7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
1/27
1
BIZANT: IMPERIUL NOII ROMEde Cyril MangoCap. 14 ARTA SI ARHITECTURA
Trebuie mentionat ca arta este portiunea din mostenirea bizantina care ne
atrage imediat. Nu am fi putut afirma acelasi lucru acum o suta de ani, iar
daca o putem face acum este din cauza reorientarii propriului nostru gust
estetic dintre naturalism in directia abstractului partial sau chiar total. Asa cum
scria Robert Byron in 1930, Dintre numeroasele culturi europene ale caror
monumente le consideram minunate, arta reprezentationala bizantina a fost
prima care a descoperit principiile interpretarii, in locul reproducerii, ceea ce in
vremurile noastre sta la baza intregii expresii artistice. Din motive complet
diferite, artefactele bizantine erau la mare pret in Evul Mediu. Eruditul arab al-
Djahiz (sec. IX), in vreme ce remarca faptul ca bizantinii nu au avut nici stiinta,
nici literatura, lauda totusi lucrarile de timplarie, sculptura si textilele acestora.
Anticii greci, concluzioneaza el, erau oameni invatati, in timp ce bizantinii
sint artizani.
Spre deosebire de aprecierea de care se bucura, fapt raspindit in zilele
noastre, totusi nu s-a ajuns la o buna intelegere a artei bizantine din punct de
vedere al evolutiei ei si in legatura cu factorii sociali si istorici. Exista mai
multe motive. In primul rind, arta bizantina, ca literatura bizantina, era
incontestabil foarte conservatoare. Din cauza evolutiei lente, datarea operelor
sale nu e lucru usor, in special daca se ia in considerare ca marea majoritate
a obiectelor si cladirilor nu poarta date. In al doilea rind, arta bizantina era
anonima si impersonala. In arta vestului european, in orice caz incepind cu
Evul Mediu tirziu, personalitatile individuale ne atrag marea parte a atentiei,
astfel ca istoria artei europene nu se preocupa exclusiv de evolutia formelor:
este si povestea persoanelor care au trait vieti cunoscute, care au aduc
inovatii, care si-au exprimat parerile despre arta, care au exercitat o influenta
asupra altor artisti cunoscuti. Acest lucru nu se poate aplica artei bizantine. In
Bizant, artistii erau considerati mestesugari si nu exista nici un interes in a li
se inregistra numele sau personalitatile. Primul si singurul pictor bizantin
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
2/27
2
cunoscut noua ca personalitate individuala este Teofan Grecul, care a activat
in Rusia la sfirsitul sec. XIV si inceputul sec. XV. In ce priveste arhitectii, nici
unul nu este mentionat cu numele dupa Anthemius si Isidore, constructorii St.
Sofia lui Iustinian. Cel de-al treilea obstacol deriva din absenta criticii de arta
bizantine, lipsa unei literaturi care sa fi discutat sau evaluat lucrari de arta in
termeni care sa nu fie pur retorici. Si, in fine, ultima si probabil cea mai
serioasa dificultate rezida in faptul ca arta bizantina s-a pastrat doar in
fragmente. Devastarile la care au fost supuse majoritatea teritoriilor bizantine
de-a lungul secolelor nu doar au maturat o mare parte din creatia artistica
bizantina, ci au si determinat ceea ce sa poate numi modelul de conservare.
Distrugerea monumentelor s-a facut in mod mai sistematic in centrul
Imperiului, in Constantinopole, Asia Mica si Tracia decit la periferie, de
exemplu in Italia, Grecia, Macedonia Iugoslava, parti din Siria si Cipru. Ceea
ce a dus la faptul ca arta bizantina sa fie mai cunoscuta in manifestarile ei
provinciale decit in cele metropolitane. Un alt aspect al distrugerilor a fost ca
monumentele seculare au fost mai grav afectate decit cele religioase din
cauza ca, dupa cucerirea otomana, bisericile au avut sansa de a ramine in
miinile comunitatilor crestine sau citeodata mai erau pastrate si reconvertite in
moschei. Un alt rezultat al procesului de distrugere este importanta relativa a
artelor minore in ce a mai ramas din productia artistica bizantina. Daca
cladirile si decoratiunile murale erau darimate, obiectele mobile de valoare, ca
obiecte din aur, emailuri, sculpturi in fildes si manuscrise iluminate, au migrat
spre Europa occidentala unde au supravietuit in trezoreriile catedralelor si
muzee.
Pe linga aceste dificultati obiective, alte obstacole au fost ridicate de catre
chiar scolasticii care in ultimii o suta de ani au facut atitea pentru a descoperi
si a inregistra disjecta membra ale artei bizantine. S-au facut progrese
importante atit in cercetarile arheologice cit si in studiul artefactelor mobile. In
1886-91 unul din creatorii istoriei artei bizantine, N.P. Kondakov, a publicat in
traducere franceza a sa Histoire de lart byzantine considr principalement
dans les miniatures. Limitarea exprimata in titlul s-a datorat faptului ca la
vremea respectiva se stia foarte putin despre pictura monumentala bizantina.
Lucru care nu mai e valabil azi: serii intregi de fresce si mozaicuri s-au
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
3/27
3
descoperit in Balcani, Rusia, Cappadocia, Pontus, Caucaz si Cipru. Progrese
similare sau chiar mai mari s-au facut in alte domenii. Dar in timp ce
cunostintele noastre s-au imbogatit enorm si continua sa o faca, trebuie sa
recunoastem ca interpretarea datelor adunate nu s-a produs intotdeauna in
directiile corecte. S-a facut prea mult effort ridicindu-se probleme inexistente:
daca, de pilda, originile artei bizantine ar trebui cautate in Est sau in Vest, si
daca in Est, daca impulsurile decisive au venit din Alexandria sau Antiohia
sau Mesopotamia sau de undeva din Asia centrala. Tot felul de scoli au fost
investate si diverse obiecte nedocumentate au fost atribuite fie unei scoli, fie
alteia. S-au postulat o serie de renasteri. Ce nu s -a remarcat suficient este
ca arta bizantina urmeaza indeaproape linia evolutiei literaturii bizantine si,
intr-adevar, a tuturor celorlalte manifestari ale culturii bizantine. In cele ce
urmeaza vom incerca sa o prezenta, pe cit posibil, dintr-o perspectiva istorica.
Cind vorbim de arta bizantina timpurie sau arta crestina timpurie (care
aproape se identifica), trebuie sa tinem minte ca vorbim despre arta Imperiului
Roman Tirziu adaptata la nevoile Bisericii. Se poate ca istoricii sa fi exagerat
opozitia crestinilor timpurii fata de reprezentarea artistica; chiar si asa, nu se
poate afirma ca au avut un program artistic. Invataturile lui Iisus, spre
deosebire de cele ale lui Mani, nu s-au propagat cu ajutorul imaginilor.
Problema unei arte crestine s-a pus pentru prima dat la vremea convertirii lui
Constantin, cind insusi imparatul, rudele lui si membrii clerului superior (care,
dupa cum am vazut, s-au imbogatit peste noapte) au inceput sa ctitoreasca
biserici splendide. Drept arhitectura s-a recurs la o formula descoperita rapid:
cea a bazilicii, o incapere rectangulara cu coloane cu o bema elevata la un
capat. Adaptata de la un tip de cladire larg folosit in lumea romana in scopuri
juridice, comerciale, militare si ceremoniale, bazilica crestina a fost conceputa
pentru a satisface cerintele synaxis-ului: nava spatioasa adapostea
congregatia, in timp ce bema elevata era pentru cler, cu scaunul episcopal in
centru. O masa se folosea pentru sacrificiile euharistice si alta pentru
ofrandele credinciosilor. In timp ce problema arhitecturala a bisericii a fost
rezolvata, nu acelasi lucru se poate spune despre decorarea ei.
Pentru a fi siguri, inca inainte de domnia lui Constantin, crestinii au adoptat
anumite formule picturale ca cele care se gasesc in decorarea catacombelor
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
4/27
4
timpurii, pe sarcofage si in Capela de la Dura Europos de pe Eufrat.
Executate in stilul actual al picturii si sculpturii romane, acestea erau mici
vignete redind cu cea mai mare economie un numar de episoade cheie din
Vechiul si Noul Testament curprinzind tematica mintuirii si a vietii de apoi.
Aceste vignete, adesea criptice in semnificatie, nu erau, totusi, potrivite pentru
decorarea spatiilor murale imense din noile edificii din perioada
constantiniana. In prima instanta, nu s-a gasit o solutie multumitoare.
