele
abhaze, Elţîn a ţinut de asemeni să menţioneze că separatiştii nu puteau
conta pe sprijinul rus. Drept rezultat, el a reuşit să îi convingă atât pe
preşedintele georgian, cât şi pe Adzinba să semneze un acord tripartit care
prevedea:
• Încetarea imediată a focului; 16 cf. Kozhokin, Evgheny, art. cit., p.2;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
44
• Schimb urgent de prizonieri de război;
• Restabilirea libertăţii de mişcare pentru bunuri, servicii şi persoane;
• Restabilirea funcţionării corpurilor guvernamentale în Abhazia;
• Crearea unei comisii tripartite care să iniţieze procesul de "restabilire a
securităţii în regiune"17.
Efortul lui Elţîn de a instaura pacea şi securitatea într-o regiune în care
Rusia avea interese vitale (şi nu ambiţii imperiale, după cum susţinea
retorica oficială) a fost însă prompt secondat de acţiunile oponenţilor săi din
Parlament, care s-au grăbit a contracare tendinţa prezidenţială de a deţine
controlul asupra modelării politicii externe, cel puţin în "străinătatea
apropiată". Folosindu-se de faptul că la acea vreme constituţia Rusă încă mai
desemna Parlamentul ca ultim for decizional pe probleme de politică externă
şi de securitate, pe 25 septembrie 1992 au adoptat o serie de rezoluţii prin
care condamnau guvernul georgian pentru încercarea de "a soluţiona
problemele complexe ale relaţiilor inter-etnice prin mijloace violente"18 şi
cereau retragerea imediată a trupelor georgiene din Abhazia, propunând în
schimb trimiterea unui contingent rusesc de forţe de menţinere a păcii în
scopul "asigurării siguranţei populaţiei civile şi protejării căilor ferate şi a
culturilor industriale"19. În plus, i s-a cerut lui Elţîn suspendarea imediată a
tuturor transferurilor de armament către Georgia dinspre garnizoanele
militare ruse şi abrogarea tuturor vânzărilor de arme, precum şi iniţierea
unor noi runde de negocieri între leaderii abhazi şi georgieni, repudiind
astfel acordul încheiat cu deplinul concurs al acestuia cu doar trei săptămâni
înainte. Sub presiunea Parlamentului, şi bucurându-se de un sprijin politic
fragil, Elţîn s-a văzut nevoit a îşi revizui atitudinea. Astfel, în urma unei 17 cf. Kozhokin, Evgheny, art. cit., p3; 18 ibidem;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
45
ofensive abhaze din octombrie 1992, care viola prevederile acordului
tripartit semnat, preşedintele rus i-a telefonat lui Şevardnadze avertizându-l
că un eşec în păstrarea angajamentelor asumate va constrânge Moscova să ia
toate măsurile necesare securizării intereselor Rusiei. Protestele leaderului
georgian legate de faptul că violarea acordului era o acţiune a abhazilor, au
rămas fără ecou, legitimând suspiciunile acestuia că acţiunile separatiştilor
erau de fapt coordonate de la Moscova. Acest fapt a determinat o contra-
ofensivă diplomatică şi de public relations a georgienilor pentru aducerea la
cunoştinţa opiniei publice internaţionale responsabilitatea Moscovei pentru
emergenţa mişcării separatiste abhaze. Astfel, într-un interview pentru
Isvestiya, Şevardnadze a deconspirat implicarea militarilor ruşi în conflictul
abhazo-georgian: " De ce sunt trupele ruse de menţinere a păcii operative pe
teritoriul georgian, acum că districtul militar sovietic căruia îi erau
subordonate nu mai există? Cine le autorizează acţiunile, şi ce tip de acţiuni
sunt autorizate?"20
Guvernul rus nu doar că a respins aceste acuzaţii, dar i-a acuzat pe
georgieni de efectuarea de raiduri militare asupra depozitelor şi barăcilor
ruse, ceea ce a dus la enunţarea "rezervării dreptului de a face toţi paşii
necesari pentru protejarea vieţii şi demnităţii soldaţilor ruşi şi a familiilor
acestora". Mai mult, au acuzat guvernul de la Tbilisi de bombardarea
capitalei abhaze din avioane pe care au aplicat însemnele ruse într-o
încercare de discreditare a Rusiei. Răspunsul rus a culminat cu anunţul din 5
iulie 1993 al ministrului de externe Kozîrev conform căruia "Moscova a
dezvoltat o politică pentru a garanta sfârşitul vărsărilor de sânge în Abhazia"
pentru implementarea căreia s-a anunţat gata a folosi "presiuni intense,
19 ibidem; 20 Izvesteya, decembrie 21, 1993;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
46
inclusiv sancţiuni economice". În faţa acestei ameninţări, şi confruntat cu o
situaţie descurajantă în teren, guvernul georgian s-a văzut nevoit a semna pe
27 iulie 1993 Acordul de încetare a focului în Abhazia şi asupra instituirii
unui mecanism pentru asigurarea observării acestuia. Prin acest acord s-a
creat un grup de control trilateral georgiano-abhazo-rus pentru monitorizarea
încetării focului şi staţionarea unor forţe ONU de menţinere a păcii.
