INTERPRETAREA INTERVIULUI
Prezentarea intervievatorului
Mă numesc ……………și sunt studentă la Universitatea ” Alexandru Ioan Cuza”
Iași în anul III la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Specializarea Asistență
Socială.
Prezentarea generală a temei
Doresc să realizez un interviu de tip ”povestea vieții”, deoarece fiecare om,
indiferent cât de important sau interesant ne pare, ascunde o poveste din viața sa, de care
este sau nu conștient. Frânturi din viață, amintiri, povesti. Fiecăruia dintre noi ne plac
povestile, să le ascultam sau să le spunem. Unii sunt fascinati de posibilitatea de a le trăi,
alții de a le spune și cei mai mulți de a le asculta. Poveștile se ascund în faptele aparent
banale de viața. Acestea se ascund în marile realizări ale vieții. Poveștile se ascund...dar
nu pentru totdeauna.
În vederea realizării interviului de tip povestea vieții, am avut în vedere
următoarele aspecte: în primul rând mi-am concentrat atenția asupra etapelor importante
din viața persoanei intervievate, fiind trecută de a doua tinerețe, aceasta are o experianță
bogată și am fost interesată să aflu dacă persoana vârstnică s-a preocupat de-a lungul
vieții de sănătatea ei.
1. INFORMAȚII DESPRE INTERVIU
1
Data realizării: 03.12.2011
Locul interviului: Piatra Neamț, județul Neamț
Realizător interviu: student Darandoi Elena-Roxana
Durata interviului: 1 h/2 minute.
Locație interviu: locuința persoanei intevievate
Alte informații: interviul de tip povestea vieții realizat pentru disciplina
”Asistența Socială A Persoanelor Vârstnice” – Profesor coordonator: Șoitu
Daniela
Informații despre respondent
Nume/Prenume: Ș.E.
Gen: Feminin
Vârsta: 67 ani
Locul nașterii: Sat Negrești, județ Neamț.
Domiciliu: oraș Piatra Neamț, județ Neamț
Status marital: Văduvă
Religie: Creștin-Ortodox
Etnie: Română
Pregătirea școlară: Școală Profesională – Specializarea Țesător de război
Meserie/Profesie: croitor/țesător de război
Ocupație: Pensionară
Aproape zilnic ascult câte o poveste despre oameni obișnuiți ale căror trăiri devin
emoționante din cauza zbuciumului prin care trec sau au trecut. Venim pe lume gata să ne
construim povestea vieții și aflăm pe parcurs că deja avem o poveste în spate pe care am
adus-o cu noi. Poate fi povestea mamei, a strămoșilor sau a unei vieți anterioare, însă nu-i
putem nega prezența.
Există oameni care nu-și scriu povestea cu condeiul trăirilor, ci privesc înclinați
cum altcineva le-o scrie, ba chiar le-o dictează și nu se arată deloc deranjați de faptul că
viața lor e pusă pe pilon automat. Însă există oameni care nu se mulțumesc să fie
spectatori inconștienți, ci vor cu orice preț să obțină rolul de protagonist, de personaj
principal în propria lor viață.
2
Fiecare om are câte o poveste de viață, am putea spune că aceasta este construită
din capitole, deoarece cu fiecare pas pe care îl faci spre depășirea propriilor tale limite ai
mai adăugat un capitol la povestea vieții tale, ai mai pus o cărămidă la construirea
fundației ființei tale. Cu fiecare act de voință aparent minor, cu fiecare încercare însoțită
de plâns sau de umor ai mai obținut o mică victorie și dacă cu fiecare căzătură sau cu
fiecare lovitură îți mai depășești o frică, de fiecare dată când te ridici afli ceva nou despre
tine descoperind puterea care zace înăuntrul tău.
Plecând de la importanța pe care o are viața fiecărui om, am realizat un interviu de
tip povestea vieții.
Primul pas pentru realizarea interviului a fost să găsesc o persoană de vârsta a
treia cu o poveste interesantă de viață și care să aibă disponibilitate să-mi povestească
despre etapele cele mai importante din viața ei, despre experințele care iau marcat viața și
dacă s-a preocupat pe parcursul vieții de sănătatea ei.
După ce am căutat o perioadă lungă de timp o persoană potrivită și doritoare să-și
spună povestea vieții, într-un final am găsito. Este o femei simplă, născută în mediu rural,
care nu a avut prea multe posibilități materiale, dar care a dorit să-și depășească condiția
de femeie de la țară, astfel ea a ales să plece din satul natal ca să urmeze o școală, reușind
prin propiile forțe să devină o persoană independentă. Dacă aceasta nu ar fi plecat din
satul natal, ar fi trebuit să muncească pământul toată viața pentru a supraviețui.
De multe ori aripile iau fost tăiate, însă ea n-a încetat să creadă nicio clipă că
aripile sunt înăuntrul său și nu în afara sa.
Persoana intervievată este o persoană de vârsta a treia, care îmi este vecină de
bloc și care a acceptat din prima provocarea de-a discuta cu mine aspectele importante
din viața ei, chiar mi-a mărturisit în interviu că se simte onorată să-mi spună povestea
vieții ei.
În cele ce umează voi face o scurtă prezentare a persoanei intervievate, Doamna
Ș.E. este o pensionară în vârstă de 67 de ani, este văduvă de aproximativ 19 ani și
locuiește la bloc împreună cu unul dintre nepoții ei, în orașul Piatra Neamț județul Neamț.
Doamna Ș.E. a ieșit la pensie anticipată (datorită grupei) la vârsta de 52 de ani,
deoarece a fost dată o lege privind pensionarea persoanele care lucrau într-un mediu
toxic, mai exact vârstnica lucra într-o secție de croitorie la bobinaj.
După ce am mers și am discutat cu doamna Ș.E. dacă este de acord să-mi ofere un
3
interviu, am stabilit cu acesta o întrevedere cu scopul de a o pune la curent cu ceea ce se
va întâmpla la interviu, mai exact că va fi înregistrată cu un reportofon, că o voi lasa să
vorbească liber despre viața ei și dacă va fi nevoie îi voi pune unele întrebări ajutătoare.
La o săptămână după ce a avut loc întrevederea, unde am pus la punct detaliile
importante pentru interviu, m-am întâlnit din nou cu doamna Ș.E. și i-am luat interviul
propriu zis. Acesta a durat aproximativ 1 ora și 10 minute, pe parcursul interviului nu au
au fost probleme, pensionara a vorbit deschis despre viața ei, în special despre
experiențele care au marcato și despre problemele de sănătate pe care le are.
Pe parcursul interviului am observat că vârstnica a trecut de la o stare la alta, de la
bucurie la melancolie și invers, este o persoană care și-a luat viața în mâini de la vârsta de
17 ani, atunci când a început să muncească, astfel a devenit independentă.
Vârstnica are o experiență de viață bogată, a fost marcată de obstacolele care i-au
ieșit în cale, dar a reușit să treacă peste ele, chiar ea afirma ”numai cu ajutorul lui
Dumnezeu, am reușit să trec peste toate”, de unde putem evidenția faptul că prin credință
și dragoste față de Dumnezeu, a reușit să fie o persoană care și-a îndeplinit rolul pe
pământ, fiind demnă de tot respectul.
În discuțiile de pe parcursul interviului , am observat că vârstnica mi-a povestit tot
felul de întâmplări deosebite, care mi-au captat atenția într-un mod plăcut, astfel nu a
intervenit monotonia, discuțiile au fost normale, evenimentele și experiențele descrise, au
fost spuse exact ca o poveste de viață.
Doamna Ș.E. a avut un comportament normal, nu s-a simțit stingherita, nu a fost
deranjată sau intimidată de faptul că interviul a fost înregistrat, a adoptat un limbaj
obișnuit, din când în când a mai folosit regionalisme, acele momente aș putea spune că au
fost de amuzament.
Doamna Ș.E. a vorbit cu o anumită continuitate, fără să omită vreun aspect
important din viață, astfel mai întâi aceasta a dorit să-și facă o scurtă prezentare a
copilăriei, punând accent pe elementele importante ce făceau parte din mediu natal, mai
apoi mi-a povestit despre plecarea din satul natal și despre dificultățile pe care le-a
întâmpinat, dar peste care a reușit să treacă, iar în final mi-a detaliat despre perioada
bătrâneții.
