I. Premisele aparitiei zonelor economice speciale din China. Caracterizare genarala

    În 1978, când guvernul chinez a decis să înceapă un program de reformă economică, a început să aplice şi politica de deschidere a tarii către exterior. Un interes deosebit in acest sens îl reprezintă ZEL-urile din China, cunoscute sub termenul de zone economice speciale, crearea carora a constituit o parte componentă a politicii strategice comune de „deschidere” a economiei ţării către lumea exterioară. Pentru atingerea acestui scop, în partea de est şi de sud a ţării, au fost selectate teritorii izolate de restul ţării, pentru a le proteja de influenţe ne dorite din partea străinilor, mai ales în sferele sociale şi culturale unde, a fost introdus un regim special a zonelor economice libere.

Astfel, la începutul anilor 90, în China funcţionau cinci zone economice speciale – Shenzhen, Zhuhai, Shanton (situate în provincia Guangdong, considerată ca al 5-lea „tigru” asiatic), Xiamen, Henan care s-au bucurat de un tratament preferential in comertul exterior si interior in absorbtia de capital strain - pe seama lor revine peste ¼ din investiţiile străine totale introduse în economia ţării.

Localizarea zonelor economice speciale nu a fost aleasa la intimplare: Shenzhen este la granita cu Hong Kong, Zhuhai – la granita coloniei portugheze din Macao si Xiamen este opusa provinciei Taiwan a Chinei.

Prin crearea zonelor economice speciale conducerea ţării urmărea patru obiective principale, şi anume:

de a accelera dezvoltarea orientării spre export a întreprinderilor care vor creşte veniturile, schimburile valutare în timp ce, simultan, se vor crea oportunităţi locale de angajare;

de a încuraja investiţiile în proiecte majore infrastructurale, de exemplu construcţia de noi drumuri, hidrocentrale, poduri, aeroporturi şi reţele de telecomunicaţii;

de a servi ca centre de educare, antrenare şi experienţă cu diferite forme economice de cooperare;

de a servi ca un cap de pod pentru introducerea de tehnologie străină, know-how, tehnici manageriale în alte părţi ale Chinei.

Politicile economice adoptate in aceste zone speciale constau, in esenta, in tratamentul preferential acordat oamenilor de afaceri straini, ca urmare a aplicarii masurilor de:

a) reducere a ratei impozitului pe veniturile obtinute de acestia cu 15%, daca investitiile depasesc 30 milioane dolari SUA si durata de rambursare este lunga;

b) exceptare de la plata taxelor vamale si TVA a materialelor de constructii pentru investitiile respective, a materiilor prime si materialelor pentru fabricarea produselor de export, a mijloacelor de transport si furniturilor de birou importate pentru propria firma;

c) incurajare si sustinere a transformarii tehnice a intreprinderilor chinezesti prin utilizarea de capitaluri straine si introducerea tehnologiilor avansate;

d) largire a puterii si autonomiei locale.

1

II. Stimulente pentru investitorii straini

In dorinta de a atrage capitalul strain, zonele economice speciale ofera unu numar mare de avantaje potentialilor investitori straini care sunt in general mai bune decit concesiile garantate investitorilor straini in afara acestei zone.

Intrarile de masini, parti componente, materii prime, vehicule pentru intreprinderile din zonele economice speciale sunt scutite de orice taxa vamala si alte impozite. Oricum, taxele pot reaparea pentru aceste bunuri mai tirziu in cazul intrarii in teritoriul vamal chinez. Bunurile de consumatie, care sunt apreciate ca necesare pentru intreprinderile din zona economica speciala, pot fi partial sau in totalitate scutite de orice taxa de import, iar exporturile sunt scutite de taxe si impozite.