La doar câteva săptămâni însă, forţele abhaze au încălcat din nou acordul
lansând o ofensivă masivă pentru recucerirea capitalei Sukhumi. Reacţia
oficialilor de la Moscova a fost din nou ambiguă; deşi oficial au criticat actul
abhazilor ca o sfidare, impunându-le chiar sancţiuni economice minore, au
refuzat să intervină permiţând astfel abhazilor să cucerească nu doar
Sukumi, ci întreg teritoriul republicii, până la râul Inguri. Preşedintele
georgian a avut astfel motive întemeiate de a suspecta Moscova, nu doar de
acceptul tacit asupra atacului, ci şi de asistenţă în organizarea şi coordonarea
ofensivei, iar în condiţiile în care forţele georgiene s-au dovedit
neputiincioase pe teren, prioritatea sa a devenit împiedicarea transformării
victoriei militare abhaze într-un triumf politic. Obiectivul păstrării
integrităţii teritoriale a Georgiei a devenit astfel miza negocierilor cu Rusia
care a folosit prilejul pentru a obţine acordul integrării acesteia în CSI, în
decembrie 1993. Mai mult, s-a convenit implicarea unei terţe părţi în forţele
de meţinere a păcii din Abhazia, unde s-au înregistrat ciocniri periodice de
joasă intensitate între abhazi şi georgieni şi fenomenul de "purificare etnică"
din partea autorităţilor abhaze, având drept consecinţă înregistrarea unor
largi valuri de refugiaţi. Astfel, în februarie 1994, o petiţie ruso- georgiană a
fost înaintată la Naţiunile Unite pentru aprobarea desfăşurării de forţe
internaţionale de menţinere a păcii sub auspiciile acesteia, forţe care ar fi
inclus şi forţe ruseşti. În ciuda aşteptărilor preşedintelui georgian ca (în
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
47
temeiul respectului şi simpatiei de care s-a bucurat în vest) statele vestice să
încurajeze şi să participe efectiv într-o astfel de operaţiune, diluând rolul
Rusiei, reacţia acestora a fost descurajantă: Franţa şi Marea Britanie s-au
opus unei intervenţii într-un conflict inter-etnic complicat de pe teritoriul
fostei URSS, în timp ce preşedintele Clinton şi-a afirmat sprijinul pentru
deciziile ONU atât timp cât acestea nu implicau desfăşurarea de trupe
americane.
Alternativa rămasă astfel lui Şevardnadze a rămas doar invitarea Rusiei
de a interveni unilateral, sau conducând o operaţiune de menţinere a păcii în
numele CSI, caz în care s-a văzut de asemeni obligat a renunţa la ideea ca
trupele ruse să fie dispuse de-a lugul graniţei ruso- abhaze, acceptând
desfăşurarea lor de-a lungul graniţei interne între georgieni şi abhazi. În 14
mai 1994 s-a semnat un acord privitor la modul de dispunere a cinci
batalioane ruse de ambele maluri ale râului Inguri, divizând etnicii georgieni
de cei abhazi, urmând ca în toamna aceluiaşi an acestea să fie suplimentate
de trupe aparţinând şi altor state membre CSI. Acest fapt însă a rămas doar
pe hârtie.
De la desfăşurarea de forţe de menţinere a păcii nu s-au mai înregistrat
ciocniri între georgieni şi abhazi, putându-se afirma că din acest punct de
vedere misiunea a fost un succes. Din punct de vedere politic însă, nu s-au
înregistrat progrese de natură a permite trupelor să se retragă. Rămâne încă
nesoluţionată problema celor 60 000 de refugiaţi georgieni din Abhazia din
cei 100 000 iniţiali, care aşteaptă reîntoarcerea la casele lor, autorităţile de la
Sukumi neţinându-şi promisiunea de a facilita repatrierea a 200 de refugiaţi/
săptămână.
O altă problemă delicată rămasă deschisă este reprezentată de statutul
politic al Abhaziei. Sub presiunile conjugate ale Rusiei şi vestului, atât
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
48
leaderii de la Tbilisi, cât şi cei de la Sukumi au renunţat la promovarea unor
poziţii radicale; primii au abandonat ideea unui stat unitar naţional, iar
ultimii cererea de recunoaştere a independenţei (care ar fi creat un precedent
periculos pentru CSI, mai ales după războiul din Cecenia). O cale de mijloc
nu a fost încă identificată; abhazii au respins propunerea georgiană de creare
a unei federaţii, iar georgienii sau declarat nemulţumiţi de ideea creării unei
confederaţii georgiano-abahze. Este însă posibil ca sub presiunea rusă să se
ajungă în ultimă instanţă la acceptarea statutului de membru într-o federaţire
georgiană de către abhazi în schimbul formării ueni armate abhaze şi a
rezolvării problemei refugiaţilor georgieni (mai ales în regiunea Galsky).
Dacă se va ajunge la o astfel de rezolvare, se poate aprecia că strategia
Rusiei modelată de mai vechiul percept divide et impera a fost o reuşită.
Un proverb românesc avertizează însă că "cine seamănă vânt, culege
furtună". Există o serie de consecinţe ce ar putea deveni vizibile pe termen
lung şi care s-ar putea sustrage controlului Rusiei, Georgiei sau Abhaziei,
afectându-le securitatea în egală măsură. Fiind un teritoriu aflat sub ocupaţia
trupelor de menţinere a păcii, noul "Stat" nu are , cel puţin deocamdată,
servicii viabile de impunere şi respectare a normelor de drept,
recomandându-se ca o zonă propice traficului de arme, droguri sau de
adăpostire a grupărilor de tip terorist. Este de asemeni scăpat de sub control
fenomenul proliferării grupărilor de tip para-militar, inclusiv în rândul
georgienilor care consideră că rezistenţa armată este singura modalitate
realistică de a readuce provincia sub controlul Tbilisi-ului. Grupări precum
"Legiunea Albă" şi "Fraţii Pădurii", sau rezidenţi în canionul Kodori nu sunt
controlate de guvernul georgian, şi cu atât mai puţin de cel abhaz.
Tactica rusă de dinainte şi după război a mai avut ca finalitate instruirea
de militanţi ceceni care mai târziu au organizat nucleul armat al auto-
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
49
proclamatei republici Cecenia-Ickeria. Iar războiul din Cecenia a dus la
rândul său la constituirea gherilelor islamiste şi a reţelelor teroriste din
Cecenia, Dagestan şi alte zone ale Caucazului rusesc, instituind practic o
spirală a violenţei.
VI. Evoluţii posibile
Dacă ar fi să ţinem cont că numele însuşi al regiunii trimite la existenţa
unui păienjeniş babilonic de relaţii, Caucaz însemnând în arabă "Muntele
limbilor", ţeserea unor scenarii viabile ar trebui să ia în considerare toate
"Vocile" ce se fac auzite mai pregnant sau mai în surdină, şi toate
interdependenţele stabilite de acestea.
Pornind de la acest argument de natură lingvistică, poate că un prim pas
ar putea fi realizat în vederea instituirii unei modalităţi comune de
comunicare. Transpus în plan politic, ar putea lua forma unui Consiliu
Caucazian, după modelul Consiliului Nordic22, în care să fie reprezentate
atât statele implicate, cât şi entităţile sub-statale precum grupurile etnice sau
naţiunile. Acest Consiliu ar putea reprezenta astfel un for comun pentru
discutarea şi rezolvarea problemelor zonei, şi în timp ar putea evolua către
transformarea sa într-un parlament bicameral având o cameră destinată
reprezentanţilor statelor, şi cea de-a doua celor ai entităţilor sub-statale.