Vârstnica și-a spus povestea într-o manieră pozitivă, pe tot parcursul interviului a
făcut referire în mod constant la memebrii cei mai apropiați din familia ei, chiar ea îmi
4
mărturisea că nepoții și copii sunt cele mai importante realizări pe care le are în viață și
că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru ceea ce a realizat până în prezent.
Pe parcursul inteviului, am observat că vârstnica pune accent în special pe viața
religioasă și pe tradițiile din familie.
În afară de natura ei predominant relațională, povestea doamnei Ș.E. este pozitivă
în ceea ce privește imaginea ei de sine, oamenii din jur și lumea. Evenimentele negative
prezentate apar de rareori, chiar și așa ele capată o atitudine pozitivă, deoarece mereu
încearcă să facă corelație cu viața religioasă. În cele din urmă, chiar când vorbește despre
viața ei actuală, cu probleme de sănătate și cu dificultăți materiale, vârstnica nu se plânge,
chiar ea afirma ”cu ajutorul lui Dumnezeu sper să trec mai departe”.
Există o excepție care iese în evidență, care de fapt întărește natura benevolentă a
edificării poveștii vieții sale. Evenimetul cel mai neplăcut din viața vârstnicei este
pierderea partenerului de viață, odată cu această lucru vârstnica se schimbă ca persoană,
astfel își modifică rolurile sociale.
Povestea vârstnicei sugerează trei teme, care apar în fiecare stadiu al vieții. În
urma analizării interviului, am încercat prin informațiile obținute, să denumesc fiecare
temă.
Prima temă Apartenența la copilărie. Vârstnica vorbește la începutul interviului
despre copilăria ei, astfel ea menționează ”am avut o copilărie frumoasă”, imediat face
referire la părinții ei ”părinții noștri ne-au crescut într-un mod frumos, cu multă credință
și respect pentru semeni noștrii ”. După ce face afirmațiile legate de copilărie și părinții
ei, începe să decrie elemente ce țin de mediul natal ” îmi aduc aminte că aveam o grădină
foarte frumoasă unde aveam legume, vara puneam ceapă, usturoi...pliveam straturile,
prășeam porumbul”.
Oferă o imagine de ansamblu a spațiului natal ”noi acolo acasă, în primii ani de
viață nu aveam condiții bune, nu aveam lumină, nici apă curentă...trebuia să mergeam la
fântână după apă, la pârâu, toaletele le aveam în gradină...dar obișnuindu-ne cu această
viață am crescut căliți”, putem remarca că pe măsură ce își descrie copilărie vorbește la
plural ”noi”. Familia pentru vârstnica a reprezentat un spațiu de protecție și sprijin.
Părinții au reprezentat pentru domna Ș.E. niște modele importante în viață și în
prezent are întipărită în minte imaginea părinților, ea afirma ”imaginea părinților o am
mereu în memorie, deoarece ei au fost ghid pentru viața mea”.
5
Face și o mică referire la bunicile ei ”bunica de pe mamă era extraordinar de
bună, tot timpul ne ocrotea, ne dădea din puținul ei și nouă, bunica de pe tată era bună, ne
iubea”.
Doamna Ș.E. a ținut să-mi povestească despre două persoane care i-au marcat
copilăria ” aveam o învățătoare foarte bună care mă iubea foarte mult, ea mă învățat
primele litere și ce înseamnă să citești și să înveți” și ”am avut un diriginte sever, în
schimb era un foarte bun pedagog care a știut să ne apropie și să ne dea o învățătură bună,
fiind foarte bun cu noi ne-a făcut să vream să mergem la școală și să învățăm foarte
bine”.
Pe măsură ce își povestește viața, vârstnica privește ceea ce i s-a întâmplat ca
fiind un proces normal de dezvoltare. A avut o copilărie normală, a mers la școală, a făcut
activitățile specifice vârstei ”mergeam cu săniile pe câmp, ne dădeam pe derdeluș”,
”mergeam la scăldat, mergeam cu vracile, făceam mingi din cârpe”, a făcut mici
năzdrvănii ca orice copil ”, mă jucam de-a v-ați ascunselea împreună cu frații mei, ne-am
urcat pe sobă și am dărâmat prichiciu la sobă”.
A doua temă Plecarea de acasă și începerea unei noi vieți. Vârstnica continuă să
vorbească despre plecarea ei din satul natal și începerea unei noi vieți. Aceasta a dorit să
plece din satul natal pentru a merge mai departe la școală și pentru a deveni
independentă. Ea spune odată cu venirea la oraș au apărut problemele ”după ce am plecat
de acasă mi-a fost foarte greu fără părinți ” și ”mi-a fost foarte greu să mă acomodez,
fiind crescută la țară, am stat cu chirie nu aveam bani suficienți”,
După finalizarea studiilor Ș.E. a înâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de muncă
”am întâmpinat dificultăți nu m-am putut angaja...noroc că mama avea o cunoștiință”,
reușind într-un final să se angajeze la o secție de croitorie, astfel a devenit indepndentă,
nemaiprimind sprijin din partea părinților. Apoi povestește despre un eveniment
important din viața ei, și anume că și-a cunoscut partenerul de viață ” la un moment dat o
colegă de-a mea mi-a făcut cunoștiință cu un băiat...pe parcurs ne-am îndrăgit...iar mai
apoi ne-am căsătorit”, spune de acesta că i-a fost mereu alături. Dupa aceea descrie
momentele triste din viața ei apariția problemelor de sănătate ”oboseala s-a adunat și m-
am îmbolnăvit...a fost nevoie să mi se scoată un rinichi”, a reușit să treacă peste aceste
probleme cu ajutorul soțului pe care îl descrie ca fiind ”un om deosebit de bun”
A treia temă Adaptarea la vârsta a treia. Vârstnica spune că se simte foarte bine
în etapa în care se află ”eu deocamdată nu ma simt chiar bătrână, deși am vârsta de 67
6
ani”. Face o scurtă descriere despre activitățile pe care le desfășoară spune că merge la
cumpărături, îi place să iasă la plimbare, se comportă asemănător ca în tinerețe.
Abordează subiecte despre pensionare, consideră că ” pensionarii uneori sunt
marginalizați din cauza vârstei lor”, vorbește despre politicile sociale cei privesc pe
bătrâni, la un moment dat dă sfaturi ”pe bătrânii care nu se pot îngriji singuri acasă, care
nu au copii, familie care să-i ajute, i-și sfătui să meargă în căminele de bătrâni, deoarece
am văzut la televizor că sunt bine îngrijiți”.
Își readuce aminte de pierderea părinților și a soțului și afirmă că numai cu
ajutorul lui Dumnezeu reușește să treacă peste toate.
Vârstnica își expune planurile de viitor ”dacă mai trăiesc aș vrea să merg la
băiatul meu și să mai vizitez odată Grecia , deoarece mi-a plăcut foarte mult”
Prezentând și ultima temă, interviul i-a sfârșit, spre final vârstnica își exprimă
recunoștiința pentru toate cele care i-au fost date de Dumnezeu.
Prezentarea conținutului poveștii vârstnice, așa cum a fost desprinsă din interviu,
a delimitat personalitatea sa pozitivă și rațională.
În interviu au fost descrise etapele vieții omenești, vârstnica a putut face corelaţia
general-uman, adică și-a identificat momentele comune, obligatorii ale firului vieţii
omeneşti, în general, ca şi vieţuirea personală, unică, a acelui moment.
Analizând interviul, am observat că a făcut referire la faptul că toţi ne naştem,
creştem, iubim, ne maturizăm, îmbătrânim, devenim înțelepți, dar în mod foarte personal.
