View
13
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
BUCURESTI
FEBRUARIE 2010
DDuummiinniiccaa 1100 iiaannuuaarriiee 22001100. Eu înca nici nu stiu sigur daca voi ajunge în Romania în aceasta iarna, însa sunt
totusi mari sanse sa reusesc sa-mi iau o saptamâna de vacanta pe la sfâristul lunii ianuarie, probabil dupa 31 (ca
pâna atunci e Billy în RO). Asa ca dupa 2 ani voi ajunge din nou la Bucuresti pe timpul iernii, si voi putea sa
monitorizez ceva mai serios aici, dupa atâtia ani în care nu am petrecut mai mult de 24 de ore în capitala de
fiecare data ; si în acest început de an nu pot spune ca nu au aparut noutati sau chiar (r)evolutii : EDGE pe Cosmote
(care a rasarit din senin prin decembrie) si extinderea în toi a UMTS-ului 900Mhz ! Asa ca chiar daca nu stiu sigur
daca toate aceste chestii se vor împlini (e treaba cu shimbarea de stagiu, voi trece în pedo-psychiatrie, apoi cu
vacinarile astea lupeste contra A H1N1 – ultima mea grija defapt), sper totusi ca nu vor aparea probleme, si în mai
putin de o luna voi putea spune din nou „Hello Romania, I’m back” !
Gata, suntem duminica 24 ianuarie, si tocmai mi-am cumparat biletul de avion ! Voi sosi în RO în exact 11
zile, adica jjooii 44 ffeebbrruuaarriiee la 19H15, si voi sta pâna dduummiinniiccaa 2211 ffeebbrruuaarriiee. Fantastic, mai mult de 2 saptamâni de
petrecut în Bucuresti, asa ceva nu se mai întâmplase de 2 ani (din iarna 2007-2008, când ramasesem... 6 zile
singur) ! Voi avea deci tot timpul de a merge si la munte, am prevazut chiar sa fac un voyage éclair si pâna la
Poiana Brasov (plec dimineata din Predeal, rezolv cu Postavaru si ma întorc seara la Bucuresti). In capitala voi
încerca sa fotografiez MSC-urile si BSC-urile celor 3 retele, am facut deja o harta si ceva memo-uri care ma vor
ajuta cu locatiile acelor site-uri ; în afara de Netmonitoring-ul zonei noastre, este singurul lucru oarecum interesant
pe care îl poti face în capitala. Sper doar sa nu am probleme din cauza iernii si a frigului (în acest moment este
alerta cod galben de ger, temperaturile scazând pâna pe la -15/-20°C noaptea) : o sa fie greu de manipulat
telefoanele cu mânusi, bateriile vor tine mai putin, zilele sunt scurte, antenele pot fi acoperite de zapada (Cota 1400
de exemplu), zapada/noroi pe jos... Sa vedem cum va fi.
Am uitat sa spun ca odata ajuns la Bucuresti ma voi ocupa cu instalarea Internetului, pentru ca le-am dus bunicilor
un videophone Asus pentru Skype, asa ca am fost „obligat” sa le fac un abonament la Clicknet (6 Mbps cu modemul
WiFi Huawei, si în acelasi timp le-am schimbat si abonamentul de voce, de pe un Seara&Weekend catre un Voce
2000+), si o sa le bag si un router Fonera (de la Fon)... Billy a dus deja toate echipamentele, eu voi veni lejer si voi
instala totul. Nici macar laptop-ul (noul netbook hp) nu voi avea sa-l car, si el fiind deja acolo.
In aceste 10 zile cât au mai ramas, voi încerca sa citesc rapoartele de Netmonitoring din 2009 si poate din anii
precedenti din Bucuresti, pentru a-mi reîmprospata putin memoria. Altceva nu prea am de facut, telefoanele sunt
deja gata (voi lua Nokia E71/6630/6680/6310/8310/6510/8910, E@sy si H150 fiind deja duse în RO de Billy),
bateriile sunt deja aproape toate descarcate, Recharging plan e deja gata, la fel ca si repartitia SIM-urilor si celelate
documente necesare bunii desfasurari a vacantelor , serialele pe care ma voi uita pe PSP în avion sunt deja re-
encodate, am pus deja o selectie de filme bune de vazut pe Archos... dupa cum se vede, m-am pregatit destul de
bine, as putea pleca chiar si saptamâna asta ! Stagiul de pedo-psyhiatrie este foarte foarte tranquille, campania de
vacinare contra A H1N1 a fost anulata acum 2 zile, asa ca totul este OK. Bun, pai cam atât bla-bla pentru
moment, o sa mai intervin o data, cu câteva zile înainte de plecare. Cya...
He he, suntem marti 1 februarie si eu sunt cam gata, adica am imprimat tot ce era de imprimat, am
preparat tot ceea ce era de preparat, asa ca sunt ready to go ! Si am si o noutate notabila fata de acum câteva zile :
am cumparat noul Panasonic DMC FZ-38 (simplu upgrade fata de FZ-18 : aceasi amplitudine de zoom optic x18,
însa 12Mpixel fata de 8 pe FZ-18, video HD...) ; l-am luat mai mult pentru a putea lasa FZ18-le în RO, pentru ca
în caz de probleme (furt..) sa nu ramân fara nimic ! Cam asta mai aveam de spus, asa ca see u soon... in RO !!!
VVIINNEERRII 55 FFEEBBRRUUAARRIIEE FFiirrsstt ddaayy uunnddeerr RRoommaanniiaann GGSSMM ccoovveerraaggee
Este 23H20... si acum 2 ore s-a ars ceva. Nu mah nu, nu m-i s-a ars hp-ul, ca muream. A murit Videophone-ul Asus !
Ala adus special pentru a ne vedea pe Skype cu bunicii. Ce naiba or avea toate de se ard în prima zi de vacanta nu
stiu ! Paranormal ma !
Dar hai sa vedem ce am facut de ieri. Ieri (joi) stagiu (adica staff, ca sa ma vada toata lumea) de dimineata, la 11H
acasa, si la 12H am plecat la CDG. Am asteptat ceva, pâna la 15H35 când a decolat avionul, dar nu am simtit timpul
trecând, pentru ca îmi luasem pe PSP ceva episoade de Bones/ Grey’s Anatomy si Lost. Asa ca decolat la 15H25, si
aterizat în Bucuresti la 19H05. Era bezna, dar totul era frumos acoperit de zapada. 783-ul a mers foarte foarte
repede, ca niciodata, asa ca pe la 8 si ceva ajungeam deja acasa ; la intrarea în bloc tot am încercat sa ma holbez la site-
ul Cosmote pentru a vedea daca cumva l-or fi facut si pe el cu 3G, si aveam impresia ca da, parca erau mai multe antene
acolo sus... Acasa nu am facut mare lucru ieri, m-am ocupat de desfacut bagajele si pornit radio-urile...
Astazi trezirea pe RRA la 7, si la 7H17 switch automat pe KissFM, dar cum erau slabi m-am sculat sa-l trec manual
pe 21. Am mai stat putin în pat, dar m-am sculat destul de repede pentru a începe masuratorile de lungime a
cablurilor de prize electrice necesare pentru instalarea echipamentelor Internet. Si pe la 9 am plecat catre
Carrefour. M-am oprit jos la Eroilor pentru a-mi face un card din acela Activ pentru RATB (abonament de 2
saptamâni, plus 30 RON pe portofelul electronic), si am luat-o pe jos catre Orhideea. Am fotografiat (cu noul FZ-
38) microcell-ul Connex de la Municipal (MiniLink-ul BAS acela Ericsson de sus are antena MW inclusa), apoi
Cosmote-ul de lânga (tot Dualband este). Si ceva poze cu KissFM, nimic special...
De la Carrefour am luat diverse si variate (harta a Bucurestiului, baterii, de rontzait... si un rucsac pentru a le pune
pe toate), dar cum nu am gasit prize am plecat la Bricostore. Am fotografiat Hotelul Orhideea de lânga, cu site-ul
Zapp & 3G de pe el. Dupa ce am cumparat ceea ce aveam nevoie, am plecat înapoi spre casa, fiind deja aproape ora
12. M-am întors însa, pe jos (ca tot de acum am abonament RATB ), pe Calea Plevnei, pentru a putea oarecum
fotografia (de la mare distanta) cladirea KissFM si „din spate” ; am dat însa peste un site Vodafone, 900&3G (BCCH
9, 11132-33533, EAHC, 3TRX), clasic. Apoi am luat-o undeva la stânga (pe unde trece 96-le) si am iesit la site-ul
Cosmote de la Municipal, asa ca am continuat pe acolo catre Cotroceni.
Exact în zona aceea este magazinul HyperSport, magazin de biciclete. Pentru ca da, voi cumpara o noua bicicleta,
ceva de marca CUBE, foarte „profesional”, probabil voi merge mâine cu Fox sa o testam. Este vorba de modelul LTD
Pro, la 3900 RON (aproape 1000€), cu suspensie +/- pe aer în fata (furca Mannitou), frâne pe disc hidraulice... si
multe multe alte chestii. Anyway, vom vorbi mai pe larg despre asta poate mâine.
De acolo am trecut pe la site-ul Connex din fata intrarii în Cotroceni, apoi am urcat la noi pe Panduri... si ce vad : nu
numai ca site-ul nostru Cosmote a primit 3 antene Kathrein 3G only, ci era si un nenea acolo sus care lucra la
instalarea lor ! Si cel mai tare e ca BTS-ul nu era oprit (am mai verificat din când în când dupa-amieaza, dar nu prea
des totusi... ca eram coupat cu Netu’) !
Am ajuns înapoi acasa, si am vrut sa urc pe bloc, dar usa era închisa. Asa ca m-am apucat de demontarea vechiul
cablu RJ45, trecerea noului cablu prin gaura din perete (catre salo – a durat ceva, ca gaura nu era destul de mare),
apoi fixarea cablului pe perete... si dupa aceea montajul prizelor, conectarea cablurilor... mi-a luat toata dupa-
amieaza ! Dar important este ca totul merge bine, inclusiv Fonera, chiar si Asus-ul... Am testat un apel video între
hp si el, si a mers OK.
Dup aceea m-am mai ocupat cu diverse si variat... si pe la 8 ne suna Billy, ca-i dadusem SMS sa ne vedem pe Skype.
Ii spun lu’ Fox sa aprinda Asus’ul, dar când vin la el, era blocat pe mesajul „ Hard disk failure. Please insert System
Disk and press Enter”. Si asa a ramas, nu pot face nimic pentru el, este mort ! O sa vedem luni (ca totul e închis în
week-end) ce putem face cu SAV-ul, Asus are un Service în Pipera...
Seara m-am mai dat putin pe Net, am prelucrat pozele dar nu le-am urcat pe Net pentru ca am avut o problema cu
Net-ul : nu poti uploada fisierele de peste 500KB ! Bine ca vazusem mai dmeult la Paris un topic despre asta pe
Softpedia, despre Clicknet, si am citit acolo ca trebuie sa dezactivezi Firewall-ul din Services... si acum merge !!
Apoi am mai stat mult (este 0H34) pe Messenger cu cineva care lucreaza la Cosmote, monteaza site-uri, si mi-a zis
ca cei de la Zapp nu mai monteaza deloc antene CDMA, nici macar EvDo, ci merg numai pe 3G, dar i-au pus sa aduca
antene OMNI cu tilt electric din provincie în Bucuresti... Vedem alta data detaliile, acum e prea târziu si am obosit
tare.
SSÂÂMMBBAATTAA 66 FFEEBBRRUUAARRIIEE CCoodd ggaallbbeenn ddee zzaappaaddaa ssii vviissccooll...... cciiccaa......
Mah, codu’ asta galben înseamna doar ca va fi nor si poate va ninge ! Dar problema întradevar este ca e nor, si
pozele au iesit sumbre, chiar daca vad ca Panasonicu’ continua sa le faca la ISO 80, calitatea nu e prea buna, mult
zgomot.
Bun, deci de dimineatza scularea la 9, dupa ce ieri-seara m-am culcat la ora 1. Fox era plecat pâna la Economat
pentru a-mi lua niste fursecuri din alea bune, asa ca eu am mâncat fara el, si am decis sa plec pâna la BSC-ul Orange
de pe Hotel Dorobanti, pentru a face ceva poze acolo, si a merge si pâna la Zapp de pe Stefan cel Mare, fiind
aproape unul de celalat. Deci autobuz pâna la Piata Romana, apoi am luat-o pe jos pe Bd-ul Dacia, si imediat ajungi la
marele Hotel Howard Johnson din intersectia Dorobanti/Dacia, Hotel pe care este deci si un BSC Orange ; fiind o
cladire foarte foarte înalta, e destul de greu sa faci poze cu antenele de sus, pentru ca trebuie sa te departezi mai
mult de ea... si cum era si ceata, nu pot spune ca pozele au iesit geniale. Daca nu as fi vazut în liste ca au BSC acolo,
niciodata nu mi-as fi dat seama !
De acolo m-am mai rotit putin prin împrejurimi, am fotografiat Cosmote-ul de pe McDonald’s de la Romana (fara 3G)
si Zapp-ul (cu 3G, de aceea nu au upgraduit probabil si Cosmote-ul de la McDo’) din intersectia de la Romana, apoi m-
am întors la Hotel si am luat-o la stânga, pe Calea Dorbantilor... pâna la iesirea pe Stefan cel Mare, aceasta fiind
exact la magazinul Zapp. De acolo am luat un nou SIM 3G, 2 cartele de 10 si una de 4€... si cam atât ; nu era nimeni,
o singura vânzatoare...
