TRANSILVANIA BULETIN DE TEHNICA A CULTURII

Nr. 1

ANUL 6 9 IANUARIE-FEBRUARIE 193$ —— %w

S I B I U

Anul 69. Ianuarie—Februarie 1938. Nr. 1.

TRANSILVANIA (Buletin de tehnică a culturii.)

In /a/d unui- nou an de Al. Dima.

Păşim cu acest număr al vTransilvaniei" în cel de al ,69-/ea an al actiuităţii revistei, a cărei lungă şi stăruitoare vieaţă parcurgând cu încredere şi semeţie epoca eristali-zării noastre naţional-spirituale, a ştiut s'o oglindească în pagini ce au devenit astăai documentare pentru istoria cul­turală a Românilor Ardeleni. ftăsfoindU'i într adevăr colec­ţiile, cititorul atras de mireasma trecutului sau cercetătorul pornit pe studii de adâncire şi atentă explicare, se vor în­tâlni pe acelaşi drum care duce în inima intelectualităţii ar­delene ai cărei reprezentanţi de frunte au împodobit şi onorat aceste foi. Este mai ales nespus de interesant să descifrezi din vălmăşagul scrisului care a fost, în toate ge­nurile şi pe toate domeniile, stilul în care s'a închegat uni­tate 3 şi originalitatea diferitelor perioade ale luptei spiri­tuale a Românilor Ardeleni, să simţi palpitând în şerpuirea frazei, în imagine şi cuvânt ca şi in sbaterea nervoasă a ideii, marele spirit istoric ce venind de departe, din ceţuri ce nu şjau limpezit încă, ia conştiinţă de sine şi-şi formu­lează clar fiinţa nu numai în manifestările de ordin politic, ci şi în cele culturale care s'au adunat toate şi totdeauna in jurul drapelului „Asociaţiunii".

După Unire, „Transilvania* a trecut atât prin nerală a vremii, cât şi prin cea specială a „Astreiu, căutând a-şi găsi locul şi a-şi fixa structura în cadrul noilor reali­tăţi social- naţionale. Caracterul ei dominant literar dinaintea răsboiului s'a prelungit multă vreme şi după sguduitorul eveniment până ce — în cele din urmă — odată cu instau-rărea la conducerea „Asociaţiunii* a dlui prof. luliu Mol-dovan, s'a găsit cea mai potrivită înfăţişare ce trebuia dată „Transilvaniei", transformând-o din revistă în „buletin de tehnică a culturii", caracterizare care defineşte noua ei factură. „Transilvania"' a devenit un organ oficial prin care Comitetul central îşi leagă activitatea de cele mai depărtate despărţăminte, în paginile căreia se elaborează doctrina „ Asociat iunii" în urma directivelor conducerii „Astrei", se oglindeşte freamătul manifestărilor noastre de pe toate me­leagurile Ardealului, Banatului şi Basarabiei, se oferă prilef de vie discuţie în jurul problemelor de educaţie a maselor, se încearcă o înviorare continuă a luptătorilor pe frontul culturii şi civilizaţiei celor mulţi. Noutatea mai ales pe care ultimii ani au adus-o pe teren doctrinar a fost publicarea în paginile noastre a acelor rubrici biopolitiee, demografice şi eugeniee menite a răspândi ideile biologieo-spiritualiste ale „Asociaţiunii* orientând-o astfel în adevărata atmosferă a vremii.

Redacţia buletinului îşi dă de sigur seama de măsura în care programul ei a putut fi realizat. Ea ştie că multe puncte ale programului ce şi-a propus, au însemnat numai deziderate, ci nu izbânzi şi fapte. Paginile ei s'au resimţit adesea de lipsa unor informaţiuni mai precise asupra acti­vităţii despărţămintelor şi cercurilor culturale, pe care se­cretariatul nostru de propagandă le-a putut în parte remedia cu entuziasm şi frumoasă înţelegere, de lipsa unei colabo­rări mai susţinute din partea conducătorilor despărţămin­telor dela care noi nu aşteptăm numai simple ştiri despre activitatea lor, ci şi serioase îndrumări culturale extrem de preţioase pentru noi fiindcă se construesc pe fundamentul

2

experienţelor trăite. Ele au răzbit totuşi in toate colţurile unde freamătă bunăvoinţe pentru „Asociafiune" ducând un îndemn, elogiind o faptă creatoare, deschisând o problemă, desvăluind un moment uitat al trecutului.

Păşind pe calea unui nou an, care se deschide mai necunoscut ca oricând, răscolitor de atâtea griji ce-i dau năvală încă din prag, în bătaia vânturilor tainice din afară şi dinlăuntrul ţării, „Transilvania" îşi propune şi de acum înainte să semene încredere şi optimism, vigoare şi nădejde în ideile-forţe ce animă „Asociaţiunea" şi pe conducătorii ei.

3 1*

Figuri şi fapte pilduitoare, din treeut.

Etica creştină în opera culturală şi socială a lui V. Goldiş*)

de Dr. G. Preda, - uieepresedfnfe al „Aslrel".

Ştim că necesitatea eticei creştine în aettoltatea omului înseamnă a găsi reprezentarea ualorlt supreme a finali­tăţii şt a sensului uletll, creştinismul fiind singurul mijloc de cunoaştere a izuorului de iubire, bunătate, dreptate, frumos, adeuăr, eu un cuuânt a acelor sentimente ce tre-buesc să stăpânească sufletele noastre şl să conducă ac­ţiunile noastre.

V. Goldiş a fost un mare om, — un erou în înţelesul filosofului englez Carlyle, — căci auând ea ideal de Dleaţă binele şi interesul neamului, a căutat să-1 realizeze în mod perseuerent prin acte ce aueau ea suport etica creştină.

In numeroase scrieri şl uorblrl din ţară s'a arătat personalitatea marelui dispărut prezentându-l aşa precum e r a : omul eu cultura aleasă şl distincţie sufletească, mun­citorul cinstit şl conştiincios eare-şl îndeplinea corect în­datoririle sale familiare, sociale şi umane, naţionalistul şl patriotul urzitor de eele mal bune gânduri pentru neam şi ţară.

Toate însuşirile sale erau însă îmbibate de principiile eticei creştine, de acea Iubire, bunătate, deuotament, tact prudenţă ete. eare-1 înălţau pe piedestalul de prestigiu, autoritate, onoare, stimă şi consideraţie în sufletele acelor cu care uenea în contact şl-1 cunoşteau mai de aproape.

In toate scrierile sale, în toate faptele sale dinainte de răsboiu, în acele ale marelui act al Unirii dela Alba-lulia, precum şl în acele de după răsboiu c a : preşedinte

*) Extras din o conferinţă \ln\it& la Arad 13/U. 1938 asupra Per­sonalităţii lui V. Goldiş.

4

al „Astrei", ministru, luptător politie ete. V. Goldiş auea neîntrerupt aceeaşi conduită creştinească.

Ga om eulaulos şi bun ortodox, V. Goldiş ştia că în-uăţătura religioasă creştină impune o imitare a uleţit Dom­nului nostru Isus Hristos printr'o renunţare la bunurile pă­mânteşti şi printr'o dirijare spre frumseţea uizlunei spiri­tuale. Bl însă mal ştia că religia creştină recomandă un echilibru de sănătate în uleaţă şl că pe lângă credinţa în împărăţia de dincolo, trebue să albă loc şl mulţumirea su­fletească a unul tralu în limitele existenţei pământeşti.

Pe lângă smerenia faţă de biserica creştină ş l pe lângă Imnul de slaoă faţă de creator, există deci pentru om şl posibilitatea de a alege în practicarea faptelor sale, pe acele ce sunt plăcute Dumnezetrtt.

Ori a lupta în uleaţă pentru ea neamul tău să fie să­nătos trupeşte şl sufleteşte şl să ocupe un loc de frunte, a perseuera pentru dreptate, libertate, adeoăr şi unitate, înseamnă a lucra pe placul celui ce ne-a zidit ş l lată cum religia creştină ajunge să se îmbine cu naţionalismul.

Nu numai atât. Libertatea acordată de religia c re­ştină fiind legată de lupta din mijlocul lumel acesteia, trebue să cunoaştem prin obseruărt, studii şt experienţe această lume în toate domeniile şt aspectele el. De astădată uedem cum religia creştină se îmbină cu cultura.

Aceste adeuăruri sunt expuse în mod strălucit în ar­ticolul său întitulat „Cultura ş l Polit ica 0 .

Ambele sunt — după V. Goldiş — nişte produse ale luptei pentru existenţă, nişte tnstrumente ale euoluţlet Dleţll sociale.

Dacă prin cultură, omul se desrobeşte de natură, prin politică el se desrobeşte de oameni şi astfel se etutllzează. Ort în criteriile ctulltzaţlel primează libertatea gândirii, a credinţi!, a naţiunii.

U. Goldiş accentuează şi mai mult asupra acestet pro­bleme când spune: „ne-am înneca în decepţie mortală dacă nu am auea în Dleaţă imbolduri şt suporturi. Imbold spre cunoştinţele noi ş l spre libertate. Suport ce nl-l poate aduce credinţa creştină ş l pe care ne bazăm în pasul no­stru spre Ideal", şi mai departe adaogă: „dacă la temetul

5

dorului de cunoştinţe noi, ueghează interesul egolstte, ere-dinţa ne aşează pe soclul nebiruit al dreptăţii".

Cultura deci înfrântă credinţi religioase oferă unei politici naţionaliste, Instrumentele eficace în lupta pentru etulllzaţte.

Aceste idei îşi au o exprimare şl mai clară în dls-cursul ţinut Congresului preoţesc din Arad la 23 Oct. 1923.1)

„Încât prlueşte eonuteţutrea socială — zice V. Qoldiş — opera Mântuitorului se rezumă în trei cuulnte: libertate, naţionalitate, umanitate. El a rupt cătuşele selăolet sufle­teşti şi a proclamat libertatea ea condiţie fundamentală a oricărei ueritabile propăşiri omeneşti; el a stabilit dreptul naţionalităţii ea factor principal şl stngur îndreptăţit al con­curenţei între oameni, el a fixat ţinta finală a acestei de-săuârşirl prin organizarea unitară a umanităţii întregi sub legea blândă a iubirii deaproapelui, chemată să înfăptu­iască în lume dreptatea socială".

„Libertatea este pentru oameni unica sursă, şi sin­gura condiţie neînşelătoare a progresului spre culmile de neatins ale fericirii pământeşti. Pentru acest mare principiu al desăuârşirii s'au cheltuit energiile cele mal generoase în cursul ueaeurllor. Prin chin, jale şl sânge omenirea ne­încetat se sbate a statornici tot mai luminos între oameni şi între popoare libertatea mântuitoare. Descătuşarea cres­cândă din robia trupească şl sufletească a oamenilor, acest fundamental principiu al legii Iul Chrlstos, jalonează că­rarea atât de spinoasă a eioilizaţlunit umane".

Şl mai departe arătând izuorul naţionalităţii U. Qoidlş z ice : „Prin lungi milenii de suferinţe, prin uremurl de sela-uaglu şi barbarie, prin luminişuri glorioase şt trecătoare, prin munci Istoultoare ale Intelectului şi infinite răsbolri, prin credinţi deşarte ori altele mângăitoare, prin elanuri uimitoare ale sufletului, alte dăţl prin întunericul scepti­cismului de energii ucigător, omenirea a ajuns în sfârşit a înţelege că ehiagul cel mai fără greş, cel mai firesc şl cel mai rezistent al solidarităţii indispensabile eonoleţuiril

x ) Delalii s e pot eeti în uolumul „Discursuri" de V. Qoldiş Cultura Naţională, 19-3. Bucureşti.

6

omeneşti, al organismelor soeiale a căror desăuârşire pro­pagă idealul organizării unluersale a conştiinţelor omeneşti, este naţionalitatea".

„Instinctul istoriei, ea să numim aşa sbueiumul ome­nirii de a substitui forţei dreptatea şl de a spori astfel condiţiile paşnicei colaborări a oamenilor pe întreg pă ­mântul, a consacrat principiul naţional ea cel mal neîn­trecut cheag al Statelor, care sunt chemate să deuină atomii organizaţiei unlDersale omeneşti. Statele naţionale sunt columnele umanităţii".

„Astfel în Istoria elulllzaţiei omeneşti de până aci, aruncând in lume sămânţa libertăţii şl consacrând ea cheag al organismelor soeiale principiul naţional, martirul Gol-gotel a rămas biruitor".

Şi V. Goldiş termină discursul său spunând : „Se pare mal mult' ea oricând, că luDta se dă pentru interesele an­cestrale ale bietu'ui trup muritor, dar legea firii ştie, că se făuresc neîncetat treptele iot mal urcate pe seara Idealului dreptăţii.

„Nu uă temeţi că ua urma brutaltzarea deuinltluă a uleţii, el mat uârtos să credeţi eă deasupra tuturor suâr-eollrllor omeneşti Deghează eu nemărginită iubire oehil blândului Isus. Zadarnic şl fără rost sunt doctrinele tuturor sistemelor filosofice, care întemeindu-se pe condiţiile ma­teriale ale uieţil, uor să afirme, eă marele regulator al istoriei omeneşti este lupta pentru existenţa materială şl eă ţinta finală a omenirit este organizarea ei uniuersală pe temeiul exeluslu al produetlunet şi eonsumaţlunel. Nu. Idealului marelui stomac unluersal 1 se opune idealul marelui suflet uniuersal, i se opune unirea conştiinţelor".

„Unirea conştiinţelor omeneşti se ua desăuârşl tn măsura, în care ua birul în lume iubirea deaproapelui, principiul fundamental al înuâţătorului dela Nazaret. Şl aşa astSz', când uedeţl dispărute din societate cinstea, omenia, euullnţa, măsura şi morala şi le uedeţi toate aceste înlo­cuite prin dihonia şl atotblrultoarea închinare în faţa ma-monultfl, tuturor uouă, cari uă îngroziţi de ferocitatea sfâ­şierilor dintre popoare, tuturor cari eu adeuărat doriţi bunăuoirea între oameni, mal uârtos uouă tuturor cari do-

riţl fericirea şl mărirea neamului românesc, ea floare lu­minoasă în grădina ctuilizaţtei umane, istoria uă strigă: „întoarceţi-vă Ia Christos".

Ca fiu de preot născut în comuna Germeni judeţul Arad, crescut în familie şl în şcoală pe principiile bunei morale creştine, era natural ea dragostea sa creştinească, bunătatea Inlmel sale şl gândul său să se îndrepte spre satul românesc şi să-şl concentreze toată atenţia pentru ridicarea acestui sat pe teren cultural şl social. Sub aces t raport găsim mărturisirea sa de credinţă în discursul dela Adunarea generală a „Astrel" ţlnutlaAradîn8Noemur1el934.

„Temelia de neînuins a uieţil româneşti în furnicarul neamului lumii este ţărănimea română, rezeruor curat şl fără prihană a tuturor energiilor naţionale, depozitarul ap­titudinilor şi uirtuţllor care îndreptăţesc uleaţa românească în lume ea Instrument de morală şi dreptate, singura che­zăşie neînşelătoare pentru progresul spre lumină şl fericire a omenirii.

„Asociaţtunea" ua înfăşură în haina caldă a iubirii sale şl a părlnteştei sale îngrijiri această ţărănime română, dându-şi toată osteneala s'o scoată din bezna pricinuită de nedreptatea uremilor trecute şl de părăglnlrea păcă­toasă a stăpânitorllor de pe uremuri, obligându-i drumul spre progres şl lumină. Departe de noi odthna, până când nu uom uedea în fiecare sat românesc casa culturală,, şcoala roditoare de prunei sănătoşi şl uesell, biserica plină* de credincioşi şi răsunătoare de rugăciuni în coruri răsărite-din inimi senine şi iubitoare, ogoarele uărsând rodul ma­ximal al muncii lstoultoare, grădintle eu pomi şi toate dul-eeţlle uieţil sburătorite de harnice albine, grajdurile şl Iz­lazurile pline eu uite, iernile petrecute în muneă folositoare, prin case podoabele hărniciei femeieşti, plugarul treaz, eruţâtor, cinstit şl luminat şi ferit de orice exploatare a. străinului hain".

In nenumărate rânduri U. Goldiş ca urmaş la preşe­dinţia „ Astrel" al marilor înaintaşi şl întemeietori al „Astrel" r Andrei Şaguna şl Al. Şuluţlu, ne atrăgea atenţia că „Astra* trebue să rămână pentru totdeauna scutul mulţimii obi­dite, nedreptăţite şl să înfăşure în iubirea sa, oceanul so -

8

elal fecund în energii, al acelora ce rabdă şl suferă, dar de unde răsar adeuăraţli binefăcători ai neamului.

Iubirea şl dragostea creştinească V. Qoldiş nu o arată numai faţă de satele româneşti nu numai faţă de fraţii din părţile ardelene, maramureşene, erişene şl bănăţene, el o exprimă faţă de toţi fraţii români din toate unghiurile ţării şi discursurile rostite eu ocazia descălecării în Vechiul Regat (31 Mai 1924), acele rostite la Chişinău 7 Iunie 1925 în uederea constituirii „Astrel Basarabene", sunt mărturiile dragostei sale de neam, a solidarităţii şi unităţii naţionale prin o dreptate aplicată în aceeaşi măsură tuturor şi prin Iubirea fiecăruia faţă de neamul său, faţă de semenii săi.

Rămân memorabile sub acest raport euuintele cu care termină discursul său dela Adunarea generală a „Astrel" din Arad.

„Va trebui mal presus de toate să înuăţăm a ne Iubi unii pe alţii. Dihonia dintre fraţi este cel mal mare rău din lume. Dar iubirea nu este teorie, el practică. E a cere jertfa faptei. Orice nedreptate săuârşită altuia, orice hrăptală, orice câştig nemunelt, cea mai minimală exploatare a dea-proapelul eonstitue câte o crimă la adresa solidarităţii umane".

„Pace vouă" — era salutul dulce a iul Isus. Pacea o doresc cel ce ureau să muncească pentru binele tuturor, după pace ahtlază neamurile, dar pacea n'o poate aduce forţa în lume, el numai dreptatea şl nu dreptatea calculată prin raţiune, ei aceea impusă prin inima Iubitoare.

„ Toată împărăţia ce se desbină întru sine se pustieşte şi toată cetatea sau casa ce se desbină întru sine nu va s/a" — spune Mântuitorul. Noi însă orem, ea împărăţia noastră şi cetatea noastră şl casa noastră să stea pe uecte şi pentru asta mal uârtos propoueduim solidaritatea întreg neamului românesc care nu se poate produce, decât atunci, când ua stăpâni dreptatea, cinstea, morala şi omenia în împărăţia noastră, în cetatea noastră".

„Dreptatea nu este priullegiu nici al indiolztlor, nlel al naţWmllor, ea trebue să fie atmosfera înoiorătoare a lumii întregi. înfrăţirea tuturor neamurilor din lume ua produce-bunăuoirea între oameni, ua produce pacea eternă şl unl-

9

uersală, în care ua putea să încolţească adeuărata ciulii' zaţlune, dându-se fiecăruia rodul integral al muncii sale şl desflinţându-se exploatarea omului prin om".

Vaslle Goldiş nu a fost numai un teoretician, el nu s'a mulţumit numai să propouădulască gânduri creştineşti, dar să le pună şl în practica uleţll de toate zilele.

