Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Finante, Banci si Contabilitate

REFERATIntroducere in drept

Titular de curs : Conf. Univ. Dr. Corina Adriana Dumitrescu

Student : MARIN (EFTIMESCU) D. ELENA-CRENGUTA

An : I FR

2003-2004

Cuprins

Capitolul I

Dreptul

Definitie…………………………………………………………………………………….….....3Normele tehnice (tehnologice)……………………………………………………………….....3Morala……………………………………………………………………………………............3Normele organizatiilor sociale……………………………………………………………….…4Conceptul de norma juridica…………………………………………………………………...4Structura interna a normei juridice…………………………………………………………....4Clasificarea normelor juridice……………………………………………………………….....5Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept……………………………….....6Conceptul de izvor al dreptului. Legea ca izvor de drept………………………………….....6Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului………………..7Conceptul de izvor al dreptului. Practica judecatoreasca ca izvor al dreptului…………….7Conceptul de ivzor al dreptului. Doctrina ca izvor al dreptului……………………………..7Actiunea actelor normative in timp…………………………………………………………....8Actiunea actelor normative in spatiu…………………………………………………………..8Conceptul de raport juridic…………………………………………………………………….9Subiectele raportului juridic…………………………………………………………………..10

Capitolul II

Statul

Definitie………………………………………………………………………………..……….11Forma de guvernamant a statului……………………………………………………..….…..11Forma de structura a statului…………………………………………………………..……..12Regimul politic al statului. Conceptul democratiei…………………………………….……12Tehnica juridica……………………………………………………………………….……….12Fazele aplicarii dreptului……………………………………………………..….……………13Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice……………………….……………..13Metodele de interpretare a normelor juridice……………………………………………….13Analogia…………………………………………………...……………………………………13

Bibliografie……………………………………………………………………………………..14

2

Capitolul I

Dreptul

Definitie

Dreptul poate fi definit ca totalitatea acelor norme sociale de comportare, generale, impersonale si obligatorii care realizeaza desfasurarea raporturilor dintre oameni intr-un cadru social dardar si care pot fi aduse la indeplinire prin constrangere.

Asadar, in totalitatea normelor sociale nu intra toate normele sociale existente, ci numai normele obligatorii care exista la un moment dat in societate.

Intrucat normele sociale obligatorii ce reglementeaza raporturile juridicedintre oameni sunt normele de drept, aplicarea si respectarea lor sunt un imperativ pentru toti cetatenii din societatea respectiva. Acest caracter obligatoriu derive din faptul ca societatea a stabilit, in interesul ei si al fiecarui individ, cu acordul tuturor membrilor ce o compun, anumite reguli de comportare. Faptul ca aceste reguli de comportare au fost stabilite prin aprobare directa sau prin reprezentare are, desigur, insemnatatea cuvenita. Dar ceea ce intereseaza este faptul ca aceste norme au caracter obligatoriu, iar pentru respectarea si aplicarea lor se poate folosi, la nevoie, si constrangerea.

Putem defini dreptul avand in vedere trei criterii: criteriul ideii de drept, de just, criteriul izvoarelor dreptului si criteriul formal. In definitia dreptului am ales dreptul formal.

Normele tehnice (tehnologice)

Prin norme tehnice sau tehnologice intelegem de fapt, anumite reguli ce sunt folosite in productia transformarii materiilor prime in produse finite, sau pana la utilizarea produselor finite, mai exact instructiunile necesare utilizarii.

Principiul ce sta la baza normelor tehnice este minimum de resurse > rezultat maxim.

Morala

Sunt autori care considera ca „morala este totalitatea regulilor de comportare a oamenilor. Altii considera morala ca un ansamblu de reguli si conceptii despre bine si rau, despre just si injust, despre admisibil in interzis”.

3

Avand in vedere definitiile dreptului si ale moralei, constatam, in primul rand, ca atat dreptul, cat si morala se ocupa de comportarea oamenilor, stabilind regului sociale. Numai ca aria de referinta a moralei este mult mai larga decat cea a dreptului.

