TRANSMISIA INFORMAȚIEI DE IMAGINE ȘI A SEMNALELOR ÎN … · 2019. 2. 27. · video de televiziune, constituie elementul principal al sistemului de afişare; DE + TEO – formează

Cursul 2

TRANSMISIA INFORMAȚIEI DE IMAGINE ȘI A SEMNALELOR ÎN TELEVIZIUNE

Cuprins

1. Transmisia informatie de imagine in televiziune 2. Transmisia semnalelor de televiziune 3. Reglementari pentru radiodifuziune

3.1.1 Institutii care emit reglementari pentru radiodifuziune 3.1.2 Reglementari privind calitatea receptiei TV 3.1.3 Determinari in spectrul de radiodifuziune

Introducere

Televiziunea asigura transmisia informatiilor video, audio si a datelor (alte informatii) la distante mari prin unde electromagnetice pentru marele public.

Problema esentiala a televiziune se rezuma la multitudinea proceselor de captare a informatiilor video si audio, transformarea in semnale electrice, procesarea acestora in mod specific pentru analog si pentru digital, emisia in spectrul de radiofrecventa si refacerea la utilizatori (in receptorul TV) a informatiilor sub forma imaginilor TV si a semnalelor sonore.

Obiective

Dupa parcurgerea acestei unitati de invatare studentii vor fi in masura: Ø Sa defineasca notiunile de imagine si imagine TV

corborat cu problema televiziunii. Ø Sa reprezinte structura unui sistem de televiziune si sa

explice rolul si procesele din blocurile functionale ale sistemului. Ø Sa diferentieze particularitatile esentiale ale procesarii

semnalelor TV, transmisia, banda de RF ocupata si spectrul transmisiei - in analog si in digital.

Timpul mediu

de studiu

Timpul mediu de studiu individual

este de 2 ore


Page 2

1. Transmisia informației de imagine in televiziune Formarea semnalului ce caracterizează imaginea de televiziune, transmiterea acestuia şi reconstituirea imaginii originale, ca etape esenţiale ale comunicaţiilor în televiziune, prezintă o serie de aspecte particulare, specifice în raport cu transmiterea şi natura informaţiei. Pentru înţelegerea acestor aspecte este necesară cunoaşterea unor noţiuni de bază în domeniul sistemului de percepţie vizuală şi a colorimetriei. Este importantă, de asemenea, o vedere de ansamblu asupra principiului transmiterii imaginilor în televiziune. Imaginea reprezintă o distribuţie de energie radiantă variabilă în timp şi color care depinde de proprietăţile optice ale obiectelor.

Acest tip de imagine interesează în transmisiunile de televiziune. Imaginea poate fi caracterizată de un vector luminanţă B(x,y,t), dependent de două dimensiuni spaţiale (x,y) – pentru imaginea plană – şi o dimensiune temporală (t) – pentru imaginea în mişcare. Vectorul B(x,y,t) poate fi descris prin trei componente, care reprezintă un set arbitrar de culori primare (R, G, B) alese astfel încât să egaleze subiectiv senzaţia de culoare produsă de culoarea originală [NIC03]:

( ) ( ) ( )],,,,,,,,[),,( tyxBBtyxGBtyxRBtyxB = (1.1) Canalele de transmisiune existente sunt canale unidimensionale, în sensul că pe canal se transmit semnale de o singură variabilă – timpul. Problema specifică televiziunii constă în: transformarea funcţiei vectoriale B(x,y,t) într-un semnal s(t), transmiterea acestuia pe canal şi reconstituirea imagini Br(x,y,t) într-un mod cât mai fidel posibil.

