Raport cu privire la rezultatele ştiinţifice principale
ale Secţiei Ştiinţe Socio-Umaniste, obţinute în sfera
ştiinţei şi inovării în anul 2011
Vicepreşedinte al SŞSU,
Doctor habilitat Mariana Şlapac
Sesiunea a XIV-a a Asambleei, Chişinău, 3 aprilie 2012
Secţia Ştiinţe
Socio-Umaniste
Institutul de Filologie Institutul de Ştiinţe
ale Educaţiei
Academia de Muzică, Teatru
şi Arte Plastice
Institutul de Istorie,
Stat şi Drept
Institutul Patrimoniului Cultural
Institutul Integrare Europeană
şi Ştiinţe Politice
Institutul de Studii Enciclopedice
Universitatea de Stat
din Moldova
Universitatea Pedagogică
“Ion Creangă”
Universitatea de Stat
din Tiraspol
Universitatea de Stat
“Alecu Russo”
Universitatea de Stat de
Educaţie Fizică şi Sport
Muzeul Naţional de Etnografie
şi Istorie Naturală
Muzeul Naţional de Arheologie
şi Istorie a Moldovei
Academia de Administrare Publică
pe lângă Preşedintele Republicii
Moldova
Academia Militară
“Ştefan cel Mare”
Universitatea Slavonă
Secţia Ştiinţe
Socio-Umaniste
Direcţiile prioritare de cercetare
Direcţia strategică 01
„Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în
contextul integrării europene”.
• Istoria Moldovei în contextul general european şi dezvoltarea statului şi dreptului Republicii Moldova
din perspectiva integrării europene;
• Geneza, evoluţia şi specificul patrimoniului etno-cultural şi artistic al Moldovei în contextul integrării
europene;
• Cercetarea limbii, moştenirii literare şi folclorice şi a procesului literar contemporan din Republica
Moldova în context european;
• Factorul uman, social şi politic al dezvoltării Republicii Moldova în contextul integrării europene;
• Cercetarea culturii tradiţionale, colectarea, conservarea, valorificarea şi promovarea patrimoniului
cultural-istoric al Republicii Moldova.
Direcţia strategică 02
„Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă”.
Bazele conceptuale şi metodologice ale modernizării sistemului de învăţământ şi asigurarea ştiinţifică
a procesului educaţional din Republica Moldova în contextul integrării europene.
Direcţia strategică 03
„Biomedicină, farmaceutică, menţinerea şi fortificarea sănătăţii”
• Studiul bazelor ştiinţifice ale sănătăţii;
• Etiopatologia celor mai frecvente maladii, elaborarea metodelor de profilaxie, de diagnostic,
tratament şi reabilitare.
11
2
36
3 6
29
Proiecte fundamentale
Proiecte aplicative
Proiecte de transfer
tehnologic
Proiecte independente
pentru tineri cercetători
Proeicte GEC Italia
Proiecte FCF Belarus
Proiecte MEŞ Ucraina
Proiecte de cercetare - 78
Proiecte instituţionale
Resurse umane - 1099
180
334
84
483
810
cercetători ştiinţifici pânăla 35 ani
cercetători ştiinţifici peste35 ani
doctori (vârsta medie 49,3ani)
doctori habilitaţi (vârstamedie 63,1 ani)
membi corespondenţi(vârsta medie 74,3 ani)
membri titulari (vârstamedie 74 ani)
Caracteristica statistică a rezultatelor activităţii de cercetare
Rezultatele activităţii ştiinţifice obţinute în anul 2011
şi-au găsit reflectare în 2645 de publicaţii,
dintre care:
Monografii 68
Manuale, dicţionare, enciclopedii 97
Culegeri de articole 17
Lucrări metodico-didactice 109
Articole în volume şi reviste naţionale recenzate 624
Articole în volume şi reviste naţionale categoria B 80
Articole în reviste naţionale, recenzate categoria C 544
Articole în reviste (culegeri) internaţionale recenzate 329
Articole în reviste (culegeri) naţionale 572
Teze la conferinţe (internaţionale/naţionale) 87/118
Apariţii editoriale
6864
624579
329
245
0
100
200
300
400
500
600
700
2010 2011
monografii
articole în revistenaţionalerecenzate
articole în revisteinternaţionalerecenzate
