Ultima vrăjitoare din Transilvania - vol2: Mathias (fragmente din carte)

7/23/2019 Ultima vrăjitoare din Transilvania - vol2: Mathias (fragmente din carte)

http://slidepdf.com/reader/full/ultima-vrajitoare-din-transilvania-vol2-mathias-fragmente-din-carte 1/42





Ultima vrăjitoare dinTransilvania



© 2013 Anna Váry

© 2013 Cărțile Arven

Această carte este o operă de cțiune. Orice asemănarecu personaje, locuri sau evenimente reale este e

întâmplătoare, e presupune o intenție artistică dinpartea autorului. Este interzisă reproducerea totală sau

parțială a textelor, pe orice suport tipărit sau digital, ără

acordul deținătorului de drepturi de autor.

Cărțile Arven: un trademarkHerg Benet Publishers

Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, BucureştiRomânia

[email protected]

Foto copertă: ©2013 Glovatskiy

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiVÁRY, Anna

Ultima vrăjitoare din Transilvania. Volumul II: Mathias/Anna Váry; - Bucureşti:

Herg Benet, 2013ISBN 978-606-8335-36-0

821.135.1-31

Tipărit în România



2013





“Moonlight - descends in the land o the shadowsThe cold moon is rising, over blood red skies

Wolves - cry in the reezing nightGathered in the twilight, to summon the master

below

Rising shadows - over blood red skies

Mournul cries - through the darkened night

Darkness - spreads in a shape o evil

Over the rising kingdom o TransylvaniaShadows - surround the ancient castle

The palace o death ar awayWhere no light exists

In the realms o Transylvania

The purest blood shall fowThe mortals shall please

The hunger o the undead souls”

(Dark Funeral, Shadows over Transylvania)





Volumul II: Mathias

7

Prolog

Am iubit-o din prima clipă.

Iubirea a ost adevăratul meu blestem,nu tot ce a urmat. Iubirea pentru Aneke,iubirea mea neîmplinită, care mi-a mân-cat toate rămășițele de umanitate din su-

fet cu mult înainte să vină blestemul carene-a legat pe toți trei, blestemul bătrâneiIca.

Pe atunci, însă, mă credeam cea maiericită ință care călcase prin acesteținuturi rupte parcă de lume. Speramsă am tot. Speram să mă întorc în caste-lul meu cu cea de care mă îndrăgostisem

alături de mine, să îmi înveselească viața



Ultima Vrăjitoare din Transilvania

8

cu râsul ei zgomotos, să aducă o lumină atinereții și a dragostei de viață părințilormei, ale căror ețe erau, pe măsură ce tre-ceau anii, tot mai mohorâte. Speram caea, rumoasa găsită pe aceste meleaguri

îndepărtate, să-mi dea din nou un sens.Să pună capăt unei perioade din viața meape care o trăisem mânat doar de plăceri demoment, pe care a doua zi le uitam ca șicând nicicând n-ar ost.

Ușa din lemn masiv cu încrustrațiimetalice a încăperii se deschisese și con-tele intrase, legănându-se, cu mâna întin-să spre mine. Ținea un pocal uriaș, plin

cu vin roșu, același care i se prelingea șipe bărbie. Când a ajuns în dreptul meu,a scos un râgâit puternic. Eu trebuia să îiapuc cu putere mâna, să ignor că era beatși să-i mulțumesc pentru ospitalitate. Să

îi spun că sunt onorat să petrec în caste-lul lui câteva zile și să-i cunosc amilia.Voiam să-i spun tot ce auzisem despre el,despre mâna de er cu care se remarcaseîn V. și în împrejurimile târgului, despre



Volumul II: Mathias

9

mărinimia soției sale și despre rumusețeaicei lui, despre care se dusese vestea pes-te mări și orașe. Așa cereau regulile buneicuviințe de atunci.