Se poate imagina emergenţa unei confederaţii caucaziene, ideea nefiind
nouă (primul proiect de confederaţie apărînd în 1917) şi bucurâdu-se de
oarecare sprijin în cadrul elitelor politice. Cum există un clivaj nord-sud
(Republici nord-caucaziene/sud- caucaziene) şi falia trece prin nordul
22 idee promovată de Galtung, J. art.cit.;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
50
Georgiei, poate cel mai bun punct de plecare ar fi tocmai o reconciliere
inter-caucaziană pe linia nord-sud, prin consolidarea unui nucleu alcătuit din
trei entităţi: Abhazia/ Georgia/ Cecenia. Ulterior alte entităţi statale şi non-
statale precum Oseţia, Inguşeţia, Dagestan, Azerbaijan, Armenia, Nagorno-
Karabakh, Kabarda, Balkaria, etc. ar putea intra într-o astfel de confederaţie.
În acest mod s-ar institui o structură orizontală, şi nu verticală, pentru
realizarea relaţiilor dintre statele caucaziene, rezolvându-se stringenta
problemă: împreună sau separat? Georgia şi Abhazia, alături de celelalte
state caucaziene, vor putea găsi astfel calea de mijloc pentru o coexistenţă
paşnică. Pe termen lung, şi după ipotetica reabilitare a încrederii, acestă
confederaţie s-ar putea transforma într-o federaţie a statelor din Caucaz.
Momentan însă acestă soluţie a federaţiei nu ar face decât să complice
situaţia, alimentând sentimentul de insecuritate al statelor mici şi pornirile
naţionaliste ale celor mai mari.
În ambele cazuri, ale instituirii unui Consiliu Caucazian sau a unei
Confederaţii, s-ar rezolva una dintre cele mai problematice chestiuni ale
zonei: raportarea la terţi, fie că aceştia se numesc Rusia, Turcia, Iran sau
SUA şi aliaţii săi, statele abordând o poziţie comună faţă de acestea. Cel
puţin teoretic s-ar putea înlătura pericolul folosirii unor grupuri etnice ca
masă de manevră de către puteri externe în scopul destabilizării şi controlării
regiunii.
La antipod se poate imagina scenariul contrar, în care clivajele se
adâncesc şi tendinţele secesioniste se amplifică. Concretizarea proiectelor
privitoare la construcţia de conducte pentru transportul petrolului sau gazelor
naturale prin Georgia (prin sudul Georgiei, conform planurilor) urmată de
distribuţia inegală a beneficiilor şi de scăderea accentuată a standardelor de
viaţă a populaţiei din regiunile excluse economic, ar putea determina
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
51
reaprinderea conflictului din Oseţia de sud şi izbucnirea unuia în Samtske-
Javakheti-populată în majoritate de armeni. Abhazia ar putea folosi această
fereastră de oportunitate declarându-şi din nou independenţa faţă de Georgia
şi eventual aliniându-se statelor membre Confederaţiei Muntenilor din
Caucaz. Grupările para-militare georgiene precum "Legiunile Albe" sau
"Fraţii Pădurii" ar fi motivate a porni acţiuni de guerilla menite a submina
forţele abhaze şi a readuce provincia sub control georgian. Paralel, poziţia
vulnerabilă a Abhaziei ar invita practic la intervenţie grupuri precum apsua,
sau Rusia. Această opţiune ar putea determina implicarea neoficială a
Turciei şi Azerbaijanului în sprijinul Georgiei şi a Armeniei şi Iranului în
sprijinul separatiştilor. Este o situaţie care ar putea duce la incendierea
Caucazului ducând la potenţarea tendinţelor separatiste din regiune şi
aducând în ultimă instanţă cele două blocuri în confruntare directă. Chiar şi
în eventualitatea stabilirii unei înţelegeri ruso-americane privitoare la
pacificarea zonei (sub umbrela ONU), trimiterea de trupe pentru instaurarea
păcii şi ulterior de menţinere a păcii nu ar fi decât o soluţie de scurtă durată
în absenţa unui plan pentru zonă ca întreg. Cei doi giganţi militari s-ar
confrunta altfel cu o multitudine de grupuleţe şi reţele neaflate sub o
autoritate care să le guverneze, prea mici pentru a fi vizibile de la înălţime,
dar determinând perturbaţii prea mari pentru stabilitatea zonei pentru a fi
ignorate. Topologia zonei (cu munţi mai înalţi decât Mont Blanc) de tip
"pocket within pocket" favorizând dezvoltarea autarhică a diferitelor grupuri
etnice, şi stabilirea de ascunzători şi adăposturi greu accesibile, ar fi
probabil o provocare mai complicată decât "vânarea" lui bin Laden în munţii
din Afganistan.
Calea spre un eventual haos politic este deschisă de eventualitatea
dispariţiei lui Şevardnadze de pe scena politică georgiană. Provenind din
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
52
politburo, a moştenit şi atitudinea suspicioasă faţă de orice posibil înlocuitor,
cel puţin până în momentul de faţă preferând a aplica şi el metoda dezbină
şi stăpâneşte în ceea ce priveşte posibilii conmpetitorio şi ne-pregătindu-şi
nici un succesor. Sondajele de opinie arată însă un sprijin popular din ce în
ce mai fragil pentru actualul preşedinte, astfel încât chiar dacă acesta ar
susţine un candidat la preşiedinţia republicii la alegerile din 2005, este puţin
probabil ca acesta să dobândească astfel mai multe şanse în competiţia
electorală. Problema este agravată şi de faptul că reformiştii, deşi în creştere
în sondaje, nu par nici ei a reuşi să se grupeze pentru susţinerea unui
candidat unic.