In afara Iubirii de Dumnezeu, de patrie, de neam, în afara bunei uolnţe şl milei arătată celor obidiţi de soartă el şl-a călăuzit uieaţa şi de 3 mari principii, aş putea spune 3 mart legi soeiale pe care le-am identifica eu acele ale moralei creştine: ideea îndatoririlor şi drepturilor; a respectului faţă de proprietatea altuia sau de auerea sta­tului şi al responsabilităţii jaţă de însărcinările ce i se dădeau sau de situaţia ce o ocupa.

Numeroase exemple din uieaţa sa şl pe care cadrul restrâns al subiectului nu-ml permite să le expun, Ilustrează tenacitatea şl perseuerenţa în respectarea acestor principii.

Atingând prin acest articol latura eticei creştine din opera culturală şi socială a lui V. Goldiş, cred eă aduc o contribuţie mai mult la ridicarea personalităţii sale şi deci la locul de onoare ce trebue să-1 ocupe în istorie acest mare simbol al frământărilor şi năzuinţelor unei generaţii de care se leagă atâtea acte de eroism, atâtea pagini de glorie.

Din frământările Românilor sălăjeni de loan Ardeleanu, senior.

Sălajul care e străbătut în lung şi în lat de ualurl ro­mane, împestriţat eândua eu colonii şi cetăţi romane, Să ­lajul, „partea adnexâ", de unde ea un uultur a sburat cel dintâi dascăl al şcolilor ce se deschideau în toamna anului 1754 la îmbinarea Târnauelor, Grlgoriu Maior şl unde mari bărbaţi al românismului au uâzut lumina zilei, Sălajul care a eunoseut primele începuturi de şcol i : monastlce-tradl-ţlonale, la mănăsllrile din Tresnea şl Santău, şcoli naţio­nale, sub împ. Marîa Teresla şl fiul el loslf 11, Sălajul sub glia căruia — după o tradiţie locală Indiscutabilă — îşi doarme somnul de ueel cel mal mare Istorie, cel dintâi

10

Inspector al şcolilor naţionale româneşti din întreaga ţară a Ardealului, Qeorge Qabrlel Şlneal de Şlnea, Sălajul acesta de totdeauna românesc, eu o conştiinţă naţională ueşnle trează, a participat la toate actele mari din trecut prin cari sufletul nostru şl-a pretins dreptul la uteaţă na­ţională.

Două fapte pilduitoare din acest trecut. *

S e împlinesc 60 de ani de când România Mică se declara independentă şi de când — prin botezul sângelui — se consfinţeşte acest act hotărîtor pentru realizarea unui „uls neîmplinit".

Românii ardeleni cari gemeau sub de trista adueere-aminte stăpânire, au ţinut să ajute la biruinţa fraţilor de peste Carpaţl. Astfel „trecuseră Românii din Făgăraş şl Sibiu... şl se înrolaseră în armata românească, la Ploeşti, unde li se făcuseră şi manifestaţii".1)

Intr'alte părţi ale Ardealului femeile române strângeau contribuţii uoluntare pentru ambulanţele oştirii lui Garol 1.

Sălajul nostru n'a fost străin de ceea ce se petrecea la fraţii de peste Garpaţi.

In corespondenţa fostului uiear al Sălajului Alimpiu Barbolouieiu am aflat o scrisoare care mărturiseşte despre aceasta. încă la 25 Maiu 1877, marii bărbaţi sălăjeni ai uremii, într'o adunare la Zălau, se sfătuiesc cum ar putea ueni în ajutorul fraţilor de peste Carpaţl. In cele din urmă eonutn că ulearul Allmplu Barbolouieiu să facă un apel către tot Sălajul, îndemnând pe fiecare român a eontrlbul după puterile sale şl în acest sens trimit ulearulul scri­soarea de mal jos.

Din această scrisoare se desprinde clar conştiinţa „legăturii de sânge" atât de uie a părinţilor noştri.

„Reverendissime Domnule Vicar Episcopesel Euenlmentele în orientul Europe', cart siliră şl pe Ro­

mânia să îmbraee faţă de răsboiu ş i să-şl sacrifice uieaţa şi auerea fiilor săi pentru apărarea uetrei strămoşeşti, nl

x ) N. l o rga : Politica externă a Regelui Garol 1, pag, 228.

11

Impun atât din punct de uedere al umanităţii, cât şi din al legăturei de sânge, in care suntem eu fraţii noştri cei de din­colo de Carpaţi, imperios, ea să facem şl noi eeua pentru alinarea durerilor fraţilor noştri răniţi sau lipsiţi de auerea lor prin furia zeului Marte. Iniţlatiua acestei opere frumoase şl umane eompete per exeellentlam clerului român, care nici când nu s'a retras, când a auut să sacrifice osteneala sau auerea întru alinarea durerilor şi uşurarea saretnelor omenimei suferitoare; drept aceia subscris!! ne adresăm eu toată încrederea ReuerendJssimei Domniei Uoastre, ea să bineuofţl a face dispozlţlunîle de Hpsă la toate proto­popiatele Siluaniei pentru sueurgerea fraţilor noştri sufe­rinzi de rane sau de cele de lipsă spre susţinerea uleţlt — eu auere sau mijloace (scame) de ulndeeat ranele.

Suntem eonulnşl, că Reuerendlsslma Domnia Voastră Ueţl îmbrăţişa această cauză sacră eu tot zelul, ce Uă ca­racterizează atât ea pe loeiiţlnătorlu al arhiereului eelesiei noastre, cât şi ea pe român şi că la apelul Reuerendlssimei Domniei Uoastre atât clerul, cât şi credincioşii conduşi de acelaşi zel uor grăbi eu bucurie eu dinarul lor la altarul umanităţii şl naţiunei.

Dee cerul, ea acest pas al nostru şi năzuinţele Re-uerendissimei Domniei Uoaslre să deschidă Izuoare bo­gate de mângâiere şi ulndeeare pentru fraţii noştri suferinzii

Z ă 1 a u, 25 Maiu 1877. Ai Reuerendlsslmei Domniei Uoastre deuotaţl:

ss . Qeorgiu Pop de Baseşti, ss . loan Maniu, ss. Emeric Pop, ss . Vasiliu Pop, ss . Qavril Trifu, ss . Alexandru Gostea,

ss. Teodor Pop, ss . Valentin Pop". Rezultatul final al acestui apel încă nu l-am putut sta­

bili. Cu toată prigoana ce s'a deslănţuit în aceste părţi din partea stăpânirii, ofrandele pentru răntţli din răsbolul neatârnării României s'au strâns şl s'au trimis.

Esenţialul aci e : Integrarea Sălajului de pe uremurl în aceeaşi conştiinţă naţională a Românilor de preluttndeni, marcând prin acţiunea lor, în chip fericit, graniţa de Vest a românismului de atunci, ce ua să fie azi şi în ueeli ueellor.

*

12

Cu o conştiinţă naţională tot atât de uie, au stat Ro­mânii sălăjent în spatele luptătorilor ardeleni ai desrobirll noastre naţionale, politice şi economice, unit recrutaţi chiar dintre ei.

Când Qeorge Pop de Bâseşti , în urma procesului „Memorandului", împreună eu ceilalţi martiri ai eauael ro­mâneşti, se află în groaznica temniţă din Vaţ, Românii să­lăjenl însărcinează pe uiearul Sălajului, Alimplu Barbolo-utelu, să-i transmită — de „anul nou", — „euuinte de laudă, de îmbărbătare şl de felicitare".

lată un fragment din această scr isoare : „A auut neamul românesc şi în trecut martiri. Dar, deodată, atâţia ea şi acuma, nici când. Ce s'a zis despre martirii creştinismului că sângele martirilor e sămânţa creştinilor (sanguis mar-ly rum semen ehristianorum), se poate zice şl despre mar­tirii .Românismului. Uăzând, eu ochii scăldaţi în lacrimi, temniţele Ungariei pline de martirii şl apostolii Românis­mului, ni se înfăţişează, din începutul creştinismului, era catacombelor, când creştinii ascundeau în locuri suterane lumina eredinţii, crucea mântuirii şi, de acolo, înălţau sa-erifteiu către tronul ce resc . In catacomba Românismului, Te afli îngropat şl Tu, scump apostol al Românismului din Săla j , dimpreună eu soţii tăi martiri ş l ' acolo înălţaţi uoi, de pe altarele Inimilor uoastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă naţiune şl în sufletele uoastre arde lumina credinţei şl a speranţei într'un ulitor mal senin al neamului' românesc. S'au deschis catacombele. Sacrificiul creştinismului s'a înălţat la altare. Lumina credinţei s'a împreunat eu a soarelui. Crucea mântuirii s'a ridicat pe biserici. Aşa se uor deschide şi zăuoârele temniţelor şi uoi, apostoli al'Românismului, ueţl răspândi Iarăşi lumină, credinţă şi "speranţă sub orizontul străluclior al neamului românesc; ua triumfa lumina asupra întunereeului şt ade-uărul asupra minciuniiV)

Răspunsul Iul Qheorghe Pop de Băseştl şl al celorlalţi fraţi de suferinţă către sălăjenl şi uiearul lor, e tot atât de grăitor despre unirea indestructibilă a Românilor sălăjenl,

!) loan Georgeseu: Qeorge Pop de Bâseşt i , pag. 95.

13

pe care contau şl o aueau la spate. Acest răspuns, pe care am auut fericire să-l aflu între nişte scrisori rămase dela fostul mare uiear al Sălajului A. Barbolouieiu, ser ls în temnifa întunecoasă a Datului, îl dau aci şl ea un do­cument despre starea sufletească aosândlţllor memorandiştl.

„Reverendiasime Domnule vicar foraneul Iubiţi fraţi 1

Ne-ati făcut atenţiunea prea măgulitoare de a ne adresa de „Anul nou", în numele poporului român din Slluanta, euulnte de laudă, de îmbărbătare şl de felicitare: de laudă, zicând, că în lupta grea am stat credincioşi în jurul stea­gului, pe care ni l a încredinţat poporul român şl pre care e s c r i s : reltgiunea noastră strămoşească, limbă şl naţlo-nalttate ş1 drepturi omeneşti şl cetăţeneşti; de încurajare, arătându-ne neelătită credinţă a D-uoastre a tuturor, că în-ulngerea m cele din urmă a cauzei noastre şl drepte şt sftnte are să fie; de felicitare, urându-ne zile mat fericite, în cari ş 1 noi să uedem rodul muncii şt jertfelor aduse din dragă inimă pentru acea cauză.

Felicitările le-am primit eu adânc simţită mulţămltă, pentrucă suntem eonulnşt, că au Ieşit din duioase inimi româneşti; încurajările ne sunt de deosebit preţ, nu pentrucă am ft slăbit în luptă pentru apărarea steagului, el pentrucă ele ne arată, că Inteligentă şl popor, totl fit neamului ro­mânesc, — stau în rară armonie la spatele nostru, că toţi sunt gata să ne susţină şl să aducă jertfe pentru cauza comună şl astfel ne dau cea mal puternică garantă, eă asplratiunile nobile ale poporului nostru încununate de succes au să fie; Iar laudele permltetl-ne a le deriua acolo, unde se euulne: la naţiunea noastră iubită, care în selăule de seeoll şl politică şl socială şt bisericească, nu şi-a pierdut încrederea în D-zeul îndurărilor, tn forţele şl apti­tudinile proprii, ci cu frunte ridicată păşeşte eu conştiinţa ualorli sale şi eu încredere spre ţinta măreaţă, sfântă şt generoasă de a-şl redobândi loeul de onoare, ce l-au auut odinioară străbunit noştri în concertul popoarelor, de a deueni campioni adeuăraţl at elull1z**ţ1unlt în orientul Eu­ropei ş' a fi şl ocrotitorii altora în această cale.

14

7

Firml în credinţa, eă izbânda nu poate să întăraie, V ă urăm tuturora uleaţă îndelungată eu fericire, ea împreună să ne putem bucura de uittorul mai fericit şl mat blând al scumpei noastre naţ uni, uiitor, pe care eu toţii deopotrluă-l oftăm.

Al D-Uoastre U aţ, în 28 l. 1895.

eu frăţească Iubire: " ss. Qeorge Pop de Băseşti; ss. N. Crisiea; ss . Mihai Ve-lieiu; ss. Aurel Sueiu; ss. Dr. Teodor Mihali; ss . Dr. D. P. Barcianu; ss . Dem. Comşa; ss . Dioniaiu Roman; ss. Rubin

Patiţia; ss. Qerasim Domide.

Aceste două fapte pilduitoare din trecutul Sălajului îşt au înalta lor semnificaţie şt pentru uremile noastre. Şt aal, ea şl atunci, temeiul existenţii noastre este şt trebue să fie o unire desăuârşllă „în cugete, simţire şi fapte", între toţi fiii acestei naţiuni.

De pe acest piedestal de granit uom putea continua linia de înfăptuiri istorice, la cart este chemată nobila noa­stră naţiune.

15

Îndrumări eulturale.

Generaţia de azi în clădirea României Mari

de I. Agârbiceanu. 1. Vieaţa se rezumă în mişcare pentru ori care orga­

nism uiu. Mişcare şt actiultate pentru creştere, pentru ali­mentarea: forţelor mature, mişcare şl muneă ce se opune puterilor destruoliue ce duc la moarte. Aşa o plantă, un arbore, un organism animal, omul. Chiar când ni se pare eă a îneetat mişcarea şi aetiuitatea, pauza din somn sau din iarnă, nu-i decât stadiu de refacere sau de acumulare a puterilor.

Vieaţa e muneă continuă; niciodată nu începe unde ni se pare, el eu mult înainte; prin lanţul dependenţelor ajunge lq primele pbârşit; şl niciodată nu sfârşeşte unde ni se pare, el se continuă — prin eeea ce a dat, până la sfârşituri.

Un lanţ continuu a cărui tărie, socotit la un punct, atârnă de toate zalele dinaintea acelui punct.

Un organism uiu e aşa cum l-au determinat organis­mele înaintaşe de acelaşi solu şl cel ce ua uenl, ea urmaş, atârnă în mare parte de acesta de azi. Pomul plin de roade toamna a preexistat în cel înflorit prlmăuara şi în cel în­mugurit încă în toamna trecută.

Chiar şl în fenomenele lumii neorganiee: o erupţie de uulean, un cutremur de pământ, a preexistat în cauzele lui de zeci de ani, de sute ori, de milenii.

2. Omul ca indluid, ea societate şl naţiune, nu se poate abate dela această lege unluersală. Indiuidul e eeea ce a moştenit dela întregul şir al strămoşilor, ce a adaus el cu munca lui şl ce au contribuit împrejurările, timpul, mediul.

Societăţile omeneşti, popoarele, tot aşa. In euoluţia uieţil unui popor nu poate fl o epocă de stagnare, de stare pe loc, el cel mult de odihnă în care se acumulează noi forţe.

16

Cea dintâi poruncă ce se impune unei generaţii e eon-Unuarea mişcării, a muncii, a ereaţlunit, pentrueă euoluţla în uteaţa unui popor nu se poate oprt decât eu amenin­ţarea morţii.

Şi nu orice muncă, orice contribuţie, e necesar să dea oricare generaţie : el aceea care Izuoreşte din cele •mal bune puteri intelectuale şi morale ale el.

A crede eă o generaţie ar putea fi destinată, în uieaţa unul popor, numai la a consuma, a se bucura, a trece uşor prin lume, fără muncă şi creaţie proprie, deci fără jertfă, chin şl lacrimi, — ea o deulare dela legea generală a uieţll şi deci o cumplită primejduire a ctitorului unui popor.

Dacă pui la temeliile unei clădiri, din lene şl imbeci­litate, material rău, toată clădirea se poate prăbuşi, ehlar dacă în pereţi ai pus material bun. A spune: noi am făcut România mare, am atins o înălţime, acum ne putem ospăta, ne putem permite lene, morauurl corupte, căci uor elădt mal departe cel ce uor uenl după noi, e o crimă.

Temeiurile naţiunii se pun pe rând de flecare gene­raţie. Ş i dacă mal punem lemn putred, zadarnic uor pune urmaşii fier, se ua prăbuşi noua Biserică.

Dela unire multă lume trăieşte aşa ea şl când n'ar mal auea nici o îndatorire către Patrie, el numai către sine însuşi, idealul de uleaţă eoleetluă s'a întunecat şl s'a lu­minat numai cel indiuldual, în ceea ce e mal uşor, mat fără muncă şl jertfă, în necesităţile materiale ale uieţll.

Cu un euuânt punem cărămizi nearse la temeiurile României mari.

3. B de sigur o crimă eoleetluă, de care mulţi nu-şi dau seama. Glne şl-a dat mai întâi seama de realitate, a >fost tineretul nostru, alăturea de sufletele de elită, din ge­neraţia matură, acele cari au fost suflete de elită şl în ti­nereţea lor.

Societatea matură, în majoritatea ei, oamenii de du-alnă, dela unire, au rămas să se înfrupte la ospăţul Ro­mâniei nfarl, fără să le mai pese de dezorganizarea uieţll, de căderea cinstei, a autorităţii, a prăbuşirii muncit crea­toare. In locul idealului ce Implica prluaţluni, muncă, efor-

17 2

lupi, suflet eroic, et slujesc niţelului de aur şl se dedau la orgii în jurul Iul, fără să se ruşineze eă-l uede lumea, coptit lor ce se ridică, beţi de furt, de falş. de Ilegalitate, de desmăţ, de toate greşelile cari tzuorăse din lipsa unef aetioităţi spirituale creatoare. Aşa se pedepseşte în noi neascultarea de legea unluersală a uteţtt: munca creatoare. Dacă nu dăm, prin sudori de sânge, ce auem mat bun în puterile noastre, ne descompunem, putrezim.

Intru atât suntem robii legii primordiale a vieţii: a munctt. Contribuţia noastră cu ce auem mai bun, la fău­rirea zalei pe care o constttuim în lanţul naţional, e un Im-perattu organic.

4. Deci, pe lângă semnalele de alarmă date de marii Idealişti ai generaţiei mature, tineretul e acela care s'a mişcat mat întâi în anii de după unire făcând o notă dis­cordantă în îndestullrea generaţiei care s'a pus la masa ospăţului Romanţei mart. Generaţia tânără s'a arătat din prlmtl ani al unirii, nemulţumită. Freamătul el a tot crescut şt azt e o forţă de care trebue să se ţină seamă.

Mulţi afirmă: nemulţumirea se datoreşte singur fap­tului că nu a ajuns şt ea. la masa ospăţului. Nu mal încape 1 Nu-l ştiu dorul de muncă şl de creaţie.

De sigur nemulţumirile materiale, neuoile şt sărăcia, sunt primele elemente cart ne fac să cugetăm asupra noastră şl a societăţii. De sigur în generaţia tânără uor fl şl elemente cari aleargă după c e l mat uşor în lume. Cart nu şt-au uăzut şt nu-şt uăd. de prima muncă elementară uârstet lor : studiul. Unde nu sunt excepţi i?

Din frământările tlnerlmel s'au ridicat, însă. câteua semnale de alarmă cara sesizează tocmai principiile noului ideal, care poate singur să dea societăţii şl neamului po­sibilitatea de a-şt face azi datoria, adică de a putea duce eu un pas mal departe evoluţia sănătoasă a neamului ro­mânesc. Aceste semnale de alarmă, de ani de zile, atrag luarea aminte a societăţii româneşti, asupra următoarelor ualorl, cari trebue să fructifice uieaţa românească în uremea noastră :

a) O concepţie spiritualistă creştină asupra lumii şl uteţtt. care să fie la temeiul întregel noastre aetlultăţt, —

l b

eoneeptle contrară ftlosoflet materialiste. De aceea tine­retul nostru, dela întâtele mişcări s'a numit ereştln;

b) O concepţie românească, pornind din : ideea naţio­nală care a înfăptuit statul de aal, dar nu l-a organtsat încă, ntel nu l- a consolidat, — în alcătuirea intrinsecă a Statului român. De aeeea tinerimea s'a numit naţională;

e) Necesitatea unei discipline şi a unei autorităţi pe care generaţia matură n'o mal poate da, prin organizarea existentă, ce părăe din Hpsă de autoritate, de dtselplină, de legalitate şl se prăbuşeşte în abuz, şmecherie, eludare de legi, proteeţlontsm şl fauorltism.