Dar n-am mai apucat să-i întind mâna

și să-i spun tot ceea ce-mi ordonasem co-rect și politicos în minte. În spatele lui,într-o rochie albă, lungă, cu un brâu auriucare îi strângea talia și-i cambra decolteul,cu părul roșul răsrându-i-se pe umeri,

apăruse ea. Mai degrabă, se strecurase, așacum un copil dă năvală în camera celormari, în timpul unui joc de-a v-ați ascun-selea, iar, când întâlnește ețele serioase

și plictisite ale oamenilor maturi, copilulduce un deget la buze, în semn că vrea sănu-l dai de gol, și chicotește...

A ăcut o reverență, iar pletele roșii is-au agitat în jurul eței de un alb aproape

ireal. M-a privit cu ochii ei verzi, adânci,și a zâmbit. Mi-am amintit de noaptea încare o văzusem pentru prima dată, în cas-telul acum îndepărtat în care mă născu-sem și de unde plecasem spre V. pentru a





Volumul II: Mathias

11

Am vorbit cu ea abia câteva ore maitârziu în acea seară, după ce tatăl ei ador-mise pe pernele din mijlocul sălii de bal,iar restul invitaților, cu mic, cu mare, seretrăseseră pentru odihnă. Avea aceeași

voce clară, plăcută, pe care mi-o amin-team. Era ceva ciudat la ea. Îmi vorbeaparcă despre lucruri pe care le cunoscu-sem cândva, despre persoane care îmi tre-cuseră prin viață, despre copilăria din care

nu îmi mai aminteam mare lucru. Pielea,părul, buzele ei îmi spuneau lucrurile as-tea. Despre ce am vorbit cu adevărat înacea seară? Am încercat să-mi amintesc, în

toții anii aceștia, dar n-am reușit. Cred căam schimbat impresii banale despre cas-tel, despre vreme, despre slujitori. Mă în-trebase mai multe despre locurile de undeveneam eu. Părea cumva plictisită de cas-

telul tatălui ei, de viața la curte, de V. și deoamenii de aici. Unele licăriri din ochii eimi-au dat de înțeles chiar că, în anumitemomente, îi ura pe cei în mijlocul căroraera obligată să trăiască. Sau poate doar îmi




12

ăcusem eu impresia greșită. N-am pututadormi în noaptea aceea. Îmi reveneamereu în minte râsul ei, gestul copilăros-îndrăzneț prin care își dădea capul pe spa-te și îmi arăta două șiruri de dinți mici,

albi, perecți.Așa pățim cu toții, atunci când ne în-

drăgostim cu adevărat, când ne îndrăgos-tim denitiv, ără putință de vindecare:nu realizăm imediat ce ni se întâmplă. Am

realizat că o iubeam pe Aneke abia câte-va zile mai târziu, când goneam spre loculmeu de baștină, unde mă așteptau părințiimei adoptivi. Mai aveam puțin și aș

ajuns; slujitorii m-ar ajutat să descalec,mi-ar pregătit o masă îmbelșugată și obaie erbinte. Odată ce aș intrat în cas-tel, mama mi-ar răpit atenția cu tot elulde probleme la care îmi cerea ajutorul sau

satul, și poate că n-aș mai avut timp sămă gândesc la Aneke. Aș afat de boalatatălui meu adoptiv și poate aș rămas lacăpătâiul lui o vreme. Poate aș uitat-o.Poate mi-aș propus s-o uit. Dar acum e



Volumul II: Mathias

13

prea târziu, indcă nimic din toate astean-a mai ajuns să se întâmple. Când am ză-rit în depărtare zidurile atât de cunoscuteale castelului în care îmi petrecusem pri-mii douăzeci de ani din viață, am întors

calul. Am pornit spre V. cu un entuziasmpe care nu-l mai încercasem niciodată înviață, un amestec de nerăbdare și bucurie,în care apăreau, pe undal, și norii îndoie-lii când îmi puneam întrebarea dacă și ru-

moasa în rochie albă simte la el ca mine.

