37
  APARITIA SI EVOLUTIA ASIGURARILOR  1.1. Relaţia Asigurare – Risc Riscul este definit în dicţionarul explicativ al limbii române ca posibilitatea de a ajunge într-o  primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă. Dorin ţ a omului de a protej a famil ia ş i patrimoniul s-a mat erializat, ca urmare a organiz ă rii ş tiin ţ ifice a solidarit ăţ ii umane, în asigurare. Aceasta presupune acordarea unei indemniz ă ri financiare victimelor unor evenimente, precum catastrofe naturale, accidente. Din punct de vedere juridic riscul este evenimentul viitor şi incert (dar posibil), de a cărui realizare este legată producerea unor efecte juridice. El are importanţă pentru asigurator, deoarece din analizarea şi evaluarea lui rezultă nivelul primei şi corespunzător al indemnizaţiei de asigurare. În funcţie de felul incertitudinii poate fi întâlnit: - risc previzibil - provocat de factori cunoscuţi la momentul încheierii contractului (de ex.: activitatea în mediu toxic, boala etc...); - risc imprevizi bil - datorat unor factori ce nu pot fi cunoscuţi şi nici bănuiţi, precum cutremur, secetă, inundaţii, furtună etc.; În funcţie de natura sa riscul poate fi  social, când are drept cauză evenimente sociale (precum  boal ă, şomaj) şi de natură poli tică sau economic ă care are la origini situaţia politico-economică existentă şi posibile evenimente majore precum: război, lovitură de stat, falimentul etc. Relaţia asigurare-risc este una de cauzalitate imediată: prezenţa unui risc a creat nevoia de asigurare. Modul în care acest mijloc de protecţie a evoluat este strâns legat de evoluţia civilizaţiei uma ne, de fen ome ne demogra fice, economice şi de mod ul în care cat ast rof ele naturale au fos t  percepute de-a lungul timpului. 1.2. Apariţia şi evoluţia În forme primare, asigurările au fost prezente odată cu primele grupuri soci ale organizate, care într-o formă sau alta, încercau să-şi ajute membrii în caz de nevoie. Dovezi de existenţă a asigurării există din antichitate: - în Egiptul antic (în jurul anului 4500 î.H.) existau societ ăţ i de într-ajutorare a cioplitorilor de  piatr ă; www.referat.ro

Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 1/37

 APARITIA SI EVOLUTIA ASIGURARILOR 

1.1. Relaţia Asigurare – RiscRiscul este definit în dicţionarul explicativ al limbii române ca posibilitatea de a ajunge într-o

 primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă.Dorinţa omului de a proteja familia şi patrimoniul s-a materializat, ca urmare a

organizării ştiinţifice a solidarităţii umane, în asigurare. Aceasta presupune acordarea unei

indemnizări financiare victimelor unor evenimente, precum catastrofe naturale, accidente.

Din punct de vedere juridic riscul este evenimentul viitor şi incert (dar posibil), de a căruirealizare este legată producerea unor efecte juridice. El are importanţă pentru asigurator, deoarece dinanalizarea şi evaluarea lui rezultă nivelul primei şi corespunzător al indemnizaţiei de asigurare.

În funcţie de felul incertitudinii poate fi întâlnit:- risc previzibil - provocat de factori cunoscuţi la momentul încheierii contractului (de ex.: activitateaîn mediu toxic, boala etc...);- risc imprevizibil - datorat unor factori ce nu pot fi cunoscuţi şi nici bănuiţi, precum cutremur, secetă,inundaţii, furtună etc.;

În funcţie de natura sa riscul poate fi  social, când are drept cauză evenimente sociale (precum boală, şomaj) şi de natură politică sau economică  care are la origini situaţia politico-economicăexistentă şi posibile evenimente majore precum: război, lovitură de stat, falimentul etc.

Relaţia asigurare-risc este una de cauzalitate imediată: prezenţa unui risc a creat nevoia deasigurare. Modul în care acest mijloc de protecţie a evoluat este strâns legat de evoluţia civilizaţieiumane, de fenomene demografice, economice şi de modul în care catastrofele naturale au fost percepute de-a lungul timpului.

1.2. Apariţia şi evoluţia

În forme primare, asigurările au fost prezente odată cu primele grupuri sociale organizate, careîntr-o formă sau alta, încercau să-şi ajute membrii în caz de nevoie.

Dovezi de existenţă a asigurării există din antichitate:- în Egiptul antic (în jurul anului 4500 î.H.) existau societăţi de într-ajutorare a cioplitorilor de piatră;

www

Page 2: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 2/37

- în Babilon, transportul era organizat în caravane, iar costurile dispariţiilor erau suportate în

comun de comercianţi. Proprietarii de corăbii se înţelegeau cu acela care îşi pierdea corabia

să primească alta în loc, cu condiţia ca pierderea să nu fie din culpa proprietarului;

- în secolul V î.H., Pericle a înfiinţat organizaţii care aveau ca scop ajutorarea membrilor şi familiilor 

acestora în caz de incendiu, boală, deces;- membrii colegiului funerar din Lanuvium Roma încheiau un adevărat contract de asigurare, plătind întimpul vieţii cotizaţii pentru ca înmormântarea să fie organizată de colegiul al căror membrii erau.

Împrumutul maritim ( foenus nauticum), utilizat de greci şi romani, presupunea obţinerea decătre comerciant a unui împrumut în bani necesari organizării transportului. În cazul în care nava pierea, împrumutul nu trebuia restituit, iar dacă ajungea la destinaţie, pe lângă împrumut se plătea şi odobândă ridicată pentru suportarea riscului. În Evul Mediu, împrumutul maritim a continuat să fiefolosit până în 1234, când Papa Grigore al IX-lea l-a interzis datorită dobânzilor excesive.

Asigurările continuă să-şi facă loc ca asociaţii mutuale ale lucrătorilor, artiştilor, astfel cămembrii corporaţiilor existente în unele ţări europene (Danemarca, Anglia) erau despăgubiţi în caz deaccident de muncă, incendiu sau chiar incapacitate de muncă.

Ca urmare a interzicerii împrumutului maritim, s-a căutat găsirea unui alt mijloc caresă permită bancherilor obţinerea unei anumite siguranţe. Apar premisele contractului de

asigurare: bancherii încasau o sumă de bani şi se angajau să acopere un eventual prejudiciu

cauzat navei sau încărcăturii.

(Cel mai vechi contract de asigurare în formă scrisă este datat 1347, fiind încheiat la Genova.De fapt, tot acolo apare şi prima codificare a asigurării în regulile emise de Uffizio de Marcanzia în1383 şi prima societate de asigurări maritime în 1424.)

În secolul al XVIII-lea în Franţa, italianul Tonti a creat primele tontine, practic asigurări deviaţă. Membrii tontinelor contribuiau la un fond comun cu o cotizaţie anuală şi pe o perioadă

determinată, iar la expirarea perioadei, suma obţinută prin capitalizarea cotizaţiilor se împărţeamembrilor supravieţuitori.

(Cel mai vechi contract scris în materia asigurărilor de viaţă a fost încheiat la Londra în 1583. }itot la Londra în 1666, după marele incendiu apar primele asigurări contra incendiilor.)

Odată cu secolul al XIX-lea, putem vorbi de asigurările moderne: în Franţa apar societăţi deasigurare care au prosperat rapid, în Anglia apare prima societate de asigurări pentru accidente pe caleaferată, se diversifică domeniile de asigurare.

În concluzie, apariţia şi evoluţia asigurărilor s-a datorat:a. evoluţiei economico-sociale; b. urbanizării şi organizării breslelor;c. dezvoltării matematicii şi în special a teoriei probabilităţilor.

1.3. Asigurările în RomâniaCa şi în restul Europei, în secolul al XIV-lea, apar asociaţiile mutuale, pe structura breslelor, în

cadrul cărora fiecare membru plătea taxa de înscriere şi cotizaţii, iar sumele colectate erau utilizate pentru înmormântări, ajutorarea văduvelor şi copiilor.

Menţionări istorice:- în 1744 o Casă de incendii organizată la Braşov ai cărei membri plăteau o sumă de bani, urmând a fi

2

Page 3: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 3/37

despăgubiţi în caz de incendiu;- în 1823, în Sibiu s-a încercat fără succes înfiinţarea unei instituţii de asigurare pentru incendiu.

Prima instituţie care a avut ca obiect de activitate asigurarea a fost întemeiată de AsociaţiaMeseriaşilor din Braşov care în 1844 înfiinţa Institutul General de Pensii din Braşov. În partea de sud aţării - vechiul Regat - în 1871 lua fiinţă prima societate de asigurări: "Dacia". (Au urmat: "România",

"Naţională", "Generală", "Agricolă"ş.a..)În perioada interbelică, activitatea în domeniul asigurărilor a luat amploare, odată cu intrareacapitalului străin. (Printre multele societăţi de asigurare, existau şi instituţii precum Casa Armatei -secţia asigurări - care asigurau caii din proprietatea statului aflaţi în folosinţa ofiţerilor şi EforiaBisericii Ortodoxe Române - care asigura prin secţia de specialitate bunurile din proprietatea parohiilor.)

După cel de-al doilea război mondial, întregul portofoliu al societăţilor de asigurare a fost preluat de Sovromasigurare. Ulterior, s-a înfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat la care statul adeţinut monopolul total în materie de asigurări.

După 1990, în baza Legii 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea

societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, a Legii 136/1995 şi a Legii nr. 32/2000

 privind asigurarea şi reasigurarea s-au înfiinţat nenumărate societăţi de asigurare cu capital

  privat. În 1991, prin hotărâre de guvern s-a înfiinţat Oficiul de supraveghere a activităţii de

asigurare şi reasigurare în cadrul Ministerului Finanţelor ale cărui atribuţii au fost preluate de

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (articolul 4, al Legii nr. 32/2000).

3

Page 4: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 4/37

2 . NO TIUNEA DE ASIG URARE

2.1. Noţiune

Asigurarea constă în crearea unui fond de către personele fizice şi juridice ameninţate de riscuridin care se acoperă daunele şi alte cerinţe financiare imprevizibile. Acesta este şi sensul dat de Legeanr. 32/2000 noţiunii de asigurare : "operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiulmutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producereaanumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate";

Din punct de vedere juridic, asigurarea este un contract aleatoriu în care una din părţi -asiguratul - se obligă să plătească celeilalte părţi - asiguratorul - o sumă de bani pentru ca în ipoteza producerii evenimentului asigurat, acesta din urmă să plătească asiguratului indemnizaţia stabilită princontract. În unele situaţii, asigurarea apare ca un contract obligatoriu, încheiat în temeiul legii.

Într-un sens mai larg, economic, legea defineşte activitatea de asigurare ca ca fiind

"în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi

reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare,

 precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată".

Analizând definiţiile de mai sus, t r ă s ă t u r i l e asigurării sunt:- acoperă riscuri prin crearea comunităţii de risc;- acoperă riscuri datorate unor evenimente independente de voinţa asiguratului, dar 

evaluabile;- protejează persoane egal ameninţate de acelaşi tip de risc.

