12
EDUCAŢIE Cum au fost subiectele la matematică şi istorie? Absolvenţii de liceu au trecut prin emoţi- ile probei obligatorii a profilului, matema- tica, respectiv istoria. Pagina 7 ADMINISTRAŢIE Primăria Cluj schimbă circulaţia pe Dorobanţilor Municipalitatea anunţă modificarea trafi- cului pe Calea Dorobanţilor, prin institui- rea de sens unic. Pagina 2 POLITICĂ Ioan Rus, atac dur la adresa PSD Liderul Grupului de la Cluj anunţă că îl susţine pe Victor Ponta şi critică în ter- meni duri PSD. Pagina 4 Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected] ACTUALITATE 160.000 de turişti au vizitat Clujul în primele patru luni ale anului ACTUALITATE Judeţul Cluj devine, de la an la an, o atracţie din ce în ce mai căutată de turiştii din în- treaga lume. Potrivit datelor Direcţiei Ju- deţene de Statistică, în primele patru luni ale acestui an s-a în- tregistrat o creştere de 4,8% în ceea ce priveşte numărul de tu- rişti, comparativ cu aceeaşi pe- rioada a anului 2017. În perioada 1 – 30 aprilie 2018, unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 lo- curi-pat, au oferit turiştilor 4.683 camere cu 9.493 locuri. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2018 au fost cazaţi 168.092 turişti, din care 32.915 turişti străini. Din totatul persoanelor care au vizitat Clujul, un procent de 19,6% este reprezentat de tu- rişti străini. Şi numărul turiştilor care pro- vin din alte ţări a crescut cu 4,8%, comparativ cu aceeaşi pe- rioadă din 2017. Cei mai mulţi turişti străini provin din: Ungaria (4760), Ita- lia (4339), Germania (4046), Re- gatul Unit (2399), Franţa (1991). Indicele de utilizare netă a lo- curilor de cazare în luna aprilie 2018 a fost de 31,7%, cu 9,7 puncte procentuale mai mic fa- ţă de luna aprilie 2017. Anul trecut, peste 600.000 de turişti au vizitat Clujul. Cu 35% mai mulţi faţă de anul 2016. De- sigur, cel mai mare număr de turişti s-a înregistrat, în fiecare an, în timpul marilor festivaluri: TIFF, Electric Castle şi Untold. Poliţiştii au organizat marţi în Cluj-Napoca o acţiune pen- tru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Acţiunea poliţiştilor s-a des- făşurat în pieţele Unirii, Muzeu- lui şi Gării, pe strada Eroilor şi în Parcul Central. Potrivit repre- zentanţilor IPJ Cluj, au fost le- gitimate 37 de persoane şi au fost verificate 11 autovehicule. Pentru neregulile constatate oamenii legii au aplicat 13 sanc- ţiuni contravenţionale, în valoa- re de peste 6.500 de lei. Acestea au fost aplicate pentru nerespec- tarea Legii 61/1991 privind ordi- nea şi liniştea publică şi a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, tot marţi, po- liţiştii din cadrul Poliţiei muni- cipiului Cluj-Napoca au orga- nizat o acţiune pentru menţi- nerea ordinii şi liniştii publice pe strada Platanilor. În cadrul acţiunii, poliţiştii au legitimat 28 de persoane. PUBLICITATE Tel 0264-414076 www.hotelonix.ro, [email protected] Str. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca 1 = 4.6537 LEI Telefon Monitorul : 0264/59.77.00 CLUJ-NAPOCA 23 0 C Detalii în pagina 2 METEO PUBLICITATE P. 2 PUBLICITATE operator date Se oferă salariu atractiv. Telefon: 0724-379279, email: [email protected] ANGAJEAZĂ Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au evaporat JOI | 28 IUNIE 2018 | anul XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 lei de ani 2 0 Emil Boc, critica și autocritica primilor doi ani din acest mandat În urmă cu doi ani, Emil Boc câştiga un nou mandat de primar al Clujului Edilul e fericit pentru că municipiul pe care îl conduce e pe primul loc în toate, de la autobuze electrice până la funcţionarul virtual Antonia. „Am reuşit să dăm tonul în ţară şi poate în centrul şi estul Europei prin câteva lucruri. Prima dată se întâmplă la Cluj”, spune Boc. Dumneavoastră sunteţi mulţumiţi? Pagina 5 Amenzi în trafic şi pentru tulburarea liniştii publice, în centrul Clujului

XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

  • Upload
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

EDUCAŢIE

Cum au fost subiectele la matematică şi istorie?Absolvenţii de liceu au trecut prin emoţi-ile probei obligatorii a profi lului, matema-tica, respectiv istoria. Pagina 7

ADMINISTRAŢIE

Primăria Cluj schimbă circulaţia pe DorobanţilorMunicipalitatea anunţă modifi carea trafi -cului pe Calea Dorobanţilor, prin institui-rea de sens unic. Pagina 2

POLITICĂ

Ioan Rus, atac dur la adresa PSDLiderul Grupului de la Cluj anunţă că îl susţine pe Victor Ponta şi critică în ter-meni duri PSD. Pagina 4

Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected]

ACTUALITATE

160.000 de turişti au vizitat Clujulîn primele patru luni ale anului

ACTUALITATE

Judeţul Cluj devine, de la an la an, o atracţie din ce în ce mai căutată de turiştii din în-treaga lume.

Potrivit datelor Direcţiei Ju-deţene de Statistică, în primele patru luni ale acestui an s-a în-tregistrat o creştere de 4,8% în ceea ce priveşte numărul de tu-rişti, comparativ cu aceeaşi pe-rioada a anului 2017.

În perioada 1 – 30 aprilie 2018, unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 lo-curi-pat, au oferit turiştilor 4.683 camere cu 9.493 locuri. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2018 au fost cazaţi 168.092 turişti, din care 32.915 turişti străini.

Din totatul persoanelor care au vizitat Clujul, un procent de

19,6% este reprezentat de tu-rişti străini.

Şi numărul turiştilor care pro-vin din alte ţări a crescut cu 4,8%, comparativ cu aceeaşi pe-rioadă din 2017.

Cei mai mulţi turişti străini provin din: Ungaria (4760), Ita-lia (4339), Germania (4046), Re-gatul Unit (2399), Franţa (1991). Indicele de utilizare netă a lo-curilor de cazare în luna aprilie 2018 a fost de 31,7%, cu 9,7 puncte procentuale mai mic fa-ţă de luna aprilie 2017.

Anul trecut, peste 600.000 de turişti au vizitat Clujul. Cu 35% mai mulţi faţă de anul 2016. De-sigur, cel mai mare număr de turişti s-a înregistrat, în fi ecare an, în timpul marilor festivaluri: TIFF, Electric Castle şi Untold.

Poliţiştii au organizat marţi în Cluj-Napoca o acţiune pen-tru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Acţiunea poliţiştilor s-a des-făşurat în pieţele Unirii, Muzeu-lui şi Gării, pe strada Eroilor şi în Parcul Central. Potrivit repre-zentanţilor IPJ Cluj, au fost le-gitimate 37 de persoane şi au fost verifi cate 11 autovehicule.

Pentru neregulile constatate oamenii legii au aplicat 13 sanc-ţiuni contravenţionale, în valoa-

re de peste 6.500 de lei. Acestea au fost aplicate pentru nerespec-tarea Legii 61/1991 privind ordi-nea şi liniştea publică şi a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, tot marţi, po-liţiştii din cadrul Poliţiei muni-cipiului Cluj-Napoca au orga-nizat o acţiune pentru menţi-nerea ordinii şi liniştii publice pe strada Platanilor. În cadrul acţiunii, poliţiştii au legitimat 28 de persoane.

PUBLICITATE

Tel 0264-414076www.hotelonix.ro, [email protected]. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca

1 = 4.6537 LEI

Telefon Monitorul: 0264/59.77.00

CLUJ-NAPOCA

230C Detalii în pagina 2MET

EO

PUBLICITATE

P. 2

PUBLICITATE

• operator date

Se oferă salariu atractiv.

Telefon: 0724-379279,

email: [email protected]

ANGAJEAZĂ

Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au evaporat

JOI | 28 IUNIE 2018 | anul XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 lei

de ani20

Emil Boc, critica și autocritica primilor doi ani din acest mandat

În urmă cu doi ani, Emil Boc câştiga un nou mandat de primar al ClujuluiEdilul e fericit pentru că municipiul pe care îl conduce e pe primul loc în toate, de la autobuze electrice până la funcţionarul virtual Antonia. „Am reuşit să dăm tonul în ţară şi poate în centrul şi estul Europei prin câteva lucruri. Prima dată se întâmplă la Cluj”, spune Boc. Dumneavoastră sunteţi mulţumiţi? Pagina 5

Amenzi în trafic şi pentru tulburarea liniştii publice, în centrul Clujului

Page 2: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

2 actualitate.monitorulcj.ro joi, 28 iunie 2018

Telefoane utilePoliţia 112

Pompieri 112

Salvarea 112

Jandarmeria 956

Protecţia civilă, Salvamont 982

Salvamont Băişoara 0264-777.867

Salvamont Vlădeasa 0264-624.967

Asistenţă socială 979

Informaţii C.F.R. 952

Deranjamente Gaz 0800800928

Deşeuri electrice 0800444800

Protecţia Consumatorului 0264-431.368

Poliţia Secţia 1 (Centru-Gară) 0264-432.727

Poliţia Secţia 2 (Mărăşti) 0264-450.043

Poliţia Secţia 3 (Gheorgheni – Bună Ziua) 0264-414.006

Poliţia Secţia 4 (Mănăştur) 0264-452.190

Poliţia Secţia 5(Gruia – Grigorescu) 0264-582.777

Poliţia Secţia 6 (Zorilor) 0264-453.397

Poliţia Secţia 7 (Someşeni) 0264-416.646

Agenţia C.F.R. 0264-432.001

Autogara Cluj 0264-435.278

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca 0264-416.702

Primăria Cluj 0264-596.030

Telefonul primarului 0264-984

Primăria Mănăştur 0264-480.627

Primăria Mărăşti 0264-413.355

Primăria Iris 0264-435.040

Primăria Someşeni 0264-435.050

Primăria Grigorescu 0264-585.831

Primăria Zorilor 0264-438.595

Primăria Gheorgheni 0264-401.152

Primăria Turda 0264-313.160

Primăria Dej 0264-211.790

Primăria Gherla 0264-241.926

Primăria Huedin 0264-351.548

Prefectură 0264-591.637

Consiliul judeţean 0372-640.000

Serviciul Stare Civilă 0264-596.030

Ridicări auto 0264-444571

RATCJ 0264-503.700

Electrica Cluj 0264-595.721

RAJAC 0264-591.444

Spitalul Judeţean 0264-597.852

Spitalul CFR 0264-598.270

Spitalul Militar 0264-598.381

PUBLICITATE

150/230CPloaie

TURDAGHERLAHUEDINDEJ

BĂIŞOARABELIŞVALEA IERIIRĂCHIŢELE

15°/21° Ploaie15°/23° Înnorat14°/23° Ploaie15°/23° Înnorat

14°/21° Ploaie11°/19° Înnorat12°/20° Înnorat10°/16° Înnorat

CLUJ-NAPOCA

IMPORTANT PENTRU CITITORI ŞI ABONAŢIAbonamentele la Monitorul de Cluj (monitorulcj.ro), inclusiv ediţia Monitorul de Weekend se pot contracta doar prin Poşta Română,

Donath Media sau la sediul redacţiei (str. Republicii 109, et. 1).Monitorul de Weekend (ediţie de vineri – sâmbătă – duminică a cotidianului Monitorul de Cluj – monitorulcj.ro) se distribuie prin

abonament doar împreună cu Monitorul de Cluj.Monitorul de Cluj SRL nu vinde abonamente prin servicii de tip

call-center (vânzare prin telefon), nici prin vânzare din ușă în ușă.Informaţii despre abonamente puteţi obţine la numărul de telefon

0264/59.77.03 sau prin email, la adresa [email protected].

ISSN 2065 – 6408Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRL

Acționariat: Sorin Stanislav – 60%, Paul Niculescu – 40%[email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703Director general I Sorin Stanislav Director editorial I Paul Niculescu

REDACŢIARedactor-șef I Bianca Preda

monitorul de cluj folosește serviciile text și fotoale agenţiilor de presă Agerpres și Mediafax.

ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE

ADRESA REDACŢIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I

Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: [email protected]; [email protected];

[email protected]: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03

CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1

Librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13Abonamentele la monitorul de cluj se pot face

la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Donath MediaPotrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

Articolele marcate cu reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor

agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine.

Tiparul executat la BETA MEDIA GROUP

Anca M. Colibășanu – politicăAngelica Teocan – economieRaluca Sas – sportBianca Tămaș – social

Eliza Lucaciu, Denise Oțoiu – dtpMihaela Puiac, Alexandra Sofroni – dtp

Cordonator Mare Publicitate – Călin TanțăuCoordonator Mica publicitate – Iuliana NagyIT – Radu Moraru

Secretariat – Iulia TodeaContabilitate – Camelia PetreanDistribuție – Sorin Mădărășan

Redactor responsabil de număr: Bianca [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125

Sorin Mărghitaș – editor Monitorul de Arieș, Mesagerul de Alba și Ziarul Popular

BĂIŞOARA° Ploaie 14°/21° Ploaie

Municipalitatea anunţă modifi carea trafi cului pe Calea Dorobanţilor, prin instituirea de sens unic.

Viceprimarul Dan Tarcea a explicat că se va trece la ”im-plementarea sensului unic pe Calea Dorobanţilor înspre Te-odor Mihali”.

