Monumentele Orsovei-partea a I-a

Monumente in vechea Orsova

Alexandru Botu Alexandru Caterin Botu

Partea a I-a

Pentru mulţi poate apărea surprinzătoare şi nefondată afirmaţia că este extrem de dificil de inventariat şi de descris monumentele vechii localităţi Orşova. Dar aşa este, din mai multe motive. Cel mai important motiv este acela că acele monumente nu mai există, iar al doilea ar fi că şi atunci când au existat, mare parte din acestea au avut existenţe efemere la scară istorică, iar administraţiile schimbatoare nu le-au respectat suficient şi conservat ca patrimoniu. Construirea precipitată a Barajului de la Porţile de Fier I a făcut ca şi toate construcţiile valoroase şi monumentele existente în oraş la acel moment să fie dezmembrate şi distruse fără discernamant, şi fără ca vreunul dintre acestea să fie “mutat” în noul oraş (excepţie o fac parte din crucile din cimitire). Orşova (sub diferitele ei denumiri istorice) ca aşezare a avut deseori un caracter strategic, atât din punct de vedere militar cât şi comercial, fiind aşezată pe malul stâng al Dunării, fluviu care a fost permanent cale de transport iar, la Orşova, şi de conexiune cu drumurile esenţiale regionale, respectiv linie de demarcaţie între diferiţi stăpânitori, motiv pentru care localitatea şi construcţiile acesteia au suferit agresiuni extrem de dure din partea atacatorilor, greu de reparat între două bătălii, mai ales dacă se schimbau prin acele bătălii şi stăpânitorii zonei. O clasificare primară a monumentelor Orşovei vechi ar putea fi făcută cel puţin după caracterul lor: - militar (castre, cetăţi, fortificaţii) - religios (monumente de cult) - civil (clădiri pentru instituţii, lucrări de geniu, case etc) - pentru comemorarea personalităţilor şi evenimentelor (statui, troiţe, plăci, cruci ş.a.) Dar această clasificare ar putea fi nesatisfăcătoare, atunci când caracterul monumentului ar putea fi mixt şi încadrarea într-o singură categorie, fără precizarile care se impun, ar putea să conducă la o descriere parţială, neconcludentă şi fără de rigoare. Nici abordarea după vechime nu este productivă din motive care se vor evidenţia singure mai jos. Cu siguranţă ca o tratare exhaustivă a subiectului nu este posibilă, deoarece chiar şi informaţiile existente/disponibile nu au fost până acum sistematizate, o monografie cuprinzătoare a Orşovei nefiind încă finalizată, ambiţia regretatului istoric Constantin JUAN-PETROI fiind aceea de a publica monografia în minimum patru-cinci volume, pentru a continua opera altui ilustru om de cultură al localităţii, profesorul Daniil Laitin1. Există şi o dificultate de alt ordin: monografiile de localităţi şi lucrările scrise pe baza cercetărilor făcute în acele localităţi au ca motivaţie sentimentală continuitatea pe aceiaşi vatra de cultură şi civilizaţie, ceea ce în cazul Orşovei nu se mai aplică, localitatea nouă fiind pusă pe un alt amplasament străin, la o distanţa de câţiva kilometri, cu relief total diferit. Ba mai mult, în condiţiile actuale este greu de prevăzut şi de crezut că cineva ar putea relua cercetările arheologice pe vatra vechii localităţi, pentru a descoperi şi procesa date pe care timpul şi condiţiile existente nu le-au favorizat atunci, iar intervalul scurs până acum a accelerat deteriorarea urmelor. Prin diferite prezentări ale Orşovei actuale încă mai regăsim vorbindu-se despre o atracţie turistică: Castrul Dierna. Vom începe prezentarea noastră cu acest monument istoric, antic, cu caracter militar. Acesta, pe la începuturi, după cucerirea romană a fost construit mai mult pentru a asigura că Tierna-Dierna serveşte strategic ca bază şi nod de legătură între cetăţile dunărene şi cele aflate în interiorul teritoriilor cucerite, atât spre nord prin culoarul Cerna-Timiş, cât şi spre este către Drobeta şi de aci mai departe spre est şi nord-est. Cu siguranţă că, în acele vremuri, ceea ce mai târziu a fost recunoscut drept Castrul Dierna nu era construit ca o fortificaţie din prima linie de aparare, care se realizau cu ziduri din piatra şi cărămizi, deoarece localitatea avea un caracter predominant civil, comercial (vama). Există, astfel, afirmaţii nesusţinute de dovezi convingătoare ca prima construcţie fortificată la Orşova ar data de pe vremea împăratului Titus Aurelius Fulvius, respectiv pe la anul 157. După părăsirea Daciei de către Aurelian, sub presiunea migratorilor, fortificaţiile de aparare de pe linia Dunării capată o importanţă deosebită şi astfel se construieşte primul castru roman realizat să reziste migratorilor (în vremea împăratului Diocleţian, 284-305). Acesta a fost refăcut prima dată de împăratul Constantin cel Mare (împărat între 306-337), după

1 Daniil Laitin, profesor la Orşova, cu străluciţi urmaşi în meserie, a scris şi o monografie a localităţi, pe la anul 1790

anul 3242 dându-i formă3, dimensiunile şi construcţia care a fost de mai multe ori afectată de atacurile migratorilor, refăcută sub Justinian (527-565) şi distrusă în totalitate de avari (în timpul lui Justinian al II-a), în încercările lor de trecere spre vest4. După câteva sute de ani, reapare o fortificaţie sub forma de cetate la Orşova (Ursua, Vrscia), respectiv o cetate feudală, aparţinând ducelui Glad, stăpânitor al Banatului, presupunându-se logic că aceasta s-ar suprapune peste castrul roman . Până la cucerirea efectivă şi instalarea administraţiei maghiare asupra Banatului (după înfrângerea lui Ahtum, urmaş al lui Glad) şi un timp după aceasta, cetatea Urscia, folosită iniţial şi ca resedinţă locală de Glad a servit pentru asigurarea închiderii culoarului de penetrare spre vest a pecenegilor (învinşi la Orşova, în 1091), cumanilor şi tătarilor (1241). A trebuit să fie puternic reparată de regele Bela al IV-lea (rege între 1235-1270), la câţiva ani după invazia devastatoare a tătarilor (1244). Cât timp Orşova a fost şi capitala a Banatului de Severin, cetatea a avut o importanţă militară sporită (este interesant punctul de vedere al lui Iosif Ioan Şchiopul5 privitor la Banatul de Severin, prin care afirma că Banatul de Severin a fost o construcţie imaginată de autorităţi sud-dunărene şi nu maghiare, readusă în prim plan de Asan al II-lea, enumerând multele conflicte militare ale acestuia cu regele Andrei, care îi era socru, şi din care rezultă că de abia după invazia tătară ungurii ar fi administrat efectiv zona. Acelaşi autor pune la îndoiala şi prezenţa efectivă a Cavalerilor ioaniţi, din 1247, în zona. O astfel de concepţie plasează Orşova şi zona înconjuratoare, inclusiv cea dinspre vest şi nord-vest, integrată într-un teritoriu care nu ar mai justifica rolul strategic al Cetăţii Urscia, nici pe vremea lui Glad şi nici până spre anul 1250. Dacă s-ar admite raţionamentul acesta, atunci ar fi posibil să se susţină şi ca cetatea Urscia, până la refacerea ei de către Bela al IV-lea nu ar fi fost o fortificaţie militară de bază, propriuzisă, ci doar una care putea găzdui curtea şi suita militară a conducătorului Banatului). După dispariţia tăratului romano-bulgar al asaneştilor se termină şi influenţa bulgarilor în nordul Dunării, iar ungurii au găsit căi eficiente să potolească şi presiunea cumana. Pericolul turcesc iminent la Dunăre a determinat reconsiderarea rolului acestei cetăţi în sistemul de aparare al malului stâng al Dunării. Cetatea este astfel metodic şi serios refăcută de regele Ludovic cel Mare-Nagy Lajos şi ridicată la rangul de cetate regească. Acest rege a făcut mai multe expediţii în Balcani, pentru a bloca avansarea turcilor spre balcanii de vest. Asupra acestui subiect Maria Rosu din Arad detaliaza pe blogul său Istorie povestită (http://asztrorege.blogspot.com/2010/11/cetatea-orşova.html) astfel: În 1371 cetatea Severinului era pe mână voievodului Vlaicu (în actele cancelariei regale: Layk). Pentru a echilibra pierderea acestui punct strategic, Ludovic I este nevoit să reconstruiească cetatea Orşovei. Teritoriile vecine cu Severinul erau trecute sub puterea fraţilor Heem (Himfi). Benedict, fostul ban de Vidin, a mobilizat forţa de muncă din cnezatele existente în comitatele Caraş şi Timiş, totodată procurând cantitatea de lemn, ciment şi piatră, necesară demarării lucrărilor. Circa 60 de cnezate şi cnezi au trimis un număr de 216 oameni la Orşova....... Dar la data de 22 mai 1372 regele suspendă orice lucrare la Orşova, până când organul legislativ suprem al ţării nu ia vreo decizie, fiind vorbă de o lucrare privind securitatea regatului. Ludovic dă dispoziţie lui Benedict Heem să oprească lucrările la cetate, dar să păstreze materialele şi să fie gata oricând pentru reînceperea reparaţiilor (şi îl invită la un „colocviu” cu împăratul romano-german, la Trenčín, pe 20 iunie).