Totalitatea proceselor de rezolvare a problemei televiziunii este prezentată în figura 1.1, prin cele patru etape distincte:

1 - codarea sursei; 2 - codarea de canal; 3 – decodarea de canal şi 4 – decodarea sursei. În transformările B(x,y,t)→Br(x,y,t) este necesar să se ţină seama de

următoarele aspecte: a) în procesul de transformare imagine - semnal electric, vor trebui luate în consideraţie toate caracteristicile receptorului căruia îi este adresată informaţia – sistemul vizual uman; b) semnalul electric format trebuie să fie adaptat canalului de transmisiune. În ambele transformări este necesar să se ţină cont de caracteristicile statice ale imaginii şi ale semnalului format. În televiziune se evidenţiază clar


Page 3

modelul lui Fano pentru un sistem de transmisie a informaţiei: codorul sursei – care pe baza unui criteriu de fidelitate a receptorului împarte mulţimea mesajelor generate de sursă în clase de echivalenţă şi transmite câte un reprezentant al acestor clase; şi codorul canalului - care adaptează caracteristicile statistice ale semnalului la cele ale canalului [NIC03] / [2]. Semnificaţia circuitelor funcţionale ale sistemului de televiziune reprezentat în figura 1.1 sunt:

SOFI – sistem optic de formare a imaginii (ansamblu de lentile, prisme şi oglinzi dicroice);

TOE – traductor optoelectronic (senzor de imagine, transformă imaginea optică în semnal electric);

DE – dispozitiv de explorare (baleiere); GSA – generator de semnale ajutătoare – produce semnale de temporizare

( de stingere si de sincronizare etc.), necesare funcţionării corecte a sistemelor de transmisie şi de formare a imaginii TV. În digital sunt generate semnale de clock, semnale cu frecvenţă fixă, etc.

CC – codor de culoare, asigură obţinerea din semnalele primare de culoare a semnalului de cromonanţă si a celui de luminanta.

E – emiţător. În acesta au loc procesele de modulaţie şi conversie în banda de transmisie;

E’R, E’G, E’B – semnale primare de culoare; SVCC – semnal video complex color (semnal compozit); R – receptor (partea de tuner TV); S – separator de semnale; DC – decodor de culoare. Acesta asigură obţinerea din semnalul de

crominanţă a semnalelor primare de culoare; TEO – traductor electronooptic, transformă semnalul optic în semnal video de televiziune, constituie elementul principal al sistemului de afişare;

DE + TEO – formează dispozitivul de afişare (partea 4 din fig.1.1); SOFI + TOE + DE – formează camera TV (partea 1 din fig.1.1). Codarea sursei (1). Imaginea reprezentată prin vectorul B(x,y,t), este

aplicată prin sistemul optic de formare a imaginii (SOFI) unor traductoare optoelectronice (TOE) ce transformă fiecare imagine optică plană şi monocromatică (BR(x,y,t), BG(x,y,t), BB(x,y,t)) într-o imagine electronică (QR(x,y,t), QG(x,y,t), QB(x,y,t)). Imaginile electronice sunt distribuţii spaţiale de sarcini electrice Q la suprafaţa senzorului de imagne din structura dispozitivlui video captor. SOFI are rolul de a descompune imaginea color în componentele primare alese în sistemul de televiziune. Formarea semnalelor E’

R, E’G, şi E’

B


Page 4

este realizată de sistemul de explorare (DE) care are funcţia de a transforma distribuţia electronică bidimensională variabilă în timp în semnalele electrice primare de culoare E’

R, E’G, E’

B , notate adesea în practică R, G, B.

Codarea de canal (2). Prin codorul de culoare (CC), cele trei semnale corespunzătoare culorilor primare sunt transformate în semnal de crominanţă care este însumat cu semnale auxiliare (sa) pentru procesul de reconstituire a imaginii, după care este adaptat prin emiţătorul E la canalul de transmisiune prin modulaţie analogică sau digitală.

s(t)

Fig. 1.1 Structura sistemului de televiziune şi etapele prelucrării semnalelor TV

Sa Sa

Br(x,y,

I’B

I’G

I’R

E’E’

E’

SVCC

Ss(t)

R

S

DC

DE

TEO

GSA

3 4

ss

B(x,y

Sa

Sa Sa

SVCC

Eţc

E’B

E’G

E’R

IB

IG IR

B

B

B SOFI

TOE

DE

CC

E

GSA

1 2

∑

ARF, Acord canal, Decodare OFDM, Conversie frecventa Demodulare,


Page 5

Decodarea de canal (3). Receptorul (R), separatorul (S) şi decodorul de culoare (DC) refac semnalele primare de culoare E’R, E’G si E’B, precum şi semnalele de sincronizare sa. Decodarea sursei (4) reface prin sistemul de explorare (DE) şi traductorul electronooptic (TEO) imaginea TV caracterizată prin vectorul Br(x,y,t).

