Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe - Ghid de Terapie Rational Emotiva Si Comportamentala

7/15/2019 Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe - Ghid de Terapie Rational Emotiva Si Comportamentala

http://slidepdf.com/reader/full/windy-dryden-raymond-digiuseppe-ghid-de-terapie-rational-emotiva-si-comportamentala 1/88

Windy Dryden, Raymond DiGiuseppeGhid de terapie raţional-emotivă şi comportamentală

Ediţia în limba engleză:

English title: A Primer on Rational-Emotive Therapy

Copyright© 1990 by Windy Dryden and Raymond DiGiuseppe All rightsreserved. Printed in the United States of America. No part of this book may bereproduced by any means without the written permission of the ipublisher.Excerpts may be printed in connection with published review in periodicalswithout express permission.

Ediţia în limba română:

Copyright © 2003 Centrul Român de Psihoterapii Cognitive şi ComportamentaleToate drepturile rezervate. Reproducerea integrală sau parţială, sub oriceformă, a textului, fără acordul prealabil în scris al Centrului Român dePsihoterapii Cognitive şi Comportamentale, este interzisă. Pot fi publicateextrase fără acordul celor în drept, în cazul în care sunt utilizate în recenziipublicate în reviste de specialitate.

Traducere în limba română cu permisiunea autorilor.

Traducerea şi adaptarea în limba română: Daniel David, Adrian Opre

Procesare computerizată: Daniel Paul

Corectura: Daniel David, Adrian Opre, Bianca Macavei

Editura RTSStr. Uzinei Electrice nr. 15, ap. 15, et. II 400378, Cluj-Napoca, judeţul ClujTel./Fax: 0040-264-582276 Mobil: 0040-746-684376 Email: [email protected]

Web: www.rtscluj.ro

ISBN 978-973-1816-20-3

mailto:[email protected]

http://www.rtscluj.ro/






CUPRINS

Prefaţă la ediţia în limba română

Introducere

Partea I: TeoriaRaţionalitate versus Iraţionalitate Modelul ABC

Credinţele iraţionale de bază Interacţiunea dintre A, B şi C

Două tendinţe biologice fundamentale Teoria schimbării în

REBT O perspectivă generală asupra teoriei REBT

Partea a II-a: Practica

Pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de viaţă

Problema preferată de client versus problema cea mai gravă aclientului

Când clientul Dvs. nu poate identifica o problemă ţintă

Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi împreună problema ţintă

Faceţi distincţia dintre problemele emoţionale şi problemele

practice

Romanian PsychologicalTestingServices

7

8

1

2

12

13

14

14

15

17

17

17

19

19

19



Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative disfuncţionale, nu şi

pe cele funcţionale

20



CUPRINS...........................................................19PREFAŢĂ...........................................................13INTRODUCERE..................................................15

TEORIA.............................................................17PRACTICA.........................................................26

pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice deviaţă.............................................................26

Problema preferată de client versus

problema cea mai gravă a clientului........26Când clientul Dvs. nu poate indica oproblemă ţintă..........................................26

Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi.............................27 împreună problema ţintă.............................27

Faceţi distincţia dintre problemeleemoţionale şi problemele practice...........27

Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negativedisfuncţionale, nu şi pe cele funcţionale. .28Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile..........................................................20

Pasul 3 Evaluaţi C-ul.....................................22Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională.22Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional...22Clarificaţi C-ul...........................................23Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C.................................................................23Aveţi în vedere motivaţia clientului de aschimba C-ul.............................................23

pasul 4 Evaluaţi A-ul.....................................35 în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şi

concret.....................................................35Identificaţi partea din A care amorsează S-ul..............................................................36Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multeaspecte.....................................................29Pentru început, consideraţi că A esteadevărat...................................................29

iv CUPRINS



Evitaţi capcanele în procesul de evaluare alui A..........................................................30Dacă încă nu ati identificat A-ul................30

pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemeleemoţionale secundare..................................34

Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâipe problema.............................................34emoţională secundară..............................34

pasui 6 Clarificaţi legătura dintre Bş\C.........35Evaluaţi atât formele de bază aleconvingerilor iraţionale, cât şi pe celederivate din acestea.................................37Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale debază..........................................................37

Stabiliţi legătura între convingerile iraţionaleşi C...............................................................41pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale......43

Angajaţi-vă în atingerea obiectivelordisputei.....................................................43Folosiţi întrebări pe parcursul disputării /restructurării.............................................44credinţelor iraţionale................................44Fiţi insistent în disputarea / restructurareaconvingerilor de bază sau a derivateloracestora....................................................45Folosiţi stiluri de disputare / restructurarevariate......................................................48Stilul Socratic............................................48Stilul didactic............................................48

Folositi-vă creativitatea............................50Arătaţi de ce încrederea superficială înpropriile convingeri...................................52raţionale nu duce la schimbare................52

pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună înpractică ceea ce a învătat............................53

Identificaţi şi rezolvaţi anticipat posibileleobstacolele...............................................56

iv CUPRINS



Folosiţi sarcini / prescripţii pentru acasă îndiferite etape pe parcursul terapiei..........56

Pasul 12 Verificaţi sarcinile /........................56prescripţiile pentru acasă.............................56

Asiguraţi-vă că clientul s-a confruntat cu A-ul..............................................................57Luaţi în discuţie eşecul în realizareasarcinilor / prescripţiilor pentru acasă......58

pasul 13 Facilitaţi procesul de producere aschimbării.....................................................58Găsiţi diferite sarcini pentru acasă care săvizeze aceeaşi convingere iraţională........58Discutati modelul nonlinearal schimbării. 59

EXEMPLU DE CAZ.............................................61PASUL 1 Centraţi-vă pe probleme............61PASUL 3 Evaluaţi C-ul...............................74PASUL 4 Evaluaţi A-ul...............................74PASUL 7 Evaluaţi convingerile clientului (6).................................................................71Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şiadânci încrederea în convingerile raţionale.................................................................85PASUL 13 Facilitaţi procesul de producere aschimbării.................................................87

EPILOG.............................................................89Pasul 8 Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şl C 43

Pasul 9 Disputaţi convingerile Iraţionale

Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei Folosiţi

întrebări pe parcursul disputării / restructurării

convingerilor iraţionaleFiţi insistenţi în disputarea / restructurarea convingerilor

de bază sau a derivatelor acestora Folosiţi strategii de

disputare / restructurare variate Folosiţi stiluri de

disputare / restructurare variate Folositi-vă creativitatea

Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi adânci încrederea în

convingerile raţionale

45

45

46

47

48

49

5

153

53

54

iv CUPRINS



Arătaţi de ce încrederea superficială în propriile

convingeri raţionale nu duce la schimbare Abordaţi

problematica: „ce gândesc versus ce simt"

Pasul 11 încurajaţl-vă clientul să pună în practică 55

ceea ce a învăţat

Asiguraţi-vă că sarcinile / prescripţiile pentru acasă sunt relevante 56

CUPRINS...........................................................19PREFAŢĂ...........................................................13INTRODUCERE..................................................15

TEORIA.............................................................17PRACTICA.........................................................26

pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice deviaţă.............................................................26

Problema preferată de client versus problemacea mai gravă a clientului........................26Când clientul Dvs. nu poate indica o problemăţintă..........................................................26

Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi.............................27 împreună problema ţintă.............................27

Faceţi distincţia dintre problemele emoţionaleşi problemele practice..............................27

Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negativedisfuncţionale, nu şi pe cele funcţionale. .28

Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile..........................................................20Pasul 3 Evaluaţi C-ul.....................................22

Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională.22Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional...22Clarificaţi C-ul...........................................23Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C23

iv CUPRINS



Aveţi în vedere motivaţia clientului de aschimba C-ul.............................................23

pasul 4 Evaluaţi A-ul.....................................35 în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şiconcret.....................................................35Identificaţi partea din A care amorsează S-ul.................................................................36Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multe

aspecte.....................................................29Pentru început, consideraţi că A este adevărat.................................................................29Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a luiA...............................................................30Dacă încă nu ati identificat A-ul................30

pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemeleemoţionale secundare..................................34

Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâi peproblema..................................................34emoţională secundară..............................34

pasui 6 Clarificaţi legătura dintre Bş\C.........35Evaluaţi atât formele de bază ale convingeriloriraţionale, cât şi pe cele derivate din acestea.................................................................37Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale debază..........................................................37

Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şi C.....................................................................41pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale......43

Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei

.................................................................43Folosiţi întrebări pe parcursul disputării /restructurării.............................................44credinţelor iraţionale................................44Fiţi insistent în disputarea / restructurareaconvingerilor de bază sau a derivateloracestora....................................................45

iv CUPRINS



Folosiţi stiluri de disputare / restructurarevariate......................................................48Stilul Socratic............................................48Stilul didactic............................................48Folositi-vă creativitatea............................50Arătaţi de ce încrederea superficială înpropriile convingeri...................................52raţionale nu duce la schimbare................52

pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună înpractică ceea ce a învătat............................53Identificaţi şi rezolvaţi anticipat posibileleobstacolele...............................................56Folosiţi sarcini / prescripţii pentru acasă îndiferite etape pe parcursul terapiei..........56

Pasul 12 Verificaţi sarcinile /........................56prescripţiile pentru acasă.............................56

Asiguraţi-vă că clientul s-a confruntat cu A-ul.................................................................57Luaţi în discuţie eşecul în realizareasarcinilor / prescripţiilor pentru acasă......58

pasul 13 Facilitaţi procesul de producere aschimbării.....................................................58

Găsiţi diferite sarcini pentru acasă care săvizeze aceeaşi convingere iraţională........58Discutati modelul nonlinearal schimbării. 59

EXEMPLU DE CAZ.............................................61PASUL 1 Centraţi-vă pe probleme............61PASUL 3 Evaluaţi C-ul...............................74PASUL 4 Evaluaţi A-ul...............................74

PASUL 7 Evaluaţi convingerile clientului (6)71Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şiadânci încrederea în convingerile raţionale85PASUL 13 Facilitaţi procesul de producere aschimbării.................................................87

EPILOG.............................................................89

iv CUPRINS



PREFAŢĂLA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂI

psihoterapiile cognitive şi comportamentale (cognitiv-comportamentale) constituie acel segment din familia mai largă apsihoterapiilor care este cel mai bine validat ştiinţific şi a căruieficienţă a fost demonstrată în studii clinice randomizate (randomizedclinical trials). Sub acest nume - psihoterapii cognitiv-comportamentale - se află mai multe şcoli, cele mai importante fiind:(1) psihoterapia raţional-emotivă şi comportamentală (REBT; iniţiatăde Albert Ellis); (2) psihoterapia cognitivă (CT; iniţiată de Aaron Beck);(3) modificările cognitiv-comportamentale (CBM; iniţiate de DonaldMeichenbaum). Aceste şcoli, la rândul lor, au generat mai multevariaţii precum: (a) terapia prin rezolvare de probleme (problemsolving therapy; dezvoltată de Arthur Nezu); (b) terapia evaluăriicognitive (cognitive appraisal therapy; iniţiată de Richard Wessler); (c)

psihoterapia multimodală (multimodal therapy; iniţiată de ArnoldLazarus); (d) terapia focalizată pe schemă (schema-focused therapy;iniţiată de Jeffrey Young) şi altele. Indiferent de tipul de şcoală, saude variaţiile acesteia, toate psihoterapiile cognitiv-comportamentaleau un fundament teoretico-experimental comun care leparticularizează ca o orientare distinctă în psihoterapie faţă deorientările dinamic- psihanalitice sau umanist-existenţiale. Astfel,asumpţiile fundamentale ale tuturor psihoterapiilor cognitiv-comportamentale sunt:

(1) Evenimentele de viaţa nu ne afectează răspunsurile/reacţiile în moddirect, ci modul în care interpretăm evenimentele de viaţă (cogniţiilenoastre/modul în care gândim cu privire la ele) cauzeazărăspunsurile/reacţiile noastre cognitive (ex. ideea că nu merit sătrăiesc), comportamentale (ex. izolare şi lipsă de comunicare),subiectiv-emoţionale (ex. trăire depresivă) şi biologice (ex. creştereatensiunii arteriale).

(2) Cogniţiile prin care interpretăm aceste evenimente de viaţă pot fiidentificate. Această identificare poate fi directă, în cazul cogniţiilor

iv CUPRINS



conştiente, sau indirectă (ex. prin indicatori comportamentali) în cazulcogniţiilor inconştiente.

(3) Odată identificate, cogniţiile pot fi schimbate prin tehnici psihologicespecifice; astfel, cogniţiile iraţionale/dezadaptative care genereazărăspunsuri disfuncţionale sunt înlocuite cu cogniţii raţionale/adaptativecare generează răspunsuri funcţionale.

Această lucrare prezintă detaliat şi didactic principalele asumpţii

şi tehnici ale terapiei REBT. REBT este prima formă de psihoterapiecognitiv-comportamentală elaborată de psihologul Albert Ellis dinSUA, la mijlocul secolului trecut (anii 50). Ea a stat la baza apariţieicelorlalte şcoli sau forme de psihoterapii cognitiv-comportamentale, Albert Ellis fiind considerat bunicul (grandfather) sau părintele (father)tuturor psihoterapiilor cognitiv-comportamentale practicate astăzi îndiverse forme. Asociaţia Americană de Psihologie l-a desemnat pe Albert Ellis ca fiind cel mai important psihoterapeut în viaţă, el şiamericanul Cari Rogers devansându-l pe Sigmund Freud în ceea cepriveşte influenţa în domeniul psihoterapiei, aşa cum este ea văzută în SUA şi Canada. REBT este un tratament psihologic bine validat

ştiinţific atât pentru diverse forme de psihopatologie cât şi pentrutulburări psihosomatice şi probleme de viaţă (pentru detalii vezi Lyonsşi Woods, 1992). REBT se particularizează între celelalte psihoterapiicognitiv-comportamentale prin focalizarea pe un tip special decogniţii, şi anume, cogniţiile iraţionale şi raţionale. Identificarea şimodificarea credinţelor iraţionale care generează patologie şisuferinţă, precum şi asimilarea unor credinţe raţionale care genereazăo stare de sănătate psihică, constituie punctele fundamentale aleREBT. Deoarece aceste credinţe raţionale şi iraţionale se constituie înadevărate filozofii de viaţă REBT este o terapie pretenţioasă, pentru înţelegerea şi aplicare ei corectă fiind necesar un program de formareextensiv. Noi speram ca traducerea acestei lucrări să stimuleze

cercetarea şi practica în această formă de psihoterapie şi la noi înţară. Considerăm însă această lucrare doar ca un punct de startpentru cei interesaţi în REBT. Pentru informaţii suplimentare sugeramconsultarea unor lucrări extensive pe această temă (vezi pentru detaliihttp://www.rebt.org) precum şi parcurgerea unor programe de formareacreditate internaţional (pentru informaţii contactaţi Centrul Român dePsihoterapii Cognitive şi Comportamentale, str. Republicii nr. 37, Cluj-Napoca, email: [email protected]).

iv CUPRINS

http://www.rebt.org/


http://www.rebt.org/




în încheierea acestei introduceri, ........ ......... .........y\lbert Ellis din New York şi autorilor acestei lucrări (Windy Dryden şiRaymond DiGiuseppe) pentru acordul pe care şi l-au dat cu privire latraducerea şi adaptarea acestei lucrări în limba română. De asemenea,

mulţumim psihologului Bianca Macavei pentru prima traducere aacestei lucrări, traducere care a stat la baza formei finale a lucrării,adaptată şi corectată de noi.

Lyons, L. C., şi Woods, P. J. (1992). The efficacy of rational-

emotive therapy: A quantitative review of the outcome research.Clinical Psychology Review, 11, 357-369.

Cluj-Napoca, 23 Noiembrie, 2007

Prof. „Aaron T. Beck" univ. dr. Daniel David (Şeful Catedrei dePsihologie Clinică şi Psihoterapie; www.clinicalpsychology.ro) Conf.univ. dr. Adrian Opre (Catedra de Psihologie) Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

INTRODUCERE

Timp de mai bine de un deceniu, am îndrumat numeroşipracticieni din domeniile sănătăţii mentale în însuşirea cunoştinţelor fundamentale din terapia raţional-emotivă şi comportamentală

iv CUPRINS

http://www.clinicalpsychology.ro/





(Rational-Emotive Behavioral Therapy). în toată această perioadă s-au publicat numeroase texte comprehensive de REBT, inclusiv unelescrise de noi înşine (ex. Dryden, 1987; Ellis & Dryden, 1987; Walen,DiGiuseppe & Wessler, 1980). Desigur că am utilizat şi recomandataceste lucrări în cadrul programelor de formare primară în REBT.Totuşi, am constatat deseori că aceste cărţi sunt prea extensivepentru a fi utilizate într- un curs introductiv de REBT şi ne-am dorit săavem la îndemână un ghid al terapeutului, care să ofere o prezentaresistematică şi concisă a elementelor esenţiale ale practicii REBT. în1988 ne-am întâlnit în New York şi am decis să elaborăm un astfel deghid, rezultatul fiind cartea pe care o aveţi în faţă.

în partea I, am prezentat pe scurt principiile centrale pentru înţelegerea paşilor concreţi presupuşi de REBT. Aceşti paşi, detaliaţiulterior în partea a II a, vă sunt prezentaţi în ordinea pe care noi orecomandăm spre utilizare în practica Dvs. clinică şi atunci când văconsiliaţi colegii1. în partea a III a, este ilustrată aplicarea procesuluiREBT pe un caz concret. în final, într-o anexă scrisă de Albert Ellis,sunt discutate caracteristicile specifice ale REBT, care o deosebescde alte tipuri de psihoterapie, mai ales de celelalte abordări cognitiv-comportamentale.

în mediul complex al practicii clinice, rareori clienţii caută ajutor pentru o singură problemă emoţională. Mai degrabă, aceştia seprezintă la terapeut acuzând mai multe probleme aparent distincte,dar în fapt interrelaţionate. Perspectiva generală asupra practiciiREBT, prezentată în acest ghid, este menită mai degrabă a completadecât a înlocui textele comprehensive, care vă pot ajuta să rezolvaţiastfel de situaţii complexe şi să practicaţi REBT la cel mai înalt nivel.Recomandarea noastră este de a parcurge cu atenţie mai întâi acestghid, după care este indicat să consultaţi sursele bibliograficeprezentate la finalul acestuia pentru o analiză aprofundată aprocesului terapeutic. Există multe alte materiale utile practicii REBT,pe care le puteţi comanda la Institutul de Terapie Raţional-Emotivă şiComportamentală, 45 East 65,h Street, New York, NY 10021-6593.Telefon: (212) 535-0822.