2 După anul 324, sub împăratul Constantin cel Mare, a fost construit aici un castru e tip „quadriburgium”, de dimensiuni medii – 60 x 60 metri, cu

ziduri puternice, groase de 2,3 metri, din piatră legată cu mortar şi având intercalări de rânduri din cărămidă. Cetatea avea la colţuri turnuri pătrate

exterioare, caracteristice fiind în cazul Diernei gangurile de acces spre turnuri care, spre deosebire de alte cetăţii, aveau o direcţie oblică prin colţul

de intrare şi erau construite numai din cărămidă (http://www.parohiaorşova.ro/file-de-istorie-a-Orşovei.html ).

3 Dierna castrul, cercetat de arheologi o prea scurtă perioadă de timp sub presiunea invadării zonei de apele lacului de acumulare, între 1966 şi

1971, era o construcţie de formă pătrată cu dimensiunile 34x35 m (cf.D.Benea) sau 35x36 m (cf.N.Gudea), realizată cu ziduri de piatra alternând cu

cărămizi (v.Repertoriul fortificaţiilor de pe râpa nordică a limesului Dunării de Jos în epoca romana târzie-Dorel Bondoc-

http://apar.archaeology.ro/bondoc.htm), cu laturile orientate după punctele cardinale. Grosimea zidurilor este de 2,10 m, iar turnurile de colţ, şi ele

pătrate cu laturile de 9 m, ies mult în afără cadrului incintei. Se presupune ca poarta de acces, neidentificata ca atare, ar fi fost amplasata pe latura

sudica, deoarece pe partea estica s-a constatat o prelungire a fortificaţiei cu cca 30 de metri. Alţi autori (Arheologie şi istorie (II) Descoperiri din

Banat Autor: Sabin Adrian LUCA. Editura Economică, Sibiu 2005. Web: Cosmin Suciu,

http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/banat/o.htm#417 ), citînd tot harta a lui Marsigli de care pomeneşte şi Dorel Bondoc, vorbesc de o

dimensiune mult mai mare a castrului, respectiv de 64x54 m.

4 Fortificaţia de la Dierna prezintă în epoca romana târzie două faze, prima datând din perioada tetrarhiei, secunda din cea constantiniana.

Distrugerea sa a survenit la sfârşitul sec. al IV-lea (N. Gudea) sau începutul sec. al V-lea (D. Benea); circulaţia monetara se întrerupe după aceasta

dată. În tot cazul, distrugerea a fost definitivă şi, în pofida faptului ca o refacere a sa în sec. al VI-lea ar fi plauzibila, totuşi săpăturile arheologice n-

au pus în evidenţă un nivel apartinând acestei perioade (O. Toropu, Romanitatea..., p. 36).

5 IOSIF IOAN ŞCHIOPUL, ŢĂRILE ROMÂNEŞTI ÎNAINTE DE SECOLUL AL XIV-LEA- Cercetări și comentarii critice -BUCUREȘTIEDITURA

UNIVERSUL1945, http://www.scribd.com/doc/65506901/2/BANATUL-DE-SEVERIN

Dacă s-a reluat ori nu finalizarea reparării cetăţii este o chestiune nelămurită, căci se pare că interesul pragmatic şi preocuparea administratorilor locali era îndreptată spre vama de sare. Dar turcii, după mai multe încercări, pun şi ei stăpânire pe zona şi pe Orşova (prima dată în 1390, pentru scurt timp, prin Firuz Bei- beglerberg de Rumelia şi cu durate mai mari ulterior6), iar din anul 15247 o controleaza pentru aproape 2708 de ani (până în 1791), chiar dacă în acest timp au mai avut loc asedii ale cetăţii şi chiar pierderea de mai multe ori a controlului turcesc asupra acesteia, în special după ultimul asediul al Vienei9 (1683).Cronologia evenimentelor nu este scopul principal al lucrării, dar este bine să precizăm că şi Pippo Scolari de Ozora şi Ioan de Hunedoara, ca bani de Severin, au acordat atenţie sporită cetăţilor dunărene pe care le-au consolidat, printre acestea şi cetăţii Orşovei. Orşova devine pe timpul Vilayetului de Timişoara (1552-1716) capitala de Sangeac, din 1660 (v. http://www.banaterra.eu/romana/files/vilayetul_de_timişoara.pdf ). Localitatea din preajma cetăţii este în această perioada un sat de pescari şi de agricultori. Deşi nesemnificatia pentru istoria Cetăţii Orşovei, trebuie spus că aceasta a fost şi sub stăpânirea unor conducători ai Walahiei (Muntenia, Ţara Romanească), cu sau voia maghiarilor: Vlaicu Voda, Mircea cel Batran. Sigismund de Louxemburg înglobeaza pentru prima ora Banatul în regatul maghiar.

In 13 august 1688 Orşova a fost cucerită de austrieci şi in iulie 1689 a fost reocupată de otomanii conduşi de Ali Paşa sprijinit de Tököly. Austriecii au recucerit curând Orşova, întărind şi cetatea din insula de la gura Cernei. Descriind acel moment, cronicarul turc Mehmed Rasid scria: : „Afurisiţii de austrieci au construit cu palisade (sarampoi) un puternic şanţ (sanis) pe insula Ada [Kale], aflată la mijlocul fluviului Dunărea, iar inlăuntrul ei au pus tunuri şi luptători, si prin aceea ei au impiedicat trecerea vaselor de zaherea spre Belgrad; ocuparea ei fiind importantă, oastea imparatească s-a indreptat spre Vidin“.

Orşova şi insula ei au căzut din nou când în mâna otomanilor, când în cea a austriecilor, până în anul 1692. De data aceasta, întărirea Orşovei şi a insulei au reintrat direct în atenţia generalului Graf Veterani, care a extins fortificaţiile şi la peştera Piscabara (cunoscută după aceste evenimente şi sub numele Veterani) din Cazanele Dunării. Fortificarea insulei şi terenului din jur a creat un obstacol pentru ambarcaţiunile otomane, deoarece în toată zona se crea o pânză de foc eficace. Aici aveau să aibă loc lupte deosebit de crâncene între sfârşitul lunii martie şi 2 mai 1692, când garnizoana imperială, incercuită, a trebuit să capituleze10. Faptul că cetatea nu era foarte “încăpătoare” este dovada că garnizoana în timp de pace era constituită din mai puţin de 200 de ostaşi, iar în timpul batăliilor cetatea era apărată de valuri exterioare de fortificaţii, în spatele cărora puteau să acţioneze doar câteva mii de soldaţi. După trecerea sub stăpânire austriacă, caracterul militar al localităţii se estompează şi peste ruinele cetăţii feudale se construiesc clădiri pentru instituţiile care administrau transportul şi comertul pe Dunăre11. Despre antichitatile de lângă Dunăre, respectiv şi despre cele de la Orşova am găsit o interesantă descriere din care redăm: Vechiul castru roman, ale cărui substructiuni intinse s'au întrebuinţat la zidirea cetăţii mai recente, era situat în apropierea gureî riuleţuluî Gradiscei, deloc lângă Dunăre, unde se află astăzi zidirile întinse şi magazinile soţietăţiî vapoarelor dunărene, se trăgea spre nord pană în „strada de sus" (obere Gasse) mai conţinea plaţul cel mare a lui Joh. Müller şi apoi se întorcea cu frontul de cătră răsărit pană la malul Dunării, aici se văd încă şi astăzi pe stradă urmele de zidiri romane. Încă cu vreo 50 de ani înainte se deosebiau bine conturile fostei cetăţi, care era jur împrejur ocolită cu apă, şi încă şi astăzi se cunosc fundamentele pătrate pe lâugâ toate săpăturile, grămădirile şi zidirile nuoî, ce s'au făcut de atunci. La zidirea cassei Iul Müller, ale cărei locâliţăţi spaţioase subterane sunt săpate în şanţul bastionului de nord, apoi cu ocasiunea nivelării curţii acestei case, s'au aflat o mulţime atât de mare de cărămizi, încât s'au putut pardosi cu ele podul bucătăriei şi coridoarele casei. Adeseori se află şi ţigle cu inscripţiunl, s. a, 1. LEG. XIII. GEM. 2. COH TBR. Multe dintre aceste cărămizi şi alte obiecte, încă chiar fragmentele unei statue; se zice, că le-ar; fi trimes agenţia soţietăţiî dunărene la Viena. De present se mal află acolo încă o bucată de 2 m. de lungă a unei columne cu capitelul doric, ceva peste 50 cm. diametru. Adeseori se află monete romane de pe timpul lui Nero până la Gallien şi Aurelian, încă şi afară de teritoriul castrului e pământul plin de rămăşiţe antice romane.