Aveam certitudinea că Aneke, cum-va, știe că mă întorc pentru ea. Nu sunt

sigur de ce, tot drumul mi-am imaginat-o în oișorul din ața castelului, cu ochiipierduți în depărtare, visând leneș cu omână sub cap. Așa că, în clipa în care amieșit din desișul pădurii, cu calul aproape

răpus de oboseală, și am văzut-o în oișor,visând cu o mână sub cap, nu m-am mi-rat câtuși de puțin, iar ea, Aneke, a zâmbitcu un aer pe care nu i-l mai văzusem pânăatunci, aerul unui copil care tocmai a




14

spart vasul pentru fori preerat al mamei.

Au urmat cele mai ericite zile din viațamea. Petreceam ore întregi cu Aneke, îmipovestise toată istoria amiliei ei, îmi dez-

văluise lucruri pe care nu le împărtășisenimănui. Era cu totul și cu totul dierităde orice emeie pe care o întâlnisem pânăatunci. Eram convins că îmi voi petre-ce viața alături de ea, că vom ericiți,

că vom avea un trai lung și ără griji. CuAneke lângă mine, simțeam că aș putealupta împotriva a orice: bătrânețe, sără-cie, chiar și moarte. Contele era pe cale să

încuviințeze să o iau pe Aneke de soție,deși îi găsise un mire mai bogat, înainteamea. Cât despre părinții mei, ei ar ostde acord cu orice m-ar ăcut ericit.

Apoi a apărut zvonul. Zvonul că Aneke

îmi e soră. Apoi uria oamenilor din târg,speriați de blesteme vechi. Intrigile preotu-lui și ale bătrânei vrăjitoare Ica, cea care oura de moarte pe iubita mea. Fuga Anekei,gândul că am pierdut-o pentru totdeauna.



Volumul II: Mathias

15

Disperarea că n-o voi mai vedea niciodată.Supărarea contelui, tatăl meu adevărat, si-lit să plece pe ascuns din mijlocul supușilorsăi, pentru a-și salva viața…

Dar nimic din lucrurile astea nu a du-rut la el de mult ca descoperirea, ăcutăde mine într-o zi, că Aneke nu mă iubeștepe cât o iubesc eu. Ușurința cu care ea aputut să ne lase pe toți în urmă, de parcă

destinul ei nu ar ost niciodată împletitcu al nostru în vreun el.

S-a jucat Aneke cu bună știință cu

sentimentele pe care le aveam pentru ea?Da, s-a jucat. Ar ost dispusă să renunțela mine, dacă ar primit în schimb totceea ce-și dorea cu atâta ardoare – săplece din locul ăsta uitat de lume? Cu

siguranță. M-a olosit, sperând că eu îivoi putea oeri o viață departe, o viațămai palpitantă decât cea care aștepta să oînghită aici, în V.? Fără-ndoială. M-a iubitAneke sincer, măcar și pentru o secundă?




16

Nu, câtuși de puțin.

Dar n-a ost în întregime vina ei.

Pur și simplu, nu era ăcută pentru ge-

nul ăsta de lucruri.



Prima parte





Volumul II: Mathias

19

1.

Toamna venise parcă din senin și neprinsese pe toți nepregătiți, dintr-o dată,

la sârșitul lui septembrie. Totul începusecu un um gros și cu cârduri de păsări carese adunau în triunghiuri mișcătoare șiplecau grăbite, neliniștite, undeva cât maideparte. Apoi cerul se ăcuse plumburiu,vântul devenise aprig, nu mai era aceaadiere răcoroasă, plăcută, de la sârșitulverii, iar nopțile se așterneau parcă multprea devreme. Simțeam, în zilele astea, în

special după ora prânzului, că plutesc peo ceață groasă, care mă purta într-o lumece îmi plăcea din ce în ce mai puțin. Pe laora 6 trebuia să te reugiezi e într-un bar,cu un ceai sau un vin ert în ață, e în




20

camera ta, cu muzica dată cât mai tare, casă nu-ți auzi gândurile, să le împiedici săse transorme în depresie. Rar de tot maimergeam cu Ioana la câte un lm, dar nureușeam niciodată să u atentă până la ca-

păt la ce se petrecea pe ecran.Cu numai câteva zile înainte, îmi ă-

ceam planuri pentru o ultimă plecare lamare, dar, în condițiile astea, chiar n-armai avut niciun rost. Cu atât mai mult

cu cât ce simțeam eu nu era prea dierit detimpul mohorât de aară.