De aeeea neuola tinerimel de a se organisa aparte, de a-şt impune o disciplină, de a primi şl a da sancţiuni celor din sânul ei, care calcă legile acestei auto şl bene-uole organizări;

d) Necesitatea muncii constructive, eare se uădeşte în pilda unică până acum în trecutul nostru, ea tinerimea să se apuce de lucrări materiale, fiind ea şl muncitoarea, şi constructorul în acelaşi timp.

Ori, cam aceste patru sunt şl în realitate, nouile va­lori spirituale, cari pot duce naţia să-şl facă munca şl da­toria sa în eltpa de faţă.

S ă le luăm pe rând. 1. Concepţia spiritualistă creştină asupra lumii şl uleţll,

în opoziţie eu cea materialistă din trecut. In adeuăr pentru uieaţa şt aetluttatea omului liber în

România mare, când nici o restvicţtune nu n! se mal pune în cale, avem neuoe de omul întreg, omul eonştlinţil, dl-reetluat de forul său Intern, pe care nu nl-l poate da decât creştinismul.

Multe din uirluţlle pe cari credem că le-am aout în trecut, erau negative. S e datorau în parte, faptului că uşile puterii ne erau încuiate, în nouile prouineil şl deschise numai pentru puţini în Ţara liberă. Acum sunt deschise tuturora.

România nouă are neuoe de oameni virtuoşi indivi­dual, pentru a da o societate şl un popor la fel. Pe acest om nou mu nl-l poate da concepţia materialistă a uieţll: eă suntem şi ne reducem la materie şl eă, eu uieaţa de alei, totul s'a sfârşit.

19 2*

Fericirea nu o putem uedea tn „bea, mancă şi te ue-seleşte", pentrucă aceasta ne cufundă în materie şt uctde spiritul.

România nouă are neuoe de muncă şi luptă eroieă, pentru a se consolida şl a şl da partea el în lume, iar eroismul nu isvoreşte decât din credinţa care ne face să ne ştim nemuritori şl care ridică ualortle etice ale uieţll la eea mat înaltă consideraţie.

Doctrina şl morala creştină erează omul care pune datoria faţă de spiritul său, societate şi neam, mai presus de toate.

Poruncile creştinismului erează pe omul erou în uieaţă, care nu se lasă condus de sentinţa forului extern, care poate întârzia, el se conduce de aceea a forului intern. Toate popoarele libere, care n'au auut o înaltă morală, mal ales în clasele el conducătoare, au putrezit şl s'au prăbuşit.

Omul liber nu poate trăi corect decât dacă de bună' voie se robeşte conştiinţa sale sănătoase, susţinută de o credinţă spiritualistă şt o morală înaltă.

De aceea noulle generaţii bine se întitulează creştine ; condiţia e să şi fie în realitate, nu numai cu numele.

Generaţia de azi e neuoe să treacă dela afişare la practica creştinismului. S ă fie aşa eum se numeşte. S ă practice, din eonulngere, poruncile creştinismului. S ă fie cinstită, muncitoare, modestă hotărîtă, gata la priuaţlunl, eroică în lupta uieţll. S ă uadă toată actluttatea el prin prisma permanentelor interese naţionale, umane şi de Stat. S ă fie Incoruptibilă.

S ă se folosească de mijloacele harului dlutn, depozitate în sf. Biserică.

Munca eonstruetiuă ce o aşteaptă e enorm de grea şl numai conştiinţele degajate de materialism, sunt ured-nice să o poarte eu eroism, eu dezinteresare personală.

Generaţia de azi a simţit adeuârul; trebue să-l pună în practică, să fie creştină eu tot sufletul, eu toată uieaţa. Aşa uor regenera societatea şl naţiunea. Tineretul şl afirmă că a pornit pe acest drum.

20

2. A doua alarmă ee o dă generaţia de azi e ualoarea ideii naţionale în alcătuirea Intrinsecă a Statului român.

Când în primii ani după unire, tinerimea a pornit o mişcare naţionalistă, mulţi din generaţia adultă spuneau eă e o aberaţie. Intrasem în Statul naţional, — mal era neuoe şl teren pentru naţionalism? S ă fl uenlt eu lupta asta înainte de unlre.l Alunei era rost, tar acum?

Cel ce luptaseră pentru unire — uorblm numai de eet buni — uedeau în fiinţă lupta naţională în eeea ee au făcut et şl în primi ani nu înţelegeau tineretul.

Azi mulţi, tot mal mulţi, dau dreptate instinctului ge­neraţiei tinere. Intr'adeuăr ceea ee s'a realizat prin unire nu era decât un postulat politic. S e dăduse forma căutată, dar fondul, alcătuirea internă naţională, auea abia de-acum să urmeze. Principiul eltmlnărll străinilor intruşi, principiul reprezentării proporţionale în tot aparatul de Stat şi în toate întreprinderile particulare sunt numai auangarda ade-Dăratei construcţii naţionale a Statului român. Sunt numai condiţiile în cart spiritul românesc ua putea să dea creaţia Statului român nestingherită. S ă pue, în alcătuirea lui, ulr-tuţlle poporului român;

In aceasta materie generaţia tânără trebue să lucreze în două direcţii: să pregătească terenul şl să-şl c rească ulrtuţlle naţionale.

3. Disciplină şi autoritate. Marea lipsă din pricina că­reia ne înfundăm în noroi. Autodisciplinare, prin eonoln-gerea într'un front al tuturor energiilor luptătoare; ascul­tare şi pedeapsă. Imbrăearea în zale de luptă, ea aşa, dis­ciplinaţi, să poată conduce la uremea lor Ţara, îmbră-eând-o din nou în disciplină şl autoritate.

Respect şi ascultare de Dumnezeu, de legile omului, ale Patriei, respect faţă de Tron şt de autoritatea consti­tuită.

Dacă în actuala aleătuire sunt autorităţi constituite cari nu corespund, ele trebuese schimbate. Dar pentru cele rămase în picioare, necondiţionat respect şi ascultare,

4. Necesitatea muncii construetiue, al patrulea prin­cipiu asupra căruia dă alarma tineretul de azi, e funda­mental şl adânc sesizată. Dela unire nu mal clădim şt nu

21

mai înfrumuseţăm o casă străină, ci casa. Patria noastră. Lucrăm în ogorul nostru. Nu se mat poate admite să tragem chiulul arândaşului, căci ne furăm propria căciulă. Nu mat lucrăm pentru a întări o ţară străină, sau a creşte puterile unui popor strein, ea în trecut, el muncim pentru propria întărire. Dtn aceasta realitate eu tmperatiue inextricabile se confirmă şl prtnelptul naţional şt organizarea munctt naţionale asupra căruia am stăruit mat sus.

Ceea ce fac tinerii de azi, — cărămizi, eămlnurl, — e un simbol: necesitatea muncii eonstruetlue, dacă uolm să asigurăm ulitorul.

Dar aceste principii călăuzitoare în uieaţa generaţiei tinere, nu sunt decât proclamarea. în formă nouă, a prin­cipiilor de uleaţă ce au stăpânit în toate epocele, crea­toare ale Istoriei româneşti. Concepţia creştină a uteţtt şl ideea naţională au stat la temelia apărării româneşti în tre­cutul ulforos şt a creaţiei culturale şl artistice. Principiul autorităţii şl al muncii creatoare au stăpânit, mal pe urmă, în cet patruzeci de ani de domnie at Regelui Carol l. La not, în Ardeal, toate patru au stăpânit până la unire.

Deci, în generaţia adultă, de amândouă laturile Car-paţllor, trăiesc încă oameni cart pot înţelege foarte bine năzuinţele tineretului de a si şl cu cari generaţia tânără se poate înţelege foarte uşor.

Nu e nici o neuoe de luptă între generaţii, ci de luptă tmpotriua elementelor rele, ori din care generaţie ar face parte.

Caren(a elementului conducător rural de Ion Breazu.

„Cercurile culturale sunt ramlfleaţlunile cele mai în­depărtate de centru ale Asoctaţtunll, prin care aceasta intră direct în atingere eu păturile largi ale poporului". Astfel glăsueşte Al. 1 dtn articolul 32 al Regulamentului „Astret". Conform literei acestui Regulament şl spiritului dela te­melia Asoctaţtunll, care este mal presus de toate o Insti­tuţie pentru răspândirea culturii în masele populare, cercul

22

•cultural este aşa dar o celulă primară, dela puterea de uieaţa a căreia atârnă întregul organism al „Astret". Con­ducerea centrală a Asociaţtunlt a şi făcut, din această pri­cină, eforturi neîntrerupte pentru înmulţirea şl întărirea eereurllor culturale. Cele mal bune despărţămlnte ale noa­stre au fost acelea care şt-au făcut o înaltă ldete despre rostul acestor organtzaţtunl şl o Imperioasă datorie din răspândirea lor până în cele mat îndepărtate cătune ale teritoriului lor de actiultate. Am înşirat în raportul nostru către adunarea generală dela Timişoara, despărţămlntele ca re merită toate elogiile pentru realizările lor în acest domeniu, atât de Important

Dacă am marca însă pe o hartă a teritoriului de ac-llultate al „Astrel" toate cercurile el culturale, ne-am găsi in faţa unor goluri, supărătoare prin dimensiunile lor, unde Tar dacă se ridică tel-colo câte o astfel de cetăţuie cultu­rală. Numeroase din ueehlle noastre cercuri nu corespund apot întru totul menlrtt lor. Actlultatea lor este Intermitentă, întâmplătoare, sau cu totul neînsemnată. In uisitele noastre am făcut adeseori această dureroasă constatare. De aceea dinamizarea cercurilor culturale rămâne pe întâiul plan al preocupărilor conducerii centrale a Asoclaţluntt. In curând « e uor da şl soluţii practice şl simple în această prlulnţă. Până atunci credem însă eă e bine să insistăm asupra unora din pricinile carenţei acestor organizaţlunl, mal ales asupra acelora care reclamă o muncă stăruitoare, aproape o schimbare de mentalitate, pentru a fl înlăturate.

Dacă cercurile culturale ale „Astrel" n'au putut ft în­mulţite şl dinamizate, în măsura în care a dorit-o condu­cerea acestei societăţi, faptul se datoreşte în mare parte neînţelegerii intelectualilor dela sate pentru menirea lor. Auem admirabile exemple de deuotament pentru „Astra" din partea câtorua elemente de elită a acestor intelectuali, o mare parte dtn el fac însă ureche surdă la apelurile In­sistente ale despărţămintelor de a întemeia astfel de cercuri.

Ne găsim, de fapt, în faţa unei graue deficienţe a ca­drelor «onducătoare rurale, din prtetna căreia sufere nu numai „Astra", el întreaga noastră uieaţa publică. (Mă gândesc mal ales la Ardeal şl Banat, pe care le cunosc

23

mat bine). înainte de Unire ajunsesem la un fel de echilibru în această priuinţă. Funcţiunea de preot şl înuăţător îşi auea scopurile el bine definite, în care erau implicite şt acelea de conducător sufletesc al satului, unde soarta t aşeza pe acela ce le îndeplineau. Aeeste funcţiuni erau ocupate apoi de numeroase elemente de elită, fie din pricina eă simţeau o adeuărată chemare pentru ele, fie din imposi­bilitatea de a ocupa alte profesiuni. Şl într'un caz şl într'altul, satul oferea Intelectualului român un post de comandă, aeeeptat şl îndrăgit chiar. Întreaga noastră uleaţă politică şl culturală era de altfel puternic orientată spre satul con­siderat temelia rezistenţei noastre naţionale, mândria şl bi­ruinţa noastră de mâine. A le încadra în uieaţa Iul era o datorie de onoare şl o mare satisfacţie sufletească.

După Unire acest echilibru, atins după îndelungate eforturi, a fost adânc sdrunelnat. O mare parte din Intelec­tualii satelor au alergat la oraş pentru a se pune în ser-uîclul nouil organizaţlunt de stat. Fiilor de ţărani, trimişi eu duiumul la înuăţătură, ll s'a deschis porţile tuturor ca­rierelor, la care înainte nici nu îndrăzneau să se gândească. Oraşul îl chema pe toţi eu ademenirile Iul multiple şl în­şelătoare. Spre satul părăsit nimeni nu-şl mal întorcea, capul, decât de neuole. Carierele preoţeşti şl înuăţătoreştl nu mal reţineau deeât pe aceia care nu erau eu totul lipsiţi de mijloace, sau nu puteau să treacă barierele unor exa­mene. In tot cazul ei priueau eu jind la eoleglt ce le-au luat-o înainte, instalându-se în confortul oraşelor, în apro­pierea tuturor posibilităţilor de câştig şi auentură, satul a fost considerat astfel un exil, sau, în cazul cel mal bun, o etapă în goana spre oraşul care cheamă din zare. El nu mal este un scop, el un mijloc, nu mal este o misiune, el o pouară, pe care să o arunci cât mai curând de pe umeri.

Aceasta este o cauză de natură generală a deficienţei cadrelor rurale, inerentă momentului istorie prin care trecem. Ea a fost însă mult agrauată şi de anumite păcate specifice organizaţiunli noastre de stat şl uieţll noastre pu­blice. Intelectualii noştri, mal ales înuăţâtoril, nu pot prinde rădăcini într'un sat, deoarece sunt mutaţi eu nemiluita, uneori în cursul aceluiaşi an. Cum să cunoască acest In-

24

teleetual neuoile unul sat, eum să se faeă preţuit de lo-eultorit lui, eând în scurtul timp petrecut în mijlocul lor nu şl-a putut încropi o stare socială, o gospodărie? Cum să se simtă chemat pentru o aetiultate publică, eând în flecare moment este ameninţat eu transferarea? Unul in­telectual uenit din altă regiune îl trebue cel puţin cinei ani pentru a cunoaşte temeinic, obiceiurile, realităţile şl oamenii satului în care s'a aşezat. Acest lucru ar trebui să dea de gândit Ministerului Edueaţlunil Naţionale, pentru a pune frâu transferărilor şl detaşărilor, eu rost şl fără rost, de pe urma cărora pierde nu numai şcoala, ei întreaga uieaţă a satului.

De uoie de neuoie, exilaţii de pe o insulă se înţeleg între el. Cei einei-şase intelectuali români, cari se consi­deră exilaţi în satul nostru, de eele mal mulie ori sunt sfâşiaţi de dihonia politicianismului. Cel mai întărîtaţi ad-uersari politiei nu trebue căutaţi în capitală, unde prote­jaţii partidelor şltu atât de bine să şl faeă concesii, mat ales eând e uorba de ureo afacere, et în târguşoarele din proulnete şi la sate, unde duşmăniile politice ating eele mai triste forme ale urel, nerespeetând nici familie, nici cel mal elementar cod al onoare). Trimisul „Astrel" are uneori neuoie de tactul unui diplomat care împacă Imperii încleştate în răsboaie de exterminare, pentru a grupa în cercul cultural pe toţi intelectuali! satului. Uneori această, împăcare, realizată sub auspicii atât de promiţătoare, nu ţine însă decât atâta timp cât este el de faţă.

înăsprirea aceasta a raporturilor dintre conducătorii fireşti ai satelor nu se datoreşte însă numai politicianis­mului, el şl lipsei de Ierarhie dintre ei. înainte de Unire înuăţătorul era subalternul preotului; astăzi, când este des-roblt din această supuşenie de către Statul român, el lu­crează adeseori împotrlua slujitorului bisericii. A mai apărut apoi şi notarul, medicul (acesta mal rar) şl perceptorul, cari sub ueehlul regim nu erau decât arareori Români. Sudura lor în celula satului românesc se face aneuole. Ra ­poartele" noastre priuitoare la frontiera de Vest ne rela­tează lucruri destul de graue în această priulnţă. Delicată problemă a ierarhiei dintre elementele conducătoare ale-

25

satului aşteaptă o soluţie grabnică. Satul este o familie, cu tradiţii şl morauurl de ualoarea unor legi bine stator­nicite. Şl familia fără Ierarhie este condamnată certurilor şi dlsoluţlei.

lată eâteua din metehnele de care sufăr cadrele noa­stre conducătoare rurale. Ne permitem să atragem aten­ţiunea conducătorilor de despărţăminte asupra lor, pentru a fi combătute cu toată energia. Până când nu uor fi în­lăturate, organizarea şl dinamizarea cercurilor culturale ua înainta aneuoie. In conferinţe eu intelectualii satelor, în şedinţe de comitet, în consfătuiri intime, trebue să se facă toate eforturile pentru a schimba această situaţie, dăună­toare nu numai „Astret", el întregel noastre uleţl publice, la temelia căreia rămâne statorntc satul, rezeroor nesecat al patrimoniului nostru etnie.

Noi probleme ale şeoalei ţărăneşti de Al. Dima.

Este neîndoios că opera de educaţie a maselor a luat şl în Romanţa în ultimul deceniu mai ales — o înfăţişare adecuată atât structurii lor psihice, cât şl noilor idealuri educattue ale uremii. Câteua elementare, dar neclintite adeuăruri, au fost în sfârşit sădite la baza aetiultăţti de ri­dicare a păturilor impropriu numite „de jos" . Renunţarea mai întâi la apostolatul romantic, prin care înduioşătoare energii de aşa zişi „propagandişti culturali" îşi cheltuiau puterile pe domeniul educaţiei intelectualtste şl uerbaliste. a consfinţit un imperatlu al unei uremi care — ca a noastră — împărtăşeşte un caracter hotărît realist. S ă nu fim însă în­ţeleşi greşit. La caldul idealism, care a stat totdeauna la baza auântulul romantic, nu auem nlel un motiu să renunţăm. El trebue dimpotriuă tot mal mult exploatat, canalizat însă în spiritul uremii prin încadrarea lut în munca sistematică. Prin acest nou principiu, se alătură de îndată preceptului negattu de mai sus şi unul pozitiu. Muncă sistematică sau metodică înseamnă în pedagogia socială aplicată maselor.