Mai mult, graţie activităţii depuse ca prim-ministru al URSS,
Şevardnadze s-a bucurat, şi se bucură în continuare de simpatie în cercurile
din vest, prezenţa sa la preşedinţia Georgiei constituind implicit şi o garanţie
a orientării pro-occidentale a ţării. Inlocuirea sa, va aduce cu sine şi o
perioadă de prudenţă a vestului faţă de posibilul angajament al succesorului
pentru o asemenea vectorializare a vieţii politice, şi probabil o creştere a
presiunii din partea Rusiei. Paralel, succesorul, oricare ar fi el, este foarte
probabil a se confrunta cu o avalanşă de cereri şi concesii din partea
grupurilor etnice, situaţiile ne-definitivate din Abhazia şi Oseţia de sud
putând a degenera din nou în conflicte violente.
În acelaşi timp însă, schimbarea preşedintelui ar putea fi benefică şi ar
putea aduce cu sine o deschidere mai mare faţă de ideea lansării unor
proiecte de cooperare între statele caucaziene, cum ar fi aceea a înfiinţării
consiliului Caucazului sau a unei Confederaţii. O asemenea propunere din
partea unui leader faţă de care simpatiile sau antipatiile sunt ferm conturate-
cum este cazul lui Sevardnadze- ar fi cel mai probabil întămpinată de toate
părţile cu reticenţă, căutându-se probabil intenţii ascunse dincolo de aparenţa
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
53
sa seducătoare. Un preşedinte nou şi-ar putea folosi capitalul de încredere
pentru promovarea unei astfel de idei.
Renunţarea la construcţia planificatelor conducte de petrol datorită
instabilităţii zonei, ar aduce cu sine prăbuşirea Georgiei, datorată
nemulţumirii populaţiei şi tendinţei găsire a unui ţap ispăşitor. Cel mai
probabil, funcţia acestuia ar fi proiectată asupra grupurilor-etnice acuzate ca
fiind responsabile de evaporarea speranţelor de bunăstare. Ascensiunea unui
leader ultranaţionalist ar fi în acest caz probabilă, şi ar implica represiuni
asupra grupurilor minoritare, fapt ce ar duce la apariţia unei catastrofe
umanitare. Cum nu ar avea interese majore de apărat în zonă, este greu de
imaginat o intervenţie pacificatoare sa statelor din vest, chiar în ipoteza
existenţei unui mandat ONU, trupele fiind cel mai probabil ruse. În acest caz
se poate imagina o fragmentare a Georgiei şi reorganizare a sa eventual în
sensul unei confederaţii georgiene care ar cuprinde Georgia, Ajaria şi
Abhazia, Oseţia de sud alipindu-se Alaniei (Oseţia de nord) şi enclava
armenă din sud trecând sub controlul acesteia. Turcia şi Azerbaijanul ar
adopta o atitudine prudentă faţă de Rusia (având legături economice
importante cu acesta) neriscând o coalizare ruso-iraniană contra lor singure.
Credem însă că scenariul cel mai probabil arată totuşi în mod diferit, şi
prinde contur în jurul ideii că, deşi plasată geografic în centrul Eur-asiei,
Georgia tinde a depăşit deja statutul de verigă de legătură între acestea,
înscriindu-se clar, economic şi politic, pe drumul către Europa.
Pe 18 şi 19 noiembrie 1999, reprezentanţi ai 55 de naţiuni s-au întâlnit la
Istanbul la summitul OSCE, SUA trimiţând şi ele o delegaţie la nivel înalt
printre care s-au numărat Preşedintele Bill Clinton şi Secretarul de stat
Madeleine Albright. Una din urmările de maximă importanţă este retragerea
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
54
Rusiei din Georgia- statuată în Acordul de la Istanbul ca închidere treptată a
celor patru baze militare ruse de pe teritoriul georgian.
Acestei retrageri a Rusiei îi corespunde însă mişcarea contrară realizată
de SUA şi aliaţii săi europeni, pe de o parte sub umbrela Parteneriatului
pentru Pace, iar pe de altă parte, mai nou, sub stindardul luptei anti-
teroriste23. Din februarie 2002 baze militare americane au luat locul celor
ruse. NATO are deja un picior la intrarea în Caucaz- Turcia, iar prin
admiterea României şi Bulgariei urmează a acoperi practic întregul ţărm sud
şi sud- vestic al bazinului Mării Negre. Deşi Georgia nu candidează (încă) la
accederea în alianţă, aceasta este un partener important al NATO în regiune,
permiţănd statelor membre accesul într-o zonă până acum "interzisă".
Dacă adăugăm şi interesul economic major al statelor membre UE24 în
ceea ce priveşte resursele de petrol, gaze naturale şi posibilităţile de
transport către piaţă ale acestora, putem afirma că una dintre evoluţiile cele
mai plauzibile privitoare la destinul Georgiei implică intensificarea
cooperării militare şi economice între statele vestice (SUA şi partenerii lor
europeni) şi Georgia, precum şi transformarea relaţiei asimetrice de
dominare Rusia- Georgia în sensul unei echilibrări a acesteia. O atenţie
deosebită se va acorda dezvoltării rudimentelor de democraţie în sensul
emergenţei unei societăţi democratice, a unui sistem politic stabil şi tranziţiei
spre o economie de piaţă. Din acestă perspectivă Georgia aparţine deja
23 implicarea americană pe teritoriul georgian în lupta anti-terorismului vine ca urmare a vizitei la Washington efectuată de preşedintele Şevardnadze în urmă cu un an în tentativa de a obţine sprijin pentru combaterea infiltrării elementelor teroriste în regiunea de graniţă Pankisi-Gorge. Programul numit "Georgia Train and Equip" va implica 150 de americani şi mai mult de 2000 de georgieni ce vor fi instruiţi timp de 100 de zile şi vor beneficia de echipament american . Este planificată instalarea a patru baze militare, instruirea realizându-se în două direcţii: nivelul tactic şi cel al planificării militare. 24 s-a apreciat că până în anul 2030, doar 70% din necesităţile de petrol ale Europei vor putea fi acoperite de producţia internă. Petrolul norvegian va fi epuizat în aproximativ 14 ani, iar cel britanic în 10.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
55
plutonului statelor est-europene angajate în procesul de aderare la
comunitatea statelor vest europene.