De aici si o serie de opinii care au sustinut si sustin ca dreptul este inglobat in morala.Asa cum am aratat, diferenta intre drept si morala se circumscrie naturii constrangerii:

materiala in cazul dreptului si psihica in cazul moralei. Exista si autori care sustin ca deosebiile intre drept si morala se releva nu numai sub aspectul naturii sanctiunii, ci si al scopului si continutului sanctiunii.

Cu toate acestea s-a ajuns la concluzia ca intre drept si morala nu exista o deosebire fundamentala ci una formala, care se refea la caracterul sanctiunii. Pentru ca intre drept si morala nu exista deosebire nici de natura, nici de scop si nici de continut.

Sunt si autori care sustin ca deosebirea dintre drept si morala consta, in primul rand, in faptul ca morala este unilaterala, fiindca se adreseaza unui singur subiect, pa cand dreptul este intotdeauna bilateral. In al doilea rand, se sutine ca judecata morala are in vedere un proces interior, pe cand aprecierea juridica presupune un punct de vedere exterior. De asemenea morala reprezinta o etica subiectiva, pe cand dreptul, o etica obiectiva.

Normele organizatiilor sociale

Aceste norme sunt de fapt niste reguli create (impuse) decatre: sindicate, firme, biserici, asociatii sportive, asociatii de locatari, fundatii etc., pentru a reglementa desfasurarea activitatii, comporatamentului persoanelor care sunt angajate colaboreaza sau au contract de muca. Sunt incluse: legi de organizare, statute, regulamnete de functionare – a caror incalcarea duce la desfacerea contractului de munca (in cazul angajatului cu contract de munca).

Conceptul de norma juridica

Din definitia normei juridice rezulta, in primul rand, ca ea este o regula de comportare sociala. Aceasta inseamna ca, pentru a exista o regula de drept, trebuie sa existe o societate, adica cel putin doua persoane.

Relatiile dintre doua persoane duc in mod inevitabil la reguli sociale care transforma adesea in reguli de drept. De aici se desprind mai multe concluzii:

1. Orice regula care se stabileste intre doua persoane este sociala.2. Regulile sociale pot deveni reguli sau norme de drept.3. Nu toate regulile sociale sunt reguli juridice.O alta caracteristica a normei de drept este aceea de a fi generala si impersonala.

Aceasta inseamna ca norma de drept se aplica unui numar nelimitat si nenominalizat de cazuri.Totodata, trasatura de generala si impersonala rezida si in faptul ca norma juridica nu se

adreseaza persoanelor fizice sau juridice nominalizate sau individualizate. Ea se adreseaza persoanelor fizice sau unei colectivitati nedeterminate de persoane, aceasta evidentiind caracterul lor impersonal.

Obligativitatea este o alta caracteristica a regulii de drept ce deriva, consideam noi, din izvoarele normei de drept, care sunt in esenta aceleasi cu izvoarele dreptului. Avem aici in vedere in principal legea, decretul, hotararea si celelalte acte normativa, precum si obiceiul.

Din majoritatea definitiilor formale rezulta ca dreptul este „o totalitate” sau un sistem de norme sociale de comportare si, in final, un sistem de norme juridice.

4

Analizand norma juridica, constatam ca ea este o regula sau o norma sociala alaturi de alte norme sociale cum sunt cele morale, religioase, etice etc.

Structura interna a normei juridice

Structura interna reprezinta componentele normei juridice, care sunt:

Ipoteza – acea parte a normei juridice care determina conditiile, imprejurarile si faptele carora li se aplica dispozitiile normei juridice, precum si subiectii de drept pe care ii au in vedere aceste dispozitii.Cand ipoteza stabileste cu precizie conditiile de aplicare a dispozitiei, ea se numeste ipoteza determinata, iar cand lasa loc interpretarii modului de aplicare a normei se numeste ipoteza relativ determinata.