Compozitiile prescurtate ale artei catacombelor s-au pastrat si imbogatit cu
motive elaborate care le inramau; in rest, au fost introduse subiecte neutre
din repertoriul laic, cum ar fi scene de vinatoare si pescuit sau pur si simplu
mase intregi de canelure vegetale. Asta s-a gasit in cele citeva monumente
care au supravietuit din decoratia de mijloc de sec. IV, de exemplu in
mausoleul S. Costanza din Roma si in cel, posibil al lui Constans I, la
Centcelles linga Tarragona. Se pare ca abia inspre sfirsitul secolului o
abordare mai rationala in ce priveste decorarea bisericilor s-a gasit in
folosirea ciclurilor biblice, serii de ilustratii mai mult sau mai putin elaborate
care au fost justificate ca oferind instruire celor fara carte. Trecerea la o arta
crestina narativa este documentata intr-o scrisoare a Sf. Nilus din c. 400 AD,
dar cel mai vechi document care s-a pastrat si care incorporeaza noua
abordare este S. Maria Maggiore din Roma (c. 445 AD).
Acest fapt deschide subiectul iconografiei crestine care va juca un rol atit de
important in istoria artei bizantine. Deja in sec. III si IV exista un anumit grad
de consistenta in reprezentarea scenelor biblice and asta in monumente
dispersate in spatiu: Caderea in pacat, Sacrificiul lui Isaac, Traversarea Marii
Rosii sint redate la Dura Europos intr-o forma similara cu cea a catacombelor
romane. In cazul imaginilor Vechiului Testament s-ar putea ca iconografia lor
sa fi derivat din surse iudaice, posibil din manuscrise biblice ilustrate. Situatia
e diferita in cazul Noului Testament care si-a conturat forma canonica abia
inspre 200 AD. Reprezentari ale minunilor christice se gasesc deja in sec. III,
desi in forma schematica, dar o forma mai elaborata a iconografiei Noului
Testament pare a fi fost creata doar in sec. IV si V. Cele mai vechi exemple
ale unui ciclu larg al Noului Testament intr-un context monumental se afla in
Biserica S. Apollinaire Nuovo din Ravenna (c. 500 AD); cele mai vechi
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
5/27
5
manuscrise ilustrate ale Evangheliilor dateaza din sec. VI: codexul
Rossanensis, fragmentul Sinop (aflat la Paris) si codexul Syriac Rabula (aflat
la Florenta). Ce e important pentru istoria subsecventa a artei bizantine este
ca cicluri complete ale ilustratiilor Vechiului Testament, cit si ale Noului
Testament, oricare ar fi data si originea lor precise, s-au stabilit in forma
autoritara in jurul anului 500 AD cel mai tirziu. Exista dovezi care arata ca
ciclurile hagiografice au fost elaborate intre sec. IV si VI pentru decorarea
peretilor mormintelor sfintilor martiri. Tot acest corp de material pictural, din
care putin a mai supravietuit pina in zilele noastre, trebuie sa fi jucat in Evul
Mediu un rol similar literaturii patristice cu referire la teologii si preotii de mai
tirziu. A asigurat un standard de referinta si un set de clisee.
Realizarile artistice ale sec. IV si V se bazeaza pe crearea unei arte care era
crestina in continut si scop. Aceasta perioada mai coincide si cu o tendinta
stillistica independenta de crestinism si care poate fi ce mai bine descrisa ca o
provincializare a artei greco-romane. Antecedente ale acestei dezvoltari pot fi
gasite in sec. I si II AD, de exemplu in sculptura funerara Palmyrene si in
picturile pagine si sculpturile de la Dura-Europos. Predominanta ornamentului,
pierderea tot mai pronuntata a tri-dimensionalitatii, frontalitatea figurilor
umane, ignorarea proportiilor acestea sint caracteristici remarcate in special
in multe din operele provinciale din perioada imperiala tirzie. Mentinerea
standardelor clasice depindea de existenta unui patronaj educat si a unei
traditii de mestesug de nivel inalt: ambele erau zguduite de razboaiele civile si
de criza economica din sec. III. Legislatia secolului IV demonstreaza numarul
scazut de arhitecti si mesteri iscusiti a caror recrutare trebuia incurajata prin
burse de stat si prin acordarea de diverse scutiri. Astfel de masuri, chiar si in
cele mai bune conditii, necesita o perioada de timp inainte de a da rezultate,
ori programul ambitios de constructii a lui Constantin si a urmasilor lui cerea
furnizarea imediata de mesteri de diverse pregatiri si in numar mare.
Rezultatul a fost ca s-a construit repede si prost, iar decorarea spatiilor arata
foarte clar provincialismul si incompetenta creatorilor. Porfirii Tetrarhi din
Venetia, despre care acum se stie ca au fost adusi de la Constantinopol, sint
un bun exemplu pentru ceea ce era considerat potrivit in portretistica
imperiala a perioadei constantiniene.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
6/27
6
In paralel cu declinul mestesugului traditional s-a produs o cerere din ce in ce
mai mare pentru ostentatie, pompa si stralucire. Aici curtea imperiala a dat
tonul: decorul teatral, marmura si mozaic, draperii purpurii, ritual solemn de
audiente, intrari si iesiri, luxul extravagant al vestmintelor. Exista si o arta a
propagandei imperiale cu propria iconografie: imparatul intotdeauna
triumfator, mai mare decit marimea naturala, incremenit intr-o poza imobila,
primind tribut, impartind onoruri, calcind in picioare dusmanii, prezidind jocuri
publice. Ce era potrivit pentru imparatul lumesc era in egala masura potrivit
pentru Iisus, astfel incit arta Bisericii nu a ezitat in a imprumuta de la arta
existenta a curtii. Bunu Pastor in mausoleul din Galla Placidia din Ravenna nu
mai e investmintat in pastor: El poarta o tunica purpurie cu dungi aurii. In
Biserica S. Pudenziana din Roma (c. 400 AD) Iisus, intr-un costum splendid, e
intronat intr-o exedra semicirculara in aclamatiile apostolilor. Altundeva El
calca in picioare vipera si baziliscul asa cum imparatul calca pe dusmani sau
primeste de la discipolii si sfintii Sai coroane de aur. Se remarca in arta o
utilizare din ce in ce mai mare a stralucirii pina cind fundalul compozitiilor
devine o masa solida de aur, ca in mozaicul cupolei rotundei de la
Thessalonica, datind probabil de la jumatatea sec. V.
Daca arta sec. IV si V poate fi vazuta ca o degradare a stilului clasic, acest
standard nu se mai potriveste in caracterizarea artei din epoca iustiniana. La
o data nu departe de 500 AD, s-a produs o schimbare estetica. Nu sintem
inca in masura sa explicam cum sau de ce s-a produs, insa exista indicii ca
noul stil a fost introdus in mod deliberat si in cele mai inalte cercuri sociale.
Dezvoltarea sculpturii ornamentale si a capitelului, in special, ne ofera o buna
ilustrare a acestui fenomen. La vremea respectiva, carierele de marmura de
la Proconnesus de la Marea Marmara faceau afaceri prospere de export si
obiecte gata facute, cum ar fi capiteluri, dale de parapet, amvoane etc erau
trimise peste tot in Imperiu, inclusiv in Occident. Aceste piese erau
considerate ca lucruri de inalta calitate si cu siguranta erau considerate drept
ultima tendinta pe multe tarimuri indepartate. Pina in sec. V, atelierele de stat
din Proconnesus au aderat la tipurile traditionale de capiteluri, si anume
Corintian (sau compozit) si Ionic. Indiferent cit de non-clasice au devenit
frunzele de acant sau volutele, formele de baza s-au pastrat. Dar incepind cu
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
7/27
7
anul 500 AD apare o noua forma, capitelul postament, decorat cu un model
general, citeodata taiat adinc pe dedesupt si semanind cu o dantela pe un
fond inchis la culoare. Acum apare un lexic nou al ornamentului si cel mai
potrivit loc pentru a-l studia este recent descoperita Biserica St. Polyeuctus
din Istanbul (c. 524-7). E o biserica foarte mare (cam 50 m2) si probabil cu
cupola, dar suprastructura a disparut in intregime raminind doar fundatia si un
mare numar de elemente cioplite in marmura proconnesiana. Aceasta are o
varietate uluitoare de ornamente: pauni cu cozi rasfirate, palmieri stilizati,
frunze de palmier de tip sassasian, increngaturi de vita (vine scroll??),
impletituri, vase cu forme vegetale ciudate iesind din ele. Efectul total trebuie
sa fi fost de o opulenta coplesitoare si probabil nu in intregime armonios; in
orice caz, reprezenta o ruptura constienta de traditia clasica. Exista doua
lucruri importante de stiut in legatura cu St Polyeuctus: a fost comandata de
Printesa Anicia Juliana, una dintre cele mai aristocrate si posibil cele mai
bogate femei din Constantinopol la vremea respectiva; si a fost construita cu
mai putin de o decada inainte de St. Sofia.
Arhitectii si decoratorii Sf. Sofia (532-7) nu aveau cum sa nu cunoasca St.