Concluzii:
Decelând elementele comune pe care conflictul din Abhazia le
împărtăşeşte cu majoritatea celorlalte conflicte "inter-etnice" manifestate în
Caucaz, putem afirma că, dincolo de coloratura etnicităţii se ascunde de fapt
o tară comună: ele sunt de fapt războaie ale succesiunii postcomuniste şi se
înscriu într-un pattern mai larg al destructurării: entitate supra-naţională
(URSS)/ entităţi naţionale (Georgia- în acest caz)/ entităţi sub-naţionale
(abhazi/ apsuani/ oseţi/ armeni..).
Ceea ce a avut specific acest conflict este rolul de pion pe care l-a jucat
minoritatea abhază într-un context clar circumscris: tendinţa centrifugă a
Georgiei (vis-à-vis) de Rusia şi întărirea cooperării sale cu state din vest care
tind astfel să îşi aroge o poziţie proeminentă într-un spaţiu important
economic şi strategic, tradiţional sub controlul Rusiei.
Astfel, o soluţie pentru aplanarea acestui tip de conflicte, dacă nu pentru
rezolvarea lor, trebuie să aibă în vedere întrega regiune şi mai ales toţi
actorii implicaţi, mai mult sau mai puţin vizibil, precum şi modul de
interferare a conexiunilor dintre aceştia. Perspectiva ar trebui să fie deci mai
curând "spaţială", interesată de arhitectura interacţiunilor co-existente.
În lucrarea de faţă am încercat schiţarea unui astfel de mod de a lectura
realitatea, ajungând practic la demonstrarea la un adevăr universal: istoria se
citeşte, se reciteşte şi, după toate evidenţele, se scrie de la sfârşit către
început. Privind retrospectiv, conflictul din Abhazia a fost una din probele
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
56
iniţiatice pe care Georgia a fost nevoită a le trece în drumul său metaforic
dinspre Asia Centrală în Europa de sud-est.
Anexe:
Anexa I. Georgia- date generale:
Georgia Introducere Background: Georgia a fost absorbitǎ în Imperiul Ţarist în secolul al XIX-lea.
Independentǎ timp de trei ani (1918-1921), aceasta a fost încorporatǎ în mod forţat URSS-ului, pânǎ la disoluţia acesteia în 1991. Totuşi, trupe armate ruse au rǎmas staţionate în patru baze militare având misiunea de menţinere a pǎcii in regiunile separatiste Abhazia şi Oseţia de sud (doua baze au fost însǎ pǎrǎsite de cǎtre trupele ruse în iulie 2001). În ciuda unei infrastructuri de drumuri defectuase- datoratǎ în mare parte ciocnirilor inter-etnice- a activitǎţilor criminale şi a crizelor în aprovizionarea cu combustibil, Georgia se înscrie pe drumul cǎtre o economie de piaţǎ şi atre integrarea în instituţiile vestice.
Georgia Geografie Locaţie: Asia de sud-vest, la ţǎrmul Mǎrii Negre, între Turcia şi Rusia. Coordonate geografice:
42 00 N, 43 30 E
Referinţe cartografice:
Comunitatea Statelor Independente
Aria: total: 69,700 km2
uscat: 69,700 km2 apǎ: 0 km2
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
57
Graniţe de uscat:
total: 1,461 km ţǎri vecine: Armenia 164 km, Azerbaijan 322 km, Rusia 723 km, Turcia 252 km
Coastǎ : 310 km Climǎ: Caldǎ, mediteraneeanǎ Relief: În mare parte muntos, având Munţii Caucazul Mare în nord şi
Munţii Caucazul Mic în sud; în vest Kolkhet'is Dablobi (Câmpia Kolkida) se deschide cǎtre Marea Neagrǎ; în est se aflǎ bazinul râului Mtkvari; solul este bun în luncile râurilor şi în dealurile joase ale Câmpiei Kolkida
Înǎlţimi minime/maxime:
Punct minim: Marea Neagrǎ 0 m punct maxim: Mt'a Mqinvartsveri (Gora Kazbek) 5,048 m
Resurse naturale:
Pǎduri, posibilitǎţi de a construi hidrocentrale, zǎcǎminte de mangan, fier, cupru, cǎrbuni şi petrol (minore), climatul de coastǎ şi solurile permit culturi importante de ceai şi citrice.
Utilizarea pǎmântului:
Suprafaţǎ arabilǎ: 9% culturi permanente: 4% pǎşuni permanente: 25% pǎduri: 34% other: 28% (1993 est.)
Suprafaţǎ irigatǎ:
4,000 km2 (1993 est.)
Pericole naturale:
cutremure
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
58
Probleme curente de mediu:
Poluare atmosfericǎ, mai ales în regiunea Rust'avi; poluare accentuatǎ a râului Mtkvari şi a Mǎrii Negre;rezerve insuficiente de apǎ potabilǎ; poluarea solului datoritǎ substanţelor chimice toxice
Acorduri internaţionale privitoare la mediu:
:Poluare atmosfericǎ, Biodiversitate, Protocolul de la Kyoto, Specii pe cale de dispariţie, Reziduuri toxice, Dreptul maritim, Protecţia stratului de ozon, Poluarea vaselor maritime.
Poziţie geostrategicǎ:
Plasatǎ strategic în estulMǎrii Negre, Georgia controleazǎ mare parte a Munţilor Caucaz şi rutele de tranzit prin aceştia
Georgia Populaţie Populaţie: 4,989,285 (iulie 2001 est.) Structurǎ pe grupe de vârstǎ:
0-14 ani: 19.59% (b 498,575; f 478,663) 15-64 ani: 67.91% (b 1,632,338; f 1,755,910) 65 ani, şi peste: 12.5% ( b 241,824; f 381,975) (2001 est.)
Rata de creştere a populaţiei:
-0.59% (2001 est.)
Rata naşterilor:
11.18 nou nǎscuţi/1,000 populţie(2001 est.)
Rata mortalitǎţii:
14.58 morţi/1,000 populaţie(2001 est.)
Rata migraţiei:
-2.48 emigranţi /1,000 populaţie(2001 est.)
Structura în funcţie de sex:
La naştere: 1.05 b /f sub 15 ani : 1.04 b/f
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
59
15-64 ani: 0.93 b/f 65ani şi peste: 0.63 b/f pe totalul populaţiei: 0.91b /f (2001 est.)
Rata mortalitǎţii infantile:
52.37 morţi/1,000 nou nǎscuţi vii(2001 est.)
