Upload
others
View
10
Download
0
Embed Size (px)
6 decembrie – Sf. Nicolae
20 decembrie - Ignatul
24 decembrie - Moş Ajunul
Moş Nicolae aduce daruri copiilor
cuminţi şi nuiele celor răi.
În popor se spune că odată cu venirea
zilei de Sf. Nicolae, iarna poate începe.
Dacă pe 6 decembrie ninge, este semn că
Moşul îşi scutură barba. De Sf. Nicolae se
pun crenguţe de pomi roditori în apă, la
căldură, dacă acestea înverzesc până la
Anul Nou acesta va fi mănos. În ziua de 6
decembrie binele învinge răul şi astfel se
încheie perioada de făcut farmece, vrăji şi
prevestiri, care nu vor fi reluate până la
Anul Nou. Gospodarii încep pregătirile
pentru Ignat şi pentru Sărbătoarea
Crăciunului.
Din vremurile întunecate ale precreşti-
nismului a rămas obiceiul ca la sfârşitul
anului să se facă sacrificii. Ritualul tăierii
porcului are loc pe 20 decembrie, de
Ignat, când precreştinii sacrificau anima-
lul pentru a oferi sângele său Soarelui ca
să se mai întremeze, după ce până la
solstiţiul de iarnă „îşi pierdea puterile”.
Numele de Ignat vine de la focurile pe
care se sacrificau animalele, ignis
inseamna foc.
Ajunul Crăciunului apare personificat în
chipul unui moş cumsecade, frate mai
Tradiţiile şi obiceiurile din Undrea
Traditii,
Ritualul tăierii porcului este asociat cu
multe superstiţii:
Dacă splina porcului e groasă – iarna va fi
grea, cu geruri şi zăpezi mari; dacă splina
este subţire – iarna va fi mai blândă
L a tăiere nu trebuie să asiste un om milos
pentru că porcul moare greu şi carnea lui
nu va mai fi fragedă
Fetele care=şi doresc păr lung, bogat şi
mătăsos, trebuie să mănânce o bucăţică
din splina porcului
Vei fi ferit de rele dacă te mânjeşti cu
sângele unui porc negru. La fel copiii
pentru a fi rumeni şi sănătoşi trebuie
mânjiţi cu sânge proaspăt
După tăierea porcului se face o crestătură
în formă de cruce pe ceafa lui, pentru că pe
acolo îî iese sufletul
În ziua de Ignat nu se munceşte, în afara
celor trebuitoare pregătirii porcului. Dacă
trebuie să lucreze, gospodinele nu o pot
face decât după ce au văzut sângele
porcului, altfel se spune că ele vor grohăi
ca porcul sau aceştia vor tăvăli rufele
întinse la uscat
În unele zone sângele porcului se
amestecă cu mălai şi se fac turte care se
pun la uscat. Apoi turtele se macina şi cu
praful obţinut se afumă copiii cu guturai
sau oamenii bolnavi de spaimă sau nălucă.
Acum se obişnuieşte să se facă „pomana
porcului”, un fel de mâncare care datează
din perioada precreştină
Se spune că în noaptea dinaintea Ignatului
porcul îşi visează cuşitul sau se visează cu
mărgele roşii la gât.
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Ÿ
Superstitii de Ignat, mic al lui Moş Crăciun şi despre care se
spune că ar fi fost păstor: Moş Ajun. În
această seară este bine ca pe masă să se
găsească colaci, turte şi cozonaci. Copiii
umblă cu Moş Ajunul („Ne daţi ori nu ne
daţi...?“) şi primesc mai ales nuci şi
covrigi. E bine să se împartă bucate, atât
în numele morţilor, cât şi ca semn de
belşug, fiind răstimpul prin excelenţă al
darurilor. Lipsa reciprocităţii e rău văzută,
iar pe alocuri se crede că zgârciţii
încasează pedepse de la Moş Ajun (cele
mai grele fiind ale acelora care nu
primesc urătorii).
25 decembrie – Crăciunul
Tradiţia creştină spune că Moş Crăciun ar
fi fost proprietarul sau paznicul binevoi-
tor al staulului în care a născut Fecioara.
După o altă variantă a legendei, el a fost,
dimpotrivă, un om bogat şi rău, care ar fi
refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi
intervenit nevasta-sa, Crăciuneasa. Ba
mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe
străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate,
dar acestea s-au refăcut în scalda Prun-
cului. Pentru inima ei bună, Crăciu-neasa
trece drept patroană a moaşelor. În faţa
unei asemenea minuni, Crăciun însuşi se
spăşeşte şi se creştinează, devenind
primul dintre sfinţi. S-a spus şi că
personajul popular ar fi continuarea unei
vechi zeităţi păgâne a locului. Se ştie,
Cu sorcova se batea de mai multe ori
umărul unei anumite persoane, jucând
rolul unei baghete magice, înzestrate cu
capacitatea de a transmite sănătate, tine-
reţe şi fertilitate celui vizat. Ziua când
copiii mergeau cu sorcova era dimineaţa
de Anul Nou.