Principalele obiective ale instituţiilor de cercetare socio-umanistică în anul 2011
consolidarea cercetării şi inovării pe segmentul socio-umanistic ca elemente motrice ale dezvoltării
societăţii bazate pe cunoaştere;
modernizarea continuă a metodelor de cercetare, creşterea calităţii şi eficienţei rezultatelor
ştiinţifice;
accentuarea rolului ştiinţelor socio-umaniste în soluţionarea unor probleme stringente cu care se
confruntă societatea contemporană;
orientarea cercetării ştiinţifice în direcţia îmbogăţirii cunoaşterii şi a creării suportului epistemologic
al societăţii contemporane, care ar servi drept bază pentru dezvoltarea socială, economică, culturală,
informațională și tehnologică a țării;
stimularea capacităţii umane de asimilare a fluxului informaţional întru dezvoltarea şi realizarea mai
deplină a personalităţii umane;
integrarea complexă a activităţii de cercetare ştiinţifică cu activităţile de educaţie şi instruire,
respectiv de transfer de tehnologie şi inovare a rezultatelor de la producător la beneficiar;
completarea, inventarierea şi sistematizarea ştiinţifică a colecţiilor muzeale de patrimoniu;
dezvoltarea standardelor de performanţă;
monitorizarea şi promovarea activităţilor privind asigurarea realizării tematicii de cercetare;
valorificarea eficientă a finanţelor publice alocate sferei de cercetare-dezvoltare;
desfăşurarea activităţilor de colaborare internaţională în domeniul socio-umanistic ș.a
Direcţia strategică 01
Edificarea statului de drept şi punerea în valoare
a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul
integrării europene
ISTORIE şi DREPT (IISD, USM, UPS ”Ion Creangă”)
În premieră pentru
istoriografia contemporană în circuitul știinţific au fost introduse documente, materiale inedite de arhivă românești, grecești, rusești cu referire la trecutul istoric și cultural
al ţării.
Au fost sintetizate noi cunoștinţe și date
documentare privind genealogia, viaţa social-politică, familia, satul, relaţiile internaţionale ale Ţării Moldovei (sec. XV-XX).
Au fost obţinute
rezulatate semnificative referitoare la instituirea și evoluţia instituţiilor administrative în Basarabia după anexarea ei la Imperiul Rus.
Au fost formulate noi interpretări
privind esenţa fenomenului totalitar în RASSM şi RSSM, etapele mişcării de renaştere naţională, evoluţia relaţiilor regimului sovietic cu biserica ortodoxă şi cu enoriaşii.
Au fost elaborate manuale pentru implimentarea curriculumului modernizat la istorie în sistemul de învăţământ din Republica Moldova.
Au fost elaborate argumente ştiinţifice originale privind direcţiile şi măsurile de sporire a funcţionalităţii legilor, domeniile prioritare de colaborare internaţională în scopul consolidării statului de drept şi aprofundării relaţiilor Republicii Moldova cu alte state.
FILOLOGIE (IF, USM, UPSC, US BĂLŢI)
Creaţia lui Ion Creangă şi Ioan Alexandru Brătescu-
Voinești a fost analizată prin grile moderne și postmoderne de interpretare, fiind raportate la procesul cultural european.
A fost întreprinsă o cercetare exegetică asupra
creaţiei poetice, dramaturgice și narative, prin care se descifrează semnificaţiile operei lui Vladimir Beşleagă. Al treilea volum din colecţia academică “Personalităţi notorii“ a fost dedicat scriitorului.
Au fost elucidate problemele stringente ale
climatului lingvistic est-prutean după proclamarea independenţei Republicii Moldova.
Au fost realizate studii știinţifice privind fenomenul literar postmodern, dialogismul romanului în contextul scrierilor moderniste și postmoderniste, teatrul popular din Republica Moldova și Bucovina ca valoarea artistică a culturii tradiţionale.