6 Bătălia de la Nicopole din 1396 a constituit un mare success otoman care i-a mobilizat să avanseze spre vest şi nord. Doar războiul cu Tamerlan

şi moartea lui Baiazid Fulgerul au amânat penetrarea rapidă a turcilor spre Belgrad. Apoi au intervenit campanii în Asia, Egipt, Albania, războaiele

cu veneţienii. Până la cucerirea Ungariei, numai câţiva conducători crestini au repurtat succese notabile, printre aceştia: Mircea cel Batran, Ioan de

Hunedoara, Vlad Tepeş, Ştefan cel Mare.

7 Ioan Hategan şi Constantin JUAN-PETROI considera ca Orşova a fost cucerită de Bali Beg înainte de 1522

8 Se consideră stăpânire neîntreruptă doar 164 de ani, între 1554 si 1718

9 Timp de câţiva ani, zona Orşovei a fost teatru de război între cele două imperii, ceea ce a dus la rapida decădere a localităţii şi distrugerea cetăţii.

„Orşova,,, acum e părăsită” - nota Ioan Komaromy în anul 1697, fortificaţiile fiind distruse alternativ, când de către turci, când de austrieci (conf.

Constantin JUAN-PETROI).

10 V.http://www.scrigroup.com/geografie/Orsova-Istoricul-Orsovei-Geogr91458.php

11 Prima clădire în stil central-european, cu etaj şi faţada de forme clasice a fost cea a Societăţii de navigaţie austriacă. Aceasta a fost construită în

anii 1850- 1851 peste ruinele cetăţii antice şi medievale de pe malul Dunării (conf. Constantin JUAN-PETROI).

La 1872, s'au descoperit în grădina parochială la săparea unei groapl pentru var stîmpărat, nisce podele pardosite cu cărămidă romană. Vis-a-vis de casa parochială, în curtea căsarmei honvezilor s'au descoperit cu ocasiunea săpării unul canal, mai multe morminte cel dintâîu la a. 1840. Al doilea au conţinut un sicriu mic, în care s'au aflat inele de aur, diferite odoare de aur şi o monetă. Al treilea mormînt conţinea trei urne de cenuşă, şi mal multe monete de bronz din timpul lui Gordianus. Tot aicea s'au aflat şi Miträa, care se afla astăzi în posesiunea fostului comite suprem al comitatului Timiş, Sigm. de Ormoş. In casele lui Traska încă s'ar fi aflat sarcofage mici, urne pentru cenuşă, cărămizi romane, monete ş. a. Un cemîteriu străvechîu se pare a fl fost în valea Gradiscei, lângă vinea Drului Meyer; acolo se află o ruptură de apă, în care adeseori apar bile rotunde de pământ cu grămada12. Descoperirea şi localizarea rămăşitelor castrului roman/cetăţii feudale printre daramaturile clădirilor demolate sub presiunea inundarii iminente este, în aceste condiţii, la peste 100 de ani de la cele descrise mai sus este un act de “noroc” arheologic, deoarece presiunea timpului era extrem de mare, documentele disponibile nu erau extrem de precise şi nici nu existau informaţii că în trecut s-ar făcut investigaţii arheologice sistematice, de amploare pentru punerea in valoare a patrimoniului istoric local, care să fi lămurit unele chestiuni de localizare, identificare. Dar nici acestă descoperire extraordinară nu a făcut posibilă vizitarea ulterioară a Cetăţii/Castrului Orşova, deoarece monumentul istoric a fost acoperit rapid de apa (peste 20 m) şi ulterior de mâl (câţiva metri), după ce lamele buldozerelor facusera o prealabila nivelare înainte de inundare. Din cele arătate mai sus ar putea rezulta o posibilă nedumerire legată doar de identificarea prin săpăturile arheologice a Castrului Roman Dierna şi nu (şi) a Cetăţii feudale Orşova, sporită şi de faptul că dimensiunile şi formele castrului sunt diferit prezentate, fără să se justifice această. Oare Cetatea feudală Orşova nu a lăsat nicio urmă identificabilă? Căci: -a). Prima reprezentare topografică a fortificaţiei fizice de la Orşova este a lui Marsigli13 care în lucrarea Danubius Pannonico-Mysicus- Observationibus Geographicis, Astronomicis, Hydrographicis, historicis, Phisicis- Perlustratus Et in sex Tomos digestus...14, în vol.I, Secţiunea XIV şi în vol.II, Fig.XXVI poziţionează fortificaţia (rămăşitele fortificaţiei, dacă luăm în calcul referinţa 7) de la Orşova, puţin înainte de anul 170015, la dreapta vărsării Cernei în Dunăre, mai aproape de Cerna decât de Dunăre (v.Fig.1).

Fig.1. Lucrarea de referinta a lui Marsigli si pozitionarea castrului de la Orsova Explicaţia care însoţeste figura este destul de clară, atât în ceea ce priveşte rolul fortificaţiei, cât şi în ceea ce priveşte starea la acel moment ( traducere aproximativă: în stăpânirea turcilor, semanand cu o movila mare, înconjurata de un şanţ). Reprezentarea fortificaţiei evidenţiază o formă pătrată cu turnuri rotunde în fiecare colt, turnuri scoase în afără suprafeţii de bază. De fapt, în secţiunea strictă de Dunăre unde apare şi fortificaţia Orşova se mai evidenţiază şi următoarele (toponimele sunt trecute cu denumirile actuale):

- pârâul Eşelniţa şi insula Ogradena, la vest, înspre Cazane; - râul Cerna se varsă în Dunăre prin două brate, unul principal pe lângă dealurile de pe dreapta (Dealul Mosului,

Cioaca Mare, Cioaca Mică) şi unul secundar, pe lângă culmile Drenek, Ozoina, Alion. Despre fluctuaţiile

12 v. Anticităţile de lângă Duuăre de la Panciova pană la Ruşava. P.Brosteanu, in Foaia Diecezana, organ al Eparchiei gr.or.rom. a Caransebesului, Anul V, Nr.25 din 24 iunie/6

iulie 1890

13 V. http://en.wikipedia.org/wiki/Luigi_Ferdinando_Marsigli 14 V. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/13359

15 Calatoria lui Marsigli pe Dunăre a fost făcută înainte de anul 1700, cartea fiind publicată la Amsterdam în 1726

cursului Cernei înainte de vărsarea în Dunăre se poate consultă şi lucrarea Schimbări ale cursului Cernei în depresiune Orşovei,înainte de vărsarea în Dunăre, până în anul 197216

- fortificaţia de la Orşova este dublată de alta pe malul celălalt al Dunării, ambele fiind considerate antice şi romane (în Fig.XXVI se spune doar că fortificaţia este veche-vetus);

- drumul spre Mehadia venea pe malul drept al Cernei până la Cetate şi de aici mergea paralel cu malul stâng al Dunării către Drobeta Turnu Severin

Marsigli a văzut cu ochii lui cetatea feudală şi despre aceasta a vorbit şi pe aceasta a desenat-o. Din cele menţionate anterior, referitor la repararea cetăţii sub Ludovic cel Mare se spune clar că s-au folosit: lemn, ciment şi piatră, deci, chiar dacă Glad sau Bela al IV-lea ar fi fost mai puţin pretentioşi în ceea ce priveşte materialele cu care au construit/reparat cetatea, totuşi ar fi trebuit să se găsească şi urmele acestei cetăţi, ca strat superior peste cel al castrului roman. Mai mult, în guvernarea lui Claudius Florimund von Mercy (1716-1734) s-a utilizat multă piatră adusă şi cu vaporul17 dar şi cu căruţele dinspre Caransebeş pentru fortificarea cetăţilor de la Dunăre (în special cea de pe Ada Kaleh), dar despre o astfel de descoperire arheologică nu se vorbeste. Cercetările arheologice de dinainte de inundare au condus către identificarea unei construcţii de formă pătrată cu dimensiunile 34x35 m (cf.D.Benea) sau 35x36 m (cf.N.Gudea), realizată cu ziduri de piatra alternând cu cărămizi, identificată clar cu Castrul roman Dierna, iar pe baza hărţii lui Marsigli şi a interpretării acesteia18, Dorel Bondoc vorbeşte de o dimensiune mult mai mare a castrului, respectiv de 64x54 m, cvasipătrată, cu turnuri de colţ şi ele pătrate, cu latura de 9 m. De aici apare ideea că ar fi vorba de construcţii posibil diferite, în cel mai fericit caz, cea reprezentată de Marsigli şi comentată de Dorel Bondoc fiind una extinsă şi oarecum circumscrisă castrului roman. Cercetătorii care au făcut săpături arheologice (D. Benea) afirma că quadriburgium-ul cercetat era posibil să fi fost construit pe o fortificaţie mai veche, al cărui zid sudic era paralel şi mai la sud de zidul sudic al castrului, fapt care confirma eventual doar etapele realizarii castrului roman, între Domitianus şi Justinian, excluzând astfel legătura cu Cetatea medievală. Ce am putea presupune în acest caz? Ca atunci când avarii au distrus castrul roman au făcut-o până aproape la temelie (acest lucru ar fi trebuit să le ia ceva timp şi să se justifice), secolele următoare au desăvârşit opera devastatoare, dar nu atât de mult încât să nu rămână urmele (fundaţiile) pe care să se fi ridicat mai apoi Cetatea Urscia19. Dar şi aceasta, distrusă şi refăcută de mai multe ori până spre sfârşitul secolului XVIII a avut o soartă similara după anul 1800, de data asta- doar în decurs de zeci de ani- toate pietrele din cetate fiind reutilizate pentru realizarea altor construcţii civile în localitatea care începea să se dezvolte exponenţial. Astfel că ceea ce a rămas după o astfel de demolare utilitară a fost exact ceea ce găsise şi Glad când a ridicat prima sa cetate la Orşova, pe ruinele abia vizibile ale Castrului roman. Revenind la Fig.1, este posibil să fi greşit Marsigli în ceea ce priveşte dimensiunile şi forma Cetăţii şi cei care s-au bazat pe el să preia eroarea? Greu de presupus, atâta timp cât acesta asociază figurilor scara de referinţă dimensională şi figurează construcţiile foarte atent cu forma lor geometrică reală (a se vedea şi alte reprezentări de cetăţi făcute de Marsigli în lucrarea amintită!). Dar din ceea ce a vazut Marsigli, adică cetatea feudală, nu s-a mai regăsit nimic între 1966 şi1970? - b). În alte reprezentări ale Orşovei, în principal pe hărţi, constatăm urmatoarele: ● Există hărţi (Fig.2) care în mod inexplicabil nu mai pozitionează cetatea (de exemplu: detaliu hartă din anul 1724 pe care doar Cetatea de la Ada Kaleh este bine conturată; detaliu hartă prima ridicare iosefine, 1780-1784, ba chiar şi harta Banatului datorată lui Grisellini, în 1776), deşi cel puţin urmele

