I.Realizati un eseu despre procesul de romanizare in Dacia avand in

vedere:

1. Numirea unui imparat in a carui domnie s-a intensificat procesul de romanizare2. Precizarea perioadei istorice in care se incadreaza procesul de romanizare3. Prezentarea a doi factori ai romanizarii si a unei caracteristici pentru fiecare4. Mentionarea a doua consecinte ale procesului de romanizare5. Formularea unui punct de vedere referitor etnogeneza romaneasca si sustinerea acestuia

printr-un argument istoric.

II.Realizati un eseu despre procesul de romanizare in Dacia avand in vedere:

1. Numirea unui imparat in a carui domnie s-a intensificat procesul de romanizare2. Precizarea perioadei istorice in care se incadreaza procesul de romanizare3. Mentionarea a doi factori ai romanizarii si o caracteristica pentru fiecare4. Prezentarea a doua consecinte ale procesului de romanizare5. Formularea unui punct de vedere referitor etnogeneza romaneasca si sustinerea acestuia

printr-un argument istoric.

III.Realizati un eseu despre romanitatea romanilor in scrierile istoricilor avand in vedere:

1. Mentionarea unui secol in care a fost abordata ideea romanitatii romanilor2. Prezentarea a 2 istorici romani si/sau occidentali care au abordat romanitatea romanilor3. Mentionarea a 2 idei formulate pentru a sustine romanitatea romanilor4. Formularea unui punct de vedere referitor la semnificatia studierii romanitatii romanilor si

sustinerea acestuia printr-un argument istoric

IV.Realizati un eseu despre romanitatea romanilor in scrierile istoricilor avand in vedere:

1. Precizarea unor informatii referitoare la romanii din perioada evului mediu timpuriu2. Mentionarea a 2 istorici romani si/sau occidentali care au abordat romanitatea romanilor3. Prezentarea a 2 idei formulate pentru a sustine romanitatea romanilor4. Formularea unui punct de vedere referitor la semnificatia studierii romanitatii romanilor si

sustinerea acestuia printr-un argument istoric

V.Realizati un eseu despre romanitatea romanilor in scrierile istoricilor avand in vedere:

1. Mentionarea unui secol in care a fost politizata ideea romanitatii romanilor2. Numirea unui istoric si prezentarea unei cauze pentru care acesta a abordat ideea de

romanitate a romanilor3. Mentionarea a 2 idei formulate pentru a sustine romanitatea romanilor4. Formularea unui punct de vedere referitor la semnificatia studierii romanitatii romanilor si

sustinerea acestuia printr-un argument istoric

IEtnogeneza reprezinta un proces istoric, lingvistic si cultural de formare a unui popor.

Romanizarea este procesul prin care dacii au adoptat limba latina si cultura materiala si spirituala a romanilor.

Romanizarea a avut loc pe o perioada cuprinsa intre sec. I i.Hr si sec. VII d.Hr, respectiv o data cu stabilirea romanilor in sudul Dunarii si pana la trecerea slavilor in sudul Dunarii (602 d.Hr). Conform istoricilor romanizarea s-a realizat in 3 etape: romanizarea initiala, pana in anul 106 d.Hr in care dacii s-au romanizat prin schimbari economice cu romanii, prin campaniile militare ale romanilor trimise in Dacia si prin cele 2 razboaie intre daci si romani; romanizarea propriu-zisa, perioada Daciei Felix, din anul 106 pana in anul 271; romanizarea finala din anul 271, marcat de retragerea aureliana si pana in anul 602.

In perioada domniei lui Traian, procesul de romanizare s-a intensificat datorita celor doua razboaie daco-romane organizate de catre acesta si datorita infiintarii Daciei Felix marcand astfel

inceputul romanizarii propriu-zise. In perioada Daciei Felix, numarul functionarilor, toti fiind doar de origine romana, creste permanent datorita reorganizarii administrative si teritoriale, de catre imparatii Traian, Hadrian si Marcus Aurelius. In timpul domniei lui Traian Dacia Felix care cuprindea Transilvania, fara partea de S-E, Banatul si Oltenia, avea capitala la Sarmizegetusa redenumita Ulpia Traiana Sarmizegetusa. In anul 117, cand la conducere ajunge imparatul Hadrian, Dacia a fost organizata in 3 provincii: Dacia Porolissensis cu capitala la Napoca; Dacia Superioara care cuprindea Transilvania si Banatul, cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa; Dacia Inferioara cuprinzand S-E Transilvaniei si Oltenia, cu capitala la Drobeta. Sub conducerea lui Marcus Aurelius, au fost pastrate provinciile dar au fost redenumite si infiintate alte 2 capitale. Astfel ca Apullum a fost noua capitala a Daciei Superioare redenumita Dacia Apulensis si Romula Malva noua capitala a Daciei Inferioare redenumita Dacia Malvensis. Odata cu cresterea numarului de capitale a crescut si numarul functionarilor romani astfel romanizarea a devenit mai puternica. Cultura materiala a romanilor a fost adoptata de catre daci prin urbanizarea Daciei. Romanii au pastrat orasele dacice dar au infiintat si altele dupa modelul Romei, avand plan urbanistic roman, arhitectura romana, temple, piete publice, bai publice, astfel dacii s-au adaptat stilului de viata roman.

