Lupta poporul ui pentru independenţă

oglindită In opera l ui

Andrei Mure ,anu �/ George Co �buc

GRIGORE GAZDAC

Ideea şi conştiin�a nec<>si tă�ii v i tale a indcpenden�ei şi suveranitătii politice a ţării şi a naţiunii este un gind care a frămîntat mintea şi a stat la inima poporului român din timpuri străvechi : .. Istoria României a confirmat cu putere - aşa cum pe bună dreptate sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu secretar general al P.C.R. - concluzia ştiinţifică, marxist-leninistă că domina�ia străină, �tirbirea sau pierde­rea suveranită�ii şi independen�ei na�ionalt>, afectt>ază grav dezvollarea popoarelor . . . aduc intense prejudicii in tereselor vitale ale maselor".

Năzuin�a şi lupta poporului pentru independentă s-a îm­binat cu nădejdea de a dobindi drepturi �i libertă)i demo­cratice.

Pentru o �ară şi un popor liber şi indt•pPndent şi-au văr­sat sîngele oştenii lui Mircea cel Bătrîn, ai lui Ştefan cel Ma­re şi ai lui Mihai Viteazul ; pentru �ară liberă şi pentru drep­turi democratice au luptat revoluţionarii lui Tudor şi cei de la 1848, pentru arest statut de popor liber au vărsat sînge daco­roman curcanii = tăranii soldati, la Plevna ş i Gri vita in 1877. Se profila tot mai clar în conştiin\<• obligatia de a rezolva di­lema de sens vital : Ori via\a-n lib<•rtate, ori robie şi moarte.

Exprimind aest gînd !şi manifesta - î n octombrie 187i Vasile Alecsandri - entuziasmul şi bucuria de a se fi .,In­vrednicit a vedea in apusul vietii mele c<'ea ce din copilărie am vrut să văd : românii/ în I11plă c11 mourlea sau, mai bine

33fl www.cimec.ro

zicînd, român11J intrat în noua viaţă . . . Plugarul s-a transfor­mat într-o clipă şi prin avîntul său de vitej i<' a ştiut să schim­be porecla glumeaţă dP curcan într-un titlu glorios . . . De-a­cum, continuă poetul, mă pot duce pe urma amicilor mei dis­păruţi, mi-am văzut visul cu ochii. Nu mai pot Vl'dea nimic mai frumos" .

,.Nu mai pot vedea nimic mai frumos ! " - acesta a fost gîndul de inimă a tot ceea ce mişca pe acest pămînt româ­nesc din timpuri străvechi. El a crescut în intensitate şi con­ştie'ntll veac de veac, astfel că la mijlocul celui de-al XIX­lea s�col bistriţeanul Andrei Mureşanu î i qrăia ,.răsunetul" :

Ne-anjunse iataganul barbarei semilune A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim

Români din patm unghiuri, acum ori niciodată Uniti-vă în c11get, uniţi-vă-n simtiri. Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i l11rată Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri !"

(Un răsunet)

Grăia astfel po<'zia, cu trei decenii inaint�a lui 1 877. despre hotărîrea românilor de a-şi avea al lor pămîntul românesc şi apel<' ce-l străbat, Dunărea. Tocmai de aceea poezia ,.Un răsun<'t" a ckveni t cîntec de masă şi la 9 mai 1877, cind Adu­nar�a deputatilor a votat mo\iunca prin care se consemna ,.ru­perea l��ăturilor cu Poarta şi independenta absolută a Ro­mâniei" mul\imea a manifestat pe străzii� Bucureştiului în sun<'tel� marşului . . Deşteaptă-te, român�" :

Deşteaptă-te, române, din somn11l cel de moarte In care te-udînciră barbarii de li rani 1 Ac11m ori niciodată croieşte-fi altă soartă, La care să se-nchine şi cmzii tăi duşmani !