1

' Consilierea între colegi este utilizată în toate programele de formareprimară de la Institutul de Terapie Raţional-Emotivă şi Comportamentalăşi constituie o modalitate excelentă de a exersa REBT. Recomandămconsultarea

sugestiilor prezentate în acest ghid, pentru fiecare pas în parte, peparcursul

iv CUPRINS



Sperăm să găsiţi în acest ghid o introducere utilă în REBT şi săpriviţi această formă de terapie ca pe o abordare valoroasă în a văajuta clienţii să îşi depăşească problemele emoţionale şicomportamentale.

4

partea I

TEORIA

în prima parte a acestui ghid, vom prezenta câteva principiicentrale ale REBT, începând cu definirea termenilor de raţionalitate şiiraţionalitate utilizaţi în cadrul acestei forme de terapie. în continuare,vom aborda modelul ABC specific REBT şi vom defini trei convingeriiraţionale de bază ce interferează cu gândirea şi comportamentulraţional. Apoi, vom descrie două tendinţe biologice fundamentale,relevante pentru teoria şi practica REBT şi vom prezenta pe scurtteoria schimbării în terapia raţională şi emotivă. în final, vom oferi o

prezentare succintă a teoriei de la baza REBT.

RAŢIONALITATE VERSUS IRAŢIONALITATE

Din perspectiva REBT, pentru a fi raţională, o persoană trebuie săfie (a) pragmatică, (b) logică, şi (c) în acord cu realitatea obiectivă. Aşadar, raţionalitatea se defineşte ca fiind ceea ce îi ajută pe indivizisă îşi atingă scopurile de bază, este logic (nonabsolutist) şi esteconsecvent cu realitatea obiectivă. Invers, iraţionalitatea se referă la

iv CUPRINS



ceea ce blochează atingerea scopurilor de bază ale unei persoane,este ilogic (mai ales dogmatic şi rigid) şi este inconsecvent curealitatea obiectivă.

iv CUPRINS



MODELUL ABC

Modelul ABC constituie nucleul practicii REBT. în acest model, /4-ul reprezintă evenimentul activator (activating event), care poate fiinterior sau exterior clientului. Atunci când >A-ul se referă la uneveniment extern, prezenţa acestuia poate fi confirmată deobservatori neutri (adică, principiul realităţii observabile). Unii terapeuţiREBT preferă să includă în A doar evenimente observabile sauevenimente imaginate de client, grupând toate activităţile cognitive(inclusiv inferenţele) în 8. Totuşi, în acest ghid /4-ul va reprezenta şiinferenţele sau interpretările clientului referitoare la evenimentulactivator.

S-ul reprezintă convingerile persoanei (beliefs). Acestea suntcogniţii evaluative sau reprezentări personale ale realităţii, care pot firigide sau flexibile. Atunci când convingerile sunt rigide, ele suntnumite convingeri iraţionale şi se exprimă sub forma lui "trebuie cunecesitate", "este obligatoriu", "este absolut necesar" etc. Atunci cândclienţii pornesc de la premise rigide, ei tind ca, în baza acestora, sătragă şi concluzii iraţionale. Aceste concluzii iraţionale se prezintă submai multe forme:

1. Gândirea catastrofică: Clienţii vor evalua un eveniment ca fiind maimult de 100% negativ, mai rău decât ar trebui cu necesitate să fie.

2. Intoleranţa la frustrare: Clienţii vor aprecia că nu se pot imaginasuportând anumite situaţii sau trăind vreun sentiment de mulţumiredacă ceea ce ei cred că nu trebuie să se întâmple se întâmplă cuadevărat.

3. Evaluarea globală negativă: Clienţii vor avea o atitudine extrem decritică la adresa propriei persoane, a celorlalţi şi/sau a vieţii.

4. Gândirea de tip "întotdeauna sau niciodată": Clienţii vor adoptaatitudini absolutiste (ex. vor considera că vor avea întotdeauna

eşecuri sau nu vor fi niciodată aprobaţi de persoanele semnificative).

Când convingerile deţinute de clienţi sunt flexibile, ele se numescconvingeri raţionale şi se exprimă deseori sub forma dorinţelor,preferinţe ... Aceste convingeri nu se vor accentua nlciod= i astfel încâtsă atingă nivelul convingerilor dogmatice, rigide de tipul "trebuie cu



necesitate", "este obligatoriu", "este absolut necesar" etc. Atunci cândclienţii pornesc de la astfel de premise flexibile, tind ca, în bazaacestora, să tragă concluzii raţionale. Aceste concluzii se prezintă submai multe forme:

1. Evaluarea moderată a caracterului negativ al unui eveniment: Laconfruntarea cu un eveniment activator negativ, clienţii vor concluziona: "Este rău, dar nu groaznic" mai degrabă decât "Este îngrozitor".

2. Exprimarea toleranţei: Punctele de vedere ale clienţilor vor exprima oatitudine tolerantă. Spre exemplu, aceştia pot face afirmaţia: "Nu-miplace acest lucru, dar îl pot suporta".

3. Acceptarea imperfecţiunii: Clienţii se vor accepta pe sine şi îi vor accepta pe ceilalţi ca fiind fiinţe imperfecte, care nu pot fi evaluateglobal ca bune sau rele. De asemenea, aceştia vor considera călumea şi condiţiile de viaţă sunt situaţii complexe, cuprinzând aspectepozitive, negative şi neutre.

4. Gândirea flexibilă vis a vis de şansa de apariţie a unui eveniment:

Clienţii vor evita să creadă că ceva se va întâmpla întotdeauna sau nuse va întâmpla niciodată. Mai degrabă, aceştia vor realiza cămajoritatea evenimentelor care au loc în univers se plasează - dinpunctul de vedere al frecvenţei de apariţie - pe un continuum, ce se întinde de la foarte des la foarte rar.

în cadrul modelului ABC, C-ul reprezintă consecinţele emoţionaleşi comportamentale ale credinţelor pe care clientul le are despre A. C-urile care derivă din convingeri iraţionale, rigide despre A-uri negativevor fi inadecvate şi se vor numi consecinţe negative disfuncţionale, iar C-urile care derivă din convingeri raţionale, flexibile despre ,4-urinegative vor fi adecvate şi se vor numi consecinţe negative

funcţionale (Crawford & Ellls, 1989).O primă categorie de consecinţe se referă la emoţiile asociateunui eveniment activator, care sunt de două feluri. Emoţiile negative

disfuncţionale se numesc disfuncţionale pentru unul sau mai multe dinurmătoarele motive:

1. Conduc la experienţierea durerii şi a disconfortului psihic.2. Motivează persoana să recurgă la comportamente contrarepropriilor interese.



3. împiedică persoana să se angajeze în comportamentelenecesare atingerii propriilor scopuri.

Prin contrast, emoţiile negative funcţionale se numesc funcţionalepentru unul sau mai multe din următoarele motive:

1. Atrag atenţia persoanei că ceva blochează atingereascopurilor sale, însă nu imobilizează individul.

2. Motivează persoana să recurgă la comportamente careconduc la dezvoltare personală.

3. încurajează punerea eficientă în practică a comportamentelor necesare atingerii propriilor scopuri.

în Tabelul 1 sunt prezentate câteva dintre cele mai importanteprobleme emoţionale pentru care clienţii recurg la terapie, împreunăcu alternativele lor funcţionale. Alăturat sunt incluse atât credinţele,cât şi inferenţele cel mai frecvent asociate cu fiecare dintre acesteemoţii.



Notă: Inferenţa constituie o interpretare, corectă sau incorectă, care mergedincolo de realitatea observabilă şi dă sens acesteia. Domeniul personal sereferă la toate aspectele concrete şi abstracte în care este implicată persoana(Beck, 1976). în teoria raţional-emotivă se face distincţie între aspecteledomeniului personal care se referă la eu-l persoanei şi cele care se referă laconfortul acesteia, deşi ele se află frecvent în interacţiune.

TABELUL 1. Emoţiile negative funcţionale / disfuncţionale şicorelatele or cognitive

Inferenţele legate de domeniul

personalTipul

convingerii

EmoţiaTipul emoţiei

Ameninţare sau pericol Iraţională AnxietateDisfuncţională

Raţională îngrijorareFuncţională

Pierdere (cu implicaţii pentru

viitor); eşec

Iraţională Trăire

depresivă

Disfuncţională

Raţională TristeţeFuncţională

încălcarea unor reguli per-

sonale (de către sine sau

alţii); ameninţare din partea

altora la adresa propriei

persoane; frustrare

Iraţională FurieDisfuncţională

Raţională NemulţumireFuncţională

încălcarea propriului cod

moral

Iraţională VinovăţieDisfuncţională

Raţională RemuşcareFuncţională

Trădare din partea altuia

(persoana nu merită ceva

mai bun)

Iraţională Sentimente de

rănire

Disfuncţională

Raţională DezamăgireFuncţională

Ameninţare la adresa unei

relaţii care se dorea

exclusivă

Iraţională Gelozie

morbidă

Disfuncţională

Raţională GelozieFuncţională

Slăbiciuni personale

manifestate public

Iraţională RuşineDisfuncţională

Raţională RegretFuncţională



CONVINGERILE IRAŢIONALE DE BAZĂ»

Deşi clienţii îşi exprimă convingerile iraţionale în modalităţidistincte, personale, aceste convingeri individualizate pot ficonsiderate variaţii ale aceloraşi trei tipuri de "TREBUIE" absolutist.

Acestea se referă la următoarele aşteptări:

1. Aşteptări rigide faţă de sine: Această formă de trebuie absolutist seexprimă frecvent în afirmaţii de genul: "Trebuie să reuşesc în ceea cefac şi să fiu aprobat de persoanele semnificative, iar dacă nu se întâmplă astfel este îngrozitor" sau "Nu pot suporta şi sunt o fiinţăgroaznică atunci când nu sunt iubit de ceilalţi sau când nu reuşesc înceea ce fac". Interpretările care au la bază acest tip de credinţăabsolutistă conduc frecvent la anxietate, depresie, ruşine sausentimente de vinovăţie.

2. Aşteptări rigide faţă de ceilalţi: Această formă de trebuie absolutist seexprimă frecvent în afirmaţii de genul: "Trebuie ca toţi ceilalţi să mătrateze corect şi frumos, iar dacă nu o fac, este îngrozitor şi nu potsuporta" sau "Ceilalţi sunt nişte fiinţe groaznice dacă nu se comportă

frumos cu mine şi merită să fie pedepsiţi pentru că nu fac ceea ce ar trebui să facă". Convingerile care au la bază acest tip de credinţăabsolutistă se asociază cu sentimente de furie şi mânie, precum şi cuatitudini pasiv-agresive şi acte de violenţă.

3. Aşteptări rigide faţă de lume/condiţiile de viaţă: Acest trebuie absolutistapare frecvent sub forma convingerii conform căreia "Condiţiile melede viaţă trebuie cu necesitate să fie aşa cum doresc eu să fie, iar dacănu sunt astfel este îngrozitor, nu pot suporta şi îmi este groaznic degreu". Astfel de convingeri se asociază cu sentimente deautocompătimire şi rănire, precum şi cu probleme comportamentale(ex. procrastinare sau adicţii).

INTERACŢIUNEA DINTRE A, B Şl C

în prezentarea succintă a modelului ABC, s-a pornit de laasumpţia că evenimentele activatoare şi/sau inferenţele despre acesteevenimente 04-urile) angajează cogniţii evaluative (S-urile), care, larândul lor, duc la diverse emoţii şi comportamente (C- urile). în realitate, /4-urile, 6-urile şi C-urile se află deseori în interacţiuni complexe (Ellis,



1985a). De exemplu, prezenţa unor convingeri rigide în 6 va determinaclientul să facă inferenţe extrem de negative asupra lui A sau să secentreze pe anumite trăsături ale evenimentului activator la care poatecă nu ar fi atent dacă ar avea convingeri ceva mai raţionale. Astfel,atunci când o persoană crede că trebuie cu necesitate să nu fierespinsă social, aceasta va supraestima probabilitatea de a fi respinsăşi se va centra pe afirmaţiile negative pe care ceilalţi le fac la adresasa, ignorând opiniile neutre sau pozitive. în acelaşi fel, experienţiereaanumitor afecte (C-uri), cum ar fi trăirea depresivă, poate determina

clienţii să facă evaluări extrem de negative ale evenimentelor cu carese confruntă (8-uri). Mai mult, prezenţa unui anumit context în A poateinfluenţa evaluările făcute (B-urile), evaluări ce ar fi diferite într-un altcontext. Spre exemplu, o cameră întunecată, străină poate amorsamai multe cogniţii generatoare de anxietate decât o cameră bineiluminată şi familiară.

întrucât o analiză completă a modului în care interacţionează ^-urile, B-urile şi C-urile depăşeşte scopul acestei discuţii, pentru oinformare mai completă sugerăm consultarea bibliografiei de lasfârşitul acestui ghid.

DOUĂ TENDINTE BIOLOGICE FUNDAMENTALE

Albert Ellis a atras atenţia asupra faptului că oamenii îşi transformăextrem de uşor propriile dorinţe în convingeri absolutiste precum"trebuie cu necesitate", mai ales atunci când aceste dorinţe suntputernice (Ellis, 1976). Faptul că facem această substituire atât deuşor şi frecvent l-a făcut pe Ellis să concluzioneze că aceastămanifestare constituie o tendinţă biologică fundamentală la majoritateapersoanelor. Deşi Ellis ia în considerare faptul că şi influenţele socialear putea contribui la o astfel de substituire, acesta consideră că "chiar dacă toate persoanele ar primi o educaţie cât se poate de raţională,practic fiecare dintre acestea ar ajunge să îşi transforme frecventpropriile f^o.erinţe individuale şi sociale în aşteptări rigide faţă de (a)

sine, (b) ceilalţi şi (c) lumea în care trăieşte" (Ellis, 1984a, p.20).Totuşi, după cum remarcă Ellis, fiinţele umane mai au şi o a doua

tendinţă biologică fundamentală: puterea de a alege şi capacitatea dea-şi identifica, disputa şi schimba gândirea iraţională. Aşadar, deşieste posibil ca tendinţa de a gândi iraţional să aibă o componentăbiologică importantă, totuşi nu suntem sclavii acesteia. Putem luptapentru a o depăşi, încercând în permanenţă să ne schimbămconvingerile iraţionale.



TEORIA SCHIMBĂRII ÎN REBT

Dat fiind faptul că nu suntem sclavii tendinţei de a gândi iraţional,o asumpţie importantă a REBT este că oamenii se pot schimba, maiales dacă internalizează trei principii fundamentale:

1. Evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot "cauza" emoţiidisfuncţionale sau comportamente dezadaptative. Mai degrabă,sistemul nostru de convingeri despre aceste evenimente activatoaredetermină emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.

2. Indiferent de felul în care ne-am generat problemele emoţionale şicomportamentale în trecut, în prezent ne creăm dificultăţi mai alesdeoarece continuăm să ne reîndoctrinăm cu convingerile noastreiraţionale.

3. Suntem oameni şi avem tendinţa de a ne crea cu uşurinţă (şi într-ooarecare măsură natural) probleme; în plus, ne vine foarte uşor săcultivăm emoţii, gânduri şi comportamente dezadaptative. Cu toateacestea, pe termen lung putem să depăşim aceste probleme dacă

depunem un efort substanţial şi susţinut pentru a ne disputaconvingerile iraţionale şi consecinţele acestora.

O PERSPECTIVĂ GENERALĂ ASUPRA TEORIEI REBT

REBT constituie o abordare structurată a demersului de rezolvarea problemelor emoţionale, în care terapeutul adoptă o atitudine activ-directivă pentru a-şi ajuta clienţii să îşi rezolve dificultăţile. Aceastăformă de terapie este în esenţă multimodală, adică terapeutulfoloseşte şl îşi încurajează clienţii să folosească o gamă variată detehnici cognitive, imagistice, comportamentale şi emoţionale pentru afacilita schimbarea terapeutică. Terapeuţii REBT consideră că în mare

parte schimbarea care are loc este obţinută de clienţi în viaţa de zi cuzi, şi mai puţin în cadrul şedinţelor de psihoterapie. Prin urmare,aceştia prescriu de regulă clienţilor lor "sarcini pentru acasă",concepute individual pentru a-i ajuta să pună în practică cele învăţatepe parcursul şedinţelor de psihoterapie.Partea a ll-a



PRACTICA

Paginile următoare cuprind o privire de ansamblu asupraaspectelor fundamentale ale procesului terapeutic specific REBT,rezumate în Tabelul 2. Pentru a facilita expunerea, vom pleca de laasumpţia că problemele emoţionale ale clientului vor fi rezolvate perând. Aşadar, ne vom limita la a prezenta procesul terapeutic cureferire la o anumită problemă a clientului. încă o dată, este importantde subliniat faptul că un tablou clinic real poate fi mult mai complexdecât ar reieşi din această scurtă analiză.

înainte de a iniţia procesul terapeutic schiţat în următoarele pagini,este important mai întâi să vă salutaţi clientul şi să stabiliţi aspectelepractice de care acesta ar putea fi interesat (ex., costurile terapiei,planificarea şedinţelor, etc.).TABELUL 2 Secvenţele terapiei raţional-emotive şi

_____________comportamentale ______________________________

Pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de viaţă

Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi împreună problema ţintă Pasul 3

Evaluaţi C-ul

Pasul 4 Evaluaţi /A-ul

Pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele emoţionale

secundare

Pasul 6 Clarificaţi legătura dintre B şi C

Pasul 7 Evaluaţi convingerile clientului (B)

Pasul 8 Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şi C



Pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale

Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi adânci încrederea

în convingerile raţionale Pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună în

practică ceea ce a învăţat

Pasul 12 Verificaţi sarcinile pentru acasă

Pasul 13 Facilitaţi procesul de producere a schimbării

Notă:

A = evenimentul activator;B = convingeri / credinţe;C = consecinţe emoţionale şi comportamentale



pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice deviaţă

După discutarea aspectelor practice presupuse de derulareaterapiei, este bine să stabiliţi imediat orientarea spre rezolvarea deprobleme, specifică REBT, întrebându-vă clientul ce problemă ar dori

să discutaţi prima dată. Stabilirea problemei ţintă transmite clientuluimai multe mesaje. în primul rând, subliniază de la început faptul căamândoi vă aflaţi acolo pentru a face un anumit lucru bine stabilit(adică, pentru a ajuta clientul să îşi rezolve problemele emoţionale). înal doilea rând, exprimă faptul că REBT reprezintă o abordare eficientăşi ţintită în rezolvarea problemelor emoţionale, în al treilea rând, indicăfaptul că veţi fi un terapeut activ şi vă veţi orienta de la început clientulcătre discutarea problemelor acestuia.

