REȚELE DE CALCULATOARE 

  TRANSMISII DE DATE   

Seriale  informații transmise între  două calculatoare bit cu bit.   Interfața serială ‐ conectare mouse, tastatură.  Ultimul tip este interfața serială de mare viteză USB (Universal Serial Bus ). 

   Paralele  

 8 biți sau multipli de 8 biți se transmit simultan,  viteza de transmisie creşte de 8 ori.   Interfața paralelă ‐  conectare imprimanta, scanner.  

  Sincrone  

 transmiterea informației ‐ bit cu bit sau octet cu octet,   fără pauze între biți sau octeți, 

 Asincrone   transmiterea informației ‐ cu pauze între octeți.   mai flexibilă.  

  REȚELE DE CALCULATOARE  Rețeaua   

simplă  colecție  de  calculatoare  într‐un  anumit  amplasament,  care  au  fost  legate  împreună, folosind un anumit mediu de conectare, până la 

uriaşă rețea globală, cum este Internet‐ul, care foloseşte o serie de medii diferite de conectare, inclusiv tehnologia transmisiilor prin satelit. 

 Rețelele ‐  compuse din: 

calculatoare,   cabluri,  

alte dispozitive: hub‐uri, comutatoare şi rutere, formează infrastructura rețelei.  Plăcile de interfață pentru rețea servesc drept conexiune pentru calculatoarele din rețea.  Comutatoarele sau ruterele asigură rețelei strategiile de control a traficului.  Pentru transferul de date se pot folosi tehnologii diferite: cabluri, unde radio, microunde.  Motive pentru a conecta calculatoarele în rețea: 

Partajarea  fişierelor – Fişierele de pe calculatorul unui utilizator pot  fi partajate  în  rețea  sau anumite fişiere pot fi plasate pe un server de fişiere, care va fi astfel o locație centrală şi unică pentru toate fişierele de care au nevoie utilizatorii de rețea. 

Partajarea  componentelor  hardware  –  Utilizatorii  pot  partaja  imprimante,  unități  CD‐ROM, hard discuri. 

Partajarea programelor – Procesoarele de text sau foile de calcul pot fi rulate prin rețea.  Comunicarea  între  utilizatori  –  Utilizatorii  din  rețea  pot  profita  de  avantajele  mediilor  de comunicare, poştă electronică, grupuri de discuții, video‐conferințe. 

Jocuri în rețea.  Rețea ‐ servere şi clienți  Server 

calculator mai  puternic,  pe  care  rulează  un  sistem  de  operare  în  rețea,  (network  operating system – NOS),  

asigură administrarea centralizată a rețelei,  deserveşte resursele disponibile în rețea.  

 Administratorul serverului – decide: 

cine se poate şi cine nu se poate loga la rețea,   ce resurse pot accesa diferiți utilizatori,   securizarea resurselor rețelei împotriva atacului din exterior şi a infectării cu viruşi.  este responsabil cu prevenirea accidentelor. 

 Client 

calculator care permite utilizatorului să se logheze la o rețea   să aibă acces la resursele disponibile în rețeaua respectivă.  

Pe un calculator client va rula un sistem de operare client, client operating system, exemplu Windows XP.  Utilizatorii de rețea au nevoie de: 

un nume de logare  o parolă pentru a obține accesul la rețea.  

 Modul de transmitere a datelor în  rețea 

Modul în care datele „circulă” prin mediul de rețea, prin cablu de cupru sau fibră optică, diferă de modul în care datele circulă între diferitele componente ale unui calculator. 

În calculator datele circulă sub forma unui flux de biți, în paralel, prin magistrala de date.   Pentru a transfera efectiv date de  la un calculator  la altul prin rețea, este necesar un anumit mediu de  rețea. Datele pot circula de‐a  lungul acestui mediu ca un singur  flux de date, prin transmisie serială. 

Pentru preluarea datelor  în  format paralel din calculator  (asemănător unei autostrăzi cu mai multe benzi) şi condensarea  lor  într‐o transmisie serială (echivalentul unui drum cu o singură bandă) este necesar un anumit dispozitiv, placa de  interfață pentru  rețea, network  interface card, NIC.  

Placa  de  rețea  conține  un  transiver,  adică  un  transmițător  şi  un  receptor,  care  poate  face conversia datelor din format paralel în format serial şi invers.  

   Moduri de conectare a calculatoarelor 

Rețele peer‐to‐peer ‐ peer‐to‐peer networking,    Rețele pe bază de server ‐server based networking. 

 Rețele PEER‐TO‐PEER 

metodă simplă şi ieftină de conectare a calculatoarelor personale,   partajarea unor fişiere sau a altor resurse, cum ar fi o imprimantă.  calculatoarele din rețea funcționează ca perechi,   un calculator funcționând atât ca server cât şi client.  

