UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5

CONCURENŢA, CONCURENŢA PERFECTĂ, CONCURENŢA IMPERFECTĂ

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

Care este rolul concurenţei în funcţionarea pieţei Diversitatea pieţelor contemporane Modelul pieţei cu concurenţă perfectă şi importanţa cunoaşterii acestuia Care sunt trasaturile pietelor cu structura de monopol, oligopol si monopolistică si conditiile

de optim pentru un producator al carui obiectiv il reprezinta maximizarea profitului

5.1. Concurenţa5.2. Diversitatea pietelor contemporane5.3. Piaţa cu concurenţă perfectă5.4. Monopolul5.5. Oligopolul5.6. Concurenţa monopolistică

5.1 Concurenţa

Piata este instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică, iar concurenta reprezinta o trasatura definitorie a pietei. Productia si consumul sunt influentate de piata, de mecanismul concurential, de nivelul si dinamica preturilor.

Concurenta reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de proprietate care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu ceilalţi. Ea este o manifestare a liberei iniţiative.

Trăsături ale concurenţei In concurenţă fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul cauta vânzătorii cu

preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile de livrare a bunurilor de consum şi factorilor de producţie cele mai favorabile etc. Vânzătorii se întrec între ei pentru a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţii, receptivi la preţ şi alte favorabilităţi.

Premisa existenţei concurenţei este libertatea preţului. Pretul reprezintă cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferi producătorului (vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta îl prezintă pe piaţă.

Concurenta este esentiala intr-o economie deoarece permite diversificarea ofertei, reducerea preturilor si mai buna satisfacere a nevoilor consumatorilor. In acelasi timp, ea conduce la diferentierea producatorilor, avatajandu-i pe cei mai intreprinzatori si eliminandu-i pe cei imobili, care ignora semnalele pietei. Asigurand o relatie directa intre actiune, risc, performanta, concurenta permite formarea unor comportamente rationale si responsabile.

În toate ţările sunt în vigoare reglementări juridice privind regulile desfăşurării concurenţei, sancţiunile care se aplică celor care le încalcă, organismele abilitate să o supravegheze şi să aplice măsurile punitive. În lipsa supravegherii şi reglementării, concurenţa se poate autodistruge.

1

5.2. Diversitatea pieţelor contemporane

Pietele se pot structura in functie de: bunurile sau serviciile care formează obiectul tranzacţiilor(piata bunurilor de consum,

piata muncii, piata monetara, piata valutara etc); spaţiul economic de provenienţă al agenţilor cererii şi ofertei şi influenţei pe care o

exercită asupra activităţii economice (pieţe locale, pieţe regionale, piaţă naţională, piaţă mondială).

volumul tranzacţiilor (pieţe dispersate, pieţe concentrate); gradul de informare a agenţilor economici (pieţe transparente, respectiv opace); modul de acces pe piaţă (pieţe libere, pieţe reglementate şi pieţe intermediate);  forţa economică a participanţilor (pieţe atomizate şi molecularizate); capacitatea pieţei de a reacţiona la schimbările din economie (fluide şi rigide); respectarea legislaţiei, a cutumelor şi normelor de derulare a tranzacţiilor şi concurenţei

(loiale şi neloiale); factorul timp ( piete la vedere şi piete la termen); modul în care funcţionează (piaţa cu concurenţă perfectă şi pură, pieţe cu concurenţă

imperfectă, pieţe de monopol).

Ultimele structuri de piata se diferentiaza in functie de mai multe elemente precum numarul operatorilor, libertatea de acces pe piata, natura produsului etc (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1 Analiza comparativa a pietelorStructuri de piaţă

Numărul firmelor/vânzătorilor

Libertatea de intrare

Natura produsului

Exemple

Concurenţa perfectă

Multi Nici o barieră la intrare

Omogenitate Produse de fermă :varză morcovi

Competiţia monopolistică

Multi Bariere minore Diferenţierea produselor

Restaurante, textile

Oligopolul Ppuţini Bariere considerabile

Produse identice nediferenţiate sau produse diferenţiate

Maşini,cosmetice, ciment

Monopolul Unul Restricţionat sau complet blocat

Produs omogen Utilităţi publice: gaz, servicii de transport local.