Vremea rece se insinuase, cu toateneajunsurile pe care le aducea cu ea, în

viețile pe care încercam să le punem capla cap. Ne accentuase melancolia, ne re-născuse toate nostalgiile și ne silise să neschimbăm, printre altele, preocupările.Plimbările mele lungi și singuratice prin

parc se apropiau de sârșit. La el și orelepierdute pe la terasele din Centrul Vechi,sau vegetatul de una singură pe scările dela TNB. Trecusem, oarecum cu plăcere,totuși, la geci, bocanci, pulovere și mănuși



Volumul II: Mathias

21

ără degete, cu sentimentul că în hainelegroase și călduroase voi cumva mai pro-tejată de amintirile verii. Că voi , într-ooarecare măsură, o altă persoană. Aveamsenzația că îmbătrânisem în cele câteva

luni; erau zile în care nu mă mai simțeamdeloc doar o adolescentă de 16 ani jumate.

Dora era nervoasă în seara asta.Fusesem întotdeauna în stare să deduc

sentimentele pe care le avea mama dupăgesturile ei, iar cele pe care le ăcea întimp ce stăteam la masă erau adesea celemai grăitoare. Acum, lovea nervoasă cu

lama cuțitului în platoul cu desen roșu pemargini, tăind bucăți din șnițelele de soia.Gestul ei era deplasat, total aiurea, indcăsoia aia nu era nici tare, iar cuțitul nu eranici el bont. Maria, tipa care venea în e-

care săptămână și se ocupa de tot ce trebu-ia în casă, le ascuțea cu conștiinciozitate.

— Hai, ia te rog măcar o bucată!Nu-mi era oame nici să mă bați.

Totuși, eram convinsă că Dora ar luat




22

ca pe un aront personal reuzul meu dea coborî să gust ceva din ceea ce gătiseea. Vorba vine "gătise". Salata de vineteera luată la caserolă de la supermarket,sarmalele la el. Șnițelele de soia erau

aduse de o amică, iar Dora doar le încălzi-se. Acum, se zgâia la mine, așteptând să-iîncerc șnițelele. Singura chestie pe care opreparase singură usese rulada cu lămâie.Îi ieșise, evident, nașpa. N-o gustasem, dar

puteam să intuiesc după ormă și miros.Mestecam apatică o măslină și mă

întrebam cât naiba va mai trebui să joccomedia asta, să mă ac că mănânc, și

când naiba va apărea musarul îndelunganunțat. Aveam che să ies la un lm, înmall, cu Ioana. Îmi era potă de foricele.Mi-ar plăcut tare la Resident Evil, ăstanou. Dar maică-mea mă luase în primire

încă de cum intrasem pe ușă:— Să nu-ți aci program pentru seara

asta, Alex! Dacă ai ceva, amână! Te rogmult, e important. Vreau să cunoști pe ci-neva…, mă anunțase, cu entuziasm și un



Volumul II: Mathias

23

ton puțin misterios.Verva Dorei de a pregăti masa și dea-mi da instrucțiuni de comportament do-cil, sociabil, îmi amintea de după-amiazacând Răzvan, ratele meu vitreg, venise în

casa noastră și rămăsese aici. Îl așteptaseDora și pe el la el cum îl așteaptă acum pestrăinul cu care, probabil, are o aventură.

Cred că știu și de cât timp se întâmplă:două luni.

În ziua când Răzvan venise la noi, lacină, întârziasem, uitând să mai țin contde trecerea timpului, la Ioana.