In fata magazinului ai un înalt site Cosmote, fara 3G (fiind exact în fata un site Zapp cu 3G, pe un bloc), pe care l-
am si monitorizat rapid, sa vad de ce este vorba : BBUU004411 TTEELLEEGGRRAAFF (e17 : 7040/419, RAM 111 si 514 : 7040/413 cu
CRO 60 si RAM -71 dBm).
Apoi am fotografiat si Zapp-ul, si am continuat pâna la pilonul acela foarte înalt din fata iesirii metroului Stefan cel
mare, lânga stadionul Dinamo : este cica ceva al politiei, e plin de LINK-uri... De acolo am luat un tramvai pentru ca
vroiam sa ma întors spre Calea Victoriei... însa trecând prin fata Spitalului de Urgenta Floreasca remarc un
microcell Connex foarte foarte micro, adica pe un mini-pilonas, de maxim 2 metri si ceva. O vizita se impunea, asa
ca am coborât imediat din tramvai si am fost pâna acolo. Este dedicat acoperirii spitalului, si este mai precis vorba
de site-ul 33003344 SSPPIITTAALLUULL DDEE UURRGGEENNTTAA (57 : 11147/30341, 2Ter 1 cu MB0, RAM 111, 5 TRX, CB = SPITAL URGENTA) ; este
echipat cu 2 RBS-uri Ericsson, 2308v1 si 2308v2.
Exact pe fatada blocului de lânga gasesti si un microcell Orange, care nu emite deloc spre Spital, ci spre Bulevardul
Stefan cel Mare. Este vorba de BBII__00993388 UURRGGEENNTTAA FFLLOORREEAASSCCAA (124 : 130/19381, EA C MB2, RAM 111, CRO 0 – TO 10 –
PenT 20, H79/85/87/124) ; interesant ca îi zice Spitalul de Urgenta, dar nu emite deloc spre el, sa mai aiba oare si
un sector pe cealalta parte a blocului (cica este vorba de un MBO1 cu 4 TRX pe GSM si 2 pe DCS) ?
Am plecat apoi spre casa, ca se facuse 12. Cu metroul, linia M1 ; am monitorizat celula Orange de acolo (89 :
100/8581, EA C, RAM 101, TRX 122 si full THR, BA_List 5 cells), apoi m-am bagat pe Connex si am monitorizat fiecare
celula pâna acasa la Eroilor :
3377 11142/21111, CRO 6, RAM 111, EAHC, RAR 2, 40/2/45, 4 TRX, STEFAN CEL MARE
2200 11142/21091, CRO 6, RAM 111, EAHC MB1, PIATA VICTORIEI
6600 11142/21051, CRO 6, RAM 111, EAHC, GARA DE NORD
4455 11142/31101, CRO 6, RAM 111, EAHC, 40/2/45, 4 TRX, BASARAB
5566 11142/31091, CRO 6, RAM 111, EAHC, 4 TRX, METROU CRÂNGASI
5544 11142/31081, CRO 6, RAM 111, EAHC, 2 TRX, METROU SEMENATOAREA (statia Petrache Poanaru) 6611 11142/31071, CRO 6, RAM 111, EAHC, 2 TRX (H56/61), BA 4 cells, METROU GROZAVESTI
5588 11142/40821, CRO 6, RAM 111, EAHCI MB1, 11 TRX, EROILOR
Am ajuns si la Eroilor, unde stabilisem sa ne vedem cu Fox la intrarea în gradina botanica,
pentru a merge la HyperSport ca sa vedem bicilcleta. Intradevar o primisera, noul CUBE
LTD PRO 2010, talia 20”, am probat-o putin (foarte frumoasa, si bine echipata)... si am si
lcumparat-o : 3900 RON, aproape 1000€ ! O sa ne-o livreze luni sau marti. Excelent !
Singur nu mai are nimeni asa ceva la mosie !
Apoi înapoi acasa, acum este 16H si am cam terminat aici. Am mai descarcat de pe Net ultimele episoade de Skins /
Grey’s / Bones : maxim 648 Ko/sec, merge super... dar tot mai am probleme cu upload-ul cu fisiere mai mari ; nu am
testat însa decât pe Softpedia. Acum a început TopShow-ul pe Guerilla... ; în continuare as vrea sa opresc laptop-ul
si sa ma ocup de altceva. Diseara ma voi uita la câteva episoade de seriale, sa mai schimb si eu putin de ocupatie.
Afara a început sa bata vântul... începe asa-zisul cod galben...
Este 20H45, afara ninge încet (dar s-a depus un strat alb de zapada, a acoperit toate vechea zapada mai murdara,
este foarte frumos acum), noi am mâncat si acum as vrea sa recopiez ceea ce am notat dupa-amieaza despre SIM-
uri. Le-am testat detaliat cam pe toate (în afara de Orange F, care tot nu vrea sa auda de Connex sau de Cosmote),
în Nokia 668. Cea mai buna surpriza a acestui an este de departe SIM-ul Bouygues, se comporta exemplar de bine,
atât pe 2G cât pe 3G ; celelate SIM-uri merg binisor, dar nu perfect.
CCOONNNNEEXX 3G + DATA / OOrraannggee 3G + DATA / CCoossmmoottee + DATA
Intra foarte usor si rapid în retea, din prima. Urca fara probleme pe 3G. Transferul de date merge OK pe Connex, doar pe ei l-am testat în mod practic
CCOONNNNEEXX 3G + DATA / OOrraannggee
Cosmote si RDS sunt trecute în lista retelelor interzise. Orange intra la a doua încercare, dar nu urca pe 3G : când urca cade semnalul
CCOONNNNEEXX + DATA / OOrraannggee + DATA / CCoossmmoottee + DATA
Pe Orange si Connex, cum urca pe 3G cum cade semnalul. Dar se întâmpla ceva mai straniu : daca pui DATA pe Si disponible, atunci semnalul 3G re-apare instantaneu (cel putin pe Connex) ; daca îl treci pe Si nécessaire, dispare instantaneu ! In rest, trecerea între retele se face din prima, dar este foarte foarte lenta... Iar per total nu este mai deloc fiabil, de exemplu accesul pe CNX uneri merge, iar în alte zile este complet blocat !
CCOONNNNEEXX 3G + DATA / OOrraannggee 3G + DATA / CCoossmmoottee + DATA
Trecere usoara si rapida între retele, din prima. Ar mai exista însa ceva probleme pe Connex 3G, de exemplu nu poti apela catre RO dar poti apela catre FR, semnalul mai cade... nu e 100% fiabil...
CCOONNNNEEXX 3G + DATA / OOrraannggee 3G + DATA / CCoossmmoottee + DATA
E putin straniu ca nu se poate deloc apela de pe Orange 3G. De pe Cosmorom nu se poate apela catre nimic (nici FR nici RO) pentru ca primesti un mesaj vocal în româna care îti spune ca „Numarul acesta nu este accesibil de la telefonul dvs.”
CCOONNNNEEXX 3G + DATA / OOrraannggee + DATA / CCoossmmoottee
Pe Orange SIM-urile Vodafone Italy nu prea mai intra din prima... In plus, urcarea pe 3G le ejecteaza instant din retea (clar) ; revine pe GSM, iar daca dai un Network Search, Orange apare ca nu mai având semnal 3G (se comporta asa si la celelate SIM-uri la care urcarea pe 3G este interzisa : telefonul încearca o data, vede ca nu are voie, revine pe GSM si „uita” artificial ca reteaua cu pricina are 3G, pentru a nu mai fi tentat sa urca din nou)
Obligatoriu trebuie sa setezi DATA Packet pe Si disponible ! In acest mod, semnalul apare imediat dupa pornirea telefonului (semnal Zapp slabutz aici la mine pe masa, maxim 3-4 linutze ; în plus pe stick-ul Huawei E1752 abia te chinui sa ai o linutza doua), si semnalul rezista chiar daca faci un soft-reset cu X-plore (stii ca asta-toamna pe 6630 dupa soft-reset îti spunea Echec insription SIM). Daca îl pui pe Si nécessaire, semnalul cade instantaneu !
Cam asta ar fi. Hai ca te-am lasat, ma duc sa ma uit pe unde as putea merge mâine, si apoi as vrea sa incep putin
Netmonitoring-ul, pâna pe la 10, ca de atunci încolo as vrea sa ma uit la câteva episoade, bransând Archos-ul pe TV
(are iesiri S-Video si composite).
Oh, si BTW am reusit sa descarc pe Fonera cu PC-ul închis, însa din pacate nu merge pe Rapidshare, nu am idee de
ce ; asa ca mi-am re-facut astazi un cont de o luna pe Megaupload, ca la ei merge perfect : bagi URL-ul în
dashboard-ul modemului, bagi stick-ul USB în el, si lucreaza singur. E fantastic !
DDUUMMIINNIICCAA 77 FFEEBBRRUUAARRIIEE CCoodd ppoorrttooccaalliiuu,, nnuu aamm ppuuttuutt ddeelloocc iieessii ppee aaffaarraa aassttaazzii
Da, astazi a fost ceva viscol, dar mai ales a nins toata ziua, asa ca
zapada maricica... eu am stat toata ziua în casa, si am profitat
pentru a monitoriza retelele.
Aseara m-am culcat pe la 1 jumate’, dupa 3 episoade de 24H Chrono
(seara asta ma uit la urmatoarele 3), asa ca de dimineatza m-am
sculat la 9. Afara continua sa ninga, asa ca stratul de zapada este
consecvent ; însa nu este prea frig, nu scade niciodata sub -2°C la
captorul meu de temperatura pus afara pe geam.
Anyway, din cauza ninsorii nu avea rost sa ies, pentru ca oricum nu
puteam face poze (se uda obiectivul apartului foto), asa ca am
preferat sa stau acasa toata ziua ; puteam evetual sa ies sa fac
putin Netmonitoring pe la Facultatea de Electronica, apoi sa merg la
noul Mall (AFI Palace Cotroceni), dar mi-era cam lene, si am zis sa
monitorizez acasa bine astazi, si ca voi iesi mâine...
Asa ca de dimineatza am monitorizat cam în continuu. Totul s-a
facut pe Nokia 6510 (SIM BoT, a mers absolut perfect), dar cum m-
am concentrat mai mult pe Cosmote astazi, am pus SIM-ul lui Fox în
Nokia 6680 pentru a vedea EDGE-ul. Asa ca am luat metoda pure &
dure, adica Reverse pe Nokia 6510, notat tot ce misca pe o coala de
hârtie, si testat sistematic. Ia ceva timp, dar e complet. Am
monitorizat oarecum complet pe Connex (dar mai e de completat
sigur ++), putin Orange, si mai ales Cosmote. Am început la mine în
camera, apoi am trecut la Fox în camera, si acum am terminat aici în
bucatarie, testând sistematic Cosmote-ul (adica din BCCH în BCCH,
atât pe EGSM cât si pe DCS).
Câteva remarci, despre Cosmote deci : deja, la mine în camera e tare
greu sa faci ceva cu 1800 Mhz, nu prinzi mare lucru, si desigur sunt
complet imposibile de exploatat. Insa la Fox - si aici în bucatarie, ei
bine ai mult mai multe celule DCS, si chiar câteodata mobilul sta by-
default pe ele (de exemplu pe 519 de la Spitalul municipal ; trebuie
doar sa se prinda mai bine decât -87 dBm... mai sunt totusi si istorii
de CRH, fiind si diferente de LAC-uri... oricum, ideea este ca daca
vrei DCS, trebuie sa vii în aceasta parte a apartamentului, care da
„spre vale”). Legat tot de DCS, o constatare importanta (valabila
atât pe 6510 cât si pe 6680) : pentru a testa celulele DCS cu RAM
foarte mic, trebuie sa selectezi Manual reteaua dorita (si sa nu-l lasi în
Automatic search) : vei vedea ca în acest mod vei putea calcula RAM-ul
si celula va ramâne în CCCH chiar daca C1 e foarte negativ ; daca lasi
telefonul pe Automatic, va sta numai în NSPS !
EDGE este cam pe toate celulele : pâna acum 30 de celule testate, si doar 3 nu au EDGE (doua dintre ele fiind
EGSM în plus, deci „mitul” DCS = No EDGE nu prea pare adevarat...).
Si cam atât ar fi, o sa mai continui si mai pe seara. Deci repet, aici în bucatarie vad ca stai pe 519, si chiar uneori pe
e22 de la VBABESQ, care e denumirea scietifica a Operei Business Center.
Gata, te-am lasat, trebuie sa mâncam si eu cam ocup masa...
LLUUNNII 88 FFEEBBRRUUAARRIIEE AAmm pprriimmiitt bbiicciicclleettaa!!
Aseara m-am culcat pe la 1 noaptea, dupa 3 episoade de 24H Chrono. De dimineatza trezirea pe la 8H30 pe Radio
21, dar cum gogosile nu erau înca dospite, am mai stat pe Net, pentru ca am primit de la Richard o poza cu BTS-ul
nostru de la Titulesti, si e tare straniu ! Eu credeam ca au trecut pe acolo si au montat ceva antene, cu tilt pozitiv
enorm (destepti), dar Richard îmi spune ca „se balanganea in vant un sector din ala...daca te uiti bine la poza o sa vezi
ca partea de la baza este desprinsa. Daca aveam camera puteam sa si filmez... Am vazut cum se misca ! Am impresia ca
partea din interior era desprinsa de support, cred ca masca din fata era cazuta pe jos ! Chiar acum m-au sunat de la
Orange si mi-au multumit pentru ca le-am trimis poza cu avaria si mi-au confirmat ca este o antena Vodafone. Mi-au zis
ca de curand au avut ceva lucrari in zona cu WCDMA pe 900 si ca subcontractorii nu au facut o treaba asa buna. Tipul
mi-a zis ca le va transmite mesajul meu celor de la Vodafone… »
E totusi straniu, ca în spatele antenei cu tilt pozitiv se vede clar ca mai este înca o antena... Nu prea înteleg ce s-a întâmplat !