Aşteptǎrile de viaţǎ la naştere:
Totalul populaţiei: 64.57 ani bǎrbaţi: 61.04 ani femei: 68.28 ani (2001 est.)
Rata fertilitǎţii:
1.45 copii/femeie (2001 est.)
Rata infectǎrii cu HIV:
Mai micǎ de 0.01% (1999 est.)
Naţionalitate: Georgian Grupuri etnice:
Georgieni 70.1%, Armeni 8.1%, Ruşi 6.3%, Azeri 5.7%, Oseţi 3%, Abkhazi 1.8%, alţii 5%
Religii: Georgian Orthodoxǎ 65%, Musulmanǎ 11%, Rusǎ Orthodoxǎ
10%, Apostolicǎ armeanǎ 8%, nedeclaratǎ 6% Limbi: Georgianǎ 71% (oficialǎ), Rusǎ 9%, Armeanǎ 7%, Azerǎ 6%,
altele 7% notǎ: Abkhaza este limba oficialǎ în Abkhazia
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
60
Rata de alfabetizare:
total populaţie: 99% bǎrbaţi: 100% femei: 98% (1989 est.)
Georgia Guvern Numele ţǎrii: Numele convenţional al statului: Georgia
Numele local al statului: Sak'art'velo Fostul nume: Republica Sovieticǎ Socialistǎ Georgia
Forma de guvernare:
republicǎ
Capitalǎ: T'bilisi Diviziuni administrative:
53 raioane (raionebi, singular - raioni), 9 oraşe* (k'alak'ebi, singular - k'alak'i), 2 republici autonome** (avtomnoy respubliki, singular - avtom respublika); Abashis, Abkhazia ori Ap'khazet' este Avtonomiuri Respublika** ( capitala Sokhumi), Adigenis, Ajaria ori Acharis Avtonomiuri Respublika** (capitala Bat'umi) raioane: Akhalgoris, Akhalk'alak'is, Akhalts'ikhis, Akhmetis, Ambrolauris, Aspindzis, Baghdat'is, Bolnisis, Borjomis, Chiat'ura*, Ch'khorotsqus, Ch'okhatauris, Dedop'listsqaros, Dmanisis, Dushet'is, Gardabanis, Gori*, Goris, Gurjaanis, Javis, K'arelis, Kaspis, Kharagaulis, Khashuris, Khobis, Khonis, K'ut'aisi*, Lagodekhis, Lanch'khut'is, Lentekhis, Marneulis, Martvilis, Mestiis, Mts'khet'is, Ninotsmindis, Onis, Ozurget'is, P'ot'i*, Qazbegis, Qvarlis, Rust'avi*, Sach'kheris, Sagarejos, Samtrediis, Senakis, Sighnaghis, T'bilisi*, T'elavis, T'erjolis, T'et'ritsqaros, T'ianet'is, Tqibuli*, Ts'ageris, Tsalenjikhis, Tsalkis, Tsqaltubo*, Vanis, Zestap'onis, Zugdidi*, Zugdidis note:diviziunile administrative au acelaşi nume ca şi centrele lor administrative
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
61
Independenţǎ: 9 Aprilie 1991 (din Uniunea Sovieticǎ) Sǎrbǎtori naţionale:
Ziuna Independenţei, 26 Mai (1918); notǎ - 26 Mai 1918 este data independenţei faţǎ de Rusia Sovieticǎ, 9 Aprilie 1991 este data independenţei faţǎ de Uniunea Sovieticǎ
Constituţie: Adoptatǎ la 17 Octombrie 1995 Sistem legal: Întemeiat pe baza dreptului civil Sufragiu: 18 ani; universal Executivul: Şeful statului: Presedintele Eduard Amvrosiyevich
SHEVARDNADZE (ales mai întâi şef al Consiliului de Guvernare la 10 Martie; Consiliul a fost însǎ dizolvat, şi şef al Parlamentului în 11 Octombrie 1992, preşedinte din 26 Noiembrie 1995) Notǎ: Preşedinteleeste şi şeful statului şi al guvernului Şeful guvernului: Preşedintele Eduard Amvrosiyevich SHEVARDNADZE cabinete: Cabinetul Miniştrilor alegeri: presedintele este ales o datǎ la 4 ani prin vot popular. Ultimele alegeri au avut loc pe 9 Aprilie 2000 (urmǎtoarele se aşteaptǎ în 2005) rezultatele electorale: Eduard SHEVARDNADZE reales presedinte cu o majoritate de 80%
Legislativul: Consiliu Suprem unicameral (denumit în mod curent Parlament)
sau Umaghiesi Sabcho (235 de locuri; membrii aleşi pe 4 ani prin vot popular) alegeri: ultimele ţinute în 31 Octombrie şi 14 Noiembrie 1999 (urmǎtoarele în 2003) rezultate electorale: procente/ partid: UCG 41.85%, AGUR
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
62
25.65%, IVSG 7.8%, toate celelalte partide au obţinut mai puţin de 7% fiecare; numǎrul de locuri pe partid: - UCG 130, PURA 58, IVSG 15, deputaţi Abkhazi 12, independenţi 17, alţii 3
Juridic: Curte Supremǎ de Justiţie (judecǎtori aleşi de Consiliul Suprem
la recomandarea Preşedintelui); Curte Constituţionalǎ Partide politice şi leaderi:
Uniunea Cetǎţenilor din Georgia- UCG [Eduard SHEVARDNADZE]; Partidul Comunist Unit Georgian sau PCUG [Panteleimon GIORGADZE, şeful partidului]; Industria Va Salva Georgia - IVSG [Georgi TOPADZE]; Partidul Naţional Democrat – PND [Irina SARISHVILI-CHANTURIA]; Partidul Socialist - PSG [Temur GAMTSEMLIDZE]; Partidul Uniunii pentru “Renaşterea” Abkhazǎ - PURA[Alsan ABASHIDZE]; Partidul Unit Republican - PUR[Nodar NATADZE,preşedinte]
Grupuri de presiune :
Refugiaţi georgieni din Abhazia (fracţiunea abhazǎ din Parlamentul Georgian); elemente separatiste din Abkhazia; suporteri ai fostului preşedinte Zviad GAMSAKHURDYA care formeazǎ un grup în opoziţie
Participare la organizaţii internaţionale:
BSEC, CCC, CE, CIS, EAPC, EBRD, ECE, FAO, IAEA, IBRD, ICAO, ICFTU, IDA, IFAD, IFC, IFRCS, ILO, IMF, IMO, Inmarsat, Interpol, IOC, IOM (observer), ITU, OPCW, OSCE, PFP, UN, UNCTAD, UNESCO, UNIDO, UPU, WHO, WIPO, WMO, WToO, WTrO
Descrierea steagului:
Fundal maron cu un dreptunghi mic în colţul de sus de lângǎ port-drapel, dreptunghiuldivizat orizontal cu o bandǎ neagrǎ în partea de sus, în partea de jos alb.