„În acest moment se des-făşoară pe 3 benzi înspre Te-odor Mihali şi o bandă care vine dinspre Teodor Mihali în-spre Aleea Bibliotecii. Acolo vor fi 4 benzi de ieşire spre Teodor Mihali. Estimez că în următoarele 2 săptămâni vom reuşi să implementăm şi a-ceastă modifi care. Aş încura-ja pe toţi participanţii la tra-

fi c să folosească pentru ieşi-rea din Cluj această zonă şi nu Aleea Bibliotecii şi sensul giratoriu, pentru că este mult mai facilă. Ieşirea spre Teodor Mihali şi după aceea pe lân-gă pod este mult mai facilă decât prin sensul giratoriu din Mărăşti. Este o intersecţie ca-re nu creează probleme: da-că înainte se aştepta foarte mult când erau doar 2 benzi, prin introducerea a încă unei benzi s-a fl uidizat circulaţia mult mai bine; şi cred că cu sensul unic pe această parte vom rezolva mult mai bine tot ce înseamnă zona de tra-fi c din zona sensului girato-riu. Sigur, acolo anul trecut

am făcut şi nişte benzi dedi-cate de viraj dreapta înspre Strada Fabricii şi dinspre Stra-da Fabricii înspre 21 decem-brie, lucru care se vede în tra-

fi c. S-a îmbunătăţit puţin, dar încă nu suntem la nivelul la care ne-am dori”, a spus vi-ceprimarul Dan Tarcea la un post de radio.

Primăria Cluj schimbă circulaţia pe Dorobanţilor

În urmă cu doi ani, prima-rul Emil Boc promitea rea-lizarea unui cartier de case pentru tineri în Borhanci, pe un teren în suprafaţă de 75 de hectare, dar proiectul a fost blocat. Mai mult, Boc spune că strada Borhanci va fi lărgi-tă la patru benzi.

„Nu puteam fi ipocriţi cu clujenii, cu cei care doreau să investească în zona Borhanci, să spunem că Primăria nu ţi-ne cont de faptul că avem niş-te studii de trafi c care arată că intersecţia Borhanci – Brân-cuşi – Fagului – Romul Ladea este peste 100% şi, până când nu se realizează o soluţie al-ternativă, le compromitem ca-litatea vieţii şi la cei care lo-cuiesc acum în Borhanci. A fa-ce un cartier de locuinţe pe 75 de hectare înseamnă un trafi c suplimentar şi atunci am spus că avem acelaşi tratament cu toată lumea. Am discutat cu USAMV şi am reuşit să obţi-nem acordul de cooperare pen-tru a prelua o suprafaţă de te-ren pentru lărgirea intersecţi-ei. Suntem în faza avansată de lucru şi de asemenea am dat dispoziţie să se lucreze la fel ca pe strada Bună Ziua la lăr-girea, extinderea străzii Bor-hanci cu până la patru benzi, cel puţin cu încă o bandă să extindem Borhanci. La intra-rea în Brâncuşi trebuie să fi e şi mai largă extinderea. Vom vedea în teren pentru că acum se fac toate măsurătorile şi stu-diile tehnice pentru a lărgi stra-da Borhanci. În măsura în ca-re deblocăm proiectele imobi-liare să venim cu soluţia de lărgire a străzii la fel cum lăr-gim strada Bună ziua”, a de-clarat edilul Emil Boc la un post de radio.

Boc spune că după ce se rezolvă trafi cul în zonă se va construi şi cartierul de locu-inţe în Borhanci.

„Vom vedea în teren, acum se fac măsurătorile şi studiile necesare pentru stra-da Borhanci. Am discutat cu USAMV şi am reuşit să obţinem acordul de coope-rare pentru a prelua terenul, încă nu s-a realizat proce-dura legală şi sper să nu fie nevoie de intervenţia Parla-mentului, ci să se poată fa-ce prin hotărâre de Guvern. Sperăm că va veni repede procesul de predare-primi-re, la Cluj s-au terminat eta-pele procedurale, pentru ca poi să putem intra în Con-siliu Local cu studiul de fe-zabilitate, exproprieri şi cu demararea lucrărilor. Se lu-crează la Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Borhanci şi pe măsură ce deblocăm situaţia cu traficul reluăm

discuţia şi cu cartierul nos-tru din Borhanci. Nu am do-rit să distrugem calitatea vieţii a celor care locuiesc acolo prin aducerea a încă 1000 de maşini fără să fa-cem nimic în privinţa trafi-cului”, a mai precizat Boc.

Proiectul de locuinţe ANL de pe Valea Gârbăului a fost lansat în 2010 de Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale (MapN), şi prevedea construc-ţia a 23.000 de apartamente.

„Problema este la Bucu-reşti. Noi am cerut Minis-terului Apărării să ne dea dreptul să continuăm pro-iectul. Până nu primim apro-barea de la Ministerul Apă-rării Naţionale care este pro-prietarul terenului, nu mai putem să mişcăm niciun fir de păr şi nu putem semna niciun document legal cât timp nu avem această apro-bare. Sperăm că nu se vor

încăpăţâna cei de la Minis-terul Apărării Naţionale să stea cu acel teren nefolosit şi să îl pute reda utilităţii publice pe un interval de 5-10 ani de zile când odată cu realizarea Centurii Me-tropolitane acea zonă de dezvoltare capătă un con-tur foarte important. Putem spera ca acea zonă să intre în intravilanul Clujului cu toate drepturile dar avem nevoie de acordul ministe-rului. Sunt nişte nerealizări aceste întârzieri birocratice în raport cu administraţia centrală”, a comentat Boc.

Termenul pentru fi naliza-rea locuinţelor era de trei ani, dar Primăria Cluj a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat modifi carea acestuia de la trei la şapte ani, însă MApN s-a opus. La momentul lansării, proiectul ANL-urilor de pe Va-lea Gârbăului a fost evaluat la 69 de milioane de euro.

Unde sunt cartierele de locuinţe promise de Primărieîn Borhanci şi Valea Gârbăului?Monitorul vă spune cum s-au evaporat promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului.

Boc spune că după ce se rezolvă trafi cul în zonă se va construi şi cartierul de locuinţe în Borhanci

Page 3: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

de ani20

ARTICOLE

NU FAKE NEWS

Ziarul de încredere al clujenilor, de 20 de ani

ADEVĂRATE

Page 4: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

4 politica.monitorulcj.ro joi, 28 iunie 2018

PUBLICITATE

CAMERA NOTARILOR PUBLICI CLUJ

Organizeaza in data de 07.07.2018-sambata, ora 10.00, la sediul din mun. Cluj Napoca, str. I.B. Deleanu nr. 72, jud. Cluj,

interviu pentru ocuparea postului de:

CURIER-pe perioada nedeterminată.Postul include și atribuţii de îngrijitor clădire.

Condiţii de participare:

– studii medii– operare pe calculator– aptitudini practice.

Cererile de inscriere se depun la sediul institutiei noastre pana la data de 06.07.2018-VINERI, ora 15.00 si vor fi insotite de:

– C.V.;– cazier judiciar;– fotocopia Diplomei de Bacalaureat.

Un număr de 24 de organi-zaţii civice, Uniunea Salvaţi România, Mişcarea România Împreună şi Partidul Oamenilor Liberi încep procedurile pentru o iniţiativă cetăţenească meni-tă să modifi ce legislaţia electorală, prin alegerea pri-marilor în două tururi de scrutin, eliminarea praguri-lor electorale la alegerile locale şi europarlamentare şi introducerea votului pre-ferenţial pe liste deschise.

Mihai Poliţeanu de la Iniţia-tiva România a anunţat că pes-te aproximativ o lună proiectul va fi publicat în Monitorul Ofi-

cial, moment din care va putea începe strângerea de semnături.

El a menţionat că o altă pro-punere prevede modifi carea me-canismului de stabilire a numă-rului de parlamentari pentru di-aspora, astfel încât norma de re-prezentare de la nivel naţional să se aplice şi pentru diaspora.

George Jiglău, reprezentant al Centrului pentru Studiul De-mocraţiei, a explicat cum ar ur-ma să fi e pusă în aplicare ide-ea listei deschise.

„În România, propunerea pe care o înaintăm prin această ini-ţiativă cetăţenească este ca în faţa alegătorului, pe buletinul de vot, să existe o listă de par-

tid, foarte asemănătoare cu cea care este astăzi – care este o lis-tă închisă, ordonată – cu dife-renţa ca în dreptul fi ecărui can-didat să existe un patrulater în care să poată fi aplicată ştam-pila «votat»”, a precizat el.

Liderul Mişcării România Îm-preună, Dacian Cioloş, a afi r-mat că România are nevoie de o reformare şi o înnoire a cla-sei politice, iar propunerile de modifi cări legislative ar crea con-diţiile necesare ca oamenii „ca-re până acum au stat deoparte, care nu şi-au găsit locul în po-litică să aibă nu doar curajul să facă un pas în faţă”, ci şi cadrul legal necesar.

Iniţiativă pentru modificarea legislaţiei electorale

Ioan Rus, liderul aşa-numi-tului Grup de la Cluj şi membru marcant al PSD, a făcut o radiografi e dură a situaţiei în care se afl ă România în momentul de faţă. „Încă sunt membru PSD, dar după ce vor auzi asta sigură mă vor înde-părta”, a spus Ioan Rus.

Fostul ministru PSD Ioan Rus spune că diagnosticul me-dical pentru starea de acum în care se afl ă România e subfe-brilitatea, „cu PSD în frunte”.

„Diagnosticul pentru sta-rea de acum, dacă e să folo-sim un termen medical, este subfebrilitatea. E o stare în care nu te simţi bine, nu ştii dacă e infecţie, virus sau mi-crob, nu ştii exact ce este. O naţie întreagă, cu PSD în frun-te, suntem subfebrili cu toţii. Întrebarea este cum ieşim din asta înainte să devenim fe-brili?”, a declarat Ioan Rus la Realitatea TV.

Ioan Rus crede că una din-tre cauzele principale pentru care am ajuns aici aici este faptul că partidele politice, in-clusiv PSD, nu s-au ocupat de creşterea cadrelor după crite-rii de competenţă:

„Partidele de la noi nu s-au ocupat de creşterea cadrelor lor, de selecţia şi promovarea celor cu competenţe profesi-onale şi realizări. Ultimul mo-hican care s-a ocupat de asta a fost Adrian Năstase. Încet-în-cet, s-a degradat nivelul com-petenţei medii a celor din con-ducerea partidelor, nu doar la PSD”, a explicat Rus.

Acest fapt a generat o scă-dere a nivelului de competi-tivitate a parlamentarilor şi din această cauză au apărut diverse excese:

„Pe vremuri, PSD avea de-partamente ale partidului pe diverse tematici, din fi ecare organizaţie judeţeană era ci-neva, la şedinţa de departa-ment îi vedeam pe cei pasi-onaţi şi buni pe diverse su-biecte, de la Vaslui sau din Timişoara, şi cei mai buni puteau fi propuşi pentru func-ţii de secretar de stat, de exem-plu. Acum a dispărut aceas-tă activitate”.

Acum criteriul de promo-vare în partid este unul subiec-tiv, are legătură doar cu cine cu cine se cunoaşte. În acest fel, partidul nu poate condu-ce competitiv şi competent.

„În România în momentul de faţă, avem toate bătăliile

posibile, dar nu ducem lupta pentru dezvoltare – nu o du-ce nimeni, altfel am vedea au-tostrăzi şi nu ar mai pleca ni-meni din România”, a expli-cat Ioan Rus.

Liderul Grupului de la Cluj a criticat în termeni extrem de duri „unanimitatea” în ca-re se iau deciziile în PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea.

„Consensualitatea, una-nimitatea cu care se iau de-ciziile în CeX este absurdă, nimeni nu gândeşte cu un centimetru mai la stânga sau la dreapta, ori suntem toţi spălaţi pe creier ori am fost injectaţi cu ceva. Nu se poa-te. Asta nu poate duce la evoluţie pozitivă a partidu-

lui, chiar dacă în fruntea lui s-a afla un geniu”, a arătat Ioan Rus.

„Nu a mai fost niciodată aşa ceva în PSD”

Fostul ministru al Interne-lor şi al Transporturilor în gu-vernările PSD spune că este înspăimântat de-a dreptul de modul în care se iau decizii-le în partidul social-democrat în prezent:

„Nu a mai fost niciodată aşa ceva în PSD, această con-sensualitate, mai mult decât unanimitate, şi asta mă în-spăimântă de-a dreptul. Am participat la sute de şedinţe de-astea de-a lungul vremii. De exemplu Marian Vanghe-

lie, chiar dacă nu avea o cul-tură politică, făcea scandal pe chestiuni la care ţinea. Baronii locali, votaţi de ju-deţele lor, aveau puncte de vedere, era o dispută extra-ordinară în orice BPN, pe re-surse şi pe proiecte. Acum văd că nimeni nu are nimic de spus”, a spus Ioan Rus.

„Cum să spui la TV: «Nu mi-e frică de Hellvig»?"

După ce vor trece tensiu-nile actuale, Ioan Rus crede că va rămâne prieten cu Li-viu Dragnea, cu care spune că are o relaţie foarte bună, dar nu înţelege anumite ieşiri publice ale şefului PSD:

Potrivit acestuia, este ab-surdă poziţionarea lui Drag-nea şi speranţa că „unul ca-re şi-a uitat creierul dimi-neaţă pe noptieră” va gân-di că e bine ce a spus lide-rul PSD. Ai nevoie informa-ţii pe care doar de la Hell-vig le poţi lua, nu poţi ieşi cu o astfel de declaraţie.