Problema preferată de client versus problema cea mai gravă aclientului

Puteţi adopta două strategii de bază atunci când cereţi clientuluiDvs. să se centreze pe o problemă ţintă. într-o primă abordare, puteţicere clientului să aleagă problema care-l interesează cel mai mult ("Cuce problemă aţi dori „să începem?"). Clientul poate să aleagă sau sănu aleagă problema cea mai gravă pe care o are. Cea de-a douastrategie este de a cere clientului să înceapă cu problema cea maigravă ("Ce vă deranjează cel mai mult în viaţa Dvs. acum?").

Când clientul Dvs. nu poate indica o problemă ţintă

Ce puteţi face atunci când clientul Dvs. nu reuşeşte să identifice o

problemă asupra căreia să interveniţi? (Această situaţie apare frecventcând "clientul" este un coleg cu care faceţi o şedinţă de consiliere încadrul unui curs de formare în REBT). Mai întâi, asiguraţi-vă clientulcă nu trebuie să aleagă o problemă gravă. Spuneţi-i că este în regulăsă înceapă procesul terapeutic cu o problemă care-l afectează într-omai mică măsură. Amintiţi-i că întotdeauna poate fi găsit un aspect pecare se poate lucra, deoarece fiinţele umane au, de regulă, multe laturi



care pot fi optimizate. încurajaţi-vă clientul să caute emoţii şicomportamente pe care ar dori să le accentueze sau să le estompeze.

O modalitate indirectă prin care vă puteţi ajuta clientul să îşi pună în evidenţă o problemă este de a-l întreba ce doreşte să obţină înurma terapiei. După ce acesta îşi structurează un scop, puteţi să îipuneţi întrebări în legătură cu felul în care acest scop nu este atins înprezent. Această linie de discuţii poate duce la evidenţierea unor emoţii şi/sau comportamente care blochează atingerea respectivuluiobiectiv. Puteţi apoi continua să exploraţi împreună aceste "bariere",fără a le eticheta neapărat drept probleme. Denumirea de "problemă" îi face pe unii clienţi reticenţi la a se implica într-o formă de terapieorientată pe problemă, cum este REBT. în astfel de cazuri, utilizaţi oetichetă verbală acceptabilă pentru client.

Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi

împreună problema ţintă

De multe ori, tipul problemei clientului Dvs. se clarifică după

discuţia iniţială. în astfel de cazuri, veţi continua cu evaluareaproblemei (Paşii 3, 4 şi 5). Totuşi, când problema clientului esteneclară, sau când acesta identifică mai multe probleme, veţi stabili împreună în ce anume constă aceasta şi/sau cu care dintreproblemele identificate veţi începe să lucraţi.

Stabilirea unei perspective comune asupra problemeiabordate şi decizia de a lucra asupra acesteia constituie un pasimportant în REBT, întrucât duce la întărirea relaţiei terapeutice. Oastfel de abordare permite clientului şi terapeutului să lucreze ca oechipă şi îl face pe client să se simtă înţeles şi să aibă încredere încompetenţa terapeutului său.

Faceţi distincţia dintre problemele emoţionale şi problemelepractice

După cum a observat şi Bard (1980), REBT este o metodăpsihoterapeutică care-i ajută pe clienţi să îşi depăşească problemeleemoţionale, nu şi dificultăţile practice. Desigur că, mulţi clienţi audeseori probleme emoţionale legate de problemele lor practice,



acestea putând deveni ţinta investigaţiei terapeutice. De asemenea,pe măsură ce se rezolvă problemele emoţionale ale clienţilor (ex.,anxietatea), este posibii să se rezolve şi dificultăţile lor practice (ex.,lipsa banilor), deşi aceste aspecte nu sunt abordate direct în terapie(Ellis, 1985b). Oricum, este extrem de important să ajutaţi clientul să înţeleagă această distincţie.

Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative disfuncţionale, nu şi pecele funcţionale

în Partea I a acestui ghid, s-a făcut distincţia între emoţiilenegative funcţionale şi emoţiile negative disfuncţionale. Nu încurajaţiclientul să îşi modifice emoţiile negative funcţionale;



20 PARTEA A ll-A: PRACTICA

aceste reacţii fireşti la evenimentele de viaţă negative ajută individul(a) să se adapteze adecvat la /A-ul negativ, (b) să facă faţă maibine /A-ului şi (c) să schimbe /A-ul într-o manieră constructivă. Pe dealtă parte, concentraţi-vă pe schimbarea emoţiilor negativedisfuncţionale (adică, cele care îşi au originea în convingeri iraţionale). întrebarea "în ce fel este aceasta o problemă pentru Dvs.?" ducedeseori la o discuţie utilă cu clientul şi vă ajută să identificaţi şi sădefiniţi împreună cu acesta o problemă emoţională "reală".

Operaţionalizaţi problemele neclare

Când clientul Dvs. îşi prezintă problema ţintă în termeni vagi sauneclari, este important să îl ajutaţi să o operaţionalizeze. De exemplu,dacă clientul spune "Soţia mea este o pacoste", ajutaţi-l să specificece înseamnă operaţional acest lucru (ex., "Ce face soţia Dvs. de aţiajuns să spuneţi că este o pacoste şi cum vă simţiţi când ea secomportă astfel?").

Făcând acest lucru, vă veţi da seama că începeţi să formulaţiproblema în termeni de ABC. Problema practică (sau /A-ul) estereprezentat de comportamentul soţiei, ceea ce o face să fie o

"pacoste"; problema emoţională (sau C-ul) este emoţia negativădisfuncţională pe care clientul o experienţiază atunci când soţia nu secomportă adecvat.

Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile

O problemă frecvent întâlnită în această etapă este faptul căclientul doreşte să schimbe mai degrabă -A-ul decât emoţiilereferitoare la A (C-ul). După cum s-a specificat anterior, schimbarea A-ului constituie o soluţie practică, în timp ce schimbarea C-uluireprezintă soluţia emoţională. Dacă vă loviţi de astfel de dificultăţi,

aveţi la dispoziţie mai multe strategii cu ajutorul cărora vă puteţi încuraja clientul să schimbe C-ul înainte de a încerca să modifice -A-ul:

1. Puteţi ajuta clientul să îşi dea seama că va putea schimba mai uşor A-ul dacă nu mai este afectat emoţional la C de prezenţa acestor probleme.



2. Este posibil ca uneori clientul să ştie deja cum să schimbe A- ul, dar să nu poată face asta încă. în acest caz, este important să îl ajutaţi să înţeleagă că probabil nu îşi poate folosi strategiile eficiente derezolvare de probleme pentru a schimba ¿-ul deoarece este afectatemoţional vis-a-vis de prezenţa problemelor din A.

3 Când clientului îi lipsesc din repertoriul instrumental strategiile rezolutiveeficiente, necesare schimbării A-ului, deseori puteţi să îi focalizaţiatenţia pe problemele de la C, arătându-i că va putea învăţa astfel destrategii dacă nu mai este afectat emoţional vis a vis de prezenţa

problemelor din A.

Dacă încă nu puteţi identifica o problemă

Dacă în această etapă nu aţi reuşit încă să cădeţi de acordasupra unei probleme ţintă, puteţi să sugeraţi clientului Dvs. să ţină un jurnal cu probleme. încurajaţi-vă clientul să îşi monitorizeze emoţiilenegative pe parcursul următoarei săptămâni şi să noteze ce tip deemoţii experienţiază şi în ce situaţii apar acestea.

în evaluarea problemei ţintă, fiţi cât mai precis şi concret

Este important să fiţi cât mai precis şi concret atunci când definiţişi stabiliţi de comun acord problema ţintă. Clientul Dvs. are oproblemă emoţională şi întreţine anumite convingeri iraţionale încontexte specifice, aşa încât referirea la aspecte precise şi concretevă va ajuta să obţineţi informaţii valide despre A, B şi C. Este bine să îi explicaţi clientului Dvs. de ce vă centraţi pe aspecte concrete, maiales dacă acesta are tendinţa de a-şi prezenta problema în termenifoarte vagi. Ajutaţi-l să înţeleagă că acurateţea în prezentareaproblemei îl va ajuta să o rezolve cu succes în situaţiile în care sesimte afectat emoţional. O modalitate eficientă de a-i arăta clientuluicum poate dobândi precizie în exprimare este de a-i cere să vă deaun exemplu recent sau tipic de manifestare a problemei lui (ex., "Când

s-a întâmplat A ultima dată?").Dacă, după încercări repetate, clientul Dvs. tot nu vă poate oferi

un exemplu concret de manifestare a problemei ţintă, acest lucrupoate indica faptul că există o problemă emoţională secundarăreferitoare la problema emoţională primară. Dacă bănuiţi că aşa staulucrurile, nu porniţi de la asumpţia că ipoteza Dvs. este corectă;testaţi-vă ipoteza (vezi Pasul 5 pentru o discuţie detaliată a acestuiaspect).



Pasul 3 Evaluaţi C-ul

în această etapă, puteţi evalua fie C-ul, fie A-ul, în funcţie de ceaspect al problemei abordează mai întâi clientul Dvs. Pentrufacilitarea discuţiei, vom începe cu aspectele legate de evaluarea C-ului.

Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională

Când evaluaţi C-ul, ţineţi minte că problema emoţională aclientului Dvs. se referă la o emoţie negativă disfuncţională(inadecvată), şi nu la o emoţie negativă funcţională (adecvată). Dupăcum s-a arătat anterior, emoţiile negative funcţionale diferă de celenegative disfuncţionale prin faptul că acestea din urmă implică undisconfort afectiv puternic, îl determină pe individ să adoptecomportamente dezadaptative şi îi blochează atingerea scopurilor.

în Tabelul 1 din Partea I sunt prezentate denumirile folosite înteoria REBT pentru a desemna şi distinge cele două tipuri de emoţii.

Deşi această distincţie terminologică este importantă, nu trebuie săaşteptaţi de la clienţi să utilizeze etichetele verbale exact aşa cum ofaceţi Dvs. De exemplu, clientul Dvs. poate vorbi despre anxietate

atunci când experienţiază de fapt îngrijorare şi vice versa (Dryden,1986). Este important să identificaţi o emoţie negativă disfuncţionalăşi să folosiţi un limbaj comun atunci când discutaţi cu clientul Dvs.

despre aceasta. Puteţi fie să încurajaţi clientul să adopte terminologiaspecifică REBT, fie să adoptaţi etichetele verbale utilizate de acestapentru a descrie emoţii. Oricare ar fi etichetele verbale folosite,

păstraţi aceeaşi terminologie pe tot parcursul terapiei.

Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional

» » 1 >

Ştim că un C poate fi emoţional sau comportamental. Totuşi,deoarece comportamentele dezadaptative sunt deseori defensive¿H KARTEA a ll-A: practica

J

^ t.

. ~ mrMEMA ll-A: PRACTICA



şi au rolul de a-l ajuta pe individ să evite experienţierea unor emoţiinegative disfuncţionale, considerăm că este mai eficient să evitatiabordarea comportamentelor dezadaptative şi să vă focalizaţi atenţiape emoţiile negative disfuncţionale. Astfel, dacă clientul Dvs. doreştesă renunţe la fumat, consideraţi fumatul ca şi comportament defensivşi încurajaţi persoana să îşi identifice emoţiile problematice pe care le-ar putea experienţia în cazul în care ar renunţa la acestcomportament. Sugerăm adoptarea acestei strategii şi atunci cândproblema identificată de client se referă la procrastinare sau alte tipuride comportamente evitative.

Clarificaţi C-ul

Atunci când clientul Dvs. identifică un C mult prea vag, există maimulte tehnici cu ajutorul cărora puteţi clarifica natura acestuia. Deexemplu, puteţi utiliza metode imagistice sau exerciţii gestaltiste cumsunt tehnica scaunului liber (vezi Passon, 1975) sau tehnica focalizăriia lui Gendlin (1978). Când clienţii lui Ellis au dificultăţi în a identifica oanumită emoţie, acesta îi încurajează "să îşi dea cu părerea", metodăce furnizează informaţii extrem de utile despre C.

Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C

Uneori, clienţii Dvs. vor spune că se simt frustraţi referindu-se laun C. Unii terapeuţi REBT consideră că frustrarea constituie uneveniment activator (A) şi nu o emoţie (Trexler, 1976). Ca şi C, înteoria REBT frustrarea este considerată, de regulă, emoţie negativăfuncţională care apare atunci când ceva blochează scopurileindividului. Totuşi, atunci când clientul spune că se simte frustrat, esteposibil ca acesta să se refere la o emoţie negativă disfuncţională. Omodalitate prin care puteţi decide dacă frustrarea resimţită de clienteste funcţională sau disfuncţională constă în a-l întreba dacă aceastăemoţie este sau nu suportabilă. Când clientul spune că emoţia este

insuportabilă, este foarte probabil să experienţieze o emoţie negativădisfuncţională, care va trebui schimbată.

Aveţi în vedere motivaţia clientului de a schimba C-ul

Se poate întâmpla ca un client să experienţieze emoţii negativedisfuncţionale, pe care să nu fie motivat să le schimbe.



astă lipsă de motivaţie poate apărea atunci când clientul nu sizează

caracterul distructiv al emoţiei pe care o trăieşte. O astfel de situaţie se întâlneşte cel mai frecvent în cazul furiei, însă oate apărea şi în cazulsentimentelor de vinovăţie şi al trăirilor depresive. De aceea, esterecomandabil să evaluaţi în ce măsură clientul sesizează şi înţelegecaracterul disfuncţional şi distructiv al emoţiei ţintă (C). în cazul în careclientul Dvs. nu înţelege de ce emoţia pe care o trăieşte estedisfuncţională, alocaţi atâta timp cât este necesar pentru a-l ajuta săsesizeze acest aspect. în esenţă, puteţi realiza acest obiectiv în treipaşi:

1. Ajutaţi-vă clientul să evalueze consecinţele emoţiei negativedisfuncţionale. Ce se întâmplă atunci când se simte astfel?Reacţionează într-o manieră constructivă? Se comportădezadaptativ? încetează să se mai comporte adecvat?

2. Subliniaţi faptul că scopul vizat este de a înlocui emoţia disfuncţionalăcu un corespondent funcţional al acesteia. Clarificarea acestui aspectpoate fi dificilă, mai ales când clientul Dvs. deţine idei rigide despre cetrebuie să simtă într-o anumită situaţie. Totuşi, cu ajutorul unor exemple adecvate, clientul va reuşi, de regulă, să înţeleagă că opersoană poate experienţia emoţii funcţionale în orice situaţieposibilă.

3. în final, exploraţi care ar fi consecinţele în cazul în care, pus înaceeaşi situaţie, clientul ar simţi corespondentul funcţional al emoţieisale disfuncţionale. întrucât probabil că acesta nu s-a gândit la oastfel de schimbare, ajutaţi-l să îşi imagineze cum s-ar comporta şicare ar fi urmările experienţieril emoţiei funcţionale la confruntarea cuevenimentul activator. Comparaţi efectele emoţiei funcţionale cu celeale emoţiei disfuncţionale. De regulă, clientul Dvs. va înţelegeavantajele emoţiei funcţionale, ceea ce îi va creşte motivaţia pentruschimbarea C-ului.

Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a lui CPuteţi întâlni mai multe capcane atunci când evaluaţi emoţiile

problematice pe care clientul le are la C. Sugestiile de mai jos vă vor ajuta să le evitaţi:

PARTEA A l-A: TICA



1. Nu puneţi întrebări care întăresc asumpţia că A cauzează C.Terapeuţii REBT începători îşi întreabă de multe ori clienţii "Cumvă face să vă simţiţi această situaţie?". O întrebare alternativă,care nu ar sugera că A determină C poate fi "Cum vă simţiţi însituaţia respectivă?".

2. Nu acceptaţi descrieri ale emoţiilor făcute în termeni vagi,cum ar fi "rău", "supărat", "nenorocit" etc. Când clientul Dvs.recurge la descrieri ambigue, ajutaţi-l să îşi clarifice emoţiile de laC (vezi Tabelul 1 din Partea I pentru o distincţie între diferite tipuri

de emoţii negative). De asemenea, nu acceptaţi ca descriptori aiemoţiilor de la C afirmaţii de genul "Mă simt prins în capcană" sau"Mă simt respins". Accentuaţi faptul că nu avem emoţii numite prins în capcană sau respins. Aceşti termeni se referă lacombinaţii de factori situaţi la A, B sau C, şi este important săseparaţi aceste trei tipuri de factori şi să vă asiguraţi că afirmaţiilepe care clientul le face la C se referă cu adevărat la emoţii. Deexemplu, când clientul spune "Mă simt respins" ajutaţi-l să vadăcă se poate să fi fost respins la A. Apoi, la C, întrebaţi-l cum s-asimţit vis a vis de faptul că a fost respins (ex., "rănit", "ruşinat",etc.).

pasul 4 Evaluaţi A- ul

Dacă aţi ales să evaluaţi mai întâi C-ul, pasul următor va fievaluarea A-ului. După cum s-a spus anterior, A-ul se referă laevenimentele activatoare ce pot fi considerate realitate observabilă(adică, precizia descrierilor pe care clientul le face la A poate ficonfirmată de observatori neutri). Totuşi, în această carte, A-ul va

reprezenta şi inferenţele sau interpretările pe care clientul le face vis avis de evenimentul activator.

în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şi concret

Ca şi atunci când evaluaţi C-ul, este bine să fiţi cât mai precis şiconcret şi atunci când evaluaţi /\-ul. De exemplu, întrebaţi când a apărutultima dată A-ul, cereţi un exemplu tipic de A sau cel mai relevantexemplu pe care clientul şi-l aminteşte.



Identificaţi partea din A care amorsează S-ul

Pe măsură ce evaluaţi A-ul, ajutaţi-vă clientul să identifice parteacea mai relevantă a acestuia (adică, partea care îi amorseazăcredinţele iraţionale de la 6). Uneori, clarificarea acestei amorse poate fi îngreunată de inferenţele pe care le face clientul despre situaţiarespectivă. Pe cele mai importante dintre acestea le puteţi identificautilizând lanţul inferenţial, tehnică ce vă ajută să clarificaţi cum anumese leagă între ele inferenţele clientului Dvs.