 Avantaje: 

Relativ ieftine din punct de vedere al componentelor hardware; Uşor de configurat; Programele necesare sunt incluse în sistemul de operare; Nu necesită administrare centralizată; Utilizatorii individuali pot configura partajarea resurselor; Nu depind de server. 

 Dezavantaje: 

Rezervat instalărilor mici, de până la 10 calculatoare; Nu oferă sistem centralizat de securitate în rețea; Distribuie resursele în întreaga rețea; Scăderea performanței calculatoarelor pereche; Utilizatorii pot fi nevoiți să folosească numeroase parole. 

   Rețele pe bază de SERVER 

posibilitatea  construirii rețelelor de mari dimensiuni,   utilizatorii având posibilitatea accesării unei game largi de resurse.   poate cuprinde servere diferite şi specializate, de exemplu servere de poştă electronică sau de baze de date.  

oferă un control centralizat mai accentuat al resurselor   sunt scalabile, pot fi extinse uşor.  

Trebuie să existe un server ‐ un calculator care: îi loghează pe utilizatori,  deserveşte resurse pentru utilizatori,  determină nivelul de acces pe care utilizatorii îl au la diferite resurse din rețea asigură un mediu de lucru mai sigur.   

Aceste rețele mai pot fi denumite şi rețele locale, local area network, LAN.    

Avantaje: Control central al resurselor; Gestionarea fişierelor, discurilor partajate, imprimantelor; Directorul activ – folosit pentru a adăuga sau a îndepărta utilizatori din rețea; Configurarea conturilor de utilizator; Securitatea datelor. 

 Dezavantaje: 

Costul calculatorului server; Costul sistemului de operarea în rețea; Prezența administratorului de rețea; Imposibilitatea folosirii resurselor rețelei dacă serverul nu funcționează. 

 Tipuri de Servere de rețea 

 În  rețelele de mari dimensiuni există un  server  central  care distribuie  fluxul de  lucru  între  alte 

servere specializate.  Diferite servicii de rețea pot fi distribuite pe mai multe servere speciale, accesul  la acestea fiind 

contolat de numele de logare şi parola utilizatorului.  Servere de  fişiere – acționează  ca un depozit pentru  fişierele necesare utilizatorilor  rețelei. De 

obicei sunt depozitate într‐un dosar public, public folder, iar de acolo este uşor de  salvat periodic toate datele. 

Servere de  tipărire‐ utilizate pentru a găzdui o  imprimantă de  rețea. Stabileşte ordinea  tuturor comenzilor de tipărire direcționate spre imprimantă.  

Servere  de  comunicații  –  rulează  programe  specializate  care  permit  utilizatorilor  de  rețea  să comunice. Oferă servicii de poştă electronică şi grupuri de discuții .  

Servere de aplicații – găzduiesc diferite aplicații, de exemplu baze de date specializate.  Servere web – oferă posibilitatea de a crea un site web ce poate fi accesat intern, intranet, sau de 

către persoane care navighează pe internet.    Topologii  de rețea  Topologia ‐ modul de cablare a unei rețele şi arhitectura de rețea.   Topologia bus 

un  trunchi principal sau o coloană de‐a  lungul căreia sunt ataşate calculatoarele din  rețea  la anumite intervale.  

o topologie pasivă deoarece calculatoarele din această magistrală „stau şi ascultă”; când „aud” pe cablu date care  le aparțin, acceptă datele respective; când sunt gata să transmită date, se asigură că pe magistrală nu mai transmite nimeni şi apoi transmit pachetele cu informații.   

conectare cablu coaxial, iar conectarea fiecărui calculator se face printr‐un conector de tip T,   nu există o amplificare a semnalului în timpul călătoriei de‐a lungul cablului.   există pericolul  întreruperii cablului sau desprinderii unor conectori  şi scurtcircuitării cablului ceea ce duce la căderea întregii rețele.  

  Topologia stea 

conectează la un dispozitiv centralizat, hub sau concentrator.   Fiecare calculator este conectat prin propriul său cablu la un port al hub‐ului.   Aceiaşi strategie pentru transmiterea şi accesarea datelor ca şi topologia bus.   Uşor de extins, factorul limitant fiind numărul de porturi disponibile în hub.   Se pot adăuga uşor calculatoare în rețea, fără a întrerupe serviciul către celelalte calculatoare din rețea. 

 În  cazul  defectării  unui  calculator  nu  este  împiedicată  comunicarea  dintre  celelalte calculatoare.  

 

Topologia inel  Calculatoarele dintr‐o rețea locală sunt conectate unul după altul, prin cablu, într‐un cerc fizic.   Transportă informațiile de‐a lungul cablului într‐o singură direcție.  Considerată o topologie activă.  Calculatoarele din rețea retransmit pachetele pe care le primesc.   Calculatoarele din inel pasează un jeton în jurul cercului.   Jetonul este un pachet special de date, care conferă calculatorului unde se găseşte aptitudini speciale, de exemplu, placa ATM – Asincron Transfer Mode.  

