ANEXA la Ordinul MDLPA nr. 817/2021
PROCEDURĂ PRIVIND ATESTAREA TEHNICO-PROFESIONALĂ A VERIFICATORILOR DE PROIECTE ȘI A EXPERȚILOR TEHNICI
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art.1 - (1) Prezenta procedură privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, specialiști care desfășoară activitate în construcții, denumită în continuare procedura, stabileşte condiţiile și modalitatea de atestare tehnico-profesională a persoanelor fizice care solicită accesul în profesiile reglementate de verificator de proiecte și/sau de expert tehnic, precum și condițiile generale de exercitare a dreptului de practică și de confirmare periodică a acestuia pentru specialiștii care desfășoară activitate în construcții.
(2) În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) - (4) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile lit. A pct. 9 şi 10 din anexa nr. 2 şi lit. A pct. 8 din anexa nr. 3 la lege, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei este autoritatea competentă pentru profesiile reglementate de verificator de proiecte şi de expert tehnic.
(3) Atestarea tehnico-profesională constă în evaluarea şi recunoaşterea capacităţii tehnice, a studiilor și a experienţei profesionale a persoanelor fizice în vederea exercitării profesiei reglementate de verificator de proiecte şi/sau de expert tehnic.
(4) Atestarea tehnico-profesională se face prin examen organizat periodic, în condițiile prezentei proceduri, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, denumit în continuare autoritate competentă.
Art.2 - (1) În înţelesul prezentei proceduri, persoanele fizice care solicită atestarea tehnico-profesională ca verificatori de proiecte şi/sau experţi tehnici pot fi cetăţeni români, precum şi cetăţeni ai altui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene care îndeplinesc cerinţele prevăzute în prezenta procedură şi care doresc să acceadă la profesiile reglementate de verificator de proiecte şi de expert tehnic şi să le exercite în România în mod independent sau ca angajaţi ai unor persoane juridice.
(2) Prevederile prezentei proceduri se aplică şi persoanelor fizice-cetăţeni ai altui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, care sunt titulari ai unor titluri de calificare echivalente obţinute pe teritoriul unui stat terţ şi doresc să exercite pe teritoriul statului român profesia reglementată de verificator de proiecte/expert tehnic, cu drepturile și obligațiile din prezenta procedură și din lege.
(3) Specialiștii menționați la alin. (2) pot exercita profesiile reglementate de verificator de proiecte și/sau expert tehnic pe teritoriul statului român în condițiile în care sunt titularii unor titluri de calificare obţinute pe teritoriul unui stat terţ, în baza cărora pot desfășura activități de verificare de proiecte și/sau expertizare tehnică a construcțiilor și adresează autorității competente o cerere de echivalare a titlului deținut. Autoritatea competentă poate recunoaște titlurile obținute în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene dacă acestea au fost obținute cu îndeplinirea condițiilor cumulative de studii și de experiență profesională prevăzute de prezenta
4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
2
procedură și titularul probează cunoașterea limbii române prin prezentarea unui certificat de competență lingvistică eliberat în condițiile legii.
(4) Recunoașterea atestatului se va face de autoritatea competentă, în condițiile legii, prin eliberarea unui certificat de atestare tehnico-profesională în domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională și după caz, pentru nivelurile din prezenta procedură, și a legitimației aferente, documente redactate în limba română conform modelelor din prezenta procedură.
Art.3 - (1) În sensul prezentei proceduri, atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și/sau experților tehnici se face pentru cerințele fundamentale aplicabile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe domenii/subdomenii de construcţii și pe specialități pentru instalații aferente construcțiilor și, după caz, în funcție de categoriile de importanță specifice ale construcțiilor, în următoarele domenii/ subdomenii de atestare tehnico-profesională :
a) domeniul de atestare tehnico-profesională A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn;
b) domeniul de atestare tehnico-profesională A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite;
c) domeniul de atestare tehnico-profesională A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe*) poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii:
i) A4.1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe*) și piste aeroportuare;
ii) A4.2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru poduri rutiere și de cale ferată; iii) A4.3-Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru tuneluri;
d) domeniul de atestare tehnico-profesională A5 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transporturi urbane pentru tramvai și pentru metrou;
e) domeniul de atestare tehnico-profesională A6 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții portuare, platforme portuare și marine fixe;
f) domeniul de atestare tehnico-profesională A7 – Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice;
g) domeniul de atestare tehnico-profesională A9 - Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
h) domeniul de atestare tehnico-profesională Ag- Rezistență mecanică și stabilitate pentru masivele de pământ și terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții prin investigații geotehnice;
i) domeniul de atestare tehnico-profesională Af- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru masivele de pământ, a terenului de fundare și interacţiunea cu structurile îngropate prin investigații geotehnice și proiectare geotehnică;
j) domeniul de atestare tehnico-profesională B1- siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 5
3
k) domeniul de atestare tehnico-profesională B2- siguranță și accesibilitate în exploatare pentru drumuri, poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii:
i) B2.1 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru drumuri (inclusiv podețe) și piste aeroportuare;
ii) B2.2 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru poduri rutiere și de cale ferată; iii) B2.3 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru tuneluri;
l) domeniul de atestare tehnico-profesională B3 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transport urbane pentru tramvai și pentru metrou;
m) domeniul de atestare tehnico-profesională B4 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții de porturi şi platforme portuare și marine fixe;
n) domeniul de atestare tehnico-profesională B5 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice;
o) domeniul de atestare tehnico-profesională B7 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
p) domeniul de atestare tehnico-profesională Cc- securitate la incendiu pentru construcții; q) domeniul de atestare tehnico-profesională D1- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru
construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii; r) domeniul de atestare tehnico-profesională D2- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru,
drumuri, poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii: i) D2.1 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru drumuri, podețe și piste
aeroportuare; ii) D2.2 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru poduri rutiere și de cale ferată; iii) D2.3 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru tuneluri;
s) domeniul de atestare tehnico-profesională D3- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou;
t) domeniul de atestare tehnico-profesională D4- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de porturi și platforme portuare și marine fixe;
u) domeniul de atestare tehnico-profesională D5- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice;
v) domeniul de atestare tehnico-profesională D7 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
w) domeniul de atestare tehnico-profesională E – economie de energie si izolare termică pentru clădiri;
x) domeniul de atestare tehnico-profesională F - Protecţie împotriva zgomotului pentru clădiri; y) domeniul de atestare tehnico-profesională Is- Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu
excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate; z) domeniul de atestare tehnico-profesională It - instalații termice aferente construcțiilor: instalații
de încălzire și instalații de ventilare-climatizare; aa) domeniul de atestare tehnico-profesională Ig- Instalaţii de alimentare cu gaze aferente
construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate; bb) domeniul de atestare tehnico-profesională Ie - Instalaţii electrice aferente construcţiilor; cc) domeniul de atestare tehnico-profesională Saac- sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare; dd) domeniul de atestare tehnico-profesională Ci – securitate la incendiu pentru instalații.
* în accepțiunea prezentei proceduri podețele au deschidere de până la 5 m
(2) Nivelurile de atestare tehnico-profesională sunt aplicabile în cadrul domeniilor de atestare tehnico-profesională A1, A2, B1, D1, E, F, Is, It, Ig și Ie exclusiv pentru verificatorii de proiecte și sunt delimitate în funcție de categoriile de importanță specifice prevăzute la art. 4 lit. b) a Regulamentului privind
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
4
stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin Hotârărea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) verificatorii de proiecte atestați pentru nivelul I verifică construcțiile sau instalațiile aferente încadrate în clasele de importanță I și II prevăzute în Anexa A1 a reglementării tehnice „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor” indicativ CR 0-2012 aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1530/2012, cu completările ulterioare;
b) verificatorii de proiecte atestați pentru nivelul II verifică construcțiile sau instalațiile aferente încadrate în clasele de importanță III și IV prevăzute în Anexa A1 a reglementării tehnice „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor” indicativ CR 0-2012 aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1530/2012, cu completările ulterioare;
(3) Competențele atribuite urmare atestării într-un domeniu/subdomeniu de atestare tehnico-profesională pentru nivelul I includ și competențele de verificare a proiectelor pentru nivelul II. (4) Competențele atribuite urmare atestării în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, nivelul I includ și competența de verificare a proiectelor/ expertizare tehnică, după caz, în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac.
(5) Competențele atribuite urmare atestării în domeniul de atestare tehnico-profesională Af includ și competența de verificare a proiectelor/ expertizare tehnică, după caz, în domeniul de atestare tehnico-profesională Ag.
(6) Verificarea/expertizarea proiectelor de instalații aferente construcțiilor pentru cerința „Securitate la incendiu” se poate face fie de către verificatori de proiecte/experți tehnici atestați în domeniile de atestare tehnico-profesionale Is, It, Ig și Ie pentru fiecare specialitate de instalații în parte, fie de către verificatori de proiecte/experți tehnici atestați în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci pentru toate specialitățile de instalații.
(7) Atestările tehnico- profesionale pentru verificatorii de proiecte și experții tehnici se acordă fie pe un singur domeniu de atestare tehnico-profesională, acolo unde din punct de vedere tehnic se justifică acordarea atestărilor în mod distinct, fie cumulativ, pe mai multe domenii/subdomenii de atestare tehnico - profesională, potrivit prezentei proceduri. Autoritatea competentă organizează examenele de atestare tehnico-profesională după cum urmează:
a) pentru atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte:
1. în domeniul de atestare tehnico-profesională A1, Nivelul I; 2. în domeniul de atestare tehnico-profesională A1, Nivelul II; 3. în domeniul de atestare tehnico-profesională A2, Nivelul I; 4. în domeniul de atestare tehnico-profesională A2, Nivelul II; 5. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ag; 6. în domeniul de atestare tehnico-profesională Af; 7. în domeniul de atestare tehnico-profesională Cc; 8. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci; 9. în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, Nivelul I; 10. în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, Nivelul II; 11. în domeniul de atestare tehnico-profesională It, Nivelul I; 12. în domeniul de atestare tehnico-profesională It, Nivelul II; 13. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig, Nivelul I; 14. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig, Nivelul II; 15. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie, Nivelul I; 16. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie, Nivelul II;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 7
5
17. în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac; 18. în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F, Nivelul I; 19. în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F, Nivelul II; 20. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.1, B2.1 și D2.1; 21. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.2, B2.2 și D2.2; 22. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.3, B2.3 și D2.3; 23. în domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B3 și D3; 24. în domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4; 25. în domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5; 26. în domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7.
b) pentru atestarea tehnico-profesională a experților tehnici:
1. în domeniul de atestare tehnico-profesională A1; 2. în domeniul de atestare tehnico-profesională A2 3. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ag; 4. în domeniul de atestare tehnico-profesională Af; 5. în domeniul de atestare tehnico-profesională Cc; 6. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci; 7. în domeniul de atestare tehnico-profesională Is; 8. în domeniul de atestare tehnico-profesională It; 9. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig; 10. în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie; 11. în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac; 12. în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F; 13. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.1, B2.1 și D2.1; 14. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.2, B2.2 și D2.2; 15. în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.3, B2.3 și D2.3; 16. în domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B3 și D3; 17. în domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4; 18. în domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5; 19. în domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7.
(8) Candidații care susțin examenul de atestare tehnico-profesională în domeniile B1, D1, E și F pot promova examenul de atestare pentru un domeniu de atestare tehnico-profesională sau pentru mai multe dintre cele patru domenii de atestare tehnico-profesională.
CAPITOLUL II
Condiţii privind înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesionale
Art.4 - (1) Poate participa la examenele de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și/sau experților tehnici solicitantul care îndeplinește condiţiile cumulative de studii și de experiență profesională prevăzute de prezenta procedură.
(2) În vederea participării la examenele de atestare tehnico-profesională solicitantul trebuie să facă dovada absolvirii de studii universitare de licență și, după caz, de studii universitare de master/ de studii postuniversitare de master/ de studii de aprofundare, fiind titularul unei diplome de inginer diplomat/ inginer/ arhitect conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată în următoarele domenii de licență/specializări după caz, sau echivalente**, astfel:
a) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională A1 în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
6
b) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională A2 în domeniul de licență „Inginerie civilă”; c) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A4, B2 și D2, cu subdomeniile aferente în
domeniul de licență „Inginerie civilă”; d) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B2 și D3, cu subdomeniile aferente în
domeniul de licență „Inginerie civilă”; e) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”; f) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”; g) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”; h) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Af în domeniul de licență „Inginerie civilă”; i) pentru domeniul Ag în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență
„Inginerie geologică”, specializarea „Inginerie geologică”; j) pentru domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E, F domeniul de licență „Inginerie
civilă” sau în domeniul de licență „Arhitectură”; k) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Cc în domeniul de licență „Inginerie civilă”
sau în domeniul de licență „Arhitectură”; l) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională tehnico-profesională Saac în domeniul de
licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”; m) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Is în domeniul de licență „Ingineria
instalațiilor”, în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Inginerie mecanică”;
n) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională It în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, în domeniul de licență „Inginerie energetică” sau în domeniul de licență „Inginerie mecanică”;
o) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ig în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor” sau domeniul de licență „Mine, petrol și gaz”;
p) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ie în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”;
q) pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”.
(3) Absolventul unei instituții de învăţământ superior acreditată, specializarea „Ingineria și managementul lucrărilor de construcții”, domeniul de licență „Inginerie și management”, titular al unei diplome de inginer/inginer diplomat poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională în aceleași domenii de atestare tehnico-profesională ca și un absolvent al unei specializări din domeniul „Inginerie civilă” în condițiile în care este și titular al unei diplome de master obținută în urma absolvirii unui program de master în domeniul de studii universitare de master „Inginerie civilă și instalații” sau al unei diplome echivalente în urma căruia a dobândit dreptul de a proiecta fără limitări în domeniul/domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională solicitat/solicitate.
(4) Solicitantul menționat la alin. (2), absolvent al unei specializări din domeniul de licență „Inginerie civilă”, prin care dreptul de proiectare este limitat, poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenului de atestare tehnico-profesionale în condițiile în care este și titular al unei diplome de master obținute în urma absolvirii unui program de master, în domeniul de studii universitare de master „Inginerie civilă și instalații” sau al unei diplome echivalente în urma căruia a dobândit dreptul de a
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 9
7
proiecta fără limitări în domeniul/ domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională solicitat/solicitate.
(5) În vedererea confirmării competențelor profesionale autoritatea competentă are dreptul de a solicita, în scris, instituțiilor de învățământ superior acreditate care au eliberat solicitantului diploma de inginer diplomat/inginer/arhitect sau diploma de master/diploma echivalentă, clarificări asupra competențelor obținute în urma absolvirii studiilor universitare/postuniversitare.
(6) Experiența profesională constă în desfășurarea de activități de proiectare/de execuție/de control/ didactice/de verificare în domeniul construcțiilor/arhitecturii/instalațiilor aferente construcțiilor, după caz, în conformitate cu competențele dobândite în urma absolvirii studiilor universitare și postuniversitare/de aprofundare, după caz.
(7) Pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și/sau a experților tehnici trebuie îndeplinite următoarele condiții minime privind experiența profesională prevăzută la alin. (6):
a) cel puțin 8 ani vechime dintre care cel puțin 3 ani în activități de proiectare pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte;
b) cel puțin 12 ani vechime dintre care cel puțin 4 în activități de proiectare pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici.
(8) Pentru cerința „securitate la incendiu”, în domeniile de atestare tehnico-profesională Cc și Ci, se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul fundamental „științe inginerești” sau în ramura de științe „Arhitectură și urbanism” care îşi desfăşoară/şi-a desfăşurat activitatea în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau a structurilor subordonate acestuia, având atribuții în domeniul securității la incendiu și îndeplinește următoarele condiții de vechime în muncă în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare:
a) 8 ani pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte; b) 12 ani pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici.
(9) Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul fundamental „științe inginerești” sau în ramura de știință licență „Arhitectură și Urbanism” care a desfășurat activități de proiectare în cadrul unei persoane juridice autorizate pentru efectuarea de lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor în conformitate cu prevederile Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 87/2010, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește condițiile de prevăzute la alin. (6). (10) Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniile de licență „Inginerie civilă” sau „Arhitectură” dacă este și titularul unei diplome de master în domeniul de studii universitare de master „Inginerie civilă și ingineria instalațiilor”; (11) Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Cc se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor” dacă este și titularul unei diplome de master în domeniul de studii universitare de master „Inginerie civilă și ingineria instalațiilor”;
10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
8
(12) Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ie poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională și solicitantul care este titularul unei diplome de inginer diplomat/inginer conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată și este autorizat ca electrician de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, după caz:
a) pentru a desfășura activități de proiectare a instalațiilor electrice, pentru profesia reglementată de verificator de proiecte, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6), lit.a);
b) pentru a desfășura activități de proiectare și executare a instalațiilor electrice, pentru profesia reglementată de expert tehnic, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6), lit.b);
(13) Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ig poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională și solicitantul care este titularul unei diplome de inginer diplomat/ inginer conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată și este autorizat ca instalator autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru proiectarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcționează în regim de medie, redusă și joasă presiune, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6). ** în accepțiunea prezentei proceduri, echivalente sunt considerate programele de studii universitare/postuniversitare/de aprofundare, indiferent de denumire (specializări, profile, domenii) care, în urma absolvirii, au conferit titularului competențe asemănătoare
CAPITOLUL III
Documente necesare pentru înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesionale
Art.5 - (1) În vederea înscrierii la examenele de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi/sau a experților tehnici, solicitantul, cetăţean român sau cetățean al altui stat membru al Uniunii Europene,al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene depune la autoritatea competentă o cerere pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională și, în susținerea acesteia următoarele documente care, împreună cu cererea, se constituie în dosarul solicitantului:
a) cererea de susținere a examenelor de atestare tehnico-profesională, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură;
b) actul de identitate/pașaportul solicitantului, în copie; c) certificatul de naştere sau certificatul de căsătorie, în cazul schimbării numelui, în copie; d) certificat de competență lingvistică sau orice alt mijloc de probă concludent prin care
solicitantul, cetățean al stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene face dovada cunoaşterii limbii române, necesară exercitării atribuţiilor profesiei reglementate de verificator de proiecte/expert tehnic pe teritoriul României, în copie;
e) copie a diplomei de inginer/inginer diplomat/arhitect prin care este probată absolvirea studiilor universitare prevăzute la art.4 alin. (2) și, după caz, documentul de recunoaștere/echivalare a acesteia, emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competentă și copie a suplimentului de diplomă;
f) copie a diplomei de master și a suplimentului de diplomă pentru solicitanții menționați la art.4 alin. (3), (4), (10) și (11);
g) copii ale înscrisurilor completate/eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate, care să ateste vechimea în profesie/specialitate (carnet de muncă, extras revisal, adeverință, etc.);
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 11
9
h) recomandări de la investitorii/proprietarii/administratorii construcțiilor la realizarea cărora solicitantul a participat la întocmirea proiectelor: cel puțin trei recomandări pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte, respectiv cel puțin patru recomandări pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici;
i) persoanele care au desfășurat/desfășoară activități conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, inclusiv în cadrul birourilor individuale de arhitectură prevăzute de Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor depune în completarea documentelor de la lit. g) o declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, privind conformitatea și corectitudinea datelor din cuprinsul înscrisului din care rezultă vechimea/experiența profesională;
j) curriculum vitae-modelul comun european, conform Hotărârii Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun de curriculum vitae, actualizat la data depunerii;
k) lista proiectelor/ lucrărilor științifice/brevetelor la a căror elaborare/ realizare/ verificare în sistemul de control al calității în construcții solicitantul a participat;
l) certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 35 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau a suferit condamnări pentru concurenţă neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
m) adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei, eliberată cu cel mult 6 luni anterior depunerii dosarului, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
n) adeverință eliberată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de către structurile subordonate acestuia pentru solicitantul menționat de la art.4 alin. (8) din care să reiasă perioada lucrată în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare privind securitatea la incendiu;
o) copie a documentului de autorizare emis de către Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă pentru solicitanții menționați la art.4. alin. (9);
p) copie a documentului de autorizare emis de către ANRE, pentru solicitanții menționați la art.4 alin.(12) și alin. (13);
q) 2 fotografii color, format 5/4 și 1 fotografie color, format 2/3. (2) Documentele prevăzute la alin.(1) lit.a), i), j) l) și m) se depun în original, datate și semnate, sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declaraţii. (3) În cazul în care solicitantul transmite cererea și documentele prevăzute la alin. (1) electronic, pe adresa de corespondeță oficială, fără a utiliza servicii de semnătură electronică calificată, acesta are obligația transmiterii/prezentării documentelor originale până la data examenului.