Straturile de semnificaţie ale
enunţului, termenii fundamentali folosiţi în definirea discursului, grupul de graiuri moldoveneşti din zona de nord a ţării, noile funcţii figurative ale cuvântului, situaţia lingvistică din Republica Moldova au fost supuse unor exegeze știinţifice complexe, cuprinzând studii și puncte de vedere inedite.
Patrimoniul Cultural (IPC, AMTAP)
Arta interpretativă a lui Mihai Volontir a fost valorificată știinţific prin prisma diverselor ei faţete: actoricești, regizorale, muzical-vocale în volumul al patrulelea din colecţia academică “ Personalităţi notorii”.
Cultura audiovizualului și influenţa ei asupra personalității în devenire au fost supuse unei investigații complexe, punând în lumină gradul de globalizare a mesajului televizat în spaţiul de emisie autohton și cel din Federaţia Rusă.
Au fost cercetate monumentele arheologice din microzona Trinca (raionul Edineţ) ca exemplu de studiere a moşteniri culturale a comunităţilor străvechi în cadrul Şcolii de vară a tinerilor arheologi din statele membre ale C.S.I.
A fost realizată o primă sistematizare știinţifică a topoarelor-celt, una dintre cele mai răspândite unelte din perioada bronzului târziu – fierului timpuriu din spaţiul
carpato-dunărean.
Au fost efectuate investigaţii arheologice de teren în localităţile Lozova (rn. Străşeni), Purcari (rn. Ştefan-Vodă), Bairachi (or. Dubăsari).
A fost realizată o primă
sinteză de evaluare știinţifică a artelor figurative naţionale: arta postbelică angajată ”realismului socialist” și arta de după 1990 nonconformistă .
A fost restituit şi integrat în
cultura românească un vast depozitoriu de icoane basarabene din sec. al XIX-lea.
În premieră a apărut investigaţia ştiinţifică privind destinul celui mai renumit bijutier din Republica Moldova, Alexei Marco.
A fost elaborat albumul patrimonial al Republicii Moldova-prima lucare tuturor centrelor realizată prin concursul IPC
A fost elaborat albumul care prezintă panorama patrimoniului naţional: monumente ale naturii, istorice, arhitecturale, etnografice, artistice, muzeistice.
A fost supusă analizei prin prisma culturii tradiţionale și a particularităţilor regionale lirica populară găgăuză, fiind evidenţiate caracteristicile cântecului focloric la comunităţile de găgăuzi.
A fost cercetat conceptul „locuinţei” atestat şi păstrat în sistemul proverbial rus şi moldovenesc, fiind expuse diferenţele de conştientizare a spaţiului în tradiţia rusă şi moldovenească .
A fost examinat statutul etno-juridic al evreilor din Basarabia din sec. XIX-lea, fiind constatat faptul că exista un mecanism demn pentu a proteja drepturile populaţiei evreieşti din regiune.
A fost propus un set de
măsuri privind raţionali- zarea vieţii sociale în condiţiile economiei de piaţă.
A fost efectuată cercetarea
de tip monitoring, care a pus în lumină schimbările ce s-au produs în sfera știinţei și inovării după implementarea Codului cu privire la știinţă și inovare, nivelul de percepţie a transformărilor produse de către comunitatea știinţifică, opiniile și atitudinile societăţii faţă de știinţă.
Au fost identificate
sursele care alimentează stigmatizarea valorilor și specificul lor în condiţiile Republicii Moldova.
Au fost tratate complex
problemele transformărilor din societatea contempora-nă, fiind dezvăluite semnificaţiile fenomenelor și proceselor cu care se confruntă ţara noastră, precum și consecinţele lor sociale și politice.
SOCIOLOGIE, FILOSOFIE, POLITOLOGIE, DEMOGRAFIE (IIEȘP, USM, UST cu sediul la Chișinău)
Procesul de reevaluare și reconsiderare a relaţiilor internaţionale, noua configuraţie a ordinii mondiale după încheierea ”războiului rece” au fost analizate din perspectiva interesului naţional al Republicii Moldova: reintegrarea ţării și integrarea în UE.
