Pluto-planeta pitica

Ciobanu MihaelaSanduc Mioara

Pluto este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris si a fost descoperită în 1929 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Pluto a primit statulul de planetă pitică, deoarece nu a "curățat" spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. Impreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.

Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani pământești, pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km. Orbita planetei pitice este foarte excentrică, astfel încât uneori Pluto ajunge într-o poziție mai apropiată de Soare decât Neptun, a opta planetă a Sistemului Solar.

Perioada de rotație = 6,388 ani tereștriVolum = 0,7 % din volumul Pământului (1,1952 × 1022)Masă = 0,2 % din masa Pământului

Perioada de rotație = 6,388 ani tereștriVolum = 0,7 % din volumul Pământului (1,1952 × 1022)Masă = 0,2 % din masa Pământului

Perioada de rotație = 6,388 ani tereștriVolum = 0,7 % din volumul Pământului (1,1952 × 1022)Masă = 0,2 % din masa Pământului

Perioada de rotație = 6,388 ani tereștriVolum = 0,7 % din volumul Pământului (1,1952 × 1022)Masă = 0,2 % din masa Pământului

Numele ales pentru planetă, care trebuia să evoce inițialele astronomului Percival Lowelleste, este cel al zeului roman Pluton. Numele a fost sugerat mai întâi de Venetia Phair, pe atunci o fată de 11 ani din Oxford, Anglia. La micul dejun, bunicul ei, care lucra la Biblioteca Bodleiană din cadrul Universității Oxford, citea în ziarul Times despre descoperirea unei noi planete. El i-a cerut nepoatei sale să aleagă un nume bun pentru noua planetă.

Venetia, care avea o pasiune pentru miturile și legendele romane și grecești, a sugerat numele zeului roman al Lumii de dincolo. Profesorul Herbert Hall Turner a telegrafiat colegilor săi din America această sugestie, și după dezbateri favorabile, care au fost aproape unanime, numele Pluto a fost adoptat și anunțat de Slipher la 1 mai 1930.

Atmosfera rară a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la sublimarea gheții de azot în gaz, producâd un antiefect de seră

Până azi au fost identificați patru sateliți ai planetei Pluto: Charon, prima dată menționat în 1978 de către astronomul James Christy, și alți trei sateliți: Nix, Hydra și S/2011 P1 descoperit în 2011.

Sistemul Pluto-Charon este notabil pentru că este singurul sistem planetă pitică - lună din sistemul solar al cărui centru gravitațional este deasupra suprafeței planetei. Datorită diferenței mici de masă și dimensiuni dintre planetă și satelitul acesteia poate fi considerat ca fiind o planetă pitică dublă (termen complicat de descoperirea ulterioară a încă doi sateliți plutonieni).

Despre Pluto se cunosc puține lucruri, din cauza distanței mari de la Pământ, precum și datorită faptului că nicio sondă spațială nu a vizitat încă Pluto. Prima sondă spațială care va vizita Pluto va fi New Horizons de la NASA, o misiune condusă de Southwest Research Institute și de Laboratorul de Fizică Aplicată John Hopkins. Misiunea, deja lansată la 19 ianuarie 2006, a beneficiat de ajutor gravitațional de la Jupiter la 28 februarie 2007, și va ajunge în apropierea lui Pluto în iulie 2015.