ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

Vulnerabilitatea agriculturii în fața schimbărilor climatice

2012

VULNERABILITATEA AGRICULTURII ÎN FAŢA

SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Vulnerabilitate - impactul negativ al schimbărilor climatice, inclusiv al variabilităţii climatice şi al evenimentelor meteorologice extreme asupra sistemelor naturale şi antropice. Vulnerabilitatea depinde de tipul, amplitudinea şi rata variabilităţii climatice la care un sistem este expus, precum şi posibilitatea lui de adaptare.

Schimbări climatice – schimbări de climat care sunt atribuite direct sau indirect unei activităţi omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global şi care se adaugă variabilităţii naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile.

Schimbările climatice la nivel global şi european

Încălzirea globală este un fenomen unanim acceptat de comunitatea ştiinţifică internaţională, fiind deja evidenţiat de analiza datelor observaţionale pe perioade lungi de timp. Simulările realizate cu ajutorul modelelor climatice globale au indicat faptul că principalii factori care determină acest fenomen sunt atât naturali (variaţii în radiaţia solară şi în activitatea vulcanică) cât şi antropogeni (schimbări în compoziţia atmosferei datorită activităţilor umane). Numai efectul cumulat al celor doi factori, poate explica schimbările observate în temperatura medie globală în ultimii 150 de ani. Creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, în mod special a dioxidului de carbon, a fost cauza principală a încălzirii pronunţate din ultimii 50 de ani ai secolului XX, 0.13ºC, de aproximativ 2 ori valoarea din ultimii 100 de ani.Temperatura medie globală a aerului a crescut cu aproximativ 0,74ºC în ultimii 100 de ani (1906 -2005) comparativ cu 0.6ºC în perioada 1901-2000. 11 din ultimii 12 ani au fost cei mai calzi din şirul de date înregistrate după anul 1850.

Clima Europei a înregistrat o încălzire de aproximativ un grad C în ultimul secol, mai ridicată decât media globală. Cantităţile de precipitaţii au crescut considerabil în nordul Europei, în timp ce în sudul continentului perioadele de secetă au devenit din ce în ce mai frecvente. Temperaturile extreme înregistrate recent, cum ar fi valul de caniculă din vara anului 2003 şi mai ales cel din 2007, au fost relaţionate cu creşterea observată a frecvenţei fenomenelor extreme din ultimele decenii, ca o consecinţă a efectelor schimbărilor climatice. Deşi fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apariţiei unor astfel de fenomene a crescut considerabil datorită efectelor schimbărilor climatice.

Zonele cele mai vulnerabile din Europa au fost identificate în AR4 al IPCC, după cum urmează:

Europa de Sud şi întregul bazin mediteranean înregistrează un deficit de apă ca urmare a creşterii temperaturii şi a reducerii cantităţii de precipitaţii;

zonele montane, în special Alpii cu probleme în regimul de curgere al apelor ca o consecinţă a topirii stratului de zapadă şi de diminuare a volumului gheţarilor;

regiunile costiere datorită creşterii nivelului mării şi a riscului evenimentelor meteorologice extreme;

văile inundabile dens populate, datorită riscului evenimentelor meteorologice extreme, precipitaţii abundente şi viituri, care provoacă daune majore zonelor construite şi infrastructurii.

Scenariile climatice realizate cu diferite modele climatice globale au prognozat o creştere a temperaturii medii globale pană la sfarşitul secolului XXI (2090-2099) faţă de perioada 1980-1990 între 1.8oC şi 4.0oC, în funcţie de scenariul privind emisiile de gaze cu efect seră considerat. Datorită inerţiei sistemului climatic, încălzirea globală va continua să evolueze în pofida aplicării imediate a unor măsuri de reducere a emisiilor, dar creşterea temperaturii va fi limitată în funcţie de nivelul de reducere aplicat. Este “foarte probabil” (probabilitate mai mare de 90%) ca precipitaţiile să devină mai abundente la latitudini înalte şi este “probabil” (probabilitate mai mare de 66%) ca acestea să se diminueze în cea mai mare parte a regiunilor subtropicale. Configuraţia acestor schimbări este similară cu cea observată în cursul secolului XX. Este “foarte probabil” ca tendinţa de creştere a valorilor temperaturilor maxime extreme şi de creştere a frecvenţei valurilor de caldură să continue. 1

Schimbări climatice în România

Clima României este influenţată de poziţia pe glob (strabătută de paralela de 45° lat.N), precum şi de poziţia sa geografică pe continent. Aceste particularităţi conferă climei din România un caracter temperat continental. Deşi extinderea teritoriului ţării pe latitudine (5°) este mai micǎ decât cea pe longitudine (100), există diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura, decât între vest şi est. Dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11°C, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C.

Temperatura aerului şi precipitaţiileCercetarile realizate de specialistii climatologi din Administratia Nationala de

Meteorologie, pe baza sirurilor lungi de date de la 14 statii meteorologice, au evidentiat o incalzire medie pe tara de 0.30C pe perioada 1901-2000 si 0.50C pe perioada 1901-2007, semnificativa din punct de vedere statistic in regiunea extracarpatica (fig. 1),cu anumite diferentieri anotimpuale.  Analiza bazata pe datele de la un numar mai mare de statii meteorologice (94), cu siruri continue de observatii incepand cu anul 1961, a pus in evidenta o intensificare a fenomenului de incalzire in ultimele decenii. Astfel, pe perioada 1961-2007, s-a evidentiat: o incalzire semnificativa de aproximativ 2oC in toata tara in timpul verii, in regiunile extracarpatice in timpul iernii si primaverii, cu valori mai mari in Modova, depasind 2 oC (iarna) si1 oC (primavara); in timpul toamnei se remarca o tendinta de racire usoara in toata tara care nu este insa semnificativa din punct de vedere statistic2

1 http://www.ipcc.ch, accesat în data de 9.04.2012 la ora 13:152 http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

Din punct de vedere pluviometric, s-a evidentiat o tendinta generala de scadere a cantitatilor anuale de precipitatii, mai pronuntata in centrul tarii, cu cresteri usoare in nord-est si unele regiuni din sud.Dupa anul 1961, se accentueaza tendinta spre deficit in sudul tarii.La nivel anotimpual, s-a identificat o tendinta de crestere semnificativa a cantitatilor de precipitatii in toamna.O caracteristica importanta a variabilitatii temporale a cantitatilor de precipitatii o constituie componenta interdeceniala pronuntata care face dificila separarea semnalului climatic pe termen lung.3

Figura 1-Tendinte lineare pentru media anuala a temperaturii aerului (0C)pe perioada 1901-2007 (a)si cantitatea anuala de precipitatii (mm) pe perioada 1891-2007 (b)

a) b)

Sursa: http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

Alte schimbari observate in regimul parametrilor climatici din Romania pe perioada 1961-2007:

-Scaderea vitezei medii a vantului, atat la nivel anual (majoritatea regiunilor tarii), cat si sezonier.Rata tendintei de scadere atinge niveluri diferite in functie de anotimp si de pozitia geografica, fiind mai pronuntata in regiunile din estul tarii si la munte.

-Cresterea duratei maxime a intervalelor fara precipitatii in sud (iarna) si vest (vara);-Cresterea semnificativa a numarului de zile cu precipitatii mai mari de 10 mm/zi (pana la 4

zile),pe arii extinse in jumatatea de nord a tarii in anotimpul de toamna.-Cresterea semnificativa a frecventei cantitatilor exceptionale de precipitatii pe areale extinse

din jumatatea de nord, vestul si sud-estul tarii in anotimpul de toamna, pana la 3 zile.-Cresterea semnificativa, in majoritatea regiunilor tarii, a frecventei anuale a zilelor cu

bruma; tendinta de deplasare spre primavara a ultimei zile cu bruma.4

Scenarii privind schimbările climatice viitoare

3 http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

4 http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii. După estimările prezentate în AR4 al IPCC, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similare întregii Europe, existand diferenţe mici între rezultatele modelelor în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:

între 0,5°C şi 1,5°C pentru perioada 2020-2029; între 2,0°C şi 5,0°C pentru 2090-2099, în funcţie de scenariu (ex. între 2,0°C şi 2,5°C în

cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4.0°C şi 5.0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru perioada 2090-2099 secete pronunţate în timpul verii în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980-1990 mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare.

În cadrul unor colaborări internaţionale, Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat modele statistice de detaliere la scară mică (la nivelul staţiilor meteorologice) a informaţiilor privind schimbările climatice rezultate din modelele globale. Rezultatele respective au fost ulterior comparate cu cele generate de modelele climatice regionale, realizându-se o mai bună estimare a incertitudinilor. Astfel, s-au obţinut rezultate cu o certitudine mai mare privind creşterea precipitaţiilor de iarnă în vestul şi nord-vestul României cu 30-40 mm în perioada 2070-2099 faţă de perioada 1961-1990

În cazul temperaturilor extreme (media maximelor şi minimelor) pentru perioada 2070-2099 (faţă de 1961-1990) s-au obţinut rezultate cu certitudine mai mare în următoarele cazuri:

media temperaturii minime de iarnă: creşteri mai mari în regiunea intra-carpatică (4.0°C -6.0°C) şi mai scăzute în rest (3.0°C-4.0°C) (figura 6); acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie pentru perioada 1961-2000: o încălzire de 0.8-0.9°C în nord-estul şi nord-vestul ţării;

media temperaturii maxime de vară: o creştere mai mare în sudul ţării (5.0°C -6.0°C) faţă de 4.0°C-5.0°C în nordul ţării; acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie: în luna iulie, pe perioada 1961-2000, în centrul şi sudul Moldovei, s-a identificat o încălzire cuprinsă între 1.6°C şi 1.9°C şi mult mai scăzută în restul ţării (între 0.4°C şi 1.5°C).