5.3. Piaţa cu concurenţă perfectă

Piaţa cu concurenţă perfectă reprezintă un model teoretic, o situaţie ideală imaginată de şcoala neoclasică, mai ales prin V. Pareto şi L. Walras şi într-o mare măsură de către A. Smith, prin care se urmăreşte evidenţierea virtuţiilor intriseci ale “mâinii invizibile” ca cel mai bun mecanism de funcţionare şi reglare a economiei.

Aceasta nu înseamnă că nu are aplicabilitate în practică, deoarece, pe de-o parte economiştii dezvoltă teorii economice prin construirea şi testarea unor modele economice. Aceste modele, deşi reflectă o imagine simplificată a realităţii, reprezintă o generalizare abstractă a modului în care se comportă în realitate datele relevante. Pe de altă parte, ca model ideal, modelul pieţei cu concurenţă perfectă reprezintă un punct de reper pentru celelalte structuri ale pieţei, oferind în acelaşi timp un criteriu important de comparaţie cu acestea.

2

Astfel, importanţa cunoaşterii pieţei cu concurenţă perfectă constă în următoarele: ca model ideal reprezintă un reper pentru modelele reale; ca model teoretic permite înţelegerea funcţionării pieţelor cu concurenţă imperfectă,

pornind de la modelul pieţei cu concurenţă perfectă (de exemplu, nu putem discuta despre dezechilibre economice, fără a avea idei despre ceea ce înseamnă echilibrul);

este modelul de piaţă cel mai avantajos pentru toţi participanţii. Pe această piaţă nu este nevoie ca firmele individuale să concureze activ una cu cealaltă, deoarece capacitatea unei firme de a-şi vinde produsele nu depinde de comportamentul altor firme. Pe această piaţă agenţii pieţei intră şi ies liber de pe piaţă, sunt perfect informaţi asupra variabilelor pieţei iar factorii de producţie au o mobilitate perfectă;

legislaţia care reglementează piaţa din ţările dezvoltate este proconcurenţială, adică oferă unele instrumente pentru a se tinde spre piaţa cu concurenţă perfectă. Altfel, dacă nu s-ar interveni, pe piaţă ar dicta doar cei puternici şi ar apărea dezechilibre.

ipotezele pieţei cu concurenţă perfectă sunt necesare pentru demonstrarea unor condiţii pentru modelele de creştere economică;

bursa de valori este forma de piaţă reală care se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu concurenţă perfectă;

competiţia perfectă asigură eficienţă în alocarea resurselor. Problemele care nu permit pieţelor să funcţioneze perfect sunt legate de eşecul pieţelor.

Ipotezele concurenţei perfecte:a) Atomicitatea pieţei – presupune existenţa unui număr foarte mare de participanţi

(agenţi ai cererii şi ai ofertei) cu forţă economică redusă. Nici unul, prin deciziile şi acţiunile sale, nu poate influenţa starea pieţei: nivelul şi evoluţia preţului, cererea şi oferta. Pe această piaţă, producătorii şi cumpărătorii sunt primitori de preţ (price takers), adică acceptă preţul stabilit pe piaţă, prin confruntarea cererii cu oferta; ei pot doar să modifice nivelul producţiei şi al vânzărilor proprii.

b) Omogenitatea perfectă – bunurile sunt identice şi ca urmare cumpărătorii pot obţine acelaşi bun de la orice producător-vânzător. Omogenitatea nu este asigurată doar prin produse (omogenitate intrinsecă), ci şi prin imaginea produsului (omogenitate extrinsecă).