1724 1780-1784 1776

16 A se vedea explicaţia de la ref.18

17 v. Ada Kaleh, Ranko Jakovljevic, http://www.rastko.rs/rastko/delo/13688 18 Unitatea de masură de pe scala lui Marsigli este un orgyiarum (orgg:), care este aproximativ egal cu 2 metri în sistemul vechi grecesc (şase

picioare englezeşti), respectiv 1,85 metri actuali, ceea ce ar conduce, complicând şi mai mult lucrurile, la dimensiunile aproximative de 60x50 m (v.

http://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Greek_units_of_measurement )

19 Mai mulţi autori afirmă că obiceiul de a reutiliza toate materialele din rămăşiţele construcţiilor mai vechi, pentru refacerea, repararea şi extinderea

acestora a fost preluat de la romani şi a dăinuit mult după aceea, chiar şi sub austrieci

1789

Fig.2. Harti si litografie din secolul XVIII, fara Cetatea Orsovei

acesteia trebuiau să fie evidente. Acelaşi lucru îl regăsim în litografia care prezintă asaltul din anul1789 asupra Ada Kaleh, în care Orşova apare doar cu clădiri civile bine conturate pe malul Dunării şi al Cernei, probabil Contumaz-ul (Új Orşova és az azt ostromló tábor fekvése http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a111111htm?v=pdf&q=WORD%3D%28Orşova%29&s=DAT&m=7&a=rec); ● Există însă şi hărţi (Fig.3 şi Fig.4) care continuă să prezinte pregnant Cetatea Orşovei până la eliberarea definitivă de sub turci, recunoscută prin Pacea de la Sistov-1791, ca de exemplu: - i). Plan der Kriegsschauplätze im Königreich Ungarn im Jahre 1738, atunci când cetatea Orşovei era sub stăpânire austriacă de 20 de ani ( http://www.digam.net/?dok=4854) şi Planul Insulei Orşova din 18 august 1738 (http://imageserver.mzk.cz/mzk03/001/052/824/2619316662 ). Pe acest plan cetatea apare de forma dreptunghiulara şi are poarta de intrare pe latura de răsărit.

- i).1738

- ii). mijloc sec.XVIII

Fig.3. Harti din secolul XVIII cu Cetatea Orsovei

- ii). Plan vorstellend die Granitz, bey Alt, und der Insul, u. Festung Orşova, mijlocul secolului XVIII (http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a101205htm?v=pdf&q=WORD%3D%28ORŞOVA%29&s=DAT&m=0&a=rec ), din care redam un detaliu cu Cetatea Orşovei, în care cetatea –fără să pară deloc abandonată-este acum prezentată mai întinsă, chiar la malul Dunării, ca şi cum intrarea, de această dată ar fi fost făcută exclusiv de pe Dunăre, cu o construcţie anexa dreptunghiulară artasata în locul turnului sud-estic. Un zid înconjurator exterior de aparare prevazut şi acesta cu semiturnuri de aparare încadreaza -prin extinderea cetăţii- un teren de cca. patru ori mai mare decat incinta efectivă a cetăţii. Pârâul Graţca curge pe lângă zidul vestic exterior. Harta trebuie că este de pe la jumatatea secolului XVIII, deoarece are figurată o bandă mai întunecată care se onduleaza pe sub poalele dealurilor şi care este viaductul turcesc construit pentru a devia Cerna prin „spatele Orşovei”, după anul 1741. Atunci când Orşova, după un interval de 20 de ani, revenise sub stăpânire turcească. - iii). Einmarsche der K. K. Truppen în Alt-Orşova den 12-ten Febr. 1788, realizată în anul 1790 (http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a111111htm?v=pdf&q=WORD%3D%28Orşova%29&s=DAT&m=0&a=rec), care pare a confirma extinderea şi întărirea cetăţii Orşovei de către turci, aşa cum s-a arătat în figura anterioară. Cele de mai sus demonstrează că după avariile suferite de cetate până în anul 1700, turcii mai ales, dar şi austriecii, atunci când au controlat cetatea au fost preocupaţi să-i redea şi să-i extindă funcţiile şi capacitatea militară, aducând unele transformari ale acesteia. Cea mai importantă este deşigur extinderea spaţiului acesteia şi construirea unui zid exterior înconjurator, flancat şi acesta de un şant cu apa conectat la Dunăre, de unde se facea şi accesul în cetate. O astfel de soluţie ar fi putut să fie determinată de necesitatea găzduirii unor efective sporite permanente, atât în timp de pace cât şi de război, mai ales după ce austriecii au cantonat la Jupalnic o unitate a Regimentului de graniţă valaho-ilir şi puteau uşor aduce câteva mii de oameni, doar prin mobilizarea generală a Regimentului de Graniţă nr.13. Dar nu trebuie exclusă nici realitatea ca zidurile vechii cetăţi, după atâtea asalturi, nu mai puteau să fie refăcute satisfăcător şi era mai uşor să se construiască noul zid înconjurator.

Fig.4. Harta reprezentand amplasarea trupelor austriece pe frontul de la Orsova, 12 febr.1788 . Prima reprezentare a Cetăţii Orşova înconjurată de un şant cu apa alimentat din Dunăre este cea de pe harta din 1724 a lui Bodenehr, care “fotografiază” amplasarea armatelor rivale în războiul din 1716-1718 (Fig.5). Cetatea nu este extinsă, dar este accesibilă direct de pe Dunăre. Rezultă că turcii sesizaseră că după razboaiele din Clisura conteaza foarte mult circulaţia fortelor militare pe Dunăre şi adaptaseră accesul cetăţii la această strategie. Şi alte hărţi, unele menţionate în Fig.5 prezintă Cetatea Orşovei până la războiul austro-ruso-turc din 1787-1792.

Bodenehr, 1724 Detaliu harta Banat 1740

Detaliu harta Ungaria 1750

Fig.5. Detalii harti cu Cetatea Orsovei Pentru a arăta că după anul 1800 pe nicio hartă topografică nu mai apare Cetatea Orşovei vom mai adauga două detalii de pe hărţi apropiate de începutul secolului 19 şi anume (Fig.6): - detaliu hartă cadastrală a Orşovei de la 1816, realizată de căpitanul Johan von Pavics, pe care am încercuit zona unde fusese Cetatea Orşovei şi unde acum figurau două case; - detaliu hartă cadastrală zona Nordică a Orşovei, 1837, găsită pe internet sub denumirea Orşova és Schuppanek egy része, unde pe locul cetăţii este trecută denumirea Strohmayer D.K., asociată unei clădiri în forma de L, probabil primul sediul local al Societăţii austriece de navigaţie pe Dunăre (DDSG, înfiinţată în anul 1828), clădirea sediu moderna construindu-se în 1850-1851-v.nota 10 (http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a111111htm?v=pdf&q=WORD%3D%28Orşova%29&s=DAT&m=0&a=rec) Aceasta înseamnă că după eliberarea Orşovei de sub turci, încă din perioada războiului austro-turc 1787-1791, consfinţită prin Pacea de la Sistov (1791) cetatea Orşovei care tocmai îşi consumase ultima sa misiune istorică a fost lăsată în paragină, ceea ce s-a putut recupera din ea ca material de construcţie a fost folosit fără restricţii. Malul Dunării urma să ofere o imagine ulterioară specifică falezelor dunărene, dominate de hoteluri şi de construcţii administrative pentru navigaţie fluvială.