2.2.Funcţiile asigurării

1. Funcţia de prevenire a daunelor Prin mecanisme economice, asigurarea poate avea şi rolul de a preveni producerea

evenimentului dăunător prin impunerea asiguratului a unei conduite preventive (de exemplu, în cazulasigurării pentru incendiu, persoanele fizice sau juridice care nu iau măsuri de protecţie sunt supuseunor tarife de prime mai mari).

2. Funcţia de dezdăunareFuncţia esenţială a asigurării este de dezdăunare şi rezidă din scopul asigurării care este acela de

despăgubire a asiguaţilor, prin repararea bunurilor, repararea unor prejudicii sau acordarea unor sumede bani.

3. Funcţia financiarăPrin acumularea sumelor de bani plătite ca prime şi prin intervalul de timp dintre momentul

încasării primelor şi plata indemnizaţiilor, societăţile de asigurare ajung să deţină temporar valoriimportante. Ele au datoria să le plaseze pe piaţa de capital în scopul obţinerii de venituri suplimentare.Astfel, se pot constitui depozite la bănci sau efectua operaţiuni mobiliare.

4. Funcţia de control  are o pondere mai mică, constând în depistarea de către stat prinintermediul asigurărilor a unor cauze generatoare de prejudicii.

Page 5: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 5/37

No\iunea de asigurare

2.3. Noţiuni utilizate în asigurări

1.  Asiguratorul este societatea comercială datoare să plătească indemnizaţia de asigurare la producerea evenimentului asigurat.

2. Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce încheie contractul de asigurare în interesul său

sau al altei persoane.3. Beneficiarul asigurării este terţul faţă de contract ce urmează să primească indemnizaţia deasigurare la realizarea evenimentului asigurat.

4. Riscul asigurat este evenimentul viitor, posibil şi incert prevăzut în contract ce

 pune în pericol patrimoniul, viaţa ş.a. asiguratului.

5. Cazul asigurat este evenimentul asigurat şi produs. (Ex.: incendiu).

6. Obiectul asigurării este reprezentat de ceea ce s-a asigurat ( de ex : răspunderea

civilă).

7. Interesul asigurării este reprezentat de dauna evaluabilă în bani pe care asiguratul o poate

suferi.8. Suma asigurată este suma maximă în limita căreia asiguratorul este obligat să plătească

indemnizaţia de asigurare. În funcţie de suma asigurată, se calculează atât indemnizaţia, cât şi prima deasigurare.

9. Prima de asigurare este suma de bani pe care o plăteşte asiguratul asiguratorului

 pentru asumarea riscului.

10. Indemnizaţia de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o plăteşte

asiguratului sau beneficiarului la producerea cazului asigurat.

11. Principalele acte normative în materie sunt:

- Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor;

- Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

2.4. Clasificarea asigurărilor1. În funcţie de natura juridică a raporturilor de asigurare:- asigurări comerciale (faptă de comerţ pentru ambele părţi);

- asigurări mixte (asigurarea este faptă de comerţ pentru o parte şi civilă pentru

cealaltă).

Pentru societăţile comerciale de asigurări, operaţiunea de asigurare este întotdeauna -

faptă de comerţ aşa cum o consideră art.3, pct.17 - 18, C.Com., dar şi din punct de vedere

subiectiv, asiguratorul fiind societate comercială.

Pentru asigurat, operaţiunea poate avea caracter civil.

În cazul asigurărilor comerciale se va aplica întotdeauna legea comercială. Dacă

asigurarea e mixtă, în principiu se aplică tot legea comercială, numai dacă aceasta nu prevede

5

5

Page 6: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 6/37

No\iunea de asigurare

altfel.

2. În funcţie de modul în care iau naştere raporturile juridice de asigurare:

- asigurarea obligatorie;- asigurarea facultativă.

Conform art.1 din Legea 136/1995, activitatea de asigurare se desfăşoară în Româniasub forma asigurărilor facultative şi obligatorii.

Potrivit art.2 al aceleiaşi legi, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi

asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin contractul de

asigurare.

În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurator, drepturile şi

obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin Legea 136/1995 (art.3). Este obligatorie asigurarea

de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi travaie (art.4).

Asigurarea obligatorie se practică numai de asiguratorii autorizaţi de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor .

3. În funcţie de obiectul asigurării:

a) asigurări de bunuri: obiectul asigurării îl reprezintă un bun.b) asigurări de răspundere civilă : obiectul asigurări i î l reprezintă o valoare

  patrimonială egală cu despăgubirile ce trebuie să le plătească asiguratul pentru prejudiciul creat terţilor pentru care răspunde conform legii civile.

c) asigurări de persoane: obiectul îl reprezintă viaţa sau integritatea corporală.Asigurările de bunuri şi de răspundere civilă sunt asigurări contra pagubelor (asigurări

de daune).

Asigurarea de persoane nu are caracter de despăgubire, reprezentând un mijloc de

capitalizare a unor sume de bani.

4 . În funcţie de subiectele raporturilor de asigurare:a) Asigurări directe

În cazul asigurării directe, raportul juridic ia naştere între asigurator şi o altă persoană.

Coasigurarea este tot o asigurare directă ce presupune existenţa a doi sau mai mulţi

asiguratori. În acest caz, obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare se divide conform părţii

de risc asumate.

Asigurarea mutuală se realizează între mai multe persoane care au atât calitatea de

asigurat, cât şi pe cea de asigurator. Ea se caracterizează prin aceea că părţile se obligă la

  plata primei de asigurare (cotizaţie) în scopul constituirii unui fond comun din care se

  plăteşte la survenirea cazului asigurat indemnizaţia de asigurat. Codul comercial arată că

asigurarea mutuală nu are drept scop realizarea de beneficii, ci doar împărţirea riscurilor.

6

6

Page 7: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 7/37

No\iunea de asigurare

b) Reasigurarea este forma de asigurare a asiguratorului direct la o altă societate de

asigurări. Reasiguratorul contribuie, în schimbul primei la suportarea indemnizaţiilor pe care

reasiguratorul le plăteşte.

7

7

Page 8: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 8/37

3 . CO NTRACTUL DE ASIG URARE

3.1. Definiţie

Conform art.9 al Legii 136/1995, prin contractul de asigurare, asiguratorul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plăteascăasiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie,în limitele şi termenele cuvenite.

3.2. Caractere juridice

Contractul de asigurare are următoarele caractere juridice :

1. contract consensual

Art.10 al Legii 136/1995 solicită forma scrisă ad probationem, deci contractul este valabilîncheiat prin simplul acord de voinţă.Lipsa formei atrage imposibilitatea dovedirii lui cu martori, chiar dacă există un început de

dovadă scrisă (art.10, alin.1).2. contract sinalagmaticPărţile contractante au următoarele obligaţii reciproce: asiguratul să plătească prima, iar 

asiguratul să sporte riscul şi să plătească indemnizaţia.3. contract de adeziuneContratul de asigurare este redactat de regulă de societatea comercială de asigurare, asiguratul

 putând doar adera la el prin acceptarea clauzelor.Libertatea contractuală se rezumă la:

- a avea dreptul de a te asigura sau nu;- a alege societatea de asigurare.4. contract cu executare succesivăAsiguratului îi revine obligaţia să plătească primele, iar asiguratorului să-l protejeze contra

riscului plata indemnizaţiei.5. contract aleatoriuLa încheierea contractului nu se cunoaşte întinderea obligaţiilor, efectele acestuia depinzând de

un eveniment viitor şi incert.

3.3. Condiţiile de valabilitate ale contractului

1. Capacitatea de a contractaPersoanele juridice (soicietăţile de asigurări) au capacitatea de a încheia contracte de asigurăridirect, prin conducători sau indirect, prin reprezentanţi.

Asiguratul trebuie să aibă capacitatea de a contracta. Capaciatea juridică restrânsă a persoaneifizice de a încheia acte juridice se dobândeşte la vârsta de 14 ani şi încetează la vârsta de 18 ani cânddevine majoră şi are capacitate deplină de exerciţiu.

2. Consimţământul şi cauza sunt guvernate de regulile de drept comun.3. Obiectul contractului de asigurare îl formează prestaţiile pe care părţile şi le datorează: plata

Page 9: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 9/37

Contractul de asigurare

 primei şi suportarea riscului prin plata indemnizaţiei.4. Forma contractului este, conform art.10 din Legea 136/1995, cea scrisă.

3.4. Încheierea contractului

3.4.1. Cererea de asigurarePotrivit articolului 13 al Legii 136/1995, persoana care încheie asigurarea este obligată sărăspundă în scris la întrebările formulate de asigurator cu privire la împrejurările esenţiale referitoare larisc.

Declaraţia de asigurare se completează anterior încheierii contractului în cazul: asigurărilor de persoane (uneori al celor de bunuri) şi al asigurărilor externe. În cazul celorlalte tipuri de asigurarecererea de asigurare se redactează odată cu încheierea actului.

Rolul cererii sau declaraţiei de asigurare este acela de a evalua riscul. De aceea, conform alin.2al art.13 al Legii nr. 136/1995, asiguratului îi revine obligaţia ca şi în timpul derulării contractului săcomunice asiguratorului modificările esenţiale cu privire la risc.

3.4.2. Evaluarea riscului şi reguli generale referitoare la acesta

Evaluarea nivelului de risc se face prin coroborarea informaţiilor din declaraţia de asigurare cucele obţinute după inspecţia de risc efectuată de asigurator.Prin evaluare de risc se vor stabili: nivelul de risc şi limitele între care se situează acesta,

coeficienţii în baza cărora se calcuează prima şi măsurile pe care trebuie să le ia asigurătorul pentrudiminuarea riscurilor.

Riscul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi asigurabil:a) să fie determinat cu precizie în contract (art.10).

Deşi asiguratului îi revine obligaţia de a declara toate împrejurările legate de risc şi eventualmodificările acestora, legea nu prevede nici o sancţiune. Se apreciază totuşi că asiguratorul are posibilitatea:

- să denunţe contractul înainte de producerea cazului asigurat sau cu acordul asiguratorului să

 procedeze la modificarea lui;- să refuze plata indemnizaţiei în caz de producerea cazului asigurat, dacă dovedeşte că în

condiţiile reale nu ar fi încheiat contractul. Poate fi obligat, conform art.21 al legii, la plata primelor încasate.

b) riscul trebuie să fie un eveniment viitor, probabil, dar incert .Contractul se consideră reziliat de drept conf. art.14: riscul s-a produs sau a devenit

imposibilă producerea lui înainte de "începerea obligaţiei". Asiguratorul nu suportă riscurile

înainte de plata cel puţin a primei rate de primă, formula întâlnită în contracte fiind : "nu

există risc fără plata anticipată a primei".

c) producerea riscului nu trebuie să depindă de intenţia asiguratului sau a altei persoane.În consecinţă, asiguratorul nu datorează indemnizaţia atunci când dovedeşte că

evenimentul a fost produs cu intenţie de către asigurat sau beneficiar, ori de alte persoane

 prevăzute în art.20 al Legii 136/1995.