CAPITOLUL IV
Înregistrarea cererilor, verificarea documentelor și finalizarea procedurii de examinare a dosarelor solicitanților
Art.6 - (1) Autoritatea competentă organizează în fiecare an calendaristic două sesiuni de atestare tehnico-profesională, prima sesiune în intervalul cuprins între 01 și 31 mai și a doua sesiune în intervalul cuprins între 01-29 noiembrie.
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
10
(2) În cadrul unei sesiuni de atestare tehnico-profesională pot fi programate toate sau o parte dintre examenele de atestare tehnico-profesională prevăzute la art.3 alin. (7).
(3) Decizia privind lista examenelor de atestare tehnico-profesională prevăzute la art.3 alin.(7) care urmează programate într-o sesiune de atestare tehnico-profesională aparține autorității competente.
(4) Fiecare dintre examenele de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) sunt programate, de către autoritatea competentă, pe parcursul unui an calendarisctic, cel puțin într-o sesiune de atestare tehnico-profesională.
Art.7 - (1) Autoritatea competentă publică pe pagina proprie de internet anunțul privind organizarea sesiunii de atestare tehnico-profesională, specificând examenele de atestare tehnico-profesională programate în cadrul acesteia, data, ora susținerii examenelor, precum și data-limită până la care pot fi transmise solicitările de susținere a examenelor de atestare tehnico-profesională, cu cel puțin 45 de zile înainte de data la care este programat primul examen de atestare tehnico-profesională din cadrul sesiunii de atestare tehnico-profesională .
(2) În termen de cel mult 30 de zile de la data publicării anunțului privind organizarea sesiunii de atestare tehnico-profesională, solicitanții transmit cererile de susținere a examenelor, însoţite de documentele prevăzute la art. 5, prin poştă, pe adresa oficială a autorităţii competente sau arhivate electronic, pe adresa de corespondență indicată de către autoritatea competentă în textul anunțului prevăzut la alin. (1) sau le depun la sediul autorității competente.
(3) Cererea pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională, al cărei model este prevăzut în anexa nr.1 la prezenta procedură, denumită în continuare cerere, însoţită de documentele prevăzute la art. 5 se înregistrează în registratura generală a autorităţii competente, data înregistrării fiind considerată data depunerii cererii, conform alin. (2).
Art.8 - Răspunderea privind autenticitatea și corectitudinea documentelor din dosarul solicitantului revine exclusiv acestuia și entităților emitente.
Art.9 - Cererile și dosarele aferente transmise autorității competente în afara termenului prevăzut la art.7 alin. (2) nu sunt analizate, iar solicitanții vor fi informați, în termen de maxim 10 zile de la data înregistrării, prin poșta electronică, la adresa de corespondență indicată în cerere, cu privire la nerespectarea termenului și, implicit, respingerea cererilor.
Art.10 - (1) Verificarea dosarelor, corespondența cu solicitanții, precum și planificarea și organizarea sesiunilor de atestare tehnico-profesională se realizează de către compartimentul specializat din cadrul autorității competente, conform reglementărilor interne ale autorității competente.
(2) Reprezentanții autorității competente, prin compartimentul de specialitate, analizează cererea și documentele din dosarul solicitantului și comunică acestuia, în termen de maxim 5 zile de la data înregistrării, prin poșta electronică, la adresa de corespondență indicată în cerere:
a) admiterea cererii depuse în vederea susținerii examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională, în cazul în care solicitantul întrunește condițiile necesare prevăzute de prezenta procedură și dosarul soliciantului este complet;
b) respingerea motivată a cererii depuse în vederea examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională, în cazul în care solicitantul nu întrunește condițiile necesare prevăzute de prezenta procedură;
c) necesitatea de a depune completări/clarificări asupra documentelor transmise, cu mențiunea clară asupra termenului în care pot fi transmise, respectiv de maximum 5 zile de la data comunicării. Nedepunerea completărilor/clarificărilor în termenul precizat conduce la
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 13
11
considerarea dosarului incomplet și la respingerea cererii depuse în vederea susținerii examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională.
(3) Dosarele aferente cererilor respinse și dosarele aferente cererilor neanalizate se arhivează conform legii.
CAPITOLUL V
Dispoziții privind organizarea examenelor de atestare tehnico-profesională, constituirea comisiilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare
a contestațiilor
Secțiunea 1 - Dispozitii privind organizarea examenelor de atestare tehnico-profesională
Art.11 - (1) În cadrul fiecărei sesiuni de atestare tehnico-profesionale organizată de autoritatea competentă conform prevederilor art.6, fiecare examen de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) programat, denumit în continuare examen de atestare tehnico-profesională constă în susținerea unei probe scrise.
(2) Fiecare examen de atestare tehnico-profesională poate fi susținut simultan în centre organizate în municipiile București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara, denumite în continuare centre regionale de examinare și presupune prezența fizică a candidatului în sala de examen.
(3) Opțiunile privind susținerea unui examen de atestare tehnico-profesională într-unul dintre centrele regionale de examinare prevăzute la alin.(2) aparțin fiecărui solicitant în parte și sunt exprimate în cuprinsul cererii prevăzute în anexa nr.1 la prezenta procedură.
(4) Autoritatea competentă publică pe pagina de internet proprie lista candidaților admiși pentru susținerea unui examen de atestare tehnico-profesională, specificând pentru fiecare candidat centrul de examinare cu 5 zile înainte de data stabilită pentru susținerea respectivului examen de atestare tehnico-profesională.
Art.12 - (1) Autoritatea competentă publică pe pagina de internet proprie, într-o secțiune dedicată sesiunii de atestare tehnico-profesională, organizată conform prevederilor art.6, cu cel puțin 10 zile înaintea datei stabilite pentru primul examen de atestare tehnico-profesională programat, regulamentul de organizare și desfășurare a examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională, după caz.
(2) Regulamentul de organizare și desfășurare a prevăzut la alin. (1) este elaborat la propunerea compartimentului de specialitate din cadrul autorității competente și este aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Secțiunea a 2- a- Dispoziții privind constituirea comisiei centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor
Art.13 - (1) Pentru fiecare sesiune de atestare tehnico-profesională organizată, autoritatea competentă constituie:
a) câte o comisie centrală de examinare pentru fiecare examen de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) programat în cadrul sesiunii de atestare tehnico-profesională;
b) câte o comisie regională de examinare pentru fiecare centru de examinare regional dintre cele prevăzute la art.11 alin.(2);
c) o comisie de soluționare a contestațiilor.
14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
12
(2) Componența nominală a tuturor comisiilor, examenele de atestare tehnico-profesională pentru care se constituite fiecare comisie centrală de examinare, centrul regional de examinare pentru care se constituie fiecare comisie regională de examinare, precum și desemnarea președinților și a vicepreședinților tututor comisiilor sunt aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
(3) Fiecare comisie centrală de examinare este formată din 5 membri, propuși de universitățile, instituțiile publice și organizațiile profesionale din domeniul construcțiilor și arhitecturii, specialiști în domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională pentru care sunt numite comisiile centrale de examinare. Dintre cei cinci membri ai unei comisii centrale de examinare, prin ordinul de numire prevăzut la alin. (2), este desemnat un președinte care conduce lucrările acesteia și un vicepreședinte.
(4) Comisia centrală de examinare își desfășoară activitatea în municipiul București, de regulă la sediul autorității competente sau în situații excepționale, în mediul on-line, utilizând canale electronice de comunicare puse la dispoziție de autoritatea competentă.
(5) Fiecare comisie regională de examinare este formată din 5 membri, propuși de universitățile, instituțiile publice și organizațiile profesionale din domeniul construcțiilor și arhitecturii.
(6) Comisiile regionale de examinare își desfășoară activitatea în centrele regionale de examinare, câte o comisie pentru fiecare centru regional de examinare.
(7) Soluționarea contestațiilor se realizează la nivel central, de către o comisie de soluționare a contestațiilor, alcătuită din 3 membri, care nu au făcut parte din comisiile centrale de examinare sau din comisiile regionale de examinare, dintre care unul este desemnat președinte.
Art.14 - (1) În vederea constituirii comisilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor, autoritatea competentă solicită, în scris, instituţiilor de învăţământ superior acreditate cu profil construcţii şi arhitectură, asociațiilor profesionale de profil și instituțiilor publice cu activitate în domeniul construcțiilor și arhitecturii sau în domenii conexe, propuneri privind desemnarea unor membri.
(2) Autoritatea competentă stabilește componența nominală a tuturor comisiilor dintre propunerile prevăzute la alin. (1) astfel încât să fie asigurat cvorumul necesar constituirii comisiilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru toate examenele de atestare tehnico-profesională organizate într-o sesiune.
Art.15 - Pentru domeniile de atestare tehnico-profesională Cc, Ci, Is, It, Ig, Ie, în plus față de numărul minim de membri prevăzut la art.13 alin.(3), în mod obligatoriu comisiile centrale de examinare includ și câte un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Art.16 - Componenţa nominală a comisiilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor se aprobă şi se modifică, ori de câte ori este necesar, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Secțiunea a 3-a Dispoziții privind funcționarea comisiilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor
Art.17 - (1) Fiecare comisie centrală de examinare și fiecare comisie regională de examinare sunt conduse de câte un preşedinte, desemnat în condițiile prezentei proceduri. În absenţa preşedintelui uneia dintre comisiile centrale de examinare sau dintre comisiile regionale de examinare, aceasta este condusă de către vicepreședinte.
(2) Comisiiile prevăzute la alin. (1) își pot desfășura activitatea în prezența a cel puțin 3 membri.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 15
13
(3) Pentru fiecare comisie în parte, dintre cele prevăzute la alin. (1), în caz de imposibilitate obiectivă de prezentare la examen atât a președintelui cât și a vicepreședintelui, autoritatea competentă emite un nou ordin de numire conform prevederilor art.16 și desemnează un nou președinte și un nou vicepreședinte.
(4) Comisia de soluționare a contestațiilor este condusă de președintele acesteia, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. În absenţa unui membru al comisiei se numește o altă comisie în conformitate cu prevederile art. 16.
Art.18 - În caz de absențe nemotivate ale oricărui membru din cadrul comisiilor centrale și regionale de examinare, prevăzute de prezenta procedură, pe parcursul a două sesiuni de atestare tehnico-profesională consecutive, acesta va fi înlocuit prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Art.19 - Pentru activitatea prestată în cadrul comisiilor centrale de examinare, regionale de examinare și de soluționare a contestațiilor numite în condițiile prezentei proceduri, membrii tuturor comisiilor sunt remunerați conform prevederilor art.43 alin (5) și (7) din Legea nr.10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 24 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 925/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Secțiunea a 4-a - Atribuțiile comisiilor centrale de examinare
Art.20 - Membrii comisiilor centrale de examinare au, în principal, următoarele atribuții:
a) analizează, îmbunătățesc, corectează propunerile privind subiectele de examen puse la dispoziție de către autoritatea competentă sau propun subiectele de examen dacă acestea nu sunt puse la dispoziție de către autoritatea competentă, după caz;
b) stabilesc subiectele de examen în acord cu prevederile regulamentului prevăzut la art.12 alin. (2);
c) stabilesc baremul și elaborează formularul cu subiecte pe care sunt marcate distinct răspunsurile corecte, denumit în continuare varianta martor de rezolvare;
d) comunică, prin secretariat sau prin canalul electronic de comunicare pus la dispoziție de autoritatea competentă, după caz, președinților comisiilor regionale de examinare formularul cu subiectele de examen;
e) răspund de corectitudinea formulării subiectelor și de alegerea răspunsurilor corecte; f) au obligația asigurării confidenţialităţii tuturor propunerilor prevăzute la lit.a), a subiectelor
stabilite pentru examen, a baremului și variantei martor de rezolvare aferente până la finalizarea examenului și publicării acestora pe pagina de internet a autorității competente.
Art.21 - (1) Nu poate participa în calitate de membru al unei comisii centrale de examinare persoana care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:
a) este soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre candidați;
b) are un interes patrimonial sau nepatrimonial în legătură cu unul dintre candidați, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin în calitate de membru.
(2) Dacă unul dintre membrii unei comisii centrale de examinare constată că se află în una sau în ambele situații prevăzute la alin.(1), acesta are obligația de a se suspenda, la cerere după afișarea listelor candidaților programați pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională.
(3) Membrul unei comisii centrale de examinare suspendat în condițiile prevăzute la alin. (2) nu participă la deliberarea comisiei privind stabilirea subiectelor finale și la reevaluarea subiectelor și baremului, după caz.
16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
14
(4) În situațiile în care se aplică prevederile alin. (3), autoritatea competentă numește în cadrul comisiei centrale de examinare un alt membru, dintre nominalizările înregistrate conform art.14 alin. (2), iar dacă acestea nu permit asigurarea numărului minim de membri, după caz, sunt demarate procedurile menționate la art.14 alin.(1).
Secțiunea a 5-a Atribuțiile comisiilor regionale de examinare
Art.22 - Membrii comisiilor regionale de examinare au, în principal, următoarele atribuţii:
a) preiau formularele cu subiecte pentru toate examenele de atestare tehnico-profesională organizate în cadrul unei sesiuni, formulare stabilite de către fiecare comisie centrală de examinare și le înmânează, spre rezolvare, candidaților. Fiecare candidat primește formularul cu subiecte aferent examenului de atestare tehnico-profesională pentru care a fost declarat admis în vederea susținerii acestuia;
b) corectează şi notează lucrările tuturor candidaților care au susținut examenele de atestare tehnico-profesionale în centrul regional de examinare pentru care au fost numiți, cu respectarea caracterului confidențial al acestora în acord cu baremul și varianta martor transmise de comisia centrală de examinare;
c) au obligația asigurării confidenţialităţii tuturor subiectelor și a baremelor aferente și a variantelor martor de rezolvare din momentul primirii acestora de la fiecare comisie centrală de examinare până la finalizarea examenului și publicării tuturor formularelor de subiecte cu baremele aferente și a variantelor martor de rezolvare pe pagina de internet a autorității competente.
Secțiunea a 6 a- Atribuțiile comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Art.23 - Membrii comisiei de soluționare a contestațiilor au, în principal, următoarele atribuții:
a) analizează lucrările al căror rezultat a fost contestat, în termenele prevăzute de prezenta procedură și verifică rezolvările în raport cu baremul de evaluare stabilit de comisia centrală de examinare care a elaborat subiectele, cu respectarea carecterului confidențial al lucrărilor;
b) transmite în termen de maxim 3 zile de la data primirii contestațiilor către secretariatul general rezultatele analizei contestaţiilor pentru a fi publicate, pe pagina de internet a autorității competente, în termenele prevăzute de prezenta procedură.
Secțiunea a 7-a – Secretariatul comisiilor centrale de examinare, comisiilor regionale de examinare și al comisiilor de soluționare a contestațiilor
Art.24 - (1) Autoritatea competentă asigură secretariatul comisiilor centrale de examinare, al comisiilor regionale de examinare și al comisiei de soluționare a contestațiilor, resursele financiare, materiale și de personal necesare desfășurării activității acestora, după cum urmează:
a) un secretariat general;
b) cel puțin câte un responsabil de centru de examinare regional;
c) personal pentru supravegherea candidaților.