De exemplu, gândiţi-vă la un client care experienţiază anxietate la

C. Prima tentativă de a afla ce anume îi provoacă anxietate relevăfaptul că acesta se teme de prezentarea pe care trebuie să o facă înfaţa clasei. în acest moment, sarcina Dvs. este de a afia ce anume dinfaptul că trebuie să facă o prezentare în faţa clasei constituie un motivde teamă şi anxietate, din punctul de vedere al clientului Dvs.:



Terapeutul: Ce anume din faptul că trebuie să faci o prezentare în faţa clasei te sperie?

Clientul: Păi, s-ar putea să nu mă descurc foarte bine.

Terapeutul: Haide să presupunem, pentru moment, că aşa va fi. Ce anume îţi provoacăanxietate când te gândeşti la asta?

Clientul: Păi, dacă nu îmi fac bine sarcinile în clasă, •profesorul îmi vada o notă proastă.

Terapeutul: Să presupunem că aşa se va întâmpla. Ce este aşa de înfricoşător în asta?

Clientul Că s-ar putea să rămân corigent.

Terapeutul: Şi dacă ai rămâne corigent?

Clientul: Aoleu, păi nu aş mai putea să dau ochii cu tata!

Terapeutul: Dacă i-ai spune tatălui tău că ai rămas corigent, ce crezi tu că ar fi înspăimântător în asta?

Clientul: Parcă îl văd pe tata - ar fi distrus.

Terapeutul: Şi cum te-ai simţi dacă s-ar întâmpla asta?

Clientul: Vai, ar fi groaznic. N-aş putea suporta să îl văd pe tata plângând - mi-arfi aşa

de milă de el.Iniţial, clientul Dvs. a prezentat ca şi A faptul că trebuie să facă o

prezentare în faţa clasei. Totuşi, lanţul inferenţial a pus în evidenţăteama clientului la gândul că tatăl lui ar fi devastat dacă ar afla deposibilul său eşec. Pentru a verifica dacă acest aspect al evenimentuluiactivator constituie cel mai relevant factor pentru problema emoţională aclientului, puteţi nota pe hârtie lanţul inferenţial pe care să îl analizaţiapoi împreună cu acesta, cerându-i să vă indice care crede el că esteelementul cel mal important. O altă metodă prin care se poate afla dacăaspectul recent identificat al evenimentului activator este esenţialconstă în manipularea conţinutului din A, urmărind reacţia clientului la

C. De exemplu, puteţi să îi spuneţi clientului Dvs.: "Haide săpresupunem că i-ai spune tatălui tău că ai rămas corigent şi el nu s-ar supăra - de fapt, ar face faţă destul de bine acestei veşti. Ar influenţaasta cu ceva teama ta de a face o prezentare în faţa clasei?". Dacăclientul răspunde afirmativ, este foarte probabil că aţi evaluat ar simţianxios, este clar că supărarea tatălui (de la A) nu constituie cel maiimportant factor implicat în problema sa emoţională.

După ce aţi stabilit, împreună cu clientul, cel mai relevant aspect alevenimentului activator, este important să reevaluaţi posibilele modificăride la C, care au avut loc de la analiza iniţială a problemei până în acest



moment. De exemplu, considerând că, în cazul de mai sus, noul aspectdin A este într-adevăr factorul central, ar fi foarte important să ajutaţiclientul să sesizeze faptul că anxietatea sa se leagă mai degrabă demila pe care o simte pentru tatăl său la C, decât de orice alte temeri saueşecuri pe care le-ar putea avea. Din punctul de vedere altratamentului, s-ar deschide aşadar două direcţii: prima ar presupunecentrarea pe anxietatea din C, resimţită de client la gândul că tatăl săusuferă. O variantă alternativă ar fi să cereţi clientului să pornească de lapremisa că noul A (durerea tatălui) s-a produs deja, şi să abordaţisentimentele de milă care se presupune că ar apărea la C.

Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multe aspecte

Este important să reţineţi că, din punctul nostru de vedere, A-ulpoate fi un gând, o inferenţă, o imagine, o senzaţie sau uncomportament, dar şi orice eveniment care poate fi confirmat deobservatori neutri. Aşadar, emoţiile clienţilor de la C pot să joace şi rolde A. De exemplu, clientul Dvs. poate trăi sentimente de vinovăţie la C. Aceste sentimente pot deveni A, iar clientul să simtă jenă (un nou C) visa vis de sentimentele de vinovăţie. Deşi acest lucru nu apare întotdeauna, clienţii pot avea o problemă emoţională secundară vis avis de problema emoţională primară. Identificarea prezenţei problemelor

emoţionale secundare presupune o evaluare atentă şi lipsită deprejudecăţi (vezi Pasul 5).

Pentru început, consideraţi că A este adevărat

Când începeţi să evaluaţi -4-ul, s-ar putea să constataţi căevenimentul activator central pentru clientul Dvs. reprezintă odistorsiune majoră a realităţii. în acest caz, aţi putea fi tentat să disputaţi A-ul. Este bine ca în această etapă să rezistaţi tentaţiei şi să vă încurajaţi clientul să considere că A este corect. De exemplu, în cazulprezentat anterior, nu este atât de important să stabiliţi dacă tatălclientului s-ar simţi într-adevăr îndurerat la vestea

¿t> PARTEA A ll-A: PRACTICA



OU r-AK I EA A ll-A: PRACTICA

eşecului fiului său. Mai degrabă, este important să vă îndemnaţi clientulsă considere că A-ul este adevărat pentru a-l ajuta să îşi identifice maiprecis convingerile iraţionale despre A care au condus la emoţiile de laC.

Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a lui A

în evaluarea lui A, există mai multe capcane pe care este bine să leevitaţi. Sugestiile de mai jos vă vor ajuta în acest sens:

1. Nu cereţi prea multe detalii despre A. Dacă îi permiteţi clientului Dvs. săvorbească pe larg despre A, vă veţi îndepărta amândoi de abordareacentrată pe rezolvarea de probleme în demersul de depăşire adificultăţilor emoţionale. Dacă clientul vă oferă totuşi prea multe detalii, încercaţi să reţineţi temele mai importante sau rezumaţi ceea ce aţi înţeles Dvs. ca fiind aspectul principal al lui A. întrerupeţi cu tactdiscursul clientului şi restabiliţi centrarea pe un anumit aspect. Deexemplu, aţi putea spune ceva de genul "Cred că îmi oferiţi mai multedetalii decât este nevoie în acest moment. Ce anume v-a deranjat cel

mai tare în acea situaţie?".

2. Nu lăsaţi clientul să descrie evenimentul activator în termeni vagi. Ca şi în cazul evaluării lui C, obţineţi un exemplu de A cât mai concret şi clar cu putinţă (Un exemplu de A neclar ar fi afirmaţia "Soţia mea areacţionat negativ faţă de mine". Spre deosebire de acesta, un A

concret ar fi "Soţia mea m-a făcut bleg când i-am spus că am plâns lafilmul de aseară".)

3. Nu lăsaţi clientul să vorbească despre mai multe evenimenteactivatoare în acelaşi timp. în REBT este important să lucraţi cu unsingur A o dată; aşadar, încurajaţi-vă clientul să se centreze pe A-ul pe

care îl consideră reprezentativ pentru contextul în care experienţiazăprobleme emoţionale. Asiguraţi-I că veţi aborda şi celelalte evenimenteactivatoare ceva mai târziu.

Dacă încă nu ati identificat A-ul• »

Dacă în această etapă clientul Dvs. nu a reuşit încă să identifice uneveniment activator clar, încurajaţi-l să ţină un jurnal până la şedinţaviitoare. în acest jurnal va descrie exemple de



evenimente activatoare în legătură cu care se simte afectatemoţional.

Stabiliţi împreună scopurile terapiei

Anterior, s-a subliniat faptul că este important ca terapeutul şi clientulsă cadă de acord asupra problemei ţintă. De asemenea, este bine caamândoi să ajungă la un punct de vedere comun asupra obiectivelor schimbării. în ambele cazuri motivul este acelaşi, şi anume faptul că oastfel de abordare facilitează relaţia terapeutică şi colaborarea dintreclient şi terapeut.

Când este bine să vă fixaţi scopurile

Există două momente importante pentru a evalua care suntobiectivele schimbării pentru clientul Dvs. Primul este momentul în carestabiliţi împreună problema ţintă (Pasul 2). în această etapă incipientă,este indicat să asistaţi clientul în a-şi fixa un obiectiv în concordanţă cuproblema, aşa cum a fost ea evaluată într-o primă fază. De exemplu,dacă problema clientului Dvs. se leagă de faptul că este supraponderal,un obiectiv iniţial ar fi să atingă şi să îşi menţină o anumită greutate.

Totuşi, s-ar putea să fie nevoie să redefiniţi obiectivul clientului înetapa de evaluare (Paşii 3, 4 şi 5). De exemplu, să presupunem cădupă ce aţi stabilit că scopul clientului este de a atinge şi a-şi menţine oanumită greutate, evaluarea Dvs. pune în evidenţă faptul că acestadevine anxios şi mănâncă mult atunci când se plictiseşte. în acestmoment, obiectivul reformulat al clientului poate viza capacitateaacestuia de a face faţă în mod adecvat senzaţiei de plictiseală, astfel încât să nu mai recurgă la strategii de coping dezadaptative precumsupraalimentarea. Aşadar, puteţi încuraja clientul să se simtă îngrijorat(şi nu anxios) de faptul că este plictisit şi să folosească sentimentul de îngrijorare pentru a face faţă plictiselii într-un mod mai constructiv. Caregulă generală, încurajaţi-vă clientul să îşi fixeze ca scop o emoţienegativă funcţională şi să înţeleagă de ce o astfel de emoţie constituieun răspuns realist şi adecvat la un eveniment activator negativ de la A.

Ajutaţi-vă clientul să vadă lucrurile în perspectivă Atunci când stabiliţi împreună cu clientul Dvs. obiectivele

intervenţiei, păstraţi în minte distincţia dintre scopurile pe termen scurt şi scopurile pe termen lung. Clientul Dvs. ar putea opta

¿t> PARTEA A ll-A: PRACTICA



...kKACTICA

pentru un obiectiv pe termen scurt, care poate fi dezadaptativ pe termenlung şi, deci, iraţional (ex., în cazul unei persoane cu anorexie, dorinţade a slăbi). Ajutaţi-vă clientul să vadă lucrurile în perspectivă şi obţineţiacordul acestuia de a lucra pentru a atinge scopuri productive, petermen lung.

Evitaţi capcanele în procesul de stabilire a scopurilor

în procesul de stabilire a scopurilor, există mai multe capcane pe

care trebuie să le evitaţi. Sugestiile de mai jos vă vor ajuta în acestsens:

1. Nu acceptaţi formulările obiectivelor clientului atunci când acesteaexprimă dorinţa de a experienţia o emoţie negativă disfuncţională maipuţin intensă (ex., "Vreau să simt mai puţină anxietate" sau "Vreau sămă simt mai puţin vinovat"). Conform ' teoriei raţional-emotive, prezenţaunei emoţii negative disfuncţionale (ex., anxietate sau vinovăţie) indicăfaptul că clientul Dvs. deţine convingeri iraţionale. Ca atare, este indicatsă ajutaţi clientul să facă distincţia între respectiva emoţie negativădisfuncţională şi corespondentul funcţional al acesteia. îndemnaţi-văclientul să îşi fixeze ca obiectiv cel deal doilea tip de emoţie. Aşadar,

acesta va putea alege să simtă îngrijorare în loc de anxietate şi regret în loc de vinovăţie sau devalorizare.

2. Nu acceptaţi scopuri care arată că clientul Dvs. doreşte să se simtăindiferent, neutru sau calm în situaţii în care ar fi normal să trăiască oemoţie negativă funcţională. Emoţiile ce exprimă indiferenţă (ex., calmul în faţa unui eveniment nefericit) arată că el nu deţine convingeriraţionale despre situaţia respectivă, astfel încât de fapt acesta îşidoreşte ca evenimentul să nu se fi întâmplat. Dacă susţineţi scopulclientului de a se simţi calm sau indiferent în faţa unui evenimentnegativ, îl veţi încuraja să nege existenţa dorinţelor sale în loc să

gândească raţional.

3. Din aceleaşi motive, nu acceptaţi ca şi obiectiv experienţierea unor emoţii pozitive la confruntarea cu un A negativ. Este nefiresc ca clientulDvs. să se simtă, spre exemplu, fericit atunci când se loveşte de uneveniment de viaţă negativ pe care ar prefera să nu îl întâlnească (ex.,o situaţie de pierdere sau eşec). Dacă susţineţi scopul clientului de asimţi confort la confruntarea cu un eveniment negativ, îl veţi încuraja să

PARTEA A ll-A: PRACTICA 33

PARTEA A l-A: TICA



creadă că este bine că s-a întâmplat acel A negativ. O astfel deatitudine îl va împiedica pe clientul Dvs. să gândească raţ \ona\.

Reluând o idee prezentată anterior, atunci când vă încurajaţiclientul să exp6rienţieze emoţii negative funcţionale laconfruntarea cu evenimentele de viaţă negative, îl ajutaţi săaccepte sau să schimbe respectiva situaţie.

în fine, nu acceptaţi obiective formulate în termeni vagi (ex.,"Vreau să fiu fericit"). Cu cât clientul Dvs. reuşeşte să îşistabilească obiective mai concrete, cu atât acesta va fi mai

motivat să depună efort pentru a-şi schimba convingerileiraţionale, în vederea atingerii scopurilor.f, ¿-ÍÍ

PARTEA A l-A: TICA



pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemeleemoţionale secundare

Frecvent, clienţii au probleme emoţionale secundare vis a vis deproblemele emoţionale primare. Dacă problema primară a clientuluiDvs. este anxietatea, îi puteţi pune o întrebare de genul "Cum vă simţiţivis-a-vis de faptul că sunteţi anxios?", pentru a determina dacă acestaare într-adevăr o problemă emoţională secundară la problema primară aanxietăţii (ex. este depresiv faţă de faptul că este anxios).

Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâi pe problemaemoţională secundară

i

Este indicat să abordaţi mai întâi problema emoţională secundară,dacă este îndeplinită oricare din următoarele trei

condiţii:

1. Problema emoţională secundară interferează puternic cu încercările de rezolvare a problemei primare. O astfel de interferenţăse poate manifesta fie în timpul şedinţelor de psihoterapie, fie înviaţa cotidiană a clientului.

2. Din punct de vedere clinic, problema secundară este mai importantădecât cea primară.

3. Clientul înţelege raţiunea de a lucra mai întâi pe problema emoţionalăsecundară.

Ar fi de dorit să îi prezentaţi clientului o explicaţie plauzibilă pentrudecizia de a începe cu problema secundară. Dacă după oferireaexplicaţiei clientul doreşte în continuare să lucreze pe problemaprimară, veţi începe cu aceasta. Oricare altă decizie v-ar putea periclitarelaţia terapeutică de colaborare pe care aţi stabilit-o deja.,M crt M II-A: PRACTICA

PARTEA A l-A: TICA



Căutaţi problemele emoţionale vis a vis de emoţiile negativefuncţionale

După evaluarea problemei primare declarate a clientului Dvs., s-ar putea să ajungeţi la concluzia că aceasta este o emoţie negativăfuncţională (ex., tristeţe legată de o pierdere importantă), în acest caz,verificaţi dacă nu cumva clientul Dvs. are o problemă vis a vis deaceastă emoţie funcţională. De exemplu, acesta se poate simţi jenatdeoarece este trist. Dacă lucrurile se prezintă astfel, stabiliţi de comunacord că problema emoţională secundară (sentimentul de jenă) va

deveni problema ţintă a clientului şi începeţi să evaluaţi această nouăproblemă.

Identificaţi prezenţa sentimentului de jenă

După cum am văzut anterior, atunci când clientul este reticent în adezvălui faptul că are o problemă emoţională, este posibil ca acesta săse simtă jenat de faptul că are o problemă sau că trebuie să vorbeascădespre ea unui terapeut. Când bănuiţi că aşa stau lucrurile, întrebaţiclientul cum crede că s-ar simţi dacă ar avea o problemă emoţionalălegată de evenimentul activator adus în discuţie. Dacă acesta afirmă căs-ar simţi jenat, stabiliţi de comun acord să consideraţi sentimentul de

jenă ca problemă ţintă cu care să începeţi să lucraţi, înainte de a încuraja clientul să abordeze problema la care se gândise iniţial.

pasui 6 Clarificaţi legătura dintre Bş\C

Până în acest moment, au fost evaluate elementele de la A şi C

ale problemei primare sau secundare cu care a venit clientul Dvs.Următorul pas constă în clarificarea legăturii dintre B şi C - ideea căproblemele emoţionale ale clientului sunt determinate, în mare parte,

de convingerile acestuia, mai degrabă decât de evenimenteleactivatoare deja evaluate. Parcurgerea acestei etape este esenţială.Dacă clientul Dvs. nu înţelege că problema lui emoţională estedeterminată de convingerile pe care le are, nu va pricepe de ce încercaţi să îi evaluaţi credinţele în etapa următoare a procesuluiterapeutic. Ul\\\zarea unui exemplu nelegat de problema clientuluipoate fi de folos în explicarea acestei noţiuni. în lucrările de REBTlistate la finalul acestei cărţi (ex., Dryden, 1987; Ellis & Dryden, 1987;Walen şi colab., 1980) puteţi găsi exerciţii şi metafore care săfaciliteze înţelegerea acestui concept.

PARTEA A l-A: TICA





pasul 7 Evaluaţi convingerileclientului (B)

Pe parcursul evaluării B-ului, păstraţi în minte distincţia dintre

convingerile raţionale şi convingerile iraţionale, şi ajutaţi-vă clientul să înţeleagă diferenţa dintre aceste două tipuri de gândire.

Evaluaţi atât formele de bază ale convingerilor iraţionale, cât şi pecele derivate din acestea

în Partea I s-a arătat cum convingerile iraţionale pot fi împărţite înforme de bază şi derivate ale acestora. în această etapă a procesuluiterapeutic, este bine să evaluaţi cu atenţie convingerile iraţionale aleclientului Dvs. în evaluarea pe care o faceţi, focalizaţi-vă atât peformele de bază (trebuie cu necesitate, este obligatoriu, este absolutnecesar etc.) cât şi pe cele patru derivate ale acestora: (a) gândireacatastrofică, (b) intoleranţa la frustrare, (c) evaluarea globală negativăşi (d) gândirea în termeni de "întotdeauna sau niciodată". Pe parcursulevaluării, puteţi fie să utilizaţi terminologia REBT referitoare la acesteprocese, fie să folosiţi limbajul clientului, asigurându-vă că eticheteleverbale ale acestuia exprimă corect convingerile iraţionale. Decideţipentru care dintre aceste variante veţi opta, în funcţie de feedback-ulprimit de la client despre utilitatea acestora.

Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale de bază

în timp ce evaluaţi convingerile iraţionale ale clientului Dvs.,

păstraţi în minte cele trei tipuri de trebuie absolutist prezentate înPartea I: aşteptările rigide faţă de sine, aşteptările rigide faţă de ceilalţişi aşteptările rigide relativ la lume/condiţiile de viaţă.



Faceţi distincţia dintre trebuie absolutist şi alte forme de trebuie

Pe măsură ce evaluaţi formele de bază ale convingerilor saleiraţionale, clientul Dvs. ar putea folosi termenul de trebuie, cuvânt ceare mai multe înţelesuri în limba engleză (ca, de altfel, şi în limbaromână). Multe dintre utilizările cuvântului trebuie nu sunt legate deproblemele emoţionale ale clientului Dvs. Printre acestea se numărăformele care exprimă preferinţa (ex., "Ar trebui să îţi tratezi copiii cu

respect"), forme care exprimă date empirice (ex., "La amestecarea adouă părţi de hidrogen cu o parte de oxigen trebuie să se obţină apă")precum şi forme care exprimă o recomandare (ex., "Trebuie să mergisă vezi piesa aceea excelentă care se joacă la teatrul local").

în teoria raţional-emotivă şi comportamentală, se pleacă de laipoteza că doar trebuie absolutist se leagă de tulburările emoţionale.Dacă pentru clientul Dvs. diferitele sensuri ale cuvântului trebuiecreează confuzie, este bine să îl înlocuiţi cu forma trebuie cu

necesitate pentru a exprima prezenţa unei convingeri iraţionale debază (Comparaţi, de exemplu, expresia "Trebuie să fiu admirat decolegii mei" cu cea de "Trebuie cu necesitate să fiu admirat de colegii

mei"). Experienţa noastră clinică, precum şi cea a lui Ellis, arată căformularea trebuie cu necesitate exprimă mai bine decât trebuie ideeade aşteptare rigidă, inflexibilă. Ajutaţi-vă clientul să distingă mai ales între trebuie absolutist şi trebuie ce exprimă preferinţe.

Folosiţi întrebări pentru evaluarea convingerilor iraţionale

Apelaţi la întrebări atunci când evaluaţi convingerile iraţionale aleclientului Dvs. O întrebare standard utilizată frecvent de terapeuţiiREBT este "Ce anume ţi-ai spus referitor la A de te-a afectat la C?". Acest tip de întrebare deschisă are atât avantaje, cât şi dezavantaje.Principalul avantaj al unei astfel de chestionări constă în faptul că

reduce mult probabilitatea de a-i sugera clientului conţinutulconvingerilor sale. Dezavantajul major ar fi că rareori clientul varăspunde prin exprimarea unei convingeri iraţionale. Mai degrabă,acesta vă va oferi în continuare inferenţe despre A - care ar putea fimai puţin relevante decât cea la care v- aţi oprit la Pasul 4.

De exemplu, să presupunem că clientul Dvs. este extrem deanxios la gândul că ceilalţi îl vor considera un prost dacă se bâlbâie înpublic. întrebându-l "Ce ţi-ai spus referitor la atitudinea critică a celorlalţide te-a determinat să fii anxios?" aţi putea obţine răspunsul "M-am



gândit că ei nu mă plac". Observaţi că acest gând este, de fapt, oinferenţă şi că încă nu aţi reuşit să aflaţi convingerea iraţională aclientului. în acest punct, scopul Dvs. ar fi să vă ajutaţi clientul să înţeleagă că afirmaţia sa nu exprimă o convingere iraţională şi să îl învăţaţi cum să îşi identifice convingerile iraţionale referitoare la A. Puteţirealiza acest lucru alternând ingenios întrebările deschise cu explicaţiilemai didactice.

Ce alte întrebări deschise aţi mai putea folosi în evaluarea

convingerilor iraţionale ale clienţilor Dvs.? Walen şi colab. (1980) reţinmai multe variante, cum ar fi "Ce ţi-a trecut prin minte?", "Te gândeaila ceva anume?", "La ce te gândeai în acel moment?" şi "îţi aminteştila ce te gândeai atunci?". încă o dată, reţineţi că s-ar putea ca clientulDvs. să nu exprime spontan o convingere iraţională, ca răspuns laaceste întrebări; este posibil ca acesta să aibă încă nevoie de o îndrumare mai didactică.

O alternativă la utilizarea întrebărilor deschise la A ar fi folosireaîntrebărilor bazate pe teorie (adică, întrebări derivate direct din teoriaraţional-emotivă şi comportamentală). De exemplu, pentru a obţine unrăspuns care să exprime un trebuie (adică, o credinţă bazală), puteţi

întreba "Ceaşteptări

aveţi faţă de atitudinea critică a celorlalţi, de văafectează atât de mult la C?". Pentru a evidenţia prezenţa credinţelor derivate din trebuie, aţi putea întreba "Ce fel de om v-aţi gândit căsunteţi când v-aţi bâlbâit şi v-aţi atras dispreţul celorlalţi?".

Avantajul întrebărilor bazate pe teorie este că orientează clientulspre identificarea convingerilor iraţionale. Partea proastă este căexistă în acest caz pericolul de a sugera clientului o convingereiraţională pe care poate nu o are. Totuşi, puteţi reduce acest pericoldacă aţi stabilit anterior faptul că el are o emoţie negativădisfuncţională la C.





Stabiliţi legătura întreconvingerileiraţionale şi C

După ce aţi evaluat riguros convingerile iraţionale ale clientului -atât cele bazale, cât şi derivatele lor - asiguraţi-vă că acesta înţelegelegătura dintre convingerile sale iraţionale şi emoţiile disfuncţionale dela C, înainte de a trece la disputarea respectivelor convingeri. Aşadar,aţi putea spune "Realizaţi că atâta timp cât pretindeţi ca toţi ceilalţi sănu vă critice, veţi ajunge să fiţi anxios la gândul că acest lucru s-ar putea întâmpla?" sau "Vă daţi seama că dacă vă desconsideraţi

deoarece ceilalţi vă consideră prost, veţi fi anxios la gândul că aceştias-ar putea să vă dispreţuiască?". Dacă clientul Dvs. răspundeafirmativ, puteţi încerca să îl ajutaţi să surprindă legătura B-C (ex.,"Aşadar, pentru a înlocui sentimentul de anxietate cu unul de îngrijorare, ce ar trebui să schimbaţi prima dată?"). Orientareaclientului spre surprinderea acestei legături este deseori mai eficientădecât a-i spune direct acestuia că există o astfel de relaţie. Dacăclientul Dvs. spune că înţelege că pentru a-şi modifica emoţiile trebuiesă îşi schimbe convingerile, înseamnă că a surprins ideea centrală.Când, însă, acesta nu poate vedea legătura, insistaţi în continuarepentru a clarifica această relaţie, înainte să treceţi la disputareaconvingerilor.

pasul 8

PARTEA A l-A: TICA





pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale

După evaluarea atentă a problemei ţintă, identificarea şi evaluareaproblemelor emoţionale secundare şi clarificarea legăturii B-C, pasulurmător constă în disputarea convingerilor iraţionale ale clientului Dvs.

Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei

Obiectivul principal al disputei în această etapă a procesuluiterapeutic în REBT este de a-l face pe client să realizeze cămajoritatea convingerilor sale iraţionale sunt nefolositoare (adică,conduc la emoţii disfuncţionale), ilogice şi inconsecvente cu realitatea,şi că alternativele lor (adică, convingerile raţionale) sunt folositoare,logice şi consecvente cu realitatea.

Dacă reuşiţi să vă ajutaţi clientul să înţeleagă aceste concepte înaceastă etapă, nu vă bazaţi totuşi pe faptul că încrederea pe care oare în convingerile raţionale va fi puternică. Ajutaţi-I să înţeleagădistincţia dintre încrederea superficială şi încrederea profundă într-oconvingere raţională. De asemenea, insistaţi pe faptul că, în această

etapă, chiar şi încrederea superficială într-o convingere raţionalăalternativă (adică, înţelegerea intelectuală) reprezintă un semn deprogres, deşi este insuficientă pentru a determina prin sinemodificarea emoţiei.

Păstrând focalizarea asupra problemei ţintă, scopurile disputăriisunt de a-l face pe client să înţeleagă următoarele aspecte:

1. Trebuie absolutist Nu există dovezi care să susţină aşteptărilerigide ale clientului, însă astfel de dovezi pot fi aduse în sprijinulpreferinţelor sale. (După cum spune deseori Ellis, "Probabil că nuexistă în univers nici un trebuie cu necesitate").

2. Gândirea catastrofică: Ceea ce clientul defineşte ca fiind îngrozitor (adică, 101% rău) constituie un nonsens. în realitate,



toate experienţele se înscriu într-un registru de nocivitate care mergede la 0-99,9 %.

3. Intoleranţa la frustrare: Practic, clientul Dvs. poate suporta întotdeauna ceea ce el crede că nu poate suporta şi poate simţi oanumită mulţumire chiar şi atunci când evenimentele neplăcute de la A continuă să se manifeste.

4. Evaluarea globală negativă: Acesta este un concept inconsecvent curealitatea, ilogic şl care duce la probleme emoţionale. Alternativa esteca clientul Dvs. să accepte că propria-i persoană, cei din jurul său şilumea în care trăieşte reprezintă realităţi complexe şi imperfecte - multprea complexe pentru a putea fi evaluate global.

5. Gândirea de tip "întotdeauna sau niciodată": Este puţin probabil caclientul Dvs. să fie întotdeauna respins sau să nu reuşească niciodată

în ceea ce face. El nu este nici respingător prin sine însuşi, şi nici unratat complet.

Mult mai târziu în procesul terapeutic (la un moment caredepăşeşte obiectivele acestui ghid), scopul Dvs. va fi de a ajutaclientul să internalizeze o gamă largă de convingeri raţionale, astfel

încât acestea să devină parte a unei filosofii de viaţă raţională.

Folosiţi întrebări pe parcursul disputării / restructurăriicredinţelor iraţionalei i

Să presupunem că urmează să disputaţi o convingere iraţionalăcare apare în forma unui trebuie. Primul pas în secvenţa disputăriieste de a căuta dovezile ce susţin respectivul trebuie. Unele dintre întrebările standard prin care se poate realiza acest lucru sunt "Cedovezi ai că tu trebuie, orice s-ar întâmpla?", "Unde este dovada?","Crezi cu adevărat că trebuie?", şi "Unde scrie că trebuie?".

Asiguraţi-vă că clientul răspunde la întrebările pe care i le-aţi pus.De exemplu, la întrebarea "De ce trebuie să reuşeşti?" clientul poaterăspunde "Pentru că aş avea anumite avantaje dacă aş reuşi.".Observaţi că clientul nu a răspuns la întrebarea pusă, ci la o alta, şianume "De ce este preferabil să reuşeşti?". De fapt, este bine să aveţi în vedere faptul că acesta nu va oferi de la început răspunsuri corecte la întrebările puse.



Conform teoriei REBT, la întrebarea "De ce trebuie să reuşeşti?"

există un singur răspuns corect, şi anume "Nu există nici un motivpentru care trebuie să reuşesc, deşi aş prefera să reuşesc". Cândclientul Dvs. oferă orice alt răspuns, va trebui să îl ajutaţi să înţeleagăde ce răspunsul său este fie (a) incorect pentru întrebarea pe care i-aţipus-o, fie (b) corect pentru o altă întrebare. Pe parcursul acestuiproces, folosiţi o combinaţie de întrebări şi scurte explicaţii didacticepână când clientul Dvs. oferă răspunsul corect şi înţelege de ceacesta este corect.

Ca şi parte a procesului de înţelegere, ajutaţi-vă din nou clientul

să facă distincţia dintre convingerile sale raţionale şi cele iraţionale. Omodalitate prin care puteţi realiza acest lucru este de a scrie pe hârtieurmătoarele două întrebări:

1. De ce trebuie cu necesitate să reuşeşti?2. De ce este preferabil, dar nu absolut necesar, să reuşeşti?

Cereţi clientului Dvs. să răspundă la aceste întrebări. Este foarteprobabil ca acesta să vă dea acelaşi răspuns la ambele. în acest caz,ajutaţi-l să înţeleagă că justificarea pe care a oferit-o este o dovadă însprijinul convingerii sale raţionale, nu şi a celei iraţionale. După cumam subliniat anterior, ajutaţi-l să realizeze că unicul răspuns la o

întrebare ce vizează realitatea lui trebuie cu necesitate este, pentru a-lparafraza pe Ellis, "Probabil că nu există în univers nici un trebuie cunecesitate".

Fiţi insistent în disputarea / restructurarea convingerilor de bazăsau a derivatelor acestora

Am arătat anterior că este important să disputaţi atât convingerileiraţionale de bază sau premisele clientului Dvs., cât şi cel puţin unadintre cele patru derivate ale acestora (gândirea catastrofică,intoleranţa la frustrare, evaluarea globală negativă, sau gândirea"întotdeauna sau niciodată"). Totuşi, dacă aţi început să disputaţi oconvingere iraţională bazală, insistaţi până când reuşiţi să îi dovediţiclientului că nu există dovezi în sprijinul unei astfel de convingeri, înainte de a începe să disputaţi convingerile derivate din aceapremisă.

A trece de la convingerea de bază la derivatele ei (şi de laderivate la convingerea de bază) poate genera confuzie în mintea




clientului. Totuşi, dacă aţi insistat suficient pe disputarea uneiconvingeri de bază, iar acest lucru nu s-a dovedit util pentru clientulDvs., este bine să vă reorientaţi atenţia către una dintre convingerilederivate şi să vedeţi care este reacţia acestuia. Pentru unii clienţi, estemai uşor să înţeleagă de ce sunt iraţionale convingerile lor derivate,decât să surprindă de ce este iraţional acel trebuie cu necesitatebazai.

Folosiţi strategii de disputare / restructurare variateExistă trei strategii de disputare fundamentale. Când puteţi, este

bine să le utilizaţi pe toate trei:

1. Focalizarea pe aspecte logice: în acest caz, scopul Dvs. estede a-l ajuta pe client să înţeleagă de ce convingerea sa iraţionalăeste ilogică. Faceţi-vă clientul să înţeleagă că doar pentru că eldoreşte ca un lucru să se întâmple nu înseamnă că acel lucrutrebuie obligatoriu să se întâmple. Puneţi întrebarea "Unde estelogica acestei convingeri?" şi accentuaţi faptul că transformareaarbitrară a unei preferinţe în regulă ţine de fantezie şi nu de

realitate.

2. Focalizarea pe aspecte empirice: în acest caz, scopul Dvs.este de a-i arăta clientului că convingerile lui iraţionale de bază şiderivatele acestora sunt aproape întotdeauna inconsecvente curealitatea empirică. Astfel, folosiţi întrebări care cer clientului săaducă dovezi în sprijinul convingerilor sale iraţionale (ex., "Cedovezi ai pentru asta?"). De exemplu, puteţi arăta clientului cădacă ar exista dovezi care să justifice convingerea lui conformcăreia trebuie cu necesitate să reuşească, atunci ar trebui săreuşească indiferent de ce crede el. Dacă, însă, nu a reuşit în

prezent, acest lucru dovedeşte că acea convingere iraţionalăcontrazice realitatea.

3. Focalizarea pe aspecte pragmatice: Scopul centrării peconsecinţele pragmatice ale menţinerii convingerilor iraţionale estede a arăta clientului că, atâta timp cât el crede în acel trebuieabsolutist şi în derivatele acestuia, va continua să fie afectatemoţional. Folosiţi întrebări de genul "La ce altceva vei ajunge



dacă vei continua să crezi că trebuie neapărat să reuşeşti, în afarăde anxietate şi depresie?".



După disputarea convingerii iraţionale, clientul Dvs. trebuie să înveţe să o înlocuiască cu o alta raţională. Este bine să elaboraţi împreună noua convingere raţională, făcând-o cât mai adaptativă vis-a-vis de A. După ce aţi construit împreună cu clientul o convingere

raţională alternativă, disputaţi-o logic, empiric şi pragmatic pentru a-idovedi acestuia că este într-adevăr raţională. Este mult mai util ca elsă vadă dovezile care arată că gândurile raţionale sunt mai bune, decâtsă audă de la Dvs. acest lucru.

Folosiţi stiluri de disputare / restructurare variate

Deşi pot exista o mulţime de variaţii individuale, patru dintrestilurile fundamentale de disputare a convingerilor iraţionale sunt stilulSocratic, stilul didactic, stilul umoristic şi autodezvăluirea.

Stilul Socratic

Când utilizaţi stilul de disputare Socratic, sarcina Dvs. principalăeste de a pune întrebări ce vizează aspectele ilogice, inconsecventecu realitatea sau dezadaptative ale convingerilor iraţionale deţinute declient. Scopul acestui stil este de a-l încuraja pe clientul Dvs. săgândească de unul singur, mai degrabă decât să accepte punctul Dvs.de vedere pe motiv că aveţi autoritate ca terapeut. Deşi acest stil sebazează, în principal, pe întrebări, poate include şi scurte explicaţiimenite să corecteze ideile eronate ale clientului.

Stilul didactic

Deşi terapeuţii REBT preferă stilul Socratic, chestionarea cuajutorul întrebărilor nu se dovedeşte întotdeauna eficientă. în acestcaz, puteţi opta să explicaţi pe larg, într-o manieră mai didactică, dece o convingere iraţională este dezadaptativă şi de ce o convingereraţională este mai utilă. Este foarte probabil să fie nevoie să recurgeţila diferite explicaţii didactice în cazul fiecărui client pe care-l aveţi, laun moment sau altul pe parcursul procesului terapeutic.

Când folosiţi explicaţiile didactice, asiguraţi-vă că clientul a înţeles

ce i-aţi spus, rugându-l din când în când să parafrazeze celeprezentate anterior. Puteţi spune, de exemplu, "Nu sunt sigur că m-am exprimat suficient de clar până aici - poate aţi putea să spuneţi cucuvintele Dvs. ce credeţi că am încercat eu să vă zic". Nu acceptaţi,fără a verifica prin întrebări semnalele nonverbale (ex., clătinat dincap) ca dovezi că clientul a înţeles ce aţi vrut să îi comunicaţi. Aşacum spune deseori unul dintre colegii noştri (R.D.), "Nu există cursbun fără evaluare finală".