Georgia Economie Sumar: • Ecomonia Georgiei a gravitat în principal în jurul
turismului de la Marea Neagrǎ, cultivǎrii citricelor, ceaiului şi a strugurilor, extracţii de mangan şi cupru precum şi pe sectoare industriale modeste de producere a vinului, metalelor, chimicale şi textile.
• Ţara importǎ cea mai pare parte a energiei de care are
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
63
nevoie, singura sa sursǎ internǎ de energie ce poate fi luatǎ în calcul fiind hidroenergia.
• În ciuda dezechilibrelor majore suferite datoritǎ problemelor interne, economia georgianǎ a înregistrat progrese semnificative dupǎ1995- cu ajutorul FMI şi a Bǎncii Mondiale- crescând PIB-ul şi stǎpânind inflaţia.
• Economia georgianǎ înregistreazǎ încǎ un deficit bugetar major datoritǎ colectǎrii deficitare a taxelor şi impozitelor.
• Existǎ probleme majore şi în ceea ce priveşte sectorul energetic ; în 1998 a privatizat reţaua de distribuţie.
• Speranţele Georgiei pe termen lung sunt legate de dezvoltarea unor coridoare internaţionale de transport a petrolului prin porturile P’ot’i şi Bat’umi.
• Pe termen scurt însǎ peisajul economic este asfixiat de cresterea deficitului balantei de plǎţi, problemele cu evaziunile fiscale, corupţia şi instabilitatea politicǎ.
PIB : $22.8 billion (2000 est.) Rata de creştere realǎ
1.9% (2000 est.)
PIB per capita $4,600 (2000 est.) Compoziţia PIB pe sectoare :
Agriculturǎ : 32% industrie: 3% servicii: 45% (1999 est.)
Populaţie sub limita de srǎcie:
60% (1999 est.)
Rata inflaţiei : 4.1% (2000 est.) Forta de muncǎ:
3.08 million (1997)
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
64
Forţǎ de muncǎ în funcţie de sectoare:
industrie 20%, agriculturǎ 40%, servicii 40% (1999 est.)
Rata şomajului:
14.9% (1999 est.)
Buget: încasǎri: $437 millioane
cheltuieli: $626 millioane
Industrii: Oţel, aviaţie, constreuctoare de maşini, locomotive electrice,
camioane, tractoare, textile, încǎlţǎminte, chimicale, prelucrarea lemnlui, viticolǎ.
Rata de creştere a producţiei industriale:
-0.3% (1998 est.)
Producţia de energie:
7.975 billion kWh (1999)
Tipuri de energie:
Combustibil fosil: 20.38% hydro: 79.62% nuclearǎ: 0% altele: 0% (1999)
Consum de energie:
7.117 billion kWh (1999)
Export de energie:
850 million kWh (1999)
Import de energie:
550 million kWh (1999)
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
65
Produse agricole:
Citrice, struguri, ceai, legume, cartofi.
Exporturi: $372 millioane (2000 est.) Produse de export:
Citrice, struguri, ceai, legume, cartofi, utilaje, metale, chimicale, textile.
Parteneri de export:
Rusia 19%, Turcia 16%, Azerbaijan 8%, Armenia 6% (1999)
Importuri: $898 million (2000 est.) Importuri de -:
Combustibil, cereale, produse alimentare, maşini, echipament de transport.
Importuri din:
EU 22%, Rusia 19%, Turcia 12%, US 12% (1999)
Datorie externǎ:
$1.9 billioane (2000)
Moneda: lari (GEL) Cod monedǎ: GEL Rate de schimb:
lari per US dollar - 1.9798 (Decembrie 2000), 1.9762 (2000), 2.0245 (1999), 1.3898 (1998), 1.2975 (1997), 1.2628 (1996)
An fiscal: An calendaristic Georgia Comunicaţii Linii telefonice principale în uz:
620,000 (1997)
Telefonie 30,000 (1997)
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
66
mobilǎ celularǎ: Sistemul de telefonie:
domestic: local - T'bilisi şi K'ut'aisiau reţele de telefonie celulara; densitatea de telefoane in mediul urban 20 per 100 oameni; în mediul rural 4 per 100 oameni; facilitǎţile inter-urbane include o linie de fibrǎ opticǎ între T'bilisi şi K'ut'aisi; existǎ un serviciu naţional de pager. international: Georgia şi Rusia lucreazǎ la o linie cu fibrǎ opticǎ între P'ot'i şi Sochi (Rusia); serviciile internaţionale curente sunt asigurate de linii terstre sau prin satelit- oferite de Moscova; existǎ conexiuni la internet şi servicii de telex.
Transmisii radio:
AM 7, FM 12, unde scurte4 (1998)
Receptori radio:
3.02 million (1997)
Staţii de televiziune:
12 (plus preluǎrile) (1998)
Televizoare: 2.57 million (1997) Codul de internet:
.ge
Internet Service Providers (ISPs):
6 (2000)
Internet utilizatori:
20,000 (2000)
Georgia Transport Cǎi ferate: total: 1,583 km
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
67
ecartament de 1.520 m: 1,546 km ecartament de 0.912 m : 37 km
Drumuri: total: 33,900 km
asfaltate: 29,500 km neasfaltate: 4,400 km (impracticabile pe timp ploios) (1990)
Canale navigabile:
nu
Conducte de petrol:
Petrol nerafinat: 370 km; produse de rafinǎrie: 300 km; gaze naturale: 440 km (1992)
Porturi: Bat'umi, P'ot'i, Sokhumi Marina comercialǎ:
total: 37 nave(1,000 GRT sau peste) total 131,316 GRT/190,289 DWT tipuri de nave: bulk 3, cargo 25, tank chimic 2, container 2, tancuri petroliere 4, roll on/roll off 1 (2000 est.)