(2) Pentru fiecare sesiune de atestare tehnico-profesională, secretariatul general, asigurat de către reprezentanții compartimentului de specialitate din cadrul autorității competente, îndeplinește următoarele atribuțiii:
a) realizează activitățile prevăzute la art.10 precum și cele necesare pentru organizarea sesiunilor de atestare tehnico-profesională;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 17
15
b) afişează pe pagina de internet a autorităţii competente lista candidaților admiși pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională , datele şi informaţiile referitoare la programarea sesiunilor de atestare tehnico-profesionale;
c) convoacă membrii comisiilor centrale de examinare, ai comisiilor regionale de examinare și ai comisiei de soluționare a contestațiilor în vederea participării la sesiunile de atestare tehnico-profesională;
d) întocmeşte procesul-verbal privind organizarea fiecărui examen de atestare tehnico-profesională;
e) înregistrează și centralizează eventualele contestații emise urmare afișării rezultatelor obținute în urma susținerii examenelor;
f) convoacă membrii comisiei de soluționare a contestațiilor în cazul în care sunt înregistrate contestații, în termen de 24 de ore de la data termenului de depunere a contestațiilor prevăzute de prezenta procedură;
g) întocmeşte procesul-verbal cu deciziile membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor și afișează pe pagina de internet a autorității competente rezultatele în urma analizei contestațiilor;
h) afişează pe pagina de internet a autorităţii competente rezultatele obţinute de candidați în urma susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională, în termen de cel mult 3 zile de la încheierea acestora, precum și rezultatele obținute după soluţionarea eventualelor contestaţii în condițiile prezentei proceduri, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii examenului;
i) la finalul sesiunii de atestare tehnico-profesională redactează și semnează procesul-verbal al examenului de atestare tehnico-profesională;
j) completează şi editează certificatele de atestare tehnico-profesională pentru candidaţii care au promovat, în condiţiile legii, examenul de atestare tehnico-profesională, în vederea prezentării acestora reprezentantului legal al autorității competente, spre aprobare;
k) ţine evidenţa candidaţilor atestaţi şi actualizează baza de date cu specialiştii - persoanele fizice atestate;
l) arhivează documentele din dosarul aferent persoanei fizice atestate, împreună cu copia procesului-verbal al examenului de atestare tehnico-profesională, precum şi matca certificatului de atestare tehnico-profesională însoţită de o copie «conform cu originalul» a registrului de eliberări, inclusiv în format electronic;
m) îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare tehnico-profesională.
(3) Pentru asigurarea activităților specifice ce presupun prezența în teritoriu în vederea asigurării secretariatului comisiilor regionale de examinare și în vederea organizării activităților curente autoritatea competentă desemnează cel puțin un responsabil de centru regional de examinare care are, în principal, următoarele atribuții:
a) afișează listele și repartizările pe săli a candidaților programați pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională, conform dispozițiilor secretariatului general;
b) codifică lucrările secretizate predate de către candidați; c) asigură copierea electronică a tuturor lucrărilor predate de candidați la finalizarea examenului,
cu respectarea caracterului confidențial al acestora: d) centralizează procesele-verbale întocmite pentru fiecare sală de examinare de către personalul
desemnat pentru asigurarea supravegherii candidaților; e) transmite secretariatului general procesele-verbale menționate la lit. d; f) participă la desecretizarea lucrărilor corectate;
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
16
g) întocmește și completează lista rezultatelor obținute de către candidați în urma susținerii examenului de atestare tehnico-profesionlă și o supune aprobării președintelui comisiei regionale de examinare ;
h) transmite listele cu rezultatele obținute de către candidați către secretariat; i) întocmește procesul-verbal al sesiunii de examinare pentru centrul de examinare al cărui
responsabil este; j) transmite secretariatului general ora la care s-au încheiat toate examenele; k) transmite copiile electronice ale tuturor lucrărilor scrise predate de către candidații prezenți către
secretariatul general, cu respectarea caracterului confidențial al acestora; l) îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare
tehnico-profesională.
(4) Pentru fiecare sală în care sunt candidați programați în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională, personalul desemnat de către autoritatea competentă pentru supravegherea candidaților are, în principal, următoarele atribuții:
a) identifică fiecare candidat în parte în baza datelor transmise de către secretariatul general și a documentului de identitate al candidatului, depus în copie în cuprinsul dosarului solicitantului;
b) înmânează candidaților foile de examen și, în prezența a cel puțin unui membru al comisiei regionale de examinare, formularele cu subiecte;
c) preia lucrările scrise ale canddiaților; d) întocmeşte un proces-verbal cuprinzând numărul candidaţilor programați şi prezenţi; e) îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare
tehnico-profesională.
CAPITOLUL VI
Desfășurarea unui examen de atestare tehnico-profesională
Art.25 - Etapele privind desfășurarea unui examen de atestare tehnico-profesională sunt următoarele:
a) susținerea probei scrise; b) corectarea lucrărilor scrise și publicarea rezultatelor, pe pagina proprie de internet a instituției; c) transmiterea și înregistrarea eventualelor contestații; d) soluționarea contestațiilor; e) publicarea rezultatelor obținute în urma soluționării contestațiilor, pe pagina proprie de internet
a instituției; f) publicarea rezultatelor finale și a listei verificatorilor de proiecte și/sau a experților tehnici
atestați în sesiunea de atestare tehnico-profesională, pe pagina proprie de internet a instituției.
Secțiunea 1- Susținerea examenului de atestare tehnico-profesională
Art.26 - (1) Susținerea unui examen de atestare tehnico-profesională cuprinde următoarele: repartizarea candidaților pe săli de examinare, identificarea candidaților, susținerea propriu-zisă a examenului, anonimizarea și, după caz, codificarea lucrărilor scrise și copierea electronică a acestora, prezentarea/transmiterea lucrărilor scrise sau a copiilor acestora membrilor/către membrii comisiei regionale de examinare, notarea lucrărilor și stabilirea punctajului acordat de către comisia regională de examinare, centralizarea punctajelor, desecretizarea lucrărilor și realizarea corespondenței între lucrare și numele candidatului, publicarea rezultatelor obținute, pe pagina proprie de internet a instituției, precum și întocmirea și semnarea procesului-verbal încheiat în urma susținerii examenului.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 19
17
(2) Examenul de atestare tehnico-profesională constă în rezolvarea unor subiecte, în funcţie de complexitatea competențelor solicitate în scopul evaluării cunoştinţelor și se desfășoară sub formă de
test-grilă.
(3) Durata examenului este, de regulă, de 3 ore și se stabilește, pentru fiecare examen de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) prin regulamentul menționat la art.12.
(4) Punctajul maxim ce poate fi acordat este de 120 de puncte, iar condiţia de promovare a unui examen de atestare tehnico-profesională este obţinerea a minimum 75 de puncte.
(5) Verificarea identității candidaților se face de către personalul desemnat pentru supravegherea candidaților de către autoritatea competentă în baza documentelor de identitate prezentate de către aceștia și a datelor înscrise în cererile de înscriere.
(6) Pentru identificarea lucrării, fiecare candidat își completează datele personale în secțiunea destinată din cadrul lucrării, iar personalul desemnat de către autoritatea competentă aplică mărcile prevăzute de regulamentul prevăzut la art. 12 în prezența candidatului, în scopul secretizării lucrării predate.
(7) Președintele comisiei centrale de examinare transmite în ziua examenului formularul cu subiecte către secretariatul general/ către președinții tuturor comisiilor regionale de examinare convocate, în format electronic securizat sau pe canalul de comunicare electronică pus la dispoziție de către autoritatea competentă.
(8) Membrii comisiei centrale de examinare au obligația păstrării secretului privind răspunsurile corecte până la informarea oficială a secretariatului general privind finalizarea susținerii examenului în toate centrele regionale de examinare.
(9) Președinții comisiilor regionale de examinare, după ce confirmă primirea formularului cu subiecte, cu ajutorul responsabilului centrului de examinare regional multiplică formularul și îl înmânează fiecărui candidat prezent.
(10) Varianta martor de rezolvare este transmisă de către președintele comisiei centrale de examinare secretariatului general după ce acesta anunță oficial încheierea examenului de atestare tehnico-profesională.
(11) Varianta martor de rezolvare se publică pe pagina de internet a autorității competente prin grija secretariatului general după închiderea oficială a examenului de atestare tehnico-profesională.
Secțiunea a 2- a – Corectarea lucrărilor și publicarea rezultatelor
Art.27 - (1) La finalul examenului, lucrările candidaților sunt codificate de către responsabilul centrului de examinare regional, în prezența președintelui comisiei regionale de examinare, sunt copiate electronic și, ulterior sunt prezentate/transmise, spre corectură, membrilor comisiei regionale de examinare prin grija responsabilului centrului regional de examinare.
(2) Corectarea lucrărilor se face cu respectarea caracterului confidențial al acestora.
(3) Corespondența între lucrările secretizate și corectate și numele candidaților se face de către responsabilul centrului de examinare regional, cu sprijinul președintelui comisiei regionale de examinare după ce toate lucrările secretizate, codificate și corectate sunt copiate electronic și transmise către secretariatul general, iar aceste activități se consemnează în cuprinsul procesului-verbal care se încheie după susținerea examenului.
(4) Rezultatele examenului se publică pe pagina de internet a autorității competente, în termen de cel mult 3 zile de la data susținerii acesteia, prin grija secretariatului general.
20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
18
(5) În textul anunțului publicat pe pagina de internet a autorităţii competente privind rezultatele obținute, se vor menționa, în mod obligatoriu, informații privind termenul de depunere a contestațiilor și adresele de corespondență la care pot fi transmise.
Art.28 - Pe baza punctajelor obținute în urma susținerii examenului de atestare tehnico-profesională, candidații care au promovat examenul de atestare tehnico-profesională sunt declarați admiși.
Secțiunea a 3-a - Contestarea rezultatelor
Art.29 - (1) După finalizarea examenului de atestare tehnico-profesională și afișarea rezultatelor, candidaţii nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula o contestaţie în termen de maximum 3 zile de la data afişării pe pagina de internet a autorităţii competente, a rezultatelor obținute în urma susținerii examenului de atestare tehnico-profesională.
(2) Contestația poate privi:
a) marcarea și cuantificarea răspunsurilor corecte; b) formularea subiectelor, caz în care candidatul își va argumenta punctul de vedere.
(3) Contestațiile pot fi transmise electronic, pe adresa de corespondență indicată în textul anunțului de publicare a rezultatelor sau pot fi depuse la registratura generală a autorității competente. Orice contestaţie se înregistrează în registratura generală a autorității competente, indiferent de forma înaintată.
(4) Candidații care nu depun contestație în termenul prevăzut la alin. (1) sunt decăzuți din dreptul de a formula contestații.
Secțiunea a 4- a- Soluționarea contestațiilor
Art.30 - (1) În cazul în care sunt înregistrate contestații conform prevederilor art.29 alin. (2) lit. a), în termenul prevăzut la art. 29 alin. (1), secretariatul general convocă comisia de soluționare a contestațiilor în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea acestuia.
(2) Membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor analizează și notează fiecare lucrare pentru care a fost înregistrată o contestație, indiferent de centrul de examinare regional în care a susținut candidatul contestatar examenul de atestare tehnico-profesională.
(3) Secretariatul general, în baza corespondenței prevăzute la art.27 alin. (3) transmite către comisia de soluționare a contestațiilor exclusiv lucrările contestate conform prevederilor art. 29 alin. (2) lit.a).
(4) Dacă în urma analizării contestațiilor comisia de soluționare a contestațiilor constată că există răspunsuri marcate greșit în cuprinsul variantei martor de rezolvare aceasta poate suferi modificări. Modificarea variantei martor de rezolvare duce la recorectarea, de către membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, a tuturor lucrărilor predate cu ocazia susținerii respectivului examen de atestare tehnico-profesională.
(5) În urma contestării subiectelor, conform prevederilor art.29 alin. (2) lit. b) secretariatul general convoacă membrii comisiei centrale de examinare. Dacă în urma analizei asupra punctului de vedere emis de către candidat membrii comisiei centrale apreciază că există subiecte care prezintă vicii de formulare, acestea sunt anulate. Anularea întrebărilor duce la anularea punctelor acordate pentru subiectele respective pentru toți candidații și reconsiderarea punctajului final, prin scăderea acestora, atât din maximul cât și din minimul prevăzute la art. 26 alin. (4),.
(6) Recorectarea lucrărilor în condițiile prevăzute la alin. (4) revine membrilor comisiei centrale de examinare.
Art. 31 - O contestație este respinsă în următoarele situații, după caz:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 21
19
a) dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că punctajul a fost acordat potrivit baremului și în acord cu varianta martor de rezolvare;
b) dacă în urma analizării contestației comisia centrală de examinare constată că motivația candidatului nu este susținută și nu există vicii de formulare în cuprinsul subiectelor.
Art.32 - O contestație este aprobată și punctajul final acordat de comisia regională de examinare va fi modificat:
a) dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că punctajul nu a fost acordat potrivit variantei martor de rezolvare, caz în care pentru lucrarea candidatului punctajul final va fi stabilit de către comisia de soluționare a contestațiilor;
b) dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că sunt aplicabile prevederile art.30 alin. (4), caz în care toate lucrărilor candidaților participanți la examen vor fi recorectate de către comisia de soluționare a contestațiilor în acord cu noua formă a variantei martor de rezolvare;
c) dacă în urma analizării contestației comisia centrală de examinare constată că motivația candidatului este susținută și există vicii de formulare în cuprinsul subiectelor, caz în care devin aplicabile prevederile art.30 alin. (5) pentru toate lucrările candidaților participanți la examen care vor fi recorectate de către comisia centrală de examinare în acord cu noua formă a variantei martor de rezolvare.
Secțiunea a 5- a - Publicarea rezultatelor obținute în urma soluționării contestațiilor
Art.33 - (1) Rezultatele obținute în urma soluționării contestațiilor depuse se comunică secretariatului general în termen de maximum 3 zile de la expirarea termenului menționat la art.30 alin. (1).
(2) În condițiile în care, în urma admiterii contestațiilor pentru examenul de atestare tehnico-profesională, candidații obțin punctajul minim prevăzut la art.26 alin. (4) sau după caz la art. 30 alin. (5),aceștia sunt declarați admiși.
Secțiunea a 6- a- Publicarea rezultatelor finale
Art.34- În termen de 24 de ore de la data publicării rezultatelor obținute în urma soluționării contestațiilor autoritatea competentă comunică, prin publicarea pe pagina de internet, rezultatele finale, lista persoanelor atestate tehnico-profesional ca verificatori de proiecte sau ca experți tehnici în urma promovării examenului de atestare tehnico-profesională.
Art.35 - Atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici nu conduce la transferul de responsabilităţi de la persoanele atestate la comisiile centrale de examinare, la comisiile regionale de examinare sau la comisia de soluționare a contestațiilor şi nici nu le exonerează pe acestea de obligaţiile ce le revin.
CAPITOLUL VII
Redactarea, eliberarea și gestionarea documentelor de atestare tehnico-profesională
Art. 36 - (1) Candidatul declarat admis în urma examenului de atestare tehnico-profesională dobândeşte dreptul de a exercita profesia de verificator de proiecte sau de expert tehnic, care se dovedeşte cu certificatul de atestare tehnico-profesională al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Certificatul de atestare tehnico-profesională, aprobat de către conducătorul autorităţii competente, ştampilat, cu timbrul sec şi sigiliul de securizare aplicate, însoţit de legitimaţia aferentă şi de adeverinţa privind formatul ştampilei, se eliberează de către compartimentul de specialitate în termen de până la 30
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
20
de zile de la data afișării rezultatelor finale ale examenului de atestare tehnico-profesională, în baza proceselor-verbale încheiate în urma susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională.
(3) Documentele de atestare tehnico-profesională, certificatul de atestare tehnico-profesională și legitimația aferentă, pot fi ridicate de titular sub semnătură, sau de către reprezentantul acestuia în baza unei împuterniciri speciale autentificate la notariat/ împuternicire avocațială în copie certificată conform cu originalul, în care se menționează în mod expres faptul că împuternicitul poate ridica documentele de la autoritatea competentă.
(4) În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, aceasta se depune în original, fiind însoțită de traducerea legalizată. Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autoritățile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepția celor întocmite în statele care au încheiat cu România convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare. Se acceptă împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din diverse state. Împuternicirile efectuate sub semnătura ambasadorului/ consulului nu trebuie traduse sau apostilate/supralegalizate.
(5) Titularul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute cu semnătura titularului.
(6) Împuternicitul semnează pentru primire, în clar, în registrul unic de eliberări şi pe cotorul/matca certificatului eliberat, dar nu şi pe certificatul de atestare tehnico-profesională și legitimația, eliberate în original. În registrul unic de eliberări se trec numele, prenumele şi calitatea de împuternicit a persoanei, precum şi datele de identitate ale acesteia.
(7) Candidații declarați admiși în urma examenului au obligaţia de a-și procura ştampila de verificator de proiecte/expert tehnic, în conformitate cu modelul pus la dispoziţie de autoritatea competentă, pentru domeniul/subdomeniul/domeniile/ subdomeniile de atestare tehnico-profesională în care au fost atestați. Modelul- cadru al ştampilei este prevăzut în anexa nr. 3.
(8) Eliberarea certificatului de atestare tehnico-profesională şi a legitimaţiei se înscriu în registrul unic de eliberări, gestionat de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente.
(9) Pentru actualizarea bazei de date gestionate de autoritatea competentă, persoanele fizice atestate au obligaţia să informeze în scris asupra oricărei modificări a datelor personale înscrise în cererea pentru atestare tehnico-profesională.
(10) Valabilitatea legitimaţiei este de 5 ani de la data emiterii acesteia, iar dreptul de practică se prelungește în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale actualei proceduri.
(11) Evidenţa verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici se consemnează în registrele electronice de evidenţă a specialiștilor atestați tehnico-profesional, gestionate de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente.
(12) Numele, prenumele, adresele de corespondență electronică, seriile și numerele certificatelor de atestare tehnico-profesionale sunt informaţii publice şi pot fi consultate pe pagina de internet a autorităţii competente.
(13) În aplicarea prevederilor alin. (11), la data atestării, autoritatea competentă notifică specialiștii atestați cu privire la prevederile Regulamentului 2016/676/UE al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). (14) Certificatul de atestare tehnico-profesională, legitimaţia și ştampila, sunt nominale şi netransmisibile.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 23
21
(15) Verificatorul de proiecte/expertul tehnic deţine un singur certificat de atestare, o singură legitimaţie, o singură ştampilă pentru un domeniu sau pentru toate domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională, după caz, pentru care a fost declarat admis și atestat tehnico-profesional în urma promovării unui examen de atestare tehnico-profesională.
CAPITOLUL VIII
Exercitarea dreptului de practică
Art.37- (1) Dreptul de practică se acordă pe perioadă nedeterminată, se dovedește cu certificatul de atestare tehnico-profesională și se confimă periodic, din 5 în 5 ani după verificarea îndeplinirii condițiilor inițiale de atestare prin eliberarea unei legitimații aferente certificatului de atestare tehnico-profesională, emisă de către autoritatea competentă.
(2) Modelul legitimației prin care se confirmă dreptul de practică este prevăzut în anexa nr.4.