Stilul umoristic în cazul unora dintre clienţi, o modalitate eficientă de a demonstra

că nu există dovezi justificative pentru convingerile iraţionale estefolosirea umorului sau a exagerărilor ilare. După cum au observatWalen şi colab. (1980):

Când clientul spune "Este îngrozitor că mi-am picat examenul!",terapeutul poate răspunde "Ai absolută dreptate! Nu numai că este îngrozitor, dar nu văd cum ai mai putea supravieţui după aşa ceva.Este cel mai groaznic lucru pe care l-am auzit în viaţa mea. Este atâtde înspăimântător că nici nu pot vorbi despre asta. Haide să

schimbăm repede subiectul." De multe ori, astfel de afirmaţiiparadoxale atrag atenţia clientului asupra lipsei de sens aconvingerilor iraţionale şi nu vor mai fi necesare explicaţii detaliatepentru ca acesta să înţeleagă despre ce este vorba.

Folosiţi exagerările ilare ca şi strategie de disputare aconvingerilor iraţionale doar dacă (a) aţi reuşit să stabiliţi o relaţieterapeutică bună cu clientul, (b) aţi observat că clientul Dvs. are simţulumorului şi (c) afirmaţiile Dvs. ilare vizează ¡raţionalitateaconvingerilor clientului şi nu clientul ca persoană.

Autodezvăluirea

O altă modalitate eficientă de a disputa credinţele iraţionale aleclientului presupune ca terapeutul să recurgă la autodezvăluiri. înmodelul coping al autodezvăluirii, veţi arăta că (a) aţi avut o problemăsimilară cu problema clientului, (b) aţi avut cândva o convingereiraţională asemănătoare cu cea a clientului Dvs. şi (c) v-aţi schimbatacea convingere iraţională şi acum nu mai aveţi problema respectivă.De exemplu, unul dintre colegii noştri (W.D.) a folosit exemplulpersonal pentru a arăta cum şi-a depăşit anxietatea legată de faptulcă se bâlbâia în public.

Dezvălui clientului că obişnuiam să cred că "Nu trebuie să mă bâlbâi".Pe urmă, accentuez faptul că această convingere îmi creşteaanxietatea în loc să mi-o diminueze. După aceea, îi arăt cum mi-amdisputat această convingere ¡raţională demonstrându-mi că nu existădovezi care să o susţină, iar apoi mi-am înlocuit-o cu următoareaconvingere raţională: "Nu există dovezi care să arate că eu nu trebuie să

mă bâlbâi. Dacă mă bâlbăi, mă bâlbâi şi gata. Asta este neplăcut, dar nicidecum groaznic". Pe urmă, îi descriu cum m-am străduit să aplic în

PARTEA A l-A: TICA



practică această convingere raţională în timp ce vorbeam în public şi în final subliniez efectele pozitive pe care le-am obţinut făcând astfel.

Modelul coping al autodezvăluirii este opus modelului

competenţei. în acesta din urmă, terapeutul dezvăluie faptul că nu aavut niciodată o problemă similară cu a clientului întrucât a gândit

întotdeauna raţional vis a vis de problemele cu care s-a confruntat.Modelul competenţei tinde să accentueze diferenţele dintre terapeut şiclient şi, după experienţa noastră, este mai puţin eficient decâtmodelul coping în a stimula clientul să îşi dispute propriile ¡raţionalităţi.Totuşi, unii clienţi nu vor reacţiona pozitiv nici măcar la modelul coping

al autodezvăluirii. în acest caz, renunţaţi la strategia autodezvăluirii şifolosiţi alte strategii de disputare.

Folositi-vă creativitateai

Cu cât veţi dobândi mai multă experienţă în disputarea credinţelor iraţionale, cu atât vă veţi dezvolta un stil personal de disputare. Aşadar, vă veţi construi un repertoriu de povestiri, aforisme, metaforeşi exemple pentru a arăta clienţilor de ce sunt convingerile lor iraţionale cu adevărat iraţionale şi de ce alternativele raţionale aleacestora duc la sănătate psihică.

De exemplu, lucrând cu o categorie de clienţi care credeau că nutrebuie să intre în panică şi că nu vor putea suporta dacă se întâmplăaşa ceva, colegul nostru (W.D.) foloseşte o tehnică numită Disputa

Teroristului:

Spun clientului "Să presupunem că părinţii tăi au fost răpiţi de teroriştifundamentalişti, iar aceştia îi vor elibera doar dacă eşti de acord săsuporţi 10 atacuri de panică. Vei fi de acord cu aceste condiţii?" Deregulă, clientul răspunde afirmativ. în acest caz, voi continua prin a-ispune "Dar credeam că nu poţi suporta atacul de panică." De obicei,clientul replică "Păi, aş face-o ca să-mi salvez părinţii". La care eurăspund "Da, dar pentru sănătatea ta mentală ai face-o?"

PARTEA A l-A: TICA



O altă strategie de disputare creativă este cea pe care noi onumim Disputa Prietenului, abordare folosită pentru a evidenţiamenţinerea unor standarde valorice nerezonabile pentru sine însuşi.

Să presupunem că clientul Dvs. a picat la un examen important şiconsideră că "Trebuie să reuşesc, altfel nu sunt bun de nimic". întrebaţi-l dacă ar fi la fel de critic cu prietenul lui cel mai bun, dacăacesta s-ar găsi într-o situaţie similară. De regulă, clientul Dvs. vaspune că nu. în acest caz, arătaţi-i că are o atitudine diferită faţă depropria persoană în comparaţie cu atitudinea faţă de prietenul său. Apoi, sugeraţi-i că dacă ar arăta la fel de multă compasiune faţă desine ca şi faţă de prietenul său, ar fi mai în măsură să îşi rezolveproblemele emoţionale.

încheiem această secţiune referitoare la disputarea convingerilor iraţionale oferindu-vă un mic sfat: învăţaţi bine elementele de bază

înainte de a deveni prea creativ.



Pregătiţi-vă clientulpentru a-şi adânci încrederea în

convingerileraţionaleDupă ce clientul Dvs. realizează că (a) nu există dovezi în spijinul

convingerilor sale iraţionale, dar există astfel de dovezi pentruconvingerile sale raţionale, (b) ar fi mai logic din partea sa săgândească raţional şi (c) convingerile sale raţionale duc la consecinţeemoţionale mai adecvate decât convingerile sale iraţionale, puteţi încerca să adânciţi încrederea acestuia în convingerile sale raţionale.

Arătaţi de ce încrederea superficială în propriile convingeriraţionale nu duce la schimbarei

începeţi prin a vă ajuta clientul să înţeleagă de ce o încrederesuperficială în convingerile lui raţionale, deşi importantă, este totuşiinsuficientă pentru a susţine o schimbare de esenţă. Realizaţi acestlucru abordând pe scurt perspectiva raţional-emotivă asupraschimbării terapeutice. Folosind întrebări Socratice şi scurte explicaţiididactice (vezi Pasul 9), ajutaţi-vă clientul să îşi dea seama că vareuşi să îşi întărească încrederea în convingerile raţionale prindisputarea convingerilor iraţionale şi înlocuirea acestora cucorespondentele lor raţionale, atât pe parcursul şedinţelor depsihoterapie, cât şi în afara acestora. De asemenea, punctaţi faptul căpe parcursul acestui proces clientul va trebui să se comporte împotriva convingerilor sale iraţionale, precum şi să le supună uneidispute la nivel cognitiv. Clarificarea acestui aspect în această etapăvă va ajuta mai târziu, când va veni momentul să vă încurajaţi clientulsă pună în practică ceea ce a învăţat (Paşii 11 şi 12) şi pe măsură cefacilitaţi procesul de producere a schimbării (Pasul 13).

pasul 10

PARTEA A l-A: TICA




Abordaţi problematica: "ce gândesc versus ce simt"

Pe măsură ce vă învăţaţi clientul să gândească raţional, s-ar putea ca acesta să facă uneoriafirmaţii de genul "înţeleg că convingerile mele raţionale mă vor ajuta să-mi ating scopurile, însăsimt că încă nu cred cu adevărat în asta". Aţi putea aborda chiar Dvs. acest aspect ca introducerela discuţia despre modul în care clientul îşi va întări încrederea în convingerile sale raţionale şidiminua încrederea în convingerile sale iraţionale. De exemplu, puteţi întreba "Ce credeţi că vatrebui să faceţi pentru a crede cu adevărat în noua Dvs. convingere raţională ?"

încurajaţi-vă clientul să se angajeze în procesul de schimbare terapeutică, ce presupunedisputarea în mod repetat şi cu hotărâre a convingerilor iraţionale, precum şi exersarea gândiriiraţionale în contexte de viaţă relevante. După cum veţi vedea în pasul următor, acest procespresupune completarea diferitelor sarcini pentru acasă.

pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună înpractică ceea ce a învătat

în acest moment, clientul Dvs. este pregătit să îşi punăconvingerile raţionale în practică. Reamintiţi-i că teoria schimbării dinREBT arată că, pentru a-şi adânci încrederea în convingerileraţionale, este necesar să exerseze disputarea convingerilor iraţionaleşi să îşi întărească convingerile raţionale în situaţii identice sausimilare cu evenimentul activator deja identificat. Ajutaţi-vă clientul săaleagă din varietatea mare de sarcini pentru acasă, promovate înREBT:

1. Sarcini cognitive: Aceste sarcini variază în complexitate şistructură. O sarcină cognitivă reprezentativă presupune ca clientulsă exerseze disputarea convingerilor iraţionale încercând săconvingă o altă persoană de raţionalitatea acestui demers. Un al



doilea tip de sarcină ar consta în faptul că clientul exerseazăafirmaţii raţionale, înainte de a se confrunta cu un evenimentactivator problematic (pentru alte exemple asemănătoare, veziEllis, 1988, şi Ellis & Dryden, 1987).

2. Sarcini de imagerie: în cadrul acestora clientul va încerca, înmod deliberat, să schimbe o emoţie negativă disfuncţională cuuna funcţională, în timp ce îşi imaginează cât mai viu evenimentulactivator perturbator. Aceste sarcini sunt deosebit de utile pentru aspori încrederea clientului în capacitatea sa de a executa osarcină in vivo (pentru o discuţie mai detaliată, vezi Maultsby &Ellis, 1974, şi Walen şi colab.,'l980)

3. Sarcini emoţionale: în cadrul acestor sarcini clientul îşi vadisputa în forţă şi insistent convingerile iraţionale, în situaţii cetrezesc emoţii puternice (vezi Ellis & Dryden, 1987).



r-MKibA A II-A: PRACTICA

4. Sarcini comportamentale: Cunoscute şi sub numele de flooding in vivo,

aceste sarcini presupun ca clientul să se confrunte în mod direct cusituaţiile perturbatoare, în care experienţiază emoţii negative, în timpce îşi dispută convingerile iraţionale apărute în aceste contexte. Dacăclientul refuză să facă o astfel de sarcină, este bine să îl lăsaţi săaleagă un alt tip de exerciţiu care constituie pentru el o provocare,fără însă a fi prea solicitant. Totuşi, încercaţi să vă convingeţi clientulsă accepte sarcini ce presupun un oarecare grad de disconfort.

Oricare ar fi sarcina comportamentală stabilită împreună cu clientulDvs., asiguraţi-vă că este atât legală, cât şi etică.

Asiguraţi-vă că sarcinile / prescripţiile pentru acasă suntrelevante

Asiguraţi-vă că exerciţiile pentru acasă sunt relevante pentruconvingerea iraţională vizată spre schimbare şi că, în cazul în careclientul va face aceste exerciţii, acest lucru îl va ajuta să îşiadâncească încrederea în alternativa raţională (adică, convingerea saraţională).

Colaboraţi cu clientul Dvs.

în timp ce stabiliţi sarcinile pentru acasă, asiguraţi-vă deimplicarea activă a clientului Dvs. Asiguraţi-vă că acesta înţelegerostul exerciţiilor pe care le are de făcut; adică, faptul că rezolvareaacestor sarcini va constitui o experienţă care îl va ajuta să îşi atingăscopurile. De asemenea, asiguraţi-vă că acesta are suficientă încredere în capacitatea sa de a duce la bun sfârşit sarcinilerespective. Creşteţi probabilitatea ca clientul să îşi completeze efectivsarcinile, ajutându-l să stabilească contextul în care îşi va faceexerciţiile, când anume va face acest lucru şi cât de frecvent.

Acceptaţi compromisurile

O sarcină pentru acasă optimă implică în mod activ clientul îndisputarea convingerilor sale iraţionale, în cel mai relevant contextposibil. încurajaţi-vă clientul să accepte astfel de sarcini. Dacă nureuşiţi, îndemnaţi-l (a) să îşi dispute o anumită convingere iraţională însituaţii similare celui mai relevant A, sau (b) să îşi folosească imaginaţia şisă îşi dispute convingerile iraţionale în (¡mp ce imaginează cât mai viu



elementul activator. Veţi constata că, dacă clientul Dvs. realizeazăaceste sarcini nu tocmai optime, ulterior va fi mai dispus să se impliceşi în exerciţii maidificile.

Identificaţi şi rezolvaţi anticipat posibilele obstacolele

Pe măsură ce stabiliţi împreună cu clientul Dvs. sarcinile pe careacesta le are de făcut, ajutaţi-l să identifice orice obstacol care l-ar putea împiedica în acest demers. îndemnaţi-vă clientul să identificemodalităţi de depăşire a acestor obstacole, înainte de a se angaja

efectiv în realizarea sarcinilor.

Folosiţi sarcini / prescripţii pentru acasă în diferite etape peparcursul terapiei

Până în acest moment, ne-am centrat pe sarcini care vizeazăadâncirea încrederii clientului în convingerile sale raţionale. Totuşi,puteţi utiliza astfel de exerciţii în orice moment pe parcursul procesuluiterapeutic. Mai precis, puteţi îndemna clientul să completeze sarcinipentru acasă (a) pentru a-şi clarifica emoţiile perturbatoare de la C,(b) pentru a-şi identifica convingerile iraţionale de la B, şi (c) pentru a

identifica cel mai relevant aspect al lui A, în legătură cu care se simteafectat emoţional.De asemenea, puteţi folosi sarcini pentru acasă ca parte a

procesului de educare a clientului şi familiarizare a acestuia cu A, B,

C-urile terapiei raţionale şi emotive. în acest caz, îi puteţi cereclientului să citească diferite cărţi (biblioterapie) sau să asculteconferinţe REBT înregistrate audio. Când apelaţi la astfel de metode,selectaţi materiale relevante pentru problema clientului Dvs., pe careacesta le poate înţelege uşor. Dacă nu aveţi la dispoziţie materialescrise şi audio adecvate, puteţi să le elaboraţi Dvs. astfel încât să seadreseze specific problemei clientului cu care lucraţi.

Pasul 12 Verificaţi sarcinile /i

prescripţiile pentru acasă

După ce aţi stabilit cu clientul Dvs. o anumită sarcină pentruacasă, pe care acesta a şi pus-o în practică, folosiţi prima parte a



şedinţei următoare pentru a vedea ce anume a învăţat el dinexperienţa respectivă. Dacă omiteţi să faceţi acest lucru, îi transmiteţide fapt clientului Dvs. că nu consideraţi sarcinile pentru acasă unelement important în procesul de schimbare. Dimpotrivă, acesteexerciţii sunt esenţiale pentru a-l ajuta să îşi realizeze obiectiveleterapeutice.

Asiguraţi-vă că clientul s-a confruntat cu A-ul

După cum s-a arătat anterior, clienţii sunt tentaţi să îşi dezvolte

mai degrabă strategii de evitare a /4-urilor, decât strategii deconfruntare a /A-urilor şi modificare a C-urilor. Sarcinile pentru acasăau rolul de a rezolva problemele emoţionale, şi nu problemelepractice. Aşadar, atunci când evaluaţi experienţa pe care a avut-oclientul pe parcursul realizării unei sarcini pentru acasă asiguraţi-vă căacesta s-a confruntat într-adevăr cu /\-ul pe care s-a angajat să îlabordeze. Dacă clientul a făcut într-adevăr acest lucru, de regulăacesta vă va spune că, pe parcursul aceleiaşi situaţii, prima dată atrăit emoţii negative disfuncţionale pe care le-a transformat apoi înemoţii funcţionale, utilizând tehnicile de disputare discutate în terapie.Dacă însă clientul Dvs. nu a reuşit acest lucru, accentuaţi faptulacesta, discutaţi posibilele obstacole şi încurajaţi-l să abordeze din

nou respectiva situaţie şi să recurgă la o dispută în forţă pentru a-şirezolva problemele emoţionale care apar în acel context. Dacă estenevoie, demonstraţi modalităţile adecvate de disputare şi îndemnaţi-văclientul să le repete în cadrul şedinţelor de terapie şi înainte deconfruntarea cu situaţia în discuţie.Asiguraţi-vă că clientul a schimbat B-ul

Când clientul Dvs. reuşeşte să realizeze cu bine sarcina pentruacasă, stabiliţi dacă succesul său se datorează faptului că (a) şi-a înlocuit o convingere iraţională cu alternativa raţională a acesteia, (b) aschimbat fie /4-ul, fie inferenţele despre A, sau (c) a recurs la tehnici

de distragere. în cazul în care clientul Dvs. a optat pentru ultimeledouă metode, apreciaţi-i efortul depus, însă atrageţi-i atenţia că s-ar putea ca astfel de metode să nu fie utile pe termen lung. Accentuaţifaptul că soluţiile practice şi formele de distragere constituie metodepaliative deoarece, dacă o persoană nu a învăţat să îşi modificeemoţiile negative disfuncţionale apărute în legătură cu o anumităsituaţie, acestea reprezintă doar soluţii de moment. Când A-urile nupot fi evitate, problema va apărea din nou. încă o dată, încurajaţi-văclientul să se confrunte cu situaţia de la A, însă de data aceasta



obţineţi-i promisiunea că îşi va disputa convingerile iraţionale şi vaexersa comportamente întemeiate pe noile convingeri raţionale.