Astfel ea cunoșcându-și propriile probleme, le-a abordat corect și în plus a devenit
înțelegătoare cu problemele celor din jur, conștientizându-și propiile greșeli
2. REFLECTAREA TEORIILOR GERONTOLOGICE
7
În interviu vârstnica mi-a oferit cele mai multe detalii despre perioada în care se
află, aceasta consideră bătrânețea o etapă firească în viața fiecărui om, mărturisindu-mi că
deocamdată nu se simte bătrână și că este o perioadă bună din viața ei.
Plecând de la cele menționate mai sus am fost interesată să înțeleg contextul în
care trăiește și se manifestă persoana vârstnică, să obțin explicații referiotare la modul de
adaptare al bătrânei odată cu trecerea anilor.
Fiecare om pe parcursul vieții îndeplinște diferite roluri, de aceea se spune că
rolul este asociat cu o vârstă anume sau cu un anumit stadiu al vieții.
Premisa de la care se porneşte este aceea că vârsta afectează nu doar expectanţele
de rol, ci și maniera în care ceilalţi aşteaptă ca alţii să exercite aceste (Hooyman şi Kiyak,
1996, p.67).
Acceptarea schimbărilor tipice de rol, în perioada vârstei a treia, este dată de
măsura în care fiecare se adaptează la procesul de îmbătrânire. Normele vârstei sunt
presupoziţii cu privire la capacităţile şi limitele unui individ într-un anumit stadiu al
dezvoltării sale. Normele pot fi exprimate formal, prin politici sociale şi legi (ex.:
stabilirea vârstei de pensionare şi a posibilităţii de a continua activitatea economică după
această etapă), dar pot opera şi la nivel informal (prin opţiuni ale fiecărui individ, atunci
când are de luat o decizie cu privire la angajarea unei persoane dintre candidaţi mai tineri
şi adulţi de peste 50 de ani). (Cătălin Luca și Daniela Șoitu, 2011, p. 11)
În cele ce urmează voi încerca să fac reflectarea teoriilor gerontologice prin
prisma informațiilor primite de la persoana vârstnică.
Teoria rolurilor
Se consideră că înaintarea în vârstă este mai legată de pierderea unor roluri decât
de achiziţionarea unora noi: rolul de soţ/soţie este pierdut prin decesul partenerului, rolul
de persoană activă pe piaţa muncii se pierde o dată cu pensionarea. Deşi unii caută să
revină la un rol avut anterior – prin recăsătorire sau prin identificarea unui alt loc de
muncă – majoritatea persoanelor de vârsta a treia nu se înscriu în această tendinţă. O altă
dimensiune este cea a pierderii din consistenţa rolurilor – ambiguitatea acestora se
amplifică, pe fondul modificării expectanţelor şi a solicitărilor. Astfel, unele roluri, cum
este cel de mamă, de tată, îşi pierd din conţinut. Societatea noastră se află într-o oarecare
8
confuzie în privinţa rolurilor persoanelor de vârsta a treia: pe de o parte acestea sunt
asociate cu cele ale vârstei adulte – dinamism, activitate - pe de altă parte cu cele ale unor
persoane marcate de neputinţă. În absenţa unor expectanţe clare de rol, a unor norme care
să dimensioneze conformarea sau abaterea de la standarde, a unor modele, persoanele de
vârsta a treia nu se simt încurajate să realizeze noi roluri sau nu le găsesc adecvate lor.
( Cătălin Luca și Daniela Șoitu, 2011, p.12)
Fiecare persoana se exprima în viața sociala prin ceea ce se numeste rol social. La
acesta se adauga implicatia de statut social. Conceptul de rol social se referă la ansamblul
comportamentelor pe care ceilalți le așteapta de la un individ, iar cel de statut,la ceea ce
un individ asteaptă de la ceilalți în funcție de poziția sa socială.( Șchiopu Ursula, 1981, p.
23)
Persoana intervievată se încadrează în teoria rolurilor, deoarece și-a pierdut rolul
de persoană activă pe piaţa muncii o dată cu pensionarea după 35 de ani de muncă în
domeniul bobinajului a fost enorm de greu până m-am obișnuit să stau acasă, să nu mă
mai trezesc dimineața, să plec, să vin.
Doamna Ș.E. odată cu decesul soțului își schimbă rolul din soție în văduvă de 19
ani de când a decedat, îi simt lipsa ca în prima zi când ne-am despărțit , acesta este
afectată în urma pierderii soțului, ea considera rolul de soție unul dintre cele mai
importante, s-a obișnui greu cu ideea pierderii acestuia. Nu s-a gândit niciodată să se
recăsătorească eu dedicându-mă total copiilor și nepoților, nu am mai vrut să-mi refac
viața din nou, deși am rămas văduvă la vârsta de 48 ani.
Vârstnica a reușit să treacă peste faptul că și-a schimbat rolul de soție peste
decesul soțului, am trecut cu bine având copii și nepoții alături de mine.
În urma pierderii rolului de soție, vârstnica încearcă să înlocuiască acest rol cu
altele, astfel unul din rolurile principale este de bunică mă ocup de creșterea nepotului,
care stă cu mine acasă, acest rol îi aduce satisfacții sufletești, îndeplinește acest rol cu
multă iubire și bucurie.
Pe lângă rolul de bunică, îndeplinește și rolul de mamă sunt foarte mândră de
copii mei, am o fată și un băiat, își îndeplinește foarte bine acest rol, vorbește foarte
frumos despre copii ei pe parcursul interviului. Fiind o persoană credincioasă și-a crescut
copii în spiritul religiei și le-a insuflat acestora dragostea pentru Dumnezeu i-am învățat
și pe copii mei să fie cu credință în Dumnezeu. Se declară o fire calmă, cu credință în
Dumnezeu, iubitoare de copii, de nepoți, astfel își pune în evidență în același timp rolul
9
de mamă și de bunică, chiar vârstnica afirmă sunt mulțumită ca bunică, ca mamă și
sufletește, cu credință în Dumnezeu.
În concluzie consider că persoana vârstnică se încadrează în teoria rolurilor
deoarece ea îndeplinește atât rolul de pensionară, de mamă, de bunică, de văduvă, toate
acestea sunt evidențiate prin punctele prezentate mai sus.
Teoria activității
Aceasta este strâns legată de teoria rolurilor, care a fost numităși teoria implicită a
îmbătrânirii. Teoria subliniază existența unei relații strâne între activitatea și
satisfacția vieții, consideră că, deși individul se confruntă, în procesul de îmbătrânire
cu schimbări anatomo-fiziologice și de sănătate, nevoile psiho-sociale rămân, în
esență, aceleași cu cele din perioada adultă. ( Carmen Gabriela Mândrilă, 2008, p. 55)
Vârstnica se încadrează în teoria activității, pe parcursul interviului este
evidențiat faptul că este o persoană activă, ea considerând bătrânețea ca oricare altă
etapă.
Vârstnica locuiește doar cu nepotul ei, ea își desfășoară toate activitățile singură,
nu are nevoie de nici un ajutor după cum afirmă chiar ea mă servesc singură, îmi fac
toate treburile și cumpărăturile singură și curățenia la fel , sănătatea ei în limitele
normale ale vârstei îi perminte să desfășoare aproape orice activitate ce ține de
locuința proprie. Datorită timpului liber pe care îl are și datorită faptului că îi place să
fie mereu o persoană activă vine în sprijinul ficei ei o mai ajut și pe fata mea la
treabă, la cumpărături, la orice.
Persoana vârstnică afirmă sunt o persoană activă, deoarece nu am nevoie de ajutor
în gospodărie, îmi fac toate treburile singură, mă servesc singură, nu am nevoie de
nici un ajutor, din aceste afirmații putem observa că vârstnica duce o viață apoape
normală, vârsta și sănătatea nu o împedică să fie activă, mulți vârstnici și-ar dori să
fie la fel ca ea, însă datorită schimbărilor biologice multe funcții le sunt afectate.
10
Vârstnica face referire în interviu la faptul că deși este o persoană activă, uneori
mai primește și ajutor din parte nepotului cu care locuiește sunt independentă, în mare
parte eu îmi fac treburile, uneori nepoțelul mă mai ajută când are timp liber, chiar dacă
primește uneori ajutor ea rămâne tot o persoană activă, deoarece starea de sănătate îi
permite în cea mai mare parte a timpului să fie activă. De multe ori pe parcursul
inteviului susține cu tărie pot să mă descurc singură și să îmi fac treburile, de unde putem
trage concluzia că este un argument puternic care susține teoria activității.