Fig.6. Zona Cetatii Orsova dupa anul 1800 Şi în încheiere vom prezenta locul unde s-au făcut săpăturile arheologice pe vatra vechiului Oraş Orşova şi poziţionarea Cetăţii/Castrului roman (Fig.7):

Extras din Mappa Der Grenz Scheidung Des Banat Temeswar,1749, Par Francois De Peyer Maior et Ingen

Cf. D.Benea Cf. Cosma Detaliu Cosma

Fig.7. Localizarea prin sapaturi arheologice a Castrului roman Dierna

Dacă ar fi să continuam cu monumentele cu caracter militar, printre acestea ar trebui să enumerăm: Reduta de lângă podul Cernei, şanturile, parapetele şi întăriturile de pamant pentru apararea din afără cetăţii şi de pe dealuri (acestea mai sunt vizibile şi azi) s.a., precum şi pe cele cu caracter comemorativ legate de acestea: statuile, crucile, troitele şi bisericile/mănăstirile (Sf. Ana). Reduta de la Orşova este poziţionată doar pe câteva hărţi, cea mai veche fiind Plan vorstellend die Granitz, bey Alt, und der Insul, u. Festung Orşova, mijlocul secolului XVIII (v.Fig.3-ii)), din care vom reproduce un mic detaliu (Fig. 8). Din configuraţia terenului putem deduce că acea construcţie din zona încercuită era cea mai apropiată de graniţa şi că dacă iniţial a avut altă formă (în T), ulterior-din necesităţi practice s-a transformat în reduta (construcţie împrejmuită). Turcii au perfecţionat aceste dispozitive, un secol mai târziu, în Bulgaria s-au aparat mult timp cu succes în redutele de la Griviţa şi Rahova.

Fig.8. Detaliu harta de la mijlocul secolului XVIII

Este interesant să se observe pe hartă şi următoarele detalii: - reţeaua de drumuri era formată din drumul venind de la Vodiţa pe malul stâng al Dunării, flancat îndeaproape de graniţa dintre imperii ( care venea până aproape de Dunăre pe pârâul Bahna, urma poalele dealurilor până la Alion, de unde traversa lunca Cernei până la apeductul turcesc, pentru ca mai apoi să fie continuată de acest apeduct până la pârâul Dâlboca), drum care se bifurca sub Alion, pe la poalele dealurilor spre nord către Tufari şi spre vest trecând Cerna (probabil prin vad sau pe pod de lemne) şi cotind uşor spre sud spre Orşova unde se unea cu drumul care venea de la Jupalnic, direct pe la poalele dealurilor din vestul Cernei. Acest drum avea o bretea care trecea prin Contumaz. Drumul spre Jupalnic se reunea cu cel de la Tufări la vadul Tătărescu şi urma malul drept al Cernei până la Herculane; -Cerna se varsă în Dunăre prin trei brate, formand două insulite de prundis. Malul Cernei, de la graniţa şi până după „reduta” este taluzat şi îndiguit împotriva revărsărilor. Lunca Cernei de pe stânga albiei este joasă şi inundabilă, rămânând canale prin aceasta, unul datorat şi albiei pârâului lui Ivan. După lucrarile de îndiguire şi sistematizare a cursului Cernei, care s-au întins pe zeci de ani, Cerna s-a vărsat în Dunăre printr-un singur braţ, iar pârâul lui Ivan s-a vărsat în Cerna direct la ieşirea lui dintre dealuri; -apeductul turcesc20, un alt posibil monument al Orşovei, venind din apropiere de Herculane pe la poalele dealurilor de pe dreapta Cernei, urmand sinuos curbe de nivel datorate „incretiturilor” poalelor de deal brazdate de paraie şi ogasuri este bine conturat pe hartă. Despre acesta, fără să fie o tratare de sine stătătoare se găsesc astăzi numeroase materiale chiar şi pe internet. Pentru interesul nostru particular conteaza urmele de la Topleţ, pe lângă calea ferată dar mai ales cele de pe teritoriul largit al Orşovei, adică cele de la traversarea pârâului Seracova Mare, aflate în apropierea subtraversării căii ferate spre zona industriala de la Valea Cernei. A două hartă pe care o prezentăm este Careul 20521 al Ridicării Iosefine (Josephinische Landesaufnahme ) pentru Banat 1769-1772 (teritoriul graniţei militare bănăţene, s-a cartografiat între anii 1780 – 1784), unde în partea de nord est a localităţii este figurată o construcţie dreptunghiulara (Fig.9) cu mai multe randuri de lucrari (şant, parapet, palisade/palanci) şi o fortificaţie în coltul sud-estic al acesteia (v.şi Fig.2), care poate fi şi un foisor înalt cu rolul de a se putea observa situaţia până la câţiva kilometri distanţa. Interesant este că pe această hartă nu este figurată şi Cetatea Orşovei, aşa cum am precizat la descrierea cetăţii. În acel moment turcii mai controlau (din 1741) doar fâşia îngustă dintre apeductul turcesc22 şi Dunăre, austriecii având o vizibilitate excelentă asupra zonei de pe dealurile învecinate şi de la poalele acestora (apeductul) şi este surprinzator că nu au trecut un astfel de detaliu pe harta, dar au poziţionat foisoarele de monitorizare a apelor Dunării (Wacht Haus) de la Graţca (cotul dealului din nordul pârâului Graţca) şi de la Mosna pana la cativa kilometri distanta. Interesant este ca pe aceasta harta nu este figurata si Cetatea Orsovei, asa cum am precizat la descrierea cetatii. In acel moment turcii mai controlau (din 1741) doar fasia ingusta dintre apeductul

Fig.9. Ridicarii Iosefine pentru Banat 1769-1772, Detaliu din Careul 205

20 V. http://conexiuni.net/arhiva/2010August/Alexandru%20Botu_August_Cerna_2010.htm

21 V. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/91/Banat_Josephinische_Landaufnahme_pg205.jpg

22 V. ref.18

turcesc23 si Dunare, austriecii avand o vizibilitate excelenta asupra zonei de pe dealurile invecinate si de la poalele acestora (apeductul) si este surprinzator ca nu au trecut un astfel de detaliu pe harta, dar au pozitionat foisoarele de monitorizare a apelor Dunarii (Wacht Haus) de la Gratca (cotul dealului din nordul paraului Gratca) si de la Mosna.

Fig. 10. Punct de veghe langa granita Altă hartă care prezintă situaţia din zona de dinainte de anul 1791 este Situations Plan des Mehadier vor Contumaz Posten oder so genannten Haan zu Neu Schupanek24 , realizată la începutul secolului XIX de Joseph Zeller, din care am reprodus un detaliu (Fig. 10), pe care nu este figurată propriuzis Reduta, ci doar un punct de veghe (12) în apropierea granitei (10) dintre cele două imperii. Harta era ridicată ca plan de situaţie al Contumaz-ului de la Jupalnic, deci nu pentru a detalia alte elemente, dar suntem siguri ca punctul de veghe/supraveghere de lângă graniţa era aşezat în Reduta ori imediat în apropierea acesteia. Graniţa cu turcii este figurată doar între Apeduct şi o linie coardă la bucla Cernei, aducând cu reprezentarea din Ridicarea iosefina şi diferind de situaţia de la mijlocul secolului XVIII (Fig.8). Victorioasă în Razboiul cu Austria dintre anii 1736-1739, Turcia revendică pe lângă unele teritorii recuperate (nordul Serbiei, Belgrad, porţiuni din Bosnia, Oltenia) şi o mică rectificare de graniţa la Orşova, care prin Pacea de la Belgrad ramasese la austrieci, asta în condiţiile în care le-ar fi reuşit devierea Cernei “pe după” localitate (realizarea apeductului turcesc). Considerând îndeplinită promisiunea turcilor prin realizarea apeductului, graniţa s-a rectificat în sensul celor arătate pe Plan vorstellend die Granitz, bey Alt, und der Insul, u. Festung Orşova. Ţinând cont de politica conciliantă a Turciei de după mijlocul secolului XVIII, Austria se pare că a revenit şi a mutat graniţa pe Dunăre între pârâul Bahna şi Cerna, aşa cum rezultă din hărţile din Fig.9 şi din Fig.10. De asemenea, şi pe această hartă observăm meticulozitatea cartografului prin marcarea foişorului de monitorizare de la Graţca (14) şi a clădirii vămii pentru sare (13). Oare Orşova să fi rămas vama pentru sare, cel puţin de la venirea ungurilor în zona? Vă aduceţi aminte despre preocuparea principala a administratorilor cetăţii de la Orşova din vremea lui Ludovic cel Mare?