De data asta nu întârziasem, dar întâr-

zia străinul. Singura care apăruse deocam-dată era Leti, prietena cea mai bună a ma-mei. Cea cu șnițelele de soia. Băuseră dejadouă sticle jumate de vin, iar sporovăialalor mă deprima. Mi se păreau nimicuri,

prostii, discuții pe care le porți doar ca sătreacă timpul. Mi se mai păreau și, într-unel, discuții de emei deja bătrâne, care numai așteaptă mare lucru de la viață. Nu-miplăcea deloc să o văd pe Dora așa. Știam




24

că mama, la un moment dat, va înceta sămai e cool (atât cât era…) și va îngroșarândurile părinților nesueriți, care existăpe lume doar ca să-ți interzică lucruri și să-ți acă viața un iad. Știam că va îmbătrâni

într-un anumit moment, doar că nu voiamsă mă gândesc că el va veni prea curând.Discuțiile celor două emei (ciripituri stri-dente ără sens, încurajate de paharele cuvin golite în ritm alert) căscau între mine

și Dora o prăpastie care amenința să devi-nă de netrecut.

Cam așa era de când mă întorsesemdin V. Și nu numai între mine și Dora apă-

ruse prăpastia asta, ci între mine și restullumii.

Dora nu afase niciodată ce pățisemacolo. Nici nu-și bătuse capul prea mult să

afe. După ce ne-am întors, teeri, scăpațica prin urechile acului, nevenindu-ne săcredem că încă mai suntem in one piece,după toată nebunia sătenilor care ne ata-caseră cu urci, topoare, dar mai ales cu



Volumul II: Mathias

25

ură, ură necruțătoare stârnită de răni oar-te vechi, care nu se vindecaseră și probabiln-aveau s-o acă nicidoată, eu și Răzvanhotărâsem să uităm și să nu spunem ni-mănui nimic din ce se petrecuse acolo. Și,

mai ales, să uităm, „să uităm și să mergemmai departe“, sublinia Răzvan de ecaredată când mă vedea abătută. Dacă ar ost o persoană căreia să îndrăznit totușisă-i povestesc ragmente din întâmplările

incredibile din V., aceasta cu siguranță nuar ost Dora.

O singură discuție mai serioasă avuse-sem, de apt, cu ratele meu vitreg, despre

zilele petrecute în V. La sârșitul ei, Răzvanmă luase cumva la mișto, când insinuasemcă se petrecuse ceva între noi, în noapteacând ugisem din castelul Anekei. Nu râ-sese pentru că așa ceva – să acem sex – ar

ost ridicol, deplasat, ci pentru că, spu-nea el, „te-ai îmbătat în așa hal încât numai ții minte nimic“. Aparent, din ceeace ținea el minte, Răzvan petrecuse câte-va ore singur cu Lorena, pe zidurile vechi




26

ale castelului, iar eu dispărusem nu se știeunde cu Mathias. Răzvan nu mai știa ceăcuse el cu Lorena și, cu atât mai puțin,unde dispărusem eu cu Mathias și pentrucât timp. Povestea asta mă speriase cum-

plit. I-am cerut lui Răzvan să-mi dea toa-te amănuntele posibile, l-am întrebat devreo 15 ori cât timp lipsisem și ce credeael că ăcusem cu Mathias, dar Răzvan ri-dicase din umeri, dornic să pună cât mai

repede capăt discuției. „Eu nu cred că aiăcut mare lucru“, spusese. După un timp– mai ales că ratele meu reuza tot maiînverșunat să vorbim despre V. – hotărâ-

sem să cred și eu că, într-adevăr, probabilnu se întâmplase nimic. Scăpasem la timpde o mare belea sau, mai bine spus, cinene adusese în castel o ăcuse exact la timp.

Era evident că Răzvan voia să uitedenitiv și complet povestea cu Aneke,V.-ul și oamenii nebuni din el. Chiar îndimineața care avea să e ultima petrecu-tă acolo, cea în care muriseră bătrânii și



Volumul II: Mathias

27

toate orătăniile înaripate din sat, îmi spu-sese că vrea acasă, să-i dăm dracului pețărani cu vrăjitoarea lor cu tot. Iar dezgus-tul lui ață de ceea ce trăisem acolo nu seschimba pe măsură ce treceau lunile. De

ecare dată când aduceam vorba despreV., Răzvan se strâmba la mine cu dezgust,ca și cum în acel loc ar rămas un secretrușinos, pe care el nu-l voia în ruptul ca-pului dezgropat.