c) Intrarea/ ieşirea liberă pe/de pe piaţă – nu există bariere juridice, economice, instituţionale sau cutumiare, nici pentru agenţii cererii, nici pentru agenţii ofertei. Astfel de bariere de intrare liberă pe piaţă pentru agenţii ofertei ar putea fi: secrete tehnologice, nevoia de fonduri mari, reglementările privind calitatea bunurilor, protecţia consumatorului, poluarea etc, iar pentru agenţii cererii: veniturile limitate, discriminări (religioase, etnice etc). Barierele de ieşire liberă de pe piaţă pentru ofertanţi pot fi: activele deţinute de firmă foarte specializate în sectorul respectiv de activitate, dificil de vândut în afara sectorului; costuri de ieşire, cum ar fi despăgubiri compensatorii pentru renunţarea la unele contracte încheiate; bariere politice şi sociale etc. Toate aceste bariere denaturează concurenţa perfectă.

d) Transparenţa pieţei – toţi agenţii sunt perfect şi corect informaţi asupra variabilelor pieţei. Aceasta va duce la existenţa unui singur preţ pe piaţă.

e) Perfecta mobilitate a factorilor de producţie – factorii de producţie se îndreaptă întotdeauna către locurile unde sunt folosiţi cel mai bine. Întreprinderile părăsesc pieţele unde suferă pierderi, pentru a se orienta către activităţile în care pot avea profituri. Apare astfel tendinţa de egalizare a profiturilor în economie.

3

Echilibrul producatorului Pe piata cu concurenta perfecta echilibrul se realizează la acel preţ (P) şi volum de tranzacţii

(Q) pentru care cererea şi oferta sunt egale, adică în punctul la care curba cererii pieţei şi a ofertei se intersectează.

Echilibrul firmei exprimă acea situaţie care-i permite să obţină cele mai bune rezultate posibile, sintetizate în maximizarea profitului. Pentru determinarea conditiei de optim in cazul unui producator care actioneaza pe o astfel de piata folosim figura 5.1.

Pe piaţa cu concurenţă perfectă, preţul este constant, ca o consecinţă a atomicităţii. Pretul constituie incasarea medie (ÎM). Din grafic, se observă că P*, impus de piata si preluat de fiecare vanzator, este superior costului total mediu (CTM) minim.

Maximizarea profitului mediu (m = P – CTM) înseamnă minimizarea costului total mediu. La punctul de minim al costului total mediu, avem egalitatea cu costul marginal, iar productia este Q0. Continuand productia dincolo de acest nivel se constata ca incasarea suplimentara pentru fiecare unitate de produs (incasarea marginala - Îmg) este egala cu pretul iar acesta este superior costului marginal. Altfel spus, productia si vanzarea acestei unitati suplimentare este avantajoasa pentru vanzator. Productia va creste pana acolo unde pretul si costul marginal devin egale, iar profitul marginal este nul. Productia corespunzatoare maximului de profit este Q*. Rezulta ca starea de echilibru a firmei concurenţiale pe termen scurt este realizata atunci cand este respectata conditia de mai jos:

P (= Îmg = ÎM) = Cmg

La aceeasi formula se ajunge pornind de la formula profitului si punand conditia ca prima derivata sa fie nula.

Figura 5.1. Maximizarea profitului în condiţiile pieţei cu concurenţă pură şi perfectă

CTM*

Q1 Q0 Q* Q2Q

P*

P

CTM

Cmg

4

Pe termen lung, spre deosebire de termenul scurt firmele pot intra si iesi pe/de pe piata. Pe termen scurt pot fi obtinute profituri economice, iar firmele sunt incitate sa intre pe piata. Patrunderea firmelor pe piata exercita influente asupra pretului, determinand reducerea sa. Intrarea se va produce pana la acel nivel de pret care asigura obtinerea doar a profiturilor normale. Ca urmare, conditia echilibrului firmei in cazul termenului lung va presupune egalitatea dintre costul marginal, pret si cost mediu:

P = Cmg = CTM

5.4. Monopolul

O întreprindere este în situaţie de monopol, atunci când este singurul ofertant al unui bun omogen, iar acesta este lipsit de substitute apropiate.

