Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro n 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse n 81 de limbi şi editate n peste 170 de ţări atingând, până n prezent, vânzări de peste 225 de mi li oane de exemplare n ntreaga lume, iar n România, de aproape un mi lion şi jumă tate de exem plare. nainte să devină un adevărat feno men lite rar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de tea tru, jurnalist, poet. n 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a mar-

cat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dez voltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comu nitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socia-lizare. n 2009, a intrat n uinness Boo drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchi mistul).I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, pre miul italian Fre gene pentru literatură) şi importante distinc ţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordi nului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002, iar n 2007 a fost nu-mit Mesager al Păcii de către ONU.

Cărţi traduse n română: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am ºezut ºi-am plâns (1994); Al cinci lea munte (1996); Manualul rãzboinicului luminii (1997); Veronika se hotãrãºte sã moarã (1998); Diavolul ºi domniºoara Prym (2000); Unspre zece minute (2003); Zahir (2005); Vrãjitoarea din Portobello (2006); Învingãtorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010); Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014); Spioana (2016); Hippie (2018).

Traducere din portugheză şi note de Simina Popa

Redactor: Ştefania NalbantCoperta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorectori: Cristina Jelescu, Cristian NegoiţăDTP: Emilia Ionaşcu, Carmen Petrescu

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

PAULO COELHOHIPPIECopyright © 2018 by Paulo CoelhoThis edition was published by arrangements with Sant Jordi Asociados Agencia Literaria S.L.U., Barcelona, Spain.www.santjordi-asociados.comAll rights reserved.http://paulocoelhoblog.com

© Humanitas FICTION, 2018, pentru prezenta versiune românească

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCOELHO, PAULOHippie / Paulo Coelho; trad. din portugheză şi note de Simina Popa. –Bucureşti: Humanitas Fiction, 2018ISBN 978-606-779-411-3I. Popa, Simina (trad.; note)821.134.3

EDITURA HUMANITAS FICTION Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 021/311.23.30

O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă‑te pentru noi,

păcătoşii care ne îndreptăm către tine. Amin.

Şi I s‑a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să te vadă.

Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu

şi‑l îndeplinesc.

Luca, 8:20–21

„Credeam că drumeţia mea‑i la sfârşit, la capătul puterilor, că poteca s‑a sfârşit în faţa mea,

merindele s‑au deşertat şi vremea venise să intru‑n tăcut întuneric.

Dar descopăr că voinţa Ta nu cunoaşte sfârşit în mine. Şi, când vechile cuvinte se sting pe limbă,

noi melodii năvălesc din inimă; şi, când vechile urme s‑au pierdut,

un nou meleag se descoperă cu minunile sale.“RABINDRANATH TAGORE1

1. Ofranda lirică, traducerea eorge Remete, Editura Paideia, Bucureşti, 2009, p. 51.

9

Pentru Kabir, R�m�, Tagore, Pavel din Tars, Hafez,Care m‑au însoţit de când i‑am descoperit,

Care au scris o parte din viaţa mea,Pe care o povestesc în această carte – de multe ori

cu cuvintele lor.

ntâmplările povestite n această carte fac parte din expe rienţa mea personală. Am modificat ordinea eveni-mentelor, numele şi detaliile unor persoane, a trebuit să con densez unele scene, dar tot ce s-a ntâmplat este ade-vărat. Am folosit naraţiunea la persoana a treia fiindcă acest lucru mi-a permis să le dau personajelor propria voce pentru a-şi descrie vieţile.