Priviţi, măreţe 1 1mbre, Mihai, .Stefan, Corvine, Romanu nuţi11ne, ai voştri strănepoţi, Cu bmfe/e armate, cu foc11l vostru-n vine, • .Viată-n libertate ori moarte !" strigă toţi -

Andrei Mur<'şanu moare în 1 863 însă tl'ma poeziei scrisă de f'l rămîne. Tr0i ani mai tirziu, pe an�Ieaşi meleaguri nă· săudene, se naşte George Coşbuc. In 1877 are 1 1 ani şi est� ek,- al <Jimnaziului din Năsăud. Trăieşte alături de ceilalti elt'vi ai liceului şi de profesorii lui (cu deosebire A.P. Alexi şi Maxim Pop) entuziasmul şi bucuria victoriilor de la Gri­viţa si Plevna. La Năsăud se pregăteşte şi organizează o ,.de­monstraţie . . . cu trcascuri. iluminaţii, parăzi pe străzi cu mu-

339 www.cimec.ro

zică, transparente ( . . în onoarea căderii Plcvnei") etc. Acest . . entuziasm general" pe care 1-a tră i t la Năsăud va dăinui în inima poetului George Coşbuc şi din el vor inflori .,cîntecele dq vitej ie " , - epopee a luptelor pentru independenţă ale neamului românesc.

Două lucruri fundamentale a învăţat Georg<' Coşbuc la Năsăud : dragostea şi înţelepciunea populară şi draqostea de ţară. Sînt două sănătoase şi viguroas<' rădăcini ale poc>Ziei coşbuciene :

Noi prin vremi ce ne-ncercard Altă armă n-om avut Numai dragostea de ţară Ce strămoşii ne-o Jăsoră

(Scut şi armă)

Dacă Andrei Mureşanu ch<'ma poporul să cucerească . . Du­nărea furată" de turci, Coşbuc lărgeşte aria înţelesului inde­pendenţei punind Dunărea in dialog cu Oltul şi cuvîntind prin aceasta gîndurile şi vrerea românilor transilvăneni ex­ploataţi şi subjugaţi :

Eu de unde vin, mîhnilu/, Furios spre şes cobor

Tot români sint şi pe-acolo, Neom din veac pe-aici adus, Dar pe gîtul lor şi astăzi

Jugul este pus.

Sfinta libertate este Nume gol pe-a/ lor pămînt : Cei nedrepţi sînt cei puternici,

Singmi au cuvînt 1 (Dunărea şi Oltul)

Poetul - exprimînd poporul - ştie însă că steagul li­bertăţii şi neatirnării va flutura pe intreg cuprinsul ţării :

Că noi ştim că-i multă viaţa Şi în noi şi-n cei ce vin

(Pentru l ibertate)

lnchipuindu-se călător tîrziu pe sub zidurile Plevn<'i roc­tul aude in tăcerea celor morţi glasul celor care vin :

340 www.cimec.ro

Căci din gropile tăcute Vor ieşi cei morţi cu vuiet, Sule-n luptă iar, efi sute Repetind pieirea lor.

(De profundis)

Glorioasa <'pope<' a luptelor d<• la 1 877 a fost înfăUşată de G<'orge Coşbuc atit sub asp0ctul entuziasmului patriotic şi al vitejiei c i t şi sub acela al sacrificiului de sînge şi-al prino­sului de durNe - toate acest<'a făcînd din pămîntul româ­nesc un pămînt scump şi sfint.

în .,Războiul nostru pentru Ill'atîrnare" u n asalt al do­robantilor este evocat printr-o comparati<' amplă, de epos clasic :

.. Cum se r<'varsă apa de pretutindeni într-o corabie izbită de stîncă, prin toalp crăpăturile, umplînd golul corăbiei şi înecînd pe cei din ea, aşa se revărsau acum flăcăii noştri".

Ace<'aşi imagine amplă este reluaU! şi in ritmul versului :

.. Strecuraţi prin plumbi şi săbii dorobanţii dmm deschid lnimoşi s-azvîrl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid Si era prin şanţ pieire şi văzduhlll tremllra, Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. Tropot de picioare multe, fum şi abur ca-ntr-un iad, V uiet cum îl lac prin baltă cei ce-alunecă şi cad Dar roiau mereu flăcăii răsăriţi ca din pămînt, Valuri ce�necau reduta, scufundindu-se-n mormint"

(Dorobantul)