Polyeuctus, dar se pare ca au ales o abordare mai retinuta. Nu e necesar sa
discutam despre puternica catedrala iustiniana; s-a descris si discutat
indeajuns. Mai mult, cladirea ne-a parvenit aproape intacta. Vizitatorii trebuie
doar sa tina minte ca domul original a fost mai jos cu aproximativ 6 metri decit
cel actual astfel incit curbura tavanului sa formeze o bolta mai continua si sa
produca un efect mai provocator; si ca iluminatul interior era mai puternic
decit cel actual deoarece se pare ca au existat ferestre imense pe peretii
laterali (tympana) ai navei. De asemenea, mai trebuie sa observe vasta
intindere de mozaic aurit (din care s-au pastrat doar fragmente) si
splendoarea mobilierului imbracat in foite de argint ecranul din jurul altarului
(chancel screen???), ciboriul de pe masa altarului, scaunele curbate
rezervate clerului din absida, amvonul monumental in mijlocul navei. Daca
privim carcasa goala azi, nu putem decit sa constatam ca si St. Sofia este,
fundamental, tot o cladire non-clasica. Slaba sugerare a formei bazilicale este
principala concesie facuta traditiei, dar imaginile din interior se contureaza in
mod bizar; coloanele sint de dimensiuni si proportii diferite; ordinul superior a
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
8/27
8
fost conceput in asa fel incit sa nu se alinieze cu cel inferior; capitelurile sint
de tip postament dantelat; si decoratiunile mozaicale originale erau intregime
non-figurative si imitau efectul de matase lucitoare animate cu modele
abstracte. Cei din sec. XVIII nu gresit intru totul cind au descris St. Sofia ca
gotica. (???)
Mai exista si alte indicii de ruptura voluntara cu trecutul in perioada iustiniana.
In vreme ce bazilica inca ramine cel mai raspindit tip de biserica in provincii,
cladiri de prestigiu tind spre cupola din ce in ce mai impresionante, cum ar fi
S. Vitale din Ravenna (c. 530-45) si St. Sergius si St. Bacchus din
Constantinopole (c. 531-36). Pavimentul mozaicat, de rigueur in bisericile
bizantine timpurii, au fost inlocuite la St. Sofia de placi mari de marmura; nuva reveni in secolele ce urmeaza. Antablamentul orizontal a aparut pentru
ultima dat in St. Sergius si St. Bacchus. Cit despre pictura monumentala, e
dificil sa discernem o tendinta clara in astfel de lucrari daca ele inca exista.
Probabil ca cea mai aproximarea cea mai apropiata de arta capitelului este
oferita de mozaicul absidial din Schimbarea la Fata de pe Muntele Sinai care
dateaza din primii ani ai domniei lui Iustinian. Cu fundalul de aur solid si
figurile angulare suspendate in spatiu, se produce un efect de abstractie
hipnotica.
Se poate spune, deci, ca un stil bizantin distinctiv a lua nastere pe la inceputul
sec. VI, fara a inlocui in intregime, totusi, ramasitele traditiei clasice. Daca
mozaicul de pe Muntele Sinai, cu a sa eliminare completa a peisajului, este
progresiv, cele de la S. Vitale, Ravenna, sint conservatoare: pentru ca, in al
doilea caz, compozitiile din presbiteriu inca incearca a se apropia de
naturalism. Figurile sint solide si au o scenografie reala cu cer, stinci siarbori. Chiar si portretele cele mai formale ale lui Iustinian si Teodorei vor sa
sugereze o actiune care are loc intr-un spatiu tridimensional. Poate ca nu ne
dam seama de la inceput ca Iustinian si anturajul sau sint reprezentati in
miscare, si nu pe loc, dar nu se poate sa nu observam ca procesiunea are loc
in interior, sub un tavan casetat. Convietuirea vechiului cu noul, a
naturalismului (chiar daca e redat stingaci) cu abstractul este produsul unei
societati care ea insasi a dovedit contraste similare. Istoricul Procopius, care
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
9/27
9
era imbibat cu idealurile Antichitatii, si Ioan din Amida, a carui conceptie era in
esenta medievala, au trait in aceeasi lume.
Fuziunea dintre cele doua contraste nu pare sa se fi produs in cel un secol si
jumatate care separa moartea lui Iustinian de aparitia iconoclasmului, deci
trebuie accentuat faptul ca aceasta lunga perioada este putin cunoscuta in
manifestarile sale artistice. Unii scolastici sint de parere ca epoca respectiva a
fost marcata de o importanta crescinda a icoanelor, sprijindu-se pe dovada
oferita de texte. Este tentant, asadar, sa plasam in sec. VI si VII numarul
redus de icoane encaustice pastrate, mai ales splendidele specimene de pe
Muntele Sinai, care par sa exprime aceeasi intensitate de sentiment religios
pe care o gasim in povestile contemporane despre miracolele infaptuite deicoane. Din nefericire, aceaste picturi remarcabile nu sint datate si este greu
de crezut ca unele dintre ele sint din perioada iustiniana. Nu exista motiv de
indoiala, insa, in ce priveste plasarea in sec. VII a unui exemplu de stil iconic
des citat, mozaicul reprezentindu-l pe Sf. Demetrius flancat de donatori in
biserica omonima de la Thessalonica. Patronul ceresc care a aparat orasul
impotriva atacurilor barbare apare aici in toate maiestatea sa incorporala si
imobila, accentuata de geometria rigida a vestmintelor ceremoniale
luminoase. Totusi, erau bizantinii sensibili la distinctia pe care o facem noi
intre maniera naturalista si cea iconica? O lectura a textelor relevante
sugereaza ca nu erau. In ochii lor o icoana era un portret adevarat care reda
aspectul fizic al personajului reprezentat. In aceasta privinta trebuie citat
Canonul 82 al Conciliului Quinisext (692). Cenzurind vechea cutuma de
reprezentare a lui Iisus sub forma unui miel si recomandind ca El sa fie
infatisat in forma umana, simbolul (typos) se opune imaginii. Simbolul, spune
Canonul, se potrivea Vechii Dezlegari/Religii (Old Dispensation) cind Adevarul
se putea arata doar prin semne si umbre estompate, in timp ce Noua
Dezlegare/Religie nu are nevoie de simbol: Adevarul si Gratia sint acolo
pentru ca toti sa le vada in forma umana a lui Iisus. Aceeasi idee a fost
ulterior reluata si elaborata in Sinodiconul Ortodoxiei din 843. A privi, insa,
arta religioasa bizantina ca simbolica revela o neintelegere grava: din contra,
ea cauta sa fie explicita, literala, chiar realistica.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
10/27
10
Supravietuirea simultana a traditiei elenistice a naturalismului este
documentata de un numar de exemple din sfera laica. Aici ar trebui mentionat
in primul rind mozaicul pavimental al palatului imperial din Constantinopol
care, daca e sa ne dam crezare probele arheologice, dateaza de dupa
perioada iustiana. Pavimentul borda o vasta curte cu coloane si cuprindea o
varietate de vignete dispuse pe un fundal alb. Subiectele erau scene din viata
rurala: vinatoare, tarani arind ogorul, jocuri de copii, mama alaptind, pescari,
urs ucigind un miel, maimuta catarindu-se intr-un copac, etc. Figurile umane,
animalele si a arborii sint redati intr-o maniera atit de vivace, efectele
coloristice sint asa de diverse si subtile, ceea ce a determinat pe multi
cercetatori sa atribuie mozaicul unei epoci mult mai timpurii. Pavimentul
palatului nu este, insa, un exemplu izolat de supravietuire a clasicismului: un
altul este numarul considerabil de obiecte din argint care au continuat sa se
produca pina aproximativ la jumatatea sec. VII si care pot fi datate precis
deoarece sint marcate. Aceste obiecte nu sint doar antice ca stil: multe sint
decorate cu subiecte mitologice pagine, cum ar fi Meleager si Atlanta, Silenus
si maenads.
Imperiul Bizantin Timpuriu a lasat o mostenire complexa si neasimilata,
constituita, pe de o parte, dintr-un clasicism oarecum degradat, si pe de alta,
dintr-un stil mai abstract si decorativ. Este important de inteles ca nu
corespundeau nici sferelor laice, nici celor religioase. Din contra, un dram de
clasicism a fost in permanenta intiparit in corpus-ul de ilustratii biblice si
hagiografice care a atins o forma canonica la inceputul sec. VI. Asta explica
faptul ca in perioada bizantina ce a urmat cel mai inalt grad de clasicism e
asociat cu subiectele religioase traditionale.
Istoria artei bizantine intre 650 si 850 reprezinta o pagina destul de goala.
Putem deduce cum arata arta in Constantinopolului inceputului de sec. VIII
din informatiile oferite de mozaicurile si frescele, pastrate doar in fragmente,
comandate la Roma de catre Papa Ioan al VII-lea (705-07). Standardul artistic
al monezilor din aur imperiale era imbunatatit, imitind direct tipurile care
existau in sec. V si VI, sub Constantin al IV-lea, mai ales in ultimii ani ai
acestuia (681-5) si s-a mentinut la un nivel bun sub Iustinian al II-lea, primul
imparat care a plasta imaginea lui Iisus pe monezile sale. Aceste manifestari
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
11/27
11
nu trebuie sa ne surprinda deoarece corespund scurtei perioade de euforie si
consolidaare care a urmat esecului atacului arab asupra Constantinopolului.