26

recunoaşterea şi pe acest tărâm a principiului cunoaşterii realităţilor educabile, a mijloacelor de înălţare şl în sfârşit a direcţiunii ideale de urmat. Toate aceste adeuărurl multă ureme Ignorate au fost — cum spuneam — însuşite de noii educatori ai mulţimii. Instituţiile ce s'au creat tn slujba maselor în ultimii ani, s'au mişcat pe aceste llntl directoare sau tind cel puţin să le urmărească. Nu altfel s'a întâm­plat eu şcoala ţărănească a cărei existenţă însăşi e ex­presia noii metode educatlue. Ea purcede doar dela con­siderarea mărit noastre realităţi ţărăneşti ea material prin­cipal naţional de educat, dela obseruarea că şcoala ofi­cială a statului a aetluat mai mult pentru clasele urbane, că şcoala primară a satului chiar pregătea exodul la oraşe intrueât le socotea pe acestea de un nluel mai ridicat către care satele au datoria să tindă. Urbanizarea culturii şl ci­vilizaţiei rurale — ideal al şcolilor apusene — se trans-pusese şl la noi, sub legea implacabilă a imitaţiei sterile. Acel spirit realist al uremii, despre care uorbeam, a des­chis în sfârşit ochii asupra adeuăratulul drum ce trebue urmat şl care duce la principiul ridicării clasei ţărăneşti la un nluel superior celui de până acum, dar în cadrul ei însăşi, prlntr'o actualizare a propriilor el ulrtualltăţl şl prlntr'o conştiinţă a propriei el ualorl. Oraşul nu mat în­seamnă pentru noua concepţie un ideal către care satul trebue să tindă, el o structură spiritual-economică speci­fică, deosebită calltatlu de sat, care reprezintă de asemeni o lume aparte, un unluers distinct. Noua instituţie eduea-ttuă urmează dar a fi creată în cadrul satului, pornind dela configuraţia Iul reală şl palpitând în ritmul şl atmos­fera Iul naturală: O Instituţie care să prelungească pe ne­simţite, prudent şl firesc, uleaţa satului înălţându i doar niuelul. Şcoala ţărănească a năzuit să deulnă această in­stituţie şi judecând după mica el experienţă de numai cinei, şase ani, ulitorul el a fost pe deplin hotărît. Ea ua rămâne la noi singurul mijloc edueatlu adecuat uieţll şl mentalităţii ţărăneşti, menit să sădească din nou în ţăranul desrădă-elnat şl /ieseehlllbrat, credinţa în misiunea Iul specifică în cadrul statului naţional românesc, fără a-l coborî la un ral subaltern.

27

O astfel de preţuire a şeoalel ţărăneşti a împărtăşit dela început „ Asoclaţiunea", care a transformat-o în pre­ocupare principală şl sistematică în toate despărţămlntele el, eu conştiinţa eă se află în sfârşit pe drumul adeuărat. Alături de ea, „ Soe/e/a/ea pentru cultura şt literatura po­porului român din Bucovina" şl mal ales „Fundaţia Regală Principele Carol" au adus contribuţii din cele mal hotârî-toare întru izbânda tdell şl perfecţionarea instrumentului ce o serueşte. Şcoala ţărănească a deuenlt astfel şl la noi tipul Ideal al şeoalel într'o ţară de săteni şl nu ua mal trece mult de sigur până ce ea ua fl reglementată oficial de stat. Experienţa de până acum a instituţiei e de aeeea eu atât mai interesant de urmărit, eu cât la capătul el ua auea de profitat oficialitatea însăşi. „Transiluanla" şl-a închinat acestui scop multe din paginile ei şl ea e bucuroasă şl mal departe să folosească munca şi încercările tuturor întru limpezirea problemelor ridicate de noua şcoală. Pe această linie, se mişcă şi articolul de faţă.

Şcoala ţărănească şi actualitatea. O întrebare care s'a pus uneori conducătorilor de

scoale ţărăneşti, a priuit raportul ei eu aeiualltatea şl pro­blemele ce le ridică aceasta.

S e ştie într'adeuăr eă şcoala oficială se caracteri­zează în genere prin tradiţionalism. Misiunea el principală a fost totdeauna şl la toate popoarele să comunice gene­raţiilor tinere ualorile create de cele anterioare, să resta­bilească adică echilibrul dintre generaţii şl să instaureze ideea continuităţii. Şcoala oficială a deuenlt astfel în mare parte şl eu drept euuânt, o Instituţie a trecutului. Va urma şcoala ţărănească acelaşi drum? S e ua situa ea pe linia tradiţiei şi ua realiza aceeaşi misiune ea şl şcoala oficială? Spiritul tradiţionalist a şl fost eultiuat eu precădere în şeoalele ţărăneşti ale „Astrel". El era de altfel foarte po-trluit eu însăşi Ideologia „Asoeiaţlunit" şl mai ales eu struc­tura spirituală eonseruatoare a ţăranului. Vârsta elenilor apoi, foarte mulţi trecuţi peste 25 de ani, se douedea de asemeni proprie acestei meniri.

28

Poate fi şcoala ţărănească înţeleasă numai sub această perspeetiuă? S ă albe ea numai rolul unui muzeu istorie sau etnografie? lată eeea ee nu poate fi eu nlet un preţ admis. In definiţia şeoalei însăşi există un element de ri­dicare, de depăşire a trecutului, nu numai de păstrare a lui. Şcoala ţărănească nu ua trebui să faeă excepţie. Crearea ei însăşi e de altfel un gest inouator şl însemnează o bi­ruinţă asupra puterilor întunereeulut. Ea ua trebui deci să s e fixeze şl în actualitate şl încă în cea mai ule şl mai imediată. S ă nu uităm într'adeuăr că apariţia şeoalei ţără­neşti în Danemarca, înainte de jumătatea ueaeulul trecut, s e datora excluslu unei reaeţiunl a momentului istorie îm-polriua unei stări de decadenţă generală. Ea a crescut din actualitate şl împotrlua ei. lată de ee o ancorare a şeoalei noastre ţărăneşti în solul uremii este necesară. Intr'o epocă într'adeuăr ;în eare haosul cultural şl politie ne cuprinde în uâltoarea lui, când orientarea e greu posibilă unui in­telectual chiar, ţăranul trebue eu atât mal mult îndrumat şl fixat asupra menirii Iul ţărăneşti în societatea actuală. Toate leeţiunile la toate obiectele pot fi legate de ritmul uremii, iar interesul stârnit de ele ua fi eu atât mal uiu şl mal preţuit de ţărani. Ua fi opera tactului pedagogie al pro­fesorului să îmbine în prelegerile lui sentimentul pentru tradiţie eu cel pentru actualitate.

Şcoala ţărăneaseă, centru cultural permanent. O altă problemă a şeoalei ţărăneşti o aleătueşte ra­

portul ei eu locul, în care funcţionează şl eu regiunea în­treagă din eare face parte. Prin analogie eu şcoala oficială eare tinde să se încuie parcă în propria el fiinţă, birou-eratlzându-se şl meeanlzându-se. îngrădlndu-şl misiunea la fabricarea de absoluenţt cu certificate numerotate, şcoala ţărănească dela noi socoteşte de multeori eă şl-a împlinit datoria odată eu terminarea cursurilor. împărtăşită în unele părţi, această uedere a fost combătută eu drept euuânt în altele. Despărţământul nostru de Maramureş ea şl şcoala dela Tg.-Fierblnţi (llfou), despre eare referează atât de in­teresant şl bogat în sugestii dl Staneiu Stoian în primul studiu sintetic, larg cuprinzător ee s'a scr is la noi, asupra

29

acestui subiect, au înţeles că misiunea şcoalei ţărăneşti e mult mai complexă decât propriile ei cursuri şl că frea­mătul ei de noutate, trebue să-t depăşească negreşit zl-durlle. Şcoala ţărănească urmează să fie în permanent contact eu întreg ţinutul în care trăieşte. Eleuli să nu fie recrutaţi de aceea pe o rază de întindere prea mare, el să se adune într'un loc central la maximum 25—30 Km. departe de satul lor spre a fi uizltaţt de părinţi şl cunos­cuţi care au prilejul să Dadă astfel şl şcoala eu organi­zarea ei, să-i cunoască realizările spre a-t face o atmos­feră prielnică. Foştii eleul să alcătuiască împreună eu ac ­tualii o familie spirituală, constituită în asociaţii, în jurul cărora să se polarizeze aetiuitatea culturală a regiunii» Şcoa la ţărănească să pregătească ea însăşi uiitoarele ele­mente de „propagandă culturală" care să nu mai fie po­rumbei călători prin sate. ei factori de ridicare perma­nentă prtn exemplul lor uiu, desfăşurat zi de zi în mijlocul satului. Numărul tot mat mare al absoluenţllor de şcoli ţărăneşti ale „Astret" impun despărtămintelor grija orga­nizării lor în asociaţiile, de care uorbeam şl pe care le credem menite a dinamiza din nou auânturile luptătorilor noştri.

Şcoala ţărănească şi loeatismul edueatiu. Din necesitatea unui învăţământ intuitiu. care să înfă­

ţişeze eleoilor realitatea în mod ulu şi prin contact ne­mijlocit, a decurs metoda loealtsmulul edueatiu prin eare şcoala ia prin toate obiectele programei ea şl prin atmos­fera ei spirituală cunoştinţă de mediul, în eare şl pentru care ea trăieşte. Daeă localismul edueatiu e un principiu deflnitiu câştigat pentru pedagogie, n'auem nici un motiu să nu-l admitem şt în şcoala ţărănească, al cărei scop e să înalţe pe ţăran, dar nu să-l depărteze de cadrul său obişnuit de uieafă. încadrarea în actualitate, de eare po­meneam mal sus, cere ea un corolar şi încadrarea în spaţiul geografie şl în mediul biologie, psiho-istorie şi social al ţinutului. Şcoala ţărănească apare atunci ea o expresie spi­rituală a unei miei regiuni şl se structurează eu toată uleaţa şl organizarea, în uederil trăirii şl înălţării în această re-

30

giune. Corespunzând şt mentalttâttt eonerele ţărăneşti, efortul educatorilor ua trebui să îndepărteze programele şl dtreetluele de uăzduhul abstracţiunilor.

Cum se poate realiza însă principiul locallsmulut edu-eatlu în şcoala ţărănească? Prlottor la programele analitice au fost preconizate două metode: orientarea loealtstă în cadrul obiectelor de înuăţământ, care au aspectul unor discipline Izolate între ele, (literatură, matematteă, agricul­tură, apicultură ete.) dar cu obligaţia din partea profeso­rului de a face aplicaţii la realităţile locale, metodă folosită aproape general la „Astra", sau orientare locallstă pe „centre de interes" (Dr. Deero'g), aşa cum a realizat eu multă artă pedagogică şcoala dtn Tg.-Fierbinţi, a cărei ae-tluttate e pe larg expusă în citata lucrare a dlul Stanciu Stoian. Părându-l-se eă metoda „Astrei" pe obiecte de înuăţământ nu are un caracter locallst, autorul amtnttt şl-a făcut eu un alt prilej obseruaţllle sale în marginea unul articol al semnatarului acestor rânduri, apărut în „Transtluanla" (uezl „Căminul cultural"). Este euident însă eă o tratare pe cale ştiinţifică, auând în uedere numai structura intrinsecă a disciplinelor de predat, eu intenţia de a comunica ţăranului un sistem de cunoştinţe, n'a putut auea loc la „Asoeiaţlune" întrucât eleull nu s'ar fi acomodat niet când unei astfel de metode abstracte. Dacă felul pre­dării a fost şl la şeoalele „Astrel" locallst, Interesul pentru o astfel de procedare ua Jl de sigur şl mal mare în ulltor, dacă uom expune act loeallsmul edueatlu preconizat de şcoala dela Tg.-Fierblnţl. Şcolaritatea a durat act mal în­delung, doi ani, cuprinzând aproxlmatiu lunile de lamă, între Deeemurle şt Martie. Obiectele studiului au deuenlt unităţile de uieaţa şl anume: 1. unităţi naturale cari sunt: grădina, câmpul, râul şl balta, dealul, pădurea, muntele şl marea; 2. unităţi soeiale gospodăria, satul, statul, lumea. Tuturor acestor unităţi ll se aplicau patru obleetlue edu-eatlue: educaţie gospodărească, sanitară, cetăţenească, umanistică. Educaţia gospodărească de pildă se realtzează prin matematică aplicată, ftzleo-naturale, agricultură, zoo­tehnie, cooperaţie aplicate toate unităţilor naturale şl so­ciale. Ştiinţele Intră deci în serulelul unităţilor, se grupează

31

harnic şi sistematic în jurul lor. Spre a se înţelege şl mal bine, lată programa analitică pe primul an prlulnd unitatea naturală a grădinii.

Activitate de cunoaştere: a) ulzltarea eâtorua grădini, plan de cultură al unet grădini; b) cultura plantelor din grădină ; c) noţiuni de fizică în legătură eu grădina ; d) ma­tematică aplicată la uieaţa eeonomleă a grădinii; e) co­operaţie pentru ualorljiearea produselor grădinii; f) leeţiunl de sinteză.

Activitate practică: a) se sapă şi se îngraşă pământul, se fac răsadniţe, gropi pentru cartofi, sfecle ete.; b) lucru în atelier pentru neuoile grădinii: araci, garduri ete.; c) desen liniar: planuri de grădini, schiţe de stupi ete. (Toate acestea prtuese educaţia gospodărească). Urmează apoi educaţia sanitară în legătură eu grădina şl anume: activi­tate de cunoaştere: se studiază bolile de nutriţie, ualoarea nutrltiuă a plantelor, fermentaţia, bacterii ş. a. Educaţia cetăţenească înfăţişează locurile din România unde sunt grădini, apoi prluiri istorice asupra grădinăritului, poml-eulturll, apiculturii la noi, importanţa grădinii pentru for­marea sufletului şl cultul florilor ete. Educaţia umanistică se realizează prin lucrări eu subiectul: grădina, prin mu­zică intonându-se cântece ea „Semâneţl pomi", „A ruginit frunza din uit" ş. a., desen după natură ete.

Metoda centrelor de Interes astfel preconizată are desigur meritul de a ft mereu mal aproape de realitate şl mal ales de a l păstra unităţile fireşti. In jurul grădinii, câmpului sau dealului, eonuerg toate cunoştinţele, care nu se mai leagă în sisteme de cunoştinţe abstracte, în scheme logice, el de unitatea concretă în care ţăranul uieţuieşte şl urea să se ridice.

Adoptarea aeestel metode presupune o pregătire apro­fundată a programei analitice, o conducere adânc Informată pedagogie care să coordoneze obiectele de înuăfământ după unităţi, o conlucrare permanentă între profesori, cart trebue să fie specializaţi în înuăţământul ţărănesc prin propria lor practică. Ca şl în toate eelelalte domenii, şl în alcătuirea programelor dictează experienţa didactică.

32

Am fi foarte recunoscători profesorilor dela şcoalele noastre ţărăneşti dacă şl-sr spune euuântul asupra metodei mal sus expuse.

Asupra caracterului practie al şeoalei ţărăneşti. O problemă mal uoim încă a ridica, fiindcă nl se pare

că soluţia el nu e totdeauna justă. In ee măsură să aplicăm practicismul în şcoala ţărăneaseă?

După „propaganda culturală" de tip Idealist, romantic, a urmat o puternică reaeţlune realistă. A început după răsboiu să se ceară tot mat mulle fapte şl acţiuni, el nu uorbe. Educaţia masselor nu se mal putea făuri eu discur­suri înflorite şl auântate, pe cale uerbală numai. De aci s'a trecut la cealaltă extremă: eliminarea educaţiei umanistice şl înlocuirea el eu eea economică. Şcoalele ţărăneşti au deuenit în unele locuri numai şeoale egrleole. S'a uăzut în ţăran numai preocuparea practică şi utilitară; un simplu „homo faber". S'a uitat însă că el e ereatorul unei litera­turi, unei muzici şl unei arte populare, că sufletul Iul e chinuit şl de probleme metafizice, că adesea acestea do­mină pe celelalte: eu un euuânt că ne aflăm şl act în faţa unul om eu toate funcţiunile sufleteşte normale şl că nu auem nici un drept a-1 diforma într'un sens pur utilltarlst. Scriu aeeste rânduri fiindcă am obseruat eă deşi toate şcoalele noastre ţărăneşti nu elimină cu totul educaţia urna-nlsiteă, îi dau totuşi un loc de eenuşereasă, din eare se uede eă 1 s'ar dori mal eu plăcere lipsa. Această tendinţă trebueşte însă serios eombălută. Orice specializare urmează a fi desuoltată numai pe baza sufletului omenesc în între­gimea lui, armonie eultiuat. Profesionalizarea duce la în­gustime de orizont, la utilitarism, la mecanizare şi fauori-zează pe teren etic, sentimente egoiste Izuorîte din mate­rialism. Astfel de preocupări nu pot intra însă printre obî-eetiuele „Astrel", eare le-a combătut totdeauna.

S ă nu exagerăm deci caracterul praetle al şeoalei ţă­răneşti, ei să-l armonizăm eu dlreetluele educaţiei umaniste •eare — în înţelesul el bun — îl sprijină chiar.

33 3

Pagina biopolitieă.

Biopolitîeă şi înuăfământ de Or. Ovidiu Comşia.

I.

In numepile trecute ale acestei reulste, am redat, r e -zumatlu, eadrul teoretic al crezului biopolttie. In cele c e urmează, uom încerca să desprindem din strânsa lut în­chegare, resonanţele practice, prin care biopolitieă, în­dreptar pururea actual, trebue să suprauegheze cadenţa pasului, în mersul spre eulmi şl ueae al neamului nostru. Deşi s'a eonuenlt ea biopolitieă să fie numită disciplină sau ştiinţă, ea e mat mult decât atâta. Biopolitieă e o spi­ritualitate născută din confluenţa mal multor discipline şi ştiinţe. De pe liniile lor de confluenţă, biopolitieă se des­prinde ea o concepţie de uleaţă, o normă, un crez, care -orientează omul şt neamul, în direcţia desăuârşlrll tuturor calităţilor şl latenţelor lut fireşti.

In accepţiunea el de spiritualitate, biopolitieă implică o închegare unitară. Noi recunoaştem eă, a o dluiza după probleme înseamnă a ştirbi frumuseţa întregului. Ea e totuşi necesară, căci o înfăţişare prea sintetică a problemei, ri­sipeşte putinţa unei înţelegeri utile.

Deşi atomizăm problema, noi uom încerca, totuşi s ă păstrăm un contur general, pentru a auea întotdeauna per-speetiua întregului.

Dacă năzuinţa biopoliticii este de a selecţiona, de a îndruma şl spori ualorile umane în conformitate eu capa­citatea biologică a indtuldulul, să discutăm puţin măsura în care se acordă organizarea actuală a înuăţământului eu această năzuinţă. S ă uedem dacă instrucţia noastră de toate gradele, respectă sau nu principiul selecţiunll şi al îndrumării celor eu calităţi alese. Dela început uom spune eă Instrucţia de teri şi de azi ,nu numai eă Ignorează prin­cipiul blopolltle, dar îi este ehiar ostil în multe prlulnţe.

3H

Instrucţia nu se adresează decât unor însuşiri parţiale din ansamblul însuşirilor biologice ale eleuulul. Intr'adeuăr, fi­nalitatea spre care tinde instrucţia nu poate fi numai în­drumarea eleuilor spre portul celor mal uartate cunoştinţe şi, selecţionarea lor după capacitatea de a reţine aceste cunoştinţe. Succesul în uleaţă şi, mal ales utilitatea indiul-dului ca element al neamului şi al societăţii nu depinde nici pe departe de cumulul de cunoştinţe la care a fost obligat în timpul şcolarităţii sale. Utilitatea prezentă şl ul-itoare a individului tine de armonia desvoltărit sale biolo­gice (fizică, intelectuală şl sufletească) şi de locul pe eare şl-l cucereşte în virtutea acestei armonii.