Dispozitia – prevede ce trebuie facut intr-o anumita ipoteza.Asemenea ipotezei, si dispozitia poate fi determinata sau relativ determinata. Dispozitiile determinate stabilesc cu precizie drepturile si obligatiile persoanelor la care se refera. Dispozitiile relativ determinate sunt cele in cazul carora norma de drept prevede mai multe alternative de comportare, ceea ce da dreptul persoanelor in cauza sa opteze pemtru una dintre ele.

Sanctiunea – trebuie tratata ca o parte a normei juridice, nu ca, o trasatura generala a normei de drept sau a dreptului, cum este obligativitatea normei juridice. In acest cadru, subliniem ca orice norma juridica prevede o consecinta in cazul nerespectarii dispozitiei, consecinta denumita sanctiune.In functie de domeniul, ramura si importanta raporturilor sociale care reclama anumite norme juridice, sanctiunile, ca parti ale acestor norme, pot fi:

Disciplinare – se aplica in azul incalcarii disciplinei la locul de munca; Administrative – sunt de regula amenzile contraventionale si, in cazuri de

exceptie confiscarea; Civile – prin acest tip de sanctiuni se urmaeste acoperirea pagubelor materiale; Penale – se aplica in cazurile savarsirii unor fapte grve, ce poarta denumirea de

infractiuni.

Clasificarea normelor juridice

Pentru a intelege si a interpreta corect normele juridice, trebuie sa cunoastem in prealabil conduita pe care acestea o impun, cu alte cuvinte, conduita pe care normele juridice o interzic sau o pretind. In acest scop, este necesara clasificarea normelor de drept dupa anumite criterii.

Majoritatea autorilor de drept pozitiv impart normele juridice dupa criteriul conduitei pe care subiectele de drept trebuie sa o aiba intr-o anumita relatie sociala. Cu alte cuvinte, clasificarea normelor juridice are in vedere criteriul conduitei pe care ele o prevad.

Dupa acest criteriu, normele juridice pot fi:

Imperative, care la randul lor se impart in: Onerative; Prohibitive;

5

Dispozitive, care la randul lor se impart in: Permisive; Supletive;

Tot dupa criteriul conduitei subiectului de drept, alti autori impart normele juridice in:

Onerative; Prohibitive; Permisive;

In sfarsit, alti autori impart normele juridice dupa acelasi criteriu in:

Permisive (facultative); Imperative (categorice).

Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept

Obiceiul este regula de drept care se stabileste in baza practicii indelungate sau a unei atitudini in anumite relatii sociale. Comportarea similara si perpetua a oamenilor in acelasi fel de raporturi a facut ca grupul social sau colectivitatea care o practica s-o considere obligatorie.

Unii autori considera ca obiceiul se naste prin repetarea aplicarii aceleiasi idei juridice la un mare numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente.

De regula, obiceiul mai este cunoscut si sub denumirea de cutuma. In vechiul drept romanesc era cunoscut sub numele de „obiceiul pamnatului”.

Evolutia acestui izvor de drept a parcurs un drum lung. La inceputul constituirii, organizarii si dezvoltarii statale, normele obligatorii stabilite pe baza practicii indelungate se aflau intr-o stransa legatura cu normele religioase.

In acest sens se poate vorbi de Codul lui Hamurabi, Legile lui Manu, Codul lui Mu sau dspre cartea sfanta a persilor, Zend Avesta, in careintalnim reguli cu caracter practic laic si reguli religioase. La romani, aparand foarte de timpuriu legile scrise, obiceiul ca izvor de drept nu a jucat un rol prea important.

In dreptul public este invocata cutuma in activitatea puterii politice si administrative. In relatiile de drept public international, inclusiv cel maritim si fluvial, cutuma constituie cadrul juridic general.

In sistemul juridic anglo-saxon cutuma s-a mentinut si constituie si in zilele noastre unul din izvoarele principale de drept.