De apt, dacă mă gândesc, viața luiRăzvan se așezase cel mai bine în ăgașulnormal, ață de ale noastre. La sârșitulverii, își găsise o altă trupă. Asta avea ceva

experiență, era mai cunoscută și totul eramai pro, chiar și la repetiții, unde use-sem și eu o dată, ca să-l iau pe Răzvan lao bere. Cânta acum și la voce, și la chita-ră, dădea concerte în cluburi, ba chiar și

în aer liber, în deschiderea unor ormațiideja celebre. Își ăcuse o nouă iubită,Magda. O tipă simpatică, cu un an maimare decât el. Am ieșit de câteva ori îm-preună, dar, în ciuda amabilității etei,




28

mi se părea că Răzvan se distanțează totmai mult de mine. Nu mă simțeam grozavîmpreună cu ei. Tot ce usese palpitant șiinteresant între noi, secretul nostru derați-vitregi-și-chiar-mai-mult-de-atât, se

dusese pe apa sâmbetei. Următoarea datăcând m-au invitat în oraș, la bere, am pre-textat că am de învățat cu Ioana.

Tata o luase cel mai tare razna, și astanu din cauza întâmplărilor din V., de

care el, bietul, era complet străin. Habarn-am ce se petrecuse cu el. Sau între el șiDora. Ce-i drept, după ce m-am întors,o lună – o lună și jumătate am stat să ru-

meg povestea cu Aneke, ără să-mi peseprea mult de viețile concrete ale celor dinjur, ără să le mai acord atenția pe carele-o acordam înainte. Plecam dimineațadevreme de acasă și mă întorceam abia

seara. Mă plimbam prin oraș, stăteamore întregi în câte un loc mai retras, peiarbă, și retrăiam momentele din V., maiales cele din nal, spaima și nebunia deatunci, când crezusem că mi se va curma



Volumul II: Mathias

29

viața. Fusese cel mai intens și mai drama-tic moment pe care-l trăisem vreodată.Încercam să înțeleg cu adevărat sensullucrurilor, de ce se întâmplaseră așa, cinegreșise.Descoperisem toate locurile pustii

și întunecoase ale Bucureștiului. Acolope unde de obicei nu călca picior de om,acolo o găseai pe Alex, umând gânditoa-re o țigară. Uneori, mă întâlneam cu Ioanași mergeam împreună prin locurile astea

ascunse. Dar nici ei nu-i povestisem preamulte din V. Așteptam să mai treacă tim-pul, să-i pot povesti detașat, ca și cum ar ost vorba despre o altă persoană. Și, cum

ziceam, în luna aia lipsisem mult de acasă.Așa că n-am idee ce se întâmplase exactcu tata. Mi-am dat seama că toți aveamsecretele noastre. Lucruri pe care nu negrăbeam deloc să le împărtășim cu cei pe

care-i iubim, poate ca să-i protejăm, poateca să ne protejăm nouă orgoliul.

La începutul lui septembrie, tata și-aăcut bagajele și a plecat. Dora nu păreadeloc tristă, ci mai degrabă ușurată. Cam




30

pe atunci cred că a debutat și aventura eicu necunoscutul pe care-l așteptăm acum,cuminți, la masă.