Impactul iconoslamului asupra artei trebuie sa fie cintarit mai degraba pe baza
marturiilor scrise decit pe monumentele ramase in picioare. Cu siguranta
lucrari timpurii cu reprezentari religioase au fost mult distruse: icoane mobile
arse, picturi murale si mozaicuri indepartate sau varuite, vase liturgice topite,
manuscrise iluminate mutilate. Desigur ca nu trebuie sa ne imaginam ca
distrugerea s-a produs cu cruzimea sistematica a unui stat politienesc
modern. De exemplu, nu este surprinzator sa aflam ca anumite mozaicuri si
picturi din palatul patriarhal din Constantinopol, centrul iconoclasmului, au fost
inlaturate tirziu, in 768, la 40 de ani de la promulgarea interzicerii. LaThessalonic, mozaicurile Sf. Demetrius nu par a fi fost deranjate, in timp ce
cele din absida de la Mone Latomou (Hosios David) din acelasi oras au fost
ascunse sub un strat protector. In general, se pare ca distrugerile au fost mai
grave in Constantinopol si in Asia Mica, cu alte cuvinte in zone care erau sub
controlul efectiv al guvernarii, si mai putin in provinciile alaturate. Iconoclastii
nu au reusit sa stearga toate urmele artei religioase crestina timpurie in
Rasarit, insa i-am micsorat volumul, cu siguranta.
Pentru gasirea unei formule de inlocuire a decoratiunilor din interiorul
bisericilor, iconoclastii s-au bazat pe motive nautre. In vestita Biserica de la
Blachernae din Constantinopol s-au folosit imagini cu arbori si diverse
animale, inclusiv cocori, ciori si pauni inconjurati de increngaturi de iedera;
astfel au fost acuzati ca au transformat casa Domnului intr-un aprozar sau o
bacanie. In mod constient sau inconstient, s-a produs intoarcerea la un gen
de decoratie care se folosea in bisericile din sec. IV. Iconoclastii au accentuatimportanta simbolului crucii. In Biserica St. Irene din Constantinopol,
reconstruita dupa cutremurul din 740, a cruce simpla pe un suport cu trepte
ocupa semidomul absidei; este acelasi mecanism pe care imparatii iconoclasti
l-au folosit in mod consistent pe monezi. Cruci asemanatoare au mai existat in
absidele de la St. Sofia de la Thessalonic si Biserica Adormirii de la Nicaea
(distrusa in 1922); in ambele cazuri crucea a fost ulterior inlocuita de figura
Fecioarei cu Pruncul. Un numar de capele rustice din Cappadocia si din alte
locuri au beneficiat de decoratii non-figurale constind din cruci si o varietate
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
12/27
12
de motive ornamentale inclusiv animale si plante. Acestea au fost adesea
atribuite perioadei iconoclaste, deci in majoritatea cazurilor datarea lor este
destul de nesigura.
Desi se opuneau folosirii figurii umane in arta religioasa, iconoclastii sint
recunoscuti pentru a fi tolerat si chiar incurajat reprezentarile laice cum ar fi
scene de vinatoare si de hipodrom. Un exemplu in aceasta privinta este oferit
de un monument numit Milion, un arc monumental in Constantinopol care
marca punctul de inceput al mareului drum care strabatea peninsula
balcanica. Acest monument a fost initial decorat cu imagini ale celor sase
concilii ecumenice inlaturate de Constantin V si inlocuite cu reprezentari ale
vizitiului sau preferat. Subiecte laice se mai aflau in splendidele cladiri ridicatein palat de catre Imparatul Teofil: imagini cu scuturi si alte arme, animale,
arbori si barbati culegind fructe sint mentionate in special. O distinctie similara
intre arta seculara si cea laica a fost mentinuta si de califii Umayyad din
Damasc: in timp ce orice reprezentare a vreunei fiinte, chiar si a animalelor,
era exclusa din moschee, palatele princiare erau decorate din plin cu picturi,
mozaicuri si sculpturi cu efigii ale conducatoriilor si curtenilor, imagini cu
vinatoare si banchete, muzicieni si chiar femei goale. Atita timp cit califatul a
ramas in Siria, arta curtii arabe si cea a imparatilor iconoclasti pare sa fi mers
pe cai paralele.
Cea mai semnificativa contributie a perioadei iconoclaste la dezvoltarea artei
bizantine sta, totusi, in formularea unei teorii exacte si o justificare a picturii
religioase. Timp de un secol intre cele mai luminate minti ale Bizantului s-au
aplecat asupra acestei chestiuni; si in timp ce scrierile teoreticienilor
iconoclasti au fost distruse, cele ale oponentilor ortodoxi ale patriarhilorGermanus si Nicephorus, Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Teodor Invatatul
umplu volume intregi. Dezbaterea a fost condusa pe plan teologic si filozofic
si avind in centru chestiuni ca autoritatea scripturala si patristica, relatia dintre
imagine si arhetip (persoana reprezentata pe el) si, in special, posibilitatea
reprezentarii lui Iisus care era si Dumnezeu si om. Concluzia finala a fost ca
se puteau portretiza personaje sfinte care au aparut pe pamint in forma
vizibila: Iisus, fiind un om complet, sfintii si chiar ingerii din moment ce s-au
arata in forma umana in diverse ocazii; dar nu Dumnezeu Tatal sau Sfinta
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
13/27
13
Treime. Se mai afirma ca imaginea era diferita de arhetipul ei din punct de
vedere al esentei sau substantei (ousia), dar era identica din punct de
vedere al persoanei (hypostasis). Era ca urma imprimata de un inel de sigiliu
sau reflexia unei oglinzi. In alte cuvinte, icoana era considerata ca fiind un
portret real si exact.
O consecinta inevitabila a acestei definitii a fost imuabilitatea tipurilor
iconografice: artistul nu avea libertatea de a schimba caracteristicile sfintului
cutare sau cutare. Definitia mai avea si alte implicatii, si anume validitatea
tipurilor iconografice. In intreaga literatura a perioadei iconoclaste nimeni,
daca nu gresesc, nu s-a gindit sa ridice urmatoare intrebarea practica: Cum
stim ca icoana reprezinta asemanarea? Ce evidente avem, de pilda, ca Sf.Petru avea un nas coroiat si par cret si carunt? Chiar si daca avea, este
suficient sa portretizam un barbat cu nas coroiat si par cret si carunt pentru a
obtine asemenarea exacta cu Sf. Petru? Inabilitatea bizantinilor de a pune
astfel de intrebari si de a vedea problematica icoanei in alti termeni decit cei
teologi dezvaluie un adevar general valabil despre intuitia lor artistica. Arta lor
nu era o arta preocupata de invidual si particular. Niste diferentieri majore, ca
culoarea parului, lungimea si forma barbii, detalii ale vestmintelor si
inscriptionarile autentificative erau considerate suficiente pentru stabilirea
identitatii. Nu e de mirare, atunci, ca arta bizantina nu a produs niciodata
portretistica adevarata.
Restaurarea venerarii icoanelor intre 780 si 814 a fost prea tranzitorie pentru
a avea rezultate durabile. Doar dupa lichidarea finala a iconoclasmului in 843
s-a facut un effort important pentru a recrea arta religioasa. Sarcina nu a fost
usoara din moment ce traditia picturii sacre fusese intrerupta. Regimul relativtolerant a lui Mihai al II-lea si Teofil nu a putut impiedica o mina de oameni
hotariti de la a picta icoane si a ilustra manuscrise pe ascuns, dar chiar si asa,
cind pictorul Lazar (unul dintre cei putini carora le stim numele) a fost
descoperit desfasurind astfel de activitati, a fost torturat si aruncat in
inchisoare. A existat, insa, o prapastie mare intre astfel de lucrari de talie mica
care puteau fi executate in secret si formarea atelierelor obisnuite capabile sa
redecoreze masivele biserici ale Constantinopolului. Sarcina a fost asa de
mare incit indeplinirea ei s-a intins pe mai bine de un secol si jumatate: in Sf.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
14/27
14
Sofia primul mozaic figural, acela al Fecioarei cu Pruncul din absida care se
poate vedea si astazi, a fost facut in 867; Biserica Sf. Sergiussi si a Sf.
Bacchus a fost redecorata intre 867 si 877, aceea a Sfintilor Apostoli intre 867
si 886, cea a Sfintei Fecioare a Izvorului (of the Source??) (de dincolo de
zidurile Constantinopolului) cu ceva vreme inainte de 879. Pe linga astea, s-
au construit biserici noi care aveau nevoie de decorare. A doua jumatate a
sec. IX trebuie sa fi fost o perioada de activitate intensa pentru artistii
bizantini.