„Obiceiul pamantului” in tara noastra a constituit, la inceputul formarii si consolidarii organizarii statale romanesti, unica sursa laica juridica de reglare sociala. Incepand cu secolele XIV-XV, in tarile romanesti apar o serie de legiuiri scrise ale domnilor si voievozilor. Fara exceptie, aceste legiuiri tin seama si fac trimitere la „obliceiul pamantului”.

Codul civil roman de la 1864, pus in aplicare in iulie 1865, elimina in mare masura rolul obiceiului ca izvor de drept. Asemenea codului civil francez, codul nostru civil face trimitere la obicei, ca izvor de drept, in situatii de fapt cum sunt cele privitoare la dezmembramintele dreptului de proprietate (art. 548, 600, 607), conventii si contracte (art. 9707) si ontractul de locatiune (art. 1443).

6

Conceptul de ivzor al dreptului. Legea ca izvor de drept

Sunt autori care considera ca in esenta sunt numai doua izvoare de drept: consuetudinea si legea, iar altii nici nu considera legea ca fiind izvor de drept.

In consens insa cu majoritatea autorilor, consideram ca legea este unul din izvoarele de drept primordiale. Sub aspect formal, ea este considerata izvor principal, pentru ca este actul normativsuprem, iar sub aspectul continutului, pentru ca reprezinta vointa tuturor cetatenilor unui stat.

In literatura de specialitate se arata ca legea ca izvor de drept este expresia rationala si solemna a dreptului. Stoicul Crisip spunea ca „legea este regina tuturor lucrurilor divine si umane, criteriul justului si al injustului, iar pe aceia care sunt chemati de natura la viata civila ii invata ceea ce trebuie sa faca si le interzice ceea ce nu trebuie sa faca.

Ca vointa a tuturor cetatenilor, legea reprezinta intotdeauna consimtamantul public, fie ca se manifesta in mod direct, fie prin reprezentanti.

Definindu-se legea se au in vedere doua sensuri: lato sensu (largo sensu) si stricto sensu.Unii autori definesc legeain sensul larg ca „o regula sociala obligatorie, stabilita in

permanenta de autoritatea publica si sanctionata de forta materiala. In acest legea este orice dispozitieemanata de la puterile statului. Tot in sens larg, alti autori, cu care suntem de acord in mare parte, sustin ca prin lege se intelege acel act normativ emis de o autoritate publica care are imputernicirea sa-l emita potrivit unor anumite proceduri.

In cel de-al doilea sens al definirii legii, stricto sensu, sunt autori care transeaza foarte precis problema, sustinand ca legea este o dispozitie emanata de la puterea legiuitoare. Majoritatea autorilor definesc insa legea in sens strict ca pe un act normativ adoptat de parlament potrivit unei proceduri inainte stabilite.

Preluand teza juristului german Paul Laband, emisa la sfarsitul secolului XIX, se sustine de obicei ca notiunea de lege ar trebui inteleasa in „sens formal” si in „sens material”. In sens formal ar reprezentaactele normative elaborate si adoptate de autorilatile competente dupa anumite proceduri, iar in sens material prin lege s-ar putea intelege toate actele normative cu caracter general ce reglementeaza relatii sociale, fara sa se tina seama de autoritatea care le emite.

Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului

In dreptul civil, contractul este legea partilor sau intelegere intre aceste doua parti, de unde rezulta obligatii si drepturi (exp. Contract de Vanzare-Cumparare).

Ca deosebire fata de Dreptul Civil, contractul normativ este semnat intre doua parti din care una este intotdeauna statul, iar cealalta semneaza in numele altor persoane, drepturile si obligatiile fiind intotdeauna generale si obligatorii.

Conceptul de izvor al dreptului. Practica judecatoreasca ca izvor al dreptului

Prin pactica judecatoreasca ( numita si jurisprudenta ), intelegem totalitatea solutiilor de acelasi fel pe care le dau instantele judecatoresti de acelasi grad, intr-o materie anumita.