Aeroporturi: 31 (2000 est.) Aeroporturi cu piste asfaltate:
total: 16 peste 3,047 m: 1 2,438 la 3,047 m: 8 1,524 la 2,437 m: 2 914 la1,523 m: 2 sub 914 m: 3 (2000 est.)
Aeroporturi cu piste
total: 15
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
68
neasfaltate: 2,438 la 3,047 m: 1 1,524 la 2,437 m: 4 914 la 1,523 m: 4 sub 914 m: 6 (2000 est.)
Notǎ privitoare la transport:
Reţeaua de transport este în stare proastǎ datoritǎ conflictelor inter-etnice, activitǎţilor criminale si a lipsei de intreţinere.
Georgia Domeniul militar Domenii: Forţe terestre, navale, aeriene şi apǎrare anti-aerianǎ, Garda
Naţionalǎ, Forţe de securitate (interne si trupe de grǎniceri) Recrutare: 18 ani Serviciul militar:
Bǎrbaţi între18-49: 1,296,199 (2001 est.)
Bǎrbaţi ce ajung la vǎrsta recrutǎrii anual:
41,561 (2001 est.)
Cheltuieli militare:
$23 million (FY00)
Cheltuieli militare în procente din PIB:
0.59% (FY00)
Notǎ: O forţǎ CSI de menţinere a pacii constând în trupe ruse şi un grup
de observare ONU este deplasatǎ în Abhazia. Un alt batalion de menţinere a pǎcii se aflǎ în Oseţia de sud.
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
69
Georgia Chestiuni transnaţionale Dispute -internationale:
nu
Trafic ilicit de stupefiante:
Culturi limitate de canabis şi mac. Georgia este zonǎ de tranzit a drogurilor dinspre Asia Centralǎ spre Europa şi Rusia
Bibliografie:
I. Bibliografie generală:
1. Brzezinski, Zbigniew- Marea tablă de şah, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1999;
2. Huntington, Samuel P.- Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii
mondiale, Bucureşti, Editura Antet, 2000;
3. Ionescu, Mihail E.- O Istorie Trăită. Relaţiile internaţionale 1990-
1995, Bucureşti, Editura Modelism, 1997;
4. Ionescu, Mihail E.- După hegemonie- Patru scenarii de securitate
pentru Europa de Est în anii '90, Bucureşti, Editura Scripta, 1993;
5. Kissinger, Henry- Are nevoie America de o politică externă? Către
diplomaţia ecolului XXI, Bucureşti, Editura Incitatus, 2002.
II. Biblioteci virtuale şi directoare de căutare
1. Arhive cu privire la pace şi conflicte: www.wcl.american.edu;
2. Biblioteca Departamentului de Stat SUA: www.state.gov;
3. Biblioteca Universităţii Chicago: www.uchicago.edu
4. Biblioteca Walter C. Koerner: http://library.ubc.ca
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
70
5. Central Asia and the Caucasua Information and Analytical Center:
www.ca-c.org
6. Central Intellingence Agency: www.cia.gov
7. Director de căutare "Find articles": www.findarticles.com
8. Director de căutare "Google": www.google.com
9. Director de căutare "INFOSEEK": www.infoseek.com
10. Energy Information Administration: www.eia.doc.gov
11. Eurasia Foundation: www.eurasia.org
12. George c. Marshall European Center for Security Studies:
www.marshallcenter.org
13. Institutul Internaţional pentru Cercetări în Domeniul Păcii din
Stockholm: http://sipri.se
14. Institute for War and Peace Reporting: www.iwpr.net
15. NATO: www.nato.int
16. OSCE: www.osce.org
17. RAND Corporation: www.rand.org
III. Articole preluate de pe internet:
1. Afanasiev, Yuri- A New Russian Imperialism;
2. Agreements on Problems of Abhazia between Russia and Georgia;
3. Andersen, Andrew- Russia and Georgia: One Undeclared War in the
Caucasus;
4. Armes, Keith- Russia's New Military Doctrine;
5. Baran, Zeyno- The Caucasus:Ten Years After Independence;
6. Grigorian, Mark- The New Caucasus: Armenia, Azerbaijan, Georgia;
7. Galtung, J.- Some Observations on the Caucasus;
8. Hill, Fiona- The Caucasus and Central Asia;
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
71
9. Jakoben, Carl G.- Reflections on Peacemaking as Realpolitik, Conflict
Resolution and Oxymoron: Uncertain Lessons;
10. Kanet, Roger E.- Russian Peacemaking Strategies in the CIS: the Cases
of Moldova, Georgia, Tajikistan;
11. Kauffman, Stuart- Modern Hatreds: The symbolic Politics of Ethnic
War;
12. Kozokin, Evgheny M.- Georgia-Abkhazia;
13. Lakoba, Stanislaw- Abkhazia, Georgia and the Caucasus Confederation;
14.NATO and the Caspian Security;
15. Urigashvili, Besik- The Transcaucasus: Blood Ties.
Cuprins: Argument 1 I. Caucazul şi modelul păpuşilor ruseşti 3 II. Naraţiuni legitimante
II.1. Mitul războaielor inter-etnice 5 II.2. Trei mituri fundamentale: războinicul/ şeful/victima 7
III. Între ficţiune şi realitate III.1. Cooperarea regională pe teme de securitate 8 III.2. Cooperarea în domeniul economic 12 IV. Tentaţia hegemonică IV.1 Rusia 15 IV.2. Iran 22 IV.3. Turcia 25 IV.4. Statele Unite ale Americii 28
Bianca Jinga – Georgia, din Asia Centralǎ în Europa de Sud Est ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
72
IV.5. Uniunea Europeană 29 V. Georgia: din Asia Centrală în Europa de Sud-Est V.1. Georgia- opţiuni politice 30 V.2. Politica în acţiune: războiul "inter-etnic" din Abhazia 32 VI. Evoluţii posibile 40 Concluzii 45 Anexe 47 Bibliografie 63
Recommended