UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE · PDF fileFACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, ECONOMICE SI ... Fiscal oferă studenţilor pe baza aplicaţiilor şi studiilor de caz ... IMPOZITE,

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, ECONOMICE SI

ADMINISTRATIVE CRAIOVA

Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Anul II

Sesiunea Vară 2016/2017

Conf. univ. dr. Bogdan Anca Mădălina

CONTABILITATE ŞI GESTIUNE FISCALĂ

PROGRAMA ANALITICĂ

la disciplina

„Contabilitate şi gestiune fiscală”

– anul universitar 2016/2017 –

I. Obiectivele cursului

Conţinutul şi structura disciplinei Contabilitate şi gestiune fiscală, oferă

studenţilor posibilitatea realizării unei interfeţe între contabilitate şi fiscalitatea

întreprinderii.

Tematica cursului îşi propune să analizeze politica fiscală în paralel cu

reglementările contabile şi fiscale naţionale, Directivele europene şi Standardele

internaţionale de contabilitate (raportare financiară) IAS/IFRS.

Prin Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene, interactivitatea

între dreptul contabil şi dreptul fiscal este realizează prin gestiunea fiscală, care

are ca obiectiv stabilirea celor mai bune decizii care să conducă întreprinderea

la poziţia financiară şi performanţa dorită.

Fundamentele contabile teoretice şi practice îmbinate cu cerinţele Codului

Fiscal oferă studenţilor pe baza aplicaţiilor şi studiilor de caz abordate, soluţii

viabile pentru evaluarea, calculul şi evidenţa reală a obligaţiilor întreprinderii

faţă de stat.

II. Conţinutul cursului

CAPITOLUL I

ABORDAREA FISCALITĂŢII PRIN PRISMA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE

DE CONTABILITATE

CAPITOLUL II

GESTIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERII. SURSELE DE DREPT FISCAL

CAPITOLUL III

2

CODUL FISCAL ÎN ROMÂNIA – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE. COSTURILE FISCALE

CAPITOLUL IV

IMPOZITE, TAXE ŞI CONTRIBUŢII PRIVIND REMUNERAREA SALARIAŢILOR.

IMPOZITUL PE VENITUL DIN SALARII

CAPITOLUL V CONTRIBUŢIILE LA ASIGURĂRILE SOCIALE

CAPITOLUL VI

IMPOZITUL PE PROFIT. REZULTATUL CONTABIL ŞI REZULTATUL FISCAL

CAPITOLUL VII

IMPOZITUL PE DIVIDENDE. IMPOZITUL PE PROFIT ÎN VIZIUNEA CONTABILĂ

INTERNAŢIONALĂ. IMPOZITUL PE VENITUL MICROÎNTREPRINDERILOR

CAPITOLUL VIII

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ŞI CIRCUITELE ECONOMICE

CAPITOLUL IX

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ÎN PRACTICA ÎNTREPRINDERILOR. TAXA PE

VALOAREA ADĂUGATĂ AFERENTĂ IMPORTURILOR DE BUNURI ŞI SERVICII

CAPITOLUL X TAXELE VAMALE. ACCIZELE

CAPITOLUL XI IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

III. Tematica seminariilor şi lucrărilor practice monografice

1. Fiscalitatea prin prisma standardelor internaționale de contabilitate

2. Dreptul contabil şi dreptul fiscal

3. Codul fiscal în România

4. Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului

5. Contribuțiile la asigurările sociale

6. Impozitul pe profit. Rezultatul contabil și rezultatul fiscal

7. Impozitul pe dividende/Impozitul pe profitul microîntreprinderilor

8. TVA și circuitele economice

9. TVA în practica întreprinderilor

10. Taxele vamale și accizele

11. Impozitele și taxele locale

IV. Mod de evaluare

Disciplina Contabilitatea şi gestiunea fiscală se va finaliza cu examen tip

grila Blackboard.

V. Bibliografie:

3

1. Băluţă A.V. - Contabilitate şi gestiune fiscală, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti 2007.

2. Biriș, G. – Despre fiscalitate și competitivitate, Principii, Probleme, Soluții, Editura

Universul Juridic, București, 2012.

3. Bogdan A.M. - Contabilitate si gestiune fiscală, Editura Universitaria, Craiova, 2007.

4. Brezeanu, P. - Fiscalitate, concepte, teorii, politici si abordari practice, Editura Wolters

Kluwer, București 2010.

5. Cigu, E., Oprea, F. – Finanțe publice locale, Editura C.H. Beck, Bcurești, 2013.

6. Grigorie, N., Pop, V.R., Florescu, N.B., Pitu,C., Oțetea, A., Bătușaru, A.M. - Totul

despre amortizarea contabilă și fiscală, Editura C. H. Beck, București, 2015.

7. Hoanţă, N. - Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Bucureşti, 2007.

8. Lazăr, S. - Sisteme fiscale comparate. Metode și practici internaționale, Editura

Wolters Kluwer, București, 2011.

9. Preda, B.F.- Contabilitatea şi fiscalitatea societăţilor comerciale, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti 2009.

10. Văcărel, I. şi colaboratorii – Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2004.

Legislație

Legea 270/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 500/2002 privind

finanțele publice actualizată până la data de 3 iunie 2016.

Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (publicată

în MO nr. 547 din 23 iulie 2015)

Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim

brut pe țară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 987 din 31

decembrie 2015.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688

din 10 septembrie 2015 și Legea nr. 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016.

Legea nr. 340/2015 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.

Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările

ulterioare și O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de

sănătate, actualizată în 2014.

4


ulterioare și Legii nr. 195/2015 pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul

asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Legea nr. 200 din 22.05.2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de

garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în M.Of. nr. 45 și art. 211 din Legea nr.

227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.


ulterioare și Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli

profesionale, republicată în 2009.

Legea nr.189/17.04.2001, privind aprobarea O.U.G. nr. 217/1999 pentru

modificarea şi completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, art.I, pct.7, art.7,

alin.2.

Legea nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi, pentru

înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3655/2015 pentru

aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului

600, a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 938 din 18 decembrie 2015.


ulterioare și Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

O.U.G.138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal.

O.M.F.P. Nr. 2554/2016 din 6 septembrie 2016 privind aprobarea Procedurii de

autorizare a importurilor de bunuri în regim de scutire de taxe vamale de către organizaţii sau

instituţii în aplicarea dispoziţiilor art. 43 - 53, art. 57 - 59, art. 61 - 80 şi ale art. 82 din

Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui

regim comunitar de scutiri de taxe vamale, M.Of. nr. 712 din 14 septembrie 2016

Ordinul MFP nr. 221/2016 - aprobarea configuraţiei Codului de accize şi a

Nomenclatorului codurilor de produse accizabile armonizate.

5

CAPITOLUL I

ABORDAREA FISCALITĂŢII PRIN PRISMA STANDARDELOR

INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE

Obiectul de studiu al Contabilităţii şi Gestiunii fiscale îl constituie studierea abaterilor

rezultate din neconcordanţele între regula fiscală şi cea contabilă, dar şi a similitudinilor

dintre ele, care, analizate, ajută agentul economic să-şi stabilească strategia, riscul şi eficienţa

fiscală.

În general, contabilitatea şi fiscalitatea constituie două discipline independente una de

alta, dar, societăţile comerciale, regiile autonome şi instituţiile de stat utilizează un ansamblu

de documente contabile şi fiscale, care trebuie analizate într-un mod unitar, nu independent.

Reglementările de natură fiscală vin să influenţeze direct sau indirect activitatea unei

unităţi economice care are calitatea de contribuabil.

Obiectivele fiscalităţii constau în calculul, perceperea, aşezarea, urmărirea plăţii

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate de unităţile economice, statului.

Acestea sunt îndeplinite de componenţa sistemului fiscal - aparatul fiscal.

Noţiunea de fiscalitate poate fi definită ca un sistem de percepere a impozitelor,

ansamblul de legi care se referă la acesta şi mijloacele care conduc la el. Pe de altă parte,

gestiunea fiscală se adresează tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte de

comerţ, tranzacţii economice şi financiare destinate obţinerii de profit. Din aceste

considerente, trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalităţii, fără ca profesionistul

contabil să se abată de la obiectivul fundamental al contabilităţii, obţinerea unei imagini clare,

complete şi reale (o imagine fidelă) a situaţiei financiare şi a rezultatelor.

În sprijinul fiscalităţii vine dreptul contabil, pentru a determina regimul de impozitare

privind beneficiile, TVA, impozitele şi taxele locale, contribuţiile pentru asigurările sociale,

etc. Dreptul contabil, reprezintă fundamentul fiscalităţii, întrucât numai prin aplicarea corectă

a lui se poate determina cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.

Fiscalitatea, reprezintă un factor important pentru întreprindere, deoarece, aceasta

influenţează în mod direct calculul profitului societăţii.

6

Întotdeauna s-a căutat un sistem de impunere care să diminueze deficitul bugetar prin

atragerea unui număr mare de plătitori de diverse impozite, iar în plan secundar s-a urmărit o

relaxare sensibilă prin avantajele prevăzute de normele fiscale1.

Ţara noastră foloseşte modelul continental de contabilitate care este fundamentat pe

macroeconomie, fapt ce permite intervenţia statului în acest domeniu de activitate.

Contabilitatea aplicată în ţara noastră, în primii ani după 1990, s-a caracterizat prin

incoerenţă şi opacitate, dar, modificările legislative impuse de iminenta integrare în Uniunea

Europeană, au condus spre o reformă a sistemului fiscal şi contabil.

Astfel, principiile pe care se fundamentează fiscalitatea în ţara noastră sunt similare cu

cele aplicate de către Uniunea Europeană, existând şi anumite aspecte specifice.

Noutatea adusă prin prevederile Codului Fiscal a fost sistematizarea impozitelor

directe şi indirecte, determinând ca sistemul fiscal să fie transparent şi facil. Astfel, s-a

realizat o delimitare clară a impozitelor pe profit şi pe venituri, atât pentru întreprinderile mici

şi mijlocii, cât şi pentru microîntreprinderi şi persoane fizice care desfăşoară activităţi

independente.

În acelaşi timp, contabilitatea din România a trecut la aplicarea Standardelor

Internaţionale de Contabilitate şi a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, fapt

ce a dus la creşterea credibilităţii şi relevanţei informaţiei contabile.

Standardele Internaţionale de Contabilitate prezintă ca principale categorii de

utilizatori externi ai informaţiei contabile şi fiscale: guvernul alături de investitorii curenţi şi

potenţiali, managerii, autorităţile fiscale, angajaţii unităţilor patrimoniale, furnizorii, clienţii şi

creditorii.

Într-o economie modernă, principalul utilizator al situaţiilor financiare ale unei entităţi

patrimoniale este guvernul, care are nevoie de informaţii, atât în scopuri fiscale cât şi

statistice.

Pe lângă acesta grupurile utilizatorilor de informaţii sunt mai largi şi includ:

Investitorii curenţi şi potenţiali

Managerii

Autorităţile fiscale

Angajaţii

Furnizorii

1 Morariu, A.; Radu, G.; Păunescu, M. - Contabilitate şi fiscalitate în dezvoltarea firmei, Editura Ex Ponto, 2005,

Constanţa, p. 15.

7

Clienţii

Creditorii.

În concluzie, în România, prin activitatea susţinută de a armoniza şi corela prevederile

internaţionale în domeniul contabilităţii şi fiscalităţii a reuşit să contureze un drept contabil

autonom guvernat de o legislaţie modernă şi actualizată.

Astfel, prin aceste norme legislative cele două discipline contabilitate şi fiscalitate nu

mai funcţionează în mod independent, ele se intersectează şi se completează reciproc, lăsând

loc unei noi discipline: contabilitate şi gestiune fiscală.

Întrebări de autoevaluare

Ce înţelegeţi prin noţiunea de Contabilitate şi Gestiune Fiscală?

În ce constau obiectivele fiscalităţii?

Care sunt utilizatorii informaţiei contabile şi fiscale?

CAPITOLUL II

GESTIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERII. SURSELE DE DREPT

FISCAL

2.1. Gestiunea fiscală a întreprinderii

Deşi contabilitatea şi fiscalitatea reprezintă două discipline distincte, totuşi în cadrul

entităţilor patrimoniale sunt folosite o serie de documente contabile şi fiscale, care necesită o

analiză omogenă, nediferenţiată.

Contabilitatea, privită din punct de vedere informaţional şi decizional analizează sfera

gestiunii valorilor materiale aflate în circuitul economic, valori ce aparţin unor entităţi

patrimoniale. În concordanţă cu legislaţia actuală, principalul interes informaţional urmărit de

către contabilitate, este acela fiscal.

De-a lungul timpului, între contabilitate şi fiscalitate a existat o contradicţie datorită

faptului că, de regulă, contabilitatea urmăreşte prezentarea unei imagini fidele a operaţiilor

8

efectuate într-o entitate patrimonială, pe când fiscalitatea urmăreşte stimularea sau inhibarea

unor anumite activităţi.

Directiva a IV-a a C.E.E. a realizat armonizarea celor două domenii prin crearea

gestiunii fiscale a întreprinderii.

Obiectul de studiu al gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor,

prin incompatibilitatea între regula fiscală şi contabilă, convergenţele dintre ele, precum şi

stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal şi eficienţei fiscale a întreprinderii.

Datorită faptului că orice tranzacţie economică este generatoare de impozite către stat,

va avea şi un element corelativ în plan pecuniar, acordându-se astfel o atenţie sporită laturii

fiscale.

Astfel, prin armonizarea fiscalităţii cu contabilitatea s-au urmărit două obiective:

aplicarea practică a fiscalităţii în activitatea întreprinderii;

mărirea sferei dispozitive, ceea ce presupune micşorare caracterului imperativ al

fiscalităţii şi lărgirea posibilităţii întreprinderii de a utiliza în interesul său ceea ce i se

potriveşte mai bine.