Faptele culpabile ale asiguratului sau a persoanelor prevăzute în contract nu-l îndreptăţesc peasigurator să refuze plata indemnizaţiei.

3.4.3. Momentul încheiereii contractului 

9

9

Page 10: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 10/37

Contractul de asigurare

Contractul este încheiat în momentul realizării acordului de voinţă. Forma scrisă, după

cum s-a menţionat, este necesară ad probationem.

Înscrisul pe care părţile îl întocmesc se numeşte:- poliţă de asigurare (la asigurările de persoane);

- contract de asigurare (în cazul bunurilor).3.5. Principii pe care se bazează încheierea şi derularea contractului

3.5.1. Interesul asigurabil Asiguratul are întotdeauna o relaţie particulară în legătură cu obiectul asigurat, aceasta fiind

vitală: proprietatea sau răspunderea.Diferenţa între obiectul asigurării şi obiectul contractului de asigurare este următoarea: dacă

obiectul asigurării îl reprezintă ceea ce s-a asigurat (bun, proprietate etc.), obiectul contractului îlreprezintă prestaţiile la care părţile se obligă.

Interesul asigurabil ca principiu al încheierii contractului a fost definit în 1883 în cazul

Castellain vs. Preston când s-a răspuns la întrebarea dacă într-o poliţă de incediu se asigură materialelede construcţie sau interesul asiguratului.Interesul asigurabil a fost definit ca dreptul legal de a asigura ceea ce rezultă dintr-o relaţie

 financiară, acceptată de lege, între asigurat şi obiectul asigurării.Interesul asigurabil se prezintă diferit, în funcţie de tipul asigurării:1. valoarea prejudiciului la asigurarea de bunuri;2. protejarea patrimoniului asiguratului, în cazul asigurării de răspundere civilă;3. măsură de protecţie şi economisire în cazul asigurării de viaţă.

3.5.2. Principiul maximei bunei credinţeMajoritatea contractelor comerciale presupun o poziţie de egalitate a părţilor. Din modul de

încheiere a contractului de adeziune, rezultă că asiguratul este pe o poziţie nefavorabilă putând doar 

accepta condiţiile generale şi tipul contractului. Cu toate acestea şi asiguratorul este dezavantajat,neputând cunoaşte şi analiza toate aspectele legate de capacitatea de plată, riscul asigurat etc.Principiul maximei bune credinţe (Uberrimae fidei sau Utmost good faith) presupune datoria

asiguratului de a informa voluntar, precis şi complet asupra tuturor faptelor materiale privind risculasigurat, chiar dacă asiguratorul întreabă sau nu.

Astfel de împrejurări sunt: fapte care dovedesc că riscul propus este mai mare datorită unor factori individuali, fapte ce ar determina o pierdere mai mare decât cea estimată sau respingereaasigurărilor similare de către alţi asiguraţi.

3.5.3. Principiul cauzei proximeCauza proximă este cauza efectivă care declanşează un flux de evenimente care

determină o pierdere, nefiind nici prima, nici ultima, ci aceea dominantă.

Atunci când evenimentul produs se datorează unei cauze proxime ce nu a fost prevăzută printreriscuri, asiguratorului nu-i revine nici o obligaţie.

Ex.: 1918 Leyland Shipping pierdea nava ca urmare a scufundării. Instanţa a stabilit că nava afost scufundată în timpul unei furtuni după ce fusese anteriort avariată de o torpilă.

3.5.4.Principiul despăgubirii Conform acestui principiu, asiguratul este repus în situaţia financiară pe care a avut-o înainte de

 producerea pierderii.3.5.5. Principiul subrogării:

Asiguratorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării, contra celor 

10

10

Page 11: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 11/37

Contractul de asigurare

răspunzători de producerea pagubei în limita despăgubirii plătite.Prin subrogare, asiguratorul exercită acţiunea în nume propriu, cu toate avantajele ce decurg din

aceasta.

3.6. Efectele contractului de asigurare

3.6.1. Drepturile şi obligaţiile asiguratului 1. Până la producerea evenimentului asigurat:

a. Drepturile asiguratului sunt:- dreptul de a încheia asigurări suplimentare (de ex. în asigurarea de bunuri şi de răspundere)- dreptul de răscumpărare (la asigurările de viaţă cu rezerve de primă)- dreptul de a modifica contractul (în unele cazuri - de ex. înlocuirea beneficiarului în asigurările de

viaţă).  b. Obligaţiile asiguratului:

Principala obligaţie a asiguratului este de plata a primei de asigurare.Cuantumul primei de asigurare depinde de cota primă tarifară şi de mărimea sumei

asigurate. Suma asigurată este valoarea pentru care asiguratorul îşi asumă obligaţia de asuporta riscul. Rezultă obligaţia de a informa asiguratorul despre modificările circumstanţelor 

care agravează riscul şi obligaţia de întreţinere a bunurilor. Suma asigurată este stabilită prin

convenţie, iar în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie prin hotărâre a Guvernului.

Supraasigurarea nu este permisă, deoarece poate tenta asiguratul să contribuie la producereacazului asigurat, subasigurarea fiind însă permisă.

În cazul asigurării de persoane, neexistând posibilitatea de evaluare, noţiunile de subasigurare şisupraasigurare sunt inaplicabile.

Categoriile de prime sunt:

1. Prima pură denumită şi primă de risc sau primă tehnică ce are rolul de a constitui fondul deasigurare. Ea se calculează înmulţind frecvenţa sinistrelor cu costul lor mediu.

Ex.: 10 case ce costă în medie 30 milioane.Conform statisticilor o casă din 10 arde anual

Frecvenţa este de10

1= 0,1 =

100

10.

Suma asigurată este de 30 milioane;Prima pură = 0,1% x 30 milioane = 3 milioane.Dacă o casă costă mai puţin, de ex. 20 milioane, prima va fi:0,1 x 20 milioane = 2 milioane.2. Prima netă este egală cu prima pură la care se adaugă cheltuielile necesare pentru încheierea

şi gestionarea contractelor de asigurare plus profitul asiguratorului.3. Prima totală este cea plătită de asigurat şi constă în adunarea la prima netă a cheltuielilor 

accesorii şi a taxelor şi impozitelor legale.Prima se plăteşte la scadenţă organelor de încasare, la casierie sau prin virament. Dacă

se produce cazul asigurat şi nu s-a plătit prima la zi, nu se pot ridica pretenţii de către

asigurat.

Prima de asigurare este guvernată de următoarele reguli:

11

11

Page 12: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 12/37

Contractul de asigurare

a) Prima se plăteşte la termenele stabilite în contract. În caz de neplată la scadenţă a unei rate,asiguratul are dreptul să o plătească în cadrul termenului de păsuire.

Dacă în contract nu e prevăzut un astfel de termen, contractul se reziliază în cazul în

care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în

contract (art.17). b) Plata primelor este portabilă, făcându-se deci, la sediul asiguratorului sau al împuterniciţilor,

dacă nu s-a prevăzut altfel în contract (art.15).c) Conform art.16 al Legii 136/1995, dovada plăţii primelor revine asiguratului, înscrisul fiind

contractul sau poliţa, chitanţa, dispoziţia de plată sau alt document probator al plăţii (art.16).Legea prevede şi posibilitatea ca asiguratorul să compenseze primele ce i se mai datorează până

la sfârşitul anului de asigurare cu indemnizaţia cuvenită asiguratului sau terţului beneficiar.2. După producerea evenimentului asigurat, principalul drept al asiguratului este încasarea

indemnizaţiei.Obligaţiile sunt:

- combaterea elementelor ce ar agrava paguba;- avizarea asiguratorului în termenele prevăzute de condiţiile de asigurare;- furnizarea de acte şi date referitoare la evenimentul asigurat.

3.6.2. Drepturile şi obligaţiile asiguratorului 1. Până la producerea evenimentului asigurat   drepturile asigurătorului sunt: de a

verifica existenţa bunului şi a modului de întreţinere şi de a aplica sancţiunile legale atunci

când asiguratul a încălcat obligaţiile privind întreţinerea şi paza bunului, iar  obligaţiile: de a

elibera la cerere duplicatul documentului de asigurare sau a unui certificat de confirmare a

asigurării.

2. După producerea evenimentului asigurat  principala obligaţie este de plată a indemnizaţieide asigurare. Aceasta a fost definită ca suma de bani pe care asiguratorul o plăteşte asiguratului la producerea cazului asigurat.

La asigurările de daune, indemnizaţia este numită despăgubire şi se plăteşte în limita sumei deasigurare până la concurenţa cu valoarea daunei şi nu poate depăşi valoarea bunului de la momentul producerii cazului asigurat (art.27 şi 41 ale Legii 136/1995).

La asigurările de persoane indemnizaţia este numită sumă asigurată şi deoarece nu are caracter de despăgubire se plăteşte fie suma asigurată, fie un procent proporţional cu gradul de invaliditate.

În caz de moarte sau invaliditate permanentă totală se plăteşte întreaga sumă asigurată. Dacăevenimentul se realizează parţial, în sensul producerii unei invalidităţi, calculul nu depinde şi nu se faceîn funcţie de cuantificarea daunei (care nu există), ci în funcţie de gradul invalidităţii.

3.6.3. Sisteme de acoperire a daunei La asigurările de daune, respectiv asigurarea de bunuri şi cea de răspundere civilă, se pune

 problema nivelului despăgubirii, deci a raportului dintre daună şi despăgubire. Modul în care se faceaceastă apreciere poartă numele de sistem de acoperire în asigurare.

a) Sistemul acoperirii proporţionaleArticolul 28 al Legii 136/1995 prevede că atunci când contractul s-a încheiat pentru o

sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea se reduce corespunzător raportului

dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit astfel prin

12

12

Page 13: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 13/37

Contractul de asigurare

contract.

În esenţă, aceasta înseamnă că indemnizaţia de asigurare reprezintă acceaşi parte de

daună pe care o reprezintă suma asigurată faţă de valoarea de asigurare.

Ex.: Valoarea bunului 20 de milioane.

Suma asigurată 15 milioane (proporţie 75%).

Bunul piere parţial 50%, deci valoarea pagubei este de 10 milioane.

Indemnizaţia de asigurare va fi de 75% din pagubă.

75 % din 10 milioane = 7,5 milioane.

În materia asigurării de răspundere civilă, deşi este o asigurare de daune, sistemul

acoperirii proporţionale nu poate fi aplicat deoarece de regulă nu există o valoare asigurabilă

anterioară realizării riscului. Se aplică de regulă sistemul primului risc.

b) Sistemul primului riscAsiguratorul suportă, în cadrul acestui sistem dauna în întregime în limitele sumei

asigurate.

Ex.: Valoarea bunului 20 de milioane.

Suma asigurată 15 milioane (75%).

Paguba este de 10 milioane.

Indemnizaţia = 10 milioane.