Pedagogia de ieri a fost puţin pătrunsă de acest adevăr cuprins în crezul blopolttie. Cea de azi îl Intuieşte, teo­retic, cu oarecare exactitate; lipseşte însă efortul organizat şt conştient de a-1 Impune practic. In cel aproape 20 de ani de eând blopolittca flutură eu insistenţă chemarea spre o nouă organizare a statului, în care capitalul oerotit să fie, în primul rând, capitalul biologic, iar economia eea mai respectată, economia umană, o mulţime de ştiinţe şi discipline contingente sau mai îndepărtate, au suferit cu timpul transfigurări biopolttice. Transfigurări, o mărturisim, tardive, dintre eare foarte multe nu s'au efectuat pe calea scurtă şl firească a atingerii direete eu „blopolitiea" de esenţă autohtonă, el pe calea întoarsă a imitaţiei străine. Principii condamnate la noi, dar aplicate în alte părţi sunt preluate, eu entustasm, de cel ce le-au dispreţuit înainte. Un noian de priorităţi risipite pentru totdeauna prlntr'o etnică neîncredere în valorile noastre. Dar pe lângă în­târziata satisfacţie pe eare gratitudinea anilor o dă cre­zului nostru, noi simţim azi, mai mult ea oricând, datoria, nu a unei senine revendicări de prioritate, ei a luptei pentru biruinţa definitivă a adevărului blopolttie, organizat în fiinţa statului nostru.

Instrucţia de mâine ua trebui să recunoască sincer eă elevul e în primul rând un organism aseruit legilor fără apel, ancorate în imperiul vieţii; un zăcământ de calităţi şl defecte, susceptibil de a fi supus unei raţionale exploa­tări, eu scopul de a da randamentul maxim pentru binele

35

eoleetlu. Dispoziţiile bune şl rele primite ea zestre moşte­nită sau, unele, ehtar din ambianta externă, trebuese stu­diate, pentru a le accentua pe cele bune şl umbri pe cele rele. Raportul numeric şl calltatlu între aceste dispoziţii uarlază dela Indluld la Indloid. Niciodată, nici chiar printre gemenii monoDitelinl, care au o foarte asemănătoare înze­strare străbună, nu uorn putea întâlni doi indiuizi Identici ea oaloare biologică. Dacă inegalitatea înzestrării e de esenţă axiomatică, dacă fiecare eleu are o altă capacitate biologică, deosebită de aceea a tuturor celorlalţi, nu se mal poate persista în greşala de a l considera pe toţi egali şt de a-l încadra în şablonul aceluiaşi program. In flecare clasă sunt eleui care depăşesc programul, alţii care uor putea ţine pas eu el, în timp e e o a treia cate­gorie ua fl depăşită sau strluită sub greutatea aceluiaşi program. In acelaşi timp, uor Jl alţii care prin talentul sau uocaţiunea lor ar euada din cercul rigid al uniformităţii şl, pe care legile şl regulamentele îl forţează să se pă­streze la nluelul redus al standardului.

Tendinţa de niuelare, unul dintre defectele de totdeauna ale înuăţământulul, izuorît din falsa concepţie asupra co­pilului ea fiinţă abstractă, eu ereerul şl sufletul flexibil ea ceara pe care înuăţământul şl educaţia îl poate modela după plac, a căzut în faţa adeuărulul biologie. înuăţământul nu mal poate fl prluit astăzi ea omnipotent. Nu e el acela care erează genii sau talente. El poate desăuârşi numai latenţele, dispoziţiile fauorabUe indiuldului şi societăţii, ta­lente şi dispoziţii de prouenlenţă străbună sădite aprioric în fiinţa şcolarului. Pedagogia de azi cunoaşte acest lucru, eu toate acestea însă ea păstrează încă o uinouată ade­renţă eu ilogica trecutului. Clasa continuă să fie priuită ea o eoleetiultate eehiualentă încadrată în şablonul progra­mului. Eleuul ea indluidualltate biologică nu contează; ta­lentul şi performanţa lui sunt cel mult recunoscute dar nu şt îndrumate; eleuli mai puţin înzestraţi, sunt cel mult sanc­ţionaţi, fără ea eineua să se intereseze de cauza inferio­rităţii lor şi, fără ea, mai ales să Îl se studieze unele aptitudini bune pentru ea orientarea lor ulttoare să se facă pe temeiul acestora. Buni sau răi, eleuli c resc împreună

36

într'o ambianţă pedagogică în care, din trinitatea biologică se exploatează doar intelectul, cultura trupului şi a însu­şirilor sufleteşti fltnd concesionată întâmplării. Intr'un pro­gram eare zădărniceşte capacitatea multora fără să poată îmbunătăţi niuelul scăzut al celorlalţi. Părăsind şcoala, eleuul nu intră în uteaţă eu o IndlDldualttate conştle de ualoarea proprie şi de posibilităţile lui ulltoare.

Dar ehlar daeă am presupune că şcoala şl-ar face cu conştiinciozitate datoria biopolltică, situaţia generală nu s'a ameliorat prea mult. Legile eare stau la temelia ualiditărlt în uleaţă trebuese schimbate şi ele în sens blo-politie. In blopoittlcă nu există măsuri parţiale. Crezul blo­polttie trebue să Impregneze simultan toate ramurile de activitate umană şl organizare instituţională. Ce t ar folosi tânărului care, armonie desăuârşltă de însuşiri şl posibi­lităţi, pornind la muneă, întâlneşte ostilitatea seleeţlunll so­ciale. Ce ar simţi ereerul lui instruit şi sufletul lui educat în faţa spectacolului cotidian al ascensiunii gratuite a me­diocrităţii. Gâte ualorl autentice nu capotează în faţa acestui spectacol; câtă energie risipită pe tărâmul umlllnţll Impuse.

Btopolttlea nu ne apare numai ea o justiţie nouă ci­mentată în edificiul statului, dar ea o morală nouă eare să accepte eu seninătate descătuşarea ualorllor şl, să le îndrume pasul spre destinul lor firesc.

(Urmează).

«

37

Pagina demografică.

Speranţa medie de a trăi de Dr. Petra Râmneanţu.

Sub noţiunea speranţei medii de a trăi se înţelege numărul anilor pe eari îi pot spera să-i trăiască în medie născuţtl-utl, din momentul naşterii şi în general populaţia de price uârstă până la moarte. Media speranţei de a trăt se calculează ţinând seamă de uârsta populaţiei dela un recensământ şi de decesele pe uârstă cari s'au produs într'un Interual de tret ani într'o comunitate. Calculul fiind lung şi destul de complicat îl dăm detaliat în altă parte. Ca acest calcul să fte înţeles măcar principial, îl rezumăm printr'un exemplu teoretic. Presupunând, că am urmări dela naştere până la moarte 100,000 de năseuţi-uii, suma anilor uârstei dela moarte. împărţită cu 100,000 ne-ar da lungimea medie a uieţil acestei populaţii. Aceasta, când e calculată pentru un anumit an de calendar e egală eu speranţa de a trăi. In cele mal multe ţări speranţa de a trăi se calculează în cadrul altor probleme, în aşa numitele tabele de uleaţă. Acestea, în aproape toate ţările se calculează în mod pe­riodic. In România speranţa de a trăi e calculată pentru întreaga ţară, relatiu la anul 1912 ') şl pentru muntelplul Cluj, referitor la 1930. 2)

In fine, trecând peste aceste eonslderaţlunl cari inte­resează mal mult pe aetuarl, demografi şl oameni de să­nătate publică, să intrăm în miezul problemei care ne pre­ocupă, în a face cunoscut Importanţa speranţei de a trăi.

Am constatat, eă lumea intelectuală dela noi, în com­paraţie cu cea din alte tări, se foloseşte de media spe­ranţei de a trăi mult mai puţin sau chiar de loc, deşi acest

!) Sanieleuiei M.: Note sur une table de mortalite de la popula-tion generale de la Roumanie. Bul. statistic al României. No. 6—7,1921.

2 ) P. Râmneanfu: Lungimea medie a uteţii în eiuj. Bul. Bug. şi Biopolitle, No. 11—12, 1935.

38

Indice e de o precizie absolut matematică şl are mai multe aplieaţlunl. Natural, când ne propunem propagarea ideii de a forma criterii de judecată pe baza speranţei de a trăi, presupunem eă toată lumea e de acord eu noi: do­rinţa fiecărui muritor e să trăiască eât mai mult, daeă se poate ehiar uârâta biblieă de 70 de ani.

Amintind, ea exemple numai sănătatea publldâ şl po­litica generală a statului, ca pe eele mal din aproape ob-«eruate, ar trebut, atât acei cari poartă responsabilitatea organizării aettuităţli cât şi marele public, asigurătorul bu­getului, să aprecieze rezultatele obţinute mai ales prin prlzma speranţei de a trăi. Fiindcă fn sănătatea publică pentru toţi deopotrtuă e prea puţin important, eă seruteiul merge ea ceasul, hârtiile sunt la timp rezoluate şl îrt re­gulă aranjate. Ceea ee ar trebui să Intereseze e faptul daeă problemele cari periclitează sănătatea populaţiei sunt studiate, atacate cu eompettnţă şi mai ales daeă au fost rezoluate eu succes. Ori acest succes mal precis, decât prin proporţiile diferitelor mortalităţi — infantilă, generală, de anumite cauze, poate fl măsurat numai prin speranţa de a trăi.

Ea fel se pune problema şl în politica generală a ţării, fiindcă nu faplul, eă un guuern a ştiut să sporească -şi să eheltue un buget e suprema lui chemare, ei obţinerea unui maxim de randament. Nu numărul seruletllor proaspăt create şi al clădirilor nou construite e criteriul de apre­ciere a aetiuităţit, ei ansamblul repercusiunii ehiuernlse-lilor din toate domeniile asupra prelungirii mediei de uieaţă, trebue căutat. Daeă am fl priult astfel actiuitatea depusă în toate domeniile şi mai ales în al politicii generale, de eând noţiunea speranţei de a trăi e cunoscută, eu sigu­ranţă, eu toţii am fl pus întrebarea: de ee în ultimii 30 de ani, eu toate eforturile cetăţeneşti depuse, în România nu s'a prelungit media de uteaţă? nu cumua în multe di­recţii instituţiile create şl actiuitatea desfăşurată nu cores­pund cerinţelor reale şi nu sunt bine canalizate?

Aceste întrebări sunt de sigur graue şl în alte ţări ai* auea chiar consecinţe asupra acelora cari şl-au asumat în repetate rânduri răspunderea. Dar e tot aşa de ade-

39

uărat, că deşi ele şl la noi exprimă o realitate precis mă­surată şl ueşnie comparabilă eu cea din alte ţări, după cum reiese din următoarea tabelă, totuşi nefilnd până de prezent puse, nu putem pe baza lor să acuzăm pe nimeni.

Speranţa de a trăi la naştere, în câteua ţări la anumiţi ani

Ţara Speranţa de a trăi la naştere, în ani Ţara

Speranţa de a trăi la naştere, în ani

— Anii Bărbaţi Femei — Anii Bărbaţi Femei

Anglia şi Qalia Olanda 1901—1910 48 53 52.38 1900-1909 51.00 53.40 1920—1922 55 62 59 58 1921—1930 61.90 63 50

Australia România 1901—1910 55 20 5884 1912 39.17 40.10 1920-1922 59.15 63 31

Cluj Danemarca 1930 52 23 1906—1910 1926-1930

54.9 60 9

57.9 62.6 Statele Unite

ale Amerieei Franţa 1901 46.07 49 42

1898—1903 45 74 49 13 1933 (albi) 60 86 64 40 1928—1933 54 32 59.04

Suedia Germania 1901—1910 54 55 57.00 1901—1910 44 82 48 33 1926—1930 61.19 63.33 1932-1934 59 86 62 81

Italia Zeolanda-Nouă

Italia 1901—1905 58 09 60 55 1901—1910 44 24 4483 1931 65.00 67.88 1930-1932 53 80 66.00

In rezumat, propun ea media în ani a speranţei de a trăi să fie cât mal freeuent întrebuinţată în măsurarea celor mai multe branşe de aetloitate eu influenţă directă asupra ambianţei şl sănătăţii populaţiei.

Fiindcă numai aşa, umilind prin cifre pe cel earl încă cred eă deţinerea unul serulelu e un scop în sine şl re-leuând pe cel cari pătrunşi de simţul datoriei, muncesc pentru a contribui la prelungirea speranţei de a trăi, uom reuşi să determinăm conştiinţe şi răspunderi.

40

Pagina eugenieă.

Inteligenta naturală tn raport eu clasele sociale

de Dr. I. Facăoaru. Spuneam în ultimul articol, eă ne uom ocupa de pro­

blema uarlaţlunel Inteligentei medii în clasele sociale. In prouinclile noastre din uestul ţării „Inteligenţa" este ter­menul folosit pentru denumirea categoriei Intelectualilor. Potrluit termenului, ar fl să credem eă acel complex de funcţiuni psihice exprimat prin noţiunea de inteligenţă, e s t e atributul exelustu al Intelectualilor, pe eând clasele de jos ar fl lipsite de el. Realitatea este alta. In cazuri excep­ţionale, un analfabet poale fi tot aşa de inteligent ea un înuăţat, după cum ambii pot auea aeelaş complex pigmentar sau aceeaşi statură. (Nu-1 uorba de identitatea absolută nleăert în natură). Funcţiunile pslhtee sunt ereditare ea şl însuşirile morfologice. Cele două inteligenţe pot fl foarte apropiate în ee prioeşte potenţa lor cantltatioă şl ealliatluă înăscută. Sunt eu multă probabilitate uşieri eari egalează sau întrec în inteligenţă pe miniştri lor! Sau cel puţin era cazul la punctul de plecare. Oricât de mari par deosebi­rile între aceste două eategorii de oameni, ele sunt adesea de ordin social şi nu biologie. Deosebirea, eare desparte adânc eele două destine de aceeaşi ualoare Intrinsecă la început, este urmarea oportunităţilor sociale eari au auan^ tajat pe unul şi au stingherit pe altul. Fireşte, eă şl efi­cienţa muneel lor este fundamental deosebită.

Omul Instruit poate realiza mal mult şt mai bine ea omul neinstruit, ehlar daeă acesta din urmă ar auea o in­teligenţă superioară celui dintâi. Cel eare dispune de o pârghie sau o macara are o eficienţă la muneă neasemuit superioară celuia lipsit de asemenea Instrumente. Cuno­ştinţele şt experienţa omului instruit au rolul acestor in­strumente. Distribuţia inteligenţei în eele două categorii so-

41

•claie — în masa poporului şl la Inteleelual — este analogă, •cum analoagă este distribuţia unul atribut fizic — ea statură, s ă zicem. Aşezând indlulzlt componenţi al celor două grupe — norod şi intelectuali — în ordinea înălţimii şl unind prlntr'o linie Imaginară creştetul lor, uom obţine două curbe foarte asemănătoare. Dacă am dispune de un Instrument tot aşa de sigur ea antropometrul pentru măsurarea Inte­ligenţei celor două categorii, curbele reprezentând patenta lor mintală ar fi tot aşa de asemănătoare ea şl în cazul staturei. 0 deosebire însă uom obserua şt încă una foarte însemnată: ninelul curbelor ua fl mal ridicat în categoria Intelectualilor şi pentru statură şi pentru inteligenţă. Cu alţi termeni, intelectualii dispun de o inteligenţă naturală superioară în medie straturilor largi. Factorii exogeni fa­vorabili — stare economică, mediul cultural ridicat, ete. — un rol secundar în mecanica stratificărilor sociale, Polul determinant reuenlnd factorilor endogeni. Atribuirea ter­menului de inteligenţă clasei inieleetualilor corespunde aşadar — ea multe alte denumiri şi expresii populare — în adeuăr realităţii. Ualoarea medie a inteligenţei creşte în raport direct eu ascensiunea claselor către uârful pira­midei sociale.

Materialul experimental pare a nu lăsa loc de îndo­ială în această privinţă. Odin a stabilit că cel 623 bărbaţi francez» a eăror origină a fost eereetată de el, proveneau din clasele următoare: 30.0% din magistratură 11.0% din clasa mijlocie 25.0°/,, „ nobilime 6.8% „ „ lucrătorilor. 23.0°/ 0 „ profesiuni libere

Peste % dintre Francezii celebri provin din magistra­tură, nobilime şi profesiuni libere, deşi proporţia aeestor c lase în populaţia generală e de numai 1/io.

Tot din aceste clase provin literaţii altor ţări în pro­porţii uariablle, dar apropiate celor din Franţa. Aşa lite­raţii englezi aparţin celor 3 clase în rata de 69%, literaţii germani eu 74%, literaţii italieni eu 7 8 % şl literaţii spa­nioli eu 80%. Odin a împărţit 619 literaţi de talent, cari au trăit între anii 1300 până la 1825 în două clase, bogaţi şl săraci . Bogaţii sunt de 10 ori mai numeroşi eu 562 decât

42

săracii eu 57. Dacă înzestrarea naturală — spune Odln — ar fl ea singură determinantă pentru succesul în cariera ştiinţifică, am auea un număr eu mult mat mare de oament iluştri prouenlţt din familii sărace. Copiii din familii bogate au şanse de cel puţin 40—50 de ori mal mart ea cel din familii sărace să deulnă cunoscuţi. Rezultate analoage a găsit de Gandille. dintr'o sută de membri streini dela Academia de ţtiintă,din Paris pro-ueniau:

din 40 de Francezi mem­bri ai Academiilor din kondra şi Berlin pro-uentau:

4 1 %

52%

r 28°/o

47»/0

250/o

din nobilime şi c lase le bogate

din c l a sa mijoeie din c lasa rurală şi muncitorească

Deşi clasele muncitoreşti — adaugă autorul — sunt ce le mal numeroase, proporţia acestora fiind de 2/3 până la 3ji din populaţia generală, acestea au dat cei mat puţini înuăţaţi, eu toate ajutoarele care le stau peste tot la înde­mână azi.

O confirmare temeinică găsesc rezultatele celor doi cercetători în materialul lut Haveloeh Ellis. 828 sauanţi en­glezi prouentau: n 0/0 n °/o

154 18.5 din c lase le superioare 16 1.6 din marinari 139 16.7 „ clerici 27 3.2 „ funcţionari 59 7.1 „ jurişti 155 18.8 „ comercianţi 30 3.6 „ mediei 77 9.2 „ meseriaşi es 7.8 „ profesiuni diuerse 50 6.0 „ ţărani 35 4.2 „ militari 21 2.5 „ arta industrială.

Aceste rezultate concordă de altminteri eu acelea mal ueehl ale lut Qalton. Ellis subliniază faptul, eă deşi cla­sele lucrătorilor manuali sunt în proporţie de S A din po­pulaţia generală engleză, ele nu participă decât eu 15.7°/o în totalul sauanţllor.

O grupă de 71 de filozofi şi literaţi prouenea: 45 (63.4°/0) din clasele superioare şt mijlocii 24 (33 8%) din burghezia inferioară şl 2 (2.8°/0) din clasele Inferioare:

Relaţlt asemănătoare dau: Căitei despre profesiunea tatălui pentru 885 de sauanţi şl Clarhe despre 666 de literaţi.

43

Sauanţtl: Literaţii: 43.1°/o profesiuni libere 49.2°/ 0 profesiuni libere 21.2°/ 0 agrieultură 22.7°/ 0 comerţ 35.7"/ 0 muncă şl eomer{. 20.9% agrieultură

7.2°/0 mecanici şi elerlet. V/sher a cercetat profesiunea tatălui pentru 18.400 per­

soane eunoseute, trecute în „Who's Who in Ameriha": 70°/<> din numărul taţilor aparţineau profesiunilor libere şt co ­merţului. Spre a auea un fiu eu renume sunt necesar i :

20 elerlel 161 Ingineri 46 profesionişti 680 fermieri 52 jurişti 1600 lucrători eultluatl 80 oameni de afaceri 4800 „ neeultluatl

105 mediei. Cel eu mai multe şanse de a auea un fiu cunoscut în

cultura ţării sunt clericii, cele mal puţine şanse au lucră­torii neeultluatl. Renunţăm la menţionarea altor cerce tăr i : toate concordă în a demonstra eă straturile Intelectuale şl burgheze dau cel mat mare număr de oameni înzestraţi eu facultăţi creatoare.

