Upload
andreea-dumitru
View
63
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
REPREZENTARILE
sunt procese cognitive senzoriale prin care se semnalizeaza in forma unor imagini schematice, insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in absenta actiunii lor concrete asupra analizatorilor.
• ReprezentareaReprezentarea este primul nivel de organizare a activităţii mintale autonome, independent de prezenţa şi acţiunea directă a obiectelor externe.
• Sursa reprezentarilor o constituie, informaţiile furnizate de senzaţii şi percepţii, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a creierului.
• reprezentarea marchează primul stadiu în structurarea activităţii mintale autonome, imaginea este declansata sub impactul unui stimul din afară, dar şi la dorinta individului.
• Cu ajutorul mecanismelor Cu ajutorul mecanismelor memorieimemoriei, informaţia , informaţia extrasă extrasă este retinuta, mai intai datorita este retinuta, mai intai datorita
post-efectului si apoipost-efectului si apoi ea este ea este supusă unor supusă unor operaţii specifice deoperaţii specifice de analiză, comparare, selecţie analiză, comparare, selecţie şi combinareşi combinare, obţinându-se în final o imagine , obţinându-se în final o imagine mintală nouă, de rang cognitiv superior, numimintală nouă, de rang cognitiv superior, numita ta reprezentarereprezentare. .
• Sa concluzionamSa concluzionam:
- ca si celelalte procese senzoriale, reprezentarea reflectă însuşiri
concret intuitive, - spre deosebire de senzatii si perceptii ea realizează această reflectare în absenţa obiectului.
• Un salt calitativ în organizarea şi funcţionarea mecanismelor reprezentării se produce după vârsta de 3 ani3 ani, când se afirmă funcţia simbolica a limbajului
Clasificarea reprezentarilor:
După analizatorul dominant :
- vizuale, auditive vizuale, auditive olfactive,olfactive, chinestezicechinestezice……
După gradul de generalitate:
- generale sau individualegenerale sau individuale După natura operaţiilor care
stau la baza elaborării lor :
- reproductive si anticipativereproductive si anticipative
Rolul reprezentărilor în activitatea mintala:
Sunt implicate în identificare
Ajuta înţelegerea Permit comparaţii şi
clasificări ale obiectelor, apropiindu-se de noţiuni.
Sunt implicate în imaginaţia creatoare şi în creativitate.
in reprezentarea unui lucru, reproducem mintal infatisarea concreta a acestuia, respectiv,forma si culoarea ,uneori chiar impresiile olfactive sau gustative pe care le produce.
Imaginea in reprezentare este :
concreta, intuitiva subiectiva fluctuantă schematica panoramica
Nu uitati!