Dacă paguba este de 17 milioane, indemnizaţia = 15 milioane.Sistemul primului risc influenţează şi nivelul primelor, fiind mai avantajos pentru asiguraţi.c) Sistemul acoperirii limitateÎn cadrul acestui sistem asiguratul suportă paguba numai peste o anumită limită numită franşiză

( franchir - a trece peste). Aceasta poate fi:- deductibilă (absolută) care se deduce din orice pagubă (de ex. franşiza exprimată în procente din pagubă) sau- nedeductibilă (simplă) care nu se deduce din pagubă dacă cuantumul ei depăşeşte valoarea franşizei.

Ex.: În asigurarea obligatorie de răspundere civilă, franşiza prevăzută de lege este stabilită la ovaloare X lei, nedeductibilă. Dacă paguba terţului este până în X lei, asiguratorul nu plăteştedespăgubirea. Dacă paguba este mai mare, despăgubirea va fi integrală, în limita sumei asigurate.

Legea 136/1995 în articolul 27 alin.3 stabileşte că în contractul de asigurare poate fi stabilă oclauză în baza căreia asiguratul rămâne propriul său asigurator pentru o franşiză sau o sumădeterminată care nu se despăgubeşte de către asigurator.

Sistemul acoperirii limitate poate fi combinat atât cu sistemul acoperirii proporţionale, cât şi cusistemul primului risc.

3.6. Încetarea contractului de asigurare

a. Contractul de asigurare încheiat pe o durată determinată încetează la expirarea termenului. b. La asigurările de viaţă şi de accidente contractul încetează la producerea cazului

13

13

Page 14: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 14/37

Contractul de asigurare

asigurat.La asigurările de bunuri, contractul îşi produce efecte şi după producerea cazului asigurat, cu

condiţia ca bunul să nu fi pierit în totalitate, dar pentru o sumă asigurată redusă.La asigurările de răspundere civilă, asiguratorul va suporta riscul şi după producerea cazului

asigurat, până la concurenta sumei asigurate contractate.

c. DenunţareaAsiguratorul poate denunţa contractul- când asiguratul nu a comunicat modificările survenite în cursul derulării contractului,

modificări ce exclud posibilitatea menţinerii contractului;- când asiguratul nu întreţine corespunzător bunul sau nu respectă măsurile de prevenire

impuse de lege.d. Rezilierea contractului intervine atunci când părţile nu-şi îndeplinesc obligaţiile, de regulă

asiguratul prin neplata primelor.Cum rezilierea produce efecte pentru viitor, primele nu se restituie.

Potrivit articolului 14 al Legii 136/1995, dacă subzistă răspunderea asiguratorului, risculasigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea

obligaţiei asiguratului procedura riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept.

14

14

Page 15: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 15/37

4 . M ANAG EM ENTUL IN ASIG URARI

Potrivit Legii nr.32/2000 activitatea de asigurare în Româânia poate fi exercitată

numai de:a) societăţi pe acţiuni, societăţi mutuale, filiale ale unor asigurători străini, constituite

ca persoane juridice romââne, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor 

 b) sucursale ale unor asigurători, persoane juridice străine, autorizate de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este o autoritate administrativă autonomă de

specialitate, cu personalitate juridică care are urmştoarele atribuţii :

elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniulasigurărilor ;

supraveghează situaţia financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraţilor , puâtnd dispune efectuarea de controale ;

ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectareanormelor prudenţiale specifice;

aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător înregistrat în Româânia; aprobă transferul portofoliului de asiguări ; un asigurător poate realiza, pe baza unui

acord, un transfer de portofoliu de asigurări, prin care o parte sau întreaga activitate deasigurare este transferată altui asigurător. Transferul va cuprinde transferul de datorii,drepturi, obligaţii sau proprietăţi.

autorizează activitatea societăţilor de asigurare.În caz de respingere a cererii Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunica

solicitantului motivele respingerii acesta putând face plâângere la Curtea de apel în termen

de 30 de zile de la comunicarea deciziei .

Asigurătorii au drepturi şi obligaţii generale şi unele speciale în funcţie de felul

activităţii deasigurare pe care o desfăşoară .

Printre drepturile şi obligaţiile generale se numără :

- fiecare asigurător trebuie să menţină, cumulativ: capitalul social vărsat sau, în cazul unei

societăţi mutuale, fondul de rezervă liber vărsat,precum şi marja de solvabilitate.

- asigurătorii pot investi sau fructifica capitalul social, rezervele de capital şi rezervele

tehnice în bunuri mobiliare şi imobiliare, precum acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de

 participaţie, depozite bancare, clădiri destinate activităţii proprii sau închirierii.

Printre obligaţiile speciale se află următoarele (vezi Anexa) :

Page 16: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 16/37

Managementul @n asigur[ri

- în asigurările generale, asigurătorii trebuie să menţinăurmătoarele rezerve tehnice:

a) rezerva de prime, care se calculează lunar prin însumarea cotelor părţi din primele

nete subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare,

 b) rezerva de daune , care se creează şi se actualizează lunar, în baza estimărilor pentru

avizările de daune primite de asigurător, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru

acoperirea plăţii acestor daune, etc...

- în asigurările de viaţă, asigurătorul

a) ţine conturi distincte pentru asigurările de viaţă acestea urmând să alcătuiască

fondul asigurărilor de viaţă;

 b)asigură conducerea contabilităţii fondului asigurărilor de viaţă, pentru identificarea

operativă a activelor şi a obligaţiilor aferente acestuia.

 Intermedierea în asigurare se face de agenţii şi brokeri de asigurări.Agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui

asigurător, să negocieze sau să încheie în numele şi în contul acestuia contracte de asigurare

cu terţii.

O persoană poate desfăşura o activitate ca agent de asigurare, dacă :

a) deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui asigurător, denumită contract de

agent, pentru a acţiona în numele acestuia.

b) nu poate intermediază aceleaşi clase de asigurări decâât pentru un singur asigurător.Brokerul de asigurare estepersoana juridică româână sau străină, autorizată, care

negociază sau încheie contracte de asigurare şi oferă alte servicii în legătură cu protecţia

împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor, pentru clienţii săi.

Orice broker de asigurare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care şi:

a) să fie persoană juridică;

  b) să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui valoare este aceea

actualizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională ;

d) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare;

e) să fie autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

16

16

Page 17: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 17/37

5 . ASIG URARILE FACULTATIVE

Asigurările facultative pot fi de bunuri, de răspundere civilă şi de persoane. Pentru bunuri şirăspundere civilă nu se pot încheia contracte având acelaşi obiect, decât pentru partea sau riscurileneacoperite prin asigurare. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa altor asigurări de răspunderecivilă sau pentru acelaşi bun. Raţiunea acestei reguli este că indemnizaţia de asigurare nu poate depăşicuantumul pagubei.

5.1. Asigurarea de bunuri

5.1.1. Asigurarea de transport terestruSunt încheiate în practică două mari tipuri de contracte de asigurare de transport:

asigurarea bunurilor pentru pagube cauzate în timpul transportului terestru intern (cargo) şi

asigurarea autovehiculelor (casco).

1.1.Asigurarea bunurilor pentru pagube cauzate în timpul transportuluiPărţile contractului pot fi persoane fizice sau juridice pe de-o parte şi societăţi de asigurare care

au în portofoliu acest tip de asigurare.Obiectul asigurării îl reprezintă bunuri aflate în parcurs de transport pe teritoriul ţării, precizate

 prin Condiţiile de asigurare ale acestui tip de asigurare.De regulă, nu sunt asigurate în transportul terestru: bunurile inflamabile, explozibile sau uşor 

comestibile, lichide acide, bani, hârtii de valoare, registre, manuscrise, obiecte de valoare (aur, argintetc.) Astfel, asigurarea bunurilor se poate încheia în următoarele condiţii: a) toate riscurile, cu excepţiacelor rezultate sau provocate de atitudinea asiguratului, pierderea uzuală în greutate sau uzura normală,asamblare, război, grevă, viciul bunului b) fără avarie particulară, care acoperă riscurile de pierdere şiavarie cauzate de incendiu, explozii şi orice accident cu excepţiile menţionate anterior 

Poliţa de asigurare se poate încheia în una din formele:a. poliţă de transport care presupune asigurarea pe o rută definită şi pentru sume stabilite

 pentru fiecare transport; b. poliţă generală sau poliţă abonament ce presupune asigurarea pe orice rută şi pentru toate

transporturile efectuate într-o perioadă de timp.Constatarea şi evaluarea pagubelor are loc în urma sesizării organelor de poliţie cu participarea

inspectoratului de daune al societăţii. Cererea de despăgubire trebuie să conţină: poliţa în original,dovada de plată a primei, documentul de transport, factura mărfurilor, documente care să ateste producerea daunei, actele de constatare ale poliţiei. Dacă bunul asigurat şi furat a fost găsit după plată,asiguratul va restitui indemnizaţia.

5.1.2. Asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furtObiectul asigurării îl formează autovehiculele înmatriculate în România şi faţă de care

asiguratul are un interes. Pentru acestea, asiguratorul emite poliţe de asigurare, în baza cărora seangajează să suporte riscul. Poliţele de asigurare sunt denumite standard şi toate riscurile.

În funcţie de tipul poliţei, riscurile sunt la poliţele "standard": incendiu, trăsnet, explozie (riscurigenerale), ciocniri, loviri sau răsturnări (riscuri specifice) iar la poliţele "toate riscurile" sunt suportate:

Page 18: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 18/37

furtul autovehicolului sau al unor părţi componente, la care se adaugă riscurile prevăzute la poliţa"standard".

La ambele tipuri de poliţe se acordă despăgubiri şi pentru cheltuielile legate de transportul laatelierul de reparaţii şi pagubele datorate măsurilor luate în timpul producerii evenimentului.

Asiguratorul nu acordă despăgubiri în următoarele cazuri:

- accidentul a fost produs cu intenţie sau în timpul conducerii autovehicolului sub influenţaalcoolului;- pentru pagube produse prin întrebuinţare, uzură normală;- pentru pagube datorate temperaturii motorului, a lipsei ungerii sau îngheţării apei;- pentru cheltuielile făcute pentru îmbunătăţirea stării autovehicolului;- pentru pagube produse de război, revoluţie, greve, confiscare, explozie atomică etc…..Pentru riscul de furt nu se acordă despăgubiri: dacă poliţia nu confirmă furtul, dacă

la comiterea acestuia au luat parte membri ai familiei asiguratului, dacă paguba s-a mărit prin

neluarea măsurilor necesare de către asigurat. Asiguratorul nu acordă despăgubiri nici atunci

când cererea de despăgubire este frauduloasă şi în legătură cu dauna a fost declanşată o

anchetă penală.

Autovehiculele se asigură la valoarea reală a acestora la data încheierii sau reînnoirii

asigurării. Valoarea reală este cea a autoturismului nou din care se scade uzura stabilită în

raport de vechime. Poliţa de asigurare se poate încheia prin aplicarea unei franşize (stabilită

contractual), ce reprezintă partea din daună suportată de asigurat.

Prima de asigurare se achită integral sau în rate la datele scadente, conform regulilor 

generale.

