Dialog Intercultural în Moldova
Proiect realizat de Elena Stanislav, vicepreședinte a departamentului Proiecte din cadrul A.O. “UTS Hîncești”
Ce reprezintă dialogul intercultural?
• Expresia “dialog intercultural” se referă la modul de interacționare și comunicare dintre reprezentanții diferitor grupuri culturale, cum ar fi minoritățile etnice, confesionale, sexuale etc.
“It is time for parents to teach young people early on that in diversity there is beauty and there is strength”
Maya Angelou
• Necesitatea existenței unui dialog intercultural rezultă din caracterul eterogen al structurii populației, atît la nivel național, cît și la nivel universal.
• Oamenii se deosebesc unii de alții după mai multe criterii, cum ar fi rasa din care fac parte, etnia, limba pe care o vorbesc, confesiunea pe care o împărtășesc, abilitățile fizice și psihice, orientarea sexuală, poziția în ierarhia socială etc.
• Cea mai mare parte a copiilor au fost crescuți într-un mediu omogen din punct de vedere al structurii populației, fiind mai mult izolați de cei diferiți (ex. minoritățile etnice- romii), astfel ei nefiind învățați cum să se comporte cu membrii comunităților minoritare, de unde și comportamentul celor mici de a “arăta cu degetul” pe stradă sau în alte locuri publice.
Structura populației RM, conform datelor recensămîntului din 2004
51,9%48,1%
Structura populației pe sexe
Femei
Bărbați
75,8%
8,4%
5,9%
4,4%
2,2%
1,9%
1%
0,4%
Structura etnică a populației
Moldoveni
Ucraineni
Ruși
Găgăuzi
Români
Bulgari
Alte naționalități
Nu a fost înregistrată naționalitatea
Structura populației RM, conform datelor recensămîntului din 2004
97,3%
1%0,4%0,3%0,15%
1,1%
Structura confesională a populației
Religie ortodoxă
Baptiști
Adventiști
Penticostali
Creștini de rit vechi
Alte religii
70,9%
23,9%
3%
1,3%
0,9%
Structura populației după limba studiată în scoală
Română
Rusă
Ucraineană
Găgăuză
Bulgară
Cum instituim un dialog intercultural eficient?
• După cum ușor putem observa din diagrame, structura populației RM nu este nici pe departe una omogenă și uniformă. Raporul dintre majoritate și totalitatea minorităților este unul foarte mare, ceea ce îngreunează procesul de creare a unui dialog intercultural, dar totodată sporește necesitatea acestuia.
• Schema următoare reprezintă un lanț logic al unor acțiuni necesare atingerii scopului final- instituirea unui dialog intercultural în Moldova.
Cum instituim un dialog intercultural eficient?
Dialog interculturalîn Moldova
Soluționarea conflictelor
interculturale
Reducerea fenomenului discriminării
Eliminarea stereotipurilor și
prejudecăților
Creșterea gradului de toleranță al populației
Cunoașterea tuturor entităților
culturale naționale
Studierea în școli a culturii atît a grupurilor majoritare, cît și a
celor minoritare
Cum soluționăm conflictele interculturale?
• În primul rînd, conflictul reprezintă faza tardivă a unei probleme neaplanată sau nerezolvată la timp. De asemenea, surse de conflict sînt și:
diferențele de viziune și incompatibilitatea opiniilor;
ignorarea nevoilor cuiva;
lipsa unei comunicări asertive;
neglijarea emoțiilor li sentimentelor;
orientarea spre competitivitate exagerată;
stereotipurile și prejudecățile etc.
comportamentul descriminatoriu etc.
Cum soluționăm conflictele interculturale?
• O soluție logică în vederea rezolvării conflictelor este revizuirea cauzelor care stau la baza acestuia și eliminarea lor.
• Spre analiză voi lua ultima cauză nominalizată- caracterul discriminatoriu. Cum eliminăm această cauză sau, cel puțin, cum o diminuăm? Vedem în continuare.
Cum reducem fenomenul discriminării?