Cercetările în domeniul scenariilor privind schimbările climatice în România

În vederea adoptării celor mai bune măsuri de adaptare este necesară cunoaşterea cât mai exactă a posibilelor efecte ale schimbărilor climatice asupra sectoarelor economice şi sociale. Având în vedere că până în prezent în România datele privind impactul schimbărilor climatice au fost estimate cu un grad de exactitate redus şi nu au acoperit toate sectoarele economice şi sociale, se impune continuarea activităţilor de cercetare ţinând cont de următoarele priorităţi:

determinarea zonelor de vulnerabilitate la producerea anumitor evenimente extreme şi a elementelor sistemelor naturale şi umane vulnerabile (populaţie, resurse de apă, plante, animale, etc);

identificarea schimbărilor climatice din România din datele de observaţie pe perioada 1961-2007, la cea mai fină rezoluţie spaţială posibilă, detaliat pe principalii parametri climatici şi diferite intervale de timp (anual, sezonier, lunar), incluzând şi indici ai evenimentelor extreme;

dezvoltarea modelelor statistice de downscaling pentru proiectarea la scară fină, la nivelul României, a efectelor schimbărilor climatice globale, estimate cu diferite modele climatice globale disponibile şi diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră;

proiectarea şi rularea de experimente numerice cu modele climatice regionale pe sisteme de calcul din România în vederea elaborării unor scenarii climatice la scară fină în România, pe baza downscalingului fizic;

estimarea scenariilor schimbărilor climatice pentru România folosind informaţiile rezultate din modele de downscaling fizic şi statistic, disponibile pentru aria României şi evaluarea incertitudinilor asociate acestor estimări. Scenariile vor fi elaborate atât pentru starea medie cât şi pentru diferite evenimente extreme;

dezvoltarea studiilor de estimare a impactului schimbărilor climatice asupra diferitelor sisteme socio-economice şi evaluarea incertitudinilor asociate acestora.

Impact şi vulnerabilitate

Impactul schimbărilor climatice depinde de vulnerabilitatea diferitelor sectoare economice, sociale şi de mediu. Sectoarele afectate de creşterea temperaturii şi modificarea regimului de precipitaţii, precum şi de manifestarea fenomenelor meteorologice extreme sunt: biodiversitatea, agricultura, resursele de apă, silvicultura, infrastructura, reprezentată prin clădiri şi construcţii, turismul, energia, industria, transportul, sănătatea şi activităţile recreative. De asemenea, sunt afectate în mod indirect sectoare economice precum: industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi de energie regenerabilă.

De exemplu, în sectorul energetic ar putea apărea probleme mai ales la producerea de energie în hidrocentrale, ţinând cont de faptul că sudul şi sud-estul Europei şi, implicit, România este mult mai expusă riscului de apariţie a secetei. Creşterea temperaturilor de iarnă va duce la o scădere cu 6%-8% a cererii de energie pentru încălzire, în perioada 2021-2050. În schimb, până în 2030, consumul de energie pe perioada verii ar putea creşte cu 28%, din cauza temperaturilor ridicate.

AGRICULTURAAgricultura mileniului în care am păşit impune o activitate umană care trebuie să

răspundă la solicitări majore, mult mai ample şi mai grave decât agricultura secolelor precedente, de răspunsurile pe care le va da depinzând însăşi supravieţuirea omului şi calitatea vieţii acestuia pe pământ.

Misiunea principală a agriculturii viitorului este de a asigura securitatea şi siguranţa alimentară a populaţiei globale (în creştere spre 9 miliarde de locuitori, în 2050), de a corela armonios măsurile de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole destinate alimentaţiei, cu cerinţele de dezvoltare ale producţiei de biocombustibili concomitent cu protejarea ecosistemelor şi decuplarea creşterii economice de degradarea mediului.

Atingerea dezideratului de dezvoltare durabilă – dar şi din ce în ce mai performantă a agriculturii – este realizabilă în condiţiile contracarării marilor provocări globale actuale care se potenţează reciproc: schimbările climatice globale, restrângerea drastică a biodiversităţii speciilor de organisme, implicit a resurselor genetice de valoare, încă neexploatate pe deplin, procesele de degradare, erodare şi poluare a solului, suportul perenităţii vieţii pe pământ, generatorul universal de hrană pentru toate vieţuitoarele, diminuarea resurselor de apă dulce.

Consideraţii generale

Atenuarea efectelor schimbărilor climatice în agricultură reprezintă un obiectiv prioritar în cadrul acţiunilor strategice de dezvoltare ale statelor membre UE. Caracterul interdisciplinar al acţiunilor implică o abordare globală prin identificarea şi corelarea activităţilor de dezvoltare şi implementare a măsurilor intra şi inter-sectoriale cu cele de răspuns la efectele schimbărilor climatice.

Producţia vegetală variază an de an, fiind influenţată semnificativ de fluctuaţiile condiţiilor climatice şi în special de producerea evenimentelor meteorologice extreme. Variabilitatea climatică influenţează toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilă rămâne agricultura, iar impactul asupra acesteia este mai pregnant în prezent, deoarece schimbările şi variabilitatea climatică se manifestă din ce în ce mai accentuat. La nivelul Europei Centrale şi de Est, scenariile prezintă o evidentă descreştere a precipitaţiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate domeniile de activitate, în principal agricultura, populaţia şi ecosistemele. Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere şi prăşitoare, deficitul de apă din anotimpul de vară, care coincide cu perioada cerinţelor maxime de apă, determinând scăderi importante de producţie. În acest sens se impune o nouă reorientare în structura culturilor agricole, respectiv varietăţi cu o toleranţă ridicată faţă de temperaturile ridicate şi stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impune adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de apă, conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime reprezentând o nouă tendinţă de reorientare a cerinţelor privind calitatea şi conservarea resurselor de sol şi apă. De asemenea, descreşterea resurselor de apă cu 10-30%, în special în zonele deficitare, va accentua consecinţele lipsei de apă, efectele fiind amplificate de poluare şi tehnologii necorespunzătoare.

Efectele complexe ale schimbărilor climatice asupra agriculturii fundamentează necesitatea procesului decizional privind reducerea riscurilor în vederea menţinerii standardelor adecvate ale recoltelor şi a favoriza agricultura durabilă. Astfel, variabilitatea şi schimbările climatice trebuie abordate prin prisma activităţilor agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare şi a măsurilor de adaptare.

Oportunităţi:În sectorul cultura plantelor de câmp, selecţia varietăţilor cultivate include în principal corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţă al genotipurilor (soiuri/hibrizi) faţă de condiţiile limitative de vegetaţie (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.).

Avantajele pentru reducerea efectelor condiţiilor limitative de vegetaţie şi conservarea solului: gestionarea eficientă a resurselor de apă în agricultură, respectiv o mai bună utilizare a

rezervelor de umiditate din sol pe tot parcursul sezonului de vegetaţie, inclusiv alegerea perioadelor de semănat în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă al solurilor, precum şi un consum redus de energie prin aplicarea irigaţiilor;

reducerea costurilor de producţie prin alegerea unui sistem alternativ de lucrări ale solului şi de întreţinere specializat în combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor;

scăderea riscului de apariţie a bolilor, precum şi o utilizare eficientă a fungicidelor; scăderea emisiilor de CO2 şi creşterea producţiei şi a masei vegetale.

Succesiunea culturilor în timp şi spaţiu reprezintă modalităţi eficiente pentru fiecare utilizator agricol în protejarea potenţialului productiv al solului şi implicit, asigurarea unor producţii constante. Oportunităţile în stabilirea unui sistem de management durabil, în structura culturilor şi alegerea asolamentului, includ:

adaptabilitatea genotipurilor la potenţialul zonelor ecologice; efecte directe asupra proprietăţilor fizice (structura şi stabilitatea structurală), chimice

(conţinutul de elemente nutritive) şi biologice (cantitatea de materie organică) ale solului; reducerea riscului de transmitere a bolilor şi dăunatorilor, sau dezvoltarea buruienilor; protejarea solurilor împotriva eroziunii, scurgerii la suprafaţă şi formarea crustei; scăderea gradului de eroziune şi menţinerea producţiilor agricole la valori constante; utilizarea eficientă a nutrienţilor pentru plante; gestiunea terenurilor agricole prin utilizarea unui sistem de rotaţie, păstrarea unui

echilibru privind ponderea culturilor permanente în raport cu cele anuale; prevenirea poluării apelor prin şiroire şi percolarea apei în afara zonelor străbătute de

sistemul radicular al plantelor, în cazul culturilor irigate;

Recomandări şi măsuri de adaptare: selecţia varietăţilor cultivate prin corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de

rezistenţă al genotipurilor faţă de condiţiile limitative de vegetaţie (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.);

administrarea culturilor şi utilizarea raţională a terenului sunt măsuri obligatorii pentru păstrarea potenţialului producţiei, menţinând în acelaşi timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului şi climei;

cultivarea unui număr mai mare de varietăţi/genotipuri, respectiv soiuri/hibrizi, în fiecare an agricol, cu perioada de vegetaţie diferită, pentru o mai bună valorificare a condiţiilor climatice, îndeosebi regimul de umiditate şi eşalonarea lucrărilor agricole;

alegerea de genotipuri rezistente la condiţiile limitative de vegetaţie, cu o toleranţă ridicată la “arşiţă”, secetă şi excese de umiditate;

selectarea unor varietăţi de plante cu rezistenţă naturală la boli specifice determinate de agenţii patogeni;

la nivelul fermelor, se recomandă practicarea asolamentului şi stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puţin trei grupe de plante, respectiv cereale păioase 33%, prăşitoare - plante tehnice 33% şi leguminoase 33%. În producţia vegetală se pot utiliza următoarele tipuri de asolamente: agricole, furajere, speciale şi mixte.