Forme şi cauze ale monopolului:În general, există trei cauze principale care determină situaţia de monopol:a) posesia unei firme asupra unei resurse;b) acordarea de către guvern a dreptului exclusiv de producere sau vânzare a unui bun unei

singure firme;c) nivelul costurilor de producţie prin care un producător este mai eficient în raport cu mulţi alţi producători.a) Monopolul asupra unei resurse

Probabil, cea mai simplă modalitate pentru un producător de a dobândi poziţia de monopol constă în a dispune de o resursă la care alţi producători nu au acces. O asemenea situaţie se întâlneşte în cazul resurselor naturale sau minerale, unde un producător controlează întreaga ofertă. Puterea de piaţă exercitată de un producător pe piaţa unui bun este dependentă de măsura în care cumpărătorii apreciază substituţia cu alte bunuri. b) Monopolul creat de guvern

Adesea, barierele de intrare într-o anumită ramură sunt create în mod deliberat de către guverne, fapt ce asigură recunoaşterea oficială a monopolului. În acest sens, un operator pe o anumită piaţă solicită guvernului acordarea drepturilor exclusive privind producerea sau vânzarea unui bun sau serviciu. O astfel de situaţie se întâlneşte, de regulă, în domeniul serviciilor poştale şi de telecomunicaţii, furnizării de energie electrică sau gaze naturale.

Legislaţia privind patentele sau drepturile de copiere crează, cel puţin pentru un timp, structuri de monopol. Recunoaşterea proprietăţii exclusive asupra conţinutului unei cărţi, asupra unui medicament sau unui echipament nou permite proprietarilor să beneficieze de avantajele lansării pe piaţă a acestor produse. c) Monopolul natural

Un producător se află în situaţie de monopol natural dacă poate oferi un bun sau un serviciu consumatorilor la un cost inferior altor producători. Economiile de scară, corespunzătoare reducerii costurilor medii concomitent cu creşterea scării de producţie, fac posibilă apariţia monopolului natural. Firma, aflată în poziţie de monopol, poate opera la punctul de minim de pe curba costului mediu pe termen lung. Alţi producători pot realiza individual o producţie egală sau chiar mai mică decât firma care beneficiază de efectele economiilor de scară, însă în condiţiile unor costuri medii mai mari. presupune costuri fixe.

Caracteristici ale monopolului: Producătorul este unic – singurul vînzător de pe piaţă realizează un bun omogen, oferit spre

vînzare unui număr mare de cumpărători;

5

Monopolul nu domină absolut piaţa – nu există monopol pur, iar pentru orice bun economic există înlocuitori, ceea ce dă naştere unei virtuale concurenţe a produselor substituibile. Monopolistul poate influenţa cererea, însă nu o poate schimba fundamental deoarece parametrii ei sunt determinaţi, în ultimă instanţă, de gusturile, veniturile, aşteptările consumatorilor etc;

Monopolul poate fi provizoriu – există produse noi care creează temporar poziţie de monopol pentru producătorii lor. O firmă aflată, la un moment dat, în poziţie de monopol este expusă în timp riscului pierderii acestei poziţii. Dacă pe termen scurt acest fapt este mai puţin probabil, pe termen lung nici o firmă nu este la adăpost de concurenţa internă sau externă. Modificarea reglementărilor care asigură protecţia legală în faţa concurenţilor, deschiderea la comerţul internaţional, eliminarea, chiar şi parţială, a restricţiilor tarifare sau netarifare, sunt de natură să genereze concurenţă, alterând situaţia de monopol.

Monopolistul poate practica discriminarea prin preţ - atunci când monopolistul vinde produsul la preţuri diferite, preţuri care nu sunt justificate prin diferenţe de cost.

Echilibrul monopoluluiObiectivul principal al monopolului este acela de maximizare a profitului. În condiţiile în care firma urmăreşte maximizarea profitului, respectiv a diferenţei dintre încasarea totală şi costul total, producţia optimă va fi aceea la care încasarea marginală este egală cu costul marginal:

Îmg = Cmg

Altfel spus, profitul maxim al firmei – monopol se obţine la acel volum al producţiei la care sporul încasării totale realizat prin vânzarea unei unităţi suplimentare este egal cu sporul de cost generat de producerea respectivei unităţi.

