«Să trăiţi în pace unii cu alţii» (Mc 9, 50)

CUVÂNTUL VIEŢII

Iunie 2016

«Să trăiţi în pace unii cu alţii»

Ce bine se potriveşte invitaţia lui Isus la pace în mijlocul conflictelor care rănesc omenirea în atâtea

părţi ale lumii.

Ţine vie speranţa, ştiind că El este pacea şi ne-a promis că ne va da pacea sa.

Evanghelia lui Marcu prezintă acest cuvânt al lui Isus la sfârşitul unei serii de discursuri adresate discipolilor adunaţi

în casă la Cafarnaum, în care explică cum ar trebui să trăiască comunitatea lui.

Concluzia este clară: toate trebuie să conducă la pace, în care este cuprins orice

bine.

O pace pe care suntem chemaţi să o experimentăm în viaţa de fiecare zi: în familie, la serviciu, cu cel care gândeşte diferit în politică.

O pace care nu se teme să înfrunte opinii discordante, despre care trebuie să vorbim deschis, dacă vrem o unitate tot mai adevărată şi profundă.

O pace care, în acelaşi timp, cere să fim atenţi ca relaţia de iubire să nu lipsească, deoarece celălalt valorează mai mult decât diferenţele care ar putea

exista între noi.

«Oriunde ajunge unitatea şi iubirea reciprocă – spunea Chiara Lubich – ajunge pacea, ba mai mult, pacea

adevărată. Pentru că acolo unde este iubirea reciprocă, există o anume prezenţă a lui Isus în mijlocul nostru, iar el

este tocmai pacea, pacea prin excelenţă» .

Idealul ei de unitate se născuse în timpul celui de al doilea Război Mondial şi imediat a apărut drept

antidotul la ură şi sfâşieri. De atunci, în faţa oricărui conflict, Chiara a continuat să propună cu tenacitate

logica evanghelică a iubirii.

De exemplu, atunci când a izbucnit războiul în Iraq în 1990, şi-a exprimat amara surpriză că a auzit

«cuvinte pe care le credeam îngropate, cum ar fi: „duşmanul”, „duşmanii”, „încep ostilităţile”, apoi

buletinele de război, prizonierii, înfrângerile (…). Ne-am dat seama cu consternare că era lovit în inimă

principiul fundamental al creştinismului, „porunca” prin excelenţă a lui Isus, porunca cea „nouă” (…).

În loc să ne iubim unul pe altul, în loc să fim gata să murim unul pentru altul», iată din nou omenirea în

„abisul urii”: dispreţ, tortură, crime . Cum să ieşim? se întreba.

«Trebuie să ţesem, acolo unde este posibil, relaţii noi, sau o aprofundare a relaţiilor deja existente, între noi

creştinii şi credincioşii religiilor monoteiste: musulmanii şi evreii» , adică între cei care atunci erau

în conflict.

Acelaşi lucru este valabil în faţa oricărui tip de conflict: să ţesem între persoane şi popoare raporturi de ascultare, de ajutor reciproc, de

iubire, ar spune din nou Chiara, până la „a fi gata să murim unul pentru altul”.

Trebuie să trecem peste raţiunile proprii, pentru a le înţelege pe ale celuilalt, deşi ştim că nu întotdeauna vom ajunge să-l înţelegem în totalitate. Şi celălalt,

probabil, face acelaşi lucru cu mine şi nici el, poate, nu mă înţelege uneori pe mine şi raţiunile mele.

Vrem să rămânem totuşi deschişi faţă de celălalt, deşi suntem în diversitate şi nu înţelegem, salvând înainte

de toate relaţia cu el.

Evanghelia o pune ca un imperativ: „Să trăiţi în pace”, semn că cere o angajare serioasă şi exigentă. Este una dintre cele mai esenţiale expresii ale iubirii şi ale milostivirii pe care suntem chemaţi să le avem

unii faţă de alţii.

Text de Padre Fabio Ciardi OMI* * *

Comentariul Cuvântului Vieții este tradus lunar în 96 de limbi si dialecte și ajunge la milioane de persoane din toată lumea printat sau

prin intermediul radioului, televiunii sau via internet.*

Pentru mai multe infromații www.focolare.org

«Să trăiţi în pace unii cu

alţii» (Mc 9, 50)