2. Transmisia semnalelor de televiziune Transmisia semnalelor de televiziune este un procedeu mai complex decât

transmisia semnalelor de radio şi presupune transferul semnalului video complex şi a semnalului de sunetului la destinaţie unde sunt dispuse receptoarele de televiziune. Transmisia imaginii TV se poate face în videofrecvenţă VF, în banda de bază, sau în radiofrecvenţă RF, în diverse benzi de frecvenţă, prin medii diferite de transmisie.

Transmisia imaginii în videofrecvenţă VF se face pe distanţe scurte de ordinul zecilor sau sutelor de metri între camerele TV şi carele de reportaj sau între studiourile TV şi un studio de control general. Transmisia se face prin cabluri (coaxiale sau optice) caracterizate prin:

• impedanţa caracteristică ZC (pentru cablul coaxial este de obicei ZC = 50 Ω);

• valoarea şi variaţia timpului de întârziere de grup τG; • atenuarea α pe unitatea de lungime şi variaţia atenuării cu

frecvenţa: α = f(ω). Transmisia semnalelor de imagine în radiofrecvenţă RF se face în una din

benzile rezervate transmisiilor de televiziune prin radiaţie electromagnetică sau prin cablu coaxial / optic.

Transmisiile de radiodifuziune se fac potrivit unor norme şi standarde internaţionale. Norma reprezintă o colecţie de prescripţii metodologice şi tehnice care definesc atât sistemele de radiodifuziune cât şi corelaţia dintre emisia şi recepţia unui program. Sunt cunoscute, ca fiind cele mai extinse, următoarele normele: Ø norma americană (FCC); Ø normele europene (CCIR B/G şi CCIR D/K ); Ø norma franceză (L); Ø norma engleză (I).

Standardul caracterizează sistemele de televiziune, deci şi receptoarele TV, prin intermediul unei game largi de parametri tehnici specifici emisiei şi


Page 6

recepţiei de informaţii de natură video şi audio. În anexa 1.1 sunt prezentaţi parametrii tehnici ai celor mai răspândite norme de televiziune din Europa.

Transmisia de radiodifuziune prin radio se face în cadrul unor game de frecvenţă bine delimitate pentru unde lungi UL , unde medii UM, unde scurte US şi pentru unde ultrascurte UUS, acestea din urmă având două subgame: 68 ÷ 87 MHz şi 87,5 ÷ 108 MHz. În prezent, transmisiile de radio analogice cu modulaţie în frecvenţă MF se desfăşoară preponderent în a doua subgamă, iar pentru transmisiile radio terestre digitale DAB (Digital Audio Broadcasting) cu modulaţie COFDM (Coded Orthogonal Frequency Division Multiplexing) cu spectru împrăştiat sunt destinate domeniile : banda III (174 MHz ÷ 230 MHz) şi banda L (1.452 MHz ÷ 1.492 MHz).

Pentru transmisia prin radiaţie electromagnetică, pentru televiziune, sunt prevăzute mai multe benzi de frecvenţă. În Europa aceste benzi sunt situate în două domenii de frecvenţă, FIF care cuprinde benzile I şi III şi domeniul UIF care cuprinde benzile IV şi V). Sistemele de televiziune terestră cu prelucrare analogică a semnalelor operează, potrivit reglementărilor organismelor ETSI şi ITU, în domenii de frecvenţă bine delimitate [2].