15

În septembrie 1970, două locuri şi disputau privile-giul de a fi considerate centrul lumii: Piccadilly Circus din Londra şi Piaţa Dam din Amsterdam. nsă nu toată lumea ştia asta. Cei mai mulţi oameni, dacă ar fi fost ntrebaţi care e cel mai important, ar fi răspuns: Casa Albă din Statele Unite ori rem linul din Uniunea Sovietică . Fiindcă oa-menii cu pricina aflau noutăţile prin intermediul ziarelor, al tele vi zorului, al radio ului, mijloace de comunicare acum complet depăşite şi care nu şi vor recăpăta niciodată rele-vanţa avută n vremurile n care au fost inventate.

n septembrie 1970, biletele de avion costau foarte mult, ceea ce nsemna că doar o elită şi permitea să călătorească. nsă lucrurile nu stăteau chiar aşa când venea vorba de o

mulţime uriaşă de tineri, pe care mijloacele de comuni-care tradiţionale se limitau să i descrie doar n privinţa aspectului lor exterior: aveau părul lung, purtau haine colo rate, nu făceau baie (o minciună, dar tinerii respec-tivi nu citeau ziarele, iar maturii erau gata să creadă orice ştire i-ar fi putut jigni pe aceia pe care ei i considerau o ame ninţare pentru societate şi bunele moravuri ) şi pu-neau n pericol o ntreagă generaţie de tinere şi tineri stu-dioşi, deoarece voiau să-şi trăiască vieţile dând exemple cu

16

desăvâr şire negative de libertinaj şi amor liber , cum se zicea pe atunci cu dispreţ. Ei bine, această mulţime de tineri din ce n ce mai numeroasă avea un alt fel de sistem de a-şi transmite ştirile, pe care nimeni, absolut nimeni nu-l putea detecta.

Poşta invizibilă nu se ocupa cu anunţuri şi comentarii despre noul model de ol swagen sau cu noile tipuri de detergent pudră, proaspăt lansat n toată lumea. Se rezu ma la veşti despre următoarea rută importantă pe care aveau să o parcurgă acei tineri insolenţi, murdari, practicanţi ai amorului liber , mbrăcaţi n haine pe care nici un om

cu bun gust n-ar fi fost capabil să le poarte. Fetele – cu părul mpletit, mpodobit cu flori, şi fuste lungi, bluze colorate,

fără sutiene, mărgele de toate culorile şi n toate formele; băieţii – cu părul şi barba n etunse de luni de zile, cu blugii decoloraţi şi rupţi de-atâta purtat, pentru că blugii erau scumpi n orice parte a lumii – cu excepţia Statelor Unite, acolo ieşiseră din ghetourile muncitorilor din fabrici şi ajun-seseră să fie purtaţi la cele mai mari concerte din San Fran-cisco şi din mprejurimi.

Poşta invizibilă exista datorită celor care se duceau mereu la acest fel de concerte, unde făceau schimb de păreri despre locurile n care ar putea să ntâlnească pe alţii ca ei, despre cum să descopere lumea fără să fie nevoiţi să se urce ntr-un autocar turistic, n care un ghid descrie pei-sajul, n timp ce călătorii mai tineri se plictisesc, iar cei mai bătrâni dorm. Şi astfel, din gură n gură, toată lumea afla unde avea să fie următorul concert sau următoarea rută importantă de parcurs. Şi nimeni nu era constrâns finan-ciar, pentru că autorul preferat al tuturor din acea comu-nitate nu era nici Platon, nici Aristotel, nici vreunul dintre puţinii ilustratori de benzi desenate care ajunseseră celebri. Marea carte, fără de care practic nu călătorea nimeni pe

17

marele continent, se numea Europe on 5 Dollars a Day1 de Arthur Frommer. Cu ajutorul ei, puteai să afli unde să găseşti un loc de dormit, ce să vezi, unde să mănânci şi care sunt punctele de ntâlnire şi locurile n care poţi asculta muzică live, toate astea fără să cheltuieşti aproape nimic.