Principiile de bază în aplicarea măsurilor de adaptare se bazează pe: folosirea de soiuri/hibrizi de plante bine adaptate condiţiilor pedoclimatice;

practicarea asolamentului de câmp în cultura mare, pentru producerea de materie primă în industria agroalimentară, textilă, chimică, etc;

policultura, în scopul utilizării eficiente a spaţiului agricol şi creşterea biodiversităţii; organizarea de asolamente cu îngrăşăminte verzi, în scopul ameliorării proprietăţilor

fizice, chimice şi biologice ale solurilor degradate.În structura culturilor, alegerea soiurilor/hibrizilor se bazează pe adaptabilitatea acestora faţă de condiţiile pedo-climatice specifice zonei corelat şi cu cerinţele de piaţă. În ceea ce priveşte relieful, cunoaşterea adâncimii apei freatice şi a celor de suprafaţă asigură prevenirea riscurilor de poluare ca urmare a tehnologiilor aplicate. De asemenea, trebuie luată în considerare mărimea pantelor pentru efectuarea lucrărilor solului, în special arătura, pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solurilor ca urmare a eroziunii datorate apei.

utilizarea unor soiuri/hibrizi adaptate sistemului de rotaţie a culturilor în fermă; folosirea culturilor mixte, culturi intercalate, culturi permanente, culturi duble pe aceleaşi

parcele sau în cadrul fermei pentru creşterea biodiversităţii.Agricultura prin irigaţii se bazează pe distribuirea artificială a apei în terenul agricol pentru înfiinţarea culturilor şi asigurarea creşterii plantelor agricole. Alegerea sistemului de irigaţie conform cu necesităţile şi condiţiile locale privind suprafaţa, tipul de cultură şi însuşirile solului reprezintă cerinţele de bază într-un sistem de management agricol durabil, ţinand seama de următoarele aspecte:

sistemul propriu de irigaţie trebuie adaptat la suprafaţa cultivată şi resursele financiare, condiţionat de existenţa în imediata apropiere a unui lac sau râu cu apă permanentă, şi mai ales existenţa la adâncimea de 5 - 10 m a unui strat permanent de apă freatică care poate fi adusă la suprafaţă printr-un puţ şi o mică staţie de pompare;

cunoaşterea proprietăţilor solului, precum capacitatea solului de a reţine apa şi adâncimea până la care ajung rădăcinile plantelor;

monitorizarea tuturor aspectelor legate de organizare înainte de aplicarea irigaţiilor, în timpul şi după administrarea normei de udare, respectiv alegerea momentului aplicării, verificarea circuitului apei prin măsurarea performanţei şi uniformităţii aplicării;

utilizarea mai multor mecanisme de monitorizare pentru planificarea irigaţiilor, cele mai des folosite incluzând măsurarea umidităţii solului, observaţii privind starea plantelor şi testarea tuburilor de dren după irigaţii, în vederea efectuării modificărilor necesare pentru următoarea udare;

stabilirea unui program de control a irigaţiilor, actualele tehnologii având posibilitatea programării automate pe baza analizei unor probe sau set de probe de sol.

Direcţiile principale pentru revitalizarea sectorului de irigaţii, ca o primă măsură pentru reducerea efectelor secetei, sunt următoarele:

elaborarea unui studiu complex privind prioritizarea reabilitării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a sectorului de irigaţii;

reabilitarea staţiilor de pompare din amenajările de irigaţii declarate de utilitate publică, în vederea reducerii consumurilor energetice şi creşterii randamentelor hidraulice;

impermeabilizarea unor canale de transport, aducţiune şi de distribuţie a apei în amenajările de irigaţii; adaptarea schemelor hidrotehnice ale sistemelor de irigaţii la noile condiţii de funcţionare şi stabilirea suprafeţelor ce pot fi declarate de utilitate publică, în vederea funcţionării optime a acestora;

accelerarea transferului în folosinţă sau în proprietate a infrastructurii din amenajările interioare de irigaţii către federaţii sau organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii;

continuarea subvenţionării irigaţiilor pentru încurajarea exploatării amenajărilor de irigaţii ce asigură potenţial economic mare;

finalizarea implementării proiectului „Reforma şi reabilitarea sectorului de irigaţii” finanţat de Banca Mondială.

Activităţile specifice procesului de adaptare în domeniul zootehnic se referă la fondul de gene, măsuri specifice de elaborare a dietei, păşunatul şi adăpostirea animalelor, precum şi tehnici de depozitare a îngrăşămintelor. Astfel, emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul creşterii animalelor pot fi reduse semnificativ prin îmbunătăţirea genetică, prin analizarea potenţialului genetic din rase de animale selectate, printr-un echilibru corespunzător între energie şi proteinele din dietă, prin construirea unor adăposturi corespunzătoare şi a unor depozite de îngrăşăminte potrivite. Introducerea unor sisteme corespunzătoare de păşunat la ferme poate contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru sectorul zootehnic, codul bunelor practici în agricultura recomandă:

platforme de stocare a gunoiului de grajd mari, etanşeizate şi dotate corespunzător; depozitarea gunoiului de grajd în locuri răcoroase şi umbroase; acoperirea bazinelor cu reziduri lichide pentru reducerea emisiilor de amoniac în

atmosferă prin utilizarea de prelate impermeabile; asigurarea cantităţilor corespunzătoare de gunoi de grajd în cadrul fermelor specializate

în colectarea şi prelucrarea acestuia; construirea unor instalaţii pentru captarea biogazului, rezultând în reducerea emisiilor de

metan, iar energia obţinută este utilizată în scopul reducerii combustibililor fosili; păşunatul în aer liber faţă de creşterea în sisteme cu adăposturi; educaţia, creşterea gradului de conştientizare în rândul fermierilor asupra consecinţelor

determinate de efectele schimbărilor climatice; revizuirea continuă a strategiilor din agricultură, pentru a asigura flexibilitatea acestora în

relaţie cu efectele schimbărilor climatice şi măsurile de adaptare.Încălzirea globală şi perspectiva epuizării surselor de energie convenţională a impus o nouă abordare prin introducerea biocombustibililor în scopul scăderii emisiilor poluante şi reducerea dioxidului de carbon din atmosferă. De aceea, utilizarea pe o scară cât mai largă a surselor alternative va determina trecerea treptată de la combustibili fosili la sursele de energie regenerabila, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.Pentru gestionarea eficientă a surselor de energie regenerabilă se recomandă:

creşterea biodiversităţii în cadrul fermelor prin introducerea de noi culturi; cultivarea de erbacee anuale sau perene cu valoare energetică ridicată (trestie, plantele

ierboase de genul pirului, sorgului, etc.); colectarea, stocarea şi utilizarea materialelor organice reziduale din agricultură, industria

alimentară şi ferme cu un conţinut ridicat de proteine (dejecţii lichide, ape menajere şi reziduale, resturi de nutreţ, resturi de cultură, resturi de la abatoare);

creşterea ponderii culturilor destinate producerii biogazului, cum ar fi porumbul, sfecla de zahăr, rapiţa, etc., care se pot cultiva ca materie primă pentru fabricile de biogaz;

instalarea de panouri solare pentru încălzirea apei şi a incintelor.5

În România, agricultura s-a confruntat frecvent cu seceta, un fenomen endemic acutizat recent, care afectează 3,97 milioane ha, din care 2,87 milioane ha reprezintă teren arabil din

5 GHID PRIVIND ADAPTAREA LA EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

principalele zone agricole ale ţării, cu precădere cele din sud şi sud-est. Vremea lipsită de precipitaţii este marcată de temperaturi crescute peste media multianuală, lipsă de apă, vântul, căldura, care exercită influenţe negative asupra solului, asupra apei din sol, de la suprafaţa solului şi a celei freatice, cu consecinţe asupra vegetaţiei spontane, păşunilor şi fâneţelor, plantaţiilor de pomi şi viţă-de-vie, pădurilor şi, mai ales, asupra recoltelor plantelor de câmp. Creşterea frecvenţei şi duratei secetei determină nu numai diminuarea zonelor favorabile şi schimbarea locaţiilor acestora, ci şi a sistemelor de exploataţie agricolă şi a tehnologiilor implicate, a sortimentelor de genotipuri de plante şi animale, a sistemelor de asigurare a protecţiei organismelor vii şi a mediului.

Principalul mijloc de contracarare a secetei şi a fenomenului de deşertificare, care se extinde global, în prezent pe 6.200 milioane ha, este reprezentat de irigaţii, dar, din păcate, aplicate numai pe 330 milioane ha şi nu cu cele mai eficiente tehnici. În ţara noastră au fost amenajate 3,2 milioane ha în sisteme de irigaţii, din care au rămas potenţial utilizabile în anul 2007 cca 700.000 ha. Apa va deveni „cheia de boltă“ a dezvoltării durabile şi, de ce să nu spunem, a prezentului şi viitorului omenirii.

Deşi suprafaţa globului pământesc acoperită de ape este de 71%, numai 2,5% din volumul total revin apei dulci. Ca urmare a exploziei demografice, a intensificării utilizării apei la nivel mondial în tot mai multe domenii de activitate, precum şi a încălzirii globale planetare, resursele de apă dulce disponibile scad treptat şi substanţial.

Astfel, de la 7.000 m3 ce reveneau în anul 2000 per an per cap de locuitor, se estimează o diminuare de până la 5.100 m3/an/cap de locuitor în anul 2025.

Dintre principalele sectoare care folosesc cantităţi mari de apă, agricultura se detaşează ca cel mai mare utilizator de apă dulce, o evaluare făcută în anul 2000 indicând că aceasta a folosit 67% din totalul apei dulci disponibile. Pentru anul 2025 se prevede o creştere a cerinţelor de apă ale agriculturii de 1,2 ori, ale industriei de 1,5 ori, iar a consumului casnic de 1,8 ori.6

6 REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

STUDIU DE CAZ

- DOBROGEA –

Introducere

Pe teritoriul Dobrogei, din nord din Delta Dunării până în sud la Vama Veche, de la Dunare şi până la Marea Neagră exista oraşe mari de anvergură regionala Constanţa si Tulcea, cu vechime de secole, alături de oraşe şi comune cu o diversitate teritorială incredibil de bogată.