Multe dintre formulele adoptate dupa 843 au ramas in uz in urmatorii trei sute
de ani, daca nu si mai mult. In arhitectura ecleziasta, cladirea cu cupola era
de acum ferm stabilita. In comparatie cu bisericile din vremea lui Iustinian,cele din sec. IX si de mai tirziu erau mult mai mici. De fapt, arhitectii bizantini
nu au mai construit la scara asa mare de acum inainte fapt asupra caruia
merita sa se reflecteze. Planul double-shell , ca cel al Sf. Sofia, a fost
abandonat in favoarea unui interior mai unitar. Constantinopolul prefera planul
crucii in patrat, unde cupola centrala se sprijina pe patru coloane
independente, forma pe care o gasim pentru prima data in manastirile de la
sfirsitul sec. VIII. A existat o tendinta de multiplicare a cupolelor, ca in Nea
Ekklesia (Noua Biserica) dedicata de Vasile I in 880, care avea cinci cupole,
aparent una centrala si cite una in fiecare cele patru colturi ale patratului.
Exteriorul a ramas in prima instanta destul de rigid, ca in perioada Bizantului
Timpuriu, dar incet a devenit mai vie cu pilastri si arcade care produceau un
efect mai plastic. De asemenea s-a dezvoltat o preferinta pentru siluetele mai
inalte, mai putin turtite. Incepind cu sec. XI a inceput sa se foloseasca
caramida pentru formarea de modele ornamentale la exterior, dar asta s-a
intimplat mai mult in provincie decit la Constantinopol.
Tratamentul aplicat interiorului raminea, in principiu, cel din perioada
Bizantului timpuriu. Suprafetele verticale ale peretilor erau acoperite cu placi
de marmura de diferite culori pina unde incepeau arcele si boltile, marcat
printr-o cornisa care iesea in afara; spatiul deasupra cornisei era decorat cu
mozaic. In bisericile mai modeste acelasi efect se obtinea prin pictura.
Ornamente obtinute prin tehnica cioplirii de suprafata, de obicei vopsite si
poleite pentru intensificare, erau aplicate corniselor, placilor de parapet,
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
15/27
15
ramelor usilor si ferestrelor, si in special templon-ului, paravanul de marmura
care separa presbiteriul de nava. In zilele noastre e dificil sa reconstituim
extraordinara, destul de excesiva insa, bogatie a astfel de interioare, pentru
ca toate bisericile bizantine din aceasta epoca care au supravietuit au fost
mutilate: Hosios Loukas din Grecia si San Marco din Venetia redau probabil
cel mai veridic efectul total a imaginii initiale.
Artistii bizantini au obtinut cel mai mare succes cu decorarea mozaicala.
Putem crede ca formula pentru astfel de decorare adaptata la nevoile
arhitecturii contemporane s-a dezvoltat in sec. IX, dar nu s-a pastrat nici un
specimen complet de dinainte de sec. XI. In Sf. Sofia din Constantinopol
mozaicurile figurative executate incepind cu anul 867 pot fi descrise doar cainsertii, splendide in sine, insa in dezacord cu imensitatea decorului
arhitectural. In Sf. Sofia de la Thessalonic, mozaicurile de sec. IX probabil se
limiteaza la Inaltarea la cer din cupola. Pentru a gasi o decorare cu mozaic pe
intreg interiorul unei biserici trebuie sa ne intoarcem la Hosios Loukas
(inceputul sec. VII), la Nea Mone pe Chios (1042-56) si Daphni linga Eleusis
(c. 1100). Exemple mai vechi nu ne sint cunoscute decit din texte.
In ciuda diferentelor dintre ele, aceste decorari au mai multe caracteristicicomune. Cea mai importanta este faptul ca subiectele sint aranjate in mod
ierarhic. O dispunere obisnuita in perioada Bizantina medie (si nu ne referim
aici la nici un monument anume) se desfasoara mai mult sau mai putin dupa
cum urmeaza. Partea cea mai inalta a bisericii, centrul cupolei, este rezervata
Divinitatii, de obicei in forma Iisus Pantocrator (conducatorul universului): un
bust al lui Iisus intr-un medalion circular. Iisus este citeodata inconjurat de un
grup pazitor de arhangheli, serafimi si heruvimi. Al doilea loc de onoare semicupola absidei este rezervata Maicii Domnului care este de obicei
flancata de arhanghelii Mihai si Gavril. Sub Iisus si suita Sa vin apostolii si
profetii; sub Maica Domnului se alfa Impartasanie Apostolilor si figuri de sfinti
clerici, de ex. Episcopi (Sf. Ioan Chrystostom, Sf. Vasile, Sf. Atanasiu, cei doi
Sf. Grigore, etc.) si diaconii (Sf. Stefan, Sf. Laurentiu, etc.) care participa
astfel la liturghia din prezbiteriu. Cele patru pandantive pe care se sprijina
cupola erau in mod traditional ocupate de cei patru Evanghelisti. Zona boltilor
in leagan de deasupra cornisei adapostea cicluri cu scene din Noul
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
16/27
16
Testament. Suprafetele din nava ramase libere erau folosite pentru
reprezentarea figurilor sfintilor seculari, adesea grupati pe categorii, cum ar
fi sfintii razboinici (Gheorghe, Dumitru, cei doi Teodor, etc.), vraci (Cozma,
Damian, Pantelimon), calugari (Anton, Arsenie, Euthymius) sau martiri.
Principiul general al acestei dispuneri a ramas valabil pina la sfirsitul
Imperiului Bizantin; intr-adevar, s-a mentinut in Biserica Ortodoxa pina azi.
A spune ca o schema decorativa ca cea descrisa formeaza un civitas Deiar fi
un truism, din moment ce fiecare biserica crestina incearca, intr-un fel sau
altul, a reprezenta Imparatia Cereasca. Ce distinge sistemul bizantin de, sa
zicem, cel Romanic sau Gotic este ca civitas Dei a fost redus la o singura
idee principala: Noua Dezlegare (New Dispensation). Nu este o speculummundi: in decorarea bisericilor bizantine nu gasim alegorii ale virtutilor si
viciilor, semne zodiacale, munci ale lunilor, arte liberale, vignete reprezentind
comert sau mestesuguri. Chiar si Vechiul Testament a fost exclus, cu
exceptia figurilor profetiilor a caror misiune a fost anuntarea Intruparii. Din nou
sintem trimisi la Conciliul Quinisext si la Sinodiconul Ortodoxiei: umbrele si
simbolurile vechii ordini nu mai sint necesare din cauza unei realitati supreme,
venirea lui Dumnezeu printre oameni prin intermediul Fecioarei Maria. Noul
Testament si corul sfintilor crestini formeaza Civitas Deibizantin.
O alta caracteristica a decorarii bisericilor bizantine din sec. IX-XII este
restrictia elementului narativ. In locul lungilor cicluri ale artei crestine timpurii,
povestea Noului Testament a fost condensata la un numar limitat de episoade
cheie, un fel de calendar liturgic compus din evenimente majore, incepind cu
Buna Vestire (de obicei pe pilonii care flancheaza prezbiteriul) si incheindu-se
cu Adormirea Maicii Domnului (pe peretele vestic al navei). Astfel de selectieera in consonanta cu forma arhitecturala a bisericilor din Bizantul Mediu. Atita
timp cit suprafetele murale verticale erau acoperite cu marmura, nu prea mai
exista loc in nava de mai mult de o duzina de compozitii figurative, cu conditia
ca ele sa fie de o marime considerabila.
Daca e sa privim decorarea bisericilor din Bizantul Mediu dintr-o perspectiva
formala, constatam in prima instanta eliminarea spatiului imaginii. Elemente
de peisaj si arhitectura au inlaturate pe cit posibil si inlocuite cu un fond aurituniform. In unele compozitii, cum ar fi Nasterea, Botezul sau Intrarea in
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
17/27
17
Ierusalim, decorul nu a putut fi eliminat in intregime si a fost construit dintr-un
fel de recuzita de scena moderna. O cruce era indeajuns pentru
reprezentarea scenei Crucificarii. In Mintuirea pacatosilor iadul putea fi
reprezentat printr-un abis intunecat plin de articole de fierarie (lacatele si
bolturile iadului) si doua sarcofage din care ieseau cei alesi. In Buna Vestire,
casa Fercioarei putea fi omisa si erau reprezentati doar cei doua protagonisti.
In Spalarea Picioarelor (ca la Hosios Loukas) doua taburete si un lighean
erau indeajuns.