Exista un nivel inalt al ratei venitului impozabil de 15% (in comparatie cu 20 % cit este in China) rata fiind aplicata la toate intreprinderile din zonele economice speciale. Depinzind de suma investitiei, de natura tehnologiei transferului si de perioada de timp pentru care a fost facuta investitia, perioada de scutire de taxe in zonele economice speciale este in general superioara acelora garantate investitorilor in afara acestor zone. Normal, pentru investiti de peste 5 milioane de dolari sau mai mult, extinse pe o perioada lunga si inclunzind tehnologie noua de ultima ora, poate exista o perioada de neplata a impozitelor, de 2 ani care este garantata de autoritatile chineze. De la al 3-lea an pina la al 5-lea an se garanteaza o reducere a impozitelor de 50 %. O intreprindere cu un volum de export de 70% din valoarea productiei anuale plateste impozite in suna de 10%! Strainii si chinezii stabiliti in strainatate care reinvestesc profiturile intreprinderilor din zonele economice speciale in zonele libere economice de 5 ani sau mai mult pot cere o reducere sau o exceptare a platilor de impozite pentru sumele reinvestite.

Ratele impozitelor asupra veniturilor personale sunt mai favorabile in interiorul zonelor speciale decit in afara lor.In Guangdong ratele de impozitare aplicabile variaza de la 3 la 30% comparativ cu 5-45% in toata China.

Majoritatea produselor din zonele economice libere sunt destinate in principal exportului, dar este posibil sa se negocieze vinzarea anumitor produse sau componenete pe piata interna a Chinei.

III. Angajarea si cistigurile muncii Sunt citeva puncte de vedere asupra efectelor de angajare si a conditiilor de munca in zonele economice speciale ale Chinei si este foarte greu de a reda o evaluare corecta care poate fi folosita ca baza pentru decizii apropiate. De aceea trebuie sa privim spre anumite cazuri specifice care, cel putin, ne pot da o impresie generala despre aceste cistiguri. Primul caz care trebuie sa fie examinat este zona productiei de export Buji, care este situata in tinutul Shenzhen, unde este situata de asemenea si zona de liber schimb Shenzhen.

La fel ca zona economica speciala Shenzhen si bineinteles ca multe alte zone economice speciale din alte tari ale Asiei, zona de productie Buji a fost creata si condusa in exclusivitate de o intreprindere interna, Corporatia Comerciala Industriala Agrara a districtului Buji, care si-a propus sa exploateze avantajul local prin invitatii adrestat antreprenorilor din Hing Kong de a deschide fabrici in Buji.

2

Intelegerea conceptului de cooperare a corporatiei numita Buji este de a: - oferi cladiri pentru fabrici, apa, electricitate si alte facilitati cerute pentru productie si

de a recruta muncitori;- sa asiste partenerii straini in obtinerea unor calificari rapide si servicii rapide din

partea vamilor. Investitorul strain, pe de alta parte, asigura aprovizionarea cu echipament, parti componente, materii prime si alte lucruri.

Practica din buji este ca partea chineza nu plateste pentru masini si echipamentul aduse de catre investitorii straini pentru ca ei pot fi anuntati din timp pentru perioada pentru care vor plati. Pentru investitorii straini avantajul unui astfel de aranjament este ca ei nu vor trebui s imparta profiturile cu partea chineza. Mai mult decit atit ei sunt scutiti de orice obligatie la plata impozitelor la oricare alt tip de cooperare este obligat.

In octombrie 1986, existau 14 firme in zonele Buji, cea mai mare concentrare fiind in industria textila si de imbracaminte – 5 firme, urmata de industria jucariilor – 4 firme. Doua tipuri de salarii s-au practicat in zona.Circa 10 firme au adoptat sistemul de rate pe bucati, in timp ce alte 4 firme si-au platit muncitorii pe baza ratelor fixe.Rata salariului de baza practicat de firmele care au avut ca sistem rate fixe au fost uniforme, ca de exemplu: 60 de yuani pe luna pentru stagiari, 90 pentru muncitori necalificati, 120 pentru muncitori semicalificati si 145 pentru muncitorii calificati.

Un salariu comparativ intre intreprinderi diferite arata ca nu exista diferente intre ele. Media lunara salariala este: 195 yuani in intreprinderile de stat Shenzhen 126 yuani in intreprinderile colective din Shenzhen 156 yuani in intreprinderile colective din Buji 156 yuani in zonele productive de export din Buji

Problema de divizare a unui sistem de salarizare apropiat este foarte bine ilustrata de catre zona industriala Shekun din zona Shenzhen. Cind aceasta zona a fost prima oara deschisa, liderii respectivi au decis sa adopte salarii scazute, siplimentate de prime substantiale. In afara subventiilor primite de stat, de exemplu, pentru mincare, casa, apa, etc, zona industriala plateste subventii suplimentare. Acest sistem de salarii scazute si de subventii ridicate in realitate au dezvoltat o politica monetara care nu a fost deloc apropiata conditiilor specifice ale acestei zone.