Asigurarea dezvoltării armonioase a tuturor acestor locuri şi garantarea faptului că cetăţenii lor sunt capabili să beneficieze la maximum de caracteristicile inerente ale acestor teritorii se bazează pe conceptul coeziunii teritorială. Astfel, ea reprezintă un mijloc de a transforma diversitatea într-o valoare care contribuie la o dezvoltare durabilă. Chestiuni cum ar fi coordonarea politicilor pentru zone vaste, îmbunătăţirea condiţiilor de-a lungul frontierei externe estice, promovarea unor oraşe mari sustenabile şi competitive pe plan mondial, abordarea problemelor de excludere socială în părţi ale unei regiuni mai mari şi în cartiere urbane defavorizate, îmbunătăţirea accesului la educaţie, asistenţă medicală şi energie în regiuni îndepărtate şi dificultăţile unor regiuni cu trăsături geografice specifice, sunt toate asociate cu înfăptuirea coeziunii teritoriale.

Din ce în ce mai mult, competitivitatea şi prosperitatea depind de capacitatea persoanelor şi firmelor localizate în acele regiuni de a utiliza în mod optim toate valorile de la nivel teritorial. Totuşi, într-o economie mondială interconectată şi în curs de globalizare, competitivitatea depinde, de asemenea, de crearea de legături cu alte teritorii, pentru a asigura că valorile comune sunt utilizate într-o manieră coordonată şi sustenabilă.

Politica publică poate ajuta regiunile si zonele să îşi utilizeze valorile într-un mod optim. În plus, ele le pot ajuta să răspundă solidar la provocări comune, să atingă masa critică şi să realizeze beneficii progresive prin combinarea activităţilor, exploatarea complementarităţilor şi a sinergiilor dintre ele, precum şi să depăşească diviziunile generate de graniţele administrative. Multe din problemele întâmpinate de către teritorii se extind în mai multe sectoare, iar soluţiile eficiente necesită o abordare integrată şi o cooperare între diverse autorităţi şi părţile implicate.

În ce priveşte politicile structurale, eligibilitatea pentru sprijin este determinată în principal la nivel regional, existând o conştientizare crescută cu privire la necesitatea de a trasa strategii de dezvoltare centrate pe valorile particulare ale teritoriilor, pe capitalul lor fizic, uman şi social, precum şi pe resursele lor naturale. O înţelegere comună a acestor chestiuni ar ajuta la îmbunătăţirea guvernanţei politicii de coeziune, făcând-o mai flexibilă, mai capabilă de adaptare la cea mai adecvată scară teritorială, mai responsivă la preferinţele şi nevoile locale, precum şi mai bine coordonată cu alte politici, la toate nivelurile, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Scurtă descriere a Dobrogei

In funcţie de pozitia geografica sunt definite următoarele zone: Dobrogea de nord acoperită în exclusivitate de Judeţul Tulcea este o zonă specială datorită, în primul rând, condiţiilor fizico-geografice şi anume Delta Dunării – declarată în 1990 rezervaţie a mediului înconjurător, ecologică şi a păsărilor, sub protecţie UNESCO şi Munţii Măcinului – Parc Naţional, pentru conservarea speciilor rare, de floră şi faună specifice intersecţiei arealelor mediteranean, balcanic, caucazian. Rezervaţia Biosferei cuprinde 5.800 km2, reprezentand 53% din suprafata totala a judetului de 8.498,8 km2, iar parcul naţional se întinde pe o suprafaţă de 11.321 ha reprezentand singura arie protejată din România unde pădurile de stepă sud-mediteraneene şi balcanice sunt prezente împreună şi se află într-o stare

bună de conservare. Caracteristicile demografice arată că densitatea populaţiei în acest spaţiu este foarte redusă. În zonele naturale protejate, activităţile economice sunt permise numai în anumite zone şi în anumite condiţii, fapt care a determinat ca activităţile industriale să fie slab reprezentate, remarcându-se şi o pondere redusă a terenului agricol aflat în proprietate privată, comparativ cu alte zone ale regiunii. În aceste condiţii activităţile economice preponderente s-au axat pe exploatarea de resurse naturale, turism şi activităţi tradiţionale în concordanţă cu principiile dezvoltării durabile.

Dobrogea de Sud-Est, este predominată de comunele cu talie medie şi mare, densitatea populaţiei în zona rurală fiind ridicată. Se înregistrează o stabilitate demografică şi chiar o usoară crestere. Aspectul economic este caracterizat printr-un grad foarte mare de atractivitate turistică, dimensiuni relativ mari ale exploataţiilor agricole individuale, ponderea ridicată a terenului arabil din totalul agricol, posibilităţi de cooperare cu centrele urbane, forţa de muncă calificată şi o pondere ridicată a activităţilor neagricole. Se constată fenomenul de poluare a plajelor datorat în special navelor din apropierea litoralului, solurile sunt moderat degradate datorită folosirii pesticidelor.

Dobrogea Centrală şi de Sud-Vest prezintă precipitaţii reduse. In acest spaţiu există rezervaţii şi monumente ale naturii, precum şi resurse complexe. Densitatea populaţiei este redusă şi predomină comunele care înregistrează un declin accentuat al populaţiei.

Delta Dunării şi aria mai largă a judeţului Tulcea reprezintă o zonă specială datorită în primul rând condiţiilor fizico-geografice. Caracteristicile demografice arată că densitatea populaţiei în acest spaţiu este redusă şi se înregistrează un declin demografic accentuat. Activităţile industriale sunt foarte slab reprezentate şi se remarcă o pondere redusă a terenului agricol aflat în proprietate privată în comparaţie cu alte zone ale regiunii. Consecinţa acestei situaţii este gradul de ocupare foarte redus al populaţiei. Ca elemente pozitive pot fi menţionate potenţialul forestier ridicat şi gradul foarte mare de atractivitate pentru turismul de agrement, itinerant, stiinţific în Delta Dunării dar şi prin diversitatea şi biotopurile unice, monumentele istorice şi religioase (în special triunghiul celor trei mănăstiri aflate în nordul judeţului: Celic-Dere, Cocos-Niculitel, Saon şi Bazilica paleo-crestină situată în satul Niculiţel, cetăţi romane, italienesti, bizantine Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodonum, Halmyris, Arganum, Enisala).

Potenţialul uman şi economic în mediul rural dobrogean La nivelul provinciei, populaţia rurală reprezintă circa 40% din populaţia totală, cu

diferenţieri pe cele două judeţe componente (27% din populaţia totală în jud. Constanţa şi 51,3% în jud. Tulcea), în condiţiile în care numărul comunelor şi satelor relevă o situaţie contradictorie (de 54 cu 189 la 43 cu 133). În jud. Tulcea, aspectele repartiţiei teritoriale sunt puternic influenţate de prezenţa Deltei Dunării şi a Complexului lagunar Razim-Sinoe ale căror condiţii de habitat particulare condiţionează şi limitează într-un fel extinderea aşezărilor.

Abordarea în spirit regional a relaţiei: tip funcţional de aşezări – activităţi generatoare (adică reliefând cadrul geografic ca suport factorial al fiecărui tip funcţional de aşezări) permite evidenţierea diferenţiată a favorabilităţii mediului geografic dobrogean, la nivelul următoarelor zone:

a) Zone cu profil agro-silvic şi agro-industrial (asociere cu industria extractivă şi industria prelucrătoare), din partea central-nordică continentală

Această subunitate teritorial-funcţională se caracterizează prin următoarele particularităţi fizico-geografice: relief cu o fragmentate orizontală şi verticală evidentă, cu un aspect, în cea mai mare parte, îmbătrânit, ruiniform, rezidual şi cu o altitudine de până la 467 m; o structură geologică variată (graniţe anticarapelitice, cu filoane de porfire şi diabaze, gnaise, filite şi cuartite siluriene, calcare, gresii, sisturi, conglomerate etc.); un adevărat mosaic pedologic (soluri brune-luvice, soluri cenuşii, regosoluri, cernoziomuri levigate, cernoziomuri carbonatice, soluri castanii etc.), un climat semiarid mai atenuat (precipitaţii medii anuale frecvent peste 500 mm, temperaturi mai atenate); o vegetaţie alcătuită, în principal, din pădure (cu specii de stejar, carpen, ulm, tei etc.), însoţită la periferie de silvostepă, iar la altitudini mai mici de stepă (ambele puternic metamorfozate prin destelenire); o reţea hidrografică permanentă redusă, cu un regim hidrologic torenţial şi intermitent; ape freatice a căror adâncime variază între 52 m în hidrostructurile calcaroase şi 0,50-13 m în cele loessoide.

În concordanţă cu specificul cadrului natural, reţeaua de aşezări în general şi activităţile economice în special au căpătat trăsături distincte.

Deşi zona prezintă o reţea hidrografică mai puţin dezvoltată, singurele cursuri de suprafaţă mai importante – Telita, Taita, Slava, Fântâna Mare, Aiorman, Cerna, ce se alimentează din izvoare provenite din hidrostructuri calcaroase au intrat de timpuriu în viaţa aşezărilor. Cu un nivel al apei fluctuant (între 60 si 200 cm) şi cu debite cuprinse între 0,019 si 2,37 mc/s (cele maxime înregistrându-se în perioada februarie-iunie), aceste cursuri de apă au influenţat amplasarea unor localităţi, sau au dvenit surse de alimentare cu apă pentru amenajările locale pentru irigaţii sau canale de deversare a apelor reziduale.

Legat de structura geologică s-a conturat industria extractivă în zonele: Macin – Isaccea (bazată pe exploatarea rocilor eruptive, în special granite şi porfire), Somova – Minerii (cu exploatări de baritină), Tulcea – Mahmudia – Murighiol (cu cariere de roci sedimentare, îndeosebi calcare siderurgice) şi în alte centre isolate (Mina Altan Tepe – pirita cuprifera).

Condiţiile pedo-climatice au impus o structură proprie modului de folosinţă a terenurilor, cu predominanţa fondului forestier în unele comune sau a unor suprafeţe importante de vii, păşuni naturale, teren arabil. Astfel au fost favorizate activităţile de silvicultură, creşterea animalelor sau de practicarea anumitor culturi.