Ø Banda I 47 MHz la 68 MHz Ø Banda III 174 MHz la 230 MHz Ø Banda IV 470 MHz la 606 MHz Ø Banda V 606 MHz la 862 MHz

Fiecare bandă TV cuprinde un număr diferit de canale de televiziune. Numarul de canale, numarul atribuit fiecaruia, banda de freceventa ocupata precum si parametri specifici transmisie sunt standardizati prin normativele CCIR. [2].

Dezvoltarea transmisiilor de televiziune a fost orientată, în urma Acordului de la Geneva (mai – iunie 2006), către transmisii digitale DVB (Digital Video Broadcasting) terestre în spectrul de radiofrecvenţă de 174 MHz ÷ 230 MHz şi 470 MHz ÷ 862 MHz şi către transmisii prin satelit în domeniul frecvenţelor 10 GHz ÷ 40 GHz.

Un canal TV din norma analogică CCIR D/K (vechiul OIRT) ocupă o bandă de 8 MHz pentru transmisia de imagine şi sunet în ambele domenii de frecvenţă, iar pentru norma CCIR B/G ocupă o bandă de 7 MHz în domeniul UIF şi de 8 MHz în domeniul FIF. Pentru transmisia informaţiei de imagine se foloseşte modulaţia în amplitudine (MA), banda semnalului în videofrecvenţă VF este de (5 -6) MHz. Pentru această informație se foloseşte o transmisie cu bandă laterală parţial suprimată, denumită transmisiune cu rest de bandă laterală (RBL). Se transmite banda laterală superioară BLS întreagă iar banda laterală


Page 7

inferioară BLI este redusă la 1,25 MHz sau 0,75 MHz în funcţie de standardul de televiziune.

Pentru o transmisie corectă a semnalului de televiziune, receptorul trebuie să aibă o caracteristică de frecvenţă cu atenuare progresivă în jurul purtătoarei şi să utilizeze o demodulare sincronă cu defazaj nul (fig. 1.1).

Semnalul de televiziune se transmite potrivit principiului legăturilor de radio-comunicaţii bazat pe un emiţător (în studioul TV) şi unul sau mai multe receptoare. Undele radio asigură transmisia informaţiei de imagine şi a celei de sunet. Informaţia de imagine modulează în amplitudine un semnal de radio-frecvenţă denumit purtătoarea de imagine (fpi), iar informaţia de sunet modulează în frecvenţă o purtătoarea de sunet (fps).

Frecvenţele celor două purtătoare satisfac condiţia fps > fpi .Diferenţa dintre purtătoarea de sunet (fps) şi purtătoarea de imagine (fpi) reprezintă ecartul de frecvenţă (fps - fpi) cu valoarea de 5,5 MHz pentru norma CCIR şi de 6,5 MHz pentru norma OIRT (CCIR D/K).

Canalul de televiziune este format din banda de frecvenţă ocupată de purtătoarea de imagine modulată în amplitudine şi banda de frecvenţă ocupată de purtătoarea de sunet modulată în frecvenţă.

Semnalul video-complex cu o lărgime de bandă totală de 7,25 MHz norma CCIR – G, D/K şi de 6,25 MHz norma CCIR - B nu are o distribuţie continuă de energie în acest domeniu de frecvenţă. Aceasta datorită faptului că

Fig 1.1 Caracteristica de frecvenţă a canalului de televiziune pentru norma de televiziune CCIR D/K – sistem PAL

fsc

Caracteristica semnalului de crominanţă

Caracteristica semnalului de luminanţă

fps1 fps2

fpi

B = 1,25+6+0,25+(2x0,25) = 8MHz

f[MHz] -1,25 0 1 2 3 4 5 6 6,5 6,724

Caracteristica de frecvenţă pentru canalul sunet 1

A doua frecvenţă de sunet

Spaţiul de gardă imagine-sunet (0,25MHz)

Banda de sunet 1 (2x0,25) MHz

BLS BLI redusă


Page 8

imaginea este “decupată” periodic de către sistemul de baleiaj atât cu frecvenţa liniilor fh cât şi cu frecvenţa semicadrelor fc.