Bun, dupa ce am mâncat m-am echipat pentru a iesi în oras, dar în acel moment au sunat cei de la HyperSport pentru
ca erau gata sa livreze bicicleta ! Peste 15 minute au ajuns acasa, cu bicicleta în mâna pentru ca nu puteau intra în
curte de zapada ! CUBE-ul este super, abia astept sa-l încerc la vara ! O sa fie totusi o mica problema cu prima
revizie, care trebuie facuta dupa 10 iesiri, adica vreo 10-20Km... numai ca eu voi fi la Crâmpoia, imposibil de facut
deci. Poate o voi lasa aici, o voi utiliza în Bucuresti timp de o zi, apoi sa o ducem la mosie nu prea stiu bine cum...
Pâna la urma am iesit în oras, spre Muncii. Asa ca am luat metroul de la Eroilor, si probabil iar am gresit sensul,
pentru ca în loc sa fac 4 statii, am facut toata bucla pe la Stefan cel Mare, adica peste 13 statii degeaba ! Au o
problema astia cu Metrorex-ul lor, asa semnalizare proasta nu am mai vazut vreodata (... sau poate o fi din cauza
mea, cine stie) ! Bun, deci în metrou am monitorizat Orange :
8822 100/6901, RAM 106, EA C MB1, RAR 2, H74/82, RLT 20 - GROZAVESTI 6666 100/6891, RAM 106, EA MB1, H66/87 - PETRACHE POENARU
7700 100/6841, RAM 106, EA, TRX 75, THR - CRANGASI 7799 100/16811, RAM 106, EA C MB2, H67/77/79/84 - BASARAB (pierdere semnal înainte)
6644 100/8531, RAM 101, EA C MB2, H64/66/74/80 - GARA DE NORD
8833 100/18561, RAM 96, EA, 5TRX - PIATA VICTORIEI 8899 100/8581, RAM 101, EA C, TRX 122, THR - STEFAN CEL MARE
7788 100/6801, RAM 106, EA MB1, H78/81, THR - OBOR
8866 100/16821, RAM 106, EA C MB1, TRX 83, THR - PIATA IANCULUI 112222 100/16791, RAM 101, EA C, TRX 89 - MUNCII
Am ajuns, am iesit... si mi-am prins urechile ! Pentru ca începuse iar sa ninga, zapada mare pe jos asa ca abia avansai,
vizibilitate mica... si am si facut marea prostie de a nu ma uita pe Google Earth pentru a prepara traseul ; îmi
facusem totusi o mini-harta pe o hârtie, cu strazile pe care va trebui sa o iau... dar tot mi-am prins oarecum
urechile. Asa ca am luat-o putin la întâmplare... am mers, am mers tot drept cautând MSC-ul de la Muncii (defapt am
vazut acum pe Google ca cica e chiar în dreapta metroului, nu stiu cum naiba nu l-am vazut)... asa ca am mers eu
mult, mult, pe Mihai Bravu... si cautând Orange Muncii am dat peste Connex Avrig ! Adica am ajuns pâna la Obor !
Acolo este si sediul VDF, asa ca ai un pilon baban în curte, cu multe antene de LINK, e OK, are capu’ unui BSC
sanatos.
Am plecat de acolo (o zona destul de tot dubioasa, Oboru’ ala), si am ajuns în intersectia de la Obor, unde poate am
dat peste BSC-ul Orange (nu sunt sigur, e adevarat ca e în piata acolo, dar pe Google Earth nu ar fi pe blocul pe
care l-am fotografiat eu...). Tot acolo am vazut si un mi micutz Kathrein Connex triband, just to say...
M-am întors înapoi de unde venisem, de la Muncii... pe jos, încet încet, prin zapada, sub ninsoare... si la un moment
dat vad în departare (eram pe Ferdinand I, o luasem putin la dreapta ca vazusem un sediu Romtelecom/Posta cu
antene CDMA RTC pe ea) o cladire mare cu multe antene pe ea... dar am ratat-o iar, pentru ca era vorba de BSC-ul
de pe ProTV, tot Orange. L-am fotografiat si pe ala, si dupa ceva timp am ajuns înapoi la Muncii (se merge numai pe
soseaua aia Mihai Bravu, e enorma). De acolo am continuat tot pe Mihai Bravu pâna la urmatoarea mare intersectie,
cu Baba Novac. Acolo am facut la stânga pe Baba Novac, si deja am vazut în departare BSC-ul Orange Titan ; pe
blocul de lânga sunt si ceva antene Ericsson MW, nu stiu ce o fi cu ele, mai ales ca Connex-ul îsi are un site GSM pe
un al treilea bloc de lânga ; este si un site Cosmote mai în spate...
Am monitorizat putin în zona aceea : pe Orange stai pe BBII__00330022 NNIICCOOLLAAEE LLIICCAARREETT (72 : 100/23021, EA, RAM 109, SFH) si
(83 : 100/33021, EA C), care, incredibil, chiar nu are 2Ter-ul activ (am testat pe 2 sectoare al acelui BTS). Connex
sta tot pe 22004422 LLIICCAARREETT (11139/20422, EAHC, RAM 111, 20/4/22).
De acolo am luat un 311, ca vazusem Piata Iancului... dar am dat-o iar în bara, pentru ca eu vroiam sa merg la Piata
Alba Iulia, nu Iancului ! Asa ca am coborât în graba dupa Piata Muncii (unde BTW este un site Zapp cu 3G, i-am
facut si lui câteva fotografii), si am luat-o la dreapta pe Str. Decebal spre Alba Iulia. Destul de repede dai peste un
site Cosmote (Dualband, BBUU224488 DDRRIISSTTOORRUULL), si ajungi si în vestita Piata, unde ai un site Orange (BBII__00227733,, cu un G3
Medi bine vizibil), Zapp cu 3G, Cosmote... cu 3G, si desigur si Connex (+ un microcell remarcat abia în poze)... De
acolo am luat nu mai stiu ce masina, doar o statie, am coborât si am mai mers putin pe jos pe Bulevardul Unirii, si am
ajuns la intersectia cu Nerva Traian (este un frumos site Orange + Zapp cu 3G pe colt, din pacate atâta m-am
câcâit pentru a-l poza ca pâna la urma nu l-am mai fotografiat deloc).
BSC-ul de pe Nerva Traian se vede de departe, este un pilon pe un bloc de locuinte. Eu credeam ca este Connex
(pentru ca în mintea mea cânn spui Nerva Traan spui –fost- sediu CONNEX), dar deja din momentul în care faceam
pozele mi-am dat seama ca e o problema, ca sunt cam numai antene Alcatel pe acolo... este deci vorba tot de un BSC
Orange. ID-ul site-ului este BBII__00666633 BBSSCC NNEERRVVAA TTRRAAIIAANN (63 : 110/16631, EA MB0, RAM 109, SFH), iar Connexul sta pe
22006655 TTIIMMPPUURRII NNOOII (31 : 11139/20651, EAHC, RAM 111, 4 TRX, NERVA TRAIAN).
De acolo am revenit o statie cu tramvaiul catre Bulevardul Unirii, am mai mers putin pe jos cautând statia de
autobuz 385 (prin zona este un site Connex 11139-220066551 CCEERRNNAA, alaturi de un Cosmote Dual | EEDDIITT : 33441155 SF. VINERI,
acesta este ID-ul site-ului Connex în mod normal)... si cam jumatate de ora dupa aceea ajungeam acasa. Doar asa, o
simpla remarca : Piata Uniirii este în LAC 11142 pe Connex...
Si cam asta a fost tot. Am mâncat, am sunat la Asus (cica voi primi un mail de la ei, le explic problema, iar în 48H o
sa pot sa le trimi pachetul prin posta, cu voucher-ul pe care m-il trimit ei), apoi m-am ocupat de poze, si am pus si
câteva pe forum (foarte foarte greu de urcat cu Clicknetu’ asta lupeste’, uneori merge, uneori nu mai merge deloc, e
ca dracu’... EEDDIITT : defapt Softpedia era de vina !). Acu’ gata, e 7 jumate’ deja, m-am cam saturat, asa ca o sa sschimb
puti nde ocupatie. Mai pe seara, dupa masa, poate voi monitoriza ceva Orange în bucatarie.
Mâine se pare ca revine timid soarele, asa ca s-ar putea sa fiu obligat sa fac o etapa importanta : sau zona
Sebatian, sau zona Drumu’ Taberei / Valea Cascadelor.
MMAARRTTII 99 FFEEBBRRUUAARRIIEE IInn ssffâârrssiitt aa ffoosstt ppuuttiinn ssooaarree......
...... ddaarr ddee mmââiinnee CCoodd ggaallbbeenn ddee ppllooii !!
Aseara m-am uitat la Season Premiere 2H Lost, si un mic Bones, iar nani pe la 00H. De diminatza scularea pe 21 la
8H15, lenevit în pat înca o jumatate de ora, apoi mâncat rapid, si pe la 9H45 ieseam din casa, directia Drumul
Taberei.
Aseara am preparat iesirea, asa ca stiam exact unde sa ma duc, si ce mijloace de transport în comun sa iau. Deci un
168/268/368 pâna la Piata Drumul Taberei (parca asa îi zice statiei), autobuzul oprind dupa centrala RTC, aproape
de un site Zapp cu 3G. Vin si fotografiez multitudinea de antene de pe Romtelecom (din pacate soarele nu iesise
înca, asa ca pozele sunt cam întunecate), ma apropii si de blocul de pe Str Buzieni unde cica îsi are Vodafone MSC-
ul... dar aia numai a MSC nu seamana, cred ca e o greseala, aproape sigur (confirmat oarecum si de hupogramos) !
Apoi revin spre RTC pentru a-l fotografia dintr-o alta latura, adica mai frontal... însa se ia un paznic de mine, ca nu
am voie sa fotografiez (întradevar pe toate portile scria „Zona interzisa”). OK, o iau prin spate, mai fac 1-2 poze,
apoi plec catre urmatoarea destinatie : Valea Cascadelor. O vorba de Netmonitoring-ul din zona înainte de plecare :
ID-ul site-ului Cosmote este BBUU003322 CCNNTT22 MMSSCC RRTTCC (520 : 1040/323, RAM 83 dBm, CRO 48).
Iau apoi tramvaiul 41 o statie pâna la Plazza Romania (Bd. Timisoara), cobor, fac câteva fotografii cu site-urile
Orange / Zapp (pe un sector au inatalate noile antene à la RTC) si Cosmote din apropiere, apoi ma sui imediat într-
un alt tramvai (8, 25) ; merg ceva (imediat dupa Plazza vad ca pe Cosmote se trece în LAC 1000 ; pe acolo Connex e
în LAC 11118), si în momentul când tramvaiul face la dreapta pe Strada Valea Cascadelor (e un Selgros si Dedeman
acolo, cu un pilonas frumos dupa aceea) trebuie sa cobori la prima statie, pentru ca altfel o ia aiurea. Asa ca cobor,
si foarte repede ajung la vechiul sediu CONNEX, cu pilonul acela enoooorm pe el ! Toti operatorii sunt la gramada
acolo pe el, pentru ca si Orange si Cosmote si-au bagat antene acolo.
Plec, ajung repede pe Bdul. Iuliu Maniu, si ma gândesc sa iau o masina catre casa (136 de exemplu), cel putin pâna la
BSC-ul de pe Electronica. Acolo în statie pe Connex stai pe 11002222 DDAANNIIEELLLLEE CCEENNTTEERR (20 : 11118/10221, MB1, MILITARI)
care foarte probabil vine de pe sediul lor (sunt mai multe celule aoclo, tot felul de teste cica... ar fi interesant de
monitorizat mai atent...) ; nu stiu sigur daca tot acolo stai pe un site Cosmote BBUU337799 (526 : 1000/3791, RAM 87 dBm,
CRO 44, MB2).
Dar cum nu prea venea, si cum vazusem un antic BTS Cosmorom aproape de statie (sa fie oare BBUU337799 - 526 :
1000/3791, RAM 87 dBm, CRO 44, MB2 – site care nu este în lista ceea ce este straniu), am decis sa o iau putin pe
jos, pentru a putea fotografia mai bine ; asa ca avem un frumos BTS Cosmorom cu Kathrein-uri DCS, si putin mai
încolo un site Zapp cu 3G si cu o mare antena de LINK...
De acolo iau totusi o masina ca sa merg spre casa. Spre Cora pe Cosmote esti în LAC 1000 (EFR) ; cam în piata
Gorjului este un oficiu RTC, cu antene RTC CDMA si Cosmote Dualband BBUU338811 (site nou). Trecem prin zona Cora,
exact în fata fiind un bloc care m-i s-a parut foarte înalt, bloc pe care gasesti si Cosmote (BBUU333322 CCOORRAA, iar site nou
; tot LAC 1000 este) si Zapp cu 3G. Ajung la Milea, fotografiez în departare site-ul acela pe cladirea cu acoperis
rotund/Politehnica (Cosmote are 3G acolo), si continui fotografiând Facultatea de Electronica (cu Cosmote BBUU223388).
Am facut o mica poza si cu Microcell-ul acela de la Leu, Connex :
37 : 11110/45681, EAHC, 4 TRX, LEU
Bun, apoi am revenit pe jos acasa, se facuse soare frumos, asa ca am mâncat foarte repede, si am plecat imediat
dupa aceea cu Fox catre 13 Septemebrie, la Raiffeisen, ca sa ma treaca Mlle. Brânza si pe mine titular pe contul
curent. Si desigur eu am plecat de acolo catre Sebastian, pentru a fotografia BC-ul Orange Vulcan, de pe cladirea
Asociatiei generale de nu stiu ce a Marilor contribuabili. Multe antenutze acolo sus, arata clar a BSC (BBII__00111166) ; ai
si un site Connex Dualband acolo : 33330077 VVUULLCCAANN (20 : 11142/33701, MB1, 6 TRX, SEBASTIAN si 639 : 11142/33705, MB1,
RAM 111, numai Network Busy si 651 : 11142/33707). In fata ai si un site Cosmote, vazui în poze ca ar fi doar EGSM
(BBUU224400, LAC 7060).