Exista insa si parerea ca jurisprudenta, care inseamna dreptul aplicat de instantele judecatoresti, nu poate fi izvor de drept. Puterea judecatoreasca nu adopta legi sau acte normative si, deci, nu etse creatoare de drept.

7

Asadar, avand in vedere principiul ce se afla la baza puterii judecatoresti, care stabileste ca instantele de judecata nu se pot pronunta decat asupre cazurilor concrete cu care au fost investite, neputand da solutii cu caracter general si permanent, jurisprudenta nu poate fi considerata izvor formal de drept.

Conceptul de izvor al dreptului. Doctrina ca izvor al dreptului

Doctrina juridica este foarte importatnta din punctul de vedere al formarii dreptului. Cu timpul, rolul ei a fost diminuat, iar in Romania, in ultimele 3-4 decenii, si-a pierdut orice influenta, fiind mentionata doar in sens de „scoala, de gandire juridica” sau „curent de opinie juridica” cu privire la diferite institutii juridice, dar nu ca izvor formal al dreptului. Doctrina juridica este un anamblu de pareri, opinii si interpretari ale teoreticienilor si practicienilor juristi, referitoare la diferite institutii de drept, reglmentari juridice sau cazuri concrete.

La inceputul organizarii si functionarii statului, doctrina se numara printre primele izvoare ale dreptulu. Dupa cum se stie, pontifii erau si jurisconsulti, ceea ce le oferea puterea de a crea si interpreta dreptul. In Roama antica, acesta calitate de creator de drept a revenit mai tarziu pretorului si apoi jurisconsultilor laici. Opiniile jurisconsultilor aveau putere de lege, motivandu-se pe considerentul ca acestia nu erau platiti, astfel ca opiniile lor erau impartiale, obiective. Intre jurisconsulti si avocati existat sub acest aspect o mare deosebire. In acest sens este elocvent raspunsul jurisconsultului Aquilius Gallus care la consultarea unei chestiuni de fapt ar fi raspuns: „Nihil ho cad jus, ad Ciceronem”.

In timpul imperiului roman, imparatii August, Constantin si altii dau dreptul unor jurisconsulti sa dea consultatii cu caracter obligatoriu pentru judecatori. Parerile juriconsultului – responsa prudentium – trebuiau sa fie scrise.

Lupta a continuat pana in zilele noastre, dar stabilitatea dreptului prin codificarea legilor n-a mai permis alte surse de formare a dreptului. Totusi in tari ca Franta, Germania, Italia etc. au aparut noi curente intemeiate de personalitati ale dreptului care s-au impus prin interpretari juridice ce tin cont de realitatile vietii. Acelasi lucru se petrece si in tara noastra: doctrinari frnacezi si romani ca Ripert, capitant, Fr. Geny, C. Hamangiu, Istrate Micescu, V. Dongoroz sunt citati cu multa autoritate in fata instantelor de judecata. Cu toate acestea doctrina juridica nu se impune ca izvor de drept. Ea nu reuseste sa se afirme ca generala si permanenta, asa cum este legea, si nici sa asigure o unitate de solutii, asa cum face jurisprudenta. Importanta doctrinei nu poate fi totusi negata in practica judiciara si legislativa. Doctrina juridica, inteleasa ca stiinta dreptului, ajuta pe legiuitor in elaborarea dreptului si pe judecator in aplicarea lui.

Actiunea actelor normative in timp

Cand vorbim despre aplicarea legii in timp avem in vedere perioada in care se aplica o lege. Este foarte imporatnt de precizat atat momentul intrarii in vigoare a legii, cat si momentul iesirii ei din vigoare.

Un aspect importatnt la care se refera aplicarea legii in timp este cel cu privire la perioada in care legea are dreptul sa actioneze din momentul intrarii ei in vigoare. In acest sens se are in vedere daca legea se aplica in viitor sau in trecut ori si in viitor si in trecut.