Sarcina de

studiu:

Sa se reprezente caracteristica de canal TV pentru standardul CCIR B/G stiind ca: Bvideo de luminanta = 6,25 MHz; fps 1 = 5,5 MHz, fsc = 4,433.. MHz; Banda inferioara de crominanata = 1,3 MHz

Energia semnalului, corespunzătoare spectrului de frecvenţă al semnalului

de luminanţă, se grupează în pachete energetice formate din linii spectrale “concentrate“ în jurul unor multipli ai frecvenţei de explorare pe linii (fH). Liniile spectrale sunt dispuse la intervale corespunzătoare frecvenţei de explorare pe verticală (fV), aşa cum este reprezentat în figura 1.2, reprezentarea cu linii trasate continuu.

Ponderarea cea mai mare a energiei semnalului de televiziune este concentrată în jurul componentelor spectrale cu frecvenţă joasă, unde componentele din marginile pachetelor energetice învecinate se întrepătrund. În zona frecvenţelor superioare ale semnalului de luminanţă pachetele energetice au amplitudine mică, conţin mai puţine componente spectrale ceea ce duce la apariţia unor spaţii libere între pachete.

În cazul sistemului de televiziune color PAL, spectrul semnalului de crominanţă este format din pachete energetice simetrice dispuse în jurul subpurtătoarei de crominanţă; pachetele energetice sunt astfel decalate faţă de spectrul semnalului de luminanţă încât se asigură întreţeserea lor (fig. 1.2 - reprezentarea cu linii trasate întrerupt). Banda ocupată de spectrul semnalului de

fsc

Fig. 1.2 Spectrul de frecvenţă al semnalului de televiziune

fV

0 fH 2fH nfH

f

Energie

Spectrul semnalului de luminanţă

Spectrul semnalului de

crominanţă


Page 9

crominanţă este mult mai mică în comparaţie cu banda ocupată de semnalul de luminanţă, comparabilă cu sensibilitatea la culoare a sistemului vizual uman Semnalul de crominanţă EC este rezultat al modulării în amplitudine cu purtătoare suprimată (MA-PS) a subpurtătoarei de crominanţă cu frecvenţa fsc de către cele componentele de culoare EB – EY şi ER – EY Spectrul de frecvenţă al semnalului de crominanţă este format din pachetele energetice corespunzătoare benzilor laterale. Pachetele energetice sunt dispuse simetric faţă de subpurtătoarea de crominanţă şi întreţesut cu pachetele energetice ale semnalului de luminanţă (fig. 1.2) În cazul unor imagini fixe, spectrul semnalului de luminanţă este discret si are forma din figura 1.2. În cazul imaginilor în mişcare are loc o pendulare a liniilor spectrale faţă de poziţia de repaus. Deoarece deplasarea elementelor imaginii optice în faţa camerei TV se face cu viteza mica (comparativ cu fv), rezultă o pendulare a liniilor spectrale în jurul poziţiei de origine cu o frecvenţă de aproximativ 10Hz, ceea ce permite a se considera, şi în acest caz, că spectrul semnalului de televiziune are o distribuţie discretă de energie. 3. Reglementari pentru radiodifuziune 3.1 Institutii care emit reglementări pentru radiodifuziune

Întreaga activitate din domeniul comunicaţiilor prin sistemele de radiodifuziune este coordonată prin intermediul organismelor internaţionale care elaborează normative, standarde şi reglementări privind producţia de echipamente, condiţiile de emisie şi de recepţie, caracteristici şi parametrii ai canalelor de radiocomunicaţii, alocarea de frecvenţe pentru emisie în spectrul de radiofrecvenţă destinat radiodifuziunii, procedee şi prevederi privind efectuarea determinărilor prin măsurări electrice şi electronice, etc.

Principalele organisme internaţionale care emit reglementări în domeniul radiodifuziunii sunt: - ISO - International Organization for Standardization; - ITU - International Telecommunication Union” ; - ETSI - European Telecommunications Standards Institute” - CENELEC - European Committee for Electrotechnical Standardization; - EBU - European Broadcasting Union; - UER - Union European de Radio – Television”.