Absenta perspectivei naturale, care e o alta caracteristica a artei bizantine, se
poate trasa in mod direct inapoi la perioada crestina timpurie. Dimensiunea
figurilor intr-o compozitie este data mai mult de importanta ierarhica decit depozitia in spatiu. Sa luam, de exemplu, frumoasa Nasterea Domnului de la
Daphni: Fecioara Maria si Iosif sint pe acelasi plan, insa Fecioara este vadit
mai mare decit sotul sau. Ingerii sint cam de aceeasi marime ca Iosif , desi se
afla la o distanta considerabila, in spatele unui munte; doi dintre ei chiar
reusesc sa intinda bratele peste muntele care pare, in consecinta, ca un
obiect din papier-mache de aproape un metru inaltime. Perspectiva inversata
sau inconsistenta se aplica in mod obisnuit pieselor de mobilier cum ar fi
tronurile care apar mai inguste in fata decit in spate si al caror sezut de obicei
e inclinat in fata pe un plan inclinat, un fenomen deja observabil in mozaicurile
de sec. V de la S. Maria Maggiore. Distanta nu mai e indicata de gradatii de
culoare, si nici nu mai exista o sursa uniforma de lumina. Figurile nu
proiecteaza umbre. In ciuda acestor mecanisme anti-iluzionistice, figurile
umane individuale ramin citeodata surprinzator de antice. O posibila explicatie
ar consta in extraordinara tenacitate a traditiei iconografice a ilustratiilor
biblice. Pregatirea artistului bizantin implica reproducerea intocmai a
formulelor care, asa cum am vazut, datau din perioada Imperiului Roman
Tirziu. Din acelasi motiv toate figurile biblice au pastrat vestmintele antice
formate din tunica si hlamida: costumatia bizantina contemporana nu era
folosita. Aici ne lovim de o problema mai larga care a facut subiectul unei
discutii indelungate, si anume relatia artei bizantine cu cea antica si aici
trebuie sa ne oprim sa examinam problema putin.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
18/27
18
In opinia multor cercetatori din zilele noastre, istoria artei bizantine a fost
punctata de un numar de miscari de renastere, dintre care cele mai
importante recunoscute sint asa-numitele Renasterea Macedoneana si
Renasterea Paleologa. Prima si-a luat numele din dinastia macedoneana si
se crede, desi probele sint firave, ca a atins apogeul in timpul domniei lui
Constantin al VII-lea Porphygenitus. Ar trebui mentionat ca Renasterea
Macedoneana nu se reflecta in nici o lucrare existenta de pictura murala sau
mozaic; amprenta sa se simte doar in artele minore, in special in
manuscrisele iluminate si obiectele de fildes sculptat.
In zona manuscriselor iluminate, cele mai importante lucrari renascentiste
sint Paris Psalter (Parisinus gr. 139), Biblia patricianului Leo din Vatican(Reginensis gr. 1), Joshua rotulus, de asemenea in Vatican (Palatinus gr.
431) si Evangheliile Stavronikita (manastirea Stavronikita pe la Muntele
Athos, cod. 43). Psaltirea Paris este probabil cel mai interesant dintre
acestea, asa ca o sa ne oprim asupra faimoasei miniaturi reprezentind ruga
lui Isaia. In exterior este foarte antica. Profetul este flancat de doua
personificari, cea a Zorilor in forma de heruvim, si cea a Noptii, o figura svelta
tinind un val fluturind, care pare sa fi coborit din anticele Selena sau Hecate.
Si totusi efectul general este cumva nesatisfacator. Figurile sint aliniate fara
nici un simt al compozitiei sau scalii, desenul este gresit pe alocuri (mai ales
in cazul Zorilor), fisia de uscat nu se pierde in departare, ci este mascata
stingaci de tufisuri cu flori. Sau sa luam Ungerea lui David in Reginensis gr. I
(datata aprox. 940). Si aici exista un aer superficial de antichitate, dar
arhitectura din fundal nu prea are noima, mina stinga a lui Clemency creste
direct din cot, iar cei sase frati ai lui David au doar doua perechi de picioare.
Rotulus Joshua , exemplu unic de ilustratie seriala continua, exhiba aceeasi
amestecatura de personificari antice, dcor pompeian si desene figurative
partial de neinteles. Toate cele trei manuscrise reproduc iconografie
traditionala din Vechiul Testament si sint copii mai mult sau mai putin fidele
ale originalelor din perioada bizantina timpurie. In ce masura copiile s-au
indepartat de originalele pierdute este aproape imposibil de determinat; dar
chiar si daca a existat o anumita adaptare, acest fapt nu atesta un adevarat
fenomen creativ. Mai degraba pseudo-clasice decit clasice, manuscrisele
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
19/27
19
iluminate din Renasterea Macedoneana reflecta clasicismul antic anemic si
artificial al ciclurilor de curte.
Observatii foarte similare se pot face cu privire la obiectele de fildes sculptat
din perioada macedoneana. Figurile au citeodata ceva din calitatea statuilor
antice, cum e cazul panoului reprezentindu-i pe apostolii Ioan si Pavel (acum
la Venetia, relieful cu Andrei si Petru de la Viena, tripticul Harbaville de la
Luvru si asa mai departe. Clasicismul nu trece, insa, mai departe de figurile
individuale. In fildesul Romanus din Cabinetul Medaliilor, din aprox. 945, Iisus
este reprezentat in maniera clasica, in timp ce perechea imperiala arata ca
niste papusi impaiate, iar mobilierul este redat in perspectiva rasturnata. Se
poate ca unele compozitii narative sa fi oferit sansa de a fi executate inmaniera elenistica, insa nu s-a profitat de ocazie. Sa luam exemplul placii
celor Patruzeci de Martiri de la Muzeul din Berlin. Subiectul, care trebuie sa
se fi referit la un original datind din perioada bizantina timpurie, reprezinta
sfintii lasati sa moara inghetati intr-un lac. Variind inaltimea reliefului,
sculptorul ar fi putut reda iluzia de adincime, insa a ales sa nu o faca.
Reprezentarea figurile este buna, dar adincimea e uniforma, astfel incit sfintii
par a fi asezati unul peste celalalt, claie peste gramada. Ceea ce fildesurilor
bizantine ne indica este ca gasim cel mai putin clasic stil exact acolo unde ne
asteptam sa il gasim cel mai mult, si anume in casetele decorate cu subiecte
mitologice si laice, dintre care cel mai proeminent exemplu este caseta Veroli
de la Muzeul Victoria and Albert. Figurile de pe aceste obiecte intotdeauna
sint pigmei grasi si sprintari, fara urma de eleganta si calm care, in fildesuri, ii
caracterizeaza pe sfintii crestini si doar pe ei.
Asadar este destul de inselator sa ne referim la Renasterea Macedoneana cala o intoarcere la Antichitate. Daca artistii bizantini ar fi fost dornici sa imite
arta clasica, ar fi existat destule modele de urmat. Chiar Constantinopol insusi
era un muzeu de statui antice adunate pentru decorare urbana intre sec. IV-
VI; restul teritoriului era, de asemenea, plin de ramasite clasice. Pentru a lua
doar un exemplu, marele templu a lui Adrian de la Cyzicus with bogatia de
sculpturi care inca erau in picioare in sec. XV, cind a fost descris de Cyriac
din Ancona, insa bizantinii nu par sa ii fi acordat atentie. Intr-adevar, scopul
Renasterii Macedonene, in arta si in literatura, a fost o reintoarcere nu la
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
20/27
20
antichitatea pagina, si la perioada cind Imperiul Crestin a fost maret, la fel
cum scopul politic al imparatilor macedoneni a fost restaurarea regatului
iustinian. Piese disparate de arta crestina timpurie asa cum au supravietuit
iconoclasmului erau imitate in beneficiul imparatilor si curtenilor, dar nu a
existat o asimilare a valorilor clasice. Miscarea, asa cum am zis, trebuie sa se
fi limitat la artele minore; in mod semnificativ, nu a existat vreo incercare de
creare de sculpturi in piatra sau bronz, nici chiar de sculpturi imperiale. Pina la
sfirsitul sec. X curtea renascentista a disparut. Poate ca si-a lasat o anumita
amprenta pe felul de reprezentare a figurile in perioada care urmeaza, dar nu
a deviat arta bizantina de la cursul sau normal.
Faza matura a artei bizantine s-ar putea incadra, in mare, intre anii 1000 si1150, in timpul perioadei de resurgenta urbana. Aceasta arta a avut o arie de
radiere larga dincolo de marginile imperiului: mestesugari bizantini erau
chemati la Kiev si Novgorod, Monte Cassino, Palermo si Cefalu. Influenta
bizantina intra in Italia prin Venetia, prin Sicilia si prin teritoriile imperiale
situate in sudul peninsulei. Mai la nord, in special in Germania, difuziunea
stilului bizantin s-a produs mai tirziu (de la sfirsitul sec. XII) si mai ales prin
mijloace de lucrari mobile cum ar fi manuscrisele iluminate.
In ce priveste arhitectura, sec. XI a beneficiat de mai multa activitate decit
orice alta perioada anterioara de la caderea Imperiului Bizantin Timpuriu. A
dat dovada chiar de originalitate. Din nefericire, se cunoscut putine lucruri
despre fundatiile imperiale de la Constantinopol ale caror extravaganta a fost
consemnata de Psellus, de ex. Manastirea Fecioarei Peribleptos cladita de
Romanus III si cea a Sf. Gheorghe din Mangana comisionata de Constantin
IX. Se poate spune ca au oferit modele pentru monumentele contemporanedin Grecia, ca Hosios Loukas, Nea Mone si Daphni, toate trei avind aceeasi
forma, aceea de spatiu interior octogonal acoperit de cupola pe squinches .