23 V. ref.18

24 V. http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a111111htm?v=pdf&q=WORD%3D%28schupanek%29&s=DAT&m=0&a=rec sau

http://mol.arcanum.hu/terkep/opt/a111111htm?v=pdf&q=WORD%3D%28contumaz%29&s=DAT&m=0&a=rec

Reduta este clar poziţionată şi pe planul cadastral al Orşovei din anul 1816 (Fig.11), după 25 de ani de restăpânire austriacă, undeva până în capul podului peste Cerna şi alipită de Cerna, partea dinspre Cerna arătând destul de deteriorată. Pe acest plan se observă destul de clar redate digurile realizate împotriva tendinţei albiei Cernei de a se deplasa spre lunca joasă dinspre localitate, primul în unghi, imediat în sudul redutei pentru a forţa cursul Cernei direct spre sud şi al doilea liniar şi oblic, la limita dintre prundul inundabil şi terenul mai ridicat al luncii. Aceasta dovedea existenţa şi

Fig.11. Detaliu Plan cadastral Orsova, 1816 punerea în opera a unui plan de dezvoltare urbana viitoare a localităţii înspre podul Cernei. În primul rând a vechii localităţi, până în dreptul podului peste Cerna. Apoi, odată cu construcţia drumurilor modernizate, a Căii ferate şi a exploatării zonei adiacente s-au făcut eforturi considerabile şi pentru protejarea luncii de pe stânga albiei raului. De asemenea, se observă că podul peste Cerna este amplasat mai la nord de podul modern25, la acesta ajungându-se printr-o porţiune de luncă în care s-a realizat un dig (terasament). Între Cerna şi pârâul Turlui drumul traverseaza o lunca joasă, apoi după ce traverseaza (pe un podet) acest pârâu exact în punctul vechii frontiere se întâlneste cu uliţa care venea pe lunca de la Orşova, uliţa care va deveni peste ceva timp Strada Coroanei. Faptul că în localitate administraţia austriacă adusese mulţi funcţionari şi se instalaseră şi negustori romano-catolici este dovedit de apariţia Cimitirului catolic, amplasat lângă Turlui, în extremitatea nordică a teritoriului Orşovei. La vreo douăzeci de ani după, aşa cum se vede în detaliul dintr-o hartă deja menţionată (Fig.12), lucrurile nu par mult modificate în ceea ce priveşte situaţia redutei, doar drumul nou şi podul lui peste Cerna, venind acum la Reduta reprezintă o modificare semnificativă.

25 Modernizarea infrastructurii de drumuri a început cu drumul Turnu Severin-Timişoara, în 1829 de către Regimentul de graniţa valaho-ilir ,

continuată de modernizarea drumului dintre Orşova şi Moldova Nouă, între anii 1832 şi 1847

Fig.12. Detaliu Plan cadastral, 1837

Fig.13. Detaliu de pe harta din cea de a doua ridicare Reduta mai apare şi pe harta zonei din cea de a două ridicare26 (Zweite oder Franziszeische Landesaufnahme), aşa cum se prezintă în detaliu de mai sus (Fig. 13), adică puţin după mijlocul secolului XIX. Vom încheia enumerarea de hărţi prin a menţiona că pe următorul plan cadastral disponibil al localităţii, cel din 1873, nu mai figureaza nicio redută, localitatea fiind aproape complet dezvoltată spre nord. Şoseaua venind de la Vârciorova continua acum direct de la podul peste Cerna până la drumul Orşova-Jupalnic. Justificarea construcţiei Redutei s-ar putea baza pe necesitatea asigurarii unei fortificaţii de observare, intervenţie rapida şi aparare avansată a turcilor după ce Pacea de la Belgrad stabilise graniţa cu Austria la Orşova, şi forte militare austriece puteau să facă manevre libere în lunca destul de largă a Cernei, în imediata apropiere a Orşovei, putând oricând ataca prin surprindere, venind dinspre Mehadia prin cheile Coramnicului. Mai mult, în localitatea învecinată Jupalnic se înfiinteaza un Regiment de graniţa şi apoi aici se ordona sediul unei companiei a acestuia27, începand cu

26 Între 1806 şi 1869 au fost întocmite peste 3300 planşe, numeroase dintre acestea cuprinzând adăugiri ulterioare (de exemplu căile ferate!). A

doua ridicare topografică a fost oprită în anul 1869

27 v. si http://conexiuni.net/arhiva/2011/2011August/FisaV.pdf

anul 1769, ceea ce face că firavele posturi turceşti de şanţinelă la graniţa (5 sau 6) să nu mai fie satisfăcătoare. După trecerea Orşovei sub austrieci, reduta îşi pierde şi ea orice semnificaţie şi are aceiaşi soarta cu Cetatea. Câteva cuvinte despre şanturile, parapetele şi întăriturile de pământ pentru aparare din afără cetăţii şi de pe dealuri. Aproape pe toate hărţile care prezintă conflictele militare din zona, începand cu cele conduse de generalul Veterani şi până la primul razboi mondial, în imediata apropiere a cetăţii Orşovei, în lunca Cernei şi pe dealurile înconjuratoare sunt figurate şanturi şi valuri de aparare, alte sisteme de protecţie a oamenilor şi tehnicii de luptă. Dacă în luptele purtate în Clisura de generalul Veterani (1692) Orşova nu a fost atacată direct, ci doar sub o ameninţare probabilă, din care turcii au regrupat nave militare şi soldaţi pe care i-au trimis pe Dunăre şi au reuşit să pastreze Banatul 28, în campaniile din războaiele ulterioare (1717-1719, 1737-1739 şi 1787-1791) Orşova a fost şi teatrul de război. Astfel, până la concentrarea pe asediul Belgradului, Generalul de cavalerie Contele de Mercy cucereşte Panciova, Uj-Palanka (vechea Lederata) şi Mehadia după care impresoară şi încearcă să cucerească Orşova şi Insula Orşovei, dar în luna iulie 1717 o parte din armata turcească trece Dunărea, cu sprijinul artileriei vaselor de pe Dunăre şi din cetate, respinge forţele austriece lăsate cantonate lângă cetatea Orşovei (Fig.14) la Jupalnic după care un corp de armată se îndreaptă spre Mehadia. Când turcii au ajuns acolo au fost întâmpinaţi cu foc, fiind nevoiţi să dea două atacuri, dar au fost respinşi cu pierderi foarte mari, de aproximativ 3000 de oameni. Garnizoana Mehadiei, asaltată continuu şi decimată s-a predat în ziua de 28 iulie cei 300 supravieţuitori, aflaţi sub comanda maiorului Herlenval, obţinând dreptul de libera trecere. Această revenire pe front nu a contat prea mult, căci turcii au fost obligaţi, prin Tratatul de la Passarowitz (Požarevac) din 1718 să cedeze şi Banatul şi Oltenia29. Cele două hărţi prezentate în Fig.14, prima centrată exclusiv pe atacul asupra Orşovei, preluată de la: http://imageserver.mzk.cz/mzk03/001/052/913/2619316607 şi a două arătând deschiderea întregului front de la Orşova, preluată de la: http://romaniaforum.info/board95-istoria-history-of-romania-and-the-republic-of-moldova/board2-dunărea-şi-porturile-dunărene-danube-and-the-danube-harbours/board118-orşova-alt-orschowa-орсово/325-orsowa-ca-1725-von-gabriel-bodenehr/ arată poziţionarea fortelor şi parte din lucrarile de aparare ale obiectivelor (cetatea Orşovei şi

Fig.14. Respingerea asediului Orsovei cetatea de pe Insula Orşovei), între acestea fiind esenţiale: - şanţurile din jurul cetăţilor, situate pe ambele maluri ale Dunării şi pe insula; - două valuri principale de aparare pe partea dreaptă a Cernei, unul la limita proximă a întinderii Orşovei, între malul Cernei şi poalele dealului Cioca Mică, frant în trei segmente, din care unul pe coama dealului, pentru a evită atacul prin învaluire şi celalalt val de aparare mai sus, în lunca Cernei, prin dreptul Jupalnicului; - forţele turceşti sunt astfel plasate pe trei aliniamente, cel mai avansat la valul nordic, al doilea la limita de nord a satu lui Orşova şi, ultimul, în cetatea Orşovei. Ceea ce se prezintă în plus pe a două hartă sunt fortificaţiile de pe stânga Cernei, inclusiv pe Dealul Alion şi mai departe spre Pârâul Bahna, pe mai multe aliniamente, în vederea blocării eventualei înaintări ale forţelor austriece spre insula. Sigur că dacă fortificaţiile de apărare ar fi fost realizate din materiale rezistente în timp (nu din şanţuri săpate, cu parapete din nuiele împletite, fascine, coseri30), urmele acestora ar fi trebuit să mai fie vizibile pe pantele şi coamele dealurilor Cioaca Mică şi Alion şi a altora spre Bahna. Aceasta şi pentru că după preluarea de către austrieci a controlului asupra zonei, importanţa strategică a sistemului de aparare locală era evidentă, cu atât mai mult cu cât turcii

28 Prin Tratatul de la Karlowitz (1699) Austria primea de la turci întreaga Ungarie şi Transilvania, cu excepţia Banatului