Art.38 - Verificatorul de proiecte/expertul tehnic poate obține și utiliza, în vederea exercitării dreptului de practică, semnătură electronică calificată în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.140/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniile construcții, arhitectură și urbanism.
CAPITOLUL IX
Prelungirea valabilităţii dreptului de practică
Art.39 - (1) În vederea prelungirii dreptului de practică, în scopul continuării activităţii, verificatorul de proiecte/expertul tehnic înregistrează la autoritatea competentă, cu minimum 30 zile înainte de data expirării valabilităţii legitimaţiei, dar nu mai devreme de 90 de zile înainte de data expirării valabilităţii legitimaţiei, o cerere pentru prelungirea dreptului de practică, al cărui model este prevăzut în Anexa nr. 5.
(2) La cererea de prelungire a dreptului de practică, verificatorul de proiecte/expertul tehnic anexează următoarele documente:
a) legitimaţia, în original;
b) actul de identitate/pașaportul în copie;
c) certificatul de atestare tehnico-profesională, în copie;
d) registrul verificatorului de proiecte/expertului tehnic completat la zi conform prevederilor legale în vigoare, în copie, pe hârtie și pe suport electronic, în format editabil, fișiere de tip .doc/.xls, sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere că, în perioada de valabilitate a legitimaţiei, nu a desfăşurat activitate ca verificator de proiecte/expert tehnic- conform modelului prezentat în anexa nr.6 la prezenta procedură;
e) adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei, eliberată cu cel mult 6 luni anterior depunerii dosarului, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii, prin care se confirmă capacitatea de exercitare a profesiei;
f) documente din care să rezulte efectuarea unui curs de pregătire profesională continuă în domeniul/subdomeniul sau specialitatea pentru care este atestat, organizat de către o instituţie/organizație acreditată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, sau care să certifice predarea de cursuri, în calitate de cadru didactic universitar, în
24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
22
domeniul/subdomeniul sau specialitatea pentru care se solicită prelungirea atestării, în conformitate cu prevederile art.9 lit.o) din Legea nr. 10/1955, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
g) certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 35 din Legea nr.10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
h) alte acte necesare dacă au intervenit evenimente care au condus la schimbarea datelor personale avute la momentul eliberării legitimației, după caz, depuse în copie: certificat de căsătorie, hotărârea judecătorească de admitere a divorțului și schimbare a numelui, dispoziția prin care s-a admis schimbarea pe cale administrativă a numelui şi altele asemenea.
(3) În vederea confimării și prelungirii valabilității dreptului de practică compartimentul de specialitate al autorităţii competente analizează cererea şi verifică documentele prevăzute la alin. (2).
(4) Dacă este cazul, în termen de maxim 10 zile de la data primirii documentelor, compartimentul de specialitate solicită clarificări cu privire la documentele prevăzute la alin. (2), în scris sau prin poștă electronică.
(5) În situația în care dosarul verificatorului de proiecte/expertului tehnic este complet, în termen de maximum 30 zile de la data înregistrării cererii, se elibereaza legitimaţia care confimă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate.
(6) În situația în care au fost depuse documentele menționate la alin. (2) lit. h, și după verificarea tuturor documentelor prevăzute la alin. (2), se constată că acestea sunt corecte și complete, autoritatea competentă emite noua legitimație cu noile date personale.
(7) Cererea de prelungire a dreptului de practică, o copie a legitimaţiei şi documentele prevăzute la alin. (2) se arhivează de către compartimentul de specialitate al autorităţii competente.
(8) Legitimaţia care confimă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate poate fi ridicată de la sediul autorității competente, în funcție de opțiunea titularului înscrisă în cuprinsul cererii prevăzute la alin. (1):
a) de către titularul legitimației;
b) de către o persoană împuternicită de către titularul legitimației prin împuternicire scrisă din partea titularului legitimației;
c) de către un operator de servicii poștale de curierat împuternicit de titularul legitimației, cu mențiunea suportării tarifelor de expediție de către titular.
Art.40 - Prelungirea dreptului de practică pentru specialiștii cu activitate în construcții, atestați ca verificatori de proiecte sau ca experţi tehnici la data aprobării prezentului ordin, se va face pentru aceleași competențe pentru care au fost atestați.
CAPITOLUL X
Suspendarea și anularea dreptului de practică
Art. 41 - Atunci când faptele săvârșite de către verificatorul de proiecte/ expertul tehnic constituie infracțiuni în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 10/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, la cererea organelor de urmărire penală se suspendă dreptul de practică, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației până la finalizarea urmăririi penale prin dispunerea clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 25
23
dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile alin.(3) al art.37 din Legea nr. 10/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art.42 - În baza proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a amenzii contravenționale întocmite de către organele de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., transmise și înregistrate la autoritatea competentă, aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 36 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare se consemnează în registrele publice de evidenţă a specialiștilor atestați tehnico-profesional, gestionate de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente, sunt publice şi pot fi consultate pe pagina de internet a autorităţii competente.
CAPITOLUL XI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art.43 - (1) Candidatul programat să susțină examenul și care, din motive obiective, independente de voinţa sa, nu se poate prezenta la examen, poate fi reprogramat la următoarea sesiune de examinare dacă trimite o solicitare în acest sens cu minimum 5 zile înainte de data programată pentru începerea examenului.
(2) Candidatul menționat alin. (1) participă la următoarea sesiune de atestare tehnico-profesională dacă actualizează documentele din dosarul solicitantului conform prevederilor în vigoare la data începerii sesiunii de examinare.
Art.44 - (1) În situaţia pierderii/deteriorării certificatului de atestare tehnico-profesională şi/sau a legitimaţiei, titularul acestora poate solicita eliberarea unui duplicat, sens în care se va adresa autorităţii competente cu următoarele documente:
a) o cerere motivată; b) copia actului de identitate/ pașaportului; c) dovada şi copia publicării anunţului privind pierderea/deteriorarea certificatului de atestare
tehnico-profesională şi/sau a legitimaţiei într-un ziar național. (2) Duplicatul se eliberează de către compartimentul de specialitate al autorităţii competente în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
(3) Mențiunea privind eliberarea fiecărui duplicat al unui certificat de atestare tehnico -profesională se regăsesc pe pagina de internet a autorității competente.
Art.45 - (1) Datele referitoare la verificatori de proiecte/experţi tehnici sunt informaţii de interes public, se afişează pe pagina de internet a autorităţii competente şi se actualizează periodic cu date şi informaţii comunicate de către specialiştii atestaţi, cu respectarea regimului juridic privind protecția datelor personale.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se referă la: datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică, numărul de telefon, domeniul/domeniile/subdomentiile, nivelurile, după caz, în care este atestat un verificator de proiecte/ expert tehnic, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare tehnico-profesională şi ale legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare tehnico-profesională, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, sancțiunile aplicate, după caz.
26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
24
Art.46 - Persoanele care au suferit condamnări pentru concurenţă neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi sau au fost condamnate pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 35 din Legea nr.10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare care sunt înscrise în cazierul judiciar, nu pot fi atestate ca verificatori de proiecte/experți tehnici.
Art.47 - Încălcarea prevederilor prezentei proceduri atrage răspunderea juridică, în condiţiile legii.
Art.48- (1) Corespondența între domeniile și subdomeniile de atestare tehnico - profesională prevăzute de prezenta procedură și domeniile și subdomeniile de atestare tehnico-profesională în care au fost atestați verificatorii de proiecte/ experții tehnici anterior intrării în vigoare a prezentei proceduri, în funcție de categoriile de construcții și instalațiile aferente acestora, este prevăzută în anexa nr. 7.
(2) În baza corespondenței menționate la alin. (1) verificatorii de proiecte/experții tehnici au dreptul de a-și exercita dreptul de practică și în domeniile și subdomeniile de atestare tehnico-profesională prevăzute de prezenta procedură.
Art.49 - (1) Termenele prevăzute în prezenta procedură se calculează avându-se în vedere inclusiv ziua când au început și ziua când s-au sfârșit.
(2) Termenele stabilite pe ore se calculează începând de la ora afișării.
(3) Termenul care începe într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se consideră că începe în prima zi de lucru următoare.
(4) Termenul care se sfârșește într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Art.50 - Comunicările autorității competente privind admiterea candidaților pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională și/sau privind rezultatele finale pot fi atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.51 - (1) Verificatorul de proiecte și expertul tehnic desfășoară activități intelectuale specifice fiecărui domeniu de construcții/ fiecărei specialități de instalații pentru care au fost atestați tehnico-profesional și au atribuții în respectarea prevederilor legii și a actelor normative subsecvente acesteia, precum și a reglementărilor tehnice aplicabile.
(2) Verificatorul de proiecte:
a) răspunde în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului pe care îl verifică;
b) răspunde pentru realitatea, corectitudinea și completitudinea datelor și informațiilor înscrise în documentele asumate în condițiile de formă legale.
(3) Expertul tehnic:
a) răspunde pentru soluțiile date în calitate de expert tehnic; c) răspunde pentru corectitudinea și completitudinea soluțiilor, datelor și informațiilor înscrise în
raportul de expertiză întocmit și asumat în condițiile de formă legale.
Art.52 - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta procedură.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 27
Anexa nr. 1 la procedură
CERERE
pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte/ experților tehnici -model pentru solicitanți cetățeni români/cetățeni
ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European –
Subsemnatul(a), ………………………………………….., născut(ă) la data de (ziua/luna/anul) ….../……/……, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, posesor al/ posesoare a documentului de identitate BI/CI cu seria ………., nr. ………., eliberat la data de …….…………….., cu valabilitate până la data de …………….., domiciliat(ă) în județul/sectorul ……………………………, localitatea ……………………………, str. ……………………………….., nr. ……., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ......, solicit înscrierea la examenul de atestare tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții organizat pentru (solicitantul va bifa rubricile aferente domeniului/domeniilor/subdomeniilor de atestare tehnico-profesională solicitate, conform art.3 din Procedură și aferente profesiei reglementate pentru care solicită atestarea):
*Pentru fiecare examen de atestare tehnico-profesională, solicitantul poate opta, în cadrul unei sesiuni, doar pentru susținerea într-una dintre cele două profesii reglementate: verificator de proiecte sau expert tehnic.
Având în vedere prevederile art.11 alin. (4) din Procedură, opțiunile privind centrul regional de examinare pentru susținerea examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională sunt următoarele: (solicitantul va completa mai multe opțiuni: Municipiul București, Municipiul Brașov, Municipiul Cluj, Municipiul Constanța, Municipiul Iași sau Municipiul Timișoara, prioritizarea acestora revenindu-i în totalitate). În completarea prezentei cereri de susținere a examenului de atestare tehnico-profesională, depun următoarele înscrisuri, prevăzute la art.5 alin. (1) din Procedură:
Examenul de atestare tehnico-profesională Examenul de atestare tehnico-profesională Domeniul/ domeniile/
subdomeniile de atestare
tehnico-profesională
Profesia reglementată* (✔✔)
Domeniul/ domeniile/
subdomeniile de atestare
tehnico-profesională
Profesia reglementată* (✔✔)
expert tehnic
verificator de proiecte expert tehnic
verificator de
proiecte Nivelul I Nivelul II
A1 Af
A2 Ag
B1, D1, E și F A4.1, B2.1 și D2.1
Is A4.2, B2.2 și D2.2
It A4.3, B2.3 și D2.3
Ig A5, B3 și D3
Ie A6, B4 și D4 A7, B5 și D5 A9, B7 și D7 Saac Cc Ci
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
Secțiune solicitant Secțiune autoritatea competentă
Nr. crt. Înscrisuri
Condiții de formă
prevăzute de Procedură
Se completează cu Prezent(✔✔)/
Absent (✘)/ nu este cazul
1. Actul de identitate/pașaportul copie 2. Certificatul de competență lingvistic/ orice alt mijloc de probă
concludent care probează cunoașterea limbii române copie
3. Certificatul de naştere sau certificatul de căsătorie, în cazul schimbării numelui
copie
4. Diploma de inginer/inginer diplomat/arhitect/de licență și suplimentul de diplomă
copie
5. Diploma de master și suplimentul de diplomă copie 6. Înscrisuri completate/eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate,
care să ateste vechimea în profesie/specialitate (carnet de muncă, extras revisal, adeverință, etc.)
copie
7. Declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, privind conformitatea și corectitudinea datelor din cuprinsul înscrisului din care rezultă vechimea/experiența profesională pentru persoanele fizice autorizate
original
8. Recomandări de la investitori/proprietari/administratori copie 9. Curriculum vitae- modelul comun european, conform Hotărârii
Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun de curriculum vitae, actualizat la data depunerii
original
10. Lista proiectelor/ lucrărilor științifice/brevetelor la a căror elaborare/ realizare/ verificare în sistemul de control al calității în construcții solicitantul a participat
original
11. Certificat de cazier judiciar original 12. Adeverinţă medicală original 13. Adeverință eliberată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă, după caz original
14. Documentul de autorizare emis de către Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, după caz
copie
15. Documentul de autorizare emis de către ANRE, după caz copie 16. 2 fotografii color, format 5/4 și 1 fotografie color, format 2/3. original
Sub sancţiunea Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că actele de studii și toate documentele depuse în copie sunt în conforme cu documentele originale.
Adresă de corespondență (pentru registrele publice): localitatea………………, județul/sectorul……………………, e-mail………………………………..., telefon…………………….............
Declarație de consimțământ Am luat cunoștință că datele privind verificatorii de proiecte/experții tehnici sunt informații de interes public și sunt de acord ca Ministerul Dezvoltării , Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate competentă în domeniul atestării tehnico-profesionale a specialiştilor care desfășoară activitate în construcţii, verificatori de proiecte și experți tehnici, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal și să publice în registrele de evidență datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică,
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 29
numărul de telefon, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare şi a legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, după caz**.
Data: Semnătura:
** Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare către MDLPA, prin e-mail către [email protected] sau printr-o cerere înregistrată Registratura Generală a Ministerului. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR care poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului la adresa https://www.mlpda.ro/pages/atestaritehnicoprofesionale. În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către MDLPA în general, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: [email protected].
30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
Anexa nr. 2 la procedură
Model certificat de atestare tehnico- profesională pentru verificator de proiecte/ expert tehnic
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 31
Anexa nr. 3 la procedură
32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
Anexa nr. 4 la procedură
Model legitimație verficiator de proiecte/ expert tehnic
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 33
Anexa nr. 5 la procedură
CERERE
- pentru confirmarea și prelungirea dreptului de practică al verificatorilor de proiecte/ experților tehnici - Subsemnatul(a), ………………………………………….., născut(ă) la data de (ziua/luna/anul) ….../……/……, CNP………………… |, posesor al/ posesoare a documentului de identitate BI/CI cu seria ………., nr. ………., eliberat la data de …….…………….., cu valabilitate până la data de …………….., domiciliat(ă) în județul/sectorul ……………………………, localitatea ……………………, str. ……………………………….., nr. ……., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ......, solicit prelungirea valabilității legitimației de verificator de proiecte□/ expert tehnic □, aferentă Certificatului de atestare tehnico- profesională (Seria și Numărul).............................. .
În completarea prezentei cereri de prelungire a dreptului de practică, depun următoarele înscrisuri, prevăzute la art.39 alin. (2) din Procedură:
Secțiune specialist atestat tehnico-profesional Secțiune autoritatea competentă
Nr. crt.
Înscrisuri
Condiții de formă
prevăzute de Procedură
Se completează cu Prezent(✔✔)/ Absent (✘)/ nu este cazul
1. Legitimația original 2. Actul de identitate/pașaportul copie 3. Certificatul de atestare tehnico-profesională copie 4. Registrul verificatorului de proiecte/expertului tehnic completat la
zi conform prevederilor legale în vigoare, în copie, pe hârtie și pe suport electronic, conform modelului prezentat în Anexa nr. 5 la prezenta procedură
copie
5. Declaraţie pe propria răspundere privind neexercitarea dreptului de practică în perioada de valabilitate a legitimaţiei, dacă este cazul
original
6. Adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei
original
7. Dovada pregătirii profesionale continue începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art.9 lit. o) din Legea nr. 10/1955, republicată, cu modificările și completările ulterioare
copie
8. Certificat de cazier judiciar original 9. Documente privind schimbarea datelor personale avute la momentul
eliberării legitimației, dacă este cazul copie
10. 1 fotografie color, format 2/3 original
Adresă de corespondență (pentru registrele publice): localitatea………………, județul/sectorul……………………, e-mail………………………………..., telefon…………………….....
34 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
Sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că nu am pierdut dreptul de practică prin act administrativ sau ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive.
În cazul aprobării prezentei cereri, legitimația va fi ridicată, conform prevederilor art.39 alin. (8) din Procedură, de la sediul autorității competente de către (se va bifa căsuța aferentă și se vor completa, după caz, informațiile solicitate):
Titular:
Persoana împuternicită:
Numele și prenumele persoanei împuternicite
Seria și numărul cărții de identitate a persoanei împuternicite
Operatorul de servicii poștale
de curierat (cu plata la destinație):
Denumirea operatorului de servicii poștale de curierat împuternicit
Datele de contact ale operatorului de servicii poștale de curierat împuternicit
Declarație de consimțământ
Am luat cunoștință că datele privind verificatorii de proiecte/experții tehnici sunt informații de interes public și sunt de acord ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate competentă în domeniul atestării tehnico-profesionale a specialiştilor cu activitate în construcţii, verificatori de proiecte și experți tehnici, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal și să publice în registrele de evidență datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică, numărul de telefon, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare şi a legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, după caz*.
Declar că am luat la cunoștință obligațiile ce îmi revin potrivit prevederilor legale și înțeleg să le respect întocmai.
Data: Semnătura: * Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare către MDLPA, prin e-mail către [email protected] sau printr-o cerere înregistrată Registratura Generală a Ministerului. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR care poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului la adresa https://www.mlpda.ro/pages/atestaritehnicoprofesionale. În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către MDLPA în general, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: [email protected].
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 35
Ane
xa n
r. 6
la
pro
cedu
ră
1.
RE
GIS
TR
UL
VE
RIF
ICA
TO
RU
LU
I DE
PR
OIE
CT
E
- mod
el –
Nr.
cr
t.
Dat
a ve
rifi
care
Nr.