Preferinţele de vot ale cetăţenilor ţării au fost tratate știinţific în contextul procesului politic și al implicării societăţii civile în viaţa publică contemporană. Au fost abordate diverse aspecte ale fenomenului migraţional (social, economic, financiar, psihologic ș.a.) .
A fost propusă o
abordare știinţifică a problemei transformării familiei și căsătoriei, a impactului acestora asupra dinamicii indicatorilor demografici, fiind elaborate propuneri ce ţin de politicile familiale în Republica Moldova.
CERCETĂRI ENCICLOPEDICE (ISE)
Au fost elaborate, în premieră, dicţionarul poliglot de chimie ecologică şi dicţionarul biografic al fizicienilor iluştri din Republica Moldova.
A fost editată prima lucrare din colecţia ”Istoria știinţei ” – ”Comisia Gubernială Știinţifică a Arhivelor din Basarabia”.
Au fost efectuate cercetări ştiinţifice teoretice în domeniile enciclopedice, de istorie a ştiinţei şi ale biografiilor ştiinţifice şi întocmit registrul terminologic din domeniul ştiinţelor socio-umaniste.
A fost elaborată lucrarea cu caracter enciclopedic despre localitatea Sângerei, sintetizând studiile asupra istoriei şi a personalităţilor marcante.
A fost inaugurat primul
monument ecleziastic de lemn de pe teritoriul Muzeului Satului, Chişinău – biserica medievală de lemn (1642) din s. Hirişeni, Teleneşti, restaurată ştiinţific.
MUZEOLOGIA (MNEIN, MNAIM)
A fost realizată prima evaluare, sistematizare și prezentare a informaţiei despre universul muzeal al Republicii Moldova.
În comun cu specialiştii germani a fost investigată arheologic şi interdisciplinar aşezarea de la Odaia din perioada târzie a epocii bronzului (sfârşitul mileniului al II-lea a. Hr.).
În circuitul științific au fost introduse date
inedite privind colindatul de ceată bărbătească în Republica Moldova, elementul urmează să fie propus de Republica Moldova şi România pentru includerea în patrimoniul cultural al umanităţii în Listele UNESCO.
În baza studiilor de arhivă, a fost elaborată istoria satului Bulboaca în documente, publicaţii și imagini foto în perioada celor trei secole de existenţă.
Au fost identificate și
documentate piesele vestimentare păstrate în muzeele din Republica Moldova, România şi Ucraina, relevante pentru cunoașterea costumului popular din zona Dunării de Jos.
Direcţia strategică 02
Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltare durabilă
Au fost dezvoltate standardele educaţionale axate pe competenţe la toate disciplinele şcolare.
Au fost examinate principalele aspecte metodologice ale educaţiei copiilor preşcolari orientate spre dezvoltarea personalităţii copilului, formarea comunicativităţii, educarea limbajului şi dezvoltarea gândirii logice.
A fost elaborată o serie de metodologii
(ghiduri) de implementare a curriculumului, recomandate pentru toate şcolile republicii.
ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI (IŞE, USM, UPSC, ”Ion Creangă”, USEFS, US Bălţi, US Tiraspol cu sediul la Chișinău)
A fost efectuat sondajul de opinii cu privire la
valoarea sănătăţii angajaţilor şi realizată testarea eşantionului de cercetare cu referire la problema sănătăţii organizaţionale în instituţiile de învăţământ preuniversitar; creată baza preliminară de date a laboratorului audio-vizualului francez pentru predarea și învăţarea limbii și culturii franceze ș.a.
Aspectele psihologice ale
violenţei, manifestările violenţei în mediul şcolar, factorii ce o determină şi consecinţele ei asupra dezvoltării psihice a elevilor au fost valorificate științific în cadrul unor cercetări-pilot.
Au fost determinate și elaborate strategii educaţionale de incluziune a copiilor cu cerințe educaţionale speciale (CES).
A fost
propusă metodologia
de modernizare a calităţii şi dezvoltării
sistemului de învăţământ.
Patrimoniul artistic (AMTAP)
A fost elaborat sistemul de prelucrare știinţifică și stocare a informaţiilor notografice, muzicologice și bibliografice privind creaţia compozitorilor din Republica Moldova; acumulat, completat și depozitat în format electronic materialul documentar al registrului adnotat ș.a.