Incepind cu sfirsitul lui 1984, companiile direct sub indrumarea Districtului Industrial Shekou au reusit sa faca o reforma a sistemului lor salarial. Ei au adoptat un salariu de baza suplimentat de un salariu de serviciu, si un salariu variabil, salariul de serviciu fiind componenta cea mai importanta. Salariul de baza este salariul national pe care angajatii il primesc.Salariul de serviciu reflecta diferentele in suma a fortei de munca in diferite talente de munca. „Salariile talentelor” sunt determinate pe baza intensitatii cerintelor slujbei, a nivelului tehnologic si a conditiilor de lucru. Muncitorilor avind acelasi talent, dar posedind calificari educationale diferite, li se vor da salarii diferite. In 1984, salriul de baza al muncitorilor si al cadrelor de conducere s-a situat la valoarea de 30% din salariu lunar,salariul de serviciu putea fi mai mult de 45% si salariul variabil care a fost de 25%. Media salariului lunar pentru muncitori si cadrele de conducere ale campionilor din Shekon a fost de 194 yuani cel mai mare fiind de 414 yuani si cel mai scazut fiind de 144 yuani.

3

Toate intreprinderile din zona Buji sunt de tipul intreprinderilor subcontractuale: intrarile, aprovizionarea cu produse importante si pentru care nu trebuie calificare speciala pentru procesul de manufacturare. Ei au legaturi interne si externe cu economia interna, dar au creat un numar impresionant de noi locuri de munca. Din august 1987, aproximativ 9200 de muncitori au fost angajati in zona fabricilor, din cauza absentei de munca in alte parti, angajarea in aceste zone reprezinta pentru foarte multi dintre muncitori singura posibilitate de a trai.

Pentru a incuraja interesul autoritatilor locale in procesul de export, guvernul a introdus programe foarte tentante.O tentatie este prima pe care o primeste in valuta straina, si, prin care, Banca Chineza ofera o rata de schimb preferentiala care este substantial mai mare decit rata oficiala a autoritatilor locale atunci cind acestia isi vor schimba veniturile valutare in cursuri oficiale.

In concluzie, zona de productie pentru export Buji probabil a servit pentru doua obiective si anume de a crea noi slujbe in mediul inconjurator si de a cistiga valuta straina. La nivelul zonei de productie pentru export Buji, rata profitului(profitul sau venitul brut) insumeaza aproape 20%.La nivelul economiei nationale, evaluare profitabilitatii trebuie sa fie calculata luindu-se in consideratie presupunerile asupra ratei de schimb reale a yuanului. Legaturile interne si in special antrenare cadrelor locale de management asupra slujbei este strict limitata la simple proceduri incluzind transportul operatiilor in interiorul si in afara acestei zone. Intreprinderile locale nu sunt introduse in operatii subsidiare,legaturile externe neexistind.

IV. Rolul capitalului local: cazul zonei economice speciale Shenzhen

Succesul zonei economice speciale Shenzhen in ochii liderilor chinezi s-a acumulat in trei aspecte. In primul rind a fost o rata foarte inalta de crestere industriala in concordanta cu rapoartele oficiale, productia industriala a zonei Shenzhen in anii 1979-1988 a crescut in medie cu peste 74% anual. In al doilea rind aceasta rata foarte inalta a cresterii industriale a fost sustinuta de o rata inalta egala de investitie in capital de constructie. Si in al treilea rind, si cel mai important, este cresterea rapida a ratelor de crestere industriala si a investitiilor in general, care nu au fost finantate din bugetele de stat sau prin alocari de fonduri. In 1982, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, Hu Yaobang, a reiterat zonele economice speciale sa nu primeasca suport financiar din partea guvernului ci sa se bazeze pe fonduri locale.