Revin pe Bdul 13 Septembrie, si fac poze cu site-urile Orange/Zapp situate putin mai încolo, si cu cel Cosmote
(BBUU007788, LAC 1060) din fata lor : la Orange este vorba de BBII__00227799 (71 : 110/12971, EA MB0, RAM 109, SFH), iar la
Zapp se emite 8844 Dual CDMa/EvDo (sectorul spre noi).
Dupa ce am terminat revin catre intersectia 13 Septembrie cu Strada Progresului (acolo unde este TipTop-ul, pe
unde trece tramvaiul) pentru ca vroiam sa fotografiez din spate (dar cam din departare) cabinetele site-ului Connex
de pe Panduri (ala de pe strada laterala...). Apoi iau un 385 catre Mariott, pentru a fotografia si pe acolo (Posta –
care BTW e închisa, cica trebuie sa renoveze cladirea, Zapp-ul...). Orange a schimbat ID-ul site-ului lor de acolo
odata cu mutarea pe Posta, acum a devenit BBII__00778833.
Si merg chiar pâna la Micro-ul Orange din zona Uranus - aproape de Casa Poporului (BBII__00993344 UURRAANNUUSS –– 1133 SSEEPPTTEEMMBBRRIIEE)),
care are întradevar doua M5M-uri, la cel de jos cazând-ui capacul de protectie inferior. Iata ce se emite de acolo :
79 : 110/19341, RAM 101, EA C MB2, CRO/TO/PenT 0/20/20, TRX 122
583 : 110/49341, RAM 48, H583/625
De remarcat ca la site-ul Connex situat pe blocul din fata (nu îi stiu ID-ul, când m-am uitat nu stateam decât pe
Mariott), la sectorul din poza antena din drepata nu mai serveste la nimic, feederul ei fiind taiat...
Si cam asta a fost, de la Mariott am luat un 136 pâna acasa. Am ajuns pe la 5, am sunat imediat la Asus Romania (au
numai Service-uri, cel de la Pipera si înca unu’, dar pentru AiGuru meu nu puteau face nimic... asa ca am trimis
formurarul francezilor prin mail, sa vedem ce-mi vor raspunde), apoi m-am ocupat de poze si forum. Acum este 20H
deja, trebuie sa golesc telefoanele, completând aici toate datele de identificare a site-urilor fotografiate.
Si, BTW, mâine e cod galben de ploi si nu stiu ce, inclusiv în Bucuresti. Cica nu vom mai vedea soarele exact timp de
7 zile ! God ! Vom vedea ce va fi. Cred ca mâine voi face o mica pauza în Netmonitoring-ul foto, o sa merg probabil
pe la Palace pentru a cumpara ceva cartele si baterii, apoi sa mai fac ceva Netmonitoring (nu am facut nimic pe
Orange acasa) indoor... asa as vrea.
MMIIEERRCCUURRII 1100 FFEEBBRRUUAARRIIEE MMââiinnee ssee ffaaccee oo ssaappttaammâânnaa ddee ccâânnddaamm aajjuunnss îînn RROO.. DDeejjaa !!
Aseara am vazut primele 2 episoade din noul sezon 4 Skins. De dimineatza scularea pe la 8H15, am mai lenevit în pat
înca o jumatate de ora, am trecut la masa, apoi am plecat catre obiectivul zilei de astazi : MSC/BSC-ul Cosmorom
din Baneasa. Te duci pâna în Piata Romana (168 sau 368 de exemplu), si de acolo iei 301 vreo 7 statii, care te lasa
exact pe strada Nicolae Caramfil, sdiul Cosmote fiind aproape ; tot de acolo ai o strada destul de lunga (Soseaua
Pipera-Tunari) care duce la MSC-urile din Piera, dar nu aveam chef sa mai merg pe acolo, nu stiam exact cum se
ajunge oricum...
Marea surpriza a fost ca odata ajuns acolo a rasarit si soarele ! Nu-mi venea sa cred, în plus luasem vechiul FZ-18 la
mine, crezând ca va fi ploaie sau oricum conditii proaste de fotogrzfiat. Dar uite ca nu, era frig, batea vântul, dar
era soare ! Asa ca am fotografiat frumos MSC-ul de acolo, si am plecat înapoi spre Piata Romana, tot cu 301. Connex
pe acolo este în LAC 11132 (cell. 11 cu CID 20041, si 2Ter).
Ajungem în Piata Charles de Gaulle (unde este si un sediu Vodafone), si notez ca site-ul cu 3 antene Kathrein de pe
Anglo-romanian Bank apartine Orange-ului, mai precis este vorba de BBII__00118844, în LAC 150. Dupa aceea 301 trece si
exact pe lânga sediul Zapp de pe Stefan cel Mare, si rapid ajunge si înapoi în Piata Romana, unde Cosmote este în
LAC 7060. Eu am fost la magazinul lor de acolo pentru a lua o cartela SIM Bonus, si am monitorizat foarte (prea)
rapid si Microcell-ul lor de acolo de deasupra intrarii în magazin (no foto), ceva EGSM (parca) : 7060/9121,
CRO/To/PenT 44/20/60...
Apoi am fotografiat înca o data si Cosmote-ul/VDF de pe McDonald’s (credeam ca au pus 3G pe Cosmote, dar nu,
Kathrein-ul acela UMTS only este al Connex-ului, pentru ca ei au o antena conectata GSM/DCS, una ne-conectata, si
deci au nevoie si de acel Kathrein UMTS), apoi am ajuns pe la Vodafone Shop, unde am fotografiat microcell-ul lor,
fara a-l mai monitoriza.
Si uite-ma, fara sa vreau, si în zona Teatrului National, asa ca m-am apucat de pozat BSC-ul de pe Teatru, site-ul
Cosmote (cu 3G) de pe Teatru de Opereta ; prin spate pe acolo am gasit si un microcell dar nu am verificat sa vad al
cui este (Oro). La doar câteva sute de metri de BSC-ul de pe Teatru ai si BSC-ul „Xerox” (Bdul. Carol I), care chiar
seamana a BSC (ala de pe Teatru e o parodie). Am fotogafiat si pe acolo, m-am întors pe la Intercontinental si am
dat în fata lui (aproape de statie de autobuz unde se opreste 783-ul, la iesirea aceea din parking/metrou) peste un
Microcell Cosmote recent instalat (probabil decembrie), cu o antena MW furata de la un site din zona CR...
Am trecut apoi pe la Orange Shop-ul din zona pentru a cumpara un SIM Prepay si o mica cartela 4 si de 7 (cica nu
mai aveau SIM-uri Music, ma întreb daca s-or mai produce înca), apoi am plecat catre ultimul obiectiv al zilei :
Financial Plazza. Am fotografiat înainte si Palatul Telefoanelor, apoi am luat-o pe Calea Victoriei spre Dâmbovita,
trecând prin preajma sediului CEC (în fata lui fiind un site Cosmote cu 3G, si ceva VDF/Oro), unde este si Financial
Plazza. Asa ca am fotografiat cum am putut mega-cladirea aceea, am facut si câteva poze cu site-urile acelea de pe
un bloc de pe Splaiul Independetei, deasupra unei agentii Tarom (stii tu, le monitorizasem prin 2007), si pâna la
urma am luat un troleu pâna la Eroilor, unde am coborât pentru a face câteva poze rapide cu Piata Operei.
Am trecut apoi pe la NIC Center pentru a mai lua ceva baterii (astea de la Sangean m-au tinut deci cam 5 zile),
niste checuri cu ciocolata, si la 13H30 eram înapoi acasa. Am mâncat, apoi m-am ocupat de clasatul pozelor, si de
postarea lor pe Softpedia (astazi nu am avut nici cea mai mica problema cu upload-ul pe forum, asta la 19 poze ! Nu
înteleg, chiar daca au fost facute cu FZ-18, tot aveau peste 1,5Mo) => Este o problema cu Softpedia, nu cu
Clicknetu’ : am testat acum un upload pe Skydrive de 5Mb, si a mers fara probleme !
Pai cam atât, astazi o sa monitorizez sigur ceva Orange acum, si sa vedem ce vom mai face.
Este abia 16H15, si e bine ca am terminat deja aici. Hai, pa !
JJOOII 1111 FFEEBBRRUUAARRIIEE NNuu vvooii mmaaii pplleeccaa llaa mmuunnttee
Ma da’ sistematic este asa : daca nu plec la Sinaia imediat dupa ce ajung în RO, atunci este aproape sigur ca nu voi mai pleca
deloc ! Ca si asta-vara, plecarea la munte a fost anulata. Nu neeaparat din cauza conditiilor meteo (vremea va fi întradevar urâta,
conditii de ploaie/ninsoare, sigur ceata, nici vorba de soare, zapada mare...), ci pentru ca nu prea am chef (chiar daca era
interesant de testat EDGE-ul Cosmote si 3G-ul pe 900Mhz), si mai ales pentru ca nu au trecut decât 6 luni de de la ultima mea
vizita pe acolo, cunosc zona aceea foarte bine, asa ca trebuie sa ma concentrez asupra Bucurestilor, pentru ca aici nu voi mai
putea face Netmonitoring cine stie abia în câti ani...
Bun, ieri dupa-amieaza am monitorizat Orange-ul (în bucatarie), apoi dupa masa de seara m-am ocupat de 3G, pe Nokia 6680,
testând atât Connex, cât si Orange si mai ales Zapp (si CDMA). Cu BTS Teste cu tot (ca sa reusesca WCDMA Testul, cel mai
simplu e sa pui Nokia 6680 în 3G only din FTD, apoi parametrezi BTS Testul, treci în modul Hors-Connexion si revii în modul
Général... si gata). Apoi m-am uitat la cel mai recent episod al 24H Chrono, si o mica prostiuta de film : Whiteout, pâna pe la 1
noaptea...
De diminetza scularea pe la 9, afara vremea era foarte închisa, dar am zis sa merg sa vizitez cele 4 site-uri Zapp
din zona noastra, nu pentru a face poze (era ceata oricum, si poze aveam deja defapt) ci pentru a le monitoriza pe
CDMA si 3G. Dar când dau drumu’ la Nokia 6680 cu Zapp 3G, ce vad ? Ca CID-urile s-au schimbat (Celltrack nu le
mai recunostea, asa ca am verificat ce notasem aseara) !!! Adica SC-urile (Scrambling Codes) au ramas aceleasi, însa
CID-urile sunt complet diferite !! Vechile CID-uri sunt foarte „vechi” (în 2008 erau deja aceleasi), asa ca chiar nu
am idee ce s-a întâmplat. Desigur, LAC-ul 1000 a ramas si el neschimbat. Foarte foarte straniu ! Defapt vad ca au
schimbat structura CID-urilor, pentru ca pâna ieri aveam ceva de genul 1xxxy (xxx = site ID, y = sector), pe când
de acum avem yxxx0 !
MMTTEESSTT : Miscarea este foarte desteapta! (avand in vedere ca valoarea maxima e de 65535, inseamna ca cei de la Cosmo se pregatesc de
acoperire sanatoasa)
Am iesit deci spre Posta Puisor. Pe jos, pentru ca nu venea nici o masina ; astazi sunt 6°C afara, asa ca zapada a
început sever sa se topeasca, si sunt niste balti de nu ai idee, pe alocuri ai apa pâna la glezna ! Intersectiile au
început sa se inunde, o sa fie problema mare în zilele urmatoare ; mai ales ca eu am o problema si cu ghetele alea
TBS cu violet, care parca ar avea ceara pe talpa : alunci de nu se poate, am murit de nervi astazi, toti mergeau
stabil pe lânga mine si eu tot timpul încercam sa ramân în picioare, sa nu cumva sa cad ; nu se poate, trebuie sa aiba
un defect de conceptie : mâine o sa iau cizmele lui Fox, nu se mai poate !
Bun ajung la Puisor, vad ce de acolo se emite pe CDMA pe 428, apoi astept ceva pâna vine un 385 care sa ma duca la
Sebastian. Ajung si acolo, de unde se emite spre noi pe 84. De acolo vreau sa ai un tramvai pentru a ajunge la AFI
Palace apoi la Leu, însa vad cum trece pe o strada lateral un 139 care mergea si el la Leu (însa mult mai drept, cu
tramvaiul fiind un mare ocol), asa ca ma duc sa-i gasesc statia, si câteva zeci de minute dupa aceea ajung în Piata
Leu, unde vad ca de la Facultatea de Electronica se emite catre noi pe 240. Bun, de acolo iau un 336 care ma duce
pâna în Piata Operei, de unde se emite pe 8 spre Opera si pe 344 oarecum spre noi. Asa ca pâna la urma tot nu am
gasit de unde naiba o veni acel 444 care acopera 95% din casa (ca rar treci pe 240 de la Electronica). WTF ??
Bun, si cam asta a fost, am facut câteva poze si cu BTS-ul Orage din vale, dar era cam ceata... Restul masuratorilor
(ID-urile de 3G) sunt în lista de celule. Acum este 15H, si va trebui sa reîncep din nou Netmonitoring-ul pe Zapp 3G.
In bucuatarie, desigur. Mai vorbim...