Deoarece aceasta forma provine cel mai probabil din Armenia, arhitectii
bizantini se pare ca erau dornici sa se inspire din tarimuri indepartate. De
asemenea, au dus cu ei si au folosit propria pricepere in strainatate in
executarea marilor proiecte gen Sf Sofia din Kiev si recladirea Bisericii
Mormintului Sfint de la Ierusalim.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
21/27
21
Deja am mentionat citeva dintre caracteristicile dominante ale picturii din
aceasta perioada fara a ne opri indeajuns asupra originalitatii sale stilistice.
Lucrarile din sec. IX-X arata adesea ca si cind ar fi fost reproduse dupa
modele mai vechi fara vrea interventie creativa, in timp ce cele din sec. XI
poate o marca mai distinctiva. S-a produs o mutate dinspre clasic inspre o
abordare bi-dimensionala mai caligrafica care este uneori decorativa si
eleganta (ca in multe manuscrise iluminate), alteori puternica si grava. Linia,
mai mult decit modelul, joaca un rol din ce in ce mai important. Drapajul
prinde citeodata viata reprezentat intr-o involburare care nu este justificata de
miscarea figurii. Virtejuri de falduri concentrice sint aplicate pieptului si feselor
si capatul hlamidei adesea flutura ca in bataia unui vint puternic. Operele
ramase nu sint usor de aranjat intr-o secventialitate strict progresiva, insa se
poate spune un koinepictorial a fost elaborat in aceasta perioada, un tip de
vernacular pe care artistii bizantini l-au inteles si l-au folosit pe un areal
geografic larg.
Jumatatea sec. XII marcheaza un alt punct de cotitura si inceputul unuei
dezvoltari mai rapide a picturii bizantine. Noile tendinte pot fi vazute in
decorarile de la Nerezi din 1164, in Rep. Macedonia. Acestea sint lucrari de
cea mai inalta calitate comisionate de un membru al familiei imperiale
Alexius Comnenus, nepotul imparatului Alexius I. Frescele de la Nerezi sint
mult stilizate, insa incarcate cu o intensitate dramatica. Observam aici
anumite fenomene care vor continua si vor fi exagerate in urmatoarea
jumatate de secol: drapajele miscate care tind sa formeze falduri serpuitoare,
compozitia figurilor in grupuri (cum e in Depunerea Crucii, unde Fecioara si
Ioan Evanghelistul se apleaca inainte pentru a tine corpul lui Iisus, formind
astfel un fel de arc) si un tip de mecanism prin care figurile umane sint inchise
in siluetele schitate ale dealurilor care formeaza un fel de ecou al formei
trupurilor (ca in Plingerea si Schimbarea la Fata). Urmatoarea etapa a
evolutiei, marcata de crescinda turbulenta a miscarii si drapajului, unificarea
compozitiilor si un accent crescind pe fundalul arhitectural pot fi vazute in
vastul ansamblu mozaical de la Monreale, executat in anii 70-80 ai sec. XII
intr-un atelier la curent cu ultimele tendinte de la Constantinopol. Si astfel am
ajuns la ultima etapa a picturii bizantine de dinainte de 1204, reprezentata
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
22/27
22
intr-un numar de biserici provinciale: Kurbinovo pe Lacul Prespa (1191),
Anargyroi din Kastoria (nedatat) si Lagourdera in Cipru (1192). O frumoasa
icoana a Bunei Vestiri pe Muntele Sinai exemplifica acelasi stil cu mai mare
eleganta si poate, astfel, sa fi fost executata la Constantinopol. Stilul in
chestiune este cel de fin de siecle: figurile, alungite si contorsionate, sint
acoperite de falduri serpuitoare si, uneori, de striatii aurii. La Lagoudera,
forme arhitecturale complexe sint folosite in fundal, desi redarea lor ramine bi-
dimensionala. Icoana de la Sinai arata, in mod destul de suprinzator, o apa
curgaroare in partea din fata: apele sint locuite de rate, bitlani, pesti si
caracatite, toate desenate la scala absurd de mica comparativ cu figurile
umane, insa dovedind un interes nou pentru detaliul pictural.
Impresia, sugerata de monumentele de mai sus, a unei revolutii artistice intre
1150 si 1200 este confirmata de alte surse. Sculptura mare, care a stat in
asteptare citeva secole, pare sa se fi inviorat sau, in orice caz, incepe sa i se
acorde atentie: Imparatul Andronicus I, ni se spune, poruncise sa i se faca
statuia in bronz cind a fost inlaturat de la putere. Gama artei laice se largeste:
canonistul Balsamon (decedat in 1195) spune ca bogatii aveau in case picturi
cu subiecte erotice si stucco figurativ. Cel mai important lucru care s-a produs
este ca artistul incepe sa fie perceput ca individualitate. Cel mai vechi pictor
din aceasta perioada este un anume Eulalios care a participat la decorarea
Bisericii Sfintii Apostoli din Constantinopol si care se spune ca s-a inclus pe
sine imbracat in vestminte de zi cu zi in reprezentarea Femeilor de la Sfintul
Mormint o indrazneala incredibila dupa standardele bizantine. Alti doi pictori
Chenaros si Chatoularis se bucurau de privilegii la curte. In 1200 pelerinul rus
Antony din Novgorod mentioneaza un pictor contemporan talentat, un anumit
Pavel care a redat in mod elaborat Botezul lui Iisus din Sf. Sofia. Tot in
aceeasi jumatate de secol, semnaturile pictorilor (inscriptii in care se numeste
pictorul) incep sa isi faca aparitia in arta monumentala. Cel mai vechi
exemplu, daca nu gresim, se afla in Biserica Nativitatii din Bethlehem unde in
1169 o noua serie de mozaicuri a fost facuta de artisti Efraim si Vasile. In
1183 un anumit Theodore Apseudes a semnat picturile murale in Sf.
Neophytus din Cipru. Desi ocazionale, semnaturile pictorilor au devenit mai
frecvente incepind cu aceasta perioada.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
23/27
23
Istoria artei bizantine din sec. XIII si mai ales intre 1204-61 nu a fost inca pe
deplin descilcita. Putem presupune ca un numar mare de artisti au plecat
de la Constantinopol si au gasit de lucru in diverse curti ortodoxse: in prima
instanta in curtile grecesti de la Nicea, Trebizond si Arta, poate chiar si in cele
sirbesti si bulgaresti. Este pacat ca nu se cunoaste nimic despre arta de la
Nicea care a fost centrul celui mai dinamic dintre cele 3 principate grecesti si
care cu siguranta a jucat un rol important si in dezvoltarea artistica. Ceva
lumina in aceasta privinta s-ar face daca picturile innegrite din ruinele bisericii
Sf. Sofia de la Nicea ar fi curatate. Tot ce se poate spune e ca cele mai
remarcabile monumente de pictura de sec. XIII bizantin se afla in Yugoslavia
ne referim aici in particular la Milesevo (c. 1230-6) si Sopocani (c. 1265).
Din nefericire nu se stie nimic despre artistii senzationali care au decorat
aceste doua biserici. In ambele cazuri o incercare neobisnuita s-a facut pentru
a imita mozaicurile in pictura, deoarece in loc de fundalurile albastre
obisnuite, gasim fundaluri galbene (initial aurite) acoperite cu un grilaj fin de
linii inchise la culoare. Stilul acestor doua decorari, aratind o anumita
inspiratie din modelele crestine timpurii, se remarca in special prin simtul
volumului. Figurile umane, mai ales la Sopocani, sint statuare si plasate in
fata fundalurilor arhitecturale vazute in perspectiva de trei-sferturi case,
exedre, colonade, cu draperii infasurate in jurul coloanelor sau de la o
structura la alta, in alte cuvinte urme ale artei Antichitatii Tirzii. Aceleasi
tendinte sint aparente si in frescele recent curatate de la Sf. Sofia din
Trebizond (c. 1250), aratind astfel ca avem de-a face cu un fenomen comun
intregii lumi bizantine, nu doar in Serbia.
Ultimul effort creativ al artei bizantine este reprezentat de pictura paleologa,
care isi face aparitia aproape simultan cu recuperarea Constantinopolului de
la Latini (1261). Raspindirea acestui stil, desi nu la fel de larga ca cel
comnenian, a fost considerabila totusi: se gaseste peste tot in Balcani, in parti
din Asia Mica si la o data ulterioara, in Rusia. Sint dovezi clare de prestigiul
cultural de care se bucura Bizantul chiar si in vremuri de mare slabiciune
politica.