29 V. http://conexiuni.net/arhiva/2011/2011Iulie/FISA_UNEI_LOCALITATI_DISPARUTE.J_IV.pdf

30 O străduţa din vechea Orşova, situate pe malul Cernei, în apropierea valului Nordic de apărare, se numea Coşeri

abia asteaptau să-şi reia revanşa, deci aliniamentele de aparare s-au refăcut şi consolidat, cu schimbarea doar a direcţiei de întâmpinare a inamicului. Se ştie că în 1736, mai 20-24, paşa Omar trece cu armata prin Topleţ (înainte de asta, prin Jupalnic-Orşova, nota noastră) , atacă Mehadia , apărată de coloneul Piccolomini cu 1200 de soldaţi şi 12 tunuri, care, la 28 mai capitulează.Turcii înaintează spre Caransebeş, austriecii îi întâmpină , dându-se o luptă grea pe 4 iunie, urmată de retragerea turcilor la Mehadia, unde lasă o garnizoană de 2000 de ieniceri şi 300 artilerişti, sub comanda lui Ibrahim Aga. Aceştia capitulează, mai apoi, la 9 iulie, şi austriecii avansează spre Orşova. De la Topleţ austriecii sunt siliţi să se retragă, trec prin Mehadia şi lasă aici pe coloneul Barenklau, ca să apere retragera lor. La 17 iulie, turcii, cu o armată de 30.000 de ostaşi revin şi trec prin Topleţ şi atacă din nou Mehadia pe care o cuceresc şi înaintează victorioşi spre Caransebeş (v.http://www.topleţ.info/scurt-istoric.html). Hărţuielile nu încetează, austriecii declanşează un război de mare amploare, mai multe coloane atacând pe frontul sudic, coloana care pătrunsese din Ardeal în Oltenia fiind nevoită a se retrage către Orşova. Patriciu Dragalina în „Câteva pagini din suferinţele românilor bănăţeni” (publicată în revista Transilvania, nr.X, nov.-dec.1900, Sibiu) descrie astfel Bătălia de la Orşova din 8 mai 1738: Orşova veche, Ada Kaleh (Orşova nouă) şi fortul Elisabeta, nişte întărituri ridicate lângă Ada Kaleh pe ţermul drept al Dunării, se aflau în posesiunea Austriecilor; o garnizoană avea să apere Media (Mehadia) , iar remeşiţele armatei ţineau valea Timişului şi a Cernei dela Caransebeş până la Orşova. De astă-dată luară Turcii foarte timpuriu ofensiva. Guvernatorul Vidinului Hadji Mohamed, avea îndrumarea să năvălească cu 20.000 de ostaşi asupra Banatului şi să cuprindă Orşova. Înţelegând Neipperg că Turcii s-au încăierat deja cu garnizoana fortului Elisabeta, trimise numai de cât trupe auxiliare intru apărarea Orşovei. Dar abia o parte a fost ajuns aici, când iată că 4-5.000 de spahii năvălesc la 8 Martie pe la 3 oare după ameazi asupra cetăţii. Miseroni, neştiind cât de mari le sunt forţele, le iese înainte numai cu 340 călăreţi. Lupta fu scurtă, dar sângeroasă. Miseroni este ucis dimpreună cu cea mai mare parte a cavaleriei sale. Ca fulgerul se repedziră apoi spahii asupra Palancei şi o iau din mâinile batalionului aşedzat întru apararea ei. Autorul, în aceiaşi lucrare, continua cu descrierea campaniei de asediere a Mehadiei, la 26 mai 1738, unde se afla colonelul Picolomini cu 1200 de oameni. Acesta a respins trei asalturi, dar forţa turcească superioară de 6000 de oameni l-a silit să capituleze şi să se retragă la Caransebeş. Turcii pradară toate satele înconjurătoare. Între timp, la Ada Kaleh (apărată de 2.000 de oameni sub comanda colonelului Cörremberg) şi la fortul Elisabeta (apărat de 240 de oameni) sosi seraskierul Mehemed Paşa cu o oaste numeroasă. Acesta atacă fortul Elisabeta, la 27 mai, dar fu respins de maiorul Stein. Cetatea Ada Kaleh rezistă şi când armata lui Hadji Mohamed, reîntoarsă de la Mehadia se postă, în faţa insulei, pe malul stâng al Dunării. Deoarece austriecii se regrupaseră şi veneau către Mehadia, turcii îi întâmpinară la Cornea, unde pe 9 iulie suferiră o înfrângere serioasă, după un început de bătălie favorabil. Cele cinci ore de luptă împuţinară pe turci cu 2.000 de capete, dar şi pierderile austriecilor au fost foarte mari. Vremea ploioasă a facilitat retragerea turcilor la Mehadia fără alte pierderi, dar nu se opriră aici şi se retraseră spre Orşova, făcând ca garnizoana din cetatea Mehadiei să capituleze. Austriecii aflară că turcii părăsiseră şi Orşova şi că ridicaseră şi asediul Ada Kaleh, dar nu profitară imediat, astfel că la apropierea trupelor austriece de Orşova (14 iulie) Königsegg constată că turcii se regrupaseră, fără să ştie că -de fapt- însuşi marele vizir Iegen Mohamed se hotărâse să intervină în zonă şi trimisese ienicerii împotriva imperialilor, iar el îşi rezervase asediul cetăţii Ada Kaleh. Astfel că cele 59 de companii de grenadieri şi cele 7 batalioane de infanterie austriece, care se îndreptau fără griji spre Orşova şi Ada Kaleh fură atacate prin surprindere de 7000 de spahii. Trupele austriece primiră ordin de retragere spre Mehadia, pe care o părăsiră pe 15 iulie, lăsând ariergarda să le asigura spatele. Între timp, împaratul Francisc asigura suficiente forţe care să-i respingă pe turci, după asalturi numeroase împrejurul Mehadiei, să-i urmărească în retragere şi să le producă mari pierderi prin cheile Topleţului şi Coramnicului. Dar nu continuară să-i izgonească mai departe. Astfel, garnizoana austriacă din Ada Kaleh fu iarăşi supusă asediului de turci (Fig.15), ea rămânând izolată de armata austriacă şi fiind şi puternic diminuată numeric, fiind nevoită să capituleze, iar turcii fiind acum liberi să circule pe Dunăre, să cucerească Palanca (19 septembrie) şi să jefuiască de mai multe ori localităţi din Banat.

Fig.15. Sistemul de fortificatii si valuri de aparare al ostii turcesti atacand Ada-Kaleh În fine, în 22 iulie 1739 se produse bătălia decisiva de la Groczka, care dură 12 ore, unde austriecii suferiră pierderi enorme (10 generali, 346 ofiţeri, 5500 ostaşi), soarta Belgradului fiind decisă. După încheierea ostilităţilor şi semnarea tratatului de pace umilitor de la Belgrad austriecii pierdură Oltenia, Serbia, Ada Kaleh şi fortul Elisabeta. Apoi, cedara şi Orşova. Merită să revenim la Fig.15 pentru a evidenţia două aspecte: fortificaţiile noi de pe insula dispuse de Eugen de Savoya şi realizate sub supravegherea guvernatorului Mercy31 şi extraordinara structura a dispozitivului militar turcesc instalat pe malul stâng al Dunării şi pe dealurile învecinate Cracu Mare şi Cracu Mezei, imediat după Pârâul Bahna, în care se pot distinge drumurile de acces şi comunicaţie, şanţurile de aparare comunicante şi pe mai multe aliniamente cu ramificaţii, turnuri de observare, comandamentul turcesc, construcţii de tip reduta şi un dispozitiv special de protecţie de tip semicetate (Fortul Sf. Charles, similar celui de pe malul drept al Dunării, Fortul Sf. Elisabeta). Astfel, toate lucrarile de geniu realizate în zona de către austrieci, după acest război, fura preluate de turci şi utilizate pentru apararea poziţiilor cucerite, timp de 50 de ani. După Pacea de la Sistov austriecii au ştiut că turcii nu mai puteau recuceri zona şi n-au mai întreţinut aceste lucrări specifice: şanţuri, parapete şi întărituri de pământ pentru apărare. Chiar şi cele care au avut la temelie piatră şi cărămizi au dispărut rapid în peisajul semimontan paduros. Dar nici n-a mai fost nevoie de astfel de lucrări până la primul război mondial. “.....Anii primului război mondial au fost pentru Orşova o perioadă mai dificilă, situarea oraşului pe graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi România, ţări aflate în stare de suspectare reciprocă datorită neaderării clare a României la un bloc şi pregătirilor de război, răsfrângându-se adesea asupra populaţiei româneşti. Astfel, la izbucnirea războiului, autorităţile au arestat, în chiar 26 iulie 1914, o serie de fruntaşi români, pe care iau internat apoi la Caransebeş şi în penitenciarul din Szeged. După eliberare, majoritatea acestora s-au stabilit în localităţi depărtate de graniţă. Apoi, în vara-toamna anului 1916, Orşova a fost unul dintre principalele teatre de luptă, prin bătălia de la Alion şi Cerna Orşova fiind, în august 1916, eliberată pentru câteva săptămâni, de sub dominaţia străină. Din păcate situaţia generală a frontului a impus retragerea armatei române, Orşova revenind sub vechea stăpânire.