În figura 5.2, încasarea totală este egală cu aria dreptunghiului OQ*EP*, iar profitul reprezintă suprafaţa P*CAE. Acest profit este maxim, deoarece la nivelul producţiei optime se realizează cea mai mare diferenţă între încasarea totală şi costul total.

Deoarece încasarea marginală este mai mică decât preţul, pentru un monopolist care operează la acel nivel de producţie la care încasarea marginală este egală cu costul marginal, preţul devine superior şi costului marginal.

Figura 5.2 Maximizarea profitului în cazul monopolului

Producţia corespunzătoare profitului maxim este Q* si constituie nivelul producţiei la echilibru. Producătorul nu este interesat în a modifica acest nivel al productiei decât dacă cererea şi/sau condiţiile de producţie se modifică. Un nivel de producţie inferior lui Q* tentează monopolistul să-l schimbe deoarece încasarea marginală este superioară costului marginal, iar profitul total va creşte concomitent cu creşterea producţiei. În această situaţie profitul marginal, determinat ca diferenţă dintre încasarea marginală şi costul marginal, este pozitiv. În schimb, decizia de creştere a producţiei dincolo de Q* conduce la profituri marginale negative şi, deci, la

6

o reducere a profitului total. Dacă monopolistul reduce producţia cu o unitate economia în termenii costului producţiei excede pierderea de încasare, şi astfel profitul creşte.

Producătorul ajustează producţia până se ajunge la nivelul Q*, la care încasarea marginală este egală cu costul marginal. Astfel, producţia care maximizează profitul este determinată de intersecţia curbelor încasării marginale şi costului marginal.

Concluzii Preţul de monopol excede preţul rezultat în condiţii de concurenţă, în timp ce producţia

ramurii este mai mică în primul caz decât în al doilea. Preţul stabilit de monopolist depăşeşte costul marginal, ultimul fiind egal la echilibru cu

încasarea marginală. În condiţiile concurenţei perfecte, cele trei mărimi sunt egale între ele.

Monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile (preţul este superior costului mediu), în timp ce în cazul concurenţei, chiar dacă acestea apar, sunt efemere. Libera intrare în condiţiile concurenţei perfecte, permite creşterea ofertei şi reducerea preţului pieţei până acolo unde supraprofiturile dispar.

Din perspectiva consumatorilor, situaţia de monopol este indezirabilă. Aceştia achiziţionează mai puţine bunuri, plătind pentru fiecare un preţ mai ridicat. Controlul monopolului asupra preţului asigură de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori către monopolişti.

5.5 Oligopolul

Oligopolul desemnează piaţa in care oferta este asigurată de un număr redus de firme interdependente care domina piata.

Trasaturile pietei cu structura de oligopol- acţiunile unei firme au o influenţă majoră asupra celorlalte firme de pe piaţă, care

oferă produse omogene sau diferenţiate, dar substituibile;- acces în ramură este dificil – pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este,

dacă nu imposibilă, cel puţin dificilă, deoarece oligopolul se protejează prin bariere similare monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare asigură firmelor costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului în funcţie de circumstanţe.

- oligopolurile au de ales între a coopera si a nu coopera, iar comportamentul concurenţei prin preţ sau cantitate dezavantajează firmele;

- cooperarea oligopolurilor poate îmbrăca forma înţelegerilor oficiale sau secrete. Prin intelegere intre firme se poate ajunge la cartel, care se comportă ca un monopol..

Studiul comportamentului oligopolului se realizează cu ajutorul teoriei jocurilor care reprezintă o analiză a modului de comportament în situaţii strategice.

Forme ale oligopolului

a) Cazul firmei dominanteAceastă situaţie reprezintă o variantă a înţelegerii tacite. În unele pieţe oligopoliste există

o firmă care serveşte drept ghid în materie de preţ. Aceasta reprezintă firma lider. Ea manifestă o abilitate sporită în alegerea momentului propice pentru a introduce schimbări în preţ. În acest fel ea îşi asumă responsabilitatea stabilirii preţului prin adăugarea la costul mediu a unei sume reprezentând profitul. Celelalte firme manifestă încredere în aprecierile firmei lider privind situaţia pieţei şi vor adopta acelaşi preţ de vânzare.