Dacă un calculator doreşte să transmită date  în rețea trebuie să aştepte până când se află  în posesia jetonului.   

Defectarea unui calculator din rețea poate întrerupe fluxul de date.   Adăugarea  sau  eliminarea  unor  calculatoare  din  rețea  poate  determina  întreruperea funcționării rețelei.  

   Modalități de conectare la Internet 

1. Legătura telefonică prin Dial‐up.   cea mai ieftină conexiune;  ca performanță însă, este una din cele mai slabe;  Avantaje:  valoarea  costurilor  suplimentare  este  mică:  un  fax‐modem  pentru  realizarea conectării acoperă strictul necesar. 

 2. Conexiunea prin cablu  

conectarea la Internet prin intermediul cablului de televiziune.  Avantaje: stabilitatea şi viteza mare a conexiunii la Internet,   Dezavantaje:  legate  de  prețul  mare  al  modem‐urilor  pentru  cablu  şi  de  costul  ridicat  al abonamentelor la societățile de cablu. 

 3. Serviciile de ISDN (Integrated Service Digital Network)  

conectarea la Internet prin linia telefonică.   realizarea concomitentă a convorbirii telefonice, serviciului de primire/transmitere de faxuri şi conectării la Internet.  

viteza de transmitere a datelor este considerabil mai mare, dar şi costurile suplimentare sunt mai ridicate. 

 4. Conectare prin DSL (Digital Subscribe Line)  

cea mai modernă modalitate de conectare la Internet.   avantaj major viteza foarte mare de transmitere a datelor.   Pentru realizarea conexiunii se utilizează linia de telefon clasică (de regulă, o linie închiriată).   Dezavantajul  acestui  tip  de  tehnologie  este  distanța  relativ mică  la  care  trebuie  să  se  afle utilizatorul față de Internet Service Provider‐ul (maximum 5 km). 

 

Rețele de calculatoare  calculatoare: PC, stații de lucru,  server‐e;  imprimante;  case de marcat automate;  POS (Point of Sale); 

mediul de  conectare:  cabluri,  fire,  cabluri de  fibră optică, microunde,  semnalele  trimise  sau recepționate prin satelit; 

router‐e: dispozitive electronice care examinează fiecare pachet de date pe care îl primeşte şi apoi determină cea mai bună cale de transmitere a lui mai departe, către destinația sa; 

porți ‐ dispozitive ce conectează o rețea  locală  la o rețea de mare suprafață,  la un calculator, dispozitive  care  au propria  lor memorie  şi pot executa  conversii de protocol  şi de  lățimi de bandă; 

 Modem ‐ uri ‐ dispozitive care: 

convertesc  semnalele digitale  în  semnale  analogice modulate, necesare  transmisiei prin  linii telefonice şi, în mod asemănător,  

transformă semnalele analogice de intrare în echivalentul lor digital.   Sunt utilizate pentru a face schimb de programe şi date cu alte calculatoare şi pentru accesul la serviciile on‐line de informații. 

Protocoale  

un  set  de  standarde  care  permit  transmisia  de  date  prin  mediul  de  conectare  de  la  o componentă hard  la alta. 

pot fi:  TCP/IP (Transfer Control Protocol / Internet Protocol);  DECnet (Digital Equipment Corporation);  IPX (Novell);  NetBEUI (Microsoft). 

 Rețele  1. locale ‐ LAN (Local Area Network),  

relativ mici (de la două‐trei calculatoare până la câteva zeci),   transmit datele prin intermediul cablurilor coaxiale şi al celor obişnuite; 

 2. pe arie întinsă ‐ WAN (Wide Area Network),  

acoperă distanțele geografice prin intermediul unor echipamente hard dedicate,  folosesc  liniile  telefonice  sau  alte mijloace  de  comunicație  (fibra  optică)  pentru  a  conecta calculatoare aflate la distanțe de zeci până la mii de kilometri.  

Servicii TCP/IP active la nivelul rețelei  

1. Servicii de conectare  Funcționează la nivelul de bază al rețelei,   Stabilesc modul  în care datele ajung de  la calculator pe cablul de rețea şi apoi  la calculatorul destinație.  

Nu certifică primirea datelor în ordinea în care au fost trimise.  

2. Servicii de transport  Funcționează la nivelul mediu în ierarhia rețelei   Dezvoltă serviciile de conectare,   Garanteaza o comunicație sigură între calculatoare.   Calculatoarele pot efectua verificări dacă există pachete pierdute sau deteriorate. 

 3. Servicii de aplicație 

Permit unei aplicații care rulează pe un calculator să comunice cu o aplicație similară de pe un alt calculator  

Îndeplinire de diferite sarcini (copierea de fişiere).   Operează la cel mai înalt nivel din ierarhia rețelei.  Dependente de serviciile de conectare  şi de cele de  transport    în  realizarea unei comunicații sigure şi eficiente. 