„Încep să cred tot mai so-lid că PSD s-a băgat pe o stra-dă cu sens unic, nu mai exis-tă ieşiri nici în dreapta, nici în stânga şi o să dăm cu ca-pul în gard”, s-a exprimat ex-trem de dur liderul grupului de la Cluj.

Soluţia lui Ioan Rus: Sprijin mişcarea Pro România

Ioan Rus a anunţat la Rea-litatea TV că a decis să susţi-nă mişcarea Pro România cre-ată de Victor Ponta, Sorin Câm-peanu şi Daniel Constantin.

Trebuie revenit la bătălia pentru dezvoltare, arată Rus, toate partidele şi toţi oamenii care vor să facă ceva pentru

ţară trebuie să renunţe la al-te războaie şi să revină la „lup-ta pentru dezvoltare”.

„Eu personal, deşi am spus că nu mă interesează, că nu mai fa, nu pot să las să mear-gă aşa, toţi avem copii, tre-buie să facem ceva. Faţă de situaţia şi condiţiile care sunt acum, cred că rolul social-de-mocraţiei româneşti în forma asta se va diminua drastic în perioada următoare, dar po-porul român are nevoie de social-democraţie adevărată ca de aer, că aşa e formaţia noastră. Soluţia pe care o pro-pun Victor Ponta, Daniel Con-stantin şi Sorin Câmpeanu cred că este o soluţie bună şi eu îi voi sprijini pe ei. Pen-tru că Pro România nu în-seamnă împotriva cuiva, ci doar pentru. Eu nu sunt fon-dator acolo, dar am anunţat acum că îi voi sprijini pe ei”, a declarat încă-membrul PSD Ioan Rus.

„Dacă Ponta, Constantin, Câmpeanu vor reuşi să aibă o linie proprie şi să gândeas-că mereu pozitiv, nu în scan-daluri, eu îi susţin, nu poţi să spui că "vei merge până la capăt", ce înseamnă asta?! Dacă acest mic partid va sta pe aceeaşi poziţie de "pro" şi se vor concentra pe dez-voltare... eu îi sprijin pe co-legii aceştia mai tineri. E şi o chestiune de generaţie, sunt oameni între 40 şi 50 de ani, au vitalitate, perspectivă, vi-itor, timp să aştepte, vreau să ajut această mişcare poli-tică cu speranţa că ea va avea adepţi şi va promova princi-pii ale social-democraţiei ade-vărate. Sunt convins că va avea şi succes”, a explicat Ioan Rus.

Liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus, atac dur la adresa PSDIoan Rus îi dă o lovitură puternică lui Dragnea şi PSD-ului: a anunţat că susţine mişcarea politică creată de Ponta.

Ioan Rus a criticat în termeni extrem de duri „unanimitatea” în care se iau deciziile în PSD sub conducerea lui Dragnea

Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra nu vrea să comenteze declaraţiile co-legului său de partid Ioan Rus care a criti-cat în termeni duri PSD și care a anunţat totodată că susține mișcarea politică creată de Victor Ponta.

Despre anunţul privind susţinerea pentru Ponta, Horia Nasra spune doar atât: “Este decizia lui Ioan Rus, nu o comentez. Și-a asumat public că se alătură Pro România, prin urmare ii doresc succes in noul pro-iect și multă sănătate”.

Liderul PSD Cluj Horia Nasra:„Este decizia lui, nu o comentez”

Page 5: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

joi, 28 iunie 2018 monitorulcj.ro ADMINISTRAȚIE 5

ADVERTORIAL PUBLICITATE

„Salina Turda” este par-tener al Festivalului Internaţional de Teatru (FIT) care va avea loc în perioada 29 iunie – 8 iulie 2018. Timp de 10 zile, în cadrul Festivalului se vor desfă-şura peste 80 de eveni-mente culturale, în peste 10 locaţii. Sute de artişti din ţară şi din străinăta-te vă dau întâlnire la Teatrul Muncipal Turda, pe pietonala din Centrul Vechi al Turzii, la Salină sau Fabrica de Bere.

„Festivalul International de Teatru trebuie să se com-porte ca un pilon ce poate croşeta în jurul său energii creatoare şi poate genera dezvoltarea comunităţii tur-dene”, a declarat Cătălin

Grigoraş, preşedintele Fes-tivalului Internaţional de Teatru Turda.

Accesul la spectacole se face pe bază de abonamen-te. Un abonament de 150 lei dă deţinătorului dreptul de acces nelimitat la toate eve-nimentele din festival. Abo-namentul de 100 de lei per-mite accesul la evenimen-tele care au loc doar în sa-la mare şi sala studio a tea-trului. Mai există un abo-nement de 75 lei, care limi-tează prezenţa deţinătoru-lui la evenimentele din sa-la mare a Teatrului „Aure-liu Manea” Turda, iar ce de 50 lei, la evenimentele din sala studio a Teatrului „Au-reliu Manea” Turda.

Pe lângă spectacolele de teatru, organizatorii FIT au mai

inclus expoziţii, deschise pe toată perioada festivalului, du-pă cum urmează: „Universul meu”, pictură de Rodica Pun-gea, „Fit Turda” în imagini,

Marius Romilă şi Marian Huc, la Salina Turda, iar la Fabrica de bere, o expoziţie de costu-me militare, organizată în cin-stea Centenarul Marii Uniri.

„Salina Turda” este partener al Festivalului Internaţional de Teatru

Primarul Emil Boc şi-a făcut radiografi a primilor doi ani din acest mandat. Edilul e fericit pentru că municipiului pe care îl conduce e pe primul loc în toate, de la autobuze electrice până la funcţio-narul virtual Antonia. “Am reuşit să dăm tonul în ţară şi poate în centrul şi estul Europei prin câte-va lucruri. Prima dată se întâmplă la Cluj”, spune Emil Boc.

„Eu nu aş începe cu poduri şi podeţe, oameni buni, că in-tră în atribuţiile noastre. Că e Boc sau nu primar, poduri şi podeţe trebuie făcute. Dife-renţa trebuie să o facă o pri-mărie şi o echipă coordonată de primar pe termen mediu şi lung a ceea ce înseamnă vi-ziunea de dezvoltare a oraşu-lui. Administrarea treburilor curente trebuie să o facă ori-cine. Ca să repari o groapă, să pui asfalt, să modernizezi un loc de joacă, asta repet, sunt chestiuni care fac parte din sarciniile de serviciu a ori-căruia”, este de părere Boc.

Administrarea oraşului, ca şi Campionatul Mondial de Fotbal

Primarul crede că adminis-trarea oraşului este ca un meci de fotbal.

„Clujul are două avanta-je mari şi aici trebuie să ve-dem cum le prindem într-o strategie care să facă dife-renţa. Este ca la campiona-tul mondial. Toţi au jucă-tori de valoare, dar diferen-

ţa o face strategia şi capa-citatea de a şti să valorifici avantajele competitive pe care le ai în comparaţie cu ceilalţi. Toţi au jucători buni la un moment dat la nivel de grupă mondială, diferen-ţa o fac însă strategiile şi evident capacitatea de a in-tui lucrurile care pentru ti-ne reprezintă avantaje com-petitive. Sarcina mea ca pri-mar este să caut toate lu-crurile bune care sunt în

oraş şi să le susţin, să caut toţi oamenii care au idei bu-ne să le dăm posibilitatea să se exprime şi să luăm toate aceste idei bune şi să le implementăm şi să luăm toate aceste lucruri bune şi să le punem într-o strategie generală care să aibă coe-renţă pe termen scurt, me-diu şi lung. Clujul are avan-tajul uriaş al resurselor de talent pornind de la dimen-siunea universitară a oraşu-

lui. Avem avantajele com-petitive ale inovării, cerce-tării, IT-ului”, a declarat Boc la un post de radio.

„Ce am făcut ca strategie? Am reconvertit vechile plat-forme industriale în clădiri de birouri clasa A şi am oferit sti-mulente fi scale prin reduce-rea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru cei care reali-zează clădiri verzi cu aceste dimensiuni cerute de sectorul IT. Oamenilor trebuie să le

oferi şi aspecte care ţin de ca-litatea vieţii. Să-i aducem pe cei care au plecat de la Cluj înapoi acasă şi eventual alţii care au plecat din România să facă prima dată un popas la Cluj înainte să plece în stră-inătate. Clujul are o rată a şo-majului de sub 1%. Trebuie să ne menţinem tinerii aca-să”, mai spus Boc.

Clujul a dat tonul în ţară şi în Europa

Boc este de părere că mu-nicipiul Cluj-Napoca a reuşit să dea tonul în ţară şi “poa-te” în centrul şi estul Europei prin câteva lucruri.

„Prima dată se întâmplă la Cluj. Şi acest lucru mă bucu-ră foarte mult că am reuşit în multe domenii să spunem că prima dată în România s-a în-tâmplat la Cluj. De exemplu,

să avem primele autobuze electrice din ţară, să avem pri-mul proces de bugetare par-ticipativă online la Cluj, să avem primele certifi cate de urbanism emise în format elec-tronic, să avem primul func-ţionar public virtual, Antonia, să avem evenimente sportive de talie mondială la Cluj, aici cred că e meritul oraşului că reuşim să dăm tonul în diver-se domenii. Eu mă bucur de aceste lucruri şi vreau să le mulţumesc clujenilor că ei au dus Clujul unde este astăzi, oraşul de referinţă din Româ-nia în materie de calitate a vieţii. Evident, nu vom avea niciodată o populaţie mai ma-re decât Bucureştiul, dar cu siguranţă în materia calităţii vieţii putem spune că suntem oraşul numărul 1 în Româ-nia”, a conchis primarul.

Emil Boc, la jumătate de mandat. Sunteţi mulţumiţi cum arată Clujul?În urmă cu doi ani, Emil Boc câştiga un nou mandat de primar al Clujului.

Emil Boc la una din acţiunile lui populiste – plantare de copaci în Parcul Central

Emil Boc a enumerat proiectele care s-au făcut din 2016 și până în prezent.“Modernizarea Pieţei Unirii este un succes. Deblocarea pro-iectului centurii metropolitane este un succes, descongestio-narea trafi cului de aici începe. S-a fi nalizat Podul Traian, s-a fi nalizat Parkingul Negoiu, am implementat benzile dedica-te pentru transportul în comun, s-au achiziţionat autobuze și troleibuze, am investit puternic în școli și în educaţie. Sunt multe milioane de lei pe care le investim în spitalele clujene pe lângă Clujana, ca o formă de respect pentru ac-tul medical. O să vedeţi niște realizări de excepţie la Clujana cu programarea online a serviciilor medicale care vor pune din nou Clujul pe harta naţională ca premieră în România la un spital municipal. Baza sportivă din Gheorgheni tot în acești ultimi doi ani a fost dată în folosinţă, este o reușită de excepţie. Bazinul olimpic Grigorescu a fost reabilitat. Regândirea proiectului Universitatea Cluj, am demonstrat că avem capacitatea să stăm uniţi în jurul unor obiective fundamentale. U Cluj merge în Liga a II-a. S-au demarat studiile de fezabilitate pentru pasajul Mărăști și pasajul de la Tăietura Turcului. Extindere Sălii Polivante este o altă reu-șită, fapt ce ne-a permis să avem toate evenimentele de an-vergură din România”, a spus Boc.

Realizările primilor doi ani de mandat

„Evident, că mi-aș fi dorit ca Parkingul Negoiu să se fi terminat mai repede. Parkingul Hasdeu e în faza de proiectare și execuţie. Durează 24 de luni perioada de execuţie. La Parkingul Primăverii 20 suntem din nou la faza de execuţie, termenul de execuţie este de 18 luni. Până să ajungi la faza de adjudecarea licitaţiei sunt enorm de mulţi pași de făcut. La Parkingul de la Oncologie avem nevoie de acordul

Ministerului Sănătăţii pentru teren și încă nu l-am primit. Parkingurile nu se pot reali-za de pe un pe altul. În privinţa Filarmonicii vom demara prima etapă și anume scoate-rea la parteneriat public-privat a realizării clădirii de birouri sau de hotel, după care cu banii pe care îi obţinem acolo să realizăm practic parkingul și Filarmonica. Primul pas este această concesiune pentru a continua acest proiect”, a mai spus Boc.

Bilele negre

Page 6: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

6 AUTO monitorulcj.ro | joi, 28 iunie 2018

PUBLICITATEPUBLICITATE

R.A.D.P. CLUJ NAPOCA LANSEAZĂ PROGRAMUL RADP

ccu Dichis Creșterea și dezvoltarea copiilor noștri este o reponsabilitate comună a părinților și a comunității. De aceea invităm copiii să-și condimenteze vacanța cu tabăra de zi de la Bazinul Olimpic Grigorescu.

Programul adresează 3 direcții de dezvoltare principale la care se adaugă ingredientul principal: distracția cu dichis

Dacă ai între 6 și 14 ani sau un copil de această vârstă care dorește să petreacă timpul constructiv în fiecare zi între 9:00 și 12:00 te invităm să ne contactezi la 0264588805 (casieria Bazinului Grigorescu)

sau pe mail la [email protected] pentru informații

suplimentare și înscrieri (pentru perioada iulie-august)

Putem oferi transport gratuit pentru cei din gațca!

DEZVOLTARE FIZICĂ ARMONIOASĂ

ABILITĂȚI EDUCAȚIONALE ȘI

ARTISTICE

COMPORTAMENTE SĂNĂTOASE

Înviorare binevenită, exerciții de flexibilitate și cursuri de înot pentru

orice nivel

Scris, citit, povestit precum și desenat sau dans freestyle

Bunele maniere, valori și principii de viață de bază

A venit vara şi cu siguranţă vrei să pleci în vacanţă. Dacă vrei să megi cu maşi-na personală, trebuie să fi i pregătit pentru condiţiile de mers din sezonul estival. Ţine cont de următoarele sfaturi şi vei avea maşina pregătită pentru vară, la un preţ rezonabil.