Bun, este 19H. Dupa-amieaza m-am ocupat întradevar de Zapp 3G, am iesit sa-i ajut pe jockeri (Generalu’) sa dea
zapada de pe banca cu lopata, apoi am zis sa testez ceva EDGE-ul si oarecum AMR-ul : nici urma de AMR pe Connex
(am testat pentru moment doar pe o celula din fiecare LAC 11110 si 11142), însa mare surpriza pe Orange, când din
intâmplare am dat peste AMR (AFS) pe o celula ! Asa ca am trecut la testat sistematic, si pâna la urma am gasit 4
celule cu AMR (dintre care si Panduri 66, complet odoronc tronc...), si una fara EDGE ! Nu am idee cum au activat
astia AMR-ul : nu depinde nici de LAC, nici macar de site !
Oh, pâna nu uit, la Crâmpoia e zapada mare mare, nu se poate ajunge la Slatina de vreo 2-3 zile, si mai ales nu mai au
electricitate de 24H ! Romtelecomul merge OK, însa mobilele cred ca sunt cam moarte (l-am sunat pe Dl. Vasile, si
Abonatul Orange nu poate fi contactat momentan...)
VVIINNEERRII 1122 FFEEBBRRUUAARRIIEE AAuu îînncceeppuutt jjooccuurriillee OOlliimmppiiccee ddee iiaarrnnaa
Aseara m-am uitat la un mic episod Lost, si la filmuletzul Le coach
De dimineatza trezirea comme d’hab’ la 8H15, scularea la 9, mâncat si plecat catre Plazza Romania (ma, da evit AFI
Palasu’ ala de nu se poate), pentru a cumpara ceva cartele, si a merge si la Cora pentru a fotografia site-ul acela din
fata centrului, pe un bloc mai înalt.
Spre Plazza merg autobuzele 137 / 138. Dupa ce treci de AFI, lânga statia de tramvai Sibiu, stii ca ai un site Zapp
pe care l-am fotografiat asta-toamna ; ei bine de acolo se pare ca se emite pe 24 spre noi (not sure). Ajung la
Plazza, cumpar de acolo o priza paratraznet Belkin, mai schimb 150 de euroi pentru a putea cumpara cartele CNX,
dar coada la VDF acolo era prea mare, asa ca am lasat-o balta ! Asa ca ies din Plazza, si merg pe jos catre Cora,
distanta fiind destul de mica, si eu fiind bine echipat – cu cizmele acelea mari si groase (dshtept ma omu’ ala care a
inventat cizmele !). De acolo iau ceva cartele valorice Orange de 7, dar când vreau sa cumpar un VDF de 31€, îmi
spune ca au maxim pâna la 25€ în încarcare electronica, restul fiind doar prin încarcare directa ! WTF ???
Plec si de acolo, si asteptând un 136 spre casa fotografiez din statia de tramvai site-ul BBUU005500 PPOOLLIITTEEHHNNIICCAA (RAM -68
dBm si CRO 64 ; parca îmi amintesc de el cum era pe vremea Cosmorom), si am monitorizat rapid si câteva celule
Connex DCS de acolo : 645 - 11110/33596, EAHC MB3, RAM 111, H645/H663 si 639 - 11110/10667, EAHC MB2, RAM
111. Zapp de acolo de lânga Cora pare sa emita pe 320 spre noi.
Pâna la urma am luat o masina oarecare o statie, pâna la sediul VDF de pe Milea, si am mers si acolo sa întreb ce si
cum, dar la fel, 31€ nu exista în electronica (am refacut calculul, o sa iau 6 cartele de 16€ în loc de 3 cartele de
31€). Acolo am remarcat, în spatele vânzatoarei, ca aveau SIM-urile de schimb în caz de cartele defectuoase, si
erau clasate cu niste intercalare, separate pentru Postpaid si Prepaid : pe intercalare scria HLR1 la HLR 6 sau 7 la
Postpaid, iau pentru Prepaid pareau sa fie 4 HLR-uri în total.
Bun, plec, fotografiez un mic Mini-Link Ericsson din intersectie, si merg si spre Microcell-ul VDF de la Leu pentru a-
l fotografia mai de aproape. Apoi cobor la picior pe lânga palatul Cotroceni, si-mi dau seama ca pe Cotroceni sunt
ceva antene GSM micutze de tot (defapt stiam deja din liste ca au ceva pe acolo), asa ca monitorizez un 59 -
11142/33301, EAHC, RAM 111, COTROCENI.
Trec si pe la Hypersport pentru a lua certificatul de garantie pentru bicicleta, si într-un sfârsit ajung si acasa, la
ora 1. Ziceam sa mai ies dupa-masa, dar uite ca mi-e cam lene, as vrea sa testez acum bateriile, sa vad ce mai e bun
pe acolo, ce mai trebuie schimbat prin casa...
SSÂÂMMBBAATTAA 1133 FFEEBBRRUUAARRIIEE IInn ssffâârrssiitt uunn ppiicc ddee ssooaarree......
Aseara nu am mai facut mare lucru, am aranjat bateriile, am re-arajat posturile TV în salon, apoi m-am uitat la Season Finale al
lui Heroes, si apoi la Jusqu’à toi (tare slabutz)...
De dimineatza trezirea comme d’hab’ la 8H15 (ningea torential, ca o ploaie... de ninsoare... sau de ploaie, nu se stie
ce a fost, era ca vara... ca apoi a iesit soarele !), scularea la 9, mâncat si plecat catre Orhideea, cu metroul, dar nu
doar o statie pâna la Grozavesti, ci 2 statii pâna la Petrache Poanaru, pentru a depasi BTS-urile de la Regie si a
putea sa ma întorc spre Orhideea trecând pe lânga ele. In metrou m-am ocupat de Cosmote :
e12 : 7020/9608, CRO 30, TA 19, RAM 1111, EAHC MB2, RAR 4, RLT 28 - EROILOR
GROZAVESTI : revii pe e12 dupa o gaura, în statie esti la TA 23
e20 : 7020/9607, CRO 30, TA 27, RAM 1111, EAHC MB2, RAR 4, RLT 28 - PETRACHE POANARU
Vezi tu ce fac deshteptii astia, au un sigur BTS, pe care îl baga în toate statiile...
Ies din statie, traversez Dâmbovita, dau imediat peste CCNNXX 22005533, apoi urmeaza Orange BBII__00993333 alaturi de BBUU229988, si
putin de tot mai departe dai si peste CCNNXX 44007766. Dupa înca ceva mers (nu sunt distante enorme, dar totusi densitatea
de site-uri este foarte mare acolo) ajungi la blocul care se vede bine si de la Orhideea, adica Cosmote
(neidentificat, nu am testat), CCNNXX 11001199 si BBII__00229966.
Dupa ce termin cu fotografiatul o iau spre Orhideea, dar cu lucrarile în curs pentru podul suspendat am fost obligat
sa o iau prin statia de metrou Grozavesti pentru a iesi în cealalta parte a podului. Ma duc direct spre BricoStore,
unde ziceam ca voi monitoriza CNX-ul indoor, dar am uitat complet...
De acolo plec spre casa, tot pe Calea Plevnei (ca saptamâna trecuta) petru ca vroiam sa ajung la site-urile de lânga
Casa Radio. Ajung deci la mai vechiul si quadrisectorizatul CCNNXX 22000055, dar remarc ca exact înainte de a ajunge la el,
pe Strada Virgiliu, un site Cosmote alaturi de ceva antene CDMA (care credeam ca sunt Zapp, dar nu, e RTC), asa ca
ma duc si pe acolo si dau deci peste mai noul BBUU334488, pus pe un oficiu Postal. Continui pe strada aceea si ajung si „în
spatele” mai cunoscutului meu site Orange BBII__00009911. Dupa ce îl fotografiez si pe el o iau înapoi spre Casa Radio, pe
bulevardul mare (Stirbei Voda). Ajuns aproape de Casa Radio si fac la stânga pe calea Plevnei, pentru ca vazusem în
departare Hotelul Siqua, pe care urma sa gasesc un site Connex, 33443388.
Si cam asta a fost tot pentru de dimineatza, m-am întors acasa cu un autobuz pentru a ajunge mai repede, a putea
mânca rapid si a pleca imediat dupa aceea, spre zona Unirea. Asa ca la 14H ieseam înapoi la plimbare, tot sub soare
(a fost o zi superba astazi, if only toate vacantele ar fi fost la fel !). De la Eroilor am luat metroul doua statii pâna
la Unirea, monitorizând Connex-ul :
58 : 11142/40821, CRO 6, RAM 111, EAHCI MB1
61 : 11142/31031, CRO 6, RAM 111, EAHC, RAM 111, 4 TRX, IZVOR
18 : 11142/21061, CRO 6, RAM 111, EAHCI, 12 TRX, UNIRII
La Unirea (LAC CNX 11142) dai peste tot felul de Micro-uri, din acelea fara antene (RBS-urile Ericsson pot avea
antena integrata, sub capacul de protectie. Uneori se foloseste antena integrata, alteori nu). Am notat toate
rezultatele în fisiere TXT pusa alaturi de poze, e mai clar asa probabil. Am intrat putin si în Unirea Shopping
Center, dar prea multa lume, nu aveam ce face pe acolo, asa ca am mers rapid catre Carrefour sa vad si eu cum este
(negru de lume), si am zis sa o las balta cu zona asta - prea densa, si sa plec înapoi catre site-urile care vroiam sa le
monitorizez : cel de pe Splaiul Independentei, si cel de la Natiunile Unite. Asa ca o iau în directia aceea, însa
gresesc oarecum de bulevard si o iau pe Bd. Unirii… care iese în Piata Cosntitutiei, la Casa Poporului ; acolo ai un site
Cosmote (BBUU004455 cred) si mai multe Microcell-uri Connex Barred (ei normal nu prea le Bareaza) : cred ca am reusit
sa o fotografiez pe una dintre ele, CCNNXX 33008877 (antena pictata frumos în maro, ca si stâlpul pe care este).
Ajung pâna la urma si spre Bdul. Natiunilor Unite, la mai vechiul CCNNXX 22008877 (cu DCS), în spatele lui se pare sa fie si
ceva Orange - cred ca BBII__00110044. Dupa aceea ma îndrept spre Splaiul Independentei, pentru a fotografia mai vechile
site-uri Orange (Connex fiind ceva mai nou acolo), adica mai precis BBII__00009911 si CCNNXX 33338866 ; dau si peste un micro, pus
foarte aproape de agentia Tarom (BBII__00881133) ; traversez Dâmbovita, si dau peste un micro Connex, 33002288. Continui de-
a lungul Dâmbovitei, si la podul unde face autobuzul 385 la stânga o ieu si eu la stânga, pentru a ajunge la iesirea din
statia Izvor, unde m-i se parea ca vad ceva antene mari pe un chiosc, si da, întradevar este ceva Orange acolo :
BBII__00663377 în 1800Mhz only non-Barred, nu este în liste, are antene PowerWave si un MBO1 (care parca ar proveni de
la un site din zona CR, scrie pe el) cu 12 TRX, deci obligatoriu ceva twinTRX-uri pe acolo. Exact la intrarea în
metrou, pe un panou publicitar este prins si un Microcell Connex, CCNNXX 33110033 (celula alimentata din BTS-ul din statia
de metrou Izvor ; întradevar celula din metrou tot acelasi site ID are, sunt doar sectoare diferente).
De acolo o iau prin parc spre Opera Business Center, dar ma razgândesc si pâna la urma merg la statia de 385 din
urcusul de lânga Casa Poporului (îaninte de Ibis, pe acolo), unde trece si 136 (care m-ar fi dus direct acasa). Si o
jumatate de ora dupa aceea ajungeam acasa, exact la timp, pentru ca vremea se stricase : începuse un vânt
puternic, se facuse nor sever, si parca si începuse sa picure.
Cam asta ar fi tot pentru astazi. Este 19H30, si a fost o zi de Netmonitoring foarte instructiva.
Mâine va fi aproape sigur soare, asa ca iesire obligatorie la MSC Crângasi si MSC Pasteur !
DDUUMMIINNIICCAA 1144 FFEEBBRRUUAARRIIEE ZZii îînnssoorriittaa,, aassttaazzii aamm tteerrmmiinnaatt oobbiieeccttiivvuull SSMMCC//BBSSCC
Aseara nu am mai facut mare lucru, am terminat târziu, asa ca m-am uitat la noul Sherlock Holmes, si un mic Bones...
Astazi programul matinal obisnuit, cu plecarea pe la 9H30 catre MSC-ul din Crângasi. Cu metroul M1 sunt 3 statii ;
am monitorizat înca o data Cosmote-ul, si în statia Crângasi tot pe e20 : 7020/9607 stai, dar cu o gaura în tunel...
Am ajuns la Crângasi, si cum iesi din metrou este fata în fata cu MSC-ul Orange, care seamana a tot ce vrei, numai a
MSC nu ! Mai în stanga ai si un site Cosmote Triband, cu Orange ai si antene RDS, si mai în departare este si un site
CNX. Asa ca am fotografiat detaliat, trecând si prin spatele blocurilor, apoi am plecat catre urmatoarea destinatie
: MSC-ul Pasteur. Acolo se ajunge cu autobuzele 162 sau 163, sunt 8 statii. Ajung pe Calea Giulesti (cam tiganie pe
acolo, e o zona mai stranie, clar în periferie), cobor la statia Intitutul Pasteur si cad nas în nas cu marele pilon
Orange. Da, ala da MSC !
Foarte aproape dai si peste un alt pilon înalt, pe care gasesti antene Cosmote/Zapp si RDS. Fotografiând pe acolo,
vine un localnic la mine sa ma întrebe ce fac, ca vedeti pilonu’ asta ce mare este, si vedeti ca s-a înclinat, o sa cada
pe sediul RomGaz... right... mai încet cu tuiculitza, da ?! Plecând de acolo aud pe unu’ cum îl întreaba pe omul acela:
„Cine e asta mah, e terorist ?”