Constatarea şi evaluarea pagubelor se face de asigurator împreună cu asiguratul, iar înafara ţării de împuterniciţii asiguratorului. În caz de producere a riscului asigurat, asiguraţii

au obligaţia de a aviza în scris asiguratorul, într-un termen stabilit în condiţiile generale de

asigurare.

Dosarul de daune auto va conţine: înştiinţarea asiguratorului în termenul prevăzut,

certificatul de înmatriculare, procesul verbal al poliţiei, al inspectorului de daune, poliţa de

asigurare, fotografii concludente, actele de reparaţie, referatul de plată privind dauna auto.

5.1.3. Asigurarea clădirilor, construcţiilor, echipamentelor, precum şi a altor bunuriObiectul acestui tip de asigurare îl reprezintă clădirile şi construcţiile care servesc

drept locuinţe, depozite, ateliere etc., maşinile şi utilajele, obiectele de inventar, mărfurile şi

materiile prime.

Riscul asigurat poate fi: incendiul şi alte calamităţi, avarii accidentale, furt etc.;

 Nu se acordă despăgubiri pentru: uzura normală, război, greve, amenzi, intenţia sau

culpa gravă a asiguratului etc. În cazul gospodăriilor persoanelor fizice nu se acordă

18

18

Page 19: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 19/37

despăgubiri nici pentru bani, hârtii şi bunuri de valoare, autovehicule, bunuri casabile.

Valoarea de asigurare este valoarea reală a clădirii, adică valoarea ei nouă din care se

scade uzura.

Despăgubirea se acordă în caz de daune parţiale pe bază de deviz, iar în cazul daunelor 

totale printr-o evaluare globală. Aceasta presupune gruparea clădirilor pe categorii de tipuri,

calitate şi valoare.

5.1.4. Asigurarea maritimăRiscurile asigurate prin asigurarea maritimă sunt grupate în trei mari categorii:

a) forţa majoră: uragan, furtună, incendiu etc.;

 b) pagube provocate de neglijenţa personalului;

c) pagube determinate de persoane străine de navă.

Avariile, pagubele produse pot fi totale sau parţiale. Cea parţială poate fi particularăce se adresează forţei majore sau comună ce se datorează faptei intenţionate a comandantului

în ideea de a salva nava (aruncarea unei părţi din marfă, utilizarea combustibilului etc.).

Pierderea rezultată din avaria comună se împarte proporţional între participanţii la expediţia

maritimă indiferent dacă bunul a fost asigurat sau nu. În cazul avariei particulare, paguba se

suportă fie de navă, fie de încărcătură în funcţie de bunul afectat.

În baza asigurării încheiate se despăgubesc:

a. pagubele datorate incendiului, exploziei, furt, piraterie, coliziune cu altă navă,

accidente la încărcare, descărcare, măsuri de salvare a navei, eroare de navigaţieetc.

 b. cheltuielile pentru prevenirea pagubei;c. retribuţii de salvare sau asistenţă a navei.  Nu se acordă despăgubiri pentru pagube create de forţarea gheţii sau sau scoaterea

epavei.

Asiguratorii sunt organizaţi în Uniunea Internaţională a Asigurărilor Maritime,

organizaţie ce are ca scop reprezentarea, apărarea intereselor lor etc.

Estimarea pagubelor şi cheltuielile admise în avaria comună se efectuează de experţi

numiţi dispaşori, iar documentul emis de ei dispaşă.

5.1.5. Asigurări financiareAsigurările financiare fac parte din categoria asigurărilor facultative de bunuri şi au ca

scop transformarea riscurilor de pierderi financiare ce pot apare în activitate către asigurator.

a) Asigurarea de credit internAsigurarea de credit  are drept scop protejarea asiguraţilor împotriva pierderilor 

19

19

Page 20: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 20/37

financiare datorate neplăţii, incapacităţii de plată sau insolvabilităţii cumpărătorilor ce au

cumpărat pe credit sau beneficiarilor de credit.

a.   Evaluarea riscului se face având în vedere: bonitatea şi reputaţia cumpărătorului,

natura afacerii, numărul şi dimensiunea conturilor etc.

Riscul asigurat (neplata) poate apare în intervalul de timp de la livrarea mărfii sau a

serviciilor şi momentul plăţii acestora.

b. Răspunderea asiguratorului încetează la data rambursării integrale a creditului sau a

 plăţii, produsului sau odată cu plata indemnizaţiei.

c. Constatarea pierderilor şi plata despăgubirilor  se face având în vedere: franşiza,

  plăţile făcute de cumpărător până la declanşarea insolvabilităţii, plăţi în contul datoriei

făcute în alt mod decât cel prevăzut în contractul de vânzare de bunuri sau de creditare şi

sumele obţinute din realizarea garanţiilor.În funcţie de clauzele contractuale, despăgubirile se plătesc: după expirarea perioadei

de aşteptare, după dovedirea neplăţii prelungite, declanşarea procedurii falimentului etc....

Printre riscurile acoperite, pe lângă cele comerciale amintite se află şi riscul politic.

Acesta se poate concretiza în imposibilitatea transferului unor sume de bani ca urmare a unor 

decizii sau acţiuni guvernamentale.

b) Asigurarea creditelor de export Asigurarea creditelor de export are rolul de a proteja importatorul, care cumpără pe

credit, împotriva riscului de neplată, insolvabilitate sau riscului politic.

Avantajele poliţei de asigurare a creditelor de export:

1. reducerea costurilor prin asigurare în comparaţie cu garanţia bancară;2. reducerea răspunderii conducerii societăţii;3. protecţia împotriva unor pierderi majore.La stabilirea primei de asigurare se au în vedere ţara cumpărătorului (şi riscul de ţară),

modalitatea de plată şi termenul de livrare.

Organizaţia ce a reglementat contractele de asigurare a creditelor este Uniunea de la

Berna. Aceasta a fost înfiinţată în 1934 pe baza Codului Civil Elveţian sub numele AsociaţiaInternaţională a Asiguratorilor de Credite şi Investiţii. În 1974, organizaţia şi-a modernizat

statutul, iar în prezent are 43 de membri. (Eximbank - cu statut de observator).

5.2. Asigurarea de răspundere civilă

Asigurarea facultativă de răspundere civilă acoperă în limita sumei prevăzută în

contract daunele pe care asiguratul le-a cauzat unor terţe persoane. Asigurarea poate acoperi

20

20

Page 21: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 21/37

şi prejudiciile create prin angajarea răspunderii civile a altor persoane, de ex. soţul sau alte

 persoane aflate în întreţinere.

Terţa persoană poate fi una fizică sau juridică păgubită prin fapta proprie a

asiguratului (sau a altor persoane prevăzute în contract), ori chiar de lucrul stipulat în

contracte.

Despăgubirea se stabileşte în baza contractului şi prin tranzacţie între asigurat, terţul

 păgubit şi asigurator. Atunci când terţul prejudiciat nu este despăgubit, el poate, conform art.

42, alin.1 al Legii 136/1995, să se îndrepte împotriva celui răspunzător de producerea

 pagubei. Hotărârea va fi opozabilă asiguratorului numai dacă a fost introdus în proces.

O a doua posibil itate a terţului prejudiciat este acţ iunea directă împotriva

asiguratorului în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare (art.42,

alin.2).Dacă asiguratul dovedeşte că l-a despăgubit pe terţul păgubit, asiguratorul e obligat să

 plătească indemnizaţia. Asiguratorul poate refuza plata indemnizaţiei numai dacă paguba a

fost cauzată intenţionat de către asigurat ori persoanele prevăzute în contract.

Despăgubirile stabilite prin tranzacţie sau hotărâre judecătoarească se plătesc

nemijlocit asiguratului, sau terţului păgubit, fără a intra în patrimoniul asiguratului şi în

consecinţă nu pot fi urmărite de creditorii acestuia.

Printre tipurile de contracte de răspundere civilă sunt întâlnite : asigurarea de răspundere civilă a angajatorului pentru salariaţii săi; asigurarea de răspundere civilă a cadrelor didactice pentru prejudiciile aduse terţilor de

elevi şi ucenici aflaţi sub supravegherea lor; asigurarea de răspundere civilă a managerilor pentru prejudicii cauzate societăţii ca

urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin;

5.3. Asigurările de viaţă

5.3.1. NoţiuneCele mai vechi forme cunoscute ale asigurărilor de persoane sunt indemnizaţiile de

deces şi asigurarea de rentă viageră existente în zona Mării Mediterane în perioada antică.

În momentul de faţă, în funcţie de riscul asigurat, asigurările de persoane se împart în

asigurări de viaţă şi asigurări de persoane-altele decât cele de viaţă.

Asigurarea de viaţă este acea formă de asigurare prin care se asigură protecţia

financiară a familiei sau a altor persoane în caz de deces al asiguratului. Riscul financiar legat

21

21

Page 22: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 22/37

de deces, boală sau invaliditate este suportat de un grup de indivizi expuşi aceluiaşi risc, care

contribuie la constituirea fondului de plată a sumelor asigurate.

Plecând de la ideea că viaţa nu poate fi evaluată, asigurările de viaţă nu urmăresc

acoperirea unei pagube. Dacă în cazul asigurării de daune indemnizaţia nu poate depăşi

valoarea bunului asigurat în momentul producerii evenimentului, în cazul asigurărilor de viaţă

noţiunea de pagubă nu poate fi privită ca un punct de referinţă. Asigurarea de viaţă are deci o

natură neindemnitară, ceea ce presupune că:

1. suma asigurată are caracter forfetar La încheierea contractului părţile stabilesc suma ce se va plăti în caz de apariţie a

riscului asigurat, fără a se ţine cont de valoarea pagubei. (Art. 38: "Suma se plăteşte

indiferent de sumele din asigurările sociale, despăgubiri de la vinovat sau în baza răspunderii

civile delictuale").2. suma asigurată nu are caracter de reparaţie a prejudiciului fiind doar obligaţia

asumată la încheierea contractului.

3. asiguratorul nu are dreptul de recurs împotriva celor responsabili de producerea

evenimentului. Legea 136/1995 în art.22 stabileşte că asiguratorul este subrogat în drepturile

asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor responsabili de producerea pagubei,

doar în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă.

Asigurările de viaţă clasice ce acopereau riscul decesului, au fost înlocuite treptat de

asigurările mixte de viaţă ce presupun economisiri, investiţii, pensie, tratament medical etc.

5.3.2. Reguli speciale în materia asigurările de persoaneContractul de asigurare fiind unul de adeziune, toate societăţile de asigurare

elaborează, potrivit Legii 32/2000 privind societăţile de asigurare, propriile condiţii de

asigurare. Prin semnarea contractului, asiguratul acceptă şi condiţiile generale ale

contractului elaborat de asigurator.