Aceste stări de lucruri au o singură explicaţie: se-lectiunea. Elementele superioare tind în general a ocupa treapta socială adecuată înzestrărilor naturale. Uom reuent mal amănunţit eu alt prilej, după ee uom fi considerat şl prouenienfa eleuilor excepţional înzestraţi.

44

Material pentru conferinţe, şezători, ete.

Optimismul literaturii ardelene (Idei dintr'o conferinţă)

de Sevastian Voicu.

Opera de artă are menirea de a întruchipa frumosul, s e adresează senstbllltătll noastre estetice. Aceasta, fiind o calitate a spiritului omenesc, nu există singură, nici izo­lată, ei e parte întregitoare din spirit, eare are şl alte fa­cultăţi, cart împreună compun uleaţa spirituală. De eâteort e pusă în acţiune o coardă, răsună întreaga uloară. Tot asemenea, de eâteorl e trezită una din facultăţile spiritului, uibrează spiritul întreg. Realizarea frumosului mişcă întreg sufletul omului, intelectul ea şl sensibilitatea eu toate ra­mificaţiile lor.

lată pentru ee se poate uorbl despre optimismul sau pesimismul unei literaturi, deşi ea, ea operă de artă, rea­lizează frumosul şi se adresează direct numai sensibili­tăţii noastre estetice. Literatura noastră poporală cuprinde multe eapod'opere şi în proză şl în uersurl. Deşi sunt rea­lizări ale frumosului, ele sunt optimiste. Optimiste în înţe­lesul eă cititorul, pe lângă delectarea estetică, se alege şi eu puterile spirituale sporite. Optimiste şi în înţelesul eă în aceasta literatură nu btrue, până la urmă, forţele Instinc­tuale ale omului, el puterile lui eele spirituale.

Biruinţa nu o determină intenţlunea sau uolnţa ma­relui autor anonim, ei însăşi realitatea uieţil omeneşti. In aceasta realitate instinctele blrue temporal în lupta con­tinuă eu spiritul. Deflnltiuă, curând sau mai târziu, după zile sau după ani, ori decenii, rămâne numai biruinţa spi­ritului.

După legi nepătrunse, dar uerlfieate de uieaţa ome­nească* binele, pacea, armonia, frumosul — tot însuşiri ale spiritului, înuing răul, duşmănia urîtul. Stăpânirea con­tinuă sau deflnitluă a acestora ar face imposibilă însăşi

45

uieaţa omenească în drumul el qscendent spre cultură, spre desăuârşlre.

Înţelepciunea, intuiţia, experienţa milenară, ale po­poarelor au cunoscut de mult acest adeuăr. De aceea în partea cea mai bună şl mal mare a tuturor literaturilor poporale, se ualldttează optimismul, biruinţa spiritului asupra materiei.

Literatura cultă autentică a pornit din literatura po­porală. Ceea ce e tot atât, spunând eă a pornit din su­fletul unul popor, concretizat în literatura Iul, în arta lui poporală, mai întâi.

Literatura ardeleană îşi are începuturile — ea şi c e a generală românească, — în acest izuor nesecat al artei poporale. Insptrarea Iul din ea, imitarea ei, creaţia eu mo-tlue scoase din ea, iată ce aflăm în cea mai bună litera­tură cultă.

Nota care se desprinde din literatura ardeleană este optimismul. După citirea el, eu prea puţine excepţii, rămâi eu puterile de uieaţa sporite.

In alcătuirea sa sufletească poporul românesc e op­timist, nu numai pentrucă legile uieţll omeneşti impun bi­ruinţa spiritului asupra materiei, ei şi pentru eoneepţia re­ligioasă ce au auut-o asupra lumii şt uleţli, strămoşii noştri Daci, concepţie în care s'a topit, înălţând o şl mat mult, creştinismul. Adie peste întreaga mentalitate şl sensibili­tate a neamului nostru împăcarea în nădejdea unei alte uleţl şl un fel de nepăsare pentru biruinţa temporală a ma>-teriel, a instinctului.

Dar sufletului ardelenesc i s'a mai adăugat, în cursul ueaeurllor de robie şi nota de dârzenie pentru eliberare. Idealul libertăţii t-a sporit nota optimistă a sufletului, fără de care nu ar fl putut rămânea neînfrânt, nealterat.

Scriitorii ardeleni, erelnd din şi eu sensibilitatea acestui suflet, nu puteau fl decât optimişti. El erau glasurile unul neam de luptători.

Ba rac şl Aron, întâii imitatori ai uersulul popular în Ardeal, sunt prinşi de curentul romantic al timpului şl pre-

46

luereagă şl subiecte streine în vers popular. Arghir şi Elenar

orleare l-ar fl izvorul Inspiraţiei, a ajuns o carte populară,, prin adaptarea la atitudinea optimistă a literaturii poporale. Genoveva, Robinson Grusoe, Alexandria, mal ales, în tra­ducerile timpului au Intrat în patrimoniul literaturii popo­rale, nu numai prin asemănarea cu basmul românesc, ci şi prin satisfacţia etică ce lasă în sufletul cetitorului. Tra­ducătorii au înţeles ce lectură ar fl mai apropiată de su­fletul poporului românesc

Ţiganiada lut Budal-Deleanu, întâia operă literară propriu zisă la românii ardeleni, e o lucrare satirică, şl ştim că întreaga literatură de acest gen are un earaeter optimist: îndreptarea prin mustrare.

Bardul Ardealului, Andrei Mureşanu, a scris multe poezii elogioase, în nota timpului, dar n'a fost poet ade-uărat deeât în „Deşteaptă-te Românei" singura lui creaţie eare a rămas. „Răsunetul" lui Mureşanu nu e numai un strigăt de luptă, el şl încredere în biruinţă. Optimismul a fost depăşit de hotărârea aducerii jertfei celei mari:

„Murim mai bine 'n luptă cu glorie deplină Deeât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ!''

Ce depărtare dela acest optimism viguros până la lamentaţiile fără Inspiraţie ppetieă:

„Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină 1 In marea creaţie literară a lui G. Coşbue e numai

lumină, dârzenie, umor sănătos, încredere în destinul nea­mului şl o înaltă preţuire a satului, a ţăranului român, a pământului şl ceriului românesc.

In „Noi vrem pământ" se redă superior întreaga con­ştiinţă românească: una care simte puterea neamulut şt ştie că, voind, nimic nu-t poate sta în cale la câştigarea drepturilor sale, fiind ea singură, de milenii stăpâna pă­mântului patriei.

„Când foamea ne va răseula Când nu vom mai putea răbda Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

* Nici în mormânt." Q. Coşbue, „suflet din sufletul neamului său" chiar în

faţa destinului orb, ea în „Moartea Iul Fulger", rămâne

47

neînfrânt, în temeiul optimismului creştin, parte esenţială din sufletul naţional :

Dar ştiu un lucru mai presus De toate câte ţi le-am spus: Credinţa 'n zilele de-apoi E singura tărie 'n noi...

Creaţia poetică a scriitorului năsăudean a deuenit în scurtă ureme, izuor de bucurie şl energie naţională. Alei e explicarea marel Iul popularităţi.

Ştefan losif e, înainte de toate, un Urle, de-o fină sen­sibilitate. Dar în balade, el se substitue cântăreţului po­poral eare a cântat pe Mlhu Copilul, făcând dtn „Gruia" o eapod'operă a uttejlet româneşti. Sfios şl blând, eântân-•du-şl Iubirile şl plângându şl deziluziile, sufletul său ră­mâne totuşi întreg, sănătos, ulteaz când uorbeşte în nu­mele neamului în imnul răsbolnle:

„Veniţi viteji apărători ai Ţării 1" Popularitatea Iul 0 . Qoga se datoreşte de asemenea,

nu numai talentului, el şl optimismului său de luptător-poet. Reuolta înăbuşită a unul neam întreg răzbate prin

uersul iul ulguros, despicând drumul spre libertate. Dar nici reuoltă, nici uigoare nu există fără optimism, lată, deci, eă toţi poeţii adeuăraţi al Ardealului ne-au dat o literatură optimistă. Cetitorii lor au rămas înuioraţl, eu puterile spi­rituale crescute. După fiecare poezie citită, uieaţa-ţl pare mai frumoasă mal urednleă de trăit. Poezia autentică ar­deleană n'a picurat nlel un strop de îndoială în sufletul neamului. Nu t-a întunecat fantazla, nu 1-a slăbit sau ani­hilat uoinţa, nu l-a biciuit Instinctele. Ci i-a crescut puterile superioare ale spiritului.

* * *

Proza literară a Ardealului a urmat acelaşi drum Afară de eâteua pouestlrt lirice ale Iul fon Popovici-Bănăţeanu nuuela şl romanul ardelenesc sunt pătrunse de nota opti­mistă a uleţli, de liniştea spiritului asupra materiei. E ma­nifestarea aceleiaşi concepţii creştine asupra lumii şi uletll ea şl în poe2le, aeeeaşl necesitate Intrinsecă de biruinţă, asupra Instinctului, a forţelor spirituale superioare. S e zu-

•grăueşte şi se încheagă în paginile acestei literaturi su­fletul luptătorului eare trăieşte pentru a înulnge, prin oricâte suferinţe ar treee.

Pentru a ne documenta, e de ajuns să pomenim trei nume de prozatori ardeleni: Slaulei, Agârbleeanu, R e -breanu. Nu numai din „Popa Tanda" se ridică o însufle­ţire senină de-a birui uleaţă, ei din întreaga operă literară a lui Slaulei se uede zădărnicia a tot ee nu este credinţă, uoinţă, caracter, se desprinde o înălţătoare şl întăritoare concepţie etică. Tot asemenea din schiţele, nuuelele şl ro­manele lui Agârbleeanu: Două Iubiri, In luptă, Arhanghelii, Legea minţii, Stana ete. Literatura lui Rebreanu socotim a nu se depărta prea mult, prin realismul ei erud, de aceeaşi notă opttmistă a literaturii ardeleneşti.

Noua poezie şl proză ardelenească — după ee în­cercările întâiului deceniu de după unire — au dibuit în mai multe direcţiuni, au reuenit la inspiraţia autohtonă, atunci eând au răsărit talente reale.

E un titlu de mândrie pentru literatura dela Apusul Carpaţllor şl o chezăşie pentru sănătatea literaturii naţionale.

«

49 4

Din aetiuitatea „Astpei" culturale.

Străbătând despărţămintele de I. B.

O nouă consfătuire privitoare la frontiera de Vest a auut loe la Oradea, în ziua de 28 Ianuarie a. e. Au luat parte la ea dntt Dr. lultu Moldouan, preşedintele „Astrel* (eare a condus desbaterlle), Păr. consilier eparhial Zah. Moga, reprezentând Biser ica Ortodoxă, maior Popeseu, repr. armatei, Dr. Teodor Popa, auoeat preşedintele desp., d-na Veturta eandrea. Dr. Măreuş, auoeat, prof. Vornteu şl Sălâjean, preot Andron, membri ai desp. Oradea, Dr. llea, preş. desp. Maramureş, Dr. Seleş , preş. desp. Satu-Mare, prof. Qhergariu, preş. desp. Sălaj , prof. Coza, preş. desp. earel , prof. Flueraş, preş. desp. Betuş şl cel ee semnează aceste note. Intr'o expunere de aproape două ore. dl Dr. lullu Moldouan a arătat stadiul înaintat al lucrărilor pentru organizarea frontierei pe un plan unitar de acţiune eu întăririi elementului românesc. D-sa a releuat bogatul ma­terial pe care îl cuprind rapoartele intrate până acum,, prlultoare la situaţia din diferite despărţăminte, sau la anu­mite probleme de ordin general. A insistat în mod deosebit asupra grauei probleme a căsătoriilor mixte, aşa eum ea apare nu numai în oraşele de pe frontieră, el în toate ora­şele ardelene, în urma anchetei făcute prin despărţămintele noastre. Studiul acesta, bogat în sugestii, în multe priulnţe reuelator, ua fl, de altfel, dat publicităţii în curând. D-sa a arătat apoi inuestigaţlile necesare, pentru ea problema frontierei de Vest să fie studiată în întreaga ei complexi­tate. Un chestionar ua fl trimis despărţăminlelor spre com­pletare. Numeroşi din cel prezenţi au dat sugestii priui-toare la modalitatea de reculegere a materialului de studiu. Toţi au fost de acord eă problema a intrat pe făgaşul eel bun şl „Astra" a făeut un mare seruielu românismului, sco­ţând-o în euldenţă, eu atâta eompetinţă şl autoritate. Iarna.

50

aceasta ua fi consacrată studiului. In toamna uiitoare se trece la realizări. Rugăm şi pe această eale despărţămln-tele cărora 11 se uor trimite chestionare să le completeze eu toată seriozitatea şi obieetiDitatea.

Momente arădane. Despărţământul nostru central din Arad, în fruntea eărula stă omul de energie şt de iniţlatluă Dr. 1. Marşieu, eu toate dificultăţile pe eare le întâmpină, îşi realizează pe încetul uastul program de muncă, pe care şi l-a alcătuit în anul trecut şi despre eare am mai auut prilejul să uorbim în paginile aeestel reuiste. Un punet im­portant al acestui program era cinstirea memoriei marilor figuri culturale şt naţionale, atât de numeroase în această regiune, bogată în fapte culturale şl politice pentru păstrarea şi biruinţa românismului. Ser ia comemorărilor din acest an a fost începută prin festiultatea dela 23 Ianuarie, în amin­tirea gazetarului slouae Gustau Augustini, redactor la „Tri­buna Poporulnt" şi „Tribuna" din Arad, aetiuitatea eărula a fost o pregătire prin credinţă şt jertfă a prieteniei eare stă astăzi la temelia Mieet Antante. O ceremonie a auut loc la cimitirul „Pomenirea", lângă mormântul lui Augustini, restaurat din grija „Astrei" la eare a luat euuântul proto­popul slouae luan Bujna din Nădlac, dl Aseaniu Crişan din partea societăţilor federalizate ale Aradului, dl Sabin Euu-ţianu din partea Regionalei Bănăţene a „Astret", dl lng. Am-bruş, în numele coloniei eehosloueee din Arad şt dl Milaneo-uiei, înu. sârb, în numele conaţionalilor d-sale. Tuturora le a mulţumit dl Feodor Ruppel, unul din nepoţii lui Augustini. In cursul după mesei corul „Armonia" a dat un concert Ia Palatul Cultural, în cadrul căruia dl Seuer Bocu a uorbtt despre ziaristica ardeleană dela începutul acestui ueae, aşezând astfel pe Augustini între touarăşii îui de muncă şi de sacrificiu. A fost un act de pietate, eare a strâns şi mal mult o prietenie între neamuri eu jertfe şl aspiraţii comune.

Cu o săptămână în urmă, în 30 Ianuarie, a amit loc cel dintâi eogres al Federaţiei Societăţilor Culturale din Arad. S e «ştie că societăţile mai de seamă din acest oraş au ajuns la o înţelegere, spre care aite centre şi ţara în­treagă a năzuit de mult fără să o atingă, spre marele re-

gret al tuturor acelora care au la Inimă problemele cul­turale ale naţiei. In această federaţie despărţământul nostru local are un loc important, preşedintele lui fiind preşedin­tele ei de drept. Congresul din 30 Ianuarie a douedlt ula-billtatea şl marea utilitate a Inlţlatiuel arădane. Cel care au luat parte la el au auut o adeuărată satisfacţie sufle­tească, uăzând cum comunicările lui, uneori destul de aride, au fost urmate cu mare interes de tot ce are mat select acest oraş eu o elesă intelectuală atât de numeroasă. O înaltă ţinută de seriozitate şl prestigiu a împrumutat con­gresului prezenţa l. P. S. Episcopului Mager, care a pre­zidat desbaterlle şl a subliniat importanţa lor, arătând o adâncă înţelegere pentru ele şi o nestrămutată hotărâre de a se pune în seruielul dezideratelor exprimate în nu­meroasele comunicări ale acestui sfat cultural. S 'a uorbit la acest întâi congres mal ales despre trecut şl despre monografia reglunel. Arădanll ureau înainte de toate să-şl cunoască temeinic ualorlle locale, pentru a clădi pe ele ulltorul, la care au tot dreptul să prlueaseă eu încredere. Numărul uiitor al reuistet Hotarul ne ua aduce textul tuturor acestor comunicări, asifel eă uor putea fi citite eu răgaz şi de cei care n'au putut să le asculte. Unele din ele pot serul de exemplu şl pentru alte oraşe ale noastre.

Despărţământul nostru arădan nu îşi mărgineşte însă actluitatea numai la oraş. Am amintit, în raportul nostru din anul trecut, de campania pentru întemeierea de cercuri culturale, pe care a desfăşurat-o eu atâta temeinicie şl succes . Ea a fost continuată în iarna aceasta. Dar ceea ce eonstltue un titlu de mândrie pentru munca în curs de desfăşurare a organizaţiei noastre arădane sunt cele patru şcoli ţărăneşti, pe care le-a Iniţiat în patru comune frun­taşe, unele eu colaborarea Intelectualilor din Arad. Des­părţământul a dat instrucţiuni detaliate şl a urmărit de aproape buna funcţionare a acestor Instituţii.

Concurs de coruri la Făgăraş. Ţara Oltului este o co­moară etnografică. Dintre regiunile ardelene numai Ha­ţegul îi poate sta alăturea, lată de ce ne bucurăm eă în fruntea despărţământului nostru din Făgăraş stă un om eu o mare iubire şi o adâncă înţelegere pentru portul, eân-

52

tecul şt dansul regiunii, profesorul Vaier Literat. De ani de zile, d-sa strânge într'o modestă cameră a liceului fă-gărăşan, aşezând eu sfinţenie în lăzi, piese pentru un Muzeu Etnografie al „Astrel" locale, pentru care durere, nu gă­seşte încă înţelegerea care ar merita-o. Ceea ce nu-l face însă să-şl piardă nădejdea eă într'o bună zl oprejele, iile şl eătrlntele înflorite uor putea fl aşezate într'un local po-triult, seruind de mândrie făgărăşenllor şl de îndreptar pentru portul naţional al regiunii, tot aiât de ameninţat ea şl în alte părţi.

Dl Literat nu este îndrăgostit însă numai de podoa­bele trupului, el culege şl cultiuă eu aeeeaşt destoinicie şl podoabele sufletului ţărănesc. Despărţământul condus de d sa ne a surprins acum doi ani eu o foarte reuşită şcoală de conducători de eoruri săteşti. Rezultatele acestei bineeuuântate inlţiatlue încep să apară. La 24 Ianuarie a. e. 8 coruri săteştt au uenlt la Făgăraş pentru a sărbători această mare zl prin cântecul lor. F lecare a executat câte 2—3 bucăţi, Iar la sfârşit s'au reunit într'un ansamblu de 300 de corişti, ansamblu ţărănesc de proporţii necunoscute înainte de această regiune. Meritul Iul şt al pregătirii eo-rurllor îl are dl prof. 1. Sandu... „Dar ce încântare ochilor uarlatele costume şl feluritele motlue şl îmbinări de culori din podoabele hainelor — ne serie, abia stăpânindu-şi en­tuziasmul, prof. Literat". „Am stăruit ea din toate satele să uină coriştii în portul lor loeal, cât mai uechlu şl mal au­tentic. Am atras stăruitor atenţia tuturor satelor asupra părţii de originalitate din costum şl m'au ascultat. Nu numai noi, Oltenii, am fost încântaţi reuăzând uarletatea şt mân-dre{ea costumelor noastre de altădată, adunate la un loc, dar mat ales cel ueniji din alte părţi şi streinii nu-şi mat puteau stăpânii admiraţia".