7

Firma aflată în poziţie dominantă poate fi sau nu cea mai importantă din domeniul respectiv. Uneori nu cifra de afaceri prezintă importanţă, ci costurile unitare de producţie.

b) Cazul înţelegerii secreteÎn anumite circumstanţe câteva firme mari se angajează într-o înţelegere tacită, reţinându-

se de la competiţie, împărţindu-şi piaţa şi stabilind un nivel ridicat de preţ, avantajos pentru fiecare.

Ca şi în cazul anterior, firmele, stăpâne pe propria producţie, şi-o vor ajusta astfel încât să obţină un profit maxim. În plus, fiecare dispune de o zonă de piaţă garantată şi inviolabilă, stabilită pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. În acest fel, acordul, atât timp cât este respectat se dovedeşte eficient pentru producătorii participanţi. Ruptura sa generează măsuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piaţă, menţinerea altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.

c) Cazul carteluluiUn tip de acord explicit îl constituie cartelul. Cartelul reprezintă un grup de firme care

produc bunuri similare şi acţionează împreună pentru a creşte preţul şi a restricţiona producţia individuală.

Independenţa firmelor este mai slabă, odată ce ele trebuie să respecte deciziile unui organism comun de conducere. Aceste decizii sunt însă adoptate cu asentimentul firmelor participante, ţinându-se seama de interesele fiecăruia.

Odată constituit cartelul, acesta acţionează şi se manifestă asemănător monopolului. Oferta este mai redusă, iar preţul rezultat este superior cazului când firmele s-ar afla în concurenţă.

Firmele acţionează în sensul maximizării profiturilor însumate şi nu al celor individuale. După ce este obţinut, acest profit va fi împărţit pe baza unor criterii între participanţi precum cota de producţie sau costurile realizării producţiei.

În cazul cartelului, condiţia de maximizare a profiturilor este aceeaşi ca la monopol, adică incasarea marginala trebuie să fie egala cu costul marginal. Profiturile vor fi maxime, atunci când costurile marginale al fiecărui producător (egale între ele) vor fi egale cu incasarea marginala.

Orice creştere a producţiei, chiar dacă ameliorează profitul unei firme exercită o presiune în jos asupra preţului. Dacă toate firmele sunt dispuse la respectarea acordului, urmărindu-se maximizarea profiturilor însumate, atunci nici una dintre ele nu consimte la creşterea producţiei proprii.

Funcţionarea pe termen lung a cartelurilor este foarte dificilă. Preţurile mai ridicate şi posibilitatea însuşirii unor supraprofituri determină intrarea de noi firme pe piaţă ceea ce conduce fie la creşterea ofertei totale şi reducerea preţului pieţei fie, dacă se doreşte menţinerea preţului, la scăderea cotei de producţie. Şi într-un caz şi în celălalt, profiturile individuale se reduc. De aceea, firmele fondatoare trebuie să adopte o strategie comună împotriva noilor veniţi, al cărei succes nu este garantat a priori.

5.6 Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică există atunci când oferta pieţei provine de la un număr mare de firme, ale căror produse, deşi similare, sunt diferenţiate. Acest tip de concurenţă se întâlneşte în mod frecvent în domeniul vânzărilor cu amănuntul, al industriei textile, al încălţămintei, al produselor cosmetice, restaurantelor, staţiilor service etc.

Trăsăturile concurenţei monopolistice- există atomicitatea producătorilor: mulţi ofertanţi cu ofertă diferenţiată si de

putere apropiată;

8

- numărul mare de firme ce acţionează pe această piaţă şi proporţia redusă în vânzările totale reduce interdependenţa dintre deciziile firmelor. Opţiunile unei firme izolate vizând preţul sau cantitatea oferită spre vânzare nu au efect sensibil asupra concurenţilor, însă deciziile acestora afectează situatia unei firme.