Un alt argument care susține teoria activității este faptul că persoana intervievată
are o viață activă și cu cei apropiați am prietenii mei, avem activități împreună, câteodată
luamă masa împreună, ne sfătuim împreună, faptul că socializează sau că desfășoară
diferite activități, îi aduce satisfacții sufletești, astfel acestea o ajută pentru o mai bună
adaptare în societate.
Vârstnica vrea să fie la curent cu toate noutățile din comunitate, astfel putem
deduce că este o persoană activă îmi place să mă uit la televizor în special la știri, mă mai
uit câteodată și al telenovele, de obicei majoritatea bătrânilor își ocupă timpul cu acest
gen de activități.
În concluzie vârstnica se încadrează în teoria activității deoarece ea desfășoară
multe activității, astfel este satisfăcută prin ele și se adaptează mai ușor la viața socială.
În concluzie în urma celor prezentate mai sus consider că am adus argumente
importante și puncte esențiale care să susțină cele două teorii, teoria activității și teoria
rolurilor. În ceea ce privește teoria rolurilor am evidențiat care sunt rolurile pe care
persoana vârstnică le îndeplinește (pensionară, mamă, bunică), aceasta se declară
mulțumită de acestea. În ceea ce privește teoria activității am arătat faptul că vârstnica
este o persoană activă, activitățile pe care le desfășoară îi aduc satisfacții, astfel se poate
adapta mai ușor la viața socială.
3. REFLECTAREA PREOCUPĂRII PENTRU SĂNĂTATE
11
Sănătatea reprezintă un concept complex cu câteva aspecte ce cuprind
dimensiunea emotionala, intelectuală, fizică, socială si spirituala. Sănatatea înseamnă
mult mai mult decat absența bolii. Ea este un proces ce contribuie la bunăstare și
echilibru.
Vârstnica s-a preocupat de-a lungul vieții pentru sănătatea ei, fiind născută și
crescută la țară, a avut o stare de sănătate bună în copilărie, deoarce condițiile climatice,
hrana și diferitele tratamente naturiste, au fost elementele de bază în menținerea unei stări
de sănătate bună, odată cu părăsirea mediului natal și cu dobândirea unui loc de muncă,
au apărut modifică ale stării de sănătate, deși bătrâna s-a preocupat pentru sănătatea ei, iar
în final ajunsă la bătrânețe încearcă să-și mențină un echilibru asupra stării de sănătate.
Doamna Ș.E. spune că în copilărie deși nu avea condiții bune acasă nu aveam
lumină, nici apă curentă...trebuia să mergeam la fântână după apă, la pârâu, toaletele le
aveam în gradină, ceea ce i-a făcut să crească căliți.
Părinții în copilărie se preocupau de sănătatea lui Ș.E., astfel îi ofereau mâncare
naturală, fructele și legumele erau din recolta proprie. Tot părinții se preocupau de
sănătatea lui Ș.E. în cazul când aceasta se îmbolnăvea câteodată...răceam sau mă durea
capu, mama mă trata de dureri de cap cu cartofi stropiți cu oțet și ne lega la cap, când mă
durea o mâna sau un picior îmi punea foaie de varză, îmi făcea frecție cu oțet, nu luam
pastile ca acuma sau injecții, de remarcat faptul că tratamentele naturiste în trecut aveau
mai mare efect decât cele medicamentoase.
Părăsind mediul natal, în viața lui Ș.E. au apărut o serie de schimbări, și-a găsit
un serviciu stabil, și-a întemeiat o familie și a făcut doi copii.
În urma acestor schimbări starea de sănătate a suferit un dezechilibru, datorită
efortului depus pentru creșterea copiilor și pentru serviciul solicitant, doamna Ș.E. s-a
îmbolnăvit. Ea mărtrisește în interviulucram și câte 16 ore altădată, acasă aveam grijă de
copii, oboseala s-a adunat și m-am îmbolnăvit...a fost nevoie să mi se scoată un
rinichi...am fost operată, am stat internată...timp de o lună de zile nu îmi reveneam îmi
era tot mai rău tot mai rău, pentru a-și restabili starea de sănătate vârstnica în afară de
internarea în spital, a fost nevoită să meargă pentru investigații suplimentare la Clinică în
Iași . Soțul a fost cel care s-a preocupat în acea perioadă de readucerea echilibrului stării
de sănătate.
12
Doamna Ș.E. spune datorită serviciului am avut și probleme de sănătate cu ochii,
la un moment dat nu mai vedeam bine, ea a mers la medic pentru ca starea de sănătate să
se agreveze, ajungându-se la pierderea totală a văzului.
Chiar dacă doamna Ș.E. s-a preocupat în permanență de sănătatea ei, supărările
din cauza pierderii soțului și a părinților, au făcut-o să se îmbolnăvească mai tare, i-a
apărut parkinsonul care nu este o boală vindecabilă, totuși fac tratamnet de
amelionare, iau medicamente precum Selegos, Bilobil, mai iau și medicamente pentru
inimă. În urma aparițiilor acestor boli aceasta se preocupă să ia regulat mai mult
tratament medicamentos, mai puțin naturist, sufăr și de o cocartroză accentuată la
picioare, trebuie să fac injecții, mai fac fizioterapie, mai utilizez și unele alifii .
În prezent bătrâna ia medicamente să-i amelioreze cât de cât durerile, aceasta
spune ”mă supără tensiunea arterială și parkinsonul care v-am spus că nu se vindecă”,
încearcă să aibă control asupra sănătății, deși suferă de aceste boli, asta nu o împedică
să nu fie o persoană activă.
Bătrâna se preocupă și de problema pe care o a în ceea ce privește tensiunea
arterială, aceasta afirmă îmi controlez tensiunea în fiecare zi, am fost la medicul
cardiolog mi-a schimbat tratamnetul, iau Tertensiv, Prestarium, Aspenter. Bătrâna
este conștientă de problemele pe care le are, dorește să aibă o viață cât mai aproape de
normal, de aceea se preocupă în permanență de sănătatea ei. Acesata spune că
problemele ei nu necesită internare însă afirmă trebuie să merg la control din 3 în 3
luni, contează și regimul alimentar trebuie să nu mănâc sărat, cu grăsimi,nu beau
cafea, alcool, trebuie să mănânc carne albă, carne de pui, legume și fructe foarte
multe, dacă nu țin regim degeaba fac tratamentul.
Bâtrâna mi-a spus că este preocupată și de igiena apartamentului ei, deși are o
pensie mică, din aceasta alocă o sumă mică pentru produsele de igienă, dorește să
trăiască într-un mediu curat și prienlic pentru orice persoană.
În trecut bătâna s-a preocupat pentru sănătatea ei am mers în stațiuni când eram
tânără împreună cu soțul meu tot la tratamente, am beneficiat prin intermediu
serviciului meu, acum la bătrânețe este dezamagită că nu a reușit să meragă în nici o
stațiune, deoarece statul nu îi oferă posibilitatea aceasta, este nemulțumită de sistemul
sanitar din România.
Doamna Ș.E. a fost nevoită să se preocupe și de sănătatea mamei ei, după
pierderea tatălui, afirmă ea mama a rămas singură și s-a îmbolnăvit, bătrâna și-a luat
13
mama acasă și a avut grijă de aceasta. A fost nevoită să o ducă la spital, deoarece avea în
permanență nevoie de asistență medicală, Ș.E. a fost un important sprijin pentru mama ei,
oferindu-i o atenție permanentă, deoarece avea mai multe probleme de sănătate.
Vârstnica de-a lungul vieții a reușit să treacă peste problemele de sănătate prin
credință și rugăciune, pe toata durata interviului de multe ori repetă ”cu ajutorul bunului
Dumnezeu am mers mai departe”, este o femei care a reușit să treacă peste durerile
provocate de boli, având aproape familia și fiind optimistă.