Dacă Răzvan se chinuia să uite V-ul,contesa moartă și locuitorii nebuni, cu

mine de apt se întâmpla exact invers.După șocul ultimei pățanii, când am ostconvinsă că mi-a sunat ceasul, că nu voimai vedea lumina zilei de mâine, pe Dora,pe tata sau pe Ioana, că voi muri acolo, în

satul blestemat și nici măcar nu voi aveaparte de o înmormântare decentă, înce-pusem să am un sentiment straniu. Cucât treceau zilele, îmi plăcea tot mai puțin

Bucureștiul. La el și gașca mea din liceu,la el și barurile din centru sau magazine-le pe care înainte abia așteptam să le cu-treier. Nici măcar nu prea mai intram pesite-urile de care eram dependentă înain-

te de V. Aveam un sentiment sâcâitor căîmi lipsește ceva. Au trecut trei serturide toamnă până să-mi devină clar că lu-crul care îmi lipsea era magia din satul ăla,aburul întunecat care înconjura tot ceea



Volumul II: Mathias

31

ce ținea de Aneke. Îmi lipsea imagineacastelului, prolată dimineața în depărta-re, îmi lipseau Lorena și Nori, etița ei, sauzâmbetul enigmatic și tulburător de sexyal lui Mathias.

Simțeam că plecasem din V. mult preape ugă, ără să am timp să mă dezmeti-cesc. Nu reușisem, în cele doar câteva zilepe care le petrecusem acolo, să-mi claricsentimentele ață de Aneke și, probabil,

antoma ei, ață de Mathias și Lorena.Pentru locuitorii satului aveam un sin-gur sentiment. Pe vremuri, m-aș rușinatde uria cu care acesta se insinua tot mai

mult și mai clar în inima mea. Dar acum,lucrurile se schimbaseră. Întâmplările în-orătoare din V. mă ăcuseră mai dură,mai lipsită de compasiune. Da, îi uram pelocuitorii din V. și nu-mi era jenă s-o recu-

nosc. Dacă m-aș întors acum în V., sin-gurul meu scop ar ost să-i ucid cu sângerece, până la ultimul. Oare așa simțise șiAneke, cândva? Cu siguranță. Aveam im-presia că o înțeleg, o compătimeam, dar




32

mai era și altceva. Cred că o admiram.Deși îi blestemasem în gând antoma șicarisma, socotindu-le vinovate pentru totceea ce ni se întâmplase, mie și lui Răzvan,în sat, aveam momente în care îmi doream

să mai am o șansă de a în apropierea aceea ce usese ea. Mă gândeam cumva cunostalgie și admirație la demnitatea cucare ea trăise și părăsise această lume, ărăsă implore ca viața să îi e cruțată de ceata

de țărani netrebnici care o judecaseră și oosândiseră în grabă la moarte.

— Alex, a venit! Hai, te rog, cu mine,

să-l primim. Și, te rog, nu uita ce mi-aipromis! Încearcă să vorbești cât mai puțin,îmi spune Dora, parcă de undeva dintr-oaltă lume.

Nici nu reușesc să revin complet cu

picioarele pe pământ. Încă o mai am înminte pe Aneke, silueta ei, așa cum stăteaîn penumbra castelului… Dar, docilă, caorice ică iubitoare, mă îndrept împreunăcu Dora spre ușă, să-l primim pe străin.



Volumul II: Mathias

33

Așa cum o știu, Dora își alege admiratoriplicticoși, rigizi, snobi și plini de țe. Măaștept la cel puțin două ore de plictisea-lă cruntă, în care va trebui să mă preac,să mă abțin de la remarci directe și ușor

malițioase, să stau cu coatele pe lângăcorp și să zâmbesc rumos, dar toate gân-durile astea se spulberă, iar inima începesă-mi bată mai-mai să-mi spargă pieptulcând Dora deschide ușa, zâmbește larg și

îl apucă de mână pe străinul rumos și cuun chip atât de amiliar care stă în pragulnostru.





Cuprins

Prolog ....................................................... 7

Partea I .................................................... 19Partea II .................................................. 159

Epilog .................................................... 279



Primul volumal trilogiei:



În pregătireultimul volum:



www.hergbenet.rowww.libraria.hergbenet.ro

Cărțile ArvenMarcă a Herg Benet Publishers

Bun de tipar: aprilie 2013. Apărut: 2013.Editura Herg Benet, Str. Dr. Burghelea 22,

sector 2, București, România.

Comenzi: [email protected]





Documents

Ultima vrăjitoare din Transilvania - vol2: Mathias (fragmente din carte)