și
data
pr
oiec
t
Age
ntul
ec
onom
ic în
ca
drul
căr
ei
func
țion
ează
co
lect
ivul
de
proi
ecta
re
P
roie
ctul
ve
rifi
cat
tit
lul
proi
ectu
lui
F
aza
de
proi
ecta
re
In
vest
itor
/ P
ropr
ieta
r/
Adm
inis
trat
or
A
dres
a co
mpl
etă
a co
nstr
ucți
ei p
entr
u ca
re s
- a v
erif
icat
pro
iect
ul
...
Ju
dețu
l U
AT
S
trad
a N
r.
Bl.
Sca
ra
Ap.
...
...
2. R
EG
IST
RU
L E
XPE
RT
UL
UI T
EH
NIC
- m
odel
–
N
r.
crt.
Nr.
ex
pert
iză
tehn
ică
Dat
ă ex
pert
iză
tehn
ică
Den
umir
ea e
xper
tize
i te
hnic
e In
vest
itor
/ P
ropr
ieta
r/
Adm
inis
trat
or
Adr
esa
cons
truc
ției
/pro
iect
ului
pen
tru
care
s-a
rea
liza
t exp
erti
za te
hnic
ă
...
Jude
țul
UA
T
Str
ada
Nr.
B
l. S
cara
A
part
amen
tul
...
...
36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
1
Ane
xa n
r. 7
la P
roce
dură
Cor
espo
nden
ța în
tre
dom
eniil
e de
ate
star
e te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă
I. D
omen
iile
de a
test
are
tehn
ico-
prof
esio
nală
a v
erifi
cato
rilo
r de
pro
iect
e
I.1.
Evol
uția
den
umir
ilor
dom
eniil
or d
e at
esta
re te
hnic
o-pr
ofes
iona
le, î
n fu
ncție
de
acte
le n
orm
ativ
e în
vig
oare
la d
ata
ates
tări
i
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Reg
ulam
entu
l de
ate
star
e te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în c
onst
rucţ
ii ap
roba
t pri
n H
G n
r.73
1/19
91
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Înd
rum
ător
ul
pent
ru a
test
are
tehn
ico-
prof
esio
nală
a sp
ecia
liștil
or c
u ac
tivita
te în
con
stru
cții
apro
bat p
rin
Ord
inul
M
LPA
T nr
.77/
N/1
996
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Îndr
umăt
orul
pe
ntru
ate
star
ea te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în c
onst
rucţ
ii ap
roba
t pri
n O
rdin
ul
ML
PTL
nr.
777/
2003
, cu
mod
ifică
rile
și c
ompl
etăr
ile
ulte
rioa
re
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Pro
cedu
ra
priv
ind
ates
tare
a ve
rific
ator
ilor
de p
roie
cte
și a
ex
perț
ilor
tehn
ici î
n co
nstr
ucții
apr
obat
ă pr
in
Ord
inul
MD
RA
P nr
.226
4/20
18
Dom
enii
de a
test
are
tehn
ico-
pr
ofes
iona
lă d
in p
reze
nta
proc
edur
ă
A1-
rez
iste
nţa
şi s
tabi
litat
ea la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e pe
ntru
co
nstr
ucţi
i civ
ile, i
ndus
tria
le ş
i ag
rozo
oteh
nice
, cu
stru
ctur
a de
re
zist
enţă
din
bet
on, b
eton
ar
mat
şi z
idăr
ie
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
ei
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z, d
upă
caz
A2-
rez
iste
nţa
şi s
tabi
litat
ea la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
A
2- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii A
2 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii cu
A
2- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 37
2 in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii c
ivile
, ind
ustr
iale
şi
agro
zoot
ehni
ce, c
u st
ruct
uri d
e re
zist
enţă
din
met
al
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
A
3- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bilit
atea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii c
ivile
, ind
ustr
iale
şi
agro
zoot
ehni
ce, c
u st
ruct
uri d
e re
zist
enţă
din
lem
n
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii;
m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
A
1- r
ezis
tenț
ă și
sta
bilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
38 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
3
A
.8 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii e
nerg
etic
e
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații;
–
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
litar
e și
de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
A
.10
- re
zist
enţa
şi s
tabi
lita
tea
la s
olic
ităr
i sta
tice,
din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, la
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
A
2- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii A
2 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii cu
A
2- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 39
4
cons
truc
ţii p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
A
.11
- re
zist
enţa
şi s
tabi
lita
tea
la s
olic
ităr
i s
tati
ce, d
inam
ice,
incl
usiv
la
cele
sei
smic
e,
pent
ru c
onst
rucţ
ii e
dili
tare
şi
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
lita
te
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
A
1- r
ezis
tenț
ă și
sta
bilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
40 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
5
A. 1
2 -
rezi
sten
ţa ş
i sta
bili
tate
a la
sol
icit
ări s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii m
inie
re
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
B.1
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
civ
ile,
in
dust
rial
e şi
agr
ozoo
tehn
ice
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
B.6
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
ene
rget
ice
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice;
tele
com
unic
ații
; m
inie
re;
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 41
6
B.8
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e la
co
nstr
ucţi
i pen
tru
tele
com
unic
aţii
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re;
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
B.1
0 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii m
inie
re
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
C -
sig
uran
ţa la
foc
pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
C -
sig
uran
ţa la
foc
în
cons
truc
ții p
entr
u to
ate
dom
enii
le
C -
Sec
urit
ate
la in
cend
iu în
co
nstr
ucţi
i pen
tru
toat
e do
men
iile
C -
sec
urit
ate
la in
cend
iu p
entr
u co
nstr
ucți
i în
toat
e do
men
iile
, re
spec
tiv
pent
ru in
stal
ații
în
toat
e sp
ecia
lită
țile
Cc-
sec
urit
ate
la in
cend
iu
pent
ru c
onst
rucț
ii
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui,
pent
ru to
ate
dom
eniil
e co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le ii
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
D -
igie
nă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u
toat
e do
men
iile
D1-
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
pent
ru
cons
truc
ţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
E -
izol
aţia
term
ică,
hid
rofu
gă ş
i ec
onom
ie d
e en
ergi
e, p
entr
u to
ate
dom
enii
le
E-
Izol
ație
term
ică,
hid
rofu
gă ș
i ec
onom
ia d
e en
ergi
e în
co
nstr
ucți
i pen
tru
toat
e do
men
iile
E -
Eco
nom
ie d
e en
ergi
e şi
iz
olar
e te
rmic
ă în
con
stru
cţii
pent
ru to
ate
dom
enii
leii
i
E -
eco
nom
ie d
e en
ergi
e pr
in
izol
are
term
ică
core
spun
zăto
are
cons
truc
țiil
or ș
i ins
tala
țiil
or d
in
cons
truc
ții p
entr
u to
ate
dom
enii
le
E –
eco
nom
ie d
e en
ergi
e si
iz
olar
e te
rmic
ă pe
ntru
clă
diri
N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
F -
pro
tecţ
ia îm
potr
iva
zgom
otul
ui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
F -
Pro
tecţ
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui în
con
stru
cţii
pen
tru
toat
e do
men
iile
F -
Pro
tecţ
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui p
entr
u pe
ntru
cl
ădir
i
42 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
7
F
- pr
otec
ția
împo
triv
a zg
omot
ului
în c
onst
rucț
ii
F -
pro
tecț
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui în
con
stru
cții
pent
ru
toat
e do
men
iile
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
-
Af-
Rez
iste
nța
și s
tabi
lita
tea
tere
nulu
i de
fund
are
a co
nstr
ucți
ilor
și a
mas
ivel
or d
e pă
mân
t
Af
- R
ezis
tenţ
a m
ecan
ică
şi
stab
ilit
atea
tere
nulu
i de
fund
are
a co
nstr
ucţi
ilor
şi a
mas
ivel
or
de p
ămân
t
Af
- re
zist
ența
mec
anic
ă și
st
abil
itat
ea
mas
ivel
or d
e pă
mân
t, a
tere
nulu
i de
fund
are
și a
in
tera
cțiu
nii c
u st
ruct
uril
e în
grop
ate
Af
- re
zist
ența
mec
anic
ă și
st
abil
itat
ea
mas
ivel
or d
e pă
mân
t, a
tere
nulu
i de
fund
are
și a
in
tera
cțiu
nii c
u st
ruct
uril
e în
grop
ate
- -
- -iv
Ag-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
mas
ivel
e de
pă
mân
t și t
eren
ul d
e fu
ndar
e al
tu
turo
r ti
puri
lor
de c
onst
rucț
ii
prin
inve
stig
ații
geot
ehni
ce
A.4
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i rut
iere
, dru
mur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avia
ţie
B.2
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avi
aţie
D
- să
năta
tea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i, pe
ntru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A4-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ție;
pod
uri;
tune
le
B2-
Sig
uran
ța în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
ație
; po
duri
; tun
ele
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
A4
- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilita
te p
entr
u co
nstr
ucţi
i ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iaţi
e; p
odur
i; tu
nele
; B
2 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
aţie
; po
duri
; tun
ele;
D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
; –
tune
le;
– pi
ste
de a
viaț
ie, c
onfo
rm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
B
2 -
sigu
ranț
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii a
fere
nte
tran
spor
tulu
i rut
ier
- co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4.1
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
dru
mur
i (i
nclu
siv
pode
țe)
și p
iste
ae
ropo
rtua
re
B2.
1 S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
dru
mur
i (in
clus
iv
pode
țe)
și s
upra
fețe
de
miș
care
ae
ropo
rtua
re
D2.
1 -
Igie
nă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u dr
umur
i, po
dețe
și p
iste
aer
opor
tuar
e
A
.4 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii r
utie
re, d
rum
uri,
A
4- R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iați
e; p
odur
i; tu
nele
A
4 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ţie;
pod
uri;
tune
le;
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
;
A4.
2 R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru p
odur
i rut
iere
și
de
cale
fer
ată
B2.
2 si
gura
nţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
pod
uri r
utie
re ș
i de
cale
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 43
8 po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avia
ţie
B.2
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avi
aţie
D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B2-
Sig
uran
ța în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
ație
; po
duri
; tun
ele
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
B2
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, pi
ste
de a
viaţ
ie;
podu
ri; t
unel
e;
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
– tu
nele
; –
pist
e de
avi
ație
, con
form
în
scri
suri
lor
din
docu
men
tele
de
ate
star
e
B2
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
afe
rent
e tr
ansp
ortu
lui r
utie
r -
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
fera
tă
D2.
2 -
Igie
nă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u po
duri
ru
tier
e și
de
cale
fer
ată
A.4
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i rut
iere
, dru
mur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avia
ţie
B.2
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avi
aţie
D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A4-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ție;
pod
uri;
tune
le
B2-
Sig
uran
ța în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
ație
; po
duri
; tun
ele
D- I
gien
a, să
năta
tea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A4
- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iaţi
e; p
odur
i; tu
nele
; B
2 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
aţie
; po
duri
; tun
ele;
D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
; –
tune
le;
– pi
ste
de a
viaț
ie, c
onfo
rm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
B
2 -
sigu
ranț
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii a
fere
nte
tran
spor
tulu
i rut
ier
- co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4.3
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
tune
luri
B
2.2
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru p
odur
i rut
iere
și d
e ca
le
fera
tă
D2.
3 -
Igie
nă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u tu
nelu
ri
A.5
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i de
căi f
erat
e B
.3 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e că
i fer
ate
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
A5-
Rez
iste
nță
și s
tabi
lita
te
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate
B3-
Sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le d
e at
esta
re
A5-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
strc
ții d
e că
i fer
ate
B3
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
de
căi f
erat
e D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
●v
A
5 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
de
căi f
erat
e, in
clus
iv p
odeț
e,
cons
truc
ții d
e si
stem
e de
cal
e de
tr
ansp
ortu
ri u
rban
e pe
ntru
tr
amva
i și p
entr
u m
etro
u B
3 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate,
in
clus
iv p
odeț
e, c
onst
rucț
ii de
si
stem
e de
cal
e de
tran
spor
t
44 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
9
docu
men
tele
de
ate
star
e ur
bane
pen
tru
tram
vai ș
i pen
tru
met
rou
D3-
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
cons
truc
ții
de c
ăi f
erat
e, in
clus
iv p
odeț
e,
șine
de
tram
vai ș
i șin
e de
m
etro
u A
.6 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e B
.4 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A6-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
de
port
uri ș
i pl
atfo
rme
mar
ine
B.4
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
de
port
uri ș
i pl
atfo
rme
mar
ine
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
lede
ate
star
e
A6-
rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e co
nstr
ucţi
i de
port
uri
şi p
latf
orm
e m
arin
e B
4 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
●
A
6 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
port
uare
pla
tfor
me
port
uare
și
mar
ine
fixe
B
4 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e po
rtua
re ș
i mar
ine
fixe
D
4- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u co
nstr
ucți
i de
por
turi
și p
latf
orm
e po
rtua
re
și m
arin
e fi
xe
A.7
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i şi a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
B.5
- si
gura
nţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
şi a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
D-
sănă
tate
a oa
men
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui,
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A
7- r
ezis
tenț
ă și
sta
bilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
B
.5 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
D
- Igi
ena,
sănă
tate
a oa
men
ilor,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
eniil
e co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ates
tare
A
7- r
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
cons
truc
ţii ș
i am
enaj
ări h
idro
tehn
ice
B5
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
con
stru
cţii
și
amen
ajăr
i hid
rote
hnic
e D
- Ig
ienă
, săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
eniil
e
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A
7 –
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
şi
amen
ajăr
i hid
rote
hnic
e B
5 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
D
5- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u
cons
truc
ții ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
A
.9 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
A.9
- re
zist
ență
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
A9-
rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e co
nstr
ucţi
i și
amen
ajăr
i fun
ciar
e ●
A
9 -
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 45
10
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i şi a
men
ajăr
i fun
ciar
e B
.9-
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii ş
i am
enaj
ări
func
iare
D
- să
năta
tea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i, pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
B.7
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
D -
sănă
tate
a oa
men
ilor ş
i pr
otec
ţia m
ediu
lui
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B7
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
con
stru
cţii
și
amen
ajăr
i fun
ciar
e D
- Ig
ienă
, săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
eniil
e
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
de îm
bună
tăți
ri f
unci
are
B7-
Sig
uran
ța ș
i acc
esib
ilit
atea
în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii
și a
men
ajăr
i de
îmbu
nătă
țiri
fu
ncia
re
D7-
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
co
nstr
ucți
i și a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
B.9
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
co
nstr
ucţi
i edi
lita
re
şi d
e go
spod
ărie
com
unal
ă D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
B9
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e la
c
onst
rucţ
ii ed
ilita
re ş
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ates
tare
B9
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e la
c
onst
rucţ
ii ed
ilita
re ş
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
B
9 -
sigu
ranț
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii a
fere
nte
rețe
lelo
r ed
ilit
are
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă/
B11
- s
igur
anța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
: –
sist
eme
exte
rioa
re d
e al
imen
tare
cu
apă
și s
ting
ere
a in
cend
iilo
r;
– si
stem
e de
can
aliz
are;
–
rețe
le te
rmic
e
S
aacvi
- si
stem
e de
ali
men
tare
cu
apă
şi d
e ca
nali
zare
-
Is-
inst
alaț
ii s
anit
are
Is -
Ins
tala
ţii s
anit
are,
car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
san
itare
inte
rioa
re;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de
alim
enta
re c
u ap
ă;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de
cana
liza
re;
- in
stal
aţii
de
stin
gere
a
-
Isvi
i - In
stal
aţii
san
itar
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or, c
u ex
cepț
ia
inst
alaț
iilo
r de
inst
alaț
iilo
r de
ga
ze n
atur
ale
com
bust
ibil
e și
a
inst
alaț
iilo
r de
gaz
e pe
trol
iere
li
chef
iate
N
ivel
ul I
sau
Niv
elul
II,
dup
ă ca
z
46 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
11
ince
ndii
lor
- It
- in
stal
ații
term
ice
It -
Ins
tala
ţii t
erm
ice,
car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
de
încă
lzir
e;
- in
stal
aţii
de
vent
ilar
e;
- in
stal
aţii
de
clim
atiz
are
şi f
rig;
-
inst
alaţ
ii d
e pr
even
ire
a in
cend
iilo
r
-
It vi
ii-
inst
alaț
ii te
rmic
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
încă
lzir
e și
inst
alaț
ii d
e ve
ntil
are-
clim
atiz
are
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
- Ig
- In
stal
ații
de
gaze
nat
ural
e
Ig -
Ins
tala
ţii d
e ga
ze, c
are
cupr
ind:
-
inst
alaţ
ii in
teri
oare
de
gaze
na
tura
le;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de g
aze
natu
rale
; -
inst
alaţ
ii d
e ga
ze li
chef
iate
; -
inst
alaţ
ii e
xter
ioar
e de
gaz
e na
tura
le c
u co
nduc
te d
in m
ase
plas
tice
Ig -
inst
alaț
ii d
e ut
iliz
are
gaze
, in
dife
rent
de
regi
mul
de
pres
iune
, car
e cu
prin
d:
– in
stal
ații
de
gaze
nat
ural
e;
– in
stal
ații
de
gaz
petr
olie
r li
chef
iat -
GP
L;
– in
stal
ații
de
biog
az/b
iom
etan
, ga
z na
tura
l com
prim
at -
GN
C
Igix
- In
stal
aţii
de
alim
enta
re c
u ga
ze a
fere
nte
cons
truc
țiil
or:
inst
alaț
ii d
e ga
ze n
atur
ale
com
bust
ibil
e și
a in
stal
ații
de
gaze
pet
roli
ere
lich
efia
te
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
Ie
- In
stal
ații
ele
ctri
ce
Ie -
Ins
tala
ţii e
lect
rice
, car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
ele
ctri
ce, i
nclu
siv
pent
ru c
uren
ţi s
labi
; -
inst
alaţ
ii d
e pr
otec
ţie
la
desc
ărcă
ri a
tmos
feri
ce;
- in
stal
aţii
de
auto
mat
izar
e şi
se
mna
liza
re p
entr
u in
stal
aţii
sa
nita
re, t
erm
ice
şi d
e ga
ze;
- in
stal
aţii
de
aver
tiza
re ş
i de
prev
enir
e a
ince
ndii
lor;
-
inst
alaţ
ii d
e te
leco
mun
icaţ
ii ş
i de
tran
smit
ere
a in
form
aţiil
or.