- accesul relativ liber într-o ramură dată, trăsătură ce o apropie mai mult de concurenţa perfectă decât de monopol

- produsele sunt similare, dar nu omogene, fapt ce-i permite furnizorului să influenţeze intr-o anumita masura preţul;

- unii dintre ofertanţi deţin monopol de marcă şi, implicit, avantaje similare monopolului în raport cu clientela fidelă. Dacă deţinătorul unui monopol de marcă practica preturi excesiv de ridicate, clientela va migra către alte mărci;

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolisticeProducţia corespunzătoare maximizării profitului se obţine analog cazului monopolului, fiind determinată de intersecţia curbei costului marginal (Cm) şi a încasării marginale (Img). Profitul total obţinut de firmă este reprezentat de zona haşurată (figura 5.3.a), fiind produsul dintre profitul unitar (preţul P* minus costul total mediu CTM) şi producţia optimă (Q*). Aceasta reprezintă o analiză pe termen scurt, când firmele obţin nu numai profituri normale, ci şi economice (preţul depăşeşte costul total mediu).

Şansa obţinerii unor astfel de profituri, însotite de accesul relativ simplu în ramură generează intrarea pe piata a noi firme. Cele deja existente sunt stimulate să se dezvolte. Curba cererii se poate deplasa spre stanga, pe fondul creşterii şi diversificării ofertei, iar curba costului total mediu se va deplasa spre dreapta. Ajustările vor continua până acolo unde profiturile economice dispar, singurele obţinute fiind cele normale. Conditia de maximizare a profitului ramâne aceeaşi, adica egalitatea dintre încasarea marginală şi costul marginal. În plus, pe termen lung preţul este egal cu costul mediu.

Figura 5.4 Echilibrul firmei în condiiile concurenţei monopolistice,pe termen scurt şi pe termen lung

a) Termen scurt b) Termen lung

Termeni cheiePiaţa Concurenţa Piaţa cu concurenţă perfectă Monopol Oligopol Cartel Piaţa monopolistică Maximizarea profitului Echilibrul firmei

9

Întrebări de verificare

1. Prezentaţi trăsăturile concurenţei.2. Care este diferenţa dintre preţul absolut şi cel relativ?3. Care sunt criteriile după care pot fi grupate pieţele contemporane?4. Ce înseamnă piaţa cu concurenţă perfectă şi care este rolul cunoaşterii acesteia?5. Care sunt ipotezele pieţei cu concurenţă perfectă?6. Prezentaţi condiţiile maximizării profitului pentru piaţa cu concurenţă perfectă.7. Prezentaţi formele şi cauzele monopolului.8. Care este condiţia de maximizare a profitului în cazul monopolului?9. Prin ce se caracterizează oligopolul şi care sunt formele acestuia?10. Prin ce se caracterizează concurenţa monopolistică?

Teste grilă

1. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată?a) în concurenţă fiecare acţionează din interes;b) premisa concurenţei este libertatea preţului;c) concurenţa permite o creştere a eficienţei;d) toate cele de mai sus.

2. Care dintre structurile de piaţă de mai jos se caracterizează prin intrare foarte uşoară pe piaţă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung:a) Oligopolulb) Monopolulc) Concurenţa perfectăd) Concurenţa monopolistică.

3. Atomicitatea pieţei se referă la faptul că:a) Bunurile produse sunt identiceb) Bunurile produse sunt diferenţiatec) Toţi agenţii sunt perfect şi corect informaţid) Pe piaţă acţionează un număr mare de participanţi cu forţă economică redusăe) Pe piaţă acţionează un mare mare de participanţi cu forţă economică ridicată.

4. Care dintre trăsăturile de mai jos se referă la piaţa cu concurenţă perfectă?a) reprezintă un model teoretic, reper pentru modelele reale,b) este modelul de piaţă cel mai avantajos pentru toţi participanţii,c) presupune omogenitate perfectă a bunurilord) factorii de producţie se îndreaptă întotdeauna spre locurile unde sunt folosiţi cel mai

binee) toate.

5. Pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă agenţii ofertei au capacitatea de a influenţa prin deciziile şi acţiunile lor:a) nivelul şi evoluţia preţului;b) nivelul producţiei;c) atât nivelul preţului, cât şi nivelul producţiei;d) nici nivelul preţului, nici nivelul producţiei.