Bun, ma întorc de unde am plecat (de acolo puteam lua tramvaiul 44 si ajungeam exact a Bricostore de la Orhideea ;
din autobuz am testat Connex-ul, si am vazut ca era în LAC 11132, pe un 9/33233 cu MB0 care Broadcasta SÂRBI), din
piata Crângasi, si iau tramvaiul 41 catre Piata Presei (se trece pe Podul Grant, si am remarcat pe stânga pe un bloc,
în fata stadionului Giulesti, un pilon destul de maricel, cu multe antene de LINK de diametru mare... ma întreb daca
nu cumva era ceva Cosmote). Cobor aproape de Arcul de Triumf, pentru ca vazusem ca sunt la Mânastirea Casin, si
cum erau ceva poze pe forum de acolo (CNX pe fatada Mânastirii, plus marele pilon Orange pictat în verde din
incinta Stadionului de rubgy - la unul dintre RRU i-a cazut carcasa din fata...) am zis sa fac si eu câteva poze.
Dupa ce am terminat am luat din nou 41-ul, care te lasa în piata Montreal, si dupa ce mai mergi putin pe jos ajungi si
la Casa Scânteii. Nimic remarcabil acolo, dar totusi frumos. Dupa ce am terminat si acest obiectiv (cica site TN
Orange), iau un 205 pentru a ajunge în Piata Victoriei, dar vad ca tot mergem si tot nu mai ajungem... si cum
terminusul era la gara de Nord, am zis sa o las balta cu Victoria si sa merg la Nord ; pâna la urma a avut statie si în
Piata Victoriei, dar nu am mai coborât, am continuat înca 2-3 statii (da, e foarte aproape) si am ajuns la Gara de
Nord.
Nu e nimic special de fotografiat la Nord, doar ca este mai aproape de casa deci trebuie monitorizat putin. Se
facuse 13H deja, asa ca dupa ce am terminat cu Palatul SNCFR am mai continuat putin pe Dinicu Golescu si am ajuns
în statia de 168 / 368 si ce o mai fi trecut pe acolo... si câteva zeci de minute dupa aceea eram înapoi acasa, pentru
a mânca rapid si a pleca înapoi, pâna nu intra iar soarele în nori...
La 14H30 back into the city, la Kogalniceanu. Connexul de la Petrom (Vasile Pârvan), Orange-ul din fata, continui
putin si ajung la Cismigiu/Primarie pentru a fotografia un microcell Connex (tot fara antena, îl vazusem pe Google ;
am dat si peste un 653 : 11142/10367 cu 3 TRX si MB1), si apoi ies catre Splaiul Independetei, pentru a mai merge
înca o data la MicroCell-ul Orange fotografiat ieri la statia de metrou Izvor, sa vad ce scrie pe MBO1 : ei bine BTS-
ul a fost mai întâi utilizat pe CR_0067, din Craiova !
Am plecat de acolo spre Opera Business Center, am luat-o pe stradutele laterale si am ajuns pâna la urma la site-ul
CNX de pe Str. Pasteur („vila din vale”... ), unde am vazut ca unul dintre RBS-urile 2106 Ericsson a fost fabricat la
sfârsitul anului 2005... Am fotografiat putin si pilonul Orange din apropiere (s-a cam sters ceea ce era scris pe
antenele de LINK), si am terminat cu ceva fotografii de pe Panduri, facute „din departare” (adica de pe stradutzele
care sunt de o parte si de alta a scolii).
Si asta a fost tot pentru ziua de astazi, este 19H, o aud pe mamau cum a început sa prepare masa (micii), asa ca o sa
trebuie sa termin si eu pe aici. Salut !
LLUUNNII 1155 FFEEBBRRUUAARRIIEE NNiinnggee aaffaarraa !!
Aseara am vorbit cu jockerii de la Paris pe Skype, apoi m-am uitat la Adam si înca un mic Bones...
De diminetaza ningea ca-n povesti afara ! Pomii erau complet albi de zapada, foarte foarte frumos ! Mamau a facut
ceva gogosi, asa ca am fost obligat sa stau acasa pâna s-au dospit, adica pâna pe la 10. Imediat dupa aceea am plecat
pâna la AFI Palace Cotroceni - ca afara tot ningea si trebuia totusi sa vad si eu cum arata „minuatia” asta (dixit
Fox). Asa ca un mic 137 sau 138 pentru 2 statii, si uite Palace-ul. Care este un mare fâs : da, e mare, da, are
patinoar... si, what else ? Realu’ pare o jucarie pe lânga Carrefour, ai acolo în fata lui Arsis si un Orange Store... si
atât, nu am fost capabil sa gasesc ceva pentru Cosmote, pentru ca 98% dintre magazine sunt de boarfe. Da, daca
vrei sa-ti cumperi asa ceva poti spune ca ai ajuns în Rai... dar daca vrei altceva nu se merita !
Asa ca am plecat pâna jos la Ecnomat pentru a cumpara 4 amarâte baterii AA, ca la vestitu’ real nu aveau decât
Duracell-uri... Anyway, de acolo din vale am mai luat înca 3 cartele VDF de 16€, si dupa ce am terminat am plecat cu
metroul catre Carrefour Orhideea. Am mers la Germanos dar pustiul de acolo nu a vrut de nici un fel sa-mi dea o
cartela SIM Bonus, ca cica cartela de 10€ pe care vroiam s-o cumpar trebuie încarcata pe SIM-ul Bonus si nu pe un
alt numar, asa ca Fuck you, da-mi atunci doar o cartela de 10 si gata ! Si nici asta nu a putut sa-mi dea, pentru ca
cica la ei nu se mai fac decât reîncarcari directe (pe numarul de telefon), încarcare cu cod nu mai exista. Sure !
Am plecat, nervos, de acolo catre Bricostore, pentru a cumpara o mica cutitza pentru a-mi aranja bateriile. In
Bricostore am monitoirzat putin VDF si Orange : pe Connex stai pe 11001199 GGRROOZZAAVVEESSTTII (18 : 11110/10191, RAM 111,
MB1, 4 TRX, GIULESTI) iar pe Orange pe BBII__00229966 RREEGGIIEE (71 : 150/12961, EA MB1, RAM 109, SFH). In mod normal la
Connex ai pe 77882211 care este un Microcell indoor, dar nu stateam pe el (însa nu am BTS Testat pentru a-l gasi).
Si de acolo am venit pe jos pâna acasa, pe Splaiul Independetei, si de la Eroilor am luat un mic 136 pâna sus la noi. Si
cam asta a fost tot, o mica plimbarica sanatoasa prin ninsoare, a fost fine ! Ultima zi de ninsoare pe acest an, mâine
va fi soare, apoi doar nor sau ploaie. Deja acum s-a oprit ninsoarea.
Bun, în aceasta dupa-amieaza ma voi ocupa de reîncarcarea cartelelor, si mai pe seara de (re)arantajul bateriilor...
Hai, pa !
MMAARRTTII 1166 FFEEBBRRUUAARRIIEE MMaammaa,, ccee ttrreecc zziilleellee !!
Ieri dupa-amieaza m-am ocupat de SIM-uri, de aranjat bateriile în noua lor cutiutza...
Legat de SIM-uri, doua remarci : la Orange, daca reîncarci si obtii credit bonus (care expira dupa 30 de zile), poti activa o
optiune din el, ca acest credit are prioritate - el se consuma primul (daca activezi o EO imediat dupa aceea, daca vorbesti, daca
îl transferi...) ; asta e foarte bine. Altceva : ieri dupa-amieaza aparuse o eroare pe site (corectata rapid dupa ce am postat-o pe
Softpedia), se spunea ca pentru activarea optiunii promotionale saptamânala la reîncarcare sa dai SMS cu textul PROMO la 321,
în loc de textul BONUS ; asa am facut si eu, si m-am pomenit cu o optiune de 60 de minute în retea cu 1€ lunar, imposibil de
dezactivat. Asa ca am sunat la 444, si am aflat ca pentru a dezactiva aceste optiuni promo trebuie sa astepti 24H si sa trimiti
din nou textul PROMO la 321. Sa vedem diseara daca va merge (EEDDIITT : a mers)...
Seara m-am uitat la Divorcés (merge...), si la un mic Skins.
De dimineatza era ceata când m-am sculat, asa ca am stat în pat pâna pe la 9, când a început sa iasa soarele din nori,
asa ca hai la masa (clatite), si hai sa mergem în Piata Victoriei. Cu metroul, unde am mai monitorizat ceva Cosmote :
e20 la TA 30 - CRÂNGASI (apoi mare gaura în tunel...)
e10 : 7020/9589, CRO 30, TA 23, RAM 1111, EAHC MB2, SFH - BASARAB
e10 la TA 20 - GARA DE NORD
e2 : 7030/9588, CRO 30, TA 17, RAM 1111, EAHC MB2 - PIATA VICTORIEI
La Cosmote e aproape tot timpul gaurit între statii, sunt cam slabutzi din acest punct de vedere.
Legat de LAC-uri, nu sunt extrem de sigur de ele...
In Piata Victoriei am luat-o catre America House (lânga BRD), unde vroiam sa merg la un Cosmote Shop dar acesta
se deschidea abia la 11H30, comme par hasard astazi în mod exceptional. Asa ca am plecat de acolo, fiind nevoit sa
ma duc la Shop-ul de pe Magheru (vroiam sa mai iau o Cartela Bonus). Dar si shopul de acolo era închis pâna la 11H,
nu stiu ce au avut toti astazi ! Asa ca am asteptat vreo 15 minute în fata, am monitorizat si fotografiat (în sfârsit)
si micro-ul de deasupra siglei magazinului ; exact în fata lui e un automat din asta EE--PPIINN de reîncarcari electronice,
bagi banii si îti da codul : este extrem de bun, pentru ca pe bonul emis scrie si data expirarii, si aceasta în cazul
Cosmote este tocmai în februarie 2012 (si nu numai 2011 cum gasesti pe cartelele de plastic, care oricum par sa nu
se mai fabrice, totul fiind acum c pe bonuri pe care ai 90% din sanse sa nu scrie data de expirare) ! Asa ca retine :
daca vrei cartele valorice de luat la Paris, ia de la tonomatele astea, merg super ; pentru VDF poti totusi lua si de
jos de la magazinasul de lânga Nic, si acolo scrie data de valabilitate, prin 2014 expira ce am luat eu ieri.
Bun, de la CST am plecat catre Intercontinetal, mai precis Piata Rosetti, pentru a merge pe Hristo Botev, unde
niste colegi de pe forum îmi spusesera ca voi gasi un mic Cosmote 3G. Si ma duc eu pe Hristo Botev, merg, merg, ma
intersectez cu Mosilor... si tot merg, si pâna la urma se termina Hristo Botev asta, si nimic, nici urma de Cosmote.
Asa ca ma întorc, si când ajung aproape înapoi vad ca am „gresit” de trotuar, pentru ca site-ul era pe un bloc situat
pe trotuarul pe care mergeam eu, deci nu aveam cum sa vad site-ul... anyway, am facut câteva poze si apoi m-am suit
într-un 91 spre casa. Era 12H. Trecând prin fata Palatului Telefoanelor, vad ca Zappu’ sta pe 276, apoi pe... 444 !
Yeeeees ! Ce intuitie am putut sa am, eram sigur ca 444 asta vine de acolo !
Vin, manânc, trimit un mail la Expansys (ca prostii astia de la Asus spun ca nu se ocupa de SAV-ul acelui produs ;
fantastic !), si plec înapoi în oras, catre Orhideea (pentru a mai lua câteva baterii). Am fost cu 96 pâna aproape de
Spitalul Municipal, apoi am continuat pe jos, macar a fost mai putin de mers...
In Carrefour am monitorizat micro-ul Connex : 57 - 11132/45691, EAHC, RAM 111, 8TRX, GROZAVESTI, am remarcat ca
Zappu’ de pe Hotelul Orhideea emite pe 224 spre noi, apoi am fotografiat si site-ul Orange (BBII__00009900) din spatele
Carrefour-ului... Am plecat sa iau un 105 care sa ma duca în zona Palace-ului Cotroceni, însa nu stiam ca statia este
atât de departe, trebuie sa mergi mult spre casa pe Calea Plevnei...
Anyway, ajung în zona noului Mall, ceva poze cu Connexul si Orange-ul din fata lui, apoi ma bag pe stradutele
parelele si fotografiez ceva BBUU229922 CCoossmmoottee (LAC 1000, interesant!) de pe Soseaua Mihaela Ruxandra Marcu, alaturi
de un RDS, si foarte aproape dai si peste Vodafone-ul (da, e ceva mai nou) 33441100. Si ajung si la Zappul de pe Strada
Sibiu, care pare sa emita Dual pe 24 spre noi.
Si cam asta a fost tot, m-am suit într-un tramvai (25 parca) si hop acasa. Era frumos, soarele apunea încet, asa ca
lumina era foarte buna de poze, am profitat pentru a gotografia din spate (de la tramvai de pe acolo) site-urile
noastre CST/Oro de pe Panduri. Acum este 18H si am cam terminat, o sa ma ocup de aranjarea noilor baterii, si de
activarea si configurarea noului SIM Cosmote Bonus (e belea mah!, primesti 48€ - câte 1€/luna din moment ce SIM-
ul este în perioada activa ; acesta va deveni deci SIM-ul meu secundar, în urmatorii 4 ani deci...)