Luaţi în discuţie eşecul în realizarea sarcinilor / prescripţiilor pentru acasă

Dacă clientul Dvs. nu a reuşit să îşi facă sarcina pentru acasă,stabilită de comun acord, acceptaţi-l ca fiinţă umană imperfectă şiajutaţi-l să stabilească motivele pentru care nu şi-a făcut exerciţiile.Folosiţi modelul ASC pentru a-l îndemna să se focalizeze pe posibilele

convingeri iraţionale care l-au împiedicat să realizeze cu successarcina. Stabiliţi, mai ales, dacă clientul Dvs. deţine sau nu convingeriiraţionale ce exprimă intoleranţa la frustrare (ex., "A fost prea dificil","M-ar fi deranjat prea tare", "N-ar trebui să fie nevoie să investescatâta efort în terapie", etc.). Când clientul deţine astfel de convingeri, îndemnaţi-l să le dispute şi să le schimbe, şi daţi-i din nou de făcutrespectivele exerciţii.

pasul 13 Facilitaţi procesul de producere aschimbării

Pentru ca clientul Dvs. să obţină o schimbare terapeutică dedurată, este nevoie să îşi dispute şi să îşi modifice în mod repetat şiinsistent convingerile iraţionale, în contexte relevante la A. Făcândacest lucru, acesta îşi va adânci în continuare încrederea înconvingerile raţionale, diminuându-şi tot mai mult încrederea în celeiraţionale. Scopul procesului de producere a schimbării este de a daclientului posibilitatea să îşi integreze convingerile raţionale înrepertoriul emoţional şi comportamental.

Găsiţi diferite sarcini pentru acasă care să vizeze aceeaşiconvingere iraţională

După ce clientul Dvs. a reuşit într-o oarecare măsură să îşi disputeconvingerile iraţionale în situaţii relevante la A, sugeraţi-i săfolosească exerciţii diverse pentru a facilita schimbarea convingerilor respective. în felul acesta, vă veţi învăţa clientul că poate recurge la ovarietate de metode pentru a-şi disputa o anumită convingere



iraţională, precum şi alte convingeri asemănătoare. în plus, acest lucrus-ar putea să îi stimuleze interesul pentru procesul de schimbare.

Discutati modelul nonlinearal schimbării»

Explicaţi faptul că schimbarea nu reprezintă un proces linear, aşa încât este posibil ca clientul Dvs. să întâmpine unele dificultăţi înrealizarea cu succes a disputării convingerilor iraţionale într-o varietatemai largă de contexte. Identificaţi obstacolele posibile şi ajutaţi-văclientul să găsească modalităţi prin care să facă faţă acestor blocaje.

în special, ajutaţi-vă clientul să îşi identifice şi să îşi disputeconvingerile iraţionale care stau în spatele unor astfel de recăderi.



în plus, arătaţi că schimbarea poate fi evaluată pe trei dimensiuniprincipale:

1. Frecvenţă: Are clientul probleme emoţionale mai rar decât deobicei?2. Intensitate: Când apar probleme emoţionale, sunt acestea maipuţin intense decât înainte?3. Durată: Când apar probleme emoţionale, au acestea o duratămai scurtă decât de obicei?

îndemnaţi-vă clientul să îşi noteze problemele emoţionale careapar la C, folosind aceste trei criterii ale schimbării. Totodată, înaceastă etapă este util să recomandaţi clientului Dvs. să citeascălucrarea How to Enhance and Maintain Your Rational-Emotive

Therapy Gains (Ellis, 1984b). Această broşură conţine multe sugestiiutile pentru facilitarea procesului de producere a schimbării.

îndemnaţi-vă clientul să îşi asume responsabilitatea pentrucontinuarea schimbării

în această fază, vă puteţi ajuta clientul să îşi elaboreze propriile

sarcini pentru acasă menite a-i schimba convingerile ţintă, precum şialte convingeri iraţionale apărute în diferite situaţii. Astfel, dacă clientula reuşit să îşi dispute o convingere iraţională referitoare la aprobareacelorlalţi într-o situaţiei survenită la locul de muncă, în care s-aconfruntat cu reproşurile celor din jur, îl puteţi îndemna să îşi disputeaceastă convingere şi în alte contexte unde s-ar putea manifestaatitudinea critică a celorlalţi (ex., cu persoane străine sau prieteni). Cucât clientul este mai implicat în elaborarea şi implementarea sarcinilor pentru acasă, cu atât se transformă mai repede în propriul săuterapeut. O astfel de realizare este importantă deoarece, ca terapeutREBT, scopul Dvs. pe termen lung este de a încuraja clientul să

internalizeze modelul REBT al schimbării şi să îşi asumeresponsabilitatea pentru continuarea schimbării, după încheiereaprocesului terapeutic.partea a lll-a



EXEMPLU DE CAZ

în ultima parte a acestui ghid, vă vom prezenta un caz concretpentru a ilustra etapele terapiei raţionale şi emotive, prezentate înPartea a II a. Cu toate că un singur caz nu poate ilustra toateaspectele discutate până acum, considerăm că exemplul selectatacoperă cele mai importante dintre noţiunile abordate. Am optat, înmod intenţionat, pentru un caz în care clientul a răspuns bine la REBT,pentru a putea demonstra cu claritate paşii cuprinşi în secvenţa detratament specifică acestei forme de terapie.

Clienta, pe nume Karen, mi-a fost trimisă (Windy Dryden) decătre medicul ei de familie, pe care îl contactase anterior, acuzândinsomnii şi o stare generală de tensiune. în perioada în care s-aprezentat la mine, Karen avea 26 de ani şi lucra ca şi laborant la ofacultate locală. Locuia cu părinţii ei, nu avea un partener, însă aveamai multe prietene apropiate, pe care începuse să le evite în ultimaperioadă. Karen nu a mai făcut niciodată psihoterapie.

înainte de a începe procesul terapeutic, am salutat-o pe Karenşi am aflat cum ajunsese la mine. Apoi, am discutat aşteptările ei vis avis de terapie şi am stabilit o taxă adecvată situaţiei sale.

PASUL 1 Centraţi-vă pe probleme

După discutarea aspectelor practice menţionate anterior, am întrebat-o pe Karen cu ce problemă ar dori să începem. Aceasta



mi-a spus că, pe parcursul ultimelor luni, a avut probleme Cusomnul şi că a început să evite contactele sociale, inclusiv cele cuprietenele ei apropiate. Ea a plasat debutul acestor probleme î nperioada destrămării relaţiei ei cu Pete, logodnicul său, care 0 părăsisepentru o altă femeie, cu trei luni în urmă.

Am remarcat faptul că, în cazul ei, ar fi vorba de mai multeprobleme şi i-am sugerat că ar fi bine să le punem pe o listă pentru ale putea aborda pe rând. Karen a considerat că aceasta este o

idee bună şi am elaborat împreună următoarea listă:1. Sentimente de rănire legate de încheierea relaţiei cuPete

2. Evitarea contactelor cu prietenele3. Insomnii4. Stare generală de tensiune

Am întrebat-o din nou pe Karen cu care problemă ar dori să începem şi ea a ales evitarea contactelor cu prietenele. Aşadar, acestaspect a devenit problema ţintă a terapiei.

PASUL 2 Definiţi şi stabiliţi împreună problema ţintă

l-am cerut lui Karen să îmi vorbească puţin despre problema lacare ne-am oprit şi a urmat acest dialog:

Karen: Păi, de când m-a părăsit Pete nu arn mai avut chef să văd pe nimeni, cuatât mai puţin pe prietenele mele. O parte din mine ar vrea să le întâlnească pentru că mi-e dor de ele, însă o altă parte din mine îşidoreşte doar să dormiteze.

W.D.: Dar haide să presupunem că ai merge să îţi vezi prietenele. Ce crezi că aisimţi în acest caz?

Karen: Nu sunt sigură. Cred că m-aş simţi prost.

W.D.: Şi atunci ce s-ar întâmpla?Karen: Aş găsi o scuză să mă întorc din nou acasă.

W.D.: Aşadar, este posibil ca ceea ce tu numeşti evitarea contactelor sociale cuprietenele tale să aibă de fapt de-a face cu evitarea emoţiilor neplăcute pe care crezi că le-ai experienţia în prezenţa lor.

Karen:

Se pare că aşaeste.

PARTEA A l-A: TICA





VV.D.: Atunci haide să evaluăm mai în profunzime aceste emoţii neplăcute şi săvedem de ce anume se leagă ele, astfel încât să poţi decide dintr-operspectivă mai adaptativă dacă doreşti sau nu să îţi vezi prietenele.

Karen: Pare o idee bună.

PASUL 3 Evaluaţi C-ul

Ipoteza mea la acel moment era că evitarea socială manifestată deKaren o ajuta să evite emoţiile negative. în continuare, am trecut la o

evaluare mai precisă a acestor emoţii.

W.D.: Dacă ar fi să te întâlneşti cu prietenele tale apropiate şi să rămâi un timp cuele lăsându-te să trăieşti acele emoţii neplăcute despre care mi-aivorbit, ce tip de emoţii ar fi acestea?

Karen: Nu ştiu sigur.

W.D.: Păi haide închide ochii şi imaginează-ţi că eşti cu prietenele tale; încearcă săte vezi cât mai clar pe tine şi pe prietenele tale. Imaginează-ţi că eşticu ele chiar acum. Ce simţi?

Karen: (se opreşte) Este ciudat. Mă simt anxioasă.

PASUL 4 Evaluaţi A-ul»

După cum s-a văzut în pasul anterior, Karen a reuşit să identificeanxietatea ca reprezentând C-ul în situaţia respectivă. în continuare,am folosit lanţul inferenţial pentru a o ajuta să identifice partea din Acare îi amorsează anxietatea.

W.D.: Acum deschide ochii. Pari surprinsă de constatarea că te-ai simţi anxioasă.Ce anume crezi că te-ar face să fii astfel?

Karen: Păi, când mi-aţi cerut să mi le imaginez pe prietenele mele, le-am văzut

dispreţuitoare şi critice.W.D.

în legătură cuce?

PARTEA A l-A: TICA





Karen: Era ca şi cum ele s-ar fi gândit "Nu poate fi mare lucru de capul ei, dacălogodnicul a părăsit-o pentru o altă femeie".

W.D.: Nu ştim dacă ele gândesc sau nu astfel, dar haide să presupunem pentrumoment că ai dreptate. Ce te-ar face să devii anxioasă la gândul că într-adevăr ele ar considera că nu este mare lucru de capul tău?

Karen: Păi, ar însemna că mă dispreţuiesc.

W.D.: Şi ce anume te-ar face anxioasă la gândul ăsta?

Karen: (se opreşte) Doar atât, că m-ar dispreţui.

W.D.: Ţi se pare că poate o astfel de situaţie să explice emoţiile neplăcute de caremi-ai vorbit înainte?

Karen: Da, cred că poate.

W.D.: Corect; şi în situaţia asta, în care ele te privesc cu dispreţ, ce sentimentetrăieşti?

Karen: (se opreşte) Ruşine. Da, m-aş simţi foarte ruşinată.

Observaţi că C-ul lui Karen s-a modificat din anxietate în ruşine. Acest lucru se întâmplă frecvent când problema emoţională a clientuluiimplică anxietate. După cum se poate vedea în Tabelul 1 din Partea I,anxietatea survine atunci când persoana deţine o convingere iraţionalăreferitoare la o ameninţare viitoare. Atunci când, evaluând /\-ulclientului, terapeutul îi cere acestuia să presupună că situaţiaameninţătoare a apărut deja, emoţiile clientului se modifică, reflectândaceastă asumpţie. De exemplu, Karen va simţi anxietate la gândul căprietenele ei ar putea începe să o dispreţuiască, dar va experienţiasentimente de ruşine dacă acest lucru s-ar întâmpla deja în prezent.

Pe parcursul acestei părţi a procesului terapeutic, am decis săintervin asupra sentimentului de ruşine, încurajând-o aşadar pe Karensă plece de la asumpţia că /4-ul (atitudinea dispreţuitoare a prietenelor ei) există deja în prezent. Următorul obiectiv a fost să o conving săsimtă regret şi nu ruşine, în cazul în care această situaţie ar apărea cuadevărat.

W.D.: Prin urmare, atâta timp cât te simţi ruşinată la gândul că prietenele tale te-ar putea dispreţui, este normal să le eviţi. înţelegi ce vreau să spun?



Karen: Da.

W.D.: Dar haide să vedem cum ai putea reacţiona altfel în situaţia în care ele te-ar trata cu dispreţ. Ţin să accentuez faptul că noi pornim deocamdată dela asumpţia că într-adevăr ele te-ar dispreţui. în realitate însă, s-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple, dar haide să acceptăm pentrumoment că aşa stau lucrurile. Ce emoţii funcţionale ai putea să încercisă simţi în locul ruşinii?

Karen: Să fiu indiferentă faţă de ele?

W.D.: Dar este acesta un scop realist? Crezi tu că ai putea fii vreodată indiferentăla părerea prietenelor tale fată de tine?

Karen: Nu, probabil că nu.

W.D.: Ce altceva ai putea simţi în loc de ruşine?

Karen: Nu prea ştiu.

W.D.: Ce spui de sentimentele de părere de rău? Impresia mea este că dacă aisimţi părere de rău şi nu ruşine vis a vis de atitudinea dispreţuitoare a

prietenelor tale, nu ţi-ai mai dori să le eviţi şi ai putea să încerci să learăţi că greşesc desconsiderându-te, lucru pe care nu l-ai putea facedacă ai fi ruşinată.

Karen: Da, asta cam aşa este. Dar cum aş putea face să simt părere de rău în locde ruşine?

PASUL 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele emoţionale secundare

Din întrebarea pe care a pus-o la finalul Pasului 4, reiese căclienta era pregătită să treacă la explorarea modalităţilor prin care şi-ar putea schimba sentimentele de ruşine în părere de rău. Aşadar, înaceastă etapă am preferat să nu trec la evaluarea Droblemelor

emoţionale secundare. Am făcut acest lucru mai târziu şi am constatatcă nu existau probleme emoţionale secundare vis a vis desentimentele de ruşine sau comportamentele de evitare socială.

PASUL 6 Clarificaţi legătura dintre B şi C

în procesul de clarificare a relaţiei dintre 8 şi C, am folosit maimulte exemple care nu aveau legătură cu problema lui Karen.

67 PARTEA A III-A: STUDIU DE CAZ



Procedând astfel, am încercat să o ajut să înţeleagă cu mai mare

obiectivitate distincţia dintre convingerile raţionale şi cele iraţionale.

W.D.: Primul pas în încercarea de a schimba sentimentele de ruşine în părere derău este să înţelegi ce anume determină aceste emoţii. Ce crezi, dacă100 de femei de vârsta ta ar fi dispreţuite de prietenele lor, toate 100ar simţi ruşine?

Karen: Nu, probabil că nu.W.D.: De ce nu?

Karen: Pentru că oamenii reacţionează diferit la aceeaşi situaţie.

W.D.: Aşa este, dar ce anume îi face să reacţioneze diferit?

Karen: Nu ştiu.W.D.: Există foarte multe studii făcute de psihologi în legătură cu aceasta, şi ele

tind să confirme ceea ce a spus filosoful grec Epictet - anume căoamenii nu sunt afectaţi de lucrurile din jurul lor, ci de cum văd eiaceste lucruri. Aşadar, ceea ce simţi tu este determinat de perspectiva

sau convingerile tale asupra faptului că prietenele te dispreţuiesc. înţelegi ce vreau să spun?

Karen: Da, înţeleg.

W.D.: Deci, dacă vrei să schimbi ceea ce simţi din ruşine în părere de râu, la ce ar trebuie să te gândeşti?

Karen: La convingerile mele referitoare la faptul că prietenele mă dispreţuiesc.



W.D.: Corect, pentru ca să îţi schimbi emoţiile, trebuie să îţi schimbi convingerile. Aş vrea, mai întâi, să te ajut să faci distincţia dintre două tipuri diferitede convingere. Unele dintre acestea vor duce la sentimente de ruşineşi alte emoţii disfuncţionale, în timp ce celelalte vor determina părereade rău şi alte emoţii funcţionale. Pentru a clarifica această distincţie, aşdori să fac o paranteză şi să îţi dau un exemplu în care îţi voi arătadiferenţa dintre cele două tipuri de convingeri. Eşti de acord?

Karen: Perfect.

W.D.: Acum te rog să îţi imaginezi că ai 10 dolari în poşetă şi tu ai prefera să ai latine întotdeauna cel puţin 11 dolari, însă nu consideri că este absolutobligatoriu să ai întotdeauna la tine 11 dolari. Cum te-ai simţi să aidoar 10 dolari, când tu ţi-ai dori să ai 11?

Karen: Dezamăgită.

W.D.: Da, sau poate îngrijorată, însă nu ai simţi că este sfârşitul lumii, nu-i aşa?

Karen: Corect.

W.D.: Acum imaginează-ţi că eşti ferm convinsă că trebuie cu necesitate să ai

întotdeauna la tine cel puţin 11 dolari, trebuie, trebuie, trebuie; te uiţi înpoşetă şi constaţi că ai doar 10 dolari. Cum te-ai simţi în acest caz?

Karen: Deprimată.

W.D.: Sau anxioasă. Ţine minte că este aceeaşi situaţie, însă convingeri diferite. Acum gândeşte-te că ai aceeaşi convingere, cum că trebuie cunecesitate să ai întotdeauna la tine 11 dolari, însă de data astaconstaţi că ai 12 dolari în poşetă. Cum te-ai simţi acum?

Karen

:

Uşurată

.







W.D.: Aşa este, sau mulţumită. Dar menţinându-ti convingerea că trebuie cunecesitate să ai întotdeauna la tine 11 dolari, te gândeşti la ceva carete face să fii din nou anxioasă. La ce crezi că te-ai putea gândi?Karen: Că aş putea să pierd 2 dolari?

W.D.: Corect, poate cheltuieşti 2 dolari sau poate îţi sunt furaţi. Concluzia acestuiexemplu este că toţi oamenii, bărbaţi sau femei, bogaţi sau săraci, albisau negri, acum şi în viitor, vor fi afectaţi emoţional atunci când nuobţin ceea ce ei cred că trebuie neapărat să obţină. Şi, în plus, vor fi

nefericiţi şi dacă obţin acel lucru, din cauza aşteptărilor lor rigide -deoarece chiar şi atunci când au ceea ce ei consideră că trebuie săaibă, există posibilitatea să piardă acel ceva. însă atunci când oameniiau preferinţe flexibile care nu denaturează în convingeri iraţionalerigide, aceştia se vor adapta adecvat.la situaţiile în care nu obţin ceeace-şi doresc sau nu pot acţiona pentru a preîntâmpina ceva neplăcutpentru ei.

PASUL 7 Evaluaţi convingerile clientului (6)

După ce m-am asigurat că Karen poate distinge între convingerileraţionale şi cele iraţionale, am îndemnat-o să aplice această

perspectivă la situaţia sa.W.D.: Reţine această distincţie dintre preferinţele flexibile şi aşteptările rigide,

dogmatice, întrucât vom aplica acum această perspectivă la situaţia ta.Eşti de acord?