Pe lângă regulile generale ce guvernează un contract de asigurare, Legea 136/1995

 prevede şi următoarele reguli speciale în privinţa beneficiarului asigurării:

a. în asigurararea de persoane asiguratorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să

 plătească suma asigurată persoanei asigurate sau beneficiarului desemnat (art.31, 32);

 b. desemnarea beneficiarului se face la încheierea contractului, în timpul derulării sau prin

testament (art.33);

c. dacă nu s-a desemnat un beneficiar, suma se plăteşte moştenitorilor (art.32);

22

22

Page 23: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 23/37

d. înlocuirea beneficiarului se poate face oricând în timpul derulării contractului;

e. când sunt mai mulţi beneficiari, aceştia au drepturi egale dacă asiguratul nu a dispus altfel

(art.34)

Legea 136/1995 prevede în art.35 cazurile în care asigurătorul nu este obligat la plata

sumei la care e obligat prin contract:

a. atunci când riscul asigurat s-a produs prin sinuciderea asiguratului într-o perioadă de 2 ani

de la încheierea contractului;

 b. riscul asigurat s-a produs prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor 

fapte grave prevăzută în contract;

c. riscul asigurat a fost produs intenţionat de beneficiarul asigurării, caz în care suma

asigurată poate fi plătită celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori.

5.3.3. Principalele forme de asigurări de viaţăÎn funcţie de riscul care se asigură sunt întâlnite următoarele forme de asigurări de

viaţă: asigurări de viaţă (rar întâlnite), asigurări mixte de viaţă, asigurări de accidente,

asigurări de economie şi invaliditate din accidente.

1) Asigurarea de viaţă în forma ei tip acoperă numai riscul de deces. Asiguratul

  plăteşte prima, iar la producerea evenimentului asigurat, beneficiarul desemnat va încasa

suma asigurată.

În cazul asigurărilor de viaţă pe termen limitat suma asigurată va fi plătită numai dacă

decesul intervine în perioada de valabilitate a contractului (în interiorul termenului).

Deoarece nu presupune nici capitalizarea şi nici nu acoperă riscul în mod avantajos pentru

asigurat sunt preferate asigurările de viaţă pe termen nelimitat sau cele mixte de viaţă.

2) Asigurarea mixtă de viaţă este una care pe lângă riscul de deces acoperă şi riscul

de supravieţuire, oferind deci protecţie dublă. Astfel, dacă asiguratul este în viaţă la expirarea

termenului, el va primi suma asigurată, dacă nu ea revine beneficiarului.

Atunci când asiguratul doreşte retragerea banilor, reziliază practic contractul primindde la asigurator nu suma asigurată, ci una diminuată, denumită valoare de răscumpărare.

Asigurare tip unit – linked este tot o asigurare mixtă de viaţă care presupune pe lângă

 protecţie, economisire şi investire. Protecţia este garantată de o asigurare de viaţă pentru care

 plata primelor se face fie până la expirarea termenului, fie până la pensionare.

Prima plătită de asigurat este investită în mai multe fonduri de investiţii puse la

23

23

Page 24: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 24/37

dipoziţie de asigurator din care asiguratul primeşte un anumit număr de unit-uri. Astfel se

realizează şi componenţa investiţională.

Odată cu plata fiecărei prime se achiziţionează noi unităţi de cont (unit-uri). Valoarea

acestora se stabileşte de regulă săptămânal în funcţie de creşterea oferită de investirea

fondurilor. Asiguratul are şi posibilitatea de a retrage o cotă din numărul unit-urilor din

contul său.

3) Asigurările de accidente acoperă riscurile unui accident: decesul sau invaliditatea

 permanentă totală sau parţială. Fac de regulă excepţie accidentele suferite în timpul săvârşirii

unei infracţiuni, în caz de război, cele datorate energiei nucleare.

În caz de producere a evenimentului asigurat, respectiv invaliditatea, asiguratul are

dreptul la:

- o sumă proporţională cu gradul de invaliditate;- indemnizaţie zilnică de spitalizare;- indemnizaţie pentru convalescenţă;- creşterea prestaţiei în funcţie de gradul de invaliditate.În funcţie de contract, în caz de deces suma asigurată se plăteşte în întregime numai

dacă acesta intervine într-un interval de timp de la accident (de ex. 1 an). După expirarea

termenului, suma asigurată va fi diminuată în funcţie de prestaţiile anterioare efectuate.

4) Asigurările de economie şi de invaliditate permanentă din accidente nu acoperă

riscul decesului. În caz de invaliditate, asiguratul va primi pentru o perioadă de timp sume

suplimentare. La expirarea contractului, indiferent de plata acestora, asiguratul va încasa

suma asigurată integral.

5.4. Asigurări de persoane-altele decât cele de viaţă

Cele mai întâlnite în practica internaţională sunt asigurările medicale. Acestea acoperă

total sau parţial costurile de spitalizare, atunci când acesta depăşeşte un număr de zile, a

costurilor tratamentului unei boli sau vătămări corporale. Nu este acoperit riscul de deces.

Sumele asigurate vor acoperi costurile de spitalizare, convalescenţa, consultaţii

servicii private de ambulanţă etc....

Aceste asigurări pot fi întâlnite în una dintre următoarele forme:

1. asigurare pentru boli incurabile - acoperă riscul diagnosticării unei boli incurabile. Suma

asigurată va compensa, în principiu, cheltuielile cu tratamentul medical. Printre factorii de

calcul al primei se află: sistemul internaţional de clasificare a bolilor conform Organizaţiei

24

24

Page 25: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 25/37

Mondiale a Sănătăţii şi frecvenţa apariţiei bolilor pe categorii de vârstă şi sex.

2. clauza de asigurare pentru intervenţii chirurgicale - riscul acoperit este cel al unei

intervenţii chirurgicale ca rezultat al unei boli sau accident. Suma asigurată este plătită în

momentul intervenţiei chirurgicale. Contractul nu va înceta însă, el producându-şi efecte până

la expirarea lui.

În România este reglementat sistemul asigurărilor de sănătate ca sistem naţional şi

obligatoriu. Astfel, toate persoanele care realizează venituri sunt obligate să vireze o cotă

lunară în Contul Casei Naţionale de Sănătate. În aceste condiţii, ele primesc carnet de

asigurat ce acoperă cheltuielile de spitalizare şi parţial pe cele de tratament ambulatoriu.

25

25

Page 26: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 26/37

6 . ASIG URARI O BLIG ATO RII

6.1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente deautovehicule

6.1.1. Noţiune. Domeniu de aplicarePotrivit Legii 136/1995, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube

 produse prin accidente de autovehicule supuse înmatricultării în România sau care se folosesc

 pe teritoriul României fiind înmatriculate în străinătate.

Asigurarea este obligatorie şi pentru societăţile de asigurări, autorizate în acest sens ,

care nu pot refuza cererea deţinătorului de autovehicule de a încheia contractul.

Au obligaţia de a încheia contractul persoanele fizice sau juridice care deţin

autovehicule supuse înmatriculării în România. Persoanele care intră pe teritoriul ţării cuautovehicule înmatriculate în străinătate nu au obligaţia de încheia contracte de asigurare

dacă:

- posedă documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul României (cartea verde

sau albastră) sau,

- numărul de înmatriculare atestă existenţa asigurării conform convenţiei bilaterale încheiată

între Birourile asiguratorilor din România şi ţara de origine.

Persoanele care nu îndeplinesc una dintre condiţii sau cărora le expiră asigurarea peteritoriul României sunt obligate să încheie contracte de asigurare chiar la punctul de trecere

a frontierei pe o perioadă de timp scursă între data intrării şi cea a ieşirii.

6.2.2.Reguli aplicabileCazul asigurat  constă în accidentul cauzator de prejudicii terţelor persoane.

Răspunderea civilă delictuală acoperită prin această asigurare poate fi: pentru fapta proprie

culpabilă, pentru fapta altuia sau a lucrului.

În baza asigurării, asiguratorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate, inclusiv

eventualele cheltuieli de judecată.  Limitele indemnizaţiei sunt cele stabilite prin hotărâre de guvern şi pornesc de la

franşiză ca limită minimă şi merg până la limită maximă care poate incude, în caz de deces

sau vătămare corporală, chiar despăgubiri pentru prejudicii fără caracter patrimonial (daune

morale).

Legea permite   stabilirea despăgubirilor  pe baza tranzacţiei tripartite asigurator,

26

26

Page 27: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 27/37

asigurat, terţ păgubit. În caz de neînţelegere, litigiul va fi soluţionat prin hotărâre

  judecătoarească, conform art.54, alin.1 al Legii nr. 136/1995. Tranzacţia consfiinţită prin

hotărâre, dar la care nu a luat parte asiguratorul nu îi este opozabilă acestuia.

Persoana păgubită poate acţiona în instanţă: asiguratul care e şi persoana responsabilă

delictual sau asiguratorul. În primul caz, legea prevede însă şi obligativitatea citării

asiguratorului (art.54, alin.4). În ambele cazuri, hotărârea judecătorească îl poate obliga

numai în limitele legii (minimă şi maximă).

Indiferent de cum au fost stabilite pagubele, ele vor fi plătite direct terţului prejudiciat,

fără a intra în patrimoniul asiguratului. Creditorii acestuia neputând să le urmărească.

6.2.3. Acţiunea în regresAsiguratorul are dreptul în toate cazurile şi în condiţiile legii la recuperarea

despăgubirilor plătite terţei persoane păgubită prin fapta asiguratului, prin acţiune în regres.Aceasta, poate fi exercitată, potrivit art.58, în următoarele cazuri:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

 b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminante de dispoziţiile legale

 privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste

fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu

intenţie.

c) accidentul a fost produs în timp ce autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se

sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehicolul fără consimţământul

asiguratului.

În toate cazurile, dacă pe lângă asigurat mai este răspunzător pentru producerea

 pagubei şi o altă persoană neasigurată, asiguratorul se poate îndrepta prin acţiune în regres în

temeiul dreptului comun 998, 999, 1000.

Conform art.3, alin2, Decr. 167/1958, în raporturile ce izvorăsc din asigurare,

termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizor.

6.2. Asigurarea de răspundere profesională

6.2.1. Noţiune

27

27

Page 28: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 28/37

În anii 1930-1960 au apărut primele cazuri în are instanţele engleze au admis că

neglijenţa unor anumite categorii de prestatori de servicii (experţi financiari, evaluatori,

medici, avocaţi) poate crea prejudicii.

Contractul de asigurare de răspundere profesională este contractul prin care,

asigurătorul se obligă, în schimbul plăţii primei, să indemnizeze cealaltă parte (asiguratul)

 pentru dauna suferită în urma unei cereri de despăgubire formulată în legătură cu un serviciu

 prestat de asigurat în perioada de valabiltate a contractului de asigurare.

Obiectul contractului de asigurare de răspundere profesională îl constituie asumarea de

către asigurător a riscului indemnizării asiguratului pentru dauna pe care ar suporta-o acesta

în urma constatării veridicităţii cererii de despăgubire.

Condiţia esenţială pentru acordarea indemnizaţiei este existenţa cererii de despăgubire

formulată de beneficiarul serviciului prestat de asigurat, neavând relevanţă dacă există unlitigiu cu acest obiect.