În mod frecvent, fiscalitatea a reprezentat un vector de creştere a profitului

întreprinderii.

Legislaţia fiscală românească a fost revizuită în ultima perioadă foarte frecvent, fapt ce

a dus la un caracter ambiguu şi interpretabil al acesteia.

Acest aspect şi-a pus amprenta asupra activităţii specialiştilor contabili, care aveau

rolul de a furniza o informaţie contabilă credibilă şi corectă pe baza căreia să poată fi aplicată

cea mai bună politică contabilă.

În acest mod, se putea înlătura orice neregulă care ar fi dus la apariţia falimentului.

Un pas important în direcţia creării unui drept contabil îl constituie editarea Normelor

Naţionale şi a Reglementările conforme cu Directivele Europene şi Standardele Internaţionale

de Contabilitate.

În modelul de contabilitate continental predomina intervenţia statului, fapt ce face ca

documentele de sinteză să răspundă, în general, statului şi într-o mică măsură potenţialului

investitor.

Se caută, în prezent, ca această situaţie să fie modificată, în sensul că informaţia

contabilă să deservească necesităţile investitorilor.

Obiectivele gestiunii fiscale a întreprinderii constau în:

9

1. asigurarea securităţii şi eficacităţii fiscale;

2. exercitarea unei politici fiscale autonome.

Politica fiscală este orientată spre realizarea următoarelor funcţii ale sistemului fiscal:

1. Funcţia financiară este instrumentul prin care statul procură resursele necesare

finanţării activităţilor de interes naţional.

2. Funcţia economică stimulativă se impune prin facilităţi prevăzute în sursele

legislative: reduceri de impozit pe profit, reinvestirea profitului net, scutiri de impozite pentru

zonele declarate defavorizate, etc.

3. Funcţia socială, manifestată prin aceea că sistemul fiscal trebuie să favorizeze anumite

categorii sociale.

4. Funcţia de control dă posibilitatea statului prin intermediul sursei informaţionale a

contabilităţii, să valideze volumul corect al vânzărilor, costul de producţie, contabilitatea

cheltuielilor şi veniturilor, a modului corect al bazelor de calcul pentru impozitul pe veniturile

din salarii, taxa pe valoarea adăugată, accize etc. precum şi plata acestora la termenele

prevăzute de lege.

5. Funcţia de echitate. Toţi agenţii economici, persoane juridice şi fizice care desfăşoară

activităţi economice în scopul obţinerii de profituri trebuie să fie impozitate. Chiar dacă

aceştia obţin facilităţi fiscale pe o perioadă limitată de timp, după aceasta, trebuie să

contribuie cu o cotă (sumă) la dezvoltarea societăţii.

2.2. Sursele de drept fiscal

Apariţia finanţelor publice este strâns legată de apariţia statului şi dezvoltarea

relaţiilor marfă-bani, care au permis formarea şi utilizarea resurselor sub formă bănească2.

Astfel, de-a lungul evoluţiei lor, finanţele au reprezentat un element al sistemului de

relaţii economice.

Comuna primitivă fiind caracterizată printr-o economie naturală, nu a constituit un

cadru propice finanţelor, întrucât, din punct de vedere social, comunitatea umană se afla într-

un stadiu incipient.

Dezvoltarea şi diversificarea producţiei de mărfuri au determinat creşterea

productivităţii şi intensificarea schimburilor, care, în final au avut ca efect acumulări peste

nevoile curente şi implicit a condus la apariţia proprietăţii private. Inegalitatea de avere, la

2 Ciuvăţ, V.; Băbălău, A. - Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001, p.16.

10

rândul său, a generat scindarea societăţii în clase sociale, ale căror interese diferite reclamă

nevoia existenţei unor instituţii permanente, care să apere şi să garanteze starea de fapt nou

apărută, constituind începutul organizării statale3 .

Apariţia statului are loc în perioada sclavagistă, el fiind un instrument prin care era

ocrotită proprietatea privată.

Pe teritoriul ţării noastre, deşi unele elemente ale relaţiilor sclavagiste au fost

menţionate începând cu prima jumătate a sec. I î.e.n., totuşi, abia după cucerirea romană

putem vorbi de astfel de relaţii.

O situaţie specială o întâlnim pe ţărmul Pontului Euxin (Mării Negre), unde afirmarea

relaţiilor sclavagiste a avut loc mult mai devreme, datorită faptului că localităţile respective

aveau la bază democraţia sclavagistă, după modelul cetăţilor greceşti. Conducerea acestora

era realizată de adunarea poporului şi sfatul orăşenesc. Sclavii nu erau admişi în aceste

organe de conducere. În ceea ce priveşte funcţiile administrative ale cetăţilor pontice, acestea

erau încredinţate unor dregători speciali4.

Gestionarea tezaurului era realizată în cadrul cetăţii Histria de către vistieri.

Supranumiţi, Colegiul celor zece, vistierii aveau rolul de a fixa cuantumul impozitelor şi de a

efectua un control prealabil la visteria oraşului.

Dacia în timpul stăpânirii romane avea o organizarea financiară similară cu cea din

celelalte provincii ale Imperiului roman. În acea perioadă erau percepute atât impozite directe

cât şi impozite indirecte.

Printre impozitele directe percepute putem aminti capitaţia şi impozitul funciar.

Capitaţia (cunoscută şi sub denumirea de tributum capitis sau capitatio plebeia) era un

impozit perceput tuturor locuitorilor provinciei.

Impozitul funciar (cunoscut şi sub denumirea de capitatio terrena sau stipendium) era

perceput pentru toate terenurile particulare.

Nu intrau sub incidenţa acestui impozit cetăţile care se bucurau de ius italicum.5

Din categoria impozitelor indirecte făceau parte: impozitul pe moşteniri (uicessima

hereditatum) şi cel pe eliberările de sclavi6.

3 Ciuvăţ, V.; Băbălău, A. - Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001, p.17.

4 La Histria şi Tomis constatăm existenţa unor arhonţi care, pe lângă atribuţii administrative, aveau şi funcţii

politice. La rândul lor, aceştia erau organizaţi în colegii. 5 Teritoriul acestor cetăţi era considerat ca făcând parte din Imperiul roman.

6 Reprezenta 5% din valoarea sclavului eliberat şi era plătit chiar de acesta.

11

Sistemul fiscal occidental şi-a pus amprenta şi asupra fiscalităţii din ţara noastră, după

unirea administrativă a Principatelor Române.

În aceste condiţii sistemul fiscal a dobândit o organizare nouă, devenind o parte

importantă a finanţelor publice7.

Principalele surse de venituri ale acestei perioade sunt:

impozitele, divizate în două categorii (de repartiţie şi de cotitate);

taxele, destinate să acopere cheltuielile determinate de efectuarea serviciilor solicitate,

care, la rândul lor, se clasificau după următoarele criterii:

- după natura lor se împărţeau în fixe sau variabile, directe sau indirecte;

- după modalitatea de încasare, se divizau în judecătoreşti şi administrative;

veniturile de pe domeniile statului;

monopolurile (asupra tutunului, sării, băuturilor alcoolice);

succesiunile vacante şi donaţiile;

mijloace deghizate de realizare a veniturilor, cum ar fi devalorizarea monetară,

exproprierile etc.8

Prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, a fost instituit un sistem unitar de

bugete format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale,

bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor statului cu

caracter autonom, bugetul creditelor externe nerambursabile, alte categorii de bugete.

Codul fiscal, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004, a stabilit cadrul legal

pentru impozite şi taxe.

Prin Codul de procedură fiscală s-a instituit o procedură specială referitoare la

administrarea impozitelor şi taxelor.

Aceste măsuri luate în domeniul fiscal au avut în vedere armonizarea legislaţiei ţării

noastre cu legislaţia Uniunii Europene.

În perioada contemporană, dreptul fiscal se fundamentează pe următoarele surse:

legislaţia specifică;

tratate internaţionale;

surse reglementare;

jurisprudenţa.

7 Condor, I. - Drept financiar, Editura R.A.M.O., Bucureşti, 1994, p.12.

8 Băbălău, A. - Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 23.

12

Legea reprezintă cea mai importantă sursă a dreptului fiscal. În Constituţia României

se menţionează că taxele şi impozitele sunt instituite prin lege, fapt ce demonstrează

caracterul coercitiv al acestora. Parlamentul este, în principiu, organul abilitat să elaboreze

legile. În mod excepţional şi Guvernul are capacitatea de a elabora acte normative, sub formă

de ordonanţe guvernamentale, dar numai în anumite condiţii.

Tratatele reprezintă acele surse convenţionale din domeniul internaţional care îşi fac

aplicabilitatea şi pe teritoriul ţării noastre. Aceste tratate mai pot fi întâlnite sub următoarea

denumire:

Convenţie - prin care se reglementează relaţiile dintr-un anumit domeniu;

Acord - este termenul cel mai general care este aplicat înţelegerilor din diverse

domenii: politic, economic, comercial, financiar, cultural;

Protocol - este o denumire aplicată documentelor accesorii la un tratat pentru a

preciza, aplica, prelungi, completa, modifica, tratatul.

Tratatele se caracterizează prin următoarele două particularităţi:

pe baza acordului de voinţă al părţilor, se stabilesc drepturile şi obligaţiile

corelative ale acestora;

sunt flexibile, fapt ce permite continua adaptarea la realităţile economice.

Sursele reglementare constau în aportul adus de către doctrina administrativă în

materia completării legilor. Acest lucru, se realizează practic, prin edictarea ordinelor şi

decretelor ministeriale, care sunt emise, de regulă, de Ministerul Finanţelor.

Jurisprudenţa are rolul de a completa lacunele, legii din domeniul fiscal, prin

intermediul interpretării ei de către organele judiciare.


Care este obiectul de studiu al gestiunii fiscale?

Care sunt obiectivele gestiunii fiscale?

Care sunt particularităţile eficacităţii fiscale?

Care sunt funcţiile sistemului fiscal?

Care sunt sursele de drept fiscal?

13

CAPITOLUL III

CODUL FISCAL ÎN ROMÂNIA – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE. COSTURILE

FISCALE

3.1. Codul fiscal în România - geneză şi evoluţie

Izvoarele dreptului contabil, dreptului financiar şi implicit al codului fiscal din

România îl reprezintă în primul rând Constituţia, deoarece ea reprezintă legea fundamentală

în toate sistemele de drept.

Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt emise pentru punerea în executarea legilor,

ele constituind un izvor al Codului Fiscal numai în situaţia în care conţin dispoziţii de natură

financiară şi fiscală.

Instrucţiunile, ordinele şi celelalte acte cu caracter normativ emise de Ministerul

Finanţelor Publice au rolul de a uniformiza aplicarea legilor şi hotărârilor Guvernului.

Necesitatea creării unui Cod fiscal care să sistematizeze actele normative din domeniul

fiscal s-a făcut simţită în ultimii 15 ani întrucât contribuabilul era nevoit să cunoască toate

actele normative apărute în domeniul fiscal care erau numeroase datorită deselor modificări

suferite. Prin apariţia Codului fiscal se trece la o treaptă calitativ superioară întrucât, în acest

fel, orice contribuabil poate cunoaşte care sunt obligaţiile sale fiscale către stat.

Codul fiscal al României reprezintă cadrul legal ce reglementează impozitele şi taxele

locale (impozitul pe profit, pe venit, pe veniturile microîntreprinderilor, pe veniturile

nerezidenţilor, pe reprezentanţe, impozitele şi taxele locale, accizele, taxa pe valoare

adăugată).

3.2. Sistemul fiscal: costurile fiscale

Sistemul fiscal a luat fiinţă datorită necesităţii constituirii unor resurse necesare

finanţării cheltuielilor impuse de furnizarea unor bunuri şi servicii de utilitate publică.

Sistemul fiscal are la bază utilizarea unor pârghii economico-financiare ce au drept

finalitate constituirea veniturilor publice. Aceste pârghii sunt puse în mişcare fie automat

(putem exemplifica ca făcând parte din acest sistem impozitele şi taxele), fie cu ajutorul unor

mecanisme speciale.

14

Parlamentul, potrivit prevederilor Constituţiei, este în drept să adopte cadrul legislativ

al sistemului fiscal naţional. Astfel, impozitele şi taxele şi orice alte venituri ale bugetului de

stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege9.

Potrivit autonomiei locale, consiliile locale şi consiliile judeţene sunt competente să

adopte bugetele anuale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă şi să

stabilească impozitele, taxele şi celelalte venituri bugetare date de lege în competenţa lor10

.

În mod excepţional şi Guvernul poate avea atribuţii în acest domeniu dar numai dacă

Parlamentul le adoptă ulterior.

Guvernul prin intermediul Ministerului de Finanţe are rolul de a gestiona finanţele

publice.

Ministerul Finanțelor Publice se organizează şi funcționează ca organ de specialitate

al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care

aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și urmăreşte felul în

care sunt utilizate resursele financiare ale bugetului public.

Unitățile aflate în subordinea, administrarea sau sub autoritatea Ministerului

Finanțelor Publice şi societățile la care Ministerul Finanțelor Publice exercită calitatea de

reprezentant al statului ca acționar, sunt:

A. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice:

Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Comisia Națională de Prognoză.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice

B. Instituții şi activități care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor Publice:

Tipărirea şi difuzarea publicației "Revista Finanțe Publice şi Contabilitate"

Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile

C. Companii naționale, societăți naționale şi societăți comerciale aflate sub autoritate

sau în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, la care acesta exercită calitatea de

reprezentant al statului ca acționar

Compania Națională Imprimeria Națională - S.A.

CEC Bank- S.A.

9 Constituţia României, art. 138, alin.1,

10 Legea nr. 215/2001, art.59 şi 90.

15

Societatea Comercială Banca de Export-Import a României EXIMBANK- S.A.

Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii,

F.N.G.C.I.M.M. S.A, IFN și filialele

Fondul Român de Contragarantare - S.A.

Contribuabilii au un rol pasiv în desfăşurarea activităţii sistemului fiscal, ei putând fi

persoane fizice sau juridice. Impozitarea contribuabililor se face în funcţie de bunurile care

sunt în proprietatea lor şi de veniturile pe care aceştia le obţin. Astfel, impozitarea acestora

diferă de la o persoană la alta sau de la o societate la alta.

Cele mai vechi surse ale sistemului fiscal sunt reprezentate de impozitele şi taxele

fiscale, care au evoluat continuu de-a lungul timpului. Dacă, iniţial impozitul era perceput

asupra averii, ulterior el s-a impus şi asupra contribuabililor care nu aveau venituri sau bunuri

în proprietate.

3.3. Clasificarea impozitelor

1. După forma în care se percep de stat, distingem:

a. impozite în natură, care îmbracă forma dărilor şi prestaţiilor în natură.

Dintre acestea, putem exemplifica câteva, pentru a înţelege mai bine conţinutul acestui

impozit:

oieritul, numit în Ţara Românească;

dijmăritul sau darea de stupi;

vinăritul sau darea de vin;

goştina sau darea de porci, zisă şi vama porcilor;

tutunăritul, darea percepută pe terenurile cultivate cu tutun;

văcăritul, era o dare în bani pe cai, boi, vaci şi bivoli, pe care trebuiau să o

plătească toţi cei ce posedau vite, indiferent de categoria socială din care făceau parte ş.a.

La aceste dări, se adăugau cele de repartiţie, precum şi obligaţiile de a presta diverse

munci la cetăţi, iazuri, mori, drumuri, poduri, la care se adaugă cele legate de oaste sau alte

servicii (cum ar fi straja, povada, etc.).

Se poate observa că aceste impozite au fost specifice orânduirilor sclavagistă şi

feudală.

16

b. Impozitele percepute sub formă bănească (sau în bani), au înlocuit treptat

impozitele în natură, iar astăzi sunt utilizate în mod frecvent, ca urmare a extinderii relaţiilor

marfă-bani.

2. După obiectul impunerii, impozitele se clasifică în:

a. impozitul pe avere, care la rândul lor cuprind impozitele pe averea propriu-zisă

, impozite pe circulaţia averii şi impozite pe sporul de avere;

b. impozite pe venit, care se stabilesc şi se percep asupra veniturilor realizate de

persoanele fizice şi juridice ;

c. impozite pe consum (cum ar fi taxa pe valoarea adăugată, accize, etc.)

3. După frecvenţa încasării lor distingem:

a. impozite permanente, care se încasează cu regularitate la bugetul statului;

b. impozite incidentale (întâmplătoare), se instituie şi se încasează o singură dată .

4. După criteriul administrării, impozitele se clasifică astfel:

a. impozite datorate statului federal ori statelor (cantoane) membre ale federaţiei

sau statului (în cazul statelor cu structuri unitare);

b. impozite locale, cuvenite unităţilor administrativ-teritoriale.

5. După scopul urmărit, impozitele se clasifică în:

a. impozite financiare, instituite cu scopul realizării de venituri pentru stat;

b. impozite de ordine, percepute în vederea limitării unei acţiuni; scopul având, de

această dată, un caracter nefiscal.

6. După modul de percepere, impozitele pot fi grupate în :

a. impozite directe;

b. impozite indirecte.

Această clasificare este întâlnită în mai toate lucrările de specialitate şi uzitată de

multe legislaţii fiscale.

Impozitele directe sunt percepute nemijlocit de la persoanele fizice şi juridice pentru

veniturile pe care le realizează şi bunurile pe care le deţin.

La rândul lor, impozitele directe pot fi grupate în:

impozite reale stabilite asupra obiectului impozabil (bunuri imobile, etc.) fără a

se lua în considerare situaţia contribuabilului;

impozitele personale se percep asupra veniturilor în strânsă legătură cu

persoana impozabilă. Ele se aşează asupra veniturilor şi asupra averii. Ex. impozitul pe venit.

17

Impozitele indirecte se percep în momentul vânzării unor bunuri, prestării unor

servicii, executarea unor lucrări, importuri sau exporturi, etc.

La rândul lor, impozitele indirecte se pot grupa în:

importuri sau taxe de consumaţie, stabilite asupra unor categorii de produse sau

servicii, prin adăugarea la preţul de vânzare. Ex. TVA şi accizele;

veniturile aferente monopolurilor fiscale, se referă la dreptul exclusiv al statului

de a produce sau vinde anumite produse şi se calculează ca diferenţă între preţul de vânzare

al produselor (sare, tutun, alcool, etc.) şi costul acestora;

taxele vamale se percep în condiţii specifice importurilor şi exporturilor;

alte taxe prevăzute de lege; ex. taxe consulare, taxe de timbru.

Taxele, alături de impozite, constituie importante surse de venit la bugetul statului.

Taxele reprezintă sumele băneşti datorate bugetului general, de persoanele fizice şi

juridice, atunci când solicită, în favoarea lor, efectuarea sau prestarea unor servicii de către

anumite instituţii competente ale statului.

Taxele reprezintă, deci, plata serviciilor şi altor activităţi desfăşurate de organe sau

instituţii de stat, fără, însă, să existe o echivalenţă între cuantumul bănesc achitat şi serviciul

prestat în favoarea plătitorului .

Taxele nu se stabilesc în funcţie de cheltuielile de întreţinere a instituţiilor respective

şi nici nu se percep pentru toate activităţile desfăşurate de acestea.

Astfel, între taxe şi impozite regăsim atât asemănări, cât şi deosebiri.

Asemănările dintre acestea se referă la:

sunt instituite în scop fiscal, în vederea colectării de resurse la bugetul statului.

Din acest punct de vedere, rămân cele mai importante surse de venit la bugetul

statului, în vederea efectuării cheltuielilor necesare pentru funcţionarea

societăţii, în general;

vizează împlinirea unor nevoi publice;

sunt pârghii economico-financiare care acţionează imediat;

au, în general, o evoluţie cu multe elemente comune în timp etc.

În acelaşi timp taxele cunosc şi trăsături specifice, care le deosebesc de impozite11

:

subiectul plătitor este cunoscut, din momentul solicitării prestării unui serviciu, din

partea unei autorităţi competente a statului;

11

Şaguna, D.D. - Drept financiar şi fiscal, vol 2, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997, p.129.

18

taxele se referă la plăţile efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile

prestate acestora în mod direct şi indirect de organe specializate ale statului;

plata efectuată are caracter de neechivalenţă, adică între serviciile prestate sau lucrările

efectuate şi cuantumul bănesc achitat nu putem vorbi de un raport de echivalenţă, etc.

În condiţiile în care sistemul de impozite, taxe şi contribuţii oferă o serie de deduceri

fiscale a unor cheltuieli, acoperirea pierderilor în exerciţiile anterioare, limitarea unor

cheltuieli deductibile în funcţie de masa brută a profitului, se instalează eficacitatea fiscală.

Eficacitatea fiscală nu este totdeauna compatibilă cu căutarea căii mai puţin „impuse”.

Ea trebuie abordată ca un sacrificiu fiscal sau cost fiscal. Acest sacrificiu poate fi evaluat prin

raportarea şi integrarea dimensiunii fiscale în deciziile de gestiune fiscală ale întreprinderii.


Ce înţelegeţi prin noţiunea de impozit direct?

Daţi exemple de impozite indirecte.

Care sunt asemănările între impozite şi taxe?

Care sunt deosebirile între impozite şi taxe?

CAPITOLUL IV

IMPOZITE, TAXE ŞI CONTRIBUŢII PRIVIND REMUNERAREA

SALARIAŢILOR. IMPOZITUL PE VENITUL DIN SALARII

4.1. Impozite, taxe şi contribuţii privind remunerarea salariaţilor

Remunerarea muncii prestate (sub formă de salarii şi alte plăţi asimilate) de persoanele

fizice angajate, generează obligaţii de plată către bugetul statului (prin organismele specifice

fiecărui tip de datorie), atât pentru persoana fizică (angajat) cât şi pentru persoana juridică

(angajator).

Impozitele, taxele şi contribuţiile legate de remunerarea salariaţilor intră în

contabilitate, la categoria datoriilor de natură fiscală.

Din punct de vedere fiscal sunt considerate venituri din salarii12

„toate veniturile în

bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică (salariat) ce desfăşoară o activitate în baza

unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de

12

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal – art. 55.

19

perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă,

inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă”.

Salariul brut realizat (efectiv) este format din salariul tarifar, sporul de vechime, alte

sporuri, primele acordate, avantaje în natură, orele suplimentare etc.

Salariul de bază sau tarifar de încadrare reprezintă drepturile băneşti care se cuvin

personalului în raport de cantitatea şi calitatea muncii depuse, pentru timpul de muncă efectiv

lucrat în întreprindere şi se stabileşte ţinând cont în primul rând de pregătirea şi competenţa

profesională.

Sunt incluse în fondul de salarii şi indemnizaţiile plătite personalului ce lucrează pe

bază de contracte de muncă cu timp parţial şi convenţiile civile (colaborări), în măsura în care

sunt prevăzute a fi suportate din acesta.

Salariul sau venitul net se determină scăzând din suma remuneraţiilor lunare brute,

avansul acordat la chenzina a I-a şi reţinerile la sfârşitul lunii. Acesta se decontează

personalului în luna următoare la chenzina a II-a.

Salariile brute şi contribuţiile plătite pentru protecţia şi asigurările sociale ale

salariaţilor reprezintă cheltuieli ale firmei cu forţa de muncă şi sunt deductibile la calculul

profitului.

Formele de organizare a muncii şi de salarizare ce urmează sa se aplice fiecărei

activităţi se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau, după caz,

instituţie.

Salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de

ore, în medie, este de 1.250 lei, începând cu 1 mai 2016, reprezentând 7,382 lei/oră13

.

În contabilitate, impozitele, taxele şi contribuţiile sunt prezentate în Planul de Conturi

General, după destinaţia datoriei fiscale astfel: asigurări sociale, protecţie socială şi conturi

asimilate, fonduri speciale şi conturi asimilate, alte impozite şi taxe locale.

Tabel nr. 4.1.

Impozite şi taxe

salariale

Datorate

de

angajator

Datorate

de

angajat

Temei legal

Contribuţia la asigurările

sociale pentru condiţii

normale de muncă -

CAS, conform Legii nr.

15,8 %

la fondul

de salarii

10,5%

la fondul de

salarii

Art. 138 din Legea nr. 227/2015 privind

Codul fiscal, publicată în Monitorul

Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

13

Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a

fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015.

20

340/2015 Legea

bugetului asigurărilor

sociale de stat pe anul

2016.



deosebite de muncă-


340/2015 Legea



2016.

20,8 %

la fondul

de salarii

10,5%

la fondul de

salarii






speciale de muncă –


340/2015 Legea



2016.

25,8%

la fondul

de salarii

10,5%

la fondul de

salarii




Contribuţia individuală

de asigurări sociale

indiferent de condiţiile

de muncă, conform

Legii nr. 340/2015

Legea bugetului

asigurărilor sociale de

stat pe anul 2016.

- 10,5%

la fondul de

salarii

În cota de contribuție individuală de

asigurări sociale este inclusă și cota de

5,1% aferentă fondurilor de pensii

administrate privat, prevazută de Legea

nr. 411/2004 privind fondurile de pensii

administrate privat, republicată, cu

modificările și completările ulterioare,

potrivit art. 19 din Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.

Contribuţia lunară la

asigurările sociale de

sănătate datorată de

angajator, conform Legii

nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul

sănătăţii.

5,2%

la fondul

de salarii

- Potrivit art. 156 din Legea nr. 227/2015

privind Codul Fiscal, cu modificările și

completările ulterioare.

Contribuţia lunară la


sănătate datorată de

angajaţi, conform Legii

nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul

sănătăţii.

- 5,5 %

la fondul de

salarii

Potrivit art. 156 din Legea nr. 227/2015



Contribuţia datorată de

angajatori pentru

concedii şi indemnizaţii,

conform O.U.G. nr.

0,85%

la fondul

de salarii




21

158/2005 privind

concediile şi

indemnizaţiile de

asigurări sociale de

sănătate, actualizată în

2014.


angajatori la bugetul

asigurărilor pentru

şomaj, conform Legii nr.

195/2015 pentru

completarea Legii nr.

76/2002 privind sistemul


şomaj şi stimularea

ocupării forţei de

muncă.

0,5 %

la fondul

de salarii




Contribuţia individuală

datorată la bugetul


şomaj, conform Legii nr.

195/2015 pentru

completarea Legii nr.

76/2002 privind sistemul


şomaj şi stimularea

ocupării forţei de

muncă.

- 0,5%

la venitul

salarial

Potrivit art. 186 din Legea nr. 227/2015




angajator la Fondul de

garantare pentru plata

creanţelor salariale,

conform art.7 alin.(1)

din Legea nr. 200/2006

privind constituirea şi

utilizarea Fondului de


creanţelor salariale,

actualizată în 2012.

0,25%

la fondul

de salarii





angajator pentru

accidente de muncă şi

boli profesionale în

funcţie de clasa de risc,

conform art. 101 alin.

(2) din Legea nr.

346/2002 privind

asigurarea pentru

0,15% -

0,85% la

fondul de

salarii




22

accidente de muncă şi

boli profesionale,

republicată în 2009.

Impozitul pe salarii 16 %

la fondul

de salarii

- Legea 227/2015 privind Codul Fiscal,

modificată, care intră în vigoare la 1

ianuarie 2016.

Tabel nr. 4.1. Contribuţiile unităţii şi salariatului datorate bugetului de stat

Cotele prezentate mai sus se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii

ianuarie 2016. Calcularea şi plata contribuţiilor sociale cuprinse în Tabelul nr. 4.1. se face

obligatoriu lunar, în momentul când se achită lichidarea drepturilor salariale pe luna expirată,

dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare.