Cel mai faimos exemplu de stil paleolog este oferit de mozaicurile si frescele
de la Sf. Mintuitor de la Chora (Kariye Camii) din Constantinopol, executate in
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
24/27
24
c. 1315-21 la cererea lui Theodor Metochites, Ministru de Finante si ulterior
Prim Ministru al Imparatului Andronicus II. Acest monument poate servi, deci,
la definirea caracteristicilor noii arte. Ce ne surprinde in prima instanta si
asta este valabil pentru toate bisericile paleologe este multiplicarea
imaginilor si scala lor mica. Comparativ cu arta bizantina a sec. XI-XII,
elementul narativ a crescut in importanta. La Kariye Camii in cele doua
nartexuri (decoratia navei a disparut aproape in intregime) se afla un ciclu
dedicat vietii Fecioarei care a fost compus initial din 20 de episoade, un ciclu
despre copilaria lui Iius, compus din cel putin 32 scene. Din cauza spatiului
restrins, efectul general este de supraaglomerare picturala. In alte decorari
paleologe, cum ar fi cea de la Decani (c. 1348) in Serbia, numarul scenelor
este si mai mare: una dintre impresii este ca pe pereti se catara figuri umane.
Fundalurile compozitiilor narative contribuie la marirea efectului de
aglomerare, pentru ca, in loc sa fi fost mai simplificate, sint pline de forme
arhitecturale. Asta produce o anumite iluzie de adincime, dar felul in care e
tratata tri-dimensionalitatea produce confuzie, in ochii nostri. De regula,
actiunea are loc pe un soi de scena ingusta delimitata in spate de un perete
pe care sint proiectate aripi sau pavilioane. In loc de un singur punct de
vedere, insa, exista mai multe de obicei: in aceeasi imagine o cladire poate fi
vazuta de sus si alta de jos, una de la stinga si alta de la dreapta. Nu s-a facut
nici o incercare de producere a unei iluzii de spatiu interior asa cum facusera
Duccio si Giotto cu citiva ani inainte de executarea decorarii de la Kariye
Camii: chiar si cind o scena se petrece in interior, tavanul este eliminat
intotdeauna.
Scenografia picturilor paleologe este populata cu figuri alungite cu capete sipicioare mici (ultimele sint adesea atasate incorect gleznelor), mijloace
ingrosate si gambe umflate. Sint invelite in vestminte largi care cad intr-o
cascada de falduri care se termina de obicei intr-o sharp tongue. Desi
structura anatomica e precara, figurile sint puternic reliefate prin accente
puternice de culoare. Schema coloristica e foarte bogata si adesea se fac
juxtapuneri curajoase, cum ar fi albastru si purpuriu. Expresia faciala este
ginditoare, blinda si aproape sentimentala: rigiditatea picturii bizantine
anterioare dispare.
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
25/27
25
Cind mozaicurile de la Kariye Camii au atras atentia specialistilor prima data,
acum 100 de ani, puteau fi comparate doar cu lucrarile lui Cavallini, Giotto si
Duccio. Putin mai tirziu s-au descoperit decorari similare in biserica de la
Mistra, asa ca s-a pus intrebarea Orient sau Occident? in ce priveste
prioritatea relativa a Renasterilor italiana si bizantina, intrebare care a facut sa
curga multa cerneala. Azi, numarul de decorari paleologe disponibile a fi
studiate este foarte mare si multe sint mai vechi decit cele de la Kariye Camii,
care a fost considerat ca o faza mai academica a stilului. Relatia dintre pictura
paleologa si cea italiana ramine evaziva si desi se vorbeste de un paralelism
intre cele doua, artistii bizantini au imprumutat putine lucruri din Occident. Nu
este surprinzator daca ne amintim ca aceasta perioada in Bizant este
dominata de ostilitate indreptata impotriva Latinilor si Catolicismului Roman.
In loc sa se intoarce inspre Occident, pictorii bizantini au sondat in propriul
trecut si au gasit modele, se pare, mai ales in manuscrisele clasicizante ale
sec. X care erau la rindul lor copii ale manuscriselor sec. V-VI. A vorbi, iata,
despre o Renastere Paleologa poate produce confuzii, deoarece termenul de
renastere implica o largire a orizonturilor si o eliberare a spiritului, iar arta
paleologa vadeste o involutie.
Maniera primei jumatati a sec. XIV era capabila de o dezvoltare mai mare.
Putea sa mearga in directia unei spiritualizari mai intense, asa cum s-a
constatat in opera unui mare maestru, Theofan Grecul, care a activat la
Novgorod si Moscova intre 1378-1405; sau putea sa aleaga calea unei
laicizari mai mari absorbind detaliile vietii si vestimentatiei contemporane,
facind compozitiile mai picturale, cum e cazul frescelor de la Ravanica (c.
1375-85) si Manasjia (1406-18) din Serbia si cele de la Perbleptos (sf. Sec.
XIV) si Pantanassa (1428-45) de la Mistra. Colapsul politic al Bizantului a
impiedicat, insa, cele doua tendinte sa se dezvolte pe tarimul natal.
Mostenirea artistica bizantina transformata intuitiv avea sa infloreasca mult
acum in Rusia , in timp ce in Creta ocupata de venetieni aceasta se amesteca
cu Renasterea si Manierismul italiene.
Arhitectura perioadei paleologe, desi nu la fel de semnificativa ca pictura, este
totusi incintatoare. Aici se observa mai mult influenta occidentala.
Parigoritissa de la Arta (c. 1290) arata ca un palazzo italian si contine
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
26/27
26
arhivolte sculptate intr-un mod pur occidental. Un numar de cladiri laice, cum
ar fi Tekfur Saray la Istanbul (sf. Sec. XIII), palatele Mistra si Trebizond au
aceeasi forma cubica multi-etajata, iar ultimul are doua ferestre ogivale.
Majoritatea bisericilor paleologe sint, totusi, in pura traditie bizantina. Se
disting prin siluete inalte, prin renuntarea la planurile de suprafata si prin
folosirea extravaganta a ornamentului exterior: Biserica Sfintii Apostoli din
Thesalonic (c. 1315) este un bun exemplu. De fapt, exterioarele sint mai bine
alcatuite decit interioarele care, din cauza inaltimii adaugate, nu dau impresia
de spatiu boltit unitar bolta cereasca a bisericilor bizantine timpurii. Cupola
unei biserici paleologe arata ca o fosa rasturnata. Astfel ca relatia care
prevalat in secolele anterioare intre arhitectura si decorul pictat a fost
intrerupta: din partea arhitecturii, pentru ca tavanul si partile superioare ale
zidurilor sint prea abrupte; din partea picturii, pentru ca fiecare tablou devine o
entitate individuale.
Pentru a trage o concluzie aceste rapide survolari prin arta bizantina, ne
permitem citeva reflectii generale. Fara indoiala, parerea noastra asupra
acestei arte este foarte fragmentara si ne-echilibrata. Daca s-ar fi pastrat mai
mult din opera ei laica, am fi gasit cu siguranta o mai mare varietate si o mai
mare deschidere fata de influentele venite din exterior. Ni se spune, de ex. ,
ca Imparatul Theofil a fost asa de incintat sa auda povesti despre palatele din
Bagdad, ca a incercat sa le imite; su ca o sala in stilul Seljug, cu stalactite si
faianta smaltuita, a fost construita in palatul imperial la jumatatea sec. XII. In
ce priveste faianta smaltuita, doar in ultimii 40-50 de ani s-a constatat ca a
fost folosita foarte mult in decorarea murala bizantia., desi este inca dificil de
vizualizat efectul intentionat. Se facea si import de obiecte, ca lucrari in metal,
matase, cristale aduse din Islam, care cu siguranta au avut influenta asupra
gustului bizantin. De fapt, in citeva dintre artele minore, inclusiv in textile si
ceramica, este dificil sa se distinga intre produsele bizantine si cele din
Orientul Apropiat.
Fiind limitati la sfera conservatoare a artei bizantine religioase si inclinati fiind
sa admiram mai mult antichitatea clasica, sintem predispusi sa acordam prea
multa importanta traditiei antice. Am incercat sa sugeram ca asa cum scriitorii
bizantini nu au inteles cu adevarat literatura antica greceasca, nici artistii
7/31/2019 Mango Biz Arta Si Arhitectura
27/27
bizantini nu au aratat interes pentru arta clasica a perioadei pagine, fie e
greaca sau romana. Ce stiau despre Antichitate a ajuns la ei prin filtrul
canonului ilustratiilor biblice si hagiografice si au recurs in mod repetat la
modele timpurii oferite de acesta. Astfel ca artistii bizantini ai Evului Mediu nu
s-au abtinut sa nu parafrazeze modelele pe care le imitau si frumusetea artei
bizantine sta chiar in aceasta parafrazare selectiva. Daca arta crestina
timpurie tinde sa fie ostentativa si, judecind dupa standardele clasice,
incompetenta, asta bizantina si-a strecurat spiritualitatea si frumusetea ei
distinctiva in vechile forme. A abandonat naturalismul fara a deveni complet
abstracta si a retinut mereu un anume grad de intelegere a figurii umane
drapate. A preluat o traditie de policromie puternica si a transformat-o intr-o
paleta de o bogatie si armonie superbe care a fost mostenita ulterior de
venetieni. Sigur, a fost o arta a cliseelor, insa functia sa primara era de a
exprima un mesaj care nu varia niciodata: reconstituirea eterna a dramei
crestine, prezenta Imparatiei Ceresti, mijlocirea sfintilor. Si a reusit in mod
admirabil