Un român parcurge, în me-die, 5.000 de kilometri cu ma-şina personală, pe durata luni-lor de vară. Asta reprezintă cir-ca 40% din distanţa totală par-cursă într-un an. În acest con-text, maşina ta are nevoie de o verifi care amănunţită a autove-hiculului înainte de a pleca în vacanţa de vară, pentru a reme-dia posibile defecţiuni şi a pre-întâmpina eventuale probleme generate de un drum lung.

În medie, pregătirea maşinii pentru vară necesită un buget de 700 de lei, revizie care are un cost mai scăzut decât pregă-tirea necesară la ieşirea din se-zonul rece, care ajunge până la aproximativ 800 de lei.

Acordă atenţie stării tehnice indiferent cât de nouă e maşina

Înainte de a pleca în vacan-ţa de vară trebuie să verifi ci fi l-

trele şi nivelul uleiului de motor, sistemele de suspensie, direcţie şi de frânare, anvelopele, siste-mul de lumini, precum şi solu-ţia de climatizare. Este impor-tantă şi efectuarea unei diagno-ze, folosind un tester specializat, a calculatorului motor şi a tutu-ror sistemelor de siguranţă.

Este recomandat ca interva-lul de revizie a nivelului uleiu-lui de motor să nu depăşească 12 luni sau maximum 15.000 de km parcurşi. Pentru a nu de-păşi acest interval e recoman-dat ca schimbul de ulei de mo-

tor şi fi ltre să fi e făcut înainte de concediu. Asta dacă măsu-rătorile arată că gradul de uzu-ră al acestora se apropie de li-mita maximă de kilometri la ca-re este recomandată revizia.

Cele mai frecvente probleme care pot apărea la maşină vara

Înainte de a pleca în conce-diu cu maşina personală, verifi -carea sistemului de frânare este extrem de importantă şi trebuie realizată într-un service specia-lizat. Şoferii trebuie să ţină cont

că grosimea plăcuţelor de frână trebuie să fi e cât mai mare, mai ales la roţile din faţă, unde for-ţa de frânare este mai mare şi uzura intervine mai rapid.

În ceea ce priveşte discurile de frână, este recomandată schim-barea lor dacă uzura depăşeşte un milimetru pe fi ecare faţă a discului. Specialiştii atrag aten-ţia şi asupra verifi cării stării li-chidului de frână, care trebuie înlocuit o dată la doi ani.

Şoferii trebuie să acorde im-portanţă crescută şi eventuale-lor scurgeri de lichid ale maşi-

nii: lichidul de frână, cel de ser-vodirecţie, antigelul sistemului de răcire al motorului şi uleiul de transmisie. Pentru toate aces-tea este necesară o verifi care la un service autorizat încă de la observarea primelor pierderi.

În timpul verii, sistemul de aer condiţionat al maşinii poa-te ceda, dacă nu este întreţinut corespunzător, cele mai frecven-te probleme fi ind cauzate de pierderile de freon şi defectarea compresorului. Este necesar ca revizia de vară să includă încăr-carea cu freon a sistemului de aer condiţionat, precum şi igie-nizarea sistemului de ventilaţie.

Înlocuirea fi ltrului de habi-taclu (de polen), care fi ltrează aerul înainte de intrarea în sis-

temul de climatizare pentru a fi răcit şi/sau distribuit în interio-rul autovehiculului, asigură, de asemenea, confort sporit pasa-gerilor pe durata călătoriei, când vor parcurge o distanţa mai ma-re cu aerul condiţionat pornit.

Vara cele mai multe probleme la maşină apar la anvelope

Vara pot apărea mai multe probleme cu anvelopele, de a-ceea, înainte de plecare, trebu-ie verifi cată presiunea acestora şi eventuale deformări şi lovi-turi. Nivelul de uzură al anve-lopelor se depistează cu ajuto-rul indicatorului cu care aces-tea sunt prevăzute.

(playtech.ro)

Toate sfaturile de care ai nevoie ca să pregăteşti maşina pentru vacanţăUn român parcurge, în medie, 5.000 de kilometri cu mașina personală, pe durata lunilor de vară.

Şoferii trebuie să fi e pregătiţi pentru condițiile de mers din sezonul estival

Pentru a avea o vacanță fără incidente, șoferii pot minimiza riscurile asociate drumurilor lungi cu următoarele sfaturi:• Să aloce un buget dedicat pregătirii autoturismului;• Să facă toate verifi cările necesare în service-uri autorizate și cu personal specializat;• Să stabilească traseele și să calculeze timpii necesari parcurgerii acestora, înainte de a porni în călătorie;• Să facă opriri, pentru a oferi pauze de răcire motorului;• Să fi e atenți la sunetele emise de autoturism în timp ce rulează – multe defecțiuni sunt semnalate astfel;• Să păstreze o viteză constantă, atât pentru un consum op-tim, cât și pentru a nu forța sistemele autoturismului.

Sfaturi de călătorie pentru drumuri lungi cu mașina

Page 7: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

joi, 28 iunie 2018 | monitorulcj.ro EDUCAȚIE 7

PROMOVARE

Ziarul de încredere al clujenilor, de 20 de ani

Ministrul Educaţiei a anunţat că pe viitor, ele-vii care termină gimna-ziul vor avea de susţinut probe şi la o limbă străi-nă, informatică şi ştiinţe. Schimbarea însă nu va avea loc de anul viitor, ci elevii care termină acum clasa a V-a vor trebui să înveţe mai mult la fi na-lul clasei a VIII-a.

Ministerul Educaţiei Na-ţionale a anunţat că elevii care au terminat acum cla-sa a V-a vor susţine la sfâr-şitul gimnaziului Evaluarea Naţională şi la o limbă stră-ină, la informatică, compe-tenţe civice şi sociale şi la

ştiinţe, aşa cum predeve le-gea din 2011.

„În baza prevederilor art. 361 alin. (3) lit. b din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Eva-luarea Naţională organiza-tă la finalul clasei a VIII-a se va desfăşura în confor-mitate cu prevederile art. 74 alin. 5 din Legea nr. 1/2011, menţionată mai sus, înce-pând cu generaţia de elevi care a început clasa a V-a în anul şcolar 2017 – 2018

Potrivit hotnews.ro, în ce-ea ce priveşte portofoliul educaţional, definit de Le-gea Educaţiei ca „elementul

central al evaluării învăţă-rii” şi drept „cartea de iden-titate educaţională a elevu-lui”, Ministerul Educaţiei a spus următoarele:

„Portofoliul educaţional al elevului va deveni opera-ţional, prin luarea în consi-derare la admiterea în învă-ţământul liceal sau în învă-ţământul profesional, înce-pând cu anul şcolar 2021 – 2022, mai exact cu genera-ţia de elevi care a început clasa a V-a în anul şcolar 2017 – 2018. În acest scop, la nivelul MEN şMinisterul Educaţiei Naţionale – n.red.ţ s-a constituit un grup de lu-cru care va elabora, până la

sfârşitul anului şcolar 2018-2019, un model de por-tofoliu educaţional de care

să benefi cieze toţi elevii ca-re fac parte din sistemul de învăţământ românesc”, au

transmis reprezentanţii Mi-nisterului Educaţiei Naţiona-le, informează hotnews.ro

Elevii care termină acum clasa a V-a, vor avea de învăţat mai mult pentru examenul de final de gimnaziu

Bianca TĂMAŞ[email protected]

Absolvenţii de liceu au trecut miercuri prin emoţi-ile probei obligatorii a pro-fi lului, matematică pentru cei de la real şi istorie pentru cei de la uman.

Elevii care au susţinut, miercuri, proba scrisă a exa-menului de bacalaureat au fost testaţi pentru cunoştin-ţele lor pe parte de matema-tică sau istorie, în funcţie de profi lul pe care l-au terminat.

Absolvenţii spun că la matematică nu a fost nici uşor, dar nici foarte greu

Luni au început probele scrise din cadrul examenu-lui naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018.

La nivelul judeţului Cluj sunt înscrişi la această se-siune a examenului natio-nal de Bacalaureat un nu-măr de 4.197 de candidaţi, 3.781 de elevi din promoţia curentă, iar 416 elevi din promoţiile anterioare.

Absolvenţii care au sus-ţinut proba la matematică au spus că subiectul a fost unul abordabil, nici foarte greu, dar nici uşor.

„A fost bine, acceptabil. Nu a fost foarte uşor, a fost bine. Dar am scris la toate subiectele, chiar şi la ulti-mul subiect, care este cel mai greu”, a spus Emilian

P., care a susţinut examenul la matematică.

„Am ştiut în mare parte, doar la două exerciţii nu sunt foarte sigură. Nu a fost extrem de dificil”, a spus Cristina V.

Profesorii speră la note bune

În ceea ce priveşte mate-matica, profesorii spun că subiectele au fost mai mult decât acceptabile.

„Din ce am auzit, pentru cei de la matematică-infor-matică, a fost foarte simplu.

Nu am văzut subiectele, dar am înţeles că au fost chiar mai simple decât se aşteptau, dar sunt convins că cel pu-ţin la liceul Emil Racoviţă, vor fi rezultate foarte bune. Media va fi peste nouă”, Adri-an Măgdaş, profesor de ma-tematică şi director adjunct al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca.

Istoria, subiect simplu

Elevii care au susţinut proba scrisă la istorie au pă-rut încântaţi de subiectele care au fost date.

„A fost chiar uşor. Nu a fost nimic interpretabil. Tex-tul a fost pe înţelesul tutu-ror şi nu a fost nicio între-bare care să te pună în di-ficultate. Asta e părerea mea, mie mi s-a părut uşor. Şi su-biectul III a fost ok. Aveai mult de scris, dar trebuie să te încadrezi în două pa-gini, că altfel te depunctea-ză. Am avut şi noroc că aseară am repetat chiar lec-ţiile care au fost azi la exa-men”, a spus Denisa Lazăr, absolventă care a dat exa-menul la istorie.

Profesorii de istorie spun că se poate lua uşor o notă de trecere

Chiar şi profesorii de isto-rie spun că subiectul a fost unul uşor, iar elevii care s-au pregătit vor lua note mari, dar şi cei care nu s-au pregă-tit, dacă au fost atenţi la tex-tele la prima vedere, pot lua cu uşurinţă notă de trecere.

„Sunt subiecte uşoare. Nici nu trebuie să fi e un elev bine pregătit. Dacă elevul e isteţ şi scoate intrebarile din context, chiar dacă nu a învăţat nimic, ia notă de trecere. E simplu. Atâ-

ta că sunt mulţi care nu pricepi. Deci dacă nu eşti analfabet func-ţional, fără să fi învăţat mare lu-cru, iei nota 5”, a spus un pro-fesor de istorie clujean.

Unde se desfăşoară examenul şi câţi candidaţi s-au înscris

Examenul naţional de Ba-calaureat se desfăşooară în 15 centre la nivelul judeţului Cluj: 9 centre în municipiul Cluj-Na-poca, 2 centre în Dej şi câte un centru în Gherla, Turda, Câmpia Turzii şi Huedin.

Specifi căm în continuare ca-lendarul desfăşurării probelor scrise, precum şi numărul de candidaţi înscrişi pentru fi eca-re dintre aceste probe scrise:

25 iunie 2018 – Proba E)a) limba şi literatura română; – TOTAL 4.010 de candidaţi;

26 iunie 2018- Proba E)b) limba şi literatura maternă; – TOTAL 479 de candidaţi;

27 iunie 2018- Proba E)c) proba obligatorie a pro-filului; – TOTAL 3.971 de candidaţi;

28 iunie 2018- Proba E)d) proba la alegere a profi-lului şi specializării – TO-TAL 4.074 de candidaţi;

4 iulie 2018 Afişarea re-zultatelor ( până la ora 12:00) şi depunerea contes-taţii lor ( între orele 12:00-16:000);

5-8 iulie 2018 Rezolva-rea contestaţiilor;

10 iulie 2018 Afișarea re-zultatelor finale.

Cum au fost subiectele la matematică şi istorie?Absolvenţii au susţinut proba obligatorie a profilului la bacalaureat

La nivelul judeţului Cluj sunt înscrişi la această sesiune a examenului national de Bacalaureat un număr de 4.197 de candidaţi

Page 8: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

8 MAPAMOND monitorulcj.ro | joi, 28 iunie 2018

PUBLICITATE

Un studiu al Institutului ame-rican 38 North, care se bazea-ză pe imagini fi lmate din satelit, relevă că Phenianul continuă să dezvolte infra-structura de la un centru nord-coreean de cercetare atomică, în pofi da înţelegerii între Kim Jong-Un şi Donald Trump privind denucleariza-rea Peninsulei Coreea.

Imagini din satelit arată că nord-coreenii au construit mai multe clădiri în zona comple-xului de cercetare atomică Yon-gbyon, inclusiv un rezervor şi o staţie de pompare pentru a-pă de răcire. Starea funcţiona-lă a laboratorului radiochimic este incert, însă pare să fi e ac-tiv. Nu este clar dacă reactorul

atomic de aici este încă în func-ţiune, se mai precizează în ra-portul instituitului american, citat de publicaţia The Hill.

Institutul american 38 North transmite că aceste ac-ţiuni nu au direct legătură cu angajamentul Coreei de Nord privind denuclearizarea.