4.2. Impozitul pe venitul din salarii

În România, în prezent, în urma modificărilor aduse Codului fiscal, se prevede o cotă

parte de 16% aplicată asupra veniturilor realizate din activităţi independente, salarii, cedarea

folosinţei bunurilor, pensii, activităţi agricole, alte surse, ale veniturilor din investiţii, jocuri

de noroc şi din transferul proprietăţilor imobiliare.

Veniturile din salarii cuprind atât veniturile în bani cât şi cele în natură obţinute de

persoane fizice ce desfăşoară activităţi în baza unui contract individual de muncă, convenţie

civilă de prestări servicii, pe orice perioadă a anului fiscal, inclusiv indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi pentru îngrijirea copilului în vârsta de

până la doi ani.

La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice rezidente şi nerezidente care

desfăşoară în România fie o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în

România, fie activităţi dependente14

pe teritoriul ţării noastre.

Persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România datorează impozit

pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât de pe teritoriul României, cât şi din afară.

Pentru persoanele care nu au domiciliul în România impozitul se plăteşte numai pentru

veniturile obţinute din România, impuse la nivelul fiecărei categorii de venit prevăzută de

lege.

14

Prin activitatea dependentă, potrivit Codului fiscal, înţelegem orice activitate desfăşurată de o persoană fizică

într-o relaţie de angajare.

23

Impozitul pe venitul din salarii este un impozit plătit lunar, care se calculează şi se

reţine la sursă de către plătitori de venituri.

La determinarea impozitului lunar se iau în calcul mai multe reguli. Astfel, la locul de

muncă unde se află funcţia de bază, impozitul se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra

bazei de calcul, ca diferenţă între venitul net15

din salarii şi:

sumele pentru deducerea persoanelor corespunzătoare veniturilor din luna

respectivă16

;

cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

contribuţiile la schemele facultative de pensii ocupaţionale17

.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de

până la 1.500 lei inclusiv, astfel:

- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 300 lei;

- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 400 lei;

- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 500 lei;

- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 600 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 800 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între

1.501 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi

se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei

nu se acordă deducerea personală.

Pentru veniturile obţinute în afara funcţiei de bază18

, impozitul se calculează prin

aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinată ca diferenţă între veniturile brute şi

contribuţia obligatorie pe fiecare loc de realizare a acestora

Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma:

15

Venitul net se determină ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii aferente unei luni (contribuţia

individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală pentru asigurările sociale de sănătate, şomaj) 16

Plătitorii de impozit pe venit au dreptul la deducerea din venitul net din salarii a unei sume sub formă de

deducere personală, acordată pentru fiecare lună şi numai pentru veniturile realizate la funcţia de bază,

diferenţiată în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. Sunt considerate persoane aflate în întreţinere

soţul sau soţia contribuabilului, copiii acestuia, alţi membrii de familie până la gradul al doilea inclusiv (bunici,

nepoţi, fraţi sau surori). Tot persoane aflate în întreţinere sunt şi militarii în termen, studenţii şi elevii militari ai

instituţiilor de învăţământ civile şi militare, peste vârsta de 18 ani, dacă veniturile obţinute sunt mai mici sau

egale cu 1.500 lei lunar (potrivit normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal ). 17

Aceste contribuţii la sfârşitul anului nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a 400 euro. 18

Prin funcţia de bază se înţelege ultimul lor înscris în carnetul de muncă, pentru persoanele fizice angajate la un

singur loc de muncă sau cel declarat ori ales de aceasta, în cazul cumulului de funcţii.

24

indemnizaţiilor lunare a asociatului unic;

salariile sau diferenţele de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase

definitorii şi irevocabile;

drepturile de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării

raporturilor de muncă.

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

La sfârşitul anului plătitorul are obligaţia să stabilească, pentru fiecare contribuabil

valoarea totală a impozitului anual19

.

Impozitul pe venitul din salarii se calculează, se reţine şi se virează la bugetul statului,

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri, de

către angajatori sau plătitori pe baza statelor de salarii ori plată.

Elementele de calcul şi decontare a salariului brut aşa cum sunt ierarhizate în statul de

salarii se prezintă astfel:

Salariul brut de bază

( + ) sporuri şi adaosuri

( + ) indemnizaţiile de conducere şi alte sporuri acordate pentru conducere

( + ) indexările de salarii

( + ) alte drepturi de personal

( = ) Total venituri brute

( - ) contribuţia la asigurările sociale 10,5%

( - ) contribuţia pentru şomaj 0,5%

( - ) contribuţia de sănătate 5,5%

( - ) deduceri personale

( = ) Total venituri impozabile

Calculul salariului net, este următorul:

Total venituri brute

( - ) contribuţia la asigurările sociale 10,5%

( - ) contribuţia pentru şomaj 0,%

( - ) contribuţia de sănătate 5,5%

( - ) impozit pe salarii 16%

19

2% din valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pot fi direcţionate de contribuabili către

organizaţii nonprofit, care funcţionează potrivit legii.

25

( - ) avansuri acordate personalului

( - ) reţineri în favoarea terţilor

( - ) reţineri în favoarea unităţii

( = ) Total venituri nete

Deducerea personală, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin

ordin al ministrului finanţelor publice.

Impozitul pe veniturile din salarii generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe salarii:

421

„Personal remuneraţii

datorate”

=

444

„Impozitul pe salarii”

b. Plata impozitului pe salarii:

444

„Impozitul pe salarii”

=

5121

„Conturi la bănci în lei”

Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a

reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri,

precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei

pentru care se plătesc aceste venituri. Contribuabilii au obligația de a completa și depune o

„Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi

evidenţa nominală a persoanelor asigurate”- D 112.

Formularul 112, folosit pentru declararea contribuțiilor de asigurări sociale și

impozitului pe venit, calculate și reținute de angajator și entitățile asimilate acestuia, se

depune după cum urmează:

trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de angajatorii și

entitățile asimilate angajatorilor care nu au optat pentru depunerea lunară a declarației;

lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare de către:

- persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt

asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) - f) din noul Cod fiscal,

precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau

asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației

europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind

sistemele de securitate socială la care România este parte;

26

- persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și

entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din

activități dependente, instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă

contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului, precum și orice plătitor de

venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.

Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și

evidența nominală a persoanelor asigurate se completează cu ajutorul programului de asistență

pus la dispoziție gratuit de organul fiscal și se transmite prin portalul e-guvernare.ro, secțiunea

„Depunere declarații”. Semnarea declaraţiilor se realizează prin utilizarea certificatului digital

calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat, iar titularul unui certificat

calificat poate fi desemnat/împuternicit pentru semnarea declaraţiilor fiscale de către mai

mulţi contribuabili.

Persoanele fizice angajate la misiunile diplomatice şi consulare acreditate în România,

pentru care angajatorul nu are obligaţia calculării şi reţinerii impozitului, sunt obligate să

depună lunar o declaraţie la organul fiscal competent.

Aceeaşi obligaţie o au şi contribuabilii care desfăşoară activităţi în România şi obţin

venituri sub formă de salarii în străinătate.

Regularizarea anuală a impozitului pe venit se face de către angajatori şi de organele

fiscale. Angajatorii au obligaţia de a determina venitul anual, efectuarea regularizărilor ca

diferenţă între impozitul calculat la nivelul anului şi impozitul calculat, reţinut şi virat cu titlu

de plăţi anticipate în cursul anului fiscal, pentru următoarele persoane fizice care îndeplinesc

cumulativ cele două condiţii de mai jos:

au fost angajaţi permanenţi pe întreaga perioadă a anului fiscal la un singur

angajator;

nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global.

Termenul de calcul al impozitului anual pentru situaţiile prezentate mai sus şi

regularizarea sumelor rezultate este 28 februarie a anului următor.

Pentru celelalte categorii de persoane, regularizarea se face de către organul fiscal, pe

raza teritorială unde angajatorul îşi are sediul pe bază de cerere. Angajaţii permanenţi care

obţin venituri ce se globalizează sunt obligaţi să înştiinţeze în scris angajatorul asupra acestui

fapt, în termen de 15 zile de la expirarea anului fiscal.

27

Declaraţia de venit este un document prin care contribuabilii declară veniturile

realizate întru-un an fiscal, în vederea calculării de către organul fiscal competent a

impozitului pe venit datorat bugetului de stat.

Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul pe teritoriul României20

au obligaţia

de a depune o declaraţie de venit la organul fiscal competent. Această declaraţie se depune

până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului o dată cu

declaraţiile speciale.

Declaraţiile speciale sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile

realizate şi cheltuielile efectuate pe fiecare sursă de venit. Aceste declaraţii se depun de

contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere venituri din activităţi

independente din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, determinate în sistem

real şi din câştigul net sau pierderea generată de tranzacţii cu titlu de valoare.

Declaraţii speciale nu se depun pentru următoarele categorii de venituri:

venituri sub formă de salarii şi asimilate salariilor, precum şi venituri din pensii;

venituri din investiţii21

, din premii şi din jocurile de noroc;

venituri nete determinate pe bază de norme de venit;

venituri din alte surse.

Venitul net anual impozabil se determină pe fiecare sursă, prin scăderea din venitul net

anual a pierderilor fiscale reportate.

Pierderile fiscale22

se reportează şi se completează din aceeaşi sursă de venit în

următorii 5 ani, cu respectarea următoarelor reguli:

raportul se efectuează cronologic, cu respectarea vechimii pierderi;

dreptul la report este personal şi netransmisibil;

pierderea reportată, necompensată timp de 5 ani, rămâne pierdere definitivă a

contribuabilului.

Impozitul se determină prin aplicarea, de organul fiscal competent23

, a cotei de 16%

asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv, care emite o decizie, în acest

sens şi o comunică contribuabilului. Dacă în decizie sunt prevăzute diferenţe de achitate,

acestea se plătesc în terme de 60 de zile de la data comunicării deciziei.

20

La care se adaugă persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute de Codul fiscal, timp de

3 ani consecutiv. 21

Cu excepţia câştigurilor din tranzacţiile cu titluri de valoare. 22

Pentru veniturile din activităţile independente, din cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole. 23

Pe baza declaraţiei de venit.

28

Din cuantumul total al impozitului, contribuabilii pot dispune ca o cotă de 2% să fie

dirijată către societăţi nonprofit care funcţionează potrivit legii.

Calculul, reţinerea şi virarea acestei cote de 2% din impozit este obligaţia organului

fiscal competent, în funcţie de documentaţia depusă în acest sens.


Care sunt contribuţiile angajatorului calculate la veniturile din salarii?

Enumeraţi reţinerile din salarii cu rol de contribuţii.

Care este metodologia de calcul a venitului impozabil?

CAPITOLUL V

CONTRIBUŢIILE LA ASIGURĂRILE SOCIALE

5.1. Contribuţia la asigurările sociale (CAS)

Contribuţia unităţii la asigurările sociale

Contribuţia la asigurările sociale reprezintă baza de formare a fondurilor de pensii de

stat.

Formula de calcul a contribuţiei la asigurările sociale este:

CAS = Cota de impozitare x Baza de impozitare

Cota de impozitare se diferenţiază pe trei categorii în funcţie de condiţiile de muncă24

în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice:

- condiţii normale de muncă – grupa III;

- condiţii deosebite de muncă - grupa II;

- condiţii speciale de muncă – grupa I.

Cotele procentuale25

ale contribuţiei la asigurările sociale de stat ale angajatorului

pentru anul 2016 sunt:

- 15,8% pentru condiţiile normale de muncă – grupa III;

- 20,8% pentru condiţiile deosebite de muncă - grupa II;

24

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare 25

Art. 138 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie

2015 și Legea nr. 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016.

29

- 25,8% pentru condiţiile speciale de muncă – grupa I și pentru alte condiții de

muncă cum sunt prevăzute în Legea nr.263/2010; potrivit art. 138 din Legea nr.

227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Cota procentuală se calculează asupra venitului brut înscris în statul de plată.

Din punct de vedere contabil, contribuţia angajatorului la asigurările sociale reprezintă

o cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil al societăţii comerciale care are

personal angajat cu contract individual de muncă.

Contribuţia angajatorului la asigurările sociale generează următoarele înregistrări

contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei angajatorului la asigurările sociale:

6451

„Cheltuieli privind

asigurările şi protecţia

socială”

=

4311

„Contribuţia angajatorului la

asigurările sociale”

b. Plata contribuţiei angajatorului către asigurările sociale:

4311



=

5121


Contribuţia personalului la asigurările sociale

Contribuţia personalului la asigurările sociale este suportată lunar de salariaţi şi

achitată de unitatea care utilizează forţă de muncă cu contract individual de muncă. Baza de

calcul o constituie salariul tarifar plus sporurile permanente.

Formula de calcul a contribuţiei personalului la asigurările sociale este:

CAS = Cota de impozitare x Baza de impozitare

Cota de impozitare de 10,5% este aplicată asupra bazei de calcul.

Termenul de plată este ziua în care se lichidează drepturile salariale ale lunii

precedente, dar nu mai târziu de 25 inclusiv ale lunii următoare. Până la data de 25 ale lunii

următoare lichidării salariilor, angajatorul este obligat să întocmească „Declaraţie privind

obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a

persoanelor asigurate”- D 112. Această contribuţie nu afectează contul de profit şi pierdere,

fiind un raport neutru în relaţie cu contabilitatea, fiind reţinută din drepturile salariale ale

angajatului.