Zona dispunea de un potenţial uman apreciabil; alături de satele de mărime demografică medie (750-1000 loc.), care erau predominante, se adaugă cele de mărime demografică mică (în Munţii Măcinului şi în Podişul Babadagului) şi câteva sate mari (în depresiunile interioare).

Activităţile economice menţionate permit includerea aşezărilor (cu precădere anterior anului 1989) următoarelor tipuri funcţionale: agro-silvic, cerealier-animalier, agro-industrial şi chiar industrial, concentrând pentru desfăşurarea lor cea mai mare parte din populaţia activă.

b) Zone cu profil complex: agricol intensiv sau extensiv, agro-industrial (asociere cu industria prelucrătoare şi industria extractivă) şi de transport, care aparţine aproape în totalitate Podişului Dobrogei Centrale şi de Sud.

Interacţiunea factorilor fizico-geografici a generat un peisaj natural, în general omogen, cu o pondere însemnată a reliefului de podiş (cu aspect mai vălurit în extremitatea nordică a Podişului Casimcei şi în partea sud-vestica a Podişului Oltinei, unde îmbracă forma de dealuri), format pe o litologie relativ variată (şisturi verzi şi şisturi cristaline în partea de nord, iar în rest formaţiuni calcaroase jurasice si cretacice), acoperită de cuvertura depozitelor loessoide, groase de circa 50 m).

Răspândirea mare a calcarelor a favorizat apariţia în timp a numeroase forme carstice, expuse etajat, pe mai multe nivele de carstificare (din jurasic, baremian, eocen şi sarmatian), devenite fosile.

În peisajul podişului se evidenţiază interfluviile netede sau uşor ondulate şi relieful carstic actual şi anteloessian, alcătuit din forme endocarstice (depresiuni carstice endoreice, polii nedrenate, doline, lapiezuri, vai cu aspect de chei etc.). Multe din aceste forme au constituit locul favorabil în amplasarea vetrelor de sate.

Asocierea solurilor cernoziomice, care sunt cele mai extinse în zona, cu solurile mai puţin evoluate, care ocupă cea mai mare parte din zonă a favorizat o structură a fondului funciar dominat de prezenţa terenurilor agricole cu peste 80%; restul aparţinând pădurilor (4%) şi altor folosinţe (16%). Din totalul agricol, arabilul este majoritar (peste 90%), după care urmează paşunile naturale (care acum un secol şi jumătate deţineau 2/3), terenurile viticole şi pomicole (mai frecvente pe versanţii văii Carasu şi în Podişul Oltinei).

Pentru foarte multe comune, paşunile naturale şi plantele de nutreţ constituiau, înainte de 1989, baza furajera în creşterea animalelor, exprimată prin densităţi mari de ovine (175-180 capete/100 ha agricol) şi prin existenţa complexelor zootehnice moderne, de creşterea şi îngrăşarea porcinelor (Poarta Alba, Castelu, Cobadin, Chirnogi, Negru Voda, Peceneaga), de îngrăşarea tineretului taurin (Basarabi, Tortoman, Mereni, Osmancea), de creşterea vacilor de lapte (Topraisar, Tortoman, Silistea, Cumpana, Amzacea).

În această zonă, agricultura a avut un grad sporit de intensivitate, desfăşurându-se în mari unităţi de producţie (CAP-uri si IAS-uri), care dispuneau sau beneficiau de o bază materială modernă şi corespunzătoare (mari suprafeţe amenajate pentru irigat, grad ridicat de mecanizare a lucrărilor agricole, folosirea de soiuri de plante şi rase de animale productive, îmbunătăţirea fertilităţii solului prin chimizare).

Sub aspect hidrografic sunt caracteristice apele subterane, izvoarele şi mai puţin apele de suprafaţă. Apele freatice sunt cantonate, în cea mai mare parte, la baza cuverturii loessoide sau a depunerilor cuaternare, care acoperă şisturile verzi; există şi ape freatice cu circulaţie activă neregulată, prin fisuri şi goluri, în spaţiile calcaroase. Dintre hidrocarsturile prezente, trei au o importanţă economică deosebită: hidrostructura Caragea – Dermen (folosită pentru alimentarea cu apă a aşezărilor dinspre litoral), hidrostructură Crucea – Ghindaresti – Topalu – Baltagesti şi hidrostructura Targusor – Casimcea – Tasaul (cu apariţia de izvoare la Piatra, Fantanele, Gura Dobrogei, al căror debit depăşeşte uneori 15 l/s).

Deşi au o pondere mai redusă, apele de suprafaţă reunesc cursuri intermitente (Casimcea, Topolog, Pestera s.a.), lacuri (Negresti, Negru Voda, Plopeni), canalul de navigaţie fluviatilă Dunare - Marea Neagra (la care se adaugă ramificaţia Poarta Alba - Navodari), canale magistrale din sistemul de irigaţii Carasu, captări de ape subterane (la Cobadin, Plopeni, Amzacea, Topraisar, Albesti, Negru Voda). Ca elemente naturale sau de creaţie antropică au o deosebită importanţă agro-piscicola, turistică, pentru transport, pentru alimentarea cu apă potabilă sau industrială etc.

Dintre toate reţine atenţia în mod deosebit canalul Dunarea – Marea Neagră, fiind considerat o metamorfoza generală a văii Carasu, de-a lungul căreia a fost construit în cea mai mare parte. Devenind o importantă cale de navigaţie şi transport fluviatil şi un obiectiv de atracţie turistică şi prin faptul că furnizează apa necesară funcţionării marelui sistem de irigaţii Carasu această amenajare hidrotehnică urma să aibă consecinţe multiple asupra aşezărilor aferente (prin diversificarea profilului economic, îmbunatăţirea dotărilor edilitare, creşterea stabilităţii populaţiei etc.).

Activităţile industriale (ce aparţin unor ramuri prelucrătoare şi mai puţin extractive) întregesc spectrul funcţional prin tipul de sate agro-industriale.

Din punct de vedere demografic se constată existenţa unui potenţial uman important, repartizat însă neuniform teritorial, datorită gradului diferit de dezvoltare economică şi de dotare social-culturală şi comercială a localităţilor, a posibilităţilor de acces la căile de comunicaţie modernizate. Astfel, Podişul Medgidiei (ce include şi valea Carasu cu canalul Dunare – Marea

Neagra) este o unitate mai intens populată (a doua ca densitate şi număr de locuitori, după litoral) şi prezinta o stabilitate mai mare a fortei de munca (datorita navetismului frecvent catre orasele din zona si retinerii pe plan local, prin activitatile economice din comunele mai dezvoltate). Exista insa si sate foarte mici (sub 100 locuitori), ce se intalnesc, indeosebi, in partea de sud-vest.

c) Zone cu profil piscicol, piscicol-stuficol si agro-piscicol, localizata in exclusivitate in Delta Dunarii si in campia lagunara a complexului lacustru Razelm.

Considerata o campie terminala in formare, Delta este alcatuita, din punct de vedere morfohidrografic, din forme pozitive (martori din uscatul predeltaic, grinduri) si negative (japse, mlastini, lacuri, retea hidrografica).

Unitatile de uscat cuprind: campurile de loess Chilia (6100 ha) si Stipoc (2900 ha), grindurile fluviale din varful deltei (Plauru – Patlageanca – Tudor Vladimirescu, cu o latime cuprinsa intre 60 si 200 m) si grindurile fluvio-maritime (Letea cu 10500 ha, Caraorman cu 7000 ha si Saraturile cu 7500 ha, cand apele au trei hidrograde).

Prezenta formelor negative este conditionata de reteaua hidrograica majora din zona. Japsele, ca terenuri situate intre 4 si 0 hidrograde au rol numai in timpul apelor mari. Mlastinile, ce ocupa zonele depresionare (intre 0 si 3 hidrograde) au o larga arie de raspandire (250 000 ha). Lacurile provin din vechi limane si lagune, din foste vai fluviatile, mai importante fiind: Tatanir (631 ha), Fortuna (906 ha), Matita (619 ha), Merheiu Mare (1050 ha), Gorgova (1281 ha), Isacov (1046 ha), Rosu (1331 ha), Dranov (2062 ha)etc.

Clima este de tip deltaic-dunarean, deosebita intrucatva de cea a stepelor vecine. Deficitul precipitatiilor (400-450 mm anual in partea fluviatila si cca. 350 mm spre litoral) este compensat de umiditatea relativa ridicata (media anuala este de 80%), iar temperatura medie anuala este de 11 gr C crescand usor spre litoral.

Solurile sunt in curs de formare, putin evoluate in sectorul fluvio-maritim si mai conturate, sub forma solurilor balane, halomorfe si chiar cernoziomuri, pe formele de relief mai vechi (campul Chilia).

In ceea ce priveste vegetatia, stuful este planta cea mai caracteristica pentru mediul acvatic, iar pentru campurile maritime, padurile de sleau, la care se adauga formatiile ierboase de stepa si chiar de mlastini. Lumea animala se caracterizeaza printr-un numar mare de specii si de indivizi, atat pe uscat cat si in mediul acvatic, reprezentand un mare interes economic, stiintific, muzeistic.

Morfohidrografia deltei imprima anumite trasaturi repartitiei teritoriale a localitatilor si respective a populatiei, care a ramas in continua scadere. In timp ce partea estica, fluvio-maritima era mai populata (din noua asezari, doua – Sulina si Sfantu Gheorghe aveau fiecare peste 1000 locuitori), parte vestica (delta fluviala), desi regrupeaza mai multe localitati (16) aveau un nuamr mai mic de locuitori (majoritatea satelor avand sub 500 locuitori fiecare si chiar sub 100). Asadar grindurile fluvio-maritime dispun de un potential de habitat mai ridicat decat cele fluviale. Pe ansamblu, densitatea totala a populatiei era sub 4 loc./kmp, in timp ce aceeasi densitate, raportata la suprafata grindurilor se apropria de 50 loc./kmp.