Succesul Shenzhen s-a bazat pe abilitatea organelor locale de a solicita capital pentru constructiile locale, care a fost atras in mare parte din afara canalelor planificarii centrale. Capitalul a fost atras catre Shenzhen datorita conditiilor favorabile pentru investitii pe care nu le putem gasi in alte parti ale Chinei. Cresterea rapida a acumularilor locale poate fi privita ca un produs-anexa al statutului special al Shenzhen in cadrul economiei planificate a tarii. Cum spunea Thomas Chang: „cineva ar putea chiar spune ca prosperitatea Shenzhen din ultimii ani a fost construita pe comertul infloritor dintre interiorul Chinei si comertul exterior realizat prin Hong Kong”. Este foarte clar ca Shenzhen nu a primit suport financiar din fondurile centrale. Reformele relevante din cadrul politicii economice si a institutiilor din Shenzhen s-au dovedit a fi eficiente in atragerea de capital din afara, chiar daca majoritatea capitalului sin afara in primii ani de existenta a zonei a provenit in principal din interiorul Chinei.

4

1. Atragerea industriei de inalta tehnologie Majoritatea transferurilor tehnologice in zonele economice speciale din China s-au efectuat in contextul unor intreprinderi de genul „joint-venture” (societati mixte) sau prin intelegeri de coproductie. Autoritatile chineze au avut initial ca scop atragerea de tehnologie inalta fara a defini foarte clar la inceput termenii de colaborare. O definire precisa a notiunii de tehnologie inalta este totusi importanta pentru ca avantajele oferite investitorilor straini depindeau de tipul de tehnologie care urma sa fie transferata. La inceputul anilor ’80, parea ca virtual nici una din intreprinderile mixte din zona economica speciala nu folosea tehnologie inalta. De aceea era necesar sa se revizuiasca termenul de tehnologie inalta in cadrul pachetelor de avantaje din 1984. De atunci se garanteaza avantaje intreprinderilor ce transfera tehnologie necesara in zona economica speciala.

Tinind cont de tipul de tehnologie folosita in industria de manufacturare, cea mai importanta calitate este tehnologia de munca intensiva ce predomina in Shenzhen si arata caracterul sau de atelier de lucru extins la Hong Kong. Provinciile Goang Dong si Fujia (excluzind zonele economice speciale) inregistreaza o mai ridicata proportie de resurse si industrii bazate pe capital. Acest lucru poate fi explicat in primul rind prin dotarile infrastructurale superioare si o experienta de productie mai indelungata a oraselor deschise din provincii si, in al doilea rind, printr-un crescind interes pentru provincii, ca intreg, unde exista dotari, resurse si facilitati industriale mai bune.

2. Probleme de pret in zona economica speciala Shenzhen

Faptul ca preturile multor bunuri din China depasea pe acelea din pietele internationale reprezinta un obstacol sever in calea integrarii intreprinderilor in operatiunile din zonele economice speciale. Avind in vedere sistemul de preturi adecvat, autoritatile din Shenzhensi municipalitatea Shenzhen au pornit o reforma a sistemului in cadrul zonei. Preturile de dinaintea reformei nu reflectau pentru o buna parte din produse valorile reale sau lipsa produselor si, de aceea, nu puteau realiza o balanta intre cerere si oferta. De exemplu, pretul multor materiale brute (materii prime) erau prea scazute in timp ce pretul multora dintre produsele finite sau semifinite erau prea mari.

Reforma preturilor in Shenzhen s-a facut in 2 etape: Etapa I a inceput in martie 1982 si s-a terminat in octombrie 1984. In timpul acestei perioade, responsabilitatile administrative au fost scazute la niveluri mai joase. Spectrul preturilor administrate de stat a fost redus, asta insemnind ca mai multe preturi au fost lasate libere. Etapa a II-a a inceput in noiembrie 1984 si s-a concentrat pe eliberarea in continuare a controlului preturilor. Principiul de baza a intregii reforme a fost mai intii sa restructureze preturile relative, astfel incit sa se creeze o echivalenta intre cerere si oferta. In al doilea rind, preturile trebuia sa se apropie cit mai mult de nivelul preturilor pe piata internationala.