Preşedintele american Do-nald Trump s-a întâlnit săptă-mâna trecută cu liderul nord-co-reean la Singapore. Cei doi li-deri au semnat un comunicat comun prin care s-au angajat să „acţioneze pentru denucle-arizarea completă a Peninsu-lei Coreea”. Însă documentul nu include detalii despre mo-dul în care ar urma să fi e ob-ţinut acest deziderat.

Coreea de Nord dezvoltă infrastructura de la un centru de cercetare atomică

Cel puţin o persoană a decedat, iar alte 12 au fost rănite, unele prezen-tând arsuri grave, în urma unei explozii pro-duse în incinta unui spi-tal din oraşul Gatesville, statul american Texas, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului postului CBS News.

Informaţiile iniţiale indică faptul că explozia s-ar fi pro-

dus într-o zonă din spital afl a-tă în construcţie.

Un martor ocular a decla-rat că incidentul a fost provo-cat de explozia unui genera-tor electric.

Explozia s-a produs marţi în jurul orei locale 14.30 (ora României, 22.30).

Spitalul a fost evacuat în urma exploziei, iar unele zo-ne ale oraşului au rămas fără energie electrică.

Explozie în incinta unui spital din Texas

Partidele care formează coaliţia germană de guvernare nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în urma discuţiilor pri-vind imigraţia, care au avut loc marţi seara, a anunţat miercuri Volker Kauder, un deputat din formaţiunea politică a cancelarului Angela Merkel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Întrebat dacă cele trei par-tide afl ate la guvernare au re-uşitsă ajungă la un consens în disputa care ameninţă co-aliţia formată de Merkel, Kau-der a răspunsă că nu.

„Nu şi nici nu era de aş-teptat, deoarece comisiile partidelor se vor reuni du-minică”, a declarat mem-brul partidului Creştin-De-mocraţi (CDU).

„Este o problemă serioa-să. Am observat, în discu-

ţii, că nu este vorba de ce-va minor, este vorba de ce-va central şi important. Tre-buie să comunicăm unii cu alţii”, a adăugat acesta.

În acest context, Andrea Nahles, liderul formaţiunii politice Social-Democraţii (SPD), a declarat că parti-dele aflate la guvernare se află într-o situaţie „extrem de tensionată”, sugerând că este posibilă chiar organi-zarea unor noi alegeri.

„Din toate punctele de ve-dere, inclusiv privind imi-granţii, există o situaţie ex-trem de tensionată în cadrul coaliţiei. Am stagnat în a-ceastă săptămână şi este ne-clar ce se va întâmpla”, a declarat aceasta.

Întrebată dacă partide-le se pregătesc pentru noi alegeri, aceasta declarat că „aşteaptă să vadă ce se va întâmpla”.

Coaliţia guvernamentală din Germania nu a ajuns la o înţelegere privind imigranţii

Ungaria refuză să accepte un compromis în problema cotelor obligatorii de migranţi, a declarat marţi seara secretarul de stat pentru afaceri europene al guvernului ungar, Szabolcs Takacs, după o reuniune, la Luxemburg, a miniştrilor din Uniunea Europeană (UE) asupra migraţiei şi vii-torului buget al Uniunii, informează MTI.

„Nu vom accepta un com-promis care presupune orice for-mă de distribuire obligatorie de migranţi sau solicitanţi de azil. Ungaria nu are obligaţia legală sau politică de a deveni o ţară de imigranţi”, a declarat Szabo-lcs Takacs într-un interviu tele-fonic pentru MTI.

În timpul preşedinţiei austri-ece a UE, care va începe la 1 iu-lie, „guvernul ungar intenţio-nează să convingă ţările mem-bre că eforturile ar trebui reori-entate de la distribuirea obliga-torie de migranţi pe apărarea frontierelor externe ale UE”, a spus secretarul de stat ungar.

„Nu este uşor să-i convin-gem şi putem vedea că proble-ma migraţiei secundare a dus la

probleme politice în unele ţări. Nu ne aşteptăm la un compro-mis nici în timpul summitului UE din această săptămână. Pen-tru a putea ajunge la un acord, este necesar ca toate ţările mem-bre să accepte faptul că distri-buirea (obligatorie de migranţi) nu funcţionează şi că UE trebu-ie să urmeze politici de migra-ţie care să se axeze pe apărarea frontierelor”, a subliniat el.

Mai sunt multe alte proble-me rămase în suspensie privind bugetul UE şi nu se ştie când se va putea ajunge la un compro-mis. Practic, proiectul de buget pregătit de Comisia Europeană susţine în principal migraţia, a continuat Takacs.

Ungaria doreşte ca bugetul UE să includă o susţinere fi nan-ciară pentru apărarea frontiere-lor externe ale UE, pentru a se asigura că această apărare poa-te fi fi nanţată nu doar din bu-gete naţionale, ci şi din fonduri ale UE, a subliniat secretarul de stat al guvernului ungar. „Du-pă Brexit, un anumit număr de ţări nu intenţionează să mai con-tribuie la buget, aşa că până şi dimensiunea lui rămâne incer-tă”, a declarat el.

În propunerea pentru noul buget pregătită de Comisia Eu-ropeană, membrii din sudul con-tinentului, cum sunt Grecia şi Italia, ar putea vedea fondurile care le vor fi atribuite substan-

ţial majorate, inclusiv din cau-za crizei migraţiei, în detrimen-tul ţărilor din Europa Centrală, care şi-ar putea vedea subven-ţiile mult diminuate. Potrivit unor surse europene, Polonia şi Ungaria ar putea avea, în viito-rul buget plurianual, fonduri re-duse cu peste 20% comparativ cu cel din 2014-2020.

Reuniunea de la Luxemburg a fost una de succes în ceea ce priveşte extinderea UE în Bal-cani, a adăugat Takacs. După o lungă dezbatere, s-a ajuns la un acord pentru demararea negoci-erilor de aderare cu Macedonia, în iunie 2019 şi cu Albania, şa-se luni mai târziu, a precizat el pentru agenţia de presă ungară.

Ungaria refuză să accepte un compromis în problema cotelor obligatorii de migranţiGuvernul ungar intenţionează să convingă ţările membre UE că eforturile ar trebui reorientate.

Ungaria nu va accepta un compromis care presupune orice formă de distribuire obligatorie de migranţi

SUA şi-au redus cu 2 milioane de dolari contribuţia la Biroul ONU pentru antiterorism şi nivelul de reprezentare la o conferinţă privind combaterea terorismului, aceasta fi ind cea mai recentă măsură a adminis-traţiei Trump în vederea refor-mării forului internaţional, relatează miercuri Reuters.

Tăierea acestei fi nanţări a fost operată după o decizie a şefu-

lui Biroului ONU pentru Antite-rorism, Vladimir Voronkov, un diplomat rus cu peste 30 de ani experienţă, de a exclude ONG-uri-le de la prima zi a conferinţei, a explicat un ofi cial american, sub rezerva anonimatului.

Atunci când a fost întrebat dacă decizia Washingtonului es-te legată de faptul că Vladimir Voronkov este rus, ofi cialul ame-rican a spus că acest lucru „con-

tează” şi că Voronkov se afl ă sub „o presiune imensă din par-tea ţării sale natale” în legătură cu conferinţa.Guvernul rus es-te acuzat de ţările occidentale că persecută organizaţiile negu-vernamentale şi descurajează instituţiile independente.

Ofi cialul american citat a adă-ugat că SUA şi alte ţări au făcut demersuri pe lângă secretarul ge-neral al Naţiunilor Unite, Anto-

nio Guterres, şi pe lângă Vladi-mir Voronkov, numit în urmă cu un an, pentru a include ONG-uri-le respective în ansamblul con-ferinţei întrucât ele au o contri-buţie valoroasă la eveniment.

Două sesiuni ale zilei inaugu-rale a conferinţei care se deschide joi, cele consacrate schimbului de informaţii şi expertiză şi combate-rii combatanţilor străini, vor fi în-chise pentru ONG-uri şi presă.

Statele Unite ale Americii îşi reduc contribuţia financiară la Biroul ONU pentru antiterorism

Page 9: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

Apple prezintă cu oare-care mândrie statisticile privind migrarea utiliza-torilor de Android la platforma iOS şi trebuie să admitem că ultimele date publicate dau moti-ve întemeiate optimism companiei americane.

Chiar dacă vânzările iPhone nu mai cresc ca în vremurile bune, Apple es-te departe de a intra în im-pas, ba chiar reuşeşte să erodeze din ecosistemul An-droid. Însă aceste rezulta-te nu ar fi fost posibile fă-ră o repoziţionare de brand, Apple încetând de ceva vre-me să mai fie un brand ex-clusiv de lux.

Potrivit datelor furniza-te de companie, seria iPho-ne SE mai puţin costisitoa-re obţine vânzări de două ori mai bune decât gama iPhone obişnuită şi cu mult peste nivelul iPhone X. Foş-tii utilizatori de Android sunt atraşi mai întâi de pro-dusele iPhone din gama in-

ferioară, fiind convinşi de preţurile similare celor prac-ticate în tabăra Android. De altfel, nici nu ar avea sens ca un utilizator de Android obişnuit cu telefoane de bu-get să aleagă cel mai scump model iPhone cu putinţă, a-ceastă decizie apărând mai târziu, pe măsură ce utili-zatorii devin conştienţi de avantajele unui vârf de ga-mă echipat cu cele mai noi tehnologii Apple.

Totuşi, cei care aleg să cumpere direct un model high-end sunt atraşi mai

degrabă de seriile iPhone cu ecran mare, aproape 40% dintre cumpărători optând pentru modelul iPhone Plus, acesta având cele mai mul-te asemănări cu un flags-hip Android.

Din păcate, studiul rea-lizat pe un eşantion de 2000 clienţi Apple din Statele U-nite ar putea să nu fie pe deplin reprezentativ cum-părătorilor europeni, date fiind diferenţele de cultu-ră şi venit disponibil pen-tru achiziţionarea de tele-foane inteligente.

joi, 28 iunie 2018 monitorulcj.ro STIINȚĂ/IT&C 9

Eclipsa de Lună care va avea loc în viitorul des-tul de apropiat este şi una specială, aşa că n-ai vrea să o ratezi.

Astronomul Bruce McClu-re a afirmat că eclipsa de Lună va dura o oră şi 43 minute. Conform Tech Ti-mes, va dura aproximativ patru ore până când va tre-ce de umbra Pământului. Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sânge-rie ce a avut loc în ianua-rie 2018. McClure estimea-ză că eclipsa totală de Lu-nă va cuprinde eclipse par-

ţiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României).

Eclipsa de Lună va fi vi-zibilă în totalitate în jumă-tatea estică a Africii, în Ori-entul Mijlociu şi în peninsu-la indiană. În România, a-ceasta va fi vizibilă parţial. Americanii nu se vor putea bucura de eveniment. De eve-niment te vei putea bucura pe 27 iulie. Eclipsa totală va fi vizibilă între 22:30 şi 00:13.

Durata unei eclipse luna-re e infl uenţată de poziţia Lunii atunci când trece prin umbra Pământului, care are

o formă de con şi se extin-de în direcţia opusă Soare-lui. Dacă Luna trece mai aproape de centrul acestui con, eclipsa va dura mai mult decât de obicei.

În plus, Luna va fi la o distanţă ceva mai mare de Pământ în cadrul acestei eclipse. De aceea, satelitul va părea ceva mai mic de-cât de obicei şi îi va lua mai mult timp să treacă prin um-bra planetei.

Luna va căpăta o culoare roşiatică sau chiar ruginie în timpul eclipsei în loc să de-vină complet întunecată. As-ta se întâmplă deoarece o

parte din lumina solară ca-re trece prin atmosfera Pă-mântului este curbată pe marginea planetei şi ajunge mai departe, pe Lună.

De asemenea, atmosfera dispersează lumina cu lun-gime de undă redusă (nu-anţe de albastru sau verde), aşa că rămâne cea cu lun-gime de undă mai mare, cum este nuanţa roşie.

Eclipsa este vizibilă în în-tregime de pe teritoriul Ro-mâniei la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună a-re loc la ora 23.22.

(playtech.ro)

Eclipsa de Lună: când are loc cea mai lungă eclipsă

Da aproximativ cinci ani, nu ducem sub nici o formă lipsă de aplicaţii pentru chat şi video chat, iar cel mai recent program care a sufe-rit o transformare în această direcţie este Instagram.

Fiind vorba de o aplicaţie din portofoliul Facebook, era impo-sibil ca Instagram să nu se bucu-re de nişte schimbări menite să o aducă mai aproape de Messen-ger, din prisma funcţionalităţii. Transformarea s-a produs, iar mo-dulul de Direct Message din In-stagram nu mai este ce a fost.

În teorie, o parte dintre schim-bările ce au fost introduse de cu-rând pe Instagram au fost anun-ţate în cadrul conferinţei Face-book F8. Este însă foarte intere-sant de ştiut că aceleaşi modifi -cări sunt acum disponibile pen-tru toţi utilizatorii platformei sau, încel mai rău caz, ar trebui să a-jungă la toţi în următoarele zile.

Pe lângă toate celelalte opţi-uni pe care le aveai la dispozi-ţie în Instagram, aplicaţia este acum şi un client de video chat ce îţi permite să socializezi în format video cu mai multe per-soane în acelaşi timp. În plus, dacă ai întâmpinat vreodată di-

fi cultăţi în a găsi conţinut nou de explorar pe reţeaua de soci-alizare, secţiunea Explore a fost reinventată radical şi va include sugestii împărţite pe subiecte. Suportul pentru fi tre de realita-te augmentată cu care te-ai obiş-nuit în Snapchat va fi de aseme-nea prezent în Instagram. Primii parteneri în acest sens vor BA, BuzzFeed şi Ariana Grande.