10

6. Echilibrul firmei pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă, pe termen scurt se realizează la acea producţie pentru care:

a) Cmg = P = Vmg b) Cmg = Vmgc) P = Cmg = CTMd) CTM = P

7. O ramură se caracterizează prin concurenţă de oligopol dacă:a) Un număr mare de producători domină producţia şi vânzarea unui produsb) Un număr mic de producători domină producţia şi vânzarea unui produsc) Un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei mărfi, aceasta fiind

oferită de mai mulţi producători-ofertanţid) Un singur producător trebuie să satisfacă întreaga cerere pentru un anumit bun,

neexistând nici un alt producător concurent.

8. Duopolul reprezintă:a) Formă a pieţei cu concurenţă imperfectă în care sfera cererii este restrânsă, existând

doar 2 cumpărători (duopson) b) Piaţă oligopolistă unde operează 2 ofertanţic) Piaţă oligopolistă unde operează câţiva ofertanţi şi câţiva agenţi ai cereriid) Nici o variantă nu este corectă..

9. Cartelul este:a) O firmă care serveşte drept ghid în materie de preţ = firmă barometru, lider (ex. Bancă

principală)b) Asociaţia de firme independente, care pe baza unor înţelegeri urmăresc maximizarea

profitului prin restrângerea concurenţei (există un organism de conducere care ia decizii ţinând seama de interesele firmelor participante)

c) O formă a pieţei cu concurenţă perfectăd) O formă de confruntare.

10. Într-un cartel :a) Firmele acţionează în sensul maximizării profiturilor însumate şi nu al celor

individuale,b) Profitul obţinut va fi împărţit între firmele participante pe baza unor criterii echitabile

(precum cota de producţie sau costurile realizării producţiei);c) Cantitatea produsă de fiecare membru al cartelului este cea la care costurile marginale

sunt egale,d) Condiţia de maximizare a profitului este: Vmg = Cmg.e) Toate cele de mai sus.

11. Se consideră un producător ce acţionează pe o piaţă de oligopol. Încasarea marginală (venitul marginal) şi costul marginal au următoarele expresii:

Îmg = 100 – 18Q, Cmg = 2Q, unde Q = producţia.

În vederea maximizării profitului, producţia va fi:a) 5 b) 50c) 100d) 5,55

11

12. Piaţa monopolistică se caracterizează prin:a) numeroşi agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei;b) un agent al ofertei şi numeroşi agenţi ai cererii;c) câţiva agenţi ai cererii şi câţiva agenţi ai oferteid) un agent al cerereii şi un agent al ofertei.

13. Între oligopol şi concurenţa monopolistică există diferenţe privind:a) intrarea de noi firme în ramură;b) natura produsului;c) numărul firmelor;d) efectul acţiunii unei firme asupra concurenţilor;e) calitatea produsului;f) a,b,cg) a,c,dh) b,c,d.

14. Un monopolist are funcţia de cost total CT= 200 + 5Q, unde Q este cantitatea produsă. Funcţia cererii pieţei este dată de relaţia P = 209 – 3Q, unde P este preţul. Preţul şi cantitatea produsă în condiţiile maximizării profitului sunt:

a) 34; 107; b) 107; 34; c) 5; 68; d) 206,57; 0,81; e) imposibil de determinat.

15. Se consideră un producător aflat în condiţii de concurenţă perfectă. Preţul (P) şi costul marginal (Cm) au următoarele expresii: P=100-18Q, Cm=2Q, unde Q este producţia. În vederea maximizării profitului, producţia va fi: a) 4,55; b) 50; c) 5,55; d) 5; e) 100.

Răspunsuri:Grila nr. Răspuns corect

1 D2 C3 D4 E5 B6 A7 B8 B9 B10 E11 A12 A13 G14 B15 D

12

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 99-130

2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 121-150

3. R.Lipsey-K.Chrystal, „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag. 188-247

4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 215-254

5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 117-154

6. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western, USA, 2004, pag. 289-388

13