33
PREZINTĂ ACADEMIA NAȚIONALĂ DE ȘAH DIN MOLDOVA

Sahul Uneste!

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Sahul Uneste! Ceremonia de inmanare a certificatelor primilor 20 profesori-antrenori de sah de pe ambele maluri ale Nistrului. Certificarea profesorilor s-a desfășurat la 16 august, începând cu ora 15.00, în Scuarul Catedralei "Naşterea Domnului" din Chişinău. La festivitate au participat reprezentanţii ai Ministerului Educaţiei, Uniunii Europene, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, Academiei Naţionale de Şah, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, șahiști profesionişi şi amatori, mass media. În cadrul evenimentului au fost organizate meciuri simultane, master-clasuri şi alte activităţi distractive la care au participat iubitorii de şah. Proiectul "Şahul Uneşte" este implementat în perioada 26 aprilie 2013 - 25 aprilie 2014 de către Academia Naţională de Şah în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Educație Fizică și Sport din Moldova, Primăria municipiului Chișinău, precum și cu numeroase federații specializate din stânga Nistrului. Obiectivul proiectului este de a încuraja comunicarea pro-activă a profesorilor și elevilor de pe ambele maluri ale Nistrului prin instruirea și practicarea șahului. Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor dePromovare a Încrederii", finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care îşi propune să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale. Pentru informații suplimentare: Ion Gîrneț +373 78888243, [email protected]

Citation preview

Page 1: Sahul Uneste!

PREZINTĂ

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE ȘAH DIN MOLDOVA

Page 2: Sahul Uneste!

În cadrul proiectului Chess Unites!

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

Înmînarea certificatelor primilor 20 de profesori-antrenori calificați la șah de

pe ambele maluri ale NistruluiScuarul Catedralei „Naşterea Domnului" din Chişinău

16 august 2013

Page 3: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 4: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 5: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 6: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 7: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 8: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 9: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 10: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 11: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 12: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 13: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 14: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 15: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 16: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 17: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 18: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 19: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 20: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 21: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 22: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 23: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 24: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 25: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 26: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 27: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 28: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Page 29: Sahul Uneste!

PARTENERI

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Educație Fizică și

Sport din Moldova

Primăria municipiului

Chișinău

Page 30: Sahul Uneste!

PARTENERI

Federația de Șah și Joc de Dame din TiraspolȘcoala Sportivă din TiraspolClubul de Șah din Bender Federația de Șah și Joc de Dame din BenderClubul de Șah din DubăsariȘcoala Sportivă din RîbnițaFederația de Șah și Joc de Dame din RîbnițaÎntreprinderea Individuală „Ines Morosan”SC Simpals SRLAlianța INFONET.

Page 31: Sahul Uneste!

BENEFICIARI DIRECȚI

Gimnaziul Păpăuți, RezinaGimnaziul Poiana (Șoldănești)Liceul Teoretic Costuleni, (Ungheni)Gimnaziul Tochile Răducani (Leova)Liceul Teoretic Fundurii Vechi (Glodeni)Liceul Teoretic Alexei Mateevici, CricovaLiceul Teoretic Ștefan cel Mare, ChișinăuLiceul Teoretic Mihail Lomonosov, ChișinăuLiceul Teoretic Gaudeamus, Petrești

(Ungheni)Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu,

Giurgiulesti (Cahul)

Page 32: Sahul Uneste!

BENEFICIARI DIRECȚI

Școala Medie №6 din RîbnițaȘcoala Medie №8 din RîbnițaDirecția Educație Fizică, Sport și Turism

(DEFST) din orașului Rîbnița și raionul Rîbnița

DEFST din DubăsariȘcoala Sportivă pentru Copii și Juniori

(ȘSCJ) №2 din DubăsariȘSCJ a Rezervelor Olimpice №3 din TiraspolȘSCJ a Rezervelor Olimpice №4 din BenderȘSCJ №1 din RîbnițaȘcoala Genearală din satul MihailovcaClubul de Creație pentru Copii și Juniori din

Dubăsari.

Page 33: Sahul Uneste!

Proiectul Chess Unites!

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE ȘAH DIN MOLDOVAstr. 31 august 1989, nr. 100, et 2, birou 201, Municipiul Chișinău, Republica Moldova, MD-2004, Telefon: +373 22 234876; Mobil: +373 78888241WEB: www.chessunites.com, www.chess.mdE-mail: [email protected]: https://www.facebook.com/ANSMoldova YouTube: http://www.youtube.com/user/ANSMoldova SlideShare: http://www.slideshare.net/ANSMoldova Twitter: https://twitter.com/ANSMoldova