Pluguşorul este un obicei general,
practicat de români cu prilejul Anului
Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în
spiritualitatea românească, pluguşorul
este o colindă cu elemente teatrale,
având ca subiect munca depusă pentru
obţinerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie
colorată, panglici, şervete, flori, pe care
se punea, eventual, şi un brad, era o pre-
zenţă nelipsită în cadrul acestei colinde,
astăzi prăstrându-se doar urăturile.
Pluguşorul se recita din casa-n casa în
Ajunul Anului nou, seara, sau până în
dimineaţa Anului Nou. Era practicat de
copii sau adolescenţi, ca şi acum. Dar se
spune că, mai demult, îl practicau numai
bărbaţii în puterea vârstei. Recitarea
textului este însoţită de sunetul clopo-
ţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor.
În scenariile mai complexe ale obiceiului
apar şi instrumente muzicale (fluier,
cimpoi, tobă, cobză, vioară), dar şi
pocnitori şi puşcoace, care amplifică at-
mosfera zgomotoasă în care se desfă-
şoară obiceiul.
Unii cercetători leagă obiceiul de
începutul primăverii, când se sărbătorea,
mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea
datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune
că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată,
colindătorilor li se dădeau colaci, fructe,
bani, cârnaţi, pentru care se mulţumea.
sorcova, cu buhaiul, vasilcă şi jocurile
mimice cu măşti de animale sau
personaje ţărăneşti.
În vechime se colinda cu o mlădiţă
înmugurită de măr. Ea se punea în apă în
noaptea Sfântului Andrei şi până în ziua
de Sfântul Vasile, era înflorită. Aşa ne
explicăm şi de ce în colindele româneşti
se cântă, în plină iarnă, despre florile
dalbe, flori de măr, sau despre măruţ,
mărgăritar. Astăzi sorcova este confec-
ţionată dintr-un băţ, în jurul căruia s-au
împletit flori de hârtie colorată.
bunăoară, că sărbătoarea Naşterii Dom-
nului s-a suprapus pe vechea sărbătoare
a naşterii zeului Mithra. În vechime, creş-
tinii sărbătoreau tot acum şi Anul Nou,
ceea ce explică faptul că Anul Nou actual
(1 ianuarie) mai este numit pe alocuri şi
„Crăciunul cel mic“.
De Crăciun femeile împart colaci – „Moşii
de Crăciun” şi dau colindeţe copiilor
colindători. Superstiţia spune că făcând
acestea gospodăria va fi îmbelşugată şi
roadele bogate. Colindatul se face în
grupuri mai mici sau mai mari, numite
cete, care umblă din casă-n casă colin-
dând şi primind colaci, covrigi, cozonac,
nuci, mere şi bani. Superstiţia spune că
dacă gospodarul nu primeşte şi nu
„omeneşte” colindătorii, tot anul îi va
merge rău, recolta va fi slabă şi nu va avea
belşug în casă. Colacii şi turtele de
Crăciun păstrează forma rotundă a
soarelui, rămăşiţă a tradiţiei precreştine
romane pentru cultul lui Mithra, zeul
Soarelui.
Există tradiţia ca oricât ar fi de săraci
românii să pună pe masa de Crăciun
bucate alese, cozonaci şi vin.
Moş Crăciunul cu plete dalbe, astăzi
îmbrăcat în costum roşu, cu sacul doldora
de jucării sau alte atenţii, deplasându-se
în sanie trasă de reni, de cerbi sau de
iepuraşi, nu ţine deloc de vechile tradiţii
româneşti, ci reprezintă, ca şi pomul
(bradul) de Crăciun, un împrumut târziu
din lumea apuseană, neatestat la noi
înainte de secolul al 19-lea.
Anul Nou este marcat în comunitatea
românească, de urarea cu pluguşorul, cu
31 decembrie – Ajunul Anului Nou
Colindatul sau uratul pe la case constituie
un obicei străvechi, desigur precreştin, dar
care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă
bună cu creştinismul. Cântecelele respec-
tive atrag norocul sau binecuvântarea
asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru
tot anul care urmează. În vechime,
colindele erau „specializate“ (de preot, de
pastor, de fata mare etc.). O categorie im-
portantă de colinde sunt strict legate de
Crăciunul bisericesc, evocând închinarea
magilor (Viflaimul sau Vicleimul - variantă a
numelui Betleem) sau panică şi viclenia lui
Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor
(cei 14000, pe care Biserica îi pomeneşte
pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple,
cuceritoare în naivitatea lor. Cam în acelaşi
timp, flăcăii umblă cu Capra, în cete pes-
triţe şi gălăgioase Cântecele de stea cu care
suntem familiarizaţi astăzi (mai ales „Stea-
ua sus răsare...“) sunt de origine cultă, ade-
seori chiar bisericească. Pluguşorul şi Sor-
cova sunt legate de înnoirea anului, nea-
vând nici o legătură cu ciclul religios al Cră-
ciunului.
Colindatul
Traditii,