●
Iex
- In
stal
aţii
ele
ctri
ce a
fere
nte
cons
truc
ţiil
or
Niv
elul
I s
au N
ivel
ul I
I, d
upă
caz
- -
-
I_in
t - in
stal
ații
afe
rent
e cl
ădir
ilor
, car
e cu
prin
d:
– in
stal
ații
de
apă
și c
anal
izar
e;
– in
stal
ații
de
stin
gere
a
ince
ndii
lor;
-
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 47
12
– in
stal
ații
de
încă
lzir
e,
vent
ilar
e, c
lim
atiz
are,
co
ndiț
iona
re a
aer
ului
- -
-
Se
- si
stem
e ex
teri
oare
: –
sist
eme
de c
anal
izar
e;
– si
stem
e de
ali
men
tare
cu
apă
și s
ting
ere
a in
cend
iilo
r;
– re
țele
term
ice
-
- -
-
B11
- s
igur
anța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
: sis
tem
e ex
teri
oare
de
alim
enta
re c
u ap
ă și
sti
nger
e a
ince
ndii
lor;
sis
tem
e de
ca
nali
zare
; reț
ele
term
ice
-
C -
sig
uran
ţa la
foc
pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ans
ambl
u)/
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ins
tala
ții)
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ans
ambl
u)/
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ins
tala
ții)
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
C -
sec
urit
ate
la in
cend
iu p
entr
u co
nstr
ucți
i în
toat
e do
men
iile
, re
spec
tiv
pent
ru in
stal
ații
în
toat
e sp
ecia
lită
țile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
Ci –
sec
urit
ate
la
ince
ndiu
pen
tru
inst
alaț
ii
I. 2.
Com
pete
nțel
e ve
rific
ator
ilor
de p
roie
cte
în d
omen
ii de
con
stru
cții/
spec
ialit
ăți d
e in
stal
ații/
activ
ități
spec
ifice
în fu
ncție
de
dom
eniil
e de
ate
star
e te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă și
cer
ințe
le fu
ndam
enta
le p
revă
zute
de
Leg
ea n
r.10
/199
5 pr
ivin
d ca
litat
ea în
con
stru
cții,
rep
ublic
ată,
cu
mod
ifică
rile
și c
ompl
etăr
ile u
lteri
oare
C
ateg
oria
C
lase
le d
e im
port
anță
co
nfor
m
CR
0- 2
012,
da
că e
ste
cazu
l
D
omen
ii de
co
nstr
ucții
/spe
cial
ități
de in
stal
ații/
activ
ități
spec
ifice
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pr
evăz
ute
de
Reg
ulam
entu
l de
ates
tare
tehn
ico-
prof
esio
nală
a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pr
evăz
ute
de
Îndr
umăt
orul
pe
ntru
ate
star
e te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pr
evăz
ute
de
Îndr
umăt
orul
pe
ntru
ate
star
ea
tehn
ico-
prof
esio
nală
a
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pr
evăz
ute
de
Proc
edur
a pr
ivin
d at
esta
rea
veri
ficat
orilo
r
Si
mbo
luri
le
dom
eniil
or
de a
test
are
tehn
ico-
pr
ofes
iona
lă
din
prez
enta
pr
oced
ură
48 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
13
cons
truc
ţii a
prob
at
prin
HG
nr.
731/
1991
spec
ialiș
tilor
cu
activ
itate
în
cons
truc
ții
apro
bat p
rin
Ord
inul
ML
PAT
nr
.77/
N/1
996
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în
cons
truc
ţii
apro
bat p
rin
Ord
inul
ML
PTL
nr
.777
/200
3, c
u m
odifi
cări
le și
co
mpl
etăr
ile
ulte
rioa
re
de p
roie
cte
și a
ex
perț
ilor
tehn
ici î
n co
nstr
ucții
ap
roba
tă p
rin
Ord
inul
M
DR
AP
nr.2
264/
2018
Con
stru
cții
, cu
inst
alaț
iile
af
eren
te,
dest
inat
e ad
ăpos
tiri
i ac
tivi
tăți
lor
uman
e
Con
stru
cții
și
inst
alaț
iile
af
eren
te
aces
tora
pen
tru
care
ne
înde
plin
irea
co
ndiț
iilor
de
perf
orm
anță
are
im
pact
maj
or
asup
ra
acti
vită
ții s
ocio
-ec
onom
ice
la
nive
lul
com
unit
ății
, co
nstr
ucți
i și
inst
alaț
ii
afer
ente
ac
esto
ra
înca
drat
e în
cl
asel
e de
im
port
anță
I ș
i II
C
onst
rucţ
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
icol
e
Con
stru
cții
ene
rget
ice
C
onst
rucț
ii p
entr
u te
leco
mun
icaț
ii
Con
stru
cții
afe
rent
e re
țele
lor
edil
itar
e și
de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
C
onst
rucț
ii m
inie
re
A1,
A2
, A3,
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1,
Niv
elul
I
sau
A2,
Niv
elul
I
după
caz
, pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
B1,
B6,
B8,
B10
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Sig
uran
ță ș
i ac
cesi
bili
tate
în
expl
oata
re”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1,
Niv
elul
I
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
C
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
Cc
pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„Ig
ienă
, să
năta
te ș
i med
iu
înco
njur
ător
”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D1,
Niv
elul
I
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă,
sănă
tate
și
med
iu
înco
njur
ător
”
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 49
14
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E ,
Niv
elul
I
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
împo
triv
a zg
omot
ului
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F, N
ivel
ul I
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Pro
tecț
ie
împo
triv
a zg
omot
ului
Inst
alaţ
ii s
anit
are
afer
ente
co
nstr
ucți
ilor
, cu
exce
pția
in
stal
ații
lor
de g
aze
natu
rale
com
bust
ibil
e și
a
inst
alaț
iilo
r de
gaz
e pe
trol
iere
lich
efia
te
Is
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Is, N
ivel
ul I
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Inst
alaț
ii te
rmic
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
încă
lzir
e și
inst
alaț
ii d
e ve
ntil
are-
clim
atiz
are
- It
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It, N
ivel
ul I
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Inst
alaţ
ii e
lect
rice
af
eren
te c
onst
rucţ
iilor
-
Ie
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Ie
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
Ie, N
ivel
ul I
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
50 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
15
Inst
alaţ
ii d
e al
imen
tare
cu
gaze
afe
rent
e co
nstr
ucți
ilor
: ins
tala
ții
de g
aze
natu
rale
co
mbu
stib
ile
și in
stal
ații
de
gaz
e pe
trol
iere
li
chef
iate
Ig
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Ig
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
Ig, N
ivel
ul I
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Toa
te s
peci
alit
ățil
e de
in
stal
ații
afe
rent
e co
nstr
ucți
ilor
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Con
stru
cții
și
inst
alaț
iile
af
eren
te
aces
tora
pen
tru
care
ne
înde
plin
irea
co
ndiț
iilor
de
perf
orm
anță
pr
evăz
ute
de
lege
are
impa
ct
redu
s as
upra
ac
tivi
tăți
i soc
io-
econ
omic
e la
ni
velu
l co
mun
ităț
ii,
cons
truc
ții ș
i in
stal
ații
af
eren
te
aces
tora
în
cadr
ate
în
clas
ele
de
impo
rtan
ță I
II ș
i IV
Con
stru
cţii
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
gric
ole
C
onst
rucț
ii e
nerg
etic
e
Con
stru
cții
pen
tru
tele
com
unic
ații
C
onst
rucț
ii a
fere
nte
rețe
lelo
r ed
ilit
are
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă
Con
stru
cții
min
iere
A1,
A2
, A3,
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1,
Niv
elul
I
sau
Niv
elul
II
sau
A2,
Niv
elul
I
sau
Niv
elul
II
după
caz
, pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
B1,
B6,
B8,
B10
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Sig
uran
ță ș
i ac
cesi
bili
tate
în
expl
oata
re”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1,
Niv
elul
I
sau
Niv
elul
II
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
” C
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
C, C
c pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
Cc
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 51
16
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„Ig
ienă
, să
năta
te ș
i med
iu
înco
njur
ător
”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
D1,
Niv
elul
I
sau
Niv
elul
II
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă,
sănă
tate
și
med
iu
înco
njur
ător
” E
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Eco
nom
ie d
e en
ergi
e și
iz
olar
e te
rmic
ă”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E, N
ivel
ul I
sau
N
ivel
ul I
I pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Eco
nom
ie d
e en
ergi
e și
iz
olar
e te
rmic
ă”
F
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Pro
tecț
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F, N
ivel
ul I
sau
N
ivel
ul I
I pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Pro
tecț
ie
împo
triv
a zg
omot
ului
Inst
alaţ
ii s
anit
are
afer
ente
co
nstr
ucți
ilor
, cu
exce
pția
in
stal
ații
lor
de g
aze
natu
rale
com
bust
ibil
e și
a
inst
alaț
iilo
r de
gaz
e pe
trol
iere
lich
efia
te
Is
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Is, N
ivel
ul I
sau
N
ivel
ul I
I pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
In
stal
ații
term
ice
afer
ente
co
nstr
ucți
ilor
: ins
tala
ții
de în
călz
ire
și in
stal
ații
de
vent
ilar
e-cl
imat
izar
e
- It
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It, N
ivel
ul I
sau
N
ivel
ul I
I pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
In
stal
aţii
ele
ctri
ce
afer
ente
con
stru
cţiil
or
- Ie
Ie
●
Ie
, Niv
elul
I
sau
Niv
elul
II
52 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
17
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Inst
alaţ
ii d
e al
imen
tare
cu
gaze
afe
rent
e co
nstr
ucți
ilor
: ins
tala
ții
de g
aze
natu
rale
co
mbu
stib
ile
și in
stal
ații
de
gaz
e pe
trol
iere
li
chef
iate
Ig
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Ig
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
Ig, N
ivel
ul I
sa
u N
ivel
ul I
I pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Toa
te s
peci
alit
ățil
e de
in
stal
ații
afe
rent
e co
nstr
ucți
ilor
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
Ci p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
S
truc
turi
ge
oteh
nice
N
u es
te c
azul
M
asiv
e de
păm
ânt ș
i te
renu
l de
fund
are
al
tutu
ror
tipu
rilo
r de
co
nstr
ucți
i pri
n in
vest
igaț
ii ge
oteh
nice
-
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
sau
Ag
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
Mas
ive
de p
ămân
t,
tere
nul d
e fu
ndar
e al
tu
turo
r ti
puri
lor
de
cons
truc
ții ș
i in
tera
cţiu
nea
cu
stru
ctur
ile
îngr
opat
e pr
in
inve
stig
ații
geot
ehni
ce ș
i pr
oiec
tare
geo
tehn
ică
- Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Con
stru
cții
af
eren
te
infr
astr
uctu
rii
de tr
ansp
ort
Nu
este
caz
ul
Dru
mur
i, in
clus
iv p
odeț
e
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
drum
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
dru
mur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
dru
mur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
●
A4.
1, B
2.1
și
D2.
1 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 53
18
Sup
rafe
țe d
e m
ișca
re
aero
port
uare
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
apl
icab
ile
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
●
A4.
1, B
2.1
și
D2.
1 P
entr
u ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Pod
uri r
utie
re ș
i de
cale
fe
rată
A
4, B
2, D
P
odur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Pod
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4,
B2,
D
Pod
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4
- P
odur
i ru
tier
e ex
clus
iv
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
și
B2
Pod
uri
ruti
ere
excl
usiv
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sig
uran
ță ș
i ac
cesi
bili
tate
în
expl
oata
re”xi
A4.
2, B
2.2
și
D2.
2 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
T
unel
uri
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4
- T
unel
uri
ruti
ere
excl
usiv
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
A4.
3, B
2.3
și
D2.
3 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Con
stru
cții
de
căi f
erat
e,
incl
usiv
pod
ețe,
șin
e de
tr
amva
i și ș
ine
de m
etro
u
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le a
plic
abil
e
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A5,
B3
și D
3 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
C
onst
rucț
ii p
ortu
are
plat
form
e po
rtua
re ș
i m
arin
e fi
xe
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le a
plic
abil
e
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e
●
A6,
B4
și D
4 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
54 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
19
fund
amen
tale
ap
lica
bile
fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
fund
amen
tale
ap
lica
bile
C
onst
rucţ
ii ş
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
Nu
este
caz
ul
Con
stru
cții
și a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le a
plic
abil
e
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A7,
B5
și D
5 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
C
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări d
e îm
bună
tăți
ri
func
iare
Nu
este
caz
ul
Con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le a
plic
abil
e
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A9,
B7
și D
7 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
S
iste
me
publ
ice
de
alim
enta
re c
u ap
ă și
de
cana
liza
re
Nu
este
caz
ul
Sis
tem
e de
ali
men
tare
cu
apă
și d
e ca
nali
zare
B
9 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
apl
icab
ile
B9
sau
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
B9
sau
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
B9
sau
Se
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Saa
c sa
u Is
, du
pă c
azxi
i
II. D
omen
iile
de a
test
are
tehn
ico-
prof
esio
nală
a e
xper
ților
tehn
ici
II.1
. Ev
oluț
ia d
enum
irilo
r do
men
iilor
de
ates
tare
tehn
ico-
prof
esio
nale
, în
func
ție d
e ac
tele
nor
mat
ive
în v
igoa
re la
dat
a at
estă
rii
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Reg
ulam
entu
l de
ate
star
e te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în c
onst
rucţ
ii ap
roba
t pri
n H
G n
r.73
1/19
91
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Înd
rum
ător
ul
pent
ru a
test
are
tehn
ico-
prof
esio
nală
a sp
ecia
liștil
or c
u ac
tivita
te în
con
stru
cții
apro
bat p
rin
Ord
inul
M
LPA
T nr
.77/
N/1
996
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Îndr
umăt
orul
pe
ntru
ate
star
ea te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în c
onst
rucţ
ii ap
roba
t pri
n O
rdin
ul
ML
PTL
nr.