În România, organismele care adoptă reglementări interne pe baza celor internaţionale cu privire la emisia, recepţia şi utilizarea spectrului de RF destinat radiocomunicaţiilor sunt:


Page 10

- ASRO - Asociaţia de Standardizare din România”, îşi desfăşoară activitatea din 1998, este organizată pe comitete tehnice, elaborează şi aprobă standarde române, adoptă standarde internaţionale, europene ca standarde române. Este membră ISO, CEI şi ETSI, este afiliată la CEN, CENELEC şi participă la lucrările FAO şi CEE – ONU.

- INSCC- Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii”; - ANRCTI - Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţiei şi

Tehnologia Informaţiei (organism aflat în subordinea Guvernului şi înfiinţat prin OUG nr.25/2007 şi care a preluat din aprilie 2007 atribuţiile vechiului organism IGCTI - Inspectoratul General de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei). ANRCTI coordonează atribuirea şi regimul de utilizare a frecvenţelor pentru radiocomunicaţii, în teritoriu îşi desfăşoară activitatea prin intermediul centrelor teritoriale.

În România au apărut schimbări de esenţă în ceea ce priveşte utilizarea spectrului de radiofrecvenţă RF destinat transmisiilor pentru publicul larg prin intermediul serviciului de radiodifuziune. Transmisiile pe bază de programe unice şi pe canale naţionale folosind radiorelee de televiziune a cunoscut o dezvoltare restrânsă fiind menţinute şi modernizate cele existente. Au apărut şi sau extins însă staţiile de emisie cu arie de acoperire locală (zonală).

În prezent, România se află în plin proces de modernizare a radiodifuziunii digitale prin implementarea de noi canale de radiocomunicaţii digitale terestre. Prin semnărea acordului de la Geneva (iunie 2006), România a asigurat trecerea treptată la radiodifuziunea digitală. Au fost realizate 2 reţele naţionale de radio digital (DAB), adaugate celor 4 reţele naţionale analogice şi celor 2 reţele digitale din banda L (1452 MHz la 1492 MHz) existente. Televiziunea se echipează cu 8 reţele terestre digitale (DVB-T), care înlocuiesc treptat cele 3 reţele naţionale analogice şi statiile locale (peste 300).

3.2 Reglementari privind calitatea receptiei TV

Pentru asigurarea unei recepţii corespunzătoare în zona de acoperire a serviciului de radiodifuziune, sunt stabilite reglementări ale organismelor în domeniu, referitoare la nivelul şi intensitatea câmpului electromagnetic în scopul de a se obţine recepţii de calitate şi de a se asigura criteriile de compatibilitate electromagnetică [CEN01b] si [ITU02] / [2]..

Reglementările referitoare la intensitatea medie şi intensitatea minimă a câmpului de radiofrecvenţă generat de către emiţătoarele de televiziune, în punctele de recepţie sunt prezentate în tabelul 1.1. Nivelul câmpului de


Page 11

radiofrecvenţă este exprimat în dBμV/m (pentru intensitate) sau în dBmW (pentru putere), folosind deseori notaţiile dBμV respectiv dBm [ABE99].

Nivelul mediu al câmpului electromagnetic trebuie asigurat în absenţa interferenţelor de la alte transmisii de televiziune şi fără zgomot. Potrivit reglementărilor ITU-R BT.417-5, pentru canale TV din banda IV şi V, pentru sisteme care utilizează transmisii cu o lărgime de bandă de 8 MHz, intensitatea minimă a câmpului electromagnetic se va determina cu relaţia:

472lg2062])/[(min

fmVdbE +=µ (1.1)

în care: f - reprezintă frecvenţa centrală a canalului TV exprimată în MHz.