Structura economica a populatiei reflecta, in buna parte, raportul dintre resursele naturale si stadiul de valorificare a acestora. Ponderea insemnata a populatiei active ocupate in economia piscicola, ca o activitate traditionala si de continuitate, precum si in alte activitati specifice (agricultura, recoltarea stufului, transporturi, turism) indica urmatoarele tipuri functionale: piscicole, agro-piscicole si piscicol-stuficole si turistice.

d) Zone cu profil cerealier-viticol-animalier, situate, cu precadere pe malul drept al Dunarii

In acest caz, relieful cuprinde doua forme locale caracteristice: lunca si terasele Dunarii. Referitor la terase, studiile geografice scot in evidenta existenta unei singure trepte de abrazine pe malul nordic dunarean, espectiv cea de 2-4 m. Celelalte nivele cu altitudini superioare (pana la 25 m) sunt considerate ca trepte de modelare pe loess sau trepte litologico-structurale, din care n-au mai rams decat niste “promontorii” incadrate de lunca.

Seria treptelor de glacis si pedimente se continua si pe versantul vestic dunarean. La nord de Harsova sunt mai evidente cele de 33-35 m si de 55-85 m, care apar sub forma martorilor de eroziune, delimitati de vaile ce deverseaza in Dunare (Topolog, Stupina etc.). Sectorul de la sud de Harsova apare ca un areal tipic deluros (dealurile Rasovei, Seimenilor, Cernavodei), format pe depozite cretacice, sarmatiene si pliocene, in care raurile afluente si-au format vai de tip “canion” catre podis (Bugeac, Oltina, Marleanu). Aceste vai au versanti abrupti si fundul plat, puternic aluvionat catre Dunare, uneori fiind ocupat de lacuri limanice: Domneasca, Purcaret, Tibrinu, Cochivleni (partial desecate) Marleanu, Oltina, Bugeac etc. Densitatea fragmentarii reliefului este de 2 km/kmp, iar energia reliefului atinge valori de 60 m.

Ca procese actuale, pe intreg versantul (in special in jurul cuvetelor limanice) se produc surpari, alunecari si frecvente prabusiri (cele mai mari alunecari-surpari se produc pe argilele sarmatiene si aptiene de la Seimenii Mari, Cernavoda si de la sud de Rasova).

Cat priveste lunca, aceasta se inscrie peisajului ca o campie marginala, cu latimi variabile (fiind mai lata in dreptul depresiunilor-golfuri din parte de nord si la confluenta unor cursuri de apa cu Dunarea, de pe partea vestica), presarat cu balti si garle, in mare parte desecate.

Solurile se diferentiaza pe cele doua forme de relief; in lunca sunt prezente cele aluvionare, iar pe pedimente si pe versantul propriu-zis – solurile balane, castanii de padure, sibleacuri, si unele tipuri de cernoziomuri (provenite prin degradarea solurilor de padure).

Clima se inscrie caracterului stepic dobrogean general, cu precipitatii medii anuale de 400-450 mm, cu temperaturi medii anuale de 10-11 gr C, cu peste 40 de zile tropicale.

Anterior anului 1989, in utilizarea terenurilor se evidentiaza agrotehnica terasarilor; treptele superioare ale versantilor, sub forma de umeri si interfluvii secundare erau cultivate cu plantatii viti-pomicole, forestiere sau cu pasuni (islazuri), folosinte ce se intindeau uneori pana la baza versantului, iar lunca oferea conditii prielnice legumiculturii (indeosebi sectorul nordic), culturii plantelor furajere, porumbului si pe alocuri padurilor de esente moi.

De asemenea, contactul dintre versant si lunca (uneori in proportie mai mare versantul) a fost ales in amplasarea vetrelor de localitati.

Referitor la rolul Dunarii in conturarea retelei de asezari de pe malul sau drept se evidentiaza cateva aspecte de favorabilitate: - aparitia de timpuriu a unor cetati (inclusive davele) se datoreste prezentei fluviului, ca importanta cale de transport si de legatura intre populatiile de pe cele doua maluri si, totodata, un obstacol natural in calea invaziilor; - lunca fertila si baltile bogate in peste au favorizat sedentarizarea populatiei; - consolidarea drumului scitic dunarean in perioada romana a dus la dezvoltarea unor asezari mai vechi si la aparitia altora noi; - cele trei vaduri de trecere (de la Barbosi, Gura Ialomitei si Ostrov), dublate de “punctele de escala” de pe uscat si de intersectiile celor trei drumuri dacice de dincolo de Dunare (“al padurilor”, “al stepei” si “al Siretului”) cu cel dunarean au facilitat transhumanta si patrunderea unei populatii romanesti din stanga Dunarii in secolele XVIII – XIX, fenomene demografice deosebit de importante in revitalizarea multor asezari din Dbrogea, care fusesera distruse in urma razboaielor ruso-turce; - prin includerea in actiunea generala de modernizare a transportului fluviatil, sectorul dunarean respectiv si-a insusit functionalitati multiple; pe langa functia de transport pe care o sustine, servind

si ca sursa de alimentare cu apa a canalului Dunarea – Marea Neagra (implicit a sistemului de irigatii Carasu), a centralei electrice de la Cernavoda etc.

Gradul de favorabilitate prezentat a contribuit la asigurarea permanentei si continuitatii retelei de asezari, a caror populatie era destul de numeroasa, comparativ cu cea din restul provinciei.

Exploatarea unor resurse de subsol din apropierea zonei (calcare siderurgice la Mahmudia, granite la Greci si Iacobdeal, calcare si dolomite), alaturi de celelalte activitati amintite au dus la diferentierea economica a satelor in: cerealier-viticol-animaliere, agro-industriale, agro-piscicole.

e) Zone cu profil agricol si de servicii, localizate in lungul litoralului maritim romanesc. Litoralul maritim reprezinta zona de interferenta spatiala dintre relieful uscatului dobrogean

si Marea Neagra. Dupa aspectul si frecventa elementelor geografice locale, de la grindul Perisor si pana la Vama Veche, tarmul maritim prezinta doua sectoare bine individualizate, la nord si la sud de capul Midia.

Sectorul nordic corespunde Campiei litorale Razelm (avand sub 40 m inaltime) si unor faleze, ce se remarca numai spre interior, la contactul cu podisul, formate atat pe depozitele calcaroase cat si pe cele loessoide.

In completarea cadrului natural se mentioneaza prezenta unei vegetatii spontane, alcatuite din pajisti stepice si unele tufarisuri, existenta mai multor tipuri de soluri (soluri balane, regosoluri, lacovisti, solonceacuri freatic-umede si soloneturi solonceacoide) si a unui climat cu caracter continental (precipitatii medii anuale de 350-400 mm, temperatura medie anuala de peste 11 gr C).

Acest sector prezinta un potential economic divers, inscriindu-se, prin structura culturilor, ca o importanta zona agricola, iar prin unitatile lacustre care-l marginesc, ca o zona piscicola in continua dezvoltare. Se adauga un important potential turistic, insuficient valorificat (peisaje si rezervatii naturale, facand parte di RBDD, elemente de patrimoniu cultural).

In privinta populatiei predomina satele mijlocii si mari (cu sub si peste 1000 locuitori), a caror tendinta de evolutie, la ultimele trei recensaminte din secolul XX (1966, 1977, 1992) a fost de continua si sensibila diminuare. Structura profesionala a acesteia este in deplina concordanta cu activitatile economice caracteristice, in functie de care se definesc cele doua tipuri functionale de asezari: agro-piscicole si agricole.

Litoralul maritim sud-dobrogean cuprinde “o prispa” marginala si faleze verticale, inalte de 20-30 m, intrerupte de vaile care se deschid in mare, orientate perpendicular pe linia tarmului. De cele mai multe ori, aceste vai se termina in lacuri limanice (Tasaul, Agigea, Techirghiol, Tatlageac, Mangalia) si mai rar in lacuri lagunare (Siutghiol-Tabacariei); ambele categorii fiind separate de mare prin plaje cu nisipuri aduse de valuri si curenti.

Celelalte elemente fizico-geografice prezinta, in general, trasaturi asemanatoare cu cele din sectorul nordic, avand insa un plus de influenta pontica si submediteraneeana, in special climatica (rolul brizelor in cresterea umezelii relative a aerului, de pana la 80%; continutul bogat al aerului in aerosoli; valoarea calorica atinge maximul pe tara, de cca. 128 000 cal./cmp/an etc.).

Interfernta peisajului marin cu cel lacustru si cu cel de podis ofera zonei resurse sub raport balneoclimateric, turistic si, in general, economic, favorizand desfasurarea urmatoarelor activitati economice: - industria, axata pe prelucrarea unor materii prime din import (rafinarea petrolului) sau a unor resurse proprii (materiale de constructii, celuloza si hartie, textile, alimentara, ingrasaminte chimice), pe modernizarea si dezvoltarea transportului maritime (constructii navale), pe dezvoltarea turismului etc.; - transporturile (cele maritime in special, ca urmare a dezvoltarii noilor porturi: Constanta Sud-Agigea, Midia, Mangalia) si comertul (indeosebi cel exterior);

- turismul balnear maritim (litoralul romanesc ocupand un loc important, atat ca infrastructura cat si ca intensitate a fluxului turistic); - agricultura, cu un ponuntat caracter periurban. Desi aspectele economice prezentate apartineau aproape in totalitate oraselor (mai putin agricultura si, intr-o oarecare masura, activitatile tertiare), desfasurarea acestora, implicand si populatia rurala din zona a contribuit la aparitia tipului functional agricol si de servicii, pentru unele sate.22

Cele 30 de asezari rurale, incluse administrativ si functional concentrarii urbane a litoralului sud-dobrogean (cu peste 90% populatie urbana) prezentau aspecte demografice total diferite de cele din zonele analizate anterior: numar mare si foarte mare de locuitori, tendinte de evolutie numerica a populatiei crescatoare sau de stagnare, deplasari de populatie definitive reduse, navetism accentuat etc.7

Schimbări climatice în DobrogeaTrebuie mentionat, de la bun inceput, ca in ultimul deceniu, incepand din jumatatea

secolului anterior, climatul regional a fost puternic modificat prin cvasidisparitia sezoanelor climatice intermediare, caracteristice latitudinilor temperate.