Aparent, introducerea func-ţiei de video chat în Instagram pleacă de la pasiunea utilizato-rilor pentru live-uri pe aceeaşi platformă. Aproximativ 100 de milioane de persoane îşi parta-jează viaţa sub forma unor cli-puri live şi mulţi şi-au dorit să o facă în continuare, dar într-un cerc mai restrâns. Astfel, Insta-gram devine mai fl exibil ca ni-ciodată prin video chat şi, din-tr-un punct de vedere, mai apro-piat de Facebook.

Pentru a profi ta de noua func-ţie, este sufi cient să intri într-o fereastră de dialog DM şi să apeşi pe noua icoană sub for-mă de cameră din dreapta sus. În mod previzibil, nu există ni-cio limită pentru respectivele se-siuni de video chat. (playtech.ro)

Instagram se transformă în aplicație de videochat și nu este opțional

Studiu: 15-20% dintre cumpărătorii de telefoane iPhone sunt „dezertori” din tabăra AndroidTwitter a anunţat că va

cere adresele electronice sau numerele de telefon pentru a confi rma noile conturi ale utilizatorilor, o măsură suplimentară pentru a lupta împotriva activităţilor dăunătoare pe reţeaua de socializare, relatează AFP.

„Este o schimbare impor-tantă pentru a ne apăra îm-potriva persoanelor care în-cearcă să profi te de deschide-rea noastră”, au scris marţi pe un blog responsabilii în-sărcinaţi cu încrederea şi se-curitatea din cadrul Twitter, Del Harvey şi Yoel Roth.

Această măsură va fi pu-să în aplicare în cursul anu-lui, iar Twitter a promis că se va asigura că schimbarea nu va aduce prejudicii noi-lor utilizatori.

Încă de la începutul anu-lui Twitter a anunţat măsuri pentru întărirea luptei împo-triva programelor informatice de tip „bot” care trimit auto-mat mesaje şi care sunt în bu-nă măsură incriminate pen-tru răspândirea propagandei,

în special politice, pe reţelele de socializare.

Aceste noi reguli „acoperă fi sura pe care ei au exploa-tat-o”, subliniază responsabi-lii citaţi, care mai afi rmă că Twitter a identifi cat în mai peste 9,9 milioane de „con-turi automate sau afectate de tehnici de potenţiale spam-uri” pe săptămână.

„Suntem pe cale să auto-matizăm unele procedee atunci când detectăm o acti-vitate suspectă, spre exem-plu postări în număr foarte mare folosind acelaşi „hash-tag” sau chiar „@” (care per-mite menţionarea unui utili-zator – n.r.) fără niciun răs-

puns venit de la contul men-ţionat”, au adăugat Del Har-vey şi Yoel Roth.

Twitter foloseşte deja pro-grame rezultate din inteligen-ţa artifi cială pentru a limita aşa-numitelor 'programe bot', însă această nouă abordare urmăreşte să controleze deo-potrivă modelele de compor-tament ale anumitor utiliza-tor şi conţinutul difuzat.

Twitter a recunoscut deja că „programele bot” au fost extrem de prezente pe reţea şi au servit la propagarea de informaţii false şi de subiec-te care au creat diviziuni la alegerile prezidenţiale ameri-cane din 2016.

Twitter anunţă noi măsuri pentru combaterea manipulărilor

Page 10: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

10 MICA PUBLICITATE monitorulcj.ro | joi, 28 iunie 2018—

VA

LAB

IL P

ENTR

U P

ERSO

AN

E FI

ZICE

TALON DE MICĂ PUBLICITATE

Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor

înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate.

Completaţi CITEŢ acest talon (maxim 25 de cuvinte) şi veţi beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate!

Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral.Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei,

str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13

GRA-

TUIT

NUME ŞI PRENUME:

ADRESĂ:

TELEFON:

E-MAIL

TEXTUL ANUNŢULUI:

IMOBILIARE

VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI

GARSONIERE

¤ Cumpăr urgent garsonieră. Exclus cart. Plopilor. Aștept tele-foane la tel. 0758-802398.

APARTAMENTE

¤ Vând ap. cu 3 camere, dec., 95 mp, et. intermediar, contorizare individuală, construcţie 2006, drum privat, fi nisat clasic, nemo-bilat, 2 băi utilate, balcoane în-chise, acte, la preţ intră garaj spa-ţios, care se poate transforma în locuinţă, loc de parcare 13 mp, întabulat, cart. Zorilor. Se acceptă intermediari doar cu împuternici-re notarială, preţ 130000 euro. Tel. 0771-136002. (7.7)

CASE/CABANE

¤ Cumpăr casă la ţară, cu curte și grădină, lângă Cluj. Aștept oferte la tel. 0741-455348. (5.15)¤ Vând cabană din lemn de brad de 12 x 12 cm, 2 camere, bucătă-rie, terasă, posibilitate de man-sardare, după caz. Se poate ve-dea zilnic în com. Lupșa, sat Mă-năstireni, jud. Alba., pe Șoseaua Turda-Câmpeni. Relaţii și infor-maţii suplimentare la tel. 0757-726993. (5.7)¤ Vând casă cu grădină mare în Turda, zonă liniștită (Romana),cu toate utilităţile, acces auto foarte bun. Infrmaţii la tel. 0745- 605924 sau 0722-353810. (5.7)¤ Vând două case + anexe în Tu-reni, în aceeași curte (se vinde și separat), supr. totală 6500 mp, curte, livadă, teren arabil, utili-tăţi, apă, gaz, curent, întăbulat, preţ negociabil. Inf. suplimentare la tel. 0745-182440.

TERENURI

De vânzare teren intravilan 2500 mp în

localitatea Tureni nr. 111, judeţul Cluj, plus

construcţie casă de locuit 70 mp, compusă din 2

camere, hol, bucătărie şi baie, curent electric, apă la fântână, zonă foarte

liniştită.Informaţii la tel. 0751-760639, 0723-172514.

¤ Vând teren în suprafaţă de 3000 mp, sat Vechea Deușu, com. Chinteni, la 18 km de Cluj, parţial în pantă, acces la utilităţi,

zonă foarte lniștită, aproape de șosea, intravilan, întăbulat, posi-bilitate de construcţii. Informaţii telefon 0722-353810, 0264-556174. (5.7)

Vânzare TEREN INTRAVILAN în Șelimbăr,

jud. Sibiu, lângă pensiunea Dracula, suprafaţa 4700 mp,

deschidere 27 m la str. M. Viteazul.

Utilităţile sunt la marginea terenului.

Urbanism pentru construcţii de locuinţe.

Preţ 50 euro/mp, negociabil.

Tel. 0756-313.015.

¤ Vând teren în intravilanul Clu-jului, supr. 500 mp, la distanţa de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-tăţi, apă, curent, cu C.F. în regu-lă. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.¤ Vând teren în supr. de 800 mp, front 17,78 ml la sosea asfaltată, în centrul satului Mă-cicașu, com. Chinteni, cu toate utilitatile. Informaţii suplimen-tare la tel. 0734-777772.¤ Vând 2 parcele de teren lân-gă lacul din Chinteni, supr. 613 mp, front 18 ml la drum judeţean, preţ 15 euro mp. Inf. și relaţii suplimentare la tel. 0745-251703.¤ Vând teren intravilan în supr. de 400 mp, front 14,61 ml și te-ren în supr. de 2438 mp front, 22 ml la șoseaua asfaltată, cu-rent, apă, gaz în apropiere. Cei interesaţi pentru detalii, pot su-na la tel. 0734-777772.¤ Vând teren extravilan, cu utili-tăţi, în apropiere (paralel) de Wonderland, suprafaţa 2900 mp, preţ 20 euro/mp, negociabil. In-formaţii suplimentare la tel. 0745-182440.¤ Vând teren în intravilanul Clu-jului, supr. 500 mp, la distanţa de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-tăţi, apă, curent, cu C.F. în regu-lă. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.

ÎNCHRIERI

APARTAMENTE

¤ Dau în chirie apartament cu 2 camere, în cart. Mărăști, zona ci-

nema, decomandat, zugrăvit, uti-lat complect, centrală proprie, zo-nă liniștită, ocupabil din 01.07.2018. Preţ 400 euro. Infor-maţii suplimentare la tel. 0758-051260. (1.7)

Două studente din Sibiu, căutăm pentru închiriere

ap. cu 2 camere, zona Observator.

Așteptăm telefoane la 0744-133996.

¤ Dau în chirie ap. cu 1 came-ra în cart. Mărăști, str. Fabricii nr. 4, et. 7, utilat mobilat, ma-șină spălat. Rog seriozitate. Exclus agentii imobiliare. In-formaţii suplimentare la tel. 0745-265436.

SPAŢII

¤ Asigur loc de depozitare pă-mânt rezultat din escavare. Pen-tru detalii sunaţi la telefon 0758-051260. (1.7)¤ Persoană fi zică închiriez garaj pentru autoturism, pe str. Doro-banţilor. Informaţii suplimentare la tel. 0753-902739. (5.7)¤ Închiriez curte/grădină cu casă la ţară, lângă Cluj, cu posibilitatea de a ţine mai mulţi câni în curte, ofer 1200 RON/lună. Aștept ofer-te la tel. 0741-455348. (5.15)

SCHIMBURI

APARTAMENTE

¤ P.F. schimb apartament cu 2 ca-mere, situat pe str. Taberei, cu a-partament cu 2 camere în zona Plopilor, Calvaria. Pentru alte deta-lii sunaţi la tel. 0726-458249. (3.7)

LOCURI DE MUNCĂ

¤ Caut de lucru în domeniul gastronomiei, part-time (în zile-le libere), experienţă în dome-niu. Cer și ofer seriozitate. Rog sunaţi la tel. 0745-802150.¤ Caut de lucru ca ȘOFER, expe-rienţă 18 ani (și pe comunitate), cat. B și C, cunoscător al lb. ger-mane și engleze. Rog și ofer seri-ozitate. Sunaţi la tel. 0752-397165 sau 0745-501314¤ CAUT cioban serios la oi, cu experienţă. Cerem și oferim se-riozitate. Pentru informaţiile su-plimentare apelaţi la tel. 0742431611 sau 0758-356073.

SERVICII

¤ Ofer servicii complete de conta-bilitate, salarizare, resurse uma-ne, consultaţă pentru cei ce do-resc să înceapă o afacere în Cluj, acte înfi inţare PFA, II, SRL-D, SRL, deschidere puncte de lucru, mă deplasez și la sediul dvs. Informa-ţii la tel. 0757-511763. (3.7)

ElectrotacVÂNZĂRI-CONSUMABILE-SERVICE

Case de marcat, Cântare electronice,

cititoare coduri de bare, conectare case de marcat-PC

POS-URI

Tel: 0264-421506; 0729-072651; 0722-357640; 0722-437444

Str Frunzișului, nr. 29, Cluj-Napoca,Varianta Zorilor-Mănăștur

www.electrotac.ro

¤ Execut zugrăveli, în lavabil, plachez în polistiren, vopsesc în ulei, repar șpaleţi, trag glet, vopsesc în ulei. Ofer calitate, se-riozitate maximă, punctualitate. Cei interesaţi mă pot contacta la 0747-311391. (5.7)¤ Montăm uși și geamuri, auto-rizat Porta Doors. Informaţii la tel. 0745-993104.¤ Depanare și reparaţii TV la domiciliul clientului, cu garan-ţie. Pentru informaţii suplimen-tare sunaţi la 0264-547523, 0744-877328.¤ Execut zugrăveli, în lavabil, vop-sesc în ulei, repar șpaleţi, plachez în polistiren, trag glet.. Ofer calita-te, seriozitate maximă, punctuali-tate. Cei interesaţi mă pot contac-ta la 0759-101504. (7.7)¤ Expert contabil autorizat, ţin evidenţă contabilă la fi rme mici, mari și persoane fi zice. Pentru in-formaţii suplimentare sunaţi la tel. 0744-501252. (7.7)¤ Efectuez transport cu autoutili-tar FORD TRANZIT descoperit, de

3,5 to, descoperit, mobilă, orice tip de marfă și materiale. Oferte pentru contracte sau închiriere aș-tept la tel. 0741-100529. (6.7)

VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI

AUTO-MOTO

¤ Cesionez autorizaţie taxi Cluj-Napoca, cu sau fără auto, LO-GAN 1,2, an 2016, pe benzină+GLP, 85000 km, echipat complet taxi. Informaţii suplimen-tare la tel. 0722-725300. (5.7)¤ VÂND Dacia 1410, an 1997, pentru programul RABLA, acte în regulă, preţ negociabil. In-formaţii și relaţii suplimentare la telefon 0740-694047.¤ Vând OPEL ZAFIRA 1,9 diesel, an 2008, 7 locuri, culoare gri, 210.000 km, în stare bună de funcţionare. Preţ negociabil. In-formaţii și relaţii suplimentare la telefon 0740-694047.¤ Vând DACIA 1307L, an 1995, pentru programul RABLA, acte în regulă. Informaţii și relaţii la telefon 0754-312994.¤ Vând WV POLO, an fabricaţie 2002, motor 1,4, benzină, stare perfectă de funcţionare, necesită mici reparaţii la caroserie. Informa-ţii suplimentare la telefon 0758-051260. (5.7)