30

Contribuţia personalului la asigurările sociale generează următoarele înregistrări

contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei personalului la asigurările sociale:

421


datorate”

=

4312

„Contribuţia personalului la


b. Plata contribuţiei personalului către asigurările sociale:

4312



=

5121


Sumele plătite în plus la asigurările sociale sunt evidenţiate distinct în contabilitate, iar

regularizarea se efectuează prin debitul conturilor 431 Asigurări sociale şi creditul contului

4382 Alte creanţe sociale.

Datoriile sociale, rezultate ca urmare a regularizării, sunt reflectate în contabilitate prin

creditul contului 431 Asigurări sociale şi debitul contului 4381 Alte datorii sociale.

Contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS)

Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate

Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate se calculează şi este

datorată lunar de către toate persoanele juridice care utilizează forţă de muncă pe baza

contractului individual de muncă, venituri din activităţi desfăşurate de persoane fizice care

exercită profesii libere sau activităţi independente, persoane fizice care obţin venituri din

agricultură şi silvicultură, persoane juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea

asiguraţii, cetăţeni nerezidenţi care se asigură facultativ.

Formula de calcul a contribuţiei angajatorului la asigurările sociale de sănătate este:

CASS = Cota de impozitare x Baza de impozitare

Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, au obligaţia să

calculeze şi să vireze la fondul unic de asigurări sociale de sănătate o contribuţie26

de 5,2%

asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea

respectivă.

Prin fond de salarii realizat, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică

şi juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. Baza de impozitare este

26

Potrivit art. 156 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare și

Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

31

formată din salariul efectiv realizat de salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă sau

civil.

Pentru cetăţenii nerezidenţi asiguraţi facultativ, baza de calcul este valoarea a două

salarii de bază minime brute pe ţară.

Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate este o cheltuială deductibilă

fiscal la calculul profitului impozabil şi se suportă pe rentabilitatea firmei. Plata se face lunar

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.

Toate persoanele juridice sau alte persoane, după caz, sunt obligate să depună la

ANAF de care aparţin, lunar, „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,

impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”- D 112 în format

electronic.

Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor

juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate

angajatorului, precum şi persoanelor fizice, după caz.

Angajatorii au obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar în contul deschis la

unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în a căror rază sunt luaţi în evidenţă ca plătitori de

impozite şi taxe, contribuţia datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea

respectivă, raportat la fondul de salarii realizat.

Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate generează următoarele

înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei angajatorului la asigurările sociale de

sănătate:

6453



sănătate”

=

4313

„Contribuţia angajatorului la asigurările so-

ciale de sănătate”

b. Plata contribuţiei angajatorului către asigurările sociale de sănătate:

4313



sănătate”

=

5121


Contribuţia asiguraţilor la Fondul naţional unic de asigurare socială de

sănătate

Această contribuţie este datorată de toţi salariaţii angajaţi potrivit legii, cu contract

individual de muncă sau contract civil, de persoane fizice asigurate.

32

Formula de calcul a contribuţiei asiguraţilor la Fondul naţional unic de asigurare

socială de sănătate este:

CASS = Cota de impozitare x Baza de impozitare

Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%,

care are ca bază de impozitare:

Contribuţia asiguraţilor la Fondul naţional unic de asigurare socială de sănătate

generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei asiguraţilor la asigurările sociale de

sănătate:

421


datorate”

=

4314

„Contribuţia asiguraţilor la


sănătate”

b. Plata contribuţiei asiguraţilor către asigurările sociale de sănătate:

4314

„Contribuţia asiguraţilor la


sănătate”

=

5121


Conturile bugetare unde se virează contribuțiile sociale datorate de către persoanele

fizice, pentru fiecare trezorerie, se găsesc pe pagina de Internet a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, la următoarea adresă:

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_fizice/contributii_s

ociale/ conturi_contributii_persoane_fizice

5.2. Contribuţia datorată de angajatori pentru concedii şi indemnizaţii

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 din 22 noiembrie 2006 a fost introdusă

contribuţia datorată de angajatori pentru concedii şi indemnizaţii, a cărei cotă de impozitare

este de 0,85% şi se aplică asupra veniturilor salariale sau asimilate acestora, precum şi a altor

venituri prevăzute de lege27

. Aceasta, se virează de către angajator persoana juridică sau fizică

la care îşi desfăşoară activitatea asiguratul, către bugetul Fondului Naţional Unic de asigurări

Sociale de Sănătate. Baza de impozitare este formată din salariul efectiv realizat de salariaţii

angajaţi cu contract individual de muncă sau civil.

27


O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, actualizată în 2014.

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_fizice/contributii_sociale/

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_fizice/contributii_sociale/

33

Contribuţia se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,85% asupra bazei de

impozitare. Este o cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil şi se suportă pe

cheltuielile firmei. Plata se face lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.

Baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări

sociale de sănătate nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna

pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe

ţară garantate în plată.

Contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii generează următoarele


a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei datorate de angajatori pentru concedii şi

indemnizaţii:

6454

„Cheltuieli cu contribuţia

angajatorului

pentru concedii şi

indemnizaţii”

=

4315

„Contribuţia angajatorului

pentru concedii şi

indemnizaţii”

b. Plata contribuţiei datorate de angajatori pentru concedii şi indemnizaţii:

4315

„Contribuţia angajatorului

pentru concedii şi

indemnizaţii”

=

5121


Evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de

sănătate, reprezentând contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, se

realizează pe baza ”Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe

venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” (D112).

5.3. Contribuţia de asigurări pentru şomaj

Contribuţia unităţii la bugetul asigurărilor pentru şomaj

Contribuţia de asigurări pentru şomaj este suportată atât de salariat cât şi de unitate.

Contribuţia datorată de unitate la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5%, pentru anul

201628

. Cotele se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

28


Legii nr. 195/2015 pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea

ocupării forţei de muncă.

34

Baza de impozitare este formată din:

Salariul brut realizat (salariul brut realizat = salariul tarifar + indemnizaţii de

conducere + salariul de merit + alte drepturi salariale) pentru persoane angajate cu

contract individual de muncă, funcţionari publici;

Indemnizaţia brută lunară, pentru persoane cu funcţii elective;

Soldă brută lunară, pentru angajaţii militari pe bază de contract;

Fondul total de salarii brute lunare, pentru angajatori şi persoane juridice;

Venitul lunar conform asigurării, pentru asociat unic, administratori, persoane care

desfăşoară activităţi independente, asociaţii familiare care nu poate fi mai mic decât

salariul de bază minim pe economie.

Contribuţia unităţii la fondul de şomaj este achitată lunar de unitate odată cu lichidarea

drepturilor salariale, până cel mai târziu pe 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează

contribuţia.




electronic.

Contribuţia unităţii la fondul pentru ajutorul de şomaj generează următoarele


a.Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei unităţii la fondul pentru ajutorul de şomaj:

6452

„Cheltuieli privind fondul

pentru ajutorul de şomaj”

=

4371

„Contribuţia unităţii la fondul


b. Plata contribuţiei unităţii la fondul pentru ajutorul de şomaj:

4371

„Contribuţia unităţii la fondul


=

5121


Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj

Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 0,5%.

Contribuţia personalului la fondul de şomaj este suportată de salariat şi achitată de

unitatea unde îşi desfăşoară activitatea angajatul prin ordin de plată sau prin depunere în

numerar, cel mai târziu la data de 25 ale lunii următoare lichidării drepturilor salariale din

luna precedentă. Baza de calcul este formată din salariul tarifar plus alte sporuri.

35

Fiind suportată de salariaţii permanenţi, această contribuţie determină un raport neutru

în raport cu rentabilitatea firmei.




electronic.

Contribuţia asiguraţilor la şomaj generează următoarele înregistrări contabile:

a.Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei personalului la fondul de şomaj:

421


datorate”

=

4372


fondul de şomaj”

b. Plata contribuţiei personalului la fondul de şomaj:

4372


fondul de şomaj”

=

5121


5.4. Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale a fost legiferată29

în

anul 2006.

Prin această lege s-a dispus ca angajatorii să plătească lunar o contribuţie la Fondul de

garantare, în cotă de 0,25%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de

salariaţi.

Angajatorii au obligaţia de a declara lunar contribuţia la Fondul de garantare la

organul fiscal competent, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează

drepturile salariale.

Suma datorată de către angajator privind contribuţia la fondul de garantare pentru

plata creanţelor salariale se declară lunar prin „Declaraţie privind obligaţiile de plată a

contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” D

112, care se depune în format electronic sau poşta electronică până cel mai târziu pe 25 a

lunii, la ANAF.

Contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale generează

următoarele înregistrări contabile:

29

Legea nr. 200 din 22.05.2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor

salariale, publicată în M.Of. nr. 45 și art. 211 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și


36

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei la fondul de garantare pentru plata

creanţelor salariale:

6455

„Cheltuieli cu contribuţia la

fondul de garantare pentru

plata creanţelor salariale”

=

4373

„Contribuţia la fondul de


creanţelor salariale”

b. Plata contribuţiei la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale:

4373

„Contribuţia la fondul de


creanţelor salariale”

=

5121


5.5. Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este destinată

pentru constituirea resurselor financiare în vederea funcţionării sistemului de asigurare pentru

accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţie achitată de angajatori şi persoane fizice

asigurate pe baza unui contract încheiat individual.

Se constituie pe seama cheltuielilor de exploatare, sunt deductibile fiscal. Cota

contribuţiei pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale30

, datorată de

angajatori şi de persoanele fizice care încheie contracte individuale de asigurare pentru

accidente de muncă şi boli profesionale, se stabileşte în funcţie de riscuri, pe sectoare

economice (în funcţie de codul CAEN), între limitele de 0,15% şi 0,85%, nivelul fiind

reglementat prin hotărâre a Guvernului în funcţie de clasa de risc în care se încadrează

obiectul de activitate al angajatorului.

Baza de impozitare pentru angajatori o reprezintă fondul total de salarii brute lunare

realizate.

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale generează

următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi

boli profesionale:

6456

„Cheltuieli cu contribuţia de

asigurare pentru accidente de

muncă şi boli profesionale”

=

4471

„Contribuţia de asigurare

pentru accidente de muncă

şi boli profesionale”

30


art. 101 alin. (2) din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale,

republicată în 2009.

37

b. Plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale:

4471

„Contribuţia de asigurare

pentru accidente de muncă şi

boli profesionale”

=

5121


Din punct de vedere fiscal, toate fondurile trebuie evidenţiate în contabilitate prin

crearea obligaţiei şi apoi viramentul acestora, deoarece una din anexele la bilanţ solicită sumă

datorată, din care pe anul curent, suma virată până la data de 31.12.N., sume rămase de virat

după 31.12.N., sume virate în plus. Din acest motiv toate contribuţiile sunt evidenţiate pe

sintetice de gradul II, pe feluri de fonduri.


Ce reprezintă contribuţia datorată de angajatori pentru concedii şi indemnizaţii?

Ce înţelegeţi prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale?

Care este formula de calcul a contribuţiei asiguraţilor?

Ce reprezintă Contribuţia la asigurările sociale?

CAPITOLUL VI

IMPOZITUL PE PROFIT. REZULTATUL CONTABIL ŞI REZULTATUL

FISCAL

6.1. Impozitul pe profit

Baza legală pentru determinarea impozitului pe profit o constituie Codul Fiscal,

precum şi normele metodologice de aplicare a acestuia cu modificările şi completările

ulterioare.

Norma contabilă internaţională IAS 12 „Impozitul pe profit” are ca obiectiv

tratamentul contabil al consecinţelor fiscale curente şi viitoare privind impozitul pe profit,

precum şi prezentarea impozitului pe profit în situaţiile financiare şi prezentarea informaţiilor

legate de impozitul pe profit.

În categoria plătitorilor de impozit pe profit sunt cuprinse persoanele juridice române

şi străine care desfăşoară activităţi lucrative permanente în România, cât şi persoane juridice

române şi străine asociate cu parteneri români pentru toate veniturile realizate de aceştia. Tot

38

în această categorie intră şi activităţile economice ale instituţiilor bugetare – organizate pentru

realizarea de venituri extrabugetare – în condiţiile legii.

Contribuabilii exceptaţi de la plata impozitului pe profit, sunt: trezoreria statului,

instituţiile publice, persoane juridice române care plătesc impozit pe veniturile

microîntreprinderilor, fundaţiile române constituite conform actelor normative în vigoare,

activitatea cultelor religioase, instituţiile de învăţământ particular acreditate şi cele autorizate,

asociaţiile de proprietari constituite pentru administrarea locuinţelor din blocuri, fondul de

garantare a depozitelor din sistemul bancar, fondul de compensare a investitorilor înfiinţat

potrivit legii, organizaţiile non profit, sindicale şi patronale pentru anumite venituri.

Cota de impozitare a profitului înainte de anul 2005 a fost de 25% excepţie făcând

Banca Naţională a României a cărei profit se impozitează cu cota de 80%. Prin modificările

aduse Codului Fiscal31

, cota de impozit pe profit care se aplică în prezent profitului impozabil

al majorităţii entităţilor patrimoniale, este de 16%.

Model de calcul al impozitului pe profit anual

Paşii urmaţi în efectuarea acestui calcul sunt:

1. Calcularea rezultatului contabil:

Rezultatul contabil = Venituri totale – Cheltuieli totale= 1.333.441 – 1.082.132 = 251.309

2. Calcularea fondului de rezervă legal constituit:

Prima condiţie: Capital social x 20% = 90.243 x 20% = 18.049

A doua condiţie: Profit brut contabil x 5% = 298.330 x 5% = 14.917

Fond de rezerve legale deja create: 8.627

Diferenţa de constituit la rezervele legale = 18.049 – 8.627 = 9.422

Rezultatul obţinut fiind mai mic decât 14.917 (maximul admis ca deductibil) este deductibil

integral.