Despărţământul a mai organizat un elelu de conferinţe, eu personalităţi din diferite centre culturale ale ţării.

„Şoimii Carpaţilor" este titlul unei noi reulste, al cărei întâi număr a apărut la Cluj în ziua simbolică de 24 Ia­nuarie. E a este organul asociaţiei al cărei nume îl poartă pe eopertă. Un uechlu ideal al conducerii centrale a Şoi­milor se înfăptueşte astfel, în formele sobre temeinice, bine

53

gândite, cu cere ne-a obişnuit această organizaţie în toate manifestările sa le . Numeroasele articole şl cronici, clişeele şt eondlţltle tehnice în care apare acest număr o douedesc cu prisosinţă aceasta. Ideologia, faptele şt năzuinţele Şoi ­milor sunt lămurite în articole semnate de d-ntt Dr. lultu Moldouan şl Dr. lultu Haţieganu (cele mai multe), Tib. Spărehez. Ual. Puşearlu, Romul Vulo, Lucreţla Dr. Opreanu, N. Săulescu. Outdlu Comşta şi alţi colaboratori de seamă. Cei doi Ierarhi ai Clujului aduc acestui început blneeu-tarea lor. „Este o datorie a conducerii centrale — spune Tribunul Şoimilor în „Cuuăntul înainte" — ea să desuolte o concepţie de uleaţă eroică şt o dispoziţie spre fapte bune, energii pe cari orem să le punem în seruîelul idea­lului naţional şi să le Infiltrăm nu numai în sufletele Şoi­milor şt Şoimanelor, cl în sufletul tuturor fiilor acestui neam"... „Vrem ea această reulstă să fie o inspiratoare pentru aflarea drumului adeuărat, care duce la ridicarea neamului prin forţele sale fizice, morale şi intelectuale". Reuista ua apare de patru ori pe an. Auem credinţa însă că ea ua găsi un astfel de ecou în rândul miilor de Şoimi şl ai admiratorilor lor, încât ua trebui să-şl înmulţească numerele la cel puţin unul pe lună. O recomandăm cu toată căldura despărţămlntelor şl eereurilor noastre culturale.

Note clujene. Secţiile literare şi ştiinţifice ale „Astrel". şl-au inaugurat aettultatea din acest an prlntr'un ciclu de conferinţe asupra unor mari personalităţi şt probleme ar­delene, rostite de către membri lor în fiecare Miercuri în sala de conferinţe a colegiului Academie din Cluj. După titlurile şl personalităţile cărora au fost încredinţate, aceste conferinţe promit să fie de o aleasă calitate. Oare n'ar fl bine ea organizatorii acestui ciclu să se gândească de pe acum la publicarea lor în uolum?

Secţiunea femenlnă, condusă de d n a Qh. Bogdan-Dulcă, şl-a inaugurat şl ea ciclul de şezători culturale pentru muncitoare şl seruttoare organizate în fiecare Du­minecă după masă în sala Şeoalel primare „Auram laneu". Ele sunt precedate de un curs de 1 oră pentru analfabete. Atât şezătortle, cât şl cursurile se bucură de o mare free-uenţă.

54

O aetluitate întrueâtua asemănătoare — deoarece se •adresează aceloraşi straturi de jos ale populaţiei urbane — desuoltă cercul cultural „Gh. Lazăr" din cartierul „Fântâ-lânele", condus de dl docent Dr. Axente lancu. Şezătorile lui culturale continuă şl în iarna aceasta. Duminecă de Duminecă. Repetăm dorinţa noastră ea astfel de cercuri culturale de cartier să se întemeieze în toate oraşele noa­stre mari.

55

Material informativ şi cronici.

Morţii Comitetului central. Au tpecut la cele ueşnice ducând cu ei in vieaţa cea adeuărată numai lu­mina ce-au aprins pe plaiurile tre­cătoare ale pământului, prepozilul laeob Popa şi părintele Ştefan Ro-şianu. Actiuitatea amândourora s'a desfăşurat cucernic, modest, fără sgomot după buna tradiţie biseri­cească a Blajului pe drumurile unei uieţi mopale fără de pată Preot ze­los şi evlavios, sfetnic luminat, con­ducător înţelept şi prevăzător, sincer iubitor al chemării sale bisericeşti şi româneşti, lacob Popa a cinstit con­diţia umană a vieţii. Cu sufletul făurii pe meleagurile Ardealului, s'a desprins de ţinutul Făgăraşului în care în timpul răsboiului servise ca vicar, spre a urma trupele române in pribegie spre Moldova şi a cu­noaşte astfel într'un moment atâl de dureros, inima celor care sufereau pentru Ardealul lui. S'a întors apoi mai convins de imperativul ideii na­ţionale unice şi vii pentru toţi Ro­mânii. A fost o luminiţă sfântă pe altarul neamului şi al „Asociaţiunii'' pe care a servit-o cu râvnă în ca­drele Comitetului central.

Părintele Roşianu trecut de ase­meni întru Domnul înseamnă o nouă şi dureroasă pierdere pentru „Astra" şi in special pentru despărţământul Blajului, care a fost crud lovit în timpul din urmă. Pierderea părintelui canonic Ştefan Roşianu a venit doar după cea a lui lacob Popa, a lui Al. Lupeanu-Melin, a scriitorului tânăr care a fost Pavel Dan. In cadrul desp. Blaj, păr. Roşianu a activat nu mai puţin de 10 de ani. După

răsboiu, i s'a încredinţat chiar con­ducerea despărţământului în calitate-de preşedinte, fiind ales in 1935. Bătrân, împovărat de atâtea preocu­pări şi boală, el cutreera apostoli-ceşte satele judeţului ducând pretu­tindeni vorba şi sfatul său. La ultima adunare jubiliară a „Aslrei" la Blaj şi-a dat din toată inima sprijinul său bunei organizări a serbărilor. Cu păr. Roşianu dispare un adevărat Nestor al „Asociajiunii". Red.

* Bustul lui Coriolan Bredieeanu la

Lugoj. La 31 Oetotnurie 1937 s'a des-Delit la Lugoj bustul tribunului bă­năţean Coriolan Bredieeanu, eu o solemnitate şi un freamăt de senti­mente naţionale, aşa eum numai Bănăţenii, ştiu să desfăşoare. Initia-tiua se datoreşte distinsului preşe­dinte al despărţământului nostru din Lugoj — dl prof. Dr. Aurel Peteanu — şi unui comitet de idealişti, ea re au reuşit să nemurească figura marelui luptător şi s'o păstreze ueşnie pre­zentă între tinerii eleui ai liceului din localitate şi mândrii lugojeni. Subliniem mişcaţi fapta de bronz a comitetului, eu atât mai mult eu cât ea s'a înjghebat şi din străduinţele conducătorilor despărţământului no­stru de acolo. al. d.

*

Agatha Bârsescu a împlinit 75 de ani. Şirele aces tea e eu eale să apară în organul nostru de publicitate, aeum, eând marea artistă dramatică Agatha Bârseseu îşi se rbează 75 de ani de uteajă.

Propaganda culturala, aşa, eum a înjeles-o şi o înţelege chiar şi astăzi

56

a c e e a eare a eueeril aplauzele eelor mai de seamă seene din Austria, Germania, Franja, Ameriea şi Ro­mânia — trebue să fie aplaudată şi de societatea „Astra". eu atât mai mult, eu cât încă din copilărie, a petrecut Agatha Bâr seseu prin ţi­nuturile unde „Astra" aetiuează. e a fetiţă, la „Ursulinele" din Sibiu, mai apoi, ea artistă desăuârşită, în turnee prin oraşe le ardeleneşti, eu trupa germana „Bauer", mai pe urmă în turneu eu trupe româneşti, entuzias-mând zeci de mii de spectatori, Agatha Bâr seseu a îndeplinit un adeuărat apostolat cultural, ridicând inimile, reuărsând din plin oaluri de eufonie eu uoeea-i metalică, cu dte-iia-i impecabilă, de dramaturgie înaltă.

Repertoriul A. Bâr seseu a fost tot­deauna din ce e mai a lese . Direetiua a primit-o dela ace l „Burglheater" din Uiena, teatru, a cărui istorie a însemnat eeua în euoluţia bunului sim| european.

Ce a fost „Burgtheater"-ul? Mai bine îl Da caracter iza fostul admi­nistrator general al „Comediei Fran­ceze" şi scriitorul dramatic Emile Fabre, scriind, în 1926, când teatrul împlinea 150 de ani: „Sunt fericit de a putea trimite salutul „Comediei F ranceze" „Burgtheater"-ului.. . In decurs de seco le s'a prelungit a cea ­stă fraternizare armonică a celor mai mori două organizaţii teatrale ale lumii. „Burgthealer-ul şi „Come­dia Franceză" au îndeplinit o operă într'adeuăr naţională".

Fostul dîreetor al teatrului „Ouure" din P a r i s , L u g n e - P o e . seria tot alunei: „Burg"-ul! c e bogăjie de uiziuni ţâş­neşte pentru lumea teatrului din aeest euuânt: când a uorbit odată B leo -nora Duse (marea artistă dramatică italiană) despre „Burg", a numit tea­

trul aces ta teatrul model al Europei".. Şi pe scena acestui „teatru model

al Europei" e îndrăznit fiica colo­nelului român din Bucureşti B â r ­seseu , sora generalului, mort după' răsboiu, 1. Bâ r se seu — după c e ter­minase eonseruatorul de artă dra­matică din Uiena, — să p ă ş e a s c ă , fără de niei o transijie, într'unul din rolurile eele mai grele, ea Hero, în p iesa lui Qrillparzer: „Hero şi Lean­dru". A doua zi temutul şi seuerui critic Speidel îşi încheie darea s a de s e a m ă eu constatarea „Burgthea-ter"-ul şi-a găsit norocul! să-1 pă­streze bine!"

22 Noemurie 1883! Ce cale trium­fală de atunci, prin zeci de o r a ş e !

„Am trăit într'adeuăr o uieajă foarte bogată", ser ie A. B . în prea intere­santele ei memorii, „şi am uăzut multe, foarte multe. Am fost anturată de Impăraji şi Regi, de Prinţi şi B a ­roni, de americani miliardari. Toti aceş t ia ea şi publicul mare din ţă­rile apusene şi de peste ocean au admirat pe marea tragediană şi mulţi dintre ei au curtat pe... A. B . , ono­rând-o eu daruri pre | ioase, dar mai mult decât aces tea eu admira­ţia şi entuziasmul lor".

Artista a fost socie tară a „Burg-theater"-ului din 1803 până în 1880, apoi a plecat, din propria initialiDă, la Hamburg şi în turnee nenumărate, sărbătorită ea o adeuărată Regină, jucând în limbile : română, germană, franceză şi engleză.

„Dacă aş poseda o auere imensă — şi regret că nu o posed" — sus­pina A. B . acum eâtiua ani, din laşi, unde trăieşte aeum — „aş înfiinţa pe socoteala mea o şcoală de teatru, absolut independentă şi aş călători eu eleuii mei, absoluenji, prin tară şi prin străinătate, pentru a douedi c e înseamnă adeuărată artă şi a

57

demonstra înţelesul aces tor euuinte: „oameni bătrâni, moderni, ete.", ca re nu sunt deeâl urmarea unei eronate judeeăji, căei nu există decât un sin-gup teatru, un teatru bun şi rău, un teatru adeuârat sau fals".

Ce mare adeuăr în 'constatarea a c e a s t a din urmă! Un adeuăr tot atât da prefios şi de adânc ea ce l exprimat de uieneza, pe care de sigur a eunoseut-o A. B . în anii pe­trecuţi în Uiena, de scri i toarea Măria •de Ebner-Esehenbaeh: „Un poet, un artist ar trebui să s e roage să nu ajungă modern, deoa rece ar putea ajunge astfel ne-modern".. A. B . a jucat în Măria Stuarl", în „Lady MaebeuV.în „Medea",în „lphigenia". Piese demodate pentru epoca noa­stră ?

Un strop de amărăciune, la uârsta de acum, s e s t recoară şi în „me­morii", „Nu-mi rămâne decât ea — uşurată — s ă prluese în linişte nerecunoştinţa şi răutatea ome­n e a s c ă , eonsolându-mă singură : Tu singură ai urut aşa , Agatha B â r -seseu, poartă până la urmă propriul tău ealuar, eăei toate au un sfârşit! "...

iMota aceas ta pesimistă am urea să nu predomine în zilele aces t ea laserbători ta artistă dramatică. Aibă mângâierea c ă a purtat o luptă fru­moasă , eu multe înuingeri strălucite si e ă astfel a purtat o luptă frumoasă,

estigiului unui adeuârat teatru. ti. P.-P.

Muaeul regional al despărţământului Braşou şi donatorul lui, dl Dumitru Z Furnică. Harnicul şi urednieui de toată lauda despărţământ al „Astrel" Braşov a mai înerestat la răbojul faptelor de luare-aminte încă o faptă, Pentru aceas ta şi a a les aiua de

1 Deeemurie 1937, după c e în a c e e a ş i zi, în 1936, îşi inaugurase o tipo­grafie proprie: a deschis primele trei săli ale Muzeului său regional: 1. Secţia de monete şi medalii — o însemnată donajie a dlui Dumitru 2. Furnică; 2 S a l a „Expoziţia perma-nentâ a ear/ii româneşti braşovene" şi 3. Sa l a „Pictorul Mişu Popp".

In mijlocul sălbaticii goane după aueri şi eăpătuieli din uremurile noastre, îji cade atât de bine s ă iai la eunoştinjă şi de astfel de mani­festaţii culturale şi de a c e e a adu­cem prinos de laudă neprecupeţită conducătorilor acestui ualoros des­părţământ, ea re lucrează din greu, eu rezultate euidente.

Perseueranfa pe că ra r ea apucată este cât se poate de urednieă de aplaudat. Ţinem să remarcăm aici dania preţioasă a bunului şi mărini­mosului negujător român, dl Dumitru Z. Furnică, adueându-i mulţumirile calde ale „Astrei" centrale. Afle imi­tatori cât mai mulţi!

Ca s ă s e ruească şi altor despăr-tăminte ea imbold, lăsăm s ă urmeze aici eâteua însemnări, unele din fru­mosul discurs — dare de seamă, ţinut la inaugurare, din partea pli­nului de râună secre tar şi biblio-ea r al desp, Braşou, dl /. Colan

lată criteriile de eare s e lasă con­duşi conducătorii la „Muzeul re­gional" :

„Uoim un muzeu regional. Nu ne întindem dincolo de hotarele ţinu­tului nostru, deocamdată cel pu|in, pentrueă nu uoim s ă facem greşa la de a confunda muzeul eu un depo­zit general de lucruri ueehi, s trânse din toată lumea. Gel eare ua intra aici s ă ştie eă ua afla specificul re­giunii noastre, un speeifie pe eare ,

58

un muzeu central, într'o tară, nici­odată nu-1 ua putea realiza complet.

Etnografia ne ua da material pen­tru cel pujin 8 săli Branul, Poiana-Mărului, Râşnouul, Seheiul, Săee l e l e şi Buzaele în primul rând.

In arheologie uom fi preocupaţi mai eu seamă de partea romană şi castelul roman dela Râşnou ua fi un început serios.

Cartea braşoueană ua fi aici şi aici uor ff cărţile braşouenilor, chiar dacă n'au apărut în tipografiile noa­stre

Cu (pictorul) Mişu Popp începem o see{ie a aptei plastice, iar prin darul ntât de bogat al dlui D. Z. Fur­nică, aceas tă seej ie de monete şi medalii ca re lipsia Braşouului.

Veji spune însă : dacă pentru în­ceputul de azi ce le patru săli sunt neîneăpătoare, unde veţi putea rea­liza restul, un rest ca re însemnează, lotuşi, un întreg?

Noi punem problema deschis : aici, pe aces t teren Irebue s ă s e clă­d e a s c ă palatul c a re ua cuprinde, în faptă, tot gândul nostru".

* * * e ine este donatorul Dumitru Z.

Furnică ? Acum are părul nins. Bra-şouean, din Seheii-Braşouulul, după ce a terminat patru c lase reale la ueehiul liceu, azi „A. Şaguna" , a plecat la unchiul său, la Galaţi, unde a urmat eomer{ul. Prin 1876 era aju­tor contabil la o mare firmă din Bu­cureşti (de coloniale, delicatese şi uinuri streine). Începând eu o leafă de 600 Lei pe an — după opt ani a ajuns la $000 Lei pe an.

Prin 1884 era direetor-eontabil la uestitul restaurant lordaehe — apoi organizatorul restaurantului româ­nesc la expoziţia internaţională, — din Paris din 1889. Întors la Bucu­reşti cumpără băcănia llieseu. in

1893 firma „La Furnică" are nume în Bucureşti. Abia în 1018, când să -nătalea nu i-a mai dat uoie, a pre­dat conducerea unui colaborator al său.

Pe lângă munca aceas ta istoui-toare dl Dum Z. Furnică a auut ră­gazul trebuincios să adune eu seum-pătate, s ă studieze, să publice do­cumente priuitoare la comerţul şi industria din Vechiul Regal, s ă serie studii c a : „Din istoria comerţului ro­mânesc, mai ales băcănia", (1908); „Industria şi desuoltaren ei in ţările române" (prefaţată de dl N, lorga) (192H); „Documente privitoare la co­merţul românesc, 1183—1868" şi „Că­lătoria Iui Zenouie Hagi Constantin Pop la Paris şi Londra, in anii 1826— 1827" (1931) şi — recent — „D/n tre­cutul românesc al Braşouului, do­cumente comerciale, 3745—1860".

A sprijinit şi sprijineşte din greu Biser ica şi Ş c o a l a . A înfiinţat la Bu­cureşti, Muzeul Camerei de Comerţ şi de Industrie — a fost totdeauna în fruntea listelor de binefacere.

lată cum îl carac te r izează s e c r e ­tarul despărţământului Braşou al „Astrei", dl 1. eolan, pe dl D. Z. Furnică.

„... într'o zi am primit un pachet. Pe urmă a uenit altul şi altul şi în­tr'o uară pe uşa bibliotecii noastre a intrat un om brun. Nu-1 mat uă-uusem, dar după ne-mai-întâlnita omenie ca re i s e citea pe fa(ă am înjeles eă este cel ee curând auea să fie, nu oficial e a astăzi, domnul Dumitru Z. Furnică, ei mai simplu, dat tot atât de apropiat şi „Astrei" şi mie : Nenea Dumitru. Ş i am stat de uorbă o lutiă întreagă, uara a e e e a şi i-am mărturisit un gând e e ne rodea şi omul, adeuărat, n'a promis, dar de-atunei mereu-mereu au tot uenit pachete dela Bucureşti şi tot

59

mal adâne a intrat în preocupările lui Nenea Dumitru gândul pe eare astăzi îl uedeţi aleuea.

In eei eâţiua ani de eând ne ştie. pasiunea unei uieţl de negustor-cărturar, a uenit aiei. S ă uă spun eu eu eâtă dragoste a adunat tot ee s e uede în aeeas tă sa lă şi fot ee nu s e uede: eâtă grije a pus ea totul s ă t reacă prin mâna speciali' slului, ea e e e a ee ne dâ s ă Jie stu-diat ştiinţifici 6um a căutat s ă com­pleteze eoleetia, astfel ea — tre­când peste diletantismul simplului colecţionar — să ajungem la o operă se r ioasă eare s ă faeă cinste mu­zeului nostru!