Se constata o diminuare a duratei, pana la disparitie, a sezonului de primavara si toamna, cu instalarea a doua intervale climatice lungi, ciclice, un sezon rece su unul cald, ele insele cu caracteristici modificate. Fenomenul, nu neglijabil, s-a instalat tarziu la nivelul acestei regiuni boreale, el fiind sesizat ca evident, in anii ’80-’90, in spatial temperat si temperat-cald.

Am adauga acestui fenomen, ca un detaliu, nesiguranta in timp a momentului de trecere de la un sezon la altul, decalarea perioadelor de “varf de sarcina” a iernilor si verilor in alte perioade de timp decat cele clasice, dar mai ales instalarea unor conditii, care par a fi “anomalii”climatice repetabile.

Ne confruntam in ultimii ani cu veri caniculare, ades tropicalizate, determinate de transporturi de aer cald si uscat din nordul african si regiunea orientala a Mediteranei. Ades aceste fenomene amplificate de activitati solare de exceptie, totul in conditiile unei circulatii atmosferice defectuoase, cu lungi perioade de calm, fara vanturi sau cu vanturi de intensitate slaba, din directii nedecise, totul cu effect asupra circulatiei apelor marine de coasta, cu instalari de hypoxie, “mare rosie” si mortalitati ale biotei din apele de mica si medie adancime.

În perioada 1901-2006 s-a constatat o creştere a temeperaturii medii anuale cu 0,5°C la Sulina şi 0,8°C la Constanţa, iar la nivel global cu 0,74°C.8

Resurse climatice pentru agriculturăCunoaşterea acţiunii factorilor climatici, a direcţiei şi intensităţii lor în acţiune este de o

reală utilitate în perfecţionarea dezvoltării producţiei agricole, îmbunătăţirea repartizării teritoriale, aplicarea diferenţiată a sistemelor de cultură, a măsurilor agrofitotehnice, precum şi pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii.

Dobrogea aparţine în totalitate zonei agroclimatice I – caldă secetoasă – caracterizată, la modul cel mai general, ca regiunea cu resursele termice cele mai generoase, dar şi cu resursele hidrice cele mai sărace.

Cele două elemente climatice majore, temperatura şi precipitaţiile, deşi prezintă unele diferenţieri în ce priveşte repartiţia teritorială, nu influenţează în mod deosebit nivelul recoltelor,

7 http://www.globe-cnmp.ro/Raport_6_4.pdf8 http://www.globe-cnmp.ro/Raport_6_3.pdf

cel puţin la sortimentul de specii cultivate nu numai în Dobrogea, dar şi pe ansamblul întregii zone agroclimatice I (sud-estul ţării). Cel mult pentru unele specii pomicole sau pentru viţa de vie pot fi identificate expoziţii mai însorite sau lipsite de curenţii reci primăvara.

Temperatura. Media anuală este cuprinsă între 10,4oC în partea de nord-vest a judeţului şi 11,4oC în partea de sud-est. Sub aspect termic, zona litorală, ceea ce înseamnă o fâşie de 10-15 km la vest de ţărmul mării, beneficiază de temperaturile medii cele mai mari, peste 11oC, dar mai ales de o umiditate atmosferică mai ridicată. Aceasta din urmă atenuează, într-o oarecare măsură,arşiţele de la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, favorizând maturarea normală a cerealelor păioase de toamnă, dar şi procesele de legare (polenizarea şi fecundarea la porumb şi floarea-soarelui).

De asemenea, aceeaşi fâşie litorală beneficiază, toamna, de efectul termostatic al mării, prelungind sezonul de vegetaţie cu 10-15 zile şi favorizând în acest fel cultivarea unor hibrizi de porumb şi floarea-soarelui, mai tardivi, deci mai productivi. Acelaşi fenomen fereşte culturile legumicole de brumele timpurii de toamnă. Toate aceste diferenţe spaţiale în ce priveşte distribuţia resursei termice nu exclud încadrarea teritoriului agricol al Dobrogei în marea zonă agroclimatică I, caldă-secetoasă, ai cărei parametri termici sunt cuprinşi între 3.700-4.300°C – suma temperaturilor mai mari de 0°C, şi 1.400-1.750°C – suma temperaturilor efective mai mari de 10°C. La nivelul întregului teritoriu dobrogean, această amplitudine a resursei termice permite, cu toate acestea, o diferenţiere zonală suficient de mare, care la rândul ei să se materializeze în productivităţi distincte ale teritoriilor respective.

Precipitaţiile. Aşa cum reiese din capitolul trei, în ansamblul său, teritoriul Dobrogei este secţionat de la nord la sud de izohieta 400 care separă aceeaşi zonă litorală de restul teritoriului judeţului. La est de această linie precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 350-400 mm anual, iar la vestul acesteia între 400-450 mm anual. În plan transversal, la est de izohieta 400 precipitaţiile scad pe direcţia vest-est, iar la vest de izohieta 400 precipitaţiile cresc de la est spre vest. Cu toate acestea, distribuţia spaţială a precipitaţiilornu este atât de liniară ca şi aceea a temperaturilor.

Pe teritoriul Dobrogei, pe fondul condiţiilor pedoclimatice existente, principalele plante de cultură sunt grâul, porumbul şi floarea-soarelui. Alături de acestea se mai cultivă, pe suprafeţemult mai mici însă, rapiţa, sfecla de zahăr, soia, viţa de vie, pomii fructiferi, cartoful etc. Pe baza celor afirmate am elaborat un studio referitor la corelaţia dintre potenţialul climatic existent (în special termic şi pluviometric) şi cerinţele climatice ale grâului (figura 1.1), porumbului (figura 1.2) şi florii-soarelui (figura 1.3).

Figura 1.1. Repartiția temperaturilor medii ale aerului din perioada de vegetație a culturii de floarea soarelui

Sursa: http://www.unibuc.ro

Figura 1.2. Repartiția temperaturilor medii ale aerului din perioada de vegetație a culturii de grâu

Sursa: http://www.unibuc.ro

Figura 1.3. Repartiția temperaturilor medii ale aerului din perioada de vegetație a culturii de porumb

\

Sursa: http://www.unibuc.ro

Tabel 1.1. Evoluția producției vegetale la principalele culture de cereale boabe din judetul Constanța în perioada 2000-2007

-tone-Constanț

aGrâu

Porumb boabe

Floarea-soarelui

2000 380043 139646 1047372001 309596 47979 419422002 258757 177624 919402003 5574 326938 1592852004 277608 516569 1819952005 458854 287644 1716582006 312270 332600 2541712007 187439 15806 92961

Sursa: http://www.braila.insse.ro/cmsbraila/rw/resource/reg/r_t39_2007.htm?view=true

În județul Constanța, cantitatea de grâu a scăzut cu 50% în anul 2007, comparativ cu anul 2000, cantitatea de porumb boabe a scăzut cu 82%, iar cantitatea de floarea-soarelui a scăzut cu 11%. Se observă o scădere bruscă a valorilor în anul 2007, comparativ cu anii 2005-2006. Această scădere se datorează secetei severe înregistrată în această perioadă.

Figura 1.4. Evoluția culturilor de grâu, porumb boabe și floarea-soarelui în județul Constanța

20002001

20022003

20042005

20062007

0

100000

200000

300000

400000

500000

600000

GrâuPorumb boabe Floarea-soarelui

Tabel 1.2. Evoluția producției vegetale la principalele culture de cereale boabe din judetul Tulcea în perioada 2000-2007

-tone-

Tulcea GrâuPorumb boabe

Floarea-soarelui

2000 80497 134906 362852001 156963 122687 274782002 161929 164246 671902003 22884 279612 738902004 132852 529669 648502005 161690 206908 685382006 120951 153719 883222007 48961 31301 14230

Sursa: http://www.braila.insse.ro/cmsbraila/rw/resource/reg/r_t39_2007.htm?view=true

În județul Tulcea, cantitatea de grâu a scăzut cu 40% în anul 2007, comparativ cu anul 2000, cantitatea de porumb boabe a scăzut cu 77%, iar cantitatea de floarea-soarelui a scăzut cu 60%. Se observă și aici o scădere bruscă a valorilor în anul 2007, comparativ cu anii 2005- 2006. Această scădere se datorează secetei severe înregistrată în această perioadă.

Figura 1.5. Evoluția culturilor de grâu, porumb boabe și floarea-soarelui în județul Tulcea

20002001

20022003

20042005

20062007

0

100000

200000

300000

400000

500000

600000

GrâuPorumb boabe Floarea-soarelui

Riscurile climatice din Dobrogea

.Din România, Dobrogea prezintă cea mai diversificată paletă de riscuri climatice. Fenomenul se explică prin faptul că aceastareprezintă zona de interferenţă sau de transformare a aerului polar în aer tropical şi a aerului tropical în aer polar. Este domeniul susceptibil în permanenţă de invazii ale maselor de aer foarte reci şi uscate de origine arctică sau polară, care atrag după sine întregul cortegiu de riscuri climatice de iarnă (răciri masive, viscole, îngheţuri şi brume etc.), ca şi de invazii ale maselor de aer fierbinte tropical dinspre tropice care aduc cu sine cortegiul riscurilor climatice de vară (încălziri masive, secete prelungite, ariditate etc.). În cazul interferenţei acestor mase de aer, pot avea loc fenomene deosebit de spectaculoase în diferite sezoane din an prin modul de manifestare şi consecinţe (ninsori abundente, viscole violente etc.)Ele sunt cu atât mai periculoase cu cât se produc mai mult în afara sezonului lor caracteristic, limitând perioada de vegetaţie. Evoluţia sezonieră şi multianuală a acestor fenomene are un caracter neperiodic şi, de aceea, nu totdeauna pot fi prevăzute şi preîntâmpinate.