3. Calcularea cheltuielilor nedeductibile fiscal:

Ch. protocol = Ch. protocol-[V.totale–Ch.totale+Ch.impozit pe profit+Ch.protocol] x 2% =

3.737 -[1.333.441 – 1.082.132 +47.021+3.737] x 2%= 3.737 – (302.067 x 2%)= 3.737 –

6.041 = - 2.304

Rezultatul ne demonstrează că societatea a făcut cheltuieli de protocol care nu

depăşesc limita prevăzută de lege pentru a fi considerate nedeductibile.

Avem cheltuieli neductibile fiscal:

31

O.U.G. nr. 138/2004, art.17, privind modificările aduse codului fiscal.

39

- Amenzi şi penalităţi în sumă de 4.974

- Impozitul pe profit în sumă de 47.021

- Total………………………………. 51.995

4. Calculul rezultatului fiscal:

Rezultatul fiscal (Profit impozabil) = Rezultat contabil – Venituri neimpozabile – Deduceri

fiscale + Cheltuieli nedeductibile fiscal = 251.309 - 9.422 + 51.995 = 293.882

5. Calculul impozitului pe profit:

Impozit pe profit = Profit impozabil x 16% = 293.882 x 16% = 47.021

Potrivit prevederilor Codului Fiscal, înregistrarea în contabilitate a impozitului pe

profit trebuie să se facă trimestrial. Impozitul se calculează mai întâi pe baza datelor cumulate

de la începutul anului până la sfârşitul trimestrului pentru care se face calculul. Astfel,

rezultatul fiscal se determină comparând veniturile cumulate pe întreg anul fiscal cu cheltuieli

cumulate de la începutul anului. Impozitul de înregistrat în trimestrul de referinţă este egal cu

diferenţa dintre impozitul cumulat până la sfârşitul trimestrului şi impozitul cumulat până la

sfârşitul trimestrului anterior. Limitele cheltuielilor deductibile se calculează lunar, astfel

încât, la finele anului fiscal să se încadreze cumulat în prevederile dispoziţiilor legale în

vigoare.

Mecanismul de înregistrare în contabilitate a impozitului pe profit este simplu,

utilizându-se în acest scop conturile 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” şi 441 „Impozitul

pe profit” şi generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit:

691

„Cheltuieli cu impozitul

pe profit”

= 441

„Impozitul pe profit”

47.021 lei

b. Plata impozitului pe profit din conturile curente la bănci:

441

„Impozitul pe profit”

=

5121


47.021 lei

Deciziile privind modalităţile de repartizare (în cazul unui profit) sau acoperire (în

cazul pierderilor) a rezultatului net al exerciţiului sunt luate de adunarea generală a

acţionarilor sau asociaţilor, după caz.

Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exerciţiului

financiar anterior depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc impozitul pe profit

aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor.

40


Care este diferenţa între rezultat contabil şi rezultat fiscal?

Ce diferenţe sunt între impozitul pe profit şi impozitul pe venitul

microîntreprinderilor?

Care este norma contabilă internaţională care reglementează impozitul pe profit?

Cum se calculează impozitul pe profit?

CAPITOLUL VII

IMPOZITUL PE DIVIDENDE. IMPOZITUL PE PROFIT ÎN

VIZIUNEA CONTABILĂ INTERNAŢIONALĂ. IMPOZITUL PE

VENITUL MICROÎNTREPRINDERILOR

7.1. Impozitul pe dividende

La sfârşitul exerciţiului financiar, după aprobarea bilanţului, profitul societăţii se

repartizează pe destinaţii hotărâte de către Adunarea Generală a Acţionarilor şi Asociaţilor. O

destinaţie de repartizare a profitului o reprezintă dividendele cuvenite asociaţilor şi

acţionarilor.

Dividendele reprezintă părţi din profitul net al societăţii care se cuvine asociaţilor şi

acţionarilor în mărimea stabilită de AGA, în funcţie de numărul şi mărimea părţilor sociale pe

care le au acţionarii în capitalul social.

O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română

are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende, reţinut către bugetul

de stat, astfel:

a. Reţinerea impozitului pe dividende:

457

„Dividende de plată”

= 446

„Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate”

b. Plata impozitului pe dividende:

41

446



= 5121


Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra

dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se

plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește

dividendul.

În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care

s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plătește, după caz,

până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a

anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale. Aceste

prevederi nu se aplică pentru dividendele distribuite și neplătite până la sfârșitul anului în care

s-au aprobat situațiile financiare anuale.

7.3.Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un impozit opţional, în sensul că, la

înfiinţare începând cu primul an fiscal o societate comercială poate opta pentru plata

impozitului mai sus menţionat dacă microîntreprinderea îndeplineşte condiţiile cerute de

lege32

sau a impozitului pe profit.

Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane

juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul

calendaristic în care persoana juridică a existat.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;

b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

c) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariați.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în cursul unui an fiscal, o

microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro, în această situaţie ea va plăti

impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal.

32

Cu excepţia condiţiei numărului de salariaţi, care poate fi îndeplinită în termen de 60 de zile inclusive de la

data înregistrării.

42

Calculul şi plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial,

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului,

declaraţia de impozit pe venit.

Prin modificările aduse Codului fiscal este prevăzută şi situaţia inversă33

în care o

microîntreprindere plătitoare de impozit pe venit poate opta pentru plata impozitului pe

profit, începând cu anul fiscal următor34

.


Ce diferenţe sunt între impozitul pe profit şi impozitul pe venitul

microîntreprinderilor?

Ce înţelegeţi prin impozit pe dividende?

Care este norma contabilă internaţională care reglementează impozitul pe profit?

CAPITOLUL VIII

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ŞI CIRCUITELE ECONOMICE

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă de toate ţările cu o economie de piaţă

modernă şi reprezintă un impozit indirect, cu plata fracţionată, care cuprinde toate fazele

circuitelor economice, respectiv producţia, serviciile şi distribuţia până la vânzările către

consumatorii finali, inclusiv. Acesta se colectează de către organele abilitate, pentru a se vărsa

la bugetul de stat.

Valoarea adăugată, privită din punct de vedere economic reprezintă un indicator care

are rolul de a reliefa care este valoarea nou creată de către unitatea patrimonială în urma

activităţii sale. La baza taxei pe valoarea adăugată stă criteriul deductibilităţii.

Din punct de vedere contabil valoarea adăugată reprezintă diferenţa dintre producţia

exerciţiului împreună cu marja comercială şi consumurile provenite de la terţi (consumurile

33

O.U.G.138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. 34

Opţiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a datorat impozit pe

veniturile microîntreprinderilor.

43

intermediare):

Valoarea adăugată = Marja comercială + Producţia exerciţiului - Consumuri de

la terţi

Unde:

Marja comercială reprezintă diferenţa dintre vânzările de mărfuri şi costul de

cumpărare al mărfurilor vândute.

Producţia exerciţiului constituie suma dintre valoarea producţiei vândute, valoarea

producţiei stocate şi valoarea producţiei imobilizate.

Consumurile provenite de la terţi reprezintă totalitatea cheltuielilor cu materiile prime

şi materialele consumabile provenite de la terţi, cu serviciile prestate de terţi şi cu plata

personalului angajat provenit din afara întreprinderii.


Care sunt cotele T.V.A. în țările europene?

Care este evoluția T.V.A. în România?

Care sunt caracteristicile TVA-ului?

CAPITOLUL IX

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ÎN PRACTICA

ÎNTREPRINDERILOR. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

AFERENTĂ IMPORTURILOR DE BUNURI ŞI SERVICII

9.1. Taxa pe valoarea adăugată în practica întreprinderilor

În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, codul de

identificare fiscală este precedat de litera „R”.

Data înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată este:

data comunicării certificatului de înregistrare;

data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă face opţiunea pentru

aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată;

44

data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită luarea în evidenţă

ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată.

Opţiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe

baza unui formular tipizat.

În cadrul declaraţiei de înregistrare fiscală, depusă în vederea atribuirii certificatului

de înregistrare fiscală, sunt cuprinse date referitoare la vectorul fiscal.

Datele privind vectorul fiscal sunt cuprinse la secțiunea E. din „Declaraţie de

înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entități

fără personalitate juridică (cod 010)”, aprobată prin O.M.F.P. nr. 300/2004.

Cu ajutorul contului 442 „Taxa pe valoarea adăugată” se ţine evidenţa decontărilor

cu bugetul statului privind taxa pe valoarea adăugată. Pentru evidenţierea distinctă a taxei pe

valoarea adăugată se utilizează următoarele conturi sintetice de gradul II:

4423 „T.V.A. de plată”

4424 „T.V.A. de recuperat”

4426 „T.V.A. deductibilă”

4427 „T.V.A. colectată”

4428 „T.V.A. neexigibilă”

Formula de calcul a taxei pe valoarea adăugată este:

T.V.A. = Baza impozabilă x Cota de T.V.A.

Contul 4423 „T.V.A. de plată” ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată de plătit la

bugetul statului.

Taxa pe valoarea adăugată generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată de plată:

4427

„T.V.A. colectată”

= 4423

„T.V.A. de plată”

b. Plata taxei pe valoarea adăugată către bugetul de stat:

4423

„T.V.A. de plată” = 5121


c. Înregistrarea taxei pe valoarea adăugată de recuperat:

4423

„T.V.A. de plată” = 4424

„T.V.A. de recuperat”

45

Taxa pe valoarea adăugată calculată asupra intrărilor - sumelor obţinute din intrări de

bunuri şi servicii - se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct intitulat „T.V.A.

deductibilă“ având simbolul 4426. Taxa pe valoarea adăugată se regăseşte pe facturile

aferente bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate, reprezentând 20% din valoarea

acestora. Această sumă va fi dedusă de către unitate. La rândul lor, toate facturile de prestări

servicii şi vânzări de bunuri eliberate de către unitate, vor avea înregistrată o sumă

reprezentând 20% din valoarea lor, sumă ce va fi colectată de unitate.

Cote de impozitare

Codul fiscal prevede două cote de impozitare şi anume:

cota standard de 20%;

cota redusă de 9% și 5%.

Acest lucru a fost necesar pentru armonizarea cotelor sistemului de impunere a T.V.A.

din România cu cel aplicat în Uniunea Europeană.

În acest mod au fost respectate cerinţele Comisiei Europeane referitoare la sistemul de

impunere a T.V.A.

Astfel, în funcţie de criteriul cotelor de impunere, operaţiunile care fac obiectul

T.V.A. se clasifică în:

operaţiuni care sunt obligatoriu impozabile;

operaţiuni care sunt scutite de plata T.V.A.;

operaţiuni care au un drept de deducere.

În cadrul operaţiunilor impozabile obligatoriu, cota de 20% se aplică asupra bazei de

impozitare, determinată după regulile arătate anterior35

.

Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru alimente, suplimente

alimentare, servicii de restaurant și catering.

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de

bunuri sau prestări de servicii:

vizitarea muzeelor, caselor memoriale, castelelor, grădinilor zoologice şi botanice, a

târgurilor, monumentelor istorice etc;

35

Pentru determinarea sumei T.V.A. se aplică procedeul sumei mărită de 20x100/120 în cazul cotei standard şi

9x100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa pe valoarea adăugată.

46

vânzarea de manuale şcolare, cărţi, reviste şi ziare, cu excepţia celor destinate exclusiv

publicităţii;

livrările de proteze ortopedice, proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia

protezelor dentare36

;

medicamentele de uz uman şi veterinar;

cazarea în cadrul sectorului hotelier37

, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru

camping38

.

Pentru bunurile din import se aplică aceleaşi cote din interiorul ţării pentru livrarea

aceluiaşi bun.

Operaţiuni scutite de plata T.V.A.

Scutiri de plată pentru operaţiunile din interiorul ţării

Conform reglementărilor Codului fiscal39

sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată

următoarele operaţiuni:

spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare şi operaţiunile strâns legate de

acestea40

;

prestările de servicii efectuate de către stomatologi şi tehnicieni dentari în cadrul

profesiunilor;

prestările de îngrijire şi supraveghere realizate de personal medical şi paramedical;

prestările de servicii vizând transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;

prestările de servicii vizând livrările de organe, de sânge şi de lapte, de provenienţă

umană;

prestările de servicii vizând activitatea de învăţământ desfăşurată de unităţile

autorizate, prevăzute de Legea educației naționale nr.1/2011;

livrările de bunuri sau prestările de servicii care sunt realizate de căminele şi cantinele

organizate;

36

Proteza medicală, potrivit normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, reprezintă un dispozitiv

medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturi moi sau dure, precum şi funcţii ale

organismului uman. 37

Sau al sectoarelor cu funcţii similare. 38

Atunci când costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de

cazare, fără a se defalca separat micul dejun. 39

Vezi în acest sens art. 134 din Codul Fiscal. 40

Aceste operaţiuni se referă la medicamentele, bandajele, protezele, produsele ortopedice şi alte bunuri

furnizate pacienţilor în momentul tratamentului, precum şi hrana şi cazarea acestora.

47

prestările de servicii vizând activitatea de meditaţie particulară efectuată de către

cadrele didactice din domeniul învăţământului;

livrările de bunuri sau prestările de servicii vizând activitatea de asistenţă şi protecţia

socială;

livrările de bunuri sau prestările de servicii vizând activitatea de protecţie a copiilor şi

tinerilor;

livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate pentru membrii organizaţilor fără

scop patrimonial, în interesul lor colectiv;

prestările de servicii vizând activitatea de practicare a sportului sau a educaţiei fizice,

efectuate de organizaţii fără scop patrimonial;

livrările de bunuri sau prestările de servicii cu caracter cultural;

livrările de bunuri sau prestările de servicii vizând activitatea desfăşurată cu ocazia

manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi care sunt organizate în profitul

lor exclusiv;

livrările de bunuri sau prestările de servicii vizând activitatea de servicii publice

poştale;

activităţile specifice posturilor publice naţionale de radio şi de televiziune41

, cu

excepţia activităţilor de publicitate şi altor activităţi de natură comercială;

prestările de servicii vizând activitatea de livrare de timbre poştale necesare serviciilor

poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;

prestările de servicii vizând activităţi legate de anumite servicii financiare şi bancare

(acordarea şi negocierea de credite, orice operaţiune legată de depozite şi conturi

financiare, gestiunea fondurilor comune de plasament şi a fondurilor comune de

garantare a creanţelor ş.a.);

livrarea unei construcţii sau a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită,

precum şi a oricărui alt teren;

prestările de servicii vizând operaţiunile de asigurare (reasigurare);

prestările de servicii vizând jocurile de noroc;

prestările de servicii vizând activitatea de arendare, concesionare şi închiriere de

bunuri imobile cu anumite excepţii prevăzute de lege.