Pentru ca problema mai sus mentionata a aparut odata cu aparitia legii, s-a ajuns la un raspuns care reprezinta un rpincipiu de drept, consfintit prin insusi art. 1 din Codul civil, ce prevede: „legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva”, principiu consfintit si

8

de Constitutie in art. 15, al. 2. asa cum s-a mai aratat, Codul civil considera ca legiuitorul intelege ca legea noua nu se aplica decat pentru viitor si trebuie sa respecte trecutul.

Cand legea se aplica numai in viitor ea este activa, iar cand se aplica unor fapte petrcute inaintea aparitiei ei este retroactiva.

Actiunea actelor normative in spatiu

Aplicarea legii in spatiu se refera la raza de actiune a legii pe intreg teritoriul tarii. Prin teritoriu intelegem intregul spatiu geografic al unui stat, alcatuit din sol-subsol, ape si coloana aeriana de deasupra solului si apelor, asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea sa exclusiva si deplina.

Aplicarea legii in spatiu cetatenilor unui stat care se afla pe teritoriul altui stat face obiectul Teoriei dreptului numai in ce priveste cateva principii generale, acestea vizeaza atat cetatenii straini care se afla pe teritoriul tarii noastre, cat si cetatenii romani care se afla pe teritoriul altor state.

Pentru a se intretine relatii pasnice, de bunavecinatate si prietnie intre state, principiul suveranitatii absolute a fost modelat in vederea solutionarii unor fapte care dadeau sub incidenta legilor mai multor state, fara sa fie stirbita cu nimic suveranitatea fiecaruia dintre ele.

Astfel, prin intelegerea dintre state s-a convenit ca, pe teritoriul fiecaruia, pot sa existe persoane, cladiri, terenuri, in general, bunuri imobile si mobile care apartin celuilalt stat, dar carora sa nu li se aplice, in anumite limite, legea statului de resedinta. Asa este cazul personalului diplomatic si consular, ambasadelor, consulatelor, agentiilor comerciale etc.

Conceptul de raport juridic

Majoritatea disciplinelr de drept trateaza raportul juridic. Fiecare dintre acestea reflecta insa o ramura a dreptului, si trateaza raportul juridic al ramurii respective, si anume:

- raport juridic civil;- raport juridic penal;- raport juridic administrativ;- raport juridic de drept international public etc.Din definitia raportului juridic razulta ca acesta se defineste ca o relatie sociala

reglementata de o norma juridica, in final de lege. De aici rezulta ca, pentru a deveni raport juridic, relatia sociala trebuie sa fie reglementata de lege. In caz contrar, daca n-ar reglementa un raport juridic, norma de drept ar fi litera moarta.

Caracteristicile raportului juridicIndiferent in cadrul carei ramuri de drept actioneaza, raportul juridic are caracter social.

Este un raport intre oameni, fie ca acestia sunt priviti ca persoane juridice sau persoane fizice.Caracterul volitional arata, pe de o parte, ca raportul juridic este conditionat de o norma

de drept, adica norma de drept stabileste in ce conditii o relatie intre doua parti este consierata raport juridic.

Premisele raportului juridicAceste premise trebuie sa existe inaintea aparitiei raportului juridic. Acestea sunt:

Normele juridice;

9

Subiectele raportului juridic; Faptele juridice.

Elementele raportului juridicRaportul juridic cuprinde trei elemente:a) Subiectele (partile) raportului juridic intre care se stabilescte raportul juridic;b) Continutul raportului juridic, ce cuprinde drepturile subiectivesi obligatiile partilor;c) Obiectul (actiunea, inactiunea sau conduita) pe care trebuie sa o urmeze subiectul

activ si subiectul pasiv din raportul juridic.

Subiectele raportului juridic

In ceea ce priveste subiectele raportului juridic avem in vedere oamenii, pentru ca numai intre ei exista relatii sociale care, prin reglementarea lor de catre normele juridice, devin raporturi juridice.