 Nivelurile unei rețele, conform standardului OSI (Open System Interconnect) 

 1  . Nivelul fizic ‐ este stratul hard.  Include cabluri, sateliți sau alt mediu de conectare şi placa de 

interfață a rețelei. 2. Nivelul  legăturii de date ‐ este stratul  în care datele sunt desfăcute  în pachete şi  împachetate 

pentru a fi transmise pe cablu. 3. Nivelul de rețea ‐ este nivelul care primeşte pachetele de date de la nivelul legăturii de date şi 

le  trimite  la  adresa  de  rețea  potrivită. Dacă  sunt  posibile mai mult  căi  pentru  transmiterea  datelor, nivelul de rețea îl găseşte pe cel mai scurt. 

4. Nivelul de transport  ‐ asigură  faptul că pachetele de date nu conțin erori, că ajung toate şi  în ordinea care trebuie. 

5. Nivelul sesiunii ‐ stabileşte şi coordonează o sesiune (o conexiune între două calculatoare). 6. Nivelul de prezentare  ‐  lucrează  cu  sistemul de operare  şi  cu  fişierele  sistem. Acesta e  locul 

unde  fişierele  sunt  convertite  dintr‐un  format  în  altul,  dacă  cele  două  calculatoare  folosesc  formate diferite. 

7. Nivelul de aplicație ‐ este nivelul pe care sunt create fişierele care trebuie transmise.  

Limbajul HTML   Unul din primele elemente  fundamentale ale WWW  (World Wide Web)   este HTML  ‐ Hypertext 

Markup Language, descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web.  HTML dezvoltat inițial de Tim Berners‐Lee la CERN in 1989, văzut ca o posibilitate pentru fizicienii 

care utilizează computere diferite să schimbe între ei informație utilizând Internetul.   

Caracteristici: ‐un foarte bun format pentru documentele Internet şi Web. ‐ Independența de platformă –un document poate fi afişat în mod asemănător de computere 

diferite (deci cu font, grafică şi culori diferite), lucru vital pentru o audiență atât de variată. Hipertext  ‐ orice cuvânt, frază, imagine sau alt element al documentului văzut de un utilizator 

(client) poate face referință la un alt document, ceea ce uşurează mult navigarea între multiple documente sau chiar în interiorul unui aceluiaşi document.  

Structurarea riguroasă a documentelor permite convertirea acestora dintr‐un format în altul precum şi interogarea unor baze de date formate din aceste documente.  

Primele specificații de bază ale Web‐ului au fost HTML, HTTP şi URL.    

Tim Berners‐Lee a utilizat ca model  ‐ SGML ( Standard Generalized Markup Language )   Un standard internațional în plină dezvoltare.   Avantajul unei structurări avansate şi al independenței de platformă, dar proiectarea lui a avut în vedere mai mult structura semantică a documentului decât modul de formatare.  

Flexibil, SGML putea fi descris ca o specificare pentru descrierea altor formate.   Utilizatorii puteau crea noi formate (DTD, Document Type Definitions) care puteau fi  înțelese de orice produs soft SGML pur şi simplu prin citirea mai întâi a definițiilor noilor formate. 

În primii ani de evoluție HTML a crescut lent, în principal pentru că îi lipseau posibilitățile de a descrie publicații electronice profesionale;  limbajul permitea oarece control asupra fonturilor dar nu permitea inserarea graficii. 

 

INTERNET  

Rețea de calculatoare răspândite în întreaga lume;  O imensă sursă de informații;  Un  sistem  de  comunicații,  prin  care  oricine,  oricând,  poate  să  comunice  cu  oricare  alt  utilizator Internet de pe planetă; 

Un drog, care provoacă cea mai puternică dependență;  Libertatea de a comunica, de a te informa, de a‐ți împărtăşi experiența, opiniile sau doar preferințele;  O revoluție informațională   Conectare la Internet  

acces la un calculator‐gazdă (host), care este nod al rețelei Internet şi are adresă Internet.   acces la toate facilitățile rețelei  comunicare cu orice alt calculator din rețea. 

  Conexiune permanentă 

Calculatorul ‐ conectat permanent la Internet prin linie telefonică dedicată.   acces Internet cu condiția ca admnistratorul de sistem să‐ți deschidă un cont personal. 

 Conectare temporară prin linie telefonică 

un modem,   programe speciale de comunicație   apelare la serviciile unei firme specializate în furnizarea de servicii Internet 

  

ISP – Internet Service Provider  o firmă care are calculatoare de mare capacitate,   conectate la Internet prin linii telefonice dedicate, canale radio sau canale satelit   oferă clienților, în schimbul unei taxe, servicii de conectare la Internet. 

În funcție de opțiunea clientului, furnizorul de servicii Internet poate oferi: Conexiune de tip poştă electronică, care oferă numai posibilitatea de a utiliza poşta electronică; Conexiune full‐access (acces total), care oferă acces la toate faciltățile Internet; Cont cu shell, care oferă acces  la toate facilitățile  Internet, oferind  în plus şi posibilitatea de a executa comenzi în modul linie de comandă. Dezavantajul acestui tip de conectare față de conectarea full‐access 

este că,  în acest caz,  calculatorul  tău nu este  legat  la  Internet, ci  funcționează ca un  simplu  terminal, executând programele de pe calculatorul‐gazdă. 

