Anca Elena VraruCenaclul PoezisUn om bolnav de toate
Pietrele griesc o durerecare se stinge sub tlpile creaieintr-o
bucurie,
Iarba e sfiatde ciocurile puiorilor abia ieii din oui se bucur
precum o mamcare-i alpteaz pruncul.
Plnge apa de izvor,n albia vii trndu-sei plnge de bucurie
cndgurile sorb din ea cu dor.
Plnge lumina n ochiicelui care i-a ridicatprivirea spre
Soareprelingndu-se uor pe obraz,o lacrim de raz,care ptrunde
printr-o crptur s lumineze bezna.
M doare sufletul cndTu Doamne ncerci s-l dezlegide legturile
lumii,c-i bolnav de iubire de grij, de timp,de moarte.
M doare iadul din luntrul meu,pe care atuncicnd Tu vrei s-l scoi
afar, m chinuie s-l in n mine.
Sfie schimbarea Ta,ca i durerile celei care natepentru a ine n
brae apoirodul iubirii,Aa d-mi s in i eu Lumina n raele sufletului
meu!
FlutureleFluturemai ii minte cnd eraiomid i i trai agale
mdularelepe crengile Pomului Vieii,ateptnd ziua odihnei,cnd o frunz
te-a gzduits-i faci o csun a crei cmar s te nchizi,s-i asculi
inimagrind adevruri pe care nu le-ai puteantlni pe alte poteci?
Fluture, i se preaatt de greu i te mpotriveaicnd legea firii te
ineaca ntr-un Pumn uria,prizonier propriei viei!
i te zbteai flutures scapi de viaa ta!Nu-i plcea de tine inici
de Cel care te-a lsats trieti toate etapele devenirii.
Nu se poate lua acest pahar de la mine ?Curaj, fluture! Aurul se
curete prin foc,iar sufletul n suferin gria Vocea. De ce m numeti
fluture, cnd eu sunt omid?Uite ce cocon mare sunt!Vocea rsuna:Eti
ceea ce eti chemat s devii!
i fluturele i-a luat zborulntinzndu-i aripile larg deschiseCtre
Lumin