Administraţie publică (AAP)
A fost determinat caracteul ştiinţific al practicilor eficiente de management al resurselor umane şi al impactului acestora asupra sporirii capacităţii administrative a autorităţilor publice.
Direcţia strategică 03
Biomedicină, farmaceutică, menţinerea şi fortificarea
sănătăţii
Educaţia fizică și sport (USEFS)
Au fost stabilite o serie de tendinţe privind menţinerea regimului sănătos de viaţă, profilaxia și recuperarea deficienţelor aparatului locomotor la elevii de vârstă școlară prin metode fizice; a fost argumentat teoretic şi elaborat programul de evaluare a nivelului de dezvoltare fizică şi a stării sănătăţii elevilor din școli, care suferă de deficienţe fizice ale aparatului locomotor; elaborat un set de teste întru realizarea experimentală a cercetării privind starea fiziologică bună, în contextul strategiei globale pentru sănătate și al promovării sănătăţii prin efortul organizat al întregii societăţi ș.a.
MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICO-CULTURALE
ISE. Simpozionul Internaţional „Problemele actuale ale cercetărilor enciclopedice. Specificul naţional.” Ediţia a II,10-11 noiembrie 2011, Chișinău
IISD, Conferinţa știinţifică consacrată celor 20 de ani de la Declararea Independenței de Stat a Republicii Moldova, 26 august 2011
IISD, Seminarul comun cu Institutul bazinului mediteranean, Napoli, Italia, Chișinău, octombrie 2011
IISD, Masa rotundă ”Analizele STRATFOR cu privire la evoluţiile din Republica Moldova”, aprilie-mai 2011
MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICO-CULTURALE
IF. Colocviului Internaţional „Filologia modernă. Realizări şi perspective în context european. Reprezentări identitare în discursul lingvistic şi literar actual”, ediţia a V-a, 13-14 octombrie 2011
IF. Colocviul Internaţional de Știinţe ale Limbajului ”Eugen Coșeriu” (Chișinău - Suceava - Cernăuţi) Ediţia a XI-a, 12-13 mai 2011
IF. Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”, ediţia a III-a, 27 octombrie 2011
MNEIN. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Elaborarea Registrului Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial în conformitate cu prevederile Convenţiei UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial,10-11 martie2011
Conferinţa ştiinţifică „Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare”, 25 august 2011
USEFS. Congresul Ştiinţific Internaţional „Sportul Olimpic şi sportul pentru toţi", Ediţia a XV-a, consacrat aniversării a 60-a a organizării învăţământului superior de cultură fizică din Republica Moldova.
Inaugurarea bustului poetului Adrian Păunescu pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, 31 august 2011
Sportul de
performanţă
de masă şi
educaţia fizică
Politici
demografice,
sociale,
culturale
Urbanism,
arhitectură,
restaurare
Industrie
uşoară
Conservarea
patrimoniului
cultural
imaterial
Procesul
instructiv
didactic
Legislaţia
naţională
Turism
Managementul
calităţii
învăţământului
Simbolistica
naţională
Impact
Distincţii internaţionale nonacademice Dr. hab., Nicolae Bucun, dr., Angela Cara, dr., Lilia Pogolșa – Diploma Secretariatului Child Social and Financial Education (Olanda) pentru implementarea educației sociale și financiare în Republica Moldova
Distincţii naţionale academice Acad. Mihail Dolgan – Premiul AȘM ”Grigore Vieru” pentru articole şi studii monografice remarcabile în domeniul istoriei şi criticii literare M. cor. Valeriu Pasat, dr. hab. Ion Ciocanu, dr. hab. Aliona Grati - Premiul Special al AŞM pentru realizări de excepţie obţinute în 2011
Distincţii internaţionale academice Acad. Andrei Eșanu, cerc. științific Valeriu Matei – membri de onoare ai Academiei Române Acad. Andrei Eșanu – membru de onoare al Institutului de Istorie “G.Bariţiu”, Filiala Cluj a Academiei Române
Acad. Mihai Cimpoi – Marele Premiu al Festivalului de Poezie consacrat lui Bartolomeu Ananie, Râmnicul Vâlcea Valeriu Matei – Premiul Festivalului de Poezie consacrat lui Bartolomeu Ananie (Râmnicul Vâlcea) Premii naţionale Academician Dumitru Matcovschi, academician de onoare al AȘM, Maria Bieșu, Doctor
Honoris Causa al AȘM, Ion Ungureanu – Premiul Naţional (în domeniul artelor) pentru
promovarea imaginii ţării pe plan internaţional cu un impact considerabil asupra dezvoltării progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic.