Singurul defect al ghidului lui Frommer, la vremea respectivă, a fost că se mărginea doar la Europa. Oare nu existau şi alte locuri interesante Lumea n-ar fi vrut să meargă mai degrabă n India decât la Paris Frommer avea să ndrepte greşeala câţiva ani mai târziu, dar până atunci, Poşta invizibilă s-a ocupat să răspândească ves-tea despre o rută din America de Sud, spre Machu Picchu, fostul oraş pierdut, nsă cu menţiunea să nu fie dată mai departe celor care nu cunoşteau cultura hippie, n caz contrar locul avea să fie rapid invadat de barbarii cu apa-rate de fotografiat şi explicaţii interminabile (care se uită imediat) despre o ceată de indieni care ntemeiase un oraş atât de bine ascuns, ncât nu putea fi descoperit decât de sus – lucru pe care ei l credeau imposibil, fiindcă oa-menii nu zboară.

nsă mai exista un bestseller foarte important, e drept, nu la fel de popular precum cel al lui Frommer; n schimb, acesta din urmă era consumat de oameni care trecuseră deja prin faza socialistă, marxistă, anarhistă – toate curmate de o profundă deziluzie faţă de sistemul inventat de cei care susţineau că preluarea puterii de către muncitorii din ntreaga lume e inevitabilă . Sau că religia este opiul popoarelor , dovedind că autorul unei fraze atât de stu-pide nu ştia prea multe despre popoare şi cu atât mai puţin despre opiu. Fiindcă n credinţele acelor tineri prost

1. Europa cu cinci dolari pe zi .

18

mbrăcaţi, cu hainele lor neobişnuite, se aflau Dum nezeu, zei, zeiţe, ngeri şi câte şi mai câte. Singura proble mă era că această carte, numită Dimineaţa magicienilor, semnată de francezul Louis Pauwels şi de sovieticul Jac ues Bergier – matematician, fost spion, cercetător neobosit al ocultismu-lui – susţinea exact opusul faţă de manualele politice: lumea e alcătuită din lucruri extrem de interesante: există alchi-mişti, magi, catari, templieri – asemenea cuvinte nsă nu au ajutat-o să fie un succes de librărie, căci, din cauza cos-tului ei exorbitant, un exemplar ajungea să fie citit de cel puţin zece persoane. n sfârşit, Machu Picchu era men-ţionat n această carte, ca atare toată lumea voia să se ducă n Peru, iar acolo puteau fi ntâlniţi tineri din lumea n-

treagă (mă rog, poate că din lumea ntreagă e puţin exa-gerat, pentru că cei care trăiau n Uniunea Sovie tică nu puteau să iasă din ţările lor chiar aşa uşor).

Dar, revenind la subiect: tineri din toate colţurile lumii, cel puţin cei care reuşeau să obţină un bun de o valoare inestimabilă numit paşaport , se ntâlneau pe aşa-numi-tele rute hippie . Nimeni nu ştia exact ce nseamnă cu-vân tul hippie , dar asta nu avea nici un fel de impor tanţă. Poate că sensul era de mare trib fără conducător sau derbedei inofensivi , ori poate cel din descrierile enu-

merate la nceputul acestui capitol.Paşapoartele, acele carneţele puse la dispoziţie de

guverne şi purtate ntr-o borsetă legată la brâu, mpreună cu banii (mulţi sau puţin, atâţia câţi erau) aveau două moduri de utilizare. Primul, cunoscut de toată lumea, era la trecerea frontierei – atâta vreme cât poliţiştii nu se lăsau influenţaţi de ştirile din presă şi nu hotărau să te n toarcă din drum doar pentru că li se părea neobişnuit acel gen de haine, ori de pieptănături cu flori, de şiraguri de mărgele

19

sau acel zâmbet de extaz continuu – o stare pusă de obi-cei, deşi pe nedrept, pe seama drogurilor dia bolice, pe care presa spunea că tinerii le consumă n cantităţi din ce n ce mai mari.

