Tumorile de prostată – adenomul de prostată

Tumorile de prostată sunt benigne şi maligne. Tumorile benigne de prostată

se ai numesc şi adenoame de prostată.

Adenomul de prostată

Etiopatogenia

Nu se cunoaşte bine cauza care determină creterea în volum a prostatei,

creând adenomul de prostată,dar fară îndoială că apariţia sa se datorează, cel mai

frecvent, acţiunii unor factori hormonali. Consecinţa cea mai importantă a creşterii

în volum a prostatei este compresiunea pe care adenomul o face pe uretră, turtirea

acesteia şi, în consecinţă, crearea de dificultăţi în evacuarea conţinutului vezical.

Vezica va creşte mult în volum se creează "globul vezical" , adică retenţie acută

sau cronică de urină. Urmează o hipertrofie a muşchilor vezicali din cauză că

aceştia fac mari eforturi în evacuarea urinei, care are drept urmare o obstrucţie pe

porţiunea intravezicală a ureterelor, stagnarea urinei şi în rinichi şi crearea unei

infecţii urinare.

Simptomatologia

Boala apare, de obicei, după vârsta de 60 de ani şi simptomele evoluează în

majoritatea cazurilor în succesiunea urmatoare :

- dificultăţi în eliminarea urinei (disurie) ;

- urinări frecvente (polakiurie, adeseori nocturnă - de 2-3 ori pe

noapte=nicturie) ;

- dureri în timpul urinării (micţiuni dureroase) mai ales la sfârşit ;

- retenţie acută de urină, în timpul căreia bolnavul acuză dureri violente

suprapubiene, putând uneori să urineze frecvent şi puţin - "prin prea

1

plin" , alteori deloc. În această situaţie se simte o tumoră elastică

suprapubiană - glob vezical.

În cadrul acestei evoluţii se dezvoltă infecţia urinară cu toate

consecinţele ei grave.

Tuşeul rectal arată creşterea mult în volum a prostatei. Examenul urinei

poate arăta dacă a apărut infecţia urinară. Examenul radiologic, printr-o

urografie, pune în evidenţă tulburările care au loc pe uretere, rinichi, mărimea

vezicii, amprenta prostatei pe vezică şi cât reziduu urinar mai rămâne după

micţiune în vezică. Executat cu deosebită grijă, un sondaj vezical după

micţiune este foarte util, pentru că acesta poate să arate exact cantitatea de

reziduu din vezică şi gradul infecţiei urinare (se va face un examen

citobacteriologic din urină, împreună cu urocultură şi antibiogramă).

Cercetarea ureii sanguine, a creatininei, proba Van Slyke, fosfatazele

acide şi cele alcaline sunt obligatorii.

Diagnosticul diferenţial cel mai dificil de făcut este cu cancerul de

prostată care are la început aceleaşi simptome ca şi adenomul. Obiectiv însă, în

cancer prostata este neregulată, duritatea ei este mai crescută în special în

anumite zone, evoluţia este mult mai rapidă. Radiologic se descoperă

metastaze osoase. Biopsia prostatei poate să arate celule neoplazice.

Fosfatazele acide ca şi cele alcaline sunt crescute.

Tratamentul adenomului de prostată este profilactic, conservativ şi

chirurgical. Activitatea sexuală prelungită întârzie apariţia adenomului de

prostată sau consecinţele grave ale acestuia. Bolnavul trebuie sa urineze

totdeauna atunci când simte necesitatea, pentru a nu creşte tonusul muşchiului

vezical care are consecinţa menţionată mai sus.

Tratamentul conservativ se face prin variate medicamente de tip

hormonal din care niciunele nu şi-au dovedit încă, din păcate, eficacitatea. Se

mai încearcă tratament medical dar, de obicei, fără rezultate, cu medicaţie

estrogenică : Sintofilin, 1 fiolă de 5 mg pe săptămână, timp de 3 săptămâni.

2

După vârsta de 70 de ani, dacă nu este suspiciune de cancer de prostată, se

administrează Testosteron 1 fiolă a 25 mg la 4 zile, timp de 3-4 luni, sub

controlul unei eventuale degenerescenţe prostatice sau Estrotest 1 fiolă a 6 mg

la 30 zile, 4 fiole în total, de asemenea sub controlul unei eventuale

degenerescenţe : Vitamina E, timp de 20 e zile, câte 3 fiole pe zi.

Dacă apare o retenţie acută de urină, se va cateteriza vezica, iar sonda va

fi lăsată pe loc 3-6 zile, timp în care musculatura îşi reia un tonus mai bun, fapt

care poate fi urmat de o perioadă de evoluţie bună.

Tratament chirurgical. În caz de eşec al tratamentului conservativ, este

indicat tratamentul chirurgical care constă în extirparea glandei pe diferite căi :

transuterală, retropubiană, suprapubiană(transvezicală) şi perineală. Calea

transuterală este cea mai indicată, dar se poate executa numai adenoame de

volum mic. Calea suprapubiană transvezicală este de practică foarte curentă şi

are rezultate bune.

Îngrijirile postoperatorii, datorită sângerărilor si stării generale a

bolnavilor, sunt uneori dificile.

Prognosticul este de cele mai multe ori foarte bun.

3