Premii Internaţionale Acad. A. Eşanu – Premiul „Italia-2011”, acordat de Ambasada Italiei în Republica Moldova și Camera de Comerț moldo-italiană pentru activitate în cultură. Sergiu Vornicov – Premiul ”Constelaţia debuturilor” (Fondul Interstatal Umanitar al statelor-membre ale CSI) pentru cel mai reuşit proiect de restaurare ştiinţifică a monumentului ecleziastic de lemn de pe teritoriul Muzeului Satului Chişinău – biserica medievală de lemn (1642) din s. Hirişeni, Teleneşti. Dr. Silviu Tabac (coord.) – Premiul “Cartea Anului 2011” a Salonului Internațional de Carte, Ediția a 20-a (Chișinău) Dr. Dumitru Olărescu – Diploma-Premiul “Cartea Anului 2011” a Salonului Internațional de Carte, Ediția a 20-a (Chișinău) Dr. hab. Vasile Bahnaru Dr. hab. Victor Moraru (coord.) Dr. Victor Juc, Dr. Violina Galaicu, dr. Victor Ghilaș (coord.) – Diploma de mențiune a Târgului Internațional de Carte Științifică și Didactică, Ediţia I-a, 10-13 octombrie 2011 (Chișinău)
Distincţii de stat Dr. hab. Andrei Smochină, dr. Anatol Ţăranu – ”Ordinul REPUBLICII” Dr. hab. Gheorghe Costache – Ordinul ”Gloria Muncii” Dr. Dumitru Olărescu, Antip Ţarălungă – ”Ordinul de Onoare” Larisa Bogataia – Medalia ”Meritul Civic”
Titluri onorifice Dr. hab. Aurelian Dănilă – ”Maestru în Artă” Distincţii nonguvernamentale Dr. Lilia Zabolotnaia – Medalia „Cuvioasa Parascheva” (Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove)
PERSPECTIVE 2012 (Instituţiile din domeniul socio-umanistic)
Obiectivele principale
-Aprofundarea colaborării și cooperării științifice cu instituțiile de învățământ superior din republică
și cu instituțiile de profil din străinătate;
- elaborarea principalilor indici individuali și colectivi de performanță pe domenii de cercetare,
conform standardelor internaţionale de evaluare a calităţii cercetării ştiinţifice, și a criteriilor de stimulare a
colaboratorilor științifici;
- orientarea cercetărilor spre un impact mai accentuat asupra soluţionării problemelor ţării prin
dezvoltarea şi aprofundarea studiilor care se vor finaliza cu rezultate palpabile în sfera socială și cea culturală;
- obţinerea unor rezultate ştiinţifice competitive la nivel naţional şi internaţional, având ca scop
creşterea vizibilităţii internaţionale şi transferul rezultatelor în societate;
-crearea de oportunități în vederea atragerii tinerilor în procesul de cercetare;
- desfășurarea conferinţei ştiinţifice internaţionale „Basarabia 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale” (Chișinău-Iași, 14-16 mai 2012) cu participarea savanților notorii din Republica Moldova, România, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina ș.a.;
- valorificarea științifică a patrimoniului cultural al țării prin elaborarea unor volume fundamentale, precum ”Istoria artei cinematografice din Republica Moldova”, ”Istoria artelor plastice și arhitecturii din Republica Moldova”, ”Mănăstirile din Republica Moldova”;
- pregătirea și înaintarea de către AŞM (MNEIN, IPC, IF) în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, împreună cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România a dosarului comun în vederea înscrierii în Lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a obiceiului colindatului în ceată bărbătească;