Riscurile asigurate sunt pierderile materiale suferite de asigurat ca urmare a neglijenţei

sale şi a cererii de despăgubire. Neglijenţa profesională presupune o omisiune gravă în

exercitarea profesiei sau chiar erori de apreciere a unei situaţii de fapt.

Riscurile excluse sunt în principal plângerea calomnioasă la adresa asiguratului şi

 pretenţiile de despăgubire provocate sau agravate intenţionat de asigurat.

Suma asigurată se stabileşte pentru toată perioada de derulare a contractului şi nu pefiecare cerere de despăgubire. Astfel, asigurătorul nu va fi obilgat să acopere prejudicii decât

în limita sumei asigurate (oricât de multe ar fi cererile de despăgubire).

6.2.2. Obligaţiile părţilor Pe lângă obligaţiile rezultate în mod clasic din contractul de asigurare, asiguratului îi

mai revin încă două obligaţii: să anunţe asiguratul de cererea de de despăgubire şi să se apere

în proces atunci când nu e vinovat. Corespunzător, aigurătorului îi revine obligaţia, dacă

apreciază cererea neîntemeiată, de a sprijini asiguratul în apărarea nevinovăţiei.

6.2.3. Asigurarea de răspundere civilă profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi Experţii contabili şi contabilii autorizaţi sunt obligaţi să garanteze calitatea serviciilor 

 prestate printr-o poliţă de asigurare de răspundere profesională (art.12 O.G. nr. 65/1994).

Contabilii şi evaluatorii pot să acopere prin aceasta următoarele situaţii de culpă:

evidenţă contabilă neglijentă, evaluări contabile greşite, bilanţuri contabile eronate.

Asigurătorul poate plăti imediat sau în urma unei hotărâri judecătoreşti prin care

contabilul este obligat să acopere prejudiciul. Este exclusă despăgubirea atunci când expertul

28

28

Page 29: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 29/37

contabil a acţionat intenţionat, în vederea evitării plăţii impozitelor (contabilitate dublă,

neînregistrarea intrărilor,etc...).

6.2.4. Asigurarea de răspundere civilă profesională a notarilor Potrivit Legii nr.36 /1995 notarii publici trebuie să se asigure pentru răspundere

  profesională la o societate de asigurare constituită în acest scop. Riscurile acoperite suntaceleaşi: prejudicii cauzate de erori în exercitarea profesiei, excepţie făcând şi în acest caz

situaţia juridică creată intenţionat.

6.2.5. Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaţilor Potrivit art. 106 din Statutului profesiei de avocat ( publicat în M.Of. nr. 284 din 31

mai 2001), avocatul este obligat să se asigure pentru răspundere profesională după cum

urmează : avocatul stagiar, pentru un risc asigurat în valoare de minim 3000 de euro anual, iar 

avocatul definitiv pentru un risc asigurat în valoare de minim 6000 de euro anual. Asigurarea

va fi obligatoriu reînnoită anual, poliţa depunându-se la secretariatul baroului până la data de

28 decembrie a fiecărui an. Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage neînscrierea în tabloul

annual al avocaţilor.

6.2.6. Asigurarea de răspundere civilă profesională a a personalului medical Prin această asigurare sunt acoperite prejudiciile materiale şi morale cauzate

 pacienţilor din culpa medicului. Existenţa acesteia se constată de Colegiul medicilor.

În caz de reclamaţie pot apare următoarele situaţii:

- dacă dauna nu e contestată şi medicul recunoaşte culpa, asiguratorul plăteşte suma directterţului ;

- prin negociere se stabileşte şi se plăteşte indemnizaţia ;

- litigiul este soluţionat de instanţă iar hotărârea este baza de indemnizare pentru asigurător.

6.2.7. Asigurarea de răspundere civilă profesională a a arhitecţilor şi inginerilor constructori Potrivit Ordinului Minister al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului nr. 34/1998

, antreprenorul, inginerul constructor se asigură pentru orice daună sau pierdere intervenită

asupra unor bunuri sau persoane.

Suma asigurată este aceea pe care asiguratul o declară şi poate fi valoarea maximă lacare el se aşteaptă ca ar putea fi obligat pentru un prejudiciu creat din culpa lui.

29

29

Page 30: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 30/37

7 . REASIG URAREA

7.1. Noţiune

Contractul de reasigurare este contractul prin care una din părţi, reasiguratorul preia o

 parte de risc de la reasigurat în schimbul primei de reasigurare, urmând să-i plătească acestuia

din urmă partea din despăgubirea cuvenită în cazul producerii riscului, potrivit condiţiilor 

contractuale.

Conform Legii 136/1995, operaţiunile de reasigurare completează activitatea de

asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări.

Contractul de reasigurare e condiţionat deci de existenţa unuia de asigurare, cele două

suprapunându-se ca perioadă de timp.

Reasiguratorul este răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţa societăţii cedente

nu şi în faţa asiguratului. Partea din risc care rămââne în sarcina asigurătorului după

deducerea reasigurării se numeşte, potrivit Legii nr. 32/2000, reţinere proprie.

Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului între asigurat şi reasigurator nu

există nici un raport obligaţional, astfel că asiguratul se va îndrepta, în caz de litigiu, numai

împotriva asigurătorului.

Condiţiile de fond ale contractului de reasigurare sunt în principiu aceleaşi cu cele alecontractului de asigurare, având aplicare dispoziţiile privind capacitatea, consimţământul,

obiectul şi forma.

Spre deosebire de contractul de asigurare care îmbracă de regulă forma unei poliţe,

reasigurarea se prezintă chiar sub forma unui contract. De altfel, art.6 al Legii 136/1995,

 prevede că raporturile dintre reasigurat şi reasigurator, drepturile şi obligaţiile acestora se

stabilesc prin contract.

7.2.Legea aplicabilă

Cedarea în reasigurarea pe piaţa internaţională este permisă numai în măsura în care

riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă. În aceste condiţii

 poate apare elementul de extraneitate şi odată cu el şi cel al conflictului de legi.

Părţile pot decide prin contractul de asigurare - reasigurare legea aplicabilă în caz de

Page 31: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 31/37

Asigur[rile de persoane

litigiu. În cazul în care nu fac acest lucru, Legea 105/1992 cu privire la reglementarea

raporturilor de drept internaţional privat prevede în art. 103 că în contractele de asigurare (şi

implicit de reasigurare) se aplică legea sediului asiguratorului. Aceeaşi lege se va aplica şi în

caz de cesiune sau gajare a poliţiei.

31

31

Page 32: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 32/37

8 . ASPECTE PRO CESUALE IN M ATERIA ASIG URARILO R 

8.1. Competenţa

În funcţie de felul asigurării competenţa soluţionării litigiilor născute revine astfel:A) acţiunea în pretenţii a asiguratului împotriva societăţii de asigurări, ca urmare a refuzului de

 plată a indemnizaţiei, indiferent de felul asigurării, revine datorită caracterului comercial al litigiului:- în primă instanţă, judecătoriilor pentru procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are ovaloare de până la 1 miliard lei vechi (100 000 lei);- în primă instanţă , tribunalelor judeţene, pentru procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei(100 000 lei); (art.1 şi 2 C. Pr.civ).

B) În cazul asigurării pentru răspundere civilă delictuală pot fi întâlnite două situaţii:a) când terţul păgubit s-a constituit parte civilă în procesul penal, competentă va fi instanţa

 penală sesizată (de regulă judecătoria în primă instanţă, având în vedere că toate infracţiunile ce pot

apare ca urmare a unui accident auto sunt de competenţa acesteia) b) când terţul alege potrivit art. 42 alin 1 al Legii 136/1995 să cheme în judecată doar persoanaresponsabilă de producerea pagubei în funcţie de valoarea obiectului competente sunt judecătoria în primă instanţă, când valoarea este de până în 2 miliarde şi Tribunalul, ca primă instanţă, când valoareaeste mai mare;

c)când terţul alege, potrivit art. 57 alin. 1 al Legii nr. 136/1995, să cheme în judecată directasigurătorul, cu citarea obligatorie a asiguratului, datorită caracterului civil al litigiului, competenţa esteaceeaşi cu cea imediat mai sus arătată, judecătoria,respectiv,tribunalul.

8.2. Litigii posibile

8.2.1. Litigii în asigurările de bunuri a) Asigurătorul poate refuza să plătească indemnizaţia în principal atunci când riscul a fost

 produs cu intenţie de asigurat, beneficiar, un membru al conducerii persoanei juridice asigurate, peroanele fizice care locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul ori beneficiarul precum şi de prepuşii asiguratului, conf. art. 20 al Legii nr. 136/1995.

Un alt motiv ţine de cuantumul despăgubirilor având în vedere prevederile art. 27 care se referăla imposibilitatea acordării unor despăgubiri mai mari decât valoarea bunului, cuantumul pagubei şisuma asigurată.

În astfel de cazuri asiguratul are posibilitatea unei acţiuni în pretenţii ex contractu. El va facedovada contractului de asigurare cu documentul de asigurare, precum şi dovada plăţii primelor cuordinul de plată, chitanţă sau alt înscris

O probă importantă este de regulă expertiza judiciară. Astfel, atunci când instanţa considerănecesar poate numi la cererea părţilor sau din oficiu unul sau trei experţi, desemna experţi asistenţi caresă supravegheze modul de efectuare a expertizei, fără a putea pronuţa însă un punct de vedere oficial.

  b. Asigurătorul poate cere rezilierea contractului pentru nerespectarea obligaţiilor ce revinasiguratului: întreţinerea bunului respectând normele de protecţie, anunţarea modificărilor survenite în privinţa stării de fapt, plata primei.

8.2.2. Litigii în asigurările de viaţă

Page 33: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 33/37

În asigurările de viaţă  regulile sunt aceleaşi fiind vorba în caz de litigiu de un raport juridicnăscut din contract.

Problema cumulului sumei asigurate cu alte sume este reglementată de art. 38 al Legii nr.136/1995. Astfel, asiguratul sau beneficiarul unei astfel de asigurări va primi suma asiguratăindependenta de plata altor sume precum cele cuvenite din asigurările sociale, din repararea

 prejudiciului de cei răspunzători, din asigurarea obligatorie pentru accidente auto.8.2.3. Litigii în asigurarea de răspundere civilă delictuală pentru pagube produse prin accidente de

autovehiuleLegea nr. 136/1995, stabileşte că prin contractul de asigurare, asigurătorul se obligă să

despăgubească terţul pentru paguba de care este răspunzător asiguratul, în temeiul legii şi în limtelestabilite de aceasta.

În practica judecătorească au apărut probleme de interpretare în privinţa calificării raportului  juridic dintre asigurător şi terţi şi în privinţa determinării cuantumului despăgubirii în funcţie de prejudiciul moral sau material suferit.

A. Calificarea raportului juridic asigurător-terţPrin această calificare se determină implicit şi poziţia procesuală a asigurătorului în litigiuldintre asigurat şi terţul păgubit.

În majoritatea cazurilor instanţele au considerat că ne aflăm în faţa solidaritaţii între asigurat(autorul culpabil al accidentului) şi asigurător. În procesele penale, s-a reţinut calitatea asigurătoruluide parte responsabilă civilmente în baza contractului de asigurare, fiind citat alături de inculpat.