Indiferent  de  modul  de  conectare  adoptat,  administratorul  de  sistem  trebuie  să  creeze utilizatorului un cont.  

 Contul ‐ identificat printr‐un nume 

numele de conectare al utilizatorului – login name  protejat printr‐o parolă.  

 Parola ‐ succesiune de caractere pe care presupunem că nu o cunoaşte altcineva decît posesorul 

contului respectiv.  Ori  de  câte  ori  un  utilizator  doreşte  să  se  conecteze  la  Internet  va  trebui  să  indice  numele 

contului, apoi să tasteze parola.  Atenție ! Pentru siguranță, caracterele pe care le tastați în parolă nu vor fi afişate pe ecran!   

Conectare la Internet – Parola  Orice parolă trebuie să conțină cel puțin 6 caractere,   dintre care cel puțin 4 să fie diferite.   Este  indicat ca parola să conțină atât  litere mari cât  şi  litere mici, cifre  şi simboluri speciale  (de exemplu, %, +, ? etc.); 

Nu  includeți  în  parolă  cuvinte  din  dicționar  sau  date  personale  semnificative  (nume,  ziua  de naştere etc.), nici chiar scrise în ordine inversă; 

Cele mai bune parole  sunt  cele  formate dintr‐o  succesiune de  caractere aleatoare, dar acestea sunt  greu de memorat. Prin urmare, ar fi mai uşor de simulat o succesiune aleatoare. 

Pentru a vă proteja contul de “nepoftiți”:  Nu comunicați nimănui parola!  Nu notați parola nicăieri! Memorați‐o!  Schimbați parola frecvent (de exemplu, lunar)! 

 Adresarea în Internet  

 Cont Internet ‐ propria adresă Internet.  De exemplu, dacă numele de cont este  farma2009,  iar serverul  la care vă conectați se numeşte 

yahoo.com, atunci adresa este: farma2009 @yahoo.com.  Adresa unui utilizator Internet are structura: 

 nume‐utilizator@domeniu nume‐utilizator ‐numele de conectare al utilizatorului (login name);  domeniu – specifică serverul pe care există contul (unic) nume‐utilizator.    Adresarea în Internet – IP  Fiecare  calculator  din  rețeaua  Internet  are  în  cadrul  rețelei  o  adresă  numerică  unică,  numită 

adresă IP.  Adresa IP  

- 4 numere naturale,  

- mai mici decât 256,  

- separate prin ‘.’ (punct).  - exemplu, 212.204.100.101 Pe lângă adresa IP, unui calculator i se poate asocia un nume, pentru a putea fi identificat mai 

uşor. Dificultatea constă în faptul că aceste nume trebuie să fie unice în cadrul rețelei.  Metoda prin care se asociază denumiri adreselor IP se numeşte DNS  Domain Name System – Sistemul Numelor de Domenii se bazează pe ideea de a împărți calculatoarele din rețea pe domenii şi subdomenii, formându‐se 

o structură ierarhică. Pentru a specifica o adresă se indică, în ordine, numele subdomeniilor, separându‐le prin 

caracterul ‘.’ (punct). Ordinea este dată de faptul că fiecare subdomeniu este inclus în cel din dreapta lui (care‐i urmează).  

De exemplu, să considerăm domeniul ssi.vs.info.ro.  Acest domeniu este format din patru subdomenii: ssi – subdomeniul Societatea de Servicii Informatice; vs – subdomeniul județului Vaslui (deci subdomeniul ssi este inclus în subdomeniul vs); info – subdomeniul educațional; ro – cel mai amplu subdomeniu, care este indicativul țării în care se află rețeaua informatică 

(România).  Adresarea în Internet –Domeniu  cel mai amplu subdomeniu dintr‐o adresă este cel mai din dreapta. Acesta poate fi un indicativ de țară:  

• ro pentru România,  • fr pentru Franța,  • ca pentru Canada etc.  

 În Statele Unite, de obicei, subdomeniu cel mai din dreapta nu este cel geografic (us), ci un 

indicativ al organizației din care face parte instituția: • com ‐ comercial, • edu ‐ universitar,  • gov ‐ guvernamental, • int ‐ organizații internaționale, • org ‐ organizații, • net ‐ extensia pentru activitățile legate de rețelele de calculatoare. 

 Rezoluție de adresă  

-Conversia numelui de domeniu în adresă IP   

- realizată automat de către serverele DNS.  Spațiul numelor de domenii este împărțit în zone care nu se suprapun, în fiecare zonă existând un 

server DNS, care gestionează informațiile despre domeniul respectiv.     