În concluzie problemele de sănătate pe care le are bătrâna nu sunt datorate numai
înaintării în vârstă, deși apar transformări de natură biologică și psihologică, a fost
important ca vârstnica să se ocupe de sănătatea ei. Factorii care i-au afectat echilibru
stării de sănătate sunt datorați locului de muncă, din această cauză vârstnica a fost nevoită
să acorde o importanță deosebită sănătății, mergând la investigații și urmând tratament
regulat.
3. REFLECTAREA NEVOILOR ȘI RESURSELOR SOCIALE
A ajuta persoanele în vârstă înseamnă, pentru persoana care acordă ajutor, a fi
atent la trebuințele, nevoile lor.
Nevoia nu este doar ceea ce-mi lipsește ci, și mai ales, ceva sper care tind...
Nevoia nu este ceea ce animă profund persoana spre un anume obiectiv, o anume
persoană sau spre o anumită activitate. Nevoia este o manifestare a dorinței de a fi.
( Luminița Iacob, 2001, p. 123)
Orice persoană trebuie să-și satisfacă nevoile fiziologice, deoarece acestea sunt
fundamentele. Ca și în cazul doamnei Ș.E. este important ca aceste nevoi să fie
satisfăcute, astfel vor apărea consecințe negative asupra sănătății.
Abraham Maslow a pus aceste nevoi la baza piramidei, deoarece sunt foarte
importante, ele trebuiesc măcar satisfăcute parțial.
14
Doamna Ș.E. ca oricare altă persoană are nevoie de securitate ecomică, aceasta
menționează în cadrul interviului, că înceară să-și împartă pensia în așa fel încât să-i
ajungă de hrană și medicamente, dar și pentru datorii care sunt la fel de importante.
Bătrâna are nevoie de informații cu privire la comunitatea socială, dorește să fie la
curent cu toate noutățile, nu dorește să fie ruptă de realitate, aceasta menționează în
interviu îmi place să mă uit la televizor în special la știri, mă mai uit câteodată și al
telenovele.
Ș.E. este o persoană care își satisface nevoia de apartenență la un grup, ea afirmă
am prietenii mei, avem activități împreună, câteodată luamă masa împreună, ne sfătuim
împreună, vărstnica este foarte încântată de viața pe care o are.
Nevoile de afecțiune și cele de ascultare îi sunt satisfăcutte de către copii, nepoți,
rude, având o legtură puternică cu aceștia, vârstnica afirmă în intreviu că se simte iubită,
protejată.
Bătrâna fiind o persoană activă, având o stare de sănătate care îi permite acest
lucru, are dorința de-ași satisface nevoia de a se simți utilă, aceasta spune în interviu o
mai ajut și pe fata mea la treabă, la cumpărături, la orice.
În concluzie toate nevoile trebuiesc satisfăcute, pentru ca persoana vârstnică să
poată avea o viață normală, indiferent de problemele de sănătate pe care le are. Familia și
prietenii trebuie să ofere sprijin necondiționat bătrânei.
15
ANEXA
INTERVIU - POVESTEA VIEȚII
PERSOANĂ VÂRSTNICĂ
1. V-ar face plăcere să-mi povestiți mai multe despre dumneavoastră?
Aș vrea să-ți povestesc mai întâi despre copilăria mea...sunt născută la sat din doi
părinți țărani, mai am încă o soră și un frate. Noi fiind crescuți la țară am avut o copilărie
frumoasă, părinții noștri ne-au crescut într-un mod frumos, cu multă credință și respect
pentru semeni noștrii. În primii ani de viață eram ocrotiți de către părinții noștrii,
crescând mai măricei am început să ne ajutăm părinții la treburile casei, fratele meu fiind
mai mare și băiat ajuta pe tata, mergând cu el la pădure și aducea lemne, venea acasă le
tăia le pregătea, eu cu sora mea fiind fete o ajutam pe mama la câmp si la treburile
gospodărești...îmi aduc aminte că aveam o grădină foarte frumoasă unde aveam legume,
vara puneam ceapă, usturoi...pliveam straturile, prășeam porumbul. După ce s-a făcut
colectivizarea mama ne lua de multe ori cu ea pe câmp, după ce veneam de la școală, la
cules de in, la seceratul grâului și al ovăzului, deoarece pe atunci nu erau combine ca
acuma să se facă recoltarea mecanizată.
Noi acolo acasă, în primii ani de viață nu aveam condiții bune, nu aveam lumină,
nici apă curentă...trebuia să mergeam la fântână după apă, la pârâu, toaletele le aveam în
gradină...dar obișnuindu-ne cu această viață am crescut căliți.
În copilăria mea deși am fost crescută la sat, nu mă îmbolnăveam prea des,
deoarece părinții mei aveau animale, aveau păsări, oi, porci, mâncarea era foarte
sănătoasă, chiar și cartofii și fasolele de pe câmp pe atunci nu erau stropiți cu
îngrasăminte chimice, se puneau îngrășimite organice, mâncarea era naturală, de aceea nu
prea am fost bolnavă. Când mă îmbolnăveam câteodată...răceam sau mă durea capu,
mama mă trata de dureri de cap cu cartofi stropiți cu oțet și ne lega la cap, când mă durea
o mâna sau un picior îmi punea foaie de varză, îmi făcea frecție cu oțet nu luam pastile ca
acuma sau injecții.
16
Crescând mai mare am mers la școală, în clasele I-IV aveam o învățătoare foarte
bună care mă iubea foarte mult, ea mă învățat primele litere și ce înseamnă să citești și să
înveți. După aceea am terminat clasa a IV, am intrat în clasa a-V-a am avut un diriginte
sever, în schimb era un foarte bun pedagog care a știut să ne apropie și să ne dea o
învățătură bună, fiind foarte bun cu noi ne-a făcut să vream să mergem la școală și să
învățăm foarte bine.
2. Ce activități desfășurați în copilărie?
În timpul liber de exemplu iarna mergeam cu săniile pe câmp, ne dădeam pe
derdeluș, ne strângeam mai mulți copii, la sate pe atunci erau foarte mulți copii și ne
jucam între noi, vara la școală când eram sau chiar în vacanță mergeam cu domnul
diriginte strângeam frunze de dud, creșteam viermi de mătase la școală...domnul
diriginte ne arăta cum să așezăm frunzele pentru viermii de mătase, era o activitate
foarte froasă, care ne plăcea foarte mult. În restul timpului mergeam la scăldat,
mergeam cu vracile, făceam mingi din cârpe, că nu erau ca acuma.
3. Ce ați putea să-mi spuneți despre părinții dumneavoastră?
Părinții mei deși au fost țărani, au fost foarte buni, ne-au crescut cu dragoste...cu
multă multă...credință și răbdare. Ei ne-au învățat obiceiurile care erau la sate, de
exemplu când era vremea sărbătorilor de iarnă...la noi pe atunci nu se făcea brad, în
schimb mergeam la Biserică, ne rugam...mai târziu când am crescut făceam brad de
Cărciun, dar nu puteam ca acuma globuri și steluțe...puneam vârf,nuci, mere poletite,
făceam steluțe din hârtie, noi copii...ce pot să spun era o bucurie enormă pentru noi
Crăciunul. De Anul nou băieții mergeau cu ursu, cu capra, aveau urături frumoase,
tradiționale și noi îi așteptam acasă.
4. Ce ați putea să-mi spuneți despre bunicii dumneavoastră?
Bunicii mei erau tot țărani...pe bunici nu i-am cunoscut, murind amândoi în
război, dar pe bunicuțe mele da, bunica de pe mamă era extraordinar de bună, tot timpul
ne ocrotea, ne dădea din puținul ei și nouă...în special dulceața de cireșe amare, cealaltă
bunica de pe tată era bună, ne iubea, dar nu prea mult, nu eram așa de apopiată de ea, nu
prea o vizitam des ca pe bunica de pe mamă.
17
5. De la cine ați moștenit calitațile pe care le aveți?
Eu mă consider o femeie bună, blândă, îmi ocrotesc copii și nepoții, toate acestea
au fost moștenite de la mama și tatăl meu.