Karen: De acord.

W.D.: Acum, care crezi tu că este acel trebuie pe care ţi-l spui referitor la faptul căprietenele te dispreţuiesc, şi care duce la sentimentul de ruşine?

Karen:

Ele nu trebuie să mădispreţuiască?



W.D.: Corect, şi ce fel de om îţi spui tu că eşti dacă prietenele te dispreţuiesc?

Karen: Un om de nimic.

PASUL 8 Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şi C

După înţelegerea legăturii B-C şi după ce Karen a identificataceastă relaţie în situaţia sa particulară, am încercat să întăresc

legătura dintre convingerile iraţionale ale lui Karen şi emoţiile sale de laC.

W.D.: Aşadar, înţelegi acum că atâta timp cât tu consideri că prietenele tale nutrebuie să te dispreţuiască şi atâta timp cât crezi că nu eşti bună denimic dacă ele te dispreţuiesc, vei trăi sentimente de ruşine şi vei evitacontactele sociale cu acestea?

Karen: Da, asta aşa este.

W.D.: Prin urmare, dacă vrei să înlocuieşti sentimentele de ruşine cu părerea derău, ce ar trebui să schimbi mai întâi?

Karen: Convingerile pe care le am.

W.D.: Mai precis, convingerea că prietenele tale nu trebuie să te dispreţuiască şi cănu eşti bună de nimic dacă ele te dispreţuiesc.

Pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale

Pasul următor a constat în utilizarea stilurilor Socratic şi didacticde disputare a convingerilor iraţionale.

W.D.: Haide acum să luăm pe rând aceste convingeri, deşi în realitate ele suntlegate una de cealaltă. Eu te voi ajuta să ţi le redefineşti. Să o luăm pe

prima, şi anume că prietenele tale nu trebuie să te desconsidere. înesenţă, există trei modalităţi de disputare a acestei convingeri. Primaconstă în răspunsul la întrebarea dacă această convingere este sau nulogică. Nu uita că îţi doreşti ceva, şi anume nu vrei ca prietenele talesă te desconsidere,QotD?

Karen: Corect.




W.D.: Dar, este logic să crezi că dacă tu îţi doreşti ca prietenele tale să nu tedesconsidere, înseamnă că aşa trebuie să se întâmple lucrurile şi nualtfel?

Karen: Nu, probabil că nu.

W.D.: De ce nu?

Karen: Păi, deoarece simplul fapt că îţi doreşti ca ceva să nu se întâmple, nu înseamnă că acel ceva nu are voie să se întâmple.

W.D.: Asta este. A cere ca un lucru să nu se întâmple pentru că nu vrei tu să se întâmple înseamnă a crede în miracole.

Karen: Care de fapt nu există.

W.D.: Corect. Acum haide să vedem a doua modalitate de disputare a acesteiconvingeri, care constă în a vedea dacă respectiva credinţă este saunu consecventă cu realitatea. Dacă ar exista într- adevăr o lege auniversului care să susţină că prietenele nu au voie să tedesconsidere, ce crezi că s-ar întâmpla?

Karen: Nu ar putea niciodată să mă desconsidere. Aha, înţeleg...Pretind să nu se

întâmple ceva care sigur că s-ar putea întâmpla.

W.D.: Aşa este, ai sesizat bine. Desigur că ai prefera să nu se întâmple, dar astanu înseamnă că nu trebuie să se întâmple, pentru că într-adevăr s-ar putea întâmpla. Haide să luăm acum cea de-a treia modalitate dedisputare a acestei convingeri, care merge pe evaluarea utilităţiiacesteia. Cât timp crezi că prietenele nu trebuie să te desconsidere,care te gândeşti că ar putea fi consecinţele probabile ale acesteiconvingeri?

Karen: Din ce am discutat mai înainte, voi fi anxioasă la gândul că s-ar putea întâmpla şi ruşinată dacă într- adevăr se va întâmpla.




W.D.: Şi nu uita că acest mod de gândire te va duce, de asemenea, la evitareacontactului cu prietenele tale.

Karen: Cum s-a şi întâmplat.

W.D.: într-adevăr. Aşadar, o astfel de convingere îţi va crea probleme. Haideacum să rezumăm: cele trei modalităţi de disputare a unui trebuieabsolut presupun folosirea întrebărilor "Este logic?", "Este înconcordanţă cu realitatea?", şi "îmi foloseşte la ceva?". Am văzut cărăspunsul la cele trei întrebări este nu. însă nu trebuie să mă crezi pecuvânt - gândeşte-te singură. De asemenea, este important să puicele trei întrebări şi în cazul preferinţelor tale. în primul rând, este

logic să crezi că "Nu vreau ca prietenele mele să mă desconsidere,dar nu scrie nicăieri că ele nu trebuie să facă asta ".

Karen: Păi, este logic atâta timp cât am o astfel de dorinţă.

W.D.: Corect. Este această convingere în concordanţă cu realitatea?

Karen: Păi, dorinţa mea este reală, aşadar ea există, aşa încât da, este înconcordanţă cu realitatea.

W.D.: Aşa este, şi nu uita că o astfel de convingere recunoaşte că s-ar putea caprietenele tale să te desconsidere cu adevărat, ceea ce alternativaabsolutistă nu permitea. în fine, care sunt posibilele consecinţeemoţionale şi comportamentale ale convingerii că "Nu vreau ca

prietenele mele să mă desconsidere, dar nu scrie nicăieri că ele nutrebuie să facă asta".

Karen: Păi, după cum am spus, m-ar ajuta să simt părere de rău şi m-ar stimulasă încerc să schimb părerea pe care prietenele mele o au despremine.

W.D.: Bine. Haide acum să folosim cele trei întrebări cu cea de- a doua convingereiraţională pe care am găsit-o: "Dacă prietenele mele mă desconsideră, înseamnă că sunt un om de nimic". în primul rând, este logic să tragiconcluzia că întreaga ta persoană este lipsită de valoare doar pentru căprietenele au o părere proastă despre tine?




Karen: Nu prea înţeleg.

W.D.: Haide să presupunem că unii dintre colegii mei ascultă şedinţa noastră deastăzi. Să presupunem de asemenea, că aceştia au o părere proastăatât despre abilităţile mele de terapeut, cât şi despre mine capersoană. Crezi că ar trebui să fiu de acord cu ei şi să trag concluziacă nu sunt bun de nimic?

Karen: Aha, înţeleg ce vreţi să spuneţi. Sunt de acord cu felul în care mă vădprietenele mele.

W.D.: Corect. Aşadar, dacă prietenele într-adevăr te desconsideră - şi ţine minte,

noi pornim de la asumpţia că aşa stau lucrurile - ar însemna că ele auevaluat o parte din tine ca fiind lipsită de valoare, apoi au trasconcluzia că, deoarece ai acea parte negativă, întreaga ta persoanăeste lipsită de valoare. Te întreb, este logic modul în care au gânditele?

Karen: Nu, nu este, pentru că o parte nu poate defini niciodată întregul.

W.D.: Corect, şi nu uita că pe urmă tu ai fost de acord cu logica lor greşită.

Karen: Exact.

W.D.: Tocmai ai spus că o parte nu poate defini niciodată întregul. Acesta este

motivul pentru care nu este bine să ne evaluăm niciodată întreagafiinţă, deoarece fiinţa noastră este prea complexă pentru a primi uncalificativ global.

Karen: Aşadar, putem să evaluăm părţi din noi, dar nu şi pe noi ca întreg?

W.D.: Aşa este.

Karen: Atunci, când eu spun "Nu sunt bună de nimic", înseamnă că îmi evaluez întreaga persoană?

W.D.: Da. Iar alternativa ar fi să te accepţi ca fiinţă umană imperfectă, care are şipărţi bune şi părţi rele şi care nu Doatfi fi bwluata /-.i-^kai Ar ""s*adevăr prietenele tale te-ar desconsidera, ce le-ai putea răspunde îngândul tău?

Karen: Să vedem...mă pot accepta ca fiinţă umană imperfectă, care nu poate fievaluată global, chiar dacă ceilalţi nu mă acceptă.

W.D.: Şi cum te-ai simţi dacă ai crede acest lucru?

Karen: Tristă, însă nu ruşinată.




W.D.: Corect. Haide să trecem acum la cea de-a doua întrebare. Dacă într-adevăr convingerea "Nu sunt bună de nimic" ar fi în concordanţă curealitatea, ce ai mai putea face în viaţă?

Karen: Cu siguranţă nimic bun, ceea ce nu este cazul.

W.D.: Aşa este. Şi care ar fi alternativa?

Karen: Din nou, că sunt o fiinţă umană imperfectă, care nu poate fi evaluată globalşi care este desconsiderată, ceea ce este rău.

W.D.: Dar nu tu eşti rea, doar pentru că situaţia este rea.

Şi acum, să luăm cea de-a treia întrebare. Atâta timp cât crezi că nueşti bună de nimic pentru că prietenele te desconsideră, care vor ficonsecinţele convingerii tale?

Karen: Anxietatea şi ruşinea.

W.D.: Şi nu uita evitarea contactelor sociale. Dar haide să aplicăm cele trei întrebări şi convingerilor alternative. Ţi se pare logic să consideri că,chiar şi atunci când prietenele te desconsideră, continui să fii o fiinţăumană imperfectă, care nu poate fi evaluată global?

Karen: Da, aşa mi se pare. Părerea lor despre mine nu mă poate schimba, decâtdacă permit eu acest lucru. Acum îmi dau seama de asta.

W.D.: Perfect. Apoi, este în concordanţă cu realitatea convingerea că eşti o fiinţăumană imperfectă, care f, ninhai chiar si încondiţiile în




^ i uuiU DE CAZ

care prietenele te desconsideră?

Karen: Da, este. Cum spuneam înainte, eu sunt aceeaşi cu sau fără respectul lor,deşi ar fi bine să am respectul lor.

W.D.: Corect. Şi acum cea de-a treia întrebare. Dacă tu crezi că eşti o fiinţăumană imperfectă, care nu poate fi evaluată global chiar şi atuncicând prietenele te desconsideră, la ce consecinţe emoţionale şicomportamentale te-ai putea aştepta?

Karen: Din nou, mi-ar părea rău, dar nu m-aş mai simţi ruşinată, şi aş încerca sădiscut cu ele în loc să le evit.

Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi adânci încrederea în convingerileraţionale

Pentru a o ajuta pe Karen să obţină mai mult decât o înţelegereraţională a problemei sale, a fost necesar să demonstrez căschimbarea convingerilor este un proces dificil, care presupune multexerciţiu.

W.D.: Cam cât de des crezi tu că va trebui să îţi dispuţi convingerile iraţionale, înainte să începi să crezi cu adevărat în alternativele lor raţionale?

Karen: Destul de des.

W.D.: Aşa este. Şi ştii de ce?

Karen: Pentru că asta trebuie să faci ca să poţi schimba o obişnuinţă.

W.D.: Corect. Să presupunem că atunci când ai fost mică ţi-ai dorit să înveţi să joci tenis, iar vecina ta ţi-a promis că te învaţă ea. Din nefericire, te-a învăţat greşit, dar cum tu erai conştiincioasă ai continuat să exerseziloviturile greşit, bineînţeles fără a ştii că ele sunt incorecte. Peste mai

mulţi ani, ai constatat că joci din ce în ce mai prost în loc să joci maibine, aşa că te-ai hotărât să iei lecţii de la un profesionist. Acesta aidentificat problema şi ţi-a arătat varianta corectă a loviturilor. Ce crezică ar trebui să faci în continuare pentru a-ţi îmbunătăţi jocul de tenis?

Karen: Să exersez noile lovituri.

W.D.: Aşa este. Dar chiar la început, crezi că ţi-ar fi uşor să le execuţi?

Karen: Cred că nu.



W.D.: De ce nu?

Karen: Pentru că aş fi obişnuită să le execut greşit.

W.D.: Corect. Le-ai simţi fireşti. Dar te-ar putea opri această senzaţie dincorectarea unor lovituri despre care ţi-ai dat seama că sunt greşite?

Karen: Nu.

W.D.: Perfect. Acelaşi lucru se întâmplă cu schimbarea convingerilor iraţionale.Data viitoare când te gândeşti să îţi vizitezi prietenele şi simţi nevoia

să le eviţi, caută-ţi următoarea convingere - "Prietenele mele nutrebuie să mă desconsidere, iar dacă o fac asta înseamnă că nu suntbună de nimic". Dă-ţi seama că te-ai obişnuit cu această convingere,dar dacă nu accepţi acea senzaţie de firesc poţi să o identifici, să odispuţi şi să o schimbi. Poţi continua să faci asta până când te veiobişnui cu noua convingere - "Nu vreau ca prietenele mele să mădesconsidere, dar dacă totuşi o fac mă pot accepta pe mine însămi caşi fiinţă umană imperfectă, care nu poate fi evaluată global". Deasemenea, cu cât te vei comporta mai des în concordanţă cu noua taconvingere, cu atât vei avea mai mare încredere în aceasta.

Karen: Aşadar, nu este de ajuns să îmi disput în minte vechea convingere.Trebuie să mă şi comport conform noii mele convingeri.

W.D.: Exact - până când ajungi să treci de la a crede doar mental în convingerearaţională la a o simţi ca fiind corectă şi a te comporta spontan înconcordanţă cu aceasta.

PASUL 11 încurajaţi-vă clientul să pună în practică ceea ce a învăţat

Capacitatea lui Karen de a-şi disputa convingerile iraţionale şifaptul că a înţeles că este necesar să îşi exerseze credinţele raţionaledemonstrau că aceasta este pregătită să completeze diferite sarcinipentru acasă.

W.D.: Asta presupune foarte multă muncă, aşa încât este important să exersezi

între întâlnirile noastre ceea ce ai învăţat pe parcursul şedinţelor. înţelegi de ce este important acest lucru?

Karen: Mă aşteptam la aşa ceva.

W.D.: Bine. Aşadar, ţi se pare logic să foloseşti cele trei întrebări "Este logic?","Este în concordanţă cu realitatea?", şi "îmi foloseşte la ceva?" pentrua-ţi disputa convingerea iraţională că "Prietenele mele nu trebuie sămă desconsidere, iar dacă o fac asta înseamnă că nu sunt bună denimic"? Iar apoi, să aplici aceleaşi trei întrebări şi variantei raţionalealternative "Nu vreau ca prietenele mele să mă desconsidere, dar nu




scrie nicăieri că nu trebuie să se întâmple aşa; iar dacă totuşi o fac,mă pot accepta pe mine însămi ca şi fiinţă umană imperfectă, care nupoate fi evaluată global".

Karen: Da, aş dori să reiau acele argumente.

W.D.: Cam cât de des ai fi dispusă să faci acest lucru?

Karen: De trei ori pe zi ar fi bine?

W.D.: Când şi unde se va întâmpla asta?

Karen: Imediat înainte de micul dejun, prânz şi cină, oriunde voi lua masa.

W.D.: Perfect. Crezi că există ceva ce te-ar putea împiedica să faci asta?

Karen: Nu, sunt sigură că mă pot descurca.

W.D.: Bine. Aici ai o listă cu întrebările pe care le poţi folosi în situaţiile respective.PASUL 12 Verificaţi sarcinile pentru acasă

Şedinţa următoare, Karen mi-a comunicat că a reuşit săfolosească cele trei întrebări, aşa cum stabilisem împreună şi că acestlucru i-a fost foarte util.

W.D.: Cum te-ai descurcat cu sarcinile pentru acasă?

Karen: A fost foarte bine. Am folosit cele trei întrebări, iar acum îmi dau seama maibine de ce convingerile iraţionale rigide sunt dezadaptative, iar preferinţele mai sănătoase. De asemenea, ideea de acceptare apropriei persoane mi se pare foarte corectă, şi am folosit-o şi pentrualte câteva dintre problemele mele.

PASUL 13 Facilitaţi procesul de producere a schimbării

Curând după aceea, Karen a putut utiliza sarcinicomportamentale pentru a-şi depăşi sentimentele de jenă vis a vis defaptul că "a fost părăsită". Imediat, şi-a căutat prietenele şi le-apovestit despre despărţirea de logodnicul său, după ce înainteexersase tehnici de imagerie raţional-emotivă. în cadrul acestora, şi-aimaginat cât mai viu cum prietenele ei o tratează cu dispreţ şi a început să se simtă ruşinată, după care a înlocuit această emoţie cupărerea de rău, în timp ce păstra în minte părerea negativă aprietenelor ei despre sine. Exerciţiile de imagerie au ajutat-o săexerseze schimbarea convingerii sale iraţionale cu alternativa saraţională. Când le-a povestit prietenelor ei despre despărţire, a fost




plăcut surprinsă să constate că acestea, de fapt, au susţinut-o foartemult.

De asemenea, Karen a lucrat pe sentimentul de ruşine şi în altecontexte, cum ar fi la locul de muncă. înainte, fusese extrem dereticentă în a cere ajutor atunci când nu putea rezolva ceva. Totuşi, pemăsură ce a reuşit să renunţe la convingerea dezadaptativă că "Şefulmeu nu trebuie să aibă o părere proastă despre mine, căci asta ar însemna că sunt inferioară", a devenit tot mai capabilă să spunăatunci când nu ştie ceva şi să ceară ajutor. Incă o dată, Karen aconstatat că şeful său a fost mulţumit de noua ei atitudine, pe care oconsidera "deschidere".

Karen nu a avut o problemă de intoleranţă la frustrare, aşa încâtnu a întâmpinat dificultăţi majore în a-şi face sarcinile pentru acasă.Pentru maioritatea clienţilor Dvs., va fi ceva mai dificil să





pună în practică ceea ce au învăţat pe parcursul terapiei.Recomandăm consultarea lucrării lui Ellis (1985b) pentru o discuţiedetaliată despre modalităţile de depăşire a rezistenţei clientului (şj aterapeutului).

EPILOG

Am ajuns, aşadar, la finalul discuţiei noastre. Dacă doriţi să vădezvoltaţi abilităţile de terapeut REBT, folosiţi terapia raţional- emotivăşi comportamentală cu clienţii Dvs., obţineţi supervizare de

specialitate pentru cazurile cu care lucraţi, participaţi la cursurile deformare avansată în REBT, şi consultaţi frecvent cele mai recentemateriale recomandate pe parcursul acestui ghid. Sperăm că aţi găsitaceastă introducere în REBT utilă şi vă dorim toate cele bune încariera Dvs. de terapeuţi REBT. Succes!


Documents

Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe - Ghid de Terapie Rational Emotiva Si Comportamentala