Una dintre consecintele romanizarii o reprezinta raspandirea crestinismului la N de Dunare. Daco-romanii au fost crestinati de catre misionarii de diverse origini, in limba latina iar imparatul Constantin cel Mare a acceptat crestinismul ca religie oficiala prin documentul numit "Edictul de la Milano" in anul 313. O alta consecinta este formarea limbii romane, datorita influentelor limbii latine a romanilor ,pe durata stapanirii lor, care reprezinta 60% din limba romana si influentele limbii slave de la migratorii slavi.

In concluzie putem spune ca istoricii romani au raspuns la cele 3 intrebari despre etnogeneza romaneasca : Cand? Pe o perioada de 700 de ani; Unde? In spatiul carpato-danubiano-pontic; Cum? Prin romanizarea dacilor reprezentand adoptarea de catre daci a limbii latine si a culturii materiale si spirituale romane si din secolul VII se poate vorbi de un nou popor la N de Dunare si anume poporul roman.

II.Etnogeneza reprezinta un proces istoric, lingvistic si cultural de formare a unui popor.

Romanizarea este procesul prin care dacii au adoptat limba latina si cultura materiala si spirituala a romanilor.

Romanizarea a avut loc pe o perioada cuprinsa intre sec. I i.Hr si sec. VII d.Hr, respectiv o data cu stabilirea romanilor in sudul Dunarii si pana la trecerea slavilor in sudul Dunarii (602 d.Hr). Conform istoricilor romanizarea s-a realizat in 3 etape: romanizarea initiala, pana in anul 106 d.Hr in care dacii s-au romanizat prin schimbari economice cu romanii, prin campaniile militare ale

romanilor trimise in Dacia si prin cele 2 razboaie intre daci si romani; romanizarea propriu-zisa, perioada Daciei Felix, din anul 106 pana in anul 271; romanizarea finala din anul 271, marcat de retragerea aureliana si pana in anul 602.

In perioada domniei lui Traian, procesul de romanizare s-a intensificat datorita celor doua razboaie daco-romane organizate de catre acesta si datorita infiintarii Daciei Felix marcand astfel inceputul romanizarii propriu-zise.

In perioada Daciei Felix, numarul functionarilor, care erau doar de origine romana, a crescut datorita reorganizarii teritoriale si administrative , fiind in factor important al romanizarii dacilor, pecum si colonistii adusi de imparati. Acestia vorbeau doar limba latina si au fost adusi din toate partile imperiului in Dacia astfel dacii erau nevoiti sa vorbeasca si sa invete limba latina. Alti factori ai romanizarii erau: armata, veteranii,urbanizarea Daciei si factorul religios.

Odata cu romanizarea dacilor sunt adoptate nume de zei in limba latina, fenomen numit interpretatio-romana si datorita colonistilor adusi pe perioada Daciei Felix, apare fenomenul de sincretism religios, adica adorarea a 3 divinitati de origine diferita sub un singur nume acela fiind latin. Misionarii de origini diferite, greci, slavi, latini sau germanici, spre exemplu Wulfilos sau Savagotul, au migrat in Dacia pentru a-si impartasi credintele religioase. Anul 313 este un an de o mare importanta in istoria religiei crestina datorita faptului ca imparatul Constantin cel Mare a acceptat crestinismul ca religie oficiala printr-un document numit "Edictul de la Milan". S-au descoperit la N de Dunare mai multe morminte ale misionarilor martiri, in special in zona Dobrogei, precum si bijuterii cu semnul crucii, cruci simple, vase cu semnul crucii, toate datate inca dinainte de anul 313, iar dupa acest an, obiectele crestine gasite au fost tot mai numeroase. Cel mai important obiect religios este "donariu din bronz" descoperit in localitatea Biertan in Judetul Sibiu, avand o tripla semnificatie: are monograma lui Isus ceea ce dovedeste ca daco-romanii erau crestini; este datata din sec IV, ceea ce dovedeste ca a existat continuitate daco-romana la N de Dunare si dupa retragerea aureliana; si are o inscriptie in limba latina ceea ce divedeste ca daco-romanii vorbeau limba latina.Prin urmare religia este o consecinta a romanizarii.