Calitațile fizice le-am moștenit de la tata, semăn foarte bine cu el fizic, dar
caracterul îl am de la mama mea.
6. Ce sentimente aveți atunci când vă aduceți aminte de părinții și bunicii
dumneavostră?
Am nostalgia timpurilor trecute...acum că părinții și bunicii sunt decedați, în
schimb îmi aduc cu drag aminte de ei și aș vrea să mai fie lângă mine și să mă
povățuiască chiar și la această vârstă. De aceea eu sunt alături de copii și nepoții mei
și îi iubesc din tot sufletul.
7. V-a plăcut că v-ați născut la țară?
Mi-a plăcut să cresc și să mă nasc la țară, deoarece și acum la vârsta acesta când
merg în vizită la țară, merg cu mult drag, îmi pare bine că nu m-am născut la oraș,
sunt foarte atașată de locurile natale, deși am mai mulți ani trăiți la oraș...în schimb
acolo sunt rădăcinile și îmi iubesc satul natal.
8. Ce imagine ați păstrat referitoare la părinții dumnevoastră?
Îmi amintesc de părinții mei foarte bine...imaginea părinților o am mereu în
memorie, deoarece ei au fost ghid pentru viața mea...ce pot să mai spun simt lipsa
părinților foarte mult, chiar dacă am o vârstă înaintată, dar totuși orice vârstă ai avea,
ai nevoie poate câteodată de un sfat din partea părinților tăi...pe care eu nu îl mai pot
avea pentru că ei nu mai sunt în viață.
Acum aș vrea să-ți povestesc una dintre amintirile din copilărie mea...care mă
leagă de copilărie...rămânâd acasă într-o zi cu sora mea ,eu am început să fac curat
prin casă....în schimb ea nu mă lasa să fac curat...căuta joacă cu minte, văzând așa am
dato afară din casă și am închis ușile...ea tot striga pe afară că mă spune lu mama...că
o să certe...eu atunci m-am enervat, am descuiat ușa și în același timp am spart
18
geamul de la ușă...am ieșit afară am prinso și am traso bine de păr...apoi m-am liniștit,
în schimb apoi am stat cu frica în sân că nu știam ce o să se întâmple că am spart
geamul, trebuia să vină mama acasă și găsea geamul spart, când a ajuns acasă mama
m-a certat un pic și mi-a spus să nu se mai întâmple.
Altă dată mă jucam de-a v-ați ascunselea împreună cu frații mei, ne-am urcat pe
sobă și am dărâmat prichiciu la sobă, cu toate că eram copii nu foarte obraznici am
făcut și noi obraznicii, năzdravănii care îmi aduc cu drag aminte pentru că sunt din
copilăria mea.
Altă amintire foarte frumoasă este cum mama ne încălzea apă, că neavând baie și
apă curentă, aveam o balie din lemn, ne încălzea mama apa și faceam baie...eu și sora
mea, fiind copii vroiam să luam balia să ne bălăcim în apa cu săpun și să aruncăm
apa.
9. Ce ați putea să-mi povestiți despre perioada când erați la școală?
Eu am îndragit foarte mult școala nu eram un elev eminent...dar totuși eram
printre primi din clasă...în schimb fraților mei nu le-au plăcut școala, ei au doar 4 clase și
au fost mulțumiți, eu eram singura din familie care învățam bine...am terminat școala
primară cu bine acolo și mai apoi am plecat la școală în oraș.
Fiind acolo în sat eram obișnuiți...îmi plăcea foarte mult să merg la Biserică,
făceam parte din corul Bisericii, mergeam duminică de duminică. Părinții mei mi-au
insuflat dragostea față de Biserică și de Dumnezeu, chiar și acum la acesată vârstă merg
duminică de duminică la Biserică, am credință și nădejde în Dumnezeu.
Acasă todeauna noi trebuia să ne așezăm la masă toți odată, nu exista...când ne
așezam la masă să nu ne spunem rugăciunea și să nu ne facem Sf. Cruce...mai apoi
mâncăm, așa fiind obișnuită din copilărie fac și acum acasă la mine procedez la fel.
Acum aș vrea să-ți mai povestesc despre plecarea mea din satul natal la școală în
oraș...fiind la o vârstă fragedă...la doar 14 ani, am venit în oraș și am dat examen la școală
de meserii, am făcut meseria de țesător în războaie, așa se numea meseria...venind în oraș
mi-a fost foarte greu să mă acomodez, fiind crescută la țară, am stat cu chirie nu aveam
bani suficienți...dar cu timpul m-am acomodat și am reușit să termin cu bine cei 3 ani de
școală de meserii.
19
10. Au fost de acord părinți dumneavoastră să plecați de acasă?
Părinții mei văzând că îmi place să învăț au fost de acord să plec de acasă să învăț
la oraș, binențeles au făcut multe sacrificii pentru mine, stând la gazdă trebuiau să-mi
aducă de mâncare, bani...datorită lor am rămas la oraș și sunt mulțumită de viața mea
și alegerile făcute. Eu am fost singura dintre frați care am mers mai departe și nu am
rămas în mediul natal, lor nu le-a plăcut cartea, ei și acuma în prezent sunt pensionari,
se ocupă de gospodărie la țară.
Pe perioada școlii, mă duceam acasă în fiecare sâmbătă la sfârșit de săptâmână,
îmi ajutam părinții în gospodărie, mă duceam cu mama pe câmp...era o deosebită
plăcere să mă întorc în satul natal.
În primul an după ce am plecat de acasă mi-a fost foarte greu fără părinți,
deoarece nu eram obișnuită fără ei, când eram acasă mama mam se ocupa de mine,
mă ocrotea..fiind singură mi-a fost greu dar m-am obișnuit.
Eu singură mi-am ales să urmez școala de meserii specializarea țesător la război,
tatăl meu vroia să mă dea la liceul de construcții, însă ceea ce am ales eu a fost foarte
bine deoarece am făcut cu drag meseria mea. După ce am terminat școala am început
să-mi găsesc un loc de muncă, deși eram copil aveam doar 17 ani, eu vroiam să mă
angajez ca muncitoare la Fabrica Opt Martie, care se ocupa cu tricotaje, toate colegele
mele erau angajate acolo...am întâmpinat dificultăți nu m-am putut angaja...noroc că
mama avea o cunoștiință acolo și am reușit până la urmă să mă angajez. Am fost dată
la o secție de bobinaj era un zgomot foarte mare...la început am fost ucenică...dar
fiind ascultătoare am avansat și am lucrat timp de 35 de ani.
Uneori mergeam cu colegele mele de la muncă la plimbare în parc, la filme, la
gradina zoologică, ne duceam în drumeții și la un moment dat o colegă de-a mea mi-a
făcut cunoștiință cu un băiat...pe parcurs ne-am îndrăgit...iar mai apoi ne-am căsătorit.
După ce m-am căsătorit ne-am mutat amândoi, am scăpat de chirie...mai apoi
după 2 ani de la căsătorie a apărut primul copil o fetită, iar mai apoi după 2 ani a
apărut și băiețelul, erau lumina ochilor mei...îmi era foarte greu nu aveam cu cine să îi
las...pe atunci nu exista ca acuma prenatalul...stateai acasă numai două luni...după
aceea trebuia să pleci la muncă din nou...nu erau creșe și cămine ca acuma, am avut
20
noroc că am adus o fata și avea grijă de ei...dar trebuia să muncesc nu pentru 4 cât
eram ci încă pentru unu, mă mai ajutau și părinții cu produse pentru copii. Eu și soțul
mergeam la sfârșitul de săptămână și îmi ajutam părinții, soțul meu mergea la cosit
iarba, eu și copii strângeam iarba, făceam căpițe cu mama și tata era foarte frumos.