Servicii Internet    

1. Poşta electronică  E‐mail , Electronic‐mail    Trimitere / primire mesaje de la orice utilizator al rețelei Internet. Mesajele: text,                  ataşa şi alte tipuri de fişiere: imagini, muzică,  2. Telnet     conectarea  la distanță (remote  login)  la un calculator din rețea, situat eventual  într‐un 

alt colț de lume.  3. FTP (File Transfer Protocol)    transferarea unor fişiere (text sau binare) pe/de pe un alt calculator din rețea.  4. WWW (Word Wide Web)    cel mai utilizat şi mai atractiv serviciu    consultare  informații de pe  Internet prin  intermediul unui  sistem uriaş de documente 

legate între ele (hipertexte).  Consultarea  informațiilor WWW  se  numeşte  navigare  şi  se  realizează  cu  ajutorul  unor 

programe speciale, numite browser. 5. Finger     facilitate prin care se pot afla mai multe informații referitoare la o persoană despre care 

nu cunoaştem decât adresa Internet. Informațiile furnizate sunt cele reținute în configurația contului şi pot fi numele,  prenumele, data ultimei conectări, eventual planurile pentru viitorul apropiat. 

6. Talk    facilitate care permite discutii în direct cu un alt utilizator al rețelei, de oriunde.   Condiția este ca în momentul apelului de talk, persoana să fie conectată şi să accepte 

discuția.    Ecranul va fi împărțit în doua zone, o zonă în care introducem mesajele noastre şi o zonă 

în care putem citi mesajele interlocutorului.  7. Chat –formă mai complexă de talk, foarte des utilizată, în care pot participa la discuție 

mai multe persoane. 8. Newsgroups    serviciu de informații cunoscut şi sub denumire de grupuri de ştiri, prin intermediul 

căruia puteți participa la discuțiile din grupurile de ştiri existente pe calculatorul la care sunteți conectat.  

  Mesajele din grupul de ştiri se numesc articole şi aparțin unor persoane cu preocupări comune( fizică, grădinărit, poezie etc.). 

9. BBS (Bulletin Board Systems)     colecții de produse software care conțin o mare varietate de programe din toate 

domeniile.    Programele existente intr‐un BBS sunt gratuite(freeware) sau versiuni promoționale 

(shareware), care nu funcționează cu toate facilitățile până când nu sunt cumpărate. 10. Gopher    sistem de meniuri care permite consultarea informațiilelor pe rețea.  

    

Browsere  ‐program de navigare pe Internet. Comunitatea utilizatorilor Internet este divizată în două grupuri, în funcție de browser‐ul preferat: 

Utilizatorii care preferă Netscape Navigator;  Utilizatorii care preferă Internet Explorer. 

 1.Netscape Navigator  

browser‐ul inclus în pachetul de programe de comunicație Netscape Communicator,   Pachet disponibil pe Internet pentru acces FTP anonymous pe serverul ftp.netscape.com.   Pachetul este gratuit pentru studenți, elevi, membri ai unor  instituții educaționale sau ai unor  organizații  nonprofit.  Ceilalți  utilizatori  Netscape  Communicator  sunt  datori  să trimită o taxă firmei Netscape, dacă după o perioadă de testare gratuită (free evaluation) au hotărât să utilizeze acest produs.  

2. Internet Explorer   Browser  inclus în sistemul de operare Windows,   accesibil direct celor care au licență pentru Windows.    Important  modul de utilizare a unui browser,   chiar dacă interfața grafică diferă  trebuie să îndeplinească aceleaşi funcții.  

 Poşta electronică dintre primele servicii Internet,  cel mai utilizat.  trimite mesaje oricărui utilizator al rețelei Internet, cu condiția să‐i cunoaşteți adresa  primi mesaje de oriunde de pe glob, de la alți utilizatori ai rețelei.  Mesajele cu text, imagini, sunete, filme  Comparație între e‐mail, poşta clasică şi telefon ‐e‐mail ‐mesajele se transmit foarte rapid în raport cu poşta clasică ‐ câteva minute.  ‐telefon comunicarea instantanee, dar pentru a vorbi la telefon e obligatoriu ca şi interlocutorul sş 

fie disponibil în momentul respectiv. ‐e‐mail  nu deranjează niciodată, destinatarul având posibilitatea să‐l citească atunci când doreşte.  ‐Costurile o convorbire telefonică sau de transmitere a unei scrisori la mare distanță sunt mult mai 

mari decât  transmiterea unui e‐mail, care practic presupune o conectare prin  telefon  la  furnizorul de servicii Internet (de obicei un telefon local), 

‐Durata de conectare fiind de câteva secunde, pentru un mesaj obişnuit.  ‐din posibilitatea de a trimite un mesaj la oricât de mulți destinatari simultan, ceea ce e imposibil 

prin poşta clasică sau prin telefon.  

   

Din alt punct de vedere, confidențialitatea convorbirilor telefonice şi a scrisorilor este, în principiu, garantată, în schimb nimeni nu garantează confidențialitatea unui mesaj e‐mail.  