SecetaPotrivit unei definiţii clasice, seceta reprezintă o perioadă îndelungată din sezonul cald al

anului (primăvară, vară, toamnă), în condiţii de temperatură ridicată a aerului, cu precipitaţii având valori cu mult sub valoarea normală pentru respectiva regiune.

Însă aceasta este o definiţie puţin precisă. În aceste condiţii, rezervele de apă din râuri, lacuri şi sol se micşorează mult, ceea ce creează premise nefavorabile dezvoltării normale a plantelor şi aprovizionării cu apă a oamenilor.

Condiţiile favorabile pentru manifestarea secetei sunt create atunci când un anticiclon, îndeosebi de natură continentală, stagnează o perioadă însemnată deasupra unei ţări sau a unui anumit teritoriu, împiedicând ca acestea să fie traversate de perturbaţiile ploioase.

Seceta este un eveniment deosebit de dramatic pentru societatea dobrogeană. Dacă perioada cu deficit în precipitaţii durează, ea poate provoca un dezechilibru hidric important, care se exprimă prin pierderi de recoltă sau restricţii în consumul de apă, şi creează o întreagă serie de probleme economice.

Figura 1.6. Durata fenomenelor de uscaciune și secetă din Dobrogea (1965-2005)

Concluzii și propuneri

În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti, va determina creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii.

Astfel, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similară întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:

între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020-2029; între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090-2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C şi

2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Efecte asupra agriculturii Agricultura reprezintă cel mai vulnerabil sector, studiile realizate evidenţiind următoarele aspecte:

în cazul culturii de grâu: creşterea producţiei, cu aproximativ 0,4 - 0,7 t/ha; descreşterea sezonului de vegetaţie cu 16 - 27 zile;

în cazul culturii de porumb neirigat: creşterea producţiei de boabe, cu aproximativ 1,4 - 5,6 t/ha; descreşterea sezonului de vegetaţie, cu 2 - 32 zile; descreşterea perioadei de vegetaţie, cu aproximativ 2 - 19%; valorile estimate sunt în funcţie de modelul folosit;

în cazul culturii de porumb irigat, rezultatele depind de modelele folosite şi de condiţiile amplasamentelor alese pentru prelevarea datelor;

pentru analiza efectelor asupra productivităţii agricole ale principalelor culturi din România, s-au utilizat mai multe modele agrometeorologice.

Acţiuni pentru combaterea schimbărilor climatice

Măsurile specifice care au fost adoptate la nivel naţional pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare identificate în domeniul protecţiei mediului sunt:

Respectarea angajamentelor asumate în Capitolul 22 - Protecţia mediului şi prevederile Convenţiilor internaţionale şi Protocoalelor la care România este parte;

Realizarea investiţiilor din domeniul protecţiei mediului, pentru respectarea perioadelor de tranziţie asumate;

Internalizarea treptată a principalelor costuri de mediu în preţul energiei; Promovarea tehnologiilor curate, “prietenoase cu mediu”; Realizarea investiţiilor prin utilizarea mecanismelor de cooperare internaţională

prevăzute în Protocolul de la Kyoto (proiecte de investiţii de tip “Joint Implementation” şi implementarea “schemelor de investiţii verzi”).

Cele trei obiective importante ale politicii energetice în România, pe termen mediu şi lung sunt:

1. creşterea securităţii alimentării cu energie; 2. creşterea competitivităţii economice; 3. reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

La nivel naţional a fost elaborat şi promovat cadrul legislativ pentru a asigura implementarea măsurilor privind îmbunătăţirea eficienţei energetice şi promovarea surselor regenerabile de energie prin:

diminuarea efectelor negative ale procesului de producere a energiei asupra climei necesită acţiuni concrete şi susţinute. În acest context, România trebuie să acţioneze susţinut şi coerent în vederea alinierii la acţiunile europene ce promovează obiectivele Lisabona;

în vederea limitării creşterii previzionate a temperaturii globale, respectiv a emisiilor de gaze cu efect de seră, Europa, şi implicit România, trebuie să acţioneze prompt în special în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie;

acţiunile vizând promovarea eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie vor contribui atât la reducerea impactului negativ al factorilor poluanţi asupra mediului, cât şi la creşterea securităţii în alimentare, diminuând gradul de dependenţă al României de importurile de energie.

În contextul ”Îmbunătăţirea calităţii mediului”, unul din obiectivele strategice ale Planului Naţional de Dezvoltare (PND) este protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, în conformitate cu nevoile economice şi sociale ale României, pentru a asigura îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii prin încurajarea dezvoltării durabile. Acest obiectiv va fi realizat prin promovarea şi realizarea priorităţilor menţionate mai jos:

Îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice la standardele de calitate şi cantitate cerute, în sectoarele de apă şi deşeuri, dezvoltarea sistemelor de infrastruc-tură de apă şi apă uzată la nivelul localităţile, crearea/consolidarea companiilor regionale de profil, dezvoltarea sistemelor integrate de

management al deşeurilor (colectare, transport, tra-tare/eliminare a deşeurilor în localităţile vizate; închiderea depozitelor neconforme);

Îmbunătăţirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor specifice de management al apei şi deşeurilor, a celor de management al resurselor naturale (conservarea diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea şi intervenţia în cazul riscurilor naturale – în special inundaţii).

În linie cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013 atât agricultura cât şi fondul forestier românesc pot juca un rol important în lupta cu schimbările climatice, puternic resimţite în ultimii ani mai ales prin inundaţii şi prin temperaturi ridicate şi secete prelungite. Aceste fenomene afectează atât producti-vitatea agricolă şi forestieră cât şi valoroase habitate şi ecosisteme.

Agricultura şi silvicultura pot contribui semnificativ la combaterea efectelor schimbărilor climatice, prin:

Realizarea împăduririlor în vederea absorbţiei şi a sechestrării emisiilor de gaze cu efect de seră. Pădurile au o contribuţie importantă la reducerea nivelului CO2 şi purificarea aerului. Schimbările survenite în utilizarea terenului (incluzând împădurirea terenului agricol sau neagricol) afectează în mod direct balanţa carbonului – în special, prin înfiinţarea pădurilor tinere, cu viteză mai mare de creştere, care absorb cantităţi mai mari de CO2 în comparaţie cu pădurile îmbătrânite;

Utilizarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă; Agricultura ecologică poate contribui semnificativ la protejarea resurselor de apa şi sol,

conser-varea biodiversităţii, diminuarea efectelor schimbărilor climatice.

Gospodărirea şi amenajarea pădurilor trebuie să devină unul din obiectivele principale ale Strategiei naţională de prevenire a inundaţiilor. Pădurile joaca un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apa, în asigurarea calităţii apei şi în protejarea unor surse de apă importante pentru comunităţile locale fără alte surse alternative de asigurare a apei. Este cazul pădurilor situate în perimetrele de protecţie a resurselor de apă subterane sau de suprafaţă, precum şi a pădurilor situate pe versanţii aferenţi lacurilor naturale şi de acumulare.

Pădurile au un rol important în menţinerea stabilităţii terenurilor, inclusiv pentru controlul eroziunii, alunecărilor de teren sau avalanşelor. Împăduririle cu specii indigene vor viza de asemenea terenurile agricole cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare. În concluzie, pentru asigurarea gospodăririi durabile a pădurilor, care este unul din obiectivele principale ale politicii naţionale forestiere, apare nece-sitatea aplicării măsurilor cu scopul îmbunătăţirii managementului pădurilor pentru creşterea valorii economice, ecologice şi multifuncţionale a acestora.

România are o frecvenţă ridicată de apariţie a inundaţiilor, în special primăvara datorită topirii zăpezii şi a blocării râurilor cu blocuri de gheaţă, precum şi vara din cauza ploilor torenţiale, când debitele râurilor cresc peste cota normală. În ultimii 16 ani, frecvenţa de producere a inundaţiilor a crescut, fiind o consecinţă a schimbărilor climatice, defrişărilor ilegale dar şi datorită lipsei menţinerii infrastructurii de prevenire a inundaţiilor. Conform ultimelor date statistice la nivel european şi naţional, frecvenţa şi intensitatea acestora este în creştere.

Cele mai importante măsuri pentru protecţia resurselor de apă şi sol vizează agro-mediul (în special prin intermediul sprijinului pentru culturile verzi) şi prima-împădurire a terenurilor agricole şi nonagricole.

Aceste măsuri sunt complementare, în sensul că sprijinul acordat pentru înfiinţarea culturilor verzi va fi accesibil fermierilor care deţin terenuri arabile şi va contribui pe scară largă la reducerea pierderilor de nutrienţi şi a eroziunii solului, iar împădurirea are capacitatea de a rezolva probleme severe de eroziune a solului, inclusiv pe suprafeţe puternic degradate. Măsura de agromediu contribuie (prin cerinţele sale) şi la reducerea consumului de îngrăşăminte din agricultură, participând şi în acest fel la protecţia resurselor de apă.

BIBLIOGRAFIE

1) GHID PRIVIND ADAPTAREA LA EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

2) RAPORT DE CERCETARE PRIVIND INFLUENTA MODIFICARILOR GEO-

CLIMATICE GLOBALE SI REGIONALE ASUPRA DEZVOLTARII DURABILE IN

DOBROGEA

3) REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

4) http://www.ipcc.ch, accesat în data de 9.04.2012 la ora 13:15

5) http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

6) http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

7) http://www.meteoromania.ro/index.php?id=404

8) http://www.globe-cnmp.ro/Raport_6_4.pdf

9) http://www.globe-cnmp.ro/Raport_6_3.pdf

10) http://www.unibuc.ro

11) http://www.braila.insse.ro/cmsbraila/rw/resource/reg/r_t39_2007.htm?view=true