Tabelul 1.1 Intensitatea câmpului electromagnetic emis de staţiile de radiodifuziune din standardul CCIR B/G, potrivit reglementărilor ITU-R BT.417-5

Condiţii de recepţie Banda I III IV V Intensitate medie pentru protecţie la interferenţe

Mediu urban dB[μV/m] + 48 + 55 + 65* + 70*

Mediu rural fără zgomote

dB[μV/m] + 46 + 49 + 58 + 64

Intensitate minimă pentru imagine TV satisfăcătoare Q=3

Mediu urban dB[μV/m] + 47 + 53 + 62 + 67 Mediu rural fără zgomote

dB[μV/m] + 40 + 43 + 52 + 58

* pentru standardul CCIR - K, valorile sunt mai mari cu 2 dB Referitor la nivelul minim al câmpului electromagnetic ce trebuie asigurat

la recepţie se precizează că acesta trebuie să fie recepţionat de antenă, pentru a se asigura o imagine de calitate satisfăcătoare ţinând seama de zgomotul receptorului, zgomotul cosmic, câştigul antenei şi pierderea în fider (cablu de antenă). Valorile recomandate pentru câştigul antenei şi pierderile în cablu sunt cuprinse în standardul ITU-R BT.804.

Aprecierea calităţii imaginii de televiziune se poate face în mod subiectiv, comparativ cu imaginea reală, prin acordarea de către operator (sau în situaţii stricte de către un număr mai mare de observatori) a unor grade de calitate Q imaginii TV reproduse pe baza observării detaliilor redate şi a zgomotului care perturbă imaginea pe scala de la 1 la 5.

Reglementările privind modul de acordare a gradelor de calitate imaginii TV sunt stipulate prin standardul ITU-R.BT.500-9 potrivit căruia se pot acordat imaginii TV grade de calitate cu valori de la 5 la 1, tinand seama si de influenta zgomotului si perceptia acestuia in continutul imaginii TV: Q = 5 pentru imagine de calitate foarte bună (excelentă); Q = 4 pentru imagine de calitate bună;


Page 12

Q = 3 pentru imagine de calitate satisfăcătoare; Q = 2 pentru imagine de calitate slabă (săracă în conţinut);

Q = 1 pentru imagine de calitate foarte slabă (rea). Detalii privind calitatea imaginii de televiziune şi deteriorarea acesteia

datorită zgomotului sunt prezentate în tabelul 1.2. Precizări de detaliu cu privire metodologia de apreciere subiectivă a calităţii imaginii de televiziune sunt cuprinse în reglementările ITU – R BT.500 [ITU98] / [2]. şi în reglementările ITU – R BT.654 [ITU86] / [2].

Aprecierea calităţii emisiei de radiodifuziune se face pe baza unor parametri referitori la banda de emisie, raportul semnal – zgomot, frecvenţa de emisie şi variaţia acesteia care nu trebuie să fie mai mare de 500 Hz şi care trebuie să se încadreze în toleranţa admisă de 5 %. Acesti paramerii sunt specificaţi în reglementările organismelor internaţionale şi naţionale din domeniu [ITU99] / [2].

Tabelul 1.2 Grade de calitate si deteriorarea a imaginii TV potrivit reglementărilor

ITU-R BT.500-9 Calitatea imaginii TV Deteriorarea imaginii de către zgomot

5 Excelentă 5 Imperceptibil 4 Bună 4 Perceptibil dar nesupărător 3 Acceptabilă 3 Puţin supărător 2 Săracă 2 Supărător 1 Rea 1 Foarte supărător

3.3 Determinări în spectrul de radiofrecvenţă de televiziune

Prezentam in acest scurt paragraf informatii pregatitoare despre spectrul

de radiofrecventa al transmisiilor TV urmand ca in sedintele de laborator sa fie aprofundate problemele teoretice si practice ale masurarilor electronice.

Aprecierea corectă a calităţii recepţiei semnalelor de radio şi de televiziune, sunetelor şi imaginilor TV, determinarea parametrilor şi caracteristicilor elementelor canalului de televiziune şi în particular pentru canalul de radio, destinate publicului, nu se poate face fără cunoaşterea particularităţilor câmpului electromagnetic de radiofrecvenţă RF generat într-o anumită zonă de acoperire de către transmiţătoarele de radiodifuziune [2].