„Şi s ă spun aiei, e a să se ştie, euuântul de întreagă laudă pentru d-na Elena Conduraehi, singura fiică a dlui Furnică, donatorul, eare a în­ţeles eă opera tatălui, dincolo de oriee alte eonsideraţiuni, e bine, e frumos, e n e c e s a r s ă se faeă în oraşul copilăriei tatălui d-sale!

„Şi să uă mai informez, braşo» ueni, eă aproape tot ee-i aiei e cumpărat, e studiat pe cheltuiala marelui nostru donator? Că sunf lu­cruri rare de tot, pe eari puţini le au în ţara noas t ră? S ă uă mai spun e ă e e e a ee e în aeeas tă sală s e ridică ea ualoare de aproape 600,000 Lei ?

„Comparaţi uretrurlle eu dania omului şi ueţi auea mulţumirea s ă constataţi, eă omul s'a ridicat mult deasupra acestor uremi Bl îşi în­scr ie numele în istoria culturală a Ţării Bârsi i şi nimeni nu i-l ua pu­tea şterge. Darul ua rămânea de-a-pururi să uorbeaseă despre un om. In sala aceas ta ua străjui mereu chipul omu'ui şi eine ştie daeă din locul pe unde l-em pus noi azi, nu ua uorbi şi altor braşoueni, îndem-nându-i să-l urmeze.

„Şi pentrueă noi, „Astra", nu-i pu­tem arăta altfel recunoştinţa noa­stră, l-am dat acestei prime săli de muzeu numele d e : „Sa/a /. Dumitru Z. Furnică". H. P.-P.

«

Uniuersitatea populară a desp. Sibiu. Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul e ă despărţământul sibian al „Astrei" de sub preşedenţia d-lui inspector şcolar Silviu Ţeposu des­făşoară una din eele mai susţinute aetiuităţi pe toate domeniile, lniţiatiue din eele mai uii rodese aei şi de­parte de a s e consemna în enlu-ziasme de o elipă, s e încheagă în adeuărale instituţii permanente. Aşa s e înfăţişează cazul cu Uniuersitatea populară a desp. Sibiu, eare fiin­ţează de mal mulţi ani eu regulari­tate în cursul iernii, de două ori pe săptămână, sea ra eâ rd sbaterea muneii zilei a încetat, eând sufletul meşteşugarului sau negustorului simte neuoia unei ridicări într'o altă lume departe de sgomotul ciocanului sau de hărmălaia de uorbe a cumpă­rătorului. S'au ţinut totdeauna un curs religios-moral menit s ă des­chidă zori de uis şi priueliştl ideale boltind acoperământul bisericii peste sufletele ascultătorilor, un curs de igienă grijuliu de sănătatea publică, unul de psihologie, altul de literatură, jun altul juridic, economic, educativ şt unul în sfârşit de istorie naţională. Un program artistic organizat de şcolile din localitate a ereat confe­rinţelor un eadru de bunăuoie şi dispoziţie. Un public numeros aleă-tuit nu numai din şcolari , ei şi — e e e a ee e mai important — din târ-goueţi, de cultură şi stare mijlocie, umplu sălile Uniuersităţii populare sibiene. Alăturăm mai jos programa cursurilor din aeest an, spre a de­ştepta şi în alte desp. nobila dorinţa

60

de a întemeia şi ele o astfel de in­stituţie.

/. Cursul religios-moral: 1. Miercuri. 19 Ianuarie a. e . : „Bi­

se r ica şi unitatea sufletească a nea­mului", conferinţă ţinută de A. Nanu, prof. la Ş c o a l a Normală „Andrei Şaguna". Partea artistică executată de corul Academiei Teologice.

2. Luni, 21 Ianuarie a. e . : „Biserica e a factor naţional în trecutul nostru", eonferinjă ţinută de Gheorghe Maior, prof. la Ş c o a l a Normală „Andrei Şaguna". Partea artistică executată de corul Academiei Teologice.

3. Miercuri, 26Ianuarie a e.: „Cum a ştiut B i se r i ca neamului să-şi c r e a s c ă fiii săi", conferinţă ţinută de Dr. Nieolae Tărehilă, prof. la Aca­demia Teologică. Partea artistică executată de corul Academiei Teo­logice.

II. Cursul de igienă: 4. Luni, 31 Ianuarie a. e.: „Tuber­

culoza" (cu proieeţiuni), eonferinjă ţinută de Dr. Lluiu lonaşiu, medie primar, director la Spitalul de boli mintale. Partea artistică exe zutată de corul Şeoale i Normale „A. Şaguna".

5. Miercuri, 2 Februarie a. e.: „în­grijirea copitlor" (eu proieejiuni), conferinţă t'nută de Dr. losif Stol-ehiţia, inspector general sanitar. Partea artistică, executată de corul Liceului „Gh. Lazăr".

111. Cursul de psihologie: 6. Luni, 7 Februarie a. e . : „Despre

igienă şt profilaxie mintală", confe­rinţă Jinută de. Dr. Gh. Preda, in­spector general sanitar. Partea ar­tistică, exeeutată de eorul Liceului „Gh. Lazăr".

7. Mierquri, 9 Februarie a. c . : „Fo­loasele c e le poate aduce un dis­pensar neuro-psihiatrie", conferinţă

ţinută de Dr. Gh. Preda, inspector general sanitar. Partea artistică, exe ­cutată de eorul Academiei Teologice.

IV. Cursul literar: 8. Luni, 14 Februarie a. e.: „Poeţii

români de astăzi", conferinţă ţinută de Alexandru Dima, profesor la Li­ceul „Gh. Lazăr". Partea artistică, exeeutată de eorul Liceului „Gh. Laser" .

9. Miercuri, 16 Februarie a. e . : „Subiect rezeruat", conferinţă ţinută de Beaferina Sănduleseu, profe­soară la Liceul de feie „Domniţa Ileana". Partea artis 'ieă, exeeutată de eorul Liceului de fele „Domniţa ileana".

V. Cursul juridic: 10. Luni, 21 Februarie a. c . : „Pe­

riculozitate şi pedeapsă", conferinţă ţinută de Gh. Ghiriac, procuror la Tribunalul Sibiu. Partea artistică, exeeutată de eorul Şeoale i primare Nr. 1 de băieţi.

11. Miercuri, 23 Februarie a. e . : „Confecţionarea şi interpretarea le­gilor", conferinţă ţinută de Dr. Simeon Mitea, şef de seruieiu la primăria municipiului Sibiu. Pârlea artistică, exeeutată de corul Şeoa le i primare Nr. 2 „Dr. C. Angeleseu".

V/. Cursul economic­ii. Luni, 28 Februarie a. e . : „Va­

loarea capitalului animal şi impor­tanţa lut pentru economia naţională", eonferinjă ţinută de Dr. N. Gristea, prim medie ueterinar al jud. Sibiu. Partea artistică, exeeutată de eorul Şeoa le i primare Nr. 4.

13. Miercuri, 2 Martie a. c : „Cum putem mări produeţiunea agricolă a ţării, mai mult prin mijloace proprii deeât prin inuestiţii de noui capita­luri", eonferinjă ţinută de Traian Sueiu-Sibianu, directorul seruieiului

61

agricol al judeţului Sibiu. Partea ar­tistică executată de corul Liceului eomere ia l de băieţi.

14. Lur.i, 7 Martie a. e.: „Problema poporale i" , conferinţă ţinută de Iulian Dumitru, profesor Ia Liceul Comer­cial de băieţi. Partea artistică, exe­cutată de eorul Liceului Comercial de băieţi.

15. Miercuri, 9 Martie a. e.: „Negoţ şi meserie", eonferinjă ţinută de Ni-eolae Martin, prof, uieepreşed. desp. jud. Sibiu al „Astrei". Partea arti­stică, executată de eorul Ucenicelor

16. Luni, 14 Martie a. e : „Româ­nismul şi cooperaţia", conferinţă ţi­nută de Mina Grădinar, inspector al cooperaţiei. Partea artistică, execu­tată de eorul Reuniunii meseriaşi lor ro nani din Sibiu.

V//. Cursul de educaţie:

17. Miercuri, 18 Martie a. o.: „Edu­caţie şi neuoi soeiale 1*, eonferinjă Jinută de Dr. Lucian Bologa , pro­fesor la Ş c o a l a Normală „Andrei Şaguna". Partea ertistieă, executată de eorul Şeoale i Normale „A Ş a -guna".

18 Luni, 21 Martie a e. : „Straja Ţării şi educaţia tineretului", confe­rinţă jinută de loan Dragomir, s ec r e ­tarul desp. jud. Sibiu al „Astrei". Partea artistică, executată de eorul Şeoa le i primare Nr. 1 de fete „Re­gina Măria".

VIU. Cursul de istorie naţională:

19. Miercuri, 23 Martie a. e.: „Re­gele Ferdlnand", conferinţă Jinută de 1. Popa, directorul Lieeului „Qh. Lazăr". Partea artistică, executată de eorul Lieeului „Qh. Lazăr".

20. Luni, 28 Martie a e.: „M. S a Regina Măria", eonferinjă Jinută de Elena Mihăileseu, profesoară la Li­ceul de fete „Domnija Ileana". Partea

artistică, executată de eorul Ş e o a l e i Normale „Andrei Şaguna".

21. Miercuri, 30 Martie a. e.: „M. S. Regele ea ro l 11.", eonferinjă Jinută de loan Isae, profesor la Liceul „Gh. Lazăr". Partea arlistieă, exe­cutată de corul Lieeului „Gh. Lazăr".

* Planul de organizare a şeoalelor

ţărăneşti ale Regionalei Bănăjene a „Astrei". De însemnătatea şi rodnicia şcolilor Jărăneşti s'au eonuins mai de mult şi despărjămintele Banatului, eare n'au fost de loe lipsite de aeest tiou şi uiu instrument edueatiu. De când s'a înfiinjat Regionala „Astrei" însă, preocupările disparate au în­ceput a fi adunate într'un mănunehiu şi priuite din punctul de uedere al intereselor întregului ţinut. O eon-eep|ie de ansamblu s'a putut in­staura deci aleăiulndu-se pentru şeoale le ţărăneşti un plan de or­ganizare unitar pentru tot cuprinsul Regionalei. El preuede mai întâi lo­calităţile unde urmează a s e înfiinţa astfel de scoa le . L a Oraviţa se des­chide o şcoa lă pentru femei şl alta pentru bărbaţi, la Orşova pentru femei, la Lugoj pentru bărbaji, la Belinţ pentru femei, la Lipova pentru bărbaji, la Timişoara pentru femei, la Sânieolaul-Mare pentru bărbaji (seria II. a cursurilor dela Lipova). S e fixează de asemeni numărul au­ditorilor şi felul lor de recrutare. Vor fi 25—30 auditori, reerutaji câte 2—3 de eomună; îndeplinind urmă­toarele condiţii: a) o bună reputaţie morală în eomună, b) s ă aibă o gos­podărie proprie, c) o situafie mate­rială cel puţin mijlocie, d) uârsta de 23—40 de ani. Cursurile uor dura o lună în două ser i i : una dela 10 Ia­nuarie—5 Februarie, alta dela 11 F e ­bruarie—15 Martie. Programa cursu­rilor cuprinde pentru bărbaţi: eul-

62

tură r.aţicmală, cultură ciornă, cultură agricolă, educaţie cooperatistă, igienă, educaţie morală şi artistică; pentru femei: cultură naţională, gospodărie casnică, cultură agricolă, ţesut şi brodat, igiena, educaţie morală şi artistică, reuniuni femeieşti Condu­cătorii s e caută dintre elementele ce le mai uii şi dinamice, conferen­ţiarii dintre intelectualii ca re ştiu s ă facă pe ascultători s ă t ră iască cu­noştinţele pe ca re le împărtăşesc.

Planul de organizare al Regio­nalei Bănăţene eu multă grijă al­cătuit, a şi început a ft realizat eu şeoa le le dela Or&uita, despre c a r e rejeră.Ti în altă parte a aceste i ru­brici, al. d.

* 0 nonă şcoală ţărănească la Ora-

ui|a. Sub auspiciile regionalei TAstra Bănăţeanău, despărţământul Orauija de sub conducerea neobosită a prof. llie Rusmir şi-a deschis la sfârşitul lui Ianuarie noile lui şcoli ţărăneşti în fostul edificiu Nouae, proprietatea liceului „General Dragalina". Repre­zentanţi ai autorităţilor împreună eu conducătorii au participat la ser­barea de deschidere. Vor fi două scoa le ţărăneşti: una pentru ţărance eu 28 eleue, alta pentru ţărani eu 28 eleui. Durata cursurilor: o lună. Despărţământul are a s e mândri eu o nouă izbândă.

Reuista Regionalei Bănăjene: „Lu­ceafărul". Ga pretutindeni în noile ţinute desrobife, în ultimii ani mai ales , o mişcare literară din cele mai uii a început s ă se înfiripeze din inijialiua în special a tinerilor scri­itori de pe aees le meleaguri. Aeti-uând mat întâi pe lângă reuistele mai de seamă ee apăreau, ei s'au constituit apoi în Asociaţii meniie să ofere un cadru mai larg şi mai or­

ganizat de aetiuitate. Aşa s'au în­tâmplat lucrurile şi în Banat, unde sentimentul mândriei regionale e mat uiu şi năzuinjele spirituale mai en­tuziaste. Reuista în ca re toată a c e a -stă sbatere a tinereţii scriitoriceşti s e oglindea, era „Luceafărul", e a r e timp de doi ani şl jumătate apărea îmbelşugată de rod, eu nume de multecrl necunoscute, dar pline de auânt, eu realizări ee douedeau en­tuziasm pentru fapte creatoare. Gu un euuânt, era în reuista Timişoarei un zumzet de roiu de albine harnice, ea re pregăteau modest, dar sigur mierea unei producţii spirituale re­gionale.

In urma întemeierii Regionalei B ă ­năjene a „Astrei", printr'unul din ace le frumoase şi înalte acte de în­ţelegere între apostolii culturii, „Lu­ceafărul" ş i -a unit puterile-i tinereşti eu ce le ale „flsoelajiunii" şi a de-uenit organul oficiat al Regionalei. Nu a părăsit prin aceas ta ueehile lui preocupări literare. Ultimul număr de pe Noemurie—Deeemurie aduce pe lângă lucrări doctrinare (Tra~ ian Topliceanu: Necesitatea prima­tului spiritualităţii în Banat şi Dr. losif Nemoianu: Problema genera­ţiilor uiitoare în Banat) , uersuri ori­ginale şi mai a les o frumoasă r e ­coltă de culegeri populare adăo-gându-i apoi o parte oficială închi­nată euuântârilor (inute la Adunarea Generală dela Timişoara şi planului de organizare a şeoalelor ţărăneşti din Banat.

Am dori „Luceafărului" s ă oglin­dească mai mult aetiuitatea despăr-tămintelor bănăjene releuând faptele de cultură ee s e produc acolo şi numind pe oamenii cari jertfesc ne­cunoscuţi pe altarul culturii. al. d.

63

Sectarii, roman de l. Agârbiceanu. Ed. „Cugetarea". Pr. 80 Lei.

In harnica şi româneasca editură „Cugetarea", a apărut zilele aces tea noua lucrare a d-lui 1. Agârbiceanu, „Sectarii", un uolum de 360 pag. După „Răbojul lui s. Petru", e a doua scr iere a autorului, în eare se descriu nouile morauuri de după unire, înstăpânite în uieaţa publică a României Mari. Împlinirea idea­lului ueehiu najional prin unire, lipsa altuia nou, eare să s e fi înstăpânit dela începutul unirii, iureşul dat de către cetăţenii Statului naţional pen­tru acapara rea bunurilor materiale ale uietii, au adus o decadenţă a morauurilor în multe domenii ale uieţil publice, dar mai a les în cel politie.

Partidele politice s'au douedit a fi lipsite de idealism, oamenii înre­gimentaţi în ele, alergând numai după interesele lor personale.

In chipul acesta , societatea ro­mânească s'a sfâşiat, s'a împărţit în bisericuţe. Oamenii s'au înduş-mănit în aşa măsură încât, mai a les în oraşele de prouineie, au rupt orice legătură de prietenie, zădărnicind or ice acţiune de ordin cultural sau naţional.

Clubul politie a ereseut tipuri nouă de cetăţeni, eari aşteaptă totul dela partid eând ua ueni la putere. Cli­entela electorală, eare nu mai cu­getă, nu mai munceşte efeetiu, a ajuns la o mentalitate sectară , de­clarând duşmani ai Patriei pe foţi eei eari nu sunt sub ace laş i s teag eu ei.

Socie ta tea românească , diuizată în partide sectare , e descr i să în ultima lucrare a d-lui Agârbiceanu, „publicul" românesc din oraşul „Ză-uorâţi".

B o satiră socială , deşi în partea eea mai mare a romanului, sunt zu-grăuite stările reale , atât de întri­stătoare pentru uieaţa publică ro­mânească din eele două decenii de după unire.

„Sectari i" uor rămâne o zugră-uire a decadenţei socia le la eare au contribuit în a ş a de mare mă­sură partidele politice.

Tipurile de „sectari" descr i se în uolum, s e plimbă prin toate ora­şe le României şi umplu cluburile politice. Lucrarea poate fi şi o che­mare de reuenire la stări socia le , de eare România are neuoe.

Bibliografie. Arhiva, (laşi) a. XLIV (1937), Nr.

3—4. Cultura Creştina, (Blaj) a. XVII,

Nr. 10—12. vDaeia Istorică", (Cluj) a. l.Nr. 1.2.8. Făt Frumos, (Cernăuţi) a. XII, Nr.

g -J2, Qazeta Cărţilor, (Ploeşfi) a. IV,

Nr. 9—12. 13—14. Gând Românesc, (Cluj) a. Nr. „Gregorianum", (Roma) a. XVIII,

uol. XVIII. Hotarul, (Arad) a. IV, Nr. 9—11. înnoirea, (Arad) a. 1, Nr. 7—8, 9. iBuoraşul, (Bistriţa-Mehedinţi) a.

XVI, Nr. 10, 1 1 - 1 2 . Neamul Românesc p . Popor, (Vă­

lenii de Munte) a. XXV, Nr. 24, a. XXVI, Nr. 1—2, 3.

Nepunbes nyeluilnh, (Izeges) a. IX, Nr. 7—10.

Plugarul, (Brăila) a. X, Nr. 11—12.

Poetul, (Chişinău) a. 1, Nr. 1 (3). Ramuri, iCraioua) a. XXIX, Nr. 9-10. Revista Teologică, (Sibiu) a. XXVUl,

Nr 1, „Reoue de Transylvanie", (Cluj)

a. IU, Nr. 4. România aeriană, (Bucureşti) a. XI,

Nr. 12, a. XII. Nr. 1. Satul, (Bucureşti) a. VIU, Nr. 85, 86. Scoală Ţărăneasca, (Bucureşti)

a. ' l . Nr. 12. Sic Cogito... (Cluj) a. Vil, Nr. 12. Solia, (Rebrişoara-Năsăud) a. 11,

Nr. 7—10, 11—12. Timpul Provinciei, (Arad) a. 1,

Nr. 12, 13. Vatra, (Craioua) 'a 111, Nr. 2. Vi'eafa Basarabiei, (Chişinău) a. VI,

Nr. 12.' Vfeafa Literară, (Bucureşti) a. XI,

Nr. 13. Calendarul dela Blaj, 1938.

64