Utilizatorul  este  singurul  responsabil  de  asigurarea  confidențialității  mesajelor  proprii,  având posibilitatea de a utiliza un program criptare. 

 E‐mail  Telefon  Poşta clasică 

Viteză de 

transfer Mare  Foarte mare  Foarte mică 

Cost  Mic 

Variază în funcție de 

durata convorbirii şi de 

distanță 

Variază în funcție de 

distanță 

Sincronizare  Nu e necesară  Obligatorie  Nu e necesară 

Confidențialitate  Scăzută  Moderată  Mare 

 În primul  rând,  comunicarea prin e‐mail are un  caracter  conversațional pregnant.  Interlocutorii 

pot răspunde imediat, pot pune întrebări. Astfel, un mesaj e‐mail nu are o structură atât de formală şi de elaborată ca alte mesaje scrise. Dar chiar dacă nu veți fi foarte meticulos cănd veți scrie un e‐mail, nu trebuie  să  faceți  abstracție de  regulile  gramaticale  sau de eventualele  caracteristici de  limbaj  sau de mentalitate ale interlocutorilor. 

Spre  deosebire  de  o  discuție  directă,  într‐un  mesaj  e‐mail  emoțiile,  gesturile,  inflexiunile  de tonalitate sunt mult mai puțin vizibile. Prin urmare fiți deosebit de atenți  la formulări şi  la semnele de punctuație. Folosiți pentru siguranță mici simboluri de marcare a stării emoționale (emoticons, smileys).  

World Wide Web  

WWW, W3, Web  cel mai utilizat şi mai atractiv serviciu Internet.   „țesătură răspândită în întreaga lume”.   Metafora sugestivă ‐serviciul WWW acoperă (ca o pânză de păianjen) întreaga lume.  „Pânza” este formată dintr‐o colecție de documente specifice acestui serviciu, conectate logic între ele, denumite hipertexte. 

 Localizarea resurselor Internet  Pentru a localiza o resursă pe Internet, trebuie să specificăm unde se găseşte resursa respectivă. Specificatorul unei resurse pe rețea poartă –  

URL (Uniform Resource Locator)   ca o extindere a noțiunii de specificator de fişier Trebuie specificat fişierul şi directorul în care acesta se găseşte, calculatorul din rețeaua Internet 

pe care este stocat fişierul respectiv poate fi transferat pe rețea. specificarea unei resurse Internet se poate face în mod absolut sau în mod relativ. 

 Un URL specificat în mod absolut are sintaxa: 

  Protocol://domeniu/cale/fişier.extensie Atenție! Un URL nu conține spații! protocol reprezintă protocolul utilizat pentru transferul fişierului. 

De exemplu:  http   ‐ fişierul este o pagină Web;  News  ‐un articol al unui grup de ştiri;  ftp  ‐ un fişier care poate fi transferat de pe un server FTP;  file  ‐ indică un fişier local. 

domeniu reprezintă numele calculatorului pe care este stocat fişierul, având acceaşi sintaxă ca în cazul adreselor e‐mail. 

cale reprezintă succesiunea directoarelor, de la directorul rădăcină până la directorul în care este stocat fişierul. Ca separator între două directoare consecutive este utilizat caracterul “/”. 

  Protocol://domeniu/cale/fişier.extensie  

fişier.extensie reprezintă numele fişierului şi extensia acestuia.  

De exemplu: Specificatorul URL absolute pentru Ghidul URL creat de David W. Baker în format HTML stocat pe 

serverul Web, în directorul users/dwb, sub denumirea de url‐guide.html este:  

http://www.netspace.com/users/dwb/url‐guide.html  

La navigare pe Web  se poate specifica un URL şi în mod relativ, plecând de la specificatorul URL curent. 

 În acest caz nu mai este necesar sa specificăm toate elementele din sintaxa unui URL. De exemplu, să presupunem că vizualizați fişierul având ca URL     http://www.liis.sorosis.ro/~ema/html/arbori/cap1.html Dacă doriți sa specificați fişierul cap2.html, care se găseşte în acelaşi director, nu mai este necesar 

să specificați protocolul, serverul şi calea, ci doar numele şi extensia fişierului: cap2.html. Dacă  doriți  să  vizualizați  fişierul  index.html,  care  se  găseşte  în  directorul  html,  nu  mai  este 

necesar  să  specificați  protocolul  şi  serverul,  ci  doar  calea  relativă  până  la  directorul  html,  numele fişierului şi extensia: ../index.html. 

Prin  urmare,  dacă  unul  din  elementele URL‐ului  curent  se  pastrează,  nu mai  este  necesar  să‐l specificați. În plus, calea către noua resursă o puteți specifica relativ la directorul curent, nu este necesar să o indicați începând cu directorul‐rădăcină. 