Măsurările electronice trebuiesc concentrate pentru investigarea spectrului câmpului electromagnetic de RF al radiodifuziunii şi variaţia intensităţii câmpului în aria de acoperire locală sau din canalele de transmisie prin cablu de radio şi de televiziune din domeniul de frecvenţe cuprins între 40 MHz şi 1GHz.


Page 13

Standardele referitoare la emisia electromagnetică au fost îmbunătăţite în ultimii ani, dar problema compatibilităţii electromagnetice a continuat să fie importantă în industria electronică din întreaga lume. Pentru recepţia emisiunilor de radio şi televiziune este importantă cunoaşterea frecvenţei emiţătoarelor, lăţimii de bandă, puterii de emisie şi aria de acoperire a acestora în care se poate asigura o recepţie optimă a semnalelor încadrată în prevederile normativelor internaţionale de calitate.

Scopul principal al măsurărilor este de a determina variaţia spaţială a intensităţii câmpului de RF de radiodifuziune în aria de acoperire teritorială sau în magistralele de transmisie prin cablu pentru [2]: - determinarea configuraţiei spectrului de câmp EM în benzile VHF şi UHF

destinat radiodifuziunii; - măsurarea unor caracteristici ale câmpului EM generat de emiţătoarele de

radio şi de televiziune locală; - verificarea unor parametrii de emisie referitori la încadrarea în parametrii de

compatibilitatea electromagnetică.

Rezumat

Transmisia informatiei de imagine si a semnalelor electrice corespunzatoare este un proces complex bazat pe echipamente specifice televiziunii care asigura rezolvarea problemei esentiale a sistemelor TV.

Principiile de functionare ale televiziunii, parametri semnalelor TV si transmisia acestora sunt reglementate prin normative si standarde elaborate de organisme internationale si nationale in domeniu.

Canalul de televiziune pentru transmisia de radiofrecventa a informatiilor prezinta particularitati specifice modului de transmisie analog sau digital prin aspectul spectrului de RF, banda ocupata si numarul de programe TV ce se pot transmite in banda de freventa alocata unui canal TV.

Bibliografie

[1] George Nicolae, Dan Lozneanu, Televiziune. Analog si Digital. Editura Universităţii” Transilvania”, Braşov. 2009. ISBN 978-973-598-636-0, 227 pagini.

[2] Nicolae, Măsurări electronice în sistemele de radiodifuziune. Editura Tehnica-Info, Chişinău. 2007. ISBN 978-9975-63-0443, 220 pagini.

[3] Mitrofan, Gh.: Introducere în televiziune. Editura Teora, Bucureşti, 1993


Page 14

Intrebari: Bifaţi căsuţa potrivită:

Adeva rat Fals

Test de autoevaluare

1. Imaginea reprezintă o distribuţie de energie radiantă variabilă în timp şi color care depinde de proprietăţile optice ale obiectelor

2. Problema televiziunii se refera la 4 etape: Codarea sursei, Codarea de canal, Decodarea de canal si Decodarea sursei

3. Pentru aprecierea subiectiva a caliatii imaginii TV se folosesc 7 grade de calitate Q

4. Canalul de televiziune este format din banda de frecvenţă ocupată de purtătoarea de imagine modulată în amplitudine şi banda de frecvenţă ocupată de purtătoarea de sunet modulată în frecvenţă

5. Potrivit reprezentarii din fig.1.1 – banda semnalului de luminanta, banda semnalului de crominanta si banda de sunet sunt multiplexate in frecventa

Răspuns corect: 1 – adevărat; 2 – adevărat;; 3 – fals; 4 – adevarat; 5 – fals;

Documents

TRANSMISIA INFORMAȚIEI DE IMAGINE ȘI A SEMNALELOR ÎN … · 2019. 2. 27. · video de televiziune, constituie elementul principal al sistemului de afişare; DE + TEO – formează