Upload
roguetoo
View
6.257
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Citation preview
Impozitele directe
Noțiune și caracteristici:
• sunt impozitele suportate direct de către cei care le plătesc şi care nu se transferă asupra preţurilor;
• se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege;
• se încasează nemijlocit de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite;
• se percep cu ocazia consumului, a pretăsrii de serviciu, a circulaţiei bunurilor şi se „includ” în preţul produselor sau serviciilor, fiind suportate de către consumatori.
Impozitele directe
Avantajele impozitelor directe:
a. asigurarea unei mai mari echităţi fiscale. Pot fi calculate pentru
fiecare individ, ţinând cont de situaţiile personale ale fiecărui
contribuabil, impozitul aplicându-se asupra venitului individual
impozabil (diferenţa dintre venitul brut şi venitul net, adică ceea ce
rămâne după scăderea deducerilor şi a scutirilor);
b. oferă posibilitatea impozitării diferenţiate a grupurilor cu venituri mai
mari. Impozitele directe reflectă atât conceptul de echitate
orizontală, cât şi pe cel de echitate verticală;
b. sunt nominative, cunoscute din timp şi au un cuantum şi termene de
plată precis determinate;
c. imposibilitatea sustragerii de la plata acestor impozite. Oamenii
trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa, de aceea
obligaţia de plată a impozitului nu poate fi evitată atunci când
impozitul se percepe pe venit.
Impozitele directe
Dezavantaje ale impozitelor directe:
a. poate avea un efectul nestimulativ în ceea ce
priveşte munca, descurajând practic munca şi
iniţiativa particulară, precum şi acumularea de
capital;
b. evaziune fiscală; impozitele directe ridicate
încurajează „economia subterană” sau
„economia la negru”. Cu cât rata de impozitare
este mai mare, cu atât este mai ridicată
evaziunea fiscală.
Impozitele directe
Clasificarea impozitelor directe.
• Impozite reale şi impozite personale.
a. impozitele reale
• sunt legate de situaţia averii considerată obiectiv şi separat de
raporturile pe care le are cu persoana interesată.
• Se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământul,
clădirile, produse etc.), făcându-se abstracţie de situaţia personală a
subiectului impozitului şi fără luarea în considerare a venitului
realizat şi a cheltuielilor de producţie şi desfacere, de aceea, mai
sunt cunoscute şi sub denumirea de impozite obiective sau pe
produs.
• Impozitele de tip real, obiective, au ca bază de impunere terenurile,
clădirile folosite ca locuinţe sau spaţii comerciale, activităţile
industriale sau comerciale şi profesiile libere.
• Formele de manifestare a acestora sunt impozitul funciar, impozitul
pe clădiri, impozitele pe activităţile comerciale, industriale şi
profesiile libere şi pe capitalurile băneşti.
Impozitele directe
b. impozitele personale (subiective)
- se stabilesc asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură
cu situaţia personală a subiectului impozitului,
- tind a se substitui impozitelor reale ele având meritul de a
diferenţia sarcina fiscală în funcţie de veniturile (averea) sau
situaţia personală a subiectului impozabil.
• în acest scop s-a procedat la o diferenţiere a sarcinii fiscale,
în funcţie de mărimea veniturilor sau a averii şi de situaţia per-
sonală a fiecărui plătitor, ceea ce a însemnat trecerea la
sistemul impozitelor personale.
• impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe
avere şi, respectiv, a impozitelor pe venit.
Impozitele directe
Principalele impozite directe
Impozitele pe avere
Impozitul pe profitul persoanelor juridice
1. Impozitele pe avere:
• Impozitele pentru care baza de impozitare este averea sunt
cele aplicate bunurilor mobile şi imobile ale unei persoane,
care constituie averea persoanei respective.
• În practica fiscală, impozitele pe avere se întâlnesc sub
următoarele forme:
a. impozite asupra averii propriu-zise;
b. impozite pe circulaţia averii;
c. impozite pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.
Impozitele directe
a. Impozitele asupra averii propriu-zise:
• pot fi întâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, dar
plătite din venitul obţinut de pe urma averii respective, cât şi
ca impozite instituite pe substanţa averii.
• În cazul impozitului plătit din venitul obţinut, impozitul este
personal, în cazul impozitului pe substanţa averii, impozitul
este real
• Impozite asupra averii propriu-zise sunt: impozitele pe
proprietăţi imobiliare şi impozitele asupra activului net.
• Impozitele pe proprietăţile imobiliare se întâlnesc sub forma
impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Baza de impunere
în cazul acestor impozite o reprezintă fie valoarea de
înlocuire, fie cea declarată de proprietar, fie veniturile
capitalizate privind bunurile respective.
Impozitele directe
a. Impozitele asupra averii propriu-zise:
• Perceperea impozitului pe terenurile de construcţii se
realizează diferențiat în funcţie de categoria de folosinţă a
terenului, de amplasamentul acestuia, de materialele din care
este edificată construcția etc.
• Impozitul pe averea imobilă este criticabil pentru că nu stimu-
lează creşterea averii.
• Impozitul asupra activului net are ca obiect întreaga avere
mobilă şi imobilă pe care o deţine un contribuabil.
• În principiu, sub incidenţa acestui impozit ar trebui să cadă
toate activele care pot fi evaluate, în realitate se impun doar
patrimoniul agricol şi cel forestier, fondul funciar, bunurile
mobile şi imobile utilizate pentru desfăşurarea de activităţi
comerciale, profesii libere etc. din care s-au dedus datoriile
care le grevează.
Impozitele directe
b. Impozitele pe circulaţia averii
sunt instituite în legătură cu transferul dreptului de proprietate
asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o persoană la alta.