31

Claudius Florimund (Fremaut) de Mercy d'Argenteau cunoscut și sub numele Contele Mercy (n. 1666, Martin Fontaine, în Longwy regiunea

Lorena; d. 29 iunie 1734, căzut în bătălie la Crocetta, în apropiere de Parma) a fost un feldmareșal imperial care a guvernat Banatul in perioada

1717-1734, v. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Claudius_Florimund_Mercy.

Fig.16. Soldatii austro-ungari supravegind Dunarea si Valea Cernei la Varsare Şi după încheierea războiului, Orşova a intrat, în noiembrie 1918, sub o altă stăpânire cea sârbească, care a durat trei luni, fiind apoi ocupată de trupele franceze. Abia în luna mai 1919 aceasta a început să fie predată autorităţilor române, iar la 19 mai/1 iunie 1919, noul prefect al judeţului Severin, avocăţul Gheorghe Dobrin, a instalat şi aici administraţia românească, primul primar al localităţii devenind comerciantul Gheorghe Ioanovici32.... Regretatul fiu al Orşovei din care am citat mai sus focalizeaza bătălia pentru Orşova pe Dealul Alion şi în lunca Cernei. Să enunţăm, pe scurt, câteva secvente: Se ştie că la 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia, începând Primul Razboi Mondial. Pregătirile de război austro-ungare nu s-au limitat doar asupra acestui obiectiv, întreaga graniţa fiind consolidată. Acest lucru s-a întâmplat şi în împrejurimile Orşovei unde sub culmea dinspre răsărit a Alionului s-au realizat transee şi lăcaşuri de tragere. De asemenea, şi pe dealul Mosului au fost realizate lucrari genistice pentru aparare şi supravegere directă a depresiunii Cernei şi a Dunării (v.Fig.16, sursa este supraînscrisă pe document). În 1916, generalul Ion Dragalina este numit comandant al Diviziei 1 de Infanterie, din Turnu Severin. La 14/27 august 1916 România declara război Austro-Ungariei. La 30 august 1916, Severinul suferă primul bombardament naval executat de pe bateriile monitoarelor austro-ungare care aveau un comandament la Orşova. La 23august/4 septembrie, Grupul de armate “Cerna”, având ca bază Turnu Severin, elibereaza Orșova, avansând adânc, după lupte grele în vecinatatea dealului Alion, pe valea Culoarului Timiș – Cerna şi pe malul stâng al Dunării33. Pe Dealul Mosului se consuma atunci şi una dintre dramele care au lasat urme durabile. Ziaristul Pamfil Seicaru a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mică distanţa de aceştia. În semn de recunostinţă, a jurat că pe Dealul Mosului să înalţe un loc de închinăciune. Şi şi-a ţinut juramantul, ctitorind între anii 1936-1939 un frumos lăcaş religios cu pregnante trăsături ce respectă tradiţiile bisericilor romanesti din lemn. 20 octombrie 2005, la un sfert de secol după ce a plecat în lumea vesniciei, osemintele sale au fost aduse pe Dealul Mosului (Mănăstirea Sf. Ana) şi coborâte în gropniţa amenajată în pridvorul mănăstirii, de unde se vad pantele ce păstrează amintirea eroicelor fapte de arme ale soldaţilor romani de la sfârşitul verii şi începutul toamnei anului 1916. Între care şi Pamfil Şeicaru, care-şi doarme de-acum somnul de veci sub o lespede de piatra ce poartă înscris numele său pentru că generaţiile de azi şi de maine să nu uite şi să-şi amintească de acest binefăcător de credinţa în Cel de Sus, cu dragoste de oameni şi de glia strabună34. Construcţia Mănăstirii s-a desfăsurat între anii 1936 - 1939 pe baza unui proiect al arhitectului bucureştean Ştefan Peterneli, execuţia lucrării fiind condusă de inginerul Gheorghe Betelevici din Cernăuţi, diriginte de şanţier fiind inimosul

32 Constantin JUAN-PETROI, File de istorie a Orşovei, v. http://www.parohiaorşova.ro/file-de-istorie-a-Orşovei.html

33 v. http://www.ziuaonline.ro/eveniment/romania-profunda/eroi-uitati-odiseea-grupului-cerna.html

34 v.

http://www.newspad.ro/Pamfil-Seicaru-din-nou-pe-Dealul-Mosului,41407.html

Grigore Sârbu, devenit ulterior primar al oraşului Orşova. Construcţia mănăstirii a fost precedată de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orşove, şerpuind printre dealuri, care pe parcursul său de 1500 m era străjuit de şapte troite şi bănci de popas sculptate din lemn de stejar masiv în care erau săpate dedicaţii pentru fiecare regiment ce a participat la luptele de la Alion, Cerna şi eliberarea Orşovei, în acele fierbinţi zile din august-notombrie 1916. În deceniul al şaselea, după nici treizeci de ani, treptat aceste troite (v. Fig. 17) au fost distruse de intemperii şi de elemente iresponsabile, fiind iremediabil pierdute.35 Astfel, acest complex comemorativ Cimitirul Eroilor- Drumul spre Mănăstire flancat de Troiţe- Lăcaşul de Cult cu hramul Sf. Ana a fost pângărit. Mai apoi, la inundare, Cimitirul Eroilor a fost strămutat de pe vechiul loc (lângă Capela Coroanei, sub Alion) la Poiana Stelei şi deşi s-a apropiat de Mănăstirea Sf.Ana este ascuns de Dealul Bisericii şi indecent plasat şi semnat trecătorilor. Unele dintre troiţele distruse au fost înlocuite de altele noi, de data aceasta în intersecţiile mari ale oraşului, conform tradiţiilor foarte vechi de amplasare a troitelor. În Volumul: Armata română şi unitatea naţională. Studii şi comunicări36 este publicat şi materialul: UN EROU AL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE DAT UITĂRII GENERALUL PETRE CĂNCIULESCU al Comandor (r) prof. univ. dr. Jipa ROTARU din care rezultă că la intrarea armatei române în război, în 14 august 1916, unitatea comandată de maiorul Cănciulescu, Batalionul 1 din Regimentul 1 Vânători „ Regele Ferdinand” a primit botezul focului în luptele pentru cucerirea Alionului, prilej cu care, după cum consemna locotenent-colonelul Bădescu, comandantul regimentului „ În această campanie a comandat Batalionul 1 în luptele pentru cucerirea Alionului, fiind însărcinat cu atacul de preparaţie la aripa dreaptă, pe care l-a condus cu cea mai mare destoinicie, bravură şi bărbăţie, pentru care a fost decorat cu ordinul „ Coroana României” cu spadă în gradul de ofiţer”.

Fig.17. Fotografie a uneia dintre troitele originale ce strajuiau Drumul Eroilor

In Volumul: Armata română şi unitatea naţională. Studii şi comunicări37 este publicat si materialul: UN EROU AL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE DAT UITĂRII GENERALUL PETRE CĂNCIULESCU Dar ofensiva armatei româneşti (a grupului Cerna) s-a consumat rapid, contraofensiva trupelelor austro-ungare și germane conduse de Generalul Erich von Falkenhayn, comandant al armatelor din Transilvania, prin ordinul generalului Kühne, întorc linia frontului şi după ocuparea Orşovei ocupă şi Turnu-Severin în seara zilei de 2 noiembrie. Ramane în urma un oraş răvăşit, trecut prin foc de artilerie (Fig.18). O întreagă odisee se petrece şi cu grupul de armată Cerna (v. http://www.ziuaonline.ro/eveniment/romania-profunda/eroi-uitaţi-odiseea-grupului-cerna.html )

35 V. http://www.licmarina.ro/site/orşova/istoric1.htm

36 http://www.mapn.ro/smg/SIA%20INTERNET%2026092011/Carte%20-%2026%20iulie%202008%20-%20continut%20final.pdf

37 http://www.mapn.ro/smg/SIA%20INTERNET%2026092011/Carte%20-%2026%20iulie%202008%20-%20continut%20final.pdf

Fig. 18. Cartierul Garii dupa reocuparea de austro-ungari Astfel că astăzi, din cauza inundării produsă de apele lacul de acumulare de la Porţile de Fier I, dar şi a lipsei de respect pentru astfel de monumente: - cetatea Orşovei, fie că ne referim la cea antică ori medievală, cu ruinele identificate zace sub un strat gros de mal ( sub care este posibil să fie un alt strat gros de fundaţii de clădiri nivelate cu buldozerele) peste care deasupra îşi exercită suveranitatea apa lacului de acumulare, trufaşa şi adancă de peste 20 de metri; - aceiaşi soartă o împărtăşeşte şi Reduta şi construcţiile Contumaz-ului/Lazaretului (ca important ansamblu construit de Regimentului de graniţa) şi toate şanţurile, parapetele şi întăriturile de pământ pentru apărare înghiţite de apele lacului de acumulare; - supravieţuiesc Mănăstirea Sf. Ana şi Cimitirul Eroilor, doar prima fiind valorificată turistic. Autorităţile responsabile de moştenirea culturală şi de valorificarea ei, inclusiv turistică, ar trebui să intreprindă cercetări sistematice pentru identificarea, inventarierea şi gestionarea urmelor evenimentelor de care s-a făcut vorbire mai sus, pe dealurile înconjuratoare.

continuare in partea a II-a