Astfel, de regulă inculpatul a fost obligat în solidar cu societatea de asigurări la plata :- unei despăgubiri, reprezentând diferenţa între retribuţia pe care ar fi primit-o pe perioada concediuluimedical şi indemnizaţia de boală primită,- a unei sume reprezentând daune materiale;- cheltuielilor de spitalizare (ex: sentinţa penală nr.5204/1999 a Judecătoriei Craiova).

}i alte soluţii judecătoreşti au statuat calificarea raportului dintre asigurat şi asigurator ca unulde solidaritate, considerându-se că pentru aceasta este suficientă existenţa contractului de asigurare.Într-o opinie mai apropiată de spiritul legii se apreciază că răspunderea asigurătorului este una

subsidiară faţă de cea a asiguratului. Argumentele sunt:a) art. 42 alin. 1 al Legii nr. 136/1995 prevede că ″  drepturile persoanei păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei″  ;b) asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limita contractului-alin. 2 al art. 42c) dacă voinţa legiuitorului ar fi fost solidaritatea ar fi precizat acest lucru având în veder că ″  solidaritatea nu se prezumă″  aşa cum prevede art. 1041;d) dacă asiguratul are mai multe asigurări valabile art. 52 al legii nr. 136/95 prevede că

despăgubirile se suportă în părţi egale de toţi asigurătorii.În concluzie, asigurătorul nu are poziţia unui debitor solidar cu asiguratul, în raport cu terţul

 păgubit, ci poziţia unui garant personal cu un regim juridic asemănător fideiusorului.În susţinerea acestei comparaţii vin următoarele asemănări:

a. creditorul creanţei întemeiată pe art 998 şi 999 C.civ. poate urmări în principal pe asigurat şi doar însubsidiar pe asigurător. b. asigurătorul poate opune excepţii precum limita maximă a prejudiciului acoperit şi pluralitatea deasigurători similar beneficiilor de discuţiune şi diviziune de care beneficiază fideiusorul;c. în cazul în care asigurătorul a despăgubit terţul păgubit se poate interpreta că faţă de debitorul

33

33

Page 34: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 34/37

 principal s-a realizat o compensaţie prin palta anterioară a primelor, lucru similar cu dreptul de regresal fideiusorului.B. Valoarea despăgubirii acordate

Asigurătorul se obligă prin contract să acopere întreg prejudiciul moral sau material dovedit,ţinându-se cont de limitele minimă şi maximă stabilite prin hotărâre de guvern. Atunci când daunele

depăşesc suma maximă, calitatea de vinovat de producerea acestora îl fac pe asigurat să acopere singur diferenţa. Aceeaşi este şi situaţia în care dauna nu depăşeşte franşiza.C. Situaţii litigioase

a. Terţul prejudiciat nu este despăgubit nici de asiguratul culpabil, nici de asigurător.El are două posibilităţi fie să cheme asiguratul potrivit art. 42 alin. 1 caz în care citarea

asigurătorului este obligatorie potrivit art.54 alin. 4 al Legii nr. 136/1995, fie să cheme directasigurătorul în baza art. 42 alin. 2 al aceleiaşi legi. În acest din urmă caz instanţa va obliga asigurătorulla acoperirea prejudiciului în limitele arătate. Asigurătorul va avea la îndemână acţiunea în regres încele 4 cazuri prevăzute de art. 58 al legii (analizate anterior).

Totodat asigurătorul va putea opune în apărare cazurile prevăzute de art 20 prezentate mai sus şise va putea subriga în drepturile asiguratului împotriva celor vinovaţi (art.22).

b. Asiguratul acoperă singur prejudiciul În acest caz el va avea la îndemână împotriva asigurătorului o acţiune ex contractu cu şanse desucces dacă nu se află într-unul din cazurile de regres prevăzute de art 58 al Legii nr. 136/1995.

9.3. Taxa de timbru

În materia asigurărilor pretenţiile asiguraţilor sau terţilor păgubiţi pot fi recunoscute, aşa cum s-a arătat anterior, ca urmare a unui litigiu comercial sau ca urmare a unui proces penal.

În primul caz, persoana care promovează acţiunea de natură comercială are obligaţia să plătească o taxă de timbru proporţională cu valoarea pretenţiilor aşa cum prevede Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Dacă însă prejudiciul a fost cauzat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni (vătămare corporal,ucidere din culă), persoana prejudiciată se poate constitui parte civilă în procesul penal fără a mai aveaobligaţia de plata a taxei de timbru.

34

34

Page 35: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 35/37

Bibliografie

1 V. Ciurel  Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice  şi practici internaţionale, Ed. ALL

Beck, Bucureşti, 20002 Gh. CaraianiM. Tudor 

 Asigurări. Probleme juridice şi practice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,

3 Fr. Deak   Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 19994 I. Galiceanu

M. Galiceanu Asigurări interne şi internaţionale, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1999

5 C. Iliescu Contractul de asigurare de bunuri în  România, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 1999Gh. IlincaC. JianuI. Stoian

 Risc şi asigurare în comerţul interna-ţional , Editată sub egida Centrului deconsultanţă şi management pentru comerţul internaţional, 1991

6 Y. Lambert

-Faivre

 Droit des assurances, Ed. Dalloz, Paris 2001

7 I. PurcaruI. MirceaGh. Lazăr 

 Asigurări de persoane şi de bunuri. Aplicaţii. Cazuri. Soluţii. Ed. Economică,Bucureşti, 1998

8 I. VăcărelF. Bercea

 Asigurări şi reasigurări, Coediţie a Ed. Marketer şi Ed. Expert, Bucureşti, 1993

35

35

Page 36: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 36/37

CUPRINS

APARITIA SI EVOLUTIA ASIGURARILOR..........................................................................................1

1.1. R ELAŢIA ASIGURARE – R ISC.......................................................................................................................1

1.2. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA................................................................................................................................11.3. ASIGURĂRILE ÎN R OMÂNIA..........................................................................................................................2

2. NOTIUNEA DE ASIGURARE.................................................................................................................4

2.1. NOŢIUNE...................................................................................................................................................42.2.FUNCŢIILE ASIGURĂRII..................................................................................................................................42.3. NOŢIUNI UTILIZATE ÎN ASIGURĂRI..................................................................................................................52.4. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR .......................................................................................................................5

3. CONTRACTUL DE ASIGURARE..........................................................................................................8

3.1. DEFINIŢIE..................................................................................................................................................83.2. CARACTERE JURIDICE..................................................................................................................................83.3. CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE CONTRACTULUI...........................................................................................8

3.4. ΠNCHEIEREA CONTRACTULUI.........................................................................................................................93.4.1. Cererea de asigurare.....................................................................................................................9

3.4.2. Evaluarea riscului şi reguli generale referitoare la acesta...........................................................9

3.4.3. Momentul încheiereii contractului.................................................................................................9

3.5. PRINCIPII PE CARE SE BAZEAZĂ ÎNCHEIEREA ŞI DERULAREA CONTRACTULUI........................................................103.5.1. Interesul asigurabil......................................................................................................................10

3.5.2. Principiul maximei bunei credinţe...............................................................................................10

3.5.3.Principiul cauzei proxime.............................................................................................................103.5.4.Principiul despăgubirii ................................................................................................................10

3.5.5. Principiul subrogării:.................................................................................................................103.6. EFECTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE.....................................................................................................11

3.6.1. Drepturile şi obligaţiile asiguratului...........................................................................................11

3.6.2. Drepturile şi obligaţiile asiguratorului........................................................................................12

3.6.ΠNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE.....................................................................................................134. MANAGEMENTUL IN ASIGURARI...................................................................................................15

5. ASIGURARILE FACULTATIVE..........................................................................................................17

5.1. ASIGURAREA DE BUNURI............................................................................................................................175.1.2. ASIGURAREA FACULTATIVĂ A AUTOVEHICULELOR  PENTRU AVARII ŞI FURT.......................................................175.1.3. ASIGURAREA CLĂDIRILOR , CONSTRUCŢIILOR , ECHIPAMENTELOR , PRECUM ŞI A ALTOR  BUNURI.............................185.1.4. ASIGURAREA MARITIMĂ..........................................................................................................................195.1.5. ASIGURĂRI FINANCIARE..........................................................................................................................19

a) Asigurarea de credit intern ..............................................................................................................19

b) Asigurarea creditelor de export.........................................................................................................20

5.2. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ...........................................................................................................205.3. ASIGURĂRILE DE VIAŢĂ.............................................................................................................................21

5.3.1. NOŢIUNE .............................................................................................................................................215.3.2. Reguli speciale în materia asigurările de persoane.....................................................................22

5.3.3. Principalele forme de asigurări de viaţă.....................................................................................23

5.4. ASIGURĂRI DE PERSOANE-ALTELE DECÂT CELE DE VIAŢĂ................................................................................24

6. ASIGURARI OBLIGATORII.................................................................................................................26

6.1. ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PENTRU PAGUBE PRODUSE PRIN ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE..266.1.1. Noţiune. Domeniu de aplicare.....................................................................................................26 

6.2.2.Reguli aplicabile ..........................................................................................................................26 

36

36

Page 37: Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor

5/12/2018 Www.referat.ro Dreptul Asigurarilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/wwwreferatro-dreptul-asigurarilor 37/37

6.2.3. Acţiunea în regres........................................................................................................................27 6.2. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE PROFESIONALĂ................................................................................................27...................................................................................................................................................................27

6.2.1. Noţiune.........................................................................................................................................27 

6.2.2. Obligaţiile părţilor.......................................................................................................................28

6.2.3. Asigurarea de răspundere civilă profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi..28

6.2.4. Asigurarea de răspundere civilă profesională a notarilor..........................................................296.2.5. Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaţilor........................................................29

6.2.6. Asigurarea de răspundere civilă profesională a a personalului medical....................................29

6.2.7. Asigurarea de răspundere civilă profesională a a arhitecţilor şi inginerilor constructori....... .29

7. REASIGURAREA....................................................................................................................................30

7.1. NOŢIUNE.................................................................................................................................................307.2.LEGEA APLICABILĂ....................................................................................................................................30

8. ASPECTE PROCESUALE IN MATERIA ASIGURARILOR...........................................................32

8.1. COMPETENŢA...........................................................................................................................................328.2. LITIGII POSIBILE.......................................................................................................................................32

8.2.1. Litigii în asigurările de bunuri.....................................................................................................328.2.2. Litigii în asigurările de viaţă.......................................................................................................32

8.2.3. Litigii în asigurarea de răspundere civilă delictuală pentru pagube produse prin accidente de

autovehiule.............................................................................................................................................33

 A. Calificarea raportului juridic asigurător-terţ...................................................................................33

B. VALOAREA DESPĂGUBIRII ACORDATE.............................................................................................................349.3. TAXA DE TIMBRU ....................................................................................................................................34

CUPRINS.......................................................................................................................................................36

Powered by http://www.referat.ro/

cel mai tare site cu referate

37

37