Este 20H30, si si-a revenit Cosmoteu’ de pe Panduri ! Pentru ca da, am remarcat la 19H ca era mort (posibil sa fi
murit cu multe ore înainte, nu am fost atent). Cum am remarcat asta ? In acel moment îmi activam noul SIM
Cosmote, în V800, si calitatea sunetuloui era foarte proasta, cu pierderi din cauza handoverelor... hmm, zic eu, se
întâmpla ceva ! Ma uit pe 8910, si întradevar statea pe un e7 (sau ceva de la Milea parca). Am testat, si saracul era
complet THR-uit. Aici la masa era oarecum greu cu semnalul, stateau cum puteau pe e7 sau e22, sau si pe alte
celule, cu semnal mediu. In rest, remarcasem pe la prânz ca era si EX pe celula noastra din Panduri (recunosc ca nu
am verificat deloc acest aspect).
Bun, seara asta o sa testez vitezlele teoretice de accces la Net prin Hyperterminal. Mi-a raspuns si Hupogramos
despre MSC-ul Crângasi, care clar nu mai este un MSC, ca si MSC-ul Vodafone Bozieni care a fost desfintat
demult... Si mi-a mai dat alte câteva explicatii despre acoperirea metroului de Cosmote, va trebui sa le pun si aici...
MMIIEERRCCUURRII 1177 FFEEBBRRUUAARRIIEE EE nnoorr,, cciiccaa oo ssaa pplloouuaa,, eeuu ssttaauu ddee ddiimmiinneeaattzzaa ppee aaccaassaa......
Aseara am testat vitezele de acces : pe scurt, la Orange ai 4Mbps atât pe PrePay (cu Mobile internet 5) cât si pe PrePay Music
(fara nicio optiune DATA) pentru Internet, si 384Kbps pentru Wap. Pe Cartela VDF ai 384 Kbps atât pentru Wap cât si pentru
Net, iar pe abonament la fel pentru Wap (Net-ul nu l-am putut testa, ca nu am acces). Pe Zapp nu merge, nu am idee de ce
refuza comanda AT de testare viteza (se conecteaza dar nu vrea sa execute ultima comanda).
Acum este 10H30, si va trebui sa sun la CST sa activez mesajeria vocala si toate serviciile alea de Notificare
Prezenta si Apeluri pierdute, apoi sa le verific ca merg. Si apoi sa scriu naiba aici procedura exacta, ca tot timpul o
uit. Dupa-amieaza (daca nu o începe ploaia) cred ca voi merge pâna la Piata Romana pentru a mai schimba niste euroi
si a lua vreo 2 cartele CST (pentru Paris) de la automatele alea stradale. Apoi o mica plimbare pe calea Victoriei (pe
la CEC pe acolo) pentru nu se stie prea bine ce, si la întoarcere sa mai iau ceva Varta de la Economat. See u later.
Bun, este 12H, afara este un fel de „pâcla”, adica burniteaza foarte fin, abia se vede pe geam, dar tot este, asa ca
nu se mai stie daca mai ies sau stau pe acasa. Bun, am rezolvat cu Cosmoteu’, am testat si totul merge perfect, asa ca hai sa
scriu aici o data pentru totdeauna care este pocedura : deci mai întâi activezi Notificare Prezenta cu SMS la 1234 cu textul „A
NP”, apoi suni la Relatii cu Clientii si le spui ca vrei sa activezi Mesajeria vocala (by default e inactiva, când suni la 177 spune ca
numarul nu exista), câteva minute dupa aceea primesti SMS ca Mesajeria a fost activata ; verifici la Renvoi d’appels ca totul
pleaca catre +40766177177, si apoi maresti intervalul de preluare a apelului în caz de non-raspuns ori de pe Nokia, ori prin
comanda *61*177**25# (atentie, trebuie sa setezi la 25 de secunde, ca asta-vara daca puneai pe 30 de secunde nu mai mergea
deloc ; acum nu am mai testat) ; nu uita sa activezi si Double appel. Si desigur clasicele „A WI” si „A MMS” la 1234 (Wireless
Internet si MMS), iar „A WNW” la 969 (Web’n’Walk).
Bun am mai verificat si cum mai sta treaba cu EEXXtended Mode-ul : ei bine da, Connexul si Cosmote-ul o mai dau în
EX, destul de frecvet chiar (la Cosmote EX-ul vine si dispare repede, la CNX dureaza ceva mai mult - câteva zeci de
secude), am prins chiar si ceva THR pe e20-ul de la noi. Era 12H când am testat...
...Mai, da, e THR nu gluma pe Cosmote Panduri. Si de remarcat ca SIM-ul asta Base nu mai vrea sa intre pe CNX (pe
Orange si CST e OK), nu e deci deloc fiabil, când merge când nu mai merge !
OK, m-am ocupat deci de SIM-uri dupa-amieaza, si am vazut si un episod din 24. Pe ambele SIM-uri CNX m-am
pomenit iar cu Vox-ul dezactivat, asa ca a trebuit sa-l reconfigurez din nou. In rest, EX-ul continua pe ambele
retele, iar pe Zapp am remarcat ca codec-ul utilizat în timpul apleulurior nu este EVK8 ca la Crâmpoia, ci Q13K. Nu
stiu ce înseamna, doar am constatat treaba asta. Si înca ceva : am vazut pe forum ca pe RDS s-a schimbat
InfoCelula, adica din 706 46281128 a devenit 704 46150056 ; hai ca ar trebui sa testez si eu putin RDSu’, ca nu m-
am ocupat aboslut deloc de ei de când am venit ! Ce tare !
Bun, OK, am testat si RDSu’. Semnalul la ei e cam slabutz, mai ales în partea aceasta a casei (EcNo > 10, Rxlevel pe
la -90dBm maxim), la Fox se mai amelioreaza ceva (acolo sta mai ales pe W96 de la sediul lor) ; tot LAC 700 pe aici.
Si cam atât aveam de spus. Ah, ba nu, mâine ma voi vedea cu Teddy, o sa vina pe la noi pe la 16H, sa bem o cafea
undeva în oras cica. Nu voi sta prea mult, pentru ca „oficial” seara îi voi duce pe bunici la Opera sau laTeatru...
Hai, pa !
JJOOII 1188 FFEEBBRRUUAARRIIEE RRaazz--ppeennuullttiimmaa zzii.. SShhiitt !!
Aseara am vazut slabutul Up in the air, apoi un mic Grey’s anatomy...
De dimineatza trezirea la 8H15 pe KissFM de data aceasta, ca sa mai schimb si eu de Dimineata dementa. Afara era
putina ceata, iar eu cum ma culcasem pe la 1 si ceva am stat si am lenevit în pat pâna pe la 9H15, chiar daca eram
putin „presat” de timp astazi, pentru ca trebuia sa vina Teddy acum dupa-amieaza la 3.
Scularea, mâncarea, si pe la 10 fara ceva plecarea catre Piata Romana. Odata ajuns acolo am cumparat de la un
automat din ala o cartela Cosmote de 10, si am mai vrut sa mai iau una dar a dat-o în bara si am pierdut 50 RON
(cred ca am apasat de mai multe ori pe butonul de comanda, si când am pus cancel a început sa-mi dea îanpoi cei 50
de RON... în monede de 50 de bani ! Timp de un minut a început ala sa scuipi zeci de monede... si nu se mai oprea !
Asa ca pâna la urma am luat un pumn de monede, le-am pus în buzunar si am plecat, ca nu era sa stau acolo toata
dimineatza pâna îmi da ala înapoi 50 de RON... plecând înca se mai auzea în spate cum continuau sa cada monedele...).
Apoi am schimbat ceva Euroi de acolo de lânga Cosmote, si am plecat în cautarea unui alt automat de cartele (Bdul.
Magheru e plin de asa ceva, sunt minim 5 sau 6 : în statia Piata Romana, în fata magazinului Cosmote, în ultima statie
de 386 înainte de Piata Romana – acolo la minister, undeva dupa sediul VDF parca, chiar si în statia de la
Intercontinental, unde se opreste 783 si schimb cu un autobuz spre casa). Asa, deci am mai luat 2 cartele valorice
de 10 Cosmote, un SIM (e interesant, e facut special pentru automate) ; de la VDF Shop am luat si de acolo un SIM
si mi-au dat unul bonus ca sa ma „combin”...
Anyway, în zona Universitate, aproape de Shop-ul Orange, pe o strada laterala (str. Academiei) gasesti un site
BBII__00009933, nimic special însa. Si de acolo am coborât spre Calea Victoriei, unde întradevar e plin de Micro-uri ; Orange
(x2) are antene din acelea mai mari, pe când Connex (x3) emite tot timpul cu antenele incluse în RBS. Pacat ca nu am
fost atent la ce ID are site-ul Orange de pe „Bloc A” (e mai nou), alaturi de CNX...
De acolo am luat-o putin pe Splaiul Independentei, si pâna la urma m-am întors la Cismigiu pentru a lua un troleu (un
137 defapt). Dar am mers doar o statie, pentru ca din Piata Kogalniceanu am vazut pe dreapta un site Cosmote care
m-i s-a parut ca ar avea Andrew-uri Triband (am vazut eu prost), asa ca am coborât repede, am dat în statia de
troleu peste un alt Microcell CNX, si am plecat catre site-ul BBUU229999 care este mai precis pe Calea Plevnei ; nu era
însa nimic special de el (dar îl prind si de acasa)...
M-am învârtit pe acolo, am revenit pâna la urma la Kogalniceanu, dar am luat un troleu care nu stiam sigur unde
merge asa ca am coborât la prima, prin spatele Petrom-ului… si pâna la urma, ca nu mai detaliez, am ajuns si la
Eroilor. Am mers deci, pentru sfârsit, sa fotografiez site-ul Orange din Spatele Spitalui Municipal (pe Institutul de
Sanatate Publica… sau ceva de genu’), apoi am intrat, pentru prima oara, în Facultatea de Medicina pentru a
fotografia mai de apoape Microcell-ul CNX de acolo din curte.
Dupa aceea un mic tur pâna la Economat pentru a mai lua ceva baterii, si am ajuns pâna la urma si acasa, era ora 1.
Am mâncat oarecum repede, pentru ca credeam ca o sa vina Teddy… dar pâna la urma nu, vine mâine ca are un
examen si trebuie sa mai învete. BTW, noua n-i se dau astazi rezultatele de la CSCT… nu-mi fac mari iluzii oricum…
Hai, pa ! Acum probabil o sa ma mai uit ce mai scrie pe brosurile SIM-urilor, sa vedem dupa aia ce mai fac, este abia
15H…
Mda, dupa-amieaza am activat Muziton / Tonuri de apel pe PrePay Music, Cosmote 1 si Kamarad. Taxa lunara este de
0.25€ la toti parca. In rest nimic special, am vazut doar ca pe CNX se utilizeaza dupa cum stii 2 frecvente pe 3G,
10836 si 10811 : pe 10836 ai sectoarele 1/2/3, iar pe 10811 aparent se baga sectoarele 7/8/9 ! Este interesant, de
asta se discuta chiar acum pe forum... Si, BTW, e mult mult THR pe e20-ul meu, saracii de Cosmote nu mai fac deloc
fata, pe la 18H30 când testam Muzitonul eram full-HR !
Si cam asta a fost tot, am mai stat pe la Fox prin camera sa mai monitorizez, am mai prins vreo 2 celule noi pe CST,
si acum tot acolo o sa ma retrag, sa ma mai uit si eu la TV în timp ce (încerc) sa monitorizez. Ca vacanta asta nu
cred sa ma fi uitat, cumulat, mai mult de 15 minute la TV (nu vorbesc de filmele mele) ! Hai, pa !
VVIINNEERRII 1199 FFEEBBRRUUAARRIIEE MMaahh,, ccee nnaaiibbaa,, ccuumm vviinn eeuu aaccaassaa ccuumm iieessii ssooaarreellee !!
Aseara am mai stat dincolo la TV, la ei în camera, m-am facut ca mai monitorizez ceva, am vazut ceva din meciul Unirii Urziceni
cu Liverpool (mai trebuie sa spun cine a câstigat ?), si la alte „emisiuni” diverse si variate... Si cam atât.
De dimineatza scularea la 8 ca ma culcasem putin mai devreme, dar am lenevit în pat o ora si jumatate (!),
gândinduma unde as putea merge astazi. Pâna la urma am decis sa merg pâna în Piata Sudului pentru a vedea pilonul
SNR de acolo (ala enooorm), asa ca trebuia sa iau tramvaiul 11 de aici de pe Panduri din spate... numai ca nu mai
trece pe acolo demult ! Asa ca am fost pe jos pâna la Sebastian, de unde poti deci lua 11-le muuuulte statii, pâna la
Piata Sudului (acolo unde o sa deschida în câteva zile noul mall Sun Plazza ; nu poti rata statia, ca tramvaiul se
opreste chiar în fata, iar pilonul SNR este la câtiva zeci de metri). Marea marea problema a fost ca era o ceata
teribila, asa ca nu vedea nimic ; puteai ghici doar baza pilonul, însa nici vorba sa vezi macar pâna la „etajul 1”, acolo
unde sunt shelterele (asta fiind specificitaea pilonului, shelterele sunt pe el !).
Asa ca am plecat de acolo fara a face vreo poza, si am luat 34-ul catre Muncii, pentru a mai cauta înca o data MSC-
ul Orange. Si tot nu l-am gasit, nu stiu ce naiba am. Am fotografiat totusi un BBUU006622 ramas de pe vremea Cosmorom
(au venit totusi sa bage busoanele Andrew la antene – branduite de Nokia). Acolo aproape ca începuse sa fie soare,
nu mai era deloc ceata, asa ca am zis sa ma întorc la Piata Sudului, ca mi-era rusine sa fi facut atâta drum fara sa
fac nicio poza. Ma întorc la Sudului… si aceasi ceata ! Incredibil ! Incerc totusi 2-3 poze, nu se vede nimic însa
macar ca si souvenir, sa stiu ca am fost pe acolo ; putin mai departe este si o cladire cu ceva antene Zapp si antene
de LINK, nu stiu exact despre ce este vorba…
Pentru sfârsit m-am suit iar într-un 11, spre casa. Prin zona Calea Rahova (asa îi zice statiei de tramvai) este un site
Cosmote cu 3G : BBUU007733 (LAC 7060). Si cam asta a fost tot, ajungând pe Panduri am monitorizat cum trebuie site-ul
« CNX 2 » de aici ((22002288)), si am ajuns si acasa, unde am aflat ca a sunat Teddy si nu mai poate veni... it’s better...