41

Posturile publice naţionale de radio şi televiziune sunt Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea

Română de Televiziune

48

9.2. Reguli privind sistemul „TVA la încasare”

Entităţile înregistrate normal în scopuri de TVA care, în perioada 1 octombrie 2011 –

30 septembrie 2012, au avut o cifră de afaceri în scopuri de TVA mai mică decât 2.250.000

lei, au fost obligate sa aplice sistemul42

„TVA la încasare”.

Ar fi de preferat să opteze pentru aplicarea sistemului „TVA la încasare” societățile

care încasează facturile emise către clienţi la perioade mari de timp şi nu au achiziţii

semnificative care să genereze TVA de rambursat.

Societăţile care desfăşoară comerţ cu amănuntul ar trebui să renunţe la sistemul „TVA

la încasare”, din moment ce oricum livrările de bunuri sau prestările de servicii sunt încasate

pe loc. Astfel, ar beneficia de deducerea TVA aferentă achiziţiior efectuate la data facturilor şi

nu la plata acestora, bineînţeles asta şi dacă furnizorul la rândul lui nu aplică sistemul „TVA

la încasare”.

Dacă o societate încasează facturile emise într-un interval scurt de timp sau

intenţionează să efectueze o investiţie majoră care va genera TVA de rambursat, ar fi poate

mai bine să aplice la sistemul normal de TVA. Astfel, principalul avantaj va fi acela că TVA

aferentă achiziţiilor de la societăţile care nu aplică nici ele sistemul „TVA la încasare” va fi

dedusă imediat, fără a aştepta momentul plăţii facturilor către furnizori, deci, implicit,

posibilitatea de a aplica pentru rambursare de TVA mai rapid.

Sistemul “TVA la încasare” poate fi aplicat numai de către persoanele impozabile

înregistrate în scopuri de TVA care au sediul activităţii economice în România, adică sunt

stabilite în România.

Există mai multe categorii de entităţi care nu pot aplica sistemul TVA la încasare:

persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România, dar sunt înregistrate în

România în scopuri de TVA, direct sau prin reprezentant fiscal;

persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în afara României dar sunt

stabilite în România prin sediu fix, cum ar fi sucursale sau alte sedii secundare, fără

personalitate juridică;

persoanele impozabile stabilite în România care fac parte dintr-un grup fiscal unic

(grup de TVA).

42

În M.Of. nr. 809 din 19 decembrie 2013 a fost publicată O.U.G. nr. 111/2013 care a precizat faptul că TVA la

încasare a devenit opțional începând cu 1 ianuarie 2014, plafonul de 2.250.000 lei rămânând nemodificat.

49

Entităţile care aplică sistemul “TVA la încasare” vor trebui să scrie pe facturile emise,

în dreptul operaţiunilor pentru care se aplică regulile sistemului, menţiunea „TVA la

încasare”, cu câteva excepţii, nu aplică aceste reguli pentru următoarele categorii de

operaţiuni:

operaţiunile care nu au locul livrării/prestării în România (operaţiuni neimpozabile în

România – exporturi, livrari intracomunitare);

livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată

la plata taxei (operaţiuni pentru care se aplică taxarea inversă);

livrările de bunuri/prestările de servicii scutite de TVA;

supuse regimurilor speciale pentru agenţiile de turism, pentru bunurile livrate în regim

second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi şi pentru aurul de

investiţii;

livrările de bunuri/prestările de servicii realizate către o persoană afiliată.

Astfel, după 1 ianuarie 2014, pentru facturile emise, TVA se colectează astfel:

Furnizorul Beneficiarul Exigibilitate TVA

Furnizorul aplică sistemul

„TVA la încasare”

Beneficiarul aplică sistemul


TVA se colectează la încasarea

facturii

Furnizorul aplică sistemul


Beneficiarul nu aplică sistemul


TVA se colectează la încasarea

facturii

Furnizorul nu aplică sistemul


Beneficiarul aplică sistemul


TVA se colectează la data

emiterii facturii

Furnizorul nu aplică sistemul


Beneficiarul nu aplică sistemul

„TVA la încasare

TVA se colectează la data

emiterii facturii

Pentru facturile emise înainte de intrarea în sistemul „TVA la încasare”, aferente unor

livrări/prestări efectuate după data intrării în sistem, TVA este exigibilă la data facturii, chiar

dacă acestea conţin contravaloarea totală sau parţială a livrării de bunuri/prestării de servicii.

În sistemul „TVA la încasare”, prin încasarea unei facturi trebuie să înţelegem orice

modalitate prin care obţinem contrapartida de la beneficiar sau de la un terţ. De asemenea,

prin plata unei facturi înţelegem orice modalitate prin care cedăm contrapartida unui furnizor

sau unui terţ. Astfel, ne putem întâlni cu următoarele situaţii:

încasarea/plata prin bancă;

încasarea/plata în numerar;

încasarea/plata în natură;

50

utilizarea unor instrumente de plată (cec, cambie, bilet la ordin);

cesiune de creanţe;

compensare. În cazul compensării datoriilor aferente unor facturi pentru livrări de

bunuri/prestări de servicii se consideră că furnizorul a încasat, respectiv beneficiarul a plătit,

contravaloarea bunurilor/serviciilor, la data la care se sting total sau parţial datoriile,

respectiv:

în cazul compensărilor între persoane juridice, la data compensării;

în cazul compensărilor în care cel puţin una dintre părţi nu este persoană juridică, la

data semnării unui proces-verbal de compensare care să cuprindă cel puţin următoarele

informaţii:

- denumirea părţilor;

- codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală;

- numărul şi data emiterii facturii;

- valoarea facturii, inclusiv TVA;

- valoarea compensată;

- semnătura părţilor şi data semnării.

În cazul în care sunt emise facturi pentru contravaloarea totală a livrării de

bunuri/prestării de servicii înainte de data intrării în sistemul „TVA la încasare”, indiferent

dacă sunt încasate sau nu, pentru care faptul generator de TVA (data livrării/data prestării)

intervine după intrarea în sistemul „TVA la încasare”, exigibilitatea TVA rămâne la data

emiterii facturii pentru contravaloarea totală a livrării de bunuri/prestării de servicii. Având în

vedere că factura a fost emisă înainte de a aplica regulile sistemului „TVA la încasare”, TVA

a fost colectată conform regulilor generale de exigibilitate, respectiv la data facturii. Astfel, la

încasarea ulterioară a acestei facturi, nu va fi evidenţiată în contabilitate TVA neexigibilă.

Ieşirea din sistemul „TVA la încasare”

Începând cu 1 ianuarie 2013, entităţile care aplică sistemul “TVA la încasare” şi care

depăşesc în cursul anului calendaristic plafonul de 2.250.000 lei, au obligaţia să depună la

organele fiscale competente Notificarea 097, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

perioadei fiscale în care au depășit plafonul, din care să rezulte cifra de afaceri realizată.

Astfel, aceste entităţi vor aplica sistemul “TVA la încasare” până la sfârşitul perioadei fiscale

51

următoare celei în care plafonul a fost depăşit.În situaţia în care s-a depăşit plafonul şi nu s-a

depus Notificarea 097, entitatea va fi radiată din oficiu de organele fiscale competente din

Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul “TVA la încasare”, începând cu data

înscrisă în decizia de radiere.

Concluzie

Din 2016, Codul Fiscal are o prevedere nouă – art.11 alin(11), care arată că: ”În

domeniul taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor, autorităţile fiscale şi alte autorităţi

naţionale trebuie să ţină cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene “. Astfel,

din 2016 este prezentată expres această dispoziție, deși în materie de TVA, acest lucru era

valabil și înainte de 2016.


Care sunt obligaţiile plătitorilor de T.V.A?

Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.

Care sunt formele reducerilor de preţ?

Care sunt componentele pe care le are în vedere evaluarea?

Ce reprezintă sintagma T.V.A. la încasare?

CAPITOLUL X

TAXELE VAMALE. ACCIZELE

Începând cu 1 mai 2016, Codul Vamal al Uniunii Europene și actele sale de

implementare (Regulamentul Delegat și Regulamentul de aplicare al Comisiei) vor fi

aplicabile în întregime și în România. Apariția noului Cod Vamal reprezintă un pas important

în procesul de modernizare a legislației vamale la nivelul tuturor celor 28 de state membre ale

U.E., prin crearea unei infrastructuri IT care să permită un acces facil pe cale electronică, fără

a mai fi necesară utilizarea formularelor pe suport de hârtie.

Modificările aduse de Codul Vamal al Uniunii Europene, vor avea un impact major

asupra companiilor din România și a modului în care aceste companii vor trebui să

funcționeze și să se adapteze schimbărilor.

52

10.1 Taxele vamale

Taxele vamale sunt reglementate prin Codul vamal, care conţine normele legale

privind controlul vamal, vămuirea bunurilor şi cuantumul şi perceperea taxelor vamale.

Această categorie de taxe poate fi clasificată în două mari categorii şi anume:

- taxe vamale de bază;

- taxe vamale preferenţiale.

Aplicarea taxelor vamale de bază se face conform politicii comerciale a României

şi/sau tratatelor internaţionale la care România este parte semnatară, prin intermediul

Unităţilor vamale din interiorul ţării şi în punctele de trecere a frontierei de stat.

Unităţile vamale sunt organe ale administraţiei de stat, a căror activitate este

coordonată de Direcţia Generală a Vămilor.

Contabilitatea taxelor vamale

Exprimarea taxei vamale se face în procente. Ea este aplicată la valoarea în vamă a

mărfurilor (conform facturii externe), exprimată în lei. Baza de calcul a taxei vamale este

reprezentată de valoarea mărfurilor conform documentelor de însoţire, la care se adaugă

cheltuielile de asigurare, cheltuielile de transport, cheltuielile de manipulare, depozitare etc.

Valoarea în vamă a mărfurilor, precum şi încadrarea tarifară, cota taxei vamale, sunt

elemente care sunt înscrise în documentul numit „Declaraţie vamală de import” şi sunt

achitate de către importator direct în contul unităţii vamale. Taxele vamale reprezintă surse de

venituri fiscale indirecte la bugetul statului.

Din punct de vedere contabil, taxele vamale reprezintă un cost care se recuperează

prin preţul de vânzare, fiind suportat de către consumatorul final.

Exemplu:

Societatea comercială Corimex SA, a făcut un import de marfă, care a implicat

următoarele elemente în Declaraţia vamală de import:

valoarea facturii externe – 5.000 euro

cheltuieli de transport extern – 1.000 euro

cheltuieli de asigurare – 800 euro

Total factură externă : 6.800 euro

Schimbul din ziua intrării în vamă stabileşte 1 euro = 4,5 lei

Valoarea facturii externe în lei este de : 6.800 x 4,5 = 30.600 lei

Calculul elementelor din Declaraţia vamală de import este următorul:

53

Comisionul vamal este de 0,2%: 30.600 x 0,2% = 61,20 lei

Taxa vamală este de 5% : 30.600 x 5% = 1.530 lei

Accizele sunt de 15%: (30.600 + 61,20) x 15% = 4.599,18 lei

TVA –ul este de 20% aplicat astfel:

(30.600+61,20+1.530,00+4.599,18)x20%=36.790,38 x 20%= 7.358,07 lei

Pe baza facturii externe şi a Declaraţiei vamale de import, în contabilitate se fac

următoarele înregistrări:

I. Plata în vamă a taxelor vamale, a comisionului vamal, accizelor şi a T.V.A.-ului:

%

446.1

„Taxe vamale”

446.2

„Comision vamal”

446.3

„Accize”

4426

„T.V.A. deductibil”

= 5121


13.548,45

1.530,00

61,20

4.599,18

7.358,07

II. Înregistrarea mărfurilor importate:

371

„Mărfuri”

= 401.1

„Furnizori externi”

30.600,00

III. Înregistrarea obligaţiilor vamale la mărfurile importate:

371

„Mărfuri”

= %

446.1

„Taxe vamale”

446.2

„Comision vamal”

4428

„T.V.A. neexigibil”

8.949,27

1.530,00

61,20

7.358,07

IV. Înregistrarea accizelor:

635


impozite, taxe şi


= 446.3

„Accize”

4.599,18

V. Plata furnizorului extern (6.800 euro x 4,5 lei/euro = 30.600 lei )

401.1

„Furnizori externi”

= 5124

„Conturi la bănci în

devize”

30.600,00

10.1. Accizele

54

Accizele sunt venituri datorate la bugetul statului, taxe speciale instituite și percepute

direct sau indirect asupra consumului anumitor produse precum: alcoolul și băuturile

alcoolice, mărfuri de lux, produse petroliere, produse energetice și energie electrică etc.

Accizele reprezintă taxe de consumaţie datorate bugetului de stat, reprezentând cele mai

importante impozite indirecte.

Nivelul accizelor se actualizează anual cu creșterea prețurilor de consum din ultimele

12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada

octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până

la data de 15 octombrie 2015. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului

Finanțelor Publice, până cel târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.

Ministerul Finanţelor a stabilit în anul 2016 cursul de schimb pentru calculul

accizelor, conform legislaţiei în vigoare, egal cu cel aplicat în 2015, respectiv de 4,7380

lei/euro.