Sunt asemenea impozite:
• impozitul pe succesiuni,
• impozitul pe donaţii,
• impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri
imobile,
• impozitul pe hârtiile de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.),
• impozitul pe circulaţia capitalurilor şi a efectelor comerciale
etc.
• cel mai des întâlnite sunt impozitele pe succesiuni, donaţii
(care vizează circulaţia cu titlu gratuit a averii) şi pe actele de
vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.
Impozitele directe
b. Impozitele pe circulaţia averii
• În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie
averea primită drept moştenire de o persoană fizică.
• Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toată averea lăsată
moştenire fie separat pentru partea de avere ce revine fiecărui
moştenitor.
• Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar
nivelul acestora este diferenţiat atât în funcţie de valoarea averii
care face obiectul succesiunii, cât şi în funcţie de gradul de
rudenie existent între de cujus şi moştenitorii acestuia.
• Impozitul pe donaţii a fost introdus pentru a preveni ocolirea plăţii
impozitului pe succesiuni, în cazul în care are loc efectuarea de
donaţii de avere în timpul vieţii.
• Impozitul cade în sarcina donatarului şi se calculează pe baza
unor cote progresive.
Impozitele directe c. Impozitele pe sporul de avere:
• se percep cu ocazia vânzării-cumpărării unor bunuri mobiliare
sau imobiliare.
• cade, de regulă, în sarcina cumpărătorilor, iar pentru calcularea
lui se utilizează cote progresive.
• Impozitele asupra creşterii valorii averii au ca obiect sporul de
valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei
perioade de timp.
• Potrivit prevederilor art. 77 din C fiscal, notarii publici au obligaţia
să depună semestrial la organul fiscal teritorial o declaraţie
informativă privind transferurile de proprietăţi imobiliare,
cuprinzând următoarele elemente pentru fiecare tranzacţie:
a) părţile contractante;
b) valoarea înscrisă în documentul de transfer;
c) impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din
patrimoniul personal;
d) taxele notariale aferente transferului.
Impozitele directe
Impozitele pe avere prevăzute de Codul
fiscal 1. Impozitul pe clădiri 2. Impozitul pe teren 3. Taxa asupra mijloacelor de transport 4. Impozitele pe circulaţia averii
1. Impozitul pe clădiri: Cade în sarcina tuturor persoanelor fizice şi juridice
deţinătoare de clădiri în România (cu unele excepţii prevăzute în art. 250 din Codul fiscal).
Dpdv al codului fiscal, clădirea este orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii şi altele asemenea.
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
Clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt:
• clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
• Clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
• Clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial în România, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
• Clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
Clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt:
• clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo-electrice, staţiilor şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;
• clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
• clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
• clădirile funerare din cimitire şi crematorii; • Clădirile utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru
furaje, silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice.
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
• Clădirile aflate în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, presupun plata impozitului de către proprietar.
• Clădirea aflată în proprietatea comună a două sau mai multor persoane, presupune ca fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii să suporte impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa.
• În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
• Calculul impozitului pe clădiri:
• În cazul persoanelor fizice, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 0,2% în mediul urban şi de 0,1% în mediul rural asupra valorii clădirilor, rezultată din înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a clădirii, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea stabilită prin lege, funcţie de nivelul dotărilor, materialelor de construcţie folosite, nivelul la care se află (subsol, demisol, mansardă).
• Valoarea clădirilor aflate în proprietatea persoanelor fizice se stabileşte pe baza criteriilor şi a valorilor impozabile - lei/mp - prevăzute de lege.
• Valoarea impozabilă pe metru pătrat este diferenţiată în funcţie de felul şi destinaţia clădirilor, precum şi în funcţie de dotările acestora (cu sau fără instalaţii de apă, canalizare, electrice, încălzire).
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează:
a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de
domiciliu. Nu li se vor majora impozitele persoanelor fizice care deţin în proprietate
clădiri dobândite prin succesiune legală. În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de
domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.
• Persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.
Impozitele directe Impozitul pe clădiri
Pentru persoanele juridice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1,0%, asupra valorii de inventar a clădirilor, actualizate.
Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Impozitele directe Impozitul pe teren
Se datorează de orice persoană care deţine în proprietate suprafeţe de teren situate în România, cu următoarele excepţii (art. 257):
a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;
b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică;
c) orice teren al unui cimitir, crematoriu; d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar,
autorizată provizoriu sau acreditată; e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în
patrimoniul autorităţilor locale; f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu
excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice; g) orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a
altor instituţii publice, aferent unei clădiri exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice;
Impozitele directe Impozitul pe teren
h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, utilizate pentru exploatările din subsol;
j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, navigaţie, aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora,
k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de CNADNR - S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;
l) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice; m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari;
Impozitele directe Impozitul pe teren
• În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai
multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
• Acest impozit este stabilit în sumă fixă pe metru pătrat de teren, însă nivelul său este diferenţiat funcţie de zona şi rangul localităţi (legea stabilind 4 zone şi 6 ranguri) şi categoria de folosinţă (în număr de 9), conform încadrării făcute de consiliul local.
Impozitele directe Impozitul pe teren
• Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
• Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local sau CGMB.
• Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
Taxa asupra mijloacelor de transport
• Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Taxa se datorează anual şi se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
• În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator.
• Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, capacitatea cilindrică, felul mijlocului de transport, masa totală şi coeficienţi stabiliţi de lege.
Taxa asupra mijloacelor de transport
• Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar.
• Taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
• În cazul unui mijloc de transport deţinut de un nerezident, taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală.
Taxa asupra mijloacelor de transport
Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru: a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care
aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice; d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt
utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public.
e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.