Cea de-a doua funcţie a paşaportului era să-l scape pe purtătorul său din situaţii extreme – atunci când i se ter-minau toţi banii şi nu mai avea la cine să apeleze. Prin Poşta invizibilă se furnizau ntotdeauna informaţiile nece-sare despre locurile n care puteai să-l vinzi. Preţul varia n funcţie de ţară: un paşaport de Suedia, unde toţi sunt

blonzi, nalţi şi cu ochi albaştri, nu valora foarte mult – din moment ce nu putea fi revândut decât celor blonzi, nalţi, cu ochi albaştri, şi deci nu se afla pe lista celor mai căutate. Dar un paşaport de Brazilia valora o avere pe piaţa neagră, fiind vorba de o ţară n care, pe lângă indi-vizi blonzi, nalţi şi cu ochi albaştri mai sunt şi negri nalţi sau scunzi cu ochi căprui, asiatici cu ochi oblici, mulatri, indieni, arabi, evrei, n sfârşit, un amestec uriaş de culturi care ajungea să transforme paşaportul brazilian ntr-unul dintre cele mai râvnite documente de pe planetă.

Odată vândut paşaportul, deţinătorul iniţial se ducea la consulatul ţării sale unde, prefăcându-se speriat şi deznădăjduit, spunea că fusese atacat şi jefuit de tot ce avea – rămăsese fără bani şi fără paşaport. Consulatele ţărilor mai bogate ofereau gratuit un paşaport şi un bilet de avion napoi către ţara de origine, ceea ce se refuza ime-diat, sub pretextul că Cineva mi datorează o sumă mare de bani, mai ntâi trebuie să-mi recuperez ce-i al meu . ările sărace, supuse de obicei unor sisteme severe de

guvernare, aflate n mâinile militarilor, porneau un adevă-rat interogatoriu pentru a verifica dacă solicitantul nu era pe lista teroriştilor căutaţi pentru subversiune. Dacă se

20

constata că tânărul (sau tânăra) avea dosarul curat, func ţio-narii erau obligaţi, mpotriva voinţei lor, să elibereze docu-mentul. Nici măcar nu ofereau bilet de ntoarcere, căci nu aveau nici un interes ca acele elemente declasate să se ducă napoi şi să influenţeze o generaţie crescută cu frica lui Dumnezeu, n spiritul respectului pentru fami lie şi proprietate.

Dar să revenim la rute: după Machu Picchu a urmat Tia huanaco, n Bolivia. Apoi Lhasa, n Tibet, unde era foarte greu de pătruns, deoarece, conform informaţiilor Poştei invizibile , se purta un război ntre călugări şi soldaţii chinezi. Sigur că părea de neimaginat un asemenea răz-boi, dar toată lumea credea şi nimeni nu voia să-şi asume riscul unei călătorii atât de lungi doar ca să ajungă pri-zonierul călugărilor sau al soldaţilor. n sfârşit, marii filo-zofi ai vremii, care se despărţiseră chiar n luna aprilie a acelui an, anunţaseră cu puţin timp nainte că marea nţe-lepciune a lumii se afla n India. A fost de ajuns pentru ca tineri de peste tot să pornească ntr-acolo, n căutarea nţe-lepciunii, a cunoaşterii, a unui guru, a jurămintelor de sără-cie, a revelaţiei, a ntâlnirii cu My Sweet Lord.

nsă Poşta invizibilă a lansat un avertisment n legă-tură cu marele guru al grupului Beatles, Maharishi Mahesh ogi. ntâi ncercase s-o seducă şi apoi să ntreţină relaţii

sexuale cu Mia Farrow, o actriţă care, de-a lungul anilor, tre cuse numai prin experienţe amoroase nefericite, şi care se dusese n India la invitaţia Beatleşilor, probabil pentru a se vindeca de traumele legate de sexualitate, care păreau să o urmărească precum o arma negativă.

nsă totul arată că Mia Farrow n-a scăpat de arma cu pricina nici n acea călătorie, pe care a făcut-o mpreună cu John, Paul, eorge şi Ringo. După spusele sale, n timp