Procesul de reforma nu a fost usor. Autoritatile au trebuit sa se asigure ca elementele reformei nu vor ajunge si in zona consumului particular si nu vor afecta conditiile de viata ale locuitorilor din Shenzhen.

5

Partenerii de negociere, care au condus la preturi negociate liber, au fost pe de o parte departamentele componente de industrie si comert ale autoritatilor economice si pe de alta parte intreprinderile. Printre bunurile ale caror preturi au fost fixate de autoritatile provinciale sunt: griul, uleiul de gatit, combustibilul si medicamentele; printre servicii s-au situat: apa, chiriile, electricitatea, educatia si transportul. Dereglarea preturilor s-a efectuat la bunuri cum ar fi: otel, ciment, lemn, carbune. Produsele ale caror preturi au fost fixate in conformitate cu planul statului au trebuit sa fie importate din alte regiuni ale Chinei.

Conducatorii reformei preturilor din Shenzhen au trebuit sa evite dilema preturilor multiple. In timpul procesului de reforma a preturilor, planificatorii au creat neintentionat doua preturi pentru acelasi bun. Pentru o anumita cantitate dintr-un anumit produs (in cadrul planului de stat), era fixat un pret; acele cantitati care depasesc cantitatea planificata erau tratate conform legii cererii si a ofertei. Daca exista o piata a vinzatorilorpentru multe bunuri, preturile pentru cantitatile care depaseau cota planificata sunt in general mult mai mari decit cele ale cantitatilor planificate. S-a ajuns astfel la o situatie numita de chinezi „speculatie oficiala”: firmele cumpara cantitatile planificate la pret scazut si le revind la preturile pietei care sunt mai mari, realizind in acest mod profituri enorme.

Referitor la preturile pietei internationale, acestea au fost partial introduse prin parteneri straini ai societatilor mixte sau ei au venit din Hong Kong sau de la alte institutii importante. Rezultatul initial al reformei in Shenzhen a fost o crestere generala a preturilor de consum. Dar, dupa un anumit timp, avind in vedere balanta efectelor pietei, preturile au cazut iar. Din cauza diferentei de preturi intre shenzhen si zonele invecinate, consiliul municipal Shenzhen a trebuit sa ia masuri de a separa regimul preturilor zonale de celelate zone.

Este evident ca in zonele economice speciale ale Chinei si in orasele de pe coasta, factorul preturilor relative a fost distorsionat in favoarea capitalului printr-o liberalizare a importurilor de bunuri de capital, credite subventionate, o legislatie restrictiva a muncii, investitii in infrastrucutura si alte reguli administrative. Factorul diferential al preturilor nu numai ca a oferit stimulente pentru investitiile straine directe in industriile intensive dar a incurajat si nefolosirea optima a capacitatii instalate in industriile intensive de munca. Societatile mixte si alte firme, chiar daca lucreaza in zonele speciale deschise, sunt supradotate cu birouri si spatii de lucru ca si cu echipament infrastructural si au o mecanizare excesiva ca si o automatizare a proceselor de productie.

Este posibil pentru societatile mixte si pentru firmele straine in zonele speciale sa vind cel putin o parte din produsele lor pe piata chineza. In astfle de cazuri, preturile acestor bunuri si servicii sunt facute in general de autoritatile chineze si nu de catre intreprinderile zonelor speciale in acord cu legile pietei internationale. Pe de alta parte, „made in China” inseamna producerea si a altor bunuri care sunt oferite intreprinderilor zonale la preturi preferentiale comparate cu cele ale exporturilor catre China. Se pare ca nu exista un regulament format pentru aceasta, aceste operatii fiind facute pe baza regulei „caz la caz”.

3. Relatii cu piata externa

Ca enclave economice si tehnologice, zonele de productie pentru export tind sa ramina relativ izolate de piata interna a intregii tari. Privitor la materiale de exemplu, intreprinderile in aceste zone de export, normal folosesc putine materiale locale si depind puternic de importuri din afara. In primul rind, tratamentul preferential dat intreprinderilor in zonele speciale includ exceptii sau reduceri de taxe vamale la materii prime, in asa fel incit sa paota

6

ramine competitive in raport cu ofertantii locali. In al doilea rind, de cind sunt angajate in activitati de lansare este normal ca majoritatea componentelor sa fie transportate de la companiile-mama. Componentele sunt atunci asamblate in zona speciala,si produsele finite sunt exportate. In concluzie, zonele speciale economice din China nu sunt total diferite de alte zone din lume.