Oamenii sunt intotdeauna subiecte ale raportului de drept. Cum in aceasta calitate apar fie individual, fie in forme organizate, s-a acceptat ideea ca subiectele de drept sunt pesoanele fizice si persoanele juridice.

Capacitatea de folosinta a persoanelor fiziceFie ca este vorba de capacitatea civila generala, sau de capacitatea de drept civil,

administrativ etc., capacitatea juridica are doua parti componente:

Capacitatea de folosinta Capacitatea de exrecitiu

Capacitatea de folosinta Caracteristici:- in principiu, ea nu poate constitui obiect al instrainarii sau renuntarii de catre

subiectul de drept caruia ii apartine;- nu poate fi ingradita. Neingradirea capacitatii de folosinta lasa loc totusi unor situatii

concrete, cand ingradirea opereaza in anumite limite-

Capacitatea de exrecitiu – capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice.

Spre deosebire de divizarea capacitatii juridice in cele doua componente, in principiu, capacitatea juridica a persoanelor este unica. In aceasta unitate a sa, se poate vorbi de:

Capacitate juridica generala – reprezinta posibilitatea pe care o au toti cetatenii de a avea drepturi si obligatii;

10

Capacitate juridica speciala – este posibilitatea de a avea numai anumite drepturi, datorita fie raportului juridic, fie statutului personal al subiectului de drept.

Capitolul II

Statul

Definitie

Statul este organizatia politica ce detine monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului si care exercita asupra unei populatii aflata pe un teritoriu puterea suverana din societatea respectiva.

Trasaturile statului existenta unei puteri politice sau publice organizata in aparatul de stat organizarea administrativ-teritoriala (catun, sat, comuna, oras, judet, sector) a

populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana (ce are la baza cetatenia-apartenenta la stat si nu rudenia pe baza sangelui sau casatoriei);

monopolul elaborarii si aplicarii dreptului; impunerea si strangerea de taxe si impozite, ce constituie bugetul de stat; suveranitatea de stat formata dintr-o latura interna - suprematia statului si o latura

externa - independenta de stat.

Forma de guvernamant a statului

Forma de guvernamant se refera la modul de organizare a institutiilor statului care compum puterea de stat.

Se distig: MONARHIA - caracterizata prin existenta unui conducator numit rege, imparat,

tar monarh care preia puterea pe cale succesorala si ramane la conducerea statului intreaga viata, neputand fi demis; nu este ales de catre popor, ci succede la tron primul nascut; nu paraseste functia decat daca doreste - poate abdica; nu raspunde juridic de faptele sale.forme:

monarhia absoluta -caracteristica antichitatii si evului mediu, mai ales celui european;

11

monarhia constitutionala -puterea regelui este limitata de existenta unei Constitutii (o intelegere intre monarh si popor);

monarhia parlamentara - putere regelui este limitata de existenta unui parlament (specifica Europei)

REPUBLICA - caracterizata prin existenta unui presedinte ales de catre popor sau parlament, care pastreaza puterea de stat pe o perioada limitata de timp, numit mandat (4-7 ani.). Un presedinte nu poate avea mai mult de doua mandate care pot fi si succesive.poate fi:

prezidentiala - presedintele este ales de populatie si conduce singur guvernul (ex: SUA)

parlamentara - presedintele este ales de catre parlament si numeste un prim-ministru care conduce (ex: Germania, Italia, Austria,etc)

semiprezidentiala - presedintele este ales de populatie, iar acesta numeste un prim-ministru care conduce guvernul. In functie de fiecare stat, fie presedintele, fie prim-ministrul au mai multe atributii, presedintele pastrand totusi atributiile legislative si executive (ex: republicile socialiste).