• Discriminarea reprezintă manifestarea unui comportament și a unei atitudini negative față de anumite persoane sau grupuri de persoane minoritare (de altă etnie, sex, vîrstă, religie, orientare sexuală etc.), prin anumite acțiuni, denumite forme ale discriminării. Acestea sînt evitarea, segregarea și violența.
• Urmînd același plan, iată care sînt principalele cauze ce determină apariția acestui comportament:
simțul superiorității reprezentanților grupurilor majoritare;
stereotipurile și prejudecățile;
Cum reducem fenomenul discriminării?
• Discriminarea este un fenomen ideologic, care, dacă nu este oprit la timp, prinde rădăcini adînci în societate, micșorînd șansele eliminării lui.
• În continuare vom analiza una din cauzele acestui fenomen și anume stereotipurile și prejudățile.
Cum eliminăm stereotipurile și prejudecățile?
• Stereotipurile sînt niște credințe, deseori cu conotație negativă, despre caracteristicile unor indivizi, grupuri, procese sociale, fixate în generalizări, percepții schematice și rigide, în imagini preconcepute și durabile.
• Prejudecățile reprezintă niște atitudini, judecăți, caracterizate printr-o poziționare relativ permanentă, fiind lipsite de argumente logice.
Cum eliminăm stereotipurile și prejudecățile?
• La baza formării prejudecăților și stereotipurilor stau mai multe cauze, printre care și:
incapacitatea oamenilor de a accepta diversitatea culturală (mai ales reprezentanții grupurilor majoritare);
lipsa discuțiilor pe teme culturale în familie;
lipsa unei educații despre toleranță etc.
Cum mărim gradul de toleranță al populației?
• În acest context, toleranța reprezintă capacitatea unui individ de a-i accepta pe ceilalți așa cum sînt, de a accepta ideea de egalitate în diversitate. Este o calitate esențială ce trebuie să existe în fiecare om, în fiecare dintre noi.
• Gradul mare de intoleranță este determinat de mai mulți factori:
Comportamentul intolerant al părinților;
Pasivitatea școlilor privind promovarea toleranței;
Neglijența părinților față de educația calitativă a copiilor;
Lipsa cunoștințelor generale despre entitățile culturale naționale.
Cum mărim gradul de toleranță al populației?
• Lipsa cunoștințelor despre entitățile culturale naționale este una din cauzele gradului sporit de intoleranță, deoarece, atîta timp cît oamenii cunosc un individ sau un grup doar din auzite sau doar dintr-un singur punct de vedere (și acela negativ), ei vor vorbi doar despre această latură, fiindcă alta nu cunosc. Cunoașterea culturii tuturor grupurilor minoritare ar favoriza crearea unor idei și atitudini pozitive față de acestea, spulberînd cu timpul și stereotipurile.
• Responsabilă de oferirea cunoștințelor despre aceste grupuri se face, în primul rînd, școala, deoarece ea este cea care ne pregătește de “ieșirea în lume”.
Ce poate face școala în acest scop?
• O idee ar fi introducerea unei noi discipline școlare, numită “Educație Culturală” (sau altfel), la care copiii să învețe atît despre cultura grupurilor majoritare și a celor minoritare, cît și despre formarea unui comportament tolerant față de persoanele cu dizabilități, homosexuali sau transsexuali, musulmanii din RM etc.
• O altă idee ar fi inițierea diferitor proiecte cu tematici culturale, de promovare a nondiscriminării etc.
• Pînă acum am analizat una din piedicile instituirii unui dialog intercultural eficient, însă ele sînt mult mai multe. Dar noi putem găsi soluții pentru a evita sau trece peste orice impediment!
Concluzie
Urmînd această schemă logică a tuturor cauzelor și impedimentelor, am ajuns pînă la urmă la concluzia că școala este un element de importanță
majoră în procesul de creare a unui dialog intercultural în Republica Moldova. Aici trebuie făcută prima schimbare, deoarece școala este cea care educă noua generație, iar noua generație reprezintă societatea de
mîine, societatea în care vor trăi copiii și nepoții noștri.