4. Concluzii

Privind retrospectiv la experienta zonelor speciale, pot fi trase urmatoarele concluzii. Prima ar fi ca scopurile structurale ale acestor zone sunt de un rol crucial.Daca sunt prea multe scopuri, rezultatele generale pot fi negative pornind un conflict individual de caracter al scopurilor si, atunci, efectele productive vor avea masuri nebanuite. Poate cea mai buna apropiere este ca tuturor zonelor speciale sa le fie dat un statut explicit, obiectiv, pentru a maximiza suma absoluta a veniturilor din schimburile straine. Daca exista un singur obiectiv prelevat, toate politicile si masurile instituite denatureaza relevanta acestor obiective.

In al doilea rind, o tara paote utiliza potentialul imens al acestor zone speciale si sa beneficieze de lumea externa care poate genera o revigorare totala economica fiind gradual liberalizata.Daca protectia tarifara si controlul industrial sunt continuate pentru o perioada lunga, zonele pot produce beneficii, si, mai ales, numai beneficii marginale.

In final, numai o politica specifica de dezvoltare a regiunilor sarace este ceruta, orasele ca zona trebuie selectate in ordine pentru a realiza efecte pozitive conectate cu aglomeratiile si dezvoltarea infrastructurala.

V. Importanta economica a zonelor economice speciale din China.Concluzii finale

În prezent, în China, zonele economice speciale apar ca factori de antrenare a dezvoltării economice şi sociale pe arii mari. Aceste zone oferă avantaje atât investitorilor străini, cît şi părţii chineze. Investitorii străini găsesc un climat favorabil pentru afacerile lor, forta de munca şi servicii relativ ieftine, avantaje fiscale şi financiare, o piaţă de desfacere internă şi condiţii propice pentru export.

În pofida multor greutăţi şi incorectitudini în activitatea zonelor economice speciale mentionate, succesele noii politici economice sunt evidente. Ele au devenit centre de concentrare a capitalului: 60% din întreprinderile mixte sunt înfiinţate în zonele economice. Aceste zone sunt în felul său centre de experimentare a economiei de piaţă, principiile şi experienţa cărora treptat se vor extinde, cuprinzând spaţii din ce în ce mai importante şi o pondere tot mai semnificativă în economia chineză.

Astazi, in zonele respective functioneaza 5,4 mii obiective cu participarea a 9,4 miliarde dolari SUA capital strain, care produc o zecime din exportul total al tarii. Acestea impreuna cu „zone libere deschise”, sunt socotite in prezent „motoarele economiei nationale chineze”. Ele asigura 12% din volumul exportului chinez, promovand China printre primele patru puteri industriale ale lumii. Mai mult de 50% din productia lor este vanduta pe piata internationala, rata cresterii lor economice este in medie dubla fata de rata cresterii nationale.

7

Rezidentii din aceste zone au cel mai mare venit, cele mai bune case, consuma mai multa electricitate si folosesc mai multe masini decat media nationala.

Deci, zonele economice speciale ale Chinei, datorită aplicării diferitelor măsuri politice preferenţiale, au jucat şi continuă să joace rolul de interfaţă în ce priveşte dezvoltarea unei economii orientate spre exterior, a exporturilor şi introducerea tehnologiilor avansate. Iar observatorii afirma despre zonele economice speciale ca ilustreaza cel mai bine dezvoltarea poporului chinez, servind totodata ca model pentru a dovedi adaptabilitatea Chinei la comunitatea internationala. In multe domenii, zonele economice speciale au catapultat China direct in secolul XXI.

8

Bibliografie

1. ”Zonele libere” Gheorghe Caraiani, Cornel Cazacu; Editura „Economica” 1995 pag.206-214

2. „Geoeconomie: note de curs” coord. Matei Mitcu; Editura „ASEM” 2007 pag.87-893. www.financiarul.com Articolul 8709 „Importanta si distributia pe glob a zonelor economice libere”.4. www.romanian.cri

9