PIESE AUTO

¤ P.F. vând set motor nou, 1400 cmc, pentru Dacia 1400 și alte piese pentru direcţie. Informaţii la tel. 0726-458249. (3.7)¤ Vând piese noi, cruce cardanică, capete de bară, parbriz pentru auto-turism LADA 1500. Pentru informaţii sunaţi la tel. 0744-653097. (7.7)¤ Vând 2 anvelope M&S, stare bună, riduri 4-5 mm, dimensiuni 205/60/15, preţ 80 RON. Infor-maţii suplimentare la tel. 0744-653097. (7.7)

ELECTRO

¤ Vând hotă electrică de bucătă-rie, folosită, în stare bună de funcţionare. Preţ negociabil. In-formaţii suplimentare la tel. 0741-100529. (3.7)Vând trimmer RTT 29 Profesio-nal, nou, adus din Germania, 800 W, lăţimea de tăiere 29 cm, fi rul se reglează automat, preţ 220 RON. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la tel. 0744-955625. (3.7)¤ Vând aparate radio, video. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la tel. 0743-709114. (7.7)¤ Vând ceasuri de mână bărbătești ”Doxa”, ”Poljot”, ”Pobeda”, ”Ra-keta”, original, toate în stare foarte bună și 6 buc colecţie de ceasuri de buzunar de epocă cu lanţuri și cutie. Sunaţi la tel. 0759-020427. (7.7)¤ Vând cuptor electric nou, ru-sesc, preţ 250 RON. Sunaţi la te-lefon 0735-176040. (7.7)¤ Vând aparate foto “Praktica LTL-3”, “Zorky 5”, ”FED2 – Smena“, în perfectă stare de funcţionare. Inf. la tel. 0759-020427. (7.7)¤ Vând hotă electrică folosită, în stare bună de funcţionare. Preţ negociabil. Informaţii suplimenta-re la tel. 0741-100529. (7.7)

UZ CAZNIC

¤ Vând pentru baie, chiuvetă cu baterie, WC cu rezervor și capac, calorifer, baterie cu duș pentru va-nă, oglindă cu ramă, suporturi, du-lăpior cu trei uși cu oglinzi, chiuvetă din inox cu baterie pentru bucătă-rie. Informaţii la tel. 0743-515388 sau 0264-440108. (3.7)¤ Vând congelator ARCTIC, cu 4 sertare, în stare bună de funcţio-nare, preţ negociabil. Informaţii suplimentare la tel. 0741-028813. (3.7)¤ Vând mașină de tricotat manu-ală SIMAC DX 2000, cu front de lucru 100 ace, preţ 300 RON. Aș-tept telefoane la tel. 0743- 515388 sau 0264-440108. (5.7)¤ Vând cazan pe lemne de 80 l, în stare bună. Informaţii suplimenta-re la tel. 0741-028813. (7.7)¤ Vând canistră metalică de 20 l, în stare bună, preţ 80 RON: Pen-tru informaţii sunaţi la nr. de tel. 0742-827432. (7.7)¤ Vând mașină de spălat ALBA LUX 4, frigider, mașini de cusut. Informaţii suplimentare la tel. 0743-709114. (7.7)¤ Vând cabină de duș, nouă, cadă joasă, sticlă mată, preţ 300 RON. Pentru informaţii suplimentare su-

Monitorul de Cluj nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventualele prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor.

naţi la tel. 0758-568676. (7.7)¤ Vând reșou mare, făcut la co-mandă. la telefon 0735-176040. (7.7)

CĂRŢI/REVISTE

¤ Vând la preţ mic cărţi medicale, diverse specialităţi, în limba ro-mănă, germană, engleză. Infor-maţii suplimentare la tel. 0757-551157. (5.7)¤ Vând urgent suplimentele apă-rute în colecţii complete de la ”Jur-nalul Naţional”, după cum urmea-ză: 250 buc Ediţie de colecţie, 240 buc Jurnalul Casei Tale, 302 buc Bucătăria Mea, 258 buc Sănăta-tea, 60 buc ZOOM și 50 buc diver-se, credinţă, călătorii. Preţ negoci-abil. Informaţii suplimentare la tel. 0264-321720. (9.20)¤ Vând coleţia ”007 James Bond”, nou; 14 buc cărţi; 20 DVD-uri, preţ informaţiv 700 RON. Informaţii suplimentare la tel. 0264-321720. (10.20)

MOBILIER

¤ Vând 6 scaune tapiţate, cu schelet metalic, vopsit grena, cu șezutul tapiţat în aceeași culoare și rabatabil, preţ 30 RON/buc. In-formaţii la telefon 0744-309401 sau 0264-444915. (3.7)¤ Vând recamier cu ladă de hai-ne, dulap de haine cu două uși, dulap culoare vișinie, stare bună, preţ negociabil. Relaţii suplimen-tare la tel.0741-028813. (7.7)¤ Vând 2 geamuri termopane REHAU, cu folie pe ele, cu înălţi-mea de 188 cm și lăţimea 120 cm, deshidere stânga osciloba-tantă (deschidere dubla pe ori-zontală sau pe verticală, rotoba-tantă), preţ 600 RON/buc. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la tel. 0744-955625. (3.7)

DIVERSE

¤ Vând pat de plajă, nou, cu cadru metalic, material rezistent, preţ 130 RON. Informaţii suplimentare la tel. 0742-827432. (3.7)¤ Vând covor cu chenar și meda-lion, culoare fond bej cu grenă și negru, cu dim. 3,50 x 2,50 m, strare foaret bună, preţ 30 RON/mp. Penttru alte informaţii sunaţi la tel. 0744-309401. (3.7)¤ Vând moară de mere, cărţi poștale timbre, tablouri, brâu ţe-sut. Informaţii suplimentare su-naţi la tel. 0743-709114. (3.7)¤ Vând cărucior de copii HAUCK, nemţesc, original, cu roţi mari, cu cameră și cauciuc, cadru de alumi-niu, multiple poziţii, coș cu bagaje, copertină reglabilă, pelerină de ploaie, ham, centură de siguranţă 5 puncte, frână de mână și picior, preţ 350 RON. Informaţii suplimen-tare la tel. 0744-955625. (3.7)¤ Vând storcător de struguri din inox și zdrobitor, preţ negociabil. Informaţii suplimentare la tel. 0264-412361. (3.7)¤ Pentru pescari muscari! Vând a-parat nou pentru confecţionat muște artifi ciale din plasă. Pentru informaţii sunaţi la tel. 0723-064864. (5.7)¤ Vând polen crud, roiuri și fami-lii de albine. Inf. și relaţii supli-mentare tel. 0722-515094. (5.7)¤ Desfi inţez gospodărie. Vând ara-gaz, reșou cu 3 ochiuri, bcicletă medicinală și alte obiecte. Informa-ţii la telefon 0735-176040. (5.7)¤ Vând rulotă, înmatriculată, do-tată cu panou solar, în Florești. Informaţii la telefon 0756-076734.PROPRIETARI str. Regele Ferdinand nr. 16, Cluj-Napoca, C.I.F. 15009717¤ Vând broaște uși, yală ELZET,

500 buc șuruburi lemn de hai-ne, încălţămite, și multe alte lu-cruri. Sunaţi la tel. 0773-756130. (7.7)¤ Vând materiale pentru croșe-tat, reviste de modă și pentru cro-șetat , peţuri negociabile. Pentru informaţii sunaţi la tel. 0735-176040. (7.7)¤ Vând coniac de 47° și ţuică de prune, din stoc, preţ 30 RON, re-spectiv 25 RON. Sunaţi la tel. 0264-591965. (7.7)¤ Vând urgent armă de tir cu aer comprimat ”Slavia CZ 630” de 4,5 mm, , pistol ”Rohm” de 9 mm, cu gaze, pentru autoapărare și pistol “Walter CP 88” de 4,5 mm, cu alice. Inf. la tel. 0759-020427. (7.7)¤ Vând borcane de tot felul, dife-rite dimensiuni. Aștept telefoane la 0735-176040. (7.7)¤ Vând aparat de făcut kürtös kalács, pe curent 220 V, cu 6 role, aparatul este nou, marcă străină, preţ negociabil. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la tel. 0741-100529. (7.7)¤ Vând coleţie de timbre vechi cu clasor mare și mic, brichete, stilouri noi, pixuri. Tel. 0759-020427. (7.7)¤ Vând costum de vânătoare, nou, cizme, cort de două persoa-ne, cu sac de dormit și raniţă din piele. Tel. 0264-591965. (7.7)¤ Vând feţe de masă, lucrate ma-nual, poentlas, mileuri de toate mărimile, articole decorative, preţ negociabil. Inf. suplimentare la tel. 0264-591965. (7.7)¤ Vând trei covoare de 3 x 2,25, culori foarte frumoase, din care unul de lână, lucrat manual, și carpete cu diferite modele, preţ negociabil. Inf. la telefon 0264-591965. (7.7)¤ Vând blană de damă și palton bărbătesc de piele, nou. Sunaţi la telefon 0264-541633. (7.7))

COLECŢIONARI

¤ Vând mașină de cusut ”Sin-ger”, foarte veche, în stare per-fectă de funcţionare, colecţie deceasuri de buzunare cu lanţ de epocă și panoplie pentru ex-pus ceasurile. Informaţii la tel. 0759-020427. (7.7)¤ Vând pentru colecţionari revista LUMEA AVIAŢIEI, enciclopedie completă. Informaţii suplimenta-re la tel. 0723-064864. (5.7)

MESAJ

PIERDUT portofel cu acte, buletin și 2 carduri de sănătate pe numele

ROMAN CORNEL, sat Ghiolt, comuna

Aluniș nr. 94.Găsitorul rog să sune la nr.

tel. 0744-540420. (4.5)

PIERDERI

¤ Pierdut certifi cat constatator nr. 86726 din 13.07.2010, al societă-ţii comerciale BIOMASTER S.R.L., având sediul în Jucu de Mijloc nr. 232D, jud. Cluj, înegistrat la re-gistrul comerţului sub nr. J12/154/2010 și identifi cată cu C.U.I. 26473380. Îl declar nul.¤ MARIAN OVIDIU PERSOANĂ FI-ZICĂ AUTORIZATĂ pierdut certifi -cat constatator înegistrat sub nr. 113225 din 21.10.2010, cod unic de înregistrare 23872947 din 14.05.2008, cu F12/1044/2008. Îl declar nul.

Page 11: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

joi, 28 iunie 2018 monitorulcj.ro 11

¤ plăteşti doar 20 lei pe lun㤠citeşti cele mai fierbinţi ştiri din Cluj¤ participi la concursuri cu premii în fiecare lună

0264.59.77.00

Abonează-te lamonitorul

Acesta este nu numai scopul esenþial al pe care îl luãm zi de zi faþã de clienþii

Adresa: Bd. Muncii Nr. 16, Cluj-Napoca,Tel 0264 415 262; 0722 424 000; 0732 127 114

0720 543 737; 0726 777 319

0729–15.86.00

www.batrom.ro

SecondTex angajeazăvânzătoare

Locul Jobului: Cluj NapocaDescrierea jobului- servirea clienţilor- manipularea casei de marcat- aranjarea și punerea hainelor pe rafturi- recepţionarea și gestionarea mărfi iCe cerem:-responsabilitate-sociabilitate-cunoașterea modei-experienţa în domeniul vânzării de haine- angajăm și bărbaţi și femei- vorbirea limbii maghiarăCe oferim:Salar atractivZilnic 8 oreBonusuri de haineInformaţii: nr Tel: 0748 228 553 şi [email protected]

60%

900 magazine specializateîn cartușe pentru imprimante

CLUJ-NAPOCA, Piața Cipariu, Tel: [email protected] www.prink.ro

ASTĂZI LA TVTVR 1

12:00 Parlamentul României12:30 Teleshopping13:00 Aici, acum14:00 Telejurnal14:55 Vorbește corect!15:00 Akzente16:00 Studio mondial16:50 Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 201817:00 Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 2018: Senegal - Columbia19:05 Studio mondial19:35 Lozul cel mare20:00 Telejurnal20:50 Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 201821:00 Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 2018: Anglia - Belgia21:00 Anglia - Belgia23:05 Studio mondial

ANTENA 1

13:00 Observator14:00 Totul pentru dragoste16:00 Observator17:00 Acces direct19:00 Observator20:00 Infruntarea destinului20:00 Femeie in infruntarea destinului23:00 Xtra Night Show

PRO TV

13:00 Știrile Pro Tv14:00 Lecţii de viaţă15:00 La Maruţă17:00 Știrile Pro Tv18:00 Ce spun românii19:00 Știrile Pro Tv

20:30 Las fi erbinți21:30 Bărbați în negru 323:30 Știrile Pro Tv23:45 Stare de asediu

PRIMA TV

12:00 Teleshopping13:00 Focus din inima României13:30 Teleshopping14:00 Moromeții16:00 Capri18:00 Focus 1819:30 Mama mea gătește mai bine20:00 Pintea22:00 Trăsniți din NATO22:45 Focus din inima României23:30 Macelarul Kung Fu

KANAL D

12:00 Știrile Kanal D13:00 Te vreau lângă mine15:00 Teo Show17:00 Cine-i Chefu'?18:45 Știrile Kanal D20:00 Dragoste și ură22:30 WOWBiz

LOOK TV

12:00 Teleshopping13:00 Știri13:30 Fotbal Liga 1 Betano: CS U Craiova – FC Viitorul15:30 Teleshopping16:30 Fotbal Liga 1 Betano: FC CFR Cluj – CS U Craiova18:30 Liga Magazin19:30 Știri20:00 Cele mai tari meciuri ale Ligii 1 Betano: FC CFR Cluj - CSM Poli Iași22:00 Look de campion23:00 România te privește

SC ROSAL GRUP SA BUCURESTI, SUCURSALA CLUJ NAPOCA, avand ca domeniu de activitate salubritate şi

activităţi similare – anunta selectie pentru urmatoarele categorii de personal:

Conducatori autoCONDITII PENTRU OCUPAREA POSTURILOR:- Posesor carnet de conducere categoria: B (pentru

utilaje de curatenie stradala) si C

- ATESTAT TRANSPORT MARFA CU MASA > DE 3.5 TONE

Mecanici autoCONDITII PENTRU OCUPAREA POSTURILOR:- CALIFICARE IN DOMENIU

MUNCITORI NECALIFICATI• Salariu motivant;• Domeniu de activitate stabil => loc de munca sigur;• Mediu de lucru adaptat nevoilor angajatilor

Cererile se pot depune la adresa: Cluj – Napoca, Str. Garbau, nr. 12, bloc H, intre orele 9 .00 – 16.00

Telefon: 0264 / 456863 interior 120email: [email protected]

INVITATIE DE PARTICIPARE

SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE Cluj-Napoca, organizează la sediul său din Cluj-Napoca, str. Viilor nr. 46-50, procedura licitaţiei publice deschisă, cu strigare, din data de 10.07.2018 prin care oferă spre închiriere un spatiu destinat desfasurarii de activitati de formare profesionala, in incinta Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, cu o suprafaţă de 50 mp, conform cerinţelor Caietului de sarcini.