In "PovestC'a căprarului" ne cutremură ima�Jinea acestuia cule�Jindu-şi - sub ploaia glontelor turceşti - fratele căzut in luptă. In zadar î l cheamă şi-1 s trigă tovarăşii lui, el nu lasă trupul c<'lui căzut şi - lovit de un plumb - cade şi el lîngă frat0le lui. Cutremurătoare imagine a dragostei înlrătit<' pen­tru ]ară şi familie :

Cind ne-am retras pe-acele lunci Respins de-Osman de la movilă Un regiment întreg de milă A plîns, de ce-a vămt atllnci

(Povestea căprarului)

In acelaşi monument de dragoste de ţară îşi zideşte fe­ciorii bătrînului din .. Trei, doamne, şi lo\i trei" şi măicuţa care primeşte o scrisoare de la Muselim-Selo . . . 0 scrisoare de la Muselim-S<'Io" înfăţişează sub aspectul unui fapt izolat, ţesut însă şi ales într-un poem man• tocmai prin simplitatea lui, un conţinut d<' viaţă şi adîncimi nebănuite, sincer şi curat ca apa d<• munte şi ca minunăţia copilăriei. Două înfătişări ale

341 www.cimec.ro

acestei măr<'tii simple sint ncgrăit de impr<'sionant surprin­se d" poet : înfruntarl'a senină a mortii. împletită cu dragos­tea, de o viată întreagă , a muncii :

.,Măicuţă dragă, cartea mea Găsească-mi- te-n pace !

Apoi să .�tii c-a fost război Şi moarte-aici, nu şagă :

Cădewr pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă"

Şi-n acl'st vălmăşag un plumb a lovit şi-n pieptul lui - deoi avea larg şi Joc cit zarea. Trage însll nădejde că nu va trece mult şi va putea să se-ntoarcă-n sat. la copil şi nevastă, la măicuţa lui dragă, la treburile casei şi ale cimpului la tot ceea ce înseamnă pentru el patrie şi Yatră strămoş<'ască, la ceea ce s-a instituit ca însăşi miezul vietii lui :

Nevestei mele să-i mai spui Să-mi cumpere o coasă, Cea veche nu ştiu este ori nu·i Şi-o fi acum şi roasă De cînd rugina scurmă-n ea. Să-mi văd, o dare-ar sfîntul, Cum cade iarba-n fata mea Şi-mi bale-n plete vîntul.

Nu va avea însă parte de ele pentru că, atunci cînd măi­cuţa îi va primi scrisoarea el va fi mort. Are acest final de poezie ceva din măreţia tragediilor antice :

Aşa mi-a spus Ion să-i scriu, Iubească-ţi-I pămîntul / Şi-am tol lăsat, pJnă-a fost viu, Şi-mi ţin acum cuvîntul. Să te mînglie Dumnezeu, C-aşa e la bătaie Şi-am scris această carle eu

Căpraml Nicolae.

Numai cin<' ştie şi a învăţat, numai cin<' s-a desprins să-şi îndrăgPascll astfel pămîntul şi vatra, numai acela ştie să lupte .,cu greul şi cu moartea" aşa cum plini de înţelepciune şi inimii luptă, trăiesc şi mor croii coşbucieni ai lupt<'lor pen­tru independenţa ţării.

342 www.cimec.ro

Sînt şi neamuri mai cu nume Mai vestite Ia război : Or fi multe poate-n lume Clte n-a11 ajuns Ia noi. Dar noi ştim ce ne-nvăţară Cei ce-m1 fost, şi cînd rostim Vorba sfîntă : "neam şi ţară" Noi, străine, tresărim.

(Cintec)

Evocînd - prin minunata mijlocire a frumosului literar - cîteva pagini despre "strlimoşeasca v i teji e " , cîteva pagini din istoria de loc ş i jar a luptelor pentru libertate şi inde­pendenţă naţională, trăim şi retrăim clipa de mîndrie şi demnitate. Le trăim şi retrăim astăzi, într-o ţară de faptă, în care vechiului nume i se adaugă un renume.

Lectia istoriei noastre de ieri şi de azi se revendică ca un mijloc deosebit de alirmare a demnităţii şi prestigiului in rindul popoarelor lumii, în lupta cea mare şi dreaptă a omului şi a popoarelor pentru omenie.

343 www.cimec.ro