Forma de structura a statului

Se refera la modul de organizare a teritoriului de stat si la existenta uneia sau mai multor entitati (formatiuni). Statele se impart in:

state unitare sau simple - se caracterizeaza prin existenta pe un singur teritoriu a unei singure entitati statale, adica: existenta unui singur rand de organe sau institutii ale statului( un parlament, un guvern, un presedinte) si existenta unei singure limbi oficiale si cetatenii (ex; Romania, Bulgaria, Franta etc)

state compuse sau complexe - apar sub forma: federatiei - se caracterizeaza prin existenta pe un singur teritoriu a mai multor

formatiuni: statele autonome dar care formeaza un singur stat; confederatiei - se caracterizeaza pein existenta pe un teritoriu a mai multor state

independente care s-au reunit pentru satisfacerea unor interese comune militare si politice (ex: C.S.I).

- mai exista: uniunea personala ce presupunea existenta unui singur sef de stat pentru doua sau mai

multe state (Tara Romaneasca si Moldova prin alegerea lui Cuza). uniunea reala care presupunea existenta unui sef de stat comun si a unor structuri

comune.

Regimul politic al statului. Conceptul democratiei

Se refera la existenta drepturilor si obligatiilor cetatenilor si existenta garantiilor privind exercitarea acestor drepturi.

12

Democratia este un regim politic caracterizat prin existenta drepturilor si obligatiilor precum si existenta garantiilor din partea statului ca aceste drepturi vor fi respectate. In cadrul unei democratii exista separatia puterilor in stat, mai multe partide politice, alegeri libere, un acces nelimitat la informatii indiferent de felul lor, precum posibilitatea de a calatori, de a te stabili in alte state etc.

Tehnica juridica

Tehnica juridica cuprinde ansamblul de metode, tehnici si procedee care sunt folosite in activitatea de elaborare, sistematizare si aplicare a dreptului.

Are la baza doua mari concepte: conceptul de "dat" - exprima realitatea sociala existenta conceptul construit - se refera la modalitatile de transformare a acestei realitati in lege.

Fazele aplicarii dreptului

Aplicarea dreptului de catre institutiile statului se face prin intermediul actelor de aplicare care sunt dispozitii individuale, concrete, de constatare a faptelor si sanctionarea celor vinovati.

Fazele actului de aplicare sunt: stabilirea starii de fapt - include identificarea persoanelor implicate si a conditiilor

existente; gasirea normei juridice interpretarea normei juridice; elaborarea actului de aplicare prin respectarea conditiilor de fond si de forma a acestuia.

Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice

Interpretarea oficiala este facuta de insitutiile statului si se se imparte in: generala - este facuta de institutia care a emis actul (ex: acele norme definitii) cauzala - este data de institutiile statului care aplica legea.

Interpretarea neoficiala, doctrinala sau facultativa este atunci cand este facuta de diferite persoane si formeaza doctrina juridica.

Metodele de interpretare a normelor juridice

metoda gramaticala - analizeaza din punct de vedere gramatical continutul normei juridice si intelesul unor termeni.

metoda sistematica - analizeaza actul normativ ca o norma juridica unitara, interpretarea urmand sa aiba intotdeauna un rezultat.

metoda logica - foloseste celelalte metode pentru a obtine rezultatul dorit. Presupune existenta prezumtiilor juridice - cand consideri ca ceva este adevarat chiar daca nu este (ex: prezumtia de nevinovatie sau paternitate) si a fictiunii - cand consideri ca un lucru exista chiar daca in realitate el nu exista.

13

Analogia

Analogiei legii este o situatie speciala, aparte, apare exterm de rar in drept, atunci cand un judecator, neavand o lege dupa care sa judece apeleaza la reglemntari similare din alte ramuri de drept. Nu apare niciodata in dreptul penal.

Analogie a dreptului apare atunci cand judecatorul, negasind nici o lege, apeleaza la precedentul judecatoresc, la obiceiuri, morala sau principiile generale de drept pe care le gaseste in doctrina juridica.

Bibliografie:

„Teoria Dreptului” – Adam Popescu – Editura Fundatiei „Romania de Maine” – Bucuresti 1999„Drept Civil” – Valer-Vasile Bica, Ioan Burghelea – Editura Fundatiei „Romania de Maine”- Bucuresti 2001

14