Nu se acceptă oferte parţiale. Nu se admit oferte alternative.

Durata contractului de închiriere este in intervalul iule- octombrie 2018.

Ofertele, însoţite de documentele de înscriere şi participare la procedură se vor depune la Spitalului Clinic de Recuperare Cluj - Napoca, până în data de 10.07.2018, ora 10:00.

Documentaţia pentru elaborarea și prezentarea ofertei se poate ridica de la sediul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj - Napoca, contra sumei de 100 lei.

Garanţia de participare la procedură, în valoare de 1.380 lei, se va constitui sub forma unei Scrisori de Garanţie Bancară, virament bancar sau se va achita la caseria spitalului.

Procedura de licitaţie se va desfăşura la sediul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj - Napoca, în data de 10.07.2018, ora 11:00, si pot participa persoane fi zice sau juridice, în condiţiile Documentaţiei de inchiriere.

Criteriul general aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie: “Pretul de inchiriere cel mai mare ofertat’’

Oferta se elaboreaza in limba romana.Informaţii privind desfășurarea procedurii se pot obţine

zilnic la sediul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj - Napoca, telefon: 0264/207021-24, 0752-078210 sau la fax 0264/453131.

AUTORIZAȚIE DE MEDIU

În conformitate cu O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin Legea 265/2006, cu modifi cările și completările ulterioare și Ord. 1798/2007 S.C. MARTY PAN S.R.L. anunță începerea demersurilor în vederea obținerii autorizației de mediu pentru obiectivul NORM HILL HOTEL din localitatea Cluj-Napoca, strada Cometei nr. 38A.

Eventualele sugestii și reclamații se vor depune la sediul APM Cluj, Calea Dorobanților nr. 99, în zilele de luni: 9-16; marți, miercuri, joi: 9-14, vineri: 9-12

LICITAȚIE PUBLICĂ

Subscrisa DRB INSOLVENCY SPRL, prin asociat coordonator Dărăban Ionel, lichidator judiciar în dosar nr. 1748/83/2014, SC CROSS LAND CONSTRCUT SRL, CUI 15970642, anunță organizarea de licitații publice cu strigare la sediul lichidatorului: Cluj Napoca, str. Bună Ziua, Nr. 43D, Bl. M4D, Sc. 1, Et. 6, Ap. 23, Jud. Cluj, la data de 01.08 și 20.08.2018, 05.09 si 19.09.2018, ora: 13:00, pentru vânzarea imobilului de tip teren parcare exterioară nr. 11, cu o suprafață de 12 mp , înregistrat în CF nr. 176911, nr. cadastral 17024, situat în localitatea Cluj Napoca, str. Plopilor, nr. 68. Prețul de pornire este de 4.902 lei plus TVA.

Regulamentul de vânzare se afl ă la sediul lichidatorului judiciar. Relații suplimentare: Tel. 0754098420.

Page 12: XXI, nr. 115 (5302) | 12 pagini | 1,50 ... - Monitorul de Cluj · Promisiunile municipalităţii de a construi două cartiere de locuinţe în Borhanci şi Valea Gârbăului s-au

SPORTSPORT.joi, 28 iunie 2018

Încă o afacere CFR Cluj-Viitorul. Luchin a ajuns sub comanda lui Hagi

Jucătorul Srdjan Luchin a fost transferat la FC Viitorul și s-a alătu-rat lotului echipei constănţene în cantonamentul din Polonia. În vâr-stă de 32 de ani, Luchin a semnat un contract valabil pentru 1 sezon cu drept de prelungire pentru încă doi ani. Luchin evoluează pe postodul de fundaș, iar în carieră a mai jucat pentru echipe precum Poli Timișoara, Dinamo București, Botev Plovdiv, FCSB, Levski Sofi a și CFR Cluj (doar 4 meciuri). Are 11 prezenţe în naţionala de seniori a României, pentru care a înscris un gol. În palmaresul său fi gurează două titluri de campion al României, două Cupe ale României, precum și o Supercupă. Luchin este cedat gratis, așa cum a și fost luat anul trecut de CFR.

"U" Cluj s-a despărţit de Lemnaru

Universitatea Cluj a decis să renun-ţe la serviciile atacantului Valentin Lemnaru. „Multumesc conducăto-rilor, antrenorilor, colegilor și vouă, suporterilor, care aţi fost alături de mine în toţi acești ani! De azi înain-te sunt suporterul numărul 1 al Universităţii Cluj”, a scris Valentin Lemnaru, pe pagina sa de Facebook. Valentin Lemnaru a mai evoluat la Dinamo, Petrolul, Pandurii și Steaua. Palmares: Liga 1 cu Dinamo (2006-07), vicecam-pion al României cu Pandurii Târgu-Jiu (2012-13), locul 2 în cla-samentul golgheterilor ligii 1, cu 13 reușite (2013-14).

Liga I: Andone trimite 13 jucători la plimbareIoan Andone nu se joacă de-a ma-nagerul general. A acceptat oferta celor de la Voluntari doar după ce i s-a dat mână liberă, iar el a decis că echipa trebuie restructurată ma-siv. Dacă pe antrenori i-a dat afară Consiliul de Administraţie, la ce ju-cători se renunţă au decis Andone și staff-ul pe care îl va instala ime-diat după ce se ofi cializează des-părţirea de Adrian Mutu și ajutoa-rele sale, Victor Naicu și Daniel Florea. 99 la sută, antrenor princi-pal va fi Daniel Opriţa. „Mihai Mincă, Dragoș Balauru, Ionuţ Balaur, Daniel Novac, Răzvan Horj, Marian Pleașcă, Daniel Benzar, Laurenţiu Marinescu, Petre Ivanovici, Florin Cernat, Lucian Sânmărtean, Lucian Cazan și Adrian Voicu nu își mai continuă activitatea în cadrul grupării noas-tre”, se anunţă într-un comunicat sec al grupării din Ilfov.

Pe scurt

PUBLICITATE

PUBLICITATE

Echipa naţională a României va disputa meciul de pe teren propriu cu Lituania, programat la 17 noiembrie (ora 21,45) în Liga Naţiunilor, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, anunţă, marţi, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul ofi cial.

„Federaţia Română de Fot-bal a informat forul continental despre locul de disputare al par-tidei cu Lituania, ultima pe te-ren propriu din noua competi-ţie UEFA, care va debuta în a-ceastă toamnă. Jocul programat pe 17 noiembrie, cu începere de la ora 21,45, va avea loc la Plo-ieşti”, se arată pe site-ul citat.

Primul meci al României din Liga Naţiunilor, cel cu Mun-tenegru, din 7 septembrie, se va disputa tot la Ploieşti, în timp ce partida contra Serbi-ei, programată în 14 octom-brie, va fi găzduită de Arena Naţională din Capitală.

Întâlnirea cu Muntenegru de la Ploieşti se va disputa cu porţile închise ca urmare a u-

nei sancţiuni primite din par-tea UEFA pe durata prelimina-riilor EURO 2016.

Cosmin Contra, selecţionerul României a fost întrebat când o vom vedea pe naţionala Româ-niei la un Campionat Mondial, Contra a mărturisit: „Asta este o întrebare pe care ne-o punem de 20 de ani, dar vedem că este din ce în ce mai greu să te califi ci la Campionatul Mondial, mai ales că suntem în a treia grupă valo-rică şi că se califi că doar o echi-pă la Mondiale. Vedem ce se va întâmpla pe viitor, dar până să ne gândim la Mondiale, cred că principalul nostru obiectiv este Campionatul European, unde ai şansa să joci la tine în ţară, cu suporterii alături de tine. Trebu-ie să fi e ca un pas în plus pe ca-re să-l facem pentru a ne gândi la Mondiale pe viitor.”

Reprezentativa României va juca din toamnă în Liga Na-ţiunilor, noua competiţie UE-FA, după următorul program:

7 septembrie: România – Mun-tenegru (Stadion „Ilie Oană”, Plo-ieşti), Lituania – Serbia (ora 21,45)

10 septembrie: Serbia – Ro-mânia, Muntenegru – Lituania (ora 21,45)

11 octombrie: Lituania – Ro-mânia, Muntenegru – Serbia (ora 21,45)

14 octombrie: România – Ser-bia (Arena Naţională, ora 16,00), Lituania – Muntenegru (ora 21,45)

17 noiembrie: Serbia – Mun-tenegru (ora 16,00), România – Lituania ( (Stadion "Ilie Oană", Ploieşti, ora 21,45)

20 noiembrie: Serbia – Litu-ania, Muntenegru – România (ora 21:45)

Unde se vor disputa meciurile României

Raluca [email protected]

Deac a marcat un eurogol pentru echipa clujeană.

Jucătorul a vorbit şi des-pre noul antrenor, Edi Ior-dănescu. „E un antrenor că-ruia îi place foarte mult po-sesia, e puţin diferit faţă de Dan Petrescu, ne va fi f greu pentru că, ţinând cont că am câştigat campionatul, o-rice rezultat, orice clasare mai jos de locul 1 e un eşec. E şi normal după ce câştigi campionatul, toată lumea te priveşte cu alţi ochi, presi-unea va fi pe noi şi va tre-bui să o gestionăm foarte bine”, a declarat Deac.

Asupra viitorului lui De-ac la CFR planează incerti-tudinea, iar acest lucru nu e pe placul noului antrenor al campioanei Ligii 1.

„Nu mai vreau să plece jucătorii, vreau să ne com-pletăm pe poziţiile pe care le avem neacoperite şi chiar şi dubluri de jucători pe anu-mite poziţii, unde mai avem nevoie”, a spus antrenorul Edi Iordănescu.

„Deocamdată nu se ştie si-gur dacă voi rămâne sau voi pleca, indiferent ce se va în-tâmpla, dacă voi rămâne, voi rămâne cu sufl etul deschis şi îmi voi face treaba aici, la Cluj, pentru că aici e casa mea”, a mai spus Deac.

„Sunt foarte multe aştep-tări de la CFR Cluj. Nu ştiu

dacă jucam acest amical da-că era după mine. E o peri-oadă încărcată. Am rulat tot lotul, am adus şi jucători de la echipa a doua. Când ai un joc amical există riscul şi de accidentări. Antrenez un grup de jucători foarte maturi. Ca-lendarul este extrem de agre-siv cu noi. Personal aş fi gân-dit diferit programul, făceam doar un singur cantonament în străinătate. Va fi solicitant şi trebuie să avem soluţii. Niciodată indiferent de un-de am pus nu m-am opus când a venit vorba de ofer-te bune pentru jucători. Vreau să ne completăm şi să ne pu-

ne în linie dreaptă.” a decla-rat Edi Iordănescu.

„Jocul cu Malmo, că pro-babil ei vor fi, e dificil. Am început să strângem foarte multe informaţii despre ei, pentru că e un obiectiv im-portant meciul” a conchis antrenorul.

Edi Iordănescu i-a titula-rizat pe Arlauskis – Peteleu, I. Rus, A. Mureşan, A. Radu – Hoban – Costache, Djoko-vic, Culio, Mailat – Ţucudean. Rezerve: Vâtcă – Camora, Vi-nicius, Pîrv, Mate Males, M. Bordeianu, Ioniţă II, Deac, Păun, Petrila, Omrani, Şter, A. Rus, H. Moldovan.

CFR Cluj va juca în acest se-zon în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, contra învingătoa-rei dintre Malmo FF şi câştigă-

toarea turului de califi care al com-petiţiei. Ardelenii vor deschide şi sezonul intern, cu Supercupa Ro-mâniei, cu U Craiova.

CFR Cluj a remizat în primul amical al veriiEchipa CFR Cluj a remizat în primul amical al verii, împotriva formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe, 1-1.

Ciprian Deac a marcat golul victoriei

EDI IORDĂNESCU | antrenor CFR Cluj „Sunt foarte multe așteptări de la CFR Cluj. Nu știu dacă jucam acest amical dacă era după mine. E o perioadă încărcată. Am rulat tot lotul, am adus și jucători de la echipa a doua. Când ai un joc amical există riscul și de accidentări. Antrenez un grup de jucători foarte maturi. Calendarul este extrem de agresiv cu noi. Personal aș fi gândit diferit programul, făceam doar un singur cantonament în străinătate. Va fi solicitant și trebuie să avem soluții. Niciodată indiferent de unde am pus nu m-am opus când a venit vorba de oferte bune pentru jucători. Vreau să ne completăm și să ne pune în linie dreaptă “