După vreo 5 ani de la căsătorie lucrând în mediul toxic în bobonaj, materialele
erau pe atunci vopsite chimic, lucram altă dată program prelungit...lucram și câte 16
ore altădată, acasă aveam grijă de copii, oboseala s-a adunat și m-am îmbolnăvit...a
fost nevoie să mi se scoată un rinichi...am fost operată, am stat internată...timp de o
lună de zile nu îmi reveneam îmi era tot mai rău tot mai rău...după o perioadă am
început să-mi revin, timp de 1 an de zile am stat în concediu medical, făcând
tratament mi-a revenit, am început iar munca, am lucrat timp de 3 ani, după vreo 3 ani
iar m-a simțit rău și am fost pensionată pe caz de boală gradul 1, apoi mi-a dat gradul
2, după aceea am revenit la muncă...făceam jumate de normă 4 ore, iar după 1 an de
zile mi-am revenit și munceam normă întreagă.
10. În perioada cât ați fost bolnavă cine a avut grijă de dumneavoastră și de
copii ?
În perioada aia copii mei erau mici, soțul a dus copii la mama la țară când am fost
operată, mama a avut grijă de ei cât eram în spital, după aceea i-am adus acasă, cât
am fost în spital...am fost trimisă pentru verificări la Clinică în Iași, pe atunci soțul
avea grijă de copii, a fost un om deosebit când am venit acasă din spital se ocupa de
întreaga casă, spăla rufele, pentru că nu aveam mașină de spălat, eu eram bolnavă
avea grijă și de mine, a fost o perioadă foarte gream deoarece trebuia să meargă și la
servici...am avut mare noroc că soțul mi-a fost alături, a fost un om deosebit de
bun...numai cu ajutorul lui am reușit să trec peste boală.
Datorită serviciului am avut și probleme de sănătate cu ochii, la un moment dat nu
mai vedeam bine, am fost la medic și mi-a dat ochelari de distanță, dar și de
apropiere, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu am mers mai departe, a fost bine că
mi-am luat ochelari și acum port când citesc, când mă uit la tv.
11. Îi simțiți lipsa soțului?
O bună întrebare...soțul meu fiind un om deosebit și pentru mine și pentru
copii...are de acum 19 ani de când a decedat, îi simt lipsa ca în prima zi când ne-am
21
despărțit...foarte dureros, dar asta e cursul vieții și nu avem ce face mergem mai
departe.
12. Pe parcursul vieții ce schimbări de sănătate ați mai avut?
După ce soțul meu a decedat, supărările au fost foarte mari și după 3 ani de la
decesul soțului a decedat și tatăl meu, m-am îmbolnăvit de parkinson, nu este o boală
vindecabilă, totuși fac tratamnet de amelionare, iau medicamente precum Selegos,
Bilobil, mai iau și medicamente pentru inimă. Bolile mele fiind destul de accentuate
iau mai mult tratament medicamentos, mai puțin naturist, sufăr și de o cocartroză
accentuată la picioare, trebuie să fac injecții, mai fac fizioterapie, mai utilizez și unele
alifii.
13. Puteți să-mi povestiți mai multe despre copii dumneavoastră?
Sunt foarte mândră de copii mei, fata mea are doi băieți, iar băiatul are un singur
copil mai exact un băiat...băiatul meu este plecat în Grecia la muncă cu nora mea, am
fost și eu în vizită la ei de două ori cu nepoțelul meu, eu mă ocup de creșterea
nepotului, care stă cu mine acasă, acesta este în clasa a 11 a la liceu, copii fetei unul
este fotbalist, iar celălant a terminat facultatea.
14. Când erați tânără v-ați făcut planuri pentru bătrânețe?
Da binențeles îmi făceam planuri cu soțul meu, acesta îmi spunea că o să ieșim
amândoi la pensie și că o să mergem în stațiuni, că o să ne plimbăm și o să ne
odihnim, că o să fie foarte bine, numai că nu am avut norocul acesta să fim împreună
pentru tot restul vieții...eu dedicându-mă total copiilor și nepoților nu am mai vrut
să-mi refac viața din nou, deși am rămas văduvă la vârsta de 48 ani.
15. Ce părere aveți despre bătrânețe?
Despre bătrânețe ce pot să-ți spun...eu deocamdată nu ma simt chiar bătrână, deși
am vârsta de 67 ani, mă servesc singură, îmi fac toate treburile și cumpărăturile
singură și curățenia la fel, chiar o mai ajut și pe fata mea la treabă, la cumpărături, la
orice. În rest mă văd cu prietenele mele, discut cu ele, vin în vizită, ne plimbăm
câteodată mergem la petreceri...până acuma nu a fost grea bătrânețea.
15. V-ați pregătit sufletește pentru perioada de pensionare?
22
Nu, pentru că nu mă gândeam că o să ies mai devreme la pensie decât mă
așteptam, deoarece am lucrat în mediu toxic, s-a dat o lege care ne-a scos mai
devreme...a fot cea mai mare bucurie când am aflat că ies la pensie, în schimb după ce
am rămas acasă rupând legătura cu colectivul unde am lucrat 35 de ani, a fost enorm
de greu până m-am obișnuit să stau acasă, să nu mă mai trezesc dimineața, să plec, să
vin...dar începutul a fost greu mai apoi m-am obișnuit. Am fost activă, am muncit și
am avut grijă de copii. În prezent mă consider tot o persoană activă, deoarece nu am
nevoie de ajutor în gospodărie, îmi fac toate treburile singură, mă servesc singură, nu
am nevoie de nici un ajutor.
16. Ce probleme de sănătate aveți în prezent?
În prezent mă supără tensiunea arterială și parkinsonul care v-am spus că nu se
vindecă, totuși iau medicamente măcar îmi amelioreză cât de cât durerile...am avut
câteva săptămâni în care m-am simțit foarte rău din cauza tensiunii arteriale, acum
îmi controlez tensiunea în fiecare zi, am fost la medicul cardiolog mi-a schimbat
tratamnetul, iau tertensiv, prestarium, aspenter, pentru parkinson iau bilobil și
selegos. Problemele mele de sănătate nu necesită internare în spital, doar că trebuie să
merg la control din 3 în 3 luni, contează și regimul alimentar trebuie să nu mănâc
sărat, cu grăsimi,nu beau cafea, alcool, trebuie să mănânc carne albă, carne de pui,
legume și fructe foarte multe, dacă nu țin regim degeaba fac tratamentul.
17. Vă ajunge pensia pe care o aveți, pentru a vă asigura nevoile de baza ( hrană,
medicamente).
După cum știi, pensionarii în țara noastră au pensiile mici, am noroc că mă mai
ajută băiatul meu care este plecat, stând la bloc sunt foarte cheltuieli, trebuie să
plătesc gazele, apa, întreținere și toatele celelante datorii, cu o pensie de 800 ron,
după 35 de ani de muncă, fiind în industria ușoară salariile au fost mici, la fel și
pensia...nu îmi ajunge să descurc, după ce îmi iau medicamentele și plătesc toate
datoriile îmi iau și tot ce am nevoie în casă pentru igienă apartamentului.
18. Vă ajută cineva la treburile din gospodărie?
Sunt independentă, în mare parte eu îmi fac treburile, uneori nepoțelul mă mai
ajută când are timp liber, îl mai trimit la cumpărături, dar în rest mă descurc singură.
23
19. V-ați gândit să duceți la un cămin de bătrâni?
Nici vorbă, deocamdată pot să mă descurc singură și să îmi fac treburile, deși știu
că acolo există personal calificat și aș fi foarte bine îngrijită, dar nu este necesar să
plec din locuința mea, eu sunt o persoană activă și mă servesc singură,îmi fac toate
treburile. Nu cred că aș putea merge, deoarece eu am prietenii mei, avem activități
împreună, câteodată luamă masa împreună, ne sfătuim împreună, nu cred că aș putea
să mă acomodez deoarece eu mi-am format o viața a mea acasă.
20. Ați putea să vă descrieți în câteva cuvinte?
Sunt o fire calmă, cu credință în Dumnezeu, iubitoare de copii, de nepoți, sunt
activă, îmi place mult să merg la cumpărături, îmi place să mă uit la televizor în
special la știri, mă mai uit câteodată și al telenovele, fac plimbări.