777/
2003
, cu
mod
ifică
rile
și c
ompl
etăr
ile
ulte
rioa
re
Dom
enii
de a
test
are
prev
ăzut
e de
Pro
cedu
ra
priv
ind
ates
tare
a ve
rific
ator
ilor
de p
roie
cte
și a
ex
perț
ilor
tehn
ici î
n co
nstr
ucții
apr
obat
ă pr
in
Ord
inul
MD
RA
P nr
.226
4/20
18
D
omen
ii de
ate
star
e te
hnic
o-
prof
esio
nală
din
pre
zent
a pr
oced
ură
A1-
rez
iste
nţa
şi s
tabi
litat
ea la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e pe
ntru
co
nstr
ucţi
i civ
ile, i
ndus
tria
le ş
i ag
rozo
oteh
nice
, cu
stru
ctur
a de
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
;
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
;
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 55
20
rezi
sten
ţă d
in b
eton
, bet
on
arm
at ş
i zid
ărie
ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
min
iere
; ed
ilita
re ş
i de
gosp
odăr
ie
com
unal
ă -
cu
str
uctu
ra d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n be
ton,
bet
on a
rmat
, zid
ărie
, le
mn
A2-
rez
iste
nţa
şi s
tabi
litat
ea la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i civ
ile, i
ndus
tria
le ş
i ag
rozo
oteh
nice
, cu
stru
ctur
i de
rezi
sten
ţă d
in m
etal
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
ci
vile
, ind
ustr
iale
, agr
icol
e,
ener
geti
ce, m
inie
re, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii ș
i con
stru
cții
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n m
etal
, lem
n și
alt
e m
ater
iale
co
mpo
zite
A
3- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bilit
atea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii c
ivile
, ind
ustr
iale
şi
agro
zoot
ehni
ce, c
u st
ruct
uri d
e re
zist
enţă
din
lem
n
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
;
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
;
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii
56 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
21
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
min
iere
; ed
ilita
re ş
i de
gosp
odăr
ie
com
unal
ă -
cu
str
uctu
ra d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n m
etal
, lem
n și
alt
e m
ater
iale
co
mpo
zite
A
.8 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i ene
rget
ice
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
;
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
;
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 57
22
A
.10
- re
zist
enţa
şi s
tabi
lita
tea
la s
olic
ităr
i sta
tice,
din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, la
co
nstr
ucţi
i pen
tru
tele
com
unic
aţii
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
min
iere
; ed
ilita
re ş
i de
gosp
odăr
ie
com
unal
ă -
cu
str
uctu
ra d
in b
eton
, bet
on
arm
at, z
idăr
ie, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n be
ton,
bet
on a
rmat
, zid
ărie
, le
mn
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te
A
.11
- re
zist
enţa
şi s
tabi
lita
tea
la s
olic
ităr
i s
tati
ce, d
inam
ice,
incl
usiv
la
cele
sei
smic
e,
pent
ru c
onst
rucţ
ii e
dili
tare
şi
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
;
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
;
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii
58 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
23
edil
itare
și d
e go
spod
ărir
e co
mun
ală-
cu
str
uctu
ră d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
min
iere
; ed
ilita
re ş
i de
gosp
odăr
ie
com
unal
ă -
cu
str
uctu
ra d
in m
etal
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații;
–
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n m
etal
, lem
n și
alt
e m
ater
iale
co
mpo
zite
A
. 12
- re
zist
enţa
şi s
tabi
lita
tea
la s
olic
ităr
i sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i min
iere
A1-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
bet
on, b
eton
ar
mat
, zid
ărie
, lem
n co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A1
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n pe
ntru
con
stru
cții:
–
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re;
– af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gos
podă
rie
com
unal
ă
A1-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, pen
tru
tele
com
unic
aţii
și c
onst
rucț
ii af
eren
te r
ețel
elor
edi
lita
re ș
i de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
beto
n, b
eton
arm
at, z
idăr
ie,
lem
n
A2-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
civ
ile,
in
dust
rial
e, a
groo
zote
hnic
e;
ener
geti
ce; t
elec
omun
icaț
ii;
min
iere
; ed
ilita
re ș
i de
gosp
odăr
ire
com
unal
ă-
cu s
truc
tură
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
ene
rget
ice;
tele
com
unic
aţii
; m
inie
re;
edil
itare
şi d
e go
spod
ărie
co
mun
ală
-
cu s
truc
tura
din
met
al, l
emn
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A2
- re
zist
ență
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
cu
stru
ctur
a de
rez
iste
nță
din
met
al, l
emn
și a
lte
mat
eria
le
com
pozi
te:
– ci
vile
, ind
ustr
iale
, ag
rozo
oteh
nice
; –
ener
geti
ce;
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
; –
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
A2-
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
ci
vile
, ind
ustr
iale
, agr
icol
e,
ener
geti
ce, m
inie
re, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii ș
i con
stru
cții
afer
ente
reț
elel
or e
dili
tare
și d
e go
spod
ărie
com
unal
ă cu
st
ruct
ura
de r
ezis
tenț
ă di
n m
etal
, lem
n și
alt
e m
ater
iale
co
mpo
zite
B.1
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
civ
ile,
in
dust
rial
e şi
agr
ozoo
tehn
ice
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
;
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 59
24
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
– pe
ntru
tele
com
unic
ații
; –
pent
ru e
xplo
atăr
i min
iere
B.6
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
ene
rget
ice
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
B.8
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e la
co
nstr
ucţi
i pen
tru
tele
com
unic
aţii
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
B.1
0 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii m
inie
re
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1-
sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
oozo
tehn
ice;
en
erge
tice
; tel
ecom
unic
ații
; m
inie
re
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B1
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
: –
civi
le, i
ndus
tria
le,
agro
zoot
ehni
ce;
– en
erge
tice
; –
pent
ru te
leco
mun
icaț
ii;
– pe
ntru
exp
loat
ări m
inie
re
B1-
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
C -
sig
uran
ţa la
foc
pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
C s
au C
c- s
igur
anţa
la f
oc în
co
nstr
ucți
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
C s
au C
c -
secu
rita
te la
ince
ndiu
în
con
stru
cţii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
C s
au C
c -
secu
rita
te la
in
cend
iu p
entr
u co
nstr
ucți
i în
toat
e do
men
iile
, res
pect
iv
pent
ru in
stal
ații
în to
ate
spec
iali
tăți
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
Cc-
sec
urit
ate
la in
cend
iu
pent
ru c
onst
rucț
ii
60 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
25
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui,
pent
ru to
ate
dom
eniil
e co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
D -
igie
nă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u
toat
e do
men
iile
D1-
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
pent
ru
cons
truc
ţii
civi
le, i
ndus
tria
le, a
gric
ole,
en
erge
tice
, min
iere
, p
entr
u te
leco
mun
icaţ
ii
E -
izol
aţia
term
ică,
hid
rofu
gă ş
i ec
onom
ie d
e en
ergi
e, p
entr
u to
ate
dom
enii
le
E-
Izol
ație
term
ică,
hid
rofu
gă ș
i ec
onom
ia d
e en
ergi
e în
co
nstr
ucți
i pen
tru
toat
e do
men
iile
E -
Eco
nom
ie d
e en
ergi
e şi
iz
olar
e te
rmic
ă în
con
stru
cţii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
E -
eco
nom
ie d
e en
ergi
e pr
in
izol
are
term
ică
core
spun
zăto
are
cons
truc
țiil
or ș
i ins
tala
țiil
or d
in
cons
truc
ții p
entr
u to
ate
dom
enii
le
E –
eco
nom
ie d
e en
ergi
e si
iz
olar
e te
rmic
ă pe
ntru
clă
diri
F -
pro
tecţ
ia îm
potr
iva
zgom
otul
ui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
F
- pr
otec
ția
împo
triv
a zg
omot
ului
în c
onst
rucț
ii
F -
Pro
tecţ
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui în
con
stru
cţii
pen
tru
toat
e do
men
iile
F
- p
rote
cție
împo
triv
a zg
omot
ului
în c
onst
rucț
ii p
entr
u to
ate
dom
enii
le
F -
Pro
tecţ
ie îm
potr
iva
zgom
otul
ui p
entr
u pe
ntru
cl
ădir
i
-
Af-
Rez
iste
nța
și s
tabi
lita
tea
tere
nulu
i de
fund
are
a co
nstr
ucți
ilor
și a
mas
ivel
or d
e pă
mân
t
Af
- R
ezis
tenţ
a m
ecan
ică
şi
stab
ilit
atea
tere
nulu
i de
fund
are
a co
nstr
ucţi
ilor
şi a
mas
ivel
or
de p
ămân
t
Af
- re
zist
ența
mec
anic
ă și
st
abil
itat
ea
mas
ivel
or d
e pă
mân
t, a
tere
nulu
i de
fund
are
și a
in
tera
cțiu
nii c
u st
ruct
uril
e în
grop
ate
Af
- re
zist
ența
mec
anic
ă și
st
abil
itat
ea
mas
ivel
or d
e pă
mân
t, a
tere
nulu
i de
fund
are
și a
in
tera
cțiu
nii c
u st
ruct
uril
e în
grop
ate
- -
- -
Ag-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
mas
ivel
e de
pă
mân
t și t
eren
ul d
e fu
ndar
e al
tu
turo
r ti
puri
lor
de c
onst
rucț
ii
prin
inve
stig
ații
geot
ehni
ce
A.4
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i rut
iere
, dru
mur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avia
ţie
B.2
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avi
aţie
A4-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ție;
pod
uri;
tune
le
B2-
Sig
uran
ța în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
ație
; po
duri
; tun
ele
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
A4
- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iaţi
e; p
odur
i; tu
nele
; B
2 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
aţie
; po
duri
; tun
ele;
D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
; –
tune
le;
– pi
ste
de a
viaț
ie, c
onfo
rm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
A
4.1
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
dru
mur
i (i
nclu
siv
pode
țe)
și p
iste
ae
ropo
rtua
re
B2.
1 S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
dru
mur
i (in
clus
iv
pode
țe)
și s
upra
fețe
de
miș
care
ae
ropo
rtua
re
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 61
26
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B2
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
afe
rent
e tr
ansp
ortu
lui r
utie
r -
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
D2.
1 -
Igie
nă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u dr
umur
i, po
dețe
și p
iste
aer
opor
tuar
e
A
.4 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii r
utie
re, d
rum
uri,
podu
ri, t
unel
e şi
pis
te d
e av
iaţi
e B
.2 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii r
utie
re,
drum
uri,
podu
ri, t
unel
e şi
pis
te
de a
viaţ
ie
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
eniil
e co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4- R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iați
e; p
odur
i; tu
nele
B
2- S
igur
anța
în e
xplo
ater
e pe
ntru
con
stru
cții
rut
iere
, dr
umur
i, pi
ste
de a
viaț
ie;
podu
ri; t
unel
e D
- Ig
iena
, săn
ătat
ea o
amen
ilor
, re
face
rea
și p
rote
cția
med
iulu
i pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
A
4 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ţie;
pod
uri;
tune
le;
B2
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, pi
ste
de a
viaţ
ie;
podu
ri; t
unel
e;
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
; –
tune
le;
– pi
ste
de a
viaț
ie, c
onfo
rm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
B
2 -
sigu
ranț
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii a
fere
nte
tran
spor
tulu
i rut
ier
- co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A4.
2 R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru p
odur
i rut
iere
și
de
cale
fer
ată
B2.
2 si
gura
nţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
pod
uri r
utie
re ș
i de
cale
fe
rată
D
2.2
- Ig
ienă
, săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
podu
ri
ruti
ere
și d
e ca
le f
erat
ă
A.4
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i rut
iere
, dru
mur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avia
ţie
B.2
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
rut
iere
, dr
umur
i, po
duri
, tun
ele
şi p
iste
de
avi
aţie
D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A4-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
ruti
ere,
dru
mur
i, pi
ste
de
avia
ție;
pod
uri;
tune
le
B2-
Sig
uran
ța în
exp
loat
ere
pent
ru c
onst
rucț
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
ație
; po
duri
; tun
ele
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
A4
- R
ezis
tenţ
ă m
ecan
ică
şi
stab
ilit
ate
pent
ru c
onst
rucţ
ii ru
tier
e, d
rum
uri,
pist
e de
av
iaţi
e; p
odur
i; tu
nele
; B
2 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii r
utie
re,
drum
uri,
pist
e de
avi
aţie
; po
duri
; tun
ele;
D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A
4 -
rezi
sten
ță m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pent
ru in
fras
truc
tura
tr
ansp
ortu
lui r
utie
r:
– po
dețe
, pod
uri,
viad
ucte
; –
tune
le;
– pi
ste
de a
viaț
ie, c
onfo
rm
însc
risu
rilo
r di
n do
cum
ente
le
de a
test
are
B
2 -
sigu
ranț
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii a
fere
nte
tran
spor
tulu
i rut
ier
-
A
4.3
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
tune
luri
B
2.2
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru p
odur
i rut
iere
și d
e ca
le
fera
tă
D2.
3 -
Igie
nă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u tu
nelu
ri
62 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
27
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A.5
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i de
căi f
erat
e B
.3 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e că
i fer
ate
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A5-
Rez
iste
nță
și s
tabi
lita
te
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate
B3-
Sig
uran
ță în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le d
e at
esta
re
A5-
Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e pe
ntru
con
strc
ții d
e că
i fer
ate
B3
- S
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
de
căi f
erat
e D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
●
A
5 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
de
căi f
erat
e, in
clus
iv p
odeț
e,
cons
truc
ții d
e si
stem
e de
cal
e de
tr
ansp
ortu
ri u
rban
e pe
ntru
tr
amva
i și p
entr
u m
etro
u B
3 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e că
i fer
ate,
in
clus
iv p
odeț
e, c
onst
rucț
ii de
si
stem
e de
cal
e de
tran
spor
t ur
bane
pen
tru
tram
vai ș
i pen
tru
met
rou
D3-
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
înco
njur
ător
pen
tru
cons
truc
ții
de c
ăi f
erat
e, in
clus
iv p
odeț
e,
șine
de
tram
vai ș
i șin
e de
m
etro
u A
.6 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e B
.4 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e D
- s
ănăt
atea
oam
enil
or ş
i pr
otec
ţia
med
iulu
i pen
tru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
A6-
rez
iste
nță
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
de
port
uri ș
i pl
atfo
rme
mar
ine
B.4
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
de
port
uri ș
i pl
atfo
rme
mar
ine
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
lede
ate
star
e
A6-
rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e co
nstr
ucţi
i de
port
uri
şi p
latf
orm
e m
arin
e B
4 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e m
arin
e D
- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor
din
docu
men
tele
de
ate
star
e
●
A
6 -
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cții
port
uare
pla
tfor
me
port
uare
și
mar
ine
fixe
B
4 -
sigu
ranţ
a în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii d
e po
rtur
i şi
plat
form
e po
rtua
re ș
i mar
ine
fixe
D
4- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u co
nstr
ucți
i de
por
turi
și p
latf
orm
e po
rtua
re
și m
arin
e fi
xe
A.7
- r
ezis
tenţ
a şi
sta
bili
tate
a la
so
lici
tări
sta
tice
, din
amic
e,
A
7- r
ezis
tenț
ă și
sta
bilit
ate
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
A
7- r
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
cons
truc
ţii ș
i
A
7 –
Rez
iste
nţă
mec
anic
ă şi
st
abil
itat
e pe
ntru
con
stru
cţii
şi
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 63
28
incl
usiv
la c
ele
seis
mic
e, p
entr
u co
nstr
ucţi
i şi a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
B.5
- si
gura
nţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
şi a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
hidr
oteh
nice
B
.5 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
D
- Ig
iena
, săn
ătat
ea o
amen
ilor
, re
face
rea
și p
rote
cția
med
iulu
i pe
ntru
toat
e do
men
iile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ates
tare
amen
ajăr
i hid
rote
hnic
e B
5 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii c
onst
rucţ
ii și
am
enaj
ări h
idro
tehn
ice
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
amen
ajăr
i hid
rote
hnic
e B
5 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucț
ii ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
D
5- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u
cons
truc
ții ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
A
.9 -
rez
iste
nţa
şi s
tabi
lita
tea
la
soli
cită
ri s
tati
ce, d
inam
ice,
in
clus
iv la
cel
e se
ism
ice,
pen
tru
cons
truc
ţii ş
i am
enaj
ări f
unci
are
B.9
- si
gura
nţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cţii
şi a
men
ajăr
i fu
ncia
re
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A.9
- re
zist
ență
și s
tabi
litat
e pe
ntru
con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
B.7
- s
igur
anţa
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
A9-
rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e co
nstr
ucţi
i și
amen
ajăr
i fun
ciar
e B
7 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru c
onst
rucţ
ii c
onst
rucţ
ii și
am
enaj
ări f
unci
are
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
●
A9
- R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
pe
ntru
con
stru
cții
și a
men
ajăr
i de
îmbu
nătă
țiri
fun
ciar
e B
7- S
igur
anța
și a
cces
ibil
itat
ea
în e
xplo
ater
e pe
ntru
con
stru
cții
și
am
enaj
ări d
e îm
bună
tăți
ri
func
iare
D
7- I
gien
ă, s
ănăt
ate
şi m
ediu
în
conj
urăt
or p
entr
u
cons
truc
ții ș
i am
enaj
ări
hidr
oteh
nice
B
.9 -
sig
uran
ţa în
exp
loat
are
pent
ru
cons
truc
ţii e
dili
tare
şi
de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
D -
săn
ătat
ea o
amen
ilor
şi
prot
ecţi
a m
ediu
lui p
entr
u to
ate
dom
eniil
e co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
B
9 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
la
con
stru
cţii
edili
tare
şi
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
D-
Igie
na, s
ănăt
atea
oam
enil
or,
refa
cere
a și
pro
tecț
ia m
ediu
lui
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le d
e at
esta
re
B
9 -
Sig
uran
ţa în
exp
loat
are
la
con
stru
cţii
edili
tare
şi
de g
ospo
dări
e co
mun
ală
D -
Igi
enă,
săn
ătat
e şi
med
iu
pent
ru to
ate
dom
enii
le
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
B9
- si
gura
nța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
con
stru
cții
afe
rent
e re
țele
lor
edil
itar
e și
de
gosp
odăr
ie c
omun
ală/
B
11 -
sig
uran
ța în
exp
loat
are
pent
ru:
– si
stem
e ex
teri
oare
de
alim
enta
re c
u ap
ă și
sti
nger
e a
ince
ndii
lor;
–
sist
eme
de c
anal
izar
e;
– re
țele
term
ice
S
aac-
sis
tem
e de
ali
men
tare
cu
apă
şi d
e ca
nali
zare
64 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
29
-
Is-
inst
alaț
ii s
anit
are
Is -
Ins
tala
ţii s
anit
are,
car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
san
itare
inte
rioa
re;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de
alim
enta
re c
u ap
ă;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de
cana
liza
re;
- in
stal
aţii
de
stin
gere
a
ince
ndii
lor
-
Is-
Inst
alaţ
ii sa
nita
re a
fere
nte
cons
truc
țiil
or, c
u ex
cepț
ia
inst
alaț
iilo
r de
inst
alaț
iilo
r de
ga
ze n
atur
ale
com
bust
ibil
e și
a
inst
alaț
iilo
r de
gaz
e pe
trol
iere
li
chef
iate
- It
- in
stal
ații
term
ice
It -
Ins
tala
ţii t
erm
ice,
car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
de
încă
lzir
e;
- in
stal
aţii
de
vent
ilar
e;
- in
stal
aţii
de
clim
atiz
are
şi f
rig;
-
inst
alaţ
ii d
e pr
even
ire
a in
cend
iilo
r
-
It -
inst
alaț
ii te
rmic
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
încă
lzir
e și
inst
alaț
ii d
e ve
ntil
are-
clim
atiz
are
- Ig
- In
stal
ații
de
gaze
nat
ural
e
Ig -
Ins
tala
ţii d
e ga
ze, c
are
cupr
ind:
-
inst
alaţ
ii in
teri
oare
de
gaze
na
tura
le;
- in
stal
aţii
ext
erio
are
de g
aze
natu
rale
; -
inst
alaţ
ii d
e ga
ze li
chef
iate
; -
inst
alaţ
ii e
xter
ioar
e de
gaz
e na
tura
le c
u co
nduc
te d
in m
ase
plas
tice
Ig -
inst
alaț
ii d
e ut
iliz
are
gaze
, in
dife
rent
de
regi
mul
de
pres
iune
, car
e cu
prin
d:
– in
stal
ații
de
gaze
nat
ural
e;
– in
stal
ații
de
gaz
petr
olie
r li
chef
iat -
GP
L;
– in
stal
ații
de
biog
az/b
iom
etan
, ga
z na
tura
l com
prim
at -
GN
C
Ig-
Inst
alaţ
ii d
e al
imen
tare
cu
gaze
afe
rent
e co
nstr
ucți
ilor
: in
stal
ații
de
gaze
nat
ural
e co
mbu
stib
ile
și a
inst
alaț
ii d
e ga
ze p
etro
lier
e li
chef
iate
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 65
30
Ie
- In
stal
ații
ele
ctri
ce
Ie -
Ins
tala
ţii e
lect
rice
, car
e cu
prin
d:
- in
stal
aţii
ele
ctri
ce, i
nclu
siv
pent
ru c
uren
ţi s
labi
; -
inst
alaţ
ii d
e pr
otec
ţie
la
desc
ărcă
ri a
tmos
feri
ce;
- in
stal
aţii
de
auto
mat
izar
e şi
se
mna
liza
re p
entr
u in
stal
aţii
sa
nita
re, t
erm
ice
şi d
e ga
ze;
- in
stal
aţii
de
aver
tiza
re ş
i de
prev
enir
e a
ince
ndii
lor;
-
inst
alaţ
ii d
e te
leco
mun
icaţ
ii ş
i de
tran
smit
ere
a in
form
aţiil
or.
●
Ie -
Ins
tala
ţii e
lect
rice
afe
rent
e co
nstr
ucţi
ilor
- -
-
I_in
t - in
stal
ații
afe
rent
e cl
ădir
ilor
, car
e cu
prin
d:
– in
stal
ații
de
apă
și c
anal
izar
e;
– in
stal
ații
de
stin
gere
a
ince
ndii
lor;
–
inst
alaț
ii d
e în
călz
ire,
ve
ntil
are,
cli
mat
izar
e,
cond
ițio
nare
a a
erul
ui
-
- -
-
Se
- si
stem
e ex
teri
oare
: –
sist
eme
de c
anal
izar
e;
– si
stem
e de
ali
men
tare
cu
apă
și s
ting
ere
a in
cend
iilo
r;
– re
țele
term
ice
-
- -
-
B11
- s
igur
anța
în e
xplo
atar
e pe
ntru
: sis
tem
e ex
teri
oare
de
alim
enta
re c
u ap
ă și
sti
nger
e a
ince
ndii
lor;
sis
tem
e de
ca
nali
zare
; reț
ele
term
ice
-
C -
sig
uran
ţa la
foc
pen
tru
toat
e do
men
iile
conf
orm
însc
risu
rilo
r din
do
cum
ente
le
de a
test
are
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ans
ambl
u)/
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
(ans
ambl
u)/
C-
sigu
ranţ
a la
foc
în c
onst
rucț
ii
pent
ru to
ate
dom
enii
le
C -
sec
urit
ate
la in
cend
iu p
entr
u co
nstr
ucți
i în
toat
e do
men
iile
, re
spec
tiv
pent
ru in
stal
ații
în
toat
e sp
ecia
lită
țile
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
Ci –
sec
urit
ate
la
ince
ndiu
pen
tru
inst
alaț
ii
66 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
31
(ins
tala
ții)
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
(ins
tala
ții)
co
nfor
m în
scri
suri
lor d
in
docu
men
tele
de
ate
star
e
docu
men
tele
de
ate
star
e
II.2
Com
pete
nțel
e ex
perț
ilor
tehn
ici î
n do
men
ii de
con
stru
cții/
spec
ialit
ăți d
e in
stal
ații/
activ
ități
spec
ifice
în fu
ncție
de
dom
eniil
e de
ate
star
e te
hnic
o- p
rofe
sion
ală
și ce
rinț
ele
fund
amen
tale
pre
văzu
te d
e L
egea
nr.