Acum este 15H, si afara este soare soare ! Nu înteleg cum e posibil sa iasa soarele tot timpul dupa ce ma întorc eu
acasa ! WTF ?? Hai ca te-am lasat, astazi nu prea mai am niciun program specific, poate o sa ma uit la un mic episod
de Lost, si sa vedem ce mai facem…
Hey hey, sunt la jockeri în camera la TV (Copii contra Parinti, un moment unic de mare show televizual), si hai sa
spun ce am descoperit dupa-amieaza : am putut testa celulele DCS Orange si Cosmote, chiar daca au acel RAM
extrem extrem de mic. Deja, trebuie sa selectezi manual reteaua (Orange de exemplu) ; apoi treci pe DISCARD (pe
Orange) si tragi BTS Test pe celula DCS... si va merge ! Atentie, lucru foarte important : celula DCS si cea GSM pe care
erai by-default (înainte de a face BTS Testul) trebuie sa fie din acelasi LAC, altfel nu va merge (nu încerca sa faci BTS Test
pe o celula GSM dintr-un alt LAC, si apoi sa testezi DCS din acel LAC - pentru ca nu va merge). Dupa ce ai terminat testul,
iesi din BTS Test, revii pe celula GSM by-default, si apoi poti începe din nou pe o alta celula DCS (înca o data, din acelasi
LAC). Pe Cosmote e la fel.
E foarte interesant, si merge foarte foarte bine. Atentie, nu va merge decât o data, adica dupa ce dai un apel
semnalul va cade. Bun, în rest Cosmote-ul de pe Panduri iar a murit astazi, l-am remarcat pe la 18H50, si îsi revenise
cam pe la 19H30. In acel interval de timp, telefonul statea mai pe e7, care era THR-uit sever. De remarcat ca în
bucatarie, telefonul mai sta by-default (când merg Pandurii, desigur) si pe e7 sau chiar pe 519 !
Bun, gata, este 9 jumate’, cred ca seara asta nu o sa ma mai uit (iar) la un film, sau cel putin nu la 22H. Mai stau pe
aici sa ma fac ca mai testez câte ceva. Oricum, îmi pare bine ca am reusit sa testez DCS-ul Orange, banda cu TRX-
urile „vizibile”.
Bu, seara m-am uitat la Le petit Nicolas, apoi am prins si sfârsitul Gurei Presei...
... si în acele 15 minute am râs mai mult ca la toate filmele mele pe care le-am vazut zilele astea !
SSÂÂMMBBAATTAA 2200 FFEEBBRRUUAARRIIEE CCeeaa mmaaii ffrruummooaassaa zzii aa vvaaccaanntteelloorr
SS--AA SSWWAAPPUUIITT DDOOBBRROOTTEESSTTIIII CCAATTRREE UUMMTTSS 990000
SSII AAMM PPRRIIMMIITT SSII PPOOZZEELLEE DDEE LLAA SSWWAAPP--UULL TTIITTUULLEESSTTIILLOORR !!!!
Astazi a fost superb ! O vreme superba, foarte foarte cald (la soare captorul meu ajunsese la 21°C, temperatura
anuntata la meteo fiind de 15°C !), si mult mult soare ! Deja, o zi care a început fantastic, cu un mail de la Sorente
care ma anunta ca seara trecuta, Dobrotestii au fost swapuiti catre UMTS 900 ! Si se pare ca s-a si lansat pentru
public, adica a iesit din teste, cel putin în anumite zone din tara (Maramures de exemplu) ; însa cica ar fi zone unde
nu se autorizeaza apelurile de voce, nici videocall-ul...
Vazând ce soare este afara (si stiind deja de aseara ca va fi cald), m-am îmbracat mai lejer (bye-bye izmene,
mânusi, fular, cizme si pullover gros) si am iesit la plimbare, însa mai mult pentru a face Netmonitoring „pur et dur”,
pe telefon. Am mers sa monitorizez mai întâi cele 2 microcelule CNX de la Spitalul Universitar, apoi m-am ocupat de
site-ul de pe sediul Kiss, si dupa aceea putin si de CNX-ul de la Grozavesti din fata Carrefour-ului (am monitorizat
mult CNX-ul, pentru ca macar la ei poti vedea capacitatile). Am ajuns si pe la Bricostore (în care nu mai este niciun
micro, ce naiba ! Ori l-au demontat, ori BCCH-ul este foarte prost declarat în lista candidatelor, pentru ca nu am
putut sa o gasesc ; bine, nu am facut nici Reverse...) pentru a cumpara ultimele baterii, si de acolo am plecat putin
spre Turnul de testat Ascensoare (IFMA), pentru ca în zona aceea ai si un site Cosmote (BBUU008866 PPRRIIOORRIIPPOOSSTT, LAC
7040) pe un oficiu Postal, dar din pacate nu prea am reusit sa-i fac nici o poza (desigur, era fara 3G).
Bun, de acolo m-am întors spre Carrefour, apoi spre KissFM însa am intrat (era planuit de ieri daja) si în zona aceea
de resedinte de studenti de la Regie (Fac. de Medicina parca) pentru a fotografia mai de aproape site-ul Orange
BBII__00009900 ; dupa ce am terminat, cum era abia 11 jumate’, am zis sa ma duc pâna la Politehnica pentru a fotografia ce
mai e pe acolo, pentru ca niciodata nu reusisem sa ma apropii.
Asa ca iau un 105 care ma urca pâna sus pe Vasile Milea, trec de sediul VDF si intru la stânga în parcul Politehnicii,
si fac acolo ceva poze frumoase cu BBII__00112200 si BBUU224433 (care are 3G). Dupa ce termin o iau spre casa, trecând prin
zona noului Mall (ai un automat din ala de reîncarcari în intersectia de lânga sediul VDF) pentru a monitoriza si
mutatul CCNNXX 44004400 de acolo...
Ajung si acasa, mânânc si plec imediat înapoi la plimbare. Cu un troleibuz pâna la Universitate, unde cobor si vad ca
pe acolo sunt ceva celule GSM Orange Barred, cu un RAM cam de 101 dBm. Si o iau spre Calea Victoriei, pentru a
vedea ce ID are mai noul site Orange de acolo. Si din intâmplare ajung pe o strada laterala (Str. Academiei), mai
precis la sediul BNR, si ma lovesc de o multime de Micro-uri puse pe o cladire, si pe CNX chiar de niste Kathrein-uri
din alea mari si sanatoase, chiar în fata sediului BNR ! Ce frumos ! M-am simtit obligat sa ma asez si sa monitorizez
cum trebuie, ca mai rar vezi asa densitate de microcell-uri (toti 3 operatorii).
Termin, revin pe Victoriei si determin ca mai noul Orange de acolo ar fi BBII__00443377 (dar fara 2Ter, ceea ce nu este
normal, pentru ca sunt antene Triband acolo sus !). Dupa aceea o iau încet încet spre Parcul Izvor, ma plimb putin pe
acolo, ajung si pâna la Opera Business Center pentru a mai încerca câteva fotografii (dar o pânza de nori începuse
sa apara pe cer), si ca sa termin o iau spre zona 13 Septembrie, trecând pe la Facultatea de medicina Veterinara
pentru a monitoriza si CNX-ul de acolo. Am mai facut si câteva fotografii la Puisor (din spatele blocului), si asta a
fost totul, era 16H, începuse TopShow-ul pe Guerilla, si eu ajungeam acasa, terminând ultima mea iesire din aceste
vacante.
Repet, astazi totul a fost magnific, daca toate vacantele ar fi fost ca astazi, cred ca spargeam totul în materie de
Netmonitoring (deja astazi am monitorizat parca cât toate vacanta la un loc). Nu a fost însa sa fie. Anyway...
Acum trebuie sa ma ocup încet încet de bagaj, si de alte pregatiri si stergere a traselor... Si mâine mai e o zi totusi,
pentru ca, comme d’habitude, plec tot la 20H.
DDUUMMIINNIICCAA 2211 FFEEBBRRUUAARRIIEE SS--aa tteerrmmiinnaatt,, iiaarr
Aseara vestea proasta am primit-o la 20H30, de la David : „Je suis désolé mais t’a pas validé”. Vorbea de CSCT. Mda, logic, nu
stiu de ce speram altceva. Asta e, rattrapage-urile sunt joi, în 3 zile, asa ca e cam moarta treaba...
EEDDIITT : da, e moarta treaba, nu ai avut nici ratrappage-ul, asa ca redoublement direct, si fara stagii & co pâna la toamna…
Aseara nu am mai facut nimci în afara de bagaj, am mai strâns lucrurile de aici, m-am uitat în pat la un mic Skins si Grey’s
Anatomy, am mai stat pâna pe la 1 la Realitatea cu bunicii ca sa asteptam rezultatul electiilor conducatorului partitului PSD, dar
cum acestea nu mai ajungeau (s-au dat abia la 3 noaptea : iar a pierdut Geoana, si a iesit Ponta), m-am culcat.
Dar nu am dormit deloc bine...
De dimineata scularea la 10, si cam atât, nu am mai facut absolut nimic, acum este 12H, o sa mâncam, si în 4 ore o sa
plec spre aeroport. Asta este, ce sa zic, iar se termina vacantele. Cred ca aici o sa ma opresc, sa pot baga laptop-ul
în bagaj. OK Andrei, aici se încheie acest sezon de Netmonitoring Bucurestean, destul de complet totusi, mai ales
pe partea fotografiilor. Pa ! Si sa ne revedem înapoi în RO cât se poate de curând !
EEDDIITT : ultimele ore de stat în Bucuresti au fost foarte neplacute ! Fox a facut un mini-AVC în timp ce vorbea la telefon, adica i-a
amortit mâna stânga, apoi nu o mai putea deloc misca… asta era pe la 10H. Eu i-am sunat pe parinti, la 12H si ceva ma suna
Billy înapoi si ne spune sa mergem imediat la Urgente. Sun la 112, dupa vreo jumatate de ora (!) vine ambulanta, care ne
duce asa cum si cerusem jos la Municipal, ca avea Billy pile pe acolo. I-au facut un TDM, apoi l-au spitalizat în Neurologie… iar
eu pe la 16H am plecat înapoi spre casa, în ploaie aproape torentiala, pentru ca trebuia totusi sa jung la aeroport la 18H. Am
luat un taxi spre Otopeni, luând-o si pe mamau pâna jos la Spital ; pe durata calatoriei am remarcat ca pe Orange foarte rar
mai vezi si secventa lor WCDMA secundara, 10738.
Am ajuns foarte bine la Otopeni, check-in-ul nici macar nu începuse, asa ca am avut timp pentru a mai monitoriza putin pe
aoclo, însa ceva desigur mult mai incomplet decât ceea ce facusem asta-toamna. La 20H10 am decolat, si la 22H15 ajungeam
la Paris. Cum jokerii abia se întorsesera de la Barcelona, nu a putut nimeni sa vina sa ma ia, asa ca am luat pâna la urma RER-
ul, si a fost foarte OK !
A doua zi a plecat si Billy în urgenta în RO, pentu ca cei de la Spital nu prea se ocupau mai deloc de tatau… Anyway, pâna la
urma totul s-a terminat oarecum cu bine, adica la sfârsitul saptamânii a iesit din spital, si a început reeducarea mâinii, cu tot
felul de exercitii si « scule ». Desigur este ca este foarte problematic sa nu mai poti utiliza o mâna (cum mai uzi, mai faci
cumparaturi…), însa cum era daca era un AVC constituit, care atingea jumatate din hemicorp ? iti dai seama ce castatrofa !
Pacat ca vacantele s-au sfârsit într-o nota atât de sumbra…
Sutem tocmai pe 1166 MMAARRTTIIEE, si eu am terminat de câteva zile prima faza a prelucrarii informatiilor : am comentat (în fisiere PDF separate, puse în folder-ele unde sunt si fotografiile)
pozele site-urilor facute în Bucuresti, ceea ce mi-a luat peste 2 saptamnai, pentru ca sunt în total (cu microcelulele cu tot) vreo 133 de locatii diferite (spun locatii, pentru ca într-o
locatie pot fi instalati mai multi operatori) ; a fost mult de comentat, mai mult decât ma asteptam… Apoi am urcat totul pe Skydrive (si asta mi-a luat 3 zile, ca initial aveam o
problema cu un fucking cookie…), astazi am facut un mic PDF despre evolutia acoperirii în metroul Bucurestean, si de mâine o sa trebuie sa ma apuc de Prequel-ul Netmonitoring-
ului din vara 2010, adica comentariile despre evolutiile de la noi din Olt, si alte câteva chestii pe care nu le-am pus în acest document.
Asa ca mai e ceva de lucru, recunosc ca m-am cam saturat… Când o sa termin o sa termin o sa încep cu altceva : trebuie sa
îmi iau un Nokia E72, asa ca va trebui si ala configurat & stuff… Anyway, cum nu am avut CSCT-ul, acum am ceva timp liber…
pâna la toamna !
Si o ultime chestie : sunt destul (chiar foarte) deceptionat de noul Panasonic
FZ-38, fotografiile nu sunt deloc stralucite, sunt « floues ». Nu este o
problema pe aparatul meu, toti se plâng de asta ! Ideea de a
cumpara un reflex este din ce în ce mai insistenta… dar
sunt totusi cam scumpe, cu un obietiv care sa
ajunga la 300mm…
Recommended