20. Considerați că bătrânii sunt o categorie de persoane marginalizate?
În mare parte da, vedeți dumneavoastră unii tineri când văd un bătrân râd de el, în
general pensionarii uneori sunt marginalizați din cauza vârstei lor, vedeți dumneavoastră
în școli nu se mai face educație, degeaba se spune că este important cei 7 ani de acasă
care ții dau părinții, după ce pleci de acasă ar trebui ca tânăr să te educi singur, deoarece
știind că vei merge în societate și vei trăi alături și de vârstnici, de adulți, dar și de alți
tineri.
Nici statul nu ne oferă prea multe oportunități, de exemplu noi cei care avem
pensiile mici, am vrea câteodată să mergem într-o stațiune, la tratemente, pensiile de abia
ne ajung pentru strictul necesar din gospodărie și medicamente, da păi pentru tratamente,
statul ar trebui să aibă grijă mai mare de bătrâni...că oricum nu trăim prea mult, din cauza
pensiilor mici nu ne putem buicura de tratamente și odihnă. Eu am mers în stațiuni când
eram tânără împreună cu soțul meu tot la tratamente, am beneficiat prin intermediu
serviciului meu, acuma la vârsta a treia nu am fost deloc în stațiune. Păcat că statul acum
nu ne oferă posibilități mai multe de a merge în stațiuni, ca să ne bucurăm și noi.
24
21. Ce sfaturi le-ați da bătrânilor care nu se pot îngriji singuri acasă?
Pe bătrânii care nu se pot îngriji singuri acasă, care nu au copii, familie care să-i
ajute, i-și sfătui să meargă în căminele de bătrâni, deoarece am văzut la televizor că
sunt bine îngrijiți, au mâncare, sunt bine îngriți, au medic, asistență socială, au
condiții bune ca și acasă numai că nu sunt în gospodăria lor, ar trebui să meragă la
acolo, să nu stea singuri neajutorați, să nu se poată îngriji, decad psihic, ar fi cel mai
bine pentru ei să meargă în cămine. Dacă aceștia stau acasă sistemul sanitar nu le
oferă pre multe posibilități și nu se ocupă prea mult de îngrijirea lor, deoarece nu le
pot trimite acasă un medic acasă sau un asistent social, sistemul nostru din România
nu oferă mai nimic, de aceea este bine ca bătrânii singuri să meargă la cămine.
22. V-ați gândit vreodată să vă reîntoarceți în mediul natal?
M-am gândit, dacă ar fi trăi soțul meu m-aș fi întors în satul natal, părinții nu mai
trăiesc, eu acuma sunt bolnavă, singură nu aș putea, deoarece nu există spital aproape
sau o clinică, nu pot să îți faci tratament sau să mă duc să-mi iau rețetă, din această
cauză nu m-aș putea întoarce în satul natal, însă vara merg stau câteva zile, îngrijesc
casa. Chiar la casa natală nefiind condiții necesare pentru a te îngriji ca sănătate, după
ce tata a decedat mama a rămas singură și s-a îmbolnăvit, vâzând așa sora mea a luato
la ea acasă, a ținuto câțiva ani, după aceea am luato și eu la mine acasă deoarece era
nevoie să o duc la spital, la medici, avea în permaneță nevoie de asistență medicală,
am avut grijă de ea până și-a dat sfârșitul. Mama avea probleme cu inima, își rupsese
un picior, era și vârsta, a decedat la 90 de ani și 4 luni, a avut nevoie de sprijin din
partea noastră, ea s-a demoralizat după ce tata a decedat, nu mai era mama pe care o
aveam noi înainte, a trebui să o ocrotim și să o ținem pe lângă noi.
Ce aș putea să-ți ma spun despre mine...după decesul soțului și al părinților mei,
am trecut cu bine având copii și nepoții alături de mine, de exemplu de sărbătorile
religioase, de Paște facem ouăle împreună, cozonaci, mergem la Înviere deoarece
religia în familia noastră predomină, i-am învățat și pe copii mei să fie cu credință în
Dumnezeu, numai așa reușim să trecem peste toate, la fel și de sărbătorile de Crăciun
luam masa împreună, îl așteptăm pe Moș, pe colindători, suntem o familie unită, deși
sunt singură între ei, mă iubesc foarte mult și suntem foarte uniți unii de alții la
bucurii, dar și al necazuri.
25
Nu regret nimic din ce am făcut până acum, sunt mulțumită ca bunică, ca mamă și
sufletește, cu credință în Dumnezeu, nu voi regreta niciodată ce am trăit până acum și
de acum înainte sper să fiu la fel de puternică ca până acum, să pot merge mai departe
să-mi ajut copii și nepoții prin munca mea.
Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să trec mai departe peste bolile pe care le am și să
trăiesc o viață cât de cât decentă.
23. Care au fost exepriențele care v-au marcat viața?
Cele pozitive sunt nașterea copiilor și nepoțiilor mei, cele mai nefericite din viața
mea au fost decesul soțului și al părinților mei, pe acestea nu le pot uita niciodată cât
voi trăi.
24. V-ați făcut planuri de viitor?
Planuri de viitor am m-aș ruga la Dumnezeu și Măicuța Domnului dacă trăiesc, să
merg la băiatul meu și să mai vizitez odată Grecia , deoarece mi-a plăcut foarte mult, ,
să-mi dea Dumnezeu sănătate să am grijă de nepoți și să îi îndrum, să fie sănătoși și
să-și realizeze și ei visurile pe care le au.
25. Cum v-ați dori să fiți peste câțiva ani?
Mi-aș dori să fiu sănătoasă, măcar cât sunt acuma, mă rog bunului Dumnezeu, să
mă pot îngriji singură în continuare, fără ajutorul copiilor mei.
26. Există ceva ce am omis din poveastea vieții dumneavoastră?
Cred, că nu, în general ți-am povestit despre toate aspectele importante din viața
mea și sper cu ajutorul duhovnicului meu să merg mai departe și să fiu sănătoasă și
împlinită ca și până acum.
27. Credeți că ați oferit o imagine corectă în ceea vă privește?
Eu cred că da, sunt o persoană deschisă, prietenoasă, îmi place să povestesc
despre experianța vieții mele celor mai tineri ca mine, chiar dacă este povestea unei
femeii simple de la țară care a pus familia mai presus de orice. Sunt o fire luptătoare sper
să pot merge mai departe și să-mi ajut copii, nepoții și să pot trece peste problemele de
sănătate pe care le am.
26
28. Care sunt sentimentele dumneavoastră vizavi de interviu și de aspectele pe
care le-am abordat?
Vorbind cu dumneavoastră mi-ați reamintit de bucuria copilăriei, de frumusețea
tinereții mele, de greutățile pe care le-am avut în viața mea și îmi dau seama că sunt un
om împlinit. Aducându-mi aminte de copilăria mea m-au copleșit sentimentele de tristețe,
de melancolie, nostalgie, mi-am adus aminte și de părinții mei și de mediul natal. Apoi
vorbind despre tinerețea mea mi-am adus aminte cum mi-am întâlnit jumătatea, alături de
care mi-am întemeiat o familie și cu care am fost fericită ani de zile, iar acum vorbind și
despre bătrânețea mea, am fost onorată că ai avut încredere în mine că mi-ai luat acest
interviu și îți doresc din suflet să fii sănătoasă, să-ți îndeplinești visele și mult succes în
continuare.
Mulțumesc pentru interviul acordat!
27
CULORI
TEORIA
ROLURILOR
TEORIA
ACTIVITĂȚII
SĂNĂTATE
Bibliografie
Iacob Luminița, Vârsta a treia- cunoaștere și intervenție, Proiectul Tempus, Iași, 2001;
Gârleanu Șoitu Daniela prefață Miftode Vasile, Vârsta a treia, Editura Institutul
European, Iași, 2006,
Lieblich Amia, Tuval Mashiach, Cercetare narativă, Editura Polirom, Iași 2006;
Luca Cătălin. Șoitu Daniela, Medologie de lucru în asistența psihosocială a persoanelor
vârstnice, Alternative Sociale, Iași, 2011;
Mândrilă Carmen Gabriela, Procesul de îmbătrânire din perspectiva asistenței sociale,
Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008;
Șchipou Ursula, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București 1981;
28