10/1
995
priv
ind
calit
atea
în c
onst
rucț
ii, r
epub
licat
ă, c
u m
odifi
cări
le și
com
plet
ările
ulte
rioa
re
Cat
egor
ia
D
omen
ii de
co
nstr
ucții
/spe
cial
ități
de in
stal
ații/
activ
ități
spec
ifice
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pre
văzu
te
de R
egul
amen
tul d
e at
esta
re te
hnic
o-pr
ofes
iona
lă a
sp
ecia
liştil
or c
u ac
tivita
te în
co
nstr
ucţii
apr
obat
pr
in H
G
nr.7
31/1
991
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pre
văzu
te d
e
Îndr
umăt
orul
pen
tru
ates
tare
tehn
ico-
prof
esio
nală
a
spec
ialiș
tilor
cu
activ
itate
în
cons
truc
ții a
prob
at
prin
Ord
inul
M
LPA
T nr
.77/
N/1
996
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pre
văzu
te d
e În
drum
ător
ul p
entr
u at
esta
rea
tehn
ico-
prof
esio
nală
a
spec
ialiş
tilor
cu
activ
itate
în
cons
truc
ţii a
prob
at
prin
Ord
inul
M
LPT
L n
r.77
7/20
03,
cu m
odifi
cări
le și
co
mpl
etăr
ile
ulte
rioa
re
Sim
bolu
rile
do
men
iilor
de
ates
tare
pre
văzu
te
de P
roce
dura
pr
ivin
d at
esta
rea
veri
ficat
orilo
r de
pr
oiec
te și
a
expe
rțilo
r te
hnic
i în
con
stru
cții
apro
bată
pri
n O
rdin
ul M
DR
AP
nr.2
264/
2018
Si
mbo
luri
le
dom
eniil
or
de a
test
are
tehn
ico-
pr
ofes
iona
lă d
in
prez
enta
pr
oced
ură
C
onst
rucț
ii, c
u in
stal
ații
le a
fere
nte,
C
onst
rucţ
ii c
ivil
e,
indu
stri
ale,
agr
icol
e
Con
stru
cții
ene
rget
ice
C
onst
rucț
ii p
entr
u te
leco
mun
icaț
ii
Con
stru
cții
afe
rent
e re
țele
lor
edil
itar
e și
de
gosp
odăr
ie c
omun
ală
A1,
A2
, A3,
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
sta
bili
tate
”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și s
tabi
lita
te”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și s
tabi
litat
e”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
A1
sau
A2
după
caz
, pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
B1,
B6,
B8,
B10
du
pă c
az, p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Sig
uran
ță ș
i ac
cesi
bili
tate
în
expl
oata
re”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
B1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
igur
anță
și
acce
sibi
lita
te în
ex
ploa
tare
”
C
C, C
c C
, Cc
C, C
c C
c
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 67
32
dest
inat
e ad
ăpos
tiri
i ac
tivi
tăți
lor
uman
e
Con
stru
cții
min
iere
pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Sec
urit
ate
la
ince
ndiu
”
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„S
ecur
itat
e la
in
cend
iu”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„Ig
ienă
, să
năta
te ș
i med
iu
înco
njur
ător
”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„Ig
ienă
, să
năta
te ș
i med
iu
înco
njur
ător
”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„Ig
ienă
, să
năta
te ș
i med
iu
înco
njur
ător
”
D
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și
med
iu
înco
njur
ător
”
D1
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„I
gien
ă, s
ănăt
ate
și m
ediu
în
conj
urăt
or”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
E
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„E
cono
mie
de
ener
gie
și
izol
are
term
ică”
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
împo
triv
a zg
omot
ului
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
împo
triv
a zg
omot
ului
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
împo
triv
a zg
omot
ului
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
F
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„P
rote
cție
îm
potr
iva
zgom
otul
ui
Inst
alaţ
ii s
anit
are
afer
ente
con
stru
cțiil
or, c
u ex
cepț
ia in
stal
ații
lor
de
gaze
nat
ural
e co
mbu
stib
ile
și a
in
stal
ații
lor
de g
aze
petr
olie
re li
chef
iate
Is
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Inst
alaț
ii te
rmic
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
încă
lzir
e și
inst
alaț
ii
de v
enti
lare
-cli
mat
izar
e
- It
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
I_in
t + S
e pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
It
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
68 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
33
Inst
alaţ
ii e
lect
rice
af
eren
te c
onst
rucţ
iilor
-
Ie
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Ie
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
Ie
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Inst
alaţ
ii d
e al
imen
tare
cu
gaz
e af
eren
te
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
gaz
e na
tura
le
com
bust
ibil
e și
inst
alaț
ii
de g
aze
petr
olie
re
lich
efia
te
Ig
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Ig
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
Ig
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
S
truc
turi
geo
tehn
ice
-
A
f pe
ntru
cer
ința
fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
sta
bili
tate
”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și s
tabi
litat
e”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
sau
Ag
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate
-
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și s
tabi
lita
te”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și s
tabi
litat
e”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Af
pent
ru c
erin
ța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
Dru
mur
i, in
clus
iv
pode
țexi
ii
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
drum
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
drum
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4,
B2,
D
Con
stru
cții
rut
iere
și
drum
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A4.
1, B
2.1
și
D2.
1 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Sup
rafe
țe d
e m
ișca
re
aero
port
uare
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Pis
te d
e av
iație
pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
●
A4.
1, B
2.1
și
D2.
1 P
entr
u ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 69
34
Con
stru
cții
afe
rent
e in
fras
truc
turi
i de
tran
spor
t
Pod
uri r
utie
re ș
i de
cale
fe
rată
A
4, B
2, D
P
odur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Pod
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4,
B2,
D
Pod
uri p
entr
u to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A4-
Pod
uri r
utie
re
excl
usiv
pen
tru
ceri
nța
fund
amen
tală
„R
ezis
tenț
ă m
ecan
ică
și
stab
ilit
ate”
și
B2P
odur
i rut
iere
ex
clus
iv p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Sig
uran
ță ș
i ac
cesi
bili
tate
în
expl
oata
re”
xiv
A4.
2, B
2.2
și
D2.
2 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
T
unel
uri
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4,
B2,
D
Tun
elur
i pen
tru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
A4
Tun
elur
i rut
iere
ex
clus
iv p
entr
u ce
rinț
a fu
ndam
enta
lă
„Rez
iste
nță
mec
anic
ă și
st
abil
itat
e”
A4.
3, B
2.3
și
D2.
3 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Con
stru
cții
de
căi f
erat
e,
incl
usiv
pod
ețe,
șin
e de
tr
amva
i și ș
ine
de m
etro
u
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A5,
B3,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A5,
B3
și D
3 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
C
onst
rucț
ii p
ortu
are
plat
form
e po
rtua
re ș
i m
arin
e fi
xe
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A6,
B4,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A6,
B4
și D
4 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Con
stru
cţii
şi
amen
ajăr
i hid
rote
hnic
e
Con
stru
cții
și a
men
ajăr
i hi
drot
ehni
ce
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A7,
B5,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A7,
B5
și D
5 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
70 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021
35
Con
stru
cții
și
amen
ajăr
i de
îmbu
nătă
țiri
fun
ciar
e
Con
stru
cții
și a
men
ajăr
i fu
ncia
re
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
A9,
B7,
D
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
●
A9,
B7
și D
7 pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
Sis
tem
e pu
blic
e de
al
imen
tare
cu
apă
și d
e ca
nali
zare
Sis
tem
e de
ali
men
tare
cu
apă
și d
e ca
nali
zare
xv
B9
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
B9
sau
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
B9
sau
Is
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
B9
sau
Se
pent
ru to
ate
ceri
nțel
e fu
ndam
enta
le
apli
cabi
le
Saa
c sa
u Is
pe
ntru
toat
e ce
rinț
ele
fund
amen
tale
ap
lica
bile
xvi
i p
entr
u sp
ecia
lișt
ii a
test
ați p
entr
u pă
rți a
le d
omen
iulu
i de
cons
truc
ții.
ii S
peci
aliș
tii
ates
tați
ult
erio
r da
tei
de 0
2.08
.200
7 (d
ată
la c
are
a in
trat
în
vigo
are
Ord
inul
ML
PT
L n
r.65
1/20
07 p
rivi
nd m
odif
icar
ea r
egle
men
tări
i te
hnic
e "Î
ndru
măt
or p
entr
u at
esta
rea
tehn
ico-
prof
esio
nală
a s
peci
aliş
tilo
r cu
act
ivit
ate
în c
onst
rucţ
ii",
apr
obat
ă pr
in O
rdin
ul m
inis
trul
ui lu
crăr
ilor
pub
lice
, tra
nspo
rtur
ilor
şi lo
cuin
ţei n
r. 7
77/2
003)
în
dom
eniu
l de
ates
tare
D- I
gien
ă, să
năta
te
şi m
ediu
au
com
pete
nțe
incl
usiv
pen
tru
veri
fica
rea/
exp
erti
zare
a pr
oiec
telo
r pr
ivin
d iz
olaț
ia h
idro
fugă
. ii
i Spe
cial
iștii
ate
staț
i an
teri
or d
atei
de
02.0
8.20
07 (
data
la
care
a i
ntra
t în
vig
oare
Ord
inul
ML
PT
L n
r.65
1/20
07 p
rivi
nd m
odif
icar
ea r
egle
men
tări
i te
hnic
e "Î
ndru
măt
or p
entr
u at
esta
rea
tehn
ico-
prof
esio
nală
a s
peci
aliş
tilo
r cu
act
ivit
ate
în c
onst
rucţ
ii",
apr
obat
ă pr
in O
rdin
ul m
inis
trul
ui lu
crăr
ilor
pub
lice
, tra
nspo
rtur
ilor
şi l
ocui
nţei
nr.
777
/200
3) în
dom
eniu
l de
ates
tare
E- I
zola
ție te
rmic
ă,
hidr
ofug
ă și
econ
omia
de
ener
gie
în c
onstr
ucții
au
com
pete
nțe
incl
usiv
pen
tru
veri
fica
rea/
exp
erti
zare
a pr
oiec
telo
r pr
ivin
d iz
olaț
ia h
idro
fugă
. iv
Dom
eniu
de
ates
tare
tehn
ico-
prof
esio
nală
ned
efin
it d
e ac
tul n
orm
ativ
în v
igoa
re.
v N
u ex
istă
spe
cial
iști
ate
staț
i în
dom
eniu
l ind
icat
. vi
Saa
c- s
iste
me
de a
lim
enta
re c
u ap
ă şi
de
cana
liza
re c
are
cupr
ind:
- ca
ptar
ea a
pei,
incl
usiv
inst
alaţ
iile
de
pom
pare
pân
ă la
sta
ţia
de tr
atar
e, c
ondu
ctel
e de
adu
cţiu
ne, s
taţi
a de
trat
are
a ap
ei, c
ompl
exul
de
înm
agaz
inar
e a
apei
pot
abil
e, s
taţi
ile
de
pom
pare
şi r
epom
pare
într
e co
mpo
nent
ele
tehn
olog
ice
şi d
e la
ace
stea
în r
eţel
ele
de d
istr
ibuţ
ie, r
eţel
ele
de d
istr
ibuţ
ie;
- re
ţele
de
cana
liza
re m
enaj
ere,
plu
vial
e şi
în s
iste
m u
nita
r ex
teri
oare
, sta
ţii d
e po
mpa
re a
pe u
zate
men
ajer
e şi
plu
vial
e, c
ondu
cte
de r
eful
are,
baz
ine
de r
eten
ţie,
sta
ţii d
e ep
urar
e,
cons
truc
ții d
e ev
acua
re a
pe e
pura
te în
em
isar
.
vii I
nsta
laţi
i san
itar
e af
eren
te c
onst
rucț
iilo
r, c
u ex
cepț
ia in
stal
ații
lor
de g
aze
natu
rale
com
bust
ibil
e și
a in
stal
ații
lor
de g
aze
petr
olie
re li
chef
iate
:
- si
stem
e (d
e in
stal
ații
) sa
nita
re in
teri
oare
și r
ețel
e ex
teri
oare
de
alim
enta
re c
u ap
ă şi
de
cana
liza
re d
in in
cint
ă/an
sam
blur
i;
- si
stem
e de
sti
nger
e a
ince
ndii
lor;
-
sist
eme
(de
inst
alaț
ii)
din
staț
iile
de
capt
are,
adu
cțiu
ne, t
rata
re, a
cum
ular
e, p
ompa
re ș
i epu
rare
a a
pei d
e in
cint
ă/an
sam
blur
i și l
ocal
ităț
i;
- in
stal
ații
și e
chip
amen
te d
e m
anag
emen
t și m
onit
oriz
are
a pa
ram
etri
lor
inst
alaț
iilo
r sa
nita
re ș
i edi
lita
re;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021 71
36
-
inst
alaț
ii d
e fl
uide
tehn
olog
ice,
incl
usiv
flu
ide
med
ical
e.
viii I
t - in
stal
ații
term
ice
afer
ente
con
stru
cții
lor:
inst
alaț
ii d
e în
călz
ire
și in
stal
ații
de
vent
ilar
e-cl
imat
izar
e:
- si
stem
e de
inst
alaț
ii p
entr
u pr
oduc
erea
și d
istr
ibuț
ia e
nerg
iei t
erm
ice;
-
sist
eme
(de
inst
alaț
ii in
teri
oare
și e
xter
ioar
e) d
e în
călz
ire,
răc
ire,
ven
tila
re, c
lim
atiz
are,
con
diți
onar
e a
aeru
lui;
-
rețe
le d
e tr
ansp
ort ș
i dis
trib
uție
a e
nerg
iei t
erm
ice;
-
sist
eme
term
ice
cu r
ol d
e se
curi
tate
la in
cend
iu;
- in
stal
ații
și e
chip
amen
te d
e m
anag
emen
t și m
onit
oriz
are
a pa
ram
etri
lor
sist
emel
or d
e in
stal
ații
term
ice.
ix I
g- I
nsta
laţi
i de
alim
enta
re c
u ga
ze a
fere
nte
cons
truc
țiil
or: i
nsta
lați
i de
gaze
nat
ural
e co
mbu
stib
ile
și in
stal
ații
de
gaze
pet
roli
ere
lich
efia
te:
- in
stal
aţii
de
util
izar
e ga
zelo
r na
tura
le, i
nclu
ziv
gaze
nat
ural
e co
mbu
stib
ile/
biog
az/b
iom
etan
; -
inst
alaţ
ii d
e ga
z pe
trol
ier
lich
efia
t – G
P.
x Ie
- I
nsta
laţi
i ele
ctri
ce a
fere
nte
cons
truc
ţiil
or,d
e la
pun
ctul
de
cone
xiun
e cu
reț
eaua
pub
lică
pân
ă la
rec
epto
arel
e ut
iliz
ator
ului
, car
e cu
prin
d:
- in
stal
ații
ele
ctri
ce d
e ut
iliz
are
a en
ergi
ei e
lect
rice
; -
inst
alaț
ii d
e au
tom
atiz
are,
măs
urar
e, c
ontr
ol ș
i sem
nali
zare
pen
tru
inst
alaț
ii a
fere
nte
cons
truc
țiil
or (
sani
tare
, ter
mic
e, e
lect
rice
și d
e ga
ze, e
tc);
-
inst
alaț
ii d
e pr
otec
ție
pent
ru a
sigu
rare
a se
curi
tăți
i:
� de
pro
tecț
ie la
lovi
turi
dir
ecte
de
trăs
net;
�
inst
alaț
ii d
e pr
otec
ție
împo
triv
a șo
curi
lor
elec
tric
e, îm
potr
iva
efec
telo
r su
prac
uren
țilo
r, îm
potr
iva
supr
aten
siun
ilor
indu
se ș
i de
com
utaț
ie;
- in
stal
ații
de
tele
com
unic
ații
și s
iste
me
inte
lige
nte
de tr
ansm
iter
e a
info
rmaț
iilo
r;
- si
stem
e in
tern
e de
ali
men
tare
cu
ener
gie
elec
tric
ă;
- in
stal
ații
de
mon
itor
izar
e, d
etec
tare
, sem
nali
zare
şi a
larm
are
tehn
ică
pent
ru a
sigu
rare
a se
curi
tăți
i fiz
ice
(clă
diri
și o
cupa
nții
ace
stor
a);
- in
stal
ații
ele
ctri
ce p
entr
u in
fras
truc
tura
edi
lita
ră.
xi S
peci
aliș
tii a
test
ați î
n ba
za O
.MD
RA
P n
r.22
64/2
018
în s
ubdo
men
iul
Pode
țe, p
odur
i, vi
aduc
te d
in c
adru
l dom
enii
lor
A4
și B
2 au
com
pete
nțe
incl
usiv
pen
tru
pode
țele
cu
o de
schi
dere
de
pân
ă la
5 m
. xi
i Is
pent
ru in
cint
e și
ans
ambl
uri,
fără
sta
țiil
e af
eren
te.
xiii S
peci
aliș
tii a
test
ați î
n ba
za O
.MD
RA
P n
r.22
64/2
018
în s
ubdo
men
iul
Pode
țe, p
odur
i, vi
aduc
te d
in c
adru
l dom
enii
lor
A4
și B
2 au
com
pete
nțe
incl
usiv
pen
tru
pode
țele
cu
o de
schi
dere
de
pâ
nă la
5 m
.
72 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 667 bis/6.VII.2021