Contabilitatea accizelor

Mecanismul de înregistrare în contabilitate a accizelor este simplu, utilizându-se în

acest scop conturile 635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.3

„Accize” şi generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a accizelor:

635


impozite, taxe şi


= 446.3

„Accize”

2.000

b. Plata în vamă a accizelor:

446.3

„Accize”

= 5121


2.000

În concluzie, se poate observa că, complexitatea accizelor este dată de multitudinea

regulilor fiscale, atât interne cât şi internaţionale, tehnica de stabilire a bazelor de calcul şi nu,

înregistrarea contabilă în sine.

10.1. Întrebări de autoevaluare

Ce ştiţi despre contabilitatea taxelor vamale?

Care este contabilitatea accizelor?

Ce reprezintă faptul generator şi exigibilitatea accizelor?

Care este obiectul impunerii prin prisma accizelor?

55

Care sunt scutirile de la plata accizelor?

Care sunt obligaţiile plătitorilor de accize?

CAPITOLUL XI

IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

11.1. Impozitul pe clădiri

Conform Codului fiscal43

, impozitele şi taxele locale sunt clasificate după cum

urmează:

impozitul pe clădiri;

impozitul pe teren;

taxa asupra mijloacelor de transport;

taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

impozitul pe spectacole;

taxa hotelieră;

taxe speciale;

alte taxe locale.

Impozitul pe clădiri44

este anual şi se datorează de către contribuabili pentru

clădirile aflate în proprietatea lor, pentru clădirile aflate în administrare sau în folosinţă,

pentru clădirile concesionate sau închiriate, indiferent de locul unde sunt situate şi de

destinaţia acestora.

Prin clădire, se înţelege orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de

animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii şi de altele asemenea.

Impozitul pe clădiri se stabileşte pe baza declaraţiei de impunere depuse de

contribuabili în baza Legii nr. 227/2015 şi se plăteşte trimestrial, în patru rate egale.

Acest impozit „ajunge” la bugetul local al unităţilor administrativ - teritoriale în care

este amplasată clădirea.

43

Vezi, în acest sens, art.454 din Codul fiscal. 44

Vezi, în acest sens, art.455 din Codul fiscal.

56

Impozitul pe clădiri se calculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în

care acestea au fost dobândite, iar data declarării poate fi: data menţionată în actul respectiv în

cazul actelor notariale; data pronunţării hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă

în cazul hotărârilor judecătoreşti; data întocmirii procesului verbal de recepţie întocmit de

către structurile specializate din domeniul amenajării teritoriului.

Scăderea impozitului pe clădiri se face în cazul în care clădirea a fost dezafectată,

demolată, dezmembrată, distrusă sau vândută începând cu data de întâi a lunii următoare când

s-a produs una din aceste situaţii.

Formula de calcul a impozitului pe clădiri este:

Impozit pe clădiri = Cota de impozitare x Valoarea de inventar

Pentru clădirile a căror valoare de inventar a fost recuperată integral pe calea

amortizării, valoarea impozabilă a acestora se reduce cu 15%.

Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe clădiri, se realizează cu ajutorul

conturilor 635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.4 „Alte

impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – Impozit pe clădiri” şi generează următoarele


a. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe clădiri:

635


impozite, taxe şi


= 446.4


vărsăminte asimilate –

Impozit pe clădiri”

b. Plata impozitului pe clădiri prin ordin de plată:

446.4



Impozit pe clădiri”

= 5121


Persoanele juridice care dobândesc imobile în timpul anului, datorează impozit pe

clădire din luna următoare achiziţionării imobilului208

. În situaţia inversă, când imobilul a fost

vândut, demolat sau distrus, impozitul se mai datorează până la data de 1 a lunii următoare

celei în care au avut loc operaţiunile mai sus amintite.

208

În acest sens, se depune o declaraţie de impunere la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei

publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii.

57

Plata impozitului

Pentru persoanele fizice care deţin mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt

închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează cu:

15% pentru prima clădire, în afara celei de domiciliu;

50% pentru a doua clădire;

75% pentru a treia clădire;

100% pentru a patra şi următoarele.

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale (prima rată trebuie achitată

până la 31 martie şi a doua rată se achită până la 30 septembrie).

Dacă plata se face integral până la 15 martie, se acordă o bonificaţie de până la 10%

stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Conform art. 255 din Codul fiscal, dacă impozitul pe clădiri este până la 50 lei

inclusiv, acesta va fi plătit integral până la primul termen de plată.

11.2. Impozitul pe teren

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta

un impozit anual, exceptând cazurile în care se prevede altfel.

Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în

raza căreia este situat terenul.

În cazul unui teren, aflat în administrarea sau în folosinţă, după caz, a altei persoane, şi

pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui contract de închiriere/arendare, impozitul

pe teren se datorează de către proprietar.

În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare

proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care

nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun

datorează o parte egală din impozitul pentru teren.

Determinarea şi plata impozitului

Impozitul pe teren se determină prin luarea în calcul a numărului de metri pătraţi de

teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul214

, zona sau categoria de folosinţă a

acestuia, potrivit încadrării făcute de Consiliul local.

214

Vezi, în acest sens, art. 465 din Codul fiscal.

58

Impozitul se stabileşte diferenţiat, după cum terenul este stabilit în intravilanul sau

extravilanul localităţii.

În intravilan, impozitul pe clădiri se stabileşte:

pe ranguri de localităţi, identificate prin cifrele romane 0, I, II, III, IV, V;

pe zone, identificate prin literele A, B, C, D;

pe categorii de folosinţă;

prin aplicarea nivelurilor şi a coeficienţilor de corecţie, menţionaţi în Codul fiscal.

În cazul unui teren situat în extravilan, impozitul este de 1 leu/ha, indiferent de rangul

localităţii, categoria de folosinţă şi zona unde este situat.

Persoanele fizice şi juridice care cumpără terenuri au obligaţia să depună o declaraţie

fiscală la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza

cărora se află terenurile, în termen de 30 de zile de la data achiziţionării acestora. Aceeaşi

obligaţie revine şi contribuabililor care vând terenuri.

Potrivit normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, declaraţii fiscale se mai

depun în termen de 30 de zile, dacă intervin următoarele situaţii:

contribuabilul îşi schimbă domiciliul fiscal;

apar modificări care determină recalcularea impozitului pe teren datorat;

se schimbă situaţia juridică a contribuabilului, iar aceasta determină modificări ale

impozitului pe teren.

Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe teren, se realizează cu ajutorul conturilor

635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.5 „Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate – Impozit pe teren” şi generează următoarele înregistrări contabile:

c. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe teren:

635


impozite, taxe şi


= 446.5



Impozit pe teren”

d. Plata impozitului pe teren prin ordin de plată:

446.5



Impozit pe teren”

= 5121


59

Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale (prima rată trebuie achitată

pana la 31 martie şi a doua rată se achită până la 30 septembrie).

Plata cu anticipaţie a impozitului, pentru tot anul, până la data de 31 martie a anului

respectiv, presupune acordarea unei bonificaţii de până la 10%, stabilită prin hotărâre a

Consiliului local.

Conform art. 467 din Codul fiscal, dacă impozitul pe teren este până la 50 lei inclusiv,

acesta va fi plătit integral până la primul termen de plată.

11.3. Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte de persoanele care au în proprietate un

mijloc de transport şi trebuie înmatriculat în România215

.

Se cuvine bugetului local al unităţii administrativ – teritoriale unde persoana îşi are

domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

Înregistrarea în contabilitate a taxei asupra mijloacelor de transport, se realizează cu

ajutorul conturilor 635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.6

„Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – taxa asupra mijloacelor de transport” şi

generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a taxei asupra mijloacelor de transport:

635


impozite, taxe şi


= 446.6



Taxa asupra mijloacelor

de transport”

b. Plata taxei asupra mijloacelor de transport prin ordin de plată:

446.6



Taxa asupra mijloacelor

de transport”

= 5121


Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează conform art. 470 din Codul fiscal,

în funcţie de tipul mijlocului de transport. Astfel, la mijloacele de transport cu tracţiune

mecanică se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora. Pentru remorci,

semiremorci şi rulote, taxa anuală se stabileşte în sumă fixă, diferenţiată în funcţie de masa

215


60

totală autorizată a acestora. În cazul autovehiculelor, impozitul pe mijlocul de transport se

calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200

de cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare stabilită prin act legislativ.

Pentru un mijloc de transport dobândit de o persoană juridică în cursul unui an, taxa

asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare

celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

Taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte anual, în două rate egale (prima rată

trebuie achitată pana la 31 martie şi a doua rată se achită până la 30 septembrie).

11.4. Alte impozite și taxe

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

Subiecţii impunerii

Această taxă se datorează de persoanele juridice care solicită eliberarea unor

certificate, avize sau autorizaţii217

. Taxa se achită anticipat eliberării acestora.

Înregistrarea în contabilitate a taxei pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a

autorizaţiilor, se realizează cu ajutorul conturilor 635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate” şi 446.7 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – taxa pentru

eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor” şi generează următoarele înregistrări

contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a taxei pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a

autorizaţiilor:

635


impozite, taxe şi


= 446.7

„Alte impozite, taxe şi vărsăminte

asimilate – Taxa pentru eliberarea

certificatelor, avizelor şi a

autorizaţiilor”

b. Plata taxei pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor prin ordin de

plată:

446.7



Taxa pentru eliberarea

certificatelor, avizelor şi

a autorizaţiilor”

= 5121


217


61

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în

baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata

taxei mai sus menţionată, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin

mijloace de informare în masă şi audiovizuale.

Această taxă se cuvine bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia

persoana prestează servicii de reclamă şi publicitate.

Această taxă se calculează prin aplicarea unei cote la valoarea serviciilor de reclamă şi

publicitate. Cota taxei este cuprinsă între 1-3% şi este stabilită de Consiliul local.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă lunar la bugetul local, până la

data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii

de reclamă şi publicitate.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate

De asemenea, orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj

pentru reclamă şi publicitate într-un loc public datorează plata taxei mai sus menţionată către

bugetul local al autorităţii administrative în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau

structura de afişaj respectivă.

Valoarea taxei, în acest caz, se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri

pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu

suma stabilită de Consiliul local, astfel:

în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică,

suma este de până la 23 lei/m.p.;

în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structura de afişaj pentru reclamă şi publicitate,

suma este de până la 17 lei/m.p.

Din punct de vedere contabil, această taxă este deductibilă la calculul profitului

impozabil şi se suportă pe cheltuieli de exploatare. Înregistrarea în contabilitate a taxei pentru

reclamă şi publicitate, se realizează cu ajutorul conturilor 623.1 „Cheltuieli cu protocol,

reclamă şi publicitate - taxa pentru reclamă şi publicitate ” şi 446.8 „Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate – taxa pentru reclamă şi publicitate” şi generează următoarele înregistrări

contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a taxei pentru reclamă şi publicitate:

62

623.1

„Cheltuieli cu protocol,

reclamă şi publicitate -

taxa pentru reclamă şi

publicitate ”

= 446.8


asimilate – taxa pentru reclamă şi

publicitate”

b. Plata taxei pentru pentru reclamă şi publicitate prin ordin de plată:

446.8



taxa pentru reclamă şi

publicitate”

= 5121


Taxa se stabileşte anual, anticipat sau trimestrial în patru rate egale. Plata se va face

până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie.

Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe spectacole, se realizează cu ajutorul

conturilor 635 „Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.9 „Alte

impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – impozitul pe spectacole” şi generează următoarele


a. Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe spectacole:

635


impozite, taxe şi


= 446.9


asimilate – impozitul pe

spectacole”

b. Plata impozitului pe spectacole prin ordin de plată:

446.9



impozitul pe spectacole”

= 5121


Persoanele organizatoare de astfel de manifestări sunt obligate, prin lege, să depună o

declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale privind

programarea acestora pe o lună calendaristică.

Taxa hotelieră

Taxa pentru şederea într-o unitate de cazare sau taxa hotelieră se poate institui

opţional de Consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor sau municipiilor, după caz.

Această taxă se datorează bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în raza

căreia se află situată unitatea de cazare şi se încasează de persoanele juridice prin intermediul

cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate.

63

Instituirea taxei se face printr-o hotărâre adoptată până la sfârşitul lunii mai, cu

aplicare în anul fiscal următor.

Taxa hotelieră se evidenţiază distinct de persoanele juridice în documentele utilizate

pentru încasarea tarifelor de cazare.

Această taxă se determină prin aplicarea unei cote stabilită de consiliul local, cuprinsă

între 0,5 şi 5%, asupra tarifelor practicate de unităţile de cazare, şi, după caz, de numărul de

zile stabilite de autorităţile deliberative, după următoarea formulă:

Taxa hotelieră = cota x tariful practicat pentru o noapte de cazare

Înregistrarea în contabilitate a taxei hoteliere, se realizează cu ajutorul conturilor 635

„Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” şi 446.10 „Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate – taxa hotelieră” şi generează următoarele înregistrări contabile:

a. Înregistrarea în contabilitate a taxei hoteliere:

635


impozite, taxe şi


= 446.10


asimilate – taxa hotelieră”

b.Plata taxei hoteliere prin ordin de plată:

446.10



taxa hotelieră”

= 5121



Ce ştiţi despre determinarea şi plata impozitului pe clădiri?

Ce ştiţi despre determinarea şi plata impozitului pe teren?

Care este taxa asupra mijloacelor de transport?

Care este taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor?

Care este taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate?

Ce reprezintă impozitul pe spectacole?

Ce reprezintă taxa hotelieră?

Care sunt taxele speciale?

Documents

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE · PDF fileFACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, ECONOMICE SI ... Fiscal oferă studenţilor pe baza aplicaţiilor şi studiilor de caz ... IMPOZITE,