 Motoare de căutare‐ search engine 

 Căutarea de resurse  

cuvinte cheie ‐ definesc domeniul de interes,   operatori logici: and, not, or, near.  

 Navigare prin rețeaua Internet: 

Browser,  motor de căutare,  Scop / noțiune / domeniu de explorat. 

 Browser Web – soft, ansamblu de programe pentru manevrarea informațiilor bazate pe grafică şi 

text.  Pagina Web ‐ unitatea elementară de informație 

  un document care conține o combinație de texte, imagini si alte elemente, printre care link‐urile (legăturile). 

  Link 

texte,   pictograme,  grafice, care apar marcate.  

‐conectează paginile între ele,  ‐permit navigarea efectivă în Internet.  Când se ajunge la o legătură, săgeata mouse‐ului se transformă într‐un arătător, ceea ce înseamnă 

că se poate executa clic pe ceea ce indică el, pentru a vizita acea pagină.   

Motorul de căutare  

 orice program care localizează informațiile necesare dintr‐o bază de date,   un serviciu de căutare a informațiilor în Internet.  computere  foarte  rapide  care  actualizează  în  permanență  o  bază  de  date  cu  pagini 

Web, folosind anumite cuvinte cheie.   Permanent, aceşti  roboți specializați se „plimbă" prin  Internet,  în căutare de  site‐uri noi. Odată 

găsite, noțiunile sunt luate în evidența băncii de date, sunt sortate şi le sunt ataşate „semne" care indică pagina de la care provin informațiile. Activarea unui motor de căutare face ca banca de date internă să afişeze o listă cu toate elementele care au legătură cu noțiunea căutată sau cu locațiile care pot conține subiectul respectiv. 

Metamotoare de căutare se folosesc de mai multe motoare de căutare simultan. Pentru  a  căuta o  anumită  informație  într‐un motor de  căutare,  trebuie  formulată o  interogare 

alcătuită din cuvinte sau expresii, având sensul cât mai apropiat de ceea ce se doreşte să se afle. În urma interogării, motorul de căutare investighează baza lui de date şi returnează o listă cu un număr mare de legături  (uneori chiar  şi câteva zeci de mii) către site‐uri Web care conțin cuvântul cheie sau expresia folosită.  

Din  lipsă de spațiu, această  listă cu  rezultatul căutării este  însă  fragmentată, astfel  încât nu vor apărea mai mult de 10 sau 20 de legături pe fiecare pagină, aşezate în ordinea relevanței, în funcție de un algoritm specific fiecărui motor de căutare. Cu ajutorul hyperlink‐urilor se poate accesa oricare dintre aceste locații. Restul legăturilor apar pe paginile următoare.  

Elemente principale 1.Robotul ‐ păianjen, vierme (robot, spider , crawle).  2.Index sau catalog. 3.Software‐ul de căutare 

 1.Robotul ‐ păianjen, vierme (robot, spider , crawle).  

program care vizitează paginile Web,   le citeşte   urmăreşte legăturile către alte pagini.  

Dar, multe dintre paginile vizitate îşi pot modifica după un anumit timp conținutul, se pot adăuga noi  legături,  iar unele pagini pot dispărea definitiv. De aceea, roboții se  întorc după un anumit  interval 

de timp, de obicei după o lună sau două şi vizitează din nou site‐ul, căutând eventualele schimbări care au fost făcute. 

Aceste programe  au o  capacitate extraordinară de  a  citi  şi de  a prelucra date. Astfel,  conform declarațiilor producătorilor, roboții rapizi de la Altavista au capacitatea de a citi l GB de text pe secundă, respectiv 3 milioane de pagini web pe zi. 

 2. Index sau catalog 

Tot ceea ce găseşte robotul: cuvinte cheie, porțiuni de text din paginile vizitate  bază de date imensă în care se află informații găsite de robot despre fiecare pagina web.  pagină apare în catalog ca o nouă înregistrare, cu  

titlul   adresa paginii respective,  cuvintele cheie folosite,   legăturile către alte pagini,   porțiuni din text, pot fi diferite de la un motor de căutare la altul. 

Dacă  robotul  găseşte  schimbări  într‐o  pagină  web,  atunci  indexul  este  actualizat  cu  noile informații. Uneori, poate trece mai mult timp până când paginile noi sau modificate găsite de robot la o nouă căutare să fie adăugate la index. 

 3. Software‐ul de căutare  un program care permite  

căutarea printre milioanele de pagini înregistrate în index,  afişarea  rezultatului  sub  forma unei  liste de  legături,  în ordinea pe care el o consideră cea mai 

relevantă.  Fiecare  dintre motoarele mari  de  căutare  au  propriul  lor  software,  pe  care‐l  folosesc  pentru 

indexarea paginilor web, fiecare considerând că propriul software este cel mai bun.   Motoarele de căutare sunt diferite; unele indexează titlul paginii, altele cuvintele folosite cel mai 

des în cadrul paginii; altele indexează o anumită porțiune a paginii etc.