Dupa retragerea aureliana un val de migratori au trecut peste teritoriile daco-romanilor. Acestia erau de origine asiatica si europeana. Primi migratori au fost getii, de neam germanic, care trec, in doua grupe vizigoti si ostrogoti, peste toate teritoriile locuite de daco-romani si vor fi urmati de catre huni. Acestia erau de origine mongoloida si trec la sfarsitul sec IV prin N carpatilor si se aseaza in Campia Panonica. Dupa acestia trec gepizii care s-au asezat in sec V-VI in zonele Transilvaniei si Olteniei. Avarii, de neam mongoloid alunga gepizii in secolele VI-VII si ataca permanent teritoriile locuite de daco-romani pana invinsi de catre franci. Slavii au patruns pe teritoriile daco-romanilor incepand cu anul 517 si sunt singurii care i-au influentat pe acestia din punct de vedere lingvistic. Astfel, datorita influentelor romanilor si a slavilor, s-a format limba romana. Limba romana este o limba neolatina si s-a format in acelasi mod cu celelalte limbi neolatine: spaniola, portugheza, franceza si italiana. Toate limbile latine sunt formate din substrat, strat si adstrat. In substrat se afla limba autohtona inainte de romanizare, in limba romana fiind limba daca (10%), stratul reprezinta limba latina adoptana in urma romanizarii (60%) iar in adstrat sunt limbile popoarelor cu care au luat contact, in limba romana fiind limba slava datorita contactului cu migratorii slavi.Migratorii au incheiat procesul de etnogeneza romaneasca realizandu-se cea dea doua sinteza a etnogenezei romanesti intre daco-romani si slavi.

In concluzie putem spune ca istoricii romani au raspuns la cele 3 intrebari despre etnogeneza romaneasca : Cand? Pe o perioada de 700 de ani; Unde? In spatiul carpato-danubiano-pontic; Cum? Prin romanizarea dacilor reprezentand adoptarea de catre daci a limbii latine si a culturii materiale si spirituale romane.Din secolul 7 se poate vorbi de un nou popor la N de Dunare si anume poporul roman.

III.Romanitatea romanilor se refera la: originea latina a romanilor, la constiinta romanilor

despre originea lor latina, la obiceiurile si datinile populare de esenta romana, la latinitatea limbii romane si la unitatea de neam a romanilor.

Inca din secolul 15, o serie de scriitori umanisti din Europa au fost interesati de istoria poporului roman si au abordat ideea romanitatii romanilor. Pogio Bracciolini a fost printre primii umanisti care a confirmat originea romana a poporului roman si continuitatea in Tarile Romane si ca fiid descendenti dintr-o colonie fondata de Traian. Ideea romanitatii romanilor a fost abordata mai concret de catre umanistul italian Antonio Bonfini. Acesta, in lucrarea sa numita "Istoria ungurilor din Panonia", spune ca "romanii locuiesc pe pamanturile dacilor si sunt urmasii colonistilor romani, acest lucru fiind dovedit de limba lor latina, pentru care romanii s-au luptat tinand la ea mai mult decat la propria fiinta" iar ca argument invoca: ruinele si inscriptiile romane, topoimele si numele poporului roman. In continuare si alti umanisi italieni precum Flavio Biondo, Papa Pius II, Mario Ruffini, Dimitrie Chalcondil, au confirmat si sustinut romanitatea romanilor in scrieri precum "Istoria romanilor din Transilvania". Istoriografia romaneasca este prezentata din secolele 16 si 17 prin cronicarii romani. Nicolae Olahus, umanist transilvanean in lucrarea sa "Hungarica", Miron Costin in primul tratat despre originea romanilor numit "De neamul moldovenilor"Grigore Ureche cu "Letopisetul Tarii Moldove" , Constantin Cantacuzino sustine ca romanii se mandresc cu descendeta lor din romani, in lucrarea "Istoria Tarii Romanesti" si Dimitrie Cantemir in "Hronicul romano-moldo-valahilor" subliniaza descendenta pur romana, unitatea romano-moldo-valaha in spatiul carpato-danubian si dainuirea elementului latin in Dacia si dupa retragerea aureliana.

Pana in secolul 18, continuitatea daco-romanilor in spatiul carpato-danubian era considerata un fapt normal. Mai apoi au fost refuzate drepturile politice ale romanilor, chiar daca ei constituiau natiunea majoritara din Transilvania, de catre "natiunile privilegiate" adica maghiarii, sasii si secuii. Aceste drepturi au fost cerute de catre reprezentantii Scolii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu si Petru Maior in lucrarea "Suplex Libellus Valahorum". In aceasta atmosfera a fost instalata Teoria Imigrationista de catre Franz Sullzer dar care nu a avut dovezi pentru a demonstra faptul ca daco-romanii s-au retras la S de Dunare o data cu retragerea aureliana. Aceasta teorie a fost reluata de catre istoricul austriac Robert Roesler si dezvoltata in cartea numita "Studii romanesti. Cercetari asupra istoriei vechi a Romaniei". Ideile lui au fost combatute de catre istoricul roman A.D. Xenopol in lucrarea sa intitulata "Teoria lui Roesler.Studii asupra staruintei romanilor in Dacia traiana".Ideile Teoriei lui Roesler au fost combatute de catre ale lui Xenopol care a demonstrat continuitatea daco-romana la N de Dunare, din 106 si pana dupa retragerea aureliana, prin dovezi: arheologice, lingvistice, epigrafice, crestine ( inelul din Hunedoara datat secolul IV cu inscriptii latine si fragmentul dintr-un candelabru crestin cu monograma lui Isus, inscriptii latine si datat decolul V).

Demonstrarea continuitatii daco-romanilor in spatiul carpato-danubian dupa retragerea aureliana si romanitatea romanilor a fost abordata si confirmata, de toti istoricii care au urmat, prin cel putin un fragment. Istoricii moderni romani precum: Ienachita Vacarescu, Naum Ramniceanu; sau greci:Dionisie Fontino, Dimintrie Philiphidae, in secolul IX. Mihail Kogalniceanu in anul 1843 prin elogiul lui Decebal, Auguste Laurian in lucrarea "Pierit-au dacii?", Bogdan Hasdeu. Acestia urmati de istoricii contemporani precum: Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Grigore Tocilescu , care erau de parere ca dacii au avut un rol limitat in etnogeneza romaneasca pentru a evidentia majoritatea romanilor si latura latina, dar si istorici pro-daci: Nicolae Densusianu, Vasile Parvan si C.C. Giurgescu.

Prin metodele proprii fiecare istoric a sustinut romanitatea romanilor si continuitatea poporului daco-roman la N de Dunare dupa retragerea aureliana. Sustinerea acestui subiect este necesara deoarece un popor nu poate exista in istorie fara sa-si cunoasca originea, nu poate avea identitate si autenticitate in istorie, iar nerecunoasterea acestor lucruri constituie un pericol deoarece alte popoare pot emite pretentii nefondatoare cu privire la prezenta lor in acest spatiu.

IV.Romanitatea romanilor se refera la: originea latina a romanilor, la constiinta romanilor

despre originea lor latina, la obiceiurile si datinile populare de esenta romana, la latinitatea limbii romane si la unitatea de neam a romanilor.

Incepand cu secolul VII, romanii sunt mentionati, ca locuind in spatiul carpato-danubian si ca fiind de origine daco-romana, in documente sub denumiri precum:romani, valahi, volohi, vlahi, blacki si olahi. In secolul VII suntem numiti romani in documentul imparatului Mauricius, "Strategikon". In secolul VIII, sub denumirea de vlahi calatori, suntem mentionati intr-un document gasit pe muntele Athos. In secolul IX suntem numiti vlahi intr-un document armean si unul turcesc. In secolul X suntem numiti romani in documentul "Despre administrarea imperiului" elaborat de catre imparatul Constantin al VII-lea. In secolul XI suntem denumiti vlahi intr-un document arab "Podoaba istoriilor". In secolul XII sub denumirea de romani suntem mentionati de istoricul bizantin Ioan Kynammos, iar in secolul XIII suntem amintiti sub numele de blacki in documentul "Gesta Hungarorum" scris de catre un notar anonim al regelui Bela al II-lea al Ungariei. In continuare, din secolul XV, o serie de istorici umanisti din Europa au fost interesati de istoria poporului roman si au abordat ideea romanitatii romanilor. Incepand din Italia cu Poggio Bracciolini, Antonio Bonfini in lucrarea sa "Istoria ungurilor din Panonia", Flavio Biondo, Papa Pius II, Mario Ruffini si Dimitrie Chalcondil, toti afirmand si sustinand romanitatea romanilor. Acestia au fost urmati de cronicarii romani in secolele XVI-XVII. Primul umanist transilvanean a fost Nicolae Olahus in lucrarea sa "Hungarica", urmat de cei moldoveni, Grigore Ureche in "Letopisetul Tarii Moldove" si Miron Costin in "De neamul moldovenilor", care sustin de originea latina a romanilor afirmand ca "De la ram ne tragem si cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul". Stolnicul Constantin Cantacuzino in "Istoria Tarii Romanesti" precum si Dimitrie Cantemir in "Hronicul romano-moldo-valahilor" au subliniat continuitatea de viata a dacilor sub stapanire romana, unitatea si continuitatea romanilor. Pana in secolul XVIII continuitatea romanilor in spatiul carpato-danubian era un fapt normal. Cand reprezentantii Scolii Ardelene:Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu si Petru Maior, au cerut drepturile politice ale romanilor din Transilvania, a fost instalata Teoria Imigrationista de catre Franz Sullzer care spunea ca daco-romanii sau format la S de Dunare si au imigrat la N de Dunare dupa extinderea maghiarilor din campia Panonica in Transilvania, dar nu a avut argumente. Teoria Imigrationista a fost reluata, dupa formarea Austro-ungariei, de catre istoricul austriac Robert Roesler. Acesta o dezvolta in cartea numita "Studii romanesti. Cercetari asupra istoriei vechi a Romaniei" si o redenumeste Teoria Roesleriana. Aceasta teorie a fost combatuta de catre istoriul roman A.D. Xenopol in cartea numita "Teoria lui Roesler. Studii asupra staruintei romanilor in Dacia traiana". Una dintre ideile de baza ale Teoriei Roesleriene a fost ca dacii erau exterminati in urma razboaielor daco-romane plecand de la informatia unui istoric latin care spunea ca "Dacia a fost secatuita de barbati". Infirmand aceasta idee, Xenopol aduce dovezi care sustin continuitatea dacilor dupa anul 106 care constatau in dovezi arheologice, lingvistice, epigrafice etc. O alta idee a lui Roesler a fost ca dacii nu s-au putut romaniza in cei 165 de ani de stapanire romana in Dacia, timpul fiind prea scurt. Xenopol sustine ca celelalte popoare neolatine s-au romanizat in mai putin de 100 de ani. Cele mai puternice idei ale lui Roesler au fost acelea ca dupa retragerea aureliana intreaga populatie s-a retras la S de Dunare deoarece nu exista nici o informatie scrisa de istorici latini in perioada 271-602 si prin faptul ca exista cuvinte comune in limba Albaneza: mal, mazare, viezure, demonstreaza retragerea la S de Dunare. In primul rand, Xenopol sustine ca acele cuvinte provin din limba tracica si sunt mostenite atat de poporul dac precum si de cel albanez. Pentru a contrazice ideea retragerii la S de Dunare a daco-romanilor, Xenopol aduce dovezi arheologice, epigrafice, crestine si monetare. O importanta dovada a fost decoperita in judetul Hunedoara si reprezenta un inel cu inscriptii latine si datat din secolul IV. Cea mai importanta dovada a fost un fragment dintr-un candelabru crestin datat secolul V. Acest fragment avea inscriptii in limba latina si monograma lui Isus. Demonstrarea continuitatii daco-romanilor la N de Dunare dupa retragerea aureliana si romanitatea romanilor a fost abordata de toti istoricii care au urmat. Cei moderni: Ienachita Vacarescu, Naum Ramniceanu, Dionisie Fotino, Dimitrie Philiphidae,Mihail

Kogalniceanu,August Laurian,Bogdan Hasdeu si urmati de cei contemporani precum:Nicolae Iorga,Dimitrie Onciul,Grigore Tocilescu,Nicolae Densusianu,Vasile Parvan si C.C. Giurgescu.

Prin metodele proprii fiecare istoric au sustinut romanitatea romanilor. Sustinerea acestui subiect este necesara deoarece un popor nu poate exista in istorie fara sa-si cunoasca originea, nu poate avea identitate si autenticitate in istorie, iar nerecunoasterea acestor lucruri constituie un pericol deoarece alte popoare pot emite pretentii nefondatoare cu privire la prezenta lor in acest spatiu.

V.Romanitatea romanilor se refera la: originea latina a romanilor, la constiinta romanilor

despre originea lor latina, la obiceiurile si datinile populare de esenta romana, la latinitatea limbii romane si la unitatea de neam a romanilor.

Din secolul 15, o serie de istorici umanisti din Europa au fost interesati de istoria poporului roman si au abordat ideea romanitatii romanilor. Incepand din Italia cu Poggio Bracciolini, Antonio Bonfini in lucrarea sa "Istoria ungurilor din Panonia", Flavio Biondo, Papa Pius II, Mario Ruffini si Dimitrie Chalcondil, toti confirmand si sustinand romanitatea romanilor. Acestia au fost urmati de cronicarii romani in secolele 16-17. Primul umanist transilvanean a fost Nicolae Olahus cu lucrarea sa "Hungarica", urmat de cei moldoveni, Grigore Ureche in "Letopisetul Tarii Moldove" si Miron Costin in "De neamul moldovenilor", care sustin originea latina afirmand ca "De la ram ne tragem si cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul". Stolnicul Constantin Cantacuzino in "Istoria Tarii Romanesti" precum si Dimitrie Cantemir in "Hronicul romano-moldo-valahilor" au subliniat continuitatea de viata a dacilor sub stapanire romana, unitatea si continuitatea romanilor. Pana in secolul 18 continuitatea romanilor in spatiul carpato-danubian era un fapt normal. Conducerea politica a Transilvaniei apartinea celor trei natiuni privilegiate si anume nobilimii maghiarilor, sasilor si secuilor. Romanii, cu toate ca reprezentau 60% din totalul populatiei, nu aveau drepturi politice si erau considerati tolerati, iar religia ortodoxa nu era considerata religie oficiala a Transilvaniei. In urma aparitiei Bisericii greco-catolice a luat nastere o categorie de intelectuali cunoscuti sub numele de Scoala Ardeleana. Aceasta a optat pentru drepturile tuturor romanilor din Transilvania. Scoala Ardeleana a avut ca principali reprezentanti pe: Gheorghe Sincai, Samuil Micu, Ioan Budai Deleanu,Petru Maior si Iosif Mehesi. Acestia au elaborat in anul 1791 documentul numit "Supplex Libellus Valahorum" care reprezenta dorintele de libertate ale romanilor argumentand cu faptul ca romanii sunt cei mai vechi si cei mai numerosi locuitori ai Transilvaniei. Vechimea romanilor din Transilvania a fost contestata de o serie de austrieci si unguri printre care si ofiterul Franz Sullzer. Acesta a elaborat Teoria Imigrationista prin care a plasat etnogeneza romanilor in Sudul Dunarii. Aceste motive nu au putut fi confirmate in legatura cu etnogeneza romaneasca. Teoria Imigrationista a fost reluata, dupa formarea Austro-ungariei, de catre istoricul austriac Robert Roesler. Acesta o dezvolta in cartea numita "Studii romanesti. Cercetari asupra istoriei vechi a Romaniei" si o redenumeste Teoria Roesleriana. Aceasta teorie a fost combatuta de catre istoriul roman A.D. Xenopol in cartea numita "Teoria lui Roesler. Studii asupra staruintei romanilor in Dacia traiana". Ideile lui Roesler au fost combatute de catre Xenopol care a dovedit continuitatea poporului dac dupa anul 106, romanizarea acestuia si continuitatea poporului daco-roman in spatiul carpato-danubian dupa retragerea aureliana,prin argumente si dovezi lingvistice, arheologice, epigrafice, crestine. Demonstrarea continuitatii daco-romanilor la N de Dunare dupa retragerea aureliana si romanitatea romanilor a fost abordata de toti istoricii care au urmat. Cei moderni: Ienachita Vacarescu, Naum Ramniceanu, Dionisie Fotino, Dimitrie Philiphidae,Mihail Kogalniceanu,August Laurian,Bogdan Hasdeu si urmati de cei contemporani precum:Nicolae Iorga,Dimitrie Onciul,Grigore Tocilescu,Nicolae Densusianu,Vasile Parvan si C.C. Giurgescu.

Prin metodele proprii fiecare istoric au sustinut romanitatea romanilor. Sustinerea acestui subiect este necesara deoarece un popor nu poate exista in istorie fara sa-si cunoasca originea, nu poate avea identitate si autenticitate in istorie, iar nerecunoasterea acestor lucruri constituie un pericol deoarece alte popoare pot emite pretentii